vineri, 30 august 2019

ALESSANDRA


George Anca – Petre M. Iancu – Mihai Șora – Vanda Decca – Magda Botez – Alexandra Iancu – Andrius Beinorius – Liliana Popa – Sorana Georgescu-Gorjan – Ștefan Dimitriu – Vișan Dragoș – Alessendra Penetta – Costel Drejoi – Andre Cruchaga – Nicolae Grigore Mărășeanu – Elena Armenescu – Paul Spirescu – Mihaela Borzea – Silvia Andrucovici



George  Anca

Teatrul lui Puși Dinulescu

         Plăcile avatarice s-au îmbiat, prioritar prin teatre de provincie, jocului-rejocului de tânăr de-a dramaturgia, la care, renunțând, cum că nu știa să scrie, și-a definitivat, in spe, vreo 6-7. Ștampila criticului: „comedia desfrâului”.  Pusi Dinulescu are cateva procedee comice fara gres: parodia limbajului subcultural din mahalaua bucuresteana moderna care, desi s-a mutat la Snagov, a ramas o mahala morala si psihica... Pusi Dinulescu este un fonograf care inregistreaza cu voluptate ostila limbajul bucurestean sumar, mai mult sau mai putin argotic... Dominanta discursului dramatic al lui Pusi Dinulescu este insolenta, mai pe romaneste spus obraznicia care se poate urmari pe toate palierele textului, de la limbaj la caractere. Nu numai tinerii sunt obraznici, ci si cei mai varstnici. Si asta pentru ca insolenta este o valoare in care autorul crede din toate puterile si o practica... Ce ne ofera Pusi Dinulescu sunt cu adevarat comedii ale desfraului. ” (Mircea Ghitulescu) . Altcineva:
Cand nu suntem spectatori ai pieselor sale, fie si daca rememoram succesul pe care l-a avut spectacolul TV ''Bani de dus, bani de-ntors", in regia lui Alexandru Tocilescu, cu Gheorghe Dinica, Sebastian Papaiani si Carmen Tanase, si tot merita citit.
         Nu așa își povestește dramaturgul, piesă de piesă, rob spectatorului.
         Bani de dus, bani de-ntors. Un american de origine română, fugit din țară în timpul Comunismului, Manole, petrece o vacanță la Vama Veche, alături de foarte tânăra lui iubită, șoferul lui și vechi tovarăși de nebunii din tinerețe: arhitecta Irina și sculptorul Gică, amândoi prezenți și cu partenerii lor de viață.
         Dar iubita lui e cam rea de muscă, șoferul e un poltron, iar vechii prieteni sunt niște nefericiți în căsniciile lor. Pune capac o prostituată rusoaică. Un final cu totul neașteptat împietrește deodată această lume, parcă prea activă și prea fără Dumnezeu.
         Nunta lui Puiu. Tase a fost ceva cândva pe la Securitate sau prin armată sau milițian, dar pe urmă a devenit meseriaș. N-a făcut niciodată studii, de aceea vorbește din când în când neaoș, adică fără acord, ca și alții din familie: mai ales Veta și Puiu. Veta e nevasta de a doua a lui Tase și cu 12 ani mai tânără, fostă bucătăreasă.Lae, băiatul mai mare, a făcut liceul și a ocupat tot felul de posturi mărunte: a fost pedagog, funcționar la o adminitrație financiară etc. Acum e cam tot așa ceva. Marieta, nevastă-sa, a făcut chiar doi ani de facultate, după care s-a lăsat, de aceea e o tipă destul de prețioasă și oricum e mai citită decât ceilalți. E însă, în fapt, ceea ce se poate numi o târfă păguboasă și cu suflet. Michi, fata lui Lae din prima căsătorie, dorește cu înverșunare să emigreze, mai ales că mama ei bună se află-n Canada și fostul iubit în SUA.
         Puiu n-a terminat liceul, până în 1989 a fost șofer și mic bișnițar, acum are o firmă mică și destul de fantomatică. Este un  „two-timing man ”, cum spun americanii, adică trăiește cu două tipe deodată. E șmecher, întreprinzător, dar de talie mică.
Nașul îi este superior și ca studii, are un liceu, poate chiar o facultate la f.f. Nașa e contabilă, femeie ciudată, trece cu siguranță de la o stare la alta. Suferă că nu are copii, se pare că nu poate face, îl ține cu greu în strună pe soț, care e incredibil de crai.
         Lili, secretara lui Puiu, e o pasionată și o necăjită, viața îi dă mereu cu șutul în gură, dar u e fată rea și în condiții propice ar putea înlori. Și ea știe asta.
         AMANTA MORTULUI sau Noua și adevărata casă cu țoape  tragicomedie în două părți cu zece cântece 1979-2009. Într-un bloc din București, o femeie (Georgeta) este măritată cu o brută, fost bătăuș la Securitate, ajuns colonel, iar după Revoluția din 1989, cu Contrarevoluția ei cu tot, exportator, om cu stare.
         Femeia are un amant (Sandu), care locuiește în același bloc cu ei, dar și un fost amant (Matei), care o iubește încă și o somează să se întoarcă la el, amenințând-o chiar cu toporul. Nevasta lui îl urmărește însă și vine și ea și o amenință pe Georgeta că dacă nu-i dă bani, o spune bărbatului de amant. Mai umblă și cu moșmondeli de farmece, pe care i le aruncă sub un fotoliu, la un moment dat, când ea lipsește din cameră.
         În această lume idilică apare nepoata Georgetei, Viorica. Ea se pregătește să dea examen  la facultatea de teatru. Cum vine, mătușă-sa îi ia toți banii, soțul ei îi face curte, apoi și amantul. Dar momentul în care pică ea coincide și cu găsirea în lift a batistei femeii de către soț care o anchetează ca la Securitate, află ceva și hotărăște să se pună la pândă, ca să verifice relație ei cu Sandu, dar să încerce în același timp și ceva la nepoată, care s-ar putea lăsa descoperită, dacă nu măcar să-i dea în gât pe cei doi! De aceea înscenează o plecare urgentă și intempestivă din oraș.
         În lipsa lui, lucrurile se întâmplă cam după cum a prevăzut tipul, numai că la întoarcere, vrând s-o seducă pe nepoată, e sechestrat în camera acesteia, tot acolo unde fusese sechetrat mai înainte și Sandu, care încercase același lucru. Cei doi se iau la bătaie pe întuneric, lovindu-se orbește unul pe altul.
         Viorica fuge să-i de dreumul mătușii, care fusese și ea drogată și sechestrată de Sandu în garsoniera lui, ceea ce soțul nu știa.
         În casa rămasă goală, unde nu se mai aud nici cei doi sechestrați, pătrunde cu o falc-/n cer și cu una în pământ, agitându-și toporul Matei, urmat de nevastă. El strigă după soțul Georgetei, care, venind, îl luase din drum și îi trăsese un scurt, dar eficient toc de bătaie, ca la ei la Secu.
         Se întoarce și nepoata, cu mătușa. Profitând de prezența vecinilor, le propune să asiste la deschiderea ușii, în spatele căreia sunt sechestrați cei doi nemernici, care au atentat la onoarea ei. Niciunul însă nu mai mișcă , după cum se constată la prima vedere.
         Dar Sandu își revine, spre bucuria Georgetei, însă Emilia, mărturisind c-a fost amanta exportatorului (soțul Georgetei) îl acuză pe Sandu că l-a ucis. Sandu e înnebunit de frică, cere Georgetei să cumpere tăcerea celor trei martori: Viorica, Emilia, Matei. Apoi vrea să tranșeze cadavrul lui Onel, dar se răzgândește: îi vine ideea să-l arunce pe fereastră și-l roagă pe Matei să-l ajute. În toată zăpăceala, Emilia își cere drepturile de amantă, vrea jumătate din averea mortului. Georgeta ezită. Emilia pleacă urmată de Sandu, apoi de Matei.
         Rămasă singură cu Viorica, Georgeta își mărturisește deciziile, bănuiala că Sandu nu o mai iubește, nu-i decât omul interesului. Totuși, acum, fiind bogată, ar fugi cu el în Patagonia. Viorica îi cere însă, dacă tot s-a-mbogățit, să-i dea înapoi banii cu care a venit, că vrea să plece acasă și nu mai are cu ce. Îi răspunde repede că numai ea a adus în casă toate nenorocirile și precis e dracul gol! I se-aruncă apoi în brațe, își cere iertare, când intră, deodată, Matei, cu totul răvășit, că nevastă-sa  s-a încuiat cu Sandu la ei în apartament!
         Se-ntorc și cei doi. Sandu îi cere Georgetei să facă hârtiile, că Emilia primește cât i-a propus. Dar Georgeta sare la Sandu, se ia apoi la bătaie cu Emilia, când... se stinge deodată lumina! 
         Apare, din camera Vioricăi, Onel, plin de sânge, care-a făcut scurtcircuit cu o șurubelniță, ca să-și facă o apariție mai spectaculoasă. Matei aleargă iar la tablou și acum sunt toți iar la lumină!
         Onel le spune că a auzit tot sau aproape tot. Și e mâhnit. Și întristat. Da cel mai mult, mărturisește, îi e frică să nu bea, ca să n-o omoare pe Georgeta în bătaia pe care oricum trebuie să i-o tragă. Matei sare c-o ia la el, dar Georgeta îl vrea tot pe Sandu, Viorica își cere mereu banii cu care a venit, iar Emilia vrea să rămână în locul Georgetei. Ce face în această situație Onel, ce face  cu onoarea lui și ce fac ceilalți?
         Dar mai ales, ce vrea Dumnezeu cu ei?
         Citiți piesa și veți afla!
         PESCĂRUȘUL  LUI  HAMLET – parodie în trei acte, în versuri și proză – 2004.
         Toată acțiunea se petrece la Snagov, în zilele noastre, la vila familiei Gândilă. Gândileștii s-au îmbogățit după 1989, dar nici înainte n-au dus-o prea rău, prin comerț exterior, prin oleacă de securitate, sub acoperire comercială. Acum au o firmă înfloritoare în industria bocancilor.
         Decor unic. Ziua și noaptea, într-un colț al terasei grădinii. Eventual, o piscină. Câteva umbrele în culori vesele exprimă un exotic dorit, dar rezultă un kitsch. Pe terasă, într-un cui, un pescăruș împăiat.
         SĂRU MÂNA, TANTI! sau Pe pragul despărțirii, piesă în două părți cu 14 cântece. SENVICI CU INFINIT sau Al treilea cort – teleplay – 2006 – 2010.
         Aceste șase piese de mai sus au fost publicate în volumul Puși Dinulescu, Teatru, Minerva, 2010. Mai recentă, CAPCANA IUBIRII a fost regizată de autor într-un spectacol-lectură.



Petre M. Iancu

Mihai Șora, rezitența, împăcarea

E lamuritoare biografia lui Mihai Sora, cand nu e clar daca stim despre ce vorbim, evocand "reperele romanilor", pe #rezistentii de la coada Girafei si discreditarea
cleptocrata ori resentimentara a celor vrednici.

L-am zarit pe filosoful Mihai Sora sfidand provocarile jandarmilor gazari si batausi ai regimului Dragnea. L-am intalnit la coada Girafei din piata Victoriei la 10 august 2018. Un an mai tarziu am avut privilegiul de a-l vedea, simbol viu al reconcilierii romanilor din est si vest, de acasa si din diaspora, emotionat la culme de intalnirea si impacarea cu fiul sau emigrat pe care-l pierduse din vedere.

Filosoful Mihai Sora e mai mult decat un simplu erudit. Reprezinta specia celor care, desi continua sa-si petreaca partea leului din timp gandind si scriind, nu dispretuiesc nici fapta, actul civic, protestul, ori de cate ori libertatea si democratia sunt in pericol, iar statul de drept e amenintat sa fie demolat.

M-am intrebat oare ce inseamna, intr-o tara condusa de analfabeti mentinandu-se la putere prin propaganda, un ganditor pentru care adevarul, dreptatea si claritatea morala nu alcatuiesc o carte cu sapte peceti? Dar unul care nu e doar un invatat de mare clasa si acasa, si oriunde in lume, ci si un respectat si redutabil luptator pentru libertatea neamului sau?

De cand se stie, Mihai Sora s-a plasat de partea buna a istoriei. Desi student al lui Mircea Eliade, Mihai Sora s-a impotrivit si a rezistat extraordinar, impreuna cu prima lui sotie, Mariana, studenta lui Nae Ionescu, ispitelor iscate de cantecele de sirena indemnand elita romaneasca sa se rinocerizeze. In Franta celui de-Al II-lea Razboi Mondial, fiul unui preot ortodox a facut singura optiune moral onorabila: s-a raliat Rezistentei. Concomitent a scris si a publicat de timpuriu, in occident.

Revenit dupa razboi pentru scurt timp in Romania, spre a-si revedea parintii, s-a vazut impiedicat sa paraseasca tara de catre regimul comunist. A devenit un editor genial. In anii 70 am auzit carturari marxisti, dar descuiati, ca Alexandru Ivasiuc, vorbind cu extraordinara admiratie de libertatea, deschiderea, capacitatea discursiva si dialogica a gandirii tomiste a filosofului Mihai Sora.

In acelasi deceniu a inceput si o progresiva insingurare a ganditorului roman. Primul sau fiu, Andrei, a ales sa emigreze, urmat fiind, in Occident, de sora lui, Sanda, de mama lor, Mariana si de mezinul Tom, devenit muzicolog si compozitor la Munchen.

La finele erei Ceausescu, Mihai Sora s-a ridicat, in ciuda varstei sale, in apararea lui Mircea Dinescu, protestand, impreuna cu alti carturari, impotriva tratamentului inuman aplicat poetului-disident de catre regimul comunist. Apoi, impreuna cu inca un ministru, s-a vazut izolat in cabinetul Petre Roman ca sustinator al lustratiei revendicate de punctul opt al Proclamatiei de la Timisoara si refuzate de postcomunismul iliescist.

A parasit rapid guvernul postdecembrist in semn de protest impotriva mineriadei din 13-15 iunie 90. Membru al Grupului pentru Dialog Social, a scris un mare numar de articole, a acordat si continua sa acorde o sumedenie de interviuri, intre altele si postului Deutsche Welle, a participat si participa la filmari, a dat si da conferinte. In ciuda senectutii sale, e prezent de ani de zile, indiferent daca e frumos, ori arsita, ori ger naprasnic, la protestele menite sa impiedice lichidarea, de catre regimul Dragnea, a independentei justitiei si a statului de drept romanesc.

Tocmai aceasta angajare, facand din ceea ce a fost un reper intelectual si moral un exemplu civic si un simbol politic, scoate din sarite de multi ani oligarhia, securismul cleptocratic dambovitean si pe lacheii lor. De-a lungul anilor am devenit martorul unor atacuri dintre cele mai imunde la adresa filosofului. S-a sugerat, mincinos, complicitatea lui cu regimul Anei Pauker. I s-a pus in carca un fals ramolisment si imaginara dementa a unui ins chipurile manevrat, manipulat si profitabil utilizat de mai tanara lui sotie, mascand abil presupusa stare de leguma a sotului ei.

Recent, o jurnalista pe nume Sidonia Bogdan si-a permis sa afirme fara jena ca omul ar fi pasamite "instrumentalizat" si a sugerat "exploatarea" lui "civica" de catre sotia sa, Luiza Palanciuc Sora.

A sustinut, ca si cum ar fi o evidenta, minciuna denigratoare potrivit careia Mihai Sora "nu mai e capabil sa scrie doua propozitii singur din cauza varstei, vrea altcineva. Tocmai in asta consta exploatarea". Si ca si cum batranetea i-ar fi luat dreptul de a se manifesta, in limitele legii, cum vrea, jurnalista a mai sustinut, delirant, ca "dreptul la demnitate a oricarui om" ar insemna "in primul rand, sa ii accepti si sa respecti limitele (lui) biologice", ceea ce a adaugat calomniei o discriminare de varsta. Solicitata public sa-si ceara scuze, a facut-o cu totul neconvingator.

Ca, la 102 ani, venerabilul autor continua sa le stea in gat nu doar penalilor cu propensiuni totalitare si slugilor lor ideologice, ci si unor jurnalisti veleitari, tine de o imprejurare evidenta. Autoritatea seniorului cetatii, o figura de prora nu doar intelectuala, ci si civica, politica si morala, constituie, cat timp nu e demolata, o pavaza in calea agendelor si imposturii formatorilor de opinie inregimentati, ori rau pregatiti, care se dau competenti, politic independenti si etic rectilinii. Si mai e ceva.

Mihai Sora e dovada vie ca in orice imprejurari istorice si in ciuda oricaror erori personale, romanul poate, daca vrea, sa-si traiasca viata integral in adevar, ratacirea morala nefiind o fatalitate.

Wanda Decca





CuVint pentru Uniunea Scriitorilor din România. Nu este suficient sa pierzi un părinte. Dar este de necrezut, revoltător si sint total dezamagita de presa Romană, de Uniunea Scriitorilor, care nu au publicat nimic si nu au elogiat poetul, prozatorul, jurnalistul, ecologistul si filozoful, de doua ori nominat pentru Premiul Nobel in Literatura, cu peste 50 de carti scrise si publicate plus premium societatii poeților Francezi anul trecut. Durerea pierederii este cu atita mai mare cind Președintele Uniunii Scriitorilor, domnul Nicolae Manolescu, scriind Dicționarul Literaturii Romane a decis să-l excludă pe TG Maiorescu din literatura Romană. Este oare un caz de anisemitism? Sau pur si simplu o eroare? TGM s-a născut intr-o familie de evrei Unguri si Germani in Resitza. A fost un Holocauster survivor. Nu a practicat niciodată nici o religie, bă dimpotrivă, le-a celebrat pe toate ca un tot unitar. Opera lui, poezii, proza, Ecosofia sint piedestalul pe care s-a înălțat. Opera lui este mărturie a crezului lui. Nineni nu are dreptul de a diminua opera Sau conceptul artistic al unui mare poet al României. Cer sa i se facă dreptate, măcar acum cind el nu mai este!
Același mesaj este adresat județului Caras Severin, orașului Reșița, căruia i sa trimis placa memoriala acum un an si in timpul vieții trebuia pusă in fata casei unde sa născut, si ca prin minune nimic nu s-a făcut pună acum... aștept cu nerăbdare răspunsuri!


 Magda Botez


Chat Conversation End
 
Richard si Lilica in comunismul salbatic

Richard si Lilica (sotia lui) erau rude indepartate.Eram cu totii infiorator de saraci,pentruca tot ce traisem era saracie lucie,credeam ca este normal si eram un copil fericit ,durduliu ,cam nebun si vesel.

Cei doi unchi (si matusa) inepartati,veneau in “vizita” fara sa anunte spre disperarea (in special) a protectorilor mei Max si Regina.

Ei bombaneau fara incetare cand aparea cuplul bizar,doi batrani ,tinandu-se de mana.
Ii vedem de departe de la balcon si racneam 
-Vine Lilica ,vine Lilica,vine nebuna de Lilica.
Mama ma admonesta ,tata tragea un racnet si nimic altceva,Max si Regina se repezeu in oras ca sa gasesca ceva numit VIM,era un praf pentru curatat baia closetul etc.

Dupa flacurile initiale 
-O cafeluta ,o dulceata ,un pahar cu apa rece…
-Seviti ,seviti ,serviti...si ei seveau apoi Lilica intreba de sub voalul palariei mov
-Da’ visinata aveti?
-Nu aveam
-Da;palinca aveti
-Nu aveam
-Da ce aveti draga ,se infuria doamna cu palarie voaleta si pana .iar harnasamentul de pe capul ei se cutremura vartos.
-Nu te enerva Lilica draga ca sti ce patesti
-Richard,tipa ea autoritar,tu ai vrut sa vii la astia.
Astia eram noi.
Tata i general se infruria si pleca ex abrupto.
Mama ramanea pe pozitii si incerca fara succes sa o potoleasca pe Lilica.
Am uitat cu care dinte ei era legatura de rudenie..dar nu are importanta..
-Lilica anunta mama,ti-am pregatit baia (aveam o singura baie/apartament)
iar Richard si Lilica veneau sa faca baie cam o data la doua saptamani.

Nu o sa facem risipa ,spunea barbatul umil,facem amandoi baie in aceeasi apa.
-Nu este nevoie...apa nu costa ,sau costa putin intervenea mama.
Infine cuplul se retragea la baie.

Este inadmisibil bodoganea Max cu un copil in casa si o singura baie sa vina avesti oameni complet nesimtiti sa murdareasca baia.
Nu curata niciodata dupa ei,vai de capul meu…

Max curata baia ore intregi ajutat de o Regina acra.
In fine,cele doua persoane ieseu victorioase din baie iar Lilica incepea tirada care mie -mi palcea grozav…

-Richard vom muri in curand
-Da mama
-Si eu trebuie sa -ti marturisec cu cine te-am inselat
-Nu e nevoie puiule,mi-ai mai spus
-ba este racnea agresva cucoana care de data aceasta nu mai purta palarie...is usca parul ...lung impletit intr-o coada feciorelnica,ea fiind smochinita putenic ,cu ochi mici iscoditori si rai…
-Bine draga,daca vrei tu puiule
-Richard te anunt ca te-am inselat cu popa…
-Care ,ala tanar sau ala batran..?
-Amandoi draga
-Richard ma ierti ?
-Da draga,hai sa plecam acasa
-Pana nu spun tot nu plecam
-si povestea o tinea asa pana cand se insera.
-Lilica o sa cadem iar pe ghata ...ca data trecuta.
Acesta era semnalul de plecare.
-Sa mai poftiti pe la noi...spunea mama
-De ca sa mai pofteasca??pufnea Regina,Max  se repezea sa frece cada.
Din baie se auzea ...daca s-ar spala mai des….dar atata murdarie n-am vazut,conditii nehigienice cu un copil in casa...


Alexandra Iancu
Sporturi practicate invers
Ropote de aplauze lovesc urechile pleoştite ale spectatorilor absenți. Prezența fizică răspunde aparenței de a fi în public. Publicul țese o alee de strigăte pentru campioni. Campionii păşesc temători pe strigătele nimănui. Nimeni din public nu-şi revendică strigătul ce iese din el. Aerul vibrează într-o energie artificială produsă de circuitul uman. Becurile în serie aşezate în tribune sunt controlate de umbra unui întrerupător. Un bec stricat anunță eşecul ceremoniei. Campionii urcă pe un podium întunecat. Imnul răstoarnă legile fizicii. Din suflet curge o lumină reală. Realul şopteşte emoții. Emoțiile rememorează efortul depus.
Lei Vo
Se practică pe o podea de sare. Sarea vindecă rănile sportivilor. Sportivii îşi scaldă oboseala în sare. Cu apa din lacrimi îşi curăță timpul. Timpul trece peste palmele lor îmbătrânite. Palmele îşi înşiră viața pe minge. Mingea e proiecția unei vieți pline de sare. Scorul final învinge regretul.
Iac Ca
Apa murmură tristețea brațelor. Brațele se învârt într-un cerc incomplet. Cercul e cadoul unui compas îmbătrânit. Compasul injectează în piele putere. Puterea zămisleşte în apă picioruşe. Picioruşele apei cară ambarcațiunea. "Pilotul" încurajează cursa. Impulsul picioarelor stă în mâinile pilotului.
Bal Fot
Sport în paşi de dans pe o muzică a picioarelor. Pianul de gazon cântă pe fugă. Arbitul dă startul întrecerii în cânt. Glasul sportivilor acompaniază antrenamentul paşilor. Paşii descoperă muzica unui pian veştezit. Clapele pianului zgârie adrenalina. Petrecerea miroase a pian încins.
Nis Te
Mingea compusă din mălai creează prin lovire un bulz de mămăligă. Sportivii aleargă după bucățelele de brânză. Aerul respiră fumul bulzului copt la grătar. Jocul de-a bucătarii îşi caută cheful. Medalia atârnă în dragostea din farfurie.
Ket Basc
Jocul aprinde un foc în sală. Prin foc țopăie paianjeni uriaşi. Paianjenii tricotează pânza perfectă a coşului victorios. Coşul dansează hora bucuriei. Hora salvează bucuria din foc. Sudoarea efortului stinge focul. Efortul îmbracă haina unui zâmbet sfidător.
Ma Scrim
Cavalerul pedestraş păşeşte spre arma din munți. Planşeta încurcă drumul cavalerului. Drumul devinde un rebus al mişcărilor. Mintea controlează spectacolul armei. Arma se transformă-n Excalibur. Piatra îi lipeşte tuşa de minutul dr aur. Trupul devine legendă.
Ti E Na Ta
Ecoul corpului răsună în paharul uriaş cu suc de portocale. Portocalele împrăştie entuziasmul în suc. Sportivii scurg sucul acru din portocală. Sucul se dizolvă în apa efortului. Efortul scurge viteza din brațele sportivilor. Viteza îndulceşte sucul şi i-l arată portocalei. Portocala suflă praful de pe amintiri. Amintirile miros a sārbătoare.
Din întuneric cade un Obicei Zburdalnic Neidentificat. Obiceiul loveşte fruntea triumfătoare a sportivilor. Impactul loviturii sugrumă amnezia trecutului. Prezentul lămureşte clipa câştigului. Momentul zburdă printre spectatorii mirați. Mirarea echivalează cu o lungā tăcere. Tăcerea îşi acoperă urechile mulțumită. Satisfacția este sora antrenamentului de mâine. Dimineața răsare un soare; mare!
Alexandra Iancu
Audrius Beinorius



Kažko nesuprantu: visų lietuvių žvilgsnis dabar nukreiptas į Kiniją, kur krepšinio fiesta tuoj prasidės, ten kaupiasi daug religingų (krepšinio denominacijos prasme) lietuvių. Be to, nuolat gausėja verslininkų, seimūnų, politikų, mokslininkų delegacijų į Kiniją, atidaromos verslo atstovybės ir t.t. Taigi, tarsi daugėja žvalgybinių grėsmių nac Lietuvos saugumui.... ?! Visos, be išimties, valstybinės institucijos ir verslo struktūros nuolat kreipiasi į VU Azijos institutą ir VU Konfucijaus institutą tiesiog maldaudamos parengtų specialistų pagalbos - vertėjų, komentatorių, kultūros, istorijos žinovų.
Tačiau grėsmes mūsų nacionaliniam saugumui kelia tik būtent šios, vietinių mokslininkų ugdomos ir ideologiškai jų prižiūrimos, LT akademinės
institucijos. O krepšininkų, politikų ar verslininkų vizitai niekaip nėra siejami su politiniais ir demokratiniais Tibeto, Taivanio ar Honkongo klausimais - ir NO PROBLEM!? Neradau nei vieno strp mūsų "politiškai jautrioje" žiniasklaidoje apie šiuos klausimus krepšinio čempionato kontekste su pasiūlymu - būkime politiškai nuoseklus ir boikotuokime čempionatą!
Prostitucija, gerbiamieji, tai yra juoda ir manipuliatyvi (sakyčiau, primityviausia) politinė prostitucija, su atpirkimo ožio paieška kuklioje sinologinėje akademinėje LT terpėje. GĖDA !!!!!!

I don't understand something: all lithuanian look is now focused on China, where the basketball fiesta is about to start, there is a lot of Lithuanian (in the sense of basketball). In addition, there is a constantly growing number of researchers, politicians, politicians, scientists, scientists from China, OPEN BUSINESS REPRESENTATIVES, etc. So, it seems that there is a number of people, without exception, public authorities and business structures constantly apply to the national security of Lithuania....?! All, without exception, public institutions and business structures are constantly looking for The Asian Institute and are simply trying to prepare professional aid - translation, comments, culture, history knowledge.
However, the threat to our national security is only these, local scientists are being threatened by this, local scientists and ideal control, lt academic
Institutions. And there is no problem in our " Political-sensitive " media about these issues with political and Democratic Tibetan, taivanio or Hong Kong - and no problem!? I haven't found any of our " Political-sensitive " media about these issues in a strong way - let's take a look at these issues in our " Political-sensitive " Media. Let's support the championship!
Crime, respect, this is black and self-Art (I'd say, the most primitive) political sex, with a search for a search of a poor sinologinėje in the academy of lt media. Shame!!!!!!


după amiaza de ieri
în lumina amețitoare a după amiezei
la întîlnirea dintre priviri
arde apropierea
și depărtarea
pe rugul verii
în scîntei
taina oprită pe buza păcatului
roșie, nedescătușată
îmi picură în palme
tăceri locuite de mine
scrumul zilei alb
linia orizontului albă
asfințitul, surîs alb
fuioare de fum
27 august 2019




Consultaţie
Nu, domnule doctor,
nu m-am smintit,
sunt un pic obosit,
sunt un pic ameţit;
e drept, uşa
mi se clătina la intrare,
ca uneori
luminile toamnei,
pe trotuare,
şi mi se părea că un foc
mă cuprinde de jos,
şi că peretele e
din cale-afară de fioros.
Ştiu c-am pierdut ceva,
ştiu c-am întârziat undeva,
dar nu mai ştiu ce
şi nu mai ştiu unde –
clanţa poate că ştie ceva,
dar mi-ascunde.
Uite, vă jur
pe colţul acesta de cretă
că, mic fiind,
am purtat pantaloni scurţi
şi beretă,
că i-am tras de mustăţi
– cum să-mi iert? –
pe bunici,
şi că-n definitiv
nu ştiu pentru ce sunt aici.
Să-i mai spun?
Mi se pare absurd.
Doctorul psihiatru
mă priveşte din jilţ,
ca la teatru,
c-un început de zâmbet
şi de sfială
şi c-un fel de ne-ncredere
profesională.
Mâinile lui pipăie fişa mea
goală, pustie
şi tocul ezită,
ezită să scrie.
– Spune-mi,
mă-ntreabă,
nu dormi, ai dureri?
Cum stai cu pulsul?
Mai ai reflexe?
Îi întorc spatele
ca la ziua de ieri:
- Zexe!-i spun.
Idiotule!
Zexe!

Vişan Drago

 
to
 

 
ș


Jandarmul Chiț - Chiț din neguri se-ntoarce
.
Nu va urma cine știe ce (nu știu mulți)
acasă televizor
la serviciu demisie
ce să mă ferece - frece!
.
Sunt liber să cred
teatrul de păpuși
pe care-l voi regiza
vă displace total
se plătește cu sânge
murdar și curat
.
Până la disoluția
creierului în apa cea neagră
a sufletului alungat
din trupul meu încă din viață
NU mai E deloc MULT
.
Sunt micul șobolan
jandarmul Chiț - Chiț
te privesc cititorule
în oase de păpuși
te voi calcina
și pe tine
cu dinții
mei mici
dar fierbinți




Alessandra PENNETTA 
FRAGMENT (LXXV)
[Toamnă]
Mute frunzele
şi vântul
Palidă lumina, palide
cortegiul
şi cărarea, jur-împrejurul lor se ivesc
tăcuți arborii
Umedă-i inima, iar ramurile-s
în reculegere
Traducere din limba italiană:
Costel Drejoi (
George Nina Elian)
FRAMMENTO (LXXV)
[Autunno]
Mute le foglie
e il vento
Pallida la luce, pallido
il corteo
e il sentiero, gli si fanno intorno
gli alberi in silenzio
Umido è il cuore e i rami son
in raccoglimento



EN LA OSCURIDAD DE LAS ACERAS
En la oscuridad de las aceras recitábamos versos de Verlaine
de Rimbaud y aquel poema de Neruda La carta en el camino
otras veces era Kafka o Borges o James Joyce o Bécquer o Vallejo
Éramos los amantes de la noche y ahí buscábamos las espigas
del cielo y el fuego que nos vertía su flama en la herida
En la pureza obscena que compartíamos el sexo mordiendo
los ojos con su hambre de águila
Hace ya tiempos de eso cuando el país no estaba perdido
entre la niebla ni lo había acorralado la violencia
El tiempo siempre nos devuelve la luz (como el mar a sus muertos
dicen) ahora miro tu rosa en mi páramo tu rosa de extendidos galopes tu rosa núbil de pájaro extendido tu rosa de aguacero
donde corría la desnudez de un largo itinerario
Entre tantas impurezas el seso y el sexo tal lo dice Josefina Plá
A la luz de los faroles de aquellas calles Yerma o la Casada infiel
El sobresalto del vientre en ascuas las manos crecidas
en el instante de animal entre la maleza
En la oscuridad diáfana de los sonidos la tormenta y su boca
de imaginarios la bella lujuria que apura su barbarie de sudor.
Del libro: Metáfora del desequilibrio”, 2019


In the darkness of the sidewalks

In the darkness of the sidewalks we were saying verses of verlaine
From Rimbaud and that poem by neruda the letter on the way
Other times it was kafka or borges or James Joyce or bécquer or vallejo
We were the lovers of the night and there we were looking for the spikes
From Heaven and fire that poured us his flame in the wound
In the obscene purity we shared the sex biting
The eyes with his eagle hunger
It's already times of that when the country was not lost
Between the fog nor had it cornered the violence
Time always gives us the light (like the sea to their dead
They say) now I look at your rose in my moor your rose of extended lopes your rose nubile of bird extended your rose of rain
Where the nakedness of a long itinerary ran
Among so many impurities the brain and sex such says josefina plá
In the light of the lanterns of those barren streets or the unfaithful married
The shock of the belly in embers the hands flood
In the instant of animal between the weeds
In the diaphanous darkness of the sounds the storm and his mouth
Of imaginary the beautiful lust that hurries its barbarism of sweat.



CHIPUL DIN APĂ
M-am aplecat să beau din fluviu
şi mi-am văzut chipul în adânc.
M-am speriat, crezând că sunt înecatul,
şi m-am refugiat pe promontoriu.
Şi iar m-am aplecat să beau din fluviu
că lunga sete mă mistuia.
Şi iar mi-am văzut chipul în marea oglindă a apei,
şi m-am temut că sunt fiara adâncului.
Aveam trup de peşte, cap de leviathan,
în loc de braţe aripi înotătoare aveam,
şi râdeam, râdeam că alergam după propriu-mi chip
şi nu-l ajungeam,
încât am început să mă tem şi am întrebat:
- Cine eşti?
Dar când am vrut să privesc chipul din apă
nu era nimeni; atunci mai mult m-am temut,
crezând că este chiar Leviathanul,
şi iar am întrebat:
- Cine eşti?
Şi chipul din adânc, arătându-se în oglinda apei,
a făcut semn să m-apropii,
de parcă să-mi vorbească ar fi vrut.
Şi iar m-am temut, că n-o să-nţeleg limba în care vorbea.
Dar El, care-mi cunoştea spaimele,
de parcă din mine vorbea, mi-a zis:
Zaarie, Zaarie, nu te teme,
totul se-ntâmplă-n cunoaştere!
Limba-n care vorbi-vom e limba din Amnios,
întru-tot de-nţeles!
Vreau să te văd, i-am răspuns.
Şi el a zis: Nu mă privi şi nu mă atinge!
Sunt chipul memoriei din adânc.
Unde eşti?, am mai întrebat.
Iar el mi-a răspuns:
Sunt aici!
Unde, aici !?
Aici, peste tot!
Atunci am privit în toate zările,
dar nu l-am văzut pe cel ce-mi vorbea,
decât învolburarea chitului ce mă înghiţi
şi mă lepădă ca pe Iona, pe mal...



 Elena Armenescu 


Pe plaiul meu

Sărbătoresc și onorez zilnic
Graiul poporului meu
Stând de vorbă cu Dumnezeu,
Fie cerul senin sau furtună,
Rostind rugăciunea,
În limba română...

Invoc Supremul,
De șapte ori în fiecare zi,
Adică de șapte ori câte șapte,
(așa cum scrie în sfânta carte)
În fiecare săptămână,
În limba română,

Îndreptând brațele în sus,
Preamăresc (de șapte ori)
Asemeni lui Iisus,
Ordinea cosmică,
Răsăritul, vremea bună,
În limba română.

Dezmierd,
Ademenind lumină,
Gingășia copiilor,  
Preamăresc verdele -albastru 
Freamatul minunilor,
Alint ca un sihastru,
Vântul, puii lăstunilor.
Alin în șoaptă durerea,
Alung ispita, laud tăcerea
Îndepărtez câte un oftat,
În limba voievodală, clară,
A învățătorului din sat,
Iar o dată cu asfințitul,
Pe înserat, încet, încet,
Îmi chem (prin cântec) iubitul,
Și vă destăinui un secret:
Pe plaiul meu,
Vecin cu infinitul,
Peste dragoste este stăpână,
Tot limba română...


Motiv biblic
E ceas de mântuire: lumina e în toi.
Femei incestuoase dansează prin altare.
Le cresc tulpini de arbori din omoplații goi
și flori în loc de mâini și de picioare.
Fac dragoste-între ele bolborosind, apoi
se-împleticesc, se-înclină, cad în genunchi și mor.
Le cresc tulpini de arbori din omoplații goi
se stafidește timpul, plângând, pe sânii lor.
Eu tot privesc la ele și nu știu ce se-întâmplă
și bat cu fruntea-n ceruri și mă-înfior și strig.
Sfânta Scriptură îmi cade pioasă lângă tâmplă
și eu sunt vinovatul de tot ce-a fost. E frig..


TRECERE
Pe altar de curaj, îndrăznesc să fiu laș,
Trupul gol să-mi chircesc sub genunchii plăpânzi,
Pe ascuns să adorm la mormânt de ostaș,
Fără mâini, să hrănesc pui de fluturi flămânzi.
Îndrăznesc să dansez când vocalele pier,
Huiduite la porți de boieri ciopârțiți,
Să fărâm în condei rămășițe de cer,
Să le scutur de praf peste brazii ciuntiți.
Îndrăznesc să aud pelicani cum se duc
Prin tomnatice ploi sfredelind depărtări,
Cum se frânge în cuib tânguirea de cuc
Și cum urlă în ceas lupii tristei plecări.
Îndrăznesc să ating cioburi reci de pământ,
Să-mi răsară din tălpi ghiocei îmbătați
Cu lichiorul amar din cuvântul Cuvânt,
Cu parfum risipit pe la cruci de soldați.
Îndrăznesc să alerg într-un teatru etern,
Să fiu simplu actor în cămașă de in,
Paradisul să-l trec prin vâltori de infern,
Iar pe scena de lut, la final, să mă-nclin.





Lecții de levitat
Azi mă duce gândul la golumbii tăi.
Niste hulubi gri mov, culoarea prafului stropit de ploaie ușoară,
Cu gât frumos gulerat, ochișori vii..
Ei vin pe pervaz.
Nu le arunci firimituri,
Doar stai privindu-i.
Dimineața, după rugă,
O ceașcă de ceai,
Apoi ritualul columbilor.
Păsările sunt blânde
Sau le-ai îmblânzit chiar tu.
Ți-s dragi și le alinti,
Columbi, hulubi, ba chiar golumbi,
(Îmi explici, că pe Ciprian Porumbescu
îl chema Golumbovski).
Apoi urmează visele,
Povestite pe grabă, să nu fugă pe geana dimineții.
Pentru tine același, mereu: desprindere, levitare, zbor.
Încercăm împreună cheițe esoterice, psihanalitice..
Ziua curge în perfecțiunea ei,
Masa de lucru, foaia albă,
Un scaun cu o blană de oaie autohtonă,
(Tu zici că succesul vine după ce mult timp
Ai stat legat cu lanțul de masa de scris!)
Fructe dulci în bucătărie,
Uneori un telefon sparge liniștea de jad.
Golumbii vin în toate diminețile
Afară aerul e plin de zbor.
Nu știu, ei te aripează
Sau tu îi binecuvîntezi!
Înveți în fiecare noapte un zbor nou,
Levitezi spre tavanul camerei,
Apoi afară, deasupra satului și a copilăriei,
Zbori peste peisaje marine, peste coline,
Peșteri și stânci..
Atât de mult zbor,
Încât cred ca hulubii sunt instructorii tăi nocturni,
Iar dimineața vin să mai stea ca prietenii, împreună.
Într-o toamnă cu nor,
Cer și suflet zugrăvite asemenea,
Spui rămas bun.
Golumbii tăi sunt aici toți.
Gata, lecția de zbor s-a terminat!
E ultimul lor popas pe pervaz.
Tu zbori cu aripi nevăzute sus de tot...
Iar golumbii pleacă să învețe pe altul deprinderea de pământ.
Trei ani cât să fie? treizecișiceva de luni
De când nu mai vin golumbii...
Dar câte zile, câte ore goale fără uguitul lor?
Și câte clipe fără zbor?
Oare Shivanadha guruji plângea uneori după soția sa arsă pe rug?
E voie să plâng?
Oh, voi hulubi-îngeri păzitori ai zborului,
Spuneți-mi, e voie?
Azi a venit aici, de niciunde
primul golumb.
I-am furat chipul
Și am meșterit o pasăre.
E mare, e doar aripi, doar aer.
Peste oasele tale subțiri va sta,
Căutând mereu ucenici de zbor.
Mă auziți, voi oameni negri?
Oameni cu chip și suflet de granit,
Mă auziți? Golumbul meu te-nvață să zbori!
Și chiar dacă lecția voastră e lecția cârtiței
Și a urâtului,
Eu tot îmi voi desface aripile!


 
to
 

 
  Marilena Tiugan

pentru căutare
dar ce culoare-i asta
de ce mă duci în eroare toamnă
înainte de şapte ani
aş fi recunoscut-o dintr-o privire
mama a fost cea care
mă aruncase într-un râu de culori
să învăţ a înota în fluviul
ce va trece prin inimă
în cascade cu zgomotul unei planete
îmi plăceau pădurea şi frunzele
uscate foşnitoare sub picior
nu înţelegeam prea bine că nu mai era vară
mă amuzam văzând oamenii
ca pe jucăriile mele din ghindă
care puteau să nască alte păduri
tata deplângea nucul din mijlocul grădinii
incendiat într-o noapte de un fulger
aşa am aflat cât de repede pot fi ucişi copacii
am aflat ce e moartea omorându-mă cu zile
în căutări prin ape tulburi
am învăţat să visez visând
am învăţat să rămân în viaţă trăind
merită popasul măcar de patru ori pe an
în duminica fiecărui anotimp
pentru a surprinde
orice culoare
oprită pe retină să-ți umple perna visului tău
în continuare să trăieşti timp de ani şi ani
grădinarul fluviului
ce să fac eu cu atâta albastru
ce să fac eu cu atâta apă
ce să fac eu cu atâtea corăbii
acum


*
tăcutul meu tată
nu mai fac nimic
mă hrănesc și dorm
sap o groapă adâncă
pe câmpia putredă
suntem aproape
să nu te sperie
cei șaptezeci de ani ai mei
uite
îmi trag sufletul
și stau de vorbă cu tine
am găsit cuvintele
care se strecoară
prin umezeala asta
prin oglinda opusă zidului
de umbre
fac gesturi cu mâinele arse
o femeie face aceleași gesturi
cu mâinile
fără urmă de chip se retrage
într-o singură pată
un geam nevăzut
se înălță ca un spânzurat
o insinuare din care gâlgâie
tăcerea
tăcutul meu tată
nu mai fac nimic
mă hrănesc și dorm
fac gesturi cu mâinile arse
sunt fiica ta.