Mantra Eminescu

George ANCA

MANTRA EMINESCU

(autoexcerpte)

2011

                                     cuprins :

EMINESCU ÎNTRE BAUDELAIRE ŞI TAGORE

            Mitul lui Zamolxe în poezia lui Mihai Eminescu şi a lui Lucian Blaga....

            Baudelaire şi poeţii români

            Sanskritikon

            Glose despre ahimsa

            Cosmologia eminesciană între Veda şi Edda

            Albatros – Bibliotecă

            Târgovişte-India

            Arundhati

            Orfeu digital

            Statuile lui Eminescu

MANTRE, DODII, SONETE

            Balada Calcuttei...........

            Orientopoetica

            Sonete thailandeze

            Mamma Trinidad

            Cenuşa lui Eliade

            După cină

            Greeniet card

            Pelasgos

            Sub clopot

            Templu în elicopter

            Mureşan Eminescu

            Poeston

            Murmurantes

            Paparuda

            Zăpezi hawaiiene

            vâsc

            sonete din ocult

            Dodii

            Maroc după tată

            Rechinuri

            Postibsenieni

            icoană scobită

            spune-mi de ce vorbeam

            timpul ce

            începem împătrirea

POVESTIRI AMNEZICE

            Monahul actor

            la gioia

            Măslinii din Uffizi

            Gara Kabir

            Ibsenienii

            Astă-seară se joacă Noica

            Originea indiană a romilor

            Peştera lui Paul

            Planul lui Dumnezeu

            Frica de Orient

            Furnici albe

            Budha şi colonelul

INDOEMINESCOLOGY

            Public address to the president of India

            The International Academy Mihai Eminescu

            Ek shanti

            Waste

            The Buddha

            Indoeminescology

            Pastiche

EMINESCOLOGICE

           

    

EMINESCU ÎNTRE BAUDELAIRE ŞI TAGORE

*

Mitul lui Zamolxe în poezia lui Mihai Eminescu şi a lui Lucian Blaga (1966, inedit)

            *

            Confruntând cu versiunile istoricilor – răstălmăciri în primul rând ale pasajelor lăsate de Herodot -, investigaţiile unui romantic şi ale unui expresionist se impun ca adevărate în sfera poeziei. Aceasta dă posibilitatea de a raporta opera întreagă a fiecăruia din cei doi poeţi la mitul dacic, fără deformări. Zeii nemuritori ai lui Eminescu, săgetaţi între coaste, şi profetul murind al lui Lucian Blaga relativizează în moduri diferite, uneori opuse, existenţa metafizică.

            Simţirile, gândirea şi viaţa, autorul poemelor dacice şi le-a vrut milenare, închipuindu-le la eroii miturilor sau divulgându-le în scene medievale evaluate shakespearian. Dacă nu a rămas fidel vreunui Hyperion purtat prin Dacia echivalată Greciei hoelderliniene, sau nu şi-a înfăptuit proiectele de drame dinastice, dacă a preluat leit-motive şi dacă a scris capodopere metafizice, Eminescu, printr-un ansamblu abstras al operei, poate fi cuprins şi definit. Tânărul voievod ar fi, după Lucian Blaga (Spaţiul mioritic) o prezenţă esenţială. Zamolxe, incert şi tragic, pare să ipostazieze, la fel, o esenţă.

*

            Cosmosul vibrează de chipul său: soarele şi furtuna, fulgerul împietrit în stele, munţi clătinaţi de prăvălirea stâncilor.

*

            Unica relaţie de actualitate este Zamolxe-Decebal. Ceilalţi (zei) sunt divinii străbuni ai aceluiaşi Decebal.

*

            Zamolxe e rănit. Automat, “fugarii cei divini” se simt şi ei răniţi şi, “urlând” bolta o “coboară şi-o coloră cu-a lor sânge”.

*

            Priviţi epopeic, de altfel parodiaţi (îngânaţi), Joe, Zamolxe sau Odin vin direct din miturile imperfecte filosofic, sunt lipsiţi total de transcendenţă. Însăşi calitatea divinităţii lor e doar ocazională şi subiectivă: divinizarea la Eminescu se face de la sine. Mari sculpturi într-un cer vechi, zeii aceştia incită fantezia contemplatorului pesimist.

*

            Strigoii (1876), în atmosferă de roman negru, recheamă într-o Dacie creştinată pe Zalmoxe. El însuşi, după religie, e un strigoi... Scopul poemului stă în întoarcerea lui Zalmoxe în scopul învierii nemuritoare.

*

            Magul călător în stele înfăptuieşte totul în univers, fără ca universul să fie opera lui. În afara oricărei gravităţi a Olimpului, Valhalei sau Pământului, “călătorul” este de o supraumanizare nedeghizată.

*

            Titlul provizoriu, Nirvana, al poemului Rugăciunea unui dac (1879), prezenţa unor versuri din Rig-Veda (cf. ediţia Perpessicius) nu împiedică identificarea lui Zamolxe cu unica forţă creatoare universlă, de dinaintea genezei. Zamolxe nu e un buddha în înţelegerea lui Eminescu. De o metempshihoză a lui poate fi vorba numai speculativ. Magii ar fi, eventual, reîncarnări ale zeului.

*

            Ca Sarmis să poată fi alăturat în vreun fel de Hamlet, un argument l-ar aduce inexistenţa reală a părinţilor şi a raporturilor ereditare în poemele getice ale lui Eminescu. Nebunul Sarmis cunoaşte de la început adevărul şi atunci duelează cu Zalmoxe.

            *

            Dansul după cimpoiul scitic, cu ciocniri de baltage şi de palme, tonul general al ceremoniei şi paliditatea zeului nu dau de înţeles ca Eminescu să fi întrzărit în Zamolxe un Dionysos, cum afirmă unii zalmoxologi. Spusele cântăreţului, chiar întrerupte de râsul ghiduşului “cu mutra lui de capră şi trup schilod de faun”, susţin doar un décor de “tragedie” apollinic. Zamolxe, judecat din textele eminesciene, se zămisleşte el însuşi din tragedie, din cultul închinat lui, şi nu invers. (Nu apollinism, nu dionysianism, ci zamolxism pare a fi spiritul propriu, intenţional, la Eminescu.)

*

            La sfârşitul unui război cu învinşi sinucigaşi (Memento mori), la dezgustul misogin şi ura de viaţă a lumii (Gemenii), în vecinătatea morţii sau naşterii perpetue (Povestea magului călător în stele, Demonism etc.), Zamolxe se încarnează sau se spiritualizează când prea păgân, când compatibil cu vreo dogmă creştină, dar mereu stăpânitor mistic (ascuns) peste naturi.

            În Luceafărul şi Fata în grădina de aur, Dumnezeu şi Adonai sunt concepuţi eclectic, iar Zalmoxis transpare numai în afara păcatului şi cerului. De el aminteşte refuzul, deci neputinţa, schimbărilor de soartă. Blestemul zmeului este o ciudată furie omenească asemănătoare cu a lui Sarmis, ori, umanizarea răstoarnă mitul dacic al zeificării prin scârba de viaţă nedemnă. “Izvor de vieţi şi dătător de moarte” s-a pomenit şi Zamolxe, dar lui Hyperion îi e “sete” de repaosul vieţii, lui Sarmis, de repaosul morţii. Dialogul între un muritor şi protectorul nemuririi sale literaturizează dramatic mitul şi-l scade. Abordabil, Adonai în plutire deasupra luptelor dacice ar suferi şi s-ar coborî în Valhalla.

            Adevăratul Zamolxe, revelat o dată, cum am văzut, în creaţia tragică, se revelă inepuizabil a doua oară în armonia care tronează asupra haosului, în sacrificiile naturale nedureroase, închinate lui în “templul timpului”.

*

            Astfel, în “armonia codrului bătut de gânduri” şi-n “visul codrilor de fagi” se vorbeşte de armonia şi visul zeului verde.

            Izvoarele toate turnându-se în mare, dar pe o cale nevăzută, ilustrează, ca şi stelele, mai adânc mitul lui Zalmoxe, deşi în mod indirect: în funcţiile acestui mit. Pentru a surprinde însă mai exact rostul apelor în aluziile mitologice pe care le urmărim, trebuie pătruns în lumea celor ce se închină lui Zamolxe: zei, zâne, magi, eroi, oameni.

            Dacia geologică întrece în monumentalitate oricare dintre viziunile întunecate ale poetului.

*

            Până la apoteoza vitalistă a teritoriului paradisiac dacic, voalând şi ţinuturile infernale, vegetaţia, unduită de nimfe, împlineşte ritul.

*

            Călin, ca şi nebunul Sarmis, este nemuritor, dar îşi consumă existenţa mitică fără control divin. De la Sarmis la Călin, păgânismul şi-a irosit zeităţile, şi viaţa, din tragedie, s-a transformat în basm cu monştri sufocaţi şi voinici triumfători. Ideea se exprimă şi liric, “E apus de Zeitate şi-asfinţire de idei” (Memento mori). Miron sau muşatinii vieţuiesc himeric, introspectându-se etern şi biruind obstacole sociale.

            Zamolxe s-a zidit în tradiţie şi, probabil, şi în închipuirile getice, ca apă vie, ca întăritor prin nemurire al vieţii tuturor supuşilor. În manuscrisul 2257, F. 424, Eminescu şi-a însemnat după Herodot (cf. G. Călinescu, Opera lui Mihai Eminescu, vol. II, “Descrierea operei”) obiceiul tracic de a boci la naşterea copiilor şi de veselire cu prilejul morţii. Herodot se mira de patima cu care geţii nutreau sentimentul bucuriei morţii pentru a se duce la Zamolxe. Cu atât mai mult Eminescu avea să-şi reproducă din clădirea subconştientului său imaginea existenţei concepute tracic. Unele versete, nu Luceafărul, dar spiritualitatea lui, da, se pot imagina drept moşteniri de la un aed al Trausilor sau Geţilor. Groaza modernă de apocalipsă nu conferă genezei nicio îndulcire. Lumea e un joc al haosului, iar frângerea veşnicei nefiinţe umple cu explozii telurice mintea dacului, a cugetătorului, a dascălului şi a poetului. Scara puterilor vizibile cu fantezia, când suportă zeitatea, o năruie. Altfel, armonia esenţelor ridică muzica poetică atât de sus, nu invers.

            Limitele nemuririi concurează neantul. Prejudiciile naturii, ale omului sau ale stărilor sale intră în memoria universului. Căci vechiul univers nu poate deveni receptacol al pesimismului sau al sângiuirilor urii de viaţă. Emanaţiile genezei alcătuiesc un nou tot reîncarnând lumea. Oricare element semnifică, mai mult decât naşterea sau stingerea, o afirmare. Afirmările eminesciene sunt compatibile, prin vizionarism, cu mari etape de meditaţie umană.

            Ulterior “odihnei celui nepătruns”, creaţia se înfiripă cerebral, întâi există prăpastia, genunea, întunericul, eterna pace, noianul întins de apă, pe urmă “un punct, un Zamolxe, împreunându-se cu ele. Lumea se înfăptuieşte singură, din inerţie: “De atunci răsare lume, lună, soare şi stihii /.../ izvorând din infinit, / (Sunt) atrase în viaţă de un dor nemărginit”; “răsare”, deci imită soarele chiar în forma stihiilor; “izvorând” adică instituind sonor soarta noianului de apă, semn vajnic al tragediilor cosmosului înviat. Pentru oamenii geţi, plânsul la naştere sau înviere (crima naşterii despre care vorbea şi Calderon, iar după el Schopenhauer...) repetă destinul acela fluid, din nou din inerţie. Potriva divinităţii imediate a acestui rit este izvorârea spontană.

*

            După ce în tinereţe, cu “Sara pe deal”, Eminescu înstrăinase de viaţă aşteptarea iubirii, prin jalea buciumului, naşterea “stelelor umezi” şi mai ales printr-o amintire ancestrală: “Apele plâng clar izvorând”, târziu, în “Mai am un singur dor”, a privit apele ca pe nişte “mume”. La moartea poetului, cu visul unei noi naşteri, plânsul şi căderea apelor se antropomorfizează:

Lucească cer senin

Eternelor ape,

Care din văi adânci

Se nalţă la maluri,

Cu braţe de valuri

S-ar atârna de stânci -

Şi murmură-ntr-una

Când spumegând recad.

O naştere neîntreruptă trezeşte aceleaşi efecte ca şi somnul morţii: “Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu” (“O, mamă...”) - plânsul apei înseamnă iarăşi izvorâre.

*

            Prin cădere, izvoarele fac perfect semnul posesiunii universului. Sclipirile lor, ale genezei, sunt de natură fizică-minerală, dar prezenţa orbitoare în timp se asociază cu pătrunderea în condiţia umană şi întoarcerea în vid. Un apriorism liric răstoarnă treptele ciclului: izvoarele se nasc pentru a plânge naşterea omului, omul le urmează, iar murind, izvoarele îi închipuie sonor făptura. Unduirea om-izvor e una din tainele pe care, iniţiată, Cătălina le înţelege:

Şi tainic genele le plec

Căci mi le împle plânsul

Când ale apei valuri trec

călătorind spre nemurire.

            Sonorizare irizată mai presus de neant, aiurare continuă a lucrurilor din viziuni, mitul lunii şi al luminii căzătoare suind în reflexele acvatice, memorie şi reprezentare inconştientă, voinţă şi reprezentare, iată câteva posibilităţi ale izvorului, aşa cum reies din versuri risipite peste tot: “Stele izvorăsc pe ceruri, / Florile-izvorăsc pe plaiuri a lor viaţă de misteruri”; “clopotul va plânge”; “arfele cugetă mite”; “codrii aiurează negri sub a stelelor povară”; “cerul nori gândeşte”; “undele visează spume”; “izvoare plâng în vale”; “ceru-ncepe-a se roti / În locul unde piere”; “În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers”; “izvor eşti de vieţi”.

*

            În fapt, izvorul are un sens magic, prins “de vrajă” omenească, sublimează alchimic armonii şi dezarmonii psihice, în primul rând erotice. Se alege un basm numai cu izvoare din poezia lui Eminescu, un basm budhic susţinut subconştient de memoria miturilor proprii dacilor, însemnate de poet. Izvorârile paralele din “Povestea teiului”, iscate din spiritul muzicii, sunt avatarii unui faraon mineral: “Sara vine din arinişti”; “îngânat de glas de ape / Sun-un corn cu-nduioşare”; “Iar izvorul prins de vrajă / Răsărea sunând din valuri”. Acestea se spun ca mărturie pentru Blanca, născută “din nevrednică iubire”. Însăşi Blanca se închină celorlalte forme de păcat al naşterii şi îşi face destin erotic în mijlocul lor.

*

            Pentru a reveni la tâlcul fundamental al izvorului, care, cum am arătat, stă în lamentarea tracică în faţa venirii la viaţă, cît şi în predestinarea nemuririi, poezia “intimă” oferă nuanţe neaşteptate ale mitului imortalităţii:

Putut-au oare-atâta dor

În noapte să se stingă

Când valurile de izvor

N-au încetat să plângă...?

*

            În poezia lui Eminescu se poate consemna primatul nemuririi predestinate asupra morţii vitale. Ceea ce a împrumutat din budhismul schopenhauerian nu schimbă relaţiile poetului cu spiritul divin autohton, întruchipat în Zamolxe.

*

            Luceafărul, poemul mai mult al nemuririi şi mai puţin al geniului rece, propune trei ipostaze principale. Hyperion se ştie, este, şi tentaţia vieţii îl determină când să nu mai vrea să fie, când să rămână în lumea sa, nemuritor. Cătălina, Dochie modernă şi turpidă, are voinţa sublimă de a se înconjura cu nemurirea (Fata în grădina de aur voia chiar s-o îmbrace: “Fă-mi dar de nuntă nemurirea ta”). Drumul astrului este încercuitor: “o urma adânc în vis / De suflet să se prindă /.../ Se apridea mai tare / Şi s-arunca fulgerător, / Se cufunda în mare” etc. Naşterea luceafărului din cer şi din mare, din soare şi din noapte se alătură banal izvorârilor involuntare. Cătălina le pierde din vedere. A treia atitudine, cea a lui Cătălin, este contrară lui Hyperion. Cătălin renunţă la naştere şi la nemurire:

Vom pierde dorul de părinţi

Şi visul de luceferi.

Hyperion, purtându-şi nemurirea, îşi improviza naşteri inutile, Cătălin se vrea nenăscut, deşi muritor. Copilul de casă, însă, încărcat de viaţă erotică, trezeşte silă faţă de marivaudage-ul lui prea apropiat faţă de dorurile cerului. Prin aceste subordonări ale caracterelor faţă de raporturile cu nemurirea, poemul are feţe deosebite şi ceea ce nu e luciferic e rizibil în ordine tragică.

            În poemele dacice, viaţa nemuritoare concurează geneza şi stingerea universală... Sarmis, Decebal, Arald, “copilul rege al codrilor de brad”, Dochia, Călin Nebubul, şi cei mai mulţi eroi mitici eminescieni, de altfel, există exemplar prin tragism nesecat. Cea mai groaznică răscruce pentru liniştea tăiată de împreunarea lumilor este şi cea mai vast reprezentabilă fantastic sau simbolic: viaţa şi moartea, plantate într-un acelaşi, să-i zicem, archaeu. Între viaţă şi moarte e întârzierea nemuririi; dar nemurirea nu e nici viaţă, nici moarte, ci, uneori, şi una şi alta, polarizând cosmosul dacic. Expresiile nemuririi, ca revenire la viaţă sau plecare spre moarte, sunt mai multe în poezia lui Eminescu. Două fascinează îndeosebi, anume: vorbele magice ale magului din Strigoii - ...”Iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânţă de lumină” - şi începutul poemului Mureşan, publicat separat de Maiorescu - “Se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă”.

*

            Şansele blestemului, la Eminescu, merg de la geneză la pieire. Esenţială e plasarea spirituală a blestemului în contextul dacic şi posibilitatea de a surprinde permanenţe interioare puse pe seama spiritualităţii antice.

            Cea mai simplă formă este blestemul ca destin.

*

            “Semnul întors” presupune şansa omului de a blestema în urma dispariţiei sale.

*

            Blestemul e o culme subiectivă a vitalităţii înfrânte.

*

            Adevăratul blestem, însă, susţine o altfel de introspecţie. Termenii, inegali, se polarizează spre un sens justiţiar. Raportul ultim se stabileşte între cel ce blesteamă şi cel ce va înfăptui spusele sale: el însuşi sau Zamolxe. Zamolxe, cel puţin ca punct subconştient, trebuie presupus drept arbitru al tuturor revoltelor eminesciene.

*

“Te-aş blestema pe tine, Zamolxe, dară vai!

De tronul tău se sfarmă blestemul ce visai.”

*

            Revenind la mitul lui Eminescu în interpretarea eminesciană şi a lui Lucian Blaga, se impun câteva concluzi cu privire atât la zeul-profetul, cât şi la relaţiile cu spiritul celor doi poeţi. Invenţia infinită de zei, mitul în mit, la Eminescu, revelează nemuritori absoluţi, dispensabili prin identitatea spinozistă cu natura. La Lucian Blaga, zeii ucişi prin purtătorii lui profetici, zeii relativi contaminând în absolut viaţa, opresc un traiect de genealogie divină. Zamolxe, văzătorul chtonian, conduce în destin pe Orbul din cer. Uranismului şi neptunismului eminescian i se substituie o nouă evaluare a existenţei cu somn în mit. Trezia lui Zamolxe, în misterul păgân al lui Lucian Blaga, e consecinţa prefacerii ciobanilor în priculici, a vervei sarcastice a gheboşilor, a voinţei colective de a ucide. Supravieţuirea profetului, spre eternizare, înşiră viziuni paradisiace cu linişte apocaliptică (vetrele, miturile, lumina, somnul). Asemenea, Eminescu, fie ele şi infernale, creează paradisuri continue (Insula lui Euthanasius, adâncul mărilor, Dacia etc.).

            Zeul Zamolxe eminescian se umanizează prin asocierea altui zeu: Joe îl umileşte, Odin îi oferă exil în Valhalla (Memento mori). Magii, ca şi blestemele, conciliază sau despart lumea şi zeul, iar eroii aspiră cu folos spre condiţia zeească, rămânând ei înşişi. Profetul Zamolxe nutreşte scârba pentru irealitatea şi cruzimea zeilor, ură pentru mituri efemere şi, zeificat zilnic, redevine spre aprofundarea soartei pământeşti în timp terestru. Oedipul mistic pe care îl îndreaptă dinspre sine pe căile oamenilor mişcă absolutul tainic înspre matca universului intangibil.

            Maxima esenţă eminesciană, exprimată prin Zalmoxe, stă în creaţia tragică a celui nepătruns: lumea, oamenii nemuritori, sfâşiaţi de limitele nemuririi în centrul armoniei cosmice. Viaţa nemuritoare (Gemenii) concurează geneza şi stingerea totului, prin expresia unduirii om-izvor. Călin Nebunul zvârle boamba justiţiară spre cer, cum tracii lansau solul deasupra lăncilor. Dar posibilităţile izvorului se ridică deasupra riturilor trace prin proiectarea în absolut până la antropomorfizare (Mai am un singur dor). Apa de dinaintea genezei, apa botezului (“La solidarisation magique ou mystique / le bapteme, dans les significations pre-chretiennes / de l'homme a l'eau, lui confere de nouvelles possibilites de 'germination', d'une nouvelle naissance” / Mircea Eliade, Locum refrigerii, în “Zalmoxis”, 1, 1938), setea, toate se circumscriu nemuririi pornind de la durerea naşterii, resimţită de la traci, şi predestinând căile neputinţei: moartea în nemurire, blestemul, viaţa.

            Pentru profetul Zamolxe, însingurarea în viaţă şi în moarte vorbeşte, nu de un principiu cosmic, ci de unul subconştient şi ontologic. Omul strabonian, purificat de sclavia pe care i-o atribuise Strabon, ca şi de voinţa zeificării, îndrăzneşte metafizic să identifice traiul tracic cu marele Orb – dumnezeul. Dacă Zamolxe neromantic, venit la Eminescu din mitologia păgână, aminteşte de  balansul spiritului arghezian în jurul divinităţii creştine, profetul lui Lucian Blaga, purtând pe umăr neputinţa şi stângăcia lui Dumnezeu, îşi creează abstras esenţa omenească. De aici, implicaţia păgânismului zamolxian în dezbaterile ulterioare ale lui Lucian Blaga asupra dumnezeirii şi lumii umanizează nuanţele absolutului. Funcţiile izvorului şi blestemului, nemurirea privesc pe marele Orb; Zamolxe le revelează numai. Epilogul lui Miron Costin (plecând de la Geste franceză): “Născându-ne murim, murind ne facem cenuşă”, ajunge la viziuni nevanitoase prin amploarea lor.

            Eminescu şi Blaga, prin acest leit-motiv comun, interpretat deosebit, se întâlnesc, indiferent de cauzalitatea fiecăreia din cele două opere. Acelaşi mit a generat atitudini poetice înrudite spiritului, deci compararea lor gratuită nu e forţată în sfera ideilor.

*

           

Baudelaire şi poeţii români

*

            Nu înţelegerea poeziei moderne, cât acceptarea ei prelungeşte indecizia, obscurizează prin polemici răsunătoare consensul, sacrifică opţiuni. Ibrăileanu, omologând, peste idiosincrazie, mesajul lui Baudelaire celui al lui Eminescu, în acelaşi timp îl implică pe Schopenhauer, dar aruncă şi o punte critică necesară pentru viitor.

*

            Se reţine azi cu mirare – dar fără mirare recomandă Călinescu să credem că şi Mihai Eminescu ar fi citit Les Fleurs du Mal – publicarea, accidentală după cei mai mulţi, a primelor traduceri din Baudelaire sub semnătura lui Vasile Pogor, în numărul 3 al Convorbirilor literare din 1870. Pentru gustul şi detaşarea ironică a traducătorului – ca să nu o discutăm pe cea poetică – ilustrativă este replica acestuia în legătură cu înfiinţarea Convorbirilor, comparabilă cu cea a lui Verlaine despre “decadisme”: “Poate o denumire potrivită ar fi Convorbiri literare, spune Iacob Negruzzi; Bravo, răspunde Pogor de departe: Convorbiri literare nu zice nimic. Cela n'engage a rien! Admis!”

*

            Mihai Eminescu traducând proză de Edgar Poe prin intermediul lui Charles Baudelaire, iată o situaţie care, dincolo de hazardul acesteia în aceea ce-i priveşte pe fiecare din cei trei, vorbeşte de la sine ca o presimţire.

*

            Idiosincrazia poetului latin – faţă de o ţară copleşitoare ca natura însăşi, templu altfel celebrat ca stare şi celebrator al unei discrete şi mesianice vocaţii, cu, mai presus decât originalitate, unicitate sintetică de izvor ca plâns la naştere - “Apele plâng clar izvorând din fântâne” (Eminescu).

*

            Pătrunderea în “uitarea românească” şi rostirea filosofică, la Constantin Noica, este prospectivă, “întru” căutarea unui Eminescu al filosofiei româneşti. Istoricii şi criticii acoperă orizontul retrospectiv.

*

            Apollo, Hyperion, Orfeu vin prin opera ovidiană să-l inspire pe Eminescu, viziunea lui, înainte de a se regăsi în sine, trecând prin arcanele preovidiene ale antichităţii originare.

*

            O lectură-corespondenţă, ori una-univers al răului, -templu etc. se vor resimţi de obsesia versului, vor atinge rădăcinile de tropar al sonorităţilor eminesciene. Obligat la un cult ancestral, auzul se înlănţuie de ecouri înconjurate de linişti adânci.

*

            Să citeşti pe Eminescu fără a te gândi la Eminescu nu e un semn că te-ai gândit la Baudelaire, într-o ipostază fluidă, de corespondenţă luciferică a stărilor, a cauzelor şi efectelor lirismului, poate ale versului. Ochiul cititor se solidarizează cu versul, cu coloanele iambului, cadenţându-se pentru primirea armoniilor de substanţă, cântului străbătător abisurilor, dar şi pentru primirea pierderii de sine consimţite, a căutării în întâlnire, sursă de ecouri. Reîncarnarea eului liric se abandonează, cititorul, modest deodată, caută un alt cititor: dualitatea cheamă o unitate superioară a doi cititori şi doi autori ce trec unul în locul altuia, care nu e nimeni, n-a fost şi s-a poetizat. Gândul la poet schimbat pe cel la poezie dă sentimentul unui păcat.

            O lectură paralelă: Correspondences / Veneţia. Un sonet doctrină, unul-trenos. O geneză secundă, o stingere trecută. Substantivul afirmaţiei estetice – La Nature, verbul sepulcral absolut: “S-a stins”, dar şi aceste forme de început vor corespunde, atât natura cât şi stingerea reunificând epic geneza dintâi prin amintirea muzicii străjuite de templu şi viaţă:

                                   

                        La Nature est un temple ou de vivants pilliers

                        Laissent parfoit sortir de confuses paroles...

                        S-a stins viaţa falnicei Veneţii,

                        N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri.

            Ascensiunea corespondenţei subţiază – coborând-o în infinită tristeţe – coloana fiinţei duse a cetăţii venete, vestită sibilin din înecuri unde pădurile nu-şi mai trimit simboluri.

            Începutul prin cuvinte se încheie prin parfumuri, care cântă dintr-o parte, paradisiacă, răspunde în reducţia bizantino-venetă: “Miresei dulci i-ar da suflarea vieţii”; nu-s şi n-au fost parcă acei “vivantes pilliers”, nici omul, ci Okeanos, şi nici templul, surpat acum, ci preotul, care a fost templul, sau numele templului supravieţuind să anunţe reîntoarcerea morţii sau zădărnicia morţii prin viaţă. O sugestie irumpe în tonalitatea celor mai lungi ecouri din depărtări metafizice:

                        Il est des parfums frais, comme des chairs d'enfants

                        Nu-nvie morţii – e-n zadar copile!

*

            Corepondenţa eminesciană exprimă un paradis ce se comunică numai sieşi, cele ale lui Baudelaire sunt pornite din mijlocul infernului suprem. O cale apofatică, în spiritul armoniilor eminesciene, răzbate spre metafizica răului baudelairiană. Excesul de puritate – când e vorba de “corespondenţă” în accepţia armoniei poetice – se întâlneşte cu unul de morbiditate, încât nu poeţii pot sta aproape, ca fire, nici universurile, cât claritatea, definibilitatea lor.

*

            Două lecturi care duc în altă parte opunând romantismul lui Eminescu clasicismului parnasian, formal, al lui Baudelaire, predestinarea modernă a celui de-al doilea, imobilitatea astrală a celui dintâi. Venind de la Baudelaire la Eminescu, îl uiţi uiţi pe unul sau nu-l sesizezi pe celălalt decât în termenii unei opoziţii reciproc definitorii, ai unei descalificări critice: sistemele închegate în marginea uneia dintre cele două opere se ruinează cu zgomotul a cărui rezonanţă trimite spre un comentariu necesar, nu neapărat unificator, nici teoretic, de negaţie a unei duble surse opuse. Crezi că-l ştiai pe Eminescu, ori că nu-l ştiai, că-l puteai afla ori nu pe Baudelaire, că îndreptarea către unul şi altul, ori şi către unul şi către altul pot duce în neant, când descoperi o cale obişnuită, de lectură, de istorie citită, făcută, săvârşită – poate, e drept, şi inventată, trasată peste utopie. Pe incompatibilitatea bănuită intuitiv şi împăcată critic, pe romantismul decăzut sau decantizat, pe regăsirea printr-o corespondenţă ancestrală a armoniilor verbului înnăscut se sprijină perspectiva învechirii prin înnoire spre nuanţa cuprinsă sincer, convingător, eternităţii.

*

            Eminescu nu mai este şi cu atât mai puţin cei ce n-au fost fiind el, cei ce-au fost după el,  prin el sau cu el, sau sub el, sunt nu prin ei ci prin cei care-i aştern peste Nefiinţa reajunsă la început. Ei poate sunt străini, dar nu se strămoşesc din străinii de ei în aceiaşi străini de noi, în ei.

*

            Asocierea critică a lui Arghezi cu Eminescu îşi are replica în dezgustul celui dintâi pentru “asociaţii” comerciali postumi ai poetului. Aceasta capătă expresia discursivă chiar în studiul său eminescian care nu-i nici odă lirică în graiul coardelor, nici paterică, “poemă mistică”, aşa cum sugerează că ar fi pretins subiectul, dacă nu s-ar fi pretat la condiţia de pretext.

*

            Studiul dedicat lui Eminescu reprezintă pentru Arghezi ceea ce reprezintă “Viaţa şi opera lui Edgar Poe” pentru Baudelaire, inclusiv ca viziune estetică şi complementară a personalităţilor, însă după aproape o sută de ani şi, parcă anume, într-o ipostază de retrospectivă pioasă (“pioşenia noastră depăşită”), menită să rectitorească fiorul poetic pe care un poet anume, unic şi mare, l-a lăsat moştenire. Dacă poetul francez, teoretizând poezia, transcria fără semnele citării fraze din Poe, Arghezi va parafraza versuri proprii, sensul parafrazei atribuindu-i-l lui Eminescu (“Femeia lui Eminescu nu e niciodată soţia, rămânând exclusiv amantă”, iar cunoscutul vers: “logodnică de-a pururi, soţie niciodată” etc.). Am risca speculând că, de transcris, la rândul său Arghezi transcrie din Baudelaire idei critice. Totuşi le vedem, originare şi regenerate după lunga lor evoluţie, apărând dintr-un unic şi vast creuzet care este spiritul arghezian, într-o aparentă, revolută înstrăinare de sine: discursul de poetică.

*

            Modernitatea, până la clasicismul ei, lasă să răsune în poetica lui Arghezi hamletianul strigăt al lui Rimbaud de a fi modern. Proiectarea şi reflectarea ei din lumea lui Eminescu îi gravează originalitatea românească, inexprimabilă. În mărturisirea poetică, Arghezi sugerează, insinuează, construieşte, cu o naturaleţe a apropierii de obiect care are aerul detaşării, cu o volubilitate uitucă în faţa imposibilului asumat. Eseul său ar fi cazanie, dacă nu s-ar pamfletiza spre a da viaţă unei stări, intermitente asemeni vulcanilor (dacă s-ar sfârşi unde începuse), dacă s-ar dedubla într-o profesiune de credinţă. O individualitate pecetluită în sine, exteriorizându-se doar magnetic, călcându-şi “pioşenia depăşită”, orgoliul satisfăcut - se înfăţişează autentic actul împărtăşirii despre geneza şi soarta poeziei în eternitate. O spovedanie lui Eminescu nu mai avea rezonanţă în epocă. Eminescu însuşi va fi cu atât mai auzit cu cât cel care vorbeşte despre el i se îndepărtează, spre a se apropia de ascultătorul de aici, cu mesajul, cu “traducerea” lui. Mărturisirea este simbolică, pioşenia noastră – depăşită. Certitudinea mare este poezia, voinţa şi împlinirea ei totală, de la inaccesibilul accident al geniului la diletantism (“dragostea de a scrie e un început de talent”, nu numai o definiţie eliadescă, dar şi o conştiinţă specifică a condiţiei literaturii.

            Caracterul de mărturisire eminesciană cheamă, în locul spiritului critic, spiritul poetic. Contemporanii geniului depun mărturie falsă.

*

Sanskritikon

            academia am început-o la voi cum îl cheamă pe Eminescu Enescu văzuse Usha când aud uşa mai bine gândacul pe el ce-l mai iubesc la urma urmei începe şi ziua asta din Gita sfâşietoare încă două zile pline ultima cu plecare totuşi patru ce eternitate ficat pentru vulturi gândacule cu tine m-aş înţelege

*

            prithvi bhumi mata întregul pământ e mama noastră atharva pământul e mamă eu sunt fiul pământului olar kumbhakara India China bhai-bhai 1962 a trădat feroce Nehru a paralizat l-a costat viaţa pe-acum cine vrea să moară cine să trăiască două săptămâni sub teroare indiană Eminescu facsimil mss sanscrit apud Bopp more than Shankaracharya

*

            puja mâine legarea arhivei nu las copilul singur că nu mai are pe cine lăsa la rându-i singur în ajunul aniversării imaginare şi tot puja înapoi cu nimeni du fetele la muzeul satului că aveţi de măsurat strada din faţa Mărcuţei mamele iată cum refuză inspiraţia numai a fiicei tale pentru India cu fiica mea indianizată bust Eminescu teracote Ganesh

*

            păr alb nescris şapte săptămâni opt optimisme cerul cerii ceară alt os de cântec înţeleptul pereche cu al treilea femeie soră-n androgin mai saltnici demonii prin cer interior pierdută carne în cântări filmul turc indian în greceşte şi mexican la cântecul găinii printre coteţe filmi gane am zis cu Minunescu

*

            pun de-o parte Per vigilium Veneris femeile spun că nu se ştie când voi avea nevoie de ce a venit Eminescu la noi întreabă Vinod ochii închişi în geneză acum şase ani ne înfrăţirăm târziu statuilor pleznite în cearta surorilor metalurgia abstractului Hobiţa Milarepa frigul Kritos ne lungim cuvântul vieţi jumulite de pene

*

            zis pe nas exemplul Rudra Divyagrahah mahamudra repetam aliteraţii pe vocale că foc daţi-i ştii luceafărul sanscrit mai govind nepomenit fata-n anii doisprezece întâi treci apoi că trece pun al treilea caiet dinspre casă de Tibet sunteţi rusoaică sunt româncă get-beget iubind în Cernăuţi aud într-una vocea Eminescu-Milarepa-Brâncuşi

*

            Mihai Sadoveanu cu lumina vine de la răsărit tocmai când India se eliberează de englezi România e ocupată de ruşi Mihai Eminescu este interzis mutilat ceea ce s-a reprodus în anii 90 pe canale de aceeaşi teapă ceea ce se caută prin Tagore la fel o tăiere o prefaţare imbecilizantă de nevoie altfel cu o pedanterie indologică sută la sută rusească

*

            studenţii Amitei Bhose l-au gustat de mult în original profesoara Tagore a putut să evite chiar gustul morţii incinerându-se în Bucureşti lângă mormântul lui Eminescu împrăştiindu-se în cosmosul lui  Orfeu şi al lui Tagore deopotrivă doctrinele mileniului trei nu vor putea evita ceea ce se impusese filosofului N Bagdasar în 1938 contrastul dintre civilizaţia europeană acum pe acelaşi trend americană materialistă şi cultura indian-orientală a sufletului a interiorului dacă încorporarea gândirii lui Tagore în cultura română în anii 20 şi 30 a putut fi destructurată chiar prin Tagore însuşi sovietizat al treilea al patrulea Tagore vor fi iar şi iar Tagore cel dintâi cel adevărat chiar dacă India s-ar dezice de Tagore ca mama de fiu el încă ar înfiora pe români cobind tragic cu preţul că India ar face cunoştinţa lui Eminescu alungat din ţara lui deconstruit în cheie românească şi pe demitizările formalizante o vishva bharati ar putea fi fondată pe numele lui Tagore şi Eminescu poetul Indiei şi poetul României ar da un exemplu de advaita

*

            pe vremea lui Tagore se circula englezeşte de-o mai fi trăind Sisir Kumar Gosh de n-oi intra în anecdotică inutilă s-o scuz ca probă de autenticitate familie redându-le note am a le spune de unde vin cu Eminescu Blaga Ionuţ Sergiu dacă am revista ce aiurit să cred că se va putea face baie mi-o făcură comuniştii prima zi bengaleză

*

            Tagore Tulsi poeme de Eminescu Dacian's Prayer Doina Tagore is Christ Old Tagore-Rilke Tagore and the endlessness of Indian Message

*

            discutam Tagore doar îl contextualizam româneşte cel mai greu e cu Eliade dar lumea i-a împăcat şi pe Caragiale canalia cu Eminescu mai greu cu Macedonscki n-o fi cazul Eliade era tânăr Tagore bătrân cu 46 ani mai mult un Iorga a i-l aminti şi idiosincrazia pac la războiu' în 26 Iorga acolo văzuţi împreună ipoteştean post-Eminescu n-avea cum lipsi studentul Eliade aşa i-o fi venit şi ideea până-n Italia

*

            cu mintea în Saint Michel o să văd Mahabalipuram Hari Krishna Hari Krishna Rama Rama Hari Rama om namo bhagavate ea dhabe blocuri maha Kali mata aşa sfântă şi clară s-o fi gândit tânărul Eliade la Eminescu i-ar fi putut fi fiu lui Tagore Oedipi suspans indian cu dobe zilele vor trece ele săptămână

*

            Mrinal Sen n-a fost în Darjeeling niciodată i-a plăcut Cuba Sunil Ganguli e comunist din partidul socialist revoluţionar tot ce e rus înaintea englezilor rar americani astea zone de influenţă şcoala noastră nu e proastă cui folosesc studiile formale indiene pentru privirea individului altfel am ajunge la ţigani sau securişti geografici aşa şi nenorocirea batjocoririi lui Eminescu

*

            în decembrie International conference on Indian culture 28-30 May 2000 simpozion Tagore în anul Eminescu summer course un lucru rău n-are cum fi precum îl gândesc dr George Anca has delivered two lectures Tagore in Romanian perspective Vidya Bhavan 22 November '99 Tagore and Eminescu 23 November

*

            bunyanul de 270 ani din grădina botanică library compound is not a public park trespassers will be firmly dealt with gold de la Goldstei Brancazio on supernovae 29 titluri Eliade 23 Ceauşescu 2 Eminescu C-M Popescu Leviţchi-Bantaş Emin Pasha eminent Asians Indians Victorians Edwardians Bengalis Elizabethans Nigerians Women Orientalists Eli Elia Eliade

*

            cine-ar fi zis totalii să se ştirbească haustic nimicul îi face şi mai tentanţi şi mai alibioşi Alioşi parada hipodromul Victoria halucinaţii pe irespirabil cum o fi verile musonul chiar Everestul năduşind aşa că zero ideologia piele îngroşată crustă pe creier nu scrisei în bibliotecă în depozit în fond românesc virgin volumul XIV Eminescu gramatica sanscrită

*

            conferinţa e aranjată pentru marţi la 1 30 avionul e la 5 direct de acolo în aeroport Mircea Eliade and Romanian Indological studies a am citit Rugăciunea unui dac de Eminescu în amintirea Amitei cum a fost ea de părere că Gramatica sanscrită a fost lucrată tradusă transcrisă în tinereţe plus teoria cu terapia fizic-mentală prin desen de litere-cuvinte devanagari

*

            se recunoaşte mereu că mai toate marile personalităţi îndeosebi Mihai Eminescu Constantin Brâncuşi Mircea Eliade Lucian Blaga au fost inspiraţi influenţaţi legaţi de India cercetarea inspiraţiei indiene în cultura şi literatura română se face şi prin ştiinţă demonstrativă dar şi prin intuiţii uneori de nesusţinut până la a vedea în limba română o formă a limbii sanscrite

*

            cum s-ar defini un indianist român de sorginte eliadesă eminesciană brâncuşiană etc am folosit termenii de indo-eminescologie indo-brâncuşologie atunci când eliade trăia acum în Calcutta realizez covârşitoarea latenţă a indo-eliadologiei un domeniu de data asta nu atât indo-românesc cât universal-indian românesc pe rădăcini pe cât de interiorizate şi pierdute pe atât de revelate în sensibilităţile şi inteligenţele indianistice noi comparatismul etimologismul indo-europenismul antropologismul estetismul medicinismul etc  sunt printre cuvintele-cheie care ar putea caracteriza studiile formale în indologia românească tendinţele hermeneutice  introduse de Eliade şi aplicate de Sergiu Al-George au alternat cu preocupări analitice pe subiecte specifice de la nonviolenţă-Mioriţa sau Eminescu-Veda la intense studii asupra lui Shankaracharya ori Vedanta ale generaţiei tinere traducerile mai ales din sanscrită câştigă teren paralel cu cele după intermediar sau repovestirile cererea de literatură indiană de orice fel fiind mai mare decât pot oferi specialiştii amatorismul comercial inflaţionează piaţa cu o impresie de opulenţă greu de dezamorsat fondul românesc al Bibliotecii Naţionale din Calcutta nu este catalogat sau consultabil câteva mii de volume reprezentative pentru cultura română fac loc şi contribuţiilor indologice în vârf cu vol XIV al Operelor lui Eminescu în care este publicată Gramatica sanscrită de Franz Bopp în traducerea acestuia exemplificările foarte numeroase sunt în devanagari în caligrafierea lui Eminescu în amurgul creaţiei sau după Amita Bhose editoarea Gramaticii în prima tinereţe berlineză

*

            vindeţi vindeţi că după Csomo n-a venit Eliade l-aţi făcut maithuna Schopenhauer propagandist al lui Buddha Eminecu trăitor pe suferinţă lăuntrică vizitele indo-române au fost ale lui Tagore şi Brâncuşi bărbi încrucişate printre sariuri şi exaltări

*

            cred că o vizită ca asta n-a mai făcut niciun român şnur blitz în sinteză memorială swami Ghica Eminescu Brâncuşi Eliade copiii pe Ghica îl vizualizez Tagore-Brâncuşi

*

            ne rugăm întâi lui lord Ganesh e foarte puternic ţie-n Buhara-Bucharest 13-14 rupere primăvara nu mi-o aduc aminte nici ziua celui de-al 55-lea an ca 11-22-33-44 voi prinde 66 dar anul nu-n pumni da Milton-Eminescu-decasilab

*

            the days were travelers on a destined road decasilab the nights companions of his musing spirit romantic endecasilab replică heautontimorumenă el făcătorul el făcutul el vederea el vizionarul el actorul şi actul cunoscătorul şi cunoscutul visătorul şi visul te gândeşti la Eminescu la Baudelaire dicteul e aici karmic pe yoga rostitoare

*

            părinţii Lilei nu-l voiseră pe Shiv Bharat petroleum doi asasini îl hăcuiră oboseala mă sanscritizează în Chicago spunând Vivekananda am înţeles Eminescu aici invers Tagore-Mumtaz-sonet 14 ani Rama în păduri 41 zile rugă lui Shiva

*

            pe madam Han o doare burta de la apă şi noi la Gura Humorului dor de voi de Crăciun de Eminescu ştergând fără sine oriunde neşatră cioara pe bivoli stihia pe zefiri  aproape mamă lotuşi te miri drumul poveste pe încercate cu Sita mamă neîmpământată

*

            că la opt citesc bineînţeles zic din română iar la cravată repetiţie actorie că refuz mai vedea ce-oi vrea eu ce din Eminescu Nirvana poate-o mai veni lume

*

            normal că-şi dau cu părerea despre vorbitori samajic sahitic sanscritic puţin îţi trebuie acum cu Eminescu Budai Voiculescu Blaga Rabindranath Tulsidas medicamentul să nu fie vreun fertilizator programul de-a doua seară să nu-i şi întreacă de mă Gică ştiu eu mă mamă că Eminescu din poezie

*

            dacă mor acum aia e mi-am adus-o din condei am întruchipat-o cotind pe Eminescu în cutremurul lui Popescu Ram o să mă rămurească ramavâslească ghirlanda pe lumânările aprinse fizicianul Murli le destinse

*

            Să fi fost la Varanasi de la noi Eliade după Alecu Ghica apoi Sergiu Al George şi noi abia mai nimerirăm plecarea văzui adevărul Ganga coada ochiului citind Hanuman Chalisa Călin Nebunul e Hanuman kalidasian-eminescian cryta tretha satya kali

*

Glose despre ahimsa

            Până la un florilegiu din care n-ar lipsi Inorogul şi oceanul lui Lucian Blaga – oricum ahimsa românească poate fi prefaţată în absolut cu “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” - sau Lumină lină de Tudor Arghezi, ne-am întoarce, atavic fie, la Eminescu, pe răspunsul verbal al unui editor: nonviolentă e Rugăciunea unui dac. Dar ahimsa finalului din Călin (Kali/dasa), sărbătorindu-se contrapunctic, nuntă interregn, în cosmos jain? Dar prefacerea, ca-n Ramayana lui Valmiki a durerii-soka în verset-sloka - “...greieri, şoareci,/ Cu uşor măruntul mers,/ Readuc melancolia-mi,/ Iară ea se face vers” ? Valmiki iar (?): “O pasăre pluteşte cu aripi ostenite,/ Pe când a ei pereche nainte tot s-a dus/ C-un pâlc întreg de păsări, pierzându-se-n apus.”/ Aruncă pe-a ei urmă priviri suferitoare,/ Nici rău nu-i pare-acuma, nici bine nu... ea moare,/ Visându-se-ntr-o clipă cu anii înapoi”. “Mai e-n tot universul o stea plină e pace,/ Netulburată vecinic de ură, de război”? “De-aceea te-ai retras tu, îi zice magu-atuncea,/ Să trăieşti în asceze gândind la Dumnezeu,/ Bând apa mării-amară în negrele spelunce -/ Ca să domini in tine ispita, geniul rău”.

           În teatru, dacă nu pe scenă – Decebal - Zalmoxe-Hristos – Rigveda:

Deşi duşman, îţi zic: Bine-ai venit!

Eu duşmanii mei nu-i urăsc... îi bat,

Dară învinşi – eu îi iubesc /.../

Un singur lucru e mai bun ca viaţa,

Pentru că nu-i nimic, nimic chiar: moartea.

Ah, cum nu suntem pe atunci pe când

Nici fiinţă nu era, nici nefiinţă,

Nici marea aerului, nu auzul,

Nimic cuprinzător, nimic cuprins,

Nu era moarte, nemurire nu

Şi fără suflet răsufla în sine

Un ce unic ce poate nici n-a fost!

Dar vai! un sâmbure în acel caos,

Mişcându-se rebel, a nimicit

Eterna pace şi de-atunci durere,

Numai durere este-n astă lume...

Unde e starea aceea unde zeii

Nu existau, nici oameni, nici pământ,

Pe când acea fiinţă ne-nţeleasă

Nu-şi aruncase umbrele în lume?

*

Cosmologia eminesciană între Vede şi Edde

Cosmologia eminesciană în relaţie cu Vedele, în special Rig Veda, şi Eddele, în cheie Voluspo, ne-a însufleţit, mulţi ani, în India (vide Apokalipsa indiană, 9 volume; Indoeminescology;  The Buddha – letters from the buddhahood to Eminescu etc) până recent în faţa mormântului lui Ibsen (Ibsenienii, 6 volume). De la vedicul Hiranyagarbha ( preluat, ca titlu, şi de Baronzi) la Cosmologia Generalis a lui Christian Wolff (1783) şi Luceafărul lui Eminescu (1883), prin (ne)devenirea bhava-vibhava sau nonuniversomorfism şi fiinţe noncosmomorfice, printre modelele cosmologice  adoptive (Ioana Em. Petrescu) rezonanţa arhetipală ne-a acordat rigvedic primordial cu Scrisoarea I, oarecum aparte de marea întunecată egipteană, haosul-ou chinezesc, Tiamat tăiată în cer şi pământ (Medeea şi-a tăiat-tomi fratele doar în bucăţi).

*

Albatros-Bibliotecă

            Doamna (n-am cunoscut-o) Zricha Vaswani şi-a luat nu demult doctoratul la Universitatea “Dr. Bhim Ambedkar” cu teza “Effect of Indian Thought on Mihai Eminescu”. Mi-a trimis, colegial, capitole şi traduceri. Entuziasmului iniţial i se vor alătura trimiteri, post-festum, la biblio-eminescologie, indo-eminescologie. În fapt, dr. Vaswani şi-a trăit ani de adolescenţă în Bucureşti şi hipnoză i-a fost, în Biblioteca Universitară din Iaşi, manuscrisul traducerii gramaticii sanscrite al lui Eminescu.

            Înapoi pe pământ indian, a deschis, parcă altfel, ochii asupra scripturilor supreme ale vechii-noii Indii, aşternând un du-te-vino între Odă – Katha Upanishad, Glossa – Sutta Nipata, Rugăciunea unui dac – Rig-Veda, Scrisoarea I – Rig-Veda, Luceafărul – Srimad Bhagavad Gita, Kamadeva – Sakuntala, Mortua est – Budha-Karita. Ciudat, sau asemănător, doctoranzii români, petrecuţi hindus, se vădesc mai adânc submerşi indianităţii, poate încă un argument al afinităţilor româno-indiene. N-am curaj să stilizez aparenta regăsire, la ei, a românismului prin indianism (universitar).

            Suntem pe terenul bibliotecii electronice, în recuperare. Am ratat şansa să fi intrat în bibliografia acestui doctorat, deşi locul unde sunt cele mai multe din cărţile mele este anume Biblioteca Departamentului de Studii Germane şi Romanice al Universităţii din Delhi. Totuşi, Ms. Zricha a aflat de titlul Indoeminescology de pe net, via Amazon. Nu e rău nici aşa. Regenerăm.

            Deodată bibliotecile şi universităţile se bucură să primească, aparent în ocol, pe noi punţi, creativităţi proaspăt romantice, libere, îmbogăţitoare ale pădurii de simboluri bibliografiabile. Printre referenţii doctorali, Dr. R. K. Shukla sesizează deschiderea, prin această cercetare, a unei întregi “new vista of orientalism”, iar traducerile din Eminescu au “a felicity and an elegance”.

            Până aici, am vorbit ca şi cum m-aş fi afalt în albatrosul-bibliotecă din Baia-Mare. De aici încolo, mă adresez (tot din Maramureş?) unei posibile audienţe indiene, începând cu virtuala noastră comparatistă.

*

Târgovişte – India

            Mai apoi, parcurgând zile şi săptămâni cu Yatindra Tiwari în biroul meu de la Biblioteca Pedagogică Naţională antologii poetice romîneşti, pentru una în hindi, acesta a rămas fascinat,  în afară de Eminescu, de Heliade, anume de eufonia stelară a laptelui, în “Zburătorul” (o versiune de lucru tot voi încerca, doar a tradus Legile lui Manu sau Tirukural).  

            Cititorului aş avea să-i împătăşesc secrete pe care, de fapt, le-am afla împreună. Cum mi s-a întâmplat, transcriind “Copilul” de Tagore, să cad pe gânduri amintindu-mi că prin '90 sau '91, publicat în “Luceafărul”, eu, ca traducător, fiind entuziasmat de pruncul din iesle, altceva vor fi intenţionat editorii să pună în circulaţie, anume răspunsul : ”victima” la întrebarea “cine ne va conduce” (după asasinarea conducătorului).

*

                        Arundhati

            Cătălina-Kate-Christina iubesc până la identificare avatarică luceafărul blând şi atotputernic în dedublarea sa cosmic-erotică. Prin 1980, când Eliade a salutat (într-o scrisoare către noi) versiunea sanscrită a Luceafărului eminescian, Dyviagraha, de Urmila Rani Trikha, va fi avut în minte personajul său Domnişoara Christina, - ...avatara divyagraha ... - dar poate şi pe divina Arundhati, întruchipare a luceafărului vedic şi a şarpelui spiral kundalini, soţie ideală - a lui Vashista - invocată de Sita în Ramayana lui Valmiki.

            La D.H. Lawrence, Kate se abandonează luceafărului dincolo de lumea tauromahic-militară, dincolo de bine şi de rău, în rol de  Malintzi:

„So, when she thought of him and his soldiers, tales of swift cruelty she had heard of him: when she remembered his stabbing the three helpless peons, she thought: Why should I judge him? He is of the gods. And when he comes to me he lays his pure, quick flame to mine, and every time I am a young girl again, and every time he takes the flower of my virginity, and I his. It leaves me insouciante like a young girl. What do I care if he kills people? His flame is young and clean. He is Huitzilopochtli, and I am Malintzi. What do I care, what Cipriano Viedma does or doesn’t do? Or even what Kate Leslie does or doesn’t do!” (The Plumed Serpent, XXV)

            Între Roma şi Tomis, între cer şi pământ, între Trachina şi Tracia, glasul alcionilor, fii ai luceafărului ubicuu şi etern, îngână pe Ovidiu. După cum indienii Pawnee se ştiu născuţi de fiica luceafărului de dimineaţă masculin (Marte) şi a luceafărului de seară (Venus).

            Plecarea în lume, cu iubita, are, pentru Cătălin, un tâlc momentan antipărintesc şi anti-luceafăr:

Vom pierde dorul de părinţi

Şi visul de luceferi.

(Eminescu, Luceafărul)

*

Orfeu digital

Poetul dintâi - poeta vates latin sau adhi kavi sanscrit - se regaseste, avatar, în Orfeu, în iubirea pentru Euridice, antifon din tot alta vreme sunetului prim, plâns când epopeic, scandat virgilian sau eminescian, când elegie renascentista, ca la Ronsard, ori expresionista, la Rilke. Seneca - pe care spaniolii îl numara ca primul lor poet, prin origine, dupa cum Ovidiu este revendicat de geti, prin români, între care a sfârsit -, face din Tracia bistonilor scena cântului suprem: "Frumos cânta cu sacrul glas / Unit cu lira-i Pierida, / La poala tracicei Rodope, / Orfeu, vlastarul Calliopei - / Nimic nu dainuie de-a pururi! / Acordurile lui curmara / Tumultul de torente repezi, / Uitara undele sa curga, / Pierzând avântul lor si-n timp ce / Se-oprira fluviile-n albii, / Bistonii-ndepartati crezura / Ca printre geti secase Hebrul: / Cea care iar se naste piere! / Atunci, cântând o mângâia / În versul sau, cu triste-acorduri / Le spuse getilor în cântec: / De-o lege-asculta zeii-n ceruri / Si cel ce-a vrut ca anul zornic / Sa aiba patru anotimpuri / Ce rând pe rând revin întocmai: / Din furca lor avide Parce / Torc firul vietii tuturora; / Cel ce se naste-i robul mortii."(Traducere de Ion Acsan). Sincronia orfismului se altoieste pe ubicuitatea Traciei: "Orfeo rege-a fost cândva / Din rude mari în Anglia. /…/ Caci Tracia de-atunci se cheama / Azi Winchester de buna seama" (balada engleza, secolul 14). D.H. Lawrence îsi portretizeaza psihologic un personaj feminin în comparatie cu Ovidiu în Tracia.

Orbul sculptor în chilie pipaie marmura clara.
Dalta-i tremura... înmoaie cu gândirea-i temerara
Piatra rece. Neted iese de sub mâna-i un întreg
Ce la lume îsi arata palida-i, eterna-i fire,
Stabila-n a ei miscare, muta-n cruda ei simtire -
O durere-ncremenita printre secolii ce trec.
Iar pe piatra pravalita, lânga marea-ntunecata
Sta Orfeu

(Mihai Eminescu, Memento mori)

*

Statuile lui Eminescu

            Statuile lui Eminescu ne înconjoară parcă de pretutindeni, umbre în relief, în marmoră şi bronz ale amintirii sale, ale permanenţei geniului românesc. Pornind de la înfăţişarea poetului de la 19 ani, la 27 şi la 39, de la universul infinit eminescian, mai toţi sculptorii noştri i-au reprezentat chipul.

            Primul dintre aceştia este Ion Georgescu, dacă nu luăm în considerare masca executată de Filip Marin. Ion Georgescu a lucrat două efigii şi un bust academic, comemorativ, nepoetic.

            În schimb, proiectul de la început de veac al lui Dimitrie Paciurea, sfărâmat în drum spre a fi expus în străinătate, a deschis un ciclu de căutări ale înseşi sculpturii româneşti de valoare universală. Documentele reţin că Eminescu al lui Paciurea avea duh şi dimensiuni titanice, michelangeliene.

            Gheorghe Anghel avea să ivească, după jumătate de secol, poate răspunsul la acel proiect, la toate proiectele de statui eminesciene. Oscar Han şi Ion Jalea, Romul Ladea şi Cornel Medrea, Ion Vlasiu, Ovidiu Maitec, dar cine nu i-a înălţat monumente, multe cunoscute, intrate în istoria artei noastre mai vechi şi mai noi. Lucrările fără valoare s-au pierdut în uitare sau anecdotică.

            La Ion Jalea, chipul poetului şi al revoltei se reîntâlnesc în toate personajele basoreliefului Împărat şi proletar. Ochii eminescieni, la Oscar Han, au văzut în eternitate, în spiritul pur al frumuseţii. Despre bustul de Cornel Medrea s-a spus că nu seamănă cu modelul – imaginar – dar că rămâne un Eminescu.

            O operă profilată pe vastităţile cereşti ale Luceafărului este nemuritorul bronz datorat lui Gheorghe Anghel, care parcă aşteaptă mereu suflarea nesfârşitei fiinţe eminesciene.

MANTRE, DODII, SONETE

Doine în dodii

Cerul fulger Doladar

codri ploaie pe Tibet

visul lung într-un pahar

cărţi picând într-un caiet

meditează trupul focul

sufletul şi nenorocul

cerul fulger Doladar

visul muntele Pahar

lasă viaţa lasă tot

Eminescu Eliade

plouă dealuri şi cascade

şi copilul ce înot

*

şaizeci de peşteri

cu piei de căprioară

scrise biblie

Eminescu în mare

nemişcarea soarelui

pe lună

exteriorizare

în spray albastru

a dodiilor

*

în somn

cahla strop nimfa

ultima picătură

avalanşa

oneiroterapie

manuscris al lui Eminescu

*

Ştefane Măria Ta

Eminescu nu mai sta

*

ţara mea e Eminescu

ţara ta e ce e ce-s cu

superignominicii

cinici policlinicii

mie lumea nu-mi dictează

întunericul a rază

*

mâine de mai vieţuia

doina-şi eminescia

aşa vă mai sfătuia

târzie-ncepea nuia

din Rovine în rai a

*

Balada Calcuttei

când copiii de soldaţi

merg la şcoală răsfiraţi

nu cumva să intri-n rând

indian cu mamă-n gând

de cânţi bande mataram

nu mai eşti de niciun neam

ca românii ce târziu

doina zor eminesciu

*

Orientopoetica

oi fi împărţit antibiologic

în laotzieni Eminescu Blaga

confucieni Spătaru Călinescu

*

te-am recitat Blaga de strigau

chinezii vai Craiova şi acum văd

că vorbeau de Luceafărul lui Eminescu

traducerea chineză poate copyright

a insinua sunt drăguţi

nici eu nu înşel poate pe mine

de-or fi zis că tot eu sunt

şi în traducere aşa că

poate nu e hyperionam

şi ce ţară şi ce zboară

Marioară ursitorile

aprinseră comorile

*

Miclescu deşi vestitul spătari nu pare

a fi fost rudă cu liberalul

Sandu Miclescu supranumit

Păgânul din ţinutul Vasluiului

Eminescu Opere vol. X p. 171

Mofturi ştiinţifice 11 ianuarie 1871

că-l slujea pe Alexandru simetric

pe lume întoarsă ortodox

şuntit piatră pe piatră mormistru

*

Sonete thailandeze

cât m-aş mişca tot iluminare canyon

pe ce amintire mă scrii răbojului

ne-ar soarele mai ales ieri

şi dacă aş poetiza româneşte

abia duşmanul în necunoştinţă

de limbă canibalii lui Eminescu

din peştele mare troian s-ar vărsa

*

Mamma Trinidad

mi-am citit ca pe vremuri Eminescu

tot volumul la îndemână

pe Eminescu indienii îl iubesc

în reciprocitate din depărtări

nu-i voi muta din calypso

pe gazde Kabir şi Eminescu vor fi

vorbim de rădăcinile noastre din cer

*

de Bobotează i-au ţinut lumânarea

tata Trinidad tot cu maică-mea

fie şi nerecunoscându-mă

drumuri spre fericire ce padre Trinidad

“poveşti şi doine ghicitori eresuri”

copilărie eminescian-indiană

trebuia să stai acolo în Trinidad

în pădurea străină ca şi oamenii

*

Cenuşa lui Eliade

orice cuvânt o nălucă dinspre Eminescu

spre Blaga ea tânără se simţise până orbise

*

nu mai e o afacere

dacă ar fi s-ar face

Eminescu e cel

mai puţin de jelit

nu mai confunda şi tu

comunismul cu Eminescu

zdiarenţe eliadenţe

toate s-au spus

*

După cină

Dante se ţinu Eminescu în faţă

fum pe apă tei pe ducă freamătul

plopilor cenuşa eliadină

în noaptea de sânziene

triburi prinse-n spuma căngii

pleacă Târgoviştea domnişoară

cât se americanizează se antiromânizează

eu mă duc într-o piesă de Shakespeare

*

Greeniet card

pe lemnul uscat al băncii în stânga Palatul de Justiţie

mă aşezasem cu spatele la galeriile de artă modernă

din zece-n zece coloane Atena  triunghi zodiac virgo

nemâncând acasă eating but in kabab house Gajendra

profanarea îl avatarizează pe Eliade pe Mântuleasa la sânziene

pe unde am mai stat în Washington

pe bănci de lemn din Eminescu

galeriile Zenith ca la Dreteanu

în Barieră foto Otilia

*

Pelasgos

            Nici şefii altor asociaţii aromâneşti nu se văzuseră, ca protest. M-am topit şi eu, ce amestec am, am fost chemat, mă revoltă atacul la doctor, îmi dorisem să ia premiu, vrusesem să-l serbăm la Academia Eminescu – făcusem afişul tot pe Murnu, n-a putut veni în ultimul moment, avea o invitaţie mai afină, dacă nu tot de la ei, pe o tehnică de grupare, aici etnică, a indezirabililor politici absoluţi, poate pe aromâni, ori pe legionari, ceva, dacă aş avea bani, l-aş premia în contrapartidă, or fi avut în cap, după Dimitrie şi Romulus, n-ar fi o politizare.

*

sub clopot

            Luceafăr şi alte – Eminescu

                        Kim so wol                   şi                      Eminescu

                               han                        =                            dor

                                                lumea poeziei

                        liniştit                                                    cu zgomote – se foşneşte

                        ex. culoarele arată                                 arată şi culoare şi zgomot păduri

                        feminin (yin)                                          bărbat (yang)

*

Templu în elicopter

            numele Gavriliu materiale metal os craniul lui Eminescu titlul peniscop

*

            iubirea de Eminescu e păcatul fatal al României

                        dirijorat scatofag

            să mai terminăm cu chestia Eminescu

*

Mureşan Eminescu

            oricum, tot un drac, domnule, mă ocup de Mureşan ca eminescolog, poemul lui, motivarea, şi pentru că am făcut un lepturariu românesc în India, întru Eminescu, teoric Aron Pumnul, fără Mureşanu, teorsis

*

            venise un tânăr în soţietatea noastră, mi s-a părut potrivit şi pentru pendada teorilor, cu un devotament pentru mine, nu şi pentru voi, are oasele de mai diamantini fractali şi vocea de cu-a îngerilor viersuire, ne auzim şi noi, nume, dicţii, tragedie, o plimbare de grădină şi poate nu schimbăm o vorbă în de toţi cum ne răsună cinstea a-i căuta pe-un tânăr şi teorii tuturor universurilor fractalizate-n vreme să-le semnalizăm o invitaţie şi ei să se reînvârtă bolta-sămânţa-haosul, ne mai aerisim, sacrăm fiind sacraţi de sus în jos, aristocratic, în nume andreian

*

Poeston

            spre plângerea candidatei că Luceafărul e prea lung dacă

            nu mai respira între stanţe

*

în Capşa noastră fără Coşbuc Boston fără Poe am zice Eminescu şi Caragiale ca Poe şi Twain ci noi nu ştim engleză şi nici Poe nu mai e decât în traduceri clopote de traduceri bolţi cupolă astfel candoarea reîncarnării poetice ne întăreşte pe noi

*

ce-ar deranja pe americani că unul de-al lor e glorificat dincolo de ei păşunism american global au încurcat-o goethitele harvardiene ori pe-acolo nemaipiatră Holderlin şi Eminescu

*

I am from Boston that is from Romania my name is Eminescu that is Poe I was born in Bucovina catalogators did like Poe from poetry dada in dodii you seem to me American unlike Holderlin Eminescu Boston is missing only Edgar Poe an Edgarless city-lodge chime concert Eddy tune from Baudelaire Boston without Poe without Romania

*

murmurantes

 făcută ocean de sânge venez pas

de me voir quand je serrais aveugle

nu e nevoie să fumezi măi băiatule

fă-ţi criminali deştepţi nu sunt o

proastă şi în nici un caz criminală

păi bre nea vulture mori decât galeş capra

a lărgit semnatica verbului criminal

omori un om omori o cultură onduliformă

cine-i la rând să înflorească rerum navarum

you don't have what it takes Mela Aristina

de prea mult timp ne seacă sufletul

să uităm cât mai repede să vorbim româneşte

adevărul este valoarea eminesciană

*

 Ana Melouah poetă algeriană de origine română

iar oprimându-te de nemaicompus risipirii

biserica să nu fie mai mare decât sufletul omului cinstit

sfânt secular de imn jurat oh steaguri

din sângele asasinaţilor şi tu

Tahar Djaut la 39 d'ani ca Eminescu

*

Paparuda

            Nu-i spun cât că se înţelesese cu fata

            Mama ei nu există ca Mihai Eminescu

            Joacă-te tu cu focu’

            Nici ţie nu-ţi voi mai spune nimic război de-ai face

            Bărbat război femeie naştere

            Copilul ei ce bunici o să aibă

Narator fără naraţie nici o (sin)ucidere ne aflăm la mare bate vântul spulberă temerile trece mai

încet dimineaţa mai repede amiaza noaptea pe sub manele răsăritul silenţios

*

Zăpezi hawaiiene

tradusei din Eminescu după Tulsidas versete sete

miramaya mii de mirări cecul e datat 11 iunie

necazul tău nu-l pune pe seama Americii are ea grijă

boceşti copile ca-n alte avioane uscatului aer

om şti ce ne mână o mână poartă o poartă

m-o fichemat pe mine ceva nu eu pe cineva

ne vedem de-ale noastre de nu ne mai vedem

răstoaca a fiord îţi înconjoară reuma stresului

nu ne spui orele ceasul soare sus mai avem carul mare

cine moare cu mine mi-e mamă Sandule Plata e

martoră tu ai sunat să faci lectură nu eu port

sâmbete să nu intru în Pacific în pace pe tine

ar trebui să te caut cum te-ai omorât şi-n pământ

te-ai scufundat până la antipod să spun

şi oceanului sufletele voastre ca popa lui Dumnezeu

se reflectă carele în albul de jos al norilor mi-au înflorti

bubele hrubele apropiindu-te de ţintă vezi că nu există

nici întoarcere nu mai ai dai buzna în Hawaii

glumă de deshidratare Pacificul dedesubt de sete crapă

petrecere pe săturate maratonul tonului atonit

*

noaptea e mai greu oriunde la voi şi mai cald ca ici

parastasul miră marea în colibe de chirpici

credem Anzi anziani băcie fundul sacului popri-ar

de-o scufundă Himalaia pagina cu tata Friar

somn coral fugit cu visul iunie şi dinspre moarte

tatăl nostru Eminescu în Hawaii ne întarte

şcoala scrum din fumul zilei de-nceput mi-o arătai

petrecuţi balenei supte japonezi români şi thai

cum mi-aş scrie testamentul nondepresiei propice

tropicelor cancer rupe-şi ori aricii de arnice

sine uniform nici tu nu adormişi în Bronmajaya

din Hobart până-n Jakarta Bali bibliografioaia

sfânt hanger betel pe semen alasalasan de Java

val textil oceanu rece până îl încinge lava

*

ce şi-n Polovragi cutremur sfinxul dacă d’ukulele

a ciupit struna băcită tăbăcită ne e piele

zarca sacra pe Pacific din iubirea Stăniloae

ce predanie întoarsă pe moşie mămuloaie

nu scriu versuri în arenă întreţin pentateuc

mi-e de capătul Katrinei c-apoi ştiu unde mă duc

Picu Angelus ori Tulsi împănează audiţii

iar în plasa placentară înflorindu-ne streliţii

până la uscat mai este una zi a dispărut

din repaos haos doamne Eminescu a părut

*

cin’ s-o contra-ncotro să zărească epifanii

nu mai gresa bătrânii de-şi agresară anii

de zdrenţăroase boşo aviamericane

şi grase patrupede în cupluri de arcane

cu tot dichisul foarte departe-i insula’i sus

lui Eminescu şi-a lui Euthanasius

aproape două ore însă şi mia mila

putori abia cu banii şi tot parcă de-a sila

odâr America rămâi cui eşti

şi nu întoarce capul spre Găeşti

c-ai bombarda suflerul

pe Eminescu şi bananierul

*

c-o luă într-o silabă de ne eram ce cată

venită-n capitală însărcinata fată

ca nunta-n Himalaia cântată Kalidasa

de Parvati cu Shiva nerupă-ni-se casa

ce petrecurăm maya numească-se şi tot

ne vom iubi cu viaţa oceanului înot

te prind în piept a sorţii cu inima ci iris

pe rime d’Eminescu Brigbelu şi Tomiris

din Botoşani de nu chiar pădurea Gorovei

sosiră oseminte şi zornăiră chei

prea repede la tropic şi creştere şi martor

băiatul juca fotbal îndrăgostirii tartor

*

canguri matematici ţin

secret izvoarele pustiei

Pacificul înpământenindu-se

nu mai spun că e ultimul zbor

repede se schimbă vorba

copilul nu mai înseamnă părinţii

început libertăţii empatice

unul că al tău sunt vezi

în Kalidasa şi Eminescu

*

nu puteam să-ţi spunem hodoronc-tronc

ştii te-a făcut altă mamă nu-i ştim urma

venise în Bucureşti anume

să nu se afle de copil acolo

de unde venea erai copil

din iubire ca Blanca lui Eminescu

s-a întors de unde venise nu ştiu

şi a revenit după 33 de ani

se ofiliră rădăcinile metaforei

recunoscători fetei care nu

te putea ţine ea însăşi copilă

sunete dhvani Urmilei

i-ai înţeles tragedia

i-am spus tu eşti mame ei

*

Kovid pleacă înaintea mea la Austin. Să pupi un indian, mai bine te faci film, ca nedespărţie. Savitri nu mă lasă neîndopat, clătite şi două bărdace de cafea. Kriti mă întreţine pe discuţia linie dreaptă/curbă (circulară), amândoi preferând-o, indieneşte, pe a curbă, vezi şi Kapila Vatsyayan şi (en)decasilabul (Dante/Milton). Soft/neaccentuat, cu exemple ramificate ram-ramic – şi dacă RAMuri bat în geam – o, RĂMâi, RĂMâi la mine. Subiect mai departe, triunghi-trinitate, ochiul lui dumnezeu lăuntric, baza mai lungă, stau rândunele, porumbei pe a, nu pe laturi, în trinitate se transformă unul în altul, ca la Krishna, copil, tânăr ori bătrân, în Milton, Crist e de la începutul începutului cu Dumnezeu, orb dictând. Respected merge şi la indieni şi la americani. La ei trebuia să mâie Sirivastawa, dar Om era atunci la Austin să-l aducă pe Kovid.

*

 vâsc

ficţionar moţionar

poponar bulendrar

jepcar chiştocar

lebădar  rimar

şaormar videotecar

fesenar falsar

şoşonar fursecar

jupânar yogar

„afară de Eminescu

totul este aproximativ

în cultura românească”

Emil Cioran

cont de lepşe ţepoase

tipăriturile supravieţuirii

nerecunoaşterea ne-o lumina-o

sufixarea fetelor

presărătură evil and falsehood

palindrom 20 02 2002

cocardă taurilor sudici

orfan Orfeu riduri trăindu-ne

urări de bătrâneţe

perfuzii în avans

Kahlil Gibran the prophet

pe pantă contradans

diferenţa bătrâneţii de-o veneram

atât de separată de moarte

repede cu parastasu-n Detroit

ne-om educa animalele în tăcere

apa deniei secată nouă pe din trei

pătimirea sfrintei muceniţe Anisia

popor ucis în linişte de sărbătoare

testamentul mi-l citesc lunetiştii

*

sonete din ocult

rugăciuneAUnuidac  

i

singur sâmbur nasadya

nespus întuneric lumina

azi mâine ieri trei zile death

was not nothing immortal

din ce soare ne tragem

bombănind pe pământ

claia din creştetul

dacului vedic yoghin

au dezbrăcat aum

auire aur din maur

potopul consonantic

treimea inexistenţei

nefiinţa morţii

nemoartea fiinţei

ii

în joacă te salvai de uscăciune

nici ofilindu-te din verde

lipit pe zid în veranda

bisericii Sfântul Gheorghe

ape erau spre aum

moarte maură mioară

fără m nu răsunăm treimea

nu inhalăm upanişade

risipă misia piscupiei

ci o ne e gura raiului plai

a din himsa bisat în ahimsa

aum în Capernaum

abătută creştin

imaculata concepţie

iii

pe eşafodul nuurilor

domnul daumnul

inimi nemuritor au

moarte luminii

celor ceriul cărui plecăm

centralitatea perfectă a morţii

pe orizontala primului vers

cerul în centrul stanţei

toate neexistând

moartea are om aum

toate totdeauna

rugăciuneAUnuidac

punte au om vocale

raag dakh strugure

iv

nu era m nimic m-au au

dacul aum rugă raag

traducător din rik veda

nici sâmburul luminii

încă nu de viaţă dătător

cere ceriul Dunăre

văzduhul niciodată

a-l forma pe dumnezeu

au zeu oase inimii

guru pro rugăciune

a avea n-au fost au

persoana dintâi

a nefiinţei moartea

ce avea să fie

v

aură taur autumn

din ham cavaleresc

lupii corolă disensiunii

la gura Pitei

tăcea grai nu

rugăciune prin

zăvoi spre pomii

miezului de noapte

naşterea morţii

postumitate

amar mară

necum auzim

ocultul

doriofor

vi

şapte strofe

rostire oracol

sus jos apă şes

şiş

el el el

au aum

consonantism

totalitar

adumbreşte

care pe care

plecându-ne

inimile erai

zeul

întrebai

vii

Noe noian

de ape ia foc

dare de suflet

moşind isvor

învierea vieţii

ce nu se dase

lumii fericire

şes este esse

eşeese indeur

el vieţii el zeii

stătut-au

scânteie

apa

învie

viii

tu el eu zeu

înainte de-a fi

ce n-a fost

el este el dă

numai omul

mântuit

omenire

întrebare

Iosua

Isaia

Osea

cântările

arderile

învierile

ix

inima karuna

vrăji compasiune

teismul vânturilor

cântul lui Brahma

dătător de viaţă

dătătător de suflet

dătător de ochi

vecinicul repaos

din nelumină în ochi

karma nemorţii

nimic nemuritor

cerşeşti

intrarea

nirvana

x

consonantism biblic

vocalism vedic

puteri scânteii

puteri ucigaşului

în orice om

un duşman

pe mine însumi a

 nu mă mai cunoaşte

opt facerea

opt sâmburele

deschiolării

sine-mi

inemi

râdă

xi

tu nu Sofocle

lege cadavru

părinte câinii

petre stăpâne

de suflarea-ţi

suflarea mea

şi-n stingere

eternă dispar

pe veci viaţă

ochi cunună

tu  mi-ai dat

străin şi

făr'de lege

carne rugii

xii

prima octavă

persoana întâi

trei sexte

persoana a treia

a doua octavă

zeul a treia

ultime sexte

părinte a doua

dă crima

omoară-mă

numai

astfel

să-ţi

mulţumesc

*

xxi

încă o aulă Eugene

fiului tău şi doamnei

aceeaşi iubire sanscrită

până pe strada Lenau

colţ cu Blaga spre

librăria Emil Cioran

recitim Decebal de Eminescu

139 de ani Mahatma

parasonet din ocult

cu ahimsa postgandhiană

gramatica lui Bopp româneşte

diplome semnate în original

în biroul de rector

câte cincizeci fiecare

*

xxxii

ocult artificiu bufniţa

retezânduşi balul

scrisoarea în faţa ta

apoi că da parcă se ştia

îmi prenumăr răchita

pluralului eminescian

suprema jertfă

literary composers

o mână de ridenţi dansanţi

pe trapă trei cu două tap

nu pufului cu elefanţi

îmburicate bateri brici

pe boante harnici la tălpici

saboţii piele de arici

*

xlii

din papirusul morţilor

răsai Ra atum horakhty

ochi închinaţi frumuseţii

sânu-mi învăluit de lumină

te odihneşti în luntrea serii

salţi inimi în luntrea dimineţii

călătoreşti în pace bolta

căzură toţi duşmanii

neobosite stele bucuri

aştri nemuritori ţi se închină

stai orizont lumină munte

fiece zi frumoasă asemeni lui Ra

viu el însuşi domnul meu

Ra adeverire vocii

*

Dodii

înfloriseră teii

florile năşteau

mireasma veacului

araldizare

în coruri lentă

rotunjire de ţeastă

*

Eminescu n-a lăsat

desene Brâncuşi

n-a lăsat texte

*

o mie de ani la index poetul se duce în fiecare zi la servici deci e silitor are ochi verzi ca M Eminescu deci e frumos scrie şi traduce frumos deci e talentat radiaţii crescute sub panică măştile s-ar topi se topesc transpiraţie te rog eu nu te speria

*

oranj luceafăr Venus umbrită hematom

atmanic fir de zare în părul orizon

de inimă ocolul sinucigaşul gnom

ai răsfoi jurnalul necazului alone

pronaosul la rasul gămanului cartof

vâslaşii aşchii ziduri croiesc aton în slon

nucleii cozii viduri deliberate grof

*

din Teheran se-ntoarse pe două feţe zar

aceleaşi două fete o mamă şi un tată

războiul în ştampilă cu dus-întors ogar

Hafiz târziu primirii pe inimă ne bată

uitaţi de Eminescu precum şi despărţire

retuşul pe cel galben cu sticlă-nturbănată

ferice despletise fumatul o tingire

*

cu doamna Bossert standing Faruqi şi-al său ishk

în versuri mai de-a dura ea mână după gât

la ani cu Avicenna albisem în morişc'

miros de concentrare ciolanul orb atât

bastonului bătrâna cerşise unde e

crezut-am Eminescu spunându-i-l oricât

cu dorobanţii soră ceşindu-se nu ne

*

aprinde cea din urmă ţigară fără gaşcă

picat din afectarea de dodii pe cuvânt

pe unde nu te caut nici lume nicio pleaşcă

te strig şi eşti strigare mai nedepepământ

decât boltirea dusă în gurile de leu

brodate orb o vreme văzute legământ

poetul mai mult umeri din spate şi plebeu

*

femeie albăstrie iar raze cer te cer

întreabă-mă cu versul răspunde-mă prin samlţ

ţi-ai dezbrăca emailuri prin marmori din Ajmer

nedesenând ondine pe unde mă înalţ

rotondelor de umbre cu buza pe aproape

curelele proscrise neasurzindu-l valţ

mi-e îndurată barca alergică pe ape

*

oranj ora-n jur

dumnezeu e o oră

se-ndoaie bravo

îngânând da da

poate că fericirea

e Eminescu

*

Zagrebbergaz

cap întors Euridice

de-a speranţei inamice

sala mai sălbatică

decât scena la Rovine

muri Marcu-n Eminescu

Kosovo exacerbat

din crufe vitejii

printre chitanţe

Grecii şi Franţe

*

cum Eminescu numai

pe lumea lumii lume

lui dumnezeu din huma-i

ne-o humui din hume

culorile proscrise

icoanele călare

la Iaşi zici Dionise

din voci apolinare

când murişi lui Creangă

roşii-verzi convulsii

galben val pe Gangă

versuri ca de Tulsi

*

în port în ramadan în tapas

zăpezile topindu-se ca apa-s

vina Vienei Eminescu spre Berlin

de-acolo Milly dropie de soare lin

hotelul Novalis ce rezervaţii

pe unde ne-om avea ca fraţii

*

pământurile s-au iubit oameni

virginităţi aprinse cu tristeţe

văduva lui Eminescu

în gura lui Călinescu

amintirea transcrisă

cu stânga lacrimilor

*

am fi putut vorbi mai

mult despre Kalidasa

blood of woman

on snow unhuman

Venus hematom

we owe the chromosome

*

n-am scris viaţă n-am murit

îmi eşti mamă îţi sunt schit

ce de nervi copii şi tată

adormire respirată

zilele de către popi

nu te naşti nu te îngropi

pierzi în umbră de oglinzi

dăruite când le vinzi

te-ai uitat de anonim

Eminescu şi cel mim

de ce latri pe înalt

pe sub codrii de cobalt

cancerele s-or mai cerne

sângeratelor lucerne

*

între datorie şi patimă

niciun roman doar o cratimă

două egaluri viduşaka

lui Creangă punând Eminescu tilaka

bind altădată câte upanişade

când altcineva dinainte ne şade

mai cu noi ca din părinţi suferindă

umbra femeii pe faţa de oglindă

*

pe necitite pe nescrise

tu vei mai prefera narcise

cine-n Suceava te găsise

la Zamka-n clopot iarbă-ţi-se

în ascultare nu de misse

în voce tremurând abise

strigaţi copii crescute vise

pe necitite pe nescrise

*

ia autoflagelarea arderea pe rug opisul

cu accentul după vreme omul zisul Nistrul scrisul

sângele pe mal statuie vocile neînţelese

zalele covrigi de iarnă verile rărit lese

urnici furnici ai furnicii năpădite alb de sine

viermii tăi şi-ai cincizecimii paisprezece sonetine

gemeni Gemina şi-a treişpea pasuri patru către cinci

neolitice multiple onomatopei tilinci

*

Eminescu în Mexico în inimă

la mijloc New-York-ul încrimină

natură pelerină poetul comunal

cu sângele stricnină în gură de canal

scalp tras pe frunte perii ascunzători de coarne

mercado tot cuţite cântând în pui de carne

*

patru vezi

vedelor invazii

reşede Zalmox

nici ăle patru

nici veveriţa

murii veveriţei

ştiam eu

focule că mă vrei

mi-am luat apa

mi-am dat foc

m-am incriminat

m-am prins de omor

să nu le spun lor

omorâtorilor

*

Maroc după tată

mi-arsesem dreapta n-aveam stângă

pe când eram o ţară şi Eminescu ne era

bătrâneţe de apocalipsă din moşi strămoşi

despre ea toţi oamenii despre toţi câinii

nimic nu mă mai interesează pe stigmă

în cămări cu şobolanii crivăţului

*

Rechinuri

*

            E uşor de ajuns dincolo,

dar uiţi cine eşti şi ce-ai făcut pe malurile noroaielor, pe tăpşane, prin hale şi oraşe nemţeşti, între Eminescu şi Ramayana. Guan Yin, Avalokiteshwara, Fecioara Maria. Cuvântul şi înţelesul său sunt două entităţi exclusive. Sabia taie aripile cunoaşterii – măiastra Manjusri.

*

Dylan Thomas n-ar fi departe, nici Stratford, nici London. Poetica ramayanică a basmelor româneşti. Se duce şi verdele. We expect to depart shortly. În trecere prin trecere, Hanuman prin grădina lui Ravana, spre vest, India, China, România, Anglia. No step beyond this line. Luna lui Kalidasa-Eminescu, (ne)numărată de Coşbuc, între Ayodhya şi Sundara Kanda. Rama-Sita, Făt-Frumos-Ileana Cosânzeana. Hobbitayana.

*

la noi în Stratford upon Aven pe Green Hill colţ cu Arden respirăm acelaşi Will şi el pe noi ce să-ţi spun de când nu ne-am văzut s-a făcut lumea mai multă rea Tallula dolphin Old Thatch Taverne turnuleţul unde casa 5 case Birth Place Nash Anne Hathaway Mary Arden Countryside Museum for the living memory of William Shakespeare fundaţie 1962 de prinţesa Alexandra of Kent Johannes Factotum elves only son Hamnet died at eleven soţiei the second best bed ceva şi pentru the poor of Stratford înmormântat la 25 aprilie 1616 la 52 de ani

pere piersici petunii

lumânări aprinse

the birthroom window nume naştere zgâriată de moarte şanse de toamnă să-ţi moară surorile de copil copilul la 11 ani avatar Tulsidas într-o statuie shakespearologică e Eminescu bătrân

*

decapolit în peştera liliecilor

fete călugăre răchitei arnotene

cine crede nu e niciodată singur

 shakespearieni slujbaşi în Stratford

make the world go away

Brahma Vishnu Shiva

 Rig Veda Voluspo Luceafărul

Strigoii Memento mori

devenirea nihilistă bhava vibhava

invagination hymen pharmakon

archetypal resonance astrohaiku

încă o săptămână nechinezească

*

pe Kisselef cum n-ai avea ce face duminica home nu te-ai duce la Iaşi cosmologie ram rămas rama arama Creangă Hanuman  n-ar mai încăpea notiţe abia poezia întoarcerii la Eminescu pe furiş în Coran mă văd în vis storcând struguri eu car pâine pe cap şi păsările o ciugulesc voi doi tovarăşi de temniţă

*

unde nu e dialog şi acţiune cazi spectacolul odată merge nu contează numele ce a scris Eminescu ce Blaga s-a jucat premiera n-a ieşit nimic n-ai să mai găseşti oameni ca mine care să-ţi spună treaba asta ori ca să fie carte pentru carte şi rămâne interesant ce scoţi din icoană  

*

iar la bojdeucă Al Rahimi

Rama Crist Eminescu

*

 Qur’an de-n Iaşi nu-l dorm

căruţa câinilor miezul dionisian

capete din apă ieşenii

în aşternuturi sub otomani

sura neîmpărtăşibilă

moale musulman de Iaşi

cu Malca moşului alibi

cămaşa aport de câini

iar la bojdeucă Al Rahimi

Rama Crist Eminescu

triunghi violent pe regizor

galeria se glorifică măr

oaspeţi răi de somn

bătrânele s-or recopilărit acut

jinn societatea nimănui

Ursache Ştefanache Piţu

teamă de cunoştinţă stază ecstatică

uite-i pe Faruki şi Netty Bossert

 citit Coranul în drum spre

Iaşi Biblia toată viaţa

Al Ofeliei de nu Hamlet

d-nei Ulman de la Eminescu

primordialişti modernişti etno-simbolişti

apud Hitchins peste Druţă

poet român şi moldovean nearomân

centripetarea ca supravieţuire

Ţiganiada Povestea vulpii Voshopolea

regionalism legionarism

studenţii celeilalte ţări după reformă

în Friuli rom şi român acelaşi lucru

limba română mai importantă ca în trecut

*

intertextualitate aducătoare de fractologie

Kalidasa e raasa Eminescu e dhvani

ardhanarishwara amar câtă lună

vecinicia cea amară a mării

fiecare ne modelasem după altă ţară

vreo judecată prin mai tinere femei

mare lucru vorbitul româneşte

*

am mai versificat

a la Apollinaire Iaşul

în aula bibliotecii Eminescu

*

Ausgleigh the third way peasantism mutualism Jewish cooperatives in Bessarabia the Enlightenment in Transylvanya Yalta identity idea of nation scurtă cunoştinţă a istoriei inscripţii medievale amintirea Clujului the sacred cult of nationality le paysanisme conscripţii A supremely National Poet Mihai Eminescu  Cioran Ianev

*

Postibsenieni

visul lui Ion al Ioanei când

ne înfloreşte Viorica în Eminescu

*

icoana scobită

plănuiam clănuiam tlănuiam

faraonul Tla d’Eminescu

*

spune-mi de ce vorbeam

mai e de un simţ nerotunzimii cont durul

îmi dozez nehăituirea târzie hăt

cine să se mai eforteze undiţându-mă

o pierdere în ajunul lui Eminescu

*

timpul ce

ziua lui Eminescu am început-o

la foaia 30 sept mai lungă pădure

*

începem împătrirea

conferinţa mea despre Eminescu auzit

la Ioan Alexandru Harbhajan Singh Vinod

n-ai vorbit de Eminescu să mă omoare

un cod de prioritate româno-indiană

ăla Cain ăla el şi Eminescu

zisesem în gând obraznicul

mai şi cita pe Sartre ca mine

cu experienţa cu adevărul Gandhi

*

simplific lucrurile de sentiment

te întreb care e făcătura aia

după ce mi-aţi murit nici melancolie

o indiferenţă condamnare la moarte

în luni cât în ani azi e luni

şi nu fac decât să mă întorc

în triumfătoare neputinţă

patriot ca Leopardi şi Eminescu

*

năruiţi în transparenţa glacialităţii

inşi curanţi curenţi în săpăligă

pune tu verbul de coloratură

de nu m-ar rescrie şi hotentoţii

plictisiţi de confortul casaling

mai trageţi o tură băsească

şi mâine-poimâine de bine

fiindu-ne om  mormăi da

care-n Elias asociaţia provensalitatea

Eminescu în sanscrită de ziua lui

şi a Indiei cum ne-am alinia

dacă nu se şi înfiinţează miniştri

*

POVESTIRI AMNEZICE

*

Monahul actor Valerian Dragoş Pâslaru

*

Seara, la “Antim”, după Eminescu-Brâncuşi-Blaga-Eliade-Mioriţa-Ahimsa, pe speculaţia “cultura indiană în Europa via România”, înaintea lecturii poemului “Copilul” de Rabindranath Tagore”, povesteam vizita la Frăsinei şi întâlnirea cu părintele Valerian, fostul actor Dragoş Pâslaru.   Nimeni să ştie că “a fost” nominalizat la Kyoto Prize, poate un Nobel japonez, împreună cu psihologul Ioan Ciofu, acesta din urmă pentru teoria generală a numărului de aur cuplată cu zvîrlirea la munca de jos în contextul represării meditaţiei transcendentale. Actorul călugăr, tocmai pentru destinul ce, aparent, şi l-a autoconstruit, răspunzând şi criteriilor premiului - savant sau artist cu faţă moral-spirituală. Nu era nevoie, sau că n-ar fi fost la valoarea aceea, îngăimase isihastul.

*

la gioia

*

            „Bădie Mihai, / Ce-i cu Bucureştiul de-ai uitat cu totul Eşul cel oropsit şi plin de jidani”. L-am uitat pe Creangă, de-am spus, dacă Bucureştiul e mormântul lui Eminescu, Eminescu îi aduce învierea. Zi de zi, spusesem.

*

            De unde ieri, în cinci ore psiho, mă bătuse gândul că Romilă îi dăduse lui Costel doctorat ca pacient. Totuşi apare numai în momente de cumpănă, la urmărire. Ultima dată îmi istorisise năvala ataşatului cultural şi apoi a ambasadorului rus la ambasada română să-l urecheze pe ţigan că publicasem Doina lui Eminescu, de l-am crezut, acum, c-a primit două telefoane anonime, crede că de la comandorul peremist de aviaţie în retragere, de beau la Măgura, vizavi de bordelul buncăr neştiut nici de poliţie, cum că la mine la bibliotecă se vorbeşte prea mult englezeşte şi eu nu ştiu că limba oficială e româna?

*

Ancademia vasiliană von Zenminescu ne-om mai spune până-n Crăciun de colinde. Venind la mss., cred că voi introduce la ecouri/traduuri, destul de first-hand, cum nu sunt îmbrăcat, ce class, şi din alte limbi, chiar turcă, pe justificarea lui Palamas, poate de fine.

*

            1985. N-are decât tiparul să înnegrească toată zăpada, niciun liliac alb. Alb fără teritoriu. Căldura vine de la sângele şi respiraţia persoanelor. Tot ce auzi e înjurătură. Înjurătura frigului. Gaz în Bhopal. Mâini calde. Mâini îngheţate. Cum nu-i era frig lui Milarepa, aşa să nu-mi fie nici mie. Iarna asta îmi moare copilul. Fumatul, sursă de căldură. La dumneavoastră e cel mai frig. Furnica albă Moby Dick. Eminescu gol. Timpul se va preface în Vinod. Te-ai schimbat mult, foarte mult, dumneavoastră nu v-aţi schimbat. De înţeles că-s interzis. Cine n-o fi? Puiule, să te fereşti de adjective.

*

            Doamnă, acţiunea se petrece în Marseille. Peste un sfert de oră e miezul nopţii. Pot spune lucruri frumoase, dar ar trebui, probabil, spuse şi lucruri interesante. Secretara comitetului ar fi fost aspru scuturată pentru programul Eminescu al bibliotecii politehnice. Teroare, i se pare lui Nansi. Dragoş a citit o poezie din taică-său. Am băut ţuică şi vin. Amitei i-am fumat o BT. Nana, că nu m-am uitat la ea, că de ce am amestecat şi grecii – se şi intimidase când i-a vorbit Har Dev Bhalla.

*

            Din o sută de oameni, unul e malformat, zece milioane la un miliard, doi artişti şi douăzeci de critici la un milion. Am ştiut şi am pălmuit, dacă nu ştiam eram pălmuit. See the folder, to be helpful for your research Eminescu in America.

*

            În copilărie te pasionează animalele, la tinereţe oamenii, bătrân dumnezeu. Muzica se aude dinainte de naştere şi după moarte cu condiţia să ai ureche. Istrate o numise muză, ţinea de scara mecanicului punând becuri, balconetul şi caleaşca, sarmale de nucă, le-am ghicit norocul în Eminescu, pentru Irina Dumnezeu şi om, pentru Romeo Împărat şi proletar, îţi ghicesc şi eu a zis el deschizând la Mănuşa, în sanscrită manushi e femeie, le-am spus.

*

            1997. Românul nu ştie să urască. Bine c-am găsit şi eu un loc unde încă n-ai fost, mi-a fost foarte greu să-l găsesc, dar oricum cred că trebuie să ajungi aici să înfiinţezi o filială a Academiei

M . Eminescu, prin acutul lui simţ poetic mi se pare un seychelois avant la lettre.

*

            nu ne-am desîmpărţi de basm în realism fascinaţi furăţi în toiul creierilor Druţă versus Aitmatov şi ce ne rămase şi unde peregrinăm tot la 29 şi tu 39 peste lună nouă numai mâine-seară nemaiaşteptarea în formă de pleacă mână-mă la Crasna spune-i Eminescu dacă auzirăţi şi împuşcăturile spre tot ce de întipărirăţi din fiinţă adâncului nu mai e patrie că nu ne pregătirăm nu mai suntem nici cât rămăsesem ne spulberăm ne spoim ne spunem amuţim nici nu ne mai închipuim că dimineaţa ne trezim soare ne e ţintirim

*

Măslinii din Uffizi

            Dacă Eminescu a ajuns aici, n-a fost, veramente, agonic. Masca lui e mai suferindă decât a marilor florentini din cauză de crivăţ, de care o fi fugit şi Dostoievsky încoace, că pe Ceaikovsky

l-o fi adus Michelangelo. Să nu ştie Florenţa de Lawrence? Nu domul, deşi se cunoscuseră. Sfântă tuberculoză.

*

            tropa gioia senz'apello fu la noia copii ai viitorului pe corzi din vechi numai cine domului simfonia pe cine îmbătrâniţi pe cine întineriţi recitaţi cântaţi această scriere cu instantaneităţile ei eternoide în rumoarea ierbii etrusce scherzo bombergo orchestra pe cauciucuri garibaldine mai recitaţi Eminescu pe Beethoven îţi întoarce vântul ştima padre nei campi tedeschi

*

            I-a constrâns ariditatea preafrumoasă – când trec, pe unde, maşini, zbârnâie patul, că n-a fi cutremure, atunci n-ar mai fi dom, memento mori, ca-n Eminescu, după Dante, după Kalidasa. Kali are grijă, cu atât mai mult a admira.

*

            Stan când se aşezase pe seringa somniferoasă şi-l conducea pe Bran cel cu piciorul în gips în traficul spre vise – clopotele Putnei mai în Eminescu, clopotniţele, campanilele, campanulele, brânduşele.

*

            Cam până aici ne-o fi. Deocamdată Florenţa nu s-a schimbat de când am văzut-o, de la Eminescu, voi cu Viena-Atena.

*

            Florenţa paşaport lămâie mirodonize crize Eminescu new-age clacsoane cercei Cristoase Shiva Parvati ţeasta spinilor ce rău încredinţat genom shinto păzit de maimuţe în gât cu Fuji chinezeşte cu dao da.

*

Gara Kabir

            21.9.07necroză femurală aseptică Bachelard Csomo descriindu-te statuie lăsându-ţi vederea spre India în spate cu Universitatea Petru Maior e prea tânăr să-i spun că sunt român dus-întors din Himalaia el acolo în eternitate la Darjeeling sau să i-l scriu tinereţe Tibet cu struguri daci maghiari toate lucrurile sunt mamele noastre caietul de sanscrită cu notiţe tibetane sună Plata bându-şi cafeaua cu Mob uitasem de american în Mureş romanticii de-a valma întorcându-se-n noi transilvăneni cu spatele la regat statuia ta cu faţa spre răsărit ne deosebim prea ponegriţi dinăuntru nu mi-e a pleca a rămâne pe soare şi-n parcul copiilor şi tibetanii cât să ne liniştim patriotismul pe exprimările carismei zero doi cu cravată nu ne mai putem desaluta căluţii tot văd bradul ştiind după cetini statuia misionară a lui Csomo peregrin un fum albastru pe verde scrie aum accente conotate curajului bătrân a ne băga în seamă încă fără de moarte statuia te aşteaptă tot în Pietrari Builă nu noi ne-am strâns poeţii picaţi a se constrânge în paralel decarul aici antologie vorbii şi cu nevasta pe bancă lângă Csomo în drumul spre înaltul bisericii reformei urâtul fără mine să mai trăim Peorii cum i-ai lăsat ori dânsul Cristinei pe robot să-l sune sau teroarea cu lene-americană ex orient din vestă ţesută auzite îmi iau tainul csomic prin Bucureşti trecând cum statuat iar norul a-mi duce doritura cuvintele hispane din firul cornelin Rodrigo viitorul botez pe la coride am tot sperat să mi te-aduc aminte nume ce mi te interzici nu litere mai multe de numele Ram ca să nu te ştim din versete mă întrebasem cum îmi spusese că nu te putea ţine copil greu lotusul şi nu te mai găsiră nici hinduşii nici musulmanii să-ţi dai seama câte versete ai în Adi Granth Sahib şi numele numele nu mi-l nu mi-le milelor de memoria asta cum moartea mi-ar fi uitarea şi a celelalte şi tu făcuşi începutul cum ar începe uitarea cu Dumnezeu n-o să am ce-ţi povesti din Târgu-Mureş un transport ca al Mănăstirii dint-un Lemn ce primise invitaţie în Washington rămâne să se mai şi publice om fi sancţionat aici cotruţa de m-o căra acasă noaptea bun de culcare în albie limpezi Drăgăşani cu Gib mormânt mă toropiţi şi pe mine în curte cruce cu basorelief testament lui Vlădescu ori urmaşului şi primarului de la cetăţean de onoare în spatele blocului la Topârceanu cu americanul azil de actori cromagnon ne şi revedem vulnerabilităţile respectabilitatea pe compromis ăia or fi zis că trăsesem ceva înainte explică-mi morbiditatea diplomaţilor americani prin Mureş ar trebi să te cunosc rege călăreţ Liviu de nu te-ai face swami adio Eliade şi vei îmbătrâni silvan diploman cum viza de India bate America se defulează şi ei pe cine pot îşi tutuie studenţii profesorii în Bucureşti eu cu fetele teologiei târgoviştene nevastă-mea nu-mi dădu nici o veste am ajuns noaptea am umblat singuratic pe corso până la Conti rezervarea anulată nu se ştie de cine că rezervare la cămin că mâine două nopţi dormite strident nici aşa nu se prea deschide cu cheia unde ţi-or fi pensiunile mai mult francezi şi japonezi breakfast pe neanunţate dădea bine americanul i-am spus Luminiţei ceva în familie cu excepţii ca mine covor preotului catolic de la Roma Cistelecan l-a adus pe Staparo pe post de mumie fiecare din lemnul lui eu cu bhakti încarnarea-avatar a lui Rama din Vishnu om la Valmiki dumnezeu la Tulsi chiar Tulsi dumnezeu pentru unii maRAMAra Shivo hum Gayatri Rudra în Eliade soka-sloka-melancolie-vers-Valmiki-Eminescu subiect în temă necreştină muream ca şi acum neamintindu-mi poetul ca Tulsi meciuri pierdute n-am răbdarea aia nici mijloacele să-i explic temporal-conceptual împreună v-am spus lucruri noi şi faceţi pe niznai strigoaica recitând Eminescu călare Avram Iancu între biserici calul se uită la noi în jos tichia lui Tudor Vladimirescu plete comune după decapitare tu pe prispă supărat pe împărat hrănindu-te din primitul cult flămânzi morţi până la înviere cea mai mormântală statuie dinspre catedrala ortodoxă românească vă iubesc Avrame şi Şandore pentru moţi şi tibetani statui spate-n spate cetate eclipsă vitejia până-n Tibet am mai văzut americani albi cameleoni  daltonişti poemul lui Iancu în Târgu-Mureş după cenuşa lui Eliade în celălalt neant ce te faci dacă nu eşti poet am sărit peste Lucifer în Ovidiu că vă povestisem ce nu mă inspiraţi până la urmă nu de primire era vorba lume circumspectă înspre sud umbra peste trandafirii albi m-ajunge Rosenberg Westfalia benvenuti tu te uiţi la perechea dimpotrivă singur bănuindu-mă că n-am fost tânăr extirparea epicului n-am ştiut de ce m-am dus în Washington cum aş afla ce m-a adus în Târgu-Mureş porumbelule de nu mă-nbătrâneşti literatura voastră pe salutate printre oraşe medievale zarafi mă opresc oriunde-n lume scriind ce-mi vine tot aşteptând chiar să vină făină americănaşul nici de la miori nu mai ştii a cui e limba de-o şi gramaticalizaseră pe-a duşmanului v-am spus că îmi fac de scris florarul îşi izbeşte cu muşcătură căţeaua eliberarea patriei kulturpalota aş amurgi cu Dandea pe strada gării brusc Kabir după statuia lui Nicolae Bălcescu când şi doha lui statuată rară fericire uitat amintit în Târgu-Mureş cravata udată de jet merem unde vrei coloane şi triunghiuri dom secretele readucerii aminte de m-ai ierta Kabir des zisesem Kamban s-avem Kabir ai auzit vestea kilometrică în tunelul capului tăiat amurg luminos transilvan închipuindu-i statuie în Târgu-Mureş lui Kabir simetric lui Csomo de ne sfătuisem ascetic hai să merem câţi citiseţi Lawrence de Kabir n-aţi auzit nici de la mine întrucât traducându-l pastişându-l uitatu-l-am pedeapsă de la el templu cărunt în amenajata bhakti nelăsată acum nu mai am cui tot mie şi lui împărăteşte cântat căutat amurgul paralelipiped coloana alb-roşie a gării Agar ce să mai iubeşti amintire ce să te mai agăţi de căciulă cravata până urci că şi-n avion hawaiene te observau ştiam că-mi voi aminti nu şi când mă bucuram dinainte Kabir acum autoidentificare pierdută argonie argo şi agonie Iason cioara voce de pescăruş ăsta-mi va fi poemul memoriei cu faţa la perete bhakti repetrec târgul necunoscut amintindu-si marele necunoscut muream să-mi aduc aminte numele poetului Kabir în aula magna a universităţii Petru Maior chiar acum o ţigancă de noroc voi povesti bhakti nume de mantre geaba voiam să-l scriu pe Kabir te ucid ţarule ţânţarule auzi să vii pân' la Târgu-Mureş pentru a-l uita pe Kabir tocmai când vrei să-i spui numele la cinşpe metri de statuia lui Csomo unde tibetano-hinduse-buddhiste interferând şi am recitat-cântat ce nu uitasem lumea s-a cam tulburat ca de Kabir pomenisem la început de Montale că fiecare cu misticismul lui nici eu nici Kabir azi la masă aţi numi strada aia Kabir la propunerea unui kabirist de vorbea la telefon cu Cabiria de-mi zicea Giulietta Massina dottore băiete mi-ar spune Kabir o stradă o cale nelactee Iancule cu noi să fii refrenul gării mureşene atenţie la linia 5 vine Braşovul o locomotivă pe 2 da-mpărate d-aia nu-şi aduce aminte nimeni de noi că murim neamintindu-ne de Kabir şi el de unde să ne ia să ne vină în minte dom'ne mai ţii minte mai şi uiţi în Târgu-Mureş dom' primar uitarea-amintirea Kabir o stradă ceva vin cu ambasadorul nou mă sună şi Bordaş de martor nu i-am mai zis i-oi spune să râdă şi el de cine nu râsese rămâne poematic după cenuşă femeia întrebase azi la decan ce trişuri ce gogonată antitutelă şi invers ce nevoie de clienţi Clinton cărţi de vizită n-am mai dat secretelor tema uitării atunci şi de crime am scris poezii pe unde vă omorârăţi de ură poetul Kabir îşi uită-n mine numele ladă pe roţi cărând copilul tras într-un triumf cu şal şi dal am rămas dator numai cu setea nu cu numele lui Kabir e şcoală cu trenul de 2-3 ori mai încet am scris chiar cam multă uitarea cocoaşa pe altă linie ascute roţile or adormi liniile sub mine altă cocoaşă pe ochiul poetului cocoaşele se succedează tot mai global ia du-te la Deda plecare iniţiatică atică n-am caravana oprită în vad o tinereţe nu mi-ar mai trebui că destul le pierdeţi voi dulceaţă viaţa Transilvaniei pe încercate unde să mai dai lovitura vatra discuţia nu se congruase pe graţia întâlnirii prieteneşti nu era un spontan era un aşteptător fără ceas deşteptător cam ca tine critic dealurile alea cu munţi ai şi ştiut că-mi duceam viaţa la adăpost cocoaşa dublă pe trăgaci de linie păienjenii cu ţânţarul Siberii de unde să nu întârzie totalitatea oranj întunecându-se voci de copii cum vă par statuie scriind într-o metanoia înghesuită spicuindu-se a noastră sectă fără dare de seamă de mână abia noaptea cardiocăprie nici n-ai fost vreodată vesel de-ai fi ştiut în viaţă să râzi gloată de seriozitate glutie de bună-voie ce eşti bolnavă la cap o să-l sunaţi pe bulamer ne-om primi căraciul cruci prin mine precreştine mai şi trăind în urma fraţilor bântuie cocoaşe adică locomotive geometrii la pătrat paşi repezi o cortezie de coviltir melos câte ofense nu ocolesc nescriindu-le criticule ai boala stilului de pe la Făgăraş pe Mureş cu amintirea lui Rebus aştept să nu mai vină cineva altfel poate vorbi şi ungureşte de ce ne-am fi fost cloacă domuri reverberate în barbă pe unde noaptea mai urcând şi noi la Ilinca luaţi-vă la revedere şi de la mine oricum eu vă salut nevenind din Kabir memorie din Tulsi busuioc Mob se suie-n pat cu pantofii ca pe el măcar pe drum măcar pe şină v-am spus ce nu vă putea spune nimeni româneşte puseu de uitare îmi fac din transpiraţie pieptăn ne îndoapă cu seceta a doua aţi aflat toţi ceva în sanscrită Kabir dă titlu puseului de uitare cine să râdă primul ţânţarule ăla anunţă întârzierea de răcoreală ori că ne mai rumeneşte ce subconştient de nimic statui românce nebilingve pe după grofi de secole brune dansându-l pe Atila în Edda oriunde te-ai duce îţi răsai corcoduşă fata o fi şi ascultat spiciuri şi-n excursie mă alesese de ne-am văzut şi în poză oi lua două ziare şi o apă mergi unde te cheamă Luminiţa după Ofelia har ramayanic de-acum Eliade ce Bachelard la Călinescu încă Baudelaire nu ştiţi ce vă spun şi vă vreţi metoda nimic decât literatură nimic vise pare Bacovia per tineri şi muzica lui pe versuri de Eminescu nu ţi-am lăsat nici cartea de vizită nu ţi-am mulţumit că m-ai publicat şi mi-ai trimis revista la menuetto dansează Plata scroafe pe om hai sănătate du-te-n pm habar n-ai ce bestie vrea şi el îi place că e dulce să-ţi dea tata pişu bă du-te-n pm în casa asta numai nebuni cucu la voi ţi-au venit musafirii mâine grande punto m-aţi făcut scriitor văd eu cu grămăjoiu dobitocule idiotule numai femeile astea mi-au mâncat zilele pe rug mi-au făcut bine un pic de bun simţ nesătule câte 5000 şi noi zero nu te uita degeaba că nu pot să termin

*

Ibsenienii

Ibsen, Eminescu, Tagore, Hamsun, Eliade, Maica Tereza

Alex, Vik, Mata, Pita, Thor, Vahl

Năvodari, Oslo, Bucureşti, Delhi, Târgovişte, Peoria

*

Băieţii îşi luaseră bere, fata îmi turna ostentativ ceai pe gât, iar când m-am întors din mare îmi cumpăraseră un sprite. Şapte bărcuţe cu pânze ocoliră baliza plastică roşie de 120 000 de lei, o culeseră cu şalupa, în viteză şi cablul se smulse din ancoră: era bună, cu plumb. Poate a mea, sub pescăruşul înotător. Vreo fundătură prin nevălurire până spre seară. Nu se mai termina comunismu’, da’ postcomunismu’ ne omoară. Care treci prin vis, te vezi de sus? De-aţi cădea pe brandul dac, pe acatist, pe cnut. Facerea securistică de prieteni lui Eminescu.

*

Longevitate neîncăpută, de-a geniile cu mirarea pe o natură populară, studiu nord, remediu Valhalla, amintire Eminescu.

*

Vikingi pe vikingi, pe briţi friţi celţi daci. Victoria icter. Surorile neveste musulmanului. Eminescu între Valhalla şi Vede. Nici zvastika nici valkiria – gender-ul e ca holocaust-ul. Personaj, cnut, din tine – îi e foame şi-şi sfâşie manuscrisul – hagi rupea din el în contra-arhipelag. Interdicţie profunzimii. Fuga pozei. Răcit – înotul în fiord.

Vreau să dau o carte regelui şi una bibliotecii, să mă întâlnesc cu bibliotecari scriitori, să înot în fiord la Knut, între Dostoievski şi Joyce. Încercuire în plus a cununei. Pronaosul plin de femei în costume boiane. Bulb hulubăriei, miloagă de miere la morgă, lângă mine, somn întins, Othelia, hamsie elicea din piept. Nici de foame împuşcat elefant la vânătoare în India, câine bagajului-bag. Albine. Biblic Cervantes în ciunget. Pilitură de-a valma resorbită matricial pe lunca întemeiată barză. Alp lapon, nerv de serv, fărâmă de farmec, lumânări la coasă în toleranţa schiurilor corăbiere, catargele clinchetând nor Grieg, Gud, Fader, Son og Heilag.

Concertele vibrau indianitate iluzionantă chihlimbarului fiordiu două trei ceasuri pe măcel de animale cu istorie omenească aimless ori în Bremen fractal poundian Câmpulungul piatră Dan Barbilian cnutul Mureşene nehamsunian echo Eminescu soldat căpitan.

Welcome to your home in Oslo. His portrait is no on banknote. An equestrian statue born in Lom Vaga/Vogo. Max von Sydow plays Hamsun. Hansen: if you want to meet idiots go to Norway.

*

Goma în coma românismului, cnutului, rândunea cu timp apă de timpan, şi uite aşa plecai în nord căptuşit de ţipetele urechilor până deasupra fiordului Oslo, se puse, timpule, copilul islamului tău imigrat, şi unde nu asurzi motoarele, nu se înfometă de semilună, ăilalţi frustraţi de gelozia campionului precum Dănilă, un institut Eminescu, timpule, treacă de la tine, pilă duşmanilor, alta se bâţâie crezându-se în New York, staţi, norvegieni, românaşi, dusă-i Plevna, plecă şi-oi mai scrie naşa vreme, surato, grabă mătuşa lene, licuritura minutarului din scris şi statuile sub secundar, o estetică necomparaţie, izvorâtă dintr-un fiord de-o fi îngheţând umbra schiorului.

*

Je le donne Eminescu en sanscrite en echange de leurs oeuvres. Donosteea nu Noosteea, cu stea să stea voosteea, a cause d’Eminescu. Prolog de sine, căutam subiectul piesei, gene despletite, treaba actului, acatistului, n-o mai poreclesc, de-ar învia actele – o reconstituire aruncată la hazard, sticlă în mare, cocoş în Tihuţa, cu poveste-vânători altcând împuşcată.

*

Harald nu şi-a tăiat părul, iubito, până n-a învins duşmanul şi nu a unit Norvegia. Pe Arald, copilul zburdalnic, i l-ai cerut just lui Arald, şi acum. Vorbeai numai tu, şi atunci, smulgându-l cu îmbrăţişarea. Cum, strigoaică, i-ai fi dat naştere strigoi din iubirea lui, tot cuplu viking-dunărean (Eminescu, Strigoii,1876), halucinaţie văduvei Alving, în fiord (Ibsen, Strigoii, 1881), în perifrastic arhipelag (Kabanelis, Iakovos: Ibsenland, translated by Marjorie Chambers, Athens 2001). Văduvul avar se unise cu strigoaica dacă din aceeaşi dragoste de la început. De ce s-o fi mutând grecul din vatra trgediei în tema sifilisului? Helena mai să-l violeze pe pastor, retro (voi ce să mai jucaţi, mai bine aţi încerca în norvegiană).

I beg you. Feel like a young man. Be a young man! Why do you insist on denying life? Other ministers get married, have a family. Why do you choose to die so young? Can’t you understand that I should belong to you and you to me? Come out of your tomb!

Iakovos l-ar tunde şi pe Arald.

Criticul român, însă, face două fraze-strigoi, la Berliner Theatertreffen, întru „aceşti eroi ibsenieni, imposibil de înţeles de către omul zilelor noastre”, „nişte oameni trăind într-un spaţiu sumbru, rece şi încremenit ca un cavou  cum e cel din Rosmersholm al lui Ibsen.”(Victor Scoardeţ, pe internet).  Altfel, prima piesă de Ibsen jucată în România, cavou în cavou – în cimitirul din Oslo/Christiania n-am văzut nici unul.

Noi, ibsenienii fără voie – n-o mai fi nevoie de Ibsen nici în Norvegia – ne bucurăm cum vikingului i-a crescut părul corabie înainte de a ne lua fata de nevastă.

Săptămâna viitoare, la Înalta Curte.

Apoi, Premiera.

*

noi suntem în Europa deci suntem europeni zisese demult măseaua fără ciment Brâncuşi fără Eliade Ibsen fără Eminescu visul fără beţivi dimineaţa târziu seara devreme lumină plecarea beznă întoarcerea maicile ţintite călugărilor coborârea în veghe pe invitaţie pe fugă fasolindu-ne veghea Wagner clap on 9 după ultimul clapon 8 te râsei cu mâinile în cătuşele de covrigi.

*

Pân’ la urmă toată lumea te lasă nu bon jour nu-ţi calcă în casă marile dezamăgiri nu per vârstă oamenii se întâlnesc să se distreze sau de afaceri ori politică lucruri intelectuale subţiri nimeni piesă de linie cu armonie mai multă acelaşi lucru Brâncuşi-Fata-Rubek-Irene lumea o să creadă dacă n-ai spune că-i acelaşi text fără costum pân’afară altă haină altă şapcă nu Păcală am sărit Buzinschi nici pe afiş nicăieri nu se poate e o chestie reciprocă ne omitem iau ei de la mine şi ne bucurăm cum nu ştiţi pe alţii şi pe voi vă ştiţi îmi muşc mâinile citeam Eminescu lasă-l pe Menzel fie dorm fie molfăie fie se pipăie în primul rând cineva-i dă afară pacta sunt servanda principiul bunei-credinţe în Sofia inscripţie în piatră despre Burebista statuia lui Nicolae Titulescu în Geneva bustul lui Iorga la Roma statuia lui Bălcescu la Palermo poarta Iancu de Hunedoara la Belgrad statuia lui Vasile Lupu în Orhei mormântul generalului Vasile Ciobanu în Washington 1241 calea robului tău Axentie oameni şi pietre Băsescu la Academia Navală Norvegiană pe Argeş Crişana şi Biruinţa romanul admiterii în corpusculul diplomatic pe Swift mormântal latin neadunând pe lângă proză a versului coasă de clasă înseamnă c-ai venit mai devreme din Galileea în Galia Aglae văzând veghea vagner despriveghi din moarte iar în veghe când morţii ne veghem poate tu ai dreptate n-aţi auzit de Ibsen tu de Nora Hedda Ellida  Skien Bergen Oslo Grimstad Arbiensgate cu apariţia dramei psihologice şi a impostorului ăluia de Ibsen a apărut şi regizorul (Alina Nelega) mi-am închipuit cum ar fi să zic în faţa ambasadorului nu-l pot suferi pe Ibsen şi m-am speriat  este 17 noiembrie când comemorez în mine moartea Magdei sper să nu rupeţi din Ibsenienii pagina cu dedicaţia (Elisabeta Isanos) îi vin nişte rude din Norvegia în vizită şi va profita de ocazie pentru a-şi lua liber o scurtă perioadă de timp.

*

Mihai Eminescu: „Limbajul cel lunecos al diplomaţiei, care îmblânzeşte toate expresiile c-o artă stilistică rară, nu e făcut pentru a ne lumina asupra cestiunei – sed relata referro.” (România şi cestiunea Orientului).”Influenţa aceasta, fiind mai cu samă actuală, are dezavantajul de a nu sta înaintea noastră ca un şir de fapte complinite, ca ceva rotunjit, ci ne încunjură din toate părţile, trăim sub presiunea ei, asemenea unui demon din poveşti pe care îl zăreşti oriîncotro te-ai întoarce, din care cauză începe a ţi se năzări şi acolo unde nu e. Pentru a cunoaşte mai bine raportul în care aceste două elemente, cel românesc şi cel austriac, au trebuit să intre, vom trebui să le caracterizăm asemenea unui chimist şi să stabilim proporţia puterilor în joc, avantajul unuia din elemente, dezavantajul celuilalt.” (Influenţa austriacă asupra românilor din Principate). „Cititorul rus voieşte să zică că, fiind Alecsandri poet, adică mişcându-se pe un teren paralel, nu congruent cu acela al politicei, răspunsul din pana diplomatică ar fi oarecum superior adresei din pana cea de poet. / Ne permitem a releva că acest punct de plecare, pretinsul paralelism între poezie şi politică, nu este exact. Poeţi se găsesc foarte rar – politici cât frunză şi iarbă.” (Un răspuns rusesc). „În toate întâmpinările de până acum, în scrisoarea d-lui X, din „Le Nord”, în articolul puţin politicos al gazetei ruseşti „Viedomosti”, în răspunsul unui rus către Alecsandri găsim repetându-se cu stăruinţă că Basarabia este din numărul provinciilor cucerite de ruşi cu sabia de la tătari şi de la turci. Convingerea noastră este însă că, din veacul al patrusprezecelea începând, Basarabia n-a fost nici întreagă, nici în parte a turcilor sau a tătarilor, ci a unui stat constituit, neatârnat, deşi slăbit şi încălcat în posesiunile sale, a Moldovei.” (Basarabia). „Răsăritul Europei, Peninsula Balcanică, înfăţişează azi, ca nealtădată, priveliştea unor aspiraţii atât de contrarie unele altora încât ne este peste putinţă a vedea în aceste mişcări ceva voluntar, de sine stătător, cu o ţintă clară, ci suntem siliţi a admite influenţe dinafară, primejdioase tuturor popoarelor Peninsulei şi fiecăruia îndeosebi dintre ele. / Cu etnografia în mână ne convingem lesne că nici unul, absolut nici unul din aceste elemente, cel bulgar, albanez, grecesc, turc, sârb, nu sunt îndestul de numeroase, fiecare pentru sine, spre a putea exercita cu succes o predominaţiune asupra celorlalte, încât la toate se aplică spirituala comparaţie făcută de contele Andrassy, că lupta între două dintre ele ar sămăna cu lupta între doi lei ce se înghit reciproc, încât şi de la unul şi de la altul nu rămâne decât coada.” (Răsăritul Europei). „Cine deschide cronicele vede lesne că lupta îndrăzneaţă între Domnii români şi turci au fost purtată pentru cetăţile de pe Dunăre şi de la gura Nistrului, că, din momentul în cari aceste cetăţi au fost luate de covârşitoarea putere otomană, ţările înşile şi-au închinat steagul înaintea sultanilor şi au încăput sub suzeranitatea otomană.” (Cestiunea Dunării). „Acum câteva zile s-au văzut lipite pe zidurile Constantinopolului placarde care provocau poporul să omoare pe Mahmud-Damat, socrul sultanului, învinuindu-l că doreşte să facă pace şi să vânză Turcia Rusiei.” (Conspiraţiile din Constantinopol). „O telegramă a agenţiei Havas ne vesteşte sosirea d-lui Brătianu la Viena, solicitarea sa pentru sprijinul Austriei în afacerile noastre şi răspunsul Austriei, care se zice că ar fi egal cu încuviinţarea acelui sprijin, dacă i se vor face concesiuni economice. Nu putem şti nici de ce natură pot fi acele concesiuni, nici întru cât prim-ministrul nostru este în stare de a pricepe însemnătatea lor. Cu toate acestea, tărâmul economiei politice fiind circumscris şi putându-se împărţi în cele două ramuri mari ale producţiei brute şi a celei industriale, e uşor de presupus că Austria va fi cerând avantaje noi pentru înlesnirea desfacerii industriei sale în România, avantaje pe care în mare parte le posedă şi astăzi şi le-a avut de mult.” (Concesiuni economice). „Nu există un stat în Europa orientală, nu există o ţară de la Adriatică până la Marea Neagră care să nu cuprinză bucăţi din naţionalitatea noastră. Începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Erţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind ca şi în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia până sub zidurile Atenei, apoi, de dincolo de Tisa începând, în toată regiunea Daciei Traiane până dincolo de Nistru, până aproape de Odesa şi de Kiev. / Pe când ruşii au cea mai mare îngrijire pentru triburile cele mai neînsemnate chiar care se ţin de marea familie slavă, pe când germanii stăruiesc prin autorităţile lor consulare pentru cele mai neînsemnate colonii ale lor din Orient şi pe când fiecare popor apusan dezvoltă o deosebită îngrijire pentru naţionalii săi din aceste locuri, singuri noi ne zbuciumăm în lupte interne pentru cea mai bună formă a organizării omeneşti, neavând un ideal de cultură, ci cel mult idealuri politice care nu stau în proporţii cu puterile noastre şi care, în loc de a da naştere la fapte, vor fi cel mult cauza unor aventuri periculoase.” (Românii Peninsulei Balcanice). „În cultul nostru pentru străini şi în nepăsarea de ce e naţional am lăsat nu numai să se facă ca naţionalii să fie înlăturaţi de cătră străini prin simplul efect al abilităţii reale a străinilor, dar am făcut tot spre a susţine pe străini şi industria străină.” (Cestiunea izraelită). „Trist e când o naţiune mică, în loc de a sta cuminte şi a trage folos dintr-o situaţie pacinică garantată de toate puterile, îşi iese din minţi şi sfâşie ea însăşi tractatul ce-i asigură acea situaţie. Trist e când acea naţie, săracă de bani, azvârle nebuneşte pe apa Dunării milioane pentru aventuri războinice; trist e când acea naţie, săracă de braţe muncitoare şi bogată, prea bogată, de guri flămânde, de speculanţi şi gheşeftari, îşi trimite zece mii de muncitori peste graniţă să moară în ţară străină, de foc, de ger şi de foame, fără vreun folos, fără un anume scop decât, poate, a ajuta interesele unui element etnic duşman elementului ei naţional. Trist este pentru acea naţie când, netrăgând nici un folos din nebuneştile ei jertfe, nu poate barem să-şi mânţie neatinsă întregimea pământului strămoşesc şi, deşi biruitoare, este silită a ceda trei ţinuturi unui puternic şi neîndurat aliat şi trebuie umilită să se supuie poruncei dinafară întru reorganizarea ei dinlăuntru. Trist este când o aşa naţie, după atâtea nefericiri de care în nici un chip nu este răspunzătoare nu ştie a cere socoteală sumară guvernului smintit ce a împins-o în aşa ticăloşenie. Trist. Însă e şi mai trist, e ruşinos ca atunci când i se cere a se rosti în privinţa stării ce i s-a creat, atunci când e chemată a-şi spune şi ea părerea asupra osândei nedrepte dar nerevocabile ce i s-a dat, să fie reprezentată, să se rostească prin graiul unei haite netrebnice de oameni fără nume sau cu nume furat, fără merite, fără nici o garanţie de legătură cu pământul ţării, fără nici un pic de demnitate omenească. O adunătură de pe poduri, oameni  fără altă meserie decât deputăţia, samsarii moşiilor statului, pamfletari fără să ştie alfabetul cum se cade, plagiatori neruşinaţi, oameni cu nume şi cu titluri de contrabandă, profesori fără pic de ştiinţă, patrioţi-calpuzani, toată lepădătura socială, cu atât mai primejdioasă cu cât a ştiut mai bine para dispoziţiile din condica penală, e chemată azi a se rosti asupra competenţei sale proprii în materie de revizuire a legii temeinice, asupra cedării a trei ţinuturi şi asupra dării de drepturi la jidani. / O naţie întreagă, care şi-a vărsat milioane şi a înecat cu sângele ei pământul Bulgariei fără să ştie pentru ce şi numai pe răspunderea guvernului, stă şi aşteaptă consternată să vază ce hotărâre vor lua Camerele în privinţa stării nenorocite ce i s-a creat prin Tractatul de pace, la a cărei dezbatere n-a fost admisă a lua parte.” (Trist este când o naţie). „De bună seamă nu poate intra în spiritul nostru de-a adresa acelei ţări măreţe, adevărat leagăn al libertăţilor politice, insulta că ea sau tronul ar putea suferi douăzeci şi patru de ore măcar fără impunitate un guvern care şi-ar permite acte de ignominie electorală ca acelea care se petrec la noi. Pe de altă parte iarăşi nu pretindem ca un stat tânăr şi în starea de cultură în care se află al nostru să se poată asemăna cu un stat bătrân ca Englitera, carele însă, graţie elasticităţii şi sincerităţii în aplicarea instituţiunilor sale, are virtutea de-a reîntineri pururea.” (Cum se petrec alegerile în Anglia, cum în România?). „Dezvoltarea lucrurilor în Austria e de astă dată în favorul naţionalităţilor. În sine vorbind faza aceasta a statului poliglot stă în oarecari legături cu politica exterioară a Împărăţiei, precum şi cu interesele ei economice. Debuşeurile cele mai însemnate ale negoţului şi industriei austriace sunt în ţările Dunării de Jos îndeosebi, în Peninsula Balcanică în genere. Afară de români însă, ţările acestea sunt locuite de slavi, care precumpănesc prin număr, prin dezvoltare internă, prin sprijinul puternic al Împărăţiei ruseşti. Pentru asigurarea politicii sale comerciale Austria avusese nevoie de Bosnia şi Herţegovina, dar în contra anexării erau de astă dată tocmai elementele dominante: germanii şi maghiarii, care se tem de sporirea rasei slave în Împărăţie. Partidul militar, apoi Curtea însăşi a cătat să încline spre naţionalităţi care din parte-le erau gata a vota anexiunea cu amândouă mânile.” (Austro-Ungaria şi naţionalităţile). „Privind la politica noastră exterioară, oricât de greu ne vine de-a vorbi de ea, fiind partea cea mai delicată a vieţii statului nostru, observăm că, deşi ţara e acum de-a dreptul răspunzătoare de faptele guvernanţilor ei, deşi datoria noastră a tuturora e de-a fi mai cu luare-aminte şi mai prevăzători decât oricând, guvernul, prin înclinaţiuni accentuate pe care le manifesta odinioară într-o parte, încât a făcut să se crează în încheierea unui tractat de alianţă formală, astăzi într-altă parte, încât iar se vorbeşte de-o alianţă, pune ţara într-o anume tabără. Se zice că d-lui Dim. Brătianu i s-ar fi spus la Paris, dintr-o parte autorizată, următoarele cuvinte: / ”Atunci, când toată Europa era contra Rusiei, România era aliata ei? Azi, când toată Europa e pentru Rusia, România e în contra ei?” Se zice aceasta, deşi nu credem că accentuarea politicii guvernamentale să fie atât de vie încât să se poată afirma că noi, poporul românesc de cinci milioane, ardem de dorinţa de a ne vedea în duşmănie cu un popor de şaptezeci ori optzeci de milioane.” (Privind politica noastră). „Spre răsărit, nu spre apus! ” e titlul unui articol al ziarului „Berliner Boersen-Courier” în care propune ca valurile superfluenţei populaţiunii germane, care acum se îndreaptă spre America, să emigreze în viitor spre România.” (Spre răsărit, nu spre apus).. „În Statele Unite prezidentul James Garfield a căzut victima unui asasin, anume Guiteau, despre care nu se poate şti dacă cauze politice sau dezordine intelectuale l-au împins la această crimă.” (Cronica anului 1881). „Anul acesta care declină spre sfârşitul său n-a prezentat semne caracteristice distinse care să-l deosebească cu mult de premergătorii lui. El trece fără mult folos pentru popoare, dar şi fără nenorocire şi calamităţi, căci binele suprem al păcii s-a păstrat – deşi cu multe sacrificii – şi Europa a fost scutită de a fi aruncată în peripeţiile funeste ale unor războaie de exterminare.” (Ziua de mâine).

*

. Nordul din amintire o mai ţine visele petrecute în raza lui, Odin, Gynt, Eminescu, calotele au în gând noi fiorduri pentru neomeniri din nevise. Verdland, Kanya Kumari, pier 3. La chiesa ha bisogna di santi. Nessuno mai ha visto dio. Băiat tânăr, 20 de ani, satisfac orice fantezie doamnelor. Nu omori berbecul pentru un purice, nu dai foc pădurii să fugă lupul. Stalin a renunţat la Grecia, pentru englezi. Maniu ar fi văzut Transilvania o Elveţie. Go-Mo-Jo şi-a renegat opera. Numai cine cântă se mântuie.

*

Fii tu însuţi, ipse, Ibsen, Es lebe hoch der grosse Peer, Strigoii, trupa lui Alfredo De Sanctis la Teatrul Lyric din Bucureşti, 1906, moartea lui Ibsen, a ibsenienilor, a lui Gandhi. Se mutară toţi în vegetaţie, moda teatrului cu spectatori mobili. Ziatici, Ovidiu, Holderlin, Ibsen, Cuza. Dă-i, băiete, lui taică-tău Kali-Călin-Peer să bea, ipse abysum, în oglinda vineţie a lespezii lui fără ani, ipse dixit, cum m-ar aduce toată viaţa la cioara asta legănat de salcia uscându-se nu ne cutreieră pe noi mistralul o vântuială cra-cra scorbura ce anticii-şi plângeau să fie sănătoşi joarda nu ne mai batem de lene puseră la muzeu şi croncănitul calm eram când în vis am aflat că am cancer recitam gayatri şi mă bungheam după dumnezeire îmi ieşi o mierlă neagră pe sub ciorile pelagră Foarţă rimează viagră şi tu maică Pithia de dinaintea americanilor pe acelaşi diamant din inelul cenuşii noastre avem din cancerul uterin al mamei învăţul dreptului internaţional vom merge la concurs lângă diwali distracţie rumeguşul exclusivităţii vreau o revanşă la 61 de ani precum orbirea lui Borges cazierul pe repede identitatea la vedere pe timpul împuşcării te scoţi singur depresie şi vezi vânătorii cocoşii necântători tocilarii pe-o cataliză de catafalc nedat nefiinţă alte formulare lumea se vinde cât mai ieftin dacă nu se mai caută gratis aşa şi vizitele cupolate libretul Parvati autobibliografic în oarece contrapartidă româneşte deşertificări a nu se mai auzi lupii chiar Samuel why tot picăm examenul amândoi sub jurisdicţia priboiului boy vest confucian jap hindu slav-ortodox latin-american african ia cu simbolul identităţii culturale devoluţia ordinii pe altă alteritate Cioflâncă despre orientalism balcanism printre zerourile hungtintoniene pandant al colonialismului arian the clash of ignorance said Said acest foarte la modă sub-Spengler din scrisoarea către prietenii tăi români ad nauseam n-ai loc de Brâncuşi zicând Marin Preda un comunist cu state vechi aviarule pe hipernaţionalisto-etnicist în traducere din maghiară dilema 1996 ciocnirea că influenţa noneuropeană asupra euro cu Moldova un fel de Românie zicându-şi fluxul conştiinţei doves and hawks including Kissinger and De Klerk sunt aproximativ 1 rezultate pentru singer excepţionalism românesc tismăneanian dezagregarea federaţiilor de state de drept pace mediu dezvoltare spaţiu om egalitate ba coordonare externă peste subordonare internă curţi jus cogens pe crimă internaţională care mai încalci ordinea publică hai galaxio îţi zice Popeasca un junghi de-aici până aici prin femur ai reumatism nu mai scot un cuvânt care cu nasul care cu traheea bate cu vărogdoamnă ce făceau ăştia escroci ca voi examen cărunt state of play tradus cu jocuri de culise Brâncuşi construise o oierie şi-şi iubea foarte mult oile se îngrăşase nu se depărtase gena te dau înapoi microfoane pe ambasadă Shang vinde anticoncepţionale şi ea ne lăsă fără un milion de copii ce-ai cu Nae la femei aşa şi Mae un elveţian şi amanta numai securitatea la academie Simeca a făcut casa cu budoar pâine în secetă plagiat în frig puşcărie traducere ininteligibilă am încredere în dumneavoastră cu fursecuri cum vine ea mediocră nu-s cărţile-n librării ridicasem şi eu tonul că închide şi a închis tocmai arsenic iconic pe nevorbite setci pescuirea prin caravanserai puritanii pe facerea Americii dictate pierdere aparadis din orbi şi operă norsă cum l-am reinvita pe Andrea n-avem nici o putere acasă şi centenarul morţii lui Ibsen pe al naşterii a la Rebreanu mai şi ocolii cimitirul să trăieşti hait ne-om lansa pe lespede seleucizi suprageneticei acidităţi sinergism pe voi şi tot sănătoşi carantina ne-am însera ne-aţi trage-n poză puţin şi încotro scandalul tumult pe nepot a voastră nepoată şi să vedeţi ibsenieni pe trezie cum n-ar fi regizori citiţi să-l mai joace treaba cui opera să ne-o călătorească în antichitatea lui Dumnezeu cu noi şi-n caietul celuilalt ultim trei gramatici pe furate rekon prezentative cu impersonale de esenţă limbilor străine frate de cruce voi dictatori patria la apă marinare a ne îneca frumos frâul pe frână trestia firului pe buză ferind contaminarea cu sinele aiurea pe brânci în şi comenduirea caracatiţei de petrecanie portocala stoarsă aruncată voltairean într-un mormânt te cheamă Wilma şi-ţi scăpaşi nimeni altcineva bănuind mai ales uraganele.

*

Ondina Odin Eminescu

Magie aurie ce-nvie vină Ondină

O mare mare îngheţată o Decebal o Odin o zână o fecioară

Şi nu te temi că glasul tău

Va-ndulci veşnicia cea amară

A mării!

Fantezia unui Scald piramidele magul a citit semnul întors vise tainice de Nord vorbind mărgăritare

Orbul sculptor în chilie pipăie marmura clară.

Dalta-i tremură... înmoaie cu gândirea-i temerară

Piatra rece. Neted iese de sub mâna-i un întreg,

Ce la lume îşi arată palida-i, eterna-i fire,

Stabilă-n a ei mişcare, mută-n cruda ei simţire –

O durere-ncremenită printre secolii ce trec.

Iar pe piatra prăvălită, lângă marea-ntunecată

Stă Orfeu.

Ochiu-ntunecos şi-ntoarce cântul Troiei ard columne pe umărul Dochiei cântă pasărea măiastră într-o lume fără umbră luntrea cea de lebezi trasă Zalmox răsturnat în car cu rune cu noi e Roma van din Sarmisegetuza vin săgeţi în roşii ploi

Pe un arc de cer albastru în senină depărtare,

Rezimaţi pe lănci şi scuturi, zeii nordici stau în soare,

O eternă auroră răcoreşte lumea lor;

Iar în fruntea-acelei bolte, pe un tron cu spata mare,

Odin adâncit în gânduri vede-a luptei lungi grandoare

Şi coroana-i d-aur luce pe-a lui frunte arzător.

Pletele-albe cad c-argintul pe-umere-n fir îmbrăcate.

Lin îşi netezeşte barba şi priviri întunecate

Ochii lui cei mari albaştri spre luptaşi au îndreptat;

Freea albă ca zăpada, zveltă, în albastră haină,

Capul ei muiat în aurul pletelor, c-o dulce taină,

Razimă de-umerii aspri l-al Valhalei Împărat.

Cupele ţeste de duşman vin şi peste el otravă se sting faclele se sting vieţile ducilor daci limba va muri pe buză ruine de gheaţă bătrânul rege Nord în fundul mării zeii falnicei Valhale decid moartea Romei şi o scriu în rune suliţa se preface-n d-aur cruce Odin moare regi se sfarmă printre veri şi printre ierne

Odin şi poetul

Memento mori

*

Ibsen, Călinescu

...Sociologiceşte, s-a luat ca exemplu de inadaptare cazul lui Eminescu. Însă Eminescu nu este un inadaptat. Nimeni nu este în măsură de a se adapta pe toată întinderea vieţii, ci îşi adună forţele într-un singur punct. Eminescu avea ca direcţie a spiritului său gloria. Nici un român nu şi-a înfăptuit această ţintă mai din plin, încât, în sfera superioară în care vroia să trăiască, poetul Luceafărului este un mare adaptabil, care a trebuit să renunţe prin chiar izbânda lui la mulţumiri mai mărunte, de ordin mai mult pecuniar. Eroii lui Ibsen au această falsă aparenţă de inadaptare. Însă ei sunt nişte adaptaţi superiori, care, urmărind după un plan hotărât realizarea idealului în generaţiile următoare, se abstrag din prezent. Putem oare să numim pe martir un inadaptat? Există o tehnică a martiriului prin care cel rezistent la încercările seculare îşi atinge în mod infailibil ţinta. (p.578)

... Prea multă poezie, ibsenismul, adică conflictul de idei, mitologismul, o anume ţinută expresionistă, constând în schematism şi o relativă stilizare şi deci caricare a gesturilor, împiedică teatrul lui Lucian Blaga de a fi reprezentabil, deşi nu e deloc lipsit de patos şi de repeziciune scenică.. (p.880)

...Dacă geniul lui N. Iorga era viforos sau şăgalnic, acela al lui V. Pârvan era muzical şi solemn. Când, după câteva clipe de aşteptare, studenţii priveau spre uşa ce se deschidea, apărea în faţa lor Brand. Pastorul Brand al lui Ibsen, cu haina neagră încheiată auster până sus, călcând pe un gheţar. Însă văzut de aproape, pastorul n-avea în ochii săi pătrunzători durităţi nordice, iar tristeţea încruntată într-o ironie gravă îi dădea înfăţişarea unui actor tragic. /.../ Când sfârşea, actorul tragic redevenea Brand. Brand al lui Ibsen, care ieşea cu haina încheiată până sus, cu o încruntare visător-ironică în colţul gurii, călcând învăluind în neguri, ca pe un gheţar. (p.950-951)

Istoria literaturii române de la origini până în prezent, 1986.

*

Theologia lui Salmose în Sueonia -  cei drepţi în Gimle edur Wingulff, cei răi în Helis şi Nistheim. Fiii lui Odin pieriţi violent în război  han skipar peim valholl, fiecare îşi are locul său în Valhalla.

Judecăţi sub frasin, martor Delfras, care cu zero, ce punct din oficiu, care doctori, interzisă autoevaluarea, nevastă cu subiecte, ba răspunsuri, alea nu contează, ai picat, Rhadamantes, volum secund, acum lada franceză, vânat băut, ceruri deschise pân’ la Bobotează, măcar şi crimele pe mătăniile civilistului, pasiuni la nestinsă ipotecă, spiritism favorizant picajului, moartea lui Odin, ba a României, ba a mamei dumitale. Săgeata skytha-getha, gothogetas. Goţii şi geţii sunt aceiaşi (Ibsen, Eminescu, Eliade, Maria C. Lundius). Adonis, Adonai, Odin. Răni lăudate, bellagine, la voturi egale se achită acuzatul, jus jurandum, cel care hotărăşte cu dreptate, justiţia divină nu poate fi înţeleasă de mintea omenească.

*

Lucrul depresiei tale, a mea, de pizza-tort-îngheţată-migdale-stafide, Sfânta Elena, pe câştig, uite, bine că e 5, oi merge pe jos, ca până în China, tot spaţializând, de n-o fi fost George Munteanu, dus de Eminescu, aşijderi. Fugă de ce, în ce că(u)tare? Neînghesuite remedii. Mi cerco le colonne, mi ritrovai. Bine de rău-intenţionaţi, mereu în priză. Cum mi-e limba meserie, pâine de sperare. Îmi şi trece, m-oi veseli. Al climei blond cu albul la trecut, om merge-n parc la clopote. Oricum venişi de la Paris şi numai negri că văzuşi, altfel, tu mozambican la mormântul lui Napoleon, radiaţii cu opt sute şi pe vapor cu Sena. „Răniţii sunt mult mai sinceri ca împuşcaţii” (Nicolae Popa citat de Alexandru Vakulovski).

*

Sushmita Banerjee pe dans, sadachinii houstonieni pe bhajan & aarti. Tema mea: din ghid în ghid: Hanuman. Abhijnana. Intermediarii (Ibsenienii). Mă puseră cu Hanuman Chalisa în România, de ochi – cum mă şi invită (manipulează) şi ţin –cu avantaj de străin – ni se mai prăpădesc intermediarii. Auzind de chinezi în Honolulu, apoi de postul din Beijing, unde aş face familie cu indienii de acolo, cât să te doară mintea odată, how are you guys, good morning. Pe râs o sâmbătă hanumani(a)că – ăl din urmă pe val(oare).

Mai nici un cuvânt românesc în Hanuman Chalisa & aarti, poate „tare”. De n-o mai fi tradus-o careva (în ce context, când?) Da, originalul în comunitate. Gayatry domneşte. Romania isn’t a Hindu country, but Hanuman can be. Românii suntem ai lui Rama, via Roma, eu vin din Râmnic. Romanian word ram (branch) was well received by Romanian students. In my version I kept Hindi Sanskrit words like jai, munja, sanjivani, Shri Rama and all other proper names, şeşanga, yuga, sidhi, nidhi. The national poet, Mihai Eminescu, made India immortal in R. (A. Bhose). Sirivastawa s-a pus la costum, eu în cămaşă neagră. Om Gupta în dhoti. Hanumant. Rugi mormăite de promisiune. Ocean muzical-religios. Pe vocea melodiei. Pleoştii şi eu o metanie semigimnastică. Hari Ram Hari Ram Ram Ram Hari Ram Hari Krishna Hari Krishna Krishna Krishna Hari Krishna. Sankirtan. Intervievat de Padmakant Khumbhati pentru radio Sanatan Hindu Center pe Spring Grove – Call for funeral/cremation needs şi şezu lângă mine Ram-Krishna. I-am mai şi spus că am 62, asta o fi vrut – ultrareligiozitate-hindusă-diasporeană în care sunt primit de ani. Muzică-religie, religie-muzică. Omenire mai cântând. Trei lulele rămăserăm.

*

Puiu nu venise odată la cursul lui de management. Fabrica operei mele, dans după Kalidasa, cu Shushmita. Deconstruirea lui Eminescu, România fără el n-are sens, asta cam aşa e, făcuse ea. Da’ Creangă, Blaga, Nichita? Caragiale conduce România, partea lui ieftină – după Ionescu, toate personajele lui C. sunt imbecili.

*

Daliană fată dalbă de ocean, palmierii nu mi i-am pieptănat, pe ce scris cu cititul pe dos, cum ne-am cunoaşte târziul, bravo Laura sonetul la tine, straturi de ceapă râdem pe Mississippi, Louisiana classic swamp, acadian cajuns in the swamp, fiord la cald nesărat, nu cajuni, aligatori, island in captivity, a man without a country, the passion of Mary Magdalen, the trivium the liberal arts of logic grammar and rethoric, the giant book of poetry Codrescu-Blaga în locul lui Eminescu, Emin Pasha Eminent Domain, why is Romanian language unusual, what was the Iron Guard?

*

Nu m-a ascultat la nimic. La plecare am mers tot cu Jiri. Au trecut 3 sau 4 tramvaie, dar nu l-am luat, am mai stat de vorbă cu el. Până la urmă, am luat un nenorocit de tramvai că îmi era şi frică să nu rămân fără. Mi-a spus ieri că s-a uitat după mine până când m-am urcat de pe scară. Când l-am întrebat dacă ştie ce zi e azi, mi-a răspuns că e 15-01-1988. După ce i-am spus că se împlinesc 138 de ani de la naşterea lui Eminescu, mi-a spus că n-are de unde să ştie că nu l-a întrebat când s-a născut.

*

Romulus Vulcănescu:

Amice Gheorghiţă/ Am primit misiva ta prin telefon de la vara ta. M-ar fi bucurat o c.p. cum ai mai scris, personal altora. Ar fi fost un gest „oltenesc” de cea mai autentică afecţiune transasiatică./Să nu uit însă congresul din Dec. 1978 la Delhi. Am luat notă de cele două teme. Cred că a doua, adică „Antropomorfism în poesia lui M. Eminescu” este şi mai frumoasă şi mai precisă ca temă./ Vezi că Preşedintele Congresului al X-lea de Ştiinţe Antropologice şi Etnologice – care are loc în India, este profesorul L. Vidyarthi de antropologie de la Universitatea Ranchi – din Bihar./ Poate îl cunoşti între timp./ Nu uita eu sunt membru în Consiliul Permanent al Uniunii Internaţionale a Ştiinţelor Antropologice şi Etnologice, ales de Uniune – şi în această calitate (şi celelalte) te trec în delegaţia română. Cred, însă, că fiind acolo nu ai nevoie de aşa ceva – poţi participa direct.. Eu însă îmi voi face datoria să te trec pe lista noastră – cu tema pe care o cred (de altfel am menţionat-o la p. 1-2 din scrisoare) mai potrivită./ Dacă poţi şi crezi şi ai timp „mai” scrie şi mai „trimite” unele lucrări – bineînţeles în engleză – din cele ce socoţi că au contingenţe cu preocupările mele./ Soţiei şi copilului – multe şi sincere urări de fericire şi prosperitate – pentru anul 1978./ Doresc să vii ca şi M. Eliade cu o lucrare magistrală despre „hermeneutica indiană” sau altceva tot aşa de interesant şi greu şi valoros. /Te îmbrăţişez /Romulus Vulcănescu/ NB Complimente din partea soţiei mele. (30 dec. 977 Bucureşti). Iubite prietene/ Spre deosebre de prima scrisoare primită într-o lună, a doua am primit-o în 8 zile./ Acum, cum vezi, îţi scriu direct acasă şi fără întârziere:/ 1) Cartea D-nei A. Bhose despre Eminescu am procurat-o. Dacă cumva (cu ajutorul lui Brahma şu Buda) vin la Congres ţi-o aduc eu; dacă nu, ţi-o trimit prin poştă cât de curând posibil;7 2) Cartea „Sarea pământului” pt. tine mi-a dat-o (pentru orice eventualitate) M. Şora, şi va parcurge acelaşi drum deziderativ ca şi cartea D-nei A. Bhose;/ 3) Cât priveşte cartea ta „Gramatica fanteziei” face goange la Editură. Despre soarta ei îţi va scrie şi D-na Gabriela Văcăreanu;/ 4) cât priveşte pe impozanta şi importanta D-nă V. Miu-Nedelcu o caut de 4 zile cu încăpăţânare fără să-i dau de urmă;/ 5) iar referitor la participarea la Congres a unei delegaţii substanţiale, rămâne de văzut ce se va întâmpla în viitorul foarte apropiat./ Încolo toate cum le ştii./ Acum pregătesc caietul doi din  Ethnologica în care voi publica o parte din rezumatele pentru Congresul de la Delhi. Am vrut să apară înainte de Congres însă a fost imposibil./ Sincer îţi spun – aştept cu nerăbdare – să te văd îmbrăcat în maharajah valah, într-o postură de yoga dezafectat de toate cele lumeşti, cu familia consternată în jurul tău sau căzută într-o admiraţie sacră; etc., etc. Dacă se poate!/ Sărutări de mâini D-nei./ Pe tine şi ingenua ta progenitură te îmbrîţişează Farabosul valah -/ Romulus (30. noe 978/ erratum –G.A.- 977/ Bucureşti)  Iubite amice şi stimată Doamnă/ Vă rog să mă scuzaţi că până acum nu v-am scris, însă am poposit la întoarcere în Italia şi am revenit în ţară în ian./ Ţin să vă mulţumesc pentru toate amabilităţile pe care le-aţi avut faţă de mine./ Vă înştiinţez că o bună parte din sarcinile pe care le-am luat le-am îndeplinit./ La întoarcere mi-a luat mult timp revista Ethnologica, care acum e sub tipar. Am inclus în ea darea de seamă pentru Congres şi Anthropo-poetica asupra lui Eminescu./ Cum apare, Gheorghiţă, îţi trimit 3-4 exemplare să le difuzezi la universitate./ Ce-ai făcut cu scrisoarea către Eliade? Dar cu înscrierea noastră în Asociaţia indiană de antropologie?/ Pe curând o să-ţi scriu o scrisoare mai amănunţită./ Sărutări de mâini D-nei, pe fetiţă şi pe tine te îmbrăţişez/ Romulus (s.d). 

*

Nicolae Zberea:

Stimate tovarăşe Profesor,,/ Am primit No 8 al Buletinului. Anterior, am mai primit unul, inclusiv Ardhanariswara pentru care vă mulţumesc din toată inima./ De asemenea, vă mulţumesc pentru  publicarea „Meşterului Manole” în l. hindi./ Toată admiraţia pentru activitatea Dv, într-adevăr patriotică, pe care o duceţi la Delhi, ca stegar al culturii şi spiritualităţii româneşti. Totodată, vă felicit pentru înfiinţarea Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”. E o realizare curajoasă şi deosebit de frumoasă.

*

Acum e seara duminicii. 116 ani de la naşterea lui Eminescu (văd, după 40 de ani, că erau 117, iar şi anul ăsta 15 ianuarie pică duminica, eu cu program aniversar Veda-Edda pe 16; şi ziua ta am făcut-o 8 din 6 spre 7 ianuarie, iubito). La zece zile de Bobotează – neştiuta de mine ziua ta – s-a pierdut o hartă. Viscolul bătea şi noi o căutam pe câmpuri. Dacă vei mai răspunde, s-o faci în cuvinte impersonale, scrisoarea să fie aruncată pe câmp, s-o căutăm ca pe harta asta – pentru că ninsese, s-au luat şi lopeţi, să se dezgroape de pe zeci de hectare spectrul unei bucăţi de hârtie de 3-4 palme.

*

La editură l-am întâlnit şi pe Ion Marin Iovescu. Pe care l-am reîntâlnit pe stradă şi apoi în librăria Eminescu, unde intrase într-o doară. Ceaunul! Că-i place foarte mult. A mai zis că noi scriem ca să ne aflăm în treabă, dar lasă. Mi-a povestit că securitatea i-a ars vreo 15 manuscrise de cărţi, fără să le citească. Iar dacă le citeau şi vedeau o „frunză verde”, „Ce vrei să spui?” întrebau. „Se lasă noaptea...”, „Cum adică?” ziceau, şi poc, poc... Asta, în gura mare în librăria Eminescu.

*

După ce ţi-am pus scrisoarea în plic, m-am întâlnit pentru epopeea aia, apoi m-am dus la fratele lui Valeriu Anania, întors după 3 luni din SUA cu un exemplar din „Calendar” (restul vin la sfârşitul lui ianuarie cu vaporul) şi un extras din articolul semnat de Constantin Noica în „Calendar” (mie mi-au publicat, onorabil, fără nici o modificare sau tăietură, articolul „Literatura americană în România”). M-a ţinut până aproape de 11 noaptea (şi stă-n Pajura) să-mi povestească ce e cu America aia, de mi s-a luat.În fine, a doua zi, azi, după ce m-am întors de la redacţie, ajuns acasă la vreo 3 fără 25 am încercat, aducându-mi aminte într-o doară, un telefon la Centrul de logică, spre a vorbi cu Noica, pentru unicul exemplar din extras. A zis să ne întâlnim la 3 (tanti tocmai se dusese să încălzească mâncare şi nici s-o anunţ că plec n-am mai avut timp, ca să nu-l fac să aştepte – m-am întors la 5 şi am mâncat, nici dânsa nu mai mâncase – of ce suflet, că i-am făcut şi scandal, dar degeaba).

El a mers la „Izvorul rece” să ia masa, l-am condus şi am stat de vorbă. De-aia sunt zguduit. E cel mai mare om pe care l-am cunoscut. Ce i-oi fi spus eu, că n-a fost nemulţumit, pare-se, conform exigenţei lui, de care ţi-am vorbit. M-a pus să-i vorbesc despre mine, să-şi dea o părere ce-ar fi bine să fac. Am vorbit, dar am impresia că n-am spus nici un cuvânt. Aşa fel că filozoful s-a abţinut de la un sfat propriu-zis, nici să mă întorc la matematică, nici să fiu un naturalist, nici să mă ia în şcoala sa... Dramul de înrâurire se irosise? Ba. Am adăugat eu că e o şansă să mă ia în şcoala lui. Pentru mine, şansă. Şcoala d-lui, mi-a spus, ştiu cum este? D-lui să înveţe de la cei ce-o urmează. Îmi convenea etc. Mâncase. Zice: ”nu vrei să ne vedem? Azi e 19 ianuarie, ai un calendar? Pe 19 martie să ne vedem. În ce zi cade? Joia. Bun.”

Deocamdată, a rămas să fac una nefăcută, să învăţ tamilă sau să fiu Dante. Deci nu s-a ales ceva sigur încă.

Seara, că ”promisesem”, m-am dus la Studioul de poezie (recital Eminescu), unde zicea Tăbăraş că mă aşteaptă cu invitaţie. Scârba dracului (eu îi voi închide telefonul, tanti şi tu vă rog să nu-i mai răspundeţi decât că nu-s) – nimic. Acolo era omor, cânta „Mondial” (m-au deziluzionat, iniţial îmi părea rău că nu eşti, aş fi vrut, apoi, să simţi că, pe lângă melodicitate şi intenţii, în ce fac băieţii ăia domină falsul, neaprofundarea, efectul uşor, de care se înnebuneşte publicul – cel mai mare prost de pe lume). Ăla dedese invitaţii (sau le lăsase la poartă) la juma de Bucureşti (numa pă mine mă rugase de 2-3 ori să mă duc) şi... m-a băgat casierul radioului...

*

 Un bătrân pensionar pe care-l ameninţă tot timpul proprietăreasa că-l dă afară dacă nu-şi plăteşte chiria. Prietenul lui e un căţeluş, pe care-l iau hingherii. El se duce, îl caută şi-l găseşte. Vrea să se apuce de cerşit. Până la urmă, se duce înaintea trenului, între şine. Dar trenul trece pe altă linie. Între timp, căţeluşul, pe care nu-l primise nimeni şi şi-l luase în sinucidere, îl muşca instinctiv, se supără pe moş, dar îl iartă.

Pe nepregătite, a trebuit să merg la d-l Noica. Revista „Forum” îi propunea să semneze cu pseudonim recenzia la cartea lui M.M. Du-te până-n Berceni, impresionează-te de măreţia filosofului şi a singurătăţii lui condiţionate, dar şi grăbeşte-te să nu te apuce 9, când face nevasta comandă. Cu d-l Noica am vorbit şi despre diavol şi teza mea despre diavol. Mi l-a evocat pe William Blacke. Mi-a cerut insistent ca, data viitoare, să-i duc ceva concret, adică scris. O să încerc, în două săptămâni,să scriu 5-6 pagini în genul „Diavolul în trei spirite”. Să vedem ce va zice. Sunt nerăbdător să aflu. O să-l consult şi pe d-l Grigore Popa asupra gustului temei pe care s-o aleg.

Noi, al tău şi cu Pondiche ţi-am citit în scrisoriche. El tocmai cântă bucăţi grele, în game necunoscute. Trebuie să fi ascultat şi când tace. Eu fluier într-un fel, el mă corectează. Eu spun că te iubesc, el – ce e aia, cum adică? Mi-a plăcut că mi-ai vorbit despre culori. În adâncul unei ape muream şi mă miram ce nuanţe de negru verde se deşiră.

Când e cald afară, în bojdeucă e sinistru, locul soarelui luându-l igrasia. După ce am vorbit la telefon, am ezitat un pic, apoi am pornit-o spre Baia Centrală, simţindu-mă, pe măsură ce mă apropiam, tot mai curat şi deci neavând nevoie de baie. E mult mai mare decât a Arcului, de acum două săptămâni. Vai de mine, avea ceva din lărgimea şi aranjamentul de la Carul cu Bere. Holul, cabinele, garderoba. Apoi încăperile pentru duşuri, aburi, aer uscat şi celelalte. Un bazin de 10 pe 7, necrezut de curat, căci intră puţini şi după ce s-au spălat. Cu Pondiche am discutat azi foarte mult. Când am adormit eu a discutat şi singur. Pondiche splendiche.

Am venit pe jos de la slujbă. Mai de dimineaţă, mă rugase un adjunct să-i dau o carte a şefului său, ministrul, şi venisem acasă în Mercedes negru, şi aşa aveam impresia că s-au înmulţit. Ai un tic nou, „de fel”, îmi place. Cald în film, frig în cameră. E o ceaţă care te cheamă aici. Speram că voi scrie la piesa Norul. L-am vizitat pe Mihai Velcescu aseară, era singur, a apărut şi Tăbăraş. S-a certat (M.V.) cu socrii. Ca tine. Că nu lucrează. I-am tot spus că-l iau în bojdeucă oricând cum l-a luat Creangă pe Eminescu. Aşa era aseară.

O să cumpărăm şi lemne. Vom aprinde focul şi vom scrie versuri pe flăcări. Un telefon al musceleanului (de ziceai tu că sunt închipuiri). L-am amânat. Perete în cap. Mă socotesc autorul străzilor pe care merg şi ale căror colţuri le dau. Amestecul de săpunuri ieftine îmi dictează o propoziţie în semn că nu umblu degeaba nici în apa publică.

De cine crezi tale că n-am loc să-ţi scriu (şi-ţi scriu de parcă aş citi, culcat pe spate în stejarul nostru), de cine crezi tăliche? De Pondiche Fluieriche. L-a adus tanti aici, că dincolo o să umble la petrosin. Îsta tăcea cu băsmăluţa în cap; i-am luat-o şi i-am făcut conversaţie; acum, iarăşi sub băsmăluţă, nu fluieră, că aşa e legea la canari, dar l-aud cum se zbate. O fi ştiind că-ţi scriu. Pentru că nu e aşa frig, poate scriu la piesa „Norul”. Dar unde, că mi-a luat Friguliche masa? Încep să respect lemnele. Când le voi vedea la locul lor le voi scrie şi o scrisoare. Mă apucă o speranţă că voi veni duminică pe sub pădurile unde se încurau mieii în calea noastră când nu vreai tu să te culci pe iarbă. Soarta noastră să ştii că e bizantină. Arta ta se poate găsi într-un Bizanţ al nostru, al amândurora. Văd iar faianţa aia din mâinile tale, neagră, albă, roşie. Este şi roşie, sau îmi aduc eu aminte toamna noastră? Sunt fericit când îmi scrii despre faianţă, că îţi e aproape, mă voi preface şi eu în faianţă. Doar amândoi am luat-o pe urmele lunii.

Mama insistă să ne ducem să cununăm. Nonica m-a liniştit. Au scris numele nostru pentru a atrage lume – bătrâni care l-au cunoscut pe taică-meu ar fi spus că vin în cârje să mă vadă şi pe mine. Mi-a mai scris şi altceva. Că părinţii unui alt fin, aflat în armată, se bucură că nu ne ducem acum şi, mai înstărindu-ne, când li s-o însura fiul o să-l cununăm pe el.

Îţi scriu cu o peniţă legată de abia se ţine de-un tub gol de pastă cu papiotă (ţi-am spus eu că rămân fără). N-am nici un creion – unde le-ai topit,  şi tocurile, nu mai aveam loc de ele. Îigări se găsesc, instrumente de scris, nu – doar de ascuţit. Cu peniţa asta n-am răbdare să-ţi spun ce am mai făcut, ci să te cicăl, să te rog să îţi aduci aminte de mine şi când eşti aici şi acolo. Duminică mă duc la Târgovişte să cer 1000 de lei pentru lemne. Cu tata în mânăstire, prin mina palatului şi spirala turnului. Aş vrea să scriu la piesa Norul. Amurgite, pădurile îşi zburaseră culorile din scrisorile şi de pe coada ta de cobră în limbile de grădină în incendiu. Canarul Pondichie e miezul zilei, nu apune. Roşul s-a întunecat, încet-încet, şi până să iasă secera lunii sus, mi-a apărut profilul unei biserici, cu turla crescută deodată mai mult decât toate pădurile – pădurile în ochii cobrelor acuşa scad. Amintirea frunzelor de duminică.

Mi-am scos toate dosarele din dulap şi voi lucra pe poezii. Ce n-am găsit (să nu uit să te întreb diseară la telefon): „De Zalmoxis a Gengis Khan”. Ieri dimineaţă am răscolit peste tot în zadar şi-mi mai şi amintesc să fi văzut-o nu demult, dar unde, nu ştiu. I-am promis să i-o împrumut d-lui Şora. Lemnele ni se vor da după 10 noiembrie. Zile frumoase, bune să le păstrezi pe post de lemne. N-o să crăpăm nici de data asta, va trece şi iarna care vine. Şi iar vă spun să vă înţelegeţi că numai înţelegându-vă puteţi fi fericiţi (Nonica). Să nu uit cu Zalmoxis. Să mă apuc de scris (Norul?)

Te supăraşi pe mine,  ca pe preţurile cele mari? Eu-s ieftin, zero, dacă vrei. La muzeul de literatură, Tudor Gheorghe a fascinat auditoriul foarte zaharisit (faţă de care mă simţeam sare). Le-am spus Velceştilor pe drum că, de când ai plecat tu, eu nu l-am pupat decât pe Tudor Gheorghe (m-a luat peste picior Bratu, a doua zi, când i-am zis şi lui.) Am evoluat cu emisiunea mea „Mioriţa”, azi am imprimat-o pe Zoe Dumitrescu-Buşulenga.De doctorat n-am găsit cum să-i spun. Am trecut pe Dionisie Lupu, la cineva la care n-am mai fost niciodată: marele Dimitrie Cuclin, muzician, poet, filosof – 87 de ani (doamna Zoe Cuclin e tzrecută de 90). Servitoarea mi-a spus că dorm. M-am dus de l-am imprimat pe profesorul Papadima şi m-am întors la maestrul Cuclin. A apărut „profesorul” Maşala. I-am spus ce vreau, a spus că nu se poate, că maestrul e bolnav, e la pat, nu poate vorbi. Până la urmă s-a dus şi i-a spus lui (nu prea auzea bătrânul, de aceea eu auzeam prin ziduri). A spus că vrea să scrie ce va spune. Între timp, „profesorul” Maşala m-a pus să mă spăl pe mâini. N-am gripă – dar vin din oraş. Mi-a dat bătrâna servitoare şi camfor şi spirt de mi-am clătit mâinile – mă miram singur. O casă, un apartament cu peste 5 camere, ticsit cu tablouri, statuete, obiecte scumpe, evocatoare, lux nu numai bătrânesc, dar din toată lumea. Cuclin e cunoscut în toată lumea, mai cunoscut în lume ca la noi, a fost cineva prin alte capitale. Iar când am intrat în camera lui de boală am simţit un fel de lumină paradisiacă. Pereţii erau total căptuşiţi cu tablouri, şi ce tablouri. Paradisiacă, paradisiacă, însă cel mai masiv tablou era un nud intimist, clarobscur în voluptatea lui. Am ameţit, dar nudul m-a amuzat în faţa marelui bătrân, care era sublim, ochii jucăuşi, faţa de-o frumuseţe covârşitoare, o minunată chelie, cu pletele în părţile cefei, mititel şi jovial, neauzindu-mă dar vorbind cu mine: - Te-a impreionat „Baciul moldav”? – Da. – Da? Şi mi-a citit, cu mult greu, şi acest sonet. Soldatul, printr-un act de eroism, primeşte permisie şi se îndrăgosteşte de oameni şi de o fată.

Iar n-am pastă – vino să mă ajuţi să am; nu aud radio, vino să iei tu baterii. Nu am drag de nimic, vino tu cu tot dragul de-l am de tine. Duminică m-am dus la Baia Arcului, m-am scăldat, am venit acasă, am văzut marele meci, apoi filmul „Mai presus decât aurul” – după atâta secetă, chiar c-o picătură a venit potopul. Azi a fost o zi nesuferită, cum e lunea de obicei. Mâine măcare sunt şi ceasuri rele. Să mă pisezi tu ce am de făcut – ieri ziceam că voi izbândi în multe treburi şi nu m-am apucat de nici una, ci, simţindu-ţi venirea, m-am uitat la televizor toată ziua, chipurile în locul tău. Să-mi fi zis, de lângă mine: gata, ca să izbândeşti, e nevoie de sacrificarea unor mofturi.

Am citit la o carte de Joja, mi-a căzut din mână, poate o să scriu despre ea, deşi am auzit că autorul l-a dat afară pe Anton Dumitriu. N-aveam bani să-i duc o floare lui Velcescu, de ziua onomastică a lui Eminescu, i-am spus la telefon că păcat că-l cheamă Puiu, m-a invitat astă-seară la concertul lui Tudor Gheorghe, cu şapte balade noi (sâc). M-a apucat revolta împotriva rimei de când nu mai scriu nici cu, nici fără. Îi-aş rămâne dator să-mi mai aminteşti şi mie de scris – fă-mă capabil de poezie.

De la etaj, un copil ceva mai mic decât fetele lui Creangă a aruncat în stradă o farfurie, am urmărit-o cu ochii, poc de pietrele pavajului – nu s-a spart. A aruncat fetiţa altă farfurie. Iar nu s-a spart, apoi alta, şi tot aşa, ca Widmark aruncând cărţi de joc în prăpastie, în film... M-am trezit bine dispus, drept care m-am dus pe la d-l Noica, fiind joi. Am avut, ca de obicei, o frumoasă mulţumire sufletească şi a minţii că m-am dus. Am trecut apoi pe la Vasile, nu era acasă, aşa că am intrat la Scala unde rula „Floare de cactus”, o comedioară leşinată, dar cu Ingrid Berman. La 5 m-am dus la Moisil şi l-am imprimat despre „Mioriţa”. Mi-a plăcut. Am tăinuit apoi mai mult. Are replică. Mâine dimineaţă o să încerc să ajung la Otopeni până în 8 să-l intervievez pe Jean Piaget. Cred că o să-ţi telefonez mâine seară, deoarece duminică dimineaţă mă duc la muncă patriotică, la curăţat de cartofi. Mă pot prăpădi, mă pot îngrăşa, mă pot ipohondri, şi tu acolo, nici să îmi scrii şi mie, nici nimic.

Am trecut aseară pe la d-l Grigore Popa, era cam bolnav, zăcea. Dacă aş mai fi venit prin Sighişoara mă ruga să-l vizitez şi să-i trensmit salutări domnului Miron Neagu; mă gândesc că dacă-l vede d-na Drăghici să-i transmită dânsa un cuvânt cald. La Creangă, fetele i s-au făcut mari, nene, şi cântă la vioară în duet. Odeta le mai şi desenează. Nenicu a stat două luni în spital, că a sărit în apă, unde nu era prea adâncă, la ştrand, şi s-a accidentat la ceafă rău, zicea. Acum nu se mai cunoştea. Am vrut să mă duc la CEC pentru cerere de împrumut, dar mi-a spus directorul că de unde iau eu leafă să nu fac încă. S-a angajat să vorbească el cu ministrul. Şi eu am de gând să port o discuţie săptămâna ce vine, când se întoarce în ţară. N-am mai scris de mult un vers. Nici cu Şora n-am mai vorbit. Te uiţi ce puţin mai este până la sărbători? Clocoteam azi noapte de ură, dar cuvintele de laudă pentru cuvinte mă mângâiau dintr-o prăpastie în care mă pomeneam dus pe sus într-o bucurie cu tine.

*

N-am primit încă, dar sper să găsesc scrisoare acasă. O încep aici pe cea de răspuns, în holul teatrului ( pe genunchi), unde aştept să intru la „O scrisoare pierdută”.

Am petrecut o seară fascinantă ieri la domnul Noica. Ajuns acasă, am citit un extras pe care mi-l dăruise. Deşi ne-am dat întâlnire joia viitoare, am vrut să-i spun mai repede părerea şi am început o scrisoare pe care am sfârşit-o la slujbă (spuneam, în final, parcă nu v-aş trimite-o; motiv: mă întrebase dacă tu mi-ai da voie doi-trei ani la învăţătură şi făceam afirmaţia, azi, că nu ştiu că da), am pus-o în plic, cu timbru, şi o duceam în mână, mergând cu Şora, dincolo de minister. Şi am ajuns la mere, vizavi de Sf. Iosif – am luat şi eu 1 kg. Ne-am despărţit (la revedere mere) şi în drum spre Cişmigiu, ba în parc, mi-am adus aminte de scrisoare – pierdută. Preţul ideilor cuprinse a crescut. Mergeam la Mazileasca să-i duc mărgelele, apoi la bibliotecă, apoi la teatru. Pierderea mi-a dat un sentiment înalt şi nu de comedie. Am simţit un fior cât marele frig. Şi după ce i-am dat prin uşă mărgelele, am năzărit în librăria Eminescu de-am cumpărat cărţi de toţi banii (un dicţionar de estetică, Eminescu despre teatru, două volume de mărturisiri ale scriitorilor vechi şi noi). Pe urmă am intrat iar pe prima uşă deschisă: Facultatea de matematică, în bibliotecă, o oră, la fişier. Deci în loc de a fi scris un poem, un capitol de nuvelă, un conspect-două pentru examen, le-am lăsat pe toate să curgă ca vai de lume.

Eu zic că mi-ai scris.

Nu mi-ai scris.

*

Nu mi-ai lăsat şi mie procură şi Ionuţ Iuga mi-a făcut rost de un ajutor de 800 lei de la Fondul Literar (pt. chestia cu lumina) şi dacă nu mă întâmplam în acelaşi timp cu Ion Alexandru nu îi luam că nu voia casierul cu nici un chip să mi-i dea. Mă şi dusesem târziu că am venit abia pe la 2 de la cartofi şi la 3 se închidea. M-am dus şi cu Nana şi am luat de la Lili 100 să plătesc la taxi că altfel nu ajungeam şi nici să renunţ nu-mi venea că nu aveam nici un leu în casă. Şi când mi-a zis casierul că nu-mi dă, să fac heart attack. Zice: „a zis tov. Iuga să-i trimit prin poştă, da’ nici poştaşul nu-i dă fără procură, cum să iei mata banii dacă el e plecat” etc, etc. Şi Iona Alexandru zice Nanei: „Tu eşti fata lui Iuga din Maramureş?” Şi eu: „Nu, a lui Anca.” „Anca din India?”, zice el. „Da.” „Vai, doamnă, ce lucruri frumoase a făcut soţul dvs. pt. lit. Română” şi către casier „ştiţi, a tradus Luceafărul în sanscrită, şi d-na a făcut nişte ilustraţii f. frumoase” etc. „daţi-i banii, d-nei,că tare multe face pentru noi dl Anca acolo” şi aşa mai departe, de l-a făcut pe casier de mi-a dat banii. Un drăguţ Ion Alexandru acesta. Nici n-aveam de unde da lui Lili suta îndărăt. A zis I. A. Să-ţi transmit salutări şi toate cele bune.

Te rog eu mult, dacă nu ai apucat să te duci deja, nu te duce la leproşi. Lasă, nu mai risca şi boala asta. Gândeşte-te şi la noi. Ştii că suntem ghinionişti. Ar fi fost mai bine să fi rămas toţi împreună, văd că faci numai de-ale nefăcute de unul singur. Şi nici nu sufeream de frig pe aici, prin ierni de care ne-am dezobişnuit.

*

Nu vorbim, i-am spus, o treanţă de-a mea la voi şi e jaf, să-mi lase costumul, bretelele, cărţile de vizită. Nevastă-mea netraducătore, cirotica nu direct paparuda îi dă ordine de lapte-pisici, era vorba că-l ia ea, ca e nefericit, atunci chestia cu jaful, ce ştia ea, o zi bună, şi mă străpungea, în memoria fratelui, proasto, ţi-l decortichează din patul fetei ce-i tot arăţi drumul cu lumânări acum de-oi fi vrând să dea de el ca-n Eliade, aşa da, fetelor, luceferelor. Mă luai după anunţ, mai stai o săptămână, aşa am declanşat teroarea ocupării, psihozei, da, primitoarea catolică avea metoda ieşirii pe scară să moară, o trece cineva, văz-auz, care moare primul, depresie, cancer, drog.

*

România înainte de India, ceea ce Becket-Buzzati nu prinseseră, cum aşteptăm noi să te simpatizezi şi să nu ne îneci în insolentul tuş al unei prezenţe de blestem en passant.Familia mea măturată, treci la origini sub bocanc, desimbolizare hurducată pe osuare, rară cenuşă, ţi-am dat-o în scris, n-ai răsfoit-o răţoit-o. Pacoste mai repugnantă, ori cine ştie, când ne paraşutăm de sine, şi pe talpa ăstui al patrulea din fraţi, unul milionar, el nici citit Călin Nebunul, de unde năzdrăvani americani decât din supramuţunachi şi minoritarisme triumfante pe majorităţile lumii globalizate stingere şi eu.

*

19.  asta era înainte de recepţie nu-ţi place când plec nici să tot rămân te-ai bucurat că renunţ la Târgovişte şi ea mi-ai pus creion şi broşură cu integrame nu şi pieptăn România înainte de India tema ţi-am dat-o la Arcul de Triumf rămăsesei să-ţi scrii numele pe cartea mea de vizită îmbrăcat în costumul meu maro eram doi pe rol-haină vorbeai des de măşti eu o luasem pe sub arcul stejarilor la apă te-am găsit cu pepsi stătusei acum lăsasei locul la 2 fete că te lăsau picioarele şi eu am avut după ani noaptea febră musculară mai ales Jannette tocmai operată de cancer şi încă mai afabilă ca înainte afla de adoptarea ta în familia noastră nu a lui Das unde cândva îţi fusese expusă poza la vedere mi-a şi zis că fiind entuziast de multe lucruri ar fi cazul să mergem la mâncare food tu te încinsesei într-o conversaţie fără febră cu o ochelaristă am aflat că-i zice Mia s-a întors de la bursă Fulbright a prins de veste că vei lăsa 100 p A4 şi-ţi vom face carte dacă eu fiind prea plin de România şi India iar tu nu ştii nimic unde eşti pe când de India ai învăţat de la zece ani ai o vârstă parcă noi vine Piaţa Romană anticipez sau scurtez intriga pui suspans de la tine fata de la Iaşi seamănă cu Nana dacă am mână bună depinde îl vrea pur şi simplu poate nu mai ajungi în India înainte de a mă apuca de versuri în proză să-mi personalizez povestirea ta de-a lungul timpului i-ai scris fetei am mai citit şi noi mi s-a părut literar le-am spus şi Jannettei şi Estherei cum că-mi dau seama cine le are cu scrisul nu-i aşa Stanley să-mi dai voie să preiau că te gândeşti la vreo 10-15 ani piratizam se publica a Jannette ori Esther ori Mia îi vrem roman românesc eu nu pot publica în America nimic doar sunt român sau sunt doar român pe când un american în România poate orice niciodată nu ştim ce şi de ce ni se întâmplă ţi-ai trecut yoga în cv pe la Medison treaba ta nici a lui Eliade vezi tu în India da mr. sun eu sunt sătul am zis ăle două ţări a mică înaintea ăleia mari că şi voi pe feţe – nu ştim ce ne aşteaptă înaintăm spre ploaie ne ducem din pozele familiei mama 71 taică-tău dus la 72 mama la 53 tata la 79  a ta şi-a revenit cum ai fi visat-o cum n-ai dormi cum c-aseară ai vorbit numai cu femei v paranteza că şi pe mine m-o fi chemând Anca bine că nu Joyce i-ai mai spus Platei că aş face milioane în America pe public relations a le-am făcut la telefon cu Giulietta Massina căutându-l pe Fellini în nopţi de Amarcord dl Lungardi avea 14 anagajaţi la biroul de adetto stampa al lui Fellini ce furtună ne-ar separa că după nici un plan n-aveai a te prăvăli peste familia mea fie-mea geloasă că te-am adoptat măcar în placheul ăsta să ne lămurim ce-ai avut în cap venind aşa peste noi nimic răspunzi şi atunci cum să nu spun că eşti cel mai bun să te liciteze toţi Mia de Iaşi te ia cu lene cu tot câte nu ţi-or face programe pentru mai târziu ok subiectul unu dragoste la prima vedere pe asemănare cu fata noastră pe corespondenţă România al doilea fie înainte de fie chiar India asemănări confirmări yoga de cv fata-semenişte dacă nu te indianizezi opreşti în România râdea Plata iar să daţi peste noi 2 zile fata la voi 2 luni tu la noi că ea s-a măritat astă-seară trec pe la noi voi că pe mine ce aţă mă trage la Tg. Mureş nici că le duc cărţi ca la Iaşi mi-oi scoate programul în trenul următor ne făceam capul mare unul la altul mă şi urc spre nord pe e-mail Laxmi eseu de Kumar la concurenţă ăla şi face masterat via Anca-Yeats comparaţia Laxmi-Brâncuşi-Eminescu scuze ea female ei male când şi răspundeam lui Margaret de ce a lăsat-o Mircea pe Maytreyi păi el e male mai mult decât ea female probabil asta oi fi gândit şi Ashok a sărit la Plata că nu numai Eminescu dar şi Blaga în filosofie s-a inspirat de la indieni cum nu Pelerini şi-n traducere hindi ăsta are copii mari simpatici ca o cerneală pe ălălalt l-a dezvirginat o ucraineancă în ce te priveşte văzutul lumii pe ce femei shakti te-o ochi când prociteam cu Pasi ness-ul mai târziu am luat Cişmigiul până la cartea lui Taubman de-ai citit-o singur numele bombardatorilor Bucureştilor şi Ploieştilor comensurând comparaţia ta New York-Bucureşti şi restul colo şi aici Pasi că Bucureştiul e business dar are 14 teatre Iaşul unul şi opera fapt e că ne pomenisem cu tine zicând Iaşi de unde vezi lecturi că nu indiene I de la India aşi San Francisco istoricul ăla seara s-a şi materializat anglista fulbrightistă de la Iaşi ca şi cum tu m-ai fi dus la recepţia dată de Jannette pentru trioul Beaux Arts scris greşit fără s şi nu i-aş fi scris eu de tine – n-am şi eu pahar ca tine te faci de ploaie parcă v-aţi cunoaşte ori vă duceţi se-ntunecă şi tu tuşişi ori norii înnegrind nu mai citesc scrisei fără crimă peisajul sub nor n-am auzit exact sfârşitul Plata nu vrea să iasă din stress pe Mob îl mai însurai de distracţie s-or ţine femeile lui de cuvânt care mai indian mai american pe româneşte întinseşi adevărul să nu-mi proptesc caietul cu mesele astea vreo nedreptate nu mă mai duc în Norvegia nici în grădinile ambasadorilor un epic de m-ar vizita a tras plimbându-ne pe sine somnambuli grafomanie mântuind ani de mai vin te faci 11 te faci toate orele umbrela mea prin Târgu Mureş cu iubirea care n-a apus îmbătrânirăm ai trecut cu aromânii şi alta se strigă macedoneancă rămânem mai puţini nici unul cine ne face viaţa până unde coborâţi domnu' dă-mi doamne un subiect pe gustul tău ocolind staţia amorului pe roţi ne mai şi lăudăm am mai avut şi noroc şi d-alea şi d-alea fiecare nu mă ineteresează dacă îţi plac femeile profanările mişună pe vreme goală involuntariatul păcătoşeniei treacă de la noi de mântuială spre mântuire (ne)norocitorului diferenţa făcută de clişee americane că ştiu româneşte mi-am închipuit mai stăm de vorbă plus cititorului încet să nu vă scriu să nu mă vorbiţi litere-cuvinte se opri întunecarea rana vorbitului din gât neînecăcioasă când ai fi telefonist(ă) problemă tăcuţii încotro să se vorbăluie nu-mi dedeşi doamne subiect ăsta se înregistrează la ambasadă vreun caz de accident da'n Kerala e şcoală până la urmă accente femeieşti rece genunchiul stâng nici la Iaşi nici la Tg. Mureş bucureşteni eu pe indianistică uite că luni cine să mai spună munţilor legendele cum v-aţi scufundat şi voi cu ele nepovestind tot trăiesc în august trecut cald căldărar subţirică Prahova citesc în frunză caravelă inutilă brazi în locul pescăruşilor n-am mai îndrăznit dependenţa de altă metamorfoză nici Orfeu abia pridideam forma personalitatea stilizează bârfa subconştientului literal hai cu tata hai ku şi eu din lecţii karma arcane pe măiastră când n-ai din case frunza a scutura leuke te-apuci de metri vraişte poetul mameluc e pe cine mai zidim noiţă împădurită sinait ce cronici muzicii de viţă ne călăreşti nu-n Zalomit la ce la revedere din lume neplăcere pe avion ajută cu ţapul capra ciută să scrie şi Mob ca mine în America de-o Românie cu India din capul lui de ce ne-ar mai citi şi altcineva nici ieşiţi din şcoli de creative writing mă norilor pe vârfuri şi cerului călări regina dor cu speze plouate în căldări bine atunci şi alte ciurligăi montane cu mine singur înscăunat în iatagane era al dumitale pe împrumut vitale citea-le noroc de Râmnic iar copii cu poze faceri de ţară picnic linişte călugără nici Frăsinei cum vă veţi călători rudenia ameră câte femei văzând prima dată Furdui Pitiş cu versurile lui Walt Whitman la toartă cu Omar Khayam păcătuirii iar n-avem femeie de serviciu zici n-a mai venit daţi-i un trup sămânţă himalaică mălai hamal tocmai voi de vă lunecă lemn şi piatră cade pe capul omului să-l invite arte marţiale unul pe selfawarness altul pe kalari payut mai rar recele mării pe creste biserica sub întreite triunghiuri tren de vers întuneric la prânzul mare fără moarte luminată călătorie de la noi pleacă tineri voi veniţi bătrâni mi-ai fi tradus cerul de cetină înghit păduri nescrise inspiraţii cosiţi voi şi vaca paşte răcoare corală iar piere umorul pe rugul stins fuga în oglindă strivindu-ne dublu penele de pescăruşi mă scriu iubirea de frunză copacilor rânză s-o tai în bucăţi numărate cenuşă vagoane puţine Ioane în ungurime şi în transilvanime statuia lui Csomo iar tibetană n-aş mai intra în liniştea încuiată ce-o face americanul în situaţii de tren manevrezi ambra în oglinjoară katha niet subconştientul nemâncaţilor de-o vreme numai noi doi dai perdelele la o parte vitele pe geometrie ai putea să mă întrebi dacă mi-e rău sau mă simt bine unde merg cât e ceasul cât inspiraţia dacă mi-e somn de unde sunt de-o viaţă bilingvă sunt maghiară călcam pe şerpi aveam 12 ani în 68 în Rubla Deda 9 noiembrie am visat furtună în câmp deschis o biserică în noi Maria şi Iisus cât era cerul de mare vast lapsus poetul pe lotus cu temple albe de-o persoană prin Trinidad Farid îmi vine-n minte Surdas mai orb femeia Mira Bai voi sacrifica propriii nasturi de pe pieptul lui Sandor  1781-1812 Novalis al tibetanologiei narativitate personală şi apersonală la Eliade la narrazione come principio di liberta ficţiunea ficţiunii la MHS se tu non raconti non sei veramente libero la tomba e vuota Dio e presente.

*

Sângele curăţeşte de orice păcat. Sângele lui Isus Hristos. 13: gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. 13 000 primirăm numai în Bucureşti, de Arhangheli. Lumânări la vii şi morţi, pe Icoanei, şi lui Mihai Eminescu, la intersecţie. Pastorul, altfel, trimisese la Cronici, la Roboam, nu spune tu, s-o spună el. Triburi emigrate în India şi venite în Balkani, azi supărând Italia.

*

cadavre pe şperaclu, împăraţi, uriaş ne de basm în emfază, inspiraţie goală de sens, doar o rutină ardoare doare -  aceeaşi nici frica de neant ca mai înainte de iubire, sfiala străină comercianţilor de carne, voi unde fugiră-ţi apropiindu-vă timpurile din poezia lui Eminescu – pe ce lunecând spre jaini, jaina pe fiinţă, cartea rană în fluturare, părul smuls – statui în tăieturi de scenarii ţigăneşti, melc nebrâncuşian cu barbă -

*

Dacă nu Lata Mankeshkar atunci cine. Eminescu şi proletar, nerecunoştinţa către Eliade, ce scrisori, tocmai ar fi curioasă securitatea mai departe. Că dacă mă întorc de la Udaipur, dacă plec, mă invită . Îl ştiau şi pe Eminescu cu liber de la Eliade. Care-mi dai lecţii despre India pe neve, care şi ai luptat pentru mine. Vinod nici armata nici femei. La doctorat că să ia nepoata şefului ştiinţific, ăsta că nu, ăla că atunci de ce să te primesc. Şi a trecut viaţa fără femeie, Tatiana era măritată.

*

Ajunserăm şi-n Rajsamand, to be known through the Poems from Rajsamand by yet another poet. Verdeaţa deşertului din împrejurime, din vale, papar din Bikaner concurând nisipul ce te îngroapă. Vedere, pe vară, atât de încinsă. O luarăm prin sărării neferentare, apoi în vârful dealului, pe malul lacului. Cum om coborâ în mina de marmură, ce cupru, chiar alb-alb, neaur-aur.

            Mă lăcuiesc. Palat şi asceză. Domnul Lal ne luă pe terasă, cu luna drept în creştet. Suntem trei. Bernard Edward Meyer îl portretizează cu persoana lui de 70 de ani pe Mahatma Gandhi. Şi Venus, cea mai. Meyer că de ce cea mai. Că Eminescu. Qutzalqoatl.

*

Ahimsa-Memna/Mioriţa, Spaţiul mioritic, comparaţia cu Mahabharata. Colind de crăciun. Mama, maica Domnului.Deal-vale, troheu-anushtub. Violence of man against god. Hyperion. I belong to Jain sect.

*

Your Excellency said: ”The teachings of Vivekananda are a blend of spirituality of Hindu’s, warmth of Buddhist’s, affection of Christian’s and the brotherhood of Muslim’s.”

Amita Bhose said that Mihai Eminescu is the only European poet who made India immortal in his own country. Actually, both Indians and ancient Dacians – the Romanians of today – shared the doctrine of immortality (Keith). According to Lucian Blaga, the best spirits of Romanian culture have been attracted by Indian thought. Sergiu Al George, in his book Archaic and Universal, draws emphasis on modern pillars of Romanian (reception of) India: Mihai Eminescu, Constantin Brancuşi, Lucian Blaga, Mircea Eliade.

*

Astă-seară se joacă Noica

Duşyanta, Hyperion, Călin. Regia: personaje avatare. Vita, Vitanus. Leviathan-levitam.  În mări, în vis, în somn.

*

Vă aduceţi aminte, dacă n-ar fi decât o prepoziţie, s-ar putea spune că întru este un sistem de filosofie. Caz din cădere, cazanie. Când nu te vede nimeni, încă nu se cade să faci de nefăcutul. Goethe? Petrecere, cumpăt, întruchipare, mai ales împieliţare şi ba. Eminescu ştie să vorbească filosofic şi ştie să vorbească româneşte.

*

Jumătate din indienii Pima au diabet şi 95 la sută din diabetici sunt supraponderali. O genă le permite să înmagazineze grăsime în vreme de belşug pentru a nu fi înfometaţi în timp de foamete. Ai întors spatele pustiei. Porc şi cu Eminescu şi cu Gib. Care şi Gib în Donna Alba. Critic de paie luate în gură a ploaie de porc. Eu ziceam de Cioabă, tu de Pima, păi nu din americani vin, poate din Roboam. Gândiţi-vă uneori şi la mine. O cărticică de religiologie. Îşi autografiază cadavrul. Nu mai plecăm dintre casele astea cu ferestre-noi. S-o fi reîncarnat Rabindranath în careva din ei. Sau ei în ei. Profesor universitar din senin. Kamala Das la Islam, Tagore deconstruit de Şişir ca Eminescu de Mano. Eliade a scris şi Gaudeamus şi Maitreyi. Voi tot kosher pe la Epstein.

*

Vorbea intens, cu plăcere vag revoltată, nepremonitoriu, de n-o fi ascuns cu ştiinţă ce-l aştepta. Pomul libertăţii trebuie împrospătat din când în când cu sângele patrioţilor şi al tiranilor. Ar trebui o inchiziţie. Timpul trece împotriva noastră. Eminescu însăşi. Isus însăşi. Slavi latinizaţi. Rar îngeri. Peregrinam printre ai noştri, ale noastre. Morţi în marş. Oare unde o să ajungem? Nivelurile de apreciere se contrazic.

*

Prima oară l-am căutat la Institutul de Logică, pentru a-i comunica solicitarea lui George Alexe de a scrie la revista “Credinţa”, în Detroit (îl cunoscusem pe teolog de la cumnatul său, arheologul Petre Diaconu, partener de şah). Nu mi-a răspuns, dar mi-a dat întâlnire la restaurantul “Izvorul Rece”, a doua zi din luna următoare, unde am băut bere şi am vorbit, cred, numai despre mine. Am făcut poate caz de cei doi ani, ultimii, de curs, Eminescu, apoi Creangă, al lui Călinescu, pe care l-am audiat, la înghesuială, de vizite la părintele Stăniloae, pe care reuşisem pentru prima oară, ca ziarist de radio, să-l “dau” pe post şi să  recenzez Filocalia – aici, el a numit emfatic pe Pere Migne, cu 120 volume -, probabil şi de lucrarea mea de licenţă (“de stat”), sigur caz de ce scriam, de poezie. Interogaţiile sale, mai degrabă aspre, mă entuziasmau deja, încât curând aproape i-am reproşat, cum de nu mă pune, ca pe alţii, discipoli ai săi, să învăţ greacă şi germană, pentru a-mi auzi, oarecum jenat că se întâlneşte cu mine în paradis (ce să fac, am pus pe seama poeziei exceptarea, am şi cântărit relaţia lui cu lirica, văzând într-un târziu în “campania” manuscriselor şi hermeneutica “omului deplin” Eminescu un paralel cu Holderlin-Heidegger).

*

Normal, mi se părea autorul cel mai aşteptat – după diminuarea interdicţiei din cauza lui Hegel - în librării, la concurenţă, subterană, cu scriitorii dominanţi ai momentului. Întâlnirile au curs în fiecare 2 şi 16 ale lunii, ani de zile, când numai el oferea mai ales cafea – în ultimul timp, la Nestor. Intrasem în atmosfera cărţilor noi, aveam impresia că începusem să fiu martor la zidirea unor construcţii ideatice, de la rostire la întru, via Eminescu. Chiar şi presocraticii sau Corydaleu îmi erau familiari prin auz şi citit, măcar şi din lămuriri la curiozităţi ca din întâmplare.

*

Portretul i-l văd, din profil, cu pipa stinsă (?) în gură, a la Eliade, către Athene Palace, prin faţa statuii lui Eminescu. Altfel, spre încruntarea unui pastor dintr-un ordin propriu, luminată de logos mai degrabă rece.

*

Noica se autointilua, uneori, biograful, in spe, al lui Eliade. Am început-o (sau, o s-o încep?) Cine altcineva? Când am primit prima scrisoare de la Eliade, am dat fuga să i-o arăt, era şi vărul său, medicul. De ce ţi-a răspuns, nu eşti aliatul nostru (îngheţasem). De ce nu, a intervenit doctorul, e tânăr, n-avea când să-i fie aliat. Tot aşa, când isprăvisem de redactat teza, şi i-am rezumat-o, la Nestor, că, de fapt, este Baudelaire-Eminescu, m-a întors că de ce-mi trebuia ocolul Baudelaire ca să ajung la Eminescu. Probabil cum ajunsese el, mă gândeam.

*

Noica devenea încă o dată Lotul Noica, zilele cât a stat la noi Sergiu Al-George, Pe Chhatra Marg. Fusese închis în corp cu acest lot grup de eroică amintire spirituală, tot rug aprins, tot acatist.

Filosofia trecuse din cartierele bucureştene la Păltiniş, jnana (cunoaştere) şi abhijnana (recunoaştere/anagnorisis) mi se instalau în minte şi în viaţă. Filosofia recunoaşterii de la Hegel şi Pascal la Ricoeur şi Lyotard o trăisem aproape de Noica: măcar eu îl recunoşteam (în inimă), cum nu făcea societatea securoiştilor ubicui. Şi “recunoaşterea” era de suplinit prin “maşină”, prin inteligenţă. Numai pe Eminescu nu l-am lăsat, într-un târziu, pentru Kalidasa, cu a sa Abhijnana Shakuntalam/ Recunoaşterea Sacuntalei (vezi Călin. File de poveste de Eminescu).

*

Noica s-a vrut bucurie, într-o ordo gaudii, cu Augustin-Rafail - “bucură-te şi fă ce vrei”, cu un personaj al lui D. H. Lawrence - “Nulla dies sine laetitia”. “Ca pe o bucurie am simţit şi ultimii ani de închisoare.” Soka (durere) se face sloka (verset) la Valmiki, melancolia se face vers la Eminescu, filosofie la Noica. Bucurie (sukha) după durere (dukha) – Wulf is on an island, I on another (poem celt). Filosoful român şi-a găsit moartea alergând după un şoarece, altfel, servitorul zeului elefant Ganesh, al cunoaşterii. Poetul tamil Subramanian Bharati fu ucis în templu de elefantul căruia i se închina, iar Gianni Rodari doborât în Africa, de alt elefant. Viaţa e jiva, jiva e Shiva, Shiva e jiva. “Fie-ţi milă, Doamne, de cei care te-au omorât”.

*

Durga blondă, eminesciană, în colonia bengaleză a Delhiului,

brună totuşi în Shiva Mandir şi Asur nemaiangrez, tot întunecat,

Kali, Kali, maha Kali, o, Durga, pumni de petale aruncate până la cele braţe ale dumnezeiţei, Lakşmi şi Ganeş în stânga, Saraswati cu un sitar şi Kartikeya-Apollo,

focul din vas arzându-ne palmele de trei ori şi ni le ducem unii după alţii netezindu-ne părul şi capetele, supraritual mamele la copii

*

Am trimis prietenului care vă vorbeşte o mioriţă pentru un cangur. N-a comentat. A lăsat fabula darurilor să-şi fie comunicare-cuminecare, totem la totem. Şi nici măcar de împrumut. Nici rit de trecere. Iar noi locului ne ţinem, vorba lui Eminescu. În fapt, limba interioară a lui Eminescu. Ne vedem în cuvinte, cum predica Noica, pe chiar vremea dictaturii comuniste

*

Când o întâlnisem pe Apara, cu zece ani în urmă, eram tot sub ameninţare, pentru publicarea Doinei lui Eminescu – nu ieşeam din casă, îmi cerusem la vicecancelar demisia, nu mi se aprobase, până chiar am plecat, în 12 aprilie, (împlineam 40 de ani) – trăisem un semestru de (auto)terorizare – tot în jurnalele de atunci voi căuta (romanul Furnici albe?) Când îi explicam lui Radu de ce plecam de la Lodhi la Vinod, argumentasem că e o chestiune de viaţă şi de moarte – ca să vezi.

*

Eu sunt în Academia Eminescu şi Societatea Hafiz (convenită de Vinod cu iranienii, printre care şi d-na Apara – pe mine m-a cam deranjat zelul lui oarecum diluat – dincolo de nobleţea asocierii – pentru Eminescu, în ce mă privea: la Moscova, femeia pe care am întrebat-o de d-na Apara dacă a venit, nimic mai mult, mi-a şi oferit, cu martore, un volum de Hafiz şi mi-a citit public versete). N-aş publica jurnalul şi numai pentru a nu expune aceste femei (cine s-ar fi aşteptat la Iran, făcea Margaret alaltăieri).

*

Visi îmi arată scrisoarea confidenţială a maurului că să scrie visi la iugisi să fie înlocuit românul teacher că face damage limbii române şi rămânerea lui este incompatibilă şi din cauza altor activităţi – aranjează să fiu într-o puşcărie aproape de Bucureşti, ce mai. Visi, rezonabil, că dacă am serviciu şi la amba, plus Doina, a, e de-o sută de ani, păi să-mi văd de treabă. Masih, înainte: să vedem ce zice visi. După: take it easy.

*

Originea indiană a romilor

Cât despre conferinţa lui Weber remorcând partizan Ramayana Iliadei, Agamemnon nu e Rama şi Rama nu e Achile. Dar vastitatea migrantă a legendarismului ţigănesc şi rom, obscurizând criminalitatea de etichetă violent discrimnatoare, la noi, “asupra ţiganilor există o întreagă epopee populară în versuri lapidare, cum şi-au făcut biserică, ce predică le-au ţinut părintele Porgaţie şi popa Mătrăgună cel de viţă bună” (Mihai Eminescu). Dar dacă ar fi cunoscut Mihai Eminescu Ţiganiada? Discuţiile conjuncturale de azi ţin cont mai degrabă de “crima” eliberării din robie a ţiganilor, fără a-i fi pregătit pentru aceasta, vezi Vasile Porojan din povestirea lui Vasile Alexandri, sau aventurează noi origini, precum cea evreiască pentru romi, într-o lectură anume a bibliei, sau în contextul holocaustului.  "se vorbeşte tot timpul de Holocaustul evreilor şi rromii sunt daţi la o parte. Nu ştiu dacă un evreu valorează mai mult decât un rrom şi invers. Toţi suntem oameni (...). Este o discriminare ca romii să nu fie incluşi în categoria victimelor Holocaustului. Atât evreii, cât şi rromii au suferit şi au murit în acele lagăre de exterminare". (Florin Cioabă)

*

Sakuntala, piesa lui Kalidasa, dramatizând genial, povestea de întemeiere a Indiei (Bharat) din Mahbharata, se regăseşte, după mii de ani, tradusă în Europa, precum şi rescrisă în Călin de Mihai Eminescu (inclusiv eufonia/dhvani Călin – Kali – Kalidasa). Vasile Voiculescu provoacă întreaga literatură universală plasând-o pe Sakuntala într-o şatră de ţigani din Carpaţi, cum în Kumarasambhava de acelaşi Kalidasa, însăşi Parvati (“Munteanca”) devine jumătatea lui Dumnezeu, Shiva (Ardhanariswara), în Himalaia (care-i este tată).

            Laolaltă, indienii, romii, românii şi englezii (versiunea scriptorială culto-sakuntalică fiind snob, nemaicolonial  englezească) se pot lepăda de farmecul şi fermecarea lui Dionis îndrăgostit fără leac de ţiganca Rada, alias Sakuntala, în donquijotismul lui. Ideea regală, cu rege ţigan ungur, încă suspicionează etnia jurnalieră. De la Dushyanta la Dionis (din Eminescu, Eliade, Voiculescu), ne trezim în mitul discret al călătoriei alexandrine a lui Dyonisos în India şi devenirea lui ca un quasi Shiva. Suntem însă în răpirea în care ne poartă Urwashi (Kalidasa), Dulcineea (Cervantes), Rusoaica (Gib Mihăescu), Ondine (Gireaudoux).

*

Tangoul Tigrului

In boca de mujeres, un bibliotecario aficionado. Noche de verguenza e amor. Attraction of Latin-American literature is close to obsession. Vorbeşte mai rar, să te pot urmări – aş adăuga, spuneam, şi alţi scriitori bibliotecari, din România, Mihai Eminescu şi Lucian Blaga, apoi, din Europa, Georges Batailles sau Philip Larkin. Îmi face semn să pun căştile. Comprendo. Mai zic, un omenaje por Borges şi citesc, în spaniolă, Nefertiti y Borges. Finalmente, what is your relation with Borges, and read something from your work (râsete). L-a întâlnit o dată, copil, parcă la premiu, apoi l-a citit, ficciones. Confirmată rezerva. Vezi, Sanda, c-am prezentat afişul. Bine că n-am mai zis de Puig. M-a prins şi Marie, ca pentru Georges.

 *

Urechea lui van Gogh la magazinul de muzică. Planeta joacă tango în milonga antarctică, bumerang austral. Ce neamuri pier, cine se crede înghiţitor de săbii. Aş scrie o carte cu un personaj-program ce să se aleagă, în sus, şi de români, pe modelare liberă, lăuntrică şi extra. Că să nu se lase, nu pe tânjală, da de curente vitale, care-I sunt interzise ori extirpate, substituindu-li-se otravă – în cel mai cumsecade caz. Închiderea ortodoxă în sine, pe ce, totuşi, deschidere, am întoarce-o cu prea înalţii, atât de umblaţi, în fond, rezoneuri ai unei condiţii nu numai material diferite. Poate trasul la fund, împiedicarea afirmării în orice direcţie să ne coste. Atât ambiţie cât şi concentrare. Ceva comandamente din Eminescu şi ceilalţi. Ascult canadianca despre orbi – o oarbă ţara noastră, vitriolată de aceiaşi şi aceiaşi agenţi. Lui Borges, orb, nu i-ar fi spus nimic plângăceala dumneaei.

*

I have the skill still to disguise my tears. Si tu mange trop tu deviens trop gros, si tu ne mange pas de tout tu deviens comme un clou. Nu ştiu să cânt în autocar. Ei şi băuseră pe cai. Argentina în opera lui Sir Conan Doyle. Tiempo para el destino. Dacă ar fi un milion, nu s-ar vedea. Vichy nu se compară cu Borsec. Până la Nădlac nu ştii că eşti în est. Atos, căţelul meu, s-o pierdut în lacul ăsta. De haznă la graniţă. Cui a cui armă? On sait qu’elle est une princesse de Wied. Une femme incomprise est une femme qui ne comprend pas les autres, Carmen Sylva. Eminescu Mihail, poeta rumano al que se considero el mas grande de la lengua de su pais…una acusada fragilidad fisica y la obsesion por la enfermedad y la morte, Oceano, Spain,MMIV.

*

Chiar dormea singur şi soţia dormea cu copiii. Aşa că savanţii sacrifică totul inclusiv viaţa de familie pentru a face ceva serios şi durabil în timp. Geniul înseamnă 99% transpiraţie şi 1 la sută inspiraţie! A zis Eminescu.

*

Fete şi băieţi pe drum lung. Mai veniţi. Ei, Toto, fa freddo. India era Eminescu, România e pământ. Nu mai merge romantic. Vezi Kalidasa şi iar abhijnana. Vă anunţ pe toţi că închei Andalo Tango.

*

Peştera lui Paul

Capitolul următor al celui de-al doilea colind lung ar putea trimite la Luceafărul de Mihai Eminescu, Balada Rigăi Crypto şi a Laponei Enigel de Ion Barbu, Domnişoara Christina de Mircea Eliade, la care am adăuga, într-o glosă, şi pe Quatzalcoatl al lui David Herbert Lawrence, ca dinspre Taaroa. Crainicul sau programul operei-balet ar păstra şi astfel reprezentaţia în sfera romantic-ermetic-demonică, nu prea de demult, neanacronică măcar prin violenţă-nonviolenţă (poetică, onoraţi sahrdaya, cititori-auditori cunoscători).

*

Planul lui Dumnezeu şi Grădina Maicii Domnului

Lumină dulce, clară,

O, maică prea curată

Şi pururea fecioară,

               Marie!

Vom ţine minte întotdeauna pe Ioan Paul al II-lea recitând, în româneşte, la Roma şi în Bucureşti, Rugăciune – către Maica Domnului – de Mihai Eminescu.

„Mâine mă voi duce în România. E prima dată când merg într-o ţară în care creştinii sunt în majoritate ortodocşi.” (6 mai 1999). În avion: „Noi am declanşat cearta, nu avem noi acum dreptul să stabilim pacea” (1). (Toate ziarele centrale româneşti au publicat discursurile papale şi patriarhale din zilele de 7-9 mai 1999, de unde sunt luat citatele atunci când sunt menţionate alte surse).

Adresându-se iarăşi, la întoarcere, credincioşilor din Piaţa San Pietro, în 12 mai 1999, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea , înainte de a-şi rosti, încă o dată în româneşte, „bucuria pentru întâlnirile de neuitat trăite în Bucureşti”, a sintetizat, în şapte puncte, luminile vizitei sale în România, ca după „planul lui Dumnezeu”, în „Grădina Maicii Domnului”: „Gândindu-mă la situaţia politică existentă până nu cu mulţi ani în urmă, cum să nu văd în acest eveniment un semn elocvent al lucrării lui Dumnezeu în istorie? A prevedea o vizită a Papei ar fi fost atunci cu totul de negândit, dar Domnul, care călăuzeşte paşii oamenilor, a făcut posibil ceea ce din punct de vedere uman părea irealizabil”; „Amintind că, după o răspândită tradiţie populară, România este numită „Grădina Maicii Domnului”, aş dori să o rog pe Sfânta Fecioară, în această lună care îi este dedicată, să înteţească în sufletul creştinilor dorinţa deplinei unităţi, pentru ca împreună să fie ferment evanghelic. O rog pe Maria ca iubitul popor român să crească în valorile spirituale şi morale, pe care se fundamentează orice societate pe dimensiunea omului şi atentă faţă de binele comun. Ţie, cerească Mamă a Speranţei, îţi încredinţez mai ales familiile şi tinerii, care sunt viitorul iubitului popor al României”.  Harul divin-omenesc învăluie, în mai dreaptă, înaltă judecată, identificarea şi recunoaşterea ortodoxiei româneşti: „Cu acest pelerinaj am dorit să aduc un omagiu poporului român şi rădăcinilor sale creştine, coborând, conform tradiţiei, din lucrarea evanghelizatoare a Apostolului Andrei, fratele lui Simon Petru”; „Recurgând la izvoarele sale culturale şi spirituale autentice, România a moştenit cultură şi valori atât de la civilizaţia latină – cum atestă limba însăşi – cât şi de la cea bizantină”; „Naţiunea română s-a născut o dată cu evanghelizarea şi în Evanghelie va găsi lumina şi puterea de a-şi împlini vocaţia de a fi punct de confluenţă a păcii în Europa următorului mileniu.”

*

Frica de Orient

            Eu sunt în Academia Eminescu şi în Societatea Hafiz (convenită de Vinod cu iranienii, printre care şi d-na Molavi – pe mine m-a derajat zelul lui oarecum diluat – dincolo de nobleţea asocierii - pentru Eminescu, în ce mă privea: la Moscova, femeia pe care am întrebat-o de d-na Molavi dacă a venit, nimic mai mult, mi-a şi oferit, cu martore, un volum de Hafiz, şi mi-au citit public versete).

*

            În trecere prin Paris, D. Murăraşu, e pe 88, îmi trimite “Nemuritorul Eminescu”. Următorul program al ancademiei: Poezie şi nemurire.

*

            The Sunday Statesman: International Academy Mihai Eminescu – Talk on Poetry and Immortality by Professor D. Murăraşu.

*

            The Sunday Stateman / Today in Delhi (a treia):/ International Academy Mihai Eminescu – Release of book, Norul Vestitor – Romanian mandakranta version of Kalidasa's Meghadoot; a programme on poetry.

            D 5... p.m. Mai jos, aceeaşi coloană, Exhibitions (a treia):

            Colours invented by Children. The International Academy Mihai Eminescu.

            D5, 10 a.m. Ai un ziar românesc din 27 noiembrie, de două ori cu numele lui Eminescu?

*

            La clasă lucrarăm Bacovia, Cantemir şi Euthanasius, as in Eminescu-Eliade-Kostler.

*

Furnici albe

            Să fie zece ani de când între sonetul de mesteceni şi izvorul Eminescu... - Funcţionara din Cişmigiu... - Chiar adineauri între un arbore de furnici albe... - Globulele mele... - Şi alt arbore de furnici albe... Pe zidul celălalt... - Mă laşi să-ţi povestesc?

*

Maica Medeea la Paris

            (Eminescu, în miez de pâine). Nişte chestii contează mai ales când t sprijini pe ele până la ultimul punct, până la gravitaţie - îţi dai seama ce bine m-aş fi înţeles cu Eminescu – frumoasă sunt, bucovineancă sunt, materialistă nu, exact ce-i trebuia. Nu-ţi rezistă nici morţii, mai ales dacă sunt argonauţi. Dr. Iason, te rog deranjează-te şi mănâncă.

*

            Nu mai mişti. Manuscrisul. Ierusalim. Blestem. Algocalmin în varză. Moise, Krishna, Buddha, Christos, Mohamed. Medeea vrea smirnă de acolo. Un dumnezeu născut în altă climă, purtându-te în altă lume. Câinele latră. O vertebră şi degeaba-ţi merge mintea. M-ai văzut la mormântul lui Eminescu.

*

            Pentru Mexico am recitit Eminescu Noul Testament după catehime catolic şi ieri Baudelaire opiat. Ficţiunea antropologică individualizează şi dă şi culoare lingvistic-geografică vieţuirilor pe lungi perioade. Dar poate fi şi o însumare a reacţiilor în timp de exemplu la ciumă, la violenţă, la Dumnezeu.

*

            Cred că am convins-o că fata Blanca din Făt Frumos din Tei şi Povestea Teiului se sinucide oricum moare în înscenare cosmic-amoroasă.

*

            Alicia leit Veta. Nicole cu-al ei ilizibil nombre d'or. Maria guadelupana. Agencia de inhumaciones – excelencia en servicios funerarios. Vii fără morţi, morţi fără vii. Doina şi Nelu contra legionarilor, Mircea şi Nelu contra regelui, Nichi şi Nelu contra lui Eminescu, Strul şi Nelu contra universităţii, Augustin şi Nelu contra românilor. Vetala transpirase sub cadavru.

*

Buddha şi colonelul

            Printre buddhişti şi budhiste în exilul tibetan  în Himalaya – colonelul mai înainte la Badrinath în căutarea lui Alecu Ghica pornit, post-legendar, din Puri – în Delhi pe Jamuna, în New York, câţi buddhişti sunt în România, sunase întrebarea, pe tablă erau scrişi Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade Serciu Al-George, Nicolae Zberea, ar fi urmat Academia Eminescu, cum mor indianiştii, câţi buddhişti sunt în Moscova, acum, în infernul bibliotecarelor lumii mânuind cărţile bărbaţilor, cu ucigătoare tandreţe, şi-aşa asediate, cu vise şi panici pentru cei de acasă, grija de copii, păcat că nu le şi dau romanul, amintire şi achiziţie, a nu fi rău de mâncare şi a bate câmpii pe ploaie, pucioasă pe Moscova din senin din iarbă verde, negazonată, câte Anglii ar încăpea aici şi niciun englez, nici Churchill, romanul şi l-ar fi putut şi atribui prin proprii renunţări benevole, cu vreo înjurătură pentru autor, măcar pentru eros avatar, când nici colonelul şi probabil nici Buddha nu ne-ar vedea bine.

*

1.      O cioară abia ieri dimineaţă. Tot asta. Am intrat incognito, la New York, în Consiliul de Securitate, când irakienii intrau în Irak, în India am petrecut sub neobişnuita guvernare a lui Morarji Desai, intervenţia lui Nehru-U Thant pentru salvarea deţinuţilor politici români în anii 50 în Bucureşti, n-am găsit cerneală nici la Tretiakov, nu mai ştiu ce-a fost în Lisboa, întrebaţi-o pe Catherine, că la Berlin am ajuns în toiul războiului Persic, au murit din greşeală nouă englezi, dar s-a şi terminat golful, cât eram acolo, ca acum, picarăm pe 16 august, cum aş fi fost la Rucăr în 1868, şi într-o săptămână tot tacâmul, aseară la Conferinţa de presă, Gorbaciov ironizase, nemaibuddhist, generalii, colonele, Umorul însă fusese la mitingul lui Elţân, Olia a votat cu el, are ea băiatul bolnav că altfel ar fi venit la Academia Eminescu în 805, Gorbaciov nu vrea decât puterea pentru el, şi de-aia se pusese bine cu armata, a văzut el acum că tot poporul e mai tare şi l-a scăpat, Saşa a mai fost la cinci mitinguri pentru Elţân, contra Gorbaciov, acum pentru amândoi, Nauta zisese, în biblioteca Lenin că să nu apăr prea mult un lucru, în Medvedkovo, când Saşa luase pepenele, un armean vociferase că de ce cumpără ruşii, eu între ei, să mă fi văzut, colonele, plecase, află că s-au potolit, am împiedicat un război civil, am luat taxiul, acasă îmi cânta şi pe viu aria lui din film, liubovniţa i-a fost măritată de cinci ori, din bogat în mai bogat, colonelul de acum e bătrân aşa, părăsisem biblioteca Lenin şi vinul griuzin pe un dans bharatnatyam, se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă, un artist, mai conchide Saşa, trebuie să aibă nevastă frumoasă, cum să nu găseşti cafea la un artist şi uite că a uitat-o, nici în bibliotecă nu era, ce mai strigasem jos comunismul, în Kremlin, şi el prelua, cum face cu pianul când mai trage o pavaroteală, dar ăla e miliardar, cu aceeaşi voce, Gorbaciov e un mare actor, el a aranjat puciul. La Academia Eminescu, Lioba din Munchen a gustat aerogramele cu hai-ku-uri ale lui Bushan, Lars a aflat de alamkara, cu basarabenii am convorbit româneşte în zilele elţâniene, ruşii din Tiraspol nu sunt şi cei de aici, frumuseţea morţii, până şi aici, poate da o idee de nirvana, l-am sunat pe Gorbaciov, vî niet Buddha, cine n-a făcut curte comunismului, mă culc învins, întru pohorenia de mâine.

*

            Deşteptul de Saşa ar fi cântat din Puşkin în Academia Eminescu, vezi mozaicul din Kievskaia. Ploua şi nu mai plouă. Cum nu se traducea pe sine Blaga voindu-se numai sine românesc, singurul aplicabil universal sieşi, ci tot întoarcerea lui Eminescu anihilează invazii.

*

            Mi-ai cobit makam, bibliotecarele din Şiraz m-or înşira havuz cu ucaz, colonelul nu cred că a scris un vers în viaţa lui, a transcris din Eminescu, vezi, el avu despre literatură o părere negativă, chiar buddhismul îi e schopenhauerian-comunist, până la grad, l-a cunoscut, totuşi, mai bine pe Buddha decât pe Gorbaciov, ceea ce nu i se întâmplă lui Gorbaciov, nici cu Siddharta, nici cu Eminescu. L-am pomenit la tv Montecarlo, văzut în Folgaria, împreună cu San Francesco, asta e metoda şi-n Academia Eminescu, niet obsolescenţă la poeti di granda.

*

 INDOEMINESCOLOGY

*

Public Address to the President of India, H.E. Shanker Dayal Sharma, at ceremony  of  Receiving  Honorary Doctorate, Bucharest University

            Your Excellency Mr. President of India, Sharmaji,

Your gracious meeting offered to Romanian specialists in Indian studies, mainly from Bucharest, here, it's a high honor, a stimulation and also a consolation. For it's a tragic issue of Stalinist-Communist dictatorship that best thinkers, Indologists included, were jailed. But riks and slokas from Vedas and Upanishads were still communicated by Morse alphabet.

            We feel getting, at last, a free way to knowledge of Indian spirit and culture. Perhaps the moksha/salvation was the most appreciated quality of Indian spirit, together with Christian, Indian and universal dharma and shanti.

            Mihai Eminescu, Romanian national poet, declared himself a Buddhist as an empowered Christian. During more than 15 years I had talks and letters about Mihai Eminescu, mainly in and from India, but also other continents; they make some personal and Indo-eminescological history in an epistolar novel I had honor to dedicate to your excellency, Mr. President of India, Dr. Sharma ji.

            Kind of field researcher, I taught Romanian, between 1977-1984, at University of Delhi, while Prof. dr. Prabhu Dayal Vidyasagar was teaching Hindi at Bucharest University.

            My mother has just died before and so India became my mother – now it was no problem how good India was to me, but how good was I to her.

            I am grateful to legions of people in India, from great writers and professors like Amrita Pritam, Ageya, Nagendra, R.C. Mehrotra, Gurbakhsh Singh – former vicechancellors of Delhi University – to my colleagues and students in the university.

            Surely the exchange of teachers between universities is a must.

            Suppose India and Romania would have their cultural centers in Delhi and in Bucharest respectively, smaller and in a way more cultural cities like Iaşi, Cluj, Timişoara, Râmnicu-Vâlcea, for Romania, and Bhopal, Bhubaneshwar, Chandigarh, Bangalore, Trivandrum for India may be taken in consideration.

            Romanian-Indian Cultural Society, started recently, in 1993, beyond university and formal scientific research on Indology, is trying to gather interested people in different topics of Indian culture. Many young and gifted persons are eager to study Indian arts, dance and music, to be on scholarship in their dreamland.

            We can only slightly open a door toward an endless realm.

            Finally, I will dare to evoke a very special Indo-Romanian tradition dealing with human freedom and make a call for your judgment.

            Early 1990's Romanian new press acknowledged both India's international support to political prisoners and their recognition to pundit Jawaharlal Nehru who provoked a visit of then UN Secretary General U Thant.

            Dr. S. Radhakrishnan, when vice president of India, made shorter the sentence of poet Radu Gyr.

            As a representative to UN International Association of Educators for World Peace, I request now, Mr. President of India, your high intervention that Mr. Ilie Ilaşcu, parliamentarian, jailed in Tiraspol, for only guilt of being Romanian, to be liberated.

*

The International Academy Mihai Eminescu

            First draft – 1991 – to be completed by acknowledgments, other names of poets, thinkers, artists, translators, eminescologists, educators, desiring to be together unto poetry/shanti.

            Albania, Argentina, Australia, Austria, Belgium, Brazil, Bulgaria, Canada, Czechoslovakia, Chile, China, Denmark, Egypt, Finland, France, Germany, Greece, Hungarx, India, Iran, Irak, Israel, Italy, Japan, Mexico, Moldova, Netherlands, New Zealand, Nigeria, Philippines, Poland, Portugal, Romania, Senegal, South Africa, Spain, Sweden, Switzerland, Tanzania, Thailand, United Kingdom, USSR, USA, Yugoslavia

            MEMBERS / HONORARY INVITED

            Rafael Alberti, Robert Bly, Emil Cioran, Rosa del Conte, Yolanda Eminescu, Evgheni Evtushenko, John Fowles, Vaclav Havel, Daisaku Ikeda, Eugen Ionesco, Octavio Paz, Amrita Pritam (president since 1981), Salman Rushdie, Leopold Sedhar Senghor, Bogdan Suhodolsky, Grigore Vieru.

            MEMBERS AT LARGE

            Anna Aalten, B. Abanuka, Tawfik El Abdo, Prachoomsuk Achava-Amrung, Ioan Alexandru (organizer), Ion Andreiţă, O. M. Anujan, Lourdes Arizpe, Werner Bahner, Andrei Bantaş, Romano Baroni, Georges Barthouil, Al Bayati, Enric Becescu, Eva Behring, Amita Bhose, Danuta Bienkowska, Carlo Bernardini, Eveline Blamont, Ana Blandiana, Lucian Boz, Ion Caramitru, Margaret Chatterjee, Mary Ellen-Chatwin, Mihai Cimpoi, Silvia Chiţimia, Henri Claessen, Georges Condominas, Lean-Louis Courriol, Robert Creeley, Petru Creţia, Marco Cugno, Nicolae Dabija, Rodny Daniel, Nilima Das, Sisir Kumar Das, Mahendra Dave, Guenther Deicke, Francis Dessart, Stanislaw Dobrowolski, P. Vidyasagar Dayal, Metoda Dodic-Fikfak, Mihai Drăgan, Livia Drăghici, Jules Dufur, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Anton Dumitriu, Monika Egde, Christian Eggebert, Didona Eminescu, Roland Erb, Jiri Felix, Galdi Laszlo, Roy Mac Gregor-Hastie, Al Giuculescu, Allain Guillermou, Herbert Golder, Klaus Heitmann, Helena Helva, Gerard Herberichs, Carmen Hendershott, Anna Hohenwart, Peter Hook, Alexandra Hortopan, Kazimiera Illakowiczowna, Philip Iseley, Judith Isroff, Ion Iuga, Vilenka Jakac-Bizjak, Rafik Vihati Joshi, Elena M. Koenigsberg, Maria Kafkova, Iuri Kojevnikov, Henrik Konarkovski, Omar Lara, Leonida Lari, Maria Teresa Leon, Catherine Lutard, Keshav Malik, Muhamed Maghoub, Fidelis Masao, Liliana Mărgineanu, Pino Mariano, Constantin Mateescu, Anna Mathai, Dumitru Matkovski, Charles Mercieca, Ion Milos, Baldev Mirza, George Munteanu, Chie Nakane, Ion Negoiţescu, Wanda Ostap, Ayappa Panikar, Sheila Pantry, Daniel Perdigao, Augustin Petre, Irina Petrescu, Max Demeter Peyfuss, Jane Plaister, Franco Prendi, Carlos, Queiroz, Zorica Rajkovic, Lisa Raphal, Peter Raster, Ruprecht Rohr, Marcel Roşculeţ, Mario Ruffini, Angelo Sabbattini, A. M. Sadek, Zeus Salazar, Patricia Sarles, Monika Segbert, Joachim Schuster, Vinod Seth, Satyavrat Shastri, Andrei Simic, Norman Simms, William Snodgrass, Mihai Stan, Dumitru Stăniloae, Sygmunt Stobersky, Sanda Stoleru, Sorin Stratilat, Arcadie Suceveanu, Eric Sunderland, Bathelemy Taladoire, Akile Tezkan, Eugen Todoran, Fernando Tola, Mona Toscano-Pashke, Urmila Rani Trikha, Kliment Tsacev, Mihai Ursachi, Bruno Uytersprot, Nelson Vainer, Isabela Valmarin, Dimitrie Vatamaniuc, Romulus & Mihu Vulcănescu, J.L. Vig, Brenda Walker, Xu Wende, Reinhold Werner, Rudolf Windish, Mario Zamora

            MEMBERS IN MEMORIAM

            Anna Ahmatova, Sergiu Al-George, Gheorghe Anghel, Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Barbu, Lucian Blaga, Samson Bodnărescu, Alexandru Bogdan, N.N. Botez, Petre Brânzeu, Victor Buescu, Anta Raluka Buzinschi, George Călinescu, I. L. Caragiale, Iorgu Caragiale, Toma Chiricuţă, Pompiliu Constantinescu, Aron Cotruş, Ion Creangă, Dimitrie Cuclin, Mihail Dragomirescu, Mircea Eliade, Gheorghe Eminescu, Gheorghe Eminovici, Franyo Zoltan, Galgi Laszlo, Gala Galaction, Mozes Gaster, Onisifor Ghibu, Petre Grimm, Ion Goraş, N.I. Herescu, G. Ibrăileanu, Nicolae Iorga, Petru Iroaie, Josef Sandor, Ivan Krascko, Mite Kremnitz, Franco Lombardi, E. Lovinescu, Titu Maiorescu, Alfred Margul-Sperber, Veronica Micle, Matei Millo, Gheorghe Nedioglu, Constantin Noica, Ramiro Ortiz, Sylvia Pankhurst, Vasile Pârvan, Perpessicius,  Ioana Em. Petrescu, Gheorghe Pituţ, Miron Pompiliu, Augustin Z. N. Pop, Cornelui M. Popescu, Aron Pumnul, Salvatore Quasimodo, Ianis Ritsos, Mihail Sadoveanu, George Bernard Shaw, Ioan Slavici, Nichita Stănescu, Carmen Sylva, Carlo Tagliavini, Fani Tardini, Vasile Văduva, Tudor Vianu

*

           

Ek shanti

            Left in Dodona I ask Mahesh what I thought in the night for the poets communicate apofatically awakening poets' killers even I am not Eminescu reincarnating Zalmoxis in Dacia then Egypt via Espagna following Ihesu in Himalaya that I am seeking Him see Margaret this Denmark of love left to all of D's.

*

Waste

            Almost sound in all inheritage blood and brain

                        spread at imaginary wolves visits

                                    jumps on temples forests Eminescu

*

            yes in Kali kalidasology with Eminescu's Calin

                        at death centenary clowning clow

                                    masochistically Kali home laughed

*

            Contemplative obedient epics with my fellow

                        countrymen my only wish Eminescu's

                                    to die unto their better half

*

            Mahavira of late old gods ladies evangelizing

                        one recited from Eminescu in the end

                                    changing house by country of fools I left

*

            Rodny in academy Eminescu inviting me to be

                        professor of European anthropology

                                    while writing of a personal anthropology

*

            Yoga not permitted in this case sometimes Milarepa

                        in our discussions before Eminescu

                                    eating the heart of ghost in the hills

*

            Influenced Hillerin calling Brenda for debt

                        at noon in Eminescu bookshop

                                    like in Cambridge with hound

*

            White flower from you intended for the corps

                        of the logician I've told was early

                                    and nowhere Eminescu's tomb either

*

            Alibi also soon daylight like in Brashov

                        hadn't as bad returns as presciences

                                    just take Buddha as poet Eminescu

*

            A zone of solitude around everybody one's life

                        imagine indeed how lonely Eminescu was

                                    saying I am a Buddhist just being too Christian

            His zone touched here heretically on beheading

                        hayavadana like ardhanariswara also

                                    thinking like Mir to Veronica

*

            Depict paintings like in Kangra Eminescu

                        valley valleology colored eyely  sight

                                    intellectual reconcept photograph

*

The Buddha. Letters from the buddhahood to Eminescu

            Under all circumstances you seem to be under the observation of the intelligence-people of your own Socialist Country who are doing this social service to harass you a great deal in any near future and certain people including the “ambassador” (the mathematician one!) in the Romanian Embassy here in Delhi are trying to molest your good name in India by spreading rumors about you and your being a “rogue” and say to people here that “you” are going to be exiled from Romania and/or are going to be punished in some way. You are simple sincere poet like Mihai Eminescu and all your life you will remain simple & sincere to Romania as you always expressed and praised Mihai Eminescu and worked sincerely for the cause of deeper understanding between India and Romania.

*

            I also published Mihai Eminescu's poem on page number 11 viz. The Elfland Damsel and in a footnote told how great a poet Mihai Eminescu was and how many new Romanian poets he has influenced. But this sick person, the very much sick person, your Romanian ambassador Mr. Mitu Nicu spoiled everything by raising a lot of hue and cry and luckily he also revealed the very confidential things of your government that they were about to frame cases against you and were about to “exile” you from Romania and that you were a “rogue” and argued with me for five hours (from 4.45 p.m. To 9.50 p.m. On 18.9.1979) in the Romanian embassy about many things on page 9 and also criticized why this person Gheorghe Anca who is not a poet at all and is not a representative of Romanian poetry has had been published by me in their National Day issue and of the magazine and if you had written the introduction (I wrote it myself) and if the photograph and poems were supplied by Anca?

*

            I like to confirm our “International Academy Mihai Eminescu for Culture. Poetry & Arts” and also the Eminescologistic human love for human race. I am happy that “Tagore Institute of Arts” (India) and “Hafiz Iran Society” (Iran:Teheran) are all cooperating with us and in 1989 we hope to reach Bucharest at his anniversary.

*

            I attended then the full Mexican Week celebrated in New Delhi and met poet Octavio Paz of Mexico who writes in Spanish. There also I mentioned you and hundred Romanian poets. I saw through 15 days World Trade Fair in November as also we had a British Council workshop on Poetry on November 27^th where my two poems were taken and one was cyclostyled for discussion. Mention of International Academy Mihai Eminescu is very automatic then. It penetrates the ears of the listener: “100 Romanian poets”.

*

            You mentioned about Iasi's letter demanding a sculpture of Eminescu. (From Iaşi, on the North of the country – which country? India or Romania? Did you publish a bust of Eminescu in any of I.A.M.E. Books? Did you? I didn't create any such thing). You can send him a photocopy of any of the busts of Eminescu. I didn't meet Mrs. Pratima Kumar. If I can put a statue of Eminescu in our front garden I send you a copy after the same – among the palm trees. I expect you very much at “India in World Literature” in Delhi University in February 1985. But a bust of Eminescu in the garden should be put now. Nana must have come back from Transilvania. Nana is always in touch with me. We have no distance between ourselves when she is a day-light child of India. You are a “midnight” child of India, working late in night on its topics and tell Rushdie I am the “Shame”.

            I hope Nancy can work a ceramic bust of Eminescu – lower portion in Green, upper in Lotus flower colour.

            Here alone I.A.M.E. is saddled, in a seal, on his birthday.

*

            Eminescu Science Poetic meeting with best actor reciting our academy's chief Mr. Eminescu – poetess Ana Blandiana of “When Trees have eyes” fame – it is impressive mention of varied subjects we have tried to touch about Indo-Romanian relations in a binding step on a cement platform. Yesterday, I put my records straight, one step ahead about great Romanian sections of my papers to search for all bits of papers, envelopes, chits, notes, letters, magazine clippings, poems, translations, etc. about Romania and yourself and our dear poets from Romania who came in touch with their poetry and unknown faces and common hearts and greatest arts and equal parts in our activities under the International Academy Mihai Eminescu. This I did to write something about us and our works for common knowledge and to present some written note/paper to the new journals which your department of Modern European Languages has started and sent me two copies -one of each journal for contributing material. I am giving some (European) translations of poems including  Romanian poems, including my poem on Eminescu “Why Eminescu came to us...” (Its Romanian translation printed I never received dear Anca, as it was published. Why didn't you read this poem or its translation at Eminescu evening to Ana Blandiana). I added three or four lines to this poem retyping it yesterday to make it true international in scope:

“It was an Eminescu life given to poets at Versailles -

And Eminescu is no different or indifferent to Nagasaki

Eminescu is emancipation of at least South Africa

A running word for soft speaking Vietnamese

Or why should Eminescu come to life out of time

Eminescu is a necessary word and a necessary line

He has in his abode met all the more Tagore

Pushkin for a recall and has met Subramanian Bharati

Eminescu is now a pearl in every oyster of the mother pearl Earth

To be able to swim on seas at ease

Or why else should Eminescu come from beyond the oceans swimming towards eternity...!”

            The underlined words in ticked lines are newly added and some stray words removed e.g. “lovely”  in following:

“Eminescu is the name of Rudraksha bead in every day rosary.”

*

            Subject: Eminescu bust by sculptor Ion Mândrescu & matters of Book/journals exchange, etc. with Romanian Educational Library & and poetry exchange with individual Romanian poets in Eminescu Year.

            Thank you for your dated nil on 15.4.1989 and I was at International Academy Mihai Eminescu in fact waiting for Ion Mândrescu created bust which is however still awaited. If there is some technical difficulty you can get sent its pictures and/or articles and essays appearing about it in papers, as clippings, for our file and general reference purpose to others who may need.

*

            You can write to them that you can read a paper on Eminescu in/and folklore: i.e. Eminescu used folklore themes for his poetry, and has himself become a folklore theme in Romania.

*

EMINESCU, A FOLKLORE...

(by Vinod Seth)

They call Eminescu a poet, a gem

I always called him a diamond

I called him folk-lore

He, whom we call Eminescu

Hardly separated from the air anywhere

A poet called him a tree, an echo

But he who is as clear as stones in the brook

Is a smoothened dazzling diamond

Never from mountain poetry is torn

Eyes from his Brancusi bird

Fly high to sit by his bust

Ion Mândrescu, the artist of skill

Takes away poetry from his crust

And hangs on him the diamond bullets

To let him be the martyr in revolution

Poet he was, but poets don't die

Eminescu was the folklore of revolutions

He hung poetry like muslin cloths

On his face a smile in store

Folklore made Eminescu and Eminescu made folklore

A Hindi, Sanskrit base as before

Eminescu took a round of whole this globe

Poetry beheads him, gives him folklore

Eminescu sings an epic tune to us

Eminescu we hear on telecom

Then we ask him May we come in?

Eminescu say Yes if you glass cut the rocks

            P.S. You will be pleased   a sculpture (a woman's head in brass in French Museum's collection, made by Bruncush, was recently exhibited in the National Gallery of Modern Art, which was the first sculpture I saw from Bruncushi. If more than one busts of Eminescu are sent may be we can give them to some institutions.

*

LIBERTIES...

(By Vinod Seth)

Death in the year of Eminescu's death

Better than Romanians speak

And speak they 25 years ache

Achile's heal has kicked Ceausescu's head

And with bullets riddled his face

We wouldn't dare a return

While dying he doesn't look as young

As much as in publicity photographs

which his ambassador has to give or gave

Liberty

Only you are young

Noe live with Romanian grace...

Up and up on this hill is love

Then on the peak is a flag

Brancusi has put there a slab

Romanians call it Eminescu's grave

Up on the hill one year is past

Up on the hill a look down is cast

Flags fly 80 000 at half mast

Revolution is like those of the French

Like Shiva's dance on Christ's cross

They had a thirst for poison, had to quench

The people had told at last who is the boss

Christmas said it is Santa-Claus

Death said no! he has worn my dress

The only liberty is on peoples' face.

Now will you read my poem again

Yes if my all friends are slain

And only free self of Romania is again

This army is friend of the poets

The army is Eminescu and also his poem

Eminescu at his death centenary awake

Has turned the quick most page

Salutes to people, to Eminescu, to army

Government's area TV serial case

*

            Namastai. By 1995 we will be together 101. The 1 is mine. The rest is fine. A legless and a handless mad one in Eminescu post-ardhanariswara. Mateescu renamed and divorced me in his novel after India, Vulcănescu used initials (my name prohibited) and Iuga put your dedication as for himself. Part of your autobiography in letters to me I take in this novel (acknowledging it here and at the end like Salman Rushdie).

*

            Perhaps Umesh Mehta would publish this, for India, Stephen Gill for Canada, Sokka Gakay for Japan – even for having something from Romania, if not for challenging purpose burried inside and belonging to many agonies between ancestralities and newagers, between indology and creation, as at Christ's death and after Eminescu's. About credits of the book ask Pirandello.

*

            Mais, a Bucarest vous ne pourrez plus exercer vos dons litteraires et artistiques comme a l'Academie Eminescu. Que ferrez-vous?... Vous avez une grande activite en ce moment, avec les traductions, le roman “fourmis blanches” - qu'est que cela veut dire? et les enfants que vous faites chanter.

*

            The words that are used in our daily routine. Relations, colors. Interrogations, persons. A fi, simple expressions. Conversation, Dictation, Vocabulary, Masculine and Feminine, Opposite words, “caloianul”, counting, days, parts of the body, Danube, negation, “Noi avem castel frumos, ran-tan-tiro-riro-ran”, singular-plural, Încurcătura play writer, neuter, poem by National poet “Mihai Eminescu” Peste vârfuri, vry simple outlook of the Latin language and its comparison with Romanian, Slave, Tempus acquierendi et tempus perdendi, Vergilius father, Dante, Ante homines vita et mors, bonum et malum, past present and future tense, Sunt lacrimae rerum/sunt lacrimi în lucruri/that the things have tears in these, we have discussed this philosophically and with Eminescu writing Luceafărul, “Glossa” - most of the students remembered the first line of the poem “vreme trece vreme vine” - how to answer the question, these are practised from the Romanian booklet edited by the “George Anca” our teacher, story by M. Eminescu “Poveste Indică”.

*

            Discussions on the topic “Murinda Shivratri” which was written by our “Sir”. Announcement of the programmed broadcast at the radio on 22.2.83 at 7.30 p.m. on the short wave band. Exhibition at the class teacher's house, including the books of Eminescu, Arghezi, Blaga, Bacovia, Barbu, Calinescu etc. Announcement in the class, especially of the book “Istoria literaturii române de la origini până în prezent”. Poem “Rondelul oraşului din Indii”. Reading and translation of the poem into Hindi. Visit to the teacher's house to see the exhibition. There we recited the poems. Our teacher's friend Mr. Iuga also recited the poem. The photograph of the speakers are also taken. We read from the G. Călinescu book also.

*

            Discussion on the Meghadut (Romanian version) which is written by Kalidas and its Romanian translation was done by our teacher (G. Anca). In which discussed with us on the following words: Norul – clouds. Vestitor – Messanger (one who gives the message). And he compared these words with the following lines given by M. Eminescu: Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri / Şi niciodată n-or să vină iară.

            “Mai am un Singur Dor”. Teiul sfânt like baniyan tree. Apele plâng clar izvorând din fântâne (i.e. clear water weeps from fountains as springs). Quotation: “Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour din marea de amar”. In this the significance of nour and marea de amar was justified.

            Sergiu Al-George (Indologist): Translator of Gita into Romanian. Classical master pieces and modern Romanian archaic and universal. Mare de amar by Eminescu and Mare de-ntuneric by Lucian Blaga.

*

            Singurătate by M. Eminescu, comparison melancolie/vers with soka/shloka.

*

            Origini. Crainic – Nostalgia paradisului; Mircea Eliade – L'eternel retour. Lucian Blaga – Spaţiul Mioritic, Eonul dogmatic. Spengler (German philosopher). Vasile Pârvan, Idei şi forme istorice. Historical personalities and literary books: Nicolae Cartojan, Istoria literaturii române vechi; cărţile populare în cultura română. Polyhistors: Miron Costin, Dimitrie Cantemir (18^th cent.), Ion Eliade Rădulescu, M. Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, B. P. Hasdeu (19^th century), Nicolae Iorga, Ovid Densisianu, G. Călinescu, Mircea Eliade (20^th century). Famous novels of the different centuries, like Răscoala and Ion by Liviu Rebreanu and Geniu pustiu by M. Eminescu.

*

            You next ask me about any work I have been doing on Eminescu, and the answer to that, alas, is that I have not really touched on his poetry or prose for many years; not since to Introduction to “Luceafărul” I did in Miorita back in 1977, an essay I am sure is in the university Library there in Bucharest.

            The Eminescu celebration seems to be building up considerably. My co-editor of Miorita Charles Carlton has prepared a special supplementary number of the magazine with Tom Perry, and we are cooperating with Brenda Walker of Forest Books (London) in publicizing her new translations of the poet's works. Other than that, there is really no way to do more here. I am afraid as the years go by, it is more difficult to interest any among my colleagues in Romanian culture.

*

Indoeminescology

            His lyricism and Thought, his human being, too, can be taken as a pattern not only with literary or national determinations but also for an universal Anthropoetry, namely inner roots and chances of the self in our world of continuous challenges.

*

            There are not from out Eminescu's poetic universe the concepts and anthropologies of some modern Romanian creators and thinkers, like Vasile Pârvan's anthropomorphous creative rhythm, synrhythmy, aphrodisiac mind, Lucian Blaga's mythosophy, stylistic bottom, metaphysical transnaturalism, George Călinescu's real elements, Eugen Ionescu's nu, Mircea Eliade's genealogical myths, Hyerophanies, categories of the sacred, Dimitrie Cuclin's ethics of expressive essence, Ştefan Odobleja's consonantic psychology, Octav Onicescu's cosmological mechanics, Constantin Noica's Romanian philosophical utterance, Mircea Maliţa's clio-mathematics, Mihai Şora's metaphysical anthropology, Romeo Vulcănescu's horal phenomenon.

*

            We should be tempted within this Congress to analyze some paradigms like inverse nostalgia and reciprocal metamorphosis, the intensive voluptuousness and general transparence, the retrospective lucidity and the paranymph.

*

            In Eminescu's modality (correspondence), the model – different from the mode (kind) or fashion (Romanian “modă”) is the angel-woman (model) for the daemon in eye of a painter. The zoomorphic models are concentrating upon the analogy with the bees (maternal state model), the infusorian (model, the bugs (French “model”), the tomcats (kind of Hoffmanian humor) etc., and they totalize the vision of instinctive life, “eating and reproduction, reproduction and eating”. But if a human insect signifies a social metaphor for a woman enslaved by work, “king eaten by moths” is an inverse model (dodia) of specific Eminescian contexts involving cultural chronophagical modes (kinds) of life and modes (fashions) of thought.

*

            Anthropomorphism is one of Eminescu's long poems, occasionally composed in 1875,  published integrally (69 stanzas) posthumously only in 1952 (then, the poet returned from his philosophical studies from Berlin was 25).

*

            This is not a direct myth for it opposes other Romanian-Eminescian works like the poem Călin, as well as the myth of Maiastra bird (Miradoniz, Memento mori, etc.): a parody of Leda's possession by the pagan god. The fairy cosmic anthropomorphisation of the erotic flight (Zburător) and the mystic feminization of the love in Maistra (the Phoenix seems to be male) overtorn into improvisation (impromptu) a (porno) comic and consequently human anthropomorphosis with the allusion (dodia) of the primordial ritual sterile sexuality. The bird – a poor coquette hen or an angel – who has not a proper birth can not be tragic.

*

            Brancusi's reading from Milarepa and his journey to India (1938) go together, as well as his Endless Column continues Eminescu's Glossa.

*

            Translating into Latin the Buddha's four noble truths – suffering, origin of suffering, cessation of suffering the eightfold way leading to the cessation of suffering: dolor, doloris ortus, doloris inferitus, octopartita via ad doloris sedationem, Dhamapada – Artur Schopenhauer has identified morally the bikkus and mandicant order of St. Francisc. Sometimes, the philosopher's disciple, Mihai Eminscu, took again the way from Latin to Sanskrit, looking to change, for instance, the name of one of his romantic character called Mors (Death) into Nirwana.

*

            Reading Baudelaire within Sanskrit context, beyond the poet as voyant in the temple of clouds, the correspondences are to be felt individually from both Indian and Latin carmen-kavya through the ancient epos, Camoens' epic India, Eminescu's rig-vedic romanticism, even if it is said, for instance, about Edwin Arnold's translation of Gitagovinda that is “so unrecognizable baudlerized”.

*

            December, our First Romanian (1977) here in India read some Roma-Romania. We have also worked a number of consounding sayings common to all Romance languages. Now available into Sanskrit, Luceafărul by Mihai Eminescu, with its 1665 Latin, 164 foreign and 28 autochtonous words (I.I. Russu, 1981). Let's go closer to this matter of scientific good-sense, yet taking it as Ortega y Gasset “el libro como conflicto”.

*

            This version was begun as a sort of transsounding syllable by syllable from Sanskrit into Romanian but increasingly it became a dhvani, turning the dhvani (sound) into the dhvani (suggestion) in respect to the two languages. The Gitagovinda in Romanian may be compared to the Sanskrit version of Mihai Eminescu's Luceafărul (Hyperion) signed by U. R. Trikha in “Latinitas” this year (“Hyperion” appeared exactly a hundred years before, in 1883). It is hoped that these translations will open new avenues for comparative discussions on Jayadeva and Eminescu.

*

            The Sanskrit correspondence with the Romanian culture and poetry culminates with Mihai Eminescu, a reader of Vedas and Upanishads in original. In Romania, it is taught at school that “The First Epistle” or “The Dacian prayer” (Nirvana) are connected with Rig-Veda. Of course the analogy is fundamental but the correspondence lies both in the common or community cosmogonic mind and particularly in the universal intuition of real life, of sat (“village” in Romanian, “truth” in Sanskrit).

*

            The union of kavyapurusha with sahityavidya in vaidarbhi riti could be for a modern poetical mind the correspondence of heaven with earth. Diabolical or paradisaic, the poetic correspondences – rasa-dhvaniah – reveal, through the prayoga of the poet, a selfpoetry as rasavada and sarasvatyasattvam, an alchemy of grief and of verb. In Kalidasa's comparison of poetry to Ardhanariswara, the goddess Parvati is vak or sabda and god Paramesvara is artha, their union is Ardha narishvara signifying, as V. Raghavan reminds it, the greatest ideal of poetry variously emphasized as sahitya sammitatva etc. Or, the love between Hyperion and Cătălina in Eminescu's “Luceafărul” evokes beyond the myths a neoteric Ardhanarishwara. One can see Lucypherus as a biblical Ravana, but Eminescu's Hyperion is closer to Jayadeva's Krishna and one can read “Luceafărul” as the “Gitagovinda” of Romanians.

*

           

           

           

Pastiche

            The intended review to the dissertation of Ms. Zircha Vaswani became mostly a pastiche. Because we have to deal with a very free, kind of mystical construction of comparisons, in which Mihai Eminescu's poems and Indian scriptures are brought side-by-side into a fascinating personal adventure of the author. The abhored by now Eminescu cult in his motherland  turns into an Indian cult, with a chance to be recovered, in competition, for own culture.

            A sacrificial work, a puja full of piety and effervescence addresses everybody on the way, like in a new beginning of the religious aesthetic spirit. Courageous or euphoric, like in a trance, the author restarts as if the universe like in solitary temple procession, hearing her native prayers in verses by Eminescu.

            Ioan Alexandru, Amita Bhose and myself were colleagues of doctorate under guidance of professor Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Ioan translated odes of Pindar in his dissertation itself, Amita published separately her book of translations from Eminescu into Bengali, myself didn't translate a line (perhaps also because Baudelaire, my topic, is the most translated foreign poet into Romanian). Ms. Zricha Vaswani translates Eminescuss “Indian” poems as her own soul and hope.

            I don'n know her personally. There are universities with the name of Dr. B.R. Ambedkar in Agra, Hyderabad, Lucknow, Muzaffarpur, Delhi. The architect of Indian Constitution (while handling it to me also, the late president of India Shankar Dyal Sharma said: The Constitution of the World!) had the  message. “Educate, organize, agitate”.

*

EMINESCOLOGICE (George Anca)

Publicaţii

Cărţi

1970

Eres / Heresy, Editura Eminescu, Bucureşti

1975

Baudelaire şi poeţii români. Corespondenţe ale spiritului poetic.Resume, Universitatea Bucureşti; teza de doctorat în volum, 2001, Academia Internaţională Eminescu (AIME/IAME)

1979

Mihai Eminescu's First Epistle (Romanian, English, Sanskrit, Hindi, Malayalam, Pujabi, Tamil), Delhi

1981

            Ek shanti, The Milky Way, 1981, Delhi

1983

Mihai Eminescu's Luceafărul/Divyagrah (Sanskrit version), editor, IAME, Delhi

Romanian Classics in Sanskrit, editor, IAME, Delhi

           

1994

            Indoeminescology & Other Anthropological Papers, Central Educational Library, Bucharest

            The Buddha. Letters from the Buddhahood to Eminescu, C. E. Library, Bucharest

1995

            Haos, temniţă şi exil la Eminescu, Cotruş, Gyr şi Stamatu. Spre o hermeneutică a versului întemniţat şi exilat, Ed. Majadahonda, 1995

            Literary Anthropology, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 1995

            Doina. Cu variaţiuni, AIME, 15.01. 1995

2009

            Sfinţi în Nirvana, Ed. Antim Ivireanu, 2009, Rm. Vâlcea

Film

1974

            Statuile lui Eminescu / The Eminescu's Staues, Tv Bucureşti

Studii şi Articole

1980

            “Biblioteca Mihai Eminescu în Delhi”, in Luceafărul, 15 august 1980, Bucureşti

            “Sanskrit and Romanian Poetics”, in Studies on Indo-Asian Art and Culture, vol. VI, International Academy for Indian Culture, Octobre 1980, New Delhi

1981

            “Sanskrit Romance Ontopoetics”, in Modern Art and Poetry, New Delhi

1985

            “Academia Internaţională Eminescu în India”, în Vatra, 1/1985, Târgu-Mureş

1987

            “Poeţi indieni traducători ai lui Eminescu”, în “Ateneu”, Bacău, 1/1987

1988

            “Papers on indoeminescology” în “L'enseignement et la pedagogie en Roumanie, vol. 7, Bucureşti, 1988

1990

            “San Francesco, Eminescu e revoluzioni”, Tv Montecarlo, ian. 1990

            “Eminescu şi poezia sanscrită de dragoste”, Radiodifuziunea Română

            “Eminescu şi Brăila”, în Lui Eminescu, Brăila

            “Între  indoeminescologie şi culturologie”, în Emigrantul, 2/1990

            “Între ştiinţa culturii şi indoeminescologie”, în “Emigrantul”, 3/1990

1991

            “Cu ghiduşul Viduşaka şi Călin Nebunul în căutarea comediei sanscrite” / With the playful Vidushaka and Călin the Fool in search of the Sanskrit comedy, în Lucrările “Colocviului de eminescologie”, 14-15 ianuarie 1989, Bucureşti, 1991

            “Eminescu – New York – Brăila” în Lui Eminescu, Brăila, ianuarie 1991

            “Sentimentul Eminescu”, în Libertatea, 15 ianuarie 1991, Bucureşti

2000

            “Anul Eminescu”, în “Povestea vorbei”, 2-3/2000, Rm. Vâlcea

2004

            “De la Kalidasa la Eminescu”, în “Poveste vorbei”, Rm. Vâlcea, 1-2/2004

2009

            “Ne naştem cu Eminescu”, în “Forum V”, 1-2/2009

            “Eminescologie cu N. Georgescu”, în “Forum V”, 1-2/2009

Prezentări / Papers

1966

             Mitul lui Zalmoxis în poezia lui Mihai Eminescu şi a lui Lucian Blaga / The myth of Zalmoxis in Mihai Eminescu's and Lucian Blaga's poetry, teză de licenţă / MA thesis;

1978

            “Anthropomorphism in Mihai Eminescu's Creation. Around an Anthro-Poetry”;

“Eminescu's First Epistle and Translation of Cultures”, comunicări la / papers at Xth International Congress of Anthropological and Ethnological Sciences, New Delhi;

1980

             “Eminescu şi India”, conferinţă, ian. 1980, Râmnicu-Vâlcea;

1981

            “Mihai Eminescu and Sanskrit-Latin Rasa-Dhvaniah”, comunicare la /paper at 5^th International Conference of Sanskrit, Varanasi;

1982

            “Mihai Eminescu in Sanskrit”, IAME, March 1982, Delhi

1983, “Jayadeva and Eminescu”, lecture, Comparative Indian Literature Association, 3.05, 1983, Delhi University; 

1985

            “Eminescu, ştiinţă, poezie”, Institutul Politehnic Bucureşti, ian. 1985      

            “Mari gânditori români /Great Romanian Thinkers in India: Eminescu, Brâncuşi, Mircea Eliade”, Râmnicu Vâlcea;

1986

            “Vecinicia cea amară / A mării. Teoantropoezie eminesciană / Eminescian Theoanthropoetry”, Institutul Politehnic, Bucureşti;

            “Academia Internaţională în India”, Biblioteca Academiei Române;

1987

            “Poeţi indieni traducători ai lui Eminescu”, Institutul Politehnic Bucureşti;

1988

            “Luceafărul lui Eminescu şi Mahbharata”, Biblioteca Centrală Pedagogică, Bucureşti;

1989

            “Orfism naţional la Eminescu”

            “Corespondenţe eminesciene între poetica indo-europeană şi postmodernism”

            “Eminescologie şi pedagogie”

            “Educaţia lecturii /Reading Education şi eminescologia”

            “Râsul lui Eminescu / Eminescu's Laugh”

            “Eminescu şi şcoala”

            “Căpitanul şi Îngerul – alegoria morţii la Baudelaire şi Eminescu”

            “Poezia lui Eminescu, corespondenţă a creaţiei cu limbajul natural”

            “Construcţiile imaginarului eminescian”

            “Eminescu – biografie şi universalitate”

            “Sculptorul orb în vizualitatea poemului eminescian”

            “Iubire şi ură la Eminescu”

            “Eminescu în conştiinţa lumii”

            “Scrisoarea Întâi în versiuni indiene”

            “Eminescu în pedagogia naţională, continuitate şi viitor”

            “De la Dunăre la Gange”

            “Mira între glosolalie şi destin”

            “Indoeminescologie” etc.

(at universities, research institutions, schools from Bucharest, Galaţi, Râmnicu-Vâlcea, Predeal, Baia de Criş, Teremia Mare, national/local symposia in Bucureşti, Cluj, Botoşani, Brăila, 12^th ICAES Zagreb, Romanian Academy, national Art Museum etc.)

1990

“Indian Myths to Eminescu and Camoens”, IUAES Inter-Congress, Lisbon, 5-12 September

 1991

            “Creaţia eminesciană în spiritualitatea universală”, conferinţă, Biblioteca Judeţeană, 14.01.1991, Tîrgu-Mureş

            “Rugăciunea lui Eminescu – Rugăciunea lui Brâncuşi”, iul. '91, CCD Buzău

1992

            “Eminescu în scrierile lui Onisifor Ghibu”, Chişinău, Moldova, martie 1992

            “Eminescu şi Buddha”, conferinţă, Tîrgu-Jiu, 15 iunie 1992

            “Eminescu sanscrit”, nov. 1992, B.C.U., Iaşi

1993

            “Privind în oglindă nu ne vedem pe noi, ci pe Eminescu / Looking into the mirror we don't see ourselves but Eminescu”, Zilele Eminescu, Chişinău, 15-17 iunie 1993

1994

            “La Roumanie de Mihai Eminescu”, CITI, Bucureşti, 1 ianuarie 1994

            “Doina  lui Eminescu în versiuni străine”, Rm. Vâlcea, 12 ianuarie

            “Privire bibliografică asupra corespondenţelor româno-sanscrite”, la Colocviul naţional “Bibliografia română azi”, iunie 1994, Constanţa

1995

            “Eminescu, Basarabia şi Bucovina”, 14.1. '95, Dalles, Bucureşti

1996

            “Eminescu la Paris”, Bibl. “Antim Ivireanu”, 14.01.1996, Rm. Vâlcea

2001

            “Saintliness in Kabir and Eminescu”, at “Sant Kabir Sixth Centenary International Conference”, 6.01.2002, Couva, Trinidad-Tobago

2009

            “AU(M): Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inimi”, 14.01.2009, Rm. Vâlcea