vineri, 13 iulie 2018

TAGORE AND ELIADE


 
 Shilpi Aggarwal – George Anca – Michel Soulard – digi.24 – Veronica Bălaj – Ioan Miclău-Gepianul – Louise Calment


 Dear Dr George Anca,

Hope you are doing good...

I am contacting you on behalf of the Indian Embassy in Romania. We are doing an Independence Day publication for the Embassy i.e. 15th August. We would like to do a story on Indology and the how the literature of Romania is greatly inspired from India in a form of Rabindranath Tagore and the connection of Tagore and Mircea Eliade.

The article needs to be of 1000-1500 words. Since you are an expert on the subject, we request you to kindly contribute an article on the subject. I would really appreciate if you could please send the article by this Saturday. We need to submit the first draft on Saturday this week.

Your revert will be highly appreciated. 

    
Regards,

Shilpi Aggarwal

Editor


Diplomatic Vibes
Cowork Delhi, 101, 3rd Floor, Pratap Nagar, 
Khudi Ram Bose Marg, Mayur Vihar Phase 1, Delhi, 110091

Handphone (Whatsapp): 91-9718890595; Office no: 011-42487128
Skype id: shilpi.dv



TAGORE  AND  ELIADE

by Dr. George Anca

            Rabindranath Tagore visited Romania in 1926 and received  a doctorate honoris causa from the University of Bucharest. Mircea Eliade spent four years (1938 – 1931) studying philosophy and Sanskrit at Calcutta University. Maitreyi Devi wrote Rabindranath – the man behind his poetry, as well as Na Hanyate ( It Does Not Die: A Romance) novel, written as a response to Maitreyi /Bengal Nights  by Mircea Eliade.
            Among classic Romanian works inspired by India are medieval books like Alexandria, Sindipa, Varlaam and Ioasaf – to  Ţiganiada/Gypsy Epic by Ion Budai-Deleanu, or Mihai Eminescu's   Rugăciunea unui Dac /Prayer of a Dacian. Now a day, from the oak tree planted at centenary of Gurudev in Bucharest to  Shantiniketan one faces both mistery and  greatness of India.          For an intended Indian-Romanian conference on Indology, Dr. Shashi Bala thinks   it should incorporate history, linguistics, literature and ritual.  There may be a panel discussion on Indology in Romania - past, present and future. Other topics can be Sanskrit for all round cultural development, Role of Upanishadic philosophy in establishing peace and harmony ; vedic ritual for controlling pollution...  Professor Sayavrat Shastri  suggested Modern Sanskrit Literature, Sanskrit teaching both in India and abroad, the utility of Indological studies for modern society.

TAGORE
            “The Great Empires, wrote Tagore (" The Second Birth "), change their shape and shakes like clouds; nations play their part and then disappear into obscurity, but these individuals bear in them the immortal life of all humanity”. He was talking about revealing personalities, breathing in the world of the Spirit. We speak of him in Calcutta's birth (May 6, 1861).
            In the Victoria Memorial, today's Bengal Museum, Tagore plays in a Sanskrit drama, with the Nobel Prize on the wall, in front of  young actor photo. In the palace of his memory in Shantiniketan, I searched in vain through the vast iconography of his follow-up in Bucharest (November 1926). All of us would build palaces from Tagore's footsteps. I was telling then that the Saint of Montparnasse Brancusi and the Saint of Shantiniketan Tagore, both of whom were scratched  in the words of Tudor Arghezi, cut spiritual salvation into the world. That Tagore is an old Christ, a big brother with the Christ Wallachian Mihai Eminescu. Calcuttan, by birth, Amita Bhose could even avoid the taste of death by incinerating in Bucharest near the tomb of Eminescu, spreading herself  into the cosmos of Orpheus and Tagore alike.
            The doctrines of the third millennium will not be able to avoid what Philosopher N. Bagdasar had imposed in 1938, the contrast between European civilization, now on the same American, materialist trend, and the Indian-Oriental culture of the soul and the interior. If the incorporation of Tagore's thinking into Romanian culture in the 1920s and 1930s could have been destroyed even by Tagore himself, when Sovietized, the third, the fourth Tagore will be again and again the Tagore the first, the true one.
            A blasting Tagore aura shows how he named Gandhi “mahatma”.  Think how Vivekananda died at the age of 39, as Eminescu.. What title got Ramakrishna?... Chased by the white ants, ui poka, even you, Tagore.
            An existential-religious competition at the temple. Power cut in Lebedev + Gorki Sadna. Eisenstein, Russia moved here with a puppy with a piglet, whatever comes in no longer coming out. Birla Planetarium, Rabindra Sadan, Matro St. Paul's, Cathedral, Handicraft Bazaar, Sunil Ganguli, Satyajit Ray, Father Panchal, Mrinal Sen, Ashok Kumar, Dilip Kumar, Kishor Kumar, Amitabh Bachchan, Guru Dutt.
            I'm breaking apart from Calcutta before I know how things go to the department of ancient history, by goodbye.

            Let  be not dispersed Tagore's house in Pandua, Orissa, former Bengal, where he was writing under a bakul tree the Chitrangada drama-dance.  Here was the revenue inspector office. The 1971 cyclone has shattered the surrounding houses, but not that of
Kabiguru.  Now, ready, we can rebuild our houses, we can not replace Rabindranath's. Sarada Prasad Malik, no point in building an auditorium in a remote village. The Rabindra Mandap was finally built in Bhubaneswar.      
            The villagers installed a statue at the entrance to the village and the main street called Rabindra Sarani, unrecognized by the government. Money for bakul mandap. The youth formed the club Biswakabi Rabindranath Yubak Sangsad. They tried a Rabindra Library. Tagore called them: baba aum khao. He came here by dolparba before moving to Shantiniketan. Cooracharan Sahoo, the 56-year-old son of the late Durjodhan Sahoo, Tagore's estate manager: my father handed me all the papers before he died and asked me not to lose them. I kept my word and saved the papers though I lost my belongings.
            Likewise, ready to drown in the ocean, Camoens was wearing the Os Lusiades manuscript above his head.
            In 1926, on November 21, Tagore was not here. It was in the National Theater in Bucharest and uttered his  conference on poetry and Indian thought. Today, November 22, 1999, in Shantiniketan, the next day we remember the endlessness of the Ganges-Danube whisper. Headline, that Dr. George Anca has delivered two lectures, Tagore in Romanian Perspective, Vidya Bhavan, 22 November '99, Tagore and Eminescu, 23 November.
            Who are you, reader, reading my poems a hundred years hence?” (Tagore)

ELIADE
            Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne by Mircea Eliade appeared on May 20, 1936. The book is dedicated to the memory of Manindra Chandra Nandi of Kassimbazaar, who granted him scholarships in India, and to both his  masters, Professor Surendranath Dasgupta and Professor Nae Ionescu.  "Nous ne tenterons pas d 'exprimer tout que nous devons et l'appui et au génie de ces deux maîtres".
            Eliade had written in October 31, 1934, to Valeriu Bologa: "For a year I have been madly working on the definitive French language of my studies on the phenomenology of Indian meditation. It is more than an Orientalist book or the history of religions It is, I hope, a work of philosophy of culture, although it has philological and technical appearances, I think we could prove a whole new thing: the tendencies towards concrete, to the real and immediate experience of the Indian spirit. Preface to India against the abstract themes of Brahmanism and the Sanskrit "philosophy." I have been working for five years on this demonstration and have used all the instruments of scientific knowledge: philology, ethnography, religion history, history of philosophy, psychology. Much in the value of this book - my first book that will be printed in April ".
            Emil Cioran writes on June 10, 1936: "There is so much vibrant learning in Yoga and a world so special that it awakens so many shy things I thought I had escaped. When you wrote letters, I could not believe you had to write the most serious erudition book that Romania has produced "
            Mihail Sebastian: "We have to congratulate the King Charles II Foundation for Literature and Art in Bucharest and the oriental bookstore Paul Genthner in Paris, who recently published, through a joint effort, the imposing work of philosophy and history of Mr. Mircea Eliade Yoga ...
            A powerful novelist capable of studying with great force the new Romanian society (as he did in his latest novel, Hooligans, or evoking an admirable bang of poetry a legend of love as the inherent Maitreyi, or building with a confusion fantasy a novel of strange adventure where metaphysics and inventive spirit collaborate in a unique form (as he did in the Light of Light), Mr. Mircea Eliade could never conceal that literature was a secondary concern for him and that preserving the main purpose of his works science, and in particular the history of religions, to which he has long since devoted himself ...
            A beautiful culture, a deep erudition, a surprising possibility to easily orient itself in the fields of history and science, that is what essayist Mircea Eliade has always made us see and feel on its pages of criticism ... Yoga is almost ten years of work, three years of research in Indian libraries and faculties, several years of systematic organization of a vast historical material. It is a book for specialists and will undoubtedly find them beyond the borders of the country”
            Ion Biberi:  "Finding in his soul an obvious and immediate correspondence with Hindu mysticism, he did not hesitate to go to India to study at the source the mystical doctrines. Yoga, in French, is the remarkable effort of a European to come closer the Indian sources not only with a sound erudition, but at the same time following a direct participation in the Indian thinking movements. "
            Mircea Handoca: “Even if we are ignorant, profane or dilettante, even if we can not agree with the right-wing ideology of Eliade's youth, we must recognize the opinion of the most important orientalists of the world that Yoga of 1936 is a masterpiece. Alongside Eminescu's Luceafărul /Divyagraha, Brâncuşi's Infinite column, George Enescu's Oedipus, this monograph is an integral part of the Romanian spirituality patrimony.”
            In the five volumes titled Mircea Eliade and his correspondents, published between 1993 and 2007, among prestigious names are: J. Przyluski, Professor at the College of France, Vittorio Macchioro, Professor at the University of Naples, Carl Hentze (University of Gand), AB Keith (University of Edinburgh), Samuel Angus (University of Sydney), Ananda Coomaraswamy (Director of the Boston Art History Museum).
            Sergiu Al. George: "Paul Masson-Oursel, one of the most important French historians of Indian philosophy, who in his 1967 work defines the Yoga phenomenon in terms surprisingly similar to those of Eliade ... This strict adherence to the essential theses of Mircea Eliade seem all the more surprising to me, as at the appearance of the 1936 Yoga monograph, P. Masson-Oursel, in contrast to all the great Indianists (G. Tucci, A. Coomaraswamy, H. Zimmer, L. from Valée Pousin, etc.) was the only one to review the volume reluctantly. "
            From leters by Mircea Eliade to the present writer:
            April 26, 1970 /Mr. Gheorghe Anca, / Thanks for the April 4th letter. I've just written to the Payot publisher to send you a copy of De Zalmoxis à Gengis-Khan. I do not know how much I can help you. Only you can judge whether "Zalmoxis" deserves to inspire a tragedy. Do you know the study of Eugen Todoran "The myth of Zalmoxis in the theater of Lucian Blaga" (Literary Folklore, Timişoara, 1969, pp. 25-38)?
            15 April 1973 / Dear Mr. Anca, / I beg of forgiveness to respond lately to your letter of March 28, but I had several deadlines that blocked my correspondence for about two weeks. I am sorry that this year we will not stop in Rome - in any case not before September (when it may, but I'm still not sure). After returning from Finland, we will be in Paris all month September. Maybe you're rushing. If you manage to prolong your stay ...
            12 Jan. 1978 / Dear Mr. Anca, / I answer lately to your three letters, and forgive me for answering in a hurry. I had a difficult year: my wife's sister died out of cancer in Paris after many months of unnecessary torment. I came late, and tired, in Chicago - where I was attending courses, seminars, etc.
            I'll send you more of my books in English for the Unbiversity library. But I have a complete bibliography of my Indian writings. Find the Myts & Symbols Library. Studies in Honor Mircea Eliade (Chicago, University Press 1969): contains a brief, yet useful, bibliography.
I wish you success in your projects. Don't count, however, in my name. I am again persona non grata in Romania - and I do not want to encourage confusion.
            I will send you as soon as they appear (in March): 1) Cahiers de L'Herne: Mircea Eliade (almost 400 pages, with the bibliography of all the translations in my books, 2) L'epreuve de lairirinthe: Entretiens avec Mircea Eliade. Two more books have been published about Mircea Eliade this autumn and others (three) are under printing. But not everything is interesting! ...

            11 Jan. 1979 / Dear Mr. Anca, / Thanks for the letter and for 10 Indian Poems. I'm glad you got to Le Cahier Mircea Eliade. I understand, however, that you have not received the other books sent here, many months ago (I think in May-June 1978!). I'm still trying: expediat tomorrow by air mail Myths, Rites, Symbol: a Mircea Eliade Reader (2 vol.).  


MICHEL SOULARD

Bonjour,
Vous n’êtes pas sans ignorer, mais malheureusement vous ne vous en faites pas suffisamment l’écho, surtout quand il s’agit de la Roumanie, que des évènements inquiétants pour la démocratie se passent aussi à l’Est ! Juste quelques lignes hier matin pour signaler le limogeage de la cheffe de la D.N.A., la Division Nationale Anticorruption. Malheureusement le Président de la République de Roumanie, l’allemand Klaus Iohannis a cédé aux menaces du gouvernement et de la classe politique corrompue et pourrie jusqu’à la moelle qui gouverne le pays, pour signer cette destitution. Cet évènement intervient peu de temps après que le Parlement ait voté une loi allégeant les peines encourues par les députés eux-même pour faits de corruption! Les manifestations dans la rue n’y ont rien fait! On verra ce qu’il en adviendra aux prochaines élections dans 2 ans. Il s’agirait du gouvernement fasciste hongrois de Victor Orban, ou de celui de Vienne en Autriche, ou de Rome en Italie, ou de Varsovie, vous ne vous priveriez pas d’en faire les gros titres; mais là il s’agit de la Roumanie, pays perdu au delà des Carpates, qui avec la Bulgarie est le pays le plus pauvre de l’Union Européenne. Je suis un européen trop convaincu,  depuis la fin de la Seconde Guerre Mondiale, mais vous n’étiez pas déjà nés, pour ne pas m’en alarmer. Qu’attend l’Union Européenne pour “mettre son nez” dans les affaires de l’un de ses membres les plus fragiles ? Demain il sera trop tard ! Mais je sais que la Roumanie ne vous intéresse pas du tout et que vous ne comprenez pas pourquoi je m’y intéresse tant ! Je lis les journaux et les nouvelles de là-bas tous les matins sur internet et j’en ai le vertige!
J’ai été très ému par la déclaration faite par  Mme Kövesi à son départ de la D.N.A., que je pourrai vous traduire en entier si vous le désirez, et qu’elle termine en déclarant:”La corruption peut être vaincue, n’abandonnez pas!”
“Desteaptà-te Române “
Je vous en souhaite bonne réception en vous priant encore une fois de m’excuser avec mes “dadas”. Advienne que pourra mais je suis inquiet pour l’avenir même si j’ai peu de chance de le voir, à l’âge où je suis arrivé !
Avec toute mon amitié !
Michel SOULARD
10 Rue Jean Jaurès
86000 POITIERS
00 33 (0)6 80 04 61 39
00 33 (0)5 49 53 49 18
soulardmichel@wanadoo.fr
www.michel-soulard-roumanie


Viața copiilor supradotați în România. Marginalizați de societate, ajung să sufere de depresie, anxietate și alienare

https://www.digi24.ro/special/reportaje/viata-copiilor-supradotati-in-romania-marginalizati-de-colegi-sau-de-profesori-ajung-sa-sufere-de-depresie-anxietate-si-alienare-958522

Trăim în țara tuturor paradoxurilor. În vreme ce 200.000 de elevi români sunt analfabeți funcțional, avem tot atâția copii supradotați, aproape 10% din numărul total de elevi. Mici genii cărora, dacă le-ar fi pus în valoare coeficientul de inteligență uriaș, ar putea să schimbe ceva în țară.00:00
40
România are aproximativ 200.000 de copii supradotaţi. Minţi sclipitoare, dar invizibile pentru autorităţi. Doar 1% dintre ei trec printr-un program educaţional special dedicat nevoilor lor. Legea tinerilor supradotaţi, care i-ar ajuta să-şi valorifice inteligenţa, nu este pusă în aplicare, de mai bine de 10 ani de la adoptarea ei. Cum am ajuns să pierdem ce avem mai de preţ pentru viitorul ţării?
„Copiii supradotați se nasc, nu sunt creați. Ce interesant. Sunt curioasă, câți dintre voi ați mai auzit această afirmație până acuma... Mâna sus! Mulțumesc. Eu nu am mai auzit, eu confirm această afirmație. Numele meu este Diana Petre, am 9 ani și sunt un copil supradotat. Sunt convinsă de asta și o spun de fiecare dată când am ocazia”.
Statul este însă total dezinteresat de subiect și așteaptă ca părinții și ONG-urile să se ocupe de mințile sclipitoare. Legea privind educația tinerilor supradotați, capabili de performanță înaltă, votată în unanimitate și publicată în Monitorul Oficial a intrat în vigoare încă din februarie 2007, fără ca să fie vreodată respectată. Pur și simplu, copiii excepționali au drepturi numai pe hârtie de mai bine de zece ani.
Vladimir Alexandru DragomirÎn 2008, aveam 9 ani și nu am auzit de legea asta până să mi se ofere oportunitatea să vorbesc aici. În general, pot să spun că este genul de lege făcută mai degrabă de umplutură. Nu e făcută cu foarte mult suflet, nu pune atenție pe detalii și ratează puncte destul de importante și vitale pentru contextul care vrea să îl aplice.
Ștefan Gramatovici, olimpic internațional la matematicăFac performanță pentru că în asta văd viitorul meu. Că nu sunt apreciat de stat sunt o grămadă de alte persoane care mă apreciază pentru chestia asta și în care eu îmi găsesc satisfacția aceasta a aprecierii. M-am obișnuit să nu mă aștept de la stat la nimic și dacă mă mai ajută din când în când să fiu fericit pentru asta!
Paradoxal pentru o țară cu un sistem de educație neperformant, elevii supradotați sunt marginalizați de colegi sau de profesori, neînțeleși în mediul lor social și respinși tocmai pentru că au un coeficient de inteligență ridicat. Cei mai mulți dintre ei se pierd, an de an, și ajung să nu-și găsească locul în societate, să sufere de depresie, anxietate și alienare.
Bianca, copil supradotat: Copiii operează cu fapte logice, rezolva probleme complicate de matematică, din păcate, nu știu să-și rezolve conflictele emoționale. Nu știu să-și trăiască emoțiile, sentimentele, să și le exprime, și se întreabă apoi de ce nu sunt înțeleși și nu evoluează. Vorbim aici despre copiii supradotați, copii speciali care au nevoie de suport special.
VladimirFoarte mulți din oamenii ăștia, inclusiv eu, devenim un pic antisociali. Devenim mult mai reci, mult mai defensivi, ne enervăm mult mai ușor. Tocmai pentru a contracara sensibilitatea aia de care s-a abuzat la un moment dat în viață noastră.
Studiile arată că 97% dintre tinerii supradotați își pierd potențialul tocmai pentru că nu au parte de o educație pe măsură calităților lor.
Monica Gheorghiu, project manager Gifted Education: „Da, sunt oameni... s-au văzut profesori universitari cerșetori și așa mai departe. S-au văzut situații că atunci când au dat de un eveniment major în viață, nu au făcut față, nu au știut cum să abordeze acea situație”.
Andreea Olteanu, psihoterapeut: „Ce avem nevoie noi în România este o curriculă diferențiată sau clase speciale pentru ei. Să îi înțelegem, în primul rând să îi identificăm, să creăm clase pentru copii supradotați, cu profesori dedicați”.
VladimirCe reprezintă inteligența mea sunt lucruri pe care sunt capabil să fac. Pot să înțeleg anumite lucruri, am o inteligență spațială foarte dezvoltată, pot să mă orientez în spațiu, pot să înțeleg lucruri, să mă uit la un om și din prima să îmi dau seama de majoritatea lucrurilor despre el, să mă adaptez în diferite situații.
Monica Gheorghiu, project manager Gifted Education: „E ca și când, dacă vrei să ai o floare care vine din Hawaii și vrei să o ții în România, chiar trebuie să te interesezi cum să poți să menții acea floare în condițiile Romaniei”.
Vladimir Alexandru Dragomir are 20 de ani și este din Galați. La 15 ani ajunsese în pragul depresiei, fapt pentru care a ajuns la psiholog. Acolo avea să afle că are un IQ de 140. Deși primele semne au apărut la grădiniță, tânărul este unul dintre cei mulți care nu au avut șansă să își dezvolte potențialul de la vârste mici. A fost obligat să se descurce singur într-o societate care parcă mai degrabă pune în umbră creierele geniale, decât să le cultive. Experiența l-a ajutat pe Vladimir să își dea seama ce înseamnă să fii un copil supradotat în România.
Vladimir: Să ai de-a face foarte mult cu profesori și colegi care nu te înțeleg, care consideră că tu ești doar diferit, cu nimic superior și în același timp să te confrunți cu problemele sistemului educațional.
În copilărie, Vladimir a simțit răutatea colegilor, care nu îl înțelegeau.
Vladimir: De foarte multe ori chiar am fost chinuit de alți colegi de-ai mei, pentru că eu eram un copil mult mai sensibil, mult mai politicos, fapt care vine la pachet cu inteligență ridicată și ei vedeau în asta faptul că sunt o persoană vulnerabilă. Se luau de mine, mă amenințau în anumite feluri...
A avut însă și profesori care nu au știut să îi pună în valoare inteligența.
Vladimir: Profesorii care sunt câteodată leneși, nu vor să facă altceva cu tine decât să îți dea o materie în față și tu să trebuiască să o memorezi.
Vladimir a studiat un an la Facultatea de Limbi Străine, dar a renunțat. Nu se regăsea în ceea ce a găsit acolo. Acum s-a înscris la Psihologie, din dorința ca pe viitor să-i poată ajuta pe cei ca el.
Vladimir: Mai departe în viață mi-e greu să spun ce-mi doresc, știu că vreau să lucrez cu oameni, știu că sunt foarte pasionat de artă, în special de jocurile video, pe care le consider arta supremă. Știu că poți să faci o schimbare prin artă, să influențezi oamenii, și folosind și psihologia și arta în același moment, chiar poți să faci o schimbare în anumiți oameni.
Pe lângă desen și jocurile video, lui Vladimir îi place să scrie, să cânte la pian și să meargă cu bicicletă. Se consideră introvertit și preferă să stea în casă, cu pisica lui, decât să iasă prin cluburi. În urmă cu un an, a devenit membru MENSA, fapt care îi atestă inteligența superioară.
Vladimir: În principiu, lumea are tendința să se uite la mine ca fiind arogant, pe baza faptului că acum sunt conștient de inteligența mea. Și nu o ascund... ar fi și puțin dubios să o ascund. Și lumea mă consideră că fiind arogant, sunt geloși în momentul în care eu vin și le spun ceva, au impresia că eu îi critic, eu îi atac. Și nu este chiar cea mai ok reacție.
Inteligența superioară este de multe ori o povară.
Vladimir: Foarte mulți din oamenii ăștia, inclusiv eu, devenim un pic antisociali. Devenim mult mai reci, mult mai defensivi, ne enervăm mult mai ușor. Tocmai pentru a contracara sensibilitatea aia de care s-a abuzat la un moment dat în viața noastră.
Andreea Olteanu, psihoterapeut: „Au o tendință extraordinară către armonie. Armonia îi liniștește și îi ajută foarte mult. Tot ceea ce este dizarmonic îi rănește și atunci se închid în sine. Și evită contactul cu persoanele și cu mediile dizarmonice”.
Florin Alexandru, trainer Inteligenţă Emoţională: „Putem avea un IQ foarte foarte mare, dar dacă nu trăim în armonie cu noi și nu ne înțelegem emoțiile și ceea ce suntem noi, nu avem cum să exprimăm acel potențial și acea inteligență”.
IQ-ul de geniu, înnăscut sau dobândit?
Este coeficientul de inteligență înnăscut sau dobândit? De ce unii se nasc cu o minte genială și alții abia dacă reușesc să treacă stradă? Ce este „geniul” și cum apare ?
Andreea Olteanu, psihoterapeut: „Un copil cu abilități înalte este un copil care are o zestre genetică foarte bogată și asta se vede foarte mult la nivelul structurii cerebrale, la nivelul legăturilor neuronale și la nivelul dendritelor”.
Adelina Petre, copil supradotatSunt curioasă, ştiţi prin ce se aseamănă un jucător de tenis, un public speaker şi un cântăreţ la chitară? Mulţumesc pentru răspunsuri! Prin puterea lor de a se concentra în ceea ce fac în acel moment.
Adelina şi Diana sunt două surori care au o pasiune mai puţin obişnuită: public speaking.
Diana Petre: S-a întâmplat să mă încurc, dar de obicei trec peste, spun că nu s-a întâmplat nimic şi dacă se întâmplă să uit, improvizez pe moment. Fac joculeţe cu publicul, fac mişto de mine. Că ce uitucă sunt... Chestiile astea, publicul chiar le apreciază.
Ștefan Enescu, olimpic la matematică și informatică: Acestea sunt medaliile mele, dar mă rog nu sunt toate de la matematică și informatică, această este medalia de aur de la informatică, la care țin eu cel mai mult!
Ștefan Enescu este unul dintre olimpicii României. A câștigat numeroase medalii la concursurile internaționale de matematică și informatică.
Miruna Enescu, mama lui Ștefan: „Ștefan a mers la concursuri de când era în clasa 1, erau Smart, Cangurul, Arhimede și el a văzut: dacă mă pregătesc, am rezultate și a făcut legătură asta, și acum știe că dacă vrea să aibă rezultate la olimpiada trebuie să se pregătească”.
Ștefan Enescu: Eu nu mă văd neapărat ca un copil genial, cu puteri supranaturale... Da, sunt poate puțin mai talentat, dar am lucrat și ...iese!

Numărul mic de centre speciale, lipsa celor finanțate de la bugetul de stat și dezinteresul autorităților sunt piedici majore care nu le permit copiilor cu inteligență superioară să se împlinească. Unii reușesc, alții nu. Marc Angelescueste unul din cazurile fericite. La doar 10 ani, își manifestă inteligență în multe domenii și dă semne că va avea un viitor de om mare.
Marc Angelescu: Nu eram foarte atent în timpul lecțiilor, pentru că eu mă cam plictiseam. Pentru că făceam recapitulare de vreo 10 ori pe săptămâna pentru un singur lucru. Pentru că ceilalți nu înțelegeau. Și de asta m-am cam plictisit, dar pentru că aveam un profesor foarte înțelegător, mi-a dat niște idei. Și eu am ales, sau să-mi fac uneori temele, când... de exemplu după teste.
Oamenii obișnuiți au un IQ care se învârte în jurul valorii de 100. Un IQ de la 120 în sus definește o inteligență superioară. La peste 145 putem vorbi de supradotare intelectuală, iar un scor de peste 185 este rezervat doar geniilor.
Marc are un IQ de 156. Și-a însușit operațiile matematice în timp record, învață patru limbi străine simultan și face performanță în orice activitate se implică: intelectuală, artistică sau sportivă.
Mama lui Marc: „A fost un copil bun întotdeauna și nu a creat în niciun fel probleme. Dar simțeam că e altfel, pur și simplu. Și faptul că la 3 ani mă întreba cum reușește Doamne-Doamne să ne vadă pe toți odată. El s-a pus pe burtă în pat să își vadă toate jucăriile. Dar sunt jucării în spate și Doamne-Doamne cum ne vede pe toți?”
La vârsta de 8 ani, Marc a devenit membru al MENSA din Marea Britanie, cea mai mare asociație mondială a copiilor și tinerilor gifted. Conducerea MENSA România nu l-a primit la testare, deoarece era prea mic. Marc, prin abilitățile sale ieșite din comun, a reușit să câștige un concurs de chitară, după numai două zile de pregătire și a învățat să facă autoportrete că un veritabil Picasso, după numai patru zile de când s-a apucat de pictat.
Marc: Da, acesta l-am făcut în prima zi de curs, care l-am făcut în oglindă. De asta nu este ca această poză. Și acesta e făcut în ultima zi, care l-am lucrat după poză. A patra.... Da, am făcut cu emisfera dreapta care te deschide și care, din câte am int... nu mai ești stresat de nimic. Nu mai ții cont de nimic care a trecut, ții cont numai de prezent. Și e foarte ușor să lucrezi, când ești conectat la emisfera dreapta. Și asta ne-a învățat pe noi să ne deschidem, și să facem acest desen în 4 zile.
Merge la campionate de polo, joacă tenis, schiaza și se dă cu placă pe apă. Vorbește engleză și limba greacă, fără probleme.
Marc: Sunt foarte fericit că ne îndreptăm spre finală campionatului național de copii, categoria 12-13 ani și sunt fericit că m-am reîntâlnit cu echipa și ne pregăteam să urcăm în tren.
Andrei Mateiași, antrenor polo: „El are 10 ani, drumul lui către performanță a început mult mai devreme decât alți copii, joacă anul acesta la categoria de 12-13 ani, e mai mult o încurajare către drumul lui spre performanță, atât din partea lui, din partea colegilor, cât și din partea mea. Deci colegii l-au acceptat foarte bine”.
Conform studiilor, copiii supradotați sunt introverti, inadaptați și izolați. Își fac prieteni greu și detestă activitățile în echipa. Marc este diferit. Se integrează extrem de ușor în orice grup și își face ușor prieteni. Învață la o școală de stat, iar cu colegii se înțelege foarte bine. Într-o lume în care micile genii sunt mai degrabă izolate decât acceptate, el merge înainte, cu răbdare și inteligenţă şi crede că orice copil poate fi că el.
Marc: Păi m-am născut cu acest IQ și mama și tată m-au educat, s-au interesat și până la urmă a ieșit în evidență acest IQ. Că poate majoritatea copiilor poate au un IQ peste, dar dacă părințîi sau alți profesori nu reușesc să îi îndrume spre calea potrivită, până la urmă nu prea..nu prea se realizează.
Florin Alexandru: „E un copil genial, eu am fost uimit de cât de repede învață”.
Legea tinerilor supradotați, neaplicată de 10 ani
Au trecut mai bine de 10 ani de când Parlamentul a adoptat legea 17/2007 care ar trebui să îi ajute pe copiii supradotați. Monica Gheorghiu este fondatoarea organizației Gifted Education și până astăzi a trimis nenumărate memorii către Guvernul României, Ministerul Educației Naționale, ministerul Muncii, Familiei și către Administrația Prezidențială. Fără niciun răspuns. Astăzi are și o explicație pentru lipsa totală de interes a politicienilor pentru descoperirea și folosirea materiei cenușîi a țării.
Monica Gheorghiu: „Statul nu respectă legea pentru că nu el a promovat-o. Legea 17 a fost promovată de noi, că ONG, și atunci statul nu a îmbrățișat legea, statul ... Ea a trecut tacit prin senat. Asta înseamnă că nici nu s-au prezentat la vot”.
Legea 17/2007 prevede identificarea copiilor cu abilități înalte, un curriculum diferențiat gândit anume pentru ei, personal autorizat special pregătit dar și înființarea unor centre de educație diferențiată, coordonate de Ministerul Educației și unde orice copil supradotat să fie integrat, în mod gratuit. Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat și nu se întâmplă.
Vladimir: Legat de procesul de selectare, nu menționează cum ajung copiii să între în acel proces. Dacă este ceva universal aplicabil pentru toți copiii din școli. Spre exemplu, fiecare copil în parte va fi luat și trecut printr-o serie de teste... Mai departe, legat de profesorii și personalul unitățîi, nu este menționat felul în care vor fi selectați acești profesori.
Monica Gheorghiu: „Nu este cunoscută la nivel statal de cei care ar fi jobul lor, ar fi muncă lor să cunoască legislația în domeniul educației. Iar declarațiile cum că această lege nu este de datoria statului, este că și cum ai spune: trăiesc într-un stat și nu cunosc legile, dar sunt bine plătit că funcționar. Ceea ce este o aberație”.
Unii părinți se lovesesc de prejudecățile profesorilor față de copiii supradotați. Andreea David, mama un copil cu un IQ de 138, povesteşte cum fiul ei a fost agresat la școală, chiar de către dascălii care ar trebui să aibă grijă de elevi.
Andreea David: „Prima învățătoare de renume, în momentul în care i-am dus raportul testării mi-a spus: Doamnă, sunt prostii. Copilul nu știe să scrie și să citească. A două mi-a spus: Doamnă, citiți prea mult. Dacă aș testa toți copiii din clasă, toți ar avea IQ-ul foarte mare”.
În urmă cu aproape doi ani, Andreea şi-a dus copilul la o şcoală privată din București în speranţa că acolo va găși profesori cu vocaţie. Băiatul a fost însă agresat fizic de profesoară de muzică, care în final a primit un avertisment scris.
Andreea David: „În momentul în care l-a prins de mână și-a înfipt unghiile în mâna lui. Am depus plângere la poliție. Atât directorul, cât și profesoară au negat că s-ar fi întâmplat ceva”.
Monica Gheorghiu se ocupă de unul dintre puținele centre destinate copiilor super-inteligenți din România. Cei care vin aici, se implică în jocuri de echipa, învață să comunice eficient și își dezvoltă inteligență emoțională. Toate acestea pentru a deveni adulți adaptați și capabili să-și pună în valoare inteligență pe cont propriu.
Monica Gheorghiu: „Da, oriunde în lume unde acești copii își găsesc un loc, fie validați, să se simtă integrați, să se simtă apreciați, să se simtă recunoscuți, valorificați. Oriunde se întâmplă acest lucru în lume, acești copii pot să aducă un plus valoare acolo unde se află. În orice echipa, în orice școală, în orice comunitate, ei pot să aducă și rezultate”.
Dacă ar avea putere, copiii supradotați știu ce ar schimbă în sistemul de învățămînt.
Ania, 14 ani: Cred că i-aș lasă pe copii să aleagă materiile pe care vor să le învețe, pentru că e destul de inutil să înveți un copil muzică, dacă ori nu are talent ori nu își dorește, pur și simplu.
Natalia, 12 aniEu probabil că aș da puține teme, nu de tot teme, doar puține teme, deoarece unii copii nu și le fac, sau și le fac în grabă și nu prea le pasă deloc, că vor să facă alte chestii, să stea cu prietenii la mall sau să se ducă la film și eu aș da mai puține teme, că ei să le facă bine și complete.
Horia Mania, olimpic la matematică și student la PrincetonSunt perfect de acord că trebuie să reformăm multe lucruri în sistemul de învățământ românesc, dar tot timpul dacă îl blamăm și scoatem la iveală numai lucrurile rele atunci acestea se pot amplifica din simplul motiv că descurajăm elevii și cred că optimismul ar ajută.
În urmă cu trei ani, centrul Gifted Education a organizat conferința KIDx. Un manifest al copiilor supradotați, care au avut ocazia să-și spună oful: faptul că societatea nu înțelege ce este și ce abilități are un copil cu o inteligență superioră.
Diana: România are nevoie de noi, România are nevoie de performanța noastră!
Copiii supradotați sunt adevărate comori pentru societate. Prin mințile lor nevalorificate, România pierde o șansă reală de dezvoltare.
Monica Gheorghiu: „Sunt copii care au devenit, în India, chirurgi la 14 ani, în Lituania, parlamentul este format, majoritatea, de absolvenți de universități străine, superioare... doctoranzi, majoritatea parlamentarilor. Și sunt tineri. Toate lucrurile astea înseamnă un ajutor pe care societatea îl primește”.
Andreea Olteanu, psihoterapeut: „Toți tinerii harnici din România și capabili au plecat în străintate. Sunt mult mai bine plătiți. Dar societatea, nu numai România, lumea întreagă pierde atunci când nu îi ajutăm și nu îi susținem să crească astfel încât ei la rândul lor să ofere societățîi ceea ce este nevoie”.
Dacă statul nu îi ajută, părinții pot apela totuși la investitorii privați. O soluție ce ar putea fi eficientă, dacă ar fi mai bine promovată și asumată de cei ce își permit să investească în educație.
Monica Gheorghiu: „La nivel social există sume foarte importante care pot fi accesate de către părinți prin corporațiile care au sume deductibile din impozitul pe profit. La nivelul țării sunt vreo 400 de milioane de euro care nu sunt utilizați anual... Cu jumătate de miliard de euro, eu cred că am zbârnâi”.
Mulți dintre copiii supradotați își caută un rost pe măsură inteligenței lor, în alte țări. Acolo unde găsesc apreciere și se pot dezvolta. Dovadă rămâne exodul miilor de creiere care pleacă din România, aproximativ 50.000 în fiecare an. Atât Marc, cât și Vladimir, doi copii din generații diferite, dar cu același potențial de geniu, au gânduri similare pentru viitorul lor. Un viitor departe de statul român, indiferent la nevoile lor și axat în mod special pe promovarea non-valorilor.
Marc: Păi din câte am văzut, copiii supradotați nu mai stau în țară. Se duc în străintate, unde chiar sunt puși în valoare... Pe la 18 ani, nu vreau mai devreme. Vreau să... mi-ar plăcea să schimb ceva în învățământ cu copiii supradotați, dar până la urmă m-aș gândi să plec.
Vladimir: Am planuri la master, mi-ar plăcea să îl fac în străinătate sau măcar să plec cu Erasmus, nu neapărat că m-aș duce acolo, ci pentru că aș scăpa de România..

 Veronica BALAJ

OCHEAN ÎNTORS - MĂRTURII DE PE FRONT ÎN DOCUMENTE
ȘI SIMȚIRI




Între miile și miile de pagini dedicate razboiului care-a dus la Marea Unire, ce și câtă însemnătate poate avea o amintire? Și totuși, voi începe cu aceasta, întrucât, istoricii și cărțile de istorie sunt publice, iar eu risc o notă de evocare a marelui eveniment, cu inserție emoțională. În toate secvențele care urmează.

Mai atârnă încă în memoria mea, imaginea unui document înrămat. Medalia ORDINUL MILITAR „nu mai știu clasa, dar continua cu precizarea: Acordat Sergentului Victor Filimon, în luptele de la MĂRĂȘTI, MĂRĂȘEȘTI. Rama tabloului, pentru că devenise un tablou, între celelate din camera cu iz de vetustețe, mă gândeam în sinea mea că trebuie să fi fost tăiată din lemnul puștii pe care o purtase înaintașul meu ca pe o a treia sa mână. Era în ton cu maroniul cernelii. Alăturat, într-o icoană veche, Sfântul Gheorghe, cu sabia în mână, apăra parcă această amintire devenită document de viață. Medalia am văzut-o de zeci și zeci de ori. În copilărie îmi imaginam că fusese zidită acolo, în stânga peretelui, din camera cu birou și hârtii vechi ale bunicului din partea mamei. Medalia era păstrată ca o moștenire de valoare a bunicului meu, pe care nu mi-l puteam închipui decât cu o pușcă în mână, plin de noroi, într-o tranșee, frânt de oboseală, cu frica morții în spate, purtată ca pe o gamelă plină ochi cu un lichid otrăvitor, turnat de hoașca în negru și din care, vai de bietul soldat, dacă s-ar fi vărsat asupră-i vreun strop.

În mrejele vârstei dintru început, cuvântul Marăști ÎNSEMNA CEVA FOARTE MARE. Mărășești însemna ceva și mai mare. Fără contur exact. Îmi strecurase însă un sentiment de teamă dar și de mândrie că eu moștenesc un tablou important, foarte important din moment ce fusese plasat lângă icoana Sfântului Gheorghe și  nu era niciodată mutat în altă parte a casei. Pentru că nu am avut prilejul să mi se fi povestit despre acele momente trăite de străbunicul meu, apelez la câteva mărturii scrise în vremea respectivă:

PLECAREA  PE  FRONT

Mărturia ofițerului de rezervă, C. Sandu Aldea, publicată în Luceafărul, Revista pentru literatură și artă, București, 1919  pag 28 și următ.: „Mobilizații își iau cu urale năprasnice rămas bun” Sunt mii de oameni care stau tescuiți prin vagoane și pe platforme, înghesuiți pe acoperișurile vagoanelor, încleștați roi pe scări, călări pe tampoane, cocoțați pe cușcile frânarilor, spânzurați de cine știe ce belciug. Și totuși, sute de mobilizați rămân în gară obidiți că trenul pleacă fără ei”. Din fiecare gară se urcă în tren alți mobilizați. Te miri unde mai încap. Unii au venit cu căruțele până la gară. Mă uit bine la ei. Sunt dârji, cu fețele întunecate, își iau rămas bun de la cei dragi, dau mâna cu fiecare dar fără nici o lacrimă.

Apoi, peste o vreme, martorul ocular notează: „După amiază vine la grupul nostru un vechi prieten al meu, locotentul Atanasiu din Reg. 38 infanterie”. Până la venirea ordinului care să hotărască odată și cu noi într-un fel, facem instrucție și la tunuri și cu arma. Printre soldații vărsați aici, sunt unii care au servit la cavalerie, alții la artilerie de câmp, alții la pompieri” Toți aceștia trebuiesc deprinși să se servească și de armă și de gurile de foc”.

„Piciorul drept mi s-a umflat și nu mai pot încălța cizma. Merg cu piciorul stâng în cizmă și cu dreptul în pantof. Sunt bun de fotografiat. Pe la orele unu din noapte au sosit niște telegrame cifrate extraurgente din pricina cărora au venit la batalion prin fierul nopții, dl. lt. colonel Lupașcu și căpitanul Iliescu. Medicii Rosman și Crețu vin la baterie spre a inocula oamenii cu ser mixt. Apoi „cei inoculați stau la repaus 48 de ore. S-au împrăștiat prin șanțul interior, pe glacis, pe șanțul exterior și unii din ei gem avan. Pe seară, sergentul Preda se plânge de durere de cap și amețeală. „Trimit în sat după lapte. Spre dimineață, flăcăul meu se înviorează.”

Mărăști, până la 11 iulie când poziția inamică a fost ruptă de armata noastră. „Nemții  credeau că, aicea au să hălăduiască până la încheierea păcii”. pag. 90, mărturisea un gospopdar din Câmpurile, sat din apropierea Marăștilor. Pentru oștenii germani se organizau serbări, se bea vin aduseseră și o instalație pentru fabricarea de limonadă. Voie bună și siguranță. „Satul Mărăști așezat deasupra unor râpe oable DOMINA LINIILE FRONTULUI NOSTRU. Sătenii fuseseră evacuați. Germanii amenajaseră locuri pentru muniții cu totă priceperea „Legate prin rețele telefonice puteau fi izolate prin uși de sârmă ghimpată care cădeau de sus în jos ca niște capcane”. „În stânga satului, privind spre liniile noastre, „. erau, {subl.n.}, o serie de redute tari, cu adăposturi blindate și șanțuri întortocheate. Înaintea redutelor și între ele, regiuni de rețele de sârmă ghimpată dispuse ca un labirint din care nu puteau ieși decât cei care le cunosc. Toate rovinele și vălugile erua flancate de mitraliere cu dibăcie așezate. Ei spuneau că, <poate să vina și dracul, că ei nu se tem>. ”

Citat din Cartea Unirii, Edit. Luceafărul, Soc. Anonimă București, 1918-1928, pag. 91. „Încă din timpul pregătirilor, aeroplanele noastre căutaseră să decopere și să fixeze pe hartă locul bateriilor inamice. În recunoașteri necontenite și îndrăznețe se strecurau foarte des în timpul nopții până la rețelele de sârmă și chiar până în șanțuri . Încet, încet, POZIȚIA  FU BINE CUNOSCUTĂ ȘI PE HARTĂ  FURĂ  NOTATE PRECIS  POZIȚIILE BATERIILOR.

În ziua de 9 iulie, la vremea prânzului, când soarele ardea dogoritor și ei, {germanii}, se trăseseră la umbră, tunuri din pozițiile românești începură să bubuie. Nemții zâmbiră, spunând, fleacuri! Se cutremura pământul și gemea văzduhul. Noaptea se părea că sute de guri de vulcan scuipă foc înspre stele. Și muzica fioroasă a proiectilelor sfâșia atmosfera cu acorduri felurite.

Pe-aici nu se trece!
„Două zile și două nopți a ținut acest iad. În noaptea de luni spre marți, artileria a desăvârșit opera”, scrie rememorând căpitanul „Unde era valea mai oablă, își faceau scări cu lopata și se cățărau. Marți, în zori de ziuă, la ora 4, „coloanele de infanterie porniră. Nemții nu mai răspunseră cu tir, crezând că e vorba iarăși de o păcăleală”. {pag 94].

Nu-i mai putea opri nimic pe soldații noștri.
„Unul dintre primii noștri răniți, maiorul Bereșteanu, fiind adus la dr. francez, Champoniere, era palid și slăbit dar tot mai bolborosea ceva: „Ce spune? Ce spune? întreba medicul. ” Zice că de-acu poate muri liniștit. Batalionul lui s-a purtat vrednnic”.

Alte cuvinte grele cât neuitarea:
Generalul comandant al diviziei: „Ce-ai pățit măi, Stănică? N-am pățit nimic, dom general ! E bine. Am căzut pentru țară”.
- Aloo! Ce este locotenent... Hancea? Te-atacă două compănii? Țin-te bine, băiete! Să nu dai un pas înapoi! Citat din același volum, pag. 101.

Căpitanul G. din Regimentul 8 infanterie, este somat să se retraga, batalionul său fiind atacat din spate. „Consemnul meu e să lupt pe această poziție până la ultimul om”, răspunde el. „Nu mă retrag fără un ordin scris!”. Se întoarse către soldați: „Băeți! Fraților! Murim aici până la ultimu!. Pentru țara noastră!”.

În arșița nemilostivă a soarelui, în pulberea și fumul înnecăcios, soldații își lepădară bocancii, zvârliră coifurile păstrară asupra lor doar armătura și muniția. „Hai, domle Maior, că nu mai putem aștepta!” pag. 105.

O altă mărturie semnată G. Cornea:
Adăpostiți după coroana unui copac, sergentul Poiană Gheorghe, observă mișcare în cele 3 căpițe de fân din preajma lor.” Din căpițe trag, domle sublocotenent!” „Adica, de după căpițe!”. ” Nuu, din căpițe!” insistă Poiană. „Veni lîngă mine cu caporalul Vodă, un soldat înalt, om plin de vervă iubitor de vin și chefuri. Ne-am gândit să le luăm armele zise acesta!. „Va curățați ca fraierii” e de părere agentul de legatură, Mihalache... „Măi Poiană, vă curăță, că sunteți chiar în fața lor!!” „Apăi, nu plecăm?”, întrebă soldatul de legătură”. O poriniră. Au capturat nemți și muniții și căpițele au luat foc.

Drept răspuns, nemții au pornit un atac în serie, dudia pământul din nou, ai noștri s-au năpustit dar nemții izvorau nu alta, „Înapoi! Toată lumea înapoi!” zbier la soldați din răsputeri dar zadarnic. Abia pe la jumătatea văii se opriră””  Învălmășeala dintre ai noștri și ostașii nemți preface valea într-un iad. Ne putem imagina corpuri secerate, urlete, îndârjire După o vreme, același combatant notează: „Ce plângi?! Ți-e frică?!” mă întrebă căpitanul Dumitrecu aflat lângă mine. Nu de asta!! Dar l-am pierdut pe Poiană!” răspunsei plângând. {pag 113}.

Plutonierul P. Blidaru, din Chevereșul Mare, localitate aflată la câțiva kilometri de Timișoara, care și-a pierdut un camarad in lupte scria într-o poezie: „A primit un soldat carte/ Scrisă dintr-un alt sat/ Adresată la alt frate/ Care a picat”./ Cartea fost-a scrisă de-o fată/ Ce trăgea nădejde/ Că războiul de se gată/ Mireasă va fi pe dată/ Soldatu care-a citit/ Și jalea îl cuprinse/ Căci prietenul a murit/ O, sărmană fată/ Nu știi că a ta nădejde/, Este îngropată/. (Citat din ALMANAHUL BANATULUI, 1929, pag. 93) sau,
Cântec de războiu/ Ah, de cumva aș pica/ Pe frontu de la Volina,/ Ar fi cineva să scrie/ Pe o cruce să se știe/ Că odihnesc în pământ/ Pentru țară am murit.// (Soldat, Avram Adam, din com. Șipet, Banat, aflător pe câmpul de luptă - Publ în Plugarul român, Timișoara, 1917, nr 18, pag 2)

***
În tot acest timp al înfruntărilor și încleștării dramatice, Regele Ferdinand și Regina Maria, și-au ARĂTAT DEVOȚIUNEA NEÂNTRERUPTĂ PENTRU CAUZA CEA MARE. Iată un fragment din cele notate de către Camil Petrescu, scriitorul care a luptat înrolat pe front: „Regele a fost atunci numai printre noi, îl simțeam că  trăiește numai pentru noi, veșnic prezent să  primească în inimă loviturile care ne dureau pe noi”. „Ceia ce fusese folosit numai ca un vag punct de program în manifestările ocazionale ale partidelor și ceia ce amenința să rămână etern subiect de agitație în preajma campaniilor electorale, a luat ființă  prin voința regală”. Căci n-a fost răsplată, ci credință” (Cartea Unirii, Pag 144)

ALTFEL DE MĂRTURII

Expoziția de obiecte salvate de pe front, deschisă la Bastionul Cetății, în Timișoara, este un alt fragment dintr-un  rimember emoționant. Sunt obiecte de pe frontul San Martino del Corso, regiunea Friulli, Veneția, unde au murit peste 800.000 de soldați de mai multe nații.

E o mărturie cu semnificații mereu deschise. Aproape insondabile atâta vreme cât fiecare vizitator își poate liber imagina o scenă, o stare a celui care a folosit unul dintre obiectele expuse. Sunt recipiente de tip militar desigur: din metal, unde s-a păstrat apa care i-o fi ogoit setea vreunui soldat rănit, sau, o fi trecut apoi în mâna altuia, după ce, celălat și-a încheiat misiunea pământească. Apoi, recipientul a fost părăsit în tranșee, moartea nu-l putea folosi. Luase doar viața soldatului necunoscut nouă ca identitate lăsând însă acest semn care, printr-o simplă emoție pe care ne-o declanșează, se înscrie în țesătura unei vremi simbol și stindard. Nu era timp de jelanie decât, poate noaptea într-un moment de răgaz cînd amintirile-i năpădeau până ce se pornea din nou la luptă.

Sunt și felurite recipiente din sticlă in care s-au păstrat soluții medicamentoase, ori foste  lichioruri sau, mai interesant pentru noi, o cutie de bere pe care scrie Timișoreana, berea din Timișoara ajunsă în tranșeele străine odată cu vreun soldat care sorbea lichidul acidulat împreună cu speranța reântoarcerii acasă. O sticluță cu eticheta „DIANA”, probabil o frecție, de ce să fi fost abandonată oare? Din graba plecării îndeplinirii unui ordin de luptă sau „poate utilizată până la ultima picătură, fără efectul dorit și lăsată în țărână”.

Drumul fiecărui soldat din războiul acesta ar putea fi o carte de istorie sau, de ce nu, un roman plin de trăiri speciale, irepetabile. Deși n-au rezistat decât frânturi din lungul șir de vieți dăruite unui ideal național, acestea pot contura cu prisosință o emblemă –mărturie a identității unui popor.
----------------------
Veronica BALAJ
Timișoara, mai 2018



POPAS ANIVERSAR 65 autor Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Prezentare de Ioan Miclău-Gepianul

 Această carte apare la Editura ,,Cuget Românesc”-Bârda, 2018, fiind în întregime o scriere de sorginte autobiografică, de aniversare, în care autorul cărții, Preot Al.Stănciulescu-Bârda, o scrie sub acest titlu, Popas Aniversar-65, tocmai cu ocazia ajungerii domniei-sale la vârsta de pensionare.
Cele 500 de pagini scrise prevestesc o carte de o apreciabilă valoare, a cărei prezentare, probabil, oricât m-aș strădui eu, adevărata  apreciere o va da cu siguranță cititorul însuși!
Pe prima pagină, cu o adresare de recunoștință drept Motto , autorul scrie: ,,Râvna Casei Tale, Doamne, m-a-nălțat!”
Într-o frumoasă ordine se desfășoară textele celor 23 capitole ale cărții, în care vom găsi viața unui om între oameni, vom observa calea trudnică și cu de toate, bucurii, suferințe, realizări, care au dus spre înălțarea  personalității sale într-o profesie pe care a iubit-o din copilărie, cum ne spune autorul.
Mai doresc să adaug ceva într-adevăr real, cum însuși cititorul va avea multe de învățat, fiindcă zice o vorbă din popor: ,,Înțelept este omul care știe a lua exemple de conduită din viețile altora”.
Mai încerc să cred că acele critici obișnuite, fie și de specialitate, sunt mai puțin efective, atunci când ne apropiem de un asemenea gen de carte, autobiografică. Dar, eu nu sunt un critic de profesie, deci nu încerc să mă ridic în sfera teoretizărilor, ci doar, fiind un simplu cititor, îmi exprim simțământul meu, felul în care m-a atras această carte, această experiență de o viață a unui om ajuns la pensionare. Ca Preot, excelent familist, scriitor și publicist, profesor de religie creștină, cercetător și iubitor de istoria neamului său românesc, prin gândirea sa riguros organizată, iată, a reușit să le îmbine armonios și să se prezinte la linia de aur a pensionării domniei-sale; dar tot atât de dornic, ne spune Preotul Al. Stănciulescu-Bârda, în a-și continua misiunea sa apostolică, în același ritm, servind educației și moralei creștine ortodoxe românești!
Deci, să-i dorim din tot dragul încă noi aniversări și noi cărți!
La Editura ,,Cuget Românesc”- Bârda, mi-au fost publicate și mie mai multe cărți, din care amintesc cartea Cuvinte de Minte, din care citez acum o zicere adecvată: ,,Cartea este viața unui om, iar omul este o carte în scriere!”; exact ceea ce prezenta recenzie încearcă să demonstreze!
La Capitolul I, autorul face o privire în urmă, mulțumind cu sinceritate lui Dumnezeu, Căruia i-a slujit cu credință și după putință o viață întreagă: ,,Doamne, înainte de a spune altceva, Ție Îți mulțumesc din tot sufletul și din toată ființa mea pentru tot și pentru toate!”Apoi continuă în destăinuirea sa: ,,Privesc cu uimire câteva acte personale și tot nu-mi vine să cred că despre mine este vorba”. Se întreabă în continuare: ,,Chiar e posibil ca eu să am această vârstă?!” În final găsește răspunsul la întrebările sale: ,,Și, totuși, asta este realitatea! Îmi place sau nu, acesta este adevărul!”  Observăm astfel consolarea, acceptarea și împăcarea cu realitățile vieții noastre de ființe omenești, suntem totuși trecători prin această viață, dar sfinția-sa are grijă să ne spună despre responsabilitățile față de Dumnezeu și de oameni, de ceea ce lăsăm în urma noastră! O vorbă cu adevărat hristică!
Observăm cum la acest popas aniversar, Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, dovedind iubirea sa pentru Biserică, pentru enoriașii parohiei sale, a familiei sale, a dascălilor și prietenilor săi prezenți sau plecați la cele veșnice, nu uită să le aducă  tuturor, cele mai sincere și înduioșătoare mulțumiri!
Cartea Popas Aniversar - 65, se dovedește a fi un izvor de bune învățăminte și înțelepciuni, cu care Îngerul cel bun al autorului, i-a îmbogățit zilele vieții, dar și cu sănătate, ajungând cu bine la anii de
pensionare! Deosebit de afectuoase și sincere sunt mulțumirile aduse familiei sale, soției, copiilor, ,,pentru suficienta lor înțelegere și răbdare” de-a lungul anilor! Toate acestea, așezate frumos în cartea sa, vin, așa cum ziceam mai sus, vin ca valoroase și demne de urmat învățături  pentru oricare
cititor al acestei cărți.
La Capitolul al II-lea, autorul  prezintă foarte detaliat creanga genealogică a familiei sale, începând cu bunicii, cu neamurile sale, după tată și mamă, până la proprii săi copii. Într-adevăr, o frumoasă și
credincioasă familie de români! Demnă pentru un adevărat Preot.
La Capitolul al III-lea, Treptele, autorul cărții propriei sale vieți descrie cu multă nostalgie etapele devenirii sale, începând cu venirea sa pe lume, ,,într-o luni, pe 23 februarie, 1953, la ora 9 dimineața, zi cu soare”. Aceasta, desigur, avea să le știe mai apoi din povestirile părinților săi, despre care fiul are să noteze numai amintiri elogioase. Din acest moment, autorul își adună și notează anii, funcție de avansarea sa în cele ale studiului școlar elementar, cel teologic și apoi universitar, locurile sale de muncă, bisericile la care a funcționat, școlile și liceele la care a predat, toate acestea constituind adevărate amintiri, cu ușoare ecouri din Ion Creangă, cleric fiind și marele povestitor și prieten cu Mihai Eminescu. Cunoaște bine folclorul românesc, adunând și din acest areal de cultură și tradiție românească în frumoase cărți! Bucuriile misiunii sale apostolice, precum și eforturile continui, uneori trecând prin reale suferințe, cu timp nelimitat în profesie, toate le găsim
în acest popas aniversar, fiindcă nu e o meserie oarecare aceea de a sluji lui Dumnezeu și oamenilor. Dumnezeu este calea, adevărul și viața, iar Preotul, Păstorul, care trebuie să se îngrijească de fiecare ființă omenească, de la botez până la ziua plecării spre mormânt, spre Judecata Celui ce ne-a dat viața. Iată dar ce carte avem în fața noastră, prin care autorul ne întâmpină și prin care cu atâta dragoste își aniversează vârsta și munca!
Din capitolele IV și V vom cunoaște  despre funcția de ,,Profesor de religie” și despre care ne spune cinstit: ,,După 1989, în viața mea a început o nouă perioadă. Am fost solicitat și eu să predau religia în școală. Era lucru de necrezut înainte!”Aceasta cerea în continuare studii și eforturi, recunoaște domnia-sa!
La capitolul al VI-lea  îl găsim pe autor un harnic  ,,Plămăditor de cărți”, cu o bogată activitate dovedită prin numărul impresionant de cărți scoase la Editura ,,Cuget Românesc”- Bârda. Și aceasta este rodul iubirii sale pentru promovarea cărții, a culturii și educației creștine române.  Dar nimic însă, ne mărturisește editorul, nu se face fără trudă, fără transpirație, până a veni bucuria împlinirii ideilor în fapte!
La fiecare pas preotul, editorul, profesorul de religie, istoricul și cercetătorul asiduu,  se considera un ,,Semănător în ogorul Domnului”. I-a plăcut să scrie teologie practică, expusă pe înțelesul oamenilor de rând, într-un cadru perfect sfânt și canonic, precum: Nevoia de Dumnezeu, Sfintele Taine reflectate în proverbele românești, Povestea Vorbelor de Duh, Dicționare cu proverbele religioase românești,  cartea Teologia și Proverbul românesc, culminând cu acele volume  din Viețile Sfinților, Bibliografia Revistei ”Biserica Ortodoxă Română”(1874-2004) în trei volume, și la care are alături sprijinul fiului său Cristian Stănciulescu-Bârda.
În capitolele următoare descoperim activități care l-au atras pe autor, precum studiul istoriei, bibliografia, studiile biblice, dovedindu-se un adevărat hermeneut, cercetând  multe domenii ale științei, istoriei biblice și celei naționale!
Cartea ne mai vorbește de  acea largă corespondență avută de autor în lumea românească (Capitolul XIII), însuși autorul considerându-se un Badea Cârțan, prin mulțimea cărților trimise peste tot unde românii și familiile lor trăiesc, precum în: Italia, Germania, Franța, Belgia, Olanda, Anglia, Austria, Israel, Grecia, Cipru, Moldova, Canada, SUA, Australia, etc. O asemenea carte de aniversare la timp de pensionare, precum ne prezintă Preot Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, vine mai rar pentru iubitorul de cultură, credință și iubire de tradiția noastră românească!
Urmărind capitolele XIX și XXII, ni se face din nou o prezentare a două ramuri ale aceluiași pom, metaforic vorbind, adică două direcții de activități oarecum telegrafic prezentate: a) Scurt Rezumat – al studiilor autorului, al datelor și bisericilor la care a slujit de-a lungul vieții, apoi publicațiile la care i-au fost publicate scrierile sale, studiile și eseurile, Scrisorile Pastorale, conferințe, emisiuni, referințe și recenzii.
În final, la capitolul XXIII, autorul are bucuria a reda și câteva(nu puține) fotografii de familie, intime! Tot în încheierea cărții sunt expuse fotografiile coperților de cărți proprii scrise și editate de preotul ajuns la acest Popas Aniversar - 65. Cred că aici cititorul va găsi o mini-bibliotecă de familie, dar și despre dăruirile făcute din aceste cărți  românilor de pretutindeni, așa cum ne mărturisește însăși cartea prezentă!
Din tot sufletul recomand această carte cititorilor români!



Învăţăturile şi secretele franţuzoaicei Jeanne Louise Calment - 122 ani


 Jeanne Louise Calment a avut cea mai lungă viaţă confirmată în istorie: s-a născut în anul 1875 şi  a murit în 1997, la 122 de ani şi 164 de zile.
 S-a născut cu un an înainte ca Alexander Graham Bell să patenteze telefonul, cu 14 ani înainte ca  Alexandre Gustave Eiffel să construiască Turnul Eiffel şi chiar l-a întâlnit pe Van Gogh, despre care a declarat că „era murdar, prost îmbrăcat şi sumbru“, potrivit Los Angeles Times.
 Jeanne Louise s-a născut în Franţa şi a trăit toată viaţa în oraşul Arles, fiind activă până în ultimele zile. La  85 de ani practica scrima, la 100 de ani încă mergea pe bicicletă, la 114 ani a jucat în film. A început să fumeze pe când avea doar 21 de ani şi a renunţat la 116 ani!, dar nu pentru că nu se simţea bine, ci pentru că aproape îşi pierduse vederea şi nu mai voia ca de fiecare dată să roage pe cineva să-i aprindă o ţigară.
 A trăit o viaţă liniştită: s-a căsătorit cu un bărbat bogat şi şi-a petrecut mult timp jucând tenis, făcând ciclism şi înotând. Înainte de a muri, Jeanne Louise a dezvăluit câteva dintre secretele sale: râdea mult, îşi făcea puţine griji, mânca aproape un kilogram de ciocolată pe săptămână şi îşi hidrata pielea cu ulei de măsline. Calment şi-a păstrat claritatea minţii până în ultimele zile ale vieţii. Când a fost întrebată, la cea de-a 120-a aniversare, cum vede viitorul, doamna a răspuns: „Foarte scurt!“
 Regulile de viaţă ale lui Jeanne Louise Calment:
- Fiecare vârstă are  propria fericire şi propriile probleme.
- Zâmbesc și râd mereu. Aşa îmi explic motivul longevităţii mele. Numai proștii nu zâmbesc și nu râd.
- M-am ferit de oamenii posaci, închiși în ei, fără prieteni, care îți strică ziua numai când îi vezi.
- Nu mi-e teamă de nimic; poate doar de prostia agresivă.
- Sunt interesată de orice, dar nu mă pasionează nimic.
- Tinereţea este mai degrabă o stare spirituală decât fizică. Din acest motiv,  sunt doar o fetiţă care, în ultimii 70 de ani, arată ceva mai rău.
- Sunt îndrăgostită de vin. Vinul stimulează umorul,starea bună, altruismul, ideile năstrușnice, adevărul, iubirea și sexul.
- Dacă își propui ceva și nu poţi face nimic, nu-ţi face griji din cauza asta. Propune-ți altceva.
- Am o mare dorinţă de a trăi şi un apetit bun, mai ales pentru dulciuri.
- Niciodată nu folosesc rimel, pentru că de multe ori râd până îmi dau lacrimile.
- Văd prost, aud prost şi mă simt prost, dar e o nimica toată. Exist.
- Am impresia că voi muri de râs. Ce poate fi mai grozav?
- Am picioare de fier, dar, dacă e să fiu sinceră, au început să ruginească. Și ce picioare aveam!
- M-am bucurat de fiecare ocazie, am respectat principiile morale şi nu regret nimic.
- Am avut noroc.


LUNA – Satelit artificial?

 Ar fi mai ușor să explicăm de ce Luna nu ar trebui să existe, decât de ce există
Mai întâi, „coincidențele”:
- cu diametrul de 3.474 kilometri, Luna este de exact patru ori mai mică decât Pământul; toți sateliții naturali din sistemul solar gravitează în jurul planetelor pe la ecuator, Luna – nu; rocile de pe Lună conțin urme de metale PROCESATE, precum alamă, uraniu 236 și neptuniu 237. Altfel spus, Luna este unul dintre cele mai misterioase obiecte din sistemul solar.
Este considerată un corp celest „ciudat” datorită numeroaselor proprietăți fizice pe care oamenii de știință nu le pot explica și pentru că este cel mai ieșit din comun corp ceresc, incomparabil cu lunile identificate până în prezent.
De fapt, Luna este atât de ieșită din comun, încât Robert Jastrow, primul președinte al Comisiei de Explorare a Lunii (NASA) a numit Luna „Piatra Rosetta a planetelor”.
Ca să vă faceți o idee despre cât de ciudată este Luna cu adevărat, iată cum a calificat-o Robin Brett, un alt cercetător NASA: Ar fi mai ușor să explicăm de ce Luna nu ar trebui să existe, decât de ce există”.
Bun, dar de ce este Luna ciudată și ce o face atât de specială?
Este un corp ceresc mare. De fapt, Luna este enormă! Cu diametrul de 3.474 de kilometri, Luna are un sfert din diametrul Pământului. Exceptând Pluto și Charon (luna lui Pluto), proporția Lunii față de Pământ este cea mai mare din câte au fost descoperite până acum în univers.


Luna are o orbită absolut ciudată, singura de acest tip pe care astronomii au descoperit-o în sistemul nostru solar. Toate celelalte luni gravitează în jurul planetelor lor pe la ecuator. Luna noastră se comportă cu totul aparte și gravitează în jurul Pământului cu o înclinare de 5 grade. Luna are altitudine, curs și viteză precise, care îi permit să funcționeze „corect” în raport cu Pământul.


Cu alte cuvinte, LUNA NU AR TREBUI SĂ FIE UNDE SE AFLĂ ACUM.
Luna este, în sine, aproape, un alt Pământ…
Compoziția solului este similară celei a Pământului, situație care n-a mai fost descoperită niciunde în spațiu. În toate celelalte cazuri, lunile și planetele diferă fundamental unele de celelalte.
Iar dacă aceste detalii nu v-au stârnit curiozitatea, ciudățeniile continuă.
Unele roci lunare conțin metale procesate precum alamă, uranium- 236 și neptunium-237. Aceste elemente se pot obține exclusiv pe cale artificială!!!
Uraniu 236, este un reziduu nuclear care se găsește în uraniul folosit sau reprocesat.
Și mai interesant…
Neptuniu 236, este un metal radioactiv rezultat din producerea plutoniului în centralele nucleare.


Aceste caracteristici cu totul speciale ale Lunii i-au determinat pe cercetătorii Mihail Vasin și Alexander Șcerbakov, membri ai Academiei Ruse de Științe, să scrie, în anii 1970, articolul intitulat Este luna creația unei inteligențe extraterestre?care a produs rumoare în comunitatea științifică, dar n-a schimbat cu nimic lucrurile dintr-un motiv foarte simplu: nimeni nu poate furniza vreo explicație validă cu privire la aceste măsurători.


Mai mult, laureatul premiului Nobel pentru Chimie, Harold Urey s-a declarat șocat de conținutul de titan al rocilor aduse de misiunile de astronauți de pe Lună. Mostrele de minerale reprezintă un mister absolut pentru lumea de știință, deoarece nimeni nu poate explica prezența titanului.
Cu alte cuvinte, Luna noastră – simbolul suprem al misterelor – își merită pe deplin această coroană. Nu are nimic în comun cu niciun alt corp ceresc.
Și parcă tocmai pentru ca enigma să rămână astfel până la sfârșitul timpului, gândiți-vă că în orice zi, din orice loc al Pământului, vedem mereu aceeași față a Lunii. De ce?

Matematică ciudată – numerologie precisă
Raza Lunii = 1.080 mile = 3 x 360
Rază Pământului = 3.960 mile = 11 x 360
Rază Pământului + Raza Lunii = Raza de 5.040 mile.   5.040 = 1 x 2 x 3 x 4 x 5 x 6 x 7 = 7 x 8 x 9 x 10


Diametrul Pământului = 7.930 mile       7.930 = 8 x 9 x 10 x 11



Oare toate aceste dimensiuni sunt simple coincidențe sau a existat o forță care le-a creat în acest fel?


Poate fi imaginată o inteligență care le-a aliniat pe toate atât de precis doar într-un colț de univers?


Şi de ce aici?


Este considerată un corp celest „ciudat” datorită numeroaselor proprietăți fizice pe care oamenii de știință nu le pot explica și pentru că este cel mai ieșit din comun corp ceresc, incomparabil cu lunile identificate până în prezent.
De fapt, Luna este atât de ieșită din comun, încât Robert Jastrow, primul președinte al Comisiei de Explorare a Lunii (NASA) a numit Luna „Piatra Rosetta a planetelor”.
Ca să vă faceți o idee despre cât de ciudată este Luna cu adevărat, iată cum a calificat-o Robin Brett, un alt cercetător NASA: Ar fi mai ușor să explicăm de ce Luna nu ar trebui să existe, decât de ce există”.
Bun, dar de ce este Luna ciudată și ce o face atât de specială?
Este un corp ceresc mare. De fapt, Luna este enormă! Cu diametrul de 3.474 de kilometri, Luna are un sfert din diametrul Pământului. Exceptând Pluto și Charon (luna lui Pluto), proporția Lunii față de Pământ este cea mai mare din câte au fost descoperite până acum în univers.


Luna are o orbită absolut ciudată, singura de acest tip pe care astronomii au descoperit-o în sistemul nostru solar. Toate celelalte luni gravitează în jurul planetelor lor pe la ecuator. Luna noastră se comportă cu totul aparte și gravitează în jurul Pământului cu o înclinare de 5 grade. Luna are altitudine, curs și viteză precise, care îi permit să funcționeze „corect” în raport cu Pământul.