FERICIRILE LUI
BĂDILIȚĂ
Cristian Bădiliță – Ștefan Baciu – Ioan
Miclău-Gepianu – George Anca – Tatiana Slama-Cazacu – Gheorghe Nistoroiu
CRISTIAN BĂDILIȚĂ
FERICIRILE MELE
Fericit Badilita, nemîncat de trei zile,
caci al lui va fi Grânarul cerurilor.
Fericit Badilita, bautorul de apa chioara si vin acru,...
caci ale lui vor fi toate izvoarele raiului.
Fericit Badilita, parasitul de toti si de toate,
caci lui i se va da o Turma de stele, pe lumea cealalta.
Fericit Badilita, surmenatul, neodihnitul,
caci va dormi în curînd trei vesnicii, puse una lînga alta.
Fericit Badilita, manelizat si psihedelizat fara-ncetare,
caci va avea parte post mortem de o Liniste Maaaare.
Fericit Badilita, doctor în fraierologie si naluci,
la Sfântul Asteapta va fi mai bogat decît Tiriac si Becali.
Fericit Badilita, citit numai de babe, nebuni si psihiatri,
caci peste o mie de ani va intra si în manuale (ca pasta de lipit).
Fericit Badilita, cetatean din Groape si gropar de idei subvesive,
caci se apropie clipa cînd pe malul Senei
marele Decebal se va arata în chip de balaur.
Fericit Badilita, pentru ca nu are de ales...
caci al lui va fi Grânarul cerurilor.
Fericit Badilita, bautorul de apa chioara si vin acru,...
caci ale lui vor fi toate izvoarele raiului.
Fericit Badilita, parasitul de toti si de toate,
caci lui i se va da o Turma de stele, pe lumea cealalta.
Fericit Badilita, surmenatul, neodihnitul,
caci va dormi în curînd trei vesnicii, puse una lînga alta.
Fericit Badilita, manelizat si psihedelizat fara-ncetare,
caci va avea parte post mortem de o Liniste Maaaare.
Fericit Badilita, doctor în fraierologie si naluci,
la Sfântul Asteapta va fi mai bogat decît Tiriac si Becali.
Fericit Badilita, citit numai de babe, nebuni si psihiatri,
caci peste o mie de ani va intra si în manuale (ca pasta de lipit).
Fericit Badilita, cetatean din Groape si gropar de idei subvesive,
caci se apropie clipa cînd pe malul Senei
marele Decebal se va arata în chip de balaur.
Fericit Badilita, pentru ca nu are de ales...
ȘTEFAN BACIU
Home
Home is an apple
in a Japanese grocery window
on Liliha Street
in Honolulu, Sandwich Islands
or a gramophone record
heard in silence in Mexico
--Maria Tanase beside the volcano Popocatepetl--
home is Brancusi's workshop in Paris
home is a Grigorescu landscape
on an autumn afternoon in Barbizon
or the Romanian Rhapsody heard on a morning
in Port au Prince, Haiti
and home is the grave of Aron Cotrus
in California
home is a skylark who soars
anywhere
without borders and without plans
home is a Dinu Lipatti concert
in Lucerne, Switzerland, on a rainy evening
home is this gathering of faces
of events and sounds
scattered across the globe
but home is
especially
a moment of silence.
This is home.
Home is an apple
in a Japanese grocery window
on Liliha Street
in Honolulu, Sandwich Islands
or a gramophone record
heard in silence in Mexico
--Maria Tanase beside the volcano Popocatepetl--
home is Brancusi's workshop in Paris
home is a Grigorescu landscape
on an autumn afternoon in Barbizon
or the Romanian Rhapsody heard on a morning
in Port au Prince, Haiti
and home is the grave of Aron Cotrus
in California
home is a skylark who soars
anywhere
without borders and without plans
home is a Dinu Lipatti concert
in Lucerne, Switzerland, on a rainy evening
home is this gathering of faces
of events and sounds
scattered across the globe
but home is
especially
a moment of silence.
This is home.
IOAN MICLĂU-GEPIANUL
LIMBA ROMÂNEASCĂ –
PREȚIOASĂ DĂRUIRE DIVINĂ!
Limba Românească este prețioasa dăruire, roditoarea veșnicei reânvierii de Neam
dăruită de Dumnezeu!
Este o Limbă
cu rădăcini străvechi, așa cum spun Istoriile, rădăcini din care încă au
crescut multe alte si frumoase Limbi de popoare! Sfant este acest Neam
romanesc, roditor Eden îi este pământul așezat între râurile cu izvoarele lor carpato-dunarene.
Însăși această tainică Românie, după cum
o definea cărturarul Artur Silvestri, este taina sufletului neamului nostru,
care se adevereste prin graiul limbii pe care o vorbim!
Orală sau scrisă, sculptată sau pictată, cântată sau scrisă în
revistele literare, Limba românească
este viul prin care inspirăm credința noatră creștină ortodoxă,
căci împreună acestea ne identifică în timp și spațiu, și ne va identifica întotdeauna.
Precum o piatră de hotar am avut întotdeauna o intelectualitate românească prin
care se purta de grijă acestei limbi
naționale, o îngrija prin legile ei gramaticale,
o înfrumuseța cu simțirile cele mai gingașe și creștine în dulcile ei
exprimări, curate și nestricate.
Mihai Eminescu a fost florarul îngrijitor al grădinei noastre
lingvistice, a curățat și
șlefuit o limbă ca un cântec, ca un fagure de miere, a înălța-to între celelaltele limbi create de Dumnezeu, căci o iubea!
Așa să facem și noi azi! Am 78 de ani, timp în care de Eminescu nu m-am depărtat. Poezia este floarea unei Limbi, iar Eminescu
este și va fi floarea Limbii Românești, prin poezia și simțămintele căruia
creștem noi si generațiile viitoare.
Dumnezeu va ridica cu siguranță mai multe pietre de hotar ale
romanismului, chiar dacă
momentan bantuie furtuni de tot felul, fiindcă nu este acest neam lipsit de rădăcini
sănătoase; vedem zilnic răsărind mldițe
viguroase, care nu vor lăsa nescrise zilele de
azi cu toate cele ce le trăim!
Dar Limba, Limba Românească nu iese decât odată cu sufletul, si voi fi
sigur că mor
fericit pentru iubirea Limbei mele
Românești, dăruită de Dumnezeul Neamurilor respectând
în același timp Limbile acestora!
GEORGE ANCA
For Bronwen Solyom
it was about not drinking
evening
I thought if this poem will
do
nothing knowing of it but
you Bron
see Baudelaire's clauds on
Hawai'i
no poet like us to thoughts
reading
still only you in not
drinking evening
lost hula in Jules Verne's
Tasmania
got some three couples of
vocation
I happen to be less
antiAmerican than Laura
antipodes from here in
Romania not Africa
we missed a globe you
figured it between us
Charlot played it again
with the muralist
yet the sonnets went all
with Laura
yet I did sent to you the birds aloha
TATIANA
SLAMA-CAZACU
Biblioteca
Naţionaă Pedagogică, Dlui Director,George Anca
Domnule George Anca, sper că
aţi văzut, în Tribuna Învăţământului (3 numere, mai)studiul despre
"Reforma...", în care vă mulţumesc pentru procurarea
"Legilor". M-a mirat faptul că nu m-aţi sunat, în legătură cu
aceasta, şi de altfel de mult nimeni de la dvs nu m-a mai contactat (deşi,între
altele, am văzut în Trivium că aţi avut interesante reuniuni la care aş fi
putut asista:despre Eminescu---relativ la care mi-aţi re-publicat un articol şi
am avut cel puţin o piesă,radiodifuzată---sau relativ la "Ibsen"---şi
mi-am amintit că vă sugerasem să vizitaţi fjordurile etc.).Că s-a petrecut ceva
e cert, vă şi prevenisem că vor fi intrigi, mărunţişuri, ca să ni
se strice relaţiile (am descoperit că şi noua mea editoare-pacoste---care mă
face să o apreciez ca pe un înger pe Angelica, faţă de ea--- s-a
introdus şi la dvs.).Însă, dat fiind un anumit protocol,desigur cunoscut de
dvs, care aţi lucrat şi în diplomaţie, eu nu v-aş fi scris, dacă nu m-ar
obliga o situaţie pe care nu o pot admite şi sunt nevoită să
"protestez". Adică: aţi publicat, acum, Lucrările Conferinţei (pentru
care spuneaţi, repetat, că v-am susţinut,vara trecută,când eraţi deprimat), iar
în aceste volume aţi introdus "Key-note address" a mea (anterior
publicată, în Trivium! ), drept o COMUNICARE, într-o SECŢIE, FĂRĂ A-MI CERE
ACORDUL ! Eu am acceptat să particip (cum se cădea, la statutul meu şi în
limitele ne-specializării mele în "Bibioteconomie"!) cu o
KEY-NOTE ADDRESS, INVITATĂ, ÎN PLENARĂ (cum am fost invitată la
câteva importante CONGRESE!), iar dvs mă puneţi în situaţia ridiculă ,
INACCEPTABILĂ şi NEACCEPTATĂ de mine, de a figura cu o
"comunicare", pe care v-aş fi trimis-o ca atare, nu ca
invitată, şi NU ÎN PLENARĂ (adică, m-aţi eliminat din compania dlui Văideanu----care
s-a lăudat, plenar, cu succesele sale din era Ceauşistă---sau cu
dl.Bunescu, ori Irina Petrescu etc., ei toţi "demni" să fi vorbit
"în Plenară"!!! Nu pot înţelege, orice "explicaţii"aţi dori
să-mi daţi, mai ales că nu mi-aţi cerut acordul (firesc pentru orice persoană,
fără a fi considerată "dificilă" etc!!) ;era, de altfel, mai
firesc să nu mai publicaţi acel text prea lung, căci îl publcaseţi în Trivium!
Mi-aţi adus, repetat, multe elogii în publc ( şi v-am considerat sincer,
mai ales că, nu rareori, în străinătate, ori aici, înainte de
9O,spuneau şi alţii cam la fel; dar dvs aţi spus ceva inedit, adică m-aţi
asemănat cu M..Eliade, în sensul că, la fel, sunt om de ştiinţă şi
scriitor.Oare la fel aţi fi procedar cu M.Eliade? Vai, cum?! Pentru a
remedia cât de cât situaţia şi a nu mă obliga la reacţii pe care nu mi le
doresc, vă cer ca : să scrieţi o Errata, pe care s-o introduceţi, volant, în
volumele încă neexpediate, iar pentru celelalte să o trimiteţi prin e-mail ori
poştal la adresele unde aţi distribuit volumul: "Errata. Dintr-o eroare pe
care o regretăm, textul Dnei Prof.Dr.Docent T.Slama-Cazacu , care o fost în
Programul Conferinţei o"KEY-NOTE", invitată în Şedinţa Plenară,
a fost greşit introdus---la p.....- ca o Comuniocare, la
Secţia de Biblioteconomie"
Aştept, Domnule Anca,o
confirmare a acestei Errate, cu dorinţa, în ceea ce mă priveşte, de a ne păstra
bunele relaţii, SCOP PENTRU CARE ERRATA şi DiSTRIBUIREA EI ESTE O CONDIŢIE SINE QUA NON.
Cu bune urări, T.Slama-Cazacu
FILOCALIA SUFERINŢEI şi a
JERTFEI ORTODOXE de la MISLEA
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
„Luând pe umeri crucea, strânge-o cu putere şi du până la
sfârşit
chinul încercărilor, sfâşierea durerilor şi primeşte cu
bucurie
piroanele-ntristărilor, ca pe o coroană a slavei şi,
aruncat în
fiecare zi în lăncile ocărilor şi, lovit cu pietrele
tuturor
necinstirilor, vărsând lacrimi de sânge. Că totul
izbuteşte
plânsul de fiecare zi. Vei fi mucenic!”
(Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog)
În Cetatea
eternă a Carpaţilor dacilor nemuritori stă înfiptă de-a pururi Crucea veşniciei
în care au odrăslit Suferinţa, Jertfa, Eroismul, Demnitatea, Martirajul, Iubirea
şi Sfinţenia ca esenţă filocalică şi sofianică a Românismului.
Din Corola dimensiunii noastre ca Neam precreştin şi creştin se
prelinge mireasma eroismului şi martiriului feminin: de la Crucea sacră a
naşterii de prunci-„muguri de Dumnezeu”,
la Crucea purtării propriului destin, la Crucea comuniunii familiei ortodoxe,
la Crucea educaţiei creştine, până la apoteotica Cruce a trăirii depline întru
Iisus Hristos.
Eroismul şi Martiriul Feminin ortodox ancestral a fost dospit în
aluatul sacerdotal al Sibilelor trace şi reginelor pelasge, iar la „plinirea vremii” s-a întrupat apoi
dintru Frumuseţea, Măreţia şi demnitatea Crăiaso-dumnezeiască a Fecioarei
Maria, devenind curgere peste vremuri, peste veşnicii, ca izvor existenţial al
cuminecării eroismului, demnităţii şi martiriului dacic bărbătesc, precum şi
sceptrul regal dinastic al continuităţii Neamului nostru primordial şi
preaales.
Rolul ei: Fecioară-Femeie-Mamă hărăzit de Bunul Dumnezeu, deşi sacru şi
nemuritor s-a înveşmântat prin croiala faptelor divine în simplitate, smerenie,
bunăcuviinţă, suferinţă, o continuă jertfă, o nesfârşită iubire şi o permanentă
dăruire, ceea ce i-a conferit de fapt măreţia ei dumnezeiască, deasupra ecoului
de baladă peste azurul aurei de legendă.
Din inima ei
se răspândeşte lumina şi căldura Rugului aprins de Dragoste creştină din care
răsar scânteile rugăciunii urcând voios şi smerit la cerurile străbunilor.
Femeia
creştină dacoromână a fost destinată de Atotcreatorul, la Zidirea lumii, la
zidirea Neamului, la zidirea Omului, la zidirea Casei, la zidirea Familiei, la
zidirea Bisericii, la zidirea Şcolii, la zidirea prezentului continuu, primind:
fie răbdare, fie credinţă, fie binecuvântare, fie iubire, fie cinstire, fie
înţelepciune, fie onoare, fie eroism, fie mucenicie.
S-ar putea
spune cu adevărat că FEMEIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ este de fapt ÎNTRUPAREA SUFERINŢEI
şi a IUBIRII dumnezeeşti.
Deşi
eroismul şi martiriul feminin n-a lipsit niciodată, el a fost dea pururi
esenţial vieţii.
În ţesătura
maramei existenţiale, FEMEIA DACICĂ a brodat ciucurii anonimatului, dar taina ei ca și chemare şi alegere celestă n-a
putut rămâne ascunsă.
Scena
luptelor deschise din sânul poporului matern/ patern i-a înlesnit eroismul ca
pe ceva firesc, ca pe ceva menit propriei naturi. De fapt în configuraţia ei de
om-înger trei naturi divine îi sunt intrinsece: religiozitatea, eroismul şi
martiriul, pentru a-şi sacraliza credinţa, libertatea, adevărul, dragostea
întru totul ziditoare vieţii autentic creştine.
Trece cu
uşurinţă de la rostul firesc al casei, al familiei, din starea aparent
liniştită pe baricada riscurilor, a confruntărilor, a încrâncenărilor, a
luptei, a focului atunci când credinţa şi libertatea naţiei sale creştine sunt
în pericol, dovedindu-se o mare cruciată.
În toate
preocupările ei un rol aparte îl acordă formării caracterului de diamant, al
moralei de stâncă, al educaţiei creştine, întrupând înălţarea patriotică întru
naţionalismul creştin-ortodox, criteriu esenţial în vederea constituirii Elitei
spirituale conducătoare.
Toate Fetele
frumoase şi dârze ale nemuritoarei Dochia: Fecioare, Femei, Mame şi-au urcat
măsura culmii ascetismului, piscul mistic al eroismului şi martiriului asumat
întru Voirea Majestăţii lui Hristos şi a supravenerării Mamei Sale-Crăiasa
Maria.
Taina ei ca
menire cosmică a fost „predestinată”
de Dumnezeu, fiind supranumită de înţelepciunea noastră populară ca: „Micul dumnezeu” sau „Mica biserică”-Altar al Casei, al
Vetrei familiei, al Gliei străbune.
Femeia
dacoromână cu braţele Crucii ei-mâinile ce-au legănat prunci şi-au îndrumat
destine, şi-a prins de o parte şi de alta propria soartă de Neam şi Ţară.
„Fiat”-ul Femeii dacoromâne a fot înaintemergător angelicului „Fiat!”
al Fecioarei Maria, în tot ceea ce este omenesc, pământesc, angelic şi dumnezeiesc.
„Fie Mie
după cuvântul tău!”, înseamnă de fapt: Iată-mă îmi iau crucea ca să-Ţi urmez Ţie,
pururea!
„Fiat”-ul Femeii dacoromâne: Iată-mă îmi
iau crucea ca să-Ţi urmez Ţie, pururea şi veşnic Neamului meu!
După aproape
două milenii de triumf al Creştinismului ortodox a venit şi Apocalipsa secolului al XX-lea, cu
triumful satanismului ateo-comunist.
„Printre amintirile copilăriei mele, mărturisea Aspazia
Oţel-Petrescu, şi-a făcut loc şi o
imagine din Apocalipsă. Mergeam cu bunicul de mână la biserică, de Paşte, iar
pe malul celălalt am văzut cum se aruncau în Nistru la Mihalovka, crucea,
clopotele şi clopotniţa unei biserici. Probabil, biserica din sat. Totul se
întâmpla în vuiet de tractoare cu şenile. Atunci bunicul ne-a spus nouă,
copiilor, următoarele cuvinte-pe care le-am considerat şi le consider
încă-testamentul său politic:
-Priviţi,
ţineţi minte şi nu uitaţi niciodată ce înseamnă comunismul!” (Bogdan Mihăilă, „O viaţă în
temniţele comuniste”, în „Monitorul
de Neamţ”, 17 Martie, 2007)
Femeia dacoromână
a călcat cu seninătate peste şerpi, peste aspide, peste tranşee, peste schije,
peste obuze, peste sârma ghimpată, peste cătuşe, peste lanţuri, peste gratii,
peste surghiunuri, peste carcere, peste deportări, peste frângeri, peste
sfâşieri, peste golgotă, peste calvar, peste răstigniri, peste moarte, urcând
prin Cruce la Învierea vieţii.
Filele
memoriei acestor eroine-cruciate, adevărate amazoane dacice se deschid acum cu Oana Orlea-Marioana Cantacuzino,
nepoata prinţului muzicii George Enescu şi fiica prinţului, unul dintre Aşii
aerului, Constantin (Bâzu) Cantacuzino şi a Ancăi Diamandi, născută la 21
Aprilie 1936, într-un cadru de vis, plăcut, de basm, cu adevărat princiar.
În plină
exuberanţă adolescentină, la 16 ani, când aproape toţi tinerii/ tinerele au
vise de aur, au mireasma îndrăgostiţilor prelinsă pe sufletul lor pur, precum
mărgăritarele de rouă căzute dimineaţa pe bobocii de trandafir, şatirându-i,
Oana era elevă a Liceului I. L. Caragiale-Bucureşti, în clasa a X-a, în 1952,
când Securitatea i-a pus în scenă scenariul unui complot, al unui atentat
subversiv împotriva statului roşu-proletar.
Soarta avea
să-i rezerve un periplu de 12 închisori, pe care le-a pecetluit cu demnitate,
curaj, fermitate, acceptare, bunăvoinţă, eroism, cu grija de a deveni „Zoia Românca!”
Când a ajuns
la Mislea, după un stagiu de 6 temniţe, a descifrat secretul „secretelor”, o secţie destinată „secretelor” aflate la etajul clădirii. „Secretul Mic” cuprindea două camere cu
câte 40-50 de deţinute, fiecare, una cu fetele frumoase verzi..., cealaltă,
amestecate.
„Secretul Mare”, revenea de drept deţinutelor religioase condamnate de la 10 ani în
sus. Oana era bucuroasă că a ajuns aici. „Eram
destul de mândră că am ajuns misleancă. Asta da puşcărie! A fi trecut prin Mislea
era un fel de a deveni o adevărată puşcăriaşă.” (Oana Orlea, Cantacuzino, ia-ţi boarfele şi mişcă!
Interviu realizat de Mariana Marin. Compania, Bucureşti-2008, p. 66)
S-a integrat
cu uşurinţă tuturor „ofertelor”
răspândite cu multă risipă de sistemul concentraţionar, stând şi în compania
doamnei Maria Antonescu, venită dintr-o puşcărie sovietică, iar mai apoi
bucurându-se de Marea sărbătoare a Naşterii Domnului.
„Am petrecut un Crăciun paşnic la Mislea. Ardea
focul în godinul din mijlocul camerei. Plîngeam şi cîntam. Cîntam şi plîngeam.
Ne simţeam unite... Într-o bună zi: <<Cantacuzino, ia-ţi boarfele şi
mişcă!>> M-am trezit dată afară din rai!” (ibid., p. 70)
Dacă
Oana Orlea vedea „secretele” cu
deţinute, Aspazia Oţel Petrescu vedea în camarade „casele cu rândunici”. Fiecare însă cu miasma simţului său
spiritual.
Aspazia
Oţel Petrescu a împletit mistic un Şirag de mărgăritare, cu câte o sclipire
preţioasă din amintirea camaradelor de crez, rugă, creaţie, suferinţă, jertfă
şi iubire.
Sofia Cristescu Dinescu-Nana
purta permanent cu ea un aer parfumat de smirnă în care se ondula melodios
graiul sufletului ei: „Era frumos glasul
tău, un firicel suav de voce ca de copil, limpede, vibrant, un clopoţel de
argint, care revărsa atâta puritate peste jarul credinţei, încât,
ascultându-te, ne gândeam la îngeri.” (Aspazia Oţel Petrescu, IN MEMORIAM SPICE, Ed. Elisavaros,
Bucureşti-2008, p. 102)
Oltea Manoliu Bellu era un chip frumos reflectat dintr-o icoană strălucitoare, ce
răspândea în jurui o distincţie rară, enigmatică, cu o prestanţă princiară,
trecând între 1948-1964 prin toate ororile comuniste, dar rămânând pururea o
floare rară, mistică.
„O lăcrămioară mistică! O lăcrămioară mistică în a
cărei discreţie sunt îngropate toate cuvintele, rămânând doar sensurile mute
închise în minusculele cupe ale florii.
O lăcrămioară mistică în ale cărei potire micuţe
ard arome ce vorbesc despre mireasma duhovnicească ce face ca cerurile să
zâmbească. O lăcrămioară mistică, imn, cânt serafic, laudă adresată Creatorului
Sublim” (ibid., p. 108)
Georgeta Iancu Gheorghiu a odrăslit sublim sub aripile sufletului ei care fâlfâiau sub un azur
divin dincolo de surâsul privirii celeste. „Ea
înţelegea credinţa nu atât ca o
desfăşurare teologică a noţiunilor creştine ci, mai ales, ca pe o trăire
uimitoare, capabilă să transfigureze absurdul existenţei în comori ce amplifică
abnegaţia şi devotamentul, calităţi ce înmoaie inimile cu lacrimile iubirii.”
(ibid., p. 113)
Iolanda Popescu-doctor fără de arginţi era o fiinţa
tainică în care pulsa atâta elan de vise şi realizări, de energii creatoare
întrupate, nu ca un ce? ci, în esenţialul CINE? DUMNEZEU-PATRIE-NEAM! „Avea ceva ce te atrăgea din primul moment,
ochii luminoşi, zâmbetul, o căldură umană ce te fermeca. Ochii aveau reflexe
verzi de o limpezime cuceritoare.” (ibid., p. 120)
Teodosia-Zorica Laţcu-Maica, cuvioasa, binecuvântata ucenică mistico-lirică a Părintelui
Arsenie Boca, apoi mireasă a Marelui Iubit. Toţi au admirat-o ca poetă genială,
dar mai presus de toţi exigentul profesor Dimitrie Popovici, cu toată
autoritatea sa didactico-pedagogică: „poezia domnişoarei Zorica Laţcu a atins
cerul poeziei pure!”
Maica
Teodosia Zorica Laţcu a fost Trubadurul
mistic al Iubirii cereşti.
„Mărturisesc că nu am cunoscut suflet mai
clocotitor ca al Zoricăi. Era un rug aprins, un rug de iubire ce se mistuia,
dar, prin harul poetic, focul acesta interior se calma în versul ei atât de
perfect. Forţa ei de a iubi se potolea într-un efluviu liniştit şi calm asemeni
fluviului de iubire divină ce curge fără întrerupere printre lucruri şi printre
oameni. Poezia Maicii Teodosia ne ducea pe căi de frumuseţe la întâlnirea cu
Dumnezeu.”(ibid., p. 128)
Maria Leşanu,
tandră, discretă, duioasă, surâs al bunătăţii, o cascadă a revărsării dăruirii
de o frumuseţe emblematică, ce suie serafic spre ceruri. „Ai fost bunătate nedezminţită, dăruire neprecupeţită, modestie
nefăţarnică, ardere lăuntrică, iubire nemăsurată, jar de credinţă tăinuit, dar
prezent asemenea suavului parfum de floare. Ai fost floarea cea modestă dar, în
simplitatea ta, frumuseţea ta era aceea despre care Mântuitorul spunea că
întrece cu mult strălucirea lui Solomon.” (ibid., p. 131)
Valeria Ţifrea Curpănaru, ascultătoare, înţelegătoare, mângâietoare, şi-a păşit soarta pe
cărarea siderală a unui model de viaţă exemplar. „Sensibilă, inteligentă şi atât de delicat discretă, tu ai ştiut că
numai trăirea în comuniune cu Dumnezeu prin mijlocirea iubirii poate duce la
fericire, la cer, la nemurire.” (ibid., p. 136)
Rodica Airinei Ionescu, înzestrată cu luciditate, curaj, răbdare, intuiţie şi-a purificat
iubirea prin suferinţa crucii de foc, căpătând sublima-divina putere a
iertării.
Viorica Pârnac Stănescu, prefigurată în nimb de muceniţă, a înfrumuseţat suişul mistic al
eroismului-martiric prin excepţionala splendoare a caracterului ei: mare, dârz
şi generos. „Viorica era o prezenţă
discretă, foarte tăcută şi foarte plăcută. Totul era frumos la ea, dar era
foarte departe de a fi conştientă de frumuseţea ei.” (ibid., p.143)
Natalia Nicolicescu Vasilcovschi, dăruită cu credinţă de cremene, cu răbdarea apei, cu discreţia
nădejdii şi iubirea de foc şi-a brodat un frumos şi nobil caracter. „Cele care am cunoscut-o şi am iubit-o îi
închinăm un gând luminat,, o lacrimă caldă, o floare parfumată, daruri nobile
pentru viaţa ei nobilă, patriarhală.” (ibid., p. 146)
Flora Căcea, a trăit
viaţa cu intensitatea unui vulcan, având sufletul-un mare rug aprins în care
s-au mistuit deopotrivă suferinţa, dăruirea, jertfa şi iubirea, împlinindu-şi
destinul, urmându-şi şi asumându-şi chemarea unui caracter puternic metafizic.
Eugenia Roşca Otparlic, împodobită cu mult talent, foarte generoasă, nobilă, delicată,
dezvolta un mare rafinament spiritual, artistic, înfrumuseţând totul în jur,
îndeosebi poezia ce emana din ea şi sculptura mirifică în os. „Ne-a luminat zilele de surghiun cu calmul
şi generozitatea ei şi cu un anume umor
cuminte ce ne aducea zâmbet pe buze şi o undă de veselie în sufletele copleşite
de tristeţe.”(ibid., p.161)
Lenuţa Ilie, a trăit
calvarul vieţii cel mai intens în marea tragedie a sorţii, chiar înainte de a
se naşte, purificându-se prin suferinţă până dincolo la cealaltă naştere. „Lenuţa era un fel de copil al temniţei,
iubită... Firea ei optimistă se manifesta cu voiciune, dar un ochi atent putea
să observe că destinul aşezase în profunzimea fiinţei sale o tristeţe tragică,
implacabilă, singulară.” (ibid., p. 171)
Liliana Protopopescu, distinsă, deosebit de inteligentă, desprinsă parcă dintr-o tragedie
tracă, lăsa o imagine de aristocrată dacică, raţională, erudită. „Răspundea competent şi în amănunt la toate
întrebările noastre, indiferent de domeniu. Frazele sale erau ample,
vocabularul bogat şi subtil, caracteristic omului de vastă cultură, cu mult har
în închegarea metaforelor.” (ibid., p. 180)
Fredina Metodie Zamfirescu, în caleidoscopul
timpului vieţii şi-a aşezat inexorabil deasupra vremii tăinuita sa cărare a
sorţii, cu un sens unic, cu o mare chemare. „Frida
avea o voce frumoasă, cu un timbru elegiac, potrivit cu romanţele nostalgice şi
doinele tânguitoare pe care le cânta.” (ibid., p. 182)
Alexandrina Teglaru Voinea-orfana absolută şi-a înfiat
cu multă şi totală înflăcărare neamul drag, cu subtilitatea unei preotese-vestale,
trăindu-şi destinul într-o înfrumuseţare de sacerdot-anahoret, purtat pe
urcuşul spiritual-cultural al suferinţei, al bucuriei şi al biruinţei pentru a
mărturisi Adevărul în lumina sa dumnezeiască, lăsându-ne imperioasa chemare
dacică: „Să detronaţi pentru totdeauna
minciuna, să studiaţi istoria şi s-o refaceţi. Să realizaţi asanarea morală a
acestui neam. Fără ca sufletul să fie vindecat de frică şi să-L preamărească pe
Dumnezeu, nu puteţi să faceţi nimic.Trebuie să ştie şi copiii voştri despre viaţa
şi faptele înaintaşilor, să le urmeze pilda şi să meargă cu fruntea sus spre
Înviere!” (ibid., p. 190)
Paula Agapie,
şlefuită din diamant cu reflexe de topaz şi rubin, împrăştia strălucire printre
cei din jur. Părea ţesută dintr-un material de legendă, brodată pe margini cu
frumoase metafore care-i fascinau fiinţa angelică, descoperindu-i aura nobilă a
caracterului: onestitatea emblematică.
Eugenia Fuică Purcărea, smălţuită prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu cu o varietate de
însuşiri, viu colorate pe anfora sufletului. Avea o graţie de căprioară,
pornită într-un iureş pe sub poale de munte. „Era o persoană deosebită, nu pentru că era frumoasă-erau atâtea la fel
ca ea printre noi-ci, pentru că avea o graţie, o gingăşie ieşite din comun.”
(ibid., p. 206)
Maria Roşca Brahonschi, părea o romanţă de demult într-un trup veşnic care prin virtuozitatea
sufletului serafic, rezonau sublim: poezia, ruga, dăruirea, suferinţa,
frumuseţea, nobleţea, jertfa şi iubirea.
„Am iubit-o şi am preţuit-o, ea, generoasă şi neostoită, ne-a atârnat la gâtul
memoriei salba neuitării, urzită din pilduitoare fapte de virtute.” (ibid.,
p. 215)
Eugenia şi Maria-surorile INDREICA
Maria, poseda un
dar ceresc al vocii ei catifelate, serafice, de aur care vibra precum cetele
angelice în jurul Împăratului lor. Arpegiile glasului venea dintr-o lume de
basm ce răspândea în sufletele sensibile aurore boreale şi dantele de lumini
dumnezeeşti. „Maria (Loliţa) este o
blondă, dăruită de Domnul cu o dulceaţă aparte şi cu o voce serafică ce sugera
cum trebuie că răsună cântările de heruvimi şi serafimi în cer, dar şi pe
pământ atunci când înfloreşte iubirea. Loliţa a fost aripa de înger care ne
înălţa sufletele întru preaslăvirea Celui Preaînalt şi a preamilostivei Maicii
Sfinte pe undele de <<Ave
Maria!>>cum rar se poate auzi. Nu erau simple note muzicale intonate
de glas de om, ci zvon de sunete nepământene, nepreţuite cântări celeste ce
ridicau în zboruri înalte spre lumina cea lină şi spre lumea cea liberă de
orice zăvor, sufletele întemniţate.” (ibid., p. 145)
Eugenia (Gigi),
întrupată din fulgere de heruvimi şi serafimi, împodobită ca un păun regal cu
harul şi darul sublim al poeziei, cu un suflet măreţ ca un arc de triumf
proiectat cu turnul semeţ pe cerul albastru surâzător de deasupra Daciei
noastre. „Este o brunetă fermecătoare pe
care Domnul a dăruit-o cu frumuseţe şi cu mulţi talanţi deosebiţi pe care ea cu
vrednicie, i-a valorificat în toate închisorile, multe, prin care a trecut. Ea
a fost Gyr-ul femeilor întemniţate,
versurile sale au încântat şi au alinat sufletele încarcerate după măsura
sufletului său generos.” (ibid., p. 145)
Toate
dorurile, durerile, doinele, dorinţele, lacrimile ei doldora de rugă erau
zămislite din har şi legende fermecătoare, care implorau un farmec ceresc. „Toată creaţia ei este străbătută de un
farmec aparte ce vine din acel inefabil greu de descris ce caracterizează
făptura ei frumoasă, nobilă, delicată.” (ibid., p. 179)
Toate
inimile şi sufletele frumoase ale Cruciatelor ortodoxe alese, din închisori
s-au întrupat în Taina crucificării cu blândeţe şi har, cu tăcere şi
contemplaţie, cu mireasmă de floare şi alint de smirnă, cu rugă şi jertfă, cu
lacrimi fierbinţi căzute pe discul de platină al Lunii, cu discreţia stelelor
căzătoare, cu dăruire şi discreţie, cu nelinişti metafizice şi singurătăţi
solitare, cu durere şi generozitate, cu smerenie şi suferinţă, cu romantism şi
iubire, cu cântec şi splendoare, cu Cruce şi Înviere, urcând la extazul mistic,
la frumuseţea interioară pe care au revărsat-o tuturor celor dragi.
Despre
toate Inimile mari şi sufletele lor frumoase de care n-am amintit, Măicuţa
Domnului a vorbit cu drag şi duioşie în faţa tronului ceresc al Fiului
ei-Hristos.
Admiraţie
tuturor Eroinelor-Martire şi urmaşelor urmaşelor lor dea pururi!
Din
miraculoasele poezii ale Eugeniei Indreica am ales Imnul închinat
eroilor-martiri.
„Deschide, Părinte, ale cerului porţi/ Să intre
cohorta de îngeri şi sfinţi/ Schingiuiţi şi flămânzi, umiliţi şi cuminţi,/ Cu
ochi mari de lumini în orbite de morţi,/ Cu feţele supte, cu oasele rupte,/ Cu
urme de cisme pe piepturi strivite,/ Sub asprele zeghi cenuşii, zdrenţuite.//
Deschide-le, Doamne, şi ultima uşă./ În prag lepăda-vor trupul lor de cenuşă/
Şi vor intra ca un abur cu un nimb de lumini,/ Fără răni sângerânde, fără urme
de spini./ Ascultă-i, Părinte, eternule Domn/ Şi dă-le doritul, râvnitul lor
somn/ În liniştea sfântă a grădinii cereşti./ Prin ierburi vor creşte aripi
îngereşti,/ Iar jos, pe pământ când priveşti iertător,/ Vei vedea prin celule
doar crucile lor.”
(Eugenia Indreica Damian, Rugă pentru cei care au murit în închisori)
Corola de lumini ale lunii August:
1.08.1883, Pantelimon Halippa, profesor, ofiţer,
militant de frunte al Unirii Basarabiei cu România, scriitor, publicist,
ministru, parlamentar, d.p.; 1.08.1911,
Dumitru Bălaşa, preot, istoric
dacolog, scriitor, d.p.r, erou-martir; 1.08.1920,
Nil Dorobanţu, doctor, triplu
licenţiat, teolog mistic, arhimandrit, d.p.r., ofiţer, erou-martir, mare schimnic-un
Arsenie Boca al Ţării Româneşti, caterisit de Sinodul necanonic al ierarhilor
din Biserica Ortodoxă; 2.08.1922, Nicolae Nicolau, medic, publicist, d.p.r. ;
4.08.1968, Ştefan Doru Dăncuş, scriitor, publicist, editor de referinţă; 11.08.1907, Alexandru Bassarab, pictor, gravor, cronicar plastic, erou-martir; 15.08.1914, Arsenie Papacioc, Arhimandrit, mare Duhovnic, teolog-filocalic,
scriitor-mărturisitor, d.p.r.; 15.08.1921,
Dumitru Bordeianu,
scriitor-mărturisitor, d.p.r., erou-martir, medaliat cu „Bărbăţie şi Credinţă”; 16.08.1907,
Dumitru Goraş, preot, d.p.r.; 16.08.1912, Nicolae Ciolacu/ Ieromonahul Nectarie, luptător anticomunist,
erou-martir, d.p.r.; 19.08.1881, George Enescu, compozitor, violonist, muzician, pianist,
academician; 20.08.1921, Zahu Pană, poet, d.p.r.; 21.08.1920, Liviu Boldura, protopop, d.p.r.; 22.08.19.., Mariana
Gheorghe-Pârşcov-Olt; 23.08.19..
; Ancuţa Elena Călin -preşedinte
executiv Fundaţia Culturală Apolon; 27.08.1923,
Traian Popescu-Macă,
scriitor-memorialist, publicist, compozitor, d.p.r.; 29.08.1905, Vasile Hanu,
profesor, scriitor, d.p.r.; 29.08.1911,
Ştefan Straja, preot, erou-martir,
d.p.r.
Alese
preţuiri tuturor!
Fond
de carte, bibliofil Dumitru Ionescu-Bucureşti.