MÂNTUIRE -
MOKSHA
HRISTOS A ÎNVIAT
Ca biruitor,
Hristos a înviat!
Moartea a învins, puterea ei a stins
Cel glorificat, Hristos a înviat!
Viaţă noi avem, Hristos a înviat!
Neînvinşi suntem, Hristos a înviat!
Domnul nostru sfânt din recele mormânt
Viaţă-n veci ne-a dat, Hristos a înviat!
El a-nvins pe veci, Hristos a înviat!
Umbra morţii reci, Hristos a înviat!
El a triumfat, din morţi s-a ridicat
(:Fie lăudat, Hristos a înviat!
VASILE MENZEL
În preajma Paștelui
Eram cu trupul în
mașină,
În drumul spre castelul Bran.
Castelul lui Dracula, cum
Cunoscut e peste ocean.
Priveam pe geam la peisaje
Minunate, când am
simțit că
Sufletul pornește mai departe.
L-am urmărit și l-am văzut
Intrând în mânăstire,
Oprindu-se la o
icoană
Cu Hristos. Au comentat ceva,
Apoi s-a închinat sfios
Și s-a-ndreptat spre clopot
Să îi transmită porunca
De la Domnul.
”Bate,cântă, și cheamă
lumea să se roage
căci voi învia
în zi de Paști și
ouă roșii să ciocnească.
Hristos a înviat !
cu toții să rostească.”
Și s-a întors către mașină
La trup, spre a nu pierde clipa
Cea divină, atunci când preotul
Va spune: ”Luați
lumină”!
Cu
lumânare-aprinsă să străbat
În inima
bisericii ; să strig
Cu toți ,”Adevărat a înviat”!
FONDUL INDIANISTIC „GEORGE ANCA”
Domnului Profesor
Dr. Remus Grigorescu
Stimate Dmnule Director,
Vă mulțumesc pentru preluarea donației
Fondului de Manuscrise și Cărți Indianistice „George Anca”.
Domnul Partha Ray, Consilier/Sef al
Cancelariei Ambasadei Indiei, propune deschiderea Fondului în ziua de naștere a
lui Buddha (Buddha Jayanti), luni 30 aprilie, când el ar fi de fața ca
reprezentant al Indiei. Intenționează să vină de sâmbătă. D-l Ray, al doilea
demnitar al Ambasadei, așteaptă invitația d-stră pe e-mail-ul său: hoc.bucharest@mea.gov.in
Vom conveni împreună detaliile
organizatorice.
În așteptarea acestei lansări
internaționale,
urându-vă Paște Fericit,
Al D-stră
George Anca
Președinte al
Asociației Culturale Româno-Indiene
IOAN MICLĂU-GEPIANUL
Stimate Domnule George Anca,
Iată, și eu ca cei bătrâni, ”încerc marea cu degetul”, și îndrăznesc
să VĂ trimit aceste versuri/cântece dedicate Primăverii,
dacă le găsiți potrivite a fi și publicate, rămâne la aprecierea Dumitale!
Dar am adăugat și acele câteva rânduri cu titlul, ”Femeia pentru Poet”,
fiindcă tocmai citesc cartea de versuri RIME a lui Francesco Petrarca,
editată in Limba Română, la Ed.Univers-București,-MCMLXX-(1970).
M-a impresionat desigur firul neântrerupt al mersurilor vieții sociale de atunci,
azi superior tehnologic dar parcă bătând aceleași drumuri în ce privește
relațiile social-politice și cele materialiste! (Pot fi greșit, dar asta e observația mea.)
Apoi m-a mișcat la Petrarca acea înspirație poetică fantastică izvorâtă
din dragostea lui pentru Laura, femeia iubită, cum o Întreagă carte de poezii
poartă dedicații acesteea. Am fugit cu gândul la Veronica lui Eminescu al nostru,
și de aci, acele câteva rânduri sub titlui ”Femeia și poetul”.
Cu mult respect
Ioan Miclău-Gepianul
2018
Iată, și eu ca cei bătrâni, ”încerc marea cu degetul”, și îndrăznesc
să VĂ trimit aceste versuri/cântece dedicate Primăverii,
dacă le găsiți potrivite a fi și publicate, rămâne la aprecierea Dumitale!
Dar am adăugat și acele câteva rânduri cu titlul, ”Femeia pentru Poet”,
fiindcă tocmai citesc cartea de versuri RIME a lui Francesco Petrarca,
editată in Limba Română, la Ed.Univers-București,-MCMLXX-(1970).
M-a impresionat desigur firul neântrerupt al mersurilor vieții sociale de atunci,
azi superior tehnologic dar parcă bătând aceleași drumuri în ce privește
relațiile social-politice și cele materialiste! (Pot fi greșit, dar asta e observația mea.)
Apoi m-a mișcat la Petrarca acea înspirație poetică fantastică izvorâtă
din dragostea lui pentru Laura, femeia iubită, cum o Întreagă carte de poezii
poartă dedicații acesteea. Am fugit cu gândul la Veronica lui Eminescu al nostru,
și de aci, acele câteva rânduri sub titlui ”Femeia și poetul”.
Cu mult respect
Ioan Miclău-Gepianul
2018
CÂNTECE
DE PRIMĂVARĂ!
(Sau Învierea universală)
Primăvară, Primăvară!
Primăvară, Primăvară!
Tu ne scoți în luncă iară,
Ne întinzi covor de iarbă
Și pui râul ca să fiarbă!
Un izvor l-ai pus să sune,
Cântul cel mai drag din lume,
Mugurii pe crengi crăpară
L-al tău ordin Primăvară!
Flori, parfum, cântări, arginturi,
Fac din dealuri labirinturi,
Când un soare lucitor,
L-ai chemat în ajutor!
El țesu Natura-n aur,
Ca un ac de meșter faur,
Iar din pântece de glie,
Salți a Firii melodie!
Primăvară, Primăvară!
Tu ne scoți în luncă iară,
Cu pluguri și cu semințe,
Și ne-ndemni la biruințe!
*
Printre ramuri înflorate!
Printre ramuri înflorate,
Și-a făcut Mierla căscioară,
Când din lumi îndepărtate,
Veni mândra Primăvară!
Iar Mierloiul cu cioc galben
Și cu pene de tăciune,
Stând pe-o ramură de palten,
Se-ncerca din drag a-i spune:
Cum să rotunjească cuibul,
Cu mătăsuri și flori albe,
Cu fir tras să țeasă rândul,
Pe la margini flori de nalbe!
*
Noaptea-n codru!
Stânci de vremuri dăltuite,
Întind treptele lor sure,
Ce-s de raze lustruite
Și umbrite-s de pădure.
Iar pe unde-i umbră pururi,
Muschiul larg covor așterne,
Străveziu cu nestemate,
Înrouate veșnic perne.
Aici visele vrăjite,
Prind suavele speranțe,
Prind arginturi pretutindeni
Când stă luna să se-nalțe!
Aici vin s-aud șoptitul
Legănat în crengi frunzoase,
Să văd unde-n râu cum saltă,
Vesele și radioase.
Aici vin să-mi scutur gândul
De-al vieții urâciune;
Noaptea-n codru se-aud cânturi,
Ce-s din ceruri rugăciune!
La izvor stă caprioara
Între flori de sânzâiene,
Adunând văpaia lunei,
Printre lungile ei gene.
Mă strecor pe după ruguri
Și ușor ca un zefir,
Să privesc minunea nopții,
Cântul codrului s-admir.
Cerul e ca spuma mării.
Ochi de stele, valuri pale,
Ce cobor pe-o scară de-aur,
Din câmpiile-ancestrale!
*
Echinocțiu
Echinocțiul e balanța Naturii,
Iubit și veșnic dar,
Când bunele surori împart lumina lumii,
Și-a timpului hotar!
Egală e ziua cu noaptea
Pe-ntreg rotund Pământ,
Iar cerul și-alinie oastea,
Pe-un drum etern și sfânt!
Veghind la hotare de soare,
Paneta-i bun soldat,
Ce patrulează în jur cu ardoare,
Pe-orbita consemnului dat!
Căci cât de lung e anul,
Când ziua e mai mare,
Când noaptea, ca și banul
Când stabil preț nu are!
Un echinocțiu social
Divinul să ne dea,
Balanța-n habitatul mondial am vrea,
Iar dragul vieții de-apururea să stea!
*
Farmacia din grădină
( Sau stupina de
albine)
Din vechimi temută-n lume,
Cu-a ei armii ce înțeapă,
O regină pură, fermă,
În grădina mea-și impune
Farmacia ei modernă.
La intrare stau soldații,
De păzesc secretul mare,
Albinele strâng nectarul
De nu știu câte milenii.
Înăuntru-s farmaciste,
Chimiști mari ce extrag miere,
Din nectar de flori alese,
Arhitecți ce zidesc faguri,
După reguli ne-nțelese.
Doicile pregătesc hrana
Generației de tineri,
De stdenți ce vin să ducă
Mai departe pe-al lor umeri,
A Stupinei sacră muncă.
Dar Regina cea divină,
Ce e mama tuturora,
Le-a dat ordin să prepare
O substanță ce aduce,
De la orice boli, salvare!
De îndată-n muncă mare,
Studioasă și savantă,
Au creat acel ”Propolis”
Ce alungă orice viruși,
Cum regina lor le-a zis!
Astfel eu mă simt datornic,
Cu ales respect să caut,
Farmaciei din grădină
Ajutor să-i dau cu multe,
Flori plantate la Stupină!
Ioan Miclău-Gepianul
21 Martie, 2018
LUCIAN AVRAMESCU
ÎNTÂMPLĂRI CU SCRIITORI
Iorga și Titulescu, la gară, măscărindu-se șoptit.
Sunt personalitățile istoriei așa cum le știm din manual,
sau sunt oameni care dau uneori cu oiștea-n gard, se comportă ca noi toți în
împrejurări nu întotdeauna academice? Eu, din toate lecturile, nu mi-l pot
imagina pe Iorga spunând porcării sau bancuri. Am citit undeva că Iorga,
întrebat de ce numeroșii lui copii nu-s geniali ca el și nu au capul lui, ar fi
răspuns că nu i-a făcut cu capul de sus, de pe umeri.
Azi, venind pe la mine,
la Sângeru, avocatul Mihai Tănăsescu, cel mai vechi membru al conducerii
Baroului București și bun prieten al fiului meu Arin, avocat și el, mi-a
povestit o întâmplare. O știe de la un client. Clientul e din familia
Titulescu. Marele diplomat român are încă niște neamuri care trăiesc.
Titulescu, în 1931, era președinte al Ligii Națiunilor și pleca, din București,
cu trenul la Paris și de acolo la Geneva. Știind ura surdă dintre profesorul
Iorga, prim ministru și Titulescu, președintele Ligii Națiunilor, cunoscută și
savurată de opinia publică, regele Carol al II-lea l-a rugat pe ”Domnul profesor Iorga”, pe care-l vizita
ades la Vălenii de Munte, să stingă bârfa și să facă gestul de a apărea la gară
alături de Titulescu. Fotografii jurnalelor erau acolo spre a imortaliza
evenimentul.
Conservatorul orgolios Iorga
a acceptat până la urmă rugămintea regelui și s-a înfățișat pentru strângeri de
mână la gară.
Titulescu, tot șoptit, și cu
un zâmbet în oglindă, răspunde:
Uau
!! Să fi fost în stare de un asemenea dialog Iorga și Titulescu ? Vorbesc
astfel, uneori, portretele din istoria națională ? Mihai, ca avocat, a cunoscut
lumea înaltă, fie și prin moștenitori și urmași, în detalii inavuabile. E un om citit și respectuos
cu istoria. Eu sunt scriitor și jurnalist. Mihai Tănăsescu, am zis, eu am
obligația să povestesc această întâmplare care poate fi anecdotă, cititorilor
mei, așa cum tu ai simțit nevoia să mi-o istorisești mie, la un pahar de vin.
Tu ai așteptat să plece de lângă noi doamnele. Eu, obligat la o chirurgie pe
viu, o spun tuturor, asumându-mi riscurile.
Iorga
și Titulescu puteau vorbi și astfel ? Puteau.
Cum își repara Călinescu vocea caraghioasă.
Când George Călinescu,
povestesc istoricii vremii, a apărut la Pavilionul Expozițional în 1957,
vorbind în fața a 11000 de țărani aduși spre a comemora victimele răscoalei din
1907, la împlinirea a 50 de ani de la evenimentul sângeros, și a scos primele
cuvinte pițigăiate, cu vocale cântate lung, s-a auzit cel mai vârtos cutremur
de râs. Se zguduiau geamurile prospetei clădiri inaugurate de Gheorghiu Dej,
iar țăranii se țineau cu mâinile de burtă de râs.
Apoi, încet, încet, pe măsură
ce oratorul și-a desfășurat conferința sclipitoare și doctă, presărată cu toate
condimentele unei minți geniale, s-a așternut liniștea, țăranii, cei 11000, cât
spuneau comuniștii că a ucis ”regimul burghezo-moșieresc”, aduși din toate
satele, au fost captivați, încântați, entuziasmați. Nu auziseră în viața lor pe
cineva cuvântând atât de frumos. Și George Călinescu, cel întâmpinat cu hohote
de râs, acel râs bășcălios al oamenilor de jos, a plecat însoțit de cele mai
entuziaste aplauze admirative.
Sadoveanu, câinos de nevoie, sau câinos fiindcă așa era el
?
Tonegaru
a apucat să scrie o singură carte de poezie, catalogată ca avangardistă și care
a fost premiată de Fundația Regală. Sunt lucruri știute din viața acestui
tragic poet despre care s-a scris încă puțin. Ce vreau să povestesc este o
relatare din atelierul pictorului Șerfi, socrul sculptorului George Apostu,
unde ca student am avut norocul să întâlnesc multe personalități ale artei și
literaturii române.
Povestea
Șerfi. Era, zicea el molcom și cu amărăciune, prin anii staliniști. Murise
prietenul lui, poetul Tonegaru, o formidabilă speranță a literaturii române. A
murit bătut și umilit, întemnițat pe nedrept ca dușman al poporului. Am mers,
relata Șerfi, fiindcă eram toți săraci, scriitori și pictori tineri, prieteni
ai defunctului Tonegaru, la Sadoveanu. Marele boier literar era
președinte al Uniunii Scriitorilor. Am intrat cu greu în audiență și l-am rugat
să aprobe niște bani pentru a-l înmormânta pe Tonegaru. El, blajinul Sadoveanu,
nu cel din Mitrea Cocor, ci cel din Nada florilor, a urlat să ieșim afară.
- Nu
dau niciun ban pentru câinele ăsta ! Nu dau bani dușmanilor poporului.
Am
rămas împietrit. Cred că de față era și Ingo Glass, marele sculptor, care
trăiește acum în Germania și care avea atelierul în aceeași clădire cu Șerfi,
pe Nicolae Iorga, aproape de Piața Romană. Eu, care eram îndrăgostit de
Sadoveanu, de povestirile lui vânătorești, am cerut detalii, sufletul meu
refuzând întâmplarea. Așa era. De ce a făcut asta Sadoveanu? Vorbea pentru
microfoanele care-i erau în birou, el însuși fiind un boier suspect? A fost
atât de câinos fiindcă așa era marele prozator de fapt? Am mai povestit asta
uneori, dar încă n-am o dezlegare a acelei mizerabile întâmplări.
G. Topîrceanu avea în casă o nevăstuică și un pui de lup.
Marele
ironist George Topîrceanu, dincolo de pasiunea lui pentru eleganța
vestimentară, avea și o înclinație exotică de a acomoda în odaia lui de lucru
de la Iași, unde s-a mutat definitiv, după o ședere în București, animale
sălbatice.
Sase inși, într-o biserică goală, la
parastasul lui Coșbuc.
Plângând
uitarea iute a autorului strigătului ”Noi vrem pământ”, Arghezi află și
repovestește că în biserica în care văduva defunctului a ținut parastasul, ”oamenii n-au venit să-i arate dragostea și recunoștința”, iar de
față n-au fost ”nici Academia, nici Universitatea, nicio…
niciun… nimeni, nimeni. Șase oameni răzleți, văduva și popa… atât! Bucură-te
țară !”
Ce
mai e de zis? Nimic. George Coșbuc, unul dintre cei mai erudiți scriitori
români, cunoscător al mai multor limbi vechi, aducând în literatura română
forța unui strigăt de luptă neîncercat până la el, a
căzut într-o rapidă uitare, neglijat de o contemporaneitate în care politica
devenea dominantă prin demagogie.
(Lucian
Avramescu)
BHAGAVAD GITA
XVIII. Revelarea
Mântuirii Mokșa
Krishna Doamne,
Vreau să știu
natura
Samnyāsa și
Tyāga
diferența dintre
ele.
Krishna.
Krishna.
Înțelepții
consideră Samnyasa ca renunțarea
completă la acțiunile
egoiste. Înțelepții definesc
Tyaga drept „abandon ” al atașamentului egoist
față de roadele
tuturor acțiunilor.
Unii filosofi spun că fiecare acțiune este plină
de greșeli și ar
trebui abandonată, în timp ce
alții spun că
acțiunile de sacrificiu, de caritate
și de austeritate
nu ar trebui abandonate.
O, Arjuna, Sacrificiul, se spune, este de trei
feluri.
Actele de serviciu, caritate și austeritate nu ar trebui
Actele de serviciu, caritate și austeritate nu ar trebui
abandonate, ci să
fie îndeplinite, pentru că slujirea,
caritatea și
austeritatea sunt purificatorii înțelepților.
Chiar și aceste acțiuni obligatorii
ar trebui să fie
realizate fără atașament
la câștig. Acesta
este sfatul meu
suprem și
definitiv, O, Arjuna.
Renunțarea la datorie este într-adevăr greșită.
Renunțarea la datorie este într-adevăr greșită.
Abandonarea
acțiunii obligatorii se
datorează iluziei
și este declarată ca
aparținând
modului de ignoranță.
Cel care renunță
la datorie pentru că este grea
sau pentru teama
suferințelor fizice nu obține
beneficiile
sacrificiului, făcând astfel
un sacrificiu în
modul de pasiune.
Acțiunea obligatorie efectuată ca datorie,
renunțând la
atașamentul egoist și fructele sale,
abandonarea lui
este considerată sacrificare
în modul de
bunătate, O, Arjuna.
Cel care nu
urăște o muncă neplăcută și nici nu este atras
de o lucrare plăcută,
este considerat ca un renunțiator,
este îmbibat cu
bunătate, inteligent și eliberat
de orice îndoială
cu privire la Ființa Supremă.
Ființele umane nu știu cum să se abțină
complet de la
acțiune. De aceea, unul care
renunță complet
la atașamentul egoist față de
roadele tuturor
acțiunilor este considerat un renunțător.
Fructul triplu al acțiunilor
- de dorit,
nedorit sau mixt -
cade după moarte
numai celui
care nu este
renunțător.
Învață de la Mine, O, Arjuna, cele cinci cauze,
Învață de la Mine, O, Arjuna, cele cinci cauze,
așa cum sunt
enunțate în doctrina Sankhya,
pentru realizarea
tuturor acțiunilor. Ele sunt:
corpul fizic,
sediul Karma; modurile naturii
materiale,
agentul; cele unsprezece organe de
percepție și
acțiune, instrumentele; diferitele
funcțiuni pranas;
și, a cincea, constituită de
divinitățile care
prezidează organele.
Oricare acțiune
este înfăptuită de om,
bună sau rea,
prin gândirea,
discursul și
corpul său,
aici sunt cele
cinci cauze.
Cel care este eliberat de noțiunea egocentrică și
al cărui intelect nu este pângărit de dorința secerișului;
chiar dacă el ucide toată lumea, el nu ucide și
nu este legat de
acțiunea de ucidere.
Subiectul, obiectul și cunoașterea obiectului sunt tripla
forță vitală a unei acțiuni. Cele 11 organe; actul și agentul
sau modurile Gunas ale Naturii materiale
sunt cele trei componente ale acțiunii.
Jnāna - Cunoașterea de sine, Karma - Acțiunea și Kartā -
Jnāna - Cunoașterea de sine, Karma - Acțiunea și Kartā -
agentul, se spune că sunt cele trei tipuri conform doctrinei
Sāmkhya
referitoare la teoria modurilor - Gunas.
Află ce este potrivit pentru ele.
Cunoașterea prin care percepem
Realitatea imuabilă în toate ființele
ca nedespărțită în diviziune;
astfel de cunoștințe sunt de bunătate.
Cunoștințele prin care vedem multiplele realități
de diferite tipuri între toate ființele, distincte
unul de altul, consideră că această cunoaștere
aparține modului de pasiune.
Cunoștințe iraționale, fără fundament și fără merit,
care se leagă de
un unic singur efect ca și cum ar fi
întregul; această
cunoaștere este declarată ca
aparținând
modului întunecat al ignoranței.
Acțiunea obligatorie efectuată
Acțiunea obligatorie efectuată
fără atragere sau
aversiune și fără motive
egoiste și
atașament la dorința uzufructului,
se spune, este de
bunătate.
Acțiunea realizată cu
ego-ul sau cu
motive egoiste și
cu prea mult
efort
este declarată a
fi pasionată.
Acțiunea
întreprinsă de iluzie; fără a ține
seama de
consecințele, pierderile, suferințele
cauzate altora,
și forța pe care o cere,
se spune, este
modul de ignoranță.
Un agent care este liber de atașament,
Un agent care este liber de atașament,
fără egoism,
înzestrat cu rezoluție și
entuziasm,
neafectat de succes sau de eșec,
se numește
bunătate.
Agentul care este condus de pasiune, care
își dorește
roadele muncii sale, care este lacom,
violent, impur și
care este afectat de bucurie
și tristețe, se
numește pasionat.
Agentul nedisciplinat, vulgar,
perseverent, rău, necinstit,
leneș, deprimat
și ezitant
este numit
ignorant.
Ascultă acum diviziunea triplă a intelectului
Ascultă acum diviziunea triplă a intelectului
și fermității, în
conformitate cu modurile
de natură
materială, așa cum le voi expune
pe deplin și
separat, O, Arjuna.
O, Arjuna, intelectul prin care înțelegem
calea de acțiune
și modul de renunțare,
acțiunea corectă
sau greșită,
de ce trebuie să
ne temem
și de ce nu
trebuie
să ne temem,
servitute și
libertate,
acest intelect
este de bunatate.
Intelectul prin care nu putem distinge între
justiție Dharma
și nedreptate Adharma,
acțiune corectă
sau greșită; acest intelect
este de pasiune,
O, Arjuna.
Intelectul -
înfășurat în ignoranță -
care acceptă
nedreptatea ca neprihănire
și vede totul în
sens invers, este din
modul de
ignoranță, O, Arjuna.
minții,
Prāna și simțurile pentru realizarea lui
Dumnezeu; această
determinare
este de bunătate,
O, Arjuna.
Fermitatea cu
care o persoană care aspiră la roadele
muncii, se
conectează cu mare atașament la Dharma
datoriei la Artha
averii și Kama plăcerii;
această
determinare, O Arjuna, este de pasiune.
Fermitatea cu
care o persoană proastă nu renunță la
somn, nici la
frică, nici la durere, nici la disperare,
nici la
neglijență; această determinare este
a modului de
ignoranță, O, Arjuna.
Și acum, învață de la Mine, O, Arjuna, care sunt
cele trei feluri
de plăcere. Plăcerea prin care omul
se bucură prin
rezultatele practicilor spirituale
care pun capăt
tuturor suferințelor.
Plăcerea care apare ca otravă
la început, dar
se transformă ca nectarul
în cele din urmă,
vine din harul
cunoașterii de
sine, și modul de bunătate.
Plăcerile senzuale apar la început
ca nectar, dar
devin otrăvire
la sfârșit;
astfel de plăceri aparțin
modului de
pasiune.
Plăcerea care bruiază omul de la început
la sfârșit; vine
din somn, lene și neglijență;
această plăcere,
se spune,
aparține modului
de ignoranță.
Nu există nicio
ființă, fie pe pământ, fie în cer,
printre
controlorii cerești Devasii, care să fie
liberă de cele
trei moduri gunas
ale naturii
materialului prakriti.
Brāhmana, Kșatriya,
Vaiśya și Śūdra -
depinde, de
asemenea, de calitățile inerente
ale naturii
omului, O, Arjuna.
Intelectualii
care susțin liniștea, autocontrolul,
austeritatea,
puritatea, răbdarea, onestitatea,
cunoașterea
transcendentală, experiența transcendentală,
credința în
Dumnezeu se află printre Brahmani.
Cei care au
calitățile de eroism, vigoarea, fermitatea,
dexteritatea,
non-abandonarea câmpului de luptă,
caritatea și
capacitățile administrative
sunt numiți
Ksatriyas sau protectori.
Cei care sunt
buni în agricultură, creșterea bovinelor,
comerțul,
negocierea, industria, sunt numiți Vaiśyas.
Cei care au
capacitatea de a sluji sau care lucrează în
orice fel de
manipulare sunt clasificați printre Śūdras.
Se poate atinge
cea mai înaltă perfecțiune
prin atașarea la
munca naturală.
Ascultă-mă acum,
cum se ajunge la perfecțiune
prin angajarea în
munca naturală.
Unul atinge
perfecțiunea prin închinarea la Ființa
Supremă de la
care se desfășoară toate ființele
și prin care
întregul univers este pătruns - prin
împlinirea
propriei îndatoriri față de El.
Mai bine să
urmezi munca proprie natural inferioară,
decât munca
anormal superioară efectuată corect.
Prin efectuarea
lucrării prescrise de propria sa natură
inerentă, nu
există niciun păcat.
Nu se renunță la munca naturală,
chiar dacă este
imperfectă; pentru că toate
întreprinderile
sunt învelite în defecte
ca focul în fum,
O, Arjuna.
Persoana a cărei
minte
este întotdeauna
goală
de atașamentul
egoist,
care și-a
stăpânit mentalul
și simțurile și
care a eliberat toate dorințele
atinge
perfecțiunea supremă a libertății
în fața lanțului
karmic, renunțând la atașamentul
interesat față de
roadele muncii.
Află de la Mine, pe scurt, O, Arjuna,
cum cel care a
ajuns la această perfecțiune
atinge Persoana
Supremă,
scopul
cunoașterii transcendentale.
Dăruit cu un
intelect purificat,
stăpânind
mentalul printr-o
determinare
fermă, întorcându-se
de la sunet și
alte obiecte ale simțurilor,
respingând
atracția și aversiunea;
trăind în
singurătate, mâncând ușor,
ținând sub
control mintea,
vorbirea și
organele de acțiune,
mereu absorbit în
meditația yoga,
refugiindu-se în
detașare;
și abandonând
egoismul,
violența,
aroganța, dorința,
mânia și
instinctul posesiei;
el devine pașnic,
eliberat
de noțiunea de
"eu și cu mine",
și astfel merită
să se unească
cu Ființa Supremă
Para-Brahman.
Absorbit în Ființa Supremă Para-Brahman,
omul senin nici
nu îndură, nici nu dorește;
devenind
imparțial față de toate ființele, el obține
Pará-Bhakti, cea
mai înaltă iubire devoțională.
Prin devotament,
omul înțelege cu adevărat
ceea ce este și
cine este esențial.
Cunoscându-mă în
esența Mea,
el pătrunde
imediat în Mine.
Un Karma devotat
atinge, prin harul Meu,
Mokșa, locuința veșnică
și imuabilă - chiar
îndeplinindu-și
toate acțiunileși prin toate faptele lui -
pur și simplu
luând în mine refugiul său.
Dedicându-Mi
sincer toate acțiunile tale,
Fiindu-ți scop
suprem, depinzând complet de mine,
Fixează-ți
constant mentalul asupra Mea,
recurgând la
Karma-yoga.
Când mintea îți
este fixată asupra Mea,
treci peste toate
greutățile.
Dar dacă nu mă
asculți
din cauza
ego-ului tău, vei pieri.
Dacă te lași purtat de
ego,
tu gândești: nu voi lupta;
zadarnic fiindcă propria
ta natură te va contrazice.
O, Arjuna, ești controlat de impresiile karmice
ale naturii tale - Samskāra. De aceea, vei face –
chiar împotriva voinței
tale - ceea ce
prin rătăcirea ta nu dorești să faci.
Domnul Suprem rezidă ca stăpân - Īśvara -
Domnul Suprem rezidă ca stăpân - Īśvara -
în inima cauzală a tuturor
ființelor, O, Arjuna,
aducându-le în acțiune ca pe niște
marionete montate pe o mașină.
Umplut cu dăruire dulce, caută refugiu
numai în Domnul Suprem, O, Arjuna.
Prin harul Său vei atinge pacea
supremă și locuința veșnică.
Astfel, am expus cunoașterea
mai secretă decât toate
secretele. După ce te gândești
la aceasta, fă ce vrei.
Ascultă încă o dată Marele meu secret,
cuvântul Meu suprem. Îmi ești
foarte drag, așadar îți voi spune
ce este bine pentru tine.
Fixează-ți mentalul asupra
Mea, fii devotul meu,
dă-mi jertfa ta, închină-te înaintea Mea,
și cu siguranță vei ajunge la Mine.
Îți promit, pentru că ești prietenul meu drag.
Punând deoparte toate
acțiunile meritorii,
abandonează-te în întregime și complet
voinței Mele,
Te voi elibera de orice păcat.
Nu ai de suferit.
Nu trebuie să exprimi niciodată
această cunoaștere
celui care este lipsit de austeritate și care
nu are devoțiune, care nu dorește să asculte,
nici celui care Mă disprețuiește.
Cel care va propaga filosofia supremă secretă
printre devoții Mei îmi va împlini
cel mai înalt serviciu devoțional
și va veni la Mine cu certitudine.
Nici o altă persoană nu Îmi face un
serviciu mai bun decât el și nimeni
altcineva nu va fi mai drag
pentru mine pe pământ.
Voi fi venerat prin sacrificiul
cunoașterii printre cei care vor
studia dialogul nostru secret.
Aceasta este promisiunea Mea.
Oricine aude acest lucru, cu credință și fără
bătaie de joc, va fi eliberat din păcat,
și va ajunge la cer – în lumile superioare
ale celor cu acțiuni pure și virtuoase.
O, Arjuna, ai ascultat bine,
cu mintea concentrată?
A fost risipită complet iluzia ta
născută din ignoranță?
Arjuna:
Prin grația Ta, delirul meu este distrus,
am recuperat cunoașterea
de Sine,
confuzia mea s-a risipit și eu
mă voi supune comenzii Tale.
Sanjaya:
Am auzit acest minunat
dialog între Sri Krishna
și Mahātmā Arjuna,
care mi-a ridicat părul în cap.
Prin harul înțeleptului
guru Vyasa, am auzit
cea mai secretă supremă
yoga direct de la Krishna,
Divinul yoga, enunțată de El însuși
lui Arjuna, sub propriii mei ochi.
O, rege, comemorând încă
și încă
acest minunat și sacru dialog
între Sri Kŗşna și Arjuna,
am tresărit de bucurie în fiecare clipă și,
amintindu-mi de fiecare dată,
O, Rege, această formă
minunată
a lui Krishna, sunt uimit
și mă bucur fără încetare.
Acolo unde va fi Krishna, Divinul yoga,
Acolo unde va fi Krishna, Divinul yoga,
și Arjuna cu armele datoriei
și protecției,
va exista pentru totdeauna prosperitate, victorie,
fericire și moralitate. Aceasta este convingerea mea.
Versiune de George Anca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu