Exerciții de religiologie (continuare)

                                           

         Universitatea “Spiru Haret”

         Facultatea de Sociologie

         Disciplină: Sociologia religiilor

         Titular: Prof. dr. George Anca

    EVALUARE / SINTEZĂ / GRILĂ

RELIGIOLOGIE

            Reliogiologia – denumită  în cultura anglosaxonă “Religious studies”, în franceză "Sciences de la réligion" , în germană "Religionwissenschaft", în spaniolă  "Ciencia de la Religión" etc. -  se referă la studiul ştiinţific, neutru şi pluridisciplinar al religiilor. Înglobează şi sistematizează concluziile diferitelor ştiinţe precum antroplogia, sociologia, psihologia, neurobiologia. Germanul Friedrich Max  Müller şi olandezul Cornelius P. Tiele se numără printre primii reprezentanţi ai mişcării începute în secolul al XIX-lea, odată cu înflorirea studiilor biblice şi traducerea în limbi europene a unor texte hinduse şi budhiste. Studiile de religie comparată şi tradiţiile metodologice trasate de Universitatea din Chicago, în general, şi în particular de Mircea Eliade au fixat domeniul. 

            Spre deosebire de teologie, religiologia studiază fenomenul religios “din afară”, investighează şi sistematizează aspectele observabile la toate religiile, în context istoric. Teologul este un credincios, nu (neapărat) şi religiologul.

            Antici de referinţă în studiul religiilor: Hecateus din Milet, Herodot, Cicero (De natura deorum). Prima istorie a religiilor: Tratatul asupra religiilor şi sectelor filosofice (1127) de Muhammad al-Shahrastani. Prima catedră (religie comparată): Oxford.

            Ştiinţe ale religiologiei: istoria religiilor (istoricitatea personajelor, evenimentelor, şi doctrinelor religioase), sociologia religiei (aspectele sociale ale fenomenului religios), antropologia religiei (rituri, credinţe, arte religioase), studiul scripturilor (inclusiv ca obiect literar), psihologia religiei (principiile interacţiunilor dintre comunităţi şi practicanţi), neurobiologia etc. Metodologic (fenomenologic), Gerardus van der Leew propune în Religion in Essence and Manifestation, 1933, şase etape de analiză: 1) scindarea fenomenului în categorii distincte, de exemplu, sacrificiu, spaţiu sacru, timp sacru, cuvinte sacre, festivităţi şi mituri; 2) interpretarea fenomenului pornind de la propria experienţă; 3) aplicarea principiului reducţiei fenomenologice - “epoche” -, suspendarea judecăţii de valoare şi adoptarea unei poziţii neutre; 4) clarificarea relaţiilor structurale şi înţelegerea holistică a fenomenului religios; 5) “înţelegerea genuină” (Verstehen), transformarea realităţii haotice în “revelaţie” (viziune eidetică); 6) verificarea concluziilor prin rezultatele altor discipline, precum arheologia, istoria, filologia. (cf. De Wikipedia, la enciclopedia libre).

  

 UNIUNEA EUROPEANA SI VIATA RELIGIOASA

            “Nici o ţară nu îşi poate permite să neglijeze importanţa Bisericilor şi echilibrul pe care îl poate aduce viaţa religioasă într-o societate, de orice tip ar fi ea. Bisericile au, în Uniunea Europeană în ansamblul ei, şi în fiecare ţară în parte, o importanţă cu totul particulară, deoarece ele reprezintă nucleul primordial al culturii europene. O Europă care trebuie să ia în considerare tradiţiile constituţionale comune, tradiţiile şi fenomenele culturale din Statele membre, identitatea lor naţională, la fel ca şi principiul de subsidiaritate, trebuie să respecte şi să protejeze echilibrul relaţiilor dintre Biserică şi Stat”. Marcel Merle, Religion, étique et politique en Europe: essai de problematique, în Religions et transformations de l’Europe, sous la direction de Gilbert Vincent et de Jean Paul-Willaime, Presses Universitaires de Strasburg, 1993, pp. 58-65.

            „Europa catedralelor”, cum a numit-o unul din parintii Uniunii Europene, Robert Schuman, ar putea deveni o Europa a moscheielor. Aceste temeri au aparut la institutiile media si activisti crestini dupa ce doua lacasuri crestine din Berlin au fost vandute comunitatilor musulmane si in prezent au devenit puternice centre islamice. „Dumnezeul crestinilor nu este si un Dumnezeu al musulmanilor”, protesteaza fete bisericesti. Tot mai multe biserici crestine sunt transformate in moscheie”, se revolta Bild. (chisinau.novopress.info)  

             „Stiti care este parerea mea personala. As fi vrut ca in Constitutie sa apara o astfel de referire. Dar, ca presedinte al Consiliului European, imi dau seama ca nu prea exista sanse“, a declarat Angela Merkel, cancelarul german, în legătură cu mentionarea numelui lui Dumnezeu in tratatul UE (care înlocuieşte Constituţia europeană). „Nu pot sa pastrez nici macar o speranta“, a adaugat ea. 

            Presedintele Comisiei Europene, José Manuel Durao Barroso, si cel al Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, alaturi de Angela Merkel, s-au intilnit cu reprezentantii cultelor crestin, iudaic si islamic. Concluzia intilnirii cu liderii religiosi europeni a fost, pentru conducatorii UE, ramânerea la nivelul valorilor universale, cum ar fi „demnitatea umana“, in textul tratatului.

            Visul lui Stalin de a da tuturor lacasurilor de cult din URSS o intrebuintare “folositoare” societatii materialiste pare sa se indeplineasca, cu acordul clericilor, in Uniunea Europeana, unde mii de biserici se transforma in baruri, cafenele, pizzerii, sali de concerte, depozite ori apartamente de lux. Cele care scapa acestei utilizari comerciale, dar nici nu pot fi intretinute ca muzee, “se convertesc” in moschei ori temple ale unor religii orientale. La aceasta concluzie au ajuns jurnalistii de la editia europeana a revistei Newsweek, notand tendinta accelerata de secularizare a continentului. In Marea Britanie, crestinii practicanti risca sa fie depasiti numeric de musulmani in cateva decenii, in vreme ce, in alte tari, bisericile vor ramane goale, chiar daca nu exista o presiune numerica a minoritatilor religioase atat de mare.

            In Franta, doar cinci la suta dintre cei care se declara catolici mai merg la biserica, iar in Cehia - numai trei la suta. Biserica Anglicana a declarat circa 10 la suta (peste 1.600) din bisericile britanice “dispensabile”, iar multe au devenit moschei sau temple Sikh pentru comunitatile de imigranti care asteptau de 30-40 de ani sa aiba un lacas de cult. In Germania, numai dioceza catolica din Essen a inchis si ofera spre inchiriere vreo 100 de biserici, pentru ca nu mai are nici enoriasi cu care sa le umple, nici bani ca sa le intretina. Desi unii catolici practicanti ar prefera sa-si vada lacasurile demolate decat pangarite, legislatia germana interzice distrugerea unor cladiri declarate monument istoric si impune proprietarilor sa le conserve, ceea ce presupune costuri mari, pe care parohiile nu le pot obtine decat din inchiriere sau vanzare.

            In Praga, anul trecut credinciosii au ajuns la proteste de strada dupa ce guvernul a vandut unui antreprenor privat o biserica din secolul XII, pe care acesta avea sa o foloseasca la petreceri cu striptease si muzica tehno. Protestele nu au reusit sa mai schimbe nimic, deoarece vanzarea fusese perfect legala, iar o simpla manifestatie nu mai poate opri declinul spiritualitatii crestine din tara. De pilda, doar dioceza din Hradec Kralove scoate la vanzare 1.000 de bisericute foarte rar folosite, iar in toata Cehia, 700 de monumente istorice (dintre care 200 de biserici si manastiri in stare avansata de degradare) asteapta sa fie ofertate de vreun investitor. Intr-o situatie similara s-ar afla, potrivit Newsweek, bisericile-cetate ale sasilor din Transilvania, pe care guvernul roman ar incerca sa le prezerve, dar nu are ce face cata vreme comunitatile evanghelice au emigrat in Germania, iar satele acestora sunt acum locuite de tigani.

Intr-o fosta “mare putere catolica” precum Spania, unii musulmani vor “retrocedarea” (sau macar folosirea in comun cu catolicii) a marii moschei Mezquita din Cordoba, transformata in catedrala de 400 de ani. Daca e putin probabil ca lumea catolica din Spania sa accepte acest lucru, numai considerente “politice” ar impiedica-o sa o faca, deoarece si tara iberica duce lipsa de enoriasi. In fine, secularismul nu loveste peste tot in UE la fel. De pilda, in Danemarca, desi doar cinci la suta dintre apartenentii la Biserica Luterana Daneza mai merg la slujbe, majoritatea accepta sa plateasca un impozit benevol de unu la suta din venituri pentru conservarea bisericilor, astfel ca nici una nu a fost inchisa pana acum.

            In Dublin, unde enoriasii locali nu prea mai calca in bisericile catolice, cel putin 90 dintre ele au revenit la viata datorita imigrantilor polonezi. In schimb, in Estul Europei, confesiunile crestine sunt in revenire, contrar tendintei din restul continentului. In Polonia, enoriasii isi darama vechile biserici pentru a construi altele mai incapatoare, pentru ca toata lumea vine la slujba, iar in Rusia au fost construite 11.000 de biserici si capele dupa prabusirea comunismului. Acelasi fenomen se intampla si in Romania, unde bisericile sunt pline si multe altele sunt in constructie. Ramane de vazut cum va reactiona UE in privinta acestui fenomen. Ce e sigur e faptul ca Polonia a fost sanctionata deja pentru legea, considerata “homofoba”, care interzice propaganda homosexuala in scoli.  Site-ul citat conchide că un impreiu fără suflet ca UE nu poate supravieţui decât prin dictatură şi teroare, prin forţă poliţienească.

            Ce este Biserica? Religiile europene predominante sunt cea catolica, respectiv cea ortodoxa. Cele doua biserici isi gasesc rolul fundamental in implicatia sociala la nivel european. Astfel, religia reprezinta parte integranta a procesului de reflectare, capabila sa dea raspunsuri provocarilor inceputului de mileniu. Religia, ca entitate spirituala este personificata de catre Biserica, la nivel organizational. Astfel, puterea decizionala si persuasiva a ei reprezinta un pilon important pentru coordonarea optima a Uniunii Europene. In Europa, catolicismul este predominant. Totusi, religia ortodoxa si-a facut aparitia in numar insemnat prin intermediul integrarii Romaniei in UE. Divesitatea etnica si culturala a popoarelor europene determina unificarea ideologica a celor doua biserici. 

Ce este Uniunea Europeana? Elementele utilizate de catre UE pentru consolidarea unitatii europene sunt solidaritatea si diferentele economice, declansatoare de suport din partea celorlalte state. Cultura este unul din elementele de legatura. Iar religia este o mostenire culturala. Identitatea europeana la nivel mondial pe care UE si-o propune sa o realizeze este cautata prin intermediul Grupului de reflectie, instituit de catre Romano Prodi, presedintele Comisiei europene intre 1999 si 2004. Colaborarea celor doua biserici permite facilitarea unei insusiri a identitati europene. Unitatea religioasa reflecta trei aspecte: ca biserica ortodoxa sa fie interlocutor pentru cea catolica si invers, definirea ortodoxismului in functie de catolicism si invers, unitatea celor doua biserici actualizata. Cu alte cuvinte, Uniunea Europeana isi doreste sa aiba doua religii unite, doua religii ce se confunda din punct de vedere ideologic.

            Ce se doreste de la Biserica? Pentru a raspunde la provocarile multiple ale Uniunii Europene in procesul de integrare si post-integrare, trebuie asumata responsabilitatea interculturala si interconfesionala in cadrul familiei europene. Astfel, desi Biserica si-a exprimat opozitia cu privire la elemente constitutionale europene, considerand ca libertatea de exprimare devine periculoasa, atunci cand este confundata cu libertatea de actiune, Uniunea Europeana consolideaza relatia dintre Biserica si cetateni. Religia nu trebuie privita drept impediment pentru dezvoltarea proiectului european, ci drept sursa de cultura si unificare a unei diversitati europene.  (Cf. Radu Carp (coord.),  Un suflet pentru Europa; dimensiunea religioasa a unui proiect politic, Anastasia, Bucureşti, 2005, Radu Carp, Proiectul politic european. De la valori la acţiune comună, Editura Universităţii din Bucureşti, 2006.)

            Un episcop britanic a subliniat la un dineu organizat la Birmingham de ambasada României în Marea Britanie că toţi credincioşii, indiferent de religie, trebuie să se alieze în jurul valorilor europene. Proiectul Uniunii Europene este probabil cel mai de succes proiect de pace din istoria omenirii, a mai spus episcopul britanic.  

Religiozitate

În cele mai multe ţări europene, teismul pierde teren în favoarea secularităţii. Scade prezenţa la biserică, precum şi profesarea unei credinţe într-un Dumnezeu. Potrivit sondajului Eurobarometer  2005, 52% din cetăţenii statelor membre ale UE declară că ei cred într-un Dumnezeu, 27% cred că există un fel de spirit sau forţă vitală. Religiozitatea este în scădere în ţările vest-europene (în special în Franţa, Germania şi Suedia) - “Europa post-creştină” - dar creşte în Europa de Est, în special în Grecia şi în România 2 % pe an)

Max Weber şi religia

religia ca sursă de schimbare socială – semnificaţia “individului puternic” ca teorie a istoriei – folosirea religiei pentru a legitima puterea şi structurile puterii – homo-hermeneut – ortodoxia şi antrepriza – Confucius şi capitalismul

Concepte cheie: protestantism, capitalism,calvinism, carismă, etică, individualism, cauţiune socială, Martin Luther, Jean Calvin.

Referinţe suplimentare:

Selfe and Starbuck (1998) Access to Sociology: Religion – Use the Index also p 32 – 7

Haralambos and Holbourn (1995) Sociology: Themes and Perspectives p 459 - 62

Taylor et al. (1996) Sociology in Focus p 504 - 6

O’Donnell (1997) Sociology 4th edition p 531 – 33

Moriyuki Abukuma: “A Weberian Sociology of Religious Experience” (experienţa religioasă este recunoaşterea subiectivă a valorii sacre; experienţa religioasă este charisma).

Emil Durkheim şi religia

Studierea religiei în societatea pluralistă modernă într-un mod comparabil cu studiul durkhemian al religiei în societatea primitivă (Francis Westley).

Talcott Parsons şi interesul revitalizat pentru Durkheim prin contribuţiile lui R. Bellah, K. Burke, P. Berger, C. Geertz.

Dumnezeu ca simbol al societăţii. Naţiunea ca “entitate sacră”(Durkheim). Totemism (Frazer, Goldenweiser, Durkheim, Freud, van Gennep, Levi-Strauss). Conceptul de religie civilă. Noţiunea de sacru/profan.

René Girard şi religia

Triunghiul subiect-obiect-model – mecanismul dorinţei mimetice – contagiunea rivalităţilor – triunghiul mimetic şi omnipotenţa rivalului – identitatea între violenţă şi mimesis – circularitatea exponenţială şi distrugătoare a răzbunării – întoarcerea violenţei colective născută dintr-o criză paroxistică a diferenţelor asupara unuia singur – criza sacrificială – victima emisar – Dumnezeul victimelor – violenţa substituită sacrului – mimesis şi morfogeneză – sunt evangheliile mitice? - opera lui Girard, nouă cheie a hermeneuticii biblice.

Curs introductiv

Structură. Definiţii. Religii abrahamice – creştinism, islamism, iudaism (e.g. “Hristos în celulă”). Religii indiene - hinduism (e.g. dharma, bhakti), buddhism (e.g.Milarepa). Jainism  (e.g. ahimsa). Taoism. Confucianism. Shinto. Etno-religii. Altele (e.g. ştiinţa creştină, religie socială).

            I. Modalităţi de abordare a vieţii religioase. A. Trăirea scarului de către credincioşi. B. Preocupări teoretice în legătură cu religia. C. Studierea empirică a religiozităţii. 1. Factori care au stimulat studierea empirică a religiozităţii. 2. Psihologia religiei. 3. Sociologia religiilor.

            II. Fenomenul religios. A. Sacrul. 1. Semnificaţia sacrului. 2. Caracteristici ale sacrului.3. Manifestarea sacrului în profan. 4. Ritualuri de trecere. B. Religia. 1 Sensuri etimologice.2. Teorii despre originea şi esenţa religiei 3. Definiţii ale religiei. C. Religiozitatea. 1. Credinţa. 2. Practica religioasă. 3. Dimensiunea teoretică a religiei. 4. Modele de religiozitate.

            III. Comunităţi religioase. A. Specificul comunităţilor religioase. 1. Comunităţi naturale şi elective. 2. Comunităţi religioase exemplare şi anodine. B. Structura comunităţilor religioase. 1. Integrarea în comunităţile religioase. 2. Trăinicia comunităţilor religioase. 3. Conducătorii comunităţilor religioase. 4. Relaţiile religioase. 5. Toleranţa religioasă.

            IV. Religia în viaţa societăţii. A. Factori care influenţează religiozitatea. B. Rolul religiei în societate. 1. Mântuirea sufletului şi caritatea socială. 2.Religie şi morală. 3. Economie şi religie. 4. Politică şi religie. C. Religie şi modernitate. 1. Libertate religioasă. 2. Pluralismul religios. 3. Laicizare/Secularizare (Constantin Cuciuc).

Obiectul definitoriu al sociologiei religiei este studiul practicilor, structurilor sociale, fundamentelor istorice, dezvoltării, temelor universale şi al rolului religiei în societate. Tipologia weberiană include eclesii, denominaţii, culte ori secte. Comparativ, antropologia religiei implică studiul instituţiilor religioase în relaţie cu alte instituţii sociale, precum şi compararea credinţelor şi practicilor religioase de-a lungul şi de-a latul culturilor. “Sociologia religiei studiază modul în care transcendentul (sacrul, divinul, prezenţa lui Dumnezeu) se manifestă în viaţa societăţii şi a comunităţilor de credincioşi” (Constantin Cuciuc).

Seminar introductiv: Teme: dialogul teologiei sociale cu sociologia religiei; este religia un parazit al societăţii? (potrivit argumentelor studenţilor: dimpotrivă); ciocnirea civilizaţiilor ca profeţie care se îndeplineşte de la sine; teorema lui Thomas (“dacă oamenii definesc situaţiile ca reale, acestea sunt reale în consecinţele lor”).

În discuţie: “Noi, ortodocşii suntem puţini, dar suntem biserica întreagă” (Ilie Cleopa).

“Preabunul meu Dumnezeu, izbăveşte-mă de la felul acesta posac, mai curând rece, de a medita la tine” (Thomas Morus, osândit la moarte, în Turnul Londrei, la 1535).

“L'imortalite de l'ame est une chose qui nous importe si fort...” (Blaise Pascal, “Necessite d'etudier la religion”, în Pensees).

 La chiesa cattolica definisce locuzione interiore il raporto che nasce tra il cuore dell'uomo e l'ascolto della parola di Dio.

 “Dreptul de a face yoga” (Milarepa)

Cărţi: Contractul social – Jean Jacques Rousseau; Elementary Forms of Religious Life – Emile Durkheim; The Protestant Ethic and the Spirit of Capitalism - Max Weber; Nostalgia paradisului – Nichifor Crainic; The sociology of religion in Eastern and Central Europe. M. Tomka: L'Europe Centrale doit relever le defi de la reintegration de la religion et de l'Eglise dans la societe... Marii iniţiaţi ai Indiei şi părintele Paisie de Dyonisios Forasiotis (polemică – fake it till you make it – cu hinduismul). De Constantin Cuciuc: Fenomenul religios contemporan; Religii noi în România; Regatul martorilor lui Iehova; Sondaj cu caracter socio-antropologic şi etologic; Sociopsihologia religiei. Conştiinţă şi libertate; Atlasul religiilor şi al monumentelor religioase din România (cu C-tin Dupu). De George Anca: Indoeminescology; Haos, temniţă şi exil; The Buddha; Manuscrisele de la Marea Vie; Apocalipsa indiană; Literary Anthropology“; Planul lui Dumnezeu” şi “Grădina Maicii Domnului”;Paraclis; Sonete din Ocult; Sfinţi în Nirvana; Mantra Eminescu; Astă-seară se joacă Noica; Master Violenţă; Bibliosofie; Gnosticul avatar.

Edituri şi reviste religioase din România şi din lume.

Posibile cercetări de sociologia religiilor asupra unor evenimente la zi:

uciderea a 30 de creştini în statul Orissa, India;

pelerinaj pe Calea Sfinţilor, între Biserica Sfântul Spiridon Cel Nou, din Bucureşti, după moaştele Cuviosului Dimitrie cel Nou şi delegaţia cu moaştele Sfântului Apostol Pavel;

distrugerea a 100 de monumente din Cimitirul Evreiesc din Bucureşti;

minciuni despre Dumnezeu spuse de părinţi copiilor (“te vede şi te pedepseşte dacă eşti rău”);

tranzacţie imobiliară frauduloasă între mănăstirea Vatopedi de pe Muntele Atos şi statul grec;

site-ul “Christian Nymfos”, tradus tendenţios cu “Nimfomanele creştine”;

suspendarea de către Vatican a episcopului John Thattungal, de 58 de ani, din dioceza Kochi, India, pentru a fi adoptat o femeie de 26 de ani (“cu puteri spirituale”);

verbiaj religios/satanic în polemica electorală;

revista presei socio-religioase.

 Cuvinte cheie:  programa 2008/2009, sacru, profan, referinţe

Motto 1: “Oamenii n-au avut la început alţi regi decât zeii şi nici alt guvernământ decât cel teocratic” (Jean-Jacques Rousseau)

Motto 2: “Noţiunea de forţă religioasă este prototipul noţiunii de forţă în general” (Emile Durkheim).

Sociologia religiilor. Sem. I, 28 ore curs, 14 ore seminar. Vineri /9.00-10.20, 10.30-11.50, sala 107.

Valori, fapte, funcţii, instituţii religioase.

1. Religiologie. Religia studiată de psihologie, istorie, antropologie, sociologie. Interdisciplinaritate.

2. Experienţă subiectivă, fenomen social. Religiozitate, atitudini şi comportamente religioase.

3. Credinţe şi practici. Identitate religioasă, confesională şi etnică. Credinţele şi schimbarea socială. Doctrină-credinţe. Biserici tradiţionale-secte. Substitute ale religiei, e.g. astrologie.

4. Instituţia religioasă. Secta. Instituţii confesionale. Societatea religioasă.

5. Impactul social asupra religiei şi religiozităţii. Pluralism. Forme sociale, caracteristici individuale.

6. Funcţiile religiei. Etică religioasă. Axiologie religioasă. Comportamente sociale şi religioase.

7. Secularizare. Specificităţi istorice şi culturale. Indiferentism religios.

Politică-religie. Stat-biserică. Partide şi sindicate confesionale. Instrumentalizarea religiei.

Tematica de seminar: 1. Culte religioase din România 2. Formaţiuni şi grupuri religioase din România după 1989 3.Obiectul sociologiei religiilor 4. Sacrul 5. Comunităţile religioase 6. Relaţia Biserică-societate.

Socio-antropologia sacrului.

Dumnezeu a devenit om pentru ca omul să devină Dumnezeu (Sfinţii Părinţi)

Lat. Sacrum (zeiesc) sacer (preot), sanctum (aparte), cf. gr. hagios, ebr. qadash, polynesiană tapu (tabu), arabă haram

Numen (putere misterioasă), cf. sanscrită brahman, melanesiană mana, germană veche haminja.

Religia: conştiinţa de a fi absolut dependent de Dumnezeu (Friederich Schleiermacher). Întemeierea pe o realitate sacră a priori (Rudolf Otto). Sacrul este societatea însăşi (Emile Durkheim). Sacrul (infinit) nu se limitează la experienţa unui obiect finit (Max Scheler).

Lat. profanus ( înainte / în afara templului; fanum, templu).

Mircea Eliade, Sacru şi profan (1. Spaţiul şi sacralizarea lumii 2. Timpul sacru şi miturile 3. Sacralitatea naturii şi religia cosmică. 4. Existenţa umană şi viaţa sanctificată).

“Satan reprezintă o piesă esenţială a sistemului creştin; or, dacă el este o fiinţă impură, nu este şi o fiinţă profană” (Emile Durkheim)

“Elementul important din perspectivă practică în ceea ce priveşte evoluţia unei religiozităţi către o religie a Cărţii – fie în sensul deplin al cuvântului, adică dependenţa absolută faţă de un canon socotit sacru, fie într-un sens mai slab, potrivit căruia normele sfinte, fixate în scris, reprezintă criteriul decisiv de orientare, ca de exemplu cele din Cartea Egipteană a Morţilor – este evoluţia educaţiei clericale de la stadiul cel mai vechi, pur harismatic, la formaţia literară.” (Max Weber)

Sociology of religion, vol.60, 1999. The Sociology of American Religion, 1962. Sociologie du Christianisme, 1964. Sociologia de la religion, 2008. Islam in the French sociology of religion, 1995.

Cristian Bădiliţă, Sacru şi melancolie, Dacia, 2007. Aurel Codoban, Sacru şi Ontofanie, Polirom, 1998. Marius Vasileanu, În căutarea Duminicii.Sacru şi profan în epoca foiletonistică, Paralela 45, 2008, Cristina Pănculescu, Taina Kogaionului. Muntele sacru al dacilor, Ştefan, 2008.

  

Seminar

(Auto)observarea relaţiei personale cu sacrul. Studenţi: comunic cu Dumnezeu prin rugăciune; avem nevoie de religie; democraţia a dat la o parte religia.

Media-religie: pariu pe existenţa lui Dumnezeu (cota 4 – 1); forum catolico-musulman la Vatican, “Dragostea de Dumnezeu, dragostea de aproape”; 2008 - afro-americani în Ebenezer Baptist Church, unde a predicat Martin Luther King, jublilaţie pentru Obama ales preşedinte al SUA - “Even in the last days we felt we will never see this hour. But there is a God”; Life Itself As A Modern Religion (Charles Blaise); 20 million Americans are cult members (“Find out whether the groups in question are known to the FBI”); Monseniorul Witton Daniel Gregory: “Dacă Obama la Casa Albă este ca prezenţa primului om pe Lună, s-ar putea întâmpla acelaşi lucru cu Sfântul Scaun./.../ Alegerea unui papă negru este cu siguranţă posibilă”; (forum/”Cotidianul”:) “Albii au devenit nişte biete oi neroade duse la păscut de păstori galbeni ori de abanos” (sinuciderea rasei albe?)

Invocaţie (rugăciuni în diferite religii): OM / Medităm la splendoarea glorioasă / a divinului dătător de viaţă. / Fie ca el însuşi să ne lumineze minţile. / OM (Gayatri Mantra, hinduism); Laudă Lui, Exaltatului, Arahant-ului, Iluminatului. / În Buddha caut adăpost. / În Normă caut adăpost. / În Ordine caut adăpost. (Khuddaka Patha, budhism); În numele lui Dumnezeu, Binefăcătorul, Îndurătorul. / Lăudat fie Dumnezeu, Domnul Lumilor, / Binefăcătorul, Îndurătorul, / Ţiitorul Zilei Judecăţii. / Numai Ţie ne închinăm; / Numai Ţie îţi cerem ajutor. / Arată-ne calea dreaptă: / Calea celor pe care Tu i-ai binevoit; nu a celor ce Ţi-au dobândit mânia, nici a celor ce se rătăcesc. (Coran 1: Al-Fatihah); Hallowed be Thy name. / Thy kingdom come, Thy will be done, / on earth as it is in heaven. / Give us this day our daily bread; / And forgive us our debts, / as we also have forgiven our debtors. / And lead us not in temptation, / but deliver us from evil. (Bible, Matthew 6.9-13: The Lord's Prayer / Tatăl nostru - creştinism); Glorificat şi sanctificat fie numele mare al lui Dumnezeu în lumea pe care el a creat-o după voia sa. Fie ca el să-şi întindă împărăţia în timpul vieţii şi zilelor tale, întru viaţa întregii case a lui Israel, repede şi curând; şi spune: Amin. (Kaddish, iudaism); Tatăl nostru, al tău este universul, a ta este voia, / Dă-ne pace, fă sufletele oamenilor paşnice. / Tu eşti tatăl, alungă tot răul din calea noastră. (Nuer, Sudan / religii africane tradiţionale); Cu bucurie Domnului Înţelept! / Slăvit fie gândul, slăvit cuvântul, / Slăvita este fapta sanctului Zarathustra! // Supus mă rog, / cu mîinile ridicate pentru ajutor: / Întîi, o Doamne, a-mi plini toate faptele / Cu Dreptatea Spiritului binefăcător, / Cu înţelepciunea Gândului Bun, / astfel a sluji Sufletul Creaţiei. (Avesta, Yasna 28.1, zoroastrianism); Mă plec spre Arhants, fiinţele umane perfecte, oameni îndumnezeiţi. / Mă plec spre Siddhas, liberate suflete fără trup, Doamne. / Mă plec spre Acharyas, maeştri şi capi ai congregaţiilor. / Mă plec spre Upadhyayas, învăţători spirituali. / Mă plec nevoitorilor spirituali din univers, Sadhus. (Namokar Mantra, jainism); El este singura Fiinţă Supremă; a eternei manifestări; / Creator, Realitate Imanentă; Fără Teamă, Fără Răutate; Formă Fără Timp; Neîncarnată; Existentă în Sine; / Realizată prin graţia sanctului Guru (Adi Granth, Japji p. 1: The Mul Mantra, sikhism); Cerul mă binecuvântă, pământul mă binecuvântă; / Sus în Ceruri, fac Spiritele să danseze; / Pe Pământ, fac oamenii să danseze (Dansul Colibei, Religii native americane); Fie vorbele gurii mele / şi meditaţia inimii mele / primite vederii tale, o Doamne, / Stâncă şi salvare a mea (Biblia, Psalmul 19.14, iudaism şi creştinism).

Acatistul Rugului Aprins de Sandu Tudor / Agaton / Daniil, 1948. Imn Acatist. Maica Domnului: Rugăciunea Întrupată, Urzitoare de nesfârşită rugăciune, Măsura a opta a Împărăţiei din noi, salt isihast, Roadă crescută de filocalie, Milostivire prin care Hristos ni s-a dăruit, Împărtăşanie de cuvânt din întruparea lui Dumnezeu, Osia Cerului cu Luceafărul Înţelesului, Muzică negrăită a celei de-a doua naşteri, Safir al cerului pe inima noastră picurat, Preasfântă, Preamărită, Preafrumoasă, Preabinecuvântată Mireasă. Rugăciunea, spunea părintele Daniil, are şapte trepte: 1.rugăciunea orală ( a gurii) 2. rugăciunea minţii 3. rugăciunea minţii în inimă 4. rugăciunea inimii 5. rugăciunea văzătoare sau contemplativă 6. Rugăciunea curată 7. Rugăciunea curată sau în extaz.

Curs

Cursuri americane de sociologie. Aplicarea microcomputerului. Statistică elementară / avansată. Emoţii culturale. Violenţa în societatea americană. Teoria sociologică clasică, cu specială referinţă la originile ei europene – e.g. Comte, Saint-Simon, Marx, Spencer, Durkheim, Simmel şi Weber. Teoria sociologică contemporană – funcţionalism, sociologia conflictului, interacţionism, sociologii radical-critice, analiză de sisteme, şi perspective fenomenologice. Sociologia politică a globalizării şi rezistenţei. Comportare deviantă. Sine şi identitate. Societăţi asiatice. Schimbare socială. Sociologia religiilor – bazele sociale ale religiei, instituţiile religioase şi viaţa lor organizaţională modernă; analiză comparativă şi teorii ale comportamentului religios; instituţii religioase, reprezentanţii lor, conflictul religios, şi legea publică. Muncă şi loc de muncă. Clasă socială şi inegalitate. Profesionişti în societate. Sociologia îmbătrânirii. Aspecte sociale ale morţii. Rasă şi relaţii etnice. Criminologie. Metode cantitative de cercetare în sociologie – proiectarea experimentelor, anchete şi studii panel, scale, proceduri multivariate de analiză a datelor pe computer. Metode calitative în cercetarea sociologică – cercetare de teren, probleme ale observării participantului şi intervievării; analiză de document; tipologia construcţiei; interpretarea şi prezentarea datelor calitative. Seminar: cercetare sociologică – studii avansate în metodologia cercetării comportamentale; ancheta, experimentul, analiza; probleme de interpretare, tehnici de scalare, modele, simulare, analiză de date pe computer, aplicare supravegheată a metodelor. Aplicarea metodelor sociologice. Analiza de conţinut. Probleme critice în sociologie – sociologia ca ştiinţă socială şi ca profesiune.

Religia în societate: o sociologie a religiilor. I.Introducere în sociologia religiilor. I.1. Perspectiva sociologică (e.g. caracteristicile religiei; “magia” aplicată). I.2 Sursele religiei ( e.g. revelaţia ca origine; explicaţia cunoaşterea-naturală-a-lui-Dumnezeu) II Organizarea socială a religiei II.3 Religia ca fenomen de grup. II.4 Continuum-ul biserică-sectă al organizării religioase II.5 A deveni religios (e.g. socializarea religioasă; convertirea religioasă; deconvertirea; deprogramarea) II.6 Conflictul religios (e.g. teorie, istorie, conflict intrareligios). III Religia în societate III.7 Religie şi politică (e.g. religia civilă) III.8 Fundamentalismul religios (e.g. protestant, evreiesc, islamic) III.9 Religie şi economie III.10 Religie şi sistem de clasă III.11 Femeile şi religia IV Religia în America IV.12 Dezvoltări istorice majore IV.13 Religia neagră şi cea nativă americană IV.14 Societatea denominaţională (e.g. familii denominaţionale majore, fenomenul megabisericii, viabilitatea continuă a denominalismului IV. 15 Viitorul religiei (e.g. dilemele romano-catolicismului, continuitate în funcţiile tradiţionale ale religiei, conflictul asupra scopului religiei).

Ion Mânzat, Psihologia credinţei religioase. Transconştiinţa umană, Editura Ştiinţă & Tehnică, 1997. Prefaţă de Alexandru Surdu . Religiologia şi psihologia religiilor. I.Orizontul teoretico-metodologic al psihologiei religiei (origini, concepte, omul ca fiinţă, mitul şi realitatea istorică a lui Hristos, Adam – copie ratată a divinului) II. Istoria religiilor dezvăluie psihologia arhetipurilor fundamentale (drumul spre centru, marile religii occidentale – orfism, iudaism, creştinism, marile religii orientale – hinduism, budhism, islamism, maniheism, religia tracilor şi a geto-dacilor) III. Transcenderea şi cosmizarea IV. Speranţa, iubirea şi credinţa (forme ale transimaginaţiei – visul, extazul, revelaţia, rugăciunea – comunicare şi unire cu divinul, isihasmul şi rugăciunea inimii) V. Psihologia religiei la L. Blaga, M. Florian, P.P. Negulescu, R. Steiner, W. James, S. Freud, G. Allport, R. Garaudy, R. Otto, M. Eliade, L. Kolakowski ş.a. VI. Relaţia dintre psihologie şi religie în concepţia lui Carl Gustav Jung (gnosticism şi creştinism, inconştientul colectiv/transpersonal şi arhetipurile, simboluri unificatoare/mandala, Hristos – arhetipul vieţii eroice, religia este o proiecţie a celei mai înalte şi puternice valori) VII. Religie şi raţiune VIII. Psihologia religiei în orizonturile transpersonalului, magicului şi metapsihicii (psihologia transpersonală – principal fundament teoretic al mişcării New Age, psihopatologia şi metapsihica religiozităţii).

“Omul primordial credea în realitaea sacrului. Pentru el sacrul este, prin excelenţă, real; tot ceea ce participă la alcătuirea Fiinţei nu aparţine profanului, pentru că profanul n-a fost fundat, ontologic, de mit. Punctul de vedere al lui Eliade este că omul nu este o simplă şi goală structură şi că în lumea arhaică şi în lumea modernă funcţionează un scenariu mitico-ritual, îmbibat cu simboluri sacre, prin care se exprimă o realitate spirituală profundă. Antropologia pe care vrea s-o fundamenteze Eliade prevede posibilitatea de acces a omului modern la această 'lume aurorală' şi posibilitatea lui de salvare prin experienţa sacrului. Aşadar, omul contemporan va fi constrâns să integreze cele două forme de cunoaştere – cea logică, raţională şi cunoaşterea simbolică -, să identifice prezenţa transcendenţei în experienţa umană, să decanteze din enorma masă a inconştientului (personal şi transpersonal) ceea ce este transconştient.” (p. 148-149)

Din Jung Lexicon. Anima – partea feminină lăuntrică a bărbatului, arhetipul vieţii înseşi. Animus – partea lăuntrică masculină a femeii. Inconştientul colectiv – un strat structural al psihicului uman conţinând întreaga moştenire spirituală a evoluţiei umanităţii, născută din nou în structura creierului fiecărui individ. Inconştientul personal conţine amintiri pierdute, idei dureroase care sunt represate (i.e. uitate dinadins), percepţii subliminale  prin care se înţeleg percepţii sensoriale care nu sunt îndeajuns de puternice pentru a ajunge conştiinţa. Vise – fragmente ale activităţii psihice involuntare. Participare mistică – legătură mistică sau identitate între subiect şi obiect. Puer aeternus / puer animus / puella anima. Renaştere – metempsihoză (transmigrarea sufletelor), reîncarnare (în corp uman), înviere; renaştere psihologică (individuare) şi schimbare indirectă care survine prin participarea la procesul transformării. Atitudinea religioasă – observaţie atentă a, şi respect pentru forţe invizibile şi experienţă personală. Termenul de religie desemnează atitudinea specifică unei conştiinţe care a fost schimbată de experienţa numinosum-ului. Religia este o atitudine instinctivă specifică omului, iar manifestărule ei pot fi urmărite în întreaga istorie umană. Atitudinea religioasă este diferită de credinţa asociată unui anume crez. Credinţa este o formă codificată şi dogmatizată a unei experienţe religioase originare şi dă expresie unui anumit crez colectiv. Adevărata religie implică o relaţie subiectivă cu anumiţi factori metafizici şi extramundani. Un crez este o confesiune a credinţei intenţionată în principal pentru lume în general şi astfel este o afacere intramundană, în vreme ce înţelesul şi scopul religiei stă în relaţia individului cu Dumnezeu (creştinătate, iudaism, islam) ori cu calea salvării şi eliberării (budhism). Jung credea că o nevroză în a doua parte a vieţii este rareori vindecată fără dezvoltatea unei atitudini religioase inspirată de o revelaţie spontană a spiritului.

A-ţi face prieteni într-o comunitate virtuală, e.g. Second life (destul de puţini oameni vorbind alte limbi decât engleză). Psihiatria prin avatar, e.g. The Palace / The Psychology of Avatars and Graphical Space in Multimedia Chat Communities.

Studierea empirică a religiozităţii . Teologia - “vorbirea despre Dumnezeu (Toma d'Aquino). Ştiinţe teologice: dogmatica, apologetica, simbolica. Filosofia religiei; Kant – nu legea morală este dedusă din Dumnezeu, ci existenţa lui Dumnezeu din legea morală; Hegel – religia, cel mai înalt absolut. Istoria religioasă (scrisă de teologi), istoria religiilor (scrisă de laici); Mircea Eliade – sacrul face parte din structura conştiinţei şi nu este doar un stadiu în istoria acestei conştiinţe. Religiologie, cf. Religionswissenschaft (Max Muller), la science des religions (E. Burnouf); toate ştiinţele religiologice au în centrul lor sacrul. Psihologia religiei; Rudolf Otto (1860 – 1937) – ideograme: mysterium tremendum, majestas, energicum, fascinans, augustum; W. Wundt (1832 – 1920) – patru etape ale evoluţiei religioase; William James (1842 – 1916) – pragmatism religios, convertire; Sigmund Freud (1856 – 1939) – religia este o spiritualitate reprimată, complexul Oedip, complexul Cain; Carl Gustav Jung (1875 – 1961) – Dumnezeu este arhetipul totalităţii. Sociologia religiilor – A. Comte, 3 stadii religioase: teologic, metafizic, pozitiv; K. Marx – antropocentrism în locul teocentrismului; E. Durkheim – clanul şi totemul; M. Weber – rolul social al harismei; Dilthey – religia este unul dintre sistemele spiritului obiectiv; cercetarea sociologică studiază experienţa sacrului, viaţa religioasă, sfinţenia ca manifestare a individului şi a comunităţii sociale; sociologul religiei – nici bigot, nici complet necredincios sau împotriva credinţei.

“Metoda observaţiei este cea mai generoasă pentru cunoaşterea fenomenelor sociale şi oferă informaţii globale precum şi de detaliu. Un bun observator poate sesiza aspecte mai profunde şi mai realiste decât cele obţinute prin alte modalităţi. Spiritul de observaţie este însă şi rămâne, în mare parte, un talent, o înzestrare subiectivă pe care puţini o au şi o pot exterioriza în spirit obiectiv. În aceste împrejurări, metodologia cercetării sociale face recomandări pentru sporirea calităţii observaţiei şi obiectivizarea concluziilor acesteia. Observatorul social, spre deosebire de spectator sau de simplul asistent, urmăreşte un scop: el urmăreşte ceva anume şi într-un mod adecvat. Indiferent dacă observă fenomenul religios în ansamblul său, ori o anumită problemă, este preocupat prealabil de un 'protocol' în care se fixează asupra elementelor spre care să-şi îndrepte atenţia în studierea din alte surse a realităţii care îl interesează. Fără un ghid clar, realitatea pare un amalgam de situaţii, de componente şi activităţi. Observatorul are conturată problema care-l interesează atât de clar încât el distinge şi reţine din acel univers factorii semnificativi şi de interes. În perspectivă el va selecta şi structura elementele de interes din fenomenul real, pentru a construi o explicaţie a obiectivului cercetat. Chiar în cazul fotografierii, prin filmare, sau desemnarea amănunţită a fenomenului, el îşi va selecta aspectele de interes. Preocuparea în legătură cu problema studiată îl deosebeşte, ca specialist, de ceilalţi spectatori la fenomenul respectiv.

Observaţia, în studierea fenomenului religios, se realizează mai ales asupra comunităţilor de credincioşi, fie comunităţi stabile (care frecventează o biserică) fie asupra unor comunităţi ocazionale (prezente la anumite evenimente, mari sărbători, pelerinaje). Observaţia în interes ştiinţific este de obicei directă, presupunând participarea observatorului. În aceste împrejurări cercetătorul face efortul de a se identifica “onest” cu membrii comunităţii, fără intervenţii şi pe cât posibil fără să se remarce ca “străin” de grup. Cea mai autentică integrare este convertirea, dar se consideră că aceasta minimalizează obiectivitatea cercetării. În timpul ceremoniilor observatorul evită să pună întrebări, să pătrundă în locurile interzise, să afle alte informaţii decât cele oferite de desfăşurarea activităţii”. (Constantin Cuciuc, Sociologia religiilor, Ed. Fundaţia România de Mâine, 2003, p. 86-87

“Mozaicul confesional, ca efect al compoziţiei multi-etnice a spaţiului la care facem referire, a constituit un element care n-a încurajat iniţiative majore de contracarare a pericolelor la care au fost expuse comunităţile aflate în cuprinderea acestuia. Cele trei mari religii - ortodoxă, catolică şi musulmană — s-au aflat într-o permanentă dispută, susţinând iniţiative ale factorilor politici. Două din puterile ortodoxe ale lumii - Biserica Rusă şi Biserica Română – s-au plasat pe poziţii divergente în condiţiile expansionismului rusesc. Majorităţile catolice sau romano-catolice din Cehia, Polonia, Croaţia, Slovenia şi Slovacia au intrat în impact cu politica Ungariei romanocatolice, creând un alt şi substanţial spaţiu de contradicţii interconfesionale şi interetnice. Atât catolicismul, cât şi ortodoxismul numai însituaţii limită au conlucrat împotriva extinderii lumii islamice înEuropa.

Formele agresive de penetrare a catolicismului în unele spaţii care primiseră deja ortodoxismul (Serbia, Transilvania, Banatul, Bucovina) arată o altă dimensiune a conflictelor interconfesionale.Atacul asupra spiritualităţii unei comunităţi devine mai grav decât desfăşurarea unei armate, fiindcă este agresată şi pusă în pericol una din componentele esenţiale ale forţei sale morale şi, deopotrivă, unul din factorii fundamentali de menţinere a unităţii etnice şi culturale. Asumarea liberă, fără constrângeri a religiei, este calea regăsirii spiritualităţii autentice a unei comunităţi. Numai într-o asemenea înţelegere superioară liniile de demarcaţie trase între ortodoxism şi catolicism se puteau estompa şi chiar anihila. Aceste linii n-au însemnat numai delimitări confesionale, ci şi separaţii evidente de natură culturală şi civilizaţională, economică şi socială.” (Florian Tănăsescu, Istorie socială, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2000, p. 101-102)

Seminar

53:1 Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

53:2 El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.

53:3 Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

53:4 Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.

53:5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

53:6 Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

53:7 Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

53:8 El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

53:9 Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui.

53:10 Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.

53:11 Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

53:12 De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.

(Isaia 53:1-12, Biblia Cornilescu)

„Dacă ceea ce alcătuieşte preocuparea centrală a Misticii e unirea fiinţei omeneşti cu fiinţa supremă a lui Dumnezeu, atunci Mistica ne apare ca o sinteză a principiilor dogmatice şi morale totodată. Unirea aceasta e un fapt viu de natură spirituală. Principiile dogmatice şi morale în El, departe de a rămâne noţiuni teoretice şi abstracte, apar personalizate, ca să zicem astfel, transformate în puteri actuale, care creează un înalt moment sau o serie de momente de viaţă duhovnicească. Considerată în faptul specific care o caracterizează, şi care e unirea divin-umană sau cu termenul grecesc: unirea teandrică.

l  Elementul dogmatic intră în alcătuirea ei pentru a-i contura caracterul creştin ortodox. Pentru că, în general vorbind, există şi o mistică păgână, şi o mistică a celorlalte religii sau confesiuni, care înfăţişează asemănări şi deosebiri faţă de mistica ortodoxă. Ceea ce deosedeşte mistica noastră de celelalte forme de misticism religios e fundamentul ei dogmatic special, mărturisit de venerabilii ei realizatori.

l  Elementul moral intră de asemenea în alcătuirea misticii noastre ca însăşi esenţa ei. O personalitate religioasă în cea mai înaltă semnificaţie a cuvântului e o sinteză vie a adevărului dogmatic şi moral. Dar această sinteză, în comparaţie cu stadiile inferioare ale vieţii religioase, constituie o culme de realizare. Iar culmea de realizare a unei personalităţi creştine se numeşte perfecţiune sau sfinţenie. Unirea teandrică, adică faptul central al misticii, reprezintă deci o culme a sfinţeniei sau a desăvârşirii.

l  Pentru a evita confuziile, teologia modernă, printr-un consens tacit unanim, s-a fixat asupra termenului de Mistică, al cărui înţeles este cel cuprins în expresia de „Teologie mistică”.

l  Şi acum, după această excursiune filologică, e timpul să ne întrebăm care e definiţia misticii religioase?

l  Mistica e unirea trăită a fiinţei omeneşti cu fiinţa lui Dumnezeu, în virtutea asemănării harice:

l  că această unire mistică se petrece din iniţiativa Duhului Sfânt, dar că ea cere din partea omului o continuă purificare;

l  că harul care o lucrează e har special;

l  că afară de acest har special, intervin darurile Duhului Sfânt care iluminează şi îndumnezeiesc facultăţile sufleteşti ale omului, facându-le capabile să sesizeze nemijlocit pe Dumnezeu;

l  că adesea unirea mistică e însoţită de fapte extraordinare şi miraculoase, ce nu-i sunt totuşi necesare;

l  că această trăire supranaturală e totodată şi cunoaştere şi iubire;

l  că efectele ei ulterioare constau, între altele, dintr-o considerabilă intensificare a energiilor spirituale din om; şi,

l  că momentul mistic culminant e o anticipare pământească a fericirii cereşti.” (Nichifor Crainic, Curs de teologie mistică).

„La noi fiecare om e o realitate de sine stătătoare, sau vrea cel puţin să fie considerată ca atare. Doi români cînd se ceartă, nu spun niciodată: domnule, nu ai dreptate! Ci: „ştii d-ta cu cine vorbeşti?”

EU, este pentru mentalitatea românească legea generală a cosmosului. Ce cred EU, ce spun EU, ce vreau EU! E bine, e rău? Asta e indiferent. E un fapt.

l  Aşa fiind, românul are pretenţia să fie tratat în chip special, nu după tipic, şi fără formalisme abstracte. E defectul sau calitatea raselor cu mult suflet. Să ne plîngem de asta?

l  Oamenii aceştia nu înţeleg. Ei nu au gîndit niciodată. Viaţa lor s-a scurs între acţiuni mecanice, gîndirea lor a alunecat repede pe drumul formulelor gata făcute şi al clişeelor cu valoare circulatorie. Pentru ei patriotismul nu depăşeşte patosul gestului cu pumnul în piept; iar cine înfrînge un clişeu, chiar dacă o face pentru a adînci realitatea şi a da – în speţă – patriotismului adevărata lui fundare, gravă şi rodnică este – doamne fereşte! – un trădător...

l  Societatea românescă prezintă tendinţa statornică înspre o eludare a legii; înspre o sustragere de sub imperativele vieţii publice; înspre o opoziţie categorică a individului faţă de colectivitate. Cu asemenea temperamente încă nu se poate nici forma, nici păstra un stat.

l  O educaţie trebuie să intervină. Nu o operă educativă cu şcoală, discursuri, poezii şi idei: ci una de viaţă trăită. Dacă armata, cu viaţă de cazarmă, cu înfrîngerea capriciilor unui personalism bizar şi nedisciplinat, cu ideea subordonării şi totuşi a responsabilităţii veşnic prezente, poate îndeplini această operă? Desigur; şi încă în prima linie...

       Să nu uităm că sîntem în Răsărit; şi că prima calitate a unei legi e să fie destul de largă pentru a nu stingheri pulsaţiile vieţii, mai vii aici, mai individuale decît aiurea. Noi am făcut, în altă direcţie, o mare experienţă tristă: în soborul de la Niceea, atunci cînd am fost înfrînţi de apuseni – care cereau pentru mărturisirea credinţei o haină bine ajustată. Au făcut-o. Dar mai tîrziu noi ne-am rupt de ei, rupţi am rămas pînă astăzi şi teamă mi-e că rupţi vom rămîne în veci: ne era haina prea strîmtă!” Nae Ionescu, Între ziaristică şi filosofie, Timpul, Iaşi).

  „Harul se manifestă înnobilând şi înfrumuseţând, sublimând aptitudinile şi conţinuturile de viaţă ale fiecărei naţiuni. La o naţiune înfloreşte sub influenţa puterii dumnezeieşti o lirică superioară, pentru că acea naţiune a adus înclinaţii sentimentale. La alta o filosofie, la alta o organizaţie, la alta o artă superioară. Lirica a două popoare creştine se deosebeşte pentru că altele sunt motivele, amintirile, incidentele vieţii, rezonanţa sufletească la fiecare din cele două popoare. Creştin devine tot conţinutul de tradiţii, de preocupări, de aptitudini, de creaţiuni, de manifestări ale unui popor. Tot materialul vieţii sufleteşti, diferit de la om la om şi de la popor la popor, după determinări istorice şi geografice, scăldat şi frământat de acelaşi har dumnezeiesc, de aceleaşi învăţături creştine, devine creştin. Şi atunci, evident că fiecare popor reprezintă altfel realizat  creştinismul” (Dumitru Stăniloae Ortodoxie şi românism).

            „Colegiile meseriaşilor la romani, întocmai ca şi eraniile greceşti, nu aveau un caracter profesional propriu-zis, ci erau un fel de comunităţi religioase şi de mutualitate, în care membrii se numeau între ei fraţi, având şi anumite ceremonii comune, la care erau datori să asiste cu toţii. În organizaţia corporativă din evul mediu se accentuează şi mai clar elementul solidarităţii şi al mutualităţii, în special, înlăuntrul diferitelor trepte ierarhice ale corporaţiilor. Astfel, de pildă, compagnonii, care proveneau din ucenici şi care alcătuiau cel de-al doilea grad, făceau chiar asociaţii secrete de diferite rituri, ca, de pildă, asociaţia numită „les Enfants du Solomon, du maitre Jacques sau du Pere Soubise”, toate având ca scop asistenţa mutală la început şi apoi lupta pentru cucerirea mai repede a gradului de maestru şi a dreptului de a lucra pe cont propriu...

            Ideea de solidaritate este nu numai indispensabilă în viaţa socială practică, ci şi foarte fecundă, căci ea a inspirat diferite concepţiuni politice şi sociale, cum ar fi socialismul de stat, cooperatismul şi mutualismul etc. În acelaşi timp însă, ea a fost expusă şi criticii. Astfel, Vilfredo Pareto, reprezentantul teoriei elitelor sociale, depreciază ideea de solidaritate în sensul ei obişnuit, precum şi pe cea de ajutorare, întrucât cei mai bine înzestraţi, elitele sunt obligate prin aceasta să suporte datorii faţă de cei slabi, faţă de cei care n-au reuşit în viaţă.

            Nu discutăm aici spectul moral al solidarităţii şi de aceea nu vom supune deloc aprecierilor acest fenomen social, recunoaştem însă că explicaţia dată de Durkheim este cea mai justă. Nu e vorba de nici un fel de contract sau de obligaţie cvasijuridică, pe care am avea-o faţă de trecut sau faţă de membrii din societate, ci vrând-nevrând depindem unii de alţii, pentru că avem interese comune de apărat, care ne mobilizează instantaneu şi ne fac să ne simţim una cu toţi cei care au aceeaşi profesiune sau care fac parte din aceeaşi clasă sau din acelaşi popor...

       Dacă societatea trăieşte prin relaţiile dintre indivizi şi dacă acestea sunt multiple în spaţiu şi variate în timp, nu se poate concepe funcţionarea lor armonioasă şi normală decât pe baza unor reguli, pe care trebuie să le respecte toţi. Pe lângă conformismul care se stabileşte prin obiceiuri, credinţe etc, este nevoie de un factor regulator, care să observe şi să călăuzească societatea şi care să sancţioneze chiar tot ceea ce ar deranja buna funcţionare şi normala îndeplinire a relaţiilor sociale. Cu alte cuvinte, orice societate organizată trebuie să aibă o „autoritate conducătoare”.” (Petre Andrei, Opere sociologice, III, p.333-335)

  

E' possibile un'esperienza "senza immagine"? Può l'Io accedere, e in che modo, nel regno, se un regno c'è, del "senza immagine"?

Il punto di partenza di questo libro è l'impiego da parte di Jung, in un luogo del suo epistolario, di un aggettivo: bildlos, che significa = "senza immagine". Ho provato a raccontare la storia di questo aggettivo nelle sue metamorfosi cristiano-orientali e dunque grecopatristiche e grecomonastiche, nei sui transiti medievali (la scuola renana di Meister Eckhart etc.) e in quelli rinascimentali, moderni e novecenteschi.

Introduzione:Anima naturaliter religiosa

Pagani e cristiani davanti al "senza immagine"

Hesychìa: Gregorio del Sinai e la coscienza perfetta

Imaginum denudatio: mistica renana e supercoscienza

Luce 1. Bildlos e nihtbilde: una lettera di Jung e un sermone di Meister Eckhart

Mònachos: nascita d'un uomo solo

Aneìdolos: Evagrio e la scia demonica

Nominalismo delle immagini: I demoni da Jung ai Messaliani

e phàntasma: da Barlaam a Pomponazzi

Aphaìresis: silenzi dell'immagine dagli stoici a Malebranche

(Giorgio Antonelli, Mistica Psiche. Jung, i cristiani e l'esperienza senza imagine Pescara,Samizdat, 2001)

Dans le passé, les grandes constitutions et règlements généraux adoptés lors des convents internationaux de 1936 (Bruxelles), 1930 (Lyon), 1890 (Paris) précisent tous que «le 99ième degré, suprême dignité du rite, est réservé au Grand Hiérophante Mondial. Dans les convents plus récents cette affirmation ne s’est jamais démentie. Actuellement certains maçons travaillant à notre rite doutent de la réalité de ce degré, pourquoi?

Le passé grand maître Robert Ambelain avait défini un corpus initiatique dont la transmission exhaustive accompagnait la désignation du nouveau Grand Hiérophante. Or, ce corpus a été transmis partiellement à son successeur (ce qui est parfaitement exact: signalé dans un balustre du 20 septembre 1990 de robert Ambelain à l’attention de G. K. suite à un désaccord entre les deux hommes"...Tu ne le (Grand hiérophante) seras pleinement que lorsque je t’aurais remis les deux autres arcanes , car il y en a 3 en réalité, qui doivent s’ajouter à celui que j’ai t’ai confié lors de ton investiture..." ) Par la suite, les transmissions successives auraient affaibli (selon ses détracteurs) toujours un peu plus, le dépôt initiatique rattaché au 99ième degré. Et certains de conclure que R. AMBELAIN aura été le dernier grand hiérophante de l’ordre. Pour d’autres le corpus rituéliques précité aurait été inventé ex-nihilo par les maçons Malinger et Rombaut ce qui retirerait toute crédibilité à cet état initiatique. Je ne partage pas ces opinions.

En effet, nous entrons dans l’approche de la Grande Hiérophanie dans un domaine qui dépasse la dimension humaine. Notre Rituel dit " que ceux qui ont des oreilles entendent, que leurs yeux voient ..... et que leurs AMES COMPRENNENT «c’est à dire que leurs AMES prennent avec». C’est essentiellement au niveau des AMES que la Grande Hiérophanie se communique. Et il y a eu de longues réflexions avant que cet article soit publié car les mots ont leurs limites! Nous sommes loin de la transmission imaginée par nombre de nos propres frères du rite, c’est à la fois très simple et incompréhensible à notre état d’humain englué dans la pensée analytique et matérielle qui compte et quantifie. Pour connaître, au sens noble de ce mot, les âmes doivent vibrer en sympathie… (Point de vue sur la GRANDE HIEROPHANIE, on line)

Curs

RELIGIILE LUMII ŞI SCRIPTURILE LOR 

Iudaism şi Creştinism – Islam – Zoroastrianism – Hinduism – Sikhism – Jainism – Budhism – Confucianism – Taoism – Shintoism – Religii Tradiţionale Africane – Religii Native Americane – Religii din Pacificul de Sud – Noi religii 

Iudaism şi creştinism. Iudaismul şi creştinismul sunt două religii monoteiste, etice, care au în comun o parte a scripturilor lor. Biblia ori Tanakh a evreilor este Vechiul Testament al Creştinilor. Printre credinţele comune se numără: 1) există un Dumnezeu, (2) puternic şi (3) bun, (4) Creatorul, (5) care revelează Lumea Sa omului, şi (6) răspunde rugăciunilor. Atât iudaismul cât şi creştinismul fac (7) o afirmare pozitivă a lumii ca arenă a activităţii lui Dumnezeu, (8) ca loc în care oamenii au obligaţia să acţioneze etic, şi (9) care trebuie scăpată de nedreptate. Amândouă cred în (10) o viaţă viitoare, precum şi într-o doctrină a învierii. În fine, amândouă văd (11) o consumare finală a istoriei şi (12) realizarea suveranităţii complete a lui Dumnezeu pe pământ, prin venirea lui Mesia ori, în cazul formelor moderne ale iudaismului, o eră mesianică.

Printre diferenţele profunde, mai întâi, pentru iudaism Dumnezeu este unul şi unic, pentru creştinătate Dumnezeu este unul în natura Sa dar sunt trei persoane alcătuind trinitatea: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Creştinii cred în Hristos, pentru evrei Mesia nu a venit încă.

Nici iudaismul, nici creştinismul nu mai practică legile scripturale ale sacrificiilor animale. Dar în timp ce pentru iudaism mitzvot – poruncile etice şi rituale ale bibliei – rămân normative şi sunt elaborate în Talmud ca halakah sau cerinţe ale vieţii, creştinismul urmează numai învăţăturile etice ale bibliei, i.e. cele Zece Porunci. Spre deosebire de iudaism, creştinătatea afirmă doctrina păcatului originar. Pentru creştinătate, cărţile sacre ale iudaismului, numite Vechiul Testament, sunt luate drept o pregătire pentru revelaţia finală pe care Dumnezeu o va face prin Hristos  - revelaţie scrisă în cărţile Noului Testament. Noul Testament este scris în limba greacă, la un secol după moartea lui Hristos.

Islamism. Islamismul este a treia mare religie monoteistă, care îşi are rădăcinile în Abraham şi ale cărei învăţături vădesc multe continuităţi cu scripturile evreieşti şi creştine. Islamul proclamă pe Allah, unul Dumnezeu, Creatorul, care este suveran şi bun, care răspunde la rugăciuni şi care lucrează cu omenirea în istorie prin chemarea profeţilor pentru a proclama cuvântul lui Dumnezeu. Există o afirmare pozitivă a lumii drept creaţie a lui Dumnezeu şi ca arenă în care oamenii sunt obligaţi să acţioneze etic. Islamismul oferă numai două alegeri pentru omenire: credinţă ori necredinţă, Dumnezeu ori Satan, paradis ori iad. Profeţii sunt intermediarii lui Dumnezeu pentru umanitate, în primul rând Mohamed (c. 570 – 632), dar şi Adam, Noe, Abraham, Ismail, Moise, Iisus. Coranul, revelat lui Mohamed, este înregistrarea perfectă şi acurată a mesajului lui Dumnezeu către profeţii fiecărei ere.

Islamismul este o religie practică şi cere fiecărui musulman cinci obligaţii, Cinci Stâlpi: (1) confesiunea credinţei în Dumnezeu şi în Mohamed ca mesager al lui Dumnezeu, (2) rugăciune zilnică de cinci ori la timpuri fixate, (3) postul în timpul lunii Ramadan, (4) plata unei taxe-ofrande şi dania de caritate către săraci, şi (5) pelerinajul către sfânta cetate Mecca şi altarul ei sacru, Kaaba.

Scriptura fundamentală a islamismului este Coranul, care a fost revelat de îngerul  Gabriel profetului Mohamed, anume în limba arabă. Dincolo de Coran, celelalte texte de autoritate au împărţit Islamul în două mari secte, Sunni şi Shiite. Musulmanii sunniţi venerează învăţătura lui Mohamed bazată pe hadit, tradiţiile şi spusele profetului aşa cum au fost memorizate şi transmise de însoţitorii lui, alcătuind 'ilam al-hadith', Ştiinţa Tradiţei. Şiiţii venerează pe Ali, ginerele lui Mohamed, iar tradiţia lor în Islam are propriile hadith, care nu diferă decât în mici detalii de colecţiile sunnite.

Zoroastrianism. Profetul Zarathustra (c. 1000 î.C) este fondatorul zoroastrianismului, religie majoră a Persiei antice. Astăzi mai sunt sub o sută de mii de zoroastrieni practicanţi, expulzaţi din Iran şi trăind lângă Bombay, India. Zoroastrienii contemporani sunt monoteişti, se închină unui Dumnezeu, Ahura Mazda, Domnul Înţelepciunii, ale cărui variate aspecte sunt personificate în scriptura lor, Avesta, ca arhanghelii Minte Bună, Dreptate, Devoţiune, Dominion ş.a. El este simbolizat de foc, care este centrul ritualului zoroastrian. Sufletul este nemuritor.

Hinduism. Trăsături comune ale credinţelor şi practicilor hinduse: (1) Brahman sau realitatea ultimă; (2) acesta este accesibil pe variate căi (margas): cunoaştere (jnana yoga), devoţiune (bhakti yoga), şi acţiune (karma yoga); şi (3) este realizat de acei înţelepţi care au atins uniunea sau comuniunea cu acea realitate; (4) creaţia şi fenomenele lumeşti sunt temporale şi parţiale;  (5) doctrina karma, potrivit căreia fiecare cuvânt, gând faptă primeşte recompensa pe măsură; (6)doctrina reîncarnării; (7) autoritatea vedelor; (8) patru stadii ale vieţii (învăţare, căsnicie, spiritualizare, asceză); (9) patru ţeluri ale vieţii – dreptate (dharma), avuţie (artha), plăcere (kama) şi libertate spirituală (moksha); şi (10) idealul ordinii sociale degenerat în sistemul de castă. Literatura revelată (shruti) include: Vedas, Samhitas, Brahmanas, Aranyakas, Upanishads. Cea mai cunoscută scriptură hindusă este Bhagavad Gita. Tradiţiile sacre (smrti) includ epopeile Ramayana şi Mahabharata, sau Legile lui Manu.

Sikhism. Sikhismul este o religie monoteistă, relativ modernă, întemeiată în secolul al 15-lea, sub inspiraţia lui Guru Nanak. Căutând să înlăture diferenţele dintre hinduşi şi musulmani, dintre caste, se predică puritatea interioară a devoţiunii ca măsură a persoanei în faţa lui Dumnezeu. Adi Granth este o colecţie versuri sacre şi ragas compuse de gurus şi de poeţi hinduşi şi musulmani.

Jainism. Ca şi Budhismul, Jainismul respinge autoritatea Vedeleor, Upanişadelor, a zeităţilor hinduse. Cunoscută pentru un riguros ascetism, religia jaină a influenţat cultura indiană şi a lumii în special prin doctrina sa asupra ahimsa, nevătămarea niciunei fiinţe vii. Ultimul din cei 24 thirtankaras (întemeietori) ai jainismului, Mahavira, a descoperit calea salvării de karma. Canonul scripturilor jaine (agamas) începe cu predicile lui Mahavira, numite Purvas.

Budhism. Buddha, născut Siddhartha Gautama (c. 581-501 î.c.) a predicat în India, unde budhismul a înflorit pentru aproape 15 secole şi unde au fost scrise cele mai multe scripturi de bază. Din multele şcoli ale budhismului au supravieţuit două ramuri majore, theravada (învăţătura celor bătrâni), care s-a răspândit în Sri Lanka şi Asia de Sud-Est, şi mahayana (marele vehicul), care s-a răspândit spre nord, în Tibet, Mongolia, China, Corea şi Japonia.

Potrivit theravada, liberarea (nibbana/nirvana) poate fi atinsă prin autopurificare şi înţelegerea reală a dhamma/dharma constând în cele patru nobile adevăruri: 1. întreaga existenţă este dukkha/suferinţă; 2. suferinţa se datorează patimii pentru existenţă şi nesaţului pentru plăcerile simţirii şi minţii; 3. încetarea sufernţei vine prin  renunţarea la patimă şi nesaţ; 4. nobila cărare în opt trepte este cea care conduce la încetarea suferinţei. Canonul scripturilor theravada (scrise în pali) este numit Tipitaka/Tripitaka/Trei Coşuri, din care cea mai cunoscută este Dhamapada, numită şi contraparte a Bhagavad Gita.

Budhismul mahayana conţine doctrina ultimei realităţi, absentă în theravada. Printre cele mai iubite scripturi (Tripitakas, în sanscrită, chineză, tibetană) se numără Lotus Sutra (Saddharma-Pundarika), Sutra ghirlandei, Sutra inimii, Sutra Mahaparinirvana, Cartea morţilor (Bardo Thodol).

Confucianism. Spiritul chinez este amestecul a trei învăţături (san chiao): confucianism, în materie de educaţie şi etică; taoism, privitor la iluminarea personală; budhism, în privinţa morţii şi a vieţii după moarte. Confucius (551-479 î.c.) şi-a îndemnat discipolii pe calea unui ideal al omului superior, care este sincer, filial cu părinţii, loial stăpânului, aderent la formele sociale şi religioase (li). Societatea este ordonată potrivit celor cinci relaţii: suveran şi supus, tată şi fiu, frate mai mare şi frate mai tânăr, soţ şi soţie, prieten şi prieten.

Scripturile canonice ale confucianismului sunt cele Cinci Clasice şi cele Patru Cărţi, Cartea Cântecelor (Shih Ching), Cartea Istoriei (Shu Ching). I Ching (Cartea Schimbărilor) este canonică şi pentru confucianism şi pentru taoism.

Taoism. Înţelepţii taoişti caută identificarea mistică cu marea matrice a naturii, impersonalul tao, prin meditaţie şi transă. Devenit fără nume şi formă, nefăcând nimic (wu-wei), înţeleptul dobândeşte te – putere/virtute – din tao. Conducătorul taoist trebuie “să golească minţile oamenilor şi să le umple burţile”.

Principala scriptură a a taoismului filosofic este Tao Te Ching, atribuită fondatorului Lao Tzâ, contemporan lui Confucius. A doua scriptură este Chuang-tzâ.

Shintoism. Shintoismul, religia indigenă a poporului japonez, coexistă cu confucianismul şi taoismul. Este centrat pe cultul unor zeităţi numite kami (numenous/spiritual). Prima între kami este Amaterasu, zeiţa soare, patroana Japoniei. Scrieri clasice pentru shintoism sunt Kojiki şi Nihon Shoki.

Religii tradiţionale africane. Există peste o sută de milioane de aderenţi ai diferitelor religii tradiţionale din Africa, America de Nord, America de Sud, Asia şi Pacificul de Sud. Religia tradiţională africană arată credinţă în fiinţa supremă, un creator transcendent, susţinător al universului. Numele africane ale lui Dumnezeu sunt construite pe un atribut sau altul: creator - Nzame (Fang), Mu'umba (Swahili), Chineke (Igbo), Ngai (Gikuyu), şi Imana (Ruanda-Urundi); fiinţă supremă -  Oludumare (Yoruba), Mawu (Ewe), şi Unkulu-Nkulu (Zulu). Marele strămoş este numit Nana (Akan) şi Ataa Naa Nyonmo (Ga); printre kalibari ea este   Opu Tamuno, Marea Mamă. Ca Orise (Yoruba) el este Izvorul tuturor fiinţelor; ca Yataa (Kono) şi Nyinyi (Bamum) el este prezent pretutindeni; Chukwu (Igbo) înseamnă marea providenţă care determină destinele; Onyame (Akan, Ashanti) înseamnă cel care dă deplinătate. Ca Spirit al universului el este Molimo (Bantu); Ca paradis al Spiritului cerului este numit  Nhialic (Dinka), Kwoth (Nuer), Soko (Nupe), Olorun (Yoruba); şi pentru  Igbo numele Ama-ama-amasi-amasi  el este Cel ce nu este nicidată cunoscut deplin.  O constelaţie de zeităţi sunt subordonate fiinţei supreme.

Religii native americane. Lumea cu puterile sale divine este simbolizată în ritual de cele şase direcţii: Nord, Sud, Est, Vest, zenit şi nadir şi de entităţile vii care le reprezintă. Nadirul este mama sau bunica pământ. Se caută armonie, a se completa cercurile vieţii, a călca în frumuseţe. Ritualul fumatului de tutun creează comuniune, ca şi postul sau dansul soarelui. Şamanul este însoţit în transa lui de alţi participanţi.

Religii din Pacificul de Sud. Legendele maori şi polineziene celebrează strămoşii exploratori de noi insule, preeminenţi printre neamurile lor, bravi în războaie, dar şi vicleni magicieni. Se caută pace şi armonie, rareori atinse.

Noi religii. Noile religii din secolele al 19-lea şi al 20-lea, cu 130 milioane de membri, îşi au, în majoritate, rădăcinile în tradiţii religioase mai vechi. Dacă Hare Krishna sau biserici africane independente sunt recunoscute de hinduşi, respectiv de creştinătatea africană, alţii, precum Church of Jesus Christ of Latter-day Saints, Martorii lui Iehova, Yogi Bhajan sunt în conflict cu instituţiile religioase originare. Noi secte şi mişcări în hinduism: Sri Aurobindo Ashram, Arya Samaj, Brahmo Samaj, Ananda Marga, Transcendental Meditation, the International Society for Krishna Consciousness (Hare Krishna), şi mişcări centrate pe Meher Baba, Sathya Sai Baba, Bhagwan Rajneesh şi alţii.Noi religii în Japonia: Rissh-o K-osei Kai, S-oka Gakkai,  Agon-shu, Omoto Kyo, Sekai Kyusei Kyo/Biserica mesianităţii mondiale,  Mahikari şi Sukyo Mahikari, Perfect Liberty Kyodan. Mişcări religioase în Coreea:  Tan Goon Church,  Tae Jong Church,  Han Il Church, Chun Do Church, grupuri de religionişti folclorici. Secte şi grupuri creştine: kimbanguişti (Zair), Frăţia crucii şi a stelei (Nigeria), rastafarieni (Caraibe). Scripturi adiţionale bibliei:  the Book of Mormon, Doctrine and Covenants, and Pearl of Great Price; scrieri de Mary Baker Edy (Christ Scientist), Ron Hubbard (Church of Scientology). Credinţa baha'i, scrieri ale lui Baha'u'llah: the Book of Certitude (Kitab-i-Iqan), the Hidden Words of Baha'u'llah, şi Epistle to the Son of the Wolf.

Subiecte ( trimiteri la cursul  Sociologia religiilor de Constantin Cuciuc, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2003/2007)

Perspective de abordare a vieţii religioase: perspectiva istorică (istoria religiilor si a credinţelor), teologiile, filosofia religiei, preocupări interdisciplinare (pedagogie, statistică, antropologie, drept). (p.7-26)

Psihologia religiei: explicarea genezei religiozitătii (etnogeneza, ontogeneza, psihogeneza); psihologia introspectivă despre religie; orientarea neokantiană; iraţionalul în ideea divinului (Rudolf Otto); religia ca manifestare psihopatologică; Scoala de la Salpêtrière; ipoteze psihanalitice (Freud, Jung); preocupări actuale de psihologie a

religiei. (p. 28 - 49)

Sociologia religiei: sondaje referitoare la religiozitatea muncitorimii (Charles Booth, Fréderic Le Play); teorii referitoare la statutul social al religiozităţii (A. Comte, marxismul, E. Durkheim, M. Weber, L. Levy-Bruhl, C. Lévi Strauss); realitatea socială studiată de sociologia religiilor (obiectul sociologiei religiilor); obiectivitatea sociologului care studiază viaţa religioasă; modalităţi (metode, tehnici) de studiere a religiei. (p. 50 - 87)

Fenomenul religios. Sacrul: semnificaţia sacrului; caracteristici ale lumii transcendente; manifestarea sacrului în profan (hirofanii ale sacrului, morfologia în profan a lumii divine); ritualuri de trecere între profan si sacru; trăirea sacrului de către credinciosi.(p. 88 - 98)

Religia: teorii despre originea si esenţa religiei; sensuri „etimologice” ale religiei; evoluţia istorică a conţinutului si definirii religiei. (p. 99 – 112)

Religiozitatea: credinţa în existenţa si posibilitatea legăturii cu lucrarea divină; dimensiunea teoretică a religiei; practica

religioasă; modalităţi sociale de manifestare a relaţiilor cu sacrul (referinţele sunt mai ales la religiile si confesiunile din România). (p. 113 - 128)

Comunităţile religioase: specificul comunităţilor religioase; integrarea în comunităţile religioase; trăinicia si structura comunităţilor religioase (masa credinciosilor si conducătorii acestora); relaţiile religioase; toleranţa religioasă. (p. 129 - 160)

Religia în viaţa societăţii: factori care influenţează religiozitatea; rolul religiei în societate; religie si morală; economie si religie; religia si viaţa politică; relaţiile dintre Biserică si Stat; religia în societatea modernă; libertatea religiei; pluralismul religios; laicizare si secularizare. (p. 161 – 215)

Propoziţii-cheie (vezi grila de evaluare).

“Două lucruri umplu sufletul de admiraţie şi respect, cerul înstelat de deasupra noastră şi legea morală, prin care ne deosebim de animalitate şi de lumea sensibilă, înălţându-ne spre Dumnezeu” (Kant). (0p.cit.,p.18).

Harismatic în religie, după Max Weber, înseamnă ceva înnăscut, dar şi o recunoaştere prin ierarhia bisericească (p.67).

Când studiem fenomenul religios, ne interesează “faptele” sociale în legătură cu sacrul.(p.69)

Empiric, viaţa religioasă a fost studiată după cunoaşterea unor religii neeuropene (p.26).

Emile Durkheim consideră religia o sacralizare a socialului, un sistem de credinţe şi practici (p. 59, 63).

Comunităţile religioase sunt mai trainice dacă se modernizează şi dacă aprofundează studierea scripturilor sacre (p. 144).

Religia a fost explicată din perspectivă etnogenetică de W. Wundt (p.32) şi pragmatică de W. James (p.34).

Sacrul

Sociologul care studiază religiile ar trebui să le considere adevărate pe toate. (p.73)

Mântuirea este predestinată, după Max Weber, celor care folosesc raţional capitalul şi celor care reuşesc în viaţă. (p.183)

Ritualurile de trecere, din profan în sacru, sunt pentru schimbarea naturii sufletului şi pentru sacralizarea celui decedat. (97)

Statul român sprijină cultele religioase şi reglementează regimul lor. (p.195)

În perioada prelogică oamenii aveau o logică a sensibilului, erau credincioşi. (127)

Scolasticii au susţinut principiul “filosofia să se supună teologiei”.

Prin religie înţelegem legământul credinciosului cu lumea divină. (p.88)

Fr. Schleiermacher înţelege prin religie dependenţa de “urzitorul” nevăzut al destinului nostru. (p.29, 111)

Magicianul este menţionat în biblie ca un profesionist având calităţi înnăscute.

Carl G. Jung consideră religia o manifestare a inconştientului colectiv, o explicare prin arhetipuri ale gândirii. (p. 41 - 43)

Religiozitatea este influenţată de profesiune, etnie, situaţia materială, vârstă. (114 - 115)

Toleranţa religioasă înseamnă o relaţie inegală între culte, acceptarea altor confesiuni, aceleaşi drepturi pentru toţi cetăţenii. (p.155 - 156)

Libertatea religiei presupune posibilitatea trecerii la altă confesiune, respectarea drepturilor cetăţeneşti.

Biserica ortodoxă este locul unde este prezent Iisus.

Totemul este tabu, un strămoş comun. (p.89)

Sistemele economice, cultele minoritare, regimurile politice ar putea fi intolerante. (p.155)

Prin cult (religios) în România înţelegem exteriorizarea credinţei, o religie recunoscută legal. (p.193)

Religia este liberă atunci când există posibilitatea dialogului între credincioşi, nu intervenim în credinţa altora, ne putem alege apartenenţa la oricare cult.

Studierea empirică a religiei a început după declinul europocentrismului, traducerea textelor sacre ale altor religii, afirmarea Umanismului şi a Reformei.

Credinţa este influenţată de vârstă. (p.167)

Adeziunea la o societate religioasă se face voluntar. (p.131)

Regimul politic poate influenţa comportamentul religios. (p.185)

Sacrul (religios) este altceva decât profanul, este benefic şi malefic, este venerat. (93 - 94)

Prin convertire (religioasă) trecem de la o confesiune la alta, ne integrăm religios.

Superstiţiile se întâmplă uneori să fie adevărate, dezvoltă cultul morţilor.

Cea mai importantă relaţie a credinciosului este cu Dumnezeu (sacrul).

Teologia este o preocupare normativă.

Feuerbach a spus că “întreaga filosofie hegeliană nu este altceva decât transpunerea în concepte abstracte a teologiei creştine”.

Prin prozelitism oblig pe cineva să treacă la religia mea, conving pe alţii că religia mea este singura adevărată.

Rudolf Otto consideră că un credincios este înfricoşat de misterul divin, încearcă să iasă din situaţia de “creatură”, este fascinat de divinitate. (p.31)

Comunitatea religioasă este mai prosperă atunci când întreţine filii (misiuni), când face misionarism. (144)

Religia este mai liberă  dacă se poate face misionarism, dacă toţi au drepturi egale.

Freud consideră religia o “nevroză obsesională”. (p.39)

Secularizarea reprezintă o prevedere a păcii din Westfalia. (p.208)

Filosofia religiei este preocupată de explicarea “celui mai înalt Absolut”. (p.19)

William James consideră “experienţa religioasă” o manifestare ca “obicei anodin” sau “febră acută”, un “subliminal” al psihicului, o nelinişte sufletească. (p.35)

În “Moise şi monoteismul” S. Freud consideră că evreii l-au ucis pe Moise, păcatul iniţial stă la baza religiei creştine, religia provine din sentimentul vinovăţiei, Moise era un egiptean monoteist. (p.40)

Ateism înseamnă indiferenţa la legătura cu sacrul. (p.209)

Religiologia este ansamblul ştiinţelor care studiază viaţa religioasă. (p.23)

Migraţia interconfesională este mai frecventă în perioada adolescenţei.

Trilogia Oedip oferă sugestii pentru explicarea exogamiei, înţelegerea paternalismului divin, explicarea trinităţii creştine, justificarea caracterului tabu al totemelor.

În comunitatea ortodoxă ne integrăm prin botezul în copilărie.

Timpul, natura şi omul, locurile sfinte sunt hierofanii ale sacrului. (p.96 - 97))

Totemismul reprezintă credinţa într-un strămoş comun al comunităţii, o religie care ne ajută să înţelegem şi religiile actuale, o religie răspândită şi în Australia, o interdicţie pentru membrii comunităţii. (p.62-63)

Rolul religiei în democraţia americană a fost remarcat de Alexis de Toqueville. (p.78)

Între Biserică şi Stat pot fi relaţii de contestare a regimului politic, interzicere a practicilor religioase, discriminare a unor culte şi credinţe.(p.185-186) religios reprezintă ceva recunoscut de societate. (p.90)

SOCIO-ANTROPOLOGIA NONVIOLENŢEI/AHIMSA (CAMPUS)

            Namaskara Mahamantra jaină invocă închinător pe cei supremi, sufletele liberate, preceptorii, învăţaţii scripturilor, călugării celor cinci Mahavratas (non-violenţă, adevăr, non-furt, celibat, non-posesiune):

Namo Arahamtanam

Namo Siddhanam

Namo Ayariyanam

Namo Uvajjhayanam

Namo Loe Savva Sahunam

            Anticul Chanakya a remarcat că nu există duşman mai mare decât foamea - “Nasti kshudhasamah shatru”. Foamea este prima cauză a violenţei, spune actualul liderul religios al jainilor, His Holiness Acharya Shri Mahapragya.

            Educaţia pentru ahimsa – ahimsa prashikshan – are patru componente: istorie şi principii ale ahimsa; transformarea inimii; stilul de viaţă nonviolent (pentru ahimsak – practicantul ahimsa); instruirea pentru auto-angajare (self-employment).

            Nonviolenţa şi câştigarea pâinii merg mână în mână în curriculum-ul educaţiei ahimsa. Gândirea profundă şi schimbarea atitudinală asupra violenţei-bogăţie, violenţă-posesiune, ca şi baza conceptulă a metodologiei Ahimsa Prashikshan presupun următorii paşi esenţiali:

            A.Conceptul corect al dezvoltării. Acesta are patru aspecte: 1. Dezvoltarea emoţională prin educaţie. 2. Echilibrarea dezvoltării etico-spirituale cu dezvoltarea materială şi fizică. 3. Stil de viaţă liber faţă de violenţă. 4. Atingerea sănătăţii holistice, a echilibrului mental, păcii şi fericirii în sfera individuală şi socială.

            B. Dezvoltarea unei atitudini corecte faţă de bogăţie şi consum şi adoptarea unor mijloace cinstite de trai sunt necesare pentru a sista un astfel de câştig de bani şi consum care creează probleme sociale. Sunt patru aspecte: a. Stoparea vilolenţei ce rezultă din reacţie. b. Stoparea poluării şi degradării mediului. c. garantarea sănătăţii fizice, mentale, emoţionale şi sociale a individului. d. Eliminarea mentalităţii criminale.

            Practicile ahimsa prashikshan uzitează tehnica repetării (cu voce tare, scăzută, mental) a  câte unei detrminări ferme (sankalp):

            Sankalp pentru conceptul corect de dezvoltare: a. Voi adera la conceptul echilibrat de dezvoltare. b. Voi practica stilul de viaţă nonviolent. c. În educaţie voi încerca dezvoltarea emoţională.

            Sankalp pentru atitudine corectă faţă de bogăţie şi consum: a. Mă voi abţine de la dobândirea unei asemenea bogăţii şi consum care să creeze probleme sociale. b. Mă voi abţine de la dobândirea unei asemenea bogăţii şi consum care să creeze reacţie violentă. c. Mă voi abţine de la dobândirea unei asemenea bogăţii şi consum care să creesze sărăcie şi foame. d. Mă voi abţine de la  folosirea atâtor bani şi consum care ar putea crea inegalitate socială. e. Mă voi reţine de la asemenea ocupaţie şi consum care ar avea drept consecinţă poluarea şi distrugerea mediului.

            Sankalp pentru atitudine corectă faţă de consum: a. Mă voi reţine de la consum nenecesar.b. Voi exersa autodisciplină şi discreţie chiar pentru consumul necesar şi esenţial. c. Voi încerca să reformez mentaitatea criminală.

            Sankalp pentru prevenirea violenţei reactive. A. Rezolvarea conflictului de castă/rasial: 1. Voi avea o credinţă statornică în unitatea umană. 2. Nu mă voi angaja în nici un fel de conflict sau altercaţie bazate pe casteism sau rasism. B. Întărirea armoniei religioase şi comunitare: 1. Nu mă voi angaja în vreun conflict bazat be religie şi comunitate. 2. Nimeni nu trebuie să dezonoreze reuniunile, sărbătoririle şi procesiunile altor religii. Dacă este posibil, acestea să fie respectate din toată inima. 3. Dacă unii indivizi fac vreun rău religiei sau comunităţii cuiva, nu trebuie săvârşită răzbunare asupra întregii religii şi comunităţi ale răufăcătorilor. C. Rezolvarea conflictului etnic: 1. Voi dezvolta un punct de vedere relativistic faţă de diverse populaţii etnice. 2. Nu voi urâ pe alţii datorită diversităţii etnice, nici nu mă voi angaja în nici o violenţă pe acea bază.

            Se fac exerciţii – preksha – pentru eliberarea de tensiune (Sankalp: Practic meditaţia Preksha  pentru a-mi rectifica instinctele), pentru controlul asupra impetuozităţii, pentru dezvoltarea neînfricării (Spiritul meu de neînfricare se dezvoltă: frica mi se stinge), pentru dezvoltarea compasiunii şi sensibilităţii (Virtutea compasiunii mele se dezvoltă. Îmărătăşesc sensibilitatea cu toate fiinţele./ Patimile mâniei, mândriei şi lăcomiei fac pe om nemilos. O persoană nemiloasă chinuie şi înşală pe ceilalţi şi se complace într-un comportament indezirabil./ Cum nimănui nu-i place să fie tratat urât, de ce m-aş complace într-o comportare indezirabilă faţă de alţii?/ Pentru a duce o viaţă bună şi a face viaţa socială paşnică, trebuie să dezvolt compasiunea. Mă hotărăsc  ferm să dezvolt compasiunea în mine însumi (însămi), pentru dezvoltarea toleranţei (Spiritul meu de îngăduinţă se dezvoltă; echilibrul meu mintal se menţine. / Contemplu senzaţii fizice precum cele induse de vreme şi de boală,impresii mentale precum plăcere-durere, prosperitate-adversitate, răspunsuri emoţionale precum idei contradictorii, comportare contradictorie, interese contradictorii. Sunt supus tuturor acestor răspunsuri, dar doresc să le atenuez influenţa. Dacă influenţele acestea cresc, puterile mele vor scădea. Cu cât mai puţină influenţă de la acestea, cu atât mai mari puterile mele. Astfel, cultivarea toleranţei este secretului succesului în viaţa mea”), pentru dezvoltarea privirii relativistice asupra gândurilor şi activităţilor altor indivizi şi comunităţi (a. Voi adopta o privire relativistică asupra gândurilor şi activităţilor altor indivizi şi comunităţi. b. Nu voi crea o situaţie de conflict datorită diversităţii de gândire şi de muncă; în loc să creez conflict, voi căuta reconcilierea) .

            La finele stagiului de instruire ahimsa se repetă următoarele (sankalp final): 1. pentru dezvoltarea puterii mentale voi practica Anupreksha dezvoltării spirituale.2. Voi rămâne credincios zeităţii/dumnezeului/sufletului meu. 3. Voi încerca să rezolv probleme sociale prin valori morale şi spirituale. 4. Voi practica Anupreksha detaşării pentru restrângerea consumului. 5. Pentru dezvoltarea morală voi practica Anupreksha integrităţii. 6. Voi practica regulat exerciţiile învăţate în programul de instruire pentru nonviolenţă/ahimsa

Tehnicile includ: Mahaprana (respiraţia lungă), Kayotsarg (contemplarea autoconştiinţei), perceperea respiraţiei, perceperea culorii albe, meditaţia roz, sorbirea culorii albastre etc.

AHIMSA PRASHIKSHAN

            Jainii cred în Jina cf. şaiviţi-Şiva, vaişnaviţi-Vişnu, creştini – Cristos. Dar Jina nu se referă la o persoană, este o stare a sufletului. Cele trei doctrine de bază ale jainismului sunt ahimsa (nonviolenţă), aparigraha (nonposesiune), anekanta (nonabsolut). Lumea este din infinit în infinit, necreată, atma-sufletul este forma cea mai pură a lui Dumnezeu, care nu este creator, protector şi distrugător. Religia are 24 fondatori, Tithankaras, cel dintâi – Rishabha, cel de-al 24-lea – Mahavira (sec. 6, contemporan cu Buddha, Laotse, Confucius, Pythagoras). Thirtankara mai este numit Jina, Vitaraga, Arhat, Sarvajna.

Principii şi istorie

            ahimsa paramo dharma (Mahabharata) - nonviolenţa este cel mai înalt principiu religios. Violenţa (himsa) se produce în timpul muncii, în apărare, sau premeditat. Actul trăirii împreună nu epuizează posibilitatea nonviolenţei/ahimsa. În schimb, ahimsa spirituală ţine de unitatea fiinţelor vii, asemenea, animal, pasăre sau om. Violenţa e nu în societate ci înăuntrul fiinţei, dntotdeauna. Este un mit dobândurea nonviolenţei prin represarea violenţei din societate.

            Ahimsa, cuvânt compus din negativul “a” şi “himsa” însemnând nonviolenţă, comandă, în negativ, a nu te angaja în ataşament sau ură, a nu ucide nici o fiinţă vie, să opreşti şi să elimini asemenea tendinţe. În direcţia pozitivă, ahimsa ne motivează să ne angajăm în activităţi care promovează adevărul, spiritualitatea, cunoaşterea şi viaţa bună a ta şi a celorlalţi. În sens negativ, ahimsa aboleşte violenţa. În sens pozitiv este angajament cu sine şi cu lumea pentru facerea de bine. Negaţia generează tendinţe pozitive, iar acceptarea binelui implică respingerea răului.Ahimsa negativă e pasivă, cea pozitivă e activă.

            Intenţia rea e violenţă, intenţia bună e ahimsa. Mânia şi mândria sunt rezultate ale violenţei în forme eterice. Ataşarea şi ura sunt cauzele cele mai de seamă ale violenţei. Puţinătatea sau lipsa a ceva de asemenea cauzează violenţă. Spiritulde detaşare – Vitragata – ne ajută să transcendem hotarele înguste ale ataşării şi urii.

            Din cauza diferenţelor de castă, culoare şi credinţă, fiinţele umane se privesc mai de grabă cu ură decât cu iubire. Filosofic, avem trei opoziţii: prohibit; prohibitor, vânat; vânător, noncoexistenţial. Ahimsa poate fi susţinută numai de filosofia anekant, care ne învaţă că nu există nimic precum o opoziţie absolută sau o acceptare absolută pe lume. Nu sunt adevărate diferenţialitatea absolută şi asemănarea absolută. Dacă opoziţia este partea expresivă, acceptarea este partea ascunsă. Asemănarea e ascunsă după diferenţialitate şi viceversa. Dacă ne concentrăm pe diferenţă şi opoziţie, se generează violenţă. Dacă ne concentrăm numai pe asemănare şi acceptare, sensul nostru al utilităţii este cu susl în jos. Soluţia (la violenţă) e să ne concentrăm asupra relativităţii dintre asemănare şi diferenţă, dintre opoziţie şi acceptare.

            Personalitatea modernă e responsabilă pentru violenţă. Trebuie explorat subconştientul. Scientiştii văd violenţa ca pe un dat genetic. Psihologii consideră violenţa instinctul bazic al omului. Sau instinctele sunt rădăcina violenţei. Ecologişti fac din mediu cauza violenţei. Filosofii spun că violenţa rezidă în acţiunile omeneşti. Acţiunile noastre trecute ne forţează să comitem violenţe. Dar, potrivit unei axiome filosofice, acţiunile trecute pot fi modificate, cumva şi genele, instinctele, mediul? Singurul răspuns ar fi dezvoltarea ahimsa şi reducerea violenţei (himsa), schimbarea rădăcinilor violenţei şi a mediului/ media violente.

            Conştiinţa obiectului exterior trebuie schimbată în conştiinţa de sine. A fi conştient de sine înseamnă a fi nonviolent. Fiind conştienţi de obiect, suntem violenţi. Sexualitatea, mânia, posesivitatea şi îndoiala promovează violenţa prin tensiune represivă, chimia corpului, dezechilibrul sistemului nervos, orientarea negativă, activitatea în exces etc.. Numai spiritualitatea, conştiinţa sinelui, realizarea sufletului şi simţământul egalităţii pentru toate fiinţele pot corecta violenţa. Se defineşte schimbarea, se dezrădăcinează violenţa prin meditaţie, controlul respiraţiei, autodisciplină. Celălalt e absent când ne concentrăm asupra noastră înşine şi atitudinea negativă se stinge. Cel mai greu lucru, a răspuns un filosof, este a te concentra asupra sinelui, după cum cel mai uşor este să-ţi dai cu părerea fără a ţi se fi cerut. Tendinţa către violenţă e controlată prin meditaţia trupului, a vorbirii şi a minţii.

            Ahimsa îmbrăţişează toate religiile şi filosofiile, fie islamică, budhhistă, parsi, tao, creştină, vedică, şinto, sikh or jaină, dincolo de hotarele provinicialismului, şovinismului lingvistic, sectarianismului sau comunalismului. Nu e proprietatea nici unui individ, e un simţământ universal.

            Rgveda: “Iartă-ne, o, Varuna, dacă am făcut rău unei persoane care ne iubeşte, unui prieten, coleg sau vecin, sau chiar unei persoane necunoscute”. Yajurveda: “Lasă-mă să văd în toate fiinţele semeni”. Atharvaveda: “O, Doamne, fă-mă să mă simt prieten tuturor fiinţelor omeneşti, fie că le cunosc, fie că nu”. Chhandogya upanishad: “cineva poate atinge Brahm Loka împlinind toate datoriile faţă de învăţătorul său, studiind Vedele, generând religiozitate printre fiii şi discipolii săi, controlând şi internalizând toate organele de simţ, ne angajându-se în volenţă sau orice alt fel împotriva vreunei fiinţe vii aşa cum se arată în scripturi şi comportându-se astfel până la sfârşitul vieţii sale”. Ramayana: “Regele trebuie să protejeze femeile, copiii, bătrânii şi pe cel ce a căutat adăpost la el”. Mahabharata: “Ahimsa e de un ordin mai înalt decât amândouă îndeletnicirile de a câştiga bani sau de a ţine ritualurile”. Mahavira: “Cel pe care vrei să-l ucizi nu e altul decât tine însuţi”. Buddha: “Considerându-i pe ceilalţi asemeni ţie, nu trebuie să-i ucizi sau să laşi să fie ucişi”. Bodhicharyavtar: “Un om devine inferior ucigând o fiinţă vie”. Mahatma Gandhi: “Am pornit în căutarea adevărului. Am găsit ahimsa.” Vinoba: “ a distruge duşmănia, pofta, foamea, boala”.

            Iisus Hristos: “Iubeşte-ţi duşmanul”. Koran Sharif: “Bismillahurrehmanerahim” (Dumnezeu este atotblând). Dr. King: “Universul e de partea dreptăţii”.

Transformarea inimii

            Transformarea inimii, a mediului interior are mai puţin succes decât schimbarea mediului exterior. Nu pot fi schimbate secreţiile hormonale, simţirile şi gândurile. Dar nici simplul destin nu scuză un hoţ, un desperado. “Doar unul dintr-o mie încearcă reuşita” (Gita). Oricine poate atinge desăvârşirea, fără gând la rezultat, cât la echilibrul său mental.

            Cum să ne schimbăm simţirile şi emoţiile? Potrivit unei axiome, ascunsul nu poate fi găsit decât devenind ceea ce este ascuns, Gupti. Sunt trei feluri de Gupti ascunderea trupului, a vorbirii sau a minţii. Kayotsarg (relaxare), tăcerea şi concentrarea sunt primul pase spre transformarea inimii. Cea mai mare problemă de azi e violenţa nenecesară  - violenţa necesară ar fi de 25% din total. O societate nu poate înflori prin minciună, necinste, hoţie, violenţă, rapacitate, tulburare şi agresiune. Atracţia faţă de material, de obiect, face secundară transformarea inimii. Este necesară schimbarea acestei atracţii faţă de material şi şi trezirea conştiinţei fiinţei. Cel ce meditează e religios, se roagă, este nonviolent, nemeditatorul e copleşit de energii negative, ireligios, violent. Sănătatea, în Ayurveda, este echilibrul deficienţelor; “kalah parinamah” (timpul aduce schimbae şi se schimbă pe sine).

            Transformarea inimii cere anume instruire: crearea credinţei, cunoaşterea îndemânărilor, practica. În meditaţia adâncă, timpul şi spaţiul sunt anihilate. Unii nu pot intra în dhyana, alţii nu mai pot ieşi din ea. Trăim într-o lume de forme o viaţă de forme. Prin dhyana se transformă inima, se concentrează mintea, se dezrădăcinează excitaţiile. A vedea faţă în faţă înseamnă a deveni unul. Prin vedere, formele iligibile devin lizibile.

Stilul de viaţă nonviolent

            Stilul de viaţă nonviolent , pentru care viaţa este o ştiinţă a ahimsa şi a păcii, lansează şi este lansat de un ahimsak, un individ exemplar care nu are nevoie de ditrecţiile altora. Fromarea personalităţii acestui (ideal) ahimsak se realizează, în prezent, prin Anuvrata, sistem întemeiat de Acharya Tulsi şi ahimsa prashikshan, a lui Acarya Mahapragya.

            Codul de comportare al Anuvrat promovează schimbarea stilului de viaţă pin: 1. ahimsa practică sau abţinerea de la violenţă (stilul de viaţă ahimsak presupune minimizarea violenţei, care este necesară vieţii dar nu este baza vieţii; textele jaine acceptă patru forme de violenţă: violenţă generativă – în agricultură, violenţă opoziţională – în autoapărare, violenţă la nivelul gândirii – simţiri agresive, violenţă în acţiune – ocupaţională.); 2. Nonagresiune; 3. Non-participare în activităţi destructive; 4. Credinţa în unitatea fiinţelor umane (a tuturor fiinţelor); 5. Toleranţa religioasă (orice religie este esenţial o expresie a adevărului având propriul semn distinctiv – jainii – ahimas, Buddha – mila, creştinii – serviciul, Vedele – purtarea dreaptă); 6.Siguranţă/ încredere  în interacţiune şi în afaceri  (încredere interactivă: a. nu există înşelătorie în încrederea socială b. normele stabilite nu sunt violate în încrederea socială c. nu se doreşte câştigarea de beneficii adiţionale în încrederea socială); 7. Dezvoltarea disciplinii (sublimarea prin autodisciplină); 8. Transparenţa alegerilor (şi electorii şi candidaţii pot fi responsabili de malpraxis); Descurajarea tradiţiilor vătămătoare şi bolnave (e.g. zestrea-sinucidere, nunta exhibiţionistă); 10. Neacceptarea substanţelor intoxicante şi o viaţă liberă de dependenţă (Gandhi. “Analfabetismul e de departe mai bun, dacă educaţia e finanţată prin vânzarea de substanţe intoxicante”); 11. Dezvoltarea conştiinţei mediului (istoria civilizaţiei este istoria violării legiloor naturii).

            Principiile relativităţii (anekanta): a) Nici un obiect ori sistem nu e dincolo de câmpul relativităţii. Fiecare obiect şi sistem este relativ. Nu este complet ăn sine însuşi. b) Două calităţi opuse pot exista într-un obiect împreună. c) Punctele de vedere nu stau în opoziţie unul cu altul. Ele sunt relative şi, astfel, complementare unul altuia. d) Numai opoziţia sau numai suportul nu pot susţine un sistem sau un stabiliment. Sistem sau stabiliment este posibil numai printr-o combinaţie a suportului şi a opoziţiei. e) Toate filosofiile unilaterale sunt pline de defecte şi conduc în ultimă instanţă la distrugere. Neagresiunea, neinterferenţa, neviolarea limitelor cuiva şi demnitatea şi relativitatea sunt principiile asimilării şi ale cooperării. Un individ motivat de principii asimilative caută relativitatea şi armonia chiar în atitudinile unilaterale. f) Adevărul este multidimensional. Orice punct de vedere este parte a unui imens depozit de cunoaştere şi fiecare punct de vedere este adevărat în limitele sale.

            Experimente ale relativismului: 1. În domeniul spiritual: neangajarea în violenţă împotriva fiinţelor vii. 2. În domeniul social: toate fiinţele sunt interdependente (axiomă); atitudinea relativistică prin care fiecare mebru al societăţii să fie de ajutor celuilalt va anula necesitatea exploatării, crimei şi violenţei. 3. În domeniul economic: proprietatea devine relativă  (nu se trece de o anumită limită în posesiunea avuţiei, lăsând şanse celorlalţi de a câştiga şi astfel nedescurajându-se spiritul intreprinzător) 4. Pentru amiciţia religioasă: cinci principii: a) Propagă religia ta, dar nu condamna pe alţii. b) Fii tolerant faţă de gândirea şi crezul altora. c) Nu nutri ură sau respingere faţă de alte secte sau adepţii lor. d) Cei ce-şi schimbă credinţa nu trebuie maltrataţi. e) Trebuie un effort combinat de a propaga elemente universale ale religiilor precum adevărul, ahimsa etc. 5. La nivel internaţional (familie, castă, societate, naţiune şi lume sunt organizaţii crescând gradual din nucleu).

            Coexistenţă: Mahavir: “Când este coexistenţă şi sinteză în lumea lucrurilor, de ce n-ar fi aşa şi între oameni” “Fii prieten cu oricine”. Baza coexistenţei: unitatea ultimă a tuturor fiinţelor umane.

            Experimente ale coexistenţei: a) În viaţa de familie : găsirea unor elemente comune care unesc familia. b) În viaţa comunităţii: Faţă de conflictul dialectic de pretutindeni, în lipsa cumpănirii, este nevoie a se ridica deasupra considerentelor mărunte şi a simţi unitatea şi asemănarea tuturor fiinţelor umane.

            Pacea şi coexistenţa mondiale: În era atomică, violenţa şi-a asumat dimensiuni radicale. Avem două opţiuni - fie acceptăm ahimsa şi pacea, fie suntem gata pentru anihilarea totală. “Două perechi diametral opuse pot exista împreună deoarece nu sunt în totală opoziţie” (Mahavira).

            Trei formule de coexistenţă: a) Asigurarea b) Încrederea c) Lipsa fricii. Nehru a inclus coexistenţa în doctrina Panchsheel. 

            Gândire pozitivă: Adevărul este de neatins fără gândire pozitivă. Un individ cu orientare negativă neagă orice adevăr, rezultând mâhnire, tristeţe, manifestări maniacale, părăsirea muncii şi violenţă. Un individ cu gândire pozitivă este capabil să atingă adevărul, al cărui rezultat este succesul şi pacea. Gândirea unui individ este de două feluri: sănătoasî şi disperată. Disperarea este rezultatul unilateralităţii. El se fixează în punctul său de vedere şi consideră punctul altora fals. În schimb, cel cu atitudinea anekant (relativistă) este în stare să înţeleagă adevărul din vederile altora. Gândirea pozitivă este nepasională. Este lipsită de îndoială. Găseşte acord în aparente contradicţii. Necesită liniştea minţii, cumpănire. Gândirea pozitivă este calea spre dezvoltare şi pace. Transformarea inimii este importantă. Neînfricarea, prietenia, mila, iertarea şi afecţiunea sunt simţăminte pozitive care ajută individul să depăşească simţămintele negative şi să devină nonviolent. Prin instruirea Anekanta (nonabsolut/relativitate) te eliberezi de percepţii negative, gândire unilaterală şi insitenţă. Pentru dezvoltarea unei atitudini sănătoase este necesară învăţarea şi practicarea următoarelor principii ale anekanta: 1. Opoziţie 2. Coexistenţă 3. Libertate 4. Relativism 5. Sinteză.

            Anekanta şi construcţia unei societăţi noi. Omul este consumator, restul lucrurilor sunt consumaţia lui. Este controlor, făcător şi consumator. Se vorbeşte azi de un om nou, o societate nouă, o lume nouă. În filosofia anekanta, eternul este continuu prezent, dar nu exclude schimbarea.   Principiile anekanta: relativitate, sinteză, coexistenţă.

            Bazele individualităţii: şapte caracteristici înnăscute ale individului: 1. Constituirea trupului 2. Ereditate 3. Puterile gândirii 4. Simţăminte 5.Capacitatea de a simţi 6. Emoţii 7. Înţelegere. Baze pentru construcţia societăţii: (caracteristicile socializării sunt legate de caracteristicile individuale:) 1. Dependenţa mutuală 2. Empatia 3. Limitele drepturilor cuiva 4. Limitele libertăţii cuiva 5. Creşterea limbii, inteligenţei, gândirii, artelor şi meşteşugului.

            Clasificarea indivizilor: 1. Ca mlaştina. 2. Ca apa noroioasă. 3. Ca apa în nisip. 4. Ca apa pe stâncă. Cu emoţiile din prima categorie nu se poate da sau urma un sistem bun; a doua categorie e a instinctelor animale, neajutând o societate sănătoasă, liberă de violenţă; a treia poate stabili sistemul; indivizii din categoria a patra pot genera valori în societate, credinţă în puritatea mijloacelor şi bunăstării altora. Indivizii din prima categorie cred în prevederile penale, cei din ultimele două categorii cred în puritatea mijloacelor şi transformarea inimii. Nici societatea nonviolentă (Gandhi), nici societatea fără clase (Marx) nu s-au realizat, datorită simţământului monistic sau atitudinii unilaterale.

            Anekanta şi democraţia: unitate ăn diversitate, nu separatism pe baza diferenţelor – anekanta este dimensiunea filosofică a acestui proces al sintetizării unităţii şi diversităţii. Potrivit aceasteia, două lucruri nu sunt total similare sau total disimilare. Insistenţa pe generalitate pune capăt specialităţii. Insistenţa pe specialitate pune capăt originalităţii. Pe baza similiratăţii poate fi întărită unitatea; pe baza disimilarităţii pot fi întărite specialităţile individuale. Accentul pe similaritatea mecanică lipseşte naţiunea de indivizi merituoşi. Accentul pe disimilaritate duce la dezmembrarea unei naţiuni. Jayacharya a realizat o sinteză a similarului şi distinctului în Terapantha.

            Anekanta şi economia politică: Un motiv al creşterii violenţei este pofta de câştig, noţiunea de a face bani printr-un împrumut, creditul devenind o matcă pentru creşterea economică. Potrivit anekanta, valorizarea unui obiect trebuie să fie relativă în termeni de materie, locaţie, timp şi emoţie. Favorizarea creşterii economice (omul consumă toxicitate) lasă de-o parte probleme vitale precum sănătatea păcii mentale, echilibrul emoţional, bunăstarea mediului. O dezvoltare socială echilibrată este posibilă prin modelarea economiei politice după problemele omului, nu pentru clădirea de imperii.

            Sănătatea fizică. Sănătatea nu e numai lipsa durerii. Hiperaciditatea produce gânduri rele şi sentimente bolnave. Lipsa glucozei în sânge duce la sinucidere sau la comitere de crimă. Dacă sistemul nervos nu este echilibrat, violenţa va fi generată prin secreţiile interne. Yogasanas sunt utile pentru obţinerea unui echilibru între corp şi minte, înre fericire şi mizerie, astfel, după Patanjali, fiind imun la excesele de conflict. Asanas sunt interzise în mediul poluat. Este periculoasă performarea lor fără cunoaşterea sistemului, a procesului, sub ghidarea unui expert. Din cele optzeci şi patru de mii de asanas din vechime, s-a ajuns la optzeci şi patru sau chiar două: baddh padmasana şi kayotsarg or shavasasna.

            Nonviolenţa şi dieta. Respiraţia şi dieta/hrana sunt cele două elemente de bază ale vieţii. Ce hrană este potrivită pentru a ţine simţurile cuiva într-o stare de puritate şi veracitate? Să nu ne lăsăm de falsa noţiune că scopul hranei este astâmpărarea foamei. Hrana se conectează cu fiecare aspect al vieţii, cu celibatul, controlul organelor de simţ, cu inteligenţa şi înţelegerea. În mliteratura Agama, dieta echilibrată a fost exprimată prin unodari – nevoia de hrană a unui om s-a determinat a fi de treizeci şi două de îmbucături, o cantitate mai mică este unodari. Azi, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cicizeci de grame de grăsime sunt suficiente unui individ. De câtă energie are nevoie trupul? În timpul migrării de la o naştere la alta, îngurgitarea continuă într-un fel sau altul. Naturopaţii consideră zahărul (alb) drept otravă dulce. Două grame de sare sunt suficiente pentru douăzeci şi patru de ore. Când mâncăm, să ne învăţăm să tăcem, să nu râdem, să nu conversăm. În Ayhurveda se spune că, mâncând, să ne gândim la ce mâncăm. Hrana poate duce la cinci feluri de beneficii: 1. Creşterea energiei 2. Recuperarea energiei pierdute 3. Expulzarea elementelor străine 4. Atingerea prospeţimii şi a greutăţii (mici) 5. Atingerea fericirii.

            Principii ale construcţiei sociale nonviolente. Ahimsa este principiul universal al unităţii. Toţi oamenii sunt membri ai aceleiaşi rase umane. Acesta este principiul unităţii umane.Toate fiinţele vii sunt înrudite între ele. Acesta este principiul unităţii fiinţelor vii. Acest simţ al unităţii a dat naştere simţului empatiei. Tăind iarba, Kamal, fiul vestitului poet mistic Kabir, a simţit “Aceeaşi forţă a vieţii curge în viaţă cum curge şi în mine. Cum pot eu, atunci, să tai iarba?” Un grup de cinci mii de lucrători pentru ahimsa pot fi înaintşii unei reconstrucţii sociale mai largi. În viaţă au succes numai cei buni la management.

           

Venitul moderat şi instruirea pentru serviciu

            Focus central: omul sau banul . Potrivit anekanta, ce e nou e şi vechi, în continuitate există şi schimbare. Nimic nu este cu totul nou.

            Natura umană. Mahavira spune Kama Kame, omul e libidinos. Pasiunea este un element de bază al naturii umane. Al doile – pofta de avere, al treilea – credinţa religioasă, al patrulea – emoţia.

            Acharya Mahapragya descifrează o teorie a perspectivei integrate la Chanakya, consilierul (mahamantri) regelui Chandragupta (acesta discipol al lui Bhagawan Mahavira):

Sukhsya mulam dharmah. Dharmasya mulam artha.

Arthamya mulam rajyah. Rajasya mulam indriya-jaya

Temeiul fericirii e religia. Temeiul religiei e avuţia.

Temeiul avuţiei e statul. Temeiul statului e controlul simţurilor

            Dorinţa necontrolată – ducând la bunăstare şi dezvoltare, potrivit economiei moderne, dorinţele nelimitate, excesul de confort plasează omul la periferie, iar banul devine forţa centrală.. Mahavira spune:

Iccha hu agasasama anantaya

Dorinţa este nesfârşită precum cerul

           

Mahavir spune: pune capăt luxului. Cântecele care trezesc pasiune nu sunt cântece, sunt bocete; dansurile şi piesele care trezesc pasiunea sunt batjocură; podoabele şi decoraţiile care provoacă exhibiţionism sunt o povară; pasiunea neînfrânată creşte nefericirea. În economia modernă, a lui Keynes, omul trebuie să devină avut, în economia lui Mahavir, omul trebuie să-şi trăiască viaţa paşnic şi fericit.

            Conceptul economic al dezvoltării. Aşadar nevoile primare ale fiecăruia trebuie satisfăcute şi fiecare trebuie să-şi trăiască viaţa în fericire şi pace. Sărăcia nu e dezirabilă, săracul n-a fost vreodată plăcut cuiva. Kalidasa:

Arjuna a ars pădurea Khandava

Auritei Lanka i-a pus foc Hanuman

Kamadeva a fost ars de Shankara

Dar nimeni n-a ars sărăcia care arde pe toţi

            Gândirea economică trebuie să ţină seamă, după Mahavir, următoarele puncte: 1. Ahimsa (nonviolenţa) şi puritatea mijloacelor 2. Ne-eroziunea valorilor morale 3. Limite interesului personal. Nici o religie nu pune piedică dezvoltării economice. Pe de altă parte, mecanizarea creează şomaj şi chiar meseria de preot ajunge să fie făcută de un robot. Mahavir a clasificat oamenii în trei categorii: cel ce are multe dorinţe (Mahechha), cel ce are puţine dorinţe (Alpechha), cel ce nu are dorinţe (Ichhajayi). Economia nonviolenţei, odată cu eradicarea sărăciei, aplică şi conceptul mahavirian de societate vrati (dedicată).

            Economia nonviolenţei şi a păcii. Economia modernă nu e pentru nonviolenţă sau pace, ci pentru prosperitate. Gandhi s-a opus industrialismului şi concentrării capitalului, cerând descentralizarea industriei. Mahavir a dat trei direcţii în ce priveşte producţia: a nu se manufactura arme ale violenţei (ahimsappyane), a nu se asambla arme (asanjutahikarne), a nu se face instruire pentru muncă păcătoasă şi violenţă (apavkammovades).

            Sărăcie şi şomaj. Omul are multe minţi şi abilităţi, nimeni nu e inferior, nici complet inutil (Mahavira). Sistemul economic modern are patru direcţii: eradicarea sărăciei, oprirea creşterii populaţiei, îmbunătăţirea mediului, eradicarea şomajului.Este o relaţie inversă între sărăcie şi creşterea populaţiei. Golirea satelor şi migrarea populaţiei în megaoraşe, ca şi filosofia deterministă cauzează şomaj. Urmând anekanta, filosofia lui Mahavir sintetizează soarta şi iniţiativa personală.

            Ahimsa prakashan şi autoserviciul. Educaţia pentru serviciu s-a extins în diferite centre ale ahimsa prshikshan spre anul 2000, începând cu 250 meserii tehnice şi netehnice. Mica iniţiativă a rezultat în mii de oameni educaţi în autoserviciu în meserii precum cusut, lucru la calculator, beţe de tămâie, medicamente din produse de pădure, vopsitorie mehendi. Nu trebuie să devii ahimsak după găsirea unui serviciu. Un om flămând comite violenţă, dar nu este mai puţin violent un om bogat. Instruirea pentru purificarea emoţiilor este la fel de necesară ca instruirea pentru serviciu. Sunt organizate campusuri săptămânale şi lunare.

Bibliografie obligatorie:

George Anca: Exercitii de Religiologie, 2009

Constantin Cuciuc: Sociologia Religiilor, 2007

  

SP_III_S_SOC_REL_1

Sociologia religiilor

 FALS – ADEVĂRAT

1. Rolul religiei în societate este obiect de studiu al sociologiei religiilor. (A)
2. Sociologia religiilor nu studiază modul în care transcendentul se manifestă în viaţa socităţii. (F)
3. Iudaismul şi creştinismul nu sunt religii monoteiste. (F)
4. Originile europene ale teoriei sociologice clasice sunt reprezentate de Comte, Saint-Simon, Marx, Spencer, Durkheim, Simmel, Weber. (A)
5. În studierea fenomenului religios, observaţia se realizează mai ales asupra comunităţilor de credincioşi. (A)
6. Spiritul de observaţie este, în mare parte, un talent. (A)
7. Profetul Zarathustra nu este fondatorul zoroastrianismului. (F)
8. Biserica Rusă şi Biserica Română s-au plasat pe poziţii divergente în condiţiile expansionismului rusesc. (A)
9. Islamismul este a treia mare religie monoteistă. (A)
10. Cea mai cunoscută scriptură hindusă nu este Bhagava Gita. (F)
11. Ca şi Budhismul, Jainismul respinge autoritatea Vedelor, Upanishadelor, a autorităţilor hinduse. (A)
12. Budhismul a înflorit pentru aproape 15 secole în India. (A)
13. Confucius nu şi-a îndemnat discipolii pe calea unui ideal al omului superior. (F)
14. Înţelepţii taoişti nu caută impersonalul tao. (F)
15. În Japonia, Shintoismul coexistă cu Confucianismul şi Taoismul. (A)
16. Statul român nu sprijină cultele religioase şi nu reglementează regimul lor. (F)
17. Scolasticii au susţinut principiul “filosofia să se supună teologiei. (A)
18. Religiozitatea nu este influenţată de profesiune, etnie, situaţia materială, vârstă.(F)
19. Totemul este un tabu, un strămoş comun. (A)
20. Credinţa este influenţată de vârstă. (A)
21. Regimul politic nu poate influenţa comportamentul religios. (F)
22. Cea mai importantă relaţie a credinciosului nu este cu Dumnezeu. (F)
23. Prin prozelizism oblig pe cineva să treacă la religia mea. (A)
24. Studiile de religie comparată şi tradiţiile metodologice trasate de de Universitatea din Chicago, în general, şi, în particular, de Mircea Eliade, au fixat domeniul istoriei religiilor. (A)
25. Spre deosebire de teologie, religiologia studiază fenomenul religios 'din afară' (A)
26. Ritualul instituant nu forţează un sistem mitic să se înnoiască. (F)
27. Euharistia sau Haloween-ul nu sunt rituri instituite. (F)
28. Revista Religiologiques apare în Canada. (A)
29. În Marea Britanie, creştinii practicanţi riscă să fie depăşiţi numeric de musulmani în câteva decenii. (A)
30. Religia nu este personificată de către biserică la nivel organizaţional. (F)
31. Biserica “Sf. Vasile” din Strada Polonă din Bucureşti nu este greco-catolică. (F)
32. Secularizarea reprezintă o prevedere a păcii de la Westfalia. (A)
33. Timpul, natura şi omul, locurile sfinte nu sunt hierofanii ale sacrului. (F)

VARIANTE MULTIPLE

34.

            Expresia “pacea perpetuă” aparţine lui

            A. Alexis de Tocqueville

            B. Max Weber

C. Immanuel Kant

D. Paul Ricoeur

(C)

35.

Prima istorie a religiilor – Tratatul asupra religiilor şi sectelor filosofice (1127) a fost scris de:

A. Cornelius P. Tiele

B. Muhammad al-Shahrastani

C. Max Muller

D. Hecateus din Milet

(B)

36.

Prin actuala legislaţie din România sunt culte legale:

a. Penticostalii

b. Nazarinenii

c. Martorii lui Iehova

d. Greco-Catolicii

A. a + b + c

B  a + b

C  c + d

(A)

37

            “Harismă” şi “cauţiune socială” sunt concepte-cheie la:

            A. Martin Luther

            B. Jean Calvin

            C. Max Weber

D. Rudolf Otto

( C )

38

            Naţiunea este “entitate sacră” pentru:

            A. J. Frazer

            B. E. Durkheim

C. Cl. Levy-Staruss

D. A. van Gennep

(B)

39

            Religia este conştiinţa de a fi absolut dependent de Dumnezeu, potrivit lui:

            A. Max Scheler

            B. Friederich Schleiermacher

C. Mircea Eliade

D. Petre Andrei

(B)

40

            “Noi, ortodocşii, suntem puţini, dar suntem biserica întreagă”, a spus:

            A. Dumitru Stăniloae

            B. Ilie Cleopa

            C. Dan Puric

D. Constantin Cuciuc

(B)

41

            Anima şi Animus sunt arhetipuri teoretizate de:

            A. S. Freud

            B. C. G. Jung

C. G. Allport

D. R. Steiner

(B)

42.

            “Există mulţi sfinţi printre români, dar nimeni nu i-a căutat” a spus:

            A. Papa Ioan Paul al II-lea

            B. Patriarhul Teoctist

C. Dosoftei

D. Ioan Cassian

( C )

43.

            Cele cinci Mahavratas sunt postulate de scripturile:

            A. creştine

            B. iudaice

C. jaine

D. taoiste

( C )

44.

            “Momentul mistic culminant este o anticipare pământească a fericirii cereşti” potrivit lui:

            A. Teodor Popescu

            B. Nichifor Crainic

B. Nicolae Mladin

D. Dumitru Popescu

(B)

45.

            “ahimsa paramo dharma” (nonviolenţa este cel mai înalt principiu religios) este o preceptă din

            A. Coran

            B. Biblie

C.Mahabharata

D. Tripitaka

( C )

46.

            “Fii prieten cu oricine” a spus:

            A. Hristos

            B. Budha

C. Mahavir

D. Mohamed

( C )

47.

            Clasificarea indivizilor în patru categorii – ca mlaştina, ca apa noroioasă, ca apa în nisip, ca apa pe stâncă – este descrisă în:

            A. Legile lui Manu

            B. Jainism

C. Gnosticism

D. Odinism

(B)

48.

            Prin credinţa în nemurirea sufletului şi reîncarnare, orfismul se întâlneşte cu religia:

            a) indienilor

            b) dacilor

c) celţilor

d) creştinilor

A. b + c + d

B. b + c

C. a + b + c

( C )

49.

            Empiric, viaţa religioasă a început a fi studiată după:

            a) Oficializarea creştinismului

            b) Cunoaşterea unor religii neeuropene

c) Expansiunea islamului în Europa

d) Victoria Revoluţiei Franceze (1789)

A. a + b

B. b

C. c + d

(B)

50.

            Comunităţile religioase sunt mai trainice dacă

            a) Se modernizează

            b) Aprofundează scripturile sacre

c) Fac misionarism

d) Se integrează politic

A. a + c

B. a + b

C b + c

(B)

51.

            Religia a fost explicată din perspectivă

            a) Etnologică de W. Wundt

            b) Pragmatică de W. James

c) Arhetipală de S. Freud

d) Subconştientului individual de J. G. Frazer

A. a + b

B. a + c

C. a + b + d

(A)

52.

            Sociologul care studiază religiile ar trebui:

            a) Să studieze scripturile sacre

            b) Să considere adevărate toate religiile

c) Să fie însoţit de personal de cult

d) Să fie practicant religios

A. a + b

B. b

C c. + d

(B)

53.

            În spiritul “Eticii protestante...” (Max Weber), mântuirea este predestinată:

            a). Celor care folosesc raţional capitalul

            b) Celor săraci şi umili

c) Celor retraşi în monahism

d) Celor care reuşesc în viaţă

A. a + b

B. a + c

C a + d

( C )

54.

            Auguste Comte consideră religia:

            a) O etapă în dezvoltarea spirituală a omenirii

            b) Un sistem de dogme şi principii

c) O perspectivă de explicare a realităţii

d) Ceva inutil pentru epoca modernă

A. a + b

B. a + c

C. c + d

(B)

55.

            Cred în existenţa Purgatoriului:

            a) Ortodocşii

            b) Musulmanii

c) Catolicii

d) Adventiştii

A. a + b + c

B. c + d

C. c

( C )

56.

            Prin lege, Statul român

            a) Sprijină cultele religioase

            b) Organizează viaţa religioasă

c) Reglementează regimul cultelor

d) îndrumă activitatea bisericească

A. a + b

B. a + c

C. b + c + d

(B)

57.

            Religiozitatea este influenţată de:

            a) Profesiune

            b) Etnie

c) Situaţia materială

d) Vârstă

A. a + b

B. a + b + c + d

C. b + c

( B )

58.

            Personalul de cult din România

            a) Este numit de Stat

            b) Este bugetar

c) Răspunde în justiţie ca oricare cetăţean

d) Poate desfăşura activităţi politice

A. a + c

B. b + c + d

C. c + d

(B)

59.

            Etimologic, cuvântul religie înseamnă:

            A. O formă a conştiinţei sociale

            B. Sentimentul dependenţei faţă de Dumnezeu

C. O practică ceremonială     

D. Legământul credinciosului cu lumea divină

            (D)

60.

            Intolerante pot fi:

            a) Sistemele economice

            b) Cultele minoritare

c) Cercetările ştiinţifice

d) Regimurile politice

A. a + b

B. b + c

C. a + b + d

( C )

61.

            Cine a scris “Creanga de aur”

            A. Andrew Lang

            B. James g. Frazer

C. Fraţii Grimm

D. Max Muller

( B )

62.

            Cine a scris “ Psihologia credinţei religioase. Transconştiinţa umană”

            A. Ioan Ciofu

            B. Mihai Golu

C. Ion Mânzat

D. Smaranda Tudor

            ( C )

63.

            Prin convertire religioasă

            a) Părăsim onfesiunea anterioară

            b) Devenim indiferenţi religios

c) Trecem de la o confesiune la alta

d) Ne integrăm religios

A. a + b

B. b + c

C. c + d

( C )

64.

            Cea mai importantă relaţie a credinciosului este cu

            A. Ceilalţi membri ai comunităţii

            B. Dumnezeu (sacrul)

C. Ierarhia bisericească

D. Tradiţiile cultului

(B)

           

65.

                Prin prozelitism

                a) Oblig pe cineva să treacă la religia mea

                b) Migrez confesional voluntar

c) Îmi răspândesc ideile

d) Conving pe alţii că religia mea este singura adevărată

A. a + b

B. b + c

C. a + d
D. c + d

( C)

66.

             Scrierea “Despre teologia mistică” este atribuită lui

            A. Toma d'Aquino

            B. Sfântului Apostol Pavel

C. Dionisie Areopagitul

D. Sfântului Augustin

( C )

67.

            Religia este considerată “o nevroză obsesională” de

            A. Otto

            B. Comte

C. Freud

D. Jung

( C )

68.

            Ateism înseamnă

            A. Combaterea credinţei în Dumnezeu

            B. Un conflict între ştiinţă şi credinţă

C. Lipsa idealului moral

D. Indiferenţa în legătură cu sacrul

(D)

69.

            Sociologul studiază relaţiile religioase

            a) Ca pe toate relaţiile sociale

            b) Din perspectiva confesiunii sale

c) “Fără ură şi fără părtinire”

Selectându-i pe cei cu religiozitate intensă

A. a + b

B. b + c

C. a + c

( C )

70.

            În comunitatea ortodoxă ne integrăm prin

            A. Sacrificii rituale

            B. Botezul în copilărie

C. Plata unor taxe

D. Apartenenţă etnică

(B)

 71.

            Când studiem fenomenul religios, ne interesează:

            a) Ritualul cultelor

            b) Profunzimea credinţei subiecţilor

c) “Faptele” sociale în legătură cu sacrul

d) Dimensiunea teoretică a religiei

A. c

B. d

C. b + c

(A)

72.

            Cine a spus: Două lucruri umplu sufletul de admiraţie şi respect, cerul înstelat de deasupra noastră şi legea morală, prin care ne deosebim de anomalitate şi de lumea sensibilă, înălţându-ne spre Dumnezeu”

            A. Voltaire

            B. Kant

C. Descartes

D. Hegel

(B)