sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Toţi sub topor


George Anca




cuprins:

frumuseţea cunoaşterii
îngrop
iar spune-mi
recunoştinţă răzbunării
toţi sub topoare
apucaţi de pradă
de unde pleci
conflictualitate reflexă
pe ducă





   frumuseţea cunoaşterii


frumuseţea cunoaşterii da
cum mai apărai catastrofele
ocolind compania
schizofreniei dominante

cum te naşti începi să mori
neuronii creierului şi ai inimii
nu se mai regenerează
ceilalţi până la o limită

de la pozele copiilor încoace
stropitoarea mă miroase
a-mi uda vietatea
cât să nu mai comunic

n-am danful sfârşitului
ne întremăm rămăşiţă
tremurare de noapte
aşa ne trebuie finilor

la voia prafului desprăfuit
n-am din viaţă mai de
preţ ca neînţelegerea de
sine muncită ocnă

ce-am răpit răpuie-mi
pretenţiilor nisipul
fiinţe conclavului
diavol agonic har

abia pornirăm în desiş
tăietorii de sticlă
nu s-or usca stropii
cărămidarii ancora

n-om da în primire
aud decât munţi
acest scuar mâine
îmi va lua numele

între Secuilor şi Budimex
ci Margaret este în Shalimar
cât om fi şi n-om mai fi
filosofie Kashmirului

în India de-oi mai ajunge
de m-am întors
de nu mă mai duc
îmbătrânindu-mi la umăr

intrând în templu
şi parcă nemaiieşind
magnetizând domicilii
forţate din bărăgan

carantină de sine
neuitare de Ramayana
templele sângele Ayodhya
cum am şi mai scris

asupra

asupra a traduce Ramayana
femeilor în cunoştinţă
frumuseţea maimuţei
în persoana oglindă

iată şi insistenţa
mă târâră alţii
ham petrecut
parafa tragerii

distrugere plictisită
ereditate inversă
pe coborâte la o cruce
din mână spre aer

viţei în chenar de trandafiri
cultul coloanei neclonate
pasărea sufletului
scutit de armată

pictură se vrusese
miopia ne revărsa
ne-ajungeam raţionalitate
ori te-a avut ocazie

capul darabana
pielea lui Ravana
însuşi doctorul pe
experienţa invizibilităţii

anecdote în Negru
Vodă Rama Krishna
propria persoană
ocolind persană

văduvii lasă-i văduvelor
în caligrafie citeşti
îmburtoşată şatră
trezire luminată

ţi-am spus că te scriu maşinal
îmi ceri ce mă scrie
pe neplătite la doctori
prima oară

ca tine se voia
extaz fără ale vieţii
din compoziţii spre
oricâtă ratare

carunya bărbatul
împuşcat de vânător
pasărea singură
a plânge epopeea

moartea tatălui
sub galbene crizanteme
dozez patrafire
cu umorul nevestei

lume puţină

lume puţină în amfiteatru
Romaian Indian prisons
Sergiu predă sanscrită în Morse
mai chemaţi normă întreagă

dreptatea autentificată
diplomele noastre sunt false
veniţi cu echipele de televiziune
personajul vrea să fie filmat

mă întorc în Lahore
mai şi văzui lume
scandalul lupilor
rămaşi de duşmani

popice ape-ape
capete în cădere
pletos peltic
destul de isteric

nu m-a omorât nimeni
poate mă întorc pe jos
să nu mai risc emoţii
că mă şi întrebasei când

până la accidentul cerebral
să mergem la o bere
aseară vinul alb
mâine-pomâine

cine mă va omorâ
de nu însumi iar în dodii
care nume îşi mai face
unde ne-om şi mai plimba

în zen părinţi muriră
lăsându-ne durere
opri-voi a mai scrie
valul de strangulare

invenţii ale arheologilor
dacii liberi
rezistenţa la romanizare
naţiunea maghrebiană

long-life endeavor
to enlarge the circle
mă trag după o viaţă
din crângul cireşului amar

biserica neagră
loja Honigberger
simplu oriental
costumul auriu

din bătrâni dauna
cât o indianizare talia
înmulţirii în aşteptare
unde a mai încăpea

cunoscând un nucleu
către sine arhaic
ancora vis totemic
între vers şi pământ
                              2009



îngrop

îngrop din grup un prapur
de purpură pe hapur'
coloanele de papur

eres întrebi per cuşcă
decapitării uş că
alb muntele ne puşcă

în vremea toamnei aste
se scutură năpaste
pe Eva dinte coaste

cu pagina pe luncă
ne lunecă speluncă
împunsă şi de juncă

lăsaţi-mă vă las la
cadrilul cu odrasla
cu maslul şi cu masla

lipseşte

lipseşte caraula din
euforia sărutului
de bust dionisiac

în cealaltă noapte
dimineaţa seara
la mijloc Sahara

Vicina Păcuiul lui Soare
Byzantyne fort and port
on the Law Danube

tu citeşti eu scriu
roi în muşuroi
bătrâneţe ceramică

pe sus dicteu hai ku
de-a munţii pe cai
în ape de crai

am canon pe zebră
nu mai despart rana
nu povestesc rostrum

datină la căpătâi
martiraje claviatură
de oase asurzirii

mă bucur de maha
pranam în marele
amfiteatru spre Faur

colţ de stea masacraţii
ce vă şi ora număra
de încet ce se stingea

sau trecusem pe la noi
vinului depunctare
afrodisiacă în scris

de m-ai încătărăma
când şi matale m-ai suna
pe unde viteză cine o lua

mai o paloare căruntei
vizuini strivite în
călătoria oglindă

sună-mă apropie re
lipicioasă tango tabu
textele nepodobii

altor nemulţumiri
auditor tertipul
carantinei de apoi

colinele mai line
azi e urât şi plouă
cred că stau numai în casă

juma de drum juma de timp
cine mă mai sună
pe unde om merge

fiecare cu ale lui
protecţii şi secrete
gen Carla Bruni

altfel salutări de la Tiuţa
hai agresiune patrie
inconceptibilei pante

ritualitatea vitalităţii
fuga rodeşte nostalgie
din rândurile plecatului

la ce ne-am mai costuma
în monumentale silozuri
boabelor lavelor

buzelor buzoaielor
ce poreclitu-ne-au
cărăbănitu-ne-am

nepremeditată cadenţă
a cădea spasm astm
în somnolenţa lanţului

parcă nu ne ştiam
ba bine că nu
ba bine că da

formulând mulând
aforism de Băncilă
încă un Vasile

o să beţi voi o să mă uit
în gura voastră
vag dialectală

de-aţi murit în
accident colectiv
venind de la mare

abia porumbul veşted
ori scrumului agheazmă
desculţă crângul secetă

săgeţile chininei
tragere de friguri
gurile pergamente

de afară brazde respir
prin geam şi vrei
trecută sită mamă

acum închipuie-ţi soarele
când nici gând nici vorbă
plictisul teoriilor

drumul pe pătrăţele
o oră şi deţinerea
bună-voiei ciuda iuda

Aiud Ayodhya Ayuttaia
Transilvania Bharat Thai
cât să ne fi aliniat

neţinând un fir mă prinde
toropeala a capella
pe ce carte nejucată

unde mai o colindă
zarul prohibirii
discrete mormânt

se crăpau căminele
săltau simultanele
tremurau cadavrele

blondo creaţă şi pe frunte
printre scaune vedere
ochi în ochi om fi de noi

n-am decât să mă povestesc
peste picior scăpătând
nemaitristeţii

văd zi lentilă zilelor
om mai înota la vară
cu sau fără ajutor

la ce ne-am mai bucura
meseriei neclari
corodării şarmanţi

ce palmă dar harului
ochiul pădurii tale
călătorule degeaba

nu mai plec decât spre
mine cum m-aş naşte
la fiece dispariţie

de la revedere la sosire
minutele în picioare
cum le amân

necunoaştere în întâlnire
focşăneni după târgovişteni
după vâlceni bucureşteni

vă voi spune că numai
ce să vă spun nu m-am
gândit oarecum liberi

nepremeditarea m-ar
costa audiţia mioriţei
cu hăp hăăp Mitică

mă rugasem funie
şarpe curpen pe
trecut upanişadă

şi voi în şuvoi a
nu se fi abătut copiii
în ironia de sine

viaţa sănătoasă de la ţară
să stea la calul lui Suvorov
dorul de Ionică Sava

cenaclul la sinagogă
prin aceasta celebră
în istoria limbii române

ochi negru

ochi negru mai
plouă natura
gangrenelor

bingo Pastia
colonel nu mănâncă
da' face teatru

vorbiţi mult mai
bine decât scrieţi
în acustica Vrancei

stomatologul te sculptă
poete dinte dicţiei
de mioriţă seismică

vedeţi-vă de scandal
pahar încântat
mormânt descântat

aure de întuneric în
formare de-o aripă
sfâşiindu-se pământ

două ore şi zece
minute înduplecarea
mersului lizibil

cum că n-ar trăi
mult diabeticii
rinichii orbirea

media sicrielor şi
din ce degenerare
savantei antropologii

făcură apele de ploaie
malurile de leşie
într-o ţipenie

cum că te-am lăsat
cu nebunii în camera
cealaltă a părăsirii

de-aia se duce omul
la Focşani să nu
rămână neîntors

mortuarişti

mortuarişti de atribuţii
înghţată parfait
să aibă de-o poştă

din optimism în Bourdieu
mă regăsesc în chei pierdute
coloană larvei oarece gambă

în dreptunghiul holocaustului
roata evocă moştenirea
indiană a romilor cu 16 spiţe

numele scris cu
litere coreene pe
muzică de sinceritate

în cerc ajuns ahimsa
de la Gandhi la Obama
trecând prin Codreanu

nimeni ajuns în Bharat
să nu indianizeze
asasinii români

de pare invers pe toate
drumurile în retragere
sunete peninsulare

pentru bunăstarea umanităţii
miracolul de pe râul Han
sinuciderea la ordinea zilei

peşte la uscat la îngheţat
kimchi murat condimentat
dejun cu 13  feluri

toţi se vaită şi nu doresc
o viaţă mai bună
failure is not my option

vreau să fiu o salamandră
are capacitatea să degenereze
picior sau chiar organe

dentro consult
asiatic islam
kissingerând

măturaşi porumbeii cu frunzele
să mă fâlfâie pescăruşilor
nemaiînfierbântând plaja

pe semne Mitică Pricop
venea cu trăsură şi birjar
de la vie în Focşani

scăpai de indieni
dădui de Karnabatt
şi tu Alda

mă acoperi nedezbrăcare
imiti-mă trenule şi tu
năduşeşte covrigul

puterea schizofreniei fără
biserici închinarea
prostului pe invers

iar noi punem la inimă
tot cancerul sângerat
de mamele paşterii

recunoscută fantă
mai an Maillane şi mas
maurilor privelişti

transcrierii ponosul
din întrerupere
de securitate

obiectivitate transcendentală
societate dumnezeu rabinic
Shiva  din Midnight’s Children

dacă nu  de Târgovişte
cetăţean de Focşani
de Grădina Icoanei

scriu în mers dus
pe roţile gratuite
ca şi versurile

pe muzica luptei de clasă
un buchet de fericire
vai de băiatul sunt un vagabond

ai mereu tendinţa să aduni
filologia duce la crima
dell’arte assurda

de ce ştiam lecţia d’aia
metafizica amazoniană
Ionesco la Rio
                              2009


iar spune-mi


iar spune-mi de Transilvania Ioane
şi crucea prin aer dintre obloane
eternitatea calul la căruţă
de Ilaşcu lupta nu de Druţă

pleznim altar într-o reţea sasă
ca mama copiilor de o rasă
cu Sorescu la Cumpătu muzelor
ne în cabană rece scuze lor

ni se întâmplase Dosoftei
mântuind smântei cârstei
în Boboli sus de Pitti
găeştenind pe Nefertiti

în muzeu bărbi vatră
aseară ţesute pe natră
în Orăştie ritualitate
cât la Stonhenge nepoate

că fata ni-l va da la răsfăţ
cu ţigara-n gură tu băţ
lui vocativul şi toate
verosimilitudinile nepoate

mă scriam muscă pe perete
ori şi tu din băieţi şi fete
da’ nu minciună subiect
fără de gândul abject

altcând cu piaza amiaza diaza
încercându-ne apocatastaza
grup de poeţi duşi întorşi
dintr-o memorie brâncuşiană în Gorj

sus n-am rimat paznic Tolstoi
primise de rachiu un buduroi
ochii-i sclipeau ca la indieni
ăsta din nemuzicali şi nefertileni

poate cumva din lemurieni nu alexandrin
cum regelui îi îngână Jean Racine
mama venise la Sibiu cu rachiu
ba am fost la patrimoniu patrichiu

kaironomia mia cui calicia
kairos ca i ros cher os moşia
ţi-o traduc în naştere recunoaştere
într-o lume fără mai maştere

mama iehovista tractorista
sovieticei cu socialista
oriunde ai filmat-o la vale
Plato o citeai că de jale

asta ţi-ar fi bunică străbunică
de la Andersen o tunică
pui golaş melc în paşi
nepăzit de sultani apaşi

prididească petale pe hududoi
să vă faceţi trei din doi
meargă moara pe mălai
l’al botezului alai

urma scapă turma curmă
numele tău împrejur mă
şi noi la Ilinca îţi cântaseră
la sintetizator şi laseră

vom trage-n jos pe mal frumos
a te distra până la os
din mos străos a-ţi vorovi
de morţii ce au fost şi vii

mai înaintăm afon
răsărirea pe pogon
păgâna cu ochii mari
măiastră prin indorari

am şi vorbit aseară
cum ajungeam la gară
pe senzaţionale
brăţări bumerangale

cum hoţii dintre gratii
arată spre Istrati
scris pe mormânt Brâncuş
cosonii în arcuş

n-aş divulga în proză
războiul de o roză
nu m-aş umfla în pene
cu zidul de balene

om aranja

om aranja din caiete edite
bisericile cât le-am contemplat
ne pare umanitate dumnezeirea
abia de ne-am despărţie vecie

de-am şi întortocheat claritatea
nimicniciei să ieşim la liman
de nu în evidenţă lemn ud
grămadă de prăbuşite monumente

minutul secolelor din jos
înscris pe piatra de folos
de temei de haos în Taos
am aflat ce nu vă interesează

revii pe paşi în muzică
de dans cu pneuri
geamul crapă castane
de porumbei prăfuiţi

multul se scrise novice
ai fi datat Sibiul nu paznicul
m-am gândit la mama fără nebunie
ce vedem de-o rămâne în noi

copaci în cer dezrădăcinaţi
viaţa amintirii de mai tineri
culoarea lăuntrică a fagului
replică forturilor bastionare

vie înflorită Transilvanie
cistercieni trecut degenerator
femeie din Făget strigi pe toate
peroanele bată-te pula

Tolstoi cu ochi de votcă
Napoleon paznic sibian
Karenina de Maintenon
sălcii răşinărene cimitir

păpuşile de cîrpă tropăie
cum se mai schimbă oamenii
în mormânt ai mei părinţi
părinţii tăi încă fierbinţi

se văzuse îngera
a mă mai felicita
anul trecut acum ba
cine a se supăra

te rog să renunţi duduie
la ştiinţa en famiile
diversionezi umorul
cum îmi curge haosul

aşa se alege praful de natură
decrepire nemaiştampilată
cu mine şi nu ne-am înţelege
otravă ne-am ajunge de drag

furat pe dare Mardare
de te-aş găsi până-n Sâghii
cu securişti d’academii
justice more beautiful than oppression

presărătură evil cocardă
ne recunoaştem taurilor voştri
în baston aşteptam ridurile
să ne trăiască Vicina

orfan Orfeu cu fantezia
amintirilor la moarte
de trecuta viaţă bani
Bizanţ după pecenegi

fetelor mi-am aşezat
boala de nervi peste lalele
frunzele la înverzit
scuturarea de-astă toamnă

karma simţul învierii
părăsită comuniune
golăneală alunelu’
vă mai ţineţi pân’ la prânz

Sibiu la purtare
şale constrictoare
urări bătrâneţe
perfuzii în beţe

dacică homeopatică
am găsit aceeaşi plantă
la Cetăţeni la Polovragi
Khalil Gibran The Prophet

podul mincinoşilor
pielea înţelepţilor
os de equideu
zgomote Franţa

chită achitarea
menehm catolic Milton
bătrâneţe atât de
separată de moarte

ar trebui să mă duc
să închid geamul
să aprind lumina
miezonoptica

nu-i putea trage în ţeapă
să împută oraşul
Valea Piciorenilor
Mlaştina desalinată

vacantul satului
s-a dat cu aromânii
verii natali
femeile din Pind

mirosea aşa frumos
focul de lemne
aceşti ostaşi au căzut
să avem o patrie



recunoştinţă răzbunării

recunoştinţă răzbunării
harpii macerat cerber
canibalism pe nepusă masă
cu antrenarea provinciei

se fleşcăie nu numai
pielea de pe penis
du-te la doctor nu fi
mai ţăran decât eşti

armamente reduse mintal
minţi de azur carie cariu
trecură carozze nozze
ne luăm tălpăşiţa din lume

rezervă de respect

rezervă de respect din epic
maya masacru du-mă în rai
ţi-am spus că n-ai voie să faci poze
n-am fost naţie am fost popol

citeam în Covurlui Emil
ci n-am mai murit duşmăneşte
voi aveaţi tată noi aveam mamă
sor’ta născu de fată mare

lacrima schizofreniei
negi năvălind aloha
suntem o îmbrăţişare
de laşităţi criminale

numerus

numerus valachicus
atât de bun orator
încât şi când dicata
avea artă

ucide creierele
promovează călcâiele
omul cinstit e victima
bunei sale credinţe

gâtul pe marginea tunelului
liftul ajuns la parter
reteză profesorului
căpăţâna ca o ghilotină

sentinţa

sentinţa nu conţine
cuvântul chirie
afectaţiunea
încă trei ani

stilizarea mişcării
de ajungere
nins în Bucovina
Beowulf creştin

aţi luat curajul tatei
îmi spuse fiul
leii cu briliante
avocaţiale în gură

tentacule

tentacule plevei
livide vânând
negru Augustin
nealb Dumas

blestem nu vrajă
om diavolului
diavol omului
incomparabilitate

acelaşi păcat
altă judecată
cinci minute
mult şi iute

judecând veşti
faste feştile
într-o împurpurare
părul încoronării

plinuri de deliruri
amour de soi propre
eurogeometrie
algebră islamică
                            2007


toţi sub topoare

toţi sub topoare
ce vine nu se ştie
nu se scrie nimic

în ce război om fi
pe muzică retro
noi tot învinşi

pe afară vântuie
liberarea de existenţă
voi aveţi oglinzile

abia îmbii scenei
viaţă de respecte
retranscrise spectre

neştirea crimei

neştirea crimei tocmai
poet ucis poveste
şi pubertate creste

uciderea stăpânului
grăsimea caşalotului
pe unghiul Timişoara

nu ne mai citim
versurile tu ai şi
fost ucis dom’doctor

învăţul neiubirii
de părăsitor întors
a fi comândat

iată-ţi dupămoartea
la trei cuvinte
refuzabile ghilotină

pucioasă copilăroasă
fratele se delasă
surorii grimasă

aprinde-ţi ţigara
cu spatele la ceaţă
dă-i mă un glonţ

erai mort eşti texan
a intrat ceva mare în siloz
la vârsta mea nu mă mai sacrific

amintirile mele nu

amintirile mele nu
v-ar interesa de nu
ar fi ale voastre cândva

să vă spun ce să nu
uitaţi dacă vi s-o
mai fi întâmplând

la noi în oraş
pe vremea aceea
nu se învăţa engleză

totuşi limbile străine
desenul muzica
de ce le neglijăm

ne ţinem împreună
cum ne întâmplăm
poate ne şi destinăm

întoarcere în criminal
nu vă voi distra
nici îndurera

deţinutul cu numele
meu ba al copilului
copii alinierea

încotro creşteţi
pe loc busuioc
rime de dans

pelin înnegrit
fiare în sfâşiere
păreri de educaţie

a nu mai învăţa
mai toţi tuşiţi
la gură neacoperiţi

cum ne extindem
sensibilitatea
cuvintelor lungi

dacă nu pădurea
vă salut cum aş
compune o poezie din voi

eşti verde eşti uscată
pe atunci se purta bătaia
başca lupta de clasă

şi cine-o să dea de belea
e mântuit zilele astea
de dureroasă adolescenţă

cine a se împrieteni
atenţie la propria persoană
şi mai şi la necunoscut

nu vă încredeţi în proverbe
boacănele ne învaţă
mediul atât de înconjurător

pătiacul

pătiacul îmi hrăneşte
a câta vacă nemaipăscută
nici de Mariţa albastră

credeam că geniul
pustiu se petrece
în gheaţa Sabarului

aplaudat fiece aforism
toţi poeţii sunt nebuni
nu toţi nebunii sunt poeţi

Gura Teghii
bâjbâială tematică
pe câmpia română

eram într-o catacombă
cu o candelă
chiar mii de gânduri

sonet dedicat lui Eminescu
popoarele nu pot dispărea
tot îl vâră în debara

garnizoana nemţească
pluton la cofetărie
proză de Vasile

rusul smulge ceasul de
aur cu imn american
la oră fixă al lui Coandă

nemţii hăituiţi dovleac
necopt găeştenii
le dădeau pâine cu unt

ruşii trăgeau în
spaţiul dintre trupele
prizoniere şi garduri

zi cianurată

zi cianurată pe-a
tâlharilor tandreţe
pozei gonflabile

rărime de oraş
la ţară socializare
ca la colectivizare

vom merge la aer
pe malul lacului
ce-ar fi-n Australia

conversăm terapia
la îndemână prieteneşte
să ne petreacă timpul

aflarea centrului rărită
periferia antipod
şi bine că ne vedem

timpul se va îndura
de uitarea noastră
lansăm parastasul

diavoli interiorizaţi
ne scarmănă veninul
candoarea prăbuşirii
                                2009




apucaţi de pradă

apucaţi de pradă
în corespondenţă
ne sălăşluirăm

scriu în mers dus
pe roţile gratuite
ca şi versurile

de când nu mai predau
religie ar fi să mă
întorc la crez nu la moaşte

la furatul învăţului
într-o veselie penală
râs în prostie păzea

strălucirea vindecării
în parfumul uciderii
razia băgării de seamă

erai mai prieten cu şefu’
eu cu basarabeanul
primilor ani sfoară

bradul cu pian
şerpuitoare scripturistică
emfaza înregistrărilor

gâfâiai cărând pungile
te şi dureau mâinile
bine că n-am mai jucat şah

cum ţi-aş lua aerul
pe scrisul alurii
cu neînţelegerea

ce să-mi mai spună tinereţea
întârzierilor de curente
pe limba pieirii

tocmai conced nu te-aş
mai îndepărta sinelui
oglindă asparagus

lipit de sens n-ai văluri
caracatiţei cracii
de-o ruşinare răşină

dimineţi rugate

dimineţi rugate
sub imperiul Filoteei
iubindu-te Doamne

geologul îşi spăla faţa
cu zgomot şi te invita
la premiera fiicei

atunci cu Ionică şi soră-sa
editoarea filosofului
printre puşcării de frate

fără flori în
ceasornicăria închisă
mantra dramatis

lectura din Vasile
ne purtase în interdicţie
şi apoi în italiană

irlandez ghirlandez
în minte cu Montague
n-avem cum în India

când n-aş mai fi plecat
şi m-aş fi dat
şi seara o să cad

insula altei ape

insula altei ape
aerul altui ger
generozitate rosy

când şi subiectele
pe seara umbrei
înfrigurate rug

adică să-şi găsească
limbajul artiştii
altfel unde ne aflăm

îndrăgostiţi din ură
d’aia o să te arunc
să nu-mi mai dai emoţii

pe vremea copilăriei
noastre pulpele
femeilor în libertate

dacă pian există
voinţa ascunderii
cel puţin trecute terori

ne făceam atunci cale
scăpătate inspiraţii
printre polenuri familiale

cum pierduţi ne-am căuta
mai departe amuţirii
sub sintetizator

şleampătă glorie
har tehnologizat surâs
pe umor religios

pe veste bună mă omori
nu provincie nu laur
îţi voi spune e pian

rambleu pe sub pansele
sparte în vorbuliţe
de mândruliţe asasine
                                  2009




de unde pleci

de unde pleci că unde-ajungi
tot fără ţară Ioane
că pe incinerare

biserici închinarea
cu ce preschimb castelul
imită-mă trenule şi tu

iar noi punem la inimă
cancerul sângerat
de mamele paşterii

cum aş fini confuzia
macroversificării
papiromane falei

s-or clătina harisme
Nae şi Pierre colegieni
în continuitate

cum ne sosiseră
parcometrului vele
din pletele hidrei

alanda pre dala
dalta comandă
tăieturii de sine

în ce răsfrântă
silitră puşcarea
arhanghelilor dentro

de ne preschimbasem
şareta calului
pe roata morii

ram rămas în Ramayana
Dristor sinuciderii
zgura neîncălzită

din orient nicio velă
pe coada pisicii
coada şoricelului

mai călcasem crângul
pe lumină acum busturi
scuturare de sine frunze

alt zdrob nescuturării
blondă şi Paula
la fel de devreme

voi mai undui feţe
păcatelor pupate
de ne şi întâlnisem

tabu se va numi confe
rinţa de la Vaslui
Gaston în mitropolie

alte nume ceva cărţi
rostul cu tiparniţă
pe ţinere arhivă

plata se întinde urmei
pomana înveselită
cu pantofii pe poezie

tabuuri consimţite
înnăscute declanşate
inconştient împrejur

de nu înălţimea de sine
de altul nici dumnezeu
nu se mai caută

oracolul panselelor
ne fericisem mărilor
timpului cărărilor

euforia dispariţiei
din dinte în dinte
din om în om neam

amnezia originii
oameni fără viitor
pluralitatea timpului

paysage sans paysans
Dasein fiinţă pentru moarte
violenţa antropologiei

unde să plantezi ce pom
de buldozere atom
cu parcările genom

neaflat la ardere
anul fără chartere
la partere cratere

comedia din clişee
de îngrăşată securitate
pe forumuri de ziare

personajele ascunse
sub avatare lozesc
monomanii politruce

să nu ne scoată din pâine
să nu ne bage în foame
pentru a ne recuceri

cât stau de rău ne mai
cerută sângerarea
cu multe damnaţiuni

fiindu-ne clare maluri
de secetă mitomană
şi lumină de felinar

feline chinuri mila
încetinită-n cetini
şi ce oi fi năduşind

ar trebui să recunosc
bunătatea întârzierii
neînjurând devremele

când deschizi uşa
mă agit nu vrajba
mă scoate din morţi

persoanele de impresie
le retrag prematur
cât să ne încercăm

asocierea bătrânilor
mai şi a amintirilor
obadă cimitirelor

zăngăniţi rugina
partenogeneză
de-o înfuriere

cum şi bucuria e stres
în locul consumului
de schizofrenie

ceva veţi fi aflat din
cariera scriiturii
semnate de mine

o fată cu plete blonde
alergând spre biserică
în căutarea mortului



conflictualitate reflexă

conflictualitate reflexă
lozinca fantomelor
fluturate otravă

tot rămân mi te lasă
consolările melasă
de mireasă nealeasă

scos timpului triunghiul
a ne fi aruncat
aşezării scriinde

contagiunea inter imperii
peste peticele de noi
croite pe spinare

alt ploi din por vapor
pe oceane deşerte
în mira carată

rărire psihologilor
pe rana distanţelor
goalelor societăţi

vedeţi pleoştirea ochilor
în interesul literal
pătrăţele între negru

ce ţară m-ar fi
recuperat postum
sub cuvânt scris

aranjamente libere
în joaca jambieră
circulă răzmeriţa

aţâţarea frustrărilor
in hruba furărilor
încunoştinţărilor

în locul conştiinţelor
gamate cerinţelor
palmate fiinţelor

automate anunţuri
parcă nepotrivirii
lovirii cu civilii

teroare conducătoare
din sămânţă în floare
verdeaţă târâitoare

îmi plecară ochii
gemenii pe drum
mai avem de-ai genei

se nasc în catedră
prunci pitorescului
nemarginalului

sabie dezisă Balzac
Blaga nu Peguy
nu ofiţerii leşi

spunere ce eşti
acum să te ascult
grevă telurică

strănutai neşters decât
pe dos de palmă cu
manifestanţii bolnavi

fantezii provocatoare
mereu răsăritene
şi sadoveniene

refuzul ţâfnă taftă
perniciozitate a te
împăca în ştiinţă

înmulţiţi-vă voi
altă Indie tracică
în gura lui Herodot

ne lămurim poticnim
din chinină salamină
o bezmetică dianetică

rănimu-ne

rănimu-ne ruseşte
petrolului săltat
cisternelor ne umplem

cât mărgeaua teatrală
cumpărătorilor de trădară
a nu apăsa pe trăgaci

furnica anta fanta
fanoanelor amanta
în metru mandakranta

povarna de-o Europă
remorcată israelo-american
ţuici nemaifrunte

cu India destinul
mi l-oi arunca zar
retro şi pierdere

ce-n har repetitiv
vocabul la Kabul
cu împăraţi daudaţi

firul degetelor tăiate
picioarelor capetelor
din floare în floare

cum m-aş fi cremat
aşteptărilor coraliere
chinezărie insieme

aia era masa fumanţilor
nu grătar nu virşlerie
şi voi la lunca orfanilor

în loc să vă plictisesc
vă scandalizez
vă şi universalizai

politeţuri între vârste
pe neţinute seamă
nici de urmare

te uitasei în dharma
ne găsim elefantul
şi mai şi furnica

mister pe căutate
la antipod la mate
istorie karate

îmi spui adiacenţa
trezirii în Florenţa
vorbirea franţuzenţa

balena ducătoare
de sunete cădelniţei
înfumurându-ne soare

cu dodiile hai
întru fiinţă inorog
Rafail şi Noica

icos

icos imprimanta
răutăţii handy
a nu se cunoaşte

cum ai scrie salcia
salcie de sodiu
în aceeaşi obsesie

obsesiei te repetai
de pe scenă ca din
studioul dulapurilor

repede dărăpănând
castrul canceros
şi dezbrăcaţi şi aer

când tot se înnorează
nemirată pondere
sub dungate postere

stea roşie pe stelă porţi
încuiate nu desluşesc
scrisul holocaust

bătrâneţe azilantă
închipuindu-se demult
prospeţime gânditoare

mituri rărite chelii
sub şenile temeri
petrecute prohibii

în muzeul său de la
Focşani cu mine stătea
de vorbă Irimescu

romanul dacă nuvele
cumva de-ar reieşi
universalităţi thalesiene

cum se pierd temerile
de toţi ticăloşii în parte
spre cianura remizei

de unde ne-am fi
îmbânzit gangrena
dăruită de crivăţ

lucrurile mi s-ar şi
înfrumuseţa luminiş
cum ar veni prăbuşirea

dodia dodiilor mărşăluieşte
în incendiul rugilor
din întruparea pădurii

sunt şi înăuntru secreţii
secrete fatalităţii
de a te destructura

de-afară oda pe sunet
detaşat sensului
într-o fremătare

nenorocită un sinonim
netrebnică eufemism
ţara mântuitorul negrul

uite că se deschise geamul
ceţii primire batiste
încociorvirea verbului

cât să vi se pară
paşii fără scară
gheaţă tămâioară

şi ce săriră nu ca noi
sculptându-ne haită
şi unde om mai merge
                                  2009



pe ducă

pe ducă şi ziua asta
prea frumoasă pentru
vremurile trădării

după fala târgului
ameţeala sârgului
atâtului smârgului

chinină nu frumuseţe
de-a însănătoşirea
de după friguri

neadrenalinei rostim
kairos pierdusem
un fir de uitare

cât să nu-mi mai pară
rău de sfârtecarea
viteazului viu fie

zilele frumoase
le-om sporovăi
calamităţilor pe ducă

caşalot comanş
persoana ciracului
în harponul racului

cu destinul la oblânc
înserării ucigaşe
de nu mă semnalizezi

citaţie arestul
elitei Everestul
Australiei restul

subliminale Niluri
sparg ţiparii parii
la mijloc de ucigaş

puteam veni o oră
şi-n tinereţe ziar
de tălpăşiţă soră

copilul iar ori iarbă
manipulabili spori
în miez de junglă

tic sălbatic reducţia
vitalităţii cerebrale
printre manutanţe

flori de morbiditate las
razelor soarelui frâu
convalescenţelor ferice

aerul se va închide
cât să se elibereze
peste zi Calabria

ce vom transcrie tovarăşi
din întrecerea sinelui
tuturor jafurilor

căutasem cearta
din hăul procleţilor
când colo imigraţia

nepotul generalului
piesele crainicului
cenaclul Honigberger

am scăpat de obligaţia
plantageneţilor
pe pământ românesc

ori ce am spune ne
fărâmă satanele
am de corectat traducerea

vouă vederea nonfrunză
pe-al vântului liber
şi nord coborât

doar ce se speriară
de ham se deshămară
din viaţă te doboară



























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu