George Anca
punctul albastru
ruina omului desenată pe piept
femei pe braţe vulturi şi avioane pe gât
alcool (aş bea puţin alcool) alcool şi tutun
mereu tot alt model
de înţepat cu acul
muiat în tuş
eu cu atâta tatuaj pe pile
m-aş sinucide am un singur
punct
albastru
pe obraz
şi nu ştiu unde să-l arunc
nu fug
ţigările mă întristează fumându-le
cânt peste tot am notele la mine
joc aproape după muzică fotbal
în ţarc mă bat numai când e nevoie
n-am furat niciodată am învăţat să fur
ale mele sunt florile cele mai îngrijite
un punct pe faţă-i totul
acasă voi merge la pescuit
arunc undiţa şi citesc o carte
număr la plecare peştii urlu
de bucurie că i-am prins şi dau drumul
celui încă în viaţă sau tuturor
e o pădure uriaşă prin care trec
îi calc rădăcinile îi iau în braţe tulpinile
cad din vârfurile uscate pe crengi verzi
îmi sfâşii hainele
cu teamă să nu fiu despicat
şi-mi apăr faţa îmbrăcată într-un singur punct
lăuntric
lăuntric au supt ochii îngheţul de pe mască
creşteam cu lacu-n ţeapăn versant coborâtor
privirii-n vârf să-i cad şi să mă încolăcească
frânghii de ape rupte de oglindirea braţelor
nerăsfirat de peşti în goană după hrană
deasupra urletului de râuri pământene
plecam să caut somnul pe stânga-ntr-o cabană
să nu aştept căldura şi să o vreau cu lene
dar tot acolo altul cu pleoapă fericită
iubirile uitându-şi se ridică din frig
de moară fus paletă la mori de stea înfiptă
în jur se-nvârte piatra şi ceţurile ning
pantomima inelului
mi-ai dat inelul în întuneric
îl pierdusem tăceai somnoroasă
lumina te-o trezi cu ochii la inel
încep altă pantomimă eşti aceeaşi
în jocul meu degetele ochii
cu o privire tandră spre păpuşi
în leagăne călătorite
în lună după micii prinţi
cele mari la teatru
încep singur pantomima trezirii tale
să-mi dai inelul fără să mă vezi fără vorbe
duc o mână spre păpuşile de pe ţărmul mării
un invito cavaleresc surpă instrumentele peste orchestră
trezeşte-te să-mi dai inelul acesta din deget
eu să-l mut din întuneric în bătaia luminii
şi pantomima să n-o mai sfârşesc
trezit
trezit pe deal printre furnici
am lunecat întins la pas
în vale apele mai mici
şi razele din ele să le las
în strigătele fraţilor complici
reci bolovanii veşnici de la ras
pe lacul verde să-i ridici
în pântec să-i împroşti pe nas
şi când ne-om tăvăli în moi
solzi de balaur şerpi cuminţi
printre albinele în roi
din creanga vechilor părinţi
vor tresări cu ochi de-apoi
şi se vor stinge pe velinţi
cu luna
cu luna în oglindă
ieri noapte începutul
seninului de ghindă
ţi-ntinse aşternutul
cazanele încinse
zburau deasupra cir
când ţi se mai întinse
şi fir de trandafir
în zori la parapetul
de lut al unei gropi
îţi apunea portretul
printre zvântaţii stropi
prietenă sau floare
de te năşteai iubirii
vedeai că nu te moare
văzduhul tău ci mirii
şi-n tine strecuratul
ca de argint spălat
îmi ispăşesc păcatul
de a fi înviat
aceeaşi frunză
foşnind aceeaşi frunză lată
într-o pădure fi-voi fag
la fel de nalt la fel de drag
ci nu copacul fără tată
lăncind aceeaşi frunză dinte
nu voi mai fi cândva stejar
căci gorunescul meu părinte
din rădăcină-mi creşte iar
treceam cu-o pasăre pe sus
eu pe pământ ea pe aripă
cu mine fagul a apus
cu ea stejarul se-nfiripă
vox
auzit-aţi de o apă de o vale de un crâng
se întind la umbră mese iar pe soare nu se strâng
doar la noapte la pomană o să-i lase gura apă
mortului ci mulţumiţi-i când el cască vă adapă
o nici o pană nu scrie în praf
numele mamei sale pasărea
o nimenea n-o sparge dinăuntru-i
să răsară puiul cu o pană
turma noastră surioară şchiopăta printre pâraie
lupii văile sub labe le-au lăsat păşunii line
să le umple iar sfâşie cea mai grasă-a noastră oaie
dar noi o târâm ea ară plug cu gheare de jivine
neam dulce împăcat în pom cu dinţii
din cer ştirbiţi de sufletul zburat
în gura dezgrăită de părinţii
atât de mulţi sub pietrele din sat
poteci de urme vaietelor suferinzii fără suflet
le scurmă în batjocură pe funduri de bâldane
tot vrei să te îneci să te scufunzi ca-n ceruri
şi faţa apei nu-i adâncă nici cât faţa ta Ioane
ieri cine muncind muncise pentru morţi murind
azi nu se mai încumetă să-şi smulgă părul
azi cine ieri ieri cine azi nu plânge
nu roade albiile cât nici ieri nu le rosese azi
îngăduie-i pieritei îngropate
de ani de zile tot aici
să ducă fundul gropii-n spate
şi când vei vrea să o ridici
moşit
slujit când păsări cântă ciuma
de-alesăturile de fum
ale gheenei mi-e postuma
umbrire chipului de-acum
în viaţa mea cântat-am fuma
pământului tăcut postum
şi-n şirurile de acuma
fâlfâie păsările scrum
tăcută soartă sat pustiu
moşitul prunc buricu-şi pune
la streşini stinse în laviu
s-audă noaptea prin minune
prin păsările fără piu
cum pică blânda mortăciune
în pod
în podul de la cucurigu
deschizi fereastra intră frigu
aprinde rogu-te lumina
şi uite-o în pervaz pe Gina
cu toate ale ei şi calda
între-ale noastrele Smaralda
iar limpede ca ziulica
întunecata de Romica
acum cu gin, smaralde şi cu rom,
soldat jos puşca fă-te om
*
când am băut o noapte vin
şi ne-am legat de Rozmarin
când am plecat băuţi pe front
şi Rozmarin şi Dormidont
din câmp de s-ar întoarce criţă
şi Rozmarin şi Dormidont şi Ştefăniţă
ce-mi era odată
ce mi-era odată dealul
când fugit-am la oraş
nenoroc de-a fost Ardealul
botezatu-m-a alt naş
ce mi-era crângul din deal
când veneam de prin străini
poreclitul meu Ardeal
că prinsese rădăcini
până-n culmea dealului
mă ţineau puterile
apele Ardealului
izvorau şi serile
prin ritmul
prin ritmul blând de lapte
ne oglindească neagră
oglinda dintr-o noapte
atinsă de pelagră
departe-n urmă cortul
cu trupurile noastre
să ne mai plângem mortul
nepitulaţi în castre
strigoi în goana lunii
să putrezim la soare
de când ne calcă hunii
şi până la Scrisoare
viscol
îmi scutură din ceruri mana
bizonii leii marijuana
le dau să pască ochiul verde
şi craniul roşu să-l dezmierde
căci fir văzut de săbii taie
primăvăratica-ne ploaie
ascunsă de iubire unda
ne mistuie în slavă nunta
marijuana
pereţii aplecaţi
pe masă marijuana
noi doi schimbăm
chibritul la o panţarolă
mototolind în ghete
careurile tablei de şah
eu închid ochii de noroc
ci tu priveşte dublu marijuana
halucinându-ţi-se o verzuie
de oase subţiratice femeie
necunoscută treizeci de ani
fără o zi când eu ţi-o dărui
a mă ruga la dumnezeu
s-o laşi şi să trăieşti
ce groază mi-e că vei primi-o
şi mâine-oi scrie cum din lanuri
o secerasem noaptea
şi între ziduri drepte am adus-o
chibrit la 25 de puncte
cale
o cale unde se alungă
în bocet sufletul prelung
de-i umbra vie să ne ungă
mâhniri cu groapa o ajung
de-a te îmbrăţişa pe moarte
şi lanţuri verzi de păpădie
şi turci cu capetele sparte
prin iarba noastră fumurie
să-ţi crape rumenele toarte
aruncă-mi firul simetrie
banchet
arde-ne în Dealul Bou
focul rupt de osul nou
craniul lângă stoarsa cană
vede vremea ce înseamnă
dintre-ai săi pe un tărâm
dusu-i veşnic şi bătrân
până-n grinzile-i că n-am fost
creştetul îl poartă starost
a lui îl încearcă-n toţi
se proptesc în trepte roţi
când se huruie spre el
noi benchetuim la fel
era deal blajin un bou
împungând în Craiul Nou
înspre corn cu pasul lins
îngropam acelaşi ins
dedesubtu-i răsuna
tare-n buză marmora
dar zări-vom corn mai nou
ca în dealul Dealul Bou
stampă
ţigănci sărace babe
două ţigănci oarbe
merge prima merge prima
e călcată cu maşina
se cunoaşte cât plăteşte
un boier cu ochi de peşte
pentru baba oarbă
cu autopsie-n grabă
pomană îngropăciune
fiică în adopţiune
măritată de minune
însă ce ţinuse minte
oarba doi o rugăminte
să o calce şi pe ea
pomană să i se dea
la un timp adevărat
guri nemartore-au mâncat
că bătrâna care vede
nici acum din gust n-o pierde
fluid
pe metal topit un lemn de umbră
curate mâinile se-apleacă
umbra iat-o
metalul în cuptoare-i mai departe
un lemn adevărat în scaldă
un lemn în scaldă
umbra pe izvor
va apuca să-l vadă
şi să moară cum şi
metalul în metal topit
sau cel topit cum
moare-n umbră
Hortiat
în Hortiat un secol dus o ciumă
cum s-a văzut pe lângă Munte
şi sufletul doar de huidumă
se lenevea să se încrunte
casa din Hortiat neînchipuită
perdelele din spuma ciumaţilor
nu-s cât ferestrele
nu sufăr dar nici nu
m-ai vindecat moarte
femeia mea
încalecă şuviţe în flăcări
ultimele păsări îşi dau foc
înainte de împerechere
departe în uliţe plânge
lacrimă de ţărână vântul
şi mai departe braţe se-ntind
să iasă din carantină
până când noaptea
plină de furnici
sau guşa zburătoarelor
acoperă ferestrele
casei cu vedere
în Hortiat
zilele
zilele mi-au îngropat
toamna frate pe vecii
neagră seară nesfârşii
în surâsul scuturat
plugul pe comori din vii
ni-l urneşte la arat
Roma către Ararat
printre cruci pentru copii
ne-a întins surâzătoarea
prin mătăsuri şi aba
lui colina mie marea
mugurilor o nuia
aţipind în zori la floarea
de zăpadă când se ia
la goană
la goană
şi copii şi vânători
în gât ni se opreşte codrul
cine-o să scuipe lupul
la întoarcere pe pod
câinele bătrân este împuşcat
petrecem orele de aur în amiază
risipirii tuturora peste
vatra cealaltă a vetrei
trecuţi şi trişti
ai lupului
valul
valul m-a visat
despărţit de-ai mei
plutitor bărbat
lacrimi de femei
eu visai un val
fără margini vast
sub un cer naval
singular şi cast
nemailegănaţi
orbi de un inel
cu ochi împăraţi
m-am trezit în el
cumpănă
mamă
timpul în pădure
lupii mai puţini
duhul oilor pe uscatul fântânii
crescut deasupra ei copac de pământ
mamă
dinspre Bălceşti suflă fântânile peste păduri
copaci de pământ se usucă până la toamnă
în curtea îngheţată de
mirarea însetaţilor
mi-e sete de când păzesc oile să nu
rupă oborul şi să bea turbarea lupilor din cer
mamă
apucă-te de fântână timpul să mântui
lasă la urmă gardul de fier
cărămida de casă
pădurea de iarnă
citeşte sufletul de pe muntele Builă
al cui o fi şi mie strigă-mi mamă
strigându-te pe tine să te aud din pădure
lucrătorii vor intra în pământ
şi singură o să apleci cumpănă verde
din pădurea fărălupilor
în greieri
orbită luna de far
viaţa infinită a liniştii
şi eu fără voi fete ale apusului
tu porţi în braţe fata
pe tine fată în braţe te poartă mama
şi fetele din stampe de pe câmp
retează paielor spicul
să-şi privească prin ochean în pământ
vrăjitorul cum le surâde
şi eu treaz feţele greierilor le întorc
spre miezul iadului
să mi-l aducă în cântecul lor de fete
cu somn copil
tu porţi în braţe fata
în vis
şi ea te trezeşte în lanul fără spice
mă apropii cu picioarele ude
să mă întind peste paie să dorm
treziţi-mă cu voi
cu braţele voastre
cu farul cu viaţa
infinită a liniştii
şi să plecăm
în locul meu rămână
spice miraculoase
ni le secere munţii ascuţiţi
să plecăm în pasul meu
şi voi ridicate steaguri de iubire
prin pădure deasupra lupilor
călătorim şi adomim iarăşi
fata te trezeşte în braţele mele
şi pleacă pe marginea lacului
cu ochii la insula de nufăr
fată de nufăr din tine
cu o apă cu lună
şi eu faruri aprins-am
să te orbească de drag
şi să adorm în greieri
fericit şi înspăimântat
Ruda
un om lumină sus în acaret
la geamuri pâlpâie ascet
din lanuri capul mi-l ridic
izbindu-l noaptea de portic
el va deschide la curaj
toacă de lemn clopot de aliaj
pe mâna mea să lase şi în pumn
să mă primească autumn
rugămu-ne în dosul stânii
să nu se supere bătrânii
că ne-am născut pe prispa lor
şi nu oricum şi nu cum mor
în locul bărbilor trifoi
pe câmp în sus înflorim noi
noroiul se usucă în suflări
de peste mări şi ţări călări
un singur vin ţâşnit la lună
poate se varsă-n cale bună
acelaşi sora tescovină
ne bucură la rădăcină
se duc mai multe zile-odată
ceilalţi la ţuică-advărată
se ofilesc ciuperci în masă
băurăm vremea cea frumoasă
gâştele
gâştele în
zburătăcitul unghi
spre răsărit
întinse
în orizontul meu
astăzi le voi urma
iubito
dar verde adâncul
ferăstruit de o cetate
spumegă poruncitor
să rămân departe
în numele tău de corabie
atunci
te sfâşii scufundându-mă
în încăperi împrejmuite
de paznici înecaţi
asurzitoare ielele în ceruri
te caută spre apus
şi eu
le voi urma iubito
dar rădăcini
în noaptea dinăuntrul
stelelor scapără
şi ars eu sar de bună seamă
să nu ardă
copacul crescut pretutindeni
până la tine
să îţi pic în poală
iubită a mea şi a stelei polare
dar toate surorile
păsării ibis
adio spun toamnei
cu fiecare aripă
într-un vârtej
adormit pe marginea fântânii
de unde spre tine caldo
le voi urma
inundate deşerturi
coboară o treaptă
fruntea luminoasă i se surpă
Maria este aerul gol
faţa ca un ochi i se închide
celui puternic în singurătate
faţa i se pleacă la pământ ca un genunchi
înăuntru strîns un roi de demoni
el îşi aruncă sfânta haină înainte
mâinile şi le împreună în pământul
dealului în huma
dealului în vizuini
se prinde de rădăcina
mierii întunecatei
se târăşte pe treapta
câmpului cu verzi râuri
i se învârte cerul
pe faţă
grâul faţa fiului
i se învârte cerul până la moarte
cerul câmpului
noaptea printre dinţi îi şuieră şarpe
ridică mâna a limbă de moarte
vântul doar s-o dezmorţi peste noapte
loveşte călcâiul rotund
hârca ruptă a neamului de prund
copilul şold creşte până la şoldul celui prăbuşit
şi iar o ia pe cîlcâi în sus
teaca sabiei s-a umplut de gheaţă
apă fiartă din inundate deşerturi o s-o reverse
convalescenţe
convalescenţe domenii
de părăsire-a poienii
fresce lubrice sub acei
ochi ai cărbunilor zei
femeie atârnată de lună
şi de septembrie cu brumă
arătarea sexului
în zidurile şesului
boală în coaja săgeţii
focului cu scaieţii
seruri în venă mată
de seraiuri şi fată
detalii din talii suple
peste umbre quadruple
Aretuza
de-un crac de stejar
spânzură buza
spionului măgar
iubit de Aretuza
Aretuza du-te
la birou şi cere
pensie trei sute
cât mai ai putere
sau roagă primarul
să adune satul
să taie stejarul
să-ţi iei spânzuratul
Aretuza Aretuza
i-ai fost ăstuia farfuza
cu toţi te fi-mprospătat
şi-ai fi spânzurat un sat
umbra strigoiului
ce ne vom face noi
umflaţi de apă
vacile slabe graşii boi
cu cornu-şi sapă groapă
strigoi
cinic
lanţ hercinic
codrii goi
cum se mişcă nu-s de noi
ia-ţi o falcă
de pe cer
şi ţi-o calcă
nor vier
ca pe scroafă
groafă
grafă
graf
praf
pulbere de luntraş
vârf scuturat de oraş
sat
lăsat
sub potop
în galop
frunte
punte
de grăunte
înecat cu munte
şi mărunte
cărunte
gerunte
mamă de mamă
tată de tată
apă de apă
apă de apă
cheamă nu cheamă
cată nu cată
pe apă apă
sub apă apă
zi strigoi
să stea puhoi
pavăză
spune pavezei cavaler
să-ţi dea drumul pe o cale
unde eu nu pot să pier
umbrit de zalele tale
şi rar îmi mai spune vino
cu toată oastea nu vin
ori singur ori cin'o
porni în loc străin
spumă
şi până se desprinde norocul de a
ne fi născut şi plecat şi rămas
în şesul acela în valea aceea
cineva uită să plângă acas'
cineva uită să strige-n lună
până când ochiul cutremură-n zadar
o spumă care vine să ne spună
ce albă e că e din depărtar'
mesteceni
prieteni albi neîmpuşcaţi
mesteceni paisprezece fraţi
şapte din voi vă sunt surori
ce s-au iubit cu franctirori
din palidele râpi demult
cu umbra altui neam m-am smult
în sân de cuib zburau coji sparte
pân' la a paisprezecea moarte
tulpini ne-am dezrădăcinat
din vârf de paloş îngropat
la ruga florilor de mină
nopţi de albastru ne lumină
arbori pribegi fără de flori
ne fulgeră de şapte ori
mirese împrimăvărate
februarie pe jumătate
prin laţele de ceaţă
coaja
sonetului de mesteceni
aţâţă ziu
paisprezece cai linşi
or paşte
road
înceata roadere din roadă
se va sfârşi peste un ceas
când o să cadă o iscoadă
pe brânci din cer încoace tras
prin poame calea va străbate
cu gură răbdătoare or să ragă
copii născuţi pe jumătate
la judecata cea întreagă
se sfâşia
prin gardul de ciulini pui de nimic
te alergase să te piardă
un braţ rănit al doilea voinic
lua bătaie de la mamă cu o joardă
tu luleluşă mai bătrână scăicior
nerprins ghimpii ori dumneata
rupsesei pielea braţului fecior
încât apoi şi celălalt se sfâşia
spectacol
pe-o parte-au căzut frunze
pe-o parte au curs ape
s-a subţiat pământul
îl învârteşte vântul
în mână ca moneda
zvârlită nu mai sună
şi jos efigia
e soare sau e lună
Rusalii
degeaba ploi dacă în veci
pe zid aşteaptă feudalii
în val de spumă să-i îneci
o albie îmi daţi Rusalii
via sau oaia miei s-o sugă
ori toate numele de hram
ci laolaltă glas de rugă
nu apă-n matcă decât neam
Adam bogomil
a patra parte-a lumii Avel strigă mor
heptameron continuare pân' la opt
din naştere strânge botez şi înviere visător
şi ce-i lipseşte nu se află-n timpul tot
trup de pământ să-nghită cum născuse
sânge marin soarele ochi mintea ca norii
vânt în plămân de respiraţie sau tuse
cap de făclii din duh-proorocitorii
din gol
şi vezi şi fără ochi ochii tăi
de tristeţea verdelui când plânsesei
fără vedere mi-e zarea zidită
mările zburat-au în rochia aripă
de-ar răsări nu soarele mireasma
nudului tău nu luna
furiile împreunându-se
sufletul lucrează la un urzoi
coaste pierdute în muzică
mai urzeşte-mă pe o luncă
meditezi ce lungi ocoluri
să mă ajungi spre a mă alunga
în nebun îmi dai drumul
a ne întâlni în secret
maestrul îţi e necunoscut
nici eu nu mă cunosc
te ispşesc suferinţei
păcat al tăcerii strigate
nu eşti în inima ta aceeaşi
ca în inima mea iubito
fiinţa nescrisă ochilor din gol
fraged urzite borangicuri
poem indian
departe vei ajunge într-o zi
departe India de-ar fi
din satul sufletului am înălţat
glasul spre ţara lui Por împărat
gândurile bune adape-le
în vorbe împletite cu apele
cântece şoptite a risipă
în miresme să le bată clipă
totdeauna niciodată acum
dimineaţa din noapte la drum
*
câinii lumii ia-ţi bastonul
nu te iau în serios
maistor Rumi Albionul
30 Isus Hristos
cu parale nefârtate
macaroanei papă-lapţi
latri ale ăstor coate
juzi mulahi sardari hinzi bapţi
n-ai idee sarea Sarei
sari la bot vocabul bocn
derbedee fiecare-i
japca îngropat de-a mocn
mai cuminte şi căţeaua
şi preoteasa bulion
la plăcinte d'ele de-au a
treizeci în Albion
cum cu surlă înlemnindă
bastonezi poet latin
câini nu-ţi urlă dai la bindă
mort buricul de amin
turmă
dezgolirăm vulpile
ursoaicele găinile
înfăşurarăm sforile
mătăsurile cingătorile
intrarăm lângă focuri
lângă ghiocuri pe ciocuri
mâncarăm ne săturarăm
de treabă ne cătarăm
adormirăm şi visarăm
că de treabă ne cătarăm
ne tezirăm şi mâncarăm
şi de treabă ne cătarăm
visarăm ne săturarăm
dezgolii o oaie
din lupoaică bălaie
înfăşurai o zână
în mănuşa din mână
intrai în rai
dacă scăpărai
în pumni capul
mi-l ia dracul
rugăciune
nu mai spune
tac şi cad
fără iad
azi să fiu
în totul viu
mi-aş mâna o turmă
cea mai de pe urmă
până aş trăi-o
toată de cu zio
pe o spinare
pe o spinare de grade fantastice
urcă un sac împăcat să crape
oasele-n muşchi inelastice
inele-n sânge vor s-adape
şi moalea curte pe unde calcă
cel cu spinarea şi fără an
şi-ngroapă nisip câte-o halcă
să crească sacul din groapă-n maidan
a uitat va să zică până
unde trebuie el să care
nu moare nu duce ţărână
grăunţele cer măcinare
şi câtă pe un pântec za de
năduşeală-n cămaşa scoasă
când prea devreme vede cum cade
visând că se izbeşte de casă
nu este adevărat acest sac
noi toţi ne întrecem cu el
tu te împaci eu mă împac
lui nu-i bea din sânge osul-inel
atunci spune pe a cui
spinare ne trecem fără de baieri
că între semeni destui
singur îţi vine să te încaieri
la frunză
la frunză vara toamna devreme
dar parcă numai vara frunza toamna lemne
frunzare fără odihnă plute golite-n jur
câte un os cutremurat al tăietorilor cu guri
plute din mal rănite-n rădăcină frunza înecată
salcâmii fluturaţi pe foamea vitelor vacantă
plute din luncă umbră porumbului nisipurilor
argint şi sălcii prunii vâscul chipurilor
se însera căruţele spinările gemeau mai gem
crengile veştede le-acopereau în semn
de întomnare falsă ori grăbită peste feţe
lemnul mai greu frunze din ce în ce mai creţe
femeia către soare
mare ţi-e arşiţa să vină seara
lungă dară de noapte mă tem
mare îţi este şi noaptea ziua
de dimineaţă nu o blestem
mari sunt copiii naşterilor din
prima şi ultima iubire de noapte
din adăpostul de arşiţi nu vin
seara s-ajungă să-mi fie lungă
tu nu întârzii norii apusul
cu ploi şi noroaie toamna aduc
pe o margine-n jos pe alta-n susul
drumurilor pe lângă tine apuc
casele
casele în cerneluri noi nu le-om locui frate
fântână din umbră visa-om să o înfigem prin nume în vatră
întreabă-mă cine ţi-a născut într-o doară părinţii dacă
din suma bolii ajungem jumătatea cărunţilor de mai au păr
fratele şi copiii ce-am fost eu copil pomană împart lumii
pe prispa tristă însă nimeni să nu întindă mâna
viile nove prunii galbeni cum se mai dărâmă
vânzarea multor roade n-are vreo putere cum vedeţi
şi când mor împăcaţi şi nici între ei nu spun ocări
fie blesteme să nu ocolească datina crescând
unde ne este fiinţa venită acolo statornic
cineva s-o povestească de aproape cu înţelepciune
ne-am sfinţit şi risipitu-ne-am toţi pe o foaie de biblie
poezia satului ştearsă-i de pe un acum al nostru
descălecat
strigă din cenuşi portarul oaselor femeieşti
cu ochii spre geamurile copiilor
prin paiele de bambus românul de grâu
crăpăturile cancerului de lemn să le astupe
la garduri în miros al gurilor pline de muşte
cu palmele peste paturile slugi măduvei spinării
fata descalecă de pe cal însă din ea nu naşte nimeni
împreunată cere să-şi atingă lacrimile de copite
mai vede apa de argilă cum i-ar plăcea cărnii
bărbaţilor le mulţumeşte şi descalecă mai jos
sub umbrelă
mama întorsese cireada
şapte cămăşi ude schimbase
bătrâna rupea surcele putrede
dar neamurile celelalte
o spinare întunecată
unde zadarnic ţii posturile
şi deodată nu le mai ţii
curtea cu gâtlejuri năclăite
viaţă pe zile sărăcie pe viaţă
plânsul creşte mulţimea noroiului
şi femeie îmi apărea sub umbrelă
mută cu ochii trişti spre pomul plin
măr palid
mă joc cu un măr în faţa apusului
îl arunc alerg prin mireasma lui
îl prind şi-l arunc
numai privire
doar dunga mâinii îmi văd
măr palid
aproape cât mine de mare
îl prind
în susul apusului iar
ducă-se vâjâitul
unduie încă jur împrejur pe pământ
şi seminţele
să nu fi venit păsările
apele ar fi vărsat aripi pe câmp
nici dimineaţa să nu fi venit
tu să-ţi fi fluturat părul ameţit
trebuia să treacă printre bălţi doi oameni uimiţi
aşa mi se părea şi te strigam
dar cuvintele repede se făceau răchiţi
verzi şi sfârşite împletindu-se-n aer
dintre ele am fi alergat
cu tălpile în adâncul primăverii înalţi
până la florile pomilor de ce n-ai venit
şi seminţele te-au aşteptat
statuie
ramurile fugăresc prin aer roade
chipu-ntreg şi părul încâlcind
stele viile cârcei să-nnoade
se târăsc pe glezne şi pe coapse şi pe gând
grânele şi păsările suie
şi trezesc în umbre de maşini metal
râul duce-n braţe o statuie
a copilăriei ruptă dintr-un mal
pentru libertatea individului şi
bucuria prietenilor de apoi
în ziua lui sâmbătă din mai
rece al secetei lemn
petrece o oră de rai
cioara în salcie moartea nu
sora iubitei fără de soră
o oră de rai petrecu
ţiganul cântă pe balta Piu
la ţipătul puştancelor ţine
cu glas la ora de rai la fine
o roată
la trei paşi găseşti spitale
pentru picioarele tale
ţâţa curge pruncul suge
plutesc pe lapte coşciuge
nici copita calului
nici groapa călarelui
ai sub spumă să te scalzi
plânsul morţilor tot calzi
n-ai o roată ne-nvârtită
să te ducă în ispită
son
vreo patru ori doar trei înaripări
vreo două ori doar una ori nimic
sunt păsările fripte pe la cuvântări
şi câte să mai zboare în pielea de calic
poate acelea neatinse de-mpuşcări
nu pentru a se fi ascuns de un alic
ci pe pământ că un vânat mai acătări
pe gură se desfaşă să-l dumic
dar mieii nu-s nici ei în porcii lor
nici eu nici porcii şi nici pielea
salatele şi cojile unsorilor
covoarele de ceară ale bisericilor Delea
ci fără de înaripări peste cotor
tot păsările neînfulecate-or fi acelea
vremuri
un cântec oh pe vremuri mai cereai
azi noapte nici buha bătrână
nu a deschis mari ochi după buhai
prin foşnet văzător să te rămână
ce vremuri şi acum o săptămână
prin chiciură cu strigăte de Tla
când te lua într-un sfârşit de mână
iar până azi de multe ori se scutura
acum
urechile au ascultat
un ghiont un nas un împărat
morman e cleiul aurit
acum când surzii s-au scopit
bretelele din gât cu glas
întind un zgârci la parastas
viscerele din toţi ai lor
pecingini varsă cu amor
pe pulpe în genunchi sub labe
trifoi o iesle pentru gloabe
pământul supt-a cu Ion
măselele un milion
acum din gură pe-ale cui
le scuip în oasele de pui
când ţi-ai făcut copiii mari şi mori
când ţi-ai făcut copiii mari şi mori
ei cresc fără de tine copiii lor şi mori
copiii lor nu te-or vedea decât în poze mori
când ţi-ai făcut copiii mari şi mori
când arborii dintâi poeme se tăiară
hârtie nevăzută moartea scrisă dinainte
ţi se oferă literă sicriu gorunul gordian
când arborii dintâi poeme se tăiară
când sărutată mâna de părinte sacru
voalate siluete cutremurându-le din ochi
pulverizate hrube cu boemi de piatră
când sărutată mâna de părinte sacru
când numele fiicei nu-l declinai în Faust
pe vorba către dome din Eminescu naţii
niciun român în ţară că n-o să mai rămână
când numele fiicei nu-l declinai în Faust
când Bărăganul palma cu scob ne adăpase
asume-şi poezia din poezie insul celălalt
şi te credeai poet mai altfel întru sine
când Bărăganul palma cu scob ne adăpase
când cinstea în post-scriptum ai extins-o
de meserie moartea acoperită frate
ori compania arsă înfrăgezindu-şi scrumul
când cinstea în post-scriptum ai extins-o
când n-ai vorbit de gestul fiinţei Balachunder
văzându-l auzindu-l pe veena omofon
rotundurilor butii cu plinul numai sunet
când n-ai vorbit de gestul fiinţei Balachunder
când nu s-ar mai prin aer pământul recerta
religiile humei pe ramuri de mistreţ
nisip insesizabil prin sângele tragodic
când nu s-ar mai prin aer pământul recerta
când cu Brâncuşi ospăţul întors firimitură
Christos te îmbiase din lemnul cu orantă
întreitura dogmei familia picteze-o
când cu Brâncuşi ospăţul întors firimitură
când fetele ascultă de tatăl mort al altor
iertarea numai stilul aducerii aminte
numai de ploi nu înfloriră teii-n cale-ţi
când fetele ascultă de tatăl mort al altor
pânză
am ales o singură pânză
de peste apă
când mi-a ieşit înainte
femeii celei dintâi i-am întins-o
pe maluri o încerca din ispită
şi noaptea s-a dus prin sate
iar în oraşe nu-şi privea umbra
dimineaţa s-a întors la pânza
de peste apă aleasă de mine
cu mâna mea am acoperit-o
aflându-mă sub valuri de râu
a aşteptat să îi ies înainte
necunoscut iar eu învăţasem
cum n-o s-o mai văd pe sub pânză
şi-n iarnă se va grăbi la vreme
de gheaţă îmi va cere din suflet
să strâng la piept haina pânzei primite
aparenţă
înainte ai oraşul
unde cască e un om
duci o trenă provincială
ce se moaie-n şesul fiert
cât de singur tânăr cum
calcă drumul trece lumea
chici volante fără cariu
din muzeele străine
corpuri fragede cu deget
prin inele îndreptat
golul de viteză
al maşinilor salvării
te opreşti într-o secundă
mergi pe străzile prezbite
cu nume de cocoşaţi
nu-s fete contagioase
chiar primindu-se în braţe
nu se molipsesc de ele
şi atunci cu toţi se taie
mai des decât drumurile
mai rar decât s-au născut
fluier
din pom a căzut fluierul
găurile i-au rămas până toamna în crengi
noaptea era ca toate fluierele
venea cineva şi înfigea dinţii în marmora cea mai apropiată
puţuri astupate nu schimbau numele pământului numai
când urşi la rând se prefăceau în degete departe
şi veveriţele pe trunchi în rictusuri prea mari
iar de metamorfoză se speria sufletul
atunci pomii se goleau de găuri
apă-n care să se scalde pictoriţa
culoarea-n tub e Anacreon cântând
că obiectul drag iubitei sale este
paleta-l prinde şi din pensulă
prin ochi se face pată pe opusă pânză
dar picură pe mână sau dedesubt
în valurile ei de creste
şi apă-n care să se scalde pictoriţa
cere călărind pe muza mânză
rostul cel copt al facerii
era într-o noapte acasă la noi sub fire fără egal
în fir nu se trezea apa în ocoluri acasă cu portal
ocolul fără noi întâi pe pajişte ne bucuram de el
pornise pata apei unde capul se oglindise chel
a doua oară ne încăpăţânam dacă dacă zadarnic ni-e bine
să nu uităm nimic din trei serpentine
a patra îndoire în zaua caldă cinci şase
cu urme pentru fericiţii altfel netrase
şapte
la noi sub fir acasă era noapte
pleoapele zicalei
piciorul tău să calce nori
cocori să îndrepţi aplecaţi
odată de două ori de iubire ori
trup de pleoapă care baţi
pumnul şi cercul rupt
în cot în umăr ţi-ar fi plâns
iubito dedesubt
când mâna
s-ar fi strâns
în cerc în locul umbrei maibătrâna
de ce moare femeie
câte puţin corpul în rochii
de ce s-au închis
ochii
pleoapa fiind cheie
sau dinadins tu dobori căldura
trupurilor ţie veşminte
pe care coapte le dai de-a dura
omeomerie
banii cădeau din ei înşişi
mai înainte se rupeau
iar înainte de a fi strânşi-şi
priveau inşi ce se buzunăreau
sufletul mare a căzut
s-a rupt mai înainte
iar înainte de a fi un lut
vedea nici oseminte
eu dintre voi ca bancheri
mai înainte părinţii
şi mai mult nicidecum ieri
părul galben precum acum dinţii
dar omeomeria spune
ce este ea prin poetul
din graiul graiul din lume
lumea din încetul cu încetul
înţelepţii
casa împăratului înghite în sec copile
bătrânii erau înţelepţi şi lăsau în pace
casele mici până târziu să se joace
câte trei patru 5 6 7 nouă 10 zile
dar prea multă înţelepciune fiecare avea
şi se încoviase fiecare nu sub ea
nu ştii tu însă au început să creadă
că sunt acoperişuri ziduri copiii ceată după ceată
casa împăratului s-a dărâmat înfometată
înţelepţii s-au apropiat de case mici şi de copii
nu ştii tu dar au început să creadă
că la fel ca înainte le va fi
burleştii
hai pe capră şi tu călare
dă-te de pe berbec jos
mă voi face întâi eu mare
apoi tu de prisos
nimeni mai multă-n frumos
cuminţenie n-are
dă-te de pe berbec jos
hai pe capră şi tu călare
duce-mă pe mine la poartă
unde vei urma imediat
pe lângă o pisică moartă
când în oraş am intrat
să văd cum dumnezeu iartă
că nu greşesc la toartă
cu fruntea lui păcat
unde vei urma-n poartă
vezi cum pic de pe şiră
a lucra în fabrici de gem
ăl mai din dos barem
cât ţâţele se acriră
şi te-au prefăcut în ghem
să vezi cum pic de pe şiră
în faţa dumitale şi gem
la dumneavoastră ajungă
praf din copite seci
suită la ceruri o pungă
plină ochi cu berbeci
precum cel fără strungă
ce-l galopai pe veci
la capră doar să ajungă
să creşti sub copite seci
groteştii
tot la facere
stăm şi-n coacere
copţi bătrâni de tineri
feţi bunicii gineri
ce nu înţeleg
de coadă nu-mi leg
însă vreau o glumă
zăpada înspumă
pământ şi oraş
când un îngeraş
epileptic moare
din criza de soare
altul la fereastră
să mai dovedească
din pereche cum
rodul e mai bun
că degenerarea
n-a-ndulcit nici marea
boiernaşii
binele casei din satul părăsit odată
de boiernaşii morţi îndată
ce ne-am revenit în roată
cu podoabă ne îmbată
în argintul tată
pentru mama fată
suflă tare-n focul cu grenadă
n-au ai tăi aur în ochi să vadă
până în spitalul de zăpadă
cum îţi sare carnea ca pentru o ladă
zestre boiernaşei când e fată
viu dumnezeu să te bată
dar se luară la bătaie
şi doi orbi oasele ştiind să moaie
cine vă va dezlipi din foaie
ca să râdeţi râs dintre pietroaie
luaţi ai mei căci toată aşa e
moartea lor pe muşuroaie
timp mult
poftesc şi rup cu mâna mea din crengi ce-i dulce
oraşul e ca armata beau din butoi
până se termină pe urmă rabd nu cumpăr
acolo e bine să treci eram tânăr ca tine
munceam şi voia să se mărite cu mine o fată
care nu mi-a plăcut nici după ce
m-am întors din război
m-am întors şi mi-am zidit casa lângă pădure
voiesc să am timp mult ca niciodată
îmbrăţişări
nu-n sat perechi de pui şi fulgi
nu-n lut nu-n apa norului
privit de taica drept în giulgi
ascuns de căi feciorului
pe când se moaie cânepa în sânge
în locul bălţii care plânge
pe când se toarnă în pahar
şi gazul vechi în lampadar
şi dacă fost-a să aplec
ochirea-n ceruri petrecută
nu scap nici eu cum de înec
pe faţa râului o cută
praznicul
praznicul pe ducă soarele-n amurg
noi trăiam prea bine unde şi muream
Doamne de ce nu spui altui demiurg
să ne piardă urma în târziul neam
oilor părinţii minţile păscute
în pastrame repezi ca de argint viu
înfigându-şi dinţii va să le sărute
în genunchi la târla neamului târziu
mâna
mâna ţi-ai ascuns-o în pasărea gata
zburătoare-n rana mângâierii tale
până-n ceruri plină de grâuri polata
clatină-se munţii fără nicio vale
creştetul şi talpa razei se loviră
dacă-ai supt lumina-n ochiul ce se crapă
pânze înălbite poate se deşiră
spre vederea plânsului în loc de apă
povestea femeii îngenuncheate pe vrăji
visează încărcarea podoabelor
în carele de luptă
ale roabelor
robiei
domniei
nu împleti pe rob
în coada de roib
mână cu o mână
despleteşte cu un dinte
pe stăpână
de veşminte
ha
paparuda
udă
a
uscat
rob
pentru bob
ai ajuns nu mai visa
rabzi ca ouăle de Paşte
fără burtă nu poţi naşte
fără mâini descarci podoabe
în genunchi baţi vrăji de babe
şi-n genunchi când nu mai eşti
sari să te înalţi c-un deşti
nu al tău
al celui rău
bărbătos
os
de dudău
adormind la tăietori
te trezeşti de două ori
cu călcâie şi pe-un piept
cu un cap de ochi adept
mai visezi iar podoabe
pentru babe
iar cirezi
pentru aezi
naşti pământ
până la sfânt
faci un chip
din nisip
sufli ape
să-l adape
şi se duce-n
fund de cruce
te trezeşti pe jumătate
bust de clopot care bate
când eşti toată
să nu bată
când nu eşti
să scazi c-un deşti
al tău
al celui rău
bărbătos
os
de dudău
o pereche
a mai veche
o femeie
se descheie
boabă-n bob
roabă de rob
acum lui
răului
leatului
bărbatului
din ea strecuratului
i se-nchină
pentru vină
şi-i trec anii
în jelanii
că e roabă
de podoabă
grădina ta
pietrişurile seci le dai de-a dura
piersicul galben la piciorul viei
cărăbuşi în floare
ziua te va trezi când fir de cânepă
grăbit ar vrea din beţe
să plonjeze în bălţi
pe soare-ncinge buza pete
prin care să se lumineze
căldura din grădina ta
patrii
patrii sure
peste vârfuri
de pădure
şi de stârvuri
patrii goale
în adânci
rotogoale
de pe stânci
soare gloate
vrejuri scrise
pe palate
din abise
patrii albe-n
albii spumă
de cu salbe
date-n ciumă
patrii pline
pleznicioase
în străine
străni şi coase
hamalul hergheliei
nu a trecut calul
înhămat călare
pe mine hamalul
sub lins bici de sare
poate sforăitu
hergheliei paşte
pe pajişte şi tu
mă aştepţi de Paşte
înviază Domnul
nu e trecut calul
pajiştea cu somnul
o-nhamă hamalul
măr
mărit-o pe Mărgărita
când se joacă învârtita
mai bine c-o stea din poză
frizeriţa-n celuloză
mărit-o pe Mărgărita
când se joacă prăbuşita
mai bine ca o reclamă
gura opărită-n zeamă
Mărgărita-i măritată
nu-s trei lucruri nu e fată
învârtită prăbuşită
Mărgărita se mărită
pedeapsă
la gura de răcoare-n surâsuri a speluncii
luaţi în mână soare ori măştile lui lucii
dar mult mai bine-ar fi să vă opriţi
stătuse ziua pe o lespede
lumina încă-n minte i-o sorbeam
aerul peşterii tremurător
pe apa gândului plutea albit
nici sfâşiate clipele nici vechi
nu se ciocneau în dansul aburit
desprins peste pupilele bănuitoare şi
trădându-şi dezgolita lipsă
pereţii în trezie lunecoasă
se balansau să-şi umple stropii cu geneze
ce trebuiau în sfărâmare
să-nceapă frământarea nouă
de unde şi o rază ar fi fumegat
însă-n ţâşnire din picior scânteietoare
eram doar eu chemata închegare
şi nu găseam un glas care aprinde
vechile muntelui cuvinte
nici pas ca-n grabă milenară
s-ajung cu-un sunet în afară
m-am învârtit prudent în munte
rupându-mă apoi spre locuri strâmte
un braţ spre nord să sfredelesc am dus
bătaia pieptului în sus
alt braţ în sud suflarea-n jur
contururi de privelişte să fur
oh dacă v-aş fi aşteptat lung ascuţiş
spre zare nepornit rămas pieziş
mă-ntorc acum voi ocoliţi pe creastă
sau de intraţi daţi-mi întâi pedeapsă
păianjen
femeia mică de la mine
durată-n oase de ciment
îşi rupse moaştele prea fine
le aruncă pe continent
le plânse le jucă în cărţi
îşi trase carnea după gol
se-acoperi-n puţine părţi
întinse-şi pielea peste sol
mai greu călcam să o ajung
o ploaie mă crăpa în loc
mi se făcuse ochiul lung
şi sufletul om sub cojoc
în sânul meu privii s-o văd
de haine mi se desprinsese
o uitătură îndărăt
murea-n păianjen care ţese
din patru-n patru
gândesc surâzător cuprins de sfere
umplu cu multul organism ca-n nevedere
pereche înăuntrul inimii sacrificată
fiu soarelui şi în lumină tată
mică servită de planetă mama
încheie cu velinţe panorama
soldată feciorimea noastră mincinoasă
abate fir alb-negru către casă
curând călcăm din patru-n patru puncte
fără de visul lăzilor defuncte
din liberare în copilărie şi în naştere la miez
singur aflându-mă eu nu mă nasc nici înhumez
fată
muzicile glasului
a părintelui vechimii
ascultate la vecernii
din chilii de înserări
nu le cântă nici călugări
nici strigoii anonimii
dar le şuieră din rană
purpura văzutei ţări
dar le susură o slavă
de izvoare precum primii
zburători în sân treimii
tot atâta de moldavă
tot atâta de olteană
pe la sud înfăşurată
într-o Dunăre cu navă
plutitoare cu o fată
cititul raţiunii
cititul raţiunii temă-n alfabet
l-oi conversa şi-n anul de apoi
de-aici alt timp nici mai încet
vaporizarea laptelui din oi
păcat de negrăit după admitere
dactilografiemu-l pe litere
femeia olimpiadelor presbitere
primească-ţi complimentu-n ţitere
Koara os galactic alpin
prin sticlă vezi-ţi surorile
puind din ce în ce mai feminin
frig din North Westland înfiori-le
sub arme
n-avem proporţii
pentru accidentarea
mortală a fetiţelor
de militari
n-avem nicio proporţie
a morţii şi curăţiei
fiilor adolescenţi
de ţărani
mai ales pierdem proporţiile
unor bătrâni în putere
sănătoşi cum se anunţau
prin acelaşi telefon
ce poartă vestea spre copilul
gata îmbătrânit
nu se vede nu se loveşte
cu mâinile reci
nu se culcă în sfărâmare
pământul ud nevopsit
nu se adulmecă
nicio proporţie
oricât ne-am afla
sub arme acum
şi ne vom umple
proporţiile lipsă
studiu
în luna lui martie şi a lui aprilie
dragă nu bântuie căldurile
mai iunie şi celelalte
mai bine o palmă mi-ai arde
satul natura nevrând să încalce
studii de poezie lăsate în pace
noi nesocotit-am că nu aveam
subţiri cordurile cu alean
şi ce ţigani ignoră bătrânii lor
prin curţile fără amor
cu găinile aduse din puşcăriile
din luna lui mai şi a lui aprilie
Salsovia
pe mal în Salsovia
cândva fără carte
venit din dealul Centrului
în înserare
înţelegeam totul pentru
acum şi pentru arte
dar limba aedului numai
atunci o vărsam în mare
moara
de la moară către sat o jumătate
kilometru neîncărcat străbate
un om care se întoarce din oraş
de departe ca din Munţii Făgăraş
se uită că e noapte tace
vorbeşte ce vorbeşte are de a face
cu o femeie nevăzută dacă
l-ameninţă pentru că-n somn de năduşeală-i leoarcă
la dreapta n-o apucă biserici aşteptându-l
în stânga îl opreşte neînvârtit pământul
tot la moară îi vine să tragă
dar n-o să-şi macine oasele dragă
ceva în mână o să-i intre oare
ori aşteptăm degeaba în coş să se strecoare
se crede-ntâi desculţ iubind ţărâna
hainele-i cad rămâne căpăţâna
pe ea-l gândeşte vântul să subţie
până va spulbera făină vie
încearcă pomii de n-au dat în spic
vrea-n braţe mamă în braţe cu un copil mic
doreşte coasta el cu coastele s-o râme
mai bine decât mort în moara lume
lumina stinsă va păstra-o-n geam
pentru atât o viaţă cere de la ram
doar că-l trimite ramul să nu stea
râşniţa singură pe vreme rea
măi sarea ţi-ai luat-o păsări sunt
ouăle gata pâinea s-o frământ
haide că te iubeşte în moară satul mort
făină-n sac pentru ce guri şi eu să port
din moară către sat priveşte Gică
prin val de roată simte că se mişcă
iar uneori chiar umblă-ntre bărbaţi
de chelios morarul depărtaţi
ei toţi cu ochii la un cal deodată
din palme bat când haia îşi deznoadă
morarul îşi întoarce capul
să ştie cine nu-i aplaudase calul
când colo Gică socotind
râdea că zgârciurile-n cal nu prea se-ntind
o ce plăcere viaţa aşa cum e
de ar putea trăi-o-n moara lume
ţigări pe malul bălţii mai demult
fumate scapără plase cu peşti pe fund
salina suflă-n ei pe sub pământ
gustul ţiparului cu cap tăiat mişcând
prăjit să-l tăvălească în dunga de mălai
ca-n camera-ncălzită ce mai trai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu