BUDDHA JAYANTI
Colocviu – India – Zricha Vaswami – R.K. Shukla –
Surender Bhutani – George Anca – Roxana Sorescu – Liana Nicolae – Adelina
Patrichi – Adrian Botez – Ioan Miclău-Gepianu
Centrul Cultural MIHAI
EMINESCU
Str.
Jean Louis Calderon nr. 39
INDIA
India is the land where the Buddha attained enlightenment (nirvana) at
Bodhgaya and established Buddhism. Buddha spent majority of his life in what is
now modern day India. Some of the holiest sites associated with Buddha's life
include Bodhgaya (place of enlightenment), Sarnath (site of first sermon), Sravasti and Rajgir (site where Buddha spent the greater part of his
monastic life and delivered majority of his discourses), and Kushinagar (site where Buddha attained Parinirvana and
passed away)[14][15] Under Emperor Ashoka, Buddhism spread from India to other nations.[4] Buddha Purnima or Buddha Jayanthi in South India or Tathagata is a public holiday in India.The public holiday
for Buddha purnima in India was initiated by Bhimrao Ramji
Ambedkar when he was the
minister of social justice [16] It is celebrated especially in Sikkim, Ladakh, Arunachal Pradesh, Bodh Gaya, various parts of North Bengal such as Kalimpong, Darjeeling, and Kurseong, and Maharashtra (where 73% of total Indian Buddhists live) and other parts of India as per Indian
calendar. Buddhists go to common Viharas to observe a rather longer-than-usual,
full-length Buddhist sutra, akin to a service. The dress code is pure white. Non-vegetarian food is normally avoided. Kheer, a sweet rice porridge is commonly served to
recall the story of Sujata, a maiden who, in Gautama Buddha's life, offered the
Buddha a bowl of milk porridge. Informally called "Buddha's
Birthday", it actually commemorates the birth, enlightenment (nirvāna),
and death (Parinirvāna) of Gautama Buddha in the Theravada tradition. Tibetans
in exile remember Buddha's birthday on the 7th day of the Saga Dawa month
(fourth month of the Tibetan calendar), which culminates with Buddha's
parinirvana celebrations on the full moon day.
It is said that the Buddha
originally followed the way of asceticism
to attain enlightenment sooner, as was thought by many at that time. He sat for
a prolonged time with inadequate food and water, which caused his body to
shrivel so as to be indistinguishable from the bark of the tree that he was
sitting under. Seeing the weak Siddhartha Gautama, a woman named Sujata placed
a bowl of "Kheer" in front of him as an offering.[17] Realizing that without food one can do nothing, the Buddha refrained
from harming his own body. Thereafter, he would go on to attain nirvana. (Wikipedia)
ZRICHA VASWANI
SIMILARITĂŢI
ÎNTRE POEMUL LUI EMINESCU ‘MORTUA EST!’ ŞI TEXTUL BUDDHIST ‘BUDDHA-KARITA' DE ASHVAGHOSHA
Poemul ‘Mortua Est!’
a fost scris de Eminescu la 1 martie 1871.
DESPRE ‘BUDDHA-KARITA’: ‘Buddha-Karita’ este un poem sanscrit timpuriu
scris în India despre istoria legendară a lui Buddha, conţinând aşadar mult din ceea ce
este de interes pentru istoria budhimului , pe lângă importanţa sa specială în
ilustrarea istoriei timpurii a literaturii sanscrite clasice.
Este atribuită lui Ashvaghosha; şi, chiar dacă
erau numeroşi autori care purtau acest nume, pare cel mai probabil ca
Ashvaghosha să fi fost contemporan şi sfetnic spiritual al lui Kanishka în
primul secol al erei noastre. Hiouen
Thsang, care a părăsit India în 645 A.D., îl menţionează împreună cu Deva,
Nagarjuna şi Kumaralabdha, ca fiind cei
patru sori care luminează lumea; dar cea mai completă referinţă ne este dată de
I-tsing, care a vizitat India în 673. El declară că Ashvaghosha a fost un autor
vechi care a compus ‘Alankara-Shastra’ şi ‘Buddha-karita-kavya,’ – lucrarea din
urmă fiind desigur prezentul poem (kavya). Pe lângă aceste două lucrări, el a
mai compus imnuri în onoarea lui Buddha şi a celor trei fiinţe sfinte Amitabha,
Avalokiteshvara, şi Mahastambha, care erau cântate la slujbele de seară ale
mănăstirilor. 'În cele cinci ţări ale Indiei şi în ţările oceanului de sud se
recită aceste poeme pentru că ele înmagazinează idei şi înţelesuri în cuvinte
puţine.' O stanţă solitară (VIII, 13) este citată din Buddha-Karita în
comentariul lui Rayamukuta asupra lui Amarakosha I, 1, 2, şi de asemenea
de Ujjvaladatta în comentariul său la
Unadi-sutras I, 156; iar cinci stanţe sunt citate ca fiind din Ashvaghosha în
Subhashitavali de Vallabhadeva, care poartă o mare asemănare cu stilul său,
deşi ele nu se găsesc în porţiunea extinsă a acestui poem.
Buddha-karita
a fost tradusă în chineză în secolul al cincilea, şi o traducere a acesteia a
fost publicată de Rev. S. Beal în prezenta serie; a fost de asemenea tradusă în
tibetană în secolul al şaptelea sau al optulea. Versiunea tibetană ca şi cea
chineză consistă în 28 capitole şi prezintă viaţa lui Buddha până la intrarea
sa în Nirvana şi împărţirea ulterioară a moaştelor sacre. Versiunea tibetană
pare a fi mult mai apropiată de originalul sanscrit decât cea chineză; în fapt
din precizia sa verbală putem adesea
reproduce exact cuvintele originalului, de vreme ce anumite cuvinte sanscrite
sunt reprezentate totdeauna de aceiaşi echivalenţi tibetani, ca de exemplu
prepoziţiile prefixate rădăcinilor verbale.
Numai
13 cărţi ale poemului sanscrit se pretinde a fi ale compoziţiei lui Ashvaghosha; ultimele patru cărţi sunt o
încercare a unui autor nepalez modern de a suplini pierderea originalului. El
ne spune onest în colophon – 'căutându-le peste tot şi negăsindu-le, patru
cantos au fost făcute de mine, Amritananda, , al 14-lea, 15-lea, 16-lea şi
17-lea'. El adaugă data 950 a erei nepaleze, corespunzând cu 1830 A.D.; şi nu
avem dificultate în identificarea autorului. Rajendralal Mitra în a sa
‘Nepalese Buddhist Literature’ menţionează pe Amritananda ca autor a două
tratate sanscrite şi unul în newari; el a fost probabil tatăl vechiului pundit
al Reşedinţei la Katmandu, Gunananda.
Textul sanscrit al
Buddha-karita a fost publicat la începutul anului 1893 A.D. în ‘Anecdota
Oxoniensia’ iar o traducere engleză de
E. B. Cowell a fost inclusă în seria
‘Sacred Books of the East’ publicată în 1894.
Semnificația cercetării mele:
Următoarea strofă din poemul lui Eminescu ‘Mortua Est!’:
“Văd vise 'ntrupate gonind după vise,
Pân' dau de morminte ce-aşteaptă deschise,
Şi nu ştiu gândirea-mi în ce să o stâng:
Să râd ca nebunii? să-i blestem? să-i plâng?
“I see dreams in men’s
clothing after dreams chasing,
Until they reach the graves that open lie waiting,
And I do not know how to extinguish my thoughts:
Shall I laugh like insane? Shall I curse? Shall I cry?
Descrie trăirea poetului de
extremă oroare şi neîncredere faţă de comportamentul absolut absurd, ilogic şi
fără sens al omenirii în alergarea după ambiţii materialiste fără folos chiar
când moartea stă în aşteptarea lor la orice colţ ; ambiţii care nu înalţă sufletul şi nici măcar nu amână
moartea lor sigură. Descrierea de către poet a
reacţiei sale la această stare de lucruri portretizează dispreţul, mânia
lui şi chiar mizeria fără speranţă.
‘Buddha-karita de Ashvaghosha’, un poet
sanscrit timpuriu, are aluzii la exact aceleaşi gânduri, aici cele ale lui
Budha însuşi, privind boala, bătrâneţea şi moartea: faimosul incident care a
adus o transformare completă în viaţa tânărului prinţ Siddharta, mai târziu
cunoascut ca Gautama Buddha. Descriind
reacţia prinţului la prima sa întâlnire cu bătrâneţea şi suferinţa ei inerentă,
Ashvaghosha scrie:
Atunci e, cel cu suflet mare,
care-şi purificase mintea prin
impresiile bunelor acţiuni trecute, care posedau un mănunchi de merite
acumulate de-a lungul a multor eoni precedenţi, a fost adânc agitată când a
auzit de bătrâneţe, ca un taur care a auzit tunetul trăznetului în apropiere.
(Cartea III, Pag. 31, Nr. 34)
‘Bătrâneţea aşadar loveşte deopotrivă memoria noastră, farmecul şi
vitejia; şi totuşi lumea nu e deranjată, chiard dacă vede o astfel de soartă
ameninţând vizibil'.
‘Astfel fiind condiţia noastră, o, vizitiu, întoarce caii – mergi repede
acasă; cum aş putea să mă bucur în grădina plăcerilor, când gândurile trezite
de bătrâneţe mă copleşesc?
(Cartea III, Pag. 32, Nr. 36-37)
‘Acest sfârşit este menit tuturor creaturilor şi totuşi lumea aruncă
de-o parte toată frica şi este zăpăcită! Aspre, într-adevăr, mă gândesc,
trebuie să fie inimile oamenilor, care se pot reculege pe o asemenea cale.
‘Aşadar, o, vizitiu, întoarce carul nostru, nu este timp ori loc pentru
plimbare de plăcere; cum poate o fiinţă raţională, care ştie ce este
distrugerea, să stea fără grijă aici, în ora calamităţii?'
(Cartea III, Pag. 35, Nr. 61-62)
‘Cel ce fiind însuşi supus morţii, bolii şi bătrâneţii poate petrece
netulburat cu acei chiar a căror natură implică moartea, boala, bătrâneţea –
astfel de om este pe o treaptă cu păsările şi fiarele.'
(Cartea IV, Pag. 46, Nr. 89)
Această ultimă stanţă în sine este în
corespondenţă totală cu stanţa lui Eminescu.
R. K. SHUKLA
O
AVENTURĂ SAVANTĂ APARENT NECONVENȚIONALĂ
Prezenta teză este o operă semnificativă de
literatură comparată şi cercetare filologică şi merge mult mai departe decât
noţiunile curente ale investigaţiei academice. După cum apare, bazându-se pe
opera unui singur poet român, Mihai Eminescu... teza ... deschide o întreagă
nouă perspectivă fără fire politice sau teologice ataşate de ea...
Comentariul este rezervat pentru partea
finală... în care... fiecare dintre poeme este interpretat în termenii
ecourilor gândirii filosofice şi estetice indiene...
În fapt traducerile în engleză ale poemelor
originale româneşti au beatitudine şi eleganţă...
Teza ridică un întreg lot de intuiţii, care pot
fi prelucrate de alţi savanţi.
Astfel de lucrări acţionează ca punţi între
două culturi aparent diferite şi eu recomand cercetătoarea pentru aprent
neconvenţionala ei aventură savantă.
APPARENTLY UNCONVENTIONAL SCHOLARLY
VENTURE
“The present thesis...is a significant work of
comparative literary and philological
research and goes far beyond the current
notions of academic enquiry. Ostensibly based on the
work of a single Romanian poet..the
thesis..opens up an entirely new vista of 'orientalism' with no
political or theological strings attached to
it..
The commentary is reserved for the final part..in
which..each of the poems is interpreted in terms of
Indian philosophical or aesthetic echoes..
In fact the English translations of the
original Romanian poems have a felicity and an elegance..
The thesis throws up a whole lot of insights,
which may be worked out by other scholars. Such
works act as bridges between two seemingly
different cultures and I commend the scholar for her
apparently unconventional scholarly
venture."
SURENDER BHUTANI
EMINESCU A TRĂIT O
VIAŢĂ CURAJOASĂ
India a fost a fost totdeauna o putere-blândă în istorie. Din
timpuri străvechi până în perioada contemporană se vede un proces de
continuitate în pofida tulburărilor politice, economice şi sociale din ultimii
cinci mii de ani. În antichitate, atât hinduismul ât şi buddhismul au mers,
respectiv, în sud-estul şi estul Asiei, gândirea liberală indiană a atins
ţărmurile europene doar acum trei sute de ani şi şi aceasta doar prin scriitorii
europeni înşişi. Niciodată gândirea indiană n-a fost exportată cu forţa în
Europa. Curiozitatea genuină a marilor scriitori europeni este cea care a văzut
o virtute în interpretarea marilor cărţi indiene, de la Vedas,
Upnishads, Ramayana, Mahabharat şi Srimad Bhagwat Gita la scrierile lui
Shankara până în secolul al 19-lea. Interpretările unor indieni precum Mahatama Gandhi, Rabindra
Nath Tagore, Dr Radhakrishnan, Krishna Matilal
şi J. Krishnamurthy au ajutat scriitorii şi poeţii vestici să se îmbibeze cu
interesul pentru înţelegerea filosofiei şi gândirii indiene. Unul dintre
aceştia este, desigur, Mihai Eminescu, în secolul al 19-lea. Interesul lui
Eminescu nu se restrictează numai la marii clasici, dar el gustă de asemenea şi
lucrările lui Kalidasa, marele dramaturg sanscrit. Frumuseţea relaţiei umane
este descrisă în Kamadeva şi alte piese clasice.
E un mare credit de partea Ms. Zricha Vaswani, un cercetător indian, de
a scoate la iveală nuanţele impactului gândirii indiene asupra acestei eminente
(outstanding) personalităţi româneşti. România poate că e o ţară un pic
somnoroasă a Europei, dar producţia ei intelectuală a fost realmente
remarcabilă. Aici, o persoană precum Eminescu străluceşte ca o stea luminoasă
şi el însuşi a încondeiat un rând ca acesta:
Ochii mei 'nălţam
visători la steaua
Singurătăţii
Într-un sens,
dialectica Singurătăţii începe un proces de atingere mătăsoasă a adâncurilor
omeneşti şi undelor din jurul unei tapiserii a existenţei pentru cititori.
Apoi, Eminescu atinge înălţimi impunătoare când
scrie
Viitorul şi
trecutul
Sunt a filei două
feţe
Un monument de spiritualitate este vizibil
pentru cineva citind aceste cuvinte:
Pentru cine o
cunoaşte
Toate-s vechi şi
nouă toate.
Filosofia Gitei este foarte mult evidentă în multe versuri ale sale.
“Pasărea Phoenix” este un exemplu clar care probează acest punct.
Cu versurile sale Eminescu încearcă să trăiască o viaţă bine-concepută
şi să îndeplinească obligaţiile unui uman pe această planetă. Înţelesul de bază
este: un uman trebuie să trăiască să trăiască o viaţă plină şi să lase o
moştenire îmbogăţită pentru posteritate. Cu această misiune în minte, se poate
spune că Eminescu a trăit o viaţă curajoasă şi a îmbogăţit omenirea cu
versurile sale. Contribuţia sa devine devine nobilă încântare când el încearcă
să construiască punţi de înţelegere a gândirii indiene pentru admiratorii săi
români. Aceasta face din el un îndrăgit ambasador indian trimis naţiunii române
pentru mult timp de acum înainte. El a impresionat un catalog de scriitori
români, iar George Anca este unul din mulţii scriitori notabili care a urmat
sincer urmele paşilor săi.
Prin reliefarea enormei catene a versurilor lui Eminescu, Zricha Vaswani
a făcut un mare serviciu cititorilor indieni şi celor vestici. Aceasta este o
misiune nobilă, iar publicarea acestui manuscris într-o carte este o mare
împlinire. Cercetătoarea va fi ţinută minte pentru efortul ei sincer.
EMINESCU LIVED A
COURAGEOUS LIFE
India has always been a soft-power in history. From ancient times to
contemporary period one sees a process of continuity despite political
,economic and social uphevals in the last five thousand years. If in the
ancient times both Hinduism and Buddhism went to South East and East Asia
respectively, the Indian liberal thought touched the European shores only three
hundred years ago and that too by the European writers themselves. Never ever
Indian philosophical thought was exported to Europe
by force. It is the genuine curiosity of the great Europen writers who saw
virtue in interpreting the great Indian books, starting from Vedas, Upnishads,Ramayana, Mahabharat and Srimad
Bhagwat Gita to Shankara's writing till the 9th century.The interpretations of
some Indians, like Mahatama Gandhi, Rabindra
Nath Tagore, Dr Radhakrishnan, Krishna Matilal
and J. Krishnamurthy helped the western writers and poets to imbibe interest in
understanding the Indian philosophy and thought.
One of them is, ofcourse. is Mihai Eminescu in
the 20th century. Eminescu's interest is
restricted not only to great classics, he also enjoys the works of
Kalidasa, the greatest Sanskirt playwright.The beauty of human relationship is
described in Kamadeva and other classical plays.
It is a great credit on the part of Ms Zricha Vaswani, an Indian researcher, to bring out the nuances of the impact of Indian thought on this outstanding Romanian personality. Romania may be a bit sleepy country in Europe, but its intellectual output has been really remarakbale. Here person like Eminescu shines like a bright star and he himself has penned a line like this:
It is a great credit on the part of Ms Zricha Vaswani, an Indian researcher, to bring out the nuances of the impact of Indian thought on this outstanding Romanian personality. Romania may be a bit sleepy country in Europe, but its intellectual output has been really remarakbale. Here person like Eminescu shines like a bright star and he himself has penned a line like this:
"My dreaming eyes lifted to the stars of Solitude."
In a sense, the dialectics of Solitude starts a process of silky touch
in human depth and weaves around a tapestry of existence for the readers.
Then, Eminescu touches the lofty heights when writes,
"The future and the past
are of a page each side"
A monument of spirituality is visble when one reads these words:
"For him to whom it known
all is old and all is new."
Then, Eminescu touches the lofty heights when writes,
"The future and the past
are of a page each side"
A monument of spirituality is visble when one reads these words:
"For him to whom it known
all is old and all is new."
The philosophy of Gita is very much evident in his many verses.
"The Phoenix Bird" is a clear example to prove the point.
By highlighting the enormous range of Eminescu's verses, Zricha Vaswani
has done a great job for the Indian readers and western readers.This is a noble
mission and by publishing this manuscript into book is a great
accomplishment.The researcher will be remembered for her sincere effort.
GEORGE ANCA
EMINESCU SANSCRIT
Doamna
(n-am cunoscut-o) Zricha Vaswani şi-a susţinut nu demult doctoratul la
Universitatea “Dr. Bhim Rao Ambedkar” cu teza “Effect of Indian Thought on
Mihai Eminescu”. Mi-a trimis, colegial, capitole şi traduceri. Entuziasmului
iniţial i s-ar fi putut alătura trimiteri, post-festum, la
biblio-eminescologie, indo-eminescologie. În fapt, Ms. Vaswani şi-a trăit ani
de adolescenţă în Bucureşti şi hipnoză i-a fost, în Biblioteca Universitară din
Iaşi, manuscrisul traducerii gramaticii sanscrite al lui Eminescu.
Înapoi
pe pământ indian, a deschis, parcă altfel, ochii asupra scripturilor supreme
ale vechii-noii Indii, aşternând un du-te-vino între Odă – Katha Upanishad,
Glossa – Sutta Nipata, Rugăciunea unui dac – Rig-Veda, Scrisoarea I – Rig-Veda,
Luceafărul – Srimad Bhagavad Gita, Kamadeva – Sakuntala, Mortua est –
Budha-Karita. Ciudat, sau asemănător, doctoranzii români, petrecuţi hindus,
se vădesc parcă şi mai adânc submerşi indianităţii, poate încă un argument al
afinităţilor româno-indiene. N-am curaj să stilizez aparenta regăsire, la ei, a
românismului prin indianism (universitar).
Suntem
pe terenul bibliotecii electronice, în recuperare. Am ratat şansa să fi intrat
în bibliografia acestui doctorat, deşi locul unde sunt cele mai multe din
cărţile mele este anume Biblioteca Departamentului de Studii Germane şi
Romanice al Universităţii din Delhi. Totuşi, Ms. Zricha a aflat de titlul Indoeminescology
de pe net, via Amazon. Nu e rău nici aşa. Regenerăm.
Deodată
bibliotecile şi universităţile se bucură să primească, aparent în ocol, pe noi
punţi, creativităţi proaspăt romantice, libere, îmbogăţitoare ale pădurii de
simboluri bibliografiabile. Printre referenţii doctorali, Dr. R. K. Shukla
sesizează deschiderea, prin această cercetare, a unei întregi “new vista of
orientalism”, iar traducerile din Eminescu au “a felicity and an elegance”.
Opinii
despre lucrarea doamnei Vaswani semnează aici şi Dr. R.K.Shukla (India), Dr.
Surender Bhutani (Polonia), Ioan Miclău (Australia), Nicolae Tomoniu (Tismana).
Cititorul
român se va familiariza din mers, eventual pe cont propriu, cu titlurile şi
conceptele sanscrite (traducerea şi explicarea lor, altele decât cele întru
Eminescu ale autoarei, ar dubla lucrarea, poate ar deraia-o). Ne aflăm la un
recital sanscrit-eminescian, intertextual, postmodern. Eminescu este conectat
la gândirea sanscrită ca la nişte aparate revitalizante. Ne vedem atraşi (poate
cei afini, întâi) să urmăm imaginar traseul compunerii unor poeme eminesciene
în contextul gândirii antice indiene. Fără istorie.
Excerptele
paralele (paralele inegale) din scripturile hinduse ori budhiste şi din poemele
eminesciene nu alcătuiesc atât un sistem de comparaţii sau scenarizări rituale,
cât un joc spiritual, poate mistic, al corespondenţelor libere, de trăit în transa
credinţelor poetice. Nu e vorba de corpusul scripturilor, nici de selecţii
esenţialiste, ci de declanşări analogice, asociative, intermediate de lectura
empatică a lui Eminescu. Scripturile se regăsesc într-o modernitate-surpriză,
într-un epitom indo-european. Autoarea, ca o dansatoare într-un templu,
desfăşoară văluri mayce – citate-similarităţi-corespondenţe-influenţe - într-o
revelaţie interculturală, într-un estetic avatar estetic, ca şi cum ar fi prima
şi unica medium-cititoare a lui Eminescu sanscrit.
Obiecţiile
de detaliu ale cititorului român, eventuala alergie academică, sau insinuarea
cultului deja interzis vor fi compensate
de apropierea tulburătoare, deconcertanta intimitate, injecţia în venă a tăriilor dozate, capitolelor
reţinute de autoare pentru această ediţie pe care o girăm nu numai sentimental,
nu numai ca români. Căci nu e o lucrare de eminescologie, poate de
eminescosofie. Ar fi o apologie dublă, dacă nu o yoga, o sadhana-Eminescu.
Estetica poeziei eminesciene este abstrasă, pentru acum, în spiritualitatea
sanscrită. Libertatea de a omite orice în afară de Eminescu şi ale sale
“similarităţi” sanscrite, dă impresia, din ce în ce, de ritual, de puja. Nu se
punea problema de a fi de acord – dezacordul ar putea avea un efect subliminal
încă şi mai mare.
Ca
pentru o audienţă indiană, începusem o “pastişă”, rezumând, în engleză,
capitolele lucrării şi incluzând un schimb de mesaje şi traduceri (vezi editura
“Semanatorul online – Eseu”). În cele ce urmează, prezentăm versiunea românească
a tezei d-nei Vaswani.
SANSKRIT EMINESCU
Ms. (I didn't meet her)
Zricha Vaswani sustained her PhD not long ago at University “Dr. Bhim Rao Ambedkar” with dissertation
“Effect of Indian Thought on Mihai Eminescu”. She sent me, colleague-like,
chapters and translations. To the initial enthusiasm it could be joined,
postscript, references to biblio-eminescology, indo-eminescology. In fact, Ms.
Vaswani lived some of her teenage years
in Bucureşti and hypnosis was to her, in Central University Libray in Iasi, the
Eminescu's manuscript of Sanskrit grammar translation.
Back on Indian land,
she opened, as if otherwise, her eyes over supreme scriptures of old-new India,
setting one go-return between Odă –
Katha Upanishad, Glossa – Sutta Nipata, Rugăciunea unui dac – Rig-Veda,
Scrisoarea I – Rig-Veda, Luceafărul – Srimad Bhagavad Gita, Kamadeva –
Sakuntala, Mortua est – Budha-Karita. Strangely, or similarly, Romanian
doctoral aspirants, through a Hindu passage, show themselves as if still more
submersed in Romanianess, perhaps one more argument of Romanian-Indian
affinities. I have no courage to edit the apparent re-finding, to them, of
Romanianess through Hinduism (university).
We are on the ground of
electronic library, in recovery. We missed the chance to enter bibliography of
this doctorate, even the place were most of my books are found is namely the
Library of Germanic and Romance Studies Department in Delhi University.
However, Ms. Zricha heard of my title Indoeminescology from internet,
via Amazon. It isn't bad either so. We regenerate.
At once, libraries and
universities enjoy receiving, apparently in detour, on new bridges, fresh
romantic, free, enriching creativity of bibliogrphiable forest of symbols.
Among doctoral readers, Dr. R. K. Shukla grasps the openness, through this
research, of an entire “new vista of Orientalism”, and translations from
Eminescu have “a felicity and an elegance”.
Opinions about Ms.
Vaswani's work sign here also Dr. R.K.Shukla (India), Dr. Surender Bhutani
(Polonia), Ioan Miclău (Australia), Nicolae Tomoniu (Tismana, Romania).
Romanian reader will
get familiar by walk, also on own account, with Sanskrit titles and concepts
(author's translation and explanation of them, other than those unto Eminescu,
would double the work, perhaps would be right off it). We are in front of a
Sanscrit-Eminescian, inter-textual, postmodern recital. Eminescu is connected
to Sanskrit thought as if to some revitalizing apparatuses. We see ourselves
attracted (perhaps, first those
affinitive) to follow imaginary the line
of composition of some Eminescian poems in the context of ancient Indian
thought. Without history.
Parallel excerpts
(unequal parallels) from Hindu or Buddhist scripture and from Eminescian poems
don't mount so much a system of ritual comparisons or scenarisations, as a spiritual,
perhaps mystical game of free correspondences to be lived in trance of poetical
beliefs. It is not question about the corpus of scriptures, neither
essentialist selections, but analogical, associative releases, inter-mediated
by empathic reading of Eminescu. Scriptures are found again into a
modernity-surprise, into an Indo-European epitome. The author, like a dancer in
a temple, unfolds Maya veils –
quotations-similarities-correspondences-influences – in an intercultural
revelation, in an aesthetic avatar, as if she would be first and unique
medium-reader of the Sanskrit Eminescu.
Detail objections of
Romanian reader, possible academic allergy, or insinuation of already
prohibited cult will be compensated by troubling, disconcerting intimacy, injection
in vein of dozed strengths to the chapters retained by author for this edition,
which we endorse not only sentimental, not only as Romanians. For it is not a
work of Eminescology, perhaps one of Eminescosophy. It would be a double
apology, if not a yoga, a sadhana-Eminescu. Aesthetics of Eminescian poetry is
abstracted, by now, in Sanskrit spirituality. Freedom to omit anything other
than Eminescu and his Sanskrit “similarities”, gives impression, more and more,
of ritual, of puja. It is not problem of agreement – the disagreement could have a still bigger subliminal effect.
As for an Indian
audience, I had started a “pastiche”, abstracting, in English, the chapters of
work and including a change of messages and translations (see “Semanatorul
online – Eseu”). In those following, we present Romanian version of Ms. Vaswani
dissertation.
VOICULESCU
- NOSTALGIA INDIEI
Doctorul V.Voiculescu face parte din a treia generaţie
de scriitori români care descoperă India. Prima generaţie fusese strălucit
reprezentată de Eminescu, care, prin intermediul filosofiei şi poeziei
romantice germane, transpusese în opera
personală marile idei ale budhismului, precum în Rugăciunea unui dac, sau marile viziuni cosmogonice din Vede,
în Scrisoarea I. Eminescu instaurase
mai ales o modalitate de gîndire : arhetipalul înseamnă
India; originile, în filosofie, în lingvistică şi în poezie în India trebuie
căutate, de aceea personajul său simbolic arhetipal – dacul – gîndeşte ca un
filosof budhist. Arhaicul şi universalul erau pentru el, şi după el pentru
mulţi alţii, sinonime. Dacă Eminescu se inspira profund dintr-o mentaliatate şi
din texte citite în limba germană, preluîndu-le în operă, în generaţia a doua
Coşbuc, cel mai important traducător de la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi de
la începutul secolului XX, introduce în
cultura română, tot prin intermediar german, primele texte din cultura indiană. În 1897, Coşbuc publică Antologia
sanscrită, o culegere de texte din înţelepciunea indiană,şi, în acelaşi
volum, Sacontala de Kalidasa, repovestită în proză. (Prima traducere în
versuri a Sakuntalei va apărea abia în 1964 : un indianist, Eugen
Papiniu, a făcut traducerea literală din
sanscrită, şi un scriitor profesionist, Eusebiu Camilar, a transpus-o în
versuri.) Traducerile lui Coşbuc, pe care Voiculescu le va citi la vîrsta
adolescenţei atot absorbante, au avut asupra acestuia o influenţă covîrşitoare,
ce se va face simţită pînă la sfîrşitul vieţii. Se adaugă admiraţia nezăgăzuită pentru Eminescu,
însoţită de încercarea de a reconstitui universul cultural al aceluia. Din
surse multiple, India începea să-l cuprindă în atmosfera ei pe tînărul
Voiculescu. Cînd, scriiitor matur, va face din arhetipalul manifestat în forme moderne una din principalele lui teme literare, India va oferi
arhetipul.Şi tot el va fi veriga de
legătură cu generaţiile următoare: între războaie, mai tînărul, dar apropiatul
său prieten Mircea Eliade, va face experienţa cunoaşterii directe a Indiei,
iar în 1956, singurul român care a
plecat la studii în India, Andrei Scrima, era fiinţa cea mai apropiată
sufleteşte lui Voiculescu.
Înainte însă de a schiţa similitudinile
culturale dintre opera lui Voiculescu şi
spiritualitatea indiană, o atenţie cu totul specială ar merita similitudinile dintre atitudinile de
viaţă de care s-a simţit atras şi pe
care le-a urmat constant Voiculescu şi învăţăturile filosofiei indiene. Pentru
că, înainte de a oferi un termen de referinţă culturală, India i-a oferit
doctorului Voiculescu o modalitate de a
trăi în mijlocul lumii moderne după principii
atemporale. Nu ştiu dacă a
cunoscut cuvintele cu care Radhakrishnan
îşi deschidea antologia de filosofie indiană, A Source Book in India
Philosophy, dar cu siguranţă le-a
aplicat înainte de a le citi : „În
India, filosofia este pentru viaţă; adevărul trebuie trăit. Scopul indianului
nu este doar de a cunoaşte realitatea ultimă, ci de a o realiza şi de a deveni
tot una cu ea.”
Ar trebui să spunem din primul
moment că viitorul doctor, din prima copilărie, a dovedit înzestrări mai
neobişnuite, pe care le-a perfecţionat prin exerciţiu de-a lungul întregii
vieţi. Copilul Voiculescu avea o capacitate emoţională şi o putere vizionară
ieşite din comun. Şi-a îndreptat puterea de comunicare spirituală spre cîmpul
spiritual în care trăia firesc, acela al religiei. Mai tîrziu, cînd îşi va perfecţiona puterea de intercomunicare
spirituală, va evolua spre un misticism am putea spune fără religie, situat dincolo de orice ritual şi de
orice dogmă. Se pot face apropieri între
atitudinile existenţiale ale doctorului şi
preceptele creştine sau ale altor religii. În fond însă, el îşi
alcătuise un cod moral şi spiritual propriu, în care se amalgamau principii
diverse, păstrîndu-şi în acelaşi timp o libertate de gîndire care refuza orice
subordonare dogmatică.
După ce împlinise 60 de ani,
doctorul a locuit într-o odaie în care ani de zile nu s-a făcut foc iarna. În
plus, la un moment dat s-a spart şi un geam. Repede şi-a ţesut acolo plasa un
păianjen . Familia a dorit să înlocuiască geamul, dar el a interzis cuiva să
intervină, pentru a nu ucide păianjenul. Pînă cînd acesta n-a murit de moarte
bună, nimeni nu s-a putut atinge de fereastră. Mai mult de o iarnă, doctorul a
îndurat el frigul, pentru că nici o fiinţă vie nu trebuie vătămată sau ucisă de
o altă fiinţă vie. Ahimsa jaina,
virtutea indiană a renunţării la violenţă îl călăuzise toată viaţa. Nu a făcut
rău nimănui, nu şi-a admonestat
duşmanii, a aplicat principiul nonviolenţei în toate tipurile de relaţii umane.
Nonviolenţa nu înseamnă lipsă de fermitate. Bătrînul Voiculescu a fost , în anii comunismului,
singurul scriitor interbelic important care nu a colaborat niciodată, în nici
un fel cu regimul. Propuneri i s-au făcut, şi de către oficiali şi de către
unii prieteni transformaţi în agenţi de influenţă. Răspunsul lui era
întotdeauna acelaşi : „Ce vreţi, dacă
mie îmi place să trăiesc aşa ?” „Aşa” însemna într-o sărăcie lucie, fără
nici o plăcere a trupului, urmărit în permanenţă, pînă cînd a fost, la 74 de
ani, arestat şi condamnat pentru complot împotriva ordinei de stat. Complotul consta în trei poezii mistice, în
care deplîngea prigonirea credinţei, şi în cîteva discuţii cu prietenii, în
care se plînsese de lipsa libertăţii cuvîntului. Voiculescu şi-a acceptat
martirajul şi n-a cedat. În închisoare fusese coleg de celulă, printre alţii,
cu un hoţ violent. Acesta îi fura şi puţina pîine pe care o primea ca raţie.
Revoltaţi, ceilalţi deţinuti au vrut
să-l pedepsească pe hoţ. „Lăsaţi-l, le-a spus doctorul, el are mai multă
nevoie ca mine.”
Toată viaţa şi-o trăise călăuzit
de dorinţa de a face bine. Niciodată nu a păstrat ceva pentru sine, a dăruit tot ce a avut, fie celor apropiaţi,
fie celor în nevoie. Meseria de medic i-a prilejuit şi binefacerea, dar şi
perfecţionarea înzestrării naturale a
comunicării prin flux energetic.
Doctorul Voiculescu nu a primit niciodată, în afară de salariu, nici un fel de
plată pentru exercitarea actului medical.
Cînd a tratat familia regală,
Regina Maria i-a dăruit un ceas pe care
îşi gravase iscălitura. Nu l-a refuzat, dar nici nu l-a purtat niciodată. Celor
sărmani le ducea el medicamente, dacă putea.
Principiul său era că medicul
trebuie să fie recunoscător pacientului, care îi dă prilejul să facă o faptă
bună. Era aplicarea, într-un mediu cu totul neobişnuit cu o astfel de mentaliatate,
a principiului budhist al recunoştinţei. Cînd l-a transformat în fapt de viaţă,
după ce şi-a luat licenţa în 1910, cu
profesorul Thoma Ionescu, în mediul ţărănesc foarte sărac în care şi-a început
cariera şi a lucrat pînă în 1916,
oamenii nu au vrut să-l creadă. În scrisorile
din acea perioadă către soţie îi povesteşte cît îi e de greu să-i
obişnuiască pe ţărani cu ideea că pot veni la medic fără să-i dea ceva în plus.
Doctorul Voiculescu a tratat
întotdeauna organismul ca pe un întreg, în care fizicul este dependent de
psihic. De cîte ori a putut, a tratat întîi psihicul. Dar a făcut şi mai mult,
lucruri cu totul neobişnuite, care apropiau actul medical de actul magic. Avem
mărturia cea mai credibilă, a unui alt mare medic şi mare orientalist, doctorul
Constantin Daniel. ....
Să nu uităm că doctorul Voiculescu
îşi începuse cariera ca medic de ţară, în comune în care diagnosticul nu putea
fi pus nici pe bază de analize, nici folosind aparatură medicală. Nu avea altă
soluţie decît să-şi perfecţioneze înzestrarea naturală de a pătrunde în fluxul
energetic al celui din faţa lui.
Tratamentul trebuia indicat pe loc, unor oameni care nu aveau aproape nici o
posibilitate să-şi procure medicamente. Atunci doctorul s-a documentat şi s-a
perfecţionat în folosirea medicaţiei tradiţionale, întemeiate mai ales pe
plante. Dar trebuie precizat că reţetele
lui erau întotdeauna personalizate : cantitatea de plante, proporţiile în
amestec erau întotdeauna adaptate unui anumit bolnav. Lucrarea Toate leacurile
la îndemînă , care consemnează pentru prima dată la noi reţetarul
tradiţional, a cunoscut un succes fără precedent şi 5 ediţii, publicate între
1935 -1947, s-au dovedit insuficiente.
Cred că putem spune că îndreptîndu-se spre practicile medicale arhaice,
păstrate în memoria autohtonă, doctorul Voiculescu a regăsit universalitatea
actului medical.
În perioada 1944-1947, doctorul
Voiculesu participă la întrunirile grupării teologice a Rugului Aprins, fără a
fi unul din componenţii nucleului grupului. Gruparea reactualiza, pentru un
laicat din ce în ce mai ameninţat de prigonirea crdinţei, trăirea tradiţională
isihastă, centratată pe rostirea neîntreruptă a rugăciunii inimii şi a minţii.
Doctorul Voiculescu a fost un practicant independent al rugăciunii, adică şi-a dezvoltat singur capacităţile de
concentrare energetică, fără să apeleze
la călăuzirea vreunui mai experimentat rugător.
Isihasmul, ca şi filosofia
indiană, insistă asupra experienţei spirituale trăite, fără de care orice
cunoaştere teoretică devine inutilă.
Rugăciunea minţii şi a inimii este recomandabil să fie rostită în
poziţie şezînd, cu privirea fixată în centrul energetic al organismului, în
plexul solar, pe linia mediană a
corpului, cu cîţiva centimetri deasupra
ombilicului. Poziţia este foarte asemănătoare cu poziţia lotusului din
practicile yoga. Cele 5 sau 7 cuvinte ale rugăciunii, „Iisuse Hristoase (fiul
lui Dumnezeu), miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, se rostesc în doi timpi:
inspiraţie (Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu) şi expiraţie (miluieşte-mă pe
mine păcătosul). În această formulă concentrată, asemeni unei mantre, se
realizează dimensiunea de slavă, de cerere şi de mărturisire a oricărei
rugăciuni printr-un control foarte strict al respiraţiei. Pranayama se adaugă
asanei lotusului. Scopul rugăciunii este trăirea lui Dumnezeu prin unificarea
dimensiunii raţionale şi a celei spirituale , asemeni unificării chakrelor
energetice ale fiinţei. Deşi diferite teleologic, practicile yoga şi rugăciunea
minţii şi a inimii folosesc tehnici foarte asemănătoare de racordare a
energiilor individuale unificate la fluxul energetic universal.
*
Tematica literară este supusă şi ea
principiului unităţii, efortul de unificare înglobînd trăirea şi expresia ei
simbolic literară şi, la nivelul expresiei literare, unificarea surselor de
inspiraţie. La vîrsta adolescenţei, cînd încă mai credea că va fi numai poet nu
şimedic, Voiculescu construieşte o amplă
versificaţie epică, intitulată Indică (publicată pentru prima
dată în V.Voiculescu, Opera
literară.Poezia, ediţie de Roxana Sorescu, Edit. Cartex 2000, Bucureşti,
2004), în care se împletesc armonios două viziuni aparent nelegate între ele:
aceea din poemul Călin – file din poveste de Eminescu şi aceea din Sacontala,
repovestită epic de Coşbuc. Legătura celor două opere le-a scăpat pînă
astăzi comentatorilor literari, dar nu
şi spiritului tînărului poet: unirea dintre Zburător şi prinţesa închisă în
castel ca într-o sihăstrie este similară nunţii secrete dintre regele Dusyanta
şi fiica adoptivă a brahmanului Kanva, iar
oficializarea legăturii, echivalentă cu redobîndirea memoriei, o face
tatăl cînd îşi întîlneşte fiul în care se recunoaşte. Tînărul Voiculescu imaginează o acţiune complementară Sacontalei
sanscrite : regele rătăcitor prin codru o va cere în căsătorie de la tatăl ei
adoptiv, brahmanul, pe frumoasa fată cu care se întîlnise înainte. Acesta va
face o călătorie în lumea zeilor înainte
de a lua o hotărîre şi va imagina el însuşi o probă pe care aspirantul ar trebui s-o treacă (parte pe care poetul în
devenire nu a mai scris-o). Atenţia lui Voiculescu nu se focalizează asupra
iubirii celor doi tineri, ca în drama sanscrită şi ca în poemul eminescian, ci
asupra bătrînului brahman şi a durerii acestuia de a se despărţi de fiinţa
cea mai dragă, lumina vieţii sale.
Poetul nu avusese încă nici un contact cu isihasmul, dar asupra sa atracţia cea
mai puternică o exercită figura
ascetului mistic, a brahmanului şi a sihastrului, ca şi problemele de
conştiinţă ale acestuia.
În epoca de bătrîneţe, boală şi
singurătate în care îşi concepe toată opera
în proză, o unică temă avea să
subîntindă scrieri aparent de o mare diversitate tematică : comunicarea între
toate formele viului, posibilitatea de a realiza o unitate a energiei vitale
dincolo de limitele individualului, dincolo de limitele speciei, dincolo de
limitele timpului. Marea problemă a
dezmărginirii multiplului, a abolirii individuaţiei în unitatea unicului, care
este şi marea problemă a gîndirii filosofice indiene, găseşte prin Voiculescu
exemple alegorice în aparenţă foarte accesibile oricui. Am încercat să arăt în
ediţia prozei lui Voiculescu felul în care toate scrierile sale se pot organiza
ierarhic, pe şapte trepte, în funcţie de unificarea energiilor în procesul
comunicării. Pe treapta cea mai de jos se află omul modern , cu filosofie de
tip existenţialist, care încearcă să răspundă la întrebarea: Ce fac ceilalţi
din mine? Cum sînt şi cum apar în ochii celor care mă înconjoară? (Proba, Farsa, Taina
gorunului, Behaviorism, dar mai ales Capul de zimbru).
Urmează confruntarea omului modern cu lumea arhetipală şi comportamentul în
registru dublu, contemporan şi arhaic, în ordine crescătoare a posibilităţilor
de a vedea în evenimentul prezent actualizarea unui arhetip (Lacul rău, Sakuntala,
Iubire magică, Ultimul berivoi, Viscolul, Lipitoarea). Pe treapta a
treia se situează comunicare omului cu celelalte fiinţe, îndeosebi animale.
Acum apare transferul energetic între regnuri şi începe anularea opoziţiei
foarte active în lumea umană modernă dintre eu şi el (Ciobănilă, Şarpele
Aliodor, Alcyon sau Diavolul alb, Sezon mort, Vaca blestemată, Lostriţa, În
mijlocul lupilor, Pescarul Amin). Pe treapta a patra se încearcă
răspuns la o întrebare : Există vreun raport între determinarea instinctuală şi istorică a
comportamentului şi semnificaţia lui transcendentă? Acum apar ispitele şi
păcatele. Eul se simte în prezenţa unui
El, din ce în ce mai pătruns de El. (Chef la mînăstire, Ispitele părintelui
Evtichie, Schitul de ceară). În etapa următoare omul este situat în
raportul cu transcendentul organizat ritualic, într-o religie. Acum apare ceea
ce va deveni marele motiv tragic al întregii opere a lui Voiculescu : eşecul
miracolului.Omul ajunge pînă în pragul minunii, dar nu poate pătrunde în
spaţiul minunii. (Moarte amînată, Perna de puf, Sacul cu cartofi, Ciorbă
de bolovan). Treapta a şasea e consacrată miracolelor, în care diferenţa dintre individual şi universal
începe să dispară. (Lupta cu îngerul, Bunavestire, Mîntuirea smochinului).
Treapta din urmă aduce fiinţa umană
aflată în căutarea luminii reale şi a luminii simbolice pînă la
întrezărirea strălucirii, pe care o
pierde (Zahei Orbul). Treapta a opta, a schimbării la faţă în lumină, în
opera lui Voiculescu nu există.
Să-ţi spun: "bine te-am
găsit aşa, de la distanţă"... Am stat aproape izolată, în colţul meu
cât un etaj, nici la telefon nu am vorbit, am citit mult şi am mai scris
te miri ce, am stat la soare şi m-am plimbat mult, mult, am luptat să mă
descifrez, am stat de vorbă cu Fiinţa mea Vie, Născută Vie, cu indescifrabilul
din mine, nu ştiam dacă cineva vreodată îmi va răsplăti mărturisirea. Numele meu nu poate fi nici sus, nici jos, nici la mijloc, el nu poate
fi decât singular, special, aşa îmi socotesc eu locul meu suveran...
Poate, de aceea, nu prea m-am făcut vizibilă niciunde, nici în presă,
radio, tv. etc... Aşa trăiesc în dreptatea mea, nu voi lăsa tristeţea
trecutului şi frica faţă de viitor să-mi distrugă sau să-mi ruineze fericirea
prezentului. I've found the key to happiness. Stay away from assholes. The
moment you start acting like life is a blessing, it starts feeeling like one. I
think my favorite feeling is laughing with someone and realizing half way
through how much I enjoy them and their presence...(Sunt departe, nu sunt mare
lucru cu engleza mea, mai bine pe cea din aviaţie, mai ales că pe
unde am colindat, nici vorbă să scoţi două vorbe, ce te faci cu francofonii?)
Cred că unii mă consideră un soi de neştiutoare... Ei se cred magicieni ai
banului.. Mâncăm salade de tomates, nu pâine cu unt, ci tartines
şi-nainte bouilli, brule, farci, fume şi cu vinuri excelente. Le-aş spune
să.ncerce să aibe puţin respect faţă de ei înşişi. Oamenii simt nevoia să să se
împăuneze, sunt morţi dacă nu spun lucruri frumoase despre ei, deşi aceste
lucruri trebuiesc spuse.. dar nu aşa.. Ca
unul care ar avea o doză de nobleţe chiar când era nebun. Rostea
cuvântul "reiluminare" şi acest cuvânt rostit de acest inidivid
gata să săvârşească un omor, te speria chiar şi când se gândea la
Cleopatra:" Simt în mine doruri nemuritoare". Există aşa indivizi
care cad în stările în care trebuia să cadă un poet; de înaltă visare,
străpunse de tirul publicităţii. Transele nu alcătuiau o platoşă, nici pe mine
nu mă acopereau în întregime. Voiam să simt gustul vieţii aspre al realităţîţii
imediate. Cine să-mi ia banii prin gândirea şi truda creierului meu? Mă situam
prima printre primii în ceea ce priveşte mărinimia; îmi petreceam anii în
zonele superioare ale înaltei conştienţe... adică rămâneam
inocentă, inconştientă de orice rău în mine însămi. Atunci mă transferam în
zonele înaltei conştienţe, deci în chip raţional, văzând răul la alţii şi
binele din mine. Oamenii în continuare mă ruinează, de câte ori mă frământam
din cauza banilor daţi cu împrumut, simţeam că-mi pierd echilibrul, aveam o
senzaţie de apăsare în piept şi de lipsă de oxigen, Mă gândeam să-mi cumpăr un
tub de oxigen, în casă, să-l ţin ascuns sub pat sau să-mi deschid un cont
secret la o bancă ellveţiană. Dar cât de mari erau marile plictisuri ale
epocii moderne? Cine va publica ceva despre plictiseală? Şi acum ce pot face?
Spuneţi-mi! Ca un marinar gata să cadă de pe catarg. Cum aş putea să ies din
junglă? Sunt oameni care se împrietenesc cu toată lumea. Voiam să fiu un om
exclusiv al lumii de azi, aşadar uitasem în mod acceptabil, trecutul. Ţineam
minte doar ce era esenţial. Fără memorie existenţa îţi.este mutilată, din punct
de vedere metafizic e ştirbită! Cum să fac jurământ pe sărăcia altora şi să
renunţ la tot? În stil italo-mozartian: "Tutto, tuttogia si sa".
Regula purităţii ereditare acţiona la mine foarte strict. Şi astfel, pentru
respect pentru adevărata suferinţă îmi vine să rămân închistată în carapacea
mea,. Mă bucur de ceillaţi datorită bunurilor mele lumeşti. Sufletul meu este
limitat la un număr fix de iubiri! Nu rămân într-o baltă de pierzanie.De aceea am
încercat să învăţ, mai ales, după ce ne tragem sufletul că am alergat de
NOI ca să ne-ntâlnim cu NOi şi Doamne, ce minune este viaţa!
Să ştii că mulţi citesc blogul
tău, unii de la alţii, din mânâ în mănă şi de câte ori m-au găsit acolo îmi
transmit că se bucură mult şi-mi spun cuvinte f. apreciative, sper să fie şi
sincere...
Acum m-am întins atâta, ca o zi
de post, te-am plictisit şi obosit, sper să nu mai greşesc aşa mult..
ADELINA PATRCHI
O,
JulietaAdelina! Erai/ești dansatoare pithică, gen Gina. Un indogeniu. Te adoram
și-n povestirile mamei tale, de iubeam și câinele. Fromoaso, mântuitoareo!
ADRIAN BOTEZ
...Va multumesc mult, pentru
imaginile din diafilmul "POETII LA COLOCVIU"! REspect si
salutare calduroasa, TUTUROR!
...Multa, multa sanatate!
Doamne,-ajuta-ne, ocroteste-ne si ne calauzeste, inspre Sfanta Lumina Ta!
Cu, mereu, aceeasi admirativa pretuire si calda prietenie, fratie intru Duh,
Adrian Botez
Despre mine ce să VĂ scriu, fiind la borna 78, vorba cântecului,
Bătrânețe haine grele - mă mișc mai încet și uit mai des.
Nu prea trăiesc în lumea asta, deaceea mă mângâi mai mult cu
scrierile clasicilor; de aia atunci când mă gândesc la Oradea, mi-l
aleg pe Miron Pompiliu, fost prieten în vremea sa cu Mihai Eminescu
la Iași.
Dacă o găsiți potrivită așezati-o la fila prestigiosului Dumitale ”Blog George Anca”
*
Mulțumiri
pân-la Dumnezeu! Mare bucurie am primit
în această dimineață de la Domnia Voastră.
În primul rând cu acea traducere în engleză a poeziei mele
Nocturnus, pe care am s-o reproduc pe blogul meu
”POEZIA”. Publicarea recentă a poeziei Portarii Europei,
mi-a umplut de bucurie acel pahar/Graal al inimii, fapt
pentru care VĂ mulțumesc din suflet și conștiință,
curată și miorițeană!
Frumoase sunt versurile Dumneavoastră despre
Waltzing Matilda, și apropierea celestial-istorică de
Miorița românească. Vreau să VĂ destăinui, cum eu atunci
când în strădania mea de autodidact prin curiozitate, vorba
lui Ben, am cunoscut acest cântec australian, un oarecare
simtământ psihic m-a făcut să tresar cu fior gândindu-mă la Miorița
noastră românească! Adică, chiar așa? Să fie acest fluviu spiritual
legat, și, în spirit curgând prin toate Neamurile create
de Dumnezeu? Cu siguranță că primul Om de Dumnezeu a fost creat!
Am devenit și mai curios în strădania mea autodidactică, mai mult în
Limba maternă fiindcă în cea engleză mă mișcam mai încet. Fiindcă un
emigant ca mine,(și ca mulți alții) de dinainte de ”reveluția” din 98, nu
apucarăm, muncitori în trei schimburi fiind, a învăța că la apă i se zice
”water”. Dar știam rostul muncii, știind tot de la comuniști că nimeni nu
te primește ca să te plimbi pe străzi, ci ca să fii bun de muncă!
Și bine am făcut!
Ca să închei, Domnule George Anca VĂ mulțumesc din suflet și
conștiință pentru respectul Domniei Voastre acordat nouă Românilor
Australieni!
Ioan Miclău-Gepianul
2018
în această dimineață de la Domnia Voastră.
În primul rând cu acea traducere în engleză a poeziei mele
Nocturnus, pe care am s-o reproduc pe blogul meu
”POEZIA”. Publicarea recentă a poeziei Portarii Europei,
mi-a umplut de bucurie acel pahar/Graal al inimii, fapt
pentru care VĂ mulțumesc din suflet și conștiință,
curată și miorițeană!
Frumoase sunt versurile Dumneavoastră despre
Waltzing Matilda, și apropierea celestial-istorică de
Miorița românească. Vreau să VĂ destăinui, cum eu atunci
când în strădania mea de autodidact prin curiozitate, vorba
lui Ben, am cunoscut acest cântec australian, un oarecare
simtământ psihic m-a făcut să tresar cu fior gândindu-mă la Miorița
noastră românească! Adică, chiar așa? Să fie acest fluviu spiritual
legat, și, în spirit curgând prin toate Neamurile create
de Dumnezeu? Cu siguranță că primul Om de Dumnezeu a fost creat!
Am devenit și mai curios în strădania mea autodidactică, mai mult în
Limba maternă fiindcă în cea engleză mă mișcam mai încet. Fiindcă un
emigant ca mine,(și ca mulți alții) de dinainte de ”reveluția” din 98, nu
apucarăm, muncitori în trei schimburi fiind, a învăța că la apă i se zice
”water”. Dar știam rostul muncii, știind tot de la comuniști că nimeni nu
te primește ca să te plimbi pe străzi, ci ca să fii bun de muncă!
Și bine am făcut!
Ca să închei, Domnule George Anca VĂ mulțumesc din suflet și
conștiință pentru respectul Domniei Voastre acordat nouă Românilor
Australieni!
Ioan Miclău-Gepianul
2018
*
Domnule Anca, doresc să public la blogul meu acea traducere
frumoasă în engleză făcută de Dumneavoastră poeziei mele Nocturnus,
dar nu fără aprobarea de a lua de pe blogul Dumneavoastră această traducere.
Un simplu ”da”, îmi este deajuns!
Traducerea este excepțională, un adevărat profesor de limbă engleză, cred că
mie îmi trebuia câteva zile so traduc, și nici atunci nu știu dacă avea toate
regulile gramaticale puse bine!
Să aveți o zi frumoasă!
Ioan Miclău-Gepianul
www.ionmiclau.wordpress.com
Domnule Anca, doresc să public la blogul meu acea traducere
frumoasă în engleză făcută de Dumneavoastră poeziei mele Nocturnus,
dar nu fără aprobarea de a lua de pe blogul Dumneavoastră această traducere.
Un simplu ”da”, îmi este deajuns!
Traducerea este excepțională, un adevărat profesor de limbă engleză, cred că
mie îmi trebuia câteva zile so traduc, și nici atunci nu știu dacă avea toate
regulile gramaticale puse bine!
Să aveți o zi frumoasă!
Ioan Miclău-Gepianul
www.ionmiclau.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu