sâmbătă, 12 octombrie 2019

CANIBALISM

George Anca – Dumitru Ichim – Tudor Danalache – Lili Hanganu – Florin Dumitrescu – Ioan Miclău Gepianu – Adrian Bucurescu – Daniel Vorona – Corina Dașoveanu – Ramona Muller – Vișan Dragoș – Doina Boriceanu – Constantin Popescu – Emanuel Patrascioiu






3rd INTERNATIONAL CONGRESS OF ANTHROPOLOGICAL AND ETHNOLOGICAL SCIENCE
MEXICO CITY / July 29 - August 5, 1993

BETWEEN SOCIAL CANNIBALISM AND BEAUTY OF PEOPLES

                   Dr. George Anca (Romania)




         Within a symbolical social cannibalism stimulated to climax by communist "class battle" and recent "revolutions" and "putsches", the saying always goes that people eat each other or that before one reaches god the saints eat one. Authoanthropology (Zagreb 12th ICAES, 1988) or anthropology of revolution (Lisbon IUAES Inter-Congress 1990) can be useful in seeing if Baudelaire was right stating the sum of vices is the power of a people, or, as Eminescu feared, one grazes another. Individual tragedies - from artists died together with their works, to civil wars in television are considered in the paper through the project "The Beauty of Peoples" as well as author's own novels (Heresy; Parinior; White Ants; The Buddha and the Colonel; The Buddha; Fear or the Orient).
         Announcement of the project "The Beauty of Peoples": "Planeta Radio", in live, Romanian Radio Broadcasting, 20 July 1992. First presentation intended: in occasion of the 58th General Conference of the International Federation of Library Associations (IFLA), New Delhi, 30 August - 5 September 1992, and the Birth Centenary Celebration of Dr. S.R. Ranganathan, the father of Indian library movement; in exhibition: "Carbonized flowers". Second presentation intended: on occasion of the 6th Congress of the International Association of Editors for World Peace (IAEWP), Malta, November 23-28, as "The Beauty of Peoples: Romania, India".
 It was hoped that creative participants would think and show of beauty of own people/  other peoples, the host, bigger or smaller ones, the beauty of each people and of all may remove the inhuman conflict oriented political propaganda. The power of beauty from the weak/the poor can challenge the powerful/the rich. Within and beyond UNESCO World Decade for Cultural Development and Seville Statement on Violence.
         Student Cristian Coseriu, now with Krisna Mission in Calcutta, answered with a meditation on the subject. From the Business Centre, London City Airport, Dr. Norman Marcus has sent a fax almost on behalf of "Creative Participants”...
         (It would help if you could let me know just what and how they should show the "beauty" of own people/other peoples...?) How should they give examples? Should they quote from authors, literature, should they bring along photos, slides, etc. My idea is that if there are creative participants who are not forewarned of your participation needs they will be encouraged by those who have given some previous thought to your presentation.
         ((2) Could you try and arrange that what happens in Delhi should be videotaped so that it could be used as part of what you present in Malta?
         (3) A final matter. I have some slight difficulty with the English translation of your title. Many people (even Librarians) might see "Beauty" in a romantic yet narrow sense. Addressed to nature its meaning is clear. Addressed to people - it is too often only applicable to physical beauty. It is not always extended to cover intelligence, spiritual, considerate or humanitarian attributes. It is too often only appropriate to Women (Men can be handsome - Women can be beautiful). There is a case for ignoring this and allowing the preconotation to show that beauty is more than skin deep. The other alternative is to consider an alternative translation such as "The Humanity of Humans" (I admit it does not sound as good). I am not an English scholar but I could seek advice on this if you were to explain a little more your theme although I believe I understand your direction which I applaud. If you were to retain the English title "The Beauty of Peoples" - I would suggest that broader interpretation of Beauty (and what is Beautiful) would best be explained for some in your audience - although perhaps for English speaking Indians where the culture and thus the language is frequently closer to more spiritual interpretation, such explanation would not be as necessary. But in my opinion an introduction to what is Beauty would be superfluous... (11th August 1992). With poet Vinod Seth we have chosen to ask for poems and he wrote on special places in Taj International his home address to be received. At that time a call from Bucharest urged me to not meet people from a specific country and not speak any thing against communism that they are after me and they will kill me. A letter dated August 29, 1992, was entitled "a story accorded along short letter-writing"
         ... I have no regrets for depressing you. I have to expose a secret that has burnt my soul and has destroyed my lovely family life. Or course it must be said that I still love life and cherish my wife with deep respect, whilst being in the best of time... About six to seven years ago when my wife invited to take part in a translation conference in Delhi (India) and was assisting a dinner party at the Laal Nahru university garden, she came to meet this... And upon getting a rebuke from my wife calmly admired her chastity and congratulated me to be the lucky husband to have been so fortunate as to have such a faithful wife. But only God knows best... But  in 1992 IFLA Moscow conference last year, your husband came to know another lady who is another colleague of my wife...I have heard that he swears at communists in conferences, and starts being eccentric in such way that only people like herself would appreciate. But it makes me laugh. "Communists are dead and children believe it. And if he refuses to believe he better go and ask from chowchesko". For one to get paid by the government go and swear at those who for better or worse have put their faith in some ideals. Hermann Hess was right to say that: Human beings or wolves that go for other human beings. Friedrich Nietzsche was right to say that charcoal burns and diamonds happen to be charcoal... I here by declare that I shall only confront such abuse with "the next time fire" if ever the need arises in Bucharest... In any case forgive me and bless my soul. Let me shake your hand in gratitude. My shortest and most beautiful poem is this: "Next time fire the Bucharest".
         It wasn't time to wait for other answers to my project "The Beauty of Peoples". I only tried to see what left that impression ten years ago by transcribing all personal documents of that time in the novel "Fear of the Orient" (coming after "The Buddha" written also in 1992). The name of said lady never appears. My main paper (1) then was dealing with poetical mind - starting from Baudelaire (my PhD thesis topic in 1974) - not without Kalidasa's marriage symbol...
         As  kavyapurusha (spirit of poetry) meets sahryavidya (appreciative criticism) making her bride in Vidarbha and creating Vaidarbhi Aiti, the modern poetic mind travels within the temple of the nature - correspondence/lila (play) of the heaven with the earth - Cythere, Icaria, Lesbos, to a Limbus, a sunset, a mist mixed with rain, a Paris, a Cocagne Land, a Capua, Parnassus. But in the island of Venus, the temple is changed in hanged alter-ego. Like following descendita ad inferna of Ulysses, Aeneas, Jesus, Dante, "Chaque jour vers l' Enfer nous descendons d'un pas”, and analogically to Bhavabhuti introducing the scene of Madhava's selling flesh in the crematory, in the course of development of Rasa of love, Baudelaire contemplates the divine essence in the corpse of Venus. Being the correspondence of life with the death, of spleen with the eternal ideal, the journey never ends. Diabolical or paradisiacal, the poetic correspondences reveal through the prayoga of the poet a self poetry as rasavada and sarasvatyastattvam, alchemy of grief which will be transformed by Rimbaud in alchemy of verb. Over versed poetics - like in Horace and alamkara sastra -, among dense perfumes and, in its momentum - before the lose of paradise -,centralized self, the poet remains the stranger, the mysterious of his first prose poem, the lover, as in Kalidasa's 'Meghaduta', of the clouds, the going clouds, the marvelous clouds, clouds which are imitating his life and are thinking through the things, the clouds like the perfumes of the "Correspondences", "ayant l'expansion des choses infinies".
         I didn't attend Malta peace congress, stopped writing novels and thought of some social cannibalism around, still subject to that global (cube) social science which is anthropology as seen by Lourdes Arizpe (2)...
         In spite of the fact that anthropology was created in the nineteenth century to deal with the "other", with the orphan half of the political dichotomies of civilized/primitive, history/ no history, we/they, and stretching the intended assumption, of the discipline a little, that is, the aim of explaining human nature in all societies, it can be said that anthropology was intended to be, in fact, a global social science. Quite frequently, I now observed, newspapers published articles on cannibalism in America (also a movie on television, “The Green Product", with Edward G. Robinson, of Romanian origin), in Russia (Andrei Chikatilo, "sexual cannibal"), China (Maoists killing and eating class enemy, giving professors to be eaten by pupils), France (painter kidnapped by a black immigrant man-eater), etc., that is in political key (3). Starting with Columbus hearing instead of "caribi" "cannibi", passing through New Guinea, Fiji Island, Congo, Araguia in Mato Grosso - "you'd not be free of enemies unless you don't eat them" - a less sensational then frightening geography of the past seems near to be repeated (kind a manipulation? alibi to write about internal crimes like some pupils in Cluj, beheading dead?)
         Social-political cannibalism might have been strongly symbolized by self-killing of actor Cǎlin Nemeş, a hero of December 1989, on 12 July 1993, from the guilt, a friend reminded, that he didn't die then. An article by Cǎlin Nemeş - "Monolog in Romanian Night"- published in 21 December 1991, was republished in the same newspaper, "Romania libera", on 15th July 1993...
         The assassins came, killed, then went away. The assassins weren't from other planet, from other world. They were people like all of us.
         They were a part of Romanian people. /.../he, Lucian Matiş, and others like him, died defending the freedom. The Romanian soldiers and officers who have fired live robbing from the graven of heroes this freedom. And why do I wonder that the crosses of marble in the cemetery of Heroes are broken? /.../ I believe that the single explanation of the darkness and silence in which our people struggles is the Night. The fact that it is Night, a winter Night, which lasts for two years. A Night in which the assassins sleep in freedom. They sleep and dream. With the difference that the assassins' dreams aren't like those of other people. They embody themselves, become realities. That fore the number of crimes, robberies, rapes grow...
He was 33 when killing himself (apparently: and in no case took himself as Christ), without Eucharist. The bread of life wasn't eaten for once. The syndrome of the enemy image refixed in science(4)...
         1. Distrust (everything originating with the enemy is either bad or - if it appears reasonable - created for dishonest reasons) 2. Placing the guilt on the enemy (the enemy is responsible for the tension which exists and is to blame for everything that is negative under the predominating circumstances) 3. Negative anticipation (whatever the enemy does is intended to harm us) 4. Identification with evil (the enemy embodies the opposite of what we are and strive for, wants to destroy what we value most and must therefore be destroyed) 5. Zero-sum thinking which benefits the enemy harms us and vice versa) 6. De-individualization (anyone who belongs to a given group is automatically our enemy 7. Refusal of empathy (we have nothing in common with our enemy; there is no information which could divert us from our enemy perception; human feelings and ethical criteria towards the enemy are dangerous and ill-advised. (Kurt & Kati Spillman).
On the way of getting American visa, the officer asked surprisingly and smilingly, what social cannibalism is -, some folklore saying, some outcome of revolutions, calamities, and you know that the small can eat the big?
There wasn't time to remind some of Pastorel's (5) maxims...
 The peoples are unanimous in recognizing that digestive apparatus is the spring of biggest pleasure. Don't they manifest their pure intellectual content before the good and the beautiful through expressions like: "it is delicious, it is sweet, to eat it a croquer?"
The cocktail is communism in drink: all the classes are mixed in a close but cold brotherhood.
The heroism: the risking of life in view of a feast at which the doer called hero is celebrated with food and drink.
 The life: the time in which the being searches, finds and consumes aliments.
The madness: a state of mind in which the man doesn't know what he eats any more.
         In 276 verses Eminescu's humorous poem "Antropomorfism" (1875), about the end, the cock sultan kills out of jealousy the younger cock Don Juanlike Juan like and rituals take place in the temple of kitchen and then in Olympus, within endless laughing and jokes, but with no a De profundis, no a tear ...
         But hasn't he the fate of any being?
         The sorrows of one are joys to others;
         The life of many is extinguished to feed the life of many
         And the reciprocal food is the being of history.
         Poor crawfish! Alive is thrown to boil in hot wine.
         How much does he suffers - what cares the one who is not crawfish!
         What little bird cares while working a beetle?
         Or the spider which sucks the head of an emerald fly.
         The little bird takes in self the sense, the thought from a cricket
         Which she kills. His soul enriches her soul...
         And the cock which dies is born in the one who digests him,
         Who knows what sense in soul, who knows what thought in brain?
The crawfish is the Romanian himself in Doina (1883)...
         ...While Romanians one and all
         Like the crab must backwards crawl.
         And reversed is everything:
         Spring for them is no more spring,
         Summer is no longer summer,
         They, at home, the foreign comer.
         From Turnu up to Dorohoi
         Does the alien horde deploy
         And our fertile fields enjoy.
         With their rumpling trains they come
         Marking all our voices dumb,
         And our birds so much affray
         That in haste they fly away
         Nothing now but withered thorn
         Does the Christian's heart adorn
         And the smiling earth they smoother;
         Forest - good Romanian brother -
         You too bend before their tide,
         And the very spring they've dried.
         Sad is this our countryside.
         Who was sent them to these parts,
         May the dogs eat out their hearts;
         May the night their homes efface,
         And with them the shameless race.
(Translation, Corneliu M. Popescu)
"Negative" crabs mixed with cannibalistic fabling of book-eating ants - Rabindranath Tagore's ui poka - made, in my 1984 novel White Ants, room also to subconscious provisions of 1989 events, including the killing of the dictator. Among subjects belonging to the program of International Academy "Mihai Eminescu" in India (1977-1984), some of them I approached also at IUAES congresses in New Delhi, Zagreb, Lisbon e.g. Theoanthropoetics; Indo-European Figaro. Mantra/Slang in Revolutions. Songs in Shakespeare's Plays (heard as "canibal" - Caliban: Ha, ha, ha! /.../ Let us be jocund); Meghaduta – Love & Freedom. Cloud-Exile, Prison Poetry. Kalidasa/Schiller/Crainic/Gyr (roots on man-eating theme); self-killed poets before 20. Virgin immortality in genius (Anta-Raluca Buzinschi, translator Corneliu M. Popescu died in earthquake, Ronald Gosparic, assassinated in Brăila see his poem on eating-poet birds); eternal peace - war kaironomy in old poetry and postmodern verse; Sanskrite myths (e.g. Vampyre Vetala) in world poetry; poetry/ World Form. Heautontimorumenos. Goet Baudelaire/ Montale.
         Tu marches sur des morts, Beauté, dont tu te moques;
         De tes bijoux l'Horreur n'est pas le moins charmant,
         Et le Meurtre, parmi tes plus chères breloques,
         Sur ton ventre orgueilleux danse amoureusement.
(Baudelaire: Hymne à la Beauté)
The man-eater dragon is always killed in the tales by the Beautiful Foetus i.e. Prince-Charming. Eminescu's "Prince Charming from the  inspired my 1970 novel Eres/Heresy which ends by a hallucinatory dinner - eating anything around then earth, embers, clouds.
         O sacrum convivium in quo Christus sumitur!

         References

        
(1) L'imagination de Baudelaire. Sanskrit Correspondence. Paper at the First International Conference on ' Literature in Translation', New Delhi, March 15-20, 1984
(2)Lourdes Arizpe: The global cube. In: International Social Sciences Journal, November 1981, p. 599-608
(3) Some articles: 'The cannibals today' (in Strict-secret, 10-16 February, 1993), The cannibal of the XXth century' (in Magazin, 10 July 1993), 'Purchasing meat from a state shop/A Moscov family was to eat flesh of man/In the meat a bullet was found and sent to analysis following the refusal of dog to eat it' (in Evenimentul zilei, 26 June 1993); 'During cultural revolution, the Maoists encouraged the cannibalism!’ (in Romania libera, 22/23 May 1993), 'At Cluj a group of rockers beheads the dead' (in Tineretul liber, 18 July 1993).
(4)Kurt R. Spillmann & Kati Spillman: On enemy images and conflict escalation. In: International Social Sciences Journal, February 1991, p.57-76
(5) Al. O. Teodoreanu: From the aphorisms of Pastorel. In: Bilete de papagal, April 1928, republished in Expres Magazin, 1990's.

Dumitru Ichim



MUZEUL MARITIM AL ATLANTICULUI, Halifax, Nova Scotia
Eu și cu Matei încercăm să ne încadrăm în timp și să vedem cât mai mult. Văzutul cu ochii îți oferă ca timp lățimea sau îngustimea lucrurilor, dar o excursie trebuie să fie pelerinaj în care să cauți timpul pierdut, folosind expresia lui Proust, să-l găsești și cu inima să-i cântărești adâncimea și ieșind din cadrul lui să lași cele veșnice să se reverse asupra ta ca o fântână arteziană. Altfel spus, dacă nu reușești din timpul călătoriei tale să faci aripă, fă cel puțin din el pânză de corabie, iar nu pânză de paianjen.
Mergem pe jos la Muzeul Maritim al Atlanticului pentru că numai cu ticăitul pașilor poate fi cucerit ticăitul ceasului. Mă repet cu ceea ce zicea William Faulkner că ''timpul este mort atâta vreme cât este ticăit de micile rotițe din orologii; numai atunci când ceasurile se opresc apare șansa de a trăi.'' Nu e interesant? Deci, șansa de a trăi apare numai atunci când zici morții good bye și te cobori ''întru cele mai de jos ale pământului'' sau te înalți prin iubire întru cele mai de sus ale inimii tale. Vorba lui Vasile Ghica: ''Timpul fără dragoste este putred.'' Cu dragoste, timpul este ca o piersică sănătoasă din care mușcând simți răcoarea dulce din nostalgia Grădinii. Cel prost se oprește la alegoricul sâmburelui ca la un timp al necazurilor pe care trebuie să-l arunci pentru că nu are nici un rost să te bați cu el, dar omul înțelept după ce s-a înmiresmat din dulcele cărnii, ia sâmburul și îi pune în palmă ca pe un templu mulțumindu-i, pentru această biblie rotundă, mulțumindu-i Scriitorului. În loc să se plângă de duritatea porților trainice de lemn ale sâmburelui, vede din ele porți de altar pe care pământul când le va deschide va revela cerurile albe ale florilor de cais, visonul mai subțire ca borangicul luminii cu care nici Solomon nu a fost învrednicit să se îmbrace.
Muzeul a fost întemeiat în 1948 cu numele de Muzeul Maritim al Canadei. Cuprinde expoziții cu peste 30.000 de portrete navale, poate această expoziție este cea mai mare din câte am văzut în acest domeniu. De asemenea, portrete navale de modele de vapoare care ne aduc aminte de T.V. Show ''Theodore Tugboat'' la care ne uitam când erau copiii, unii mici alții ca măricei. La altă expoziție vedem ''Bogățiile rămase din vasele naufragiate'', iar la alta cu poze și rămășițe amintind de vaporul Titanic și istoria lui. Se zice că numele i l-au dat în analogie cu titanii din mitologie care s-au răzvrătit împotriva Stăpânului lor.
O expoziție care ne umbrește sufletul este cea cu ''Ship of Fate'' care ne aduce aminte de vaporul ''St.Louis din 1939 cu transportul refugiaților evrei.
Pentru copii sunt tot felul de amuzamente educative, dar pentru toți cel mai interesant este vizitarea unui adevărat ''muzeu plutitor'' care este vaporul C.S.S. ACADIA care a servit interesele militare ale Canadei în timpul ambelor războaie mondiale. Și se ține bine bătrânul! =D A fost lansat în 1913 în Newcastle-upon-Tyne din Anglia. A fost primul vas desemnat în scopuri oceanografice pentru a supraveghea apele din nordul Canadei și pentru cercetări hidrografice în Articul canadian. Din 1916-1919 a fost folosit ca vas de patrulă și excortare. A supraviețuit marea explozie din 1917 făcând parte din vasele militare de navigație ale lui Royal Canadian Navy.
În drum spre parking ne oprim la un restaurant pentru masă. Nu ne mai scamatorim cu homarul care este simbolul pescarilor de aici, chiar Nova Scotia de pe hartă seamănă un homar de proporții slavice, și cerem ospătarulului un New York steak. Cum nu conducem ne putem îndulci și de cele spirtoase. Matei comandă o bere...''Blue Lobster'', iar eu la asemenea fripturoi cu o garnitură ca pentru un regiment de marinari comand vin, normal cel făcut în podgoriilePanciului nostru de la Niagara noastră de acasă.
O ușoară briză bate pe terasa dinspre ocean și când ospătarul mi-aduce bătrânețea rubinie în paharul cu picior mă gândesc la rubinurile rubaiurilor ( rubayat e deja plural) : '' Fiindcă nu știi ce te așteaptă mâine, luptă să fii fericit astăzi, la o cană cu vin sub lumina lunii. Bea, zicându-ți că luna te va căuta poate zadarnic mâine.''



Teodor Danalache
 Minunile Sfintei Parascheva

Minunile savarsite de Sfanta Cuvioasa Parascheva au facut ca, an de an, numarul pelerinilor care strabat drumul spre Iasi sa fie tot mai mare. Astfel, inca din ajun, mii de pelerini, din toate judetele tarii, se indreapta spre Catedrala Mitropolitana din Iasi, unde se afla Moastele Cuvioasei Parascheva.
Mii de pelerini, indeosebi din alte zone ale tarii, care nu au unde dormi in oras, se asaza jos, vorbesc lucruri duhovnicesti si interpreteaza cantari bisericesti. Mame obosite de cale, cu copii langa ele, tineri si batrani, toti atipesc cu fruntile pe desagi si cu gandul la Dumnezeu, asteptand clipa in care vor putea saruta cinstitele Moaste, spre binecuvantare.
Cu evlavie si credinta, pelerinii cauta tamaduire si mangaiere, iar raspunsul Cuvioasei Parascheva nu intarzie sa se faca simtit, prin vindecarea trupurilor si a sufletelor acestora, nenumarate fiind minunile savarsite de Cuvioasa. Astfel, inca si astazi, sfanta vindeca schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli grele, de cele mai multe ori numai prin atingerea de racla ei.
Minunile savarsite de Cuvioasa sunt nenumarate. Multe sunt cunoscute din povestirile celor ce le-au primit, dar si mai multe au ramas in taina celor care le-au trait. Este suficient sa fii tamaduit sau mangaiat o singura data de Sfanta Parascheva, pentru a merge in fiecare an la Moastele sale, cu multa credinta in suflet. Pentru unii ca acestia, drumul pare scurt, necazurile vietii devin mai usoare, iar intoarcerea acasa se face cu mai multa bucurie si putere.
Focul a topit racla, dar nu si cinstitele Moaste





In ziua de 13 iunie 1641, cinstitele Moaste ale Cuvioasei Parascheva au fost asezate in Biserica Sfintii Trei Ierarhi, din Iasi. In noaptea zilei de 26 decembrie 1888, lumanarea dintr-un sfestnic a aprins intregul paraclis in care se aflau cinstitele Moaste. Focul a topit racla de argint, in care era asezat trupul Cuvioasei, insa de acesta nu s-au atins catusi de putin. In anul 1889, Sfintele Moaste au fost mutate in Catedrala Mitropolitana, unde se afla si astazi.
Cuvioasa Parascheva a vrut sa ramana in tara noastra
Incepand cu anul 1944, ofensiva sovietica prevestea ocuparea unei parti din Moldova. Pentru aceasta, centrele mitropolitane din Cernauti si Iasi au fost evacuate, spre a nu cadea prada celor nelegiuiti. In ziua de 15 martie, cinstitele Moaste au pornit spre Manastirea Turnu, din Valcea. Pe drum, acestea s-au oprit insa la Manastirea Samurcasesti, din Ciorogarla, aproape de Bucuresti. Intre 27 octombrie si 26 noiembrie 1944, acestea au fost asezate in Catedrala din Bucuresti, langa Moastele Sfantului Dimitrie Basarabov. Dupa aceasta data, ele au fost reasezate in Catedrala din Iasi.
Se spune ca, in anul 1945, cativa soldati sovietici ar fi incercat sa ia Moastele Cuvioasei Parascheva si sa le duca in Rusia, insa Cuvioasa nu s-a lasat miscata din orasul ei, tot asa cum Cuviosul Dimitrie nu s-a lasat luat din Bucuresti, in timpul ocupatiei germane.
Sfanta Parascheva alunga seceta si aduce ploaia
In vara anului 1947, cand tara a fost cuprinsa de o mare seceta, oamenii si animalele abia de mai puteau trai. In aceste conditii, Moastele Sfintei Parascheva au fost scoase din catedrala si purtate, in procesiune, prin satele Moldovei. Pe tot parcursul procesiunii, in urma preotilor care insoteau racla, veneau nori mari de ploaie. Drept multumire, credinciosii au inaltat mai multe troite, in cinstea Sfintei Parascheva. Procesiunea cu Sfintele Moaste a continuat vreme de peste doua luni, adunand la un loc preoti, monahi si chiar reprezentanti ai autoritatilor locale, in ciuda prezentei trupelor sovietice.
Tanara vindecata de leucemie
In anul 1950, o tanara studenta din Iasi a fost diagnosticata cu leucemie. Cu multa durere, atat bolnava, cat si familia acesteia, a alergat la Moastele Sfintei Parascheva si, cu multe lacrimi, i-a cerut ajutor de sanatate. Dupa numai doua luni de rugaciuni staruitoare, post si sfinte slujbe, tanara s-a vindecat de aceasta boala incurabila si a putut sa-si continue studiile.
Pamantul nu a vrut sa primeasca trupul Cuvioasei
Prin anii 1950-1954, tot crescand numarul pelerinilor veniti la Moastele Cuvioasei Parascheva, comunistii au hotarat sa ingroape in ascuns trupul acesteia. In dimineata in care cei delegati cu aceasta sarcina au inceput sa sape o groapa, intr-un cimitir din apropiere, cerul s-a intunecat deodata, un vant naprasnic a inceput sa bata, iar o ploaie torentiala cu grindina, tunete si fulgere a cuprins locul. Speriati, oamenii au alergat la Catedrala, spre a cere ajutorul Cuvioasei si mila lui Dumnezeu. Dupa ce au tras clopotele, credinciosii au savarsit Acatistul si Paraclisul sfintei, precum si alte rugaciuni catre Maica Domnului. Imediat dupa aceste rugaciuni, furtuna s-a potolit, iar cerul s-a luminat.
Femeia salvata de la sinucidere
O familie din Iasi avea necazuri. In anul 1955, intr-o seara oarecare, femeia a plecat de acasa, iar sotul si fiica au cautat-o indelung, pana seara, fara sa o poata gasi. Seara, adormind fiica, tatal a mers la Cuvioasa Parascheva si s-a rugat indelung pentru intoarcerea acasa a sotiei disparute fara urma. Intorcandu-se acasa, sotul a continuat sa se roage sfintei. Dupa aproape o ora, in miez de noapte, sotia a batut la usa, speriata de moarte.
Fiind intrebata ce s-a intamplat, aceasta a raspuns: "Diavolul mi-a dat in gand sa ma sinucid. De aceea, m-am asezat pe linia trenului, aproape de gara Nicolina. Dar, la orele opt seara, pe cand venea un tren cu viteza, fiica noastra, imbracata in alb, a venit la mine, m-a apucat repede si m-a aruncat afara de pe linie. Asa am scapat de moarte si de osanda iadului." Atunci, barbatul i-a spus ca la ora aceea fiica lor deja dormea, iar el se ruga langa Moastele Sfintei Parascheva.
Cuvioasa Parascheva tamaduieste un nebun
In primavara anului 1968, la Mitropolie a venit o femeie din Sofia, Bulgaria. Aceasta avea un singur baiat, care, ajungand in anul doi de studentie, a innebunit deodata. Dupa ce s-a constatat ciudata boala, acesta trebuia sa fie tinut in cusca. Desi femeia era credincioasa, barbatul ei il blestema adesea pe copil si il dadea diavolului.
Intr-o noapte, mama credincioasa a visat o femeie imbracata in negru, care i-a spus: "Daca vrei sa fie sanatos copilul tau, sa vii la mine." Nestiind cine i-a spus acest lucru, femeia nu a facut nimic. Peste doua luni, visul s-a repetat, iar femeia a intrebat-o pe cea din vis cine este, astfel afland ca este Sfanta Parascheva din Iasi. Ajungand la Moastele sfintei, femeia s-a rugat cu lacrimi, indelung, si a lasat un pomelnic. Peste un an, femeia s-a aflat iarasi langa Moastele sfintei, multumind pentru insanatosirea deplina a baiatului ei.
Sfanta isi ridica singura capul
Parintele Cleopa Ilie povestea ca, intr-un an, cand i-a venit randul sa stea alaturi de racla Cuvioasei, au venit la el doua femei batrane, care i-au cerut sa le lase sa se inchine la Cuvioasa fara a mai sta la rand, caci sunt neputincioase si vor doar sa-i multumeasca sfintei. Femeile aveau la ele o pernuta lucrata manual pentru Sfanta Parascheva, in semn de multumire, pentru ca le vindecase de boala. Parintele Cleopa spune ca, atunci cand femeile s-au apropiat de racla, a vazut cum sfanta a ridicat singura capul, batranele i-au asezat perna drept capatai, iar apoi ea si-a asezat capul la loc.
Cuvioasa vindeca un bolnav de cancer
Dupa mai multe analize medicale, un iesean in varsta de doar 30 de ani a aflat ca are cancer. Fara a-l anunta pe pacient, doctorul a spus familiei acestuia ca bolnavul mai are de trait cel mult doua luni de zile. Intuind faptul ca are o boala grea, despre care nu i s-a spus direct, dupa iesirea din spital, bolnavul si-a anuntat rudele ca intarzie un ceas si s-a indreptat spre Catedrala.
Cand i-a venit randul sa se inchine Sfintei Parascheva, acesta a cuprins racla in brate si a stat astfel vreme de aproape o jumatate de ora, spre supararea celorlalti, care asteptau la rand. El s-a rugat sfintei sa il tamaduiasca de orice boala ar avea, pana in momentul in care a simtit o adanca pace interioara. Plecand cu inima impacata, cel bolnav a mers la rudele sale.
In vremea de dupa externare, el nu si-a mai luat nici macar medicamentele, fiind convins de ajutorul primit de la sfanta. Dupa doua luni, cand a mers la un nou control medical, medicul a constatat cu uimire ca boala se afla intr-un proces de regres. Dupa alte cateva luni, nici urma de cancer.
Preotul care s-a rugat Cuvioasei prin zidul catedralei
Un preot din Ardeal, fiind bolnav de plamani, a facut atatea injectii cu antibiotice incat a inceput sa orbeasca. In urma unui control oftalmologic, doctorul i-a confirmat acestuia simptomele de orbire. Indata dupa aceasta, preotul s-a urcat in tren si a venit la Catedrala din Iasi. Fiind ora tarzie, biserica era incuiata. Atunci, preotul a mers langa zidul acesteia, in dreptul locului unde se afla Moastele Sfintei Parascheva, si s-a rugat acesteia pana a doua zi. Chiar din acel moment, preotul nu a mai avut probleme cu plamanii, iar ochii si-au recapatat complet vederea.
Batista binecuvantata tamaduieste o boala grea
O femeie oarecare, necajita de faptul ca sotul ei avea chipul plin de niste bube urate si dureroase, a venit sa se roage Cuvioasei Parascheva. Multi doctori incercasera sa-l tamaduiasca, insa diferitele tratamente prescrise au inmultit parca bubele si durerile barbatului. Rugandu-se cu lacrimi Cuvioasei, femeia a lasat preotului un pomelnic si a atins de Moastele sfintei o batista curata, pentru sotul ei. Cand a ajuns acasa, femeia a asezat batista pe chipul cel plin de bube al sotului. Durerile s-au potolit iar, in mai putin de o saptamana, bubele s-au uscat si au disparut.
Cuvioasa Parascheva curata livezile de omizi
Intr-un sat aflat in apropiere au aparut o multime de omizi care distrugeau toti copacii. Atunci, preotul satului si credinciosii au cerut mitropolitului sa le-o dea pe Cuvioasa, spre a o duce prin livezile lor, ca sa-i scape de omizi. Astfel, soborul de preoti si de credinciosi a mers prin livezi si au asezat-o pe Sfanta Parascheva intr-o gradina, sub un copac care nu mai avea frunze, ci doar omizi. De o parte a gradinii curgea un rau, iar de cealalta parte a ei se afla soseaua nationala. Dupa ce au inceput rugaciunile, cei de fata au vazut cum omizile coborau din copaci si se indreptau spre apa sau spre sosea, murind. Cand s-au terminat rugaciunile si Sfantul Maslu, in copaci si in livezi un mai era nici o omida.
"Doamne, Dumnezeul nostru, pentru rugaciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, daruieste-ne noua sanatate si viata ferita de toata rautatea si ne intareste cu Duhul Tau cel stapanitor, ca din adancul inimilor, cu bucurie, sa slavim preasfant numele Tau, in veci. Amin."


Lili Hanganu


Memorialul Închisoarea Pitești



Reclama eMAG despre libertate a iscat multe discuții în ultimele ore. Înțelegem, oare, că este ultimul tren în care putem să ascultăm adevăratele victime ale regimului comunist din România vorbind despre libertate? Când le vom face lor loc? Când nu vor mai fi?
Memoriile unuia dintre ultimii supraviețuitori sunt pe cale sa fie publicate la Editura Manuscris. Petru Cojocaru este încă în viață. Un om discret şi blând pe care nu l-a chemat nimeni să facă reclame despre libertate. Şi nu ar accepta, oricum. Veniți la Memorialul Închisoarea Piteşti să aflați despre iadul prin care a trecut, tururile sunt gratuite. Şi contribuiți la publicarea memoriilor lui, ca să vorbim mai mult despre oamenii care au suportat istoria cruntă a comunismului.
Fenomenul Pitești: ajută-ne să nu uităm
Dintre cei peste 600 de tineri care au fost torturați în închisoarea Pitești între 1949-1951, numai o parte a cunoscut căderea regimului comunist în decembrie 1989, iar dintre aceștia din urmă puțini și-au scris memoriile. Doi dintre cei care au trecut prin această cumplită experiență – cunoscută drept „fenomenul Pitești” – au fost Petru Cojocaru și Mihai Buracu.
Cu ajutorul fiecăruia dintre voi, volumele vor fi publicate de Editura Manuscris și vor întregi colecția de memorialistică de detenție.
Contribuie și tu la publicarea celor 2 volume și ajută-ne să nu uităm!




Nimigean dropped the mic.
 
Poate că pe filiera Emag-Ghiță-Naspers vor mai apărea dezvăluiri. Dar, în privința instrumentalizării („papayzării”) imaginii lui Mihai Șora, nimic nu mai poate fi spus după cele postate de 
Ovidiu Nimigean:
<Sîntem în fluxul indecenței publice. eMag îl papayzează pe Mihai Șora, la vîrstă centenară, iconizîndu-l ca pe un persecutat al comunismului. N-a fost, dar nici printre zeloșii regimului nu s-a numărat, cum îl acuză mulți, unii furibund, încît ai putea crede că dădea ucazuri în cultură cot la cot cu Dulea și Dumitru Popescu-Dumnezeu. Nici pe departe, ca să nu spun dimpotrivă. Șora are trecutul lui de stînga, de care s-a detașat încet-încet, inclusiv înainte de 1989 (el e unul dintre semnatarii Scrisorii de solidarizare cu Mircea Dinescu din 9 aprilie 1989, în urma căreia semnătura i-a fost interzisă). Iar bibliografia sa e curată, nu s-a ilustrat nici măcar în anii cincizeci ca un propagandist zelos. A parcurs însă confortabil, prin comparație cu puținii disidenți și opozanți, perioada bolșevică. E indecent că o campanie de publicitate îl folosește ca simbol al rezistenței anticomuniste. E trist că la aproape 103 ani imaginea sa e manipulată din ce în ce mai grotesc, pentru promoția mașinilor de spălat Arctic și în orizontul lui Black Friday... Imaginea și omul însuși... Indecența instrumentării sale publicitaro-politice se confruntă cu indecența indignării disproporționate față de un om ajuns la vîrsta patriarhilor, pe care ne place să-l bănuim de interese meschine și sete de notorietate... Eu îmi închipui că unui om ajuns la asemenea vîrstă ar trebui să-i acordăm prezumția de serenitate și gratuitate. Am ajuns să ne exhibăm și să ne scuipăm bunicii. Nu se face.
Cum nu se face ca un rebel de confort, poziționat solid în ceea ce Philippe Muray desemna prin sigla ZIP (Zona de indignare protejată), să-l calomnieze pe scriitorul nostru cel mai reactiv la regimul totalitar din România, lipindu-i, la grămadă, etichete aneantizante, într-un comentariu la o postare pe fb care sublinia corect că, dacă vrem opozanți anticomuniști, nu Șora este exemplul potrivit, ci Paul Goma. Scrie tînărul pseudojustițiar: „Goma a fost evident ignorat din cauza simpatiilor legionare - adică omul spunea cu voce tare (și scria...) ceea ce Liiceanu și compania discută doar la bârfe între ei. Singurul motiv pentru care e interesant Goma e că face vizibilă și imposibil de trecut cu vederea legătura puternică între anticomunism și extrema dreaptă. Cât despre dizidență, se găsesc oricând exemple mai puternice printre muncitorii din Valea Jiului sau de la Motru. Goma n-a fost dizident, doar un opozant al sistemului socialist, retrograd, antisemit și anti-sovietic fanatic, adept al mini-imperialismului românesc și al excepționalismului românesc. Pe scurt, un fascist.” Pe scurt, indignatul este un neokomisar ideologic. Recunoști tipologia după aroganța și agresivitatea cu care-și clamează anatemele, nu trebuie neapărat să fii familiarizat cu subiectul. Sesizezi din start că nu se vorbește pentru a intra în dialog, ci pentru a stigmatiza, a pune punct discuției și a domina astfel spațiul simbolic. Ne aflăm în fața unui nou exemplu de indecență publică. O pletoră de inconștienți sau de inși ejusdem farinae îi dau likeuri, încurajîndu-l. The common decency, considerată de Orwell bunul cel mai de preț al democrației, suferă afronturile cele mai ordinare. Revenind la text, chiar și pentru cineva care doar a răsfoit cărțile lui Goma e limpede că scriitorul nu a fost „ignorat” din cauza simpatiilor legionare (care nu există, e o calomnie joasă), ci a fost marginalizat cu tenacitate pentru că rostea adevăruri incomode despre persoane care-și supralicitau onorabilitatea. Disidența n-a fost pentru Goma un soi de sport de performanță (nici nu prea avea cu cine să concureze), ci o problemă de conștiință și un prilej de solidaritate cînd s-a ivit cazul (Goma s-a solidarizat spontan cu minerii din Valea Jiului și de la Motru, invocați mai sus, cine a mai făcut-o?) . Goma a fost un opozant, de acord, nu un disident, dar asta o spune răspicat el însuși, „doar opozant” însemnînd poate mai mult decît disident (nu intrăm în amănunte), oricum, nu mai puțin (cum sugerează grimasa detractorului). Goma a fost, apoi și mai ales, tot ce poate fi mai opus fanatismului, el s-a manifestat, inclusiv în paginile virulent polemice și pamfletare, ca o conștiință critică, mizînd pe argumente și rațiune. Bineînțeles că era antisovietic, despre ce vorbim aici? Bineînțeles că nu era antisemit (pînă cînd această etichetă a devenit convenabilă, securitatea îl taxa ca „jidovit”, „israelit”), ar fi fost și greu cu o soție evreică, împeună cu care are un fiu. În ce privește „excepționalismul românesc”, rar găsești pagini mai dure despre „mama ei de nimicnicie românească”. Într-o polemică din 1998 îi răspundea convingător, pare-se, unui literat care declarase că „refuz să-mi recunoasc vreo contribuție la fapte săvîrșite înainte ca eu să mă nasc”: „Se vede că argumentația mea (la îndemîna ultimului alfabetizat), anume: «fiecare membru al fiecărei comunități să-și asume faptele bune – și faptele rele – ale înaintașilor» fusese convingătoare, din moment ce primisem telefoane, scrisori de aprobare din partea prietenilor mei de atunci Shafir, S. Damian, Paul Schuster, Tismăneanu.” Asta îl va fi recomandînd ca retrograd și (acuză tipic bolșevică și securistă, preluată azi de neokomisarii bienpensosferei) fascist? Să mai adaug că deversarea asta de insanități s-a întîmplat la ceas aniversar, cînd Goma împlinea 84 de ani, jumătate petrecuți în exil, unde se află și acum, bolnav și în situația de a nu putea replica. Trista aniversare a uneia dintre puținele noastre conștiințe… Sîntem, cum spuneam, prinși în fluxul indecenței publice. Aproape că ne-a luat pe toți cu el.>



De la: "Octavian Lecca"
Subiect: Re: Text proviziriu Troita Selimbar.

Am primit astazi (cu mare intirziere fata de cum speram dar foarte repede fata de termenul oficial)) aprobarea pentru text asa ca de acum inainte nu mai sunt formalitati de facut. S-a taiat putin.
Textul este urmatorul:

 În memoria bãtãliei de la Şelimbãr  din 28 octombrie 1599   
   
 Înfrângerea oastei Transilvaniei condusã de Andrei Bathory de cãtre oastea condusã de Mihai Viteazul a deschis drumul unirii Transilvaniei cu Ţara Româneascã.

Mai trebuie sa fac rost ca sa adaugam efigia lui Mihai Viteazul si apoi designul placii. Daca are cineva o efigie rog sa mi-o trimita. Ma voi duce maine la armata sa le-o cer lor, cu asta i-as implica mai mult. DE abea de acum putem trimite invitatii ferme. Deasemenea va rog sa-mi spuneti cu cit puteti contribui la stantarea placvutei. Pretul; este de vreo 250 de lei. Cred ca un 20 de lei de persoana se acopera costul.
Va tin la curent,
Octavian Lecca


On Tue, 1 Oct 2019 at 18:16, Octavian Lecca <octavianlecca@gmail.com> wrote:
Am placerea sa va anunt ca am primit aprobarea pentru amenajarea Troitei de la Selimbar - anexata aici. Nu se putea mai repede si nu se putea cooperare mai buna din partea primariei. Primaria va ingradi locul si va aduce WCuri portabile (nu stiu cum se numesc) cit si prezenta politiei. Zilele urmatoare voi incerca sa finalizez programul anuntat in cererea de autorizatie. Maine urmeaza sa iau legatura cu armata. Singurul punct de care nu m-am ocupat inca este aducerea televiziunii. Daca aveti idei sau relatii va rog sa ma anuntati. Si orice initiativa este binevenita, in special in domeniul activitatilor culturale. Dati sfoara in tara, va rog, ar fi bine sa fie cit mai multa lume la evenimentul asta. Ah ar mai fi de aranjat un transport, este peste 1 km de la cea mai apropiata statie de autobuz. Mai vorbim.
Octavian Lecca

On Wed, 11 Sep 2019 at 12:28, Octavian Lecca <octavianlecca@gmail.com> wrote:
Sper ca vineri sa depun la Primaria Selimbar un proiectel pentru aprobarea Consiliului in 20 septembrie. Aprobarea este pentru montarea unui text comemorativ si punerea de flori. Am vorbit deja cu scolile si vor participa cu conditia sa fie in cursul saptamanii. Mai raman sa vorbesc cu armata - eventual o fanafara, etc. Si bineinteles invitati. Si dupa comemorare, asa cum a sugerat Adrian Popescu, o prezentare a proiectul la Primaria Selimbar.
Textul se va inlocui oricum pentru ca vizam o dezvoltare 3D a sitului dar poate fi folosit ca mijloc de marketing pentru obtinerea de fonduri europeene. Asa cum este acum nimeni nu ne va da nimic dar un filmulet cu copiii care pun flori impresioneaza. Daca aveti idei in legatura cu textul spunet-mi dar cel tirziu maine. Apropos, textul nu trebuie sa fie emotional ci informational si cat mai scurt.
Eu sunt plecat in perioada 14-28 septembrie.

In memoria bataliei de la Selimbar din 28 octombrie 1599

Infrangerea oastei Transilvaniei condusa de Andrei Bathory de catre oastea condusa de Mihai Viteazul a deschis drumul unirii Transilvaniei cu Tara Romaneasca (la Alba Iulia).
Prima Troita a fost ridicata in anul 1925 – iar actuala este urmare a refacerii din anul 1988 de catre Ioan Cozma.


O zi din viaţa unui om obişnuit
Se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora 6 fix; nici mai devreme, nici mai târziu, cu regularitate de mecanism electronic. Şi lucrul acesta se petrece chiar şi în zilele de weekend, chiar şi pe perioada concediului de odihnă când, în mod normal, ar putea să se ridice din pat la orice oră doreşte: ora 6 dimineaţa i-a intrat în sânge şi i-a creat un soi de dependenţă asemănătoare cumva dependenţei narcomanului.
Cât timp îşi bea cafeaua, se uită cu atenţie la orarul zilei respective: ce ore are, la ce clase, de ce nivel fiecare clasă, doar nu poţi preda în mod identic aceeaşi temă la două clase de niveluri de performanţă diferite. Dacă domnul Băsescu ar citi aceste rânduri, poate că şi-ar schimba impresia despre programul de lucru al profesorilor şi, în general, despre activitatea lor. Dar n-are rost să ne facem iluzii. Preşedintele nostru drag nu citeşte toate prostiile: el citeşte doar Levantul lui Cărtărescu şi, eventual, etichetele de pe sticlele de Whisky.
Are de ales între completarea unor documente cerute de inspectorat, cu toate că nu sunt bune la nimic, şi a trece pe la medicul de familie, ca să-şi ia reţeta cu medicamentele compensate pentru luna respectivă; alege să completeze documentele, cu toate că ştie bine cât de inutilă este toată această trudă.
Prea multe documente inutile de completat în ţara aceasta, din ce în ce mai multe!
Elevii sunt aşa cum îi ştim cu toţii: mulţi dintre ei au ambii părinţi plecaţi din ţară, prin Spania, prin Italia sau prin alte colţuri ale lumii, în căutarea unei lumi mai de doamne ajută, mulţi dintre ei au rămas singuri acasă, îşi gătesc singuri, îşi spală singuri rufele, îşi cumpără singuri toate cele de trebuinţă, aşteptând în fiecare lună să la vină pe card solda lunară...Cum, doamne iartă-mă, s-ar mai putea ca oamenii aceştia să mai fie pur şi simplu adolescenţi, cum să mai fie veseli şi lipsiţi de griji, cum să se mai poată gândi la subtilităţile teoriei relativităţii sau la tainele imaculatei concepţiuni?
Prea mulţi elevi îmbătrâniţi înainte de vreme, din ce în ce mai mulţi!
După terminarea programului, se hotărăşte să treacă şi pe la cabinetul medicului de familie: găseşte acolo o mulţime tăcută de alţi pacienţi, aşteptându-şi şi ei rândul; hotărăşte să renunţe la reţeta pentru această lună, cu riscul unui posibil infarct.
Prea mulţi bolnavi, unii incurabili, alţii care mor cu zile, există în ţara aceasta!
Ar mai trebui să cumpere câte ceva de mâncare pentru a doua zi, astfel încât hotărăşte să treacă pe la magazinul său obişnuit, dar magazinul este închis, cu lacătul pe uşă şi cu un afiş mare pe geam: „De vânzare”. Subit, îşi aduce aminte cam câte zeci, chiar sute de astfel de afişe mai există prin oraş.
Prea mulţi vând şi din ce în ce mai puţini mai cumpără în ţara aceasta!
Ajunge în sfârşit acasă: puţină mâncare, o nouă cafea, apoi tezele şi extemporalele care i-au rămas de corectat, apoi fişele de lucru pentru a doua zi...Apoi câteva ore la calculator, unde a început să scrie o carte pe care parcă n-o s-o mai termine niciodată.
Apoi somnul de noapte, pentru că şi mâine urmează o zi la fel de grea...Ce bine e să dormi! Oare cum o fi moartea? Nu se numără printre aceia care iubesc viaţa cu orice preţ, dar nici printre cei care se înghesuie spre cimitir. A văzut el săptămâna aceasta o coadă imensă la pompele funebre: o mare de oameni care se înghesuiau să cumpere coroane mortuare...Oare câţi or mai fi murit?
Brrr, prea mulţi oameni mor în fiecare săptămână! Din ce în ce mai mulţi!




Aici unde mă aflu , după două zile ploioase, a ieșit soarele.
Aici unde mă aflu nu toți oamenii stau cu privirea lipită de televizor.
Aici unde mă aflu constat că biblioteca încă are cititori.
Aici unde mă aflu oamenii încă își dau binețe.
Aici unde mă aflu povernele nu prea au de lucru.
Nu departe de aici unde mă aflu un urs înfometat a făcut prăpăd în ograda unui crescător de animale. Nu cred să se fi dat știrea la televizor.
Aici unde mă aflu mă pregătesc de acum pentru Focul lui Sumedru


 Stimate Domnule Dr. George Anca
Doresc să-i mulțumesc dlui. Adrian Bucurescu pentru acel eseu
dedicat acelui arbust ”Alunul”. În copilărie avusem ocazia să
găsesc tufe de alun, din care îmi tăiam nuiele pentru a le curba sau a le
împleti fiindcă erau foarte flexibile. Era un arbust frumos.
Fiind  Alunul în mitologia daco-română considerat ”artbustul lui Zalmoxis”,
și un fel de ”arbust fermecat” mai ales prin atâtea foloase aduse în gospodăria
dacului-român, mi-a creat o mare satisfacție. Și aceasta desigur datorită și
Domniei Voastre publicând acest frumos și bine documentat eseu al
dlui Adrian Bucurescu.
   Așa, mi-am regăsit și eu o mică istorioară despre acea plantă Aloe, numită
la români și ”urechiușcă”, și pe care o redau mai jos. Bineînțeles că a fi și
publicată rămâne la aprecierea Dumneavoastră!
 Cu ales respect
 Ioan Miclău Gepianu
10/11/19

Adrian Bucurescu
Lordul John & Ion

Lordul John veni la noi
Burdușit cu euroi,
Investind în combinate
Și în ițe încurcate,
În balade și idile
Și-n șopârle hidrofile.
Tot plimbându-se agale,
Dă de Savetuca-n cale.
- Hai, my lord, la mine-acasă,
Că doar singură-s rămasă,
Că barbatu mi s-o dus
La Cucuieții di Sus,
Încă de-azi dimineață,
Să vândă ciocuri di rață!
- Stai, my darling! Vrei să-mi spui
Unde, mama dracului,
Pălăria pot s-o pui?
- La fereastră e un cui.
- D-apoi, cum mă sui în pat?
- Pi un scăuieș di brad.
- D-apoi, cum să te sărut?
- Du-ti dracului di slut!
Di nu știi dragostele,
Nu-ncurca nevestele!
Plecă lordu-n capul gol
Și nu se dădu de gol
Nici când se-ntâlni la poartă
Cu Ion Cămeșă-Spartă.
Dar Ion, mangă de beat,
Se lungi-mbrăcat în pat
Și cu Moartea la picioare,
Care-i ține-o lumânare,
C-o beut rachiu d-ăl tare
Și-amu se teme că moare.
Dres cu moare de curechi,
Îi trecu pe la urechi
O ciocnitură-n fereastră.
- Cine-a hi-n ograda noastră?
- Omule, e mâța noastră,
Care bate la fereastră.
- Nu e bataie mâțească,
Ci-i bataie anglicească.
- Ba-i un motan di la Ieși,
Fugărit di megieși.
- Ce motan, mânce-l-ar râia?
A cui este palaria?
Cine-a mai văzut cotoi
Cu ciubote-așa di moi?
- Măi barbate, n-ai aflat
Di Motanul Încalțat?
Ion, care nu citise
Nici măcar Cartea de Vise,
Adormi, visând furnici
Ce-i intrau în bernevici.

     
Morala:
Ai carti,
 

Daniel Vorona

:cu un pahar beau apă cu un pahar beau vin cu alt pahar mănânc covrigi
--- în zilele de marți mi-e trupul slab ca să ajung departe mă spăl pe ochi
cu mănușile în mâini
-- mă uit la mine și mă uit -- îmi
leg o curelușă bătută
cu nituri de argint la gât și mă îmbrac în taur fantastic de sus până jos ---
și vin pe lume păsări care cresc și descresc
în fiecare zi se întorc toate acasă și eu sunt
obligat să le rup capul cu o singură mișcare
într-un intraductibil balans pe fiecare mal al unui țucal care simbolizează
o nouă ideologie așteaptă câte un animal (leșinat) câteodată am febră și
întreb -- abandonez constituția -- my lady
care e prețul de unde cam până unde te pot corupe (te pot cotropi) până
unde să rămân perpendicular sunt copleșit de un nou val de sentimente
știu n-am cerut prea mult am vrut doar o țigară și o mireasă cu împrumut




ea nu avea rochii,
nu avea nici lacrimi,
nici de ales,
era o idee de sculptor,
mângâiată cu dalta
într-un material cameleonic.
ea venea din degetul mic
de înger transparent și lunatic,
un fel de aripă de sticlă,
jumătatea deschisă a ferestrei
sau a nopții.
ea luneca pe o cratimă de frig
dintre două veri legate în aceeași silabă.
pășea pe vârfurile literelor
să nu trezească în albul paginii
sunetele.
ea nu exista...
doar era.


to
 

 

 
Ramona Muller



Miez de caramel
Şoptește-mi
cuvinte de caramel,
să ne fie dulci
mai apoi amintirile,
pe care le voi porţiona
ȋn raţii mici
și le vom consuma 4D.
Toarnă ȋn mine
rășini de indiscreţie,
să pot ȋnălţa
ȋn serpentine de anacondă
tavanul dorinţelor ludice,
calotă a unei fragile
flori de lotus.
Te caut ȋn mine
cu nesaţ stors
din venele timpului,
aritmic te simt
ȋn convulsii
ce mă topesc lasciv.
Stinge-mă,
despletindu-mi carnea
vinovată de atâtea insomnii,
evantaiele palmelor tale
strivesc fiorul tropical
dincolo de ţipătul
ȋnvelit ȋn diafane mângâieri.
Conturează-mi trupul
să pot ţâșni
din fântâni arteziene,
osândă și binecuvântare,
iubire venită
din alte anotimpuri,
cu tine mă revărs
ȋn tornada păcatelor de polen.
Abandonez
dansul de flamingo
nebuniei abisale,
ȋnainte ca sărutul rubiniu
să-mi deshidrateze
pântecul condamnat
la vâltori de vise.
În mine plouă cu perseide,
ȋn tine curge cerul,
ȋn noi zâmbesc galaxii…


 
to
 

 
Vişan Dragoş



Tragicul "panopticum" valaho-italian
.
Sunt o româncă vândută-n rețea
îmi număr printre crenguțele urii
paiele cuibului ultrasecret
adulmecat de gangsterii
din Messina Neapoli Bari
Capri Cagliari Roma
și clipele rămase din viață
.
Parcă văd imediatul nemaiaflat:
că-mi vor dispărea și reținerile
de-a mai ascunde ceva
din acest tarot criminal -
diaspora "fetelor" traficate
este o tabără încă nemilitarizată
întinsă pe-o molimă greu mirositoare
a plăcerilor necenzuate
de niciun stat zis democratic
profită iadul cu grămezi de biștari
iar noi cele mai puternice prostituate
ce persistăm în jocul de-a tot "câștiga"
la ruleta rusească a vieții cu moartea
suntem temuții gladiatorii
noi suntem zgâriate hulpav
la ochi "întinerite" cu pumni zdraveni
de cohortele și legiunile italienilor draci
.
Nu vrem să prestăm
și ne trebuie cu adevărat
după două mii de ani și încă
un ultim veac al suferințelor
înduratoare Maică Precistă Marie
un nou Spartacus cu plete scurtate
neîncurcate în sâni
să dea oh mio Dio
filoxera-n toată via... viciilor rodnică
din pantalonii carabinierilor și vameșilor
peste vameși de târfe vândute valahe

Doina Boriceanu
miruire

     sfoara timpului
Carnea nisipului
Singură îmi așez dor Aminului,

Și troznet al căpătâiului
Când piatră ține urmă de tine,
De-ți pui cap peste-o sfiiciune
De piatră.

Vieții-mi nu-i dau de Capăt,
Cineva pune zorilor lacăt.

Începutul fuge dinainte
Marea sub încuietoare
Cer îmi crede
Și mă doare,
Deci asta e! Nu-mi coc o visare!

M-aș ascunde de nu mă vreau!
În mac m-aș ascunde
Prin zile
Adorm de stele,
Usturoase privirile

Și o bucată de bine
Domnul mi-așază în blide.

Am așteptat
Pân-am uitat
Ce voiam să spun vetrei
Dar vorba a murit în drum
Și-o îngroapă pietrele.

Încă te cred
C-ai să-mi pui flori în vaze
În ziua cea mare
În care ne-am cunoscut

Azi o trimit la descusut,
Deși nu vrea,
Țesătura se pune
Pe-a inimii-mi punte
În călătoria ce-o fac de mâine…
De mâine…
Fără tine… sigur fără tine…

Și-i strig de la obraz Cerului:
ce-i o singurătate?
Luna în ape înghesuire
Fereastra fără ghivece
Țărm murind pe mare
Marea plecată în pustiu
Pustiu jupuit soarelui de viu
Greier mâncându-și vioara
Și… și altceva nu mai știu…”.

Hei! Du-mă în singurătate
Să pot spăla privirile cu timp,
Timp în ațipit
Printre sfărâmături
Pe care le ai în brațe, le înduri…



Anotimpuri însăilate în grabă
Fără să știm construim o hartă,
nu se știe,
poate le va trebui altor suflete în derivă.
Descifrarea se face după un cod propriu,
o adunare simplă
a pașilor nesiguri,
care au tăiat vegetația virgină
a începutului.
Aveam unghiile roșii,
cercei cu cireșe amare,
saboții din lemn de plută
și-n plete împletite flori de tei.
Fără busolă și rucsac,
fără lanternă și pelerină de ploaie,
am urcat, construind poduri
peste amintiri
care strălucesc
și-mi tulbură nopțile
și anotimpurile însăilate în graba
spre fericire,
pentru fiecare altceva,
o pojghiță subțire de viață.



mărturiseam
prada, leoaicei
și fuga
către flăcări
însingurat
în papyrusuri și cerneală
luminând întunericul
din iazuri
necunoscute
stânjenelului și ambrei
vestind
iasomia și piersicile
de pe sânii ei
repetați aievea
în vise adoratoare
și cedri
clipeam doar pentru
a o cuprinde
în poveștile mele
despre
florile de neroli
și a nu o încheia

 
George Anca
(1992 ferestre deschise)

ferestre deschise spre soarele zăpezii
bucuria morţilor caprele albe iezii
poziţia aştrilor drepţilor limbul
îngerii frescelor pictori cu schimbul
te-ai răcorit te-ai scărpinat la bubă
în draci cu numele scăpat din dubă
ascunsul prin topitoria rece rest
de bună ziua noapte ţapului celest

răscruce văruită
pământului copită
păcate ispăşite
surzite în copite
îţi spui pe decrepite
coclaure copite
citeşti o carte proastă
iei luna de nevastă
citeşti o carte bună
mănânci ridichi de lună
ieşi din pădure deasă
îţi faci nirvana casă
născutului durere
prin lucruri efemere
absenţă pură nenă-
scut întru nici o genă
buddha Comenius ci
tit Salman cu etruscii
nepăcătos la stos if
Maria ieslea Iosif
cum aş dormi şi Pirus
nu mi-ar poci papirus
cu mamă fără mamă
icoana doar mă cheamă
cu logos etos patos
pornit-am către Athos
faut rompre cet enfer(me-
ment) dam pe nici un vierme
Anastasia patri-
ciana de shivrartri
nu dormi de ura celui
de partea cui răzbelu-i
plictis declară mate-
matician Ipate
veghera şi acesta
mi-e martoră Precesta
încă un mort pe inimi
să nu ţi-l mai discrimini
etniile sfâşie
şi vântul pe câmpie
concilii vegetale
sunatelor portale
rar metafizici zorii
infarctului de glorii
cerneala mă înşeală
cu iapa minerală
ideile poema
ţi-ar mai şopti poema
l-a înţeles şi pielea
pe Nicolae Velea
cu capul în zăpadă
murind din Iliadă
în scrumul Eliade
nescormonitul vad e
în dodii mai vorbească
şi peştele din broască
arată-mi criminalii
pe Mara şi pe Kali
în ţara asta joacă
pe craiul orice moacă
acest oraş se surpă
cu lumea pe o purpă
cu purpura galantă
ce n-aş fi dat-o plantă
play boys întârziaţi’s
citesc angelus pacis
că unde-s doctoranzii
broscoii goelanzii
la mormoloci la moară
prin râşniţele sfoară
deci alungatul vine
ca să-l alungi mai bine
i-ar place să şi moară
la mormoloci la moară
nimic de-aici din ţară
 n-ar fi de nas pe-afară
cum să te vadă neamţul
că te-nghiţi Bizanţul
smuls laur osul măduv
orfanului de văduv
pe Buddha nu-l ucide
în zilele umide
râu peste râu sintagmă
vulcanul fără magmă
prin sate colbuite
sărută damf de vite
misterizează insul
insula dinadinsul
senecte onomastici
crăpi crucile de zvastici
în dragoste şi drastici
sărit un pom azi gardă
grădină şi nu zgardă
o lene japoneză
insecta pe faleză
ai mai cânta balada
aproape teravada
cum cine nu iubeşte
pe Buddha creştineşte
lingvistic românescul
fărâmă arabescul
doctrine şi religii
doar aţa mămăligii
te-nsingură natura
de tot te-ai da la dura
era mai sociabil
pământu-ne arabil
vom mai citi ziare
cu tuşul în cătare
ne-am părăsit altarul
cristosul şi tâlharul
n-aş căuta părinţii
paragina fiinţii
misterele tăiate
paralizii fătate
creionul şi hârtia
sicriul veşnicia
pui verzi în crengi bătrâne
cu sângele de zâne
amiază bucovină
învie-ne la cină
pe mâine dimineaţă
în obosită ceaţă
ţi-ar fi iubita dragă
şi sluga la dârloagă
vei învia Cristoase
cu zilele frumoase
când răstignita ploaie
de cruce se îndoaie
s-or bate-n cartiere
trei grindini congenere
mormintele cu funtă
roşită pentru nuntă
vândută tescovina
din toamna cu pricina
ţestoasa rozmarina
de dulce insulina
mutat din film în frescă-i
eidosul de-l plescăi
părelnicii magnolii
pe prispele de holii
pe regele cu fete
îl cântă un sticlete
mai roşii şi mai spânii
împăturesc stăpânii
batjocura de turbă
o primăvară furbă
vitalitate spaime
de dincolo de basme
crestată scara sacră
cu pieptul supt în lacră
nici mort nici o scofală
cu veşnic burta goală
natura încreştină
hindusă rădăcină
teroarea trântei tentei
drepţi sublocotenentei
doreaţi de ţuică şi voi
a Şiva turui-voi
creştin hindus budh poza
ne-o oglindi mimoza
eşti supărat o superi
nu eşti nimic ienuperi
cosaşii pscuiască
din mormoloci o broască
din cozi ei să concrească
 băltoacă românească
spre berze să stropească
ediţii rourască
ne-om povesti o glumă
cu umbra peste humă
te tai în săbii vide
cu blândă pe omide
te-ai plictisit de rele
prea crime între ele
te alinai în urmă
ori singur zen ori turmă
visa o bunătate
şi te trezeai pe coate
dacă-ţi trăieşte ţara
dacă apucă vara
de Vede-ntrebi religii
într-una a quadrigii
Gertrude pe copertă
vrea Plata o ofertă
istorii itihasa
învie-se terasa
Vezuvii teravade
tichia pe alcade
până să mori Cristoase
natura înviase
nainte ţi-o trimis-ai
creştinii hinzii isai
un Shakespeare Eminescu
la rigă boierescu’
morminte de-nviere
comune frigidere
simbol croit din zare
în sufletul cu sare
ne-am preumblat rămasul
pe sub coroană ceasul
mi se părea oraşul
cu mamă ciobănaşul
cei îmbrăcaţi de pază
cum se invidiază
opusă mângâiere
de sine viu messere
cât am gătit mănâncă
o hrană mai adâncă
trist Crist şi mama tristă
Cristina mai există
oceanele despartă
uscat de marea moartă
cum zilele prozodii
ni le vorbeam în dodii
ca lui Brâncuşi în paseri
postsinergetici laseri
prăda-te-vom de clime
preasfânt Ierusalime
prin secete de sânge
în trupuri a te frânge
nu te certa în stadii
aproape de samadhi
abia neadorminda
cânta Gitagovinda
Oceanul Indian şi
coafura avalanşei
bătrânul trântor aur
îmi cere pe centaur
bun de nimic nimicul
subţire borangicul
namthar kabun nainte
de nostradamic dinte
mereu se-ntorc pe gheare
sicrie de fanfare
am regretat tăierea
bărbatul şi muierea
schizofrenia păcii
nonviolenţa crăcii
la apă insolaţii
lansaţi-ne soldaţii
lin fetele trăgace
vibrând în carapace
mai bărbătească lipsa
din gnoza de-a eclipsa
dedus crepuscul mumei
cât zacerea anume-i
eşti viaţă ori eşti moarte
fiinţă mai departe
înfăşuri aer fumul
înalţă-se în cumul
schit spart pe după scaun
apocaliptic faun
repetitiv nimicul
bunica şi bunicul
ai observat conserve
în astrele minerve
o pasăre ne fie
noroi copilărie
o broască tiranie
şi mormolocii vrie
ce-a înverzit în ţară
şi zeii înfioară
le cânţi din os rahitic
şi poatmodern şi scitic
în lună câte-n stele-n
ţi-voi scrie Mary Ellen
n-ai dumnezeu n-ai rege
cuţite nici bricege
când nu te taie cutra
îţi împrumută mutra
te-ar întrerupe ludic
juma de lună budhic
juma romanul scotu-l
pe unde-aştaptă scotul
fotografia cură
în val de ştersătură
ţăran venise-n ţară
din mamă venustară
boier de viţă lună
cum numai se cunună
pe când îşi face partea
voievodală moartea
ne-n Napoli trei Ischii
oceanul peste whiskey
când moartea la fereastră
pe lacră nealbastră
ce voluptate tandră
petala de mixandră
învăţul deodarul
copilul de-a hotarul
buddhism în somn chinezii
Bercenilor amiezii
bătăi de kaliyuga
de-a ştiuca şi păstruga
hora de rău ne joacă
pe copcă samotracă
nu dai nu iei te sparge
cadâna din catarge
din plopii puf pe ornic
copii or creşte dornic
n-ar recunoaşte spiţa
mătuşa Joimăriţa
întorci pe mătăhuze
femeile lehuze
metalele torporii
zburate de prigorii
te unduie înaltul
pigmentului cobaltul
fobiile pitoace
botezuri de-a pitace
trei-patru peisaje
tu mai dansează paje
examenul ca popii
cu bonzii Caliopei
te-amuză rostogolul
nestors cu protocolul
crai funerar în piatră
sanscritizat la şatră
căldurile de-ndată
s-au înserat în fată
intrarea pe familii
topitelor familii
roman buddhist emine
scian Sicilii sine
sigiliu zâna zurui
nebunul în conturu-i
Pomârla secol salbă
împământare albă
cum dormi să te inspire
câmpiile asire
n-ai cărţi la ursitoare
furate de furare
murite de murire
azure coviltire
păscută slavă oaia
curtează ghionoaia
te smulge tot duşmanul
cu viaţa şi cu anul
îmi pare timpul rimă
de naştere şi crimă
cu nunta mai tăiată
potnţă niciodată
mai va la tinereţe
o ceartă feţe-feţe
respinge omul omul
de-a fratele cu pomul
la club octogenarii
îşi moleşiră parii
n-o să mai moară dacă
se naşte-n ţară dacă
semn c-ai murit vii lumii
 şi eşti doar moartea mumii
restart pe lungi arcane
scurtatelor catane
iar sărbători în dodii
adiţiunea nod i-i
îţi râzi sonoritatea
a ronţăi dreptatea
ruină muzicală
acorduri după gală
sărată amintire
de sânge-n cimitire
mecanicul cadână
o să-ţi mai taie-o mână
cu limba îmbătată
pe creierul salată
descrii din cancer luna
de-a sfera şi cununa
ne-am mai certa la zece
gloria lumii trece
emfaza de înconjur
cu dragostea mai n-o-njur
din singure ai grijă
îţi scriu pe câte-o schijă
ce-ai ănceput reved
c-a întrebat de Vede
ţi-a scris buddha zici Rushdie
prin ierburile puştii
o viaţă vers şi varsă
păunul rufa stoarsă
s-o mai înece malul
sanscrit şi papagalul
nimicul rugăciunii
lui Buddha Sakyamuni
aşa şi colonelul
kshatryia-i face felul
incinerat la apă
comună nici o groapă
visat oricâtor rele
omorul nu se spele
i se părea de boală
în paradis vestală

vină euforia morţii vara putrezitoare
brave cadavre pace is death in Sarajevo
cum te înconjură aura întunecimii
Alecu Russo trece podul pe la Tighina
Alecu Ghica la poarta tmplului Jagganath
femeile în trenuri deraiate nască
încă Piania mută vilturilor incomunicabili
calm şamanism un chong pe Jamuna

sâmbăta poeţilor pomana profeţilor
cosânzeana feţilor îmbătarea fleţilor
vederea cadeţilor damigeana vreţi-lor
fulgul vârf nămeţilor iordanul juveţilor
pometul pomeţilor verdele isteţilor
mama cântăreţilor treanţa tinereţelor
limita ospeţelor caravana vieţilor
sanctitatea speţelor geana colindeţelor
bună-dimineţelor răutatea beţelor
spălătura feţelor nunta precupeţelor

mie-mi pare foarte bine ţie parcă îţi miroase
mă păscuse botul ciumei de tot am crescut de-a-ndoase
nu te-am cunoscut oglindă ploaia nu te răcoreşte
pe rimologie şaua mi-ar aluneca şeeşte
cum că toată viaţa umbli cum să mori în Srinagar ori
să joci şah pe constituţii când te-ai săturat de zaruri
ia autoflagelarea arderea pe rug opisul
cu accentul după vreme omul zisul Nistrul scrisul
sângele pe mal statuie vocile neînţelese
zalele covrigi de iarnă verile rărite lese
urnici furnici ai furnicii năpădite alb de sine
viermii tăi şi-ai cincizecimii paisprezece sonetine
gemeni Gemina şi-a treişpea pasuri patru către cinci
neolitice multiple onomatopei tilinci

pini geluiţi răşina căpriori
cu Nanda Devi prânzului răcori
din Bombay armatorul cu ziar
chinezilor basarabeni fanar
în Moscova pancartele omor
Moldova molotovă dragă lor
la fel americanilor deviz
de viză pe independent parbriz
trei nasturi între filme înghiţii
şi-mi pică ochii fostei veresii
cum nu te-nfunzi în Himalaya nici
zăpezilor nu le îndemni furnici
mereu la începutul de poem
sărit în hău matern sub diadem

orice cuvânt sfârşit îţi face felul
nemaicitind cum s-a călit oţelul
te-aude condotierul şi te lasă
într-un caiet nescris de-acasă
cârligele mărgelele pârloaga
corlata pustniciei lipsă doaga
sciai opt versuri cum da providenţa
şi pagina îţi îngropa cadenţa
unde sunt oamenii serioşi
unde sunt tinerii feţi-frumoşi
unde sunt fetele cinstite
unde sunt crescătorii de vite
und sunt cei ce nu mai fură
unde sunt criminalii-n armură
unde sunt sfinţii din jilţ
unde sunt îngerii cu şbilţ
pe-aici ţi-e drumul pe-aici calea
moldoveneşte dragă valea
pe-aici căinţa pe-aici viciul
cu lauda că nu mai fluturi biciul
pe-aici salcâmul pe-aici teiul
cu mierea de uraniu steiul
pe-aici ruseşte pe-aici semne
pe ebonita numai lemne
nu mai cânţi nu mai vorbeşti
mă mir la ce mai trăieşti
cine să te mai omoare
mioare apus de soare
du-te şi înjură-te
doamne neîndură-te
spre alţi munţi Bihar Bihor
un’ mi-a fost moartea să mor

ţara mi-era buddha una din două
a întrebat e India frumoasă
vrei sundarya ce ne place nouă
viaţa pe lume cât să mori acasă
albuşul gălbenuşul vin de ouă
pe cinci ăn salt cam după fum agasă
de când nu te-am rimate pe tine rouă
 m-o fi falit comerţul de carcasă
strigi munkafali alune indiene
jostantă dacă ieşi de pe Atena
biochimia slavizează gene
Aristotel citit de Avicenna
pe post de brumă Burma Dyogene
în Mandalay Lalage bate scena