joi, 16 noiembrie 2017

PROZEME CU GITA

de George Anca
PROZEME  CU  GITA


2016
            Niciodată, spre sfârșitul unui lucru, nu mă mai concentrez și dau chix. Seminar indian pe din trei, printre distanțe și abhijnana. Măcinat de ceapă. Uitat francezul de miercuri – destin din real și doi copii. Traduc ori eseez, plus carnete-bus. Aș face de un trandafir roz mirositor printre nalbe. Pe la alte case? A plouat azi-noapte dublu.
            Uite că răsare. Șei ude se usucă. Am mâna și piciorul. Curenți erdoganizanți. Nu m-a lăsat să-l vizitez când îl desfigurase cancerul, încât nu m-am mai dus nici la înmormântare. La azil, oarecum consolat de a nu mai prea înjura, cum n-ar mai avea pe cine. I-aș duce un trandafir alb, ziare. Tatăl scânteistului îngropându-și copilul pe timp de pace. Singurătate pușcăriată în conflicte sfincteriale. Forțarea compasiunii, vorbea cam de pe scenă. Eu știu să ascult și își dăduse drumul ca pe vremuri. Se vedea intelectual monoped. Bine că nu m-am dus pe Pieptănari.
            Fie-vă grădinile fapt. Mai și vine toamna. Mormânt lângă mama. Tunete de împământare. Pământul și credința. Poeme tablouri de dramă. Limănesc pe-ale tinereții. Am noduri de evazat. N-am editor. Les blessures. Scrisele există îndestul. Luna s-o fi secerat. 330.000 de eroi români căzuți în luptă în Primul Război Mondial.
            Boala (ne)amintirii, trist vindecabilă, ne aruncă în șomajul vechilor petreceri. Geaba mă feresc să nu fiu lovit, nici de atât nu mai am parte. Am rupt flori din insulă. Postul negru de ieri și etnologia subiectivă a Henrietei, ca și drămuțele în schiță decavate păcănitor mi-or fi priit măcar în discuția cu Puși, de l-a sunat, la aniversare, și Coja, căruia îi murise fratele doctor. Negrul mă mirosise pe întuneric, după luni, și m-a lătrat afabil.
            A murit Nestor Ignat, la 98 de ani. Desenul falic îl proiecta într-o ascunsă libertate. Alecsandri, „această modernă judaiadă”. „Decât recunoascerea unei independențe pătată cu umilire, mai bine o nerecunoascere ce o scutește de stigmat!” (Senat, 10.oct. 1879). Sfântul Sinod nu mai lasă ong-uri să aibă fundații religioase. Story Arghezi româno-secui. Lansarăm o Indie amatoristă. TGM vrea să-l pun în recital ca pe Vorona. Mihaela de la Operă. Opreanu să joace pe Albanescu?
            Kabir, tradus în engleză de Tagore, Londra 1915. Nichita, „ah, ochi de piatră în trup de apă”.  „Am onoarea să vă comunic permisiunea președintelui Indiei Pranam Mukherjee pentru publicarea cărții sale Rostiri. Mesaj transmis și interimarului Partha. Eu, George Dietrich? Goya? - „trecea ca un străin pe Bulevardul Libertății” (Lundkvist).
            Cinzano la Nuța cu Jenica, Plata și cățeaua Carla, de 11 ani. Cristina e combinată cu Andrei. Cristi nu merge cu avionul. Pe Ana o sunase Dana, m-a dat, a, Cristi cânta la chitară și tu cântai – era-n Laval. Coandă (când i-am înmânat, la Athenee Palace, un document cu lansarea unui fel de teleferic al lui în 1920): „știi cine era atunci prim-ministru? - ... - Laval”.
            Chins – în Mahabharata – numele chinezilor. Wienfried, cu Brexit, vede companii ale lui Tata, din Anglia în România. Narendra Modi tradus în engleză de Ravi Mantha. Cf. Atal Bihari Vajpayee, Janata. „Îl mulțumi neașteptat de mult sunetele acelea egale” (Breban, Francisca, p. 357). Mă tot duc să văd cum bate vântul, acu-acu și-n India.
            Hipnoza ne lipsise. Tatăl Nostru, Gayatri într-o abisare ultracosmică. Taica Dumitru gândind întâi la fiul mort în război, apoi la fiica divorțată, pierdută din ospiciu. Ființă being etant essere ser existieren yavlyanschiysya quod. Devenire nirmaan fabricacion making herrtellung.
            Rashtrapati m-a apreciat din auzite. „Și slăvească-mi-te pușcăriile” (Ștefan Vlădoianu). Ce-i sunt Indiei? „Și mere dulci culese la lună” (Glutto, Fântâna Blanduziei). Eu sunt un om modest, dar s-o știe toată lumea (Eftimiu). Toată noaptea întorc un vers cu mers în India, paper devot. Shama și mă luă cu dom prof.
            Conștiința filocalică se desășoară în cerc – cercul devenirii întru ființă. Gata dasein-ul nicasian. Urs – Topârceanu. Mihaela din Sydney, pe sofa cu el – a adus flori și cărticele scoase la Ierarhul Nicolae în Brăila, ea, născută în București. Zeana preferase Mamaia, dar Gabi Tănase i-a citit „Aletheia”. Vali Pena, din Coșbuc. Mayer, din sine spre 90. Puși fusese la doctor și a rămas acasă. Nu Dănilă, nu Abăluță, nu Croitor. „Jertfesc orice succesului” (Lucien Leuwen).
            Puși nici n-a fost la spital. Cred c-a fost afectat de moartea lui Papaiani. Că dacă era el îl lăsam pe Sata să recite, el, c-am rămas nebunii fără neurolog. „Cu aceeași căldură de foc din lemnele copacului comun vă strâng în brațe” (Alda cu Familia).
            Ina, Lăcărămioara, Adina se voiră recenzate tocmai când spre India. Anul trecut, peste ruptura piciorului, acum după crăparea umărului, să mă iau iar în sportiv la costum perorând în Bharatya Vidya Bhavan și înapoi la Calderon și Măciuca. Un golf spontan pentru colajul Drăghicescu-Noica + dialectica advaitină. Val. Mergi cu mine în India? Din secția mea, Pujol are un dicționar sanscrit-catalan, Carmela Mastrangelo, ca Ina și Piovani, Milena Bratoeva – literatură orientală.
            Ce mi-a plăcut. Lata Dani, Pune: Indo-Aztec Cultural Affinity, Indo Aztec Dharma, Maya Hindu Hermanos; S. N. Pandita – Western and Sanskrit Savants of Kashmir; Koenrad Elst, Belgia – Ayodhya and after; Ram Naresh Tripathi, Alahabad: Vyakarana; S. Ranganath, Andra: Post-Independence  Sanskrit Epics; Sanskrit Drama, Sanskrit Poets, Rig Veda and Modern Sanskrit Literature.
            L-a ce sanskrita?  Mă bântuie. Împământare. Uttakarand. Telugu. L-am învățat pe Shivji italiană că trecea pe acolo în drum spre profesorat în Nigeria. În America, la Nirupana, numai în biblioteci, dar nepoata, la pian cu Chopin. Fără el, i-oi fi eu tată Shamei. Înapoi din India. Vreo revitalizare.
            Colocviu între Paraschiva și Dumitru. Pe la două și ceva, Laura sună că noul ambasador al Indiei, Ramesh Chandra, vrea să vină (peste două ore și ceva) la Colocviul meu Sanscrita și Europa. A întârziat 20 minute, cât să se desfofolească lumea. A avut starea și a demonstrat sanscrită-mantrică-yogină diplomatică. Cinca se așezase cu redactoarea ei, le-am luat la goană, l-am pus pe Ramesh.
            Puși, impacient, la poezii, două, una mai lungă, cu Crăcita, de-a plâns în final  și-a distrat lumea cu bastoanele pe sus. Apoi Niculae Urs cu „Înecatul” lui Cehov și al lui. Nu mai avea răbdare Coloșenco. A făcut caz de Crișan că era din 12 frați care toți au trăit și au făcut cariere. Vali Pena a citit din cartea lui Crișan. Apoi s-a recitat Gabriela Tănase. Opreanu, din Tenesse Williams. Ambasadorul îl întrebase pe Udrescu ce înseamnă „telegari” văzându-i cartea Telegarii de poștă.
            Voi da Mirelei sau lui Dan cele două volume în original „Verite et revelation”. I-am scris Silviei Andrucovici: N-a urât nici cancerul. Pe drum spre simpozionul Drăghicescu, la Râmnic și Măciuca, vorbii cu popa Goe să aranjeze cu State să mă spovedească marți și el să mă împărtășească miercuri.
            Pe caldul toamnei, bine, Plato, c-ai ieșit cu copiii și te-ai înzorzonat  cu struguri, mere, pere. Eu, trei ore, via Cotoșman. Pe lângă indieni, există și olteni, unde m-oi îngropa. Drăghicescu să mă fi-ndemnat să mă spovedesc-împărtășesc? Îmi și căzu smalțul argntiu la cifra 12 a ceasului de mână.
            Studenții lui Florin Zamfirescu se dedau la tirade din „Idiotul”, pantidio, decor o cergă albă, costume second-hand, spectatori leaturi afini și cu mine. Aseista l-o fi adus pe Sahlean la Colocviu. Trimisă Pantanassa pe la 2-3 am. Pantanasaa is an icon of Mother & Son, curing specially the cancer. Coincidentia sanskritorum is a reply to coincidentia oppositorum of Cusanus-Eliade. There are free verse written dayly – numberless carnets with such verse-notes.
            Trecu și ăl 2016, cu spovedanie-împărtășanie, ca-n poeme de 1967. Vedem și ziua de azi prin alesături. Fusesem în India la o întâlnire cu pușcăriași, pe culoar, unul doi, nu plecați, am venit să vin, bine, s-au întors, erau sute și sute, foarte zdraveni, m-am apropiat, dispăruseră, ca în celule.
            Eseul omonim al lui Berdiaev e cam de dimensiunile Introducerii lui Drăgicescu la a sa Verite et revelation. Traducerea rusului, nu (și) a măciucanului, publicată la Timișoara, în 1994, îmbrățițată de Pleșu, va fi având legătură cu pesiflările lui Simion sau Boia la nepublicatul Drăghicescu. Dacă i-aș amesteca printre imputatorii universali ai românului, gen Corbin, că Jaspers la Berdiaev, cu Sartre, Bruno Dubois: anosognosie -, aș păcătui, dar ce s-ar înțelege la spovedanie?             Interzicerea sociologiei, sub comunism și după, a dat și o sociologie a interdicției în cazul sociologului filosof interzis. În contrast cu Drăghicescu, Berdiaev e pentru filosofia lui Augustin, nu și pentru teologie: „teologul pentru care nu resimt nicio afecțiune” (Adevăr și revelație, Ed. de  Vest, 1993, tr. Ilie Gyurecsi, p. 13). Berdiaev parcă rezumă originalul lui Drăghicescu. Sărmanii ochi miopi ai lui Papini – Eliade. Berdiaev, ca la partid, sau lojă. Drăghicescu să mă fi-ndemnat să mă spovedesc-împărtășesc și pentru el?
            „Divinul este partea specifică din om” (Augustin). Libertate, har – predestinare (Calvin). Cetatea lui Drăghicescu, 50 lei. Eminescu american de Adrian Sahlean, cu Volceanu, Baran, Albuț. Papa că poduri, nu ziduri. Sinucidere Bridgend. Defairlants. Farului stins dinadins sau beție, macabru, numai morții există, în vii. Pla are 46 k și că nu-i dau bani de-o portocală. Cu un maghrebian, că nimic. Naufragiem. Mâncăm lapte gros în Rio. „Spiritul meu satanic și carduccian” (Papini).
            O Medee jucată în Barletta – trupă ambulantă în d'Azeglio și „Las mocedades del Cid”. Apoi dans, „muzica, faptul că se luau mereu de mână și acea lipsă de pudoare pe care dansul o aduce chiar și între persoane care în alte împrejurări s-ar privi cu mai multă rezervă, îi provocaseră fiicei lui Consalvo o înflăcărare a închipuirii pe care cu greu o putea înăbuși”. Fra Bonaventura paralizat și orb. „Ce se alege de o nație căreia i se dărâmă altarele” (C. Z. Codreanu). La folie, la depression et la paranoia – Maupassant („Le Harlo”).
            Cum nu dorm eu de constituția constituțiilor. Să și țin spici-cheie – Arth nu e vorbitor, care și eu am pus pe alții și rar am conferențiat. O străbunică prietenă cu Rousseau – Testamentul de G de M. Statuia Egalității germinând în Bombay, marca Modi. Comândai pe Andru cu Lupașcu, pomenindu-i seninătatea în fața cancerului. Mă trezi Sorinache dacă mi-a plătit ICR drumul în India, că i-a sărit în piept lui Pasi de se lăuda el. Scrisul meu a fost fără țintă, doar cuvinte între ele noroind mlaștina cerebrală.
            Aseară a mai fost nevoie de scaune și un cuier. Mai mult tineri și foarte tineri. Surorile gemene, cu vreo zece înălțimi de colegieni. Pe Vali am crezut-o Angela, care, apărând, să n-o mai cunosc bretonată, cu părul înnegrit, nu mai semănau. Mme Scurtu cu fiica Iulia, Mme Cinca cu nepotul medic, Boriceanu cu nepotul avocat, dr. Zeana cu fata mică, Adina Cezar cu fiica. Crescuții de mine, Liviu (cărunt), Carmen, Vlad (pleșuvit). Speteanu, Răvescu, indieni.
            Partha ne-a întâmpinat la poartă pe Rodica și pe mine. Își caligrafiase paragrafe pe tema celei mai lungi constituții din lume (big country, big constitution), cu labirinte tehnice pe care le traduceam cu consultarea, en passant, a avocatului și sălii. Iulia Rășcanu a alăturat moartea „marelui” Fidel cu ziua Constituției Indiei. Cocktail-ul a dezamăgit – în chip de samose, cartofi uleioși. Am vorbit cu Bordaș, întors după trei luni de la Athos. Plata fumase în curte. Indienii aveau dinner după.
            Căzut în colocviu, când colo, seara o făcu Sergiu Cioiu, pe poezie și muzică a la americani. Lume în delir, înmulțită. Puși, încântat, și-a dus câțiva la Nicorești, numindu-se amator (n-a mai vrut să vorbească, nici Sorinache). Directoarea ne dădu câte-o diplomă de la primar, mie și lui Cioiu. Like, Irina Velcescu.
            PopArt îmi cere 6 nume indiene (nu de somități, VIPuri, mitizate etc.; fără caracter parodic, grotesc, satiric, negativ; posibil, din state și regiuni diferite; 3 de femei, 3 de bărbați). În pus: Felicitări pentru „Blestem de neam”. Nirupana Shivaramaya (telugu), Vinod Seth (Punjab), Yogindra Wadwa (Delhi), Charnjit Singh (Punjab), Shyam Vyas (Madhya Pradesh), Raj Kumar Mukherjee (Bengal), Mahendra Dave (Gujarat), Mamata Krishna (Bangalur), Vina Gupta (Delhi).
            După 8 ani cu bibliotecare și Adrian întru fosta pedagogie hălpăită de universitară via Ponta. Mihaela și Marius divorțaseră – fată de 11 ani - la mamă. Adrian, neînsurat la 38. Încă 5-6. Mama unui artist de 26, că vrea să-l primească Plata să-i vadă grafica. Ana s-a operat pe inimă și are și leucemie. Au pe site multe titluri de Drăghicescu. Cu Carmen am discutat cum să primească BCU caietul manuscris al Furnicilor albe.
            După Memoria apei, melodramă fără dramă, de ieri, Puși că și astă-seară la Teatrul de Comedie, Suflete moarte, dacă vreau să merg. Da. Dar el nu vine, că nu s-a căcat și nu mai suportă teatrul după aseară. Și are două locuri, nu merge Plata? Nu poate. Ai pe cineva? Nu. Da cu Vali n-ai merge? Da. Dar biletele sunt în primul rând și-o să vadă că nu sunt. O să aștept să-i mulțumesc. Îi place. Dar eu nu beau, mi-am băut berea, și n-am bani. Păi el mă invitase să mă bea. Mă sună după câteva minute: s-a contramandat.
            „Mergem în India” - copilăria grăirii Nanei, de-om preda-o și nepotului. Tocmai vrând să le pasez doc-ul, a înghețat compul. Mai și imigră Vichi, de nu mai mișc nici eu. Măcar țineam pe Maupassant aici. Ordo Regius Magistralis Templi Solomonis. Am fost în Capela Roslyn, lângă Edinburgh. Un matrapazlâc, Drăghicescule: „Blestemele nației române”, de Nicolae Grosu, 2016, erijată de F. Constantiniu.
            Colocviam cu Bușulenga, mai mult i mă spovedeam. Că parcă vorbeam cu Cuclin, i-am zis. Poeziile mamă-sii, la patru ani, l-au stimulat pe Val, de-a recitat și el cu cuvinte inventate. După ce înșirase toate literele alandala și, în clar: am scris și eu ceva azi. Nici gând să mă lase să le pun în ordine. Vocalele, dispărute. Programul Na-Va s-a lăsat cu neadormire, palme, mușcături, scuipici. Am mai sunat-o pe Na, că să nu-l băgăm în seamă, eu să plec. Am delegat-o pe Pla, că vre la film, Nemo-Nimo, până a adormit și-l păzeam scriind ca aici. Pe Na am scos-o din ședință, dar șefa, dându-și seama despre ce e vorba, i-a făcut semn să vină acasă. Ne-am pomenit cu ea. Combatantul s-a trezit după trei ore.
            Frumoase ar fi pe lume numai lumina, spațiul și apa, crede Jeanne (O viață) de Maupassant. Etnocentrismul românesc  ar fi „preferat” celui evreiesc în România, prin simpatia legionară a lui Eliade. Viorica Vatamanu a cântat colinde necunoscute, poate de ea compuse. Zeana deplânge manipulabilitatea votanților fără conștiință. Velcescu și Andru in memoriam. Elegia lui Gray. Sorin cu mine, Puși cu Ivănceanu, Dănilă cu Dacfr. Data viitoare, Constantin Virgil Gheorghiu. Cine mai zisese de Horia Vintilă?
            Glob învârtit numai pe Brazilia. Cărticelele comise la vârsta lui în India de maică-sa. N-am făcut matematică și rugăciuni, ceva cuburi și om shanti, după Tatăl nostru. „Dacă se trăiește vesel, unul altuia-și zâmbește”. Uitată Cârpa? Neprins Sârbiță la antipod? Parola visage, deget pe obraz. Erijam venirea anului său patru peste o lună și jumătate. „Poeziile mele” mi le dictezi, le visezi, le taci?
            La cacialma spre pașalâc de-a sinagoga. Sunt tătar, Noico, și tot Teleormanul. Mai arzând moara lui Călifar. V-ați pierdut mințile, ori vă răzbunați pe noi cu Sevi?  Asasinatul de Crăciun. Un greier colindă pe faianță dedicând opera revoluției, anume celor 11 copii sub cinci ani, uciși atunci. Crăciun de îmoărțeală cu trei vinuri. Taureau normand. Horla. „Sunt mai mulți martiri creștini în ziua de azi decât în primele secole” (Papa Francisc). V-a rămas berbecul halal în gât. Spasiva gaspadin Putin. Allah Akbar.
            Conditur hoc moriens tumulo Nicolaus Olahi/Qui praesul vivens Strigoniensis erat (Zace în mormântul acesta îngropat Nicolae Olahul / Care în Strigoniu trăind fost-a arhiepiscop). Chronicon – Ungaria – Attila – Ephemerides. Corespondență cu batavi și flamanzi: Hadrianus Amerotius (Amerot Guenvelle), Levinus Ammonius (Levin von der Mande), Johannes Compensis, Carol Quintul, Franciscus Graneveldius, Desiderius Erasmus, Conradus Goclenius, Cornelius Grapheus Scribenius, Nicolaus Grudius, Petru Nannius, Rutgerus Rescius, Corneliu Duplicius Scepperns.
            D-na de Morelle: Mon Bel-Ami. „Subha Hoti Hai, Shaam Hoti Hai... yoon ha zindagi tamaan hoti Hai”. Rigi peste bacterii la spitalul cu viermi. Explozia a două stele care se unesc. Nunta Mariței cu Ion. Distrugerea lui Eminescu și a României desăvârșită. Hanuka nu Crăciun. Nu limbă, nici zăpadă, viermi alieni.
           
2017
            Oraș francez plus yoga. Erwin Simsensohn cere like. Nibblin ar fi pe moarte cu, cu alzheimer și schizofrenie. Mont Oriol mai evreizat ca Bel-Ami? Noroc cu O viață? Poetismul prozei franceze. Rachel: Eu nu sunt o femeie, sunt o târfă. Când ești amărât nu trebuie să stai nemișcat. Secretara șoptise vicelui că dacă i se face rău, să nu se cheme salvarea, că nu vrea să pată ca Rina. Nemaimaupassantian, Miss Rachel, ucigându-l pe marchizul Miss Fifi, răsări originar. Stalin dădea ordine de asasinare pe muzică de Mozart.
            „Unchiul meu Sosthene” „era francmason”, „francmasonii sunt mai proști decât bătrânele  cucernice”. „Hoții, haimanalele, în sfârșit, toți ticăloșii, sunt copiii noștri. Și asta este totuși mai bine pentru noi decât dacă am fi fost copiii lor, pentru că și ei, pungașii ăștia, se înmulțesc!”. „Nu știa o vorbă franțuzească, vorbea decât bretona”(Guy de M.).
            Am ajuns la pod. Se vedea Ramada, după care se pitea Crowne Plaza. În hol, m-am întâlnit cu Laura – Birchal întârzie un sfert de oră, că e la parlament. Am ocolit, pe afară, la Ballroom. Fata lui Partha va merge la masterat la Barcelona. În Perspective - BRICS, Goa/Modi. Dând mâna cu ambasadorul, i-am spus că Pasi a fost knitted  de preș. Un sick a debitat ocazia, Republic Day. Rajesh a dat liber imnurilor, a introdus-o pe Birchal. După ea – în numele guvernului și al ei personal – Rajesh a pomenit de Eminescu și de Tagore.
            Ina și Liviu, din spatele meu, m-au petuit c-a spus și de mine. Mă bruia Pasi și n-am auzit că prima ieșire publică a ambasadorului în România a fost la colocviul mei Sanscrita & Europa. Carmen, cu trei, au dansat și gargarisit – o crescusem și pe ea. Viorel și Pasi, că cine se înțelege cu Puși, n-aveau loc de „obscenitățile” pușiene – ce măgari. Gabi, cu o fată înaltă, poate șoferița ei, că Vali n-a venit. De la bufet, am luat trei Samose, una pentru Pla, acasă. Ambasadorul, că onoarea e  a lui. Lui Partha i-am lăudat copiii.
            Menționarea mea în fața foștilor studenți și subalterni, colocviști, grosul ambasadorilor din București, să nu mă fi întors la destinul hindus. Îi făcusem namaste și lui Klem, de-a dat din cap. Pasi mi-a dat-o și pe Anca la telefon, după recepție, zic, facem o tură prin nămeții Herăstrăului. El, că mă critică, dar acum i-a plăcut că am stat de-o parte, nu m-am dus în față, cum era cazul (tot mă priponise el).
            Ina vrea să meargă și cu copiii în India o lună-două. Bărbatu-său n-a venit, că s-a îngrășat și nu îl mai încap hainele. Cu invitații mei, mi-am văzut de demult și la zi fluxul totuși indianist împreună. Absenții să trăiască. Ăi mai ocupați oameni îmi par actorii. Maria Baranova (G. de M.), Porfiri din Crimă și Pedeapsă, jucat de Lae Urs.
            Editorul mă chemase și, fiind în grup, mi-a spus să  revin peste cinci minute. M-am oprit în altă sală și nu mai putui să mă clintesc multă vreme, multă lume în salon, și țeapăn, nu numai memorial. Ciorapii nu se iau de pe mortul jefuit. „Popor necunoscut și învingător” (G. de M). THISI, the Lunar New Year in Siem Riep.
            La mansardă, să n-arunci un ac, necum un degetar. Ventriloaga pe ghitară. Suta mate cu fam. Odă (Gabi), Rugăciune (Sorin), Ce e amorul (Ștefan, plus de Dominic). Profesoarea Verbinei, elevi, răpitoarea pe post de Placido ori Eduardo. Sunat să dobor aeroterme, mă topesc prin fața sutei tintinabulând. Poezii de Galilei, matematică de Eminescu, Rigveda, nu fără matri-pitri-bhakti și guru-bhakti. Regina Hortense se prăpădi mai repede decât se așteptase.
            Să colorăm. Roșisei o margine de Venus și te-ai pus pe zidiri, pe covor, pe tot, fulgerător. Târziu, de poceală, am zbughit-o – ca să nu mă ia și pe mine la 3. Îl luasem la 5, cu grație și grațiere, ca de la ustași.
            Băiatul, două palme, o fată: sunt țigancă, dați-mi două palme. Am coborât în criptă. Te întinsesei sub lințoliul alb, de mai venea lumina soarelui. Îți spusesem la revedere, după sărutare. Am dat să urc. O pânză roșie mă țintuise și pe mine. Stați, mă, că eu nu sunt mort. Am pus punct peregrinării oniric-amnezice. Băiatul îmi arsese două palme. În real. Aș fi întors una.
            Gata patosul aventurii salvând partenerial: i-aș teleporta pe toți în India. Ura față de identitatea altor popoare. „Deșteptările vânătorești” (G. de M.). Mai multe succese decât Richelieu. Ăl de patru ani, cruce de altar. Numai pisica o aruncă după dulap – dreadful sorry – prana – uite zidul dezmâzgălit – oom shanti – nație spurcată – mădularele slabe ale găinii normande.
            Cheia pierdută, găsită. Ant Nebula – ceața furnicii? Silabiseam planetele solare și tu mai mergeai în dormitor să le verifici ordinea în linie, care la rând, care înapoi. La mistigri au jucat și Neptun, apoi Uranus, de m-au lăsat cu pisica pierderii. Cine nu iubește pisica la popa la poartă? Francezii lui Guy, „perfizi cu nevinovăție”
            Ninus plecase la Pamba, noi ne făceam de cap, așteptându-l cu daruri, dar dus a fost. Mă, și Ninus Pamba să nu mai vină el. Ai cui rămăsesem? Iată cum Valiana se mărită la Calmo – acum și fără ea. Recruți, începurăm spitale. „Noi, cei pe care pământul îi vrăjește” (G de M). Noaptea ca hoții. Cocovo, aer secund, umbra creșterii, genul salvator.
            Radu, pe scări la Micescu, în Cișmigiu la Preda, la șosea de-un prânz, la premieră, sala tată-su. Tremurați și voi. Îi atâta de grav că or ieșit și introvertiții. M-am băgat la somn în 2017 și m-am trezit în 1989.
            Persoana  vădește stăreție. „Înalt ca un jandarm” (G de P). O mai răzghi tânjeaua? „Înainte de a porni pe drumul răzbunării, sapă două morminte”. Cocovo are o soră mai mică, a murit. Flaubert, bibliotecar la Ministerul Instrucțiunii, cu Maupassant. L'idee n'existe qu'un vertu de sa forme. (G. F.). Pasiunea unui artist și egoismul unui burghez.
            Annonce. Doamna Bovary nu leșinase niciodată. Dar scrisoarea? Muzica, mai puțin primejdioasă pentru moravuri decât literatura (abatele Bournisien). Biserica a condamnat spectacolele – din cauza muzicii, nu se auzeau bine cuvintele. Emma shakti. „Sunt de plâns, nu de vânzare” (Emma).
            Monza manzoniană. Temători și nelegiuiți. Petrarca, ba Racine. Ceva manele inspirate de Cântarea cântărilor (C.B). Iartă-mă Emma că m-am uitat la filmul fatal american. Aproape Strindberg. Ela 21, Sprim 70. Fata s-ar reînscrie într-a 9-a. Omul are  numai 2 milioane de ani, calul 40. N-am pe cine plânge, nici Richard Bach. Neculai îngropat la Răcăuți: portretizează în cer cum ai făcut pe pământ, privește de acolo frescele tale din biserici, glumește și ne fericește ca totdeauna, părinte artist.
            Pla, la Big, să repare lampa ruptă-n capul ei, nu și capul, sau să cumpere alta. Vrea să luăm și pendula. Donosteea românească, Stalin, Mao, Castro. Mai și vine trimisul vicarului din Monza să examineze vocația doamnei din Monza, Geltrude. Dragobete Margarete. Ferreiro Val. Geltrude („ce vină am eu că sunt nefericită?”) Egidio. Ordine Haos.
            Puși, că nu mai vine.  Te spun lui Coja, ești prea sensibil. Ni se trase de la genetică, expusă de Zeana. Eu, nu pe discuții, pe producții. De-oi mai coborâ veiozele și învârti becul în fasung. Și dragobetele ăsta ce-mi scăzu publicul, altfel invitat sub nume și numere tentante – ori soarele îi zvântase. Comparatism: dinga-linga, danga-langa.
            „Miracolele pe care femeia aceea le destăinuia ca pe niște păcate” (doamna în extaz după crime) – glorie și sfințenie, o renaștere binefăcătoare – untori cf grafitti – coloana infamă în amintirea celor condamnați că au răspândit ciuma la Milano în 1630 – Promessi sposi. Osservazioni sulla tortura.  Făptașii unui delict inexistent, dar dorit - ut mos vulge, quamvis falsis reum subdere (după cum obișnuiește vulgul să acuze prin învinuiri false). Zidurile și ușile caselor din strada Vedra dei Cittadini au fost mânjite cu unsori ucigătoare – aceste cuvinte pline de o deplorabilă certitudine și trecute fără corecturi din gura poporului direct în cea a magistraților.
            Literary genres: absurdist, surreal, whimiscal, action, adventure, comedy, crime, drama, fantasy, historical fiction, horror, magical realism, mystery, paranoid, philosofical, political, romance, saga, satire, science fiction, slice of life, speculative, thriller, urban, western.
            Tetragramaton – yhwh, El, Elohim, Yahweh. Total deprivity – cf. Infant Damnation / Calvin / Original sin / S. Augustin, R. S. Tertulian). Trivium (grammar, logic, rhetoric) as opposed to the quadrivium of aritmetic, astronomy, geometry, and music. Memorial reconstruction – Metadrama – Metapoetry – Aesthetic distance. Anagnorisis – tragic recognition / in ideal moment or peripeteia.
            Un like la Doamna Ratlow. Încă o Silvie: Thalassa, Revelion la vamă. De Strindberg: Master Olof, Miss Julie, The Father, Manifesto style, Inferno, The Read  Room, The Confession of a Fool, Absinth, Helium, A Dream Play. „Ce i s-a întâmplat acestui biet om de pare nespus de fericit?”.
            Ucis respectul pentru Eliade. Knanul și Moidera lui Simplicius. Lal Krishna Advani. Projet du disparition de la France. O rețetă de ipecacuana (M. Bulgakov). Tobșebegoim harog. „Românul era ca vița americană, care care se apără în mod natural filoxerei” (Nicolae Paulescu, 1913). Nonființare vs ființare (Parmenide).
            Sergiu vrea destructurare spectaculară: Porecla mea e Nottara (un t, a nu fura altt) – inversul timidității este dezinvoltură – ce poate fi mai modern decât ceea ce nu se demodează?  Armonii culturale, Adjud, preia Destructurarea spectaculară.
            - Ce notă-ți dai pe ziua asta? - zero. - de ce? - pentru degetul mamaiei. - mamaie, îți dă nota zero pentru degetul tău – mi-a trecut – ce notă-i dai? - 9, nota 1 la nedormire, 1o la a la votre, 10 la mâncare, 10 la trenuri, Cinci pâni, Fioravante, Și șapte - cine e șeful? - eu – zarul – am bătut fără triș. Liliana Nicoleta Hanganu: „poematise: Poe + Matisse = George Anca”.
            Vorbitori și artiști – Viniciu, Adina și studenta ei, Ștefan, Mircea, Viorel. Lansarea Silviei o fac Jan și Vladimir, pe sosirea Doinei, cu flori veștejite, să citească – programul e sfârșit – c-a venit de la primar. Silvia-i arată ce să citească. Las-o să citească zece minute, eu am venit pentru Doina, zice Puși. Bas, schime, butoi. Silvia traversează iar sala și-i ia cartea, că citește ironic și ea n-a scris așa, de-a citit ea.
            Spusesem că Viniciu a fost cel mai fericit om fericindu-ne cu muzica lui Dinu Lipatti. Roșu și negru, dansat de trupa Cezar, iar Stendhal. Ștefan: Litera F, iar fericire, din Cocteau ori Anouilh. Cel mai nefericit om, Mircea Eliade, incinerat spre a nu-i fi cadavrul profanat. Nici n-am mai citat din Stendhal: La beaute c'est la promesse du bonheur. Se clătină Teatrul de Poezie. Scene cantos s-or nărui din vorbă.
            Potopul lui Deucalion: „Oamenii loviți de boli și nenorociri vor pregeta mai mult decât în trecut să ridice mâna asupra lor înșiși, pentru că vor deveni fricoși și cu inimă lașă, așa cum se întâmplă în urma suferințelor ...  la fel de incapabili și lacomi de infinit ...  forța firească a închipuirii ... și toate cele asemenea infinitului ... tot atâtea popoare câți oameni vor exista ... fiecare om îi va urâ pe toți ceilalți, iubindu-se numai pe sine”.(Leopardi).
            Pe litoral, Nae-l servea pe Sergiu: - nu pari a fi chelner – sunt student – unde? -la teologie – se vede. La ce-aș fi conștient de fracturile piciorului și mâinii stângi, cât nici nu se vede, bine, nu mai alerg și nu mai zbor. Nase venise din Australia, unde lucra. La Sărata Monteorul, mă cheamă să lucrez și eu acolo, că e bine. Prin ce grimmelhausenisme nu mai simpliciusisem. Mai rar Leopardi, ”Ceilalți: morți: nouă ni s-a întâmplat același lucru”. Mamă, îți spun ceva: hipeion.
            Joseph de Grimmelhausen citit de popa lui Simpliciuss. Rodica lui Andrei Paleolog. Cyrulnic – Bărăgan – Paris. Dropia – destin descendent. Limba țigană – am abordat ușor sanscrita – mor femeile indo-europene. Metoda epistemologic-genetică o cunoscusem din cărțile consultate în România, la Biblioteca Pedagogică. Chargee de collection en roumain – en litteratures et langues italienne et roumaine. Drept de circulație în toată lumea în afară de România (apatrid). Pustietatea Parisului. Pentru proiectul Joconde, un specialist nu are dreptul să ceară să consulte un desen de Rafael decât o singură dată în viață. O rochie cu diablotini – trei secvențe de râs – un rol a contre emploi – je suis l'autre – a trebuit să trăiesc triplul la multiplul trei – colaj de gânduri pe esență.
            Grimmelshausen cu noi, din război în Paris, la femei, temută sfrenție. Simpliciene. Entvicklungsroman. Vânătorul din Soest. Herzbruder. Olivier. Jupiter. Desfigurare Paris. Der Wahn betreugt – Iluzia înșeală. Concentrasem personaje trăite personal de Florii. Mergeam după alte umblete, prin Italia, vâlceni, și cu popa State, depănând și privind ca spre Măciuca. Străbătusem șosele și peisaje, coborâsem, mă uitaseră.  Am urcat pe o esplanadă, apoi într-un castel. Mâncam un măr uriaș, vream să-l termin. Stil simplician.
            Micescu, Drăghicescu, Gyr. And me? Este mai plăcut să vorbești decât să asculți (Socrate/Ottonieri – Leopardi) – popoarele cele mai civilizate sau cele mai corupte (Leopardi). Nu mai aveam unde coborâ scara, blocată de mese cu documentare deschise în floarea literelor falsificate. Dam pe unde-o fi, de se audia tot Luceafărul, înțelepciune demiurg. Oamenii se nasc ”ca să afle că ar fi fost mai bine să nu se nască” (Leopardi).
            Mama, zicea Tata Mare, era să mă cace în Deal la Lița, la sapă. M-a moșit Anica – altfel, moașa tuturor era Gherghina. De m-oi îngropa lângă ele, cu Pla. N-am nimic cu nimeni. Ce-o mai fi o fi. Ilie la morți – sporire – ani ușori – trăiască poetul, trăiască poezia – Jai Hanuman - „toți din capitală” (Caragiale). 365 friends posted on your Timeline for your birthday.
            Val, tot în cort, urlu în ușă, răspunde fără vechea prefacere a fricii, de m-am retras în debara, până s-a sesizat și a meloat tataiee crescendo, cam întârziam vinovat, am alergat, alerga, l-am luat în brațe. L-am jucat mistigri pe masa de la bucătărie – pisica la mine, fără triș. Atâtea vocalize cu „murmură glasul mării”, am terminat Prințul cu urechi de măgar, după Țara piticilor, fricoșii de umbră, Fioravante.
            Anselmus oniric. Lego pe desfăcute. Pocnetul muștelor în ceaslov pe dărâmare cosmică. Sandale grele în cadă. Corespondență cu Mircea Petrescu și Sergiu Cioiu să mergem la Nichita. Cuscrul, în locul meu, nu s-ar băga în avocaturi, filme, nici firme. Cimitir – ministru – Gulică.„Spermul pe care presupuneam că-l lasă / Ministrul la mine acasă” (Tudor Arghezi). Veseleancă, vâlvă, aia, vulfă, pipoașcă. Aproape toți liderii politici sunt anchetați în Brazilia. „Cucuvaia care trăiește de patru sute de ani în pantocrator”. Valahu akbar (Manto).
            Hai, Anselmus. „Adevărul, chiar la oameni presupuși normali, trebuie lagat la ochi ca o iluzie deasă” (Arghezi). Nu furăm la lumină după Hoffman. Tudor Arghezi: „Eu am murit în spânzurătoare, osândit pentru o nelegiuire care nu fusese a mea ... am scos un revolver din buzunar și am tras în magistrați ... pe unul l-am urmărit șase sute cincizeci și două de zile, până s-a sinucis... Îi sunam în ureche: 'Domnule președinte, m-ai spânzurat' ... se uita țintă în ochii mei, fără să mă vadă ... unul a înnebunit, alții au fugit de ei înșiși, alții au murit ... a treia înviere ... Eu, când am înviat, am trecut pe lângă două amfore mari de cristal. Una era cu lacrimi, alta era cu sânge – și porumbielul Sfântului Duh sta de pază pe marginea amforelor pline”.
            Ouăle sparte pe toate părțile de Val și de mine, pe Adevărat a-nviat. Țepeșii baptiști ne trimiseră Rugăciune lui Hristos. Împărți Pla la biserică, aprinserăm lumânări. Băui vin de împărțeală. Nu găsii niciun rând în Cimitirul BV de Arghezi pentru blogul De Înviere – început cu Eminescu și Manzoni. O credință răcită, regăsită în mulțimi de femei și la a doua înviere. „Harul fiind suferinți, prigoană și nepotrivire ... De unde vii tu, Sfântule? ... Te-am pus în fiare, Sfântule... Te-am îngrozit și ai fugit ... Ți-am spus: ucide-mă”. Hashtag.
            Prozeme. Jean Paul și Ludwig Thiek, greu traduși, da E.T.A. Hoffmann, cu Philippide (cât pe-aci), Isabela Sadoveanu. Ondine de La Mothe, Ondina de Eminescu. Gnomi/pământ, undine/materie, silfi/aer, salamandre/foc (Paracelsus, Liber de Nimphis).  Înviații fără puls, arestați pentru afirmația că au înviat. Înviații lui Arghezi, janseniștii lui Gobalis, cabaliștii masoni, paracelsienii. Paralizie de tânăr, mai târziu Arghezi.
            Foc: Henriette Vogel – Heinrich Kleist. Ședință la principe după misiva lui Martin Luther. Între punguța cu doi bani și cei doi cai ai lui Kohlaas. Apucat cu clești, înroșit în foc – să fie sfârtecat, trupul să-i fie ars pe rug, între roată și spânzurătoare. Prncipele de Brandenburg îl cere sub cuvânt că e supus al Brahdenburgului și că fusese tratat despotic în Saxonia. Dreptate lui Kohlaas împotriva iuncărului von Tronka. Gimnastica sfintei cruci. Care mai ești stresat, împușcat. Niște trențe și trențari peste Rășinari. Pedeapsă blândă față din cea din Saxonia – a răni de moarte călcâiul dușmanului.
            Dacă iese din el, tot de el dă. De unde job, de unde familie? Doctoratul român i-a fost oprit pe depășire de termen, pe cel indian îl întrerupsese la moartea tatălui. Un doctorat cu Pleșu nu merge, că intră în cele indemnizate. Bursele de stat se socotesc la pensie, nu Fulbright. La Athos se duce pe veresie, la un călugăr fost coleg de liceu – mă tot verifica dacă sunt creștin. Nici pe mine Gavrilă nu m-a picat la spovedanie că zic zilnic Tatăl nostru și Gayatri mantra. L-am făcut arhivist și cerebral. Orice subiect, orice ins intrau în interogatoriu eseizabil descriptiv, pecetluit rece.
            Partha a întârziat 5 minute, după 10, în biroul lui înmânându-mi punctele nominalizării mele de către el pentru ICCR distinguished Indologist award 2017. Le-am completat acasă, i le-am trimis, vorbim azi, că pleacă la Sibiu și se întoarce în weekend, așa că luni, 8 mai, termenul de trimitere  fiind 15 mai.
            Sună avocatul Patra, că să ajung într-o oră la terasa Diana să vorbesc cu trei afaceriști pe India – de fapt, Florean, miner pietrar, cu subalterni. C-ar avea un miliard – ca-n romanticii germani -, aur, metale rare, prețioase, cu brevete, un muzeu. Le-am spus că vorbesc luni cu Partha să-i primească la ambasadă. Și să meargă la ambasadă în două săptămâni. Să meargă la Jaipur, la știință și spiritualitate, cu afaceriști.
            În Franța se dă foc automobilelor din cartierele unde trăiesc săracii – volonte d'assassiner des policiers – camera pour filmer leur crimes – ceux qui ont decapite un pretre en Normandie - „l' extremisme juif est plus dangereux que l' extremisme islamique” - „la culture francaise n' existe pas” (Macron). Virginia Wolf / Dorothy Richardson: „How I hated marrying a Jew”. „My Madness Saved me”. Irene Coates'  book „Who' s Affraid of Leonard Woolf” - Edward Albee (1962): „Who' s Affraid of Virginia Woolf” - Alan Bennett (1978): „Me! I' m Affraid of Virginia Woolf”.
            Arnimism. Să nu(-mi) pun piedică. După ibsenieni, păguboși. Arkandiria. ”Eu l-am rugat doar să plece de aici” (Cehov). „Mierlele astea imită, se știe, alte păsări” (Robert Musil). Der Mann ohne Eigenschaften. Kakania. Călăuză onirică, fără Dostoievski. Theodor Dreiser, încă neamț.
            De la patru către teatru. Leatul lui actoricesc muzical, mai mult femel, ciurligăind de zăpăcitul și de mai cine nu. În fața mea, cioiuina de la Bolintineanu. În dreapta ei, Borileanu – i-am mulțumit pentru drumul în India, când era director la ICR. Sigur, că au fost valuri indianistice, a răspuns – da, Sergiu Al-George a stat la mine. La altă masă, vorbea Regina de Navara. Cioiu l-a menționat în spectacol pe Dinu. M-a chemat Pla, am venit – să nu fi recitat și din mine. Mi-e rușine să-l întreb.
            Endeavour. Colin Dexter în cameo, ca Hitchock. Parcă toți din Domremy. Răspunsuri în Provans. În Lucrurile (Perc), un pergament cu două poezioare ale mele – le-aș transcrie de n-aș deschide alte cărți de: Kurt Tucholsky, Muriel Spark, Al-Gahiz, JorgeLuis Borges, Francois Mauriac, Hannah Green, Nicolae Baltă, Samuel Butler. Hopa, proposal  for setting up of ICCR – Vidyasagar Institute of Indology in Bucharest, Romania. Vezi RICA, vezi centrul de lebădă al Amitei. Bernard Clavel, Erich Kastner, Italo Calvino, Blasco Ibanez, Natalie Sarraute, Alain Robbe-Grillet. Latina best a lui Plaut. Institutul Wiesel a scris la BCU să radă numele I.C. Petrescu al fostei Biblioteci Naționale Pedagogice.
            Pray for Paris. Carla, cățeaua Juncilor, moartă în Laval. Ahimsa retro. Eichendorf. Kings: Drin-king, Smo-king, Fuc-king. Mierlele pe ascultare de învățătură nedepresivă că bolnavă. Adio univers. Oh, jainii așteptându-mă. Vizibilitate lefteră. Neconectat în Siracuza. Da, Agrigentum. Detecting. Thursday împușcat, via masoni și pedofili. Zoruba. Dalit. El Schaddai. Schicklgruber. Mahavira (the great worrior), Yasoda sa voind universul (samsara), omnisciența (kevalaya), nonviolența (ahimsa), non-absolutism (anekantavada), gândire multiformă (anekanta), renunțare activă, mare endeavour. Egali elefantul și insecta.
            Negru pe albul roșului sandal. Timp trăibil golurile, pierir' ar. Zeolit vulcanic verde. Pe cine cine pierzând. „Dead as Dodo”. Hârb mutat din Vietnam în Azerbaijan. Râtă Șlap. Gangele se depoluează de către guvern. Ma Ganga. Mekong. Muribunzi aruncați pe mal se căsătoreau, făceau copii. De Gaulle, cântece grecești, placa lui Tagore. Sergiu și Măriuca, pe la șase jumate. La Râmnic nu-l pupase arhiepiscopul. Mă anunțase și am zis Shivo huum, Shivo Huum, Shivoo Hum, Shivoo Hum, Sergiu Cioiu. Rapa Nui, jaz-dodii, m-a ridicat iar, aplauda și el, fluieram ca mierlelor.
            „Pentru mine, România este la fel de importantă ca Polonia” (Robert D. Kaplan). Ravi and Vic, a chance for both parte. Purvas by Mahavira. Trio dansant din stejar. Rară vâslă. Mansarda lui Țuțea. Casa lui Micescu – nemaipedagogie, încă placa Dogra-Anca. Unde e primăria, mă întreabă o femeie. Tortură și hermeneutica violenței la Origen. Unde e primăria, mă întreabă o femeie. The Failure of Pacifism and the Success of Nonviolence. Gandhi, „a practical idealist”.
            32 aagamas scripturi ca Uttaradhyayana și Gyatadharmakatha. Bernanos: „Tous les mots, d' ailleurs, qui commence par 'anti' sont malfaisants et stupides”. Provers. Cantalabutte. Mria, cu mamă sub perfuzie. Bem din pahare de cristal din sec. 17 – le avusese și Cuza. Rodrigo Duerte: soldații să nu violeze mai mult de trei femei (legea marțială). Respirarea prafului. Liviu, că eu ce-am spus la Andrucovici. Dinu nu găsea ce poem își căuta. Lacul pieptos vâslit pe maluri. Nichi recomandă Pe Jules Verne. Mria de-a Jaina, ca-n Mauriac.
            Pe cămilele Rajasthanului. Mierlele clocesc ouăle cucului, nu-mi mai cântă. Dagliș, coropcar, cinci în loc de roșu. „Umorul din 'Suicidere', de incomparabil mai bună calitate, ține de nuanță, de intenție” (Radu Petrescu citat de Marian Popa în articolul Alexandru George). Murr e cu noi. Același încălțat la Perrault și Thiek. Păducelul berbecului, cu ceapă și bere. Menta taurului. Șovârful gemenilor/mercurieni. Rozmarinul fecioarei. Porumbarul scorpionului. Tătăneasa capricornului/alantoina. Valeriana vărsătorului Valeriu.
            Bruna s-a întors din Canterbury, aflând de-un film, nu de Chauser. Incirlic. Arghezino Argentino. Asculte-mă mierlele de-oi mai fluiera vânt. Georges schimbat pe Joris. L' Oblat. Durtal/Huysmans. Shakespeare tradus de Schlegel. Instinctul miracolului. Logo-ul trecuse prin „Zamolxe reșede în Himalaia” - Eminescu; Atât de albă pasăre că nu m-a mai umbrit; altele, în fine, Gitagovinda – Krishna – Eminescu. Pe pian, am citit versuri pentru Eliade, apoi Gayatri. Am mimat fluierul mierlelor fără să se audă, dar, în timpul conversației, Matei m-a întrebat ce rugăciune în tăcere era. Atunci chiar am fluierat și probabil fu climaxul. Eliade, Noica, Sergiu Al-George, Prabhu Mukherjee, Satya Vrat, Adrian Maniu, Dumitru Drăghicescu. A rămas că o să traduc Gita.
            Nici Eliade nu avea bibliografia textelor lui de indianistică, îmi spune în scrisoare. Cavalerul Gluck. Captivus Dacus. Diegis, fratele lui Decebal. Mismis l-a părăsit pe Murr. Kant învățase letona. Hora mirlelor-mierloilor la fluierarea mea. Ibsen în dodii – Tangoul Tigrului – Hegel pe Gange – Saloanele Doamnei Ratlow – Revelație cu Drăghicescu – Ordinul Sfântului Ladea – Ta-Din-Din-Da  - Salbămoale – Saraswati – Ghepard Keral – Teatrul limbii române în Delhi – Dodii-Tragodii – Furnici albe. La fel, versuri în proză.
            N-a mai vorbit cu mine aseară. Răgușită. Cum că se fac blocuri și n-o să mai meargă acolo, de mizerie. Când colo, că are cancer în gât – să-și dea singură diagnostic, când e mereu preventiv în spitale – tot din snobismul spaimei indus de familiarizații ei. Ești cea mai în soare. Copilu-ți râde lui taică-său. Fie-ți cruzimea că ai ce nu ai – n-ai. Toți răsturnați, băieții sus, dansând până la Dumnezeu. Marea ți-a indus, tată, telefonul mamei. Vă văd bine pe toate, ca pe tine în poză. Netrăitorii trnzacției migueliene. Uite, a zis că se duce la doctor să vadă ce-i face gancerul din gât. A, n-o cunoști. M-ai băgat în oală. Glu-mă.
            La lumiere sur l' oubli. Băiat sau fată? Băiat. Două luni? O săptămână. Plătisem de dimineață 700 lei la Telecom, via Cycle, popreală, amenințări talmudice în instanță. Baterie pentru mobil, service-man nu găsi, că la 3, când, woman, că nu-i spusese, n-a luat marfă, dimineață. La Big, et 1, n-am eu, la Aleea Castanilor, acolo da. Zi ETAH, Elixirele diavolului târâș de IMS. Ne cumpărăm cruce și o îngropăm, să nu ne zboare locurile. Oana, fie-sa Lenora, Nelu, Rafail, Bălan cu profesoara de română, Ionică, Luisa, Paul cu nevasta și fiica, Nae și Veronica, Aurelia, Marusea, popa Goe, Gigi, Vali, plătitori epitropului Pepeu, soră-mea Noana, cumpărătoare de iede, vorbire neîntreruptă, pe citite de acatiste, popa Bogdan nevrându-se la oraș. Am păscut caprele, una a stat la umbra mea. La cimitir să mă fi insolat, mi-am ars și degetele cu chibrituri.
            Un nou nivelment al pantei existente între râul Loara și Versailles. Aspect tornadic. Cerca tutto – m-a prins Eugenio. Talpă lată Plautus. Yu, Schenzen University. Chineză tradusă în hindi. Sprint chirurgie, roman orto. Trăsnetele de noapte răsfiră tenebrele secetei. Ne omoară morții. Și marea voastră? Festival oprit din cauza violurilor. „În locul tricolorului flutura drapelul roșu al revoluției” (Eminescu, notă, 16 mai 1883). Vizitii, Krișna al lui Arjuna, Sanjaya al lui Dhritarashtra. Gita e strict muzicală, cântare, cânt, cântec. Barbara a murit la 53 de ani, ca Elisaveta. Începuse cu Gita, eu termin cu ea, de începusem cu Govinda.
            Italienii merg pe Gita comentată de Eliade. Vișnu și Krișna cotra Kama. Teosofie Edwin. Scrisoare lui Poussain. Nici la juma ciorna Gitei s-o povestesc, scurt pe doi ca la Perrault, cu jaini și-n Păguboși. Întorși de la mare, branulă. Cetate Galaxie totalizate în Gita. Out Gita la plecare întoarcere. Pe citit Luceafărul lui Val. Greu de cârmit din Gita numle proprii sanscrite.Vyasa, înțelept divin. Lăsarea de tot și apucarea de Gita. Dacă nu karma și celelalte. Oricând pot reveni în Kurukshetra. Și pe sub pământ. Gita pieptiș.
                        O întrerup rup ipostaziem. Spioni slokas. Rubla Eminescu. Transă Gita Val. Stendhal Fabricio Gita încotro Maya Brahma. Azi oi mai lucra la Gita. Mai citibil negru decât roșu. Mierla lipsă una banyan. Arjuna had had removed the lion banner of the Matsyas from the chariot and fixed  his own ape banner.
            Taie, că are o valoare, eu am patru, n-a tăiat, a dat pachet de patru mii, astea sunt femeile. Făcea socoteli cu mândrie, ne-am certat – îi și spusesem mai devreme că tot dă pachete. A uitat s-o aștepte pe Nuța, am găsit-o spre Sfântul Daniel. A zis că-i dă varză și iar a uitat. N-a uitat să ia pachetul. Hai, fă, maică-mea s-a lăsat violată ca s-o protejeze pe ea.
            Ăștia ai năpârlirii. Antipredica spovedaniei unui preot ateu. Urăște vitreg. Păcat spart. Edwin cade în strofe rimate rhimed. Nivelul Dunării scade prețul electricității crește. Marina Scupra 49.  Principele Mosca s-a anunțat la soția sa. Gita în somn prin mine epic desanscrit friabil nefiabil. Fâșia creșterii catharsis. Averea recunoștinței de-o ajungere Mariane ce aprinsesem lumânare la Cașin. Gita socială. Atot distugătoare impotența talmudă. Fiabe. Upanișade. Mantre. Învârtirea monedelor înghițite de dedesubturi.
            Ne-o fi tasat căldura în vagi râsete pe ghicitori. Alean. Skype. Prevederea Greciei de duminică până duminică și la loc per alergii. Ai cu cine te înțelege  schimbând vorbiri creative. Cine făcea cacofonică sanscrita n-a auzit Gita. Valul saharian de căldură Lucifer. Maha-prlaya de Marian Popa. Parcă traduc de-o viață Gita. Furnici albe dove Gita? Propriamente stuf intimisim caducitar. Dhritarashtra Sergiu Arjun eu în traducerea asta? Samadhi, gunas, prakrti. Kisari transcrie din Edwin gyan yoga, Atman, Aswatha (banyan). Supus parapannam, omorât  hanyate. Na jayate mriyate va. Svapak mâncător de câini. Dharmakshetra  kurukshetra. De-aș trece sloka Hoelderlin, apoi cum o da Bhagavad. Alt Krișna, Rama, Șiva? Brahma, Vișnu? Fiecare cu Gita lui. Gita fără sfârșit. Ucidere-naștere. Suflăm conca.
            Duminica de mâine, formă poetică. Gita-n limbi traduse din engleză, nu sanscrită – sârba da, româna ba. Am scârțâit la finalul capitolului 2, cu zorzoanele yog. Azi, pe luni, zarurile Mahabharatei. Sunt în perioada Bhagavad Gita, aici, ca a Gitagovinda în Delhi, repezit și-n Madura. Limbile poetice preferă Gita perifrastică. Matei mi-a trimis pe mail textul interviului tv să-l corectez, pentru volum, că pare cel mai consistent editoarei. Când să găsesc citatele recitate acolo, cărțile nicăieri. Punga cu ele îmi rupsese mâinile. Sanskritikon, Mukherjee, Drăghicescu, alte 20. Doamne că nu găsisem acasă originalele scrisorilor de la Eliade să le fi înghesuit în bagajul pierdut. Rostiri de Pranab Mukherjee era singurul exemplar existent – două tipărise editorul, unul la autor, încă președinte al Indiei până-n iulie trecut, altul ăsta aneantizat. M-oi consola cu Gita. Numai îndoctrinare?
            Melos mantric. Se cântă Gita. Mi-or veni hinzi la mormânt? Frâng împărtășania. Ce nu merge, zarule, Himalaio? Soofastness. Shakespearisme rosalinde. La zaruri, Kauravii alungând Pandavii. Silvia, că n-are timp să rămână la cina doctorului din Uppsala. Inginerul e poliglot și traduce cântece. Pictorița arăta o Măiastră strident galben-roșu, fără zbor, fără nimic. Am stat la masă între Dimi și Pasi, în față cu Vladimir. Puși, Gabriela, Puiu citiseră din plachetele doctorului, de-o terapie certăreț-taciturnă, unu și cu una. Patru neveste le-a lăsat cu pensii și case. Valeriu, că să oprim ventilatorul, să se audă mai bine, nu mai este cald.
            Să-mi devină Gita patrie? Personalitatea supremă a Dumnezeirii. Moartea lui Krishna, săgetat de un vânător anonim în talpă, singura vulnerabilă – l-a binecuvântat pentru binele de a sfârși după misiunea gata. Suta Radheya, strănepot lui Bisma, fiu lui Kunti, challengerul lui Arjuna între arcași – de nu i se vedea săgeata de iute. Nu ne-om fi mulțumit, ca suedezii probabil, ori om fi scăpat benedicții. Satcău introduce Mormintele lui Todică, în Melbourne. Iorga mulțumind lui Fay, secuiul. Swami Prabhupada, founder Krishna Consciouness. Sanscritudine.
            În casa cruciaților nu există nevinovați (Jihad). Coșmar egal nopții, plin de săgeți ca Bisma. Gita nici depersie. Oranta onirizată. 5000 amendă cui nu-și distuge ambrozia. Moduri, fostele calități. Să nu răsuflu variantele. Mistica se dodiază iar. Nu intru-n muson, ori da. Ce mă fac dup-aia? „As an eon ends, all creatures / fold into my nature, Arjuna; / And I create them again as a new  eon begins. / Gathering in my own nature, / again and again I freely create / this whole throng creatures, / helpless in the force of my nature” (tr. Barbara Stoler Miller). „Use the atman to rise the atman. Do not lover the atman. The atman is the atman's friend and the atman is the atman' s enemy. / The atman which has been used to conquer the atman, is atman' s friend. For someone who has failed to control the atman, the atman haras like an enemy” (tr. Bibek Debroy).
            Venise Paras în București, credeam lector de franceză, nu, c-a venit printr-o firmă, aranjator de forme, trântind baritonal slokas, cu uitături mefistofelice, da, mai peste tot lăsând figurine drăcești, rakshas. Lumea în sălaș se învățase, eu înspăimântat, trepidându-mi aproape laudativ conversațiile. Samnyasa și m-am dus pe plecate. Am mai dat de Patra, i-am spus de frică, parcă și pocnit, că trece la niște fapte peste toți, psiho în orice caz. Am mai dat de el, am hohotit. Patra, că mergem la Krișna să ne ducă-n mașină la gară, că nu spre mare, la Kurukshetra, printre kuruși, răzuiți în săgeți, țepe, versiuni. O fi fost și trupa noastră povestindu-le cum cap 17 se continuă cu cap 18, nemaipunctat și negăsindu-i începutul lipsă, samnyasa – tyaga, scotocit prin toate variantele. Iar eu mă întorceam în India cu vizitatorul Rankala, de m-o fi filat de înapoiere, ca americanul Gandhi în baston, a cărui nevastă poloneză își violase fiul. Să-mi fi interiorizat necanonic Gita, să mă fi urmărind toată Mahabharta? Negrul Krishna al săgeților, Rama al lăncii, după discul lui Vișnu. Poezie dogmă metalizată în panditism. Ramananda Prasad peste tot.
            Veniți de la mare, noi tot în Gita dharmică. Mai un colocviu diseară, sâmbăta viitoare la granitul crucii kurukșetriene. Ploaia bate cântecul căruțașului transcendent. Gita canonică in abstracto – traducere conceptuală – sfială, inhibiție, emfază. Pe nedormite sus rarefierea așteptând luna cu luceafăr. Rămas de granitul crucii pentru Gita. Cap 18 trei versiuni. Retuș de cruce. Praghupada, Arnold, Ramananda. Gatasun - gata/pierdut, asun/viață; kumaram/copilărie; yuvanam/tinerețe; jara/bătrânețe; sukha/fericire; dukha/durere; Kaunteya/fiu lui Kunti; jayate mriyate/naștere moarte; ajah/nenăscut; nityah/etern; sasvatah/permanent; puranah/cel mai vechi; apah/apă; marutah/vânt; buddhih.inteligență; anantah/nelimitat; aisvara/opulență; tray gunya/trei moduri; nirvandvah/liber de dureri ale opozițiilor; nitya sattva stho/rămânând mereu în sattva (bunătate); sangat/atașament; raga-dveșa/atașament-detașare; janah/persoană; rajo-guna/modul pasiunii; manuh/tatăl omenirii (Vaivasvata); bhaktah/devot; rahasyam/mister; uttamam/transcendental; atma mayaya/energia internă; sambhavami/mă incarnez; atmanam/sine; divyam/transcendental; varnyam/diviziuni (caste); guna/calitate; tattva/adevăr; jnanam/cunoaștere; bajate/transcendental; atitani/trecut; vartamanani/prezent; bhavisyani (viitor); lokah/planete; param/suprem; jagat/cosmic; tanum/trup; raksasim/demonic; asurim/ateist; bhuta/creație; sadhuh/sfânt; buddhi-yogam/inteligență reală; brahma/adevăr; purușam/personalitate; sattvam/existență; siddhim/perfecțiune; brahma/suprem; yah/persoană; na/nor; suryah/soare; cittah/conștiință; Man-manah/gândind la Mine.
            Carul Gitei de-l urcasem revelant, în transcendență panicantă, îl oprii ieri, cu versiunea  oprită sfârșitului. M-o confunda și pe mine vânătorul, săgetându-mi talpa? Știusem Madhura și Kurukshetra, gită după gită. India se deșiră predestinare. Traducând Gita, am citit de vreo zece ori Luceafărul lui Eminescu întru hyperionism. Am ținut colocvii, am editat chirurgul. Ce bani am nu-mi ajung de cruce upanișadă. Rădăcina spumei. Nu-mi face Gita ghaghavad. Fugărit de sanscrita vieții prin tăcerile tainei. Mai hai de la Kurukșetra pe la voi.
            Flori din grădina lui Kubera. Non ti credi Antonioni. Masoneria lui Mihălcescu și Gita. Nanu de negăsit, nici Sergiu. Starea sanscrită de neexplicat. Molii în Gita și Eminescu. Colonizare endemică atavică talmudică. Giardia. Îmi ceru o copie. Serpentinăm din Berceni în Pipera. Lupt cu transcendența-opulența. Romaii poesia 2017. Legionari și gandhieni. Silviei nu-i place Eminescu. Adrian salută Gita mea. Prima dată la stadion urmat-coborât tribuna intrat după minge șutat spre cei 17 și-ai tulit-o iar în tribună. Karma vikarma akarma. Anuvibha. Ispită - monah – pustiuri – blestem din parabolă – sete de răstignire. Samnyasi/renunțător – Ahisma - Atma /spirit, suflet –  Tapas/austeritate – Brahma/nirvana – Siddhi/perfecțiune – Kala/moarte, timp. Gita la uns.
            Scăparea frigului. Evreii își făcuseră Plevna a lor, să înnebunească Alecsandri în Senat. Erratum răzghit. Cum au făcut Breban și Simion cultura 60 de ani. Roșu indescifrabil. A bătrână nu dă pizdă. Sunt între Hari și inginer. Scrisori și Gita astă-seară. Picior, mână, nu și cap – muream. La țigani, la Văcărești, la jaini, la award? Daci în Homer, Horațiu. Ruxandra Vidu, ARA. Tatiana Niculescu, „Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu”. Lista indemnizaților de merit ai scriitorilor – majoritate securiști, evrei și ceilalți netalentați. Pleoștit aseară cu puțini și fiecare altcineva – doi evrei, un ucrainean, un dramaturg, o Viorică, un fotograf lângă tine, Puși. Care de la Brăila. Jan, cu cărțile Liei.
            N-avusesem timp de Gita, acum, mai nou, tezaur, dus la Uniune, trimis invitația la Gandhi, trimițând Ahimsa și Gandhi Nanei să printeze, mergând să-l iau pe Val, înțelegându-ne două ore, și cu Caragiale. Gandhi 148th birth. De Gandhi n-oi dormi? De Gita, cap de capodopere? Upanișade, Govinda, Megha, Bala? Versiunile-mi sunt eufonii, oricum mai disciplinate decât propriile prime-mâini. Mohanda Karamchand Gandhi în Pietermaritzburg. He Rama. Shrimad Rajchandra, poet jain, guru lui Gandhi. Bhagavad Gita, dicționarul lui spiritual și marea, singura influență asupra lui Gandhi. Împart Gita cu Gandhi. Ce-oi spune, cu ce voce, luni – de nu m-ar înjura lumea că eu vorbesc, mai ales ai mei, că necunoscuții, poate, poate. Când colo, n-am decât să le fac un bine la toți și mie, ca-n toată lumea. O beție Gandhi-Churchill.
            Da, din director, venind în bibliotecă, în biroul „meu” fiind, aud că vine o fată plină și eu rămân al doilea. Văd subministrul, nu zic nimic. Zurbăi prin spații, mă întorc în anticameră. Mă așez, cum acolo mi-ar fi, la masa Corei – măcar de-ar fi ea plina. Nu-mi păsa, gitic-getic-gandhian. Muri tanti Fane. Irma mă întreabă dacă merg anul ăsta în India (award, cui?). Tewahedo. Să separ textul Gandhi în scene-cantos? De căpitan de n-oi încasa-o, vreo probă de audiere. Uitai să-i scriu lui Lohan. De mâine-seară mă întorc la Gita sau Capodo. Azilul numai fum. Tăinind Niculina cum mă smulsese de la Veta. Fumul ăla de-om fi noi.
            Gata Gandhi – ahimsa, puțin și aparigraha. Mulți tineri. Pe ministră am făcut-o puștoaică. Microfonul basarabeanului nu se auzea. Nevasta lui Krishna m-a sărutat, cum și eu pe fata lui Partha. Liana mi-a dat cărți parnasiene. Ina că-i era dor să mă mai audă gen forțos. Lazu, înnebunit după Gandhi. Businessmani de-ar sponsoriza Jaipur. Multe falimente. Avocatul cu fond de protocol. Mira că n-are cu cine veni. Ăilalți în Africa-Peru. Pianistul și violonista lui ne pupăm. Anhelica mă văzuse și a venit. Sorana e aproape. Mă cheamă jaina la poezii-Jaipur. Și Zricha. Nu mai vin afaceriștii în cămăruțe gandhiene câte câți. Jain de-o viață și ce-oi fi vrând amu la sfârșit.
            Lego peste herpagina putorilor bubuțe – a cui convalescență: și a lor. Satya sosește de la prințesă la Usha și la Gita mea. Te iubesc că-mi citești pampus. Sardana. Miro. Dali. Demonim. Păguboșenie mărturisită cu jale barocă. Roz moghul. Să-mi asociez păguboșii noncreatorului refăcând jain dumnezeirea la persoană, îndemnat de Gita. Karate și engleză, nu încă robotică. Întorrc capul, niciun Val. Strig. Mă reped la 2, nu e, ba în curte, afară, cu bunica. Să-i omor. Iată Sf. Paraschiva, facem cruci, el iar pocnește Sfântul Duh pe stânga, catolic. Am intrat în biserică, am luat două lumânări, lui Val lumină, morților lumină. La Rocki, apoi și la căței animați. Îi scoteam haiku-uri din Eminescu. I-au plăcut Colinde Colinde, pentru serbarea de iarnă. Că n-a vorbit cu nimeni, a vorbit cu el. I-am citit Bubico, lovită strâmba cu albastra, porcii râd, mistigri. Când a venit Alexandra urlând, că directoarea a chemat-o c-a fugit Val, să nu mai vină și mamă-sa mare. Catalonia.
            Mahavira prioritat de Popart în indianismele mele. Jaini ori ba. Păgubași pe gata. Upanișadele mai. Gita și separat. Poezii năimite teatru și mai năimit. Asindeton. Ai visat? Da. Ce. Pe mine, eram acasă, mă jucam cu tine. Tu ce-i visat? Pe tine. Versuri pe Gita și ce mai întâlneam. Înapoi scene cantos și versuri în proză, chiar scenometrii – prea ermetice în cantilene dictadacte. N-am piață, nimic, autospectacol. Gita haiku. Shashi vine la Sofia și mă întreabă când și unde ne-am vedea. Puși mi-a dat telefonul lui Dulu. Avans 500 în basement. Coliba românească de la Athos. Roșu (?): ciento cincuenta y cincue. Cârnic. Fata se spală pe cap pentru poză. Bătrânul  în negru rotit de câinele negru. Gata conferința aparigraha, vine ahimsa. Jai jaina. „Nu-i însă tot una, dacă înveți biblia cu niște oameni credincioși și cu frica lui Dumnezeu sau cu cineva care nu mai crede” (Hesse).
            Îmi lipsea ca o pagină. Trecui în hala biblio. Catapeteasmă, mss., perdiții. Până spre tavanul înourat. Dau la o parte din rafrturi pline. Revin. Cam uit ce caut. Mai caut ce și ce. Pot să mă prăvălesc. Mutasem grămezi de tomuri, se tot îndesau, până am renunțat. Cum am ajuns jos, contam strigăciunea – nimeni în holul de la permise. Am zbârnâit, nu m-o fi văzut, mă închisese. Trei fete în sală. Mă pierd. Krișna-Valeriu. La Găești, cu judecătoare, fără Maurer. Acolo, Florea, condamnat la moarte pentru delapidare. Val: „Ziua minunată a venit... mai are un pic... și eu vă cânt să vă înveselesc... și voi vă jucați cu mine...” (Valeriu Citirigă).
           
           
           

TIMBRE

Shiva meditând



Intervenții
Mircea Coloșenco: Centenar Alexei Mateevici
Puși Dinulescu:   „La film în Bangalur”/Inima lui Leonid Andreev
George Anca: RamQuest după Gita
Gheorghe Lupașcu: Robert Calul și Regele-Cal 
Viorel Speteanu: Unirea Bucovinei cu România

Teatru de poezie: Bianca Michi Nema, Gabriela Tănase, Vali Pena, Puși Dinulescu, Ștefan Opreanu

Portrete: Cristian Radu Nema

Prezentări de cărți:
Bhagavad Gita Cântecul Căruțașului Divin, versiune de George Anca, Semne, 2017
George Anca: Păguboșii lui Șiva, Semne, București, 2017
George Anca, Cristian Radu Nema: Colocvii Portrete, Rock House, București, 2017
Gheorghe Lupașcu: Regele-Cal și suita sa regală de poeme, Pastel, Brașov, 2017


Coordonator: Dr. George Anca 


DIMITRIE  GRAMA

Cersitorii tigani

Nu demult am avut o discutie cu un doctor suedez, un intelectual, care era profund afectat de situatia cersitorilor tigani din Suedia, tara care este pe cale sa scoata o lege care interzice cersitoria.
Acest coleg era frustrat de faptul ca oamenii astia, tiganii cersetori, vor fi nevoiti sa se intoarca intr-o tara, Romania, care nu are nicio grija si nu-si asuma nicio raspundere fata de cetatenii ei, romii. Era foarte revoltat acest om!

I-am raspuns ca si eu sunt revoltat de Suedia si de suedezi, care in fiecare saptamana violeaza, cateodata in grup, femei tinere si chiar minore, acolo unde le prind, in parcare de masini, in parcuri, sau pe drumuri mai intunecate care duc spre casele lor. Si statul suedez nu face cam nimic, dimpotriva nici nu prea ai voie sa comentezi aceste abuzuri, exact cum nu ai voie sa critici escalarea crimelor si a violentei in general.

"-A, imi raspunde colegul, astia nu sunt suedezi, sunt "invandrare", straini veniti aici in Suedia, care nu respecta traditiile si legile suedeze!"
"-Bine, atunci nu inteleg dece esti revoltat de situatia tiganilor si nu inteleg in ce sistem de coordonate etnografice, social-politice gandesti!" i-am raspuns.

Ei bine, doctorul, intelectualul suedez, habar nu avea de emigrarea tiganilor din Pakistan in Europa. Credea ca sunt romani! 

Habar nu avea ca nu in Romania s-au aciuit prima data, ci in Turcia, Rusia, Grecia, Spania, Franta, etc. si ca ei sunt imigranti in Europa de secole si ar trebui considerati "o problema europeana" sau cel putin germana, considerand faptul ca nemtii au vrut sa-i extermineze si multi tigani de frica nemtilor, s-au ascuns in Romania, ca si multi evrei, de altfel.

L-am intrebat dece nu incearca Suedia, aceasta tara ferice si perfecta, un experiment simplu de fapt, si anume sa accepte 25.000 de familii de tigani si sa-i integreze in societatea suedeza, sa-i educe in traditiile si spiritul suedez si cand dupa, hai sa zicem 25 de ani, sa expuna lumii europene si mai ales statului roman, succesul lor in integrarea tiganilor. Sa le dea palme romanilor demascandu-i cu dovezi clare ca fiind rasisti si ignoranti. Sa-i faca de ras pe romani in fata lumii!

Nu mi-a putut raspunde, la fel cum cunoscuti francezi, italieni sau germani nu mi-au putut raspunde si atunci mi-am dat seama de prostia profunda in care se zbat cetatenii traitori in asa-zisele "tari dezvoltate" din Europa de Vest. 
Mass-media, incompetenta si slab pregatita in toate domeniile (in afara de cele de scandal ieftin), indoctrineaza o populatie care deja este cretinizata de aroganta bunastarii si de o mandrie chioara bazata pe "ceeace am" si nu pe ceeace stiu si sunt". 
Cu ce tupeu critica toate aceste tari, foste puteri coloniale, Romania? Franta care a macelarit, poate milioane de oameni in Orientul Indepartat si Africa, Olanda la fel, Spania si Porugalia, ca sa nu mai vorbim de Anglia si Germania. Puse la un loc aceste tari au produs cel mai mare genocid din istoria omului sapiens!?

Cat de umili si cat de lipsiti de responsabilitate nationala sunt politicienii romani care niciodata nu rejecta acuzatiile aduse Romaniei si poporului roman de tocmai aceste tari genocidale!? Care nu apara mandria si identitatea nationala!

Si daca tiganii o duc atat de rau in Romania si sunt asa de persecutati, dece tot acolo se intorc si cumpara centrul Bucurestiului sau al Timisorii? Dece nu se stabilesc in tarile vestice "democratice" care-i trateaza bine, ai trateaza ca cetateni egali din toate punctele de vedere?

Si dece mi se plangeau niste prieteni nemti get-beget, sasi si svabi originari din Banat sau Transilvania ca fratii lor germani (arieni) ai numeau pe la spate pe acesti nemi romani, "tzigoinare"? Cum ai vor numi atunci pe tiganii-tigani acesti nemti din Nemtia?
Nu trag nicio concluzie, ci mi-am expus doar niste ganduri create de un dialog cu un coleg suedez.
Dimitrie, Uppsala 15/11, 2017


TIMBRU FRANCEZ CU HARTA ROMÂNIEI

             Poșta Franceză a emis un timbru cu harta României  și cu provinciile răpite de Stalin

Republica Moldova, Bucovina de Nord și Basarabia de Sud sunt incorporate in teritoriul Romaniei, asa cum se prezenta acesta la 1 Decembrie 1918), potrivit unor timbre emise de Posta Franceza


IMPACTNEWS :

Franta a decis "sa dea inapoi" Romaniei teritoriile pierdute. 

Cum arata harta tarii noastre pe noile timbre emise de Posta Franceza. 

Franta rescrie harta Europei.  
Republica Moldova, Bucovina de Nord si Basarabia de Sud sunt incorporate in teritoriul Romaniei (asa cum se prezenta acesta la 1 Decembrie 1918), potrivit unor timbre emise de Posta Franceza, scrie Timpul. 

"Nu este vorba despre o fictiune geopolitica, ci despre o imagine tiparita pe sute de mii de timbre emise de Posta Franceza, raspandite in toata lumea, odata cu corespondentele plecate din Hexagon catre cele patru puncte cardinale, dar si in albumele colectionarilor de marci postale. Timbrul, tiparit in cadrul unei colectii intitulate generic, «Lumea 2011», fixeaza cu fidelitate maxima hartile tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, reproducand fara greseala hotarele tarilor, cu exceptia Romaniei, care figureaza cu conturul consacrat in perioada interbelica. Adica atunci cand frontierele patriei incadrau si provinciile ulterior rapite de imperiul sovietic.  
Textul din partea stanga superioara nu lasa loc de indoieli si explica: «Uniunea Europeana, 27 de state membre de la 1 ianuarie 2007»", scrie publicatia din Republica Moldova .  

"Sa stie Posta Franceza, una dintre cele mai respectabile institutii de stat ale Frantei - tara care este unul dintre polii de greutate ai Uniunii Europene - ceva in plus fata de ce stim noi?

Sa fie vorba despre o eroare - dar una frumoasa, sa recunoastem - a unor functionari publici, sau de o premonitie istorica a verilor de ginta latina ?", se intreaba Timpul 

Document german din noiembrie 1940: Planurile Germaniei naziste pentru România, după ce ar fi câștigat războiul.

de Admin · Publicat 17 octombrie 2017 · Actualizat 17 octombrie 2017

Un document german din nov. 1940, redescoperit recent in Arhivele Nationale, arunca o lumina inedita asupra planurilor Germaniei naziste pentru Romania, dupa ce ar fi castigat razboiul.
Documentul pare sa fie intocmit de un diplomat german atasat la Bucuresti si vizeaza o scurta descriere a societatii si istoriei Romaniei, precum si modul in care Reichul ar trebui sa procedeze in relatiile cu aceasta tara.

Dar sa lasam documentul sa vorbeasca de la sine:

România de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin diferite. Transilvania şi Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă oriental-asiatice. Încă din secolul al X lea cultura ţărănească şi orăşenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic. De cealaltă parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare. Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german, turc şi rus şi din păcate la dorinţa acestor puteri au devenit state „independente”.
„Naţiunea română” nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei. Până în secolul al XIX lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi care număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea. Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele XIX şi XX s-a reuţit prin apariţia sistemului industrial european care a transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei. De aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare; fără să existe un popor şi cu atât mai puţin o naţiune. Puţinul care are legătură cu voinţa poporului vine din Transilvania. În cercurile românilor emigraţi aici ca forţă de muncă, în urma contactului strâns cu cultura mărcilor de graniţă ale Imperiului a apărut dorinţa de a da o viaţă mai bună neamului propriu. Însă până în ziua de azi s-a rămas la stadiul de dorinţă.
Aceasta nu putea să fie altfel, spune Garda de Fier deoarece clasa conducătoare străină orientată doar spre câştig a nimicit toate încercările de îmbunătăţire. Faptul că turcii, grecii, evreii şi alţi străini au devenit zeii idealului îmbogăţirii fără limite şi acceptarea corupţiei ca sistem au făcut ca aceste dorinţe idealistice să nu aibă nici o şansă. Abia revoluţia din 1940 a dat ocazia unei renaşteri a poporului român pentru o viaţă de naţiune independentă.
Ar fi o greşeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mişcarea lui Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate şi voinţă proprie care a apărut în rândurile populaţiei României. Putem astfel vedea că există aici substanţe ale unei rase vrednice. Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie într-un popor. În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare. Codreanu şi 17.000 de comandanţi subordonaţi au fost înlăturaţi şi „poporul” nu s-a mişcat. Revoluţia nu a fost făcută de Garda de Fier, ci de Antonescu, un general despre care se poate spune că este un bărbat curajos. Lovitura de stat i-a reuşit deoarece inamicii săi au fost nişte nemernici laşi. Şi chiar şi aşa Antonescu nu ar fi reuşit nimic dacă prăbuşirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus în mână toate atuurile.

Revoluţiile adevărate au drept urmare modificarea politicii externe.

Noua Românie însă trăieşte de la început pe baza atotputernicei bunăvoinţe a Axei, chiar şi din punctul de vedere al politicii interne. Anume nu împotriva unor puteri străine a trebuit Antonescu să cheme trupele germane, ci împotriva propriei sale armate şi împotriva rezistenţei din cadrul aparatului de stat pentru că într-adevăr nu avea la îndemână forţe proprii care să îi fie alături. Într-o ţară ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt obişnuiţi să trăiască din trădare, acest bărbat care înainte de toate pretinde cinste s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă. De asemenea trebuie evitată luarea drept realitate a viselor gardiştilor. Noua Românie va avea nevoie pentru totdeauna din punct de vedere al politicii externe de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel puţin câteva decenii.
Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanţia că nu vor apărea dezordini în sud-estul spaţiului său vital care ar fi păguboase din punct de vedere politic şi pentru situaţia aprovizionării sale. Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge. Astfel prin aceste exporturi româneşti se pare că vor asigurate lipsurile industriei germane. Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atât. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară apropiată?
Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decât jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din Germania. De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi rin care să fie folosite puterile economice ale României şi să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi folosite acum mai bine, însă este nevoie de un discipol dornic de învăţătură şi care să fie capabil de dezvoltare asupra căruia să se facă simţite efectele pedagogice. Însă această viziune trebuie mai întâi analizată în mod corect. Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel.

Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este una ambiţioasă şi că în mod oriental-slav se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să îşi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi întăreşte în această atitudine. Faptul că credinţa ortodoxă se găseşte alături de ideea naţională şi de cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare.

Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată ci să fie folosită pe deplin acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mair armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România.

În acest fel i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să îi dea şi conştiinţa că joacă un rol important în cadrul Reichului. Poporul german din România a devenit de puţină vreme o corporaţie de drept public. Ei se poat alătura drapelului Reichului şi pot să îşi satisfacă serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniţă, ci să îl păstreze şi cum este de dorit, să îl dezvolte. Ţara de dincoace de Carpaţi poate prin munca saşilor transilvăneni să primească din nou caracterul unui district german. De asemenea grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor.
Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi treptat numărul acestor mari moşii să fie crescut. De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.
Printr-o politică românească bazată pe realităţi şi nu pe programul imposibil de realizat al unei minorităţi de gardişti fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabil de dezvoltare o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce priveşte interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară, forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare, conducerea producţiei şi a comerţului.
Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea astfel încât să nu mai fie posibile dezordinile. Reichul german nu trebuie să lase să îi scape posibilităţile coloniale care se găsesc la uşa sa.
Acest document a fost datat 4 noiembrie 1940, adica la inceputul celui de al doilea razboi mondial, cand regele Carol II abia fusese alungat de pe tron, regimul antonesciano-legionar era in primele lui zile, iar misiunea militara germana abia se instalase la Bucuresti.
Din fericire (desi unii ar spune ca din pacate) aceste planuri ale Germaniei naziste nu au fost niciodata puse in aplicare pe deplin (cu exceptia favorizarii minoritatii germane si exploatarea materiilor prime romanesti) deoarece, stim cu totii, Hitler a pierdut razboiul.
Documentul ramane insa unul deosebit de interesant, mai ales pentru cei care se intreaba ce ar fi fost daca Hitler ar fi castigat razboiul si cum ar fi aratat Romania in acel context.
Surse:






 


Foto: Haile Selassie


Luna noiembrie 2017 marchează aniversarea a 87 de ani de la încoronarea ultimului împărat creștin din lume membru al Comunității Ortodoxe Orientale. In acest sens, publicatia ecumenica OCP News Service [ http://theorthodoxchurch.info/blog/news/the-last-christian-emperor-haile-selassie-i-and-orthodox-christianity/ ], a publicat in limba engleza un articol semnat de Solomon Kibriye (Editor – Ethiopian Affairs), centrat pe viata si credinta lui Haile Selassie I al Etiopiei. Va oferim, in exclusivitate, traducerea acestui articol, efectuata in cadrul Redactiei Stiri a Agentiei de stiri Lacasuri Ortodoxe, sub semnatura KSLCatalin.

Haile Selassie I al Etiopiei: 87 de ani de la intronizarea ultimului imparat crestin ortodox oriental din lume

Pe 2 noiembrie 1930, la Catedrala Sfantul Gheorghe din Addis Abeba, Arhiepiscopul copt al Bisericii Ortodoxe Tewahedo din Etiopia, Abune Kerrilos, il încorona odata pe împăratul Haile Selassie I, ales al lui Dumnezeu, ca Rege al Regilor Etiopiei.

Pentru prima dată în Istoria Etiopiei, statele străine au trimis înalți reprezentanți, pentru a fi martorii întronizarii moștenitorului celei mai vechi dinastii din lume, cu pretinsa origine in Solomon, din vechiul Israel, și Makeda, regina din Sheba. Regele George V al Marii Britanii l-a trimis pe fiul său, Prințul Henry, duce de Gloucester; Regele Vittorio Emanuelle de Italia l-a trimis pe vărul său, Prințul de Udine; iar Franța l-a trimis pe mareșalul Franchet D'Esperey.

A fost un eveniment monumental pentru africanii colonizați și pentru oamenii din diaspora africană din întreaga lume. Aici era un monarh care simboliza Africa antică, un regat cu o tradiție mândră și o istorie ilustră și o Biserică pretinsa la fel de veche ca Creștinismul însuși. Aceasta a declanșat un mare sentiment de mândrie în multe inimi din întreaga lume. Cu toate acestea, urma sa fie ultima încoronare a unui împărat creștin pe care lumea avea sa o vada aici.

Haile Selassie I al Etiopiei, eliberator al tarii sale

Împăratul Haile Selassie a devenit o figură foarte iconică. Atitudinea lui împotriva lui Mussolini și invazia fascistă asupra regatului său l-au transformat într-o stea internațională, mai ales după discursul său din cadrul Ligii Națiunilor, din 30 iunie 1936. Demnitatea sa si mantaua intunecata pe care o afisa urcand pe podium, l-au facut sa castige o mare simpatie. Cu toate acestea, discursul său puternic a ridicat problema amenințarilor la adresa păcii mondiale, iar printr-o declaratie numita profetica, a prezis viitorul Război Mondial: "Noi suntem astazi, maine veti fi voi".

A făcut apel, fără succes, la Liga Națiunilor, împotriva cuceririi țării sale de către italieni (1935–1936). Ca urmare, a fost detronat și exilat în Marea Britanie, intr-un exil dificil, care a durat cinci ani, înainte de venirea celui de-al Doilea Război Mondial. În 1940 s-a dus în Egipt, unde a format o armată cu care, în ianuarie 1941, a intrat în Etiopia alături de forțele britanice, conducand o campanie aliată, prin care și-a eliberat țara în 1941, făcând din Etiopia prima țară eliberată de sub ocupația Axei. A fost reinstalat pe tron, în data de 5 mai 1941.


O intrebare apare, insa, în mod firesc: care a fost modul in care Împăratul a abordat credința sa? Ce a realizat pentru Biserica sa de acasa și la nivel internațional? 

Haile Selassie I al Etiopiei: o viata pentru Biserica sa

Răspunsul este acela, că credința împăratului a fost unul dintre lucrurile care l-au definit clar. Conform tuturor marturisirilor, impăratul era un om foarte credincios. S-a nascut ca Lij Tafari Makonnen, fiu al lui Ras Makonnen Wolde Mikael, guvernator al provinciei Harrarge, pe 23 iulie 1892. Mama sa a murit in timp ce era inca nou-nascut. Tatăl său a fost primul văr al împăratului Menelik al II-lea al Etiopiei și ministrul său de externe de-facto, călătorind adesea si lăsând îngrijirea zilnică a fiului său si o mare gospodarie pe seama rudelor. 

Tânărul Lij Tafari a primit educația tradițională a unui băiat din timpul dinastiei imperiale și a nobilimii mari. El a fost lasat in grija preoților ortodocși, care l-au instruit în tainele lecturii și scrierii, iar la vârsta de șase ani putea recita Cartea Psalmilor în geez (limba antică a Etiopiei, acum folosită doar la Sfanta Liturghie). La vârsta de nouă ani a fost hirotonit diacon, de către Arhiepiscopul copt de Etiopia, Abune Mattewos (Matei), asista la oficierea Sfintei Liturghii și învăța toate ritualurile și obiceiurile Bisericii. În același timp, tatăl sau s-a ingrijit să primească instruire pe subiecte moderne și în domeniul limbilor străine, printr-un preot catolic francez local, dar a continuat sa-și păstreze credinta sa ortodoxă.

În 1917, nobilimea Imperiului Etiopian s-au unit și l-a înlăturat pe împăratul desemnat, Lij Iyasu, de pe tronul imperial, pentru apostazie. Lij Iyasu fusese numit moștenitor al tronului, de către bunicul său, Împăratul Menelik al II-lea, dar nu a fost încoronat niciodată după moartea lui Menelik din 1912. El a fost acuzat că s-a convertit la islam și a fost excomunicat de Arhiepiscopul Abune Mattewos. Acesta a fost înlocuit, pe tronul imperial, de fiica lui Menelik, împărăteasa Zewditu. Întrucât noua împărăteasă nu avea copii care sa fi supraviețuit copilariei, Tafari Makonnen a ajuns sa primeasca titlul de Ras și a fost facut Prinț și Regent al Imperiului, guvernand țara în numele ei. 

Din momentul în care a preluat responsabilitatea statului, tânărul prinț a muncit din greu pentru a avansa cauza credinței sale creștin-ortodoxe. Aproape imediat, a început negocierile cu Patriarhia Coptă din Alexandria, pentru hirotonirea episcopilor etiopieni nativi. Începând cu secolul al IV-lea, când Sfântul Athenathie l-a desemnat pe Sfantul Frumetius ca prim episcop al Etiopiei, Abune Salama, Etiopia primea doar cate un singur episcop copt pentru a-i încorona pe monarhi, a binecuvânta altarele bisericești, a hirotoni clerici și a-i conduce pe credincioșii ortodocși. Împăratul Yohannes al IV-lea (rege 1872-1889) a reușit să-l facă pe Papa copt să numească patru episcopi pentru Imperiul său, dar aceștia au murit unul câte unul, fără succesori numiți, ultimul fiind Abune Mattewos care a încoronat-o pe împărăteasa Zewditu.

Ras Tafari Makonnen i-a susținut pe episcopii nativi, dar Cairo a opus rezistenta. În cele din urmă, printr-un compromis, Biserica Coptă a numit un copt, Abune Kerrilos (Cyril), ca Arhiepiscop al Etiopiei, și cinci episcopi născuți in Etiopia, pentru a sluji sub el, în anul 1928. Acest lucru a redus foarte mult greutățile cu care se confruntau numeroasele biserici din intreaga țara, de acum barbatii fiind trimisi pe distanțe mai scurte pentru a fi hirotoniți de un episcop. Noii episcopi vorbeau limbile materne și erau mai activi în conducerea zilnică a eparhiei lor, decât fusesera predecesorii născuți copti.

A fost un mare progres pentru Biserica Etiopiană. Odată încoronat ca împărat, Haile Selassie a continuat să militeze, la Cairo, pentru a hirotoni, în cele din urmă, și un etiopian nativ, ca arhiepiscop. A fost un refuz lung și dificil, dar după ce ocupația italienească s-a încheiat, negocierile au prins putere, iar în 1948 s-a ajuns la un acord în care succesorul lui Abune Kerrilos sa fie un etiopian ales de un nou set de 5 episcopi nativi etiopieni numiți de Patriarh. 

Prin aceasta, Biserica Etiopiană si-a câștigat autocefalia. În 1951, Papa Copt Yosab al II-lea l-a hirotonit pe Abune Basilios ca prim Arhiepiscop ales la nivel național, nativ etiopian. Cu alte negocieri și acorduri, în 1959, Papa Kerrilos al VI-lea l-a ridicat pe Abune Basilios la rang de Patriarh-Catolicos, iar pentru Biserica Etiopiană a fost o realizare pe care n-o reusise niciun alt conducator etiopian începând cu secolul al IV-lea. 

Pe lângă autocefalie, Împăratul a făcut mult pentru a reforma conducerea Bisericii. În 1942, a adoptat o lege care reforma finanțele Bisericii. În 1944 a înființat Colegiul Teologic Sfânta Treime, prima instituție modernă de învățământ teologic superior din țară. El a comandat o nouă traducere a Sfintei Scripturi în limba moderna amharic, în 1960, și a fost distribuită pe întreg teritoriul. Haile Selassi a fost responsabil cu construirea nenumăratelor biserici din întreaga țară. Intre cele mai importante se numara Catedrala Sfintei Treimi, Biserica Sfântului Ștefan, Biserica Sfântului Marcu, Biserica Mântuitorului Lumii (Meskea Hazunan Medhane Alem), din Addis Abeba. În afara capitalei, se remarca noua Biserică Sf. Takla Haimanot din Manastirea Debre, Manastirea Asebot, Biserica Sfantul Arhanghel Gavriil din Kulibi, Biserica Marii Mănăstiri din Waldeba și, mai presus de toate, noua Catedrală a Sfintei Maria din Sion, în Axum, și multe altele. 

Haile Selassie I al Etiopiei: Aparator al Credintei

Haile Selassie a fost un mare ctitor de biserici. De asemenea, a aranjat totul astfel incat Biserica să se alăture Consiliului Mondial al Bisericilor și să participe la forumuri internaționale pentru prima dată. Împăratul a fost un om dedicat ideii ecumenismului creștin și, mai ales, unitatii comunității ortodoxe orientale. Recunoscând că Bisericile Ortodoxe Orientale nu s-au întâlnit niciodată împreună de la Sinodul din Efes, și nu luaseră vreo decizie de asociere de când avusesera poziția comună la Sinodul din Calcedon, împăratul a convocat o conferință a celor cinci Biserici Ortodoxe Orientale de atunci, la Addis Abeba, în 1965, punand capat perioadei de izolare reciproca a acestora. 

Cele cinci Biserici au discutat aspecte de interes comun, din 15 ianuarie pana pe 23, ajungând la decizii istorice și convenind să lucreze în mai multă unitate pe viitor. Drept recunoștință, șefii celor cinci Biserici Orientale i-au conferit împăratului titlul de "Apărător al Credinței", pe care l-a purtat cu respect și mândrie. Împăratul a fost un susținător devotat al comunităților creștine aflate sub presiune, în special în rândul ortodocșilor orientali. Încă din prima sa vizită în străinătate ca Prinț, în 1923, a fost mișcat de situația multor orfani din genocidul armean, acestia aflandu-se sub ingrijirea Patriarhiei Armene din Ierusalim. El a adoptat 40 de băieți și i-a dus adus în Etiopia, unde le-a acoperit personal cheltuielile educaționale și de trai, acestia alăturându-se unei comunități armene deja existente în Etiopia. Acești băieți armeni erau cunoscuți sub numele de "Arba Lijoch" (patruzeci de copii din Amharic). Ei au continuat întemeind familii armeano-etiopiene proeminente, care activau în diverse meserii și în societate în general. 

Împăratul a fost, de asemenea, un bun prieten al comunitatii mari grecesti din Etiopia și se știe că a intarit în mod deosebit statutul Patriarhiei Ecumenice, în fata autorităților turcești, în momente de incercari. Vizitele sale în țările din Blocul Estic au fost întotdeauna marcate de respect din partea ierarhiilor ortodoxe locale, în timpul opresiunii comuniste, fie că era vorba de Moscova, Belgrad sau București (1964, Gheorghe Gheorghiu Dej il decoreaza cu Steaua României). Mai multe puteţi vizualiza în clipul de mai sus.. Împăratul Haile Selassie a avut o atitudine plina de grija, intervenind până la un anumit nivel, in fata regimului oficial opresiv cu care se confruntau aceste Biserici captive. În Iugoslavia, pentru a-l mulțumi, mareșalul Joseph Broz Tito a restaurat chiar si o Capela Regală a Sfântului Andrei înaintea vizitei împăratului, știind că Împăratul ar fi fost nemulțumit să o vadă în starea anterioara.

În viața sa personală, împăratul Haile Selassie era profund credincios. El a urmat regulile rigide de postire ale Bisericii sale, urmând o dietă strict vegetariană în zilele de post. Haile Salassie participa aproape zilnic la Sfânta Liturghie, vizitând diferite biserici. Se impartasea de două ori pe lună - conform tatălui autorului articolului de fata, martor al acestui program. Înainte de fiecare călătorie pe care o intreprindea în străinătate, mergea mai întâi la Catedrala Sfânta Treime pentru a se ruga. Prima oprire, la intoarcere, era tot Catedrala Sfânta Treime, si tot pentru a se ruga. În timpul zilei, dacă vedea vreun preot, indiferent cât de umil ar fi fost acela, el se oprea să-i sarute mana.

Fiecare declarație publică era un omagiu adus Creatorului și cerea binecuvântărea Sa. Când a căzut monarhia, Biserica Ortodoxă Etiopiana Tewahedo si-a pierdut statutul său de Biserică de Stat. După ce a fost detronat de către junta militară marxista Derg, în septembrie 1974, împăratul a fost ținut sub arest într-o clădire mică, in Palatul Imperial Menelik din Addis Abeba. Această clădire se afla in apropierea uneia dintre bisericile Palatului, Biserica Maicii Domnului (Kidane Meheret). Oprit de la participarea la Sfânta Liturghie, însoțitorii săi au atestat că Împăratul, îmbătrânit, statea la una din ferestrele acestei case, pentru a vedea biserica și putea da toate răspunsurile, luand parte macar pe aceasta cale la Sfanta Liturghie.

Din păcate, după ce a murit în august 1975 în circumstanțe extrem de suspicioase și misterioase în timp ce era întemnițat, Haile Selassie a fost îngropat într-un mormânt ascuns si nemarcat. Guvernul Derg a interzis în mod special desfășurarea oricărui tip de slujbă funerară sau memorialistică pentru împărat. În noiembrie 2000, Biserica Ortodoxă ecumenică Tewahedo a efectuat o slujba funerară imperială completă pentru el, iar osemintele împăratului Haile Selassie fusesera dezgropate din mormântul secret si reîngropate de către noul guvern al Etiopiei.

Deși noul guvern a refuzat onoruri de stat pentru împărat, Biserica a luat ulterior rămășițele regale și Haile Selassie a fost pus să se odihneasca in locul de veci pe care si-l pregătise lângă soția sa, împărăteasa Menen, într-o capela din interiorul Catedralei Sfintei Treimi. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Etiopiene Tewahedo la vremea aceea, Abune Paulos, a adus un omagiu împăratului Haile Selassie, ales al lui Dumnezeu, Rege al Regilor Etiopiei. El a dpus, că nu numai Biserica Etiopiană Tewahedo, ci intreaga Etiopie, Africa și lumea în general, îi datorau împăratului Haile Selassie o cinstire imensă.