luni, 29 august 2016

DODII TRAGODII

de George ANCA







George Anca

DODII  TRAGODII

Tablouri
Prologos
Vasile G. Paleolog
Iubesc ploșnițele
Boian
Pikhamer
Spre comedie
Roșie aura la furie
Mele
Vițelul
Președintele Republicii India
India to host World Indology Conderence
Eminescu, personaj de roman
Mama Sibiu
Gânditori
Octombrie 1989
Anna & Rat
Viermii frumuseții
Zbor dublu
Condamnat la Ahimsa
Arghezi sau viața
Caietul albastru
Grecoaica blondă
Svenska
Percheziție
Să te ferești
Mache
Simache
Dao
Marcus
Ce scriitorii
În haine negre
Concentrat
Să nu-ți fie frică
Astă-seară se joacă Noica
Violeta singură în Germania
Domnișoarele arcadiene
Hegel pe Gange


Prologos
29.6.85
            Sunt supărată pe tine, toată noaptea ai mâncat, în capul mesei, cu multă lume, gagici, iar eu n-aveam unde să stau şi nici nu m-ai băgat în seamă.
            Aia că tot aşa şi tu (în visul meu), mergeam la film, cu noi un puşti, îţi putea fi ginere, nu mă deranja întâi, apoi nu-mi dădeaţi nicio atenţie, am luat-o înainte, începuse filmul, v-am aşteptat şi i-am dat destul de încet puştiului un pumn în nas. Ţie-ţi aruncasem înainte „începi să suferi tinerii”.
            Aşa e, te obsedează că te înşel, iar pe mine că-mi ceri de mâncare.
            Să ne împăcăm (chiar sărut). Treci, traversându-l, pe drumul pe care străbătusei în lung, du-te-vino, şi uită-te, poate te regăseşti.
            Cu aceleaşi scandaluri.
            Cu ce cuvinte s-or fi făcând gândurile-n vis aşa şi-n amintire ori în fantome, poate vorbesc şi ele.
            Oricum, eu nu-ţi mai adresez cuvântul.
            Asta mi-ai spus-o demult.
            Îţi dau voie să zici tot ce n-am zis.
            Asta ar lipsi, să spun ceva, orice.
            Numai eu îţi pot face favoarea asta.
            Confidenţa roşie, context spontan, taie-mi capul.
            Era jurnal.
            Tema?
            Aceeaşi.
            Ce trebuia să te înfurii şi-n realitate? Destul că mâncai singur în visul meu şi-mi băteai gagicii în visul tău.


Vasile G. Paleolog
 Nevastă-mea credea că vom pierde războiul din 1914, că nemţii vor câştiga. S-a întâmplat numai un singur lucru – generalul, şef de armată, a pierdut noţiunea timpului dedându-se, 36 de ore, la vânat de cerbi într-un parc naţional. Iar Galiani (corsican), observând că s-a creat un fel de hău între armate, a aruncat 300.000 de oameni în acest gol care desfăcea armata. Armatele germane n-au avansat, iar la Marna s-a schimbat soarta războiului.
            Aşa s-a schimbat şi soarta mea, septembrie 1914. M-am dus voluntar în armata franceză.Bine că nu m-am prezentat să-mi iau haine- pentru că unii mi-au lăsat impresia că pot ajunge la un potou de trădător. Mulţi voluntari isprăveau la potou. Aşa că am înţeles istoria lumii. Războiul care trebuia să fie blitz a devenit război de poziţii, să ne batem în noroiul tranşeelor.
            Revoluţia din '917 a fost făcută cu material de război românesc. Au jefuit depozitele noastre de arme. Noi am fost înarmaţi de franţuji, au venit să ne reorganizeze, am făcut parte din misiunea militară română. Ruşii umblau cu balalaica. N-am pus piciorul în Rusia. Numai în Murmansk. N-am făcut decât să beau ceai. Stam în bordeie îngheţate. Dacă trecea câinele cu coada în sus, băţ, nu ne ridicam de la ceai, dacă era lăsată coada, atunci ne aventuram. Ruşii doar au venit cu balalaici şi se plimbau, mâine-i batem. Cu Stere am stat în aceeaşi pensiune.
1976

Iubesc ploşniţele

            Iubesc ploşniţele. N-am citit manuscrisul tot, bănuiesc însă că s-au strecurat neadevăruri şi insinuări faţă de fiinţa fără umbră a ploşniţei, împotriva castei sale, dacă nu cumva se agită reţete ucigaşe de “apărare”, “igienă”, “viaţă”.
            În acest oraş destul de mare, am reuşit să trimit ploşniţe peste tot, inclusiv la primul autor al romanului. Nu voi divulga limbajul după care mă călăuzesc pentru înţelegerea oricărei situaţii în funcţie de orientarea cuiburilor sau de ruperea rândurilor.
            N-am nici cea mai mică idee despre fabule, simboluri, magie. Detest însă muşuroaiele înţesate de furnici înaintea ploii, ştiute de toţi, precum şi frica femeiască de liliecii arhivelor. De ploşniţe se tem cei bogaţi, şi, în lipsa lor, mulţi petenţi atent observaţi de mine. Actele lor mi-au sugerat metode de creştere, înmulţire şi răspândire a unor noi specii. Alte culori, altfel de picioare, alt sezon. De cele mai multe ori, nu mă ştiu, eu nu le cer supunere, dar le simt ca un adevărat stăpân, incontenstabil şi neluat în seamă.
            Aveam de gând să profit, de data asta, în sfârşit, coautor. Dacă mă răzgândesc, îmi fac datoria şi îl înaintez. Să vedem atunci. Şi aşa eu am înaintat tot. Înaintăm memoriul numitului Vera Mucily (sau Hero Luciliu, nu se înţelege), pentru răspuns.
            Nu mai propunea nimic, dacă, mai ales, nu eram hotărât să-i dau drumul, ci să reţin hârtia, ca document final.Catastiful îl voi lăsa pe lângă cuibul ploşniţelor, apoi o voi transmite din partea autorilor în diferite case noi, neatinse. Ceea ce se va afla compromiţător, voi smulge şi voi pune de o parte.
1976

17.02.94, Boian
            Euforia supunerii când austriacului, când românului (sic), când rusului şi acum ucraineanului. Ce drog şi stăpânirea de alţii, generaţii, ce schimb de vederi. Vorba naturală de Boian ( Vezovie).
            Două pătrăţele, şi scriem data de astăzi, 18 februarie (credeam că 17), ce aşa târziu, hai, Nataşa, repejor, toţi ochii la mine, dictare matematică, nu valoarea expresiei, numai expresia. Şi ultima expresie, diferenţa numerelor 45 şi 15. Pagina 107, exerciţiul 565, găsim toţi, deci, acuma singurei, scriem în coloniţă, lucrăm, numa nu ne încurcăm. Eu tot am terminat. Şi a terminat de grabă şi drept. Aiastea. 562, şi mai important. Aşa, hai, hai. Aicea-i greşit, tu ai făcut scăderea, da' e adunare. Bravo, adăugător, da? Ochişorii la mine.
            Mişcă vîntul frunzele şi învîrteşte morile. Rândunica aşa zboară dar eu trag zmeul de zvoară. Tata tae lemnele dar eu strîng surcelele. O fetiţă dă la pui dar eu în copac mă sui.
            Dobrîi deni în casa noastră, naşe krai. Se poate de-nceput? Dacă voi leşina eu, veţi leşina şi voi. Când s-a născut, totuşi, Creangă? În Prigoreni e înmormântat tatăl lui Ion Creangă, Ştefan Petrea Ciubotaru, e înmormântat Ion Neculce. De ce-a vrut să fie preot? Mama. Preoţii trăiau bine. Metodă nouă de scriere şi citire. Ce face mânuţa ta, coase cămăşi. Întreabă-mă, măi ţâcă, ceva, ce face cucoana matale, cucoana mea de-acum a-nceput să lăcrămeze, este un bulgăre de pământ.
            Tema Moise. Înseamnă scos din apă. Iaşii marilor iubiri, această citadelă a românismului, această Mecca. Ce este viaţa, Florine, viaţa este vis, aşa, Schopenhauer zice că viaţa e luptă şi lupta e durere. Cei mai buni dascăli ai mei sunt albinele din Sărmanul Dionis. Le predam elevilor că Junimea e o societate reacţionară, acum le predau că e progresistă, numaidecât. Numai trei cacofonii: tactica cavaleriei, biserica catolică, Ion Luca Caragiale. Eminescu l-a făcut scriitor pe Creangă? Cine? Dumnezeu. Şi Eminescu şi Creangă au fost nefericiţi, marii nefericiţi, zice Sadoveanu. Ei au fost nefericiţi, dar cine e fericit? Noi suntem. Erau neînţeleşi. Amândoi au fost bolnavi. Alienaţi (nu nebuni), epilepsie. Creangă plângea după Eminescu. A avut duşmani, sau n-a avut? Da' el credea într-adevăr în Dumnezeu. Soarta i-a întâmplat, sau de la Dumnezeu a fost ora să se întâlnească. Creangă a fost împotriva altor popoare? Şi Eminescu. Creangă, împotriva evreilor, dar nu ca antisemit. Doina, “Din Boian la Cornu Luncii / Jidoveşte-nvaţă pruncii”. Isus Cristos a fost primul comunist, a apărut o carte în Franţa.
            Ştiţi că unii oameni au devenit cuvinte. Ghilotina este medicul francez Guillotin.
            30 locuri eminesciene la Cernăuţi.Lamartine în biblioteca lui Pumnul. Vasile Gherasim, Leca Morariu, Silvestru Moraru Andreevici, Ion Goraş, Tudor Robeanu, Adrian Forgaci, Traian Chelariu, Constantin Loghin, Dimitrie Vatamaniuc, Ilie Torouţiu (citaţi de Grigore Bostan, în cuvântul de după Dumitru Irimia – înaintea mea?)
            Vatră sfântă de ţăran / Ni-i gimnaziul din Boian, / El ne-nvaţă, el ne creşte, / Ca o mamă ne iubeşte. // În gimnaziu noi dorim / Sufletul să-mbogăţim, / Mintea să o luminăm, / Braţ puternic să durăm. // Ni-i Neculce dascăl sfânt / Legănat de-acest pământ / Şi-n gimnaziu ne rămâne / Al lui gând şi al lui nume. // Pentru-al nostru viitor, / Pentru ţară şi popor / Vom munci cu sârguinţă / Şi elanuri şi ştiinţă.
            La fântâna lui Ionică / Două rândunele cântă, / Acel mare vrea să zboare, / Acel mic n-are-aripioare, / Mame, mame, dor de mame... // Stai, măi frate, frăţioare, / Ca să-mi crească aripioare, / Aripioare de argint / Ca să zbor pe sub pământ / La măicuţa la mormânt // Să-i dau piatra la o parte / Şi pânza pe jumătate, / Să-i văd mâinile ei moi / Care ne-au crescut pe noi. / Vino, mamă, pân' la poartă, / Să vezi tata cum ne poartă, / Dezbrăcaţi, nepieptănaţi, / Şi flămânzi şi însetaţi.
            Aceasta este ziua pe care o serbăm şi-n amintirea zilei cu toţi ne bucurăm.

21.01.08 Pikhamer
            Gardianul n-are răbdare până la 3 şi dă drumul la pikhamer. O fi având program scurt la puşcărie, o fi lucrând de noapte. Şi inconştient tot e pus să mă reprime. Ieri, n-ai putut nici tu, după drum, să te odihneşti.
            În fiecare zi – e bolnav.
            Cine pe cine reprimă? De ce? Poezia distruge România. 
            Cum să transformăm apartamentele în celule de temniţă, iar închisorile, deschise cenaclier televiziunilor şi cipărelilor.
            Ai observat că semăn cu taică-meu.  A lăsat-o pe mama. Pikhamer,  paralizia lui de ani.  Păi stau în cur plictisit de paralizie şi în aşteptare.
             Timiditatea mi se amendează tocmai acum, sub pikhamer. Kayotsarg. Life is till the prana is. Breath is the soul. The body is made out of a mixture of seven metals.
Pikhamerul s-a pornit.   Ăsta vrea să evadeze în oasele mele. 
            Aşa o fi ordinul, semnal hugolian.  Javert interior. Vreun deţinut regenerabil.  Trezeşte deţinuţii blocului. Zgomotul pikhamerului, mirosul sconcsului – care faci artă să nu-ţi mănânci pensia cu el.
            Cad bolnav pe prana dezechilibrată. Primul scop al sharir preksha este echilibrarea pranei.  Vederea singură e meditaţie fără gând, preksha. Anupreksha este partea a doua a preksha dhyan, gândim la ce am văzut.
            Avirati, glanda violenţei, în creier; virati, a nonviolenţei. Vitragat, spiritul detaşării.
             

 Spre comedie

23.7.09
            Libertate rostită româneşte-coralier, casă cu ţoape, texte vrâncene. Dinte picat. Motanul Silver priveşte spre Australia gardului verde, jungla ecuatorială a plopilor, de nu s-ar arunca peste bariera de corali.
            Aţi ajuns canibali.

26.7.09
            Liniştire de toriditate. Silver la balcon. Puşi la botez: opriţi muzica, e de căcat! Sunt regizor, am ureche versată. Foarte nasol că sunt singurul care scriu cu poveste. Nu expresionist – panatalon alb, femeie blondă, cavaler, călugăr. Personajele mele au identitate, Popescu, Ionescu, şi pentru actori e mai uşor.
             Medeea jucată de deţinuţi în regia gardienilor. Postromânism sau dictatorul să trăiască.  Wagner la zarcă. Cu cât se bucură mai tare la botez, le moare copilul.  Lupa capitală.

 31.7.09
             Operă bufă cu genocid. Nu tătari, turci creştinaţi. Studii dramaturgice. Nu poţi pune paiantă fără să faci fundaţie. Acoperişul, pe urmă. Spectatorul n-are timp, dacă n-ai relaţie cu el – piese de citit, rog să nu fie jucate. Ori e piesă, ori e revolver. Onicescoism. Nu bea, şi atunci se plictiseşte. Ce înseamnă o piesă proastă. Elitiştii ne împărtăşesc mediocritatea genunchilor.
            N-ai făcut teatru deloc, de ce nu rămâi numai cântăreţ? Dacă sunt subţire, nu pot să spun că e o şcoală bună. Subţirime la prostime. Dacă mă înjuri n-am să mă supăr, te înţeleg, ai să te cureţi din cauza asta. Pe unii i-a trimis în puşcărie. Cine se pune cu artiştii nu mai e prim ministru în mai mult de trei săptămâni. Cine s-a pus a zburat.

1.8.09
            O veni lume, o ploua? O operă întreagă de Donizzetti se va cânta la Brăila.

2.8.09
            Comedia suntem chiar noi, canalizarea şi canalizaţii, canaliile şi canelele. Adeverinţă că e ateu. Comedia resemnării.

3.8.09
            Poate fi Caţavencu criminal? Ţoapele tale decriminalizate de Gelu. Consultă agenda de religiologie, da, văd 26.6.09, ia, actor pentru Macbeth, tragedie-cântec-operă, să fi cerut, ucigându-l, autograf, asasinului meu, porneşti de la un conflict, piesa asta are în mijloc o singură ceartă, două feluri de dezvoltare – dramatică şi epică, Futikan, comedii antiamericane.
             A, comedie din caiete şi forumuri, din viaţă şi zile, din memorie şi – nu autosacramentală, bufă dell'arte, pehlivănie, iroadă, Vasilcă. Regată, nu fregată. Piesa necunoaşterea mării. Două chestii, o întâlnire şi o ceartă. Zoe lui Caţavencu – nu e ultima cameră, şi s-au întâlnit, relaţia cu Tipătescu e pe ducă, Trahanache s-a prins, ăsta tânăr, frumuşel ca Ştefan Bănică, grupul tinerimii independente, ea nu e prea tânără – deşi era bună ca doamna Udrea. Scrie tu o piesă care să se cheme Hârtia. Aveam putere să arunc hârtie. Dacă notarea e suflet, ca să poată fi înţeleasă, trebuie un scenariu, ca pentru un dicţionar. Ce-ai spus tu cu paginile lui Manolescu e treabă reală. Trăia odată în oraşul Bucureşti un sacagiu ce avea o nevastă şi o fată, şi, deodată, vine cineva, e prietenul meu, o să stăm la voi, s-a creat o problemă, el se ocupă şi cu drogurile, ăsta e om moral, ca George Anca, trecut nepătat, conflict. Pe Jack Nicholson îl compar cu Mastroiani. The Postman Always Rings Twice.
            Ruşine, lichea spurcată. Ruşine, dezumanizatule îmbuibat, devenit sclavul banului câştigat pe urma căţărării pe cadavre. Diavolul tasmanian, ginere de popă scopit. Vreau să donez 322 shekeli. Curve ca-n Manasia, proşti ca-n Gârbovi şi noroaie ca-n Goala nu întâlneşti nicăiere.
            Trupă de zece, il Capitano Zanni, Arlechino, Pantalone, Colombina, Pedrolino, Pierrot, Pedro, Innamorati. Despedida que non despide. Kyogen – comedii clasice japoneze, Hikkukuri/prins în sac, Futari Bakama / Doi într-o Hakama, Kane no ne / Inelul clopotelor.
            Ben Jonson, The Alchemist. I have a piece o Jason's fleece, too, / which was no other than a book of alchemy / Writ in large sheep-skin, a good fat ram-vellum. Antic (clown, buffon), Bethlehem Gabor (Transylvanian hero), clown (countryman, clodhopper), dol of faces (distribution of grimaces), dor (beetle, buzzing insect, dron, idler), dor (buzz, “give the -”, make a fool of), fox (sword), happy (rich), larum (alarum, call to arms), mother (histerica passio), phrenetic (madman), poesie (posy, motto inside a ring), Trivia ( three-faced goddess / Hecate), virginal (old form of piano), Zany (an inferior clown).

10.8.09
             Umorul seamănă cu găurile din pingele. Constipaţia este o formă foarte civilizată de abţinere. Zi să moară mă-ta aia care se rade pe biscuiţi.

16.8.09
            Regizorul, jucând pe Isus, se dezice – în numele lui Petru - de Maria Magdalena, mai şi plecată la Ierusalim. Să învăţăm limba dacilor cântând. Vorbeşte Moscova. Ne-a fost greu, ne este greu. Tovarăşi, nu ne-a fost uşor.
           
Roșie aura la furie
 21.12.07
Mele

            Mele/Mira/1978. Tu continueras d'etre la (Eugene Ionesco) - la poesie qui ne sert a rien se revele utile et secourable (E. M. Cioran) - neste grao de cafe en contro Mira pensando no Brasil (Carlos Drumond de Andrade) - Santa Rita de Cascia/Attirait Mira plus que tous les bouquins (Jean Charlot) - o vioară oarbă/deasupra oceanelor (Alexandru Lungu) - poveştile tale/ din Râmnicul Vâlcea (N. Petra) - porţi cu tine Oltul în Hawaii (George Ciorănescu) - Mira Unica (E. L. Costello Branco) - les eclats de ton rire / qui cachait tes angoisses (Ionel Jianu) - la sacrificada de / todos les tiempos (Santa Cruz de la Sierra) – Mira Simian / y Romania (Umberto Barbera Flores) – where Adonais never dies (Yao Shen) – nous n'arrivons pas au port (Jean Orizet) – un sueno de Rumania (E. Grannet) – Mira ha muerto en el lehano paisaje de Hawaii (Renato Ozores) – Braşov şi Râmnic (Ştefan Baciu) – tes mots sont invaincus (Rene Tavernier) – el nino del poema (Josefina Pla) – Fille inspiree de Hawaii, / Du Bresil et de Roumanie (Paul Vernon) – la surrealista nube (Matias Montes Huidobro) – scria încă de copil, dintr-un instinct premonitoriu (N. Carandino) – Ţesătoarele cereşti / în urzeli nemărginite / învelesc ce nu mai eşti (Horia Stamatu) – cucoană frumoasă (Edgar C. Knowlton) – sunt sigur, o voi reîntâlni (Ion D. Sârbu) – Prevăd un timp când grupuri de oameni se vor duce în pelerinaj pe insula Oahu ca să depună peste mormântul înstrăinat buchete de imortele culese de prin grădinile caselor româneşti (Pericle Martinescu).

Viţelul

            Înseamnă că s-a omorât. După externare. Nu ştim încotro a luat-o. Taica îi făcu pomană. Pomenire la toate bisericile. Visează că vine Ilie Şendroiu. Lasă-mă să stau şi eu într-un colţ. Am şi eu fata asta – nu mamă, nu tată, nu frate, am nepoata asta, poate vine şi ea. Mitroi, lasă-mă, e casă mare. Nu e Ilie, e dracu'.
            Nu mă laşi, da' şi eu îţi omor viţelu' în vacă şi-ntr-o săptămână vine fie-ta de la Târnăveni. S-a sculat, ne-a trezit: Veta nu e moartă. Am tălălăit de la 12 la 5 dimineaţa. Se duce taica la grajd, viţelul mort. Viţica aia mai avea două luni de a făta. A îngropat-o. Dădea sfeştanii, o săptămână, trei. Şi a venit mama. De ce n-ai scris, n-am putut, nu înţelegi c-au făcut elea farmece, s-au pus pe fata aia.
            Bătaie, să-l ia pe tata. Nu l-a vrut. Au vrut-o trei băieţi. Numai jigare îi zicea lu' tata. N-a putut să vină până n-a omorât ceva. Ai tachinat-o pe maşteră, iar ea c-aşa e tinereţile, nu ştiu ce, reverendă, referentă, intră tata pe uşă, un bărbat ca ăsta mi-ar place mie, s-au filat, s-au văzut. Că el a avut o toantă. Dar ştii ce m-a ars toanta, un talent de a povesti.
 Preşedintele Republicii India
Doctor Honoris Causa
al Universităţii Bucureşti

   Ieri, în sala Senatului Universităţii Bucureşti a avut loc ceremonia decernării titlului de Doctor Honoris Causa, Excelenţei Sale Dr. Shanker Dayal Sharma, preşedintele Republicii India. În apologia tradiţională, prof. dr. Emil Constantinescu, rectorul Universităţii, a elogiat viaţa şi opera înaltului oaspete. Au rostit alocuţiuni prof.dr.Eugen Todoran, rectorul Universităţii din Timişoara, şi dr. George Anca, copreşedinte al Societăţii Culturale Româno-Indiene.
     Eminent jurist, filolog şi literat, dr. Shanker Dayal Sharma a fost rector al Univerităţii din Hyderabad şi cancelar a 22 universităţi din India. Totodată, Excelenţa Sa a fost profesor de drept la universităţile Cambridge şi Harvard. Înmânarea diplomei s-a făcut în acordurile solemne ale imnului universitar “Gaudeamus Igitur” (Aurel Ghimpu, Libertatea, 2/6/'94, p.3)

Eminescu, personaj de roman
     Între publicaţiile Academiei Internaţionale Mihai Eminescu a apărut, în India, romanul epistolar “Buddha. Scrisori buddhice către Eminescu”, de George Anca. Afirmaţia poetului - “Eu sunt buddhist, fiind nu simplu creştin, ci creştin la puterea a zecea” - este, în romanul respectiv, confirmată de peste o sută de corespondenţi-personaje din India, S.U.A., Noua Zeelandă, Elveţia, între deziluzia vieţii şi iluminarea prin poezie şi gândire.
     Salvând scriitorii contemporani nu numai de ameninţările dictatorilor şi ambasadorilor, Mihai Eminescu este înţeles ca un poet viu al lumii de către Vinod, principalul corespondent, întreţesându-şi viaţa sa indiană cu aceea a poetului şi a celor ce i-au urmat. Evenimentele se schimbă ca spre un sfârşit de upanishadă asumată: “Suntem unul în celălalt şi totul e OM”. (A. Bucurescu, România liberă, 16 iunie '94), p.2)
            May we all be blessed to internalize the messages for life given by lord Krishna.

                   India to host 'World Indology Conference' on Nov 21-23

NEW DELHI, Nov 13, 2015 (BSS) - The Rashtrapati Bhavan of India will host for the first time "World Indology Conference" in collaboration with Indian Council for Cultural Relations (ICCR) from November 21 to 23.

Around 21 eminent Indologists from across the world and eight senior scholars from India would deliberate on various topics related to Indian culture and philosophy.

A "Distinguished Indologist" Award will be presented by Indian President Pranab Mukherjee to Professor Heinrich Freiherr Von Stietencron of Germany on the occasion. Such an Award is being instituted for the first time by ICCR.

Pranab Mukherjee will inaugurate the Conference on November 21.

ICCR has instituted the annual "ICCR Distinguished Indologist Award", which includes 20,000 US dollars and a citation, to recognize eminent Indologists working abroad.

International scholars who will participate in the Conference include Professor Anisuzzaman from Bangladesh, Fernando Tola from Argentina, Prof Oscar Punjol Riembau from Brazil, Sergio Meliton Carrasco Alvarez from Chile, Prof Dr Jaroslav Vacek from Czech Republic, Dr Kenneth Gregory Zysk from Denmark, Prof I. Wayan Ardika from Indonesia, Prof Claus Peter Zoller from Norway, Prof Danuta Stasik from Poland, Dr George Anca from Romania, Prof Javier Ruiz Calderon from Spain, Prof Ven. Induragare Dhammaratna from Sri Lanka, Prof Dr Korhan Kaya from Turkey, Irma Piovano from Italy, Prof Wang Banwei, Prof Ma Jiali and Prof Yu from China, Prof Narendra K. Wagle from Canada, Prof Marietta Stepanyants from Russia, Prof Rajendra Arun from Mauritius and Prof David Frawley from the United States.

The conference will conclude with a special lecture by former president of ICCR, Dr Karan Singh, on Upanishads. 

 Mama Sibiu

            Opreşte-mă, mamă, la vamă, Sibiu cu paznic Tolstoi, pe strada Jean Racine, maestre ale depresiei în grup. Prologul, replicile, pastişele. Mobile de oase, ologul ridicat din cerşit. Camera lui Kadrey tapetată cu piele de om. Sari înaintea paznicului, aschimodia conţilor.
            Tocmai că am sărit pe Jean Racine. Dusă la Sibiu să vândă rachiu lui Nicu Steinhardtlike. Daună mama, paznicul, să refacem târgul. Mama e Elisaveta, paznicul controlorul, socrul Tavi Ghibu. Panta prăvale uscăturile. Kairos, paznicul maicilor. Doarme tineretul în case de munte. Îşi pierduse vocea, mă chemase să-i citesc. Vă dau şi d-stră ziarul Tolstoi.
            Vedeam oraşul ca pe război. Paznicul scormoneşte cu ochii un kairos de când nu voi mai fi. Toţi ne ocupăm cu acelaşi lucru. Paznicul cur în cur cu Tolstoi. Cinci fabrici am pus în funcţie. Vorbim de frumuseţea patrimoniului. Ţi-o fi părut o scrisoare fără amintirile tale. Tocmai nu-ţi răspundeam şi te transcriu peste cartuşiera controlorului. Nu eşti drumul spre Bergen. De când nu mai invidiasem copacii. Paznicul în centrul ţăranilor. Cunoscându-i, îi manipulează cu oraşul.
            Mama Tălmaciu, fabrica de aţă, prinţesa Sturza.

somnul paznicului Tolstoi
în Sibiu o noapte de apoi
pe pojghiţa haitei de copoi
Aproape că vă miraţi de Răşinari. Cât de câştigat în ochii paznicului, la schimb, nici Bucur din Sibiu, ori că vine la premii, autorefuz în Thalia. Cum să te mai distrzi decât pe decadenţă printre hăitaşi, lumi închise, deschise, pumni pasionali, şcoala din 1616, paznic cu bască, un milion de oameni, un milion de copaci. Sunt mândru de paznic, personajul limpezit negativ. Carmello vede mai mult râs în Sibiu decât în Bucureşti, mai de cuvânt. Are şi sânge croat, nu-i pare cunoscută Sonia Gandhi. Crede che Lei conduce l’Universita? oppure la casa di cultura societica?

Octombrie 1989
Eminescu, Opere VII. Citeam şi transcriam într-un caiet numit fragmentarium toate pasagele câte-mi plăceau (p.320). IX. Pân-acuma auzim că d. Conta a primit în privirea cărţii sale o scrisoare de la renumitul Charles Darwin şi o altă de la materialistul german Louis Buchner (372). XI. Omenirea, încă de la începutul ei, a căutat să-şi creeze un trecut imaginar, o lume în care ideea de individ organic superior, cuprinzând în ea sfera ideii de om, este mai naltă, mai nobilă decât aceasta. Fiinţele supranaturale, ficţiunile teologice, îngerii, iată creaţiuni ale închipuirii omeneşti. Ce a determinat aceste creaţiuni, pe ce substrat s-au întemeiat ele? Şi oare nu erau aceste creaţiuni o intuiţie a dezvoltării ulterioare, o clarvedere a viitorului? Aceasta este neapărat o fantezie a noastră, o privire ipotetică. Dar acele creaţiuni n-au avut alt câmp decât spiritul omenesc, au fost clădirile proprii ale gândirii speţei noastre. Apoi organul acelei gândiri, unde se produc întrebările mari înşirate mai sus, unde se frământă problema “existenţii”, trebuie să aibă şi el legile lui de lucrare şi este foarte important să le cunoaştem. (409).
  1. Această cumunitate de cultură cu Europa este pentru români de o necesitate aşa de absolută încât încercarea de a o slăbi ar însemna astăzi paralizarea oricărui progres al şcoalelor noastre şi, în genere, al statului român. XIII. Teoria ondulaţiunii universale, concepută cu atâta predilecţie de inteligenţa lui, nu e nouă nici în aplicarea la ordinea mecanică a lumii, căci este ideea fundamentală a filosofiei lui Eraclit din Efes, nici în aplicarea la ordinea morală, căci se regăseşte în fragmentele lui Protagoras din Abdera, care-a aplicat doctrina lui Eraclit despre “eterna curgere a tuturor lucrurilor” şi la lumea intelectuală. Plato, în anticitate încă, combătea amândouă teoriile, numindu-le “o generalizare nejustificată a teoriei relativităţii” (107). XIV. Aspiraţiunea şi valoarea polihistorismului consistă numai în cunoştinţa fragmentară a lucrurilor; însă o sumă grămădită de aşa-numite cunoştinţe, o memorare a unei sume de material faptic din cutare sau cutare ştiinţă e un semn care însoţeşte cultura, nu este însă un semn esenţial sau epuizant al ei. (921).
Savitry
            Saluturi cu senatori (Julieta) şi invitaţi, cei din administraţie, seci, în cunoştinţă, oricât, nimic, foşti prorectori, v-am văzut la tv, mi-aţi plăcut, i-aţi plăcut şi nevesti-mii, preşedintele sindicatului vine la Stoilow, începuse şedinţa, giranta şefului tehnic îmi face semn, fostul prorector Mircea Petrescu îmi trimite o bezea. Parcă mă priviseră şi Ortansa L. şi fostul decan, până acum o lună, Roşca, parcă toţi, după ce totul se sfârşise, m-a abordat şefa socialismului ştiinţific, Maria Năstase, pentru reviste de ambasade socialiste, discursul lui Gorbaciov, asista şi prima speakeriţă, Maria Petrescu, vorbisem cu Dănescu pe tema mutărilor, v-am scris o scrisoare, Carmen Golovanov se maimuţărea că nu putuse veni bărbatul ei la consiliul bibliotecii, la ieşire, spre metrou, am intrat în vorbă cu Felicia Cornea, numai pentru a mă prezenta.
            Mai toţi auziseră la radio Europa Liberă, ori de la cei ce auziseră, nimeni, decât din ochi toţi, nu făcuse aluzie, acceptau – tot eram acolo – greetings, pupile surâzătoare, judecăţi, distracţie, ierarhia se netulbura reconfortant, la ce incomoditatea de a nu mă lăsa în pace , mă îngrozeam la cei ce-ar fi găsit textul crezut al meu, onania aia, cumva ca lumea, răcoritoare, n-aveau decât, da' de ce-n dreptul meu (lui Enciu, care dădea mâna, dacă s-a văzut în Era socialistă).

Poli
            Păi, înveleşti pernele, şi curu' gol. Am terminat albanezul, nu, nu l-am terminat, să beau o gură de apă că-mi vine rău de la stomac. Oftezi de rău şi poate începeţi iar hărmălaia. Abia ai tuşit. Nu ştii unde e basmaua, stai să-ţi dau o căciulă, nici căciulile, nimic nu mai găsesc.
            De trei ori îngerul ne privi dintre blonzi cârlionţi – două fete zăpezii de după înserare caută-le noaptea – unde poa' să fie ce să fie străchinuţa mea – n-am nicio apă să-ţi dau am văzut că ţi-ai tăiat şi tu cizmele – geme(me)ne monoviteline tacâmurile de raţă – desfăcătoare de conserve tăbliţă cu numărătoare – aoleu mânca-ţi-aş sufletu'  de unde s-o iau.
            Sacralizare, transformarea vertebrelor lombare în sacrale, cu lungire, nu cu tasare de coloană de bambus. Cioantele mele, tulai, şogore, cumnate. Rana mi-a copt oarece. Servus, bună, bre. I s-a sculat colesterolul raţa-n pantaloni. Lunecă de pe ţigle, no, jos, c-am căzut. Soacră-sa-n căruţă. Să plouă, să cadă trăznetul pe cai, no, pe căruţă, nu pe soacră, no, cade, no, aşe, no că m-am umplut, poţi fi de viaţă, birbirini oldugu gobi kabul et-rerektir Aşk.
            Te-ai întors de la Giurgiu, s-au întors de la munte, noi locului. Tot felul de zări şi culori, puţină zăpezică pe ei. Îmi place să-i mai las şi pe ei să fie cavaleri. Până la calorifer, un morman de chestii ale gemenilor. Se buşeau tare şi râdeau, băieţi buni. Urechea, disimularea incestului puber. Unde-o fi căţeaua aia.
            Auzi ce poţi din lumina de ieri povestită, interiorizarea nevăzutului în compensaţia laţului îngroşat cu pielea. Pe acasă şi noaptea asta. Joseph, mai mult decât Harold. Hai, bă, să mâncăm piftie, c-a fost porcu' labagiu. Fruntea prefăcută fundă. Nu se mai fac bancuri politice, se înfiază suferinzi. Student, îi furase actuala nevastă. Nerăbdarea în cruciş, plânsul tău acoperiş. Nu scrie oricine în versuri. Grade de comparaţie în parantezele paraliziei. Urâţenie, fluierături ireneice. Cărţi vom juca, aşa l-am cunoscut pe bărbatu-tău.
            Te-a apucat tusea. Palmele pline de albii plânse. Munţi buni, mirarea dragostei vorbite. În scenariu se găsesc toţi mângâiaţii de milă. Să vedem ce visa. Era curvă din 16 fraţi. Ne face de urât, face farmece. Copilul ei, copilul meu, noi pe cuptor, ea pe jos. A căsătorit-o cu argatul.  Stai puţin, a murit. Nu cred în nimic, poate-n cine-mi dă o viaţă mai bună.
            Rat şi Anna există, la etajul şapte, ori opt. Fetele trase-n alcoolul pomenii. Mălin vrea să-l citească pe Noica. Păpuşica parcă-l compensa pentru împărătese. Văzusem varianta. Am luat-o în 133, am citit-o, ajunsesem la capăt, nu mai coboram, am urcat în troleibuz, erau locuri, mi-am încheiat lectura acolo. Acasă, am început lectura în trei, vreo două pagini, încă trei vizitatori, ţigări, vinars, cafea, după cârnaţi dezvăţaţi, am reluat lectura, sfârşind-o, până la doctoriţă, ar trebui să dau telefoane, are spectacol, zice nevastă-sa, plus „în van” (ce facem noi aici e ilegal, îmi spusese tipograful din Jawahar Nagar, dar bătrânul afgan?)
            De ce mă întrebi pe mine dacă Beckett e sănătos? Zăpadă între Deva şi Baia, oarecare linişte. Tot caut actorul, de vorbitori nu mă plâng, copilul mort va reînvia, mă mir că n-a plâns. Medeea, la geriatrie. Psihiatrul sacrifică regina şi păstrează numai nebunii, „culmea minunii”. Ţi-am scris pe bilet (Caroline o fi? Sigur, Joyce, by chance, by choice). Papagalul ţipă de ne trece Dunărea, ah, ingineri în concert. Ar fi de telefonat, just now, teatrificarea copilului de patru ani.
            S-a pierdut cuţitul de zarzavat din India, ce bun era, zici, ce ai darling (papagalului). Pişa-m-aş pe apa lor caldă, că şi pişatul e mai cald. Mergea cu trenul să prezideze congrese de aviaţie. Păcat de romanul lui Rat. Pe Anna o operează. Zadarnică promisiune de stativ. Teama de text. N-ai cu cine vorbi. A început şcoala. Blacky, i-ai aruncat, l-am botezat Gypsy, Salem, Whiskey, George, Shiva, Krishna, Vishnu, Blackie, Pâinişoară, Scotch, Spot, Birshi, Namaste, Iliuţă, Vix, Azorică, Negrilă, Miuţă. Din astea le vreai decât pe-alea străine, aşa că... Ia vino tu, Jack, în pat, peste minge, vezi-i fălcile şi pe părinţi.
            Rat o spală pe spate, în cadă, pe Ana, şi, zice ea, nimic. E adevărat, nu-şi mai zice Dana, a lăsat rochiţele. Îmi trebuie, zici, să-l cunosc mai bine şi pe el. Începe tot cu ea, de când s-a declanşat cancerul. Scrie ceva pentru lectura ei în spital, cât să uite sânul de acum. A strâns o mie de lei, pentru a avea la externare.

Anna & Rat
            Ea îşi închipuia că, de la radiaţii, se va potoli şi, în cadă, o apucase. Nu era primul făcându-se de ruşine fără faptă. Abia îşi nuanţează povestirea. De mult îi săriseră cerceii. Ratanna răneşte râtani. Se împăcară după trei ani, prozodia strigoilor cavalcada curmându-şi. Stop-cadru. Adaugi cum o mai duce papagalul.
            Anarta ascultase ca alta discuţia vânătorească. Prin geam, un laţ. Uite-l pe Efti. Şi Thomas intrase. Razi tot dup-aia, îi aruncase Rat. Mă doare mâna. Stau eu deasupra şi mai apoi tot eu conduc. Sfârşit coniacul albanez, temperatura în scădere, varza rece. N-ajunge vinul, ai răspuns, cu moneda pe masă. Îi voi duce doina de spin, când s-o potoli vântul, literatură, nu altceva.
            De cincisprezece ani  n-a mai fost aşa frig în Delhi, şi ea are treisprezece. Ea îi cântă lui du-te-n brânză el îi cântă ei viaţa te-a făcut dură. De-ncepe muzica arabă, deodată, plăcându-ţi apoi urdu. Adio sud, peste deşertul îngheţat nu-ţi mai place iarna. Fete nubile şi să nu-i dea un telefon. Vederile, una la operă, o fantomă atribuită zăpezii.
            Austrul anilor şi iarna asta cu înmărmuriri ningând. Sânul tău avea un frate. Neînţeleasă shakti, din cărţi, în cros alergând nelibertatea. Se vrea numai Thomas şi abia din umeri ar da la Rat. Acum nici Rat nu mai are timp decât de Anna, o tantră de la sine. Până nici tu n-ai fi secerat bhang-ul din grădină. Pastorul nu-şi clipeşte vechea congestie cerebrală.
            Anna, radiaţii, la ţară, fire-ai a Nepri. Îmi pare rău de Rat rozând sânul Annei spre a o salva. Câte annas o banană? Aşa că amândouă locuiţele ni se goliră de interlocutori. O, istoria caselor mici, doctorale, aurind jocuri, tropic de vine cu şopârle şi persecuţii malarice. Cum de nu facem puţină gramatică, duminica asta? Apatice tristeţi, însăilate pe accidente inobservabile. Câte-o bibliotecă în dragoste cu numerele naturale.
            Anna rar se desprinse închipuitelor aventuri. Rat, alungat de propriile năbădăi, îşi urăşte părinţii pentru a iubi-o pe Anna. Îţi mai aduci aminte, Anna, când Rat la tramvai te conduse, ardeau becuri şi totuşi ochii îţi străluceau, nopţile. N-o fi fost indonezianul primul. Despărţire cu albatroşi în palmă. De câte ori n-am fost beată, te lăudai.  Ai roşit de pudoarea dintre vorbele fără perdea – altele tăceau şi făceau. Brăzdeze-se în viscol venustatea.
            Tramvaiul venea repede. Toamnele ne vindecau turbarea de primăvară. Mircea schimbat cu Ştefan, Podul Înalt la 10 ianuarie. Oi negre de jegoase. Ceşti cu loc, rut în faianţă. Shakti nu te-ai fi dezis de pictor. Văzute porţelanuri nicicând băute, de vânzare. Kremlinul îţi păruse scund, Rajiv probabil prea frumos, să fi auzit deodată pe Fidelio. Neînchinaţii zilelor şi zorii din trei scăldau doi în culcuş.

Viermii frumuseţii
            Nu reuşesc s-o fac vulgară. I-a lăsat un bilet că vrea să-şi refacă viaţa. Se umple seara de jignirea animalului. Mi-a trecut frica. Retragi ziarul de-l foloseşte câinele. Ritmul de kathak mă vizitează. Nu te mai iau în braţe, m-am spălat pe mâini. Mâine mă înfiinţez cupolei. Chiar n-aş mai pleca de la tine. Aţi observat vrăbiile. Îşi începuse audienţa. Spuneţi. Ocna luminilor crapă depozitul în capul râtanului. Văd un plural. Când nu vom mai citi, roaderea ne-o rotunji. Prin oraş, înflorească nebunia. La aniversare, Anna se plimba cu spatele gol.
            Au subiecte, cărţi frumoase. Am deschis dosarul de evacuare. Cel mai popular din Iaşi. Rapiditate, în funcţie de cum pistonează. Nu mă culc cu fraţi, cu nimeni. O să fie căldură. Doza de decaris a doua a borât-o. Ce haios e tipul. Făcusem şi eu un palton pe comandă când am terminat facultatea. Fiecare soră suferă că nu e doctoriţă. Le-au luat locul, greoaie şi cocoşate. Nici măcar un cap în burtă nu-ţi voi da. Copii smulgându-şi din anusuri limbricii.
            În cincizeci şi nouă, focuri de artificii, parcă era Diwali. Te-ai uitat la ultimul etaj, privind spre Piaţa Unirii. Ne filtrăm trecutul şi lipsa prin Chhatra, din ce în ce, viaţa interioară din Fowles, acţiunea finanţă din Robbins, pata Freud pe ape romantice, normele complexului polisportiv, botniţe, catacombe. Închis romanul Rat şi Anna. Zgribulind lipsa, se iubesc dacă sunt împreună, se împreună în iubire. Nu s-au mai văzut din depozit şi de la etajul şapte. Ca şi cum sala de operaţie exclusiviza vârcolacii. Mai uită-te, rarelor lacrimi împrejurare. Întâi să-mi aduc onstromentele şi pe urmă citim biblia cu ingineri, alaltăieri neconsemnată cronic.
            Sensul omului în cultură, debitat printre dinţi, fără gaz pe foc, turnând pe frig umblatul prin case după orez, dar şi varza în tocătură, îţi vine să verşi. O să-ţi iasă o mâncare mai rea ca foamea. Vă rog să suportaţi nişte miroase aici. După miezul nopţii, o oră oprită lumina. Jonas şi Malko, mai  bine Rat şi Anna. Ai ocolit Humuleştii ca pe aleea naşterii judecătoare. Mi-ai adus şi o bere Bucegi blondă pasteurizată.
            Nu-mi vezi piesa nici scrisă, nici tipărită, nici jucată. N-are a face cum şi ce, orice, numai să mai şuvoi. Almora, trupe de o parte şi alta a graniţei. Tricotase jerseuri pentru soldaţi. Unde-ai mai deschide gura româneşte? Astă-seară era vorba a juca Ibsen, de noi personal. Trânta faliilor. Femeia zăcea înconjurată de bărbaţi. O apăra vag bărbatu-său. Bătăuşul a alergat pe zăpadă. Ea l-a urmat. Celălalt s-a întors, s-au privit. El a sărit gardul, ea, scundă, mai s-o ajute. A sărit singură, în bravura spectatorilor veseli.
            Aţi plecat la ness, dacă s-o vinde. Sora a înghiţit coniacul înainte de a-ţi face vaccinul. Vâlcenii la radio, retraşi în muzeu, ca noi toţi. L-au pierdut pe Radu, îl aşteaptă Bibicu de la 11 cu cartofii. O să-l găsească. Am văzut-o pe Lili cu Andrei. Ăsta e caietul lor şi al meu, scriu numai eu. Sigur că Radu era la Bobo, câtă bătaie o fi mâncat. „A rose-red city half as old as time” „bătrân ca iarna”. În club ne întâlnirăm cu nepoţii Medeei şi fiul lui Hamlet. Pe cine afectează frigul, tiroida, pipăie-mi-o, corzi nu coarde, pipăie-mi şi celelalte glande.
            Rapa Nui. Am iubit Pacificul. Eatable rats în insulă. O buburuză pe jos, prea le laşi pe masă. De voi culege buburuza de sub masă, mă voi linişti. Îţi fac şi plastie, o anunţase pe Anna, anunţându-i stadiul trei. Dacă nimic nu se întâmplă după trei ani, moare de bătrâneţe. Percuta cu ziarul chiar penisul, fără deget în anus. Ţi-aş oferi sămânţa, dacă te-ai omorî cine ştie ce după ea. Vindecătoare buburuză, măsură a aurului, încotro-Dumnezeu o fi apucat-o. Ginseng, Liv 52, Himalaya Drug Co. Zăpada a ucis potecile, potecile înviază în zăpadă. Plictisul ciopleşte statui megalitice.
            Viermii frumuseţii verticalizaseră alte păduri. Te privesc din profil, Anna, sculptură mică Rama, rezonanţă Vishnu.Să iei notiţe când vorbesc. Mai fumează o ţigară, că vreau să mănânc ceva. Mi-ar plăcea să plecăm împreună. Am toane, n-am timp. Urmăriţi cocaina, a venit căpitanul de poliţie. Dispari, noroiule cu nufăr. Nu te-am mai auzit de Anna. Tasmanizat şi Rat, lângă agendă, rattan heminwayan. Balsa netăiată a vorbă, golănie pe gheaţă în înserare fondantă. Scenele putrede-n oraşul părăsit. Încă o oră şi vom trece la lecţie, dresarea uciderii, călătorie neenglezească în India, neprimiţii pământului, all devouring man. Devoratori devoraţi fără niciun astâmpăr ciocnind cuvinte roşii ţărânii.

Zbor dublu
N-aş putea săruta un bărbat care fumează.
Toţi marii artişti au fumat, Eminescu, Brâncuşi.
Aveţi ceva comun.
Am avut şi malarie, în India, altă asemănare cu Eminescu.  
Mă cheamă Berta.
Sunteţi de-a noastră. Semănaţi cu Alice Taylor. La viitorul răspuns vă scriu un vers de mine.
Întotdeauna îmi spun oamenii că semăn cu cineva. Înseamnă că însumez trăsături de la mai multe persoane sau, mai bine-zis, am o faţă comună.
Semănaţi şi cu dumneavoastră, pe undeva, unde să vă recunoaşteţi secret. Atât de albă pasăre că nu m-a mai umbrit.
Crai.
N-am bani, n-am timp, n-am partea. Tovissi se traduce?
După masă, dar nu este sigur, pentru că are lecţii de sinteză înainte de examen la ASE.
Îmi place sportul învârtirii paginii în degetele muzicii dv. Traducere. Jyoti-lumină. Staţi în faţă cu un ascet râzăreţ şi după-amiaza există. Plus că piesa asta o vom rupe.
Aveţi frică de menţinerea doculmentelor? Nu avem nimic rău în această piesă. Dar m-am întrebat, să rupem, să ardem, sau să aruncăm la coş de gunoi această discuţie istorică astfel: prin scris. (Sublinierea ei. Schimbul, mai ales din parte-i, era însoţit de gesturi frământate, cu jenă faţă de partenerul din stânga. Îmi vine-n minte, Ruth to me: I didn't know Romanians are so flamboyant and romantic).
Înseamnă ceva Tovassi?
E o localitate, Teiuş.

Condamnat la Ahimsa

            Gita, Shelley, Goethe, Huxley, Kalidasa. Isabel. Lumina ce se stinge. Rishikesh, Shivananda. Serviciul militar. Akaranga, Kalpa. Pagusan. Nimic nu e ferit de gura morţii. Akela. Gandhi ante mortem. Traduttore di Maitreyi in sua casa, poliţia – şi în casa lui Sergiu, cărţile lui Eliade. Gandhi şi mişcarea naţionalistă indiană, “The Fighting Angel”, “Nuntă în cer”. Borges, Joyce, Eliade fără Hamsun. Toladot. Nu există probă că ar fi acceptat vreodată violenţa. Amnezie fără Dushyanta, androgin fără ardhanarishwara.. Saudade da origem.
            Le message du Gandhi au monde est celui de l'Ahimsa. Ahimsa is the greatest dharma. Prima floare care is se oferă acestuia este AHIMSA, în sens propriu ea înseamnă non-violenţă. Mioriţa, the most widespread Romanian myth, has been found to practice a doctrine resembling ahimsa  - non-violence. Abhaya mudra – Buddha, Gandhi.
            Fulgi fractali, vederi de respiraţie, respirare de năluci.. Câte prăpăstii-ghilotine pe tinereţile cupolei. III romane (Fals roman american, Roboam, La Eliade).
             Ăi zece din India. Nu s-o fi putând fără. Ca viaţa sau moartea. Avatar sănătos. Au pus gabja pe el. Nu-mi vine să frazez. Nu s-a mai întors în India.
            Cenuşa. Ne şi înzăpezim. E cu capul. Şi mie. Citeai din Crumey, ultima licornă, Orwell, Voltaire. Dansând arşicele.
            S-a fleşcăit şi securitatea, tot vopseşte legionari şi sinagogi de vitrină. Kissinger mătură Atheneul. Iar Roboam, Florine. O singură naţiune Kiss.
            Caut poarta nouă. Cam la vârsta asta a venit nea Romică la noi în Delhi. Ultima cină, otravă, nu numai. Patriot la antipot. Marta nemoarta. Am tone de delir în spate, toată bătăioşenia incoerenţei.
            Apă voi bea la Viena. Ne instruiesc duşmanii jubilaţia. O mierlim. Am vrea. Chinul se călătoreşte. Doar vorbisem. Ne putem înţelege cu bucurie.
            Dhaba tibetană, no more, samose la biblio, şi ne-or şi lăsa, de-un praf jain. În Rajsamand ca altcând în Roccapalumba. În mina de cupru ghidat ca Zahei. Mă mai indianizez două săptămâni.       Tinerii sunt crescuţi invers, Olivia. Dreapta-n gips. Ochelari de Marta. No matar. Pansamente de ramolismente. Când vrusesei abstinenţă. Bube Iov. Orbi de biblie. De-ai ei pisaţi scorţişoară, scorţoşenie. În gips ne stă puterea. Brand brad.
            Comunicaţi la Roma, ghişeu, vişeu. Semeni cu Alyssa. Vrei compas de lung nas. Voi, mame creştine, tu, Leela, lui Ganesh, per Shiv ji, Shama o să-şi vadă pe asasinatul tată prietenie şi vecin în bătrâneţea mea comparabilă morţii lui. Poate ar trebui să merg la dinner, de bogdaproste, şi când trăia m-a invitat, aveam ameninţare iraniană, şi după moarte ne-au dus Shama şi Leela la Oberoi.      Litere depopulându-se kissingerian. Ţi-am pupat obrajii concavi, nu mai slăbi. Vergura curată o consolează colind. Sosiră careva zăpezi. Ustură-mă tu pe nări că m-auzi. Îmi vâjâie înzăpezita ţeastă de castă.
            Don Jose – Tugearu, dansul este respiraţia mea. Să parcurgi spaţiul în toate direcţiile. Aripa ninsă. Păstraţi-vă calmul. Degivrare din elephant cu puşcociul. Te cerţi cu ţigara-n gură bălăngănindu-ţi clapele.
            Toate neamurile devin cajuni. În verde prin zăpada avionului. M-am suit în turbulenţă. Pete de ruptură peste curătură. Ceai pe vătrai. Zăpeziţi-însoriţi-înnegriţi. Salazaret.
            Toată viaţa îţi fuseseră moarte. Ascunde poezia dint-una şi versul din toate, Domniţa. Mormânt la mormânt. Pe sub maeştri condamnaţi la nu se ştie ce decimare.
            Ţi-a rămas în os zăpada. Aceeaşi Orăştie a lui Decebal şi a popii Moţa. Poate Dunărea. Polo Planet. Caviar Astalos. Gautam Diamonds and Gold. Crima la secundă.
            Auzi, bădie, când te-ai dus la CC, al dracului de nu te gândeai la căpitan? Ici apei piatră cerc de pureci, scrisuri din muzici masone.
            Pe cadavrul dorului, zburătorul cât de al depărtărilor pe larg pranayam, lasă, dus la jain. Epitrop sub troposferă. Tocit cuvintelor antisintactice.


Arghezi sau viața
Nu a fost bine din partea lui să facă această faptă de a lua viaţa unui băiat.  Asasinul de la Arghezi. Vrem să nu mai moară tineri ca Andrei. N-am vrut să-l omor, doar să-l sperii. Şi de eşti creştin, e greu să găseşti un grăunte de milă. Dumnezeu a avut nevoie de un înger. Un ţigan e bun ca berea, rece şi pe masă. Un ţigan din Dăbuleşti a murit înecat după ce se aruncase în râu să salveze un copil de român. Când mi-a spus să vină cu părinţii, mi-am dat seama că e ceva rău. Bătaia e una, cuţităreala e altceva. Statul asigură infractorilor condiţii mai bune decât oamenilor cinstiţi. De ce să nu-l spânzuri şi să scapi lumea de o fiară turbată? Am mai multe vieţi decât o pisică. Îmbrăcat în geacă plină de sânge pe Facebook. Ei, asta e, l-am omorât. Iau zece ani pentru un prost. Andrei a fost înjunghiat de două ori în inimă. Sigur nu a fost cu intenţie. Nu trebuia să scoată cuţitul, dar Andrei a sărit primul la bătaie. Când a încercat să se sinucidă, trebuia să îi reuşească, dumnezeu să mă ierte că spun asta, dar mai bine să se ducă draq el decât un băiat nevinovat precum Andrei. Suntem golani, ori nu mai suntem. Din cauza la protv, că ei au difuzat cu ciorcălanu ăla analfabet  şi l-au mai adus la televiziuni jegu ăsta infect de ţigan borât, la ulei pentru maşini cu voi, la tocat, ciorilor borâte jegoase şi mai ales ţăranu ăsta cocălar, să vezi ce omor îşi ia fracsu în şcoală. Vai de pielea lui ce îl aşteaptă (don Alex). Are note bune, însă trebuie să îl mutăm  la altă şcoală pentru a nu fi oaia neagră a liceului (dir. Lucian Săndoi). Andrei, ucis, 17. Teona, sora lui, 18. Romel, ucigaş, 19. Corect e să se aplice legea Talionului. Criminalul nu mai era copil ca să aibă idoli. L-ai promovat atâta pe pârnăistul ăsta de târgu ocna (viz. Mihai Morar). Trebuie să nu ai educaţie. Pedeapsa cu moartea e mult prea puţin. Să steie în mama lui la puşcărie sau la retarzi. Nici şcoala, societatea, ori educaţia de acasă. Oare unde este mult căutatul rol educativ al televiziunilor? Filme fără crime nu mai există, toate paraşutele şi-au făcut culcuş, nu se ştie cu ajutorul cui, în tv, sau se ştie? Ne-aţi distrus tinerii în 20 de ani. Vânduţilor, măcar nu mai faceţi pe lupii moralişti (M. Badea, M. Morar, Capatos etc.). Şcoala, bat-o vina, mai promovaţi-l mult pe perversul din Târgu-Ocna să mai înveţe tinerii ceva, să aibă un ideal/model demn de urmat. Criminalul de 19 ani, un copil fără cap. Subspecii. Voi îi faceţi vedete. Nulitatea asta absolută am văzut-o cu o zi înainte de crimă invitat la tâmpitul ăla de Capatos şi la boul ăla handicapat de Mihai Morar. Cine, un coate goale, un criminal din care se inspiră alţii. Aşa fac ziariştii lor agresivi, bârfitori, calomniatori, răi, prost crescuţi. Văd că te-ai prins de faza cu violenţa, în SUA pentru fapta asta ar fi primit condamnarea la moarte. Dacă-l eliberează justiţia, atunci să-l omoare rudele, prietenii, colegii, vecinii etc. Celui decedat, fiecare să-i aplice câte una-n cap, ce-o să le facă justiţia celor 50, 100, 1000 de oameni? Ela: se poate întâmpla oricui să omoare, accidental, nu oricine e capabil să înfigă de două ori un cuţit în inima unui copil, se vede că tu eşti capabil, oricare dintre noi putem fi omorâţi oricând de unul ca tine sau ca danezu. Nu a făcut nimic din greşeală, a scos cuţitul şi a lovit în inimă. Nu a făcut nimic împotriva propriei voinţe. A dorit să ucidă, atunci să moară. Poate dorea să urmeze cursurile unei facultăţi. Un nemernic i-a curmat viaţa doar pentru a demonstra cât de tare este el. Un laş şi un nenorocit. Tâmpitul ăla trebuie pus pe scaunul electric. Sper să-l vedem pe scaun. Criminalul trebuie împuşcat de două ori în cap. Şi, preventiv, a treia oară. Tina: totul plecă din sânul familiei. Vorbiţi-le copiilor deschis, educaţi-i, cizelaţi-i. Întrebaţi-i ce au pe suflet, furia sufletului dărâmă orice zid şi striveşte orice inimă anonimă. Este un animal idiot şi el şi frate-so şi părinţii lui, poate să scape şi să mai omoare şi alte persoane, este un animal cretin şi prost, nu a fost educat şi aşa a ajuns. Moartea: nu aveţi imaginaţie. Dacă eram tatăl victimei, l-aş aştepta până iese din puşcărie, îl anesteziez cu ceva tare, îi leg mâinile să nu piardă sânge şi i le tai cu toporul, le arunc în canal şi chem salvarea, să scape cu viaţă. Să mai omoare dacă poate. Evită întotdeauna orice conflict. Te face unu' prost, te înjură de mamă, eventual chiar îţi dă vreo două-trei scatoalce. Pleacă-ţi capul, dă-i dreptate şi părăseşte zona. Dacă dimpotrivă se umflă mămăliga-n tine şi sari la bătaie, sau să iei apărarea altora, fii pregătit pentru orice. Curajul şi muşchii te pot băga în pământ foarte rapid. Şi ţineţi minte, capul plecat, sabia nu-l taie. Mai lăsaţi tupeul de borfaşi că ajungeţi la Reînvierea 2. Moarte pentru moarte, eu în locul tatălui celui decedat aş trăi doar ca să-l omor pe criminal. Oltenii îşi spală păcatele dacă îl omoară pe individ, oricare ar fi erou, nu-l ratezi pe acest ucigaş, justiţia poate să-l scape, voi nu trebuie. Au ajuns cocălarii să facă ce fac, un sfat pentru tatăl victimei, prietene, un mare cuţit în inimă merită animalul ăsta, aşa trebuie să faci, să îi scoţi inima şi să i-o arăţi cât mai este în viaţă. Unu-i pământ, iar el e bine merci. Înjunghiat din întâmplare. Rebutul ăla social devenit criminal e un rahat cinic. E halucinant ce se petrece pe străzi, e halucinant ce se petrece cu mizeria asta numită presă în România. De două ori în inimă, întâmplător. Un cocălar cu tupeu de golan. Acest criminal cu acte în regulă trebuia să se fi născut acum 500 de ani. Regretă fapta, conflictul a fost unul sponatan. Nu are antecedente penale. S-a gândit la o anumită corecţie. Pe drumul de la gară la şcoală şi nu în faţa unităţii de învăţământ. Cei doi elevi de clasa a XI-a veneau la şcoală, alături de mai mulţi colegi, ei fiind atacaţi de un alt grup. Unul dintre tinerii aflaţi în acest grup a scos un cuţit şi a început să lovească la întâmplare, unul dintre elevi fiind lovit în inimă (Săndoi). Acesta a fost dus de colegii săi până în faţa liceului, unde mai mulţi medici au încercat să-l resusciteze, însă fără succes. Elevul ucis avea foarte bune rezultate la învăţătură, iar în urmă cu câteva zile fusese implicat într-un proiect cu Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Craiova. Celălalt elev a fost înjunghiat în spate, plagă tăiată hemitorace stâng posteriori. Romel, exmatriculat din motive de indisciplină. La asemenea structură legislativă trebuie să ne luăm fiecare un tanc. Andrei venea de la cursuri, împreună cu un coleg, Cristian. Părinţii cu sora băiatului, cântăreaţa de folk Teona. O zi în penitenciar. Mintea conduce pumnul, nu invers. Locul al doilea în lume, din 37 de ţări, după Ungaria, în ce priveşte violenţa în unităţile şcolare. A nenorocit statisticile. Va arde în iad alături de cei ce l-au îndrumat astfel în viaţă. Cer pedeapsa capitală. Astfel de indivizi nu trebuie să primească pâine şi apă. Ci să dea sânge prin ochi şi prin toţi porii pielii lor. L-aş da pe mâinile pricepute ale familiei victimei. Dumnezeu să-l odihnească pe băiatul ucis. Daţi legea moarte pentru moarte. Duceţi-vă acasă, că ai voştri vă primesc şi aşa cum sunteţi. 50% din orice şcoală din Italia sunt drogaţi. Sunt ţări cu şcoli mai agresive de 1000 de ori decât la noi, cum e SUA. Stăm bine la educaţie faţă de alte state. La profesională e ful de ţigani. Şi mai ereau capuri delea deale mafiei. Te miri că mulţi au râs de moartea mamei tale. Ce s-a întâmplat aici e chiar în afara şcolii. Ce bun e criminalul, du-te să-ţi înfigă un cuţit în inimă. Ne sunt omorâţi copiii pe străzi ziua în amiaza mare. Oltenii sunt nişte îngâmfaţi şi aroganţi cum rar se vede. Al draq criminal ce figură de macho porno are. Despre puştiul ucis de către bestia aia este într-adevăr o mare tragedie mai ales pentru părinţi şi sora lui. De nu îmi e draq frică să mai ies prin oraş nu ştiu când vine vreun nebun mintal şi pac. Când vine vorba de morală, nu mai există diferenţă semnificativă între olteni şi ţigani. Nu infractorii sunt vinovaţi. Oraşul Craiova ar trebui închis prin încercuire de către forţele armate, cândva la ora 12 noaptea, după care, poliţia, jandarmeria şi forţe antitero să intre în casele interlopilor ştiuţi şi luaţi pe sus şi băgaţi în puşcărie. Numai aşa se mai poate face ceva cu acest oraş care a devenit mai rău de suportat decât Palermo sau Sicilia în Italia.

Caietul albastru
Mă plăcuse maică-ta, taică-tău că nu publică teatrul fie-mii, şi aşa ni se lăsară copiii de literatură. Nici diabetul nu-l voi duce până la capăt, dar romanele. 
Dacă avea studii superioare nu mai era împuşcat. 
Dărâmi ce ridică duşmanul de un sânge. Fidelitate clădită pe trădare.  Se mai întâmplă să ne trezim împuşcaţi de vreun idiot.
A dispărut sicriul cu trupul fără deget al sfântului Nicodim, isishast, tălmaci de cuvinte, bărbat literat, orator şi cu viaţa sfântă, conducător ce strălucea ca un luceafăr de dimineaţă de virtuţile duhovniceşti, rugătorul domniei mele, zugrăvit în Cozia (Nucet pe Olt).
Literatura mea e plină de tine, Irina - că tu, alcool, nu, că nu eram robust ca Nichita sau Mazilescu, să duci, Lovinescu, d-le Dinulescu, părinţii mi-au dat un trup excepţional şi eu mi-am bătut joc de el. 
Ce literatură să mă mai aştepte, când de-o viaţă m-am împotmolit în dicteu?
Caietele mele ermetizează aparent suprarealist realităţi represive ale supravieţuirii ghetto. Acum, c-a pus absurdul ochii pe noi. G din triunghi înseamnă Geometrie şi nu God. Nu uita că ruşii nu vorbeşte în dodii. Mai mulţi ucişi decât numărul recensământului. Parandărăt.
Liana trăieşte la Calvin, în Elveţia, de-l pomeneşte pe Voltaire, are o moarte a lui Fellini, a fost bărbat în altă viaţă în Australia, de unde vin, scoate morţi din Gange, revine după 20 de ani din Durenmatt între isihaştii andrucoviceni pe care-i frecventase trei ani.
Medicul voia o piesă Paula şi Teodor, o dragoste, te-ai fi asteptat, să se ataşeze, în special de Mazilu, nicio legătură, ar fi fost o treabă delicată, pentru el nu e deosebire mare între Cehov şi Baranga, nu construcţie, nu scriitură, bancuri răsuflate. Trebuie scrisă piesa, la urma urmei.
Caietelor nu le-oi da de fund viaţa asta. La cules de coada şoricelului. Rat, şobolan de raft, Anna, roasă de el, amorul lor arhetipal. Poezii-morfină, gutui-colind în geam. Diferenţa între xenofobia clasică şi reacţia diversă faţă de imigranţi.
Recunoaştere secundă, fiind iar în situaţia de a invita. Generalul s-a stabilit de trei ani în Ruda pe Uliţa Iepureştilor în casa lui Burtică. Fata zice şi de un doctor. Se lansează cartea lui Kalam, tradusă de Sofineţ, prefaţată de Baconschi.
Septembrie. Cine mişcă nu mai mişcă. Maniere, remaniere. Lustrat, spânzurat de lustră. Naţie de subsol cu probleme la colivie. Iei o armă şi faci un gest de disperare cu oameni inteligenţi, nu cu toate gutuile. Ultimul la coadă să tremure din noadă. Fură şi praful de pe ficus.
Mi-a rămas caietul albastru deschis la paginile scrise de Mări, tot îi văd caligrafia dreaptă, înaltă, ce-o fi vrând să spună peste anecdota aspiratorului cu furtun al doctorului? Să ne gândim la ea? A murit de ziua ei şi a intrării în Uniunea Europeană, la spitalul Sfântul Ioan. Mi-am tot făcut de lucru, de depresie, a nu trece, a nu transcrie  - n-o fi de acord, îmi cere copyright? Să fi fost doctorul de vreo vină la finişul ei, inevitabil? Tot îşi făcuse rost de băutură şi la reanimare. Plata-i refuzase ţigara de pe urmă, tot sperând că s-o ridica. În anecdotă, doctorul îi explica fetei că părul pubian îi crescuse natural, şi nu e blestemată, uite şi lui, vai, el e şi mai blestemat, i-a crescut şi furtunul aspiratorului. Nimfomană şi beţivă, fără tată, tot doctor. Să dau de pomană un aspirator? I-ai dat tu ceaşca Anei, de nu-i plăcuse Nanei, ele se cam ciondăneau, de se acceptaseră crescute, a noastră înţelegând-o în păcat pe a credincioasei. Ce flori să-i duc Ilincăi la concert?
A nu termina niciodată o frază. Ecran gros la şorici. A scrie roman psihologic. Pancreasul nu se vede în negura gazelor. Adevărat, fals, incert, neutrosofie Smarandache. 
Mancurt perfect. Fii mai precaut când latri în public. Curăţăm ţeava la puşcă şi pregătim cartuşele. Prea multă ură avem în sânge. Justiţia nu este altceva decât un cadavru în cătuşe. Cătuşe rimează cu căpuşe. Noi suntem nişte cadavre care aşteaptă cătuşele.
Potrivit presei eleveţiene, România e plină de ţigani şi câini morţi.
Adânci mai sunt rădăcinile comunismului în România, mai rău ca la Chişinău. 
Profesoarele de engleză ies din puşcărie să restaureze nobilimea. 
Aşa te-ai născut, aşa meri în lumea de apoi. Mi-a făcut plăcere să-l găsesc în mizerie, pentru că era un reacţionar ireductibil, era Cioran.
Numai ţigani ruşi în România.
Cât de subţire e graniţa. 
Pe politician îl aleg eu, hoţul mă alege pe mine. 
Cea dintâi poezie într-o carte românească de şcoală, Ducere de mână către cinstia şi direptate. Ce ţau dat dumnezeu, cu ace traeşte, De cele ce nu ai , cu bună voe lipseşte Fieşte care stare odihna sa are.
Rena cumpărase Jung tocmai când a primit invitaţia la laboratorul de arhetipuri.

Grecoaica blondă
La un timp, fur o motocicletă, să mă plimb, aş înapoia-o, atunci nu mai e plimbare, şi nu ştiu omul, oi abandona-o, m-o blestema, o pun într-un cărucior (cum intrau transcomurile în vapor), curând rămân gol puşcă. Ies din carieră, două-trei trepte, zece metri, şi toţi dezbrăcaţi, însă porţiunea mă terifiază. Mi-e obsesie muzica dată încet, că n-o aud. Am închis ferestrele, mi-era frig. Tare, variaţiunile pe Zorba, mă liniştisem, iar încet. Grecoaica blondă vorbeşte repede ca pe muzică, parapolierno, apohronos. În căuare de stăpâni, albesc în Creta pe trei sferturi. N-ai pune cretă-n halbă pe spuma Afroditei, adâncă mare sub fiinţă albă. Megalo galopul, pe cal filantropul tulbură potopul. N-am curaj s-o întreb dacă e aromâncă. Mâzgăleli de texte cine ştie în ce limbă, pene de ciori, de-ar citi cineva din Aristotel. Elena Metaxa zice de accent, că ştiu toţi că iau notiţe. Dumitra se minuna că de unde să fie marea periculoasă, iar ea înoată, nici nu găsea în franceză poate peştele sau al şaselea cuvânt pentru zăpadă. Vasiliou, de 60 de ani, însurat la 37, cu trei copii prin şcoli, cu studii în Scoţia, dixit, învăţător, doctorand între neînţelegerile facţiunilor şi şefilor lui de doctorat, în căutare şi în România cam cât costă şi toate celelalte, o să mă interesez şi-i trimit vreun prospect, iar el să-şi prezinte tema şi tot arăta pelteaua grecească, aia o să fie, nu mai avea răbdare, la şapte şi-a recuperat pionezele şi foile poster-ului, l-am lăsat cu ele – văzusem pe dumnezeu desenat de copii ortodocşi (ochi-cer-natură), reformaţi (copaci), martori ai lui Yehova (galben în jilţ, fără picioare – că aşa se simt părinţii din cauza copiilor, pardon, copiii din cauza părinţilor care-i ţin de rău. Marie Louis auzise de la profesorul de fizică Guga că grecii au făcut mult bine când au fost trimişi de sultan să conducă Valahia şi Moldova. N-am avut loc şi pentru constituţia engleză, pe care o aveam în bibliotecă în traducere tot franceză, tres bien. În desenele lui Hilohi, litere greceşti cuvinte româneşti, litere greceşti cuvinte greceşti, litere difuze sensuri difuze. Rigas, cu studenţii, a comandat poză afişului românesc. Grecii australieni se difuzaseră şi separat. Zisesem de constituţia engleză pentru Margaret Sutherland. Lui Iakov Iram, domnule, e o coloană, şi constituţia şi educaţia, una, amândouă, artificială şi tragică, dar coloană, tragică pentru opera-coloană a lui Brâncuşi a fost doborâtă, endomage (Miala). Congresul s-a terminat de două ore, înot în marea pe dărâmate, privind vârful muntelui înzăpezit Idha, leagănul pruncului Zeus.

Svenska
(18.02.11, by Romanian Post, to George Anca:)
Svenska Akademiens
NobelKommitte
The Swedish Academy gratefully acknowledges the receipt of your nomination for the current year's Nobel Prize in Literature.
Dear Mr. Anca, I congratulate you for your nomination for this year's Noble Prize for Literature. It is a great honour and you fully desreve it. With all the best wishes, Jitendra Kumar Mittal. Congratulations Sir George Anca ji. God Bless you, your family and friends. with best regards, manohar. jalalabad, afghanistan.
P.S. - Yesterday about forty people killed in jalalabad in suicide attack and today about 30 persons died in suicide attack.

Percheziţie

            N-ai decât să te şi razi, Hegel. S-ar putea să nu mai răspundă nimeni la dodii. 
             La Budapesta, actriţa mi-a spus să tac din gură că o deranjez.  (aşa, de scenometrie fenomenologică, mai şi confundasem vorbăreţele cu cafegii). Politică de teatrem pe legitimitate de monarh ascuns. 
            Depresia telepatică a dat în bigotism. Vacile alea două sporovăiau ca proastele. Creştinii au în general un suflet poetic. Please remove my address (Yasuko). Caroiază cinci acte, furtul de mirese, câinele cu cercel în coadă, femeia cu pantaloni gri, nişte personaje, colonelu' să fii sigur că-ţi iese, asta 15 pagini, 30 de scene caroiate. Dă drumul la maşinărie. Odios să reabilitezi un torţionar. Suntem una cu cosmosul (drogatul).
            Neaflarea viezurilor m-ar putea transporta hârzob scenometric. Personae, spătar, colonel, arian, furnici, crabi, pantof (dictator), Mari-Reduceri. Descriem coasta vânătorii. Opening scene. Trimfător în lupte, triumphe in battle. A treia ţară. Organizaţiile îşi vin cu poeţii lor. Scenometria cărţilor – transe regăsite. Chiar am trăit în dodii-tragodii. Mantre bolborosite unei detaşări conexe. Proiectul s-a şi consumat până la fără un partener. Sau un document. Sau o răsturnare de tabu.
            Cu vorbă de moarte să-i fie aruncată cenuşa în Gange. Septicemie generalizată. Dorinţa de a fi incinerată, iar cenuşa să-i ajungă, din România, în Gange. Să şi doneze ceva unui ashram. Nu s-a convertit. E convinsă că apa (Ganga) purifică. Formaţiune tumorală pe uter. Nu-s dotaţi. 43 kg. Dorinţa ei mă apasă. Nu pot să merg acolo. Suport diligenţele, transportul cui s-ar duce, să am certitudinea că ajunge în Gange. De opt ori în India, ultima oară pe Himalaia, în Tibet. I-a şi cauzat. O istorie vitregă.
            Lipsa deliberată de transcendenţă. Plutoniu în jacuzzi. Duşman ce eşti. Ficţiunea banilor la Dodia tv. Will you come to Limerick? Transrealism. Daring topics. Bohemica. Ori insulă, ori arhipelag. Glicemia 470, peste hepatită şi leucemie (ba la ficat), hemoragie terminală. S-o sanctifice. Părintele Pişti la telefon. Te-ai împotmolit la Paris. Macete. Cu creieru'.
            Un angajat nou. Să ne dezgustăm de oameni atât de eleganţi. Compania de teatru n-o fi existând. Miranda – Popescu.
            Certificatele verzi. Daţi drumu' la dosarele de care nu vreţi să vă atingeţi.  Un angajat nou. Să ne dezgustăm de oameni atât de eleganţi. Compania de teatru n-o fi existând. Miranda – Popescu. Nici voce, nici dicţie. Nu ştie să frazeze. 
            Şiva era un om punctual. Eşti de acord că Şiva e India?  Scenometria Thakur, grea la citit, ca tot ce scriu eu, antioral, bolborosit dodonic. Vremea Indiei pentru fiul lui Aristotel. Cenuşa o ajunge în Gange. Puşi se eliberează de călătorii scriindu-le. O naţie instabilă.
            Miron Costin cu barbă, mustaţă şi plete, sculptat de Wladimir C. Hegel, profesorul lui Brâncuşi. Heraclit, Anaxagoras. Principiul contradicţiei, termenul exclus. Zona Hegel din Sibiu. În sine - pentru sine - în sine şi pentru sine – teză-sinteză-antiteză. Heliade, Camil, Monica. Noica-Hegel: întâmplările sunt idei, sau mai de grabă ideile sunt întâmplări. Rugaţi-vă pentru sufletul fratelui Karl.  „Obiectivul Villon”. Labeş (sic). 
            Nevoie de infrastructură.  A sosit momentul să-mpărţim cimentul.


Să te ferești

Profesoara nouă înghiţise copilul, au purtat-o şi pe străzi. Până l-am găsit din întâmplare pe Nejan, uite-o, am surprins-o, hai la poliţie. Ne-am învârtit şi pe la apartamentele lor, le vedeam vorbind. Nejan a şi rămas printr-un loc, după o maşină. Iar am peregrinat. Într-un timp, o vârâsem într-o cutie de chibrituri de bucătărie, gemuse o vreme, apoi parcă adormise. Mă temeam că se şi sufocase. N-aveam nici timp, nici curaj să verific, era şi pe lung, ca un corn.
            Nu mi-era foame. Mai făcusem cercuri. Înapoi la invitate cu poliţie, singur puteau să nu mă creadă c-am văzut-o. Amicul lui Nejan chiar mi-ar fi zis s-o las moartă. Cu el ne-am mai fi explicat. Mă încurcasem şi între maşini care vruseseră să mi-o răpească. Am intrat singur. Am auzit-o chiţcăind. Slavă Domnului, trăia. Care i-o fi fost crima, care-oi fi fost eu. Se liniştise şi de frică şi de compresare. Siluetele de euro rămăseseră în cartierele centrale, migraţii simbolice din coclaurii vestului în miezuri de capitale din est: periferii de departe pe buricul târgului.
            Fiecare-şi are canibalismul lui, de mic până târziu, postum, strigoi. Ciorbă, friptură. Cea mai dulce. Întreabă lumea de ce e. Cei întorşi fără veste din război erau duşi într-un beci şi li se înfingea un par  pe gură până în stomac. Astfel, o sfială la intrarea în restaurante. Plus scumpetea şi caducitatea foamei. Revin moşierii şi vă înghit. Ce nu se mănâncă în post. O bomboană de om. Sweatheart e altă mâncare de peşte. L-am gustat pe Vetala, după Dracula. Conserve umane în gheţuri şi oceane. Pământul te mănâncă cu viermii lui Cozmâncă.
            Frumuseţea celor mâncaţi, a creierilor de copil baudelairieni, a predispuşilor la devorare întrucât purifică purgativ supravieţuitorii, îi întreţine. Ori autorenaşte frumuseţea aceea. Mitologia cărnii dulci de om prin basme, cu eros şi argot ţigan – mânca-te-aş, mânca-ţi-aş, mânca-mi-ai. Parabola familiei cu 22 de membri by Milarepa, potrivire de număr cu familia mâncătoare a canibalismului dictatorial. Vegetarienii se feresc de orice carne, evitând-o pe cea de om. Cenuşa de om pusă în mâncare înnebuneşte pe cel ce o consumă. Întors din Bihar, profesorul Kashyap îmi spunea că, după lăsarea întunericului, nu e bine să umbli pe stradă prin oraşele acelui stat, deoarece poţi fi prins şi mâncat. Dacă-l jenează, pentru ţara lui, asemenea fenomene? Deloc, trebuie decât să te fereşti.

Mache
            Toarasi, sane fie rusine, finca ungurii sa strans 100000 da unguri ! Si noi nu ien stare nici sa ne strangem, ca sa nu mai spun ca si aia care sa strans, sa luat la bataie n3iei ! Pai iaz vazut voi peia la unguri ca sa batut intre iei ? Nu ! Pai sia tunci, ce vreti sa spuneti can Bucuresti nu ie unguri ? Ba sa stiti ca ie ! Da aia isi vede da treaba lor, ca nu cred i,o cai plateste aia de la Budapesta casa fie cuminti ! Asa ca cel mai bine ie tot cu chinejii ! ii punem sa aduca pestisoru ala da aur care indeplineste 3 dorinte, face zidu sil umple cu apa ! Si cu asta, am scapat da tuate grijile ! Sa traiti !Asa sa nea jute Hu Jintao !

Simache
           Mă plec respectului pentru trimiţătorul bucuriei, dăruitor şi părintesc.
            O ceramică de Rouen, mi-a dat-o mie. N-a furat-o nimeni, e un ciob. Cobiliţar în bronz, factura Hegel. Dodia, a patra dimensiune, din Tracia a venit. Dodona, Eleusis, Pithia. Iniţiere. Foşnetul frunzelor. Toată opera lui Joyce este o transpunere a inspiraţiilor lui Brâncuşi pe care le-a produs prin forme. Nu trebuie să ne grăbim să le pierdem, să doborâm mitul filologic că ar fi aiurare.
            Pe bani să nu ne certăm. Să nu ne mâncăm pe femei. Toate neprieteniile pleacă de la bani şi de la femei. Bani mei sunt ai tăi, ai tăi sunt ai mei. Familiei mele îi era ruşine cu mine – du-te unde vrei, să n-ajungi în puşcărie, să nu ne faci numele de râs.
            Suntem fiii procesului lui Brâncuşi. Datul la cap hidrei. Forma vieţii întâi a fost vgetativă, toţi am fost pomi, conştiinţă geologică. Am devenit oameni când inteligenţa a luat locul instinctului. Mi-a trăznit în cap piramida, coloana. Suntem în mâna funcţionarilor. Am descoperit a treia versiune a acuarelei Constituţia, de Costache Petrescu, faptele nu se petrec la Bucureşti, ci la Craiova, peisajul urban coincide cu cel al lui Theodor Amann.
            M-am dus la foaia mea de varză. Vă dau un text, a doua versiune. Aristarhi, milogi ca mine. Am identificat cine sunt revoluţionarii, în vârf cu stegarul Barbu Iscovescu. Că stegarul e un evreu. Să mă facă escroc. Au stricat clişeul. Nu e lucru curat. Să ne-o arate. Toată oficialitatea s-a uitat strâmb la mine. Trebuie eliminat. Mă arătau cu degetul. Mai daţi-vă dracu'. M-am dus în căutarea ei. Asta vine de la unul Simache.
            M-am dus la Ploieşti. Aflu că a murit de şase luni. Fotografia mea e doar o reproducere, unde e originalul: la el la ţară. Două babe. Unde-s hârtiile lui Simache? Tovarăşe, le-a luat partidul. Nu mai avem jurnale. Să întrebăm la transpoarte. Toate-s la muzeul de istorie. Da' hârtiile lui Simache? Vine o babă lângă mine, dumneata ai fost cine ai fost. Mă cunoştea după barbă. Ai avut mult pământ. Cât să mă îngrijesc, 300, n-am fost bestie moşierească. Sunt femeie de serviciu aici, ce cauţi? Nişte hârtii. Ce hârtii, 17 ani l-am servit şi-i făceam şi câte-o cafea. O ştiu, era pusă pe dulap. Comitetul revoluţionar, preşedinte Ioan Maiorescu. Stegar, Levaditti. Ţambalagiu cu fes, doi copii (ce nu-s în celelalte versiuni).
            Cine a comandat acuarela: Neofit al Munteniei (a făcut parte din guvernul provizoriu). Costache Petrescu este arestat pentru arderea Regulamentului organic. Craiovenii au organizat parodia unei îngropăciuni, un clăcaş simbolic, pe carul de boi şase bocitoare, a murit bietul organ, nu lăcrămau, scuipau pe el, precedat de Comitet, pornit spre Târgul de afară, lumea râzând, hohot unanim şi urban. Spânzurătoarea. Toată ţărănimea venea. Un popă cu jumate de barbă şi tuns ca popii de azi, sac în loc de patrafir şi doi ciocli care săpau la repezeală o groapă. Au pus lădiţa jos, catran, feştilă. A ars Regulamentul Organic. Toată lumea voioasă. Când a fost Craiova ocupată, au fost arestaţi mulţi popi şi toate căpeteniile au fugit în Franţa, fraţii Romaneşti, Ion Maiorescu. Au rămas Levaditti şi Costache Petrescu, duşi la Bucureşti. 9 luni a zăcut în închisoare. Alţii, deportaţi la Brusa, au murit.

Dao
            Dodie nu este delir. Mai de grabă înseamnă a vorbi în gol, în zăpăceala golului (dorului?). Brahma-logos, Vishnu-cuvânt, Shiva-dodie.  Fizic-astral-strigoi. Iarăşi gol, cercuri, ape. Unde aţi rămas, morţii mei? Respiraţie reîncepută în avatar. Drumul continuu de alaltăieri, odihna morţii de ieri, înflorirea de azi. Lucifer în yoga.
            Fiinţa este şi nu este, n-a fost şi este, nu este şi va fi. Rămân în locul de unde nu pot pleca. Vană deplasare, plin lin, umor. Bananier în meditaţie, frunze întinse, mai întinse. Generează înăuntrul fiinţei neantul formei sale de răsărire fără rădăcină şi înflorire fără tulpină. Fiinţa zeului întru zeiţă face semn.
            Ea este aici, respiră lumină, este lumină, are lumina în faţă, aproape, un soare. Lumină aproape, aici, în sine şi pretutindeni, mai departe decât a mers vreodată, până într-a doua lumină, alta. Din nou. Respiră lumină, este lumină, împrejur la nesfârşit lumină, totul e lumină. Ea este deodată întunecoasă. Totul în jur lumină. Respiră. Se vede în padma, întuneric. Totul întuneric în jur, se luminează. Respiră.
            Respiri (ca ieri) lumină (respiri ieri), ai în faţă soarele, eşti în lotus, eşti lumină dinaintea altei lumini. Este întuneric în juru-ţi cât lumina tuturor sorilor şi cât altă lumină. Respiră, eşti înconjurată de o  lumină mare, eşti respiraţia tuturor copiilor. Sunt în lumină, respir, lotus, lunec, apă, aer, padma, respir, rod, mă ridic, lunec. Lumină. Ochi drept. Ochi stâng. Ooomm.
            E cald. Mi-e sete. Merg către apa ţâşnind. N-o găsesc. Privesc iar într-acolo. Îmi torn fiinţa privirii, cad în fântână, se rup izvoarele, mă scufund până în fundul pământului. Sorbirea în adâncul absolut lansase aripi părăsite în crânguri, cu care nici pasăre nici înger nu zburară. Pe cer se zărea un munte, când alb, când albastru. Miri străluciră. Nuntă să fi fost? Mama ar şti să reînvie toate nunţile, numai pe a ei nu.
            Străinul nu te înţelege, te face să te simţi străin. Te priveşte de sus, te tentează gândirea lui. Încetezi dedublarea într-o decadenţă schimbată pe contemplarea mirilor din izvoare. Pierderea mi-o măsor în cântec de temelie irosită, funia clopotului, pielea morţilor, flăcările comorilor. Naiba o fi violând mormintele să se nască oameni nebuni.
            Recită tirada, rogu-te, cum ţi-am rostit-o eu, uşor curgător; ci dacă o răcneşti, aşa cum fac mulţi dintre actorii ăştia, mai bine îl pun pe crainicul oraşului să-mi recite versurile... Nu fi nici prea moale, ci lasă-te călăuzit de bunul simţ pe care-l ai: potriveşte-ţi gestul după cuvânt, cuvântul după gest... Iar cei ce fac pe paiaţele, să nu spună un cuvânt mai mult peste ce este scris; căci sunt unii care se apucă să râdă, ca să facă o liotă de spectatori nerozi să râdă şi ei, deşi tocmai atunci se joacă o scenă importantă la care lumea ar trebui să ia aminte: asta-i o ticăloşie şi dovedeşte o ambiţie vrednică de milă la neisprăvitul care se dedă ei...

Marcus

            Marcus il Buono, dieci crimini sulla pagina. Mandalo a noi, ufficio fondo corte, condotto di uno piccolo vecchio senza una mano e zoppo. Quella donna mi sentiva tutto che dicevo, adesso e morta. Anche la morte del polziotto non e la mia opera. Ucido altre bestie, piu familiari, stranni, stranieri.
            Mi dispiace il morto. L'oddio piu che vivo. Cerco appena una penna. Non la trovo. Vedo la stessa casa con granda, sinuosa corte. Nuove forme di halucinazioni. Cerco la mia stessa morte, nel uno monde senza cadaveri reali. La mia ragione di nonessere. Parlo con te, morto.
            Vedo il diavolo, lo capisco. Uomini senza diavolo, morite, mi dica. Amico mio, non credi che c'e tragico il  tuo destino, anche se ti lo dico io? Sono il tuo diavolo nuovo, Marco il Buono, si, buono per l'inferno.
            Le forme sono morte. Adio alle arte. Non le cerca. Hai rasso la verita del mistero suprastorico. Omicidio per amore c'e piu forte che il suicido. Eccolo cosi interdetto a me, ancora, sempre.
            Perche desideravi parlare delle torture riservate a te? Credi che la sapevo? Hai uciso tutte le sfumature della gelosia. Oggi ho uciso uno piu socratico di te. Mi e piaciuta la sua sagezza quando ti liquido. Vorrei negare anche il pessimismo onesto degli morti per la patria.
            Il mio crimine c'e tua felicita. Ciao, turco.

Ce scriitor
Ce scriitor nu ştii cum arată? Kafka. Seamănă cu mine, dar eu nu sunt evreu. Valery a tăcut douăzeci de ani, rezolva zilnic probleme de matematică. Era tot numai îmbătrânire, cute de om sărac, nu riduri. Stă cu mâna la tâmplă şi numai un mic inel îi dă magie.
            Mai toţi scriitorii sunt graşi şi bătrâni. Rareori câte unul slab. Groaznic lucru e o fotografie de om. Mulţi au mutre de evrei, numai evreii adevăraţi nu. Tristan Tzara cum era? Nu l-ai văzut? Şi azi a apărut în Lettres francaises, era un portret al lui, ochi ninşi aşa, fără violenţă, rafinat, ce să-i faci.
            Malraux? Oho, a fost ministru. Mi se pare că se pieptăna cu cărare. Avea păr sănătos. Era tot slab. Îmi place că tu nimereşti numai scriitori care nu sunt graşi. La Stratford e un bust comic al lui Shakespeare, chelios, rotofei, cu cioc. Interesant e un portret în alb al lui Byron şi mai ales portretele imaginare ale lui Lautreamont.
            Pe urmă, un portret al lui Rimbaud, zăcând. Ştii că a trăit cu Verlaine. Nu ştiu. Sunt şi împreună fotografiaţi, dar nu se vede viciul. Mai ales la Rimbaud nu se vede. Whitman sau Ceaikovski i-am văzut într-o carte nemţească alături de concubinii lor şi nu era acelaşi lucru. Verlaine semăna cu Socrate, Rimbaud nu semăna cu nimeni.
            Îl ştii pe Quasimodo? Îl ştiu. Are o mustaţă fantasmagorică. A, Strindbeg, domnule. Îl cunoşti pe Ibsen, cu faţa pletoasă şi sticla ochelarilor plutind peste ochi. Da, da. Ei, Ibsen ca icebergul, nu? Strindberg are doar transparenţa gheţarilor, luminos şi misogin.
            Să-mi amintesc ce-am vorbit cu Ioan Alexandru, pe urmă scriu Prinţul Zerbino, deşi e 1 noaptea şi n-am imaginaţie tenebroasă. Deschizând uşa, mama îi spuse prinţului: e timpul. Ce va fi, nu ce a fost. Şi ce va fi? Na, că-mi amintesc ce-a vorbit cu poetul. Că e om bun şi bine face că înjură, dar să înjure şi cu mâinile. Oamenii răi sunt revoltaţi şi nu răi. Împuşcă o dată, pe urmă mai trage de două ori, atunci e revoltat. Cei buni put.

*
În haine negre

            În haine negre, cu mască de ceară, vede afişe-coarne-de-draci, strada are clopote agăţate de gât. Alergase după cai nevăzuţi, hm-craniu-armură. Îl supăra tăria luminii. Mâncă şi i se făcu foame. Primul de la care primi avu nefericirea să fie mai scund decât prinţul, o picătură de ceară i s-a scurs în creştet şi n-a mai fost. Până la urmă, au căzut din masca de ceară 1000 de picături, dar, subţire cum fusese la început, ar fi părut că nu cuprinde nici 100. Prinţul nu s-a gândit nici la 10. El nici acum nu are habar că din  mască putea să picure ceară.
            În Firenze era un turn adus pe ascuns din Veneţia. Zerbino nu mai cunoştea oraşele. Când reveni în Firenze, se închise în turnul veneţian. Nimeni nu ştia de turn, dar Zerbino lăsase urme. Vechi italieni au început să caute bănuitori, dar, murind, n-au lăsat niciun cuvânt despre ceea ce căutau.
            Îşi ţinu respiraţia până se apropiară albinele. Ameţit de zumzetul lor, sări în sus, încălţat într-un roi. Nu mai putea merge şi se descălţă. Atunci albinele l-au încins de mijloc şi el, mişcându-şi paşii, se apropia de nori, de care, temându-se, albinele i s-au lipit iarăşi de picioare.
            Stând prea mult pe loc, îşi aduse aminte câte feluri de morţi a mirosit. Întâi nu s-a apropiat decât de femei vii, iar bărbaţii s-au apropiat ei de el. Unul îi căzuse în faţă, la duel, când el îşi smulgea spada. Nu s-a dus la moartea tatălui într-un război, din care acesta fusese răpit şi ucis nu se ştie unde, dar glasul neauzit îi produdese, dacă nu greaţă, un fel de necaz. Mai murise baronul Cretz, dar acesta mirosea bine, pentru că îi arsese urechile ondulate, spre a le face normale, îi scosese ochii pentru că tot nu mai vedeau, iar orbitele i le prefăcuse în ceasuri cu parfumuri.
            Vocea i-a spus să iasă. A încercat, nu se putea. Şi-a amintit că vocea fusese şoptită. N-o fi existat. A renunţat să iasă.

Concentrat

            Concentrat o zi (3 ore) pe săptămână, timp de 6 luni. Treabă pentru locotenenţii intelectuali... (Tocmai când mă hotărâsem să notez, chiar din urmă, „date”, care într-un târziu vor impresiona graţie exactităţii lor de moment, transformate în romantism, cu vremea. Când colo, mă vor avea în evidenţă până la 50 de ani ai mei, până în 1994, scris în livret. De... Înseamnă că trăind până atunci, chiar se merită să notez. Prima notiţă de principiu, nu ştiu dacă exactă: ofiţerii din ziua de azi au de a face cu intelectualii).
            Momentul, ai zice, nu merită consemnat. Poate tocmai de aceea ar trebui consemnat (nu şi înfăptuit), ca în urmă să ne putem da seama.
            V.V., scriitor. Amar. De ziua lui, peste zece oameni în încăpere. Peste 10 ani – peste 100 de oameni. Şi noi.
            D.J., inginer. Inginer ca inginer, dar proprietar – casa a fost cumpărată, pe vremuri, din milionul câştigat de taică-său, profesor universitar, la loterie. Se poartă proprietarii (şi ei se vaită).
            O. M., muzician. Logodit cu D.P., o fată cu care „nu se va căsători niciodată”, „să vedem”.
            S.T.G.T., pereche de logodnici paradoxali, oricât n-ar fi ei luaţi separat. Pun problema purităţii unei rase obţinute prin unirea a două neamuri. Fie iertaţi.
            V.A., cuvios necanonic, asemeni lui V.T., adversaru-i, în concediu insular (se zice). Poate Hawaii?
            C.N., filosof dintre cele două războaie. Actualmente, angajat al unui laborator de psihologie al unui spital.
            C.N., filosof. - problema jurnalului, a lui „ce vrei”, a lui „întru”, problema problemelor şi problema antico-nouă (arta cinematografică nu e mare fiidncă nu a ieşit, ca altele, din credinţă.) Triada hegeliană = Sfânta treime, conceptul=duhul sfânt. Mircea Eliade şi piesa lui „Coloana fără sfârşit”; Rafail şi fetiţa cu patru copii – în Anglia; teama de a fi pompat şi de dezechilibru; sărăcia – o leafă de 2000, singură în casă; actul de prezenţă; propensiunea spre filosofie a Clujului; lista de adrese – eram şi eu pe ea; eu – Anca -, n-aş pune probleme, n-aş arăta manuscrise etc.; „L-ai prins pe A. M.?”; cine te simpatizează, cine-ţi sunt aliaţii?
15.55.1.                  C. are complexe, încă din copilărie – fiul geografului M;
            J.A. (sau I.A.) i s-a îmbolnăvit mama. Când va scrie primele versuri pe 1971? Un om al dăruirii. Vom păstra legătura.
            N.P., jurnalist. Dacă anul ăsta vom pleca, să ne traducem cărţile. Dorinţa lui de a citi opere teoretice ale lui Mircea Eliade. Ghid.
            Z. S., preşedinte. I-am trimis o telegramă de Anul Nou.
            Dr. N. N. A telefonat ieri. Lipseam. Ce flux îşi pregătise oare?
            Tatăl meu. Ne aşteaptă pe 10 ianuarie, în contul lui Sf. Ion.
            G. A., teolog; favorizat (sau nu?) de schisma din America.
            P.D., arheolog şi A.D., artistă; suferinţă neaşteptată. Înţelegerea d-lor cu ceilalţi oameni este şi în funcţie de un câine defunct. Oameni mari, cu tabieturi, suspicioşi, creatori, impresionabili, credincioşi, deschişi judecăţilor aspre şi dogmatice, bravi.
                        B., critic. Mă cheamă în vizită, cu un litru de vin.
M.P., criticul. Vrea să-l primesc în saloane. (Mă onorează prin a nu scrie despre mine niciodată, ci despre cei în funcţie).
            Revista C. Acolo mai lucrez încă.
            C.C., muncitor, nu i s-a luat nicio declaraţie pentru vreun ziar. Nu i s-a acordat de la uzină gratificaţie. Tatăl său a murit aşteptând americanii. Moldovean.
            T. G., socru, naşul său a lucrat peste 40 de ani în abatorul care terorizează nasurile Bucureşti-ului. Socrul meu a afalt că abatorul se va muta la periferie, pe lângă el.
            R., Văduvă. 16 chiuretaje. Îl visă pe răposat dându-le de mâncare.
            Amintirea tuturor. A celor puţini. A gândurilor refuzate.
            Să creezi o capodoperă e o crimă pentru perioada următoare.
            Să iei în serios e să vrei să fii luat în serios şi ce-ai făcut?
            T. G., actor muzicos. Mă invită astă-seară să mai plâng. Dă spectacol. Pregăteşte încă unul în smoking. (Toaca bate, nu se aude, parcă s-ar auzi, se aude, încât, cine auzind-o, oamenii cred că au avut-o în ei şi au venit cu ea).
            T. P. (Truşcă), fotbalist, îl întâlnesc cinstit, iar el, după turnee pe la toate echipele A, mă îndeamnă rugându-mă să fiu hoţ.
            F. A. (normal, trebuia Floarea Florică).
            Un institut, o secretară borţoasă.
            P. T. (poet ca iniţială a numelui mic). El cu nr. de înregistrare la casieria Buletinului oficial – dormit Ciulniţa).
            Şarpele Boa constrictor din Gambia.
            Mimesisul: neputând face eu literatură aşa cum s-a făcut, aş vrea mai mult să arăt cum trebuie făcută cea nefăcută. Şi cum? Tocmai atunci mă apucă regretul de a nu putea dori ceea ce deja există, nici măcar mister (clasic), nici aventură (a la Chasterton), nici umanism de iluzie (Steinbeck), nici, nici, dar eu cu poezia...?
            Acelaşi G. P., întâlnindu-l numai pe stradă. Mi-am amintit de filosoful C. N. Nmic mare nu se poate naşte fără pietate, sau că totul se naşte din petate. Să-i spun că-mi elogia pietatea, şi G. P. să-mi răspundă ce a vrut să zică?
            (La spectacolul lui T. G. - publicul lui. Impresarul Titi Bălteanu, cu figură de dascăl bisericesc, directorul de ditură I. O. Bătrâni care n s-au pierdut, copii care nu s-au pierdut, adulţi care nu s-au pierdut; actorii Puiu şi Marina Velcescu – capabili de comuniune. De-am putut lucra până peste ora 2. Povestea lui 13: o lesbiană cu pălărie de aniversare cinematografică.)

Să nu-ţi fie frică

Să nu-ţi fie frică. Sunt şi eu om. Eu iubesc oamenii. Tu eşti salariată şi eu nu sunt. Am liceul.  Dar mă fac bine. Mi-a dat măr. Mănânc şi mă pun pe picioare şi să iau şi eu salar, să mă mândresc şi eu cu mine, să fiu femeie adevărată.
            Să-ţi iei medicamentele în fiecare zi. Şi eu le iau, să mă fac bine. Să mă facă doctorul bine. Aşa mi-a zis. Dacă te-ai aşezat lângă mine, eşti prietena mea, eu nu fac rău.
            Am un băiat. Îl cheamă Pop Tiberiu. E la Casa Copilului, la Alba Iulia. Băiatul meu ţine la mine, mă iubeşte. E orfan de tată, dar are mamă. Mama e mamă. Mama iubeşte mai mult copilul. O să mă fac bine şi o să-l cresc eu. Am 26 de ani. O să-l iau de la stat. Am un băiat bun, mă iubeşte.
            Când o să ai copil, să nu-l baţi niciodată. Eu de la 11 ani sunt bolnavă de epilepsie. Am spart un ceas de perete şi m-au bătut până m-au îmbolnăvit. Să nu-l baţi. Să fii bună. Să n-ajungi ca mine.
            Am un frate. Fratele meu mi-a spus că cine nu munceşte nu mănâncă. Dacă freatele meu a îndrăznit să-mi spună aşa. N-am mai mâncat. O să mă fac bine, o să muncesc, să dau statului ceva. Fratele nu te iubeşte. Mai mult te iubesc străinii decât fraţii.
            Soră-mea mi-a spus că am venit în Bucureşti să mă plimb. Dar eu fac un tratament. Vreau să mă fac bine. Ea umblă în străinătate, îşi aduce medicamente. Mie nu-mi dă. Ştie multe limbi. A fost în Ungaria, în Yugoslavia, a fost în Cehoslovacia, în Bulgaria. Îşi cumpără medicamente bune şi mie nu-mi dă. Suntem oameni toţi. Dacă se uită în oglindă vede aceeaşi faţă. Avem aceeaşi figură.
            Cineva mi-a dat măr. Eşti bună că te-ai aşezat lângă mine. Eşti prietena mea. Până la urmă, aşa a fost, cum am spus. Eşti bună. Te mângâi. Nu-ţi fac niciun rău. Să fii cuminte. Şi eu sunt cuminte. Dacă te uiţi în oglindă...
            Sunt şi eu tânără, nu numai tu eşti tânăr. Mi-a dat măr, da, mi-a dat măr. Mănânc măr. Da, mănânc măr şi mă fac sănătoasă. Am făcut greva foamei şi acum mi-a dat măr Sunt şi eu om, ca şi tine. N-am bot, am gură, ca şi tine am. Nu mă bate.
            Nu ştii ce ţi se întâmplă, astăzi sunt nefericită, mâine o să fiu fericită, trăiesc cu speranţa, suntem egali, dacă te uiţi în oglingă vezi că avem aceeaşi faţă. Suntem egali, mâncăm aceeaşi mâncare. Să nu mă baţi.
            În spital dădeau de pământ cu mine. Am făcut greva foamei şi mi-au dat drumul, să nu mă mai bată. Mi-a dat măr. Sunt cuminte. Doctorul a zis să fiu cuminte, şi mă fac bine, mă face bine. Iau în fiecare zi medicamentele, sunt cuminte.
            Eşti tânăr. Câţi ani ai? 16? Eşti mare. Eu am un copil de opt ani. Îl cheamă Pop Tiberiu. Eşti mare. Nu pot fi mama ta. Nu poţi fi fiul meu. Eşti tânăr. Şi eu sunt tânără. Nu râzi de mine, aşa e.
            Te-ai aşezat lângă mine, fato, înseamnă că nu ţi-e silă de mine. Ai milă în tine. Simt mila în tine. Suntem egali. Şi eu sunt om. Dacă te uiţi în oglindă vezi aceeaşi faţă. Suntem prietene. Eşti prietena mea. Sunt prietena ta. Ea e prietenă cu mine. E bine să ai prieteni. Ca să nu fie duşmani.
            Eşti bună. Eu simt omul, ca un câine. Câinii simt oamenii după miros. Şi eu simt oamenii ca un câine.
            Sunt bună. Nu te ating nici cu un deget.

Astă-seară se joacă Noica. În premieră australiană.

Noica: Uitarea e de limbă.
Hegel: Dingheit (a fi lucru).
Noica: Unbendingheit, mai ales un lucru ultim.
Hegel: das Aufheben (suprimare-conservare). 
Noica: Vocabulă dialectică de prim-ordin, “întru tine, Doamne”.
Hegel: das Aussereinandersein  (exterioritatea reciprocă).
Hegel: Frumosul, sfântul, etrenul, religia şi iubirea sunt momeala cerută spre a deştepta pofta de a muşca; nu conceptul, ci extazul, nu necesitatea progresând rece a lucrului, ci entuziasmul care fermentează trebuie să fie ceea ce susţine şi răspândeşte progresiv bogăţia substanţei.
Noica: Iar cugetarea filosofică se bucură, cum spuneai tu, când întâlneşte în limbi cuvinte nu numai cu semnificaţii deosebite, dar şi opuse.
Hegel: Mugurul dispare în apariţia florii şi s-ar putea spune că el este infirmat de către aceasta. La fel, prin fruct, floarea este arătată ca fiind o falsă existenţă a plantei şi fructul trece în locul florii ca adevăr al ei. Aceste forme nu numai că se deosebesc, dar ele se elimină una pe alta ca fiind de neîmpăcat.
Noica: Fiarele au tactici şi iscusinţe omeneşti. O căprioară paşte în voie în poiană. Tigrul care o vede din desişul pădurii nu o atacă direct; dă o dată sau de două ori târcoale poienii, îşi lasă urmele, miroasele, şi apoi îşi face deodată simţită prezenţa. Căprioara vrea să fugă într-o parte, dar dă peste urmele tigrului; încearcă în alte părţi, dar e la fel. Aleargă înnebunită în cercul în care e prinsă, şi cade istovită la pământ. Atunci tigrul se duce liniştit şi o mănâncă.
Hegel: Fiecare trebuie să meargă către moartea celuilalt, după cum fiecare îşi riscă propria lui viaţă; căci celălalt nu valorează pentru el mai mult decât el însuşi.
Noica: După Heidegger, fiinţa este ceea ce se dezvăluie, după gândirea românească implicită vorbirii, fiinţa e ceea ce se ascunde.]
Hegel: Conştiinţa vieţii, a existenţei-ei-în-fapt şi a acţiunii ei, este doar suferinţa în ce priveşte această existenţă şi acţiune.
Noica: Trăim într-o lume în care universalul e pedepsit – aceasta ştim de la tine încoace.
Hegel: Spiritul absolut intră în existenţă numai pe culmea în care cunoaşterea sa pură despre el însuşi este opoziţia şi interschimbarea cu el însuşi.
Noica: Dar ce cuvinte sunt acestea de care nu ne putem desprinde?



Prolog
(interogatoriu)

Vrei să scoţi
Protestez
Manuscrisul
Nu
Din ţară
Întru
Intră
Yes


Epilog

Faptele noastre se petrec totdeauan într-o încăpere ca aceasta. Pisicilor nu le mai place carnea, ci muzica. Se zbârlesc ascetice şi vor să ne ia locul. Năzăresc, într-o camionetă pentru haine furate, doar un crac de pantalon din costumul meu de profesor de estetică religioasă. Celălalt crac e acum din doc american. Lipită de şold, o gresie cu care ascut coasa. Haina o arunc în pădure, împreună cu geamul ochelarilor. Încă două coase străvezii, în bătrânul rădvan, prin lumea largă. Şi joarda uscată a cinstitului şarpe, pe spinare. Mă închin în joacă, pe un singur mal. Altul nu mai este. Pe râpă în jos, hopuri peste hopuri, fiinţa îndepărtându-se spre primăvara înverzită în ghearele păsării de fier.


Violeta singură în Germania

George.  Ultimele cuvinte: nu m-a înţeles. Revoluţie-teroare-constituţie. Aufhebung. Denunţă-i pe cei care bat la uşă. Teatrul va fi evacuat. Haiku d'etat. Sunt obligat să mă salvez.

Constantin. Persoana de pe elefant. Tras în căruţa adormită. Eunoici.  Vorbea la trecut. Violenţa veterotestamentară. Arhitecturi de obscuritate.

Tică. Ba elf, ba self, mai în pumni, de ce face această afirmaţie?  A murit în aceeaşi zi cu soră-sa. Ghiceoaica. Personaj mai presus de propria nefericire. În zona vidă a universului.

Mihai. Aplicând în marea singurătate interdicţia vremurilor de distrugere, la răscruci, la spălat de parbrize, spală-te cu acid sulfuric, masmedienii au simţit miros de sânge, noua ordine este o nouă formă de comunism-fascism, miros de păcură gratis.



Nică. Se legiferase omul-furnică pe scandalul furnicilor ce se sinuciseseră. Djug, un sinucigaş în serie. Se şi vede, se şi crede. Principiul egalităţii armelor. 

Violeta. La simpozion, cu Violeta, în Universitatea Veche. Venisem de la hotelul-pensiune. Bătrânul maestru îşi lansa, restrâns, cartea. Şi cu noi. Ne-am pierdut şi voiam cartea. Pe plecate. Am rătăcit drumul. Rămăsesem singur. M-a luat un băiat cu bicicleta prin pădure, baraj, parc ecologic – albastruri de ape, aparate zburătoare, vegetaţii. Nu se putea intra de barajul plastic, nu mai ieşeai. Ne-am întors. A apărut Violeta. Am mai făcut rost de o bicicletă, de-am mers eu, ea cu băiatul. Ajunşi la Palatul Nou, l-am lăsat la intrare, am apucat-o pe coridoare străluminate şi am ajuns iar la un simpozion, explicam că ne depărtasem de simpozionul nostru şi părăsisem lucruri pe acolo, n-aveam nici cu ce ne întoarce, ne asculta un al casei cu zâmbet mirat, aici e Casa Universitarilor, nu e în drum, şi dădu cuvântul unuia în uniformă. Am plecat prin tot mai nou construitul oraş vechi, credeam, prin grădini şi stânci de muzeu, vom merge la Vinod. Violeta tot îşi făcea de drum. Apare Viermin şi peripetatizăm prieteneşte, îl flatez de nu mai pot, că unii nu i-au înţeles măreţia misiunii, trunchi cu ramuri uituce şi libere, cât mai are de când nu mai e la putere, 9 ani, zice, nici Djug nu era vesel când a plecat (Stalin: mă plictiseşti), nici Bush, aţi preda, că da, sunteţi filosof, dau de Violeta, uite cu cine ne consfătuim, ce l-am mai lăudat, bifurcaţie în sus, o iau la dreapta, trepte, ce eleganţă, se îngustează trecătoarea, s-ar mai trece lat de palmă, bidimensional, să mă întorc, risipire de grup, acţiune, gen explozie. Nu se scoteau explodaţii, se tasaseră şi stâncile trecerii. Lasă că-l visez eu iar pe Ghezi. Şi ne gospodăream cu vizita scheletului surâzător, încă împielat, toţi palizi azilanţi, căzuţii literaturii, ştăifuiţi de conivenţă, ca indienii la care mă duc de dimineaţă, la invitaţie, din inerţie, cu teamă iar de securitate. Mi-am lăsat sângele în curte. Nimic nu le mai lipseşte din puterea absolută. Violeta singură în Germania. - Power. - Power. Camus la înaintare, cu sinucidere. Boyle. Poezia mea e un dicţionar sanscrit-român. Nici renunţarea nu se mai pune. Te aşteptam să intrăm în bâlci şi apoi s-o luăm prin livada de oameni-piersici, rămăsesei în urmă, te căutam, din faţă se apropia o femeie înaltă, a cunoscută, cu faţa lungă, iuţind apropierea şi zigzagându-şi mima, explodând şi făcându-se pulbere cu mine cu tot, forward. Înălţimea sa moartea? Strâmba aia? Conferinţă cosmo-latină, cu monseniorul, la Casa Universitarilor. Ce înghesuială de Florii în biserica nepictată. Dar cine a creat aceste vremi tulburi? Dacă nici până astăzi nu se ştie că Eminescu a fost asasinat. Sfinţi etnici. M-ai părăsit, m-ai proslăvit. Ăsta citează pe Gyr în moldoveneşte. Magdalina zorilor. Iubit ca ouăle de Paşte. Matca viermilor. Pentru cine să se sacrifice? Două ghioante, mi-a rupt bluza, trauma psihică, sânge, contra religiei mele.


Domișoarele Arcadiene

            Lidia.  Toţi securiştii ăştia de era să strice Puşi ţoapele pe ei nici nu te mai tăvăle ca-n tinereţe, Lidio, vai, pieptul tău, mustaţa ta, coapse în ecuaţii, cu ochii m-ai văzut puber, haţ, ba eu, bătrân, nu tu, poate pe tine ăştia de la securitatea raionului. Ci Builă, mă, n-auzi, bucovinean, drace, stânga-mprejur, Bălceştii, dii, Negrule, pân'la peştoaica. S-a dus viaţa, Arionene.
            Toţi securiştii ăştia de era să strice Puşi ţoapele pe ei nici nu te mai tăvăle ca-n tinereţe, Lidio, vai, pieptul tău, mustaţa ta, coapse în ecuaţii, cu ochii m-ai văzut puber, haţ, ba eu, bătrân, nu tu, poate pe tine ăştia de la securitatea raionului. Ci Builă, mă, n-auzi, bucovinean, drace, stânga-mprejur, Bălceştii, dii, Negrule, pân'la peştoaica. S-a dus viaţa, Arionene.
            Chinezoaica statuară de la Arcadia ar fi semănat Lidiei   că nu avem cum vizita apartamentul primei domnişoare arcadiene. Noroc de vedere cu Marla în louange,  maica lui Obama la studiu cu noi at Manoa. Cum s-a măritat domnişoara congresual. 
            Tema e teama. Uciderea majorităţii face posibilă Arcadia, adio Lidia, Marla, chinezoaica. N-am terminat. Nici că mai am garnizoana. N-am unde mai intra nici la bulău, ce vremuri, ce decrepire pe mine – geaba te împing, te trag de subţiori spre malul cu singurul peşte din univers, împuţitul.
            Iulia. Iulia îşi cumpăra dulapuri, împotriva voinţei tale, că şi ea ţi-a făcut o plăcere cu agoniseala de la Oxford University Press. Auzi, Iulică, pe 1 iulie la lansarea lui Puşi.  Goma de Canonescu legionarizant – a mă antisemitiza pe mine, cu tălpile în accent circumflex, nemărginită ţoapă. 
            Parcă-şi aranjase asasinarea. “A dus mâna la inimă şi s-a prăbuşit peste sicriul celuilalt”. Dorinţa de răzbunare a toreadorului. “Iertaţi-mi măgăriile”. Da' cu Nae ce-ai avut? Omul fără gaşcă e ca melcul fără cochilie. Punere în scenă - montarea găştii - chiar de unul din copiii ucişi ai Medeei Rege-tură-rocadă. L-am înjurat cu eleganţă.

Iuliana. N-aţi găsit criminalii poetului, m-aţi găsit pe mine, încă un poet pentru criminalii liberi. Noica pe sub interdicţie. Iuliana şi-a luat concediu pentru licenţa de poimâine. Maliţa îmi spune că spiritul nu există.
            Eminescu omorât în timp ce cânta “Deşteaptă-te române”. Valorile ni le “asasinăm la propriu” (Iorga).Mi-am mai făcut de lucru, tensionat de licenţa Iulianei. Toţi intelectualii români vor emigra. Cum să te autodistrugi primind cetăţenia asasină a genei. Universităţi şi biserici la pământ. Privatizarea şi dezindustrializarea au degradat învăţarea, nu are nimeni nevoie de ea. Fie înveţi şi pleci afară, fie o laşi moartă.
             E mai mântuitoare o rugăciune la o biserică din Găeşti decât Platon. Shakespere, pe lângă biblie – eu demonstrez asta şi la Sorbona – e scriitor din Găeşti (Ţuţea). Îşi spuneau maeştri, Ca-n Găeşti cum fuse 'neică' sau 'jupâne' (Arghezi). Prinţul Carol, care tocmai intrase în ţară, a semnat la Găeşti un decret de amnistiere, ce a salvat viaţa mitropolitului Calinic Miclescu, şi a iertat pe opzanţii moldoveni, absolviţi de crime şi delicte politice.
       M-am născut în satul Ruda. La zece ani, mi-am urmat tatăl în Găeşti. La 17 ani şi jumătate, am plecat la Facultatea de filologie, în Bucureşti. La 24, prima carte publicată, la 29, bursă în Italia, între 33 şi 40, profesor visiting la Universitatea din Delhi, director pe rând a două biblioteci de rang naţional, cursuri ţinute la Universitatea Bucureşti, apoi la Valahia din Târgovişte, apoi la Spiru Haret în Bucureşti. Zilele trecute, poetul Nicolae Neagu a fost asasinat, ca-n Shakespeare, în Găeşti, Shillock. A fost martirizat din plictiseală, vezi Crimă şi pedeapsă.
        John e un biet om care vrea să-şi depăşească condiţia prin studiu. Un lakh de Ceauşeşti. Aţi blasfemiat un lakh (o sută de mii) de destine. Îi mai şi ajutăm să se arunce de pe vile. Au murit chiar în timpul proceselor mele. 
            Urmăriri noiciene.  Melanchton. Codreanu a făcut din mine un fanatic român (Eliade). N-aş putea accepta istoria fără România aşa cum am cunoscut-o eu. Neurastheniu. Aud cum se întoarce Eschil în mormânt. Se aud o groază de lucruri. Islamic Azad. De ce îi interesează pe unii cum termină alţii facultatea? O vreme a existat o modă a psihologiei, acum jurnalismul atrage. Nu e cerere de educaţie, ci cerere de diplome. Suntem în ţară străină.
             Maţul scroafei e lung. Sistemul s-a răzbunat. Nu ne vom reveni niciodată. N-au ieşit în stradă că nu se mai poartă. Sudoarea proletară mânios orbeşte. Cetăţean propunând partidul educaţiei în Găeşti, pe Lună.  Sper să plece această pată neagră. Susţii nostalgicii activi. Nea sondorule, nu ştiu cu ce te ocupi, că meseria ta a dispărut, dar şcoală ca pe vremea împuşcatului se va face numai când dispar comunisto-securiştii de pe eşichierul politic. Jigodism de înaltă şcoală. Fac studii economice şi nu au auzit de cont sintetic. Pregăteşte-te să ajungi un nimeni. Dacă nu scriai, filosof rămâneai. Prezentul continuu şi viitorul în trecut. Nu face decât să învrăjbească studenţii. N-auzi bre că studenţii de la stat nu sunt mai buni decât cei de la particular?
              Vasile, hai la casa cu ţoape a lui Puşi, Vasile. Aţi citit pe Vittgenstein? Un bou, o ţoapă, ţaţaie. Chemăm poliţia şi televiziunea. Argentina, nu Colentina. Că noi, băieţii, nu dormim Decât dacă ne plictisim. 
            Nu putem fi puşi pe picior de egalitate cu aceşti ilegalişti.Au populat fix instituţiile de stat. Să ieşim în stradă. Se bagă telectualii colaboraţionişti. Crima se lasă nepedepsită. Să fi devenit uciderea singura formă de recunoaştere? Cine are interes să nu meargă bine nimic? Viaţa e prea scurtă pentru a o pierde cu boşorogii prin restanţe în instanţe.
            Puşi, la botez: opriţi muzica, e de căcat. Orice piesă am scrie asupra securităţii e deja viu.  Cavernă a re lanţ de puşcării-hoteluri. Societatea la rând. Sus de Piteşti. Deţinuţii joacă Medeea în regia lui Ţurcanu, intelectualii în caterincă. Dictatorul să trăiască. Să ne placă de viaţa noastră. Toporul ţoapelor l-ai epuizat, tocilarule. Facem numai un act, Amurg securist sau Wagner la zarcă. Sau Lupa capitală. 
            Toţi intelectualii români vor emigra. Ce vă miraţi de publicaţia lansată de Brucan şi care are-n conducerea ei pe nepotul lui Groza, pe nepotul lui Răutu? La noi, orice nu este interzis în mod expres de lege este permis, la germani, totul este interzis, mai puţin ce este permis de lege, la francezi, totul este permis, mai puţin ceea ce este interzis,  la ruşi, totul este interzis, inclusiv ceea ce este permis, la italieni, totul este permis, inclusiv ceea ce este interzis. 
            Sute de mii de crime, gropi comune, ăsta da subiect. Criminalii de atunci şi copiii lor sunt azi patroni. Culmea, sunt ajutaţi de Europa întru pedepsirea pentru a doua oară a poporului român, plătiţi regeşte pentru a patrona afaceri de tranzacţionare a unor iluzii. E mai bine să mergi dincolo la şcoală. Eu când am fost în România la şcoală, tot corigentă am fost. De când sunt în India, sunt prima pe clasă. Aşa că plecaţi, fraţilor. Ai vrea tu să te ridici la nivelul de studiu din India! Nu degeaba sunt atâţia indieni în USA, UK, Australia etc. în joburi barosane. Să nu zici că au făcut carte în România. Doar una din zece diplome din România este cât de cât acceptabilă. Voi încerca să fac demersuri personale, argumentate cu acte şi documente, la organismele europene, pentru ca nicio diplomă din România să nu mai fie recunoscută în exteriorul ţării.
            Liana. Bătaia pe noi, sex japonez, frumoasă scrisoare, bătaia cu pumnul în uşile indiferenţei, protestul oficial al statului german, ce gest sublim, gesturi ca scrisoarea, sau ca apelul, lapidaţi, executaţi în pieţe publice, anulaţi totul. Neosecuritate. Comandori arcadieni, aproape consultanţi, pietate de la a Dumneavoastră gheişă, Liana. Alias Mamicon Puşindru, Crimhilda Polovraci, Marie Bondronesco. Şi Gheorghe Dinăuntru, nou decan, numit pe sinucidere de preopinent, să analizeze masacrarea studenţilor edictată agramat cu solidarizarea delfinilor tuturor regimurilor, peste tot înainte, peste tot acum. Te solidarizezi şi iei apărarea unora care nu merită nici măcar o flegmă. Andropauza se joacă cu viitorul tinerilor români analfabeţi.
            Dă cu bâta în baltă şi omoară toţi peştii pe motiv de intoxicare. Să fi făcut analizele înainte de a omorî toţi peştii. Publicarea unui articol într-o revistă ISI poate dura şi până la 4 ani. Ceramica dentară, evaluarea softurilor, energia electrică curată. Gazaţi-i pe toţi politrucii care pupă bucile unse de rahat ale Europei cretinizate (Galatush). Reînviaţi tradiţia finlandeză, Finish Romania. Fie-vă ţărâna intelectuală uşoară. Duşmanul nostru comun este sinistra.
            Ioan.Ceva anume v-a supărat peste măsură. Desigur, nu povestea neterminată cu diplomele de revoluţionar, cu extensia către o cultură în slip a lui Bondrea, cu lipsa de succes întru pedepsirea vinovatului pentru uciderea unui poet (culmea) neînregimentat, poet şi-atât, şi-atâtea multe alte suliţe care v-au aţâţat spiritul. Întotdeauna, în astfel de cazuri, vă daţi drumul, dar pentru mine  într-un hăţiş de plăsmuiri care-şi au farmecul lor, desigur, dar care, pentru capul meu, poate prea organizat, e mai dificil să ghicească ultima dreaptă măsură. Aşa încât, rămân cu forma, de multe ori goală de adevăr, deoarece nu înţeleg totul din ceea ce citesc. Acelaşi adevăr luminat, într-un anumit context, e răsturnat în altul. Mizericordia lui Bondrea amendată explicit în multe locuri e reciclată în alt context în care masele de doritori de cultură din ţară vor să acceadă, dar birocraţii tulbură apele prin încercarea de a face o ordine, fie ea şi parţială, fie ea şi utilă pentru că persoane ca Bondrea trebuie, măcar după 20 de ani de la revoluţie, barate.
            Parcă mi-aş dori ca o parodie care are un fond de probleme arzătoare să ia mai curând calea eseului. L-aş înţelege şi eu mai bine. Iată şi liantul acesta, al arcadienelor (deşteaptă găselniţă) care, din cauza deselor contradicţii create pe o aceeaşi temă din text printr-o mobilizare suprarenalo-poetică neechilibrată, se pierde într-o existenţă dilematică. Eroinele arcadiene (uneori par cu certificat de naştere, alteori, pure ficţiuni, deoarece autorul li se substitue explicit) apar ca exponente ale noului val reprezentativ ca forţă, care vor să înlăture gunoiul, impostura şi incultura. Foarte bine. Dar cine le sunt duşmanii, cine profesorii, prietenii şi salvatorii? Asta la modul concret, deoarece la modul metaforic ele s-ar orienta către o viaţă idilică, fiind tributare unei nostalgii patriarhale pierdute. Care anume? Nu tot ce e tradiţional la noi merită şi preţuirea. Se glorifică în text şcoala serioasă făcută pe vremea ceauşismului. Se asimilează prea uşor "victoria" olimpicilor noştri cu standardele de calitate ale universităţilor străine, confundându-se voit câteva victorii individuale cu nivelul pregătirii instituţiei şcolare. Şi tot aşa, cu toate structurile sociale şi statale. Exponenţii culturali artistici şi ştiinţifici şi-au pierdut audienţa şi influenţa în mulţime, şi aceasta, mai ales ca o urmare a inapetenţei acesteia de a culege ceea ce i se oferă. Tineretul nostru oferă o frumoasă populare a mijlocului curbei lui Gauss în materie de pervertire. Trist de tot.
            În fine, nu nostalgia revoluţiilor ne-ar salva, cât una care ar urma să vină. Nemiloasă, în care s-ar pune pe primul loc nu atât ceea ce am pierdut comparativ cu avuţia tradiţională, cât ceea ce nu vom mai apuca să construim în viitor.
             Tot vă lăudaţi că treceţi odată pe aici, aşa, la o vorbă. E bine de ales însă una din zilele cu răcoare vizibilă.
            Colagen. Vreau să trec să vorbim, chiar pe temele astea. Fata a dat licenţa anul acesta - s-a înscris presată de mine (înainte de admitere/interviu îi trimiteam pe mail sumare analitice de sociologie şi psihologie, luate din cărţi la îndemână în BPN, nu să le citească, dar ca s-o distrag de la opoziţia intuitivă la Bondrea, ce ştie ea? Şi ce ştiţi D-stră?). Licenţa ei n-o să fie salvată la niciun Berevoieşti, răul e făcut, culacii lui Lenin şi studenţii lui Bondronescu out.
            Ştiţi contextul profesoratului meu la Haret: accidentul cerebral al lui Cuciuc, apelul (nu GDS, sionist) lui Tănăsescu să predau sociologia religiilor  şi  trei cursuri de masterat (cu 1000 pagini redactate de masteranzi). 
            Margaret Thatcher, ca secretar pentru educaţie, a onorat invitaţia ministrului, pe atunci, Mircea Maliţa. M-am ocupat de conferinţa ei de presă la Athene Palace (traducător, Catinca Ralea), am şi publicat un lung interviu cu ea în Forum. Subiectul ei prioritar era open university (exista şi Bondrea, eternizat pre-1989, când zburase la inspecţia lui Şora de mână cu  Manolescu, în/din minister). Mai încoace (tot pre-Brucan), C-tin Crişan, maliţist (dus), că să facem, el cu mine, comisie ministerială pentru open university. Dă-i program, pac şedinţă la Suzana Gâdea, ea, eu, Crişan, Bondrea şi nu mai ştiu cine (am fost obraznic cu Bondrea reproşându-i că e Crişan numai conf, cum e posibil, iar Suzi: ia uite-l, mă, şi p-ăsta, pe mine).
            Bondrea, rector, şi-a ales metode şi seco, uite că şi thatcheriste - ştie de mii de ori mai mult învăţământ-cadre ca Cati (să lăsăm poli), pe Iliescu nu şi l-o fi ales el că avea(m?) cine. Şi uite aşa, avem, sub grup şi tichie, masacratori gigea, oricum, fie-mea şi eu.
            Formele pentru India mi le-au făcut Bondrea (1977) şi Andronescu (2002 - ordin) - le-oi fi părut oarecum (deranjam?) Ce recunoscător trebuie să le fiu la amândoi - represaţii de la meditaţia transcendentală eraţi atât de sus, crema, intelectuală, pe cât de jos este proiectată, în unanimitate (păi?) prostimea studenţească, holocaustizată, haa'retz-ită, cu fie-mea cu tot.
            Mă gândeam, de ieri, cum o să discutăm în IOR-ului. Vă sun.
            Această zi să vă facă fericită!

HEGEL PE GANGE
(1983)

D-na Anand apare la nuntă, naratorul o întreabă: Te măriţi cu mine? Ea răspunde: Viu, nu. Pentru mine, n-a existat. Doar cel mult pentru a face posibilă existenţa amantului, care, nefiind eu, tot nu există. Doza de somnifere s-a considerat în al doilea rând, întâi speculându-se minciuna berii, în realitate, după unii votcă, după alţii whiskey. S-a aruncat în unde. În mintea mea de furnică albă, mi-a spus: Ce cauţi, “chowkidar-ul de noapte pe malul lacului”.
Abia am revenit era să zic la viaţă. Bietul Anand  a murit, bietul Anand a rămas văduv. Am crescut-o pe d-na. L-am admirat pe sheik, mort pe cămilă, cinci duzine de morţi şi moarte pe sub Dauladhar, în templu. Doamna ceruse o cortină. Îmi place Mrs. Anand. La ce să zic, ţi-ar plăcea să te bea. Beţia acum. Mrs. Anand n-a văzut zăpadă. N-avea motive vizibile nici să-l lase, nici să-l ucidă. Furnici de sine, grafică ameţită matinal de mişcarea mandibulelor.

2

Te citesc, femeie curajoasă. Paznicul s-a potolit. N-am venit de bunăvoie. Mai degrabă tu. Mie asta mi-e slujba. Trecusem prin friguri. Am avut noroc să fiu angajat să te însoţesc cu casa pe vapor. M-am oprit din ghinion în gheţuri. Mă poţi omorâ şi nu te judec de-acum, cum nu m-ai văzut vreodată, pentru că te-am sărutat ori pentru că nu te-am sărutat.

- A intrat. I s-a spus că în cameră doarme o doamnă.
- Cine i-a spus?
- Eu.
- O iubeşti?
- Ne-am căsătorit şi am scos-o de acolo, am locuit în casa bătrânească, iar mai apoi am avut plăcerea să ne mutăm în altă parte, ne-am îmbarcat şi casa.
- Iar el?
- Când am oprit de tot în gheaţă, am venit cu actele de angajare, nu ştiam că voi mai răzbi, îl plătisem pe el s-o însoţească.
- De-am venit şi eu.
- Adevărată orgie, mă irită sabia aia a ta, din când în când.

- Cenuşă în gheaţa asta, o am de la părinţi. Mă credeam o virgină de fier, până a intrat angajatul tău, şi m-a înţepat furnica.
- Furnica noastră.
- Tu i-ai încredinţat-o?
- Nu era domestică.
- Uneori aşa părea.
- De câte ori ai omorât-o?
- Cu alt sărut.
- M-am dat după ea.
- O aveai de la mine.
- M-a răzbit frigul, pe tine nu?
- Era obsesia aia cu sărutul vedere.
- Ca totdeauna.
- Ţi-e rău de tot?
- Şi eu aş vrea să te sărut.
- De ce mă săruţi?
- Nu ţi-a spus?
- Un delir.
- Era speriat de gheţuri.
- Contagiune. Şi totuşi zăpezile alea nu erau de aruncat, evoluam destui în ani, noi ne sărutam, ei cu sabia şi urgia, bine, s-a întâmplat, să te vadă.
- Sărutul îl obseda nu în ce mă priveşte.
- Te acompania.
- Nu ne mai mişcam.
- Ca între noi.
- De când în gheţuri.
- Am mai trecut puterea tinereţii.
- Ţi-e mai puţin rău?
- Îi vom îngheţa pe toţi.
- Sărutul ăla pică altfel.
- N-avea altceva. - Asta îi mai rămăsese.
- V-aţi tocmit?
- Mi-e ca atunci.
- A mă săruta?
- Delirul s-a liniştit, trosnetele minţii.
- Ce ecou în camera cealaltă.
- Îngheţă şi sunetele, vorbim ce-am gândit.
-         La plecare.
- În pridvor.
- Cât am plutit mă temeam să nu mă apuce durerile facerii, cât am plutit ascultându-i tânga, îngheţaţi, ce te-oi fi însurat cu mine fie că m-ai şi iubit, ţi-ai pierdut slujba, nu mă mai acompaniezi, eşti al meu, eu sunt a nimănui, aşa mi-o fi fost dat mie, dar ţie, te-ai vrut bun, din cauza amândurora a luat-o vaporul razna, cu casa şi cu noi, în gheţuri veşnic stătătoare, trebuia să ajungem undeva, să zici că e nebun, eu am zis, tu l-ai trimis tocmai pe cine, în câte minţi, nu el, nu tu, dacă şi el e ca şi cum n-am fi îngheţat?

- Şi doctorul ăla de s-a căsătorit cu pacienta lui.
- Şi ăstălalt, mestecănosul de nu trăieşte de teamă să nu-i facă pe alţii să moară.
- Albi.
- Zăpezi şi gheţuri.
- La izolare.
- Mai ai o idee?
- Gheaţa e gheaţă, nu e?
- E tot.
- Şi mai ce?
- Îngheţat nu-ţi mai e frig.
- Nicio şansă. Nicio mişcare.
- Glumeşti.
- E o idee.
- Îţi va fi frig.
- Tocmai.
- N-am intrat ca la mine acasă, suntem toţi.
- Cârma singură nu ne-aduca aici.
- Nu ştiu unde şi cine ne-a adus, poate tu, poate un magnet alb, o furnică.
- Linişte.
- M-auzi?
- Cu imaginaţia.
- Melodramatizezi.
- Vorbim.
- E bocnă şi vorbitul.
- Ce vesel.
- O experienţă.
- Ce nu se va mai cunoaşte.
- A fost să nu fie
– N-a fost să fie.
- Sticla aia prea transparentă, ai băut din ea?
- Goală am pomenit-o şi totuşi.
- De s-ar fi spart.
- Se supăra doamna ca pentru un copil.
- Le spărgeam familia.
- Aşa le-om îngheţa şi sticla aia.
- De-ar mai încălzi sufletul, de s-ar mai vedea. Transparenţă totală.
- Reflexe totale.
- Când îţi propunea ea numai atinge-o.
- Goală, goală.
- Şi sticla şi doamna.
- Ea se săruta pe viaţă şi pe moarte.
- Cine n-o săruta murea.
- Mai departe.
- Tot doctorul ăla de s-a căsătorit cu schizofrenica pe care o trata pe drum.
- Fusese plătit ca însoţitor printr-o asociaţie.
- Sticla îi e emblema.
- N-am mai băut din alta la fel.
- Gheaţă.
- Să ne întoarcem la cele întâmplate.
- E târziu, fără întoarcere.
- Mai poate fi salvat ceva, cineva?
- Ca fosilă.
- Să punem furnica în sticla asociaţiei, prin vreun noroc, vreo topire şi-o recăpăta-o.
- Furnica e a noastră.
- Noi ai furnicii, dacă o fi rozând gheaţă, măcar de-o fi cunoscut-o.
- Cu ochii închişi.
- Şi ea?
- Să n-afle nimeni nici de noi, mai bine, de-am trăit, de-am călătorit, de-am vrut să facem bine lumea, de-am murit în conştiinţa că e bine să trăieşti, cum ni se întâmplase înainte, sub jurământ, pentru alţii nemaipăstrându-ni-l şi-n sufletul nostru în de noi, aproape ne-am lăcomit să murim îngheţaţi în neunde încărcând prea multă nebunie pe vapor, casa, sticla, furnica, dumneata.

- L-a născut de gheaţă?
- Era fals.
- De cât?
- Zero.
- Via?
- Sole.
- Rugămu-ne pentru ce, cui, nu se mai poate face nimic. A călătorit pe unde avea de rugat şi viceversa.
– Nu se ruga de loc, îngheţase şi ea, asta era noutatea.
- Cum n-au îngheţat benzile cu vocile noastre.
- Au fost înregistrate înainte şi neluate la bord, acum nu se mai înregistrează nimic.
- Oare îndeletnicirile noastre de masă n-au sens?
- Benzile morbidizează lumea, probabil, fie şi-n prelucrări moderne.
-         Noi n-am fost dar moderni, de-aia om fi păţit-o.
- Se discuta, era o derută de la cap la cap.
-         Până la picioarele gheţii.
-          Greşelile de adaptare nu s-au prevăzut întocmai, chestiunea sărutului din casa trimisă sub suspiciile sticlei cele mai transparente, filmările orgiace, sabia, sărutul s-au dovedit mai puţin melodramatice decât ne aşteptăm când scenarizăm călătoria.
- A fost călătorie, la revedere.
- Vedere.
- În ce sens?
 - Al sărutului prea plin de imprevizibilitate.
- Nu-s implicaţii.
- Dar ne aflăm într-un loc.
-         Tot aia.
- Imoralitatea nu e a sărutului, a eroilor de revedere.
- Vedere.
- Nu-i revedere, cum bine aţi spus, cui îi trecea prin cap că o să sfârşească în gheaţă, poate scientiştilor originaţi, de altfel, în loc n-au văzut nimic, au revăzut tot, s-a plecat.
- Preaplecat.
- Vedeţi deci că aici nu e literatură, povestea unui sărut de după mări şi în neunde.
- De unde în gheaţa ireversibilă?
- Că toţi eram nebuni şi n-aveam de unde mai înnebuni, altă anarhie, nu ne puteam vinde unii pe alţii, că nici contagia, deh, putem să regândim chestiunea.
- Regreţi ceea ce nu mai ştii, ţi-e groază.
- Nu mi-am pus problema.
- N-ai inima să te înfricoşezi, bucură-te.
- Aşa da.
- Ce zici, te bucuri, strigi că te bucuri, nu că ai îngheţat, că niciodată nu vei arde, nu vei mai pune la cale revederile?
- Cui nu e totuna, ne-o fi ajuns vreun blestem.
- De-am fi fost oameni, blestem de altceva.
- De-am fi fost furnici în aceeaşi lume. Îţi sunt clare furnicile?
- Ele fiinţe, noi gheaţă.
- Una e şi gheaţa.
- Tot n-o putem feri.
- Să fi văzut dinainte cum ne-am eternizat în nevăzut încă n-aş fi dat înapoi.
- Ce ţi-a scris.
-         N-avem sorţi, doar scrisul din bănuială, din frică, nu milă, de furnici, am călătorit în rosul uneia, alteia, până la o adică.
- Şi-aşa nu mi se mişcă limba prea vorbăreţ, aşa cum ştiu că aş face un raport de gheaţă nu mai grăitor decât sticla aia ne-a alunecat şi vrăjiţi de ea nu mai ştiu ordinea greşelilor, nici nu se apără nimeni de iminenţa lor, chiar înainte de a ne rătăci şi îngheţa ce ne păsa, ne lăsam copiii rudelor, ai noştri neexistând, nu-şi închipuie nimeni că vom fi în stare măcar să ne pierdem urma.

- Religia.
- Catolică.
- Rasa.
- Albă. Vizite anterioare.
- Niciuna.
- Scopul.
-         Însoţirea însoţitorului doamnei din camera din stânga.
-          Sexul.
-         Jumătate-jumătate, când unul, când alta.
- Bunuri.
- Munca de orice încadrare, origine joasă.
- Limbi.
- Nu vorbesc.
- Refuzuri.
- Nu.
- Partidul.
– Fără.
-         Susţinător.
- Vezi de scop.
- Mâncare.
- Auto.
- Studii.
- Primare.
- Alte călătorii.
-         Toate.
-          Ocupaţia
-  Căratul.
- Starea civilă.
- Poli.
- Venituri.
- Cornoase.
- Membri.
- Larveliv-rari.
- Participări.
- Externe.
- Tragedii.
- Nu.
- Filme.
- Cu elefanţi.
- Erori.
- Elefantiazis.
- Preferinţe.
- Morbiditatea.
- Evenimente.
- Cancer.
- Temperatura.
- Înaltă.
- Misiunea.
-         Însoţitoare.
- Credinţa.
- Vedeţi la religie  şi la încă una-două rubrici, alte observaţii, ceva special, aş grăbi, nu mai avem mult, inutilitatea, acum, a formularelor de pretutindeni în ce priveşte vasta-ne colonialitate, ştiţi, nu trăim singure, ca femeile, de felul lor normal, scuzăm excepţiile, cum mă aflu şi eu singură, aruncată în gheaţă, dintr-o altă ţipenie, folosesc limbajul scrierii de faţă, aş descoperi întrebările cu un răspuns neîntrebat, aş medita, cum pot, la ce aud, ce văd, nimic, nimic, gheaţa, gheaţa, nu e o situaţie pentru o fiinţă de genul meu, nevoită încoace, acum scoasă vinovată pentru naufragiu, pe diferite speculaţii, doar n-am făcut niciun rău, cunoaşteţi că nu fiecare e un răufăcător, dimpotrivă, mai fiecare e (şi) un binefăcător, or eu şi acum, ca toţi, nu pot face nici bine, nici rău, sunt singură ocupându-se cu completarea, în gol, a chestionarului, ceilalţi punând la cale clovnerii întru salvare, imposibilă şi nedorită, câţiva absorbindu-se în amintiri, alţii în dogme nici uitate, nici ştiute vreodată, nu mă interesează cronica altora, nici nu vreau să cred că i-a năpustit hazardul la umăr cu mine, chiar dacă nimeni n-ar mai avea ocupaţia asta, care mă conduce armonios, în finalul lucrurilor, a nu se vedea că eram mai aparte ori că mi se păruse demnă de ştiut, la disperare, pieirea noastră unde nici de pierit nu s-o mai fi pierit – eu nu absolutizez un context, o geografie, păstrez discreţie în stilul ce se poate cu uşurinţă deromantiza, pentru cel ca mine, voiam să pozez în numele celorlalţi, ocrotindu-i de blamul neînţelegerii pripite, la nervi, la viciu, la ziare, am auzit şi voci mai fericite aşa, veţi spune sinucigaşe, iată că nu, aceste clipe le-or mai fi trăit fiinţe individuale, nu e dreptul meu, dar mişcarea lor e ca în coloniile noastre, cât că şi-a obnubilat, un cuvânt nefolosit în agonie, una-două din rubricile-cheie, e în gol şi ea, ca toată nenorocita asta de poveste, bună de nimic, într-o eco-sintaxă, mă împing la renunţarea la vorbă, doveditoare a limbajului unei furnici albe într-o gheaţă transparentă a tuturor trăirilor de poi.

3

- Nouri seduşi întru a zmeului deznourare de-a dreptul sus printre linele cercuri de ulii în zbor.
- N-ajung la aripi, nu la culori obrăzate nu ochilor nevăzându-i, ci tot din înalt revărsându-se val.
- Ajungem de unde am pornit, cu deosebirea că în gura tunelului sunt cercuri, întâi al munţilor, apoi cartoforii.
- Adăpostiţii n-au teama de furnici, de trafic, de moarte, gura cealaltă ce continuă într-o limbă încărcată.
- Nevorbitoare, când a murit ultimul vorbitor al fostei noastre limbi a murit oare numai vorbirea?
- Mulţi zac cu faţa pe piatră, prea mulţi, sloiuri alungite, rar care se rezolvă ancestral răscăcărându-se.
- Pe când uită că-n tunel ţi-ai aşezat până şi sub cap fundul coşului cu gura în jos, ţi-ai greşit târna.
- Prânzul meu mi-l visz că se umple coşul şi eu sunt el chiar cu gura în jos, musteşte, salivează caldarâmul.
- Căluşel şi nu te-ar încăleca nicio pasăre, inexpertă şi mută încălecându-şi piciorul cu celălalt, sigură de încetineală.
- Dau raită pe raită furnicile cu nasul pe sus, am târna goală sub cap, şi târna surdei peste cap e năduşită.
- Nu vă plouă, nu vă vede, ajungeţi şi coborâţi capul de pe târnă şi târna de pe cap, pe neprevăzute.
- Singur în favor, cel mai cu târnă, numai eu şi din târnă, de nu mi-ar dărâma-o pantoful.
- Brânci de ploaie, furnici iuţite, capete în burţi, târne deşertate, spumă, te mişti un pic de prima oară.
- Atme îmbâcsite de bicşi n-au decât să-şi facă loc prin împletitura nuielelor, mă vezi, nu-i vesti orbului.
- Amândouă târnele s-au zborşit din viteza pantofului, orbul o încurcă, nu mai are ce sacrifica pe cercetare.
- Cu pantoful ce m-aş socoti, îmi zdrobeşte şi orbul, la o adică, şi mă orbeşte întâi de târne.
- Câtă grijă, câtă colcăisei în visul de-o târnă, apoi de două să te târăşti cum ţi se târâră picioarele, mâinile.
- E Dumnezeu, ceva, nici foame, acolo, cu foamea nu mă mai trezesc, un ochi de împletitură, un sorb.
- Că nu ţi-a ajuns să-ţi înveleşti capul, s-au ros fibrele, şi târnele arătatu-ţi-s-au, şi sunt şi dormi.
- Eu n-am părinţi, dacă mor târnele mor şi eu, eu n-am eu, dacă am târnele, am şi eu şi târne.
- De-aş cuprinde ochiul de târnă în ochi, te-ai trezi tot aici, te-ai trezi şi m-ai târnui, nu?
- Să ne batem, să ne zdrobim când mi-or orbi târnele şi aş fi la rând, dar tu ochi în ochi cu târna.
- M-ai liberat şi de necuprindere că nu văd nimic, nici norii de-i cântă târna de sus, norii.
- De gâtul meu nu se mai toceşte nicio mătase, nu-mi mai deşartă nici târnele cântecul.

- Dormi?
- Nu dorm.
- Mă doare capul.
- Dormi.
- Mă doare.
- Pune-ţi-l pe-al meu.
- E greu.
- Nu-l schimba, suie-ţi-l.
- Nu se mişcă.
- Explozie.
- Nici atât.
- Bombardă.
- Îmi crapă.
- Ţine-te.
- Furnica înăuntru.
- Pe ea.
- Mi-a cărat crabul.
- Chef.
- De moarte.
-Ţţ.
- Pune-ţi tu capul. Se răceşte târna.
- Nu doare?
- Ba-ncă.
- Mi-a smuls pantoful părul.
- Îl doare.
- N-are turban.
- Cine?
-         Crabul.
-          În târnă.
- Doare.
- Nu chiar.
- Auzi?
- Furnica.
- N-aud.
- Mâine.
- Când?
- Oricând.
- Acum.
- Linişte.
- Ce cap?
- Târna.
- Nuiele retezate.
- Furnici.
- Foarfeci tropicale.
- Apă.
- Vapor.
- Vaporenii.
- Stropii.
- O zână.
- Baba.oarba.
- N-o văd.
- Orbii furnicilor.
- Şi târna?
- Se mai taie.
- Taie capul?
- Capul meu.
- Pe-al meu?
- Nu-l pot mişca.
- Se răceşte târna.
-Probleme.
- Şi tot nu te doare.
- Nu încă.
- Pe mine de ce?
- Pe tot.
- Şi pe tine de ce nu?
- Cap problema?
- Problema cap.
- Furnica din capu-ţi.
- Capu-ţi în târnă.
- Pe târnă.
- Şi capul meu.
- Pe nimica toată.
- Ţară.
- Piatră.
- Caldă.  După zbor.
- Nu mă pot mişca.
- Durerea.
- Nu mă încălzeşte.
- Suflă.
- Furnica.
- Pe ea.
- Nu încap.
- Suflă.
- Am gura rea.
- De foame.
- Capul.
- N-a mâncat. Furnica. Mâncată de crab.
- Şi?
- Nimic.
- Nimic?
- Păi ce?
- Pantoful.
- Părul doare.
- La el.
- N-are târnă.
- Să mai zboare. Nu e timpul.
- Capul.
- Mai stă.
- Stau.
- Capul.
- Rabdă.
- Să-mi ia furnica.
- E-n crab.
- Capul tău. Pe târnă.
- Crabul.
- În târnă.
- De la pantof.
- Rabdă.
- Nu zboară.
- Taci.

- Pocneşte.
- Pocneşte-l.
- Nu mai pocni.
- Cu putere.
- N-am.
- Rupe-l.
- Mă rupe. Ajută-te.
            Nu pot.
- Florile.
- Furnici.
-Roşii.
- Albe.
- Pocneşte-le.
- Trag.
- Ţine-te.
- Trag cu putere.
- N-ai încotro.
- Nu mai trageţi.
- Libertate.
- Pierdut.
- N-aud.
- Pocnetul.
- Nu mai pocneşte.
- Pocneşte.
- De-o carte.
- Rece.
- Rupe-o.
- Cremene.
- Citeşte-o.
- Nu ştiu.
- Pe ea.
- Mi-e ruşine.
- Puterea ruşinii.
- Cu părere de rău.
- Pe muzică de târnă, reîmboboceşti.
- Alb.
- Nu mai pocni, nu mai pocni.
- Cresc.
- Pe-aşa, te las.
- Hai, pocneşte, nu mai pocni, pocneşte, să n-am p-al pocnetului.
- Pe muzică de crab.
- Pocneşte că te ia râia.
- Zgârii pe-o mandală ultima suflare.
- Aş bea din flori, un vin din flori, un crab din flori.
-         Nimeni nu te are, pocnetul e iluzie, prinde musca, furnica, te-a iubit crabul.
-          Suntem dintr-un crab.
- Nu ne descrăbim.
- Nu ne deosebim.
- Nu ne botează nimeni.
- Nici pantoful, nici şiretul.
- E o afacere până una alta, să te naşti şi să mori exact.
- Nepreschimbat.
- Nepicat în apă.
- O fi zburat vreo poză în sânge.
- Existăm în noi-ul nealnostru.
- În ai noştri nenoi.
- Potoleşte-te cu pocnitul, i-ai putea fi copil.
- Ni s-a hărăzit mai ca florilor loc.
- Suntem locul nostru. - Golul nostru.

- Furnica era tăietoare şi crabul de cancer o tăia, pantofii toţi din tunelie îi înghiţeam treptat-treptat.
- Care-şi dete capul cadou lui Rudra şi doar mâinile coanei Kali, tot la ea se decapitează toţi.
-  Pantoful a şutat târna, la alegeri, sub capul mâinii, şi hârtii de crimă, expediţii în gheţuri.
            Când să nu ne mai târâm deloc, zăcea lat şi pantoful şi cum nu se mai duse ţaţa la târg.
- Nu veneau mâinile, tot capetele, furnica era tăietoare, astă-seară judecata.
- Şi după ureche, stinsu-s-a de-a pururi speranţa, nu după speranţă te mănâncă urechea.
- Şi din picioare, furnicile, crabii, din talpă furnicile, crabii, din furnici crabii, din crabi...

- E, te-ai mai liniştit la repetiţie, piesa tot nu s-a jucat.
- Nu se mai joacă.
- Fâsâie.
- Şi fâsâitul se infineşte crab.
- Te-ai fript.
- Contra curentului.
- Le-ai dat de lucru a le fi recunoscător.
- Ce altceva e repetiţia singurătăţii în tunel?
- Crabii au croit-o altfel orânduirea muşuroaielor-ne.
- Mă împac în sine-mi şi cu crabii, o dată şi o dată, nu te îngrijora.
            - Depinde şi de ei, ori numai de ei, ce mai e o furnică în ziua de azi?
            - Păi uită-te, nu mai e, iar în loc sunt dumnealor, este ce este.
            - Ce nu este încă te roade. Acum o să-i lauzi spre a ispăşi.
            - Şi ce să fac după ce ispăşesc, e citită cartea-n sloi.
            - N-o mai fi atâta, îţi iei seama zilelor ce s-au şters de pe faţă.
            - Faţa s-a retras demult de pe faţa pământului arsă.
            - Nu sunt de acord cu talentul leprei de a mânca feţele pe neales.
            - Şi maimărimile se vor împărţi între felul unu şi felul doi.
            - Dacă vă mâncaţi de tot unul pe celălalt, sunteţi ca la început.
            - Păstrăm eticheta, teatrul e teatru şi-n societatea canibală.
            - Mai ales, admite vreo furtună, praf se face de tunel.
            - De-o să-i împac pe ei, care va să zică s-au ajutat de hoitu-mi.
            - Poţi să crăpi din senin, ori scuipat de vreun pantor grăbit.
            - Oricum, n-am cum înţelege moartea, dar nici pe pantof.
            - Pantoful e suprem, îl vezi, nu-l ştii, nu-l recunoşti.
            - Cum rămâne cu ţestele, ţeasta-mi bălăbănită prin tunel?
            - Spovedania ţestei de furnică a adormit crabul cinstit.
            - Cinstea se lăţise la prea mulţi crabi cât ai clipi.
            - Şi, normal, furnicile s-au necinstit să-i dichisească.
            - Mai pe urmă avem cap de crab în onoarea pantofului.
            - Cu scene protocolare, printre care şi sacrificări misterioase.
            - Necitate mai mereu, din lipsă de timp, de alt timp.
            - Memoria s-a ratat din pornire, păcat că şi ouăle-n muşuroi.
            - Seamănă a lumea nouă a crabilor şi aşa, e grea.
            - Mai bine inventai un cotropitor necrab.
            - De-asta mai e timp şi pantoful ne-ajută, de-aia s-a rătăcit.
            - Merci că nu i-ai divulgat cu precizie sexul şi nici numărul.
            - O fi şi el de-un sex-două, ne mai dă şi nouă.
            - Ştiu că o întorci din interes.
            - Mă lasă şi pantoful, mă laşi şi tu, eu de ce nu m-aş lăsa?
            - Din imitaţie.
            - Căzusem din nori în tunel, ca şi cum vai, mă reîncarnasem.
            - Furnicile cum se cară unele după altele ţi-erau de-ajuns să le numeri.
            - Nu ştiu dacă aş mai fi ajuns să mă număr ultimul, am început cu mine.
            - Şi-a venit crabul dintâi, că pe-ăilalţi ce să-i mai numeri?
            - Mă număram tot pe mine şi-n crusta-i de mă doborâse.
- Târâşul ţi l-ai înnăscut din firea tunelului, de nu mă-nşel.
- Mă-nşeli, de ce nu mă numeri numărat de-a gata?
- Mi-o fi părând şi rău, nu-ţi mai poţi număra convulsiile.
- Le-am pierdut numărul şi m-ai ajutat de unde am rămas.
- N-ai rămas, mi-am închipuit trei şi-un sfert.
- Acum aproape trei sferturi, ca mai tot ce este.
- Prea destul pentru restul infinitului de furnici.
- Cât pe-un cleşte al singurului crab ce mă numărasem.