INIMĂ CREȘTINĂ

INIMĂ  CREȘTINĂ

          Nicolaus  Olahus – Ion Creangă – Constant Tonegaru -Sorin Roșca Stănescu –     Stere Ciumetti – Mihai Șerban – George Anca

NICOLAUS  OLAHUS

Traduceri de Mircea Trifu

                        Către secolul de acum

Ce secol fost-a vreodată mai sinistru?
Ce ciumă crâncenă mai aducătoare de moarte?
Ce pedeapsă mai crudă decât aceea a Styxului
Şi a lăcaşului lui Pluto cel nemilos?
Ce venin mai funest decât tine,
Secol îngrozitor?
Cine, rogu-te, şi-ar fi închipuit vreodată ceva mai crud
Decât otrava ucigătoare din Colchis?
Sau pedepse mai grele decât ale lui Hercule?
Semănat-au oare Erinys sau Megaera un război
Atât de crud în sânul muritorilor
Ca tine, secol criminal şi perfid,
Vrednic de cuvinte de blestem?
Colo, călăreţul păgân, pustiind hotarele Italiei,
Pradă lăcaşurile sfinte,
Aici, cruzimea sălbatică a neamului turcesc
Vai, pe noi, pannonii distruşi
Şi cu puterile odinioară neîntrecute, acum înfrânte,
Ne extermină din cauza discordiei
Unor duci şi principi
Care se închină în religia preasfântă a lui Hristos;
Dincolo, flotele duşmanilor, pline de tâlhari,
Tulbură întinsul apelor mării.
Otrava stă ascunsă în inimile noastre,
Dogme nedrepte răspândesc moravuri nemiloase.
De aceea războiul, foamea şi ura
Nimicesc, vai, ţările noastre.
Milă nu mai este,
Iar discordia ce bântuie toate ţările
Aduce primejdie celor buni.
Acest secol atât de crud
Răpeşte sfânta linişte, distruge, ucide.
Dar încotro mă răpeşte acum un suflet olimpic?
De ce anume mai degrabă nu mă plâng?
Matei, singurul meu frate, a pierit în floarea vârstei.
Pe de o parte, mă stăpâneşte durerea,
Pe de alta, mă bucur că a scăpat
Fără ca acest secol perfid şi nelegiuit
Să fi întinat moravurile sale.

                        Lui Iacobus Danaus, care fiind îndrăgostit, devenise taciturn

Tu, izvor de vorbărie,
De o vreme eşti zălud:
Faci atâta gălăgie
Că şi musca o aud!

                        Casierului reginei

El şchioapătă şi-i trist când e să dea parale,
Dar nu mai şchioapătă când are de luat.
Să deie Domnul, numai şchiop să meargă-n cale
Şi să se-ndrepte când va fi crucificat.

 Pictorului Apelles, la portretul marchizei Lucreţia de Cavallis

Trupu-i alb şi statuar
E superb, magnific, dar
Suflet dacă i-ar fi dat,
O picta cu-adevărat!

                        Autoportret (redactat de Olahus în numele lui Danus)

Minerva m-a-nzestrat cu-nţelepciune,
Dar mi-a fixat drumeagul carierei;
Legat de zei, nemaiavând ce spune,
Am slugărit... lui Bachus şi Venerei!

                        Lui Angelus Candianus, medicul curţii regale (Olahus i se adresează lui din partea lui Olahus)

Să-ţi fie viaţa binecuvântată,
Că eşti amic şi mă ajuţi mereu;
Dar dacă vrei să mă transformi în tată
Adu pe Margareta-n patul meu!

                        Principesei de Nassau (în numele lui Iacobus Danus)

Dă-mi înapoi, frumoaso-ntre femei,
Acele stanţe ce ţi-am scris odată.
Dar te gândeşte: dacă n-ai să vrei,
Refuzul tău va deveni răsplată!

ION CREANGĂ

Olteni la Iași

Voi cu inima crestina,
Cumparati de la Olteni.
Oltul falnic prin copii-si
Zice Prutului scarbit:
– Dulce frate, fii in pace,
Steaua ta a rasarit! …
La cel glas de mangaiere
Geme sufletu ‘n dusmani ;
Voi cu inima crestina,
Nici un ac de la Jidani !
Mica e lumina inca !
Dar credinta ‘n Cel de sus,
In parintele dreptatii,
Si ‘ntunericu-i rapus !
Soarele frumos luci-va …
Bucurati-va Ieseni !
Voi cu inima crestina,
Cumparati de le Olteni !

Iazmele otravitoare,
Duhul rau si necurat,
Vai ! Destul ne-au supt puterea
Si vieata ne-au secat.
De pe ochii vostri rupeti
Panza ‘ntinsa de dusmani !
Voi cu inima crestina,
Nici un ac de la Jidani !
Fratii certe-se ‘ntre dansii,
Fiii cu parintii lor !
Da blastam cu foc s’ajunga
Pe acel cutezator,
Care fara de iubire
S’ar uita la cei Munteni !

Ascultati Romani cuvantu-mi :
Cumparati de la Olteni !
Si atunci viata noastra
Precum raul cristalin
Se va scurge limpezita
De otrava si venin.
Mortii nostri n’or mai plange
Sub calcae de dusmani.
Sus dar inimile voastre
Nici un ac de la Jidani !

CONSTANT  TONEGARU

Ultimul de la 1200

Într-o ilustraţie veche - îndepărtată torţă nestinsă,
am cântat pe malul Balticei pentru Clara,
i-am cântat scobitura genunchiului drept
din care sorbeam vinul roşu cu primăvara;
i-am cântat gângăniile de demult
închise în capcana colierului de chihlimbar
cu care îşi împodobea albul de pe piept.

Goi,
amândoi pe blănuri de urs
ascultam mercenarii ce-n zumzet de stup
pe creneluri încercau aplecaţi peste arcuri
coardele noi de maţe de lup.
Prinţesa topea cu sânii gheaţa de pe vitralii
să cercetăm la lumina aurorii boreale
cu dosarul cu plante legat în piele de ren
ierburile aduse de Marco Polo.
Prin ostroave însorite,
la margini de lumini, pe acolo,
se spune că oamenii umblă ca noi amândoi
în faţa focului din cămin:
goi.

Un înger uriaş în cântecul meu de altădată
cădea cu aripile arse mişcând voios din cotoare.

Atât a fost -
un Înger refuzat şi un blestem:
"Te vei risipi ca apa din izvoare,
în alt ev vei purta pălărie,
ghete cu talpă de carton şi baston".
Flămând de stele el a murit pe trotuar.

Mâine - azi, aici se va pune placă de marmură
şi pentru trubaduri se va ridica un osuar.
N-am bănuit că târziul a venit,
că sunt singurul de la 1200 printre roboţi şi caii-putere;
ah! în mine se află un ierbar,
o algă neagră, amară, mi-a crescut în orbite în tăcere.
Pe drumuri necunoscute
rătăcesc îmbrăcat în zdrenţele pielei de ren -
Numai liniile destinului ce mi se-ntretaie în palmă
străbat liniştea cu vuetul unei ciocniri de tren.

Ştiu numai de Clara, prinţesa din turn
şi de vântul sărat cum dinspre Baltica bate cu invidie,
ştiu de limba Clarei când o prindeam între dinţi
cum zvâcnea şi se răsucea ca o stridie.  

SORIN  ROȘCA  STĂNESCU

Eroul fals

     Linișttiți-vă, e doar o afacere cu pretenție de cultură, ca și amplasarea porcăriei de Traian cu un câine în brațe dar în curul gol, de pe treptele Muzeului național de istorie, proslăvind
genocidul și jaful colosal al Daciei, care a mai ținut 200 de ani în viață, ticăloasa Roma...
  Eu aștept ca TOȚI sculptorii din România să DONEZE o lucrare cu chipul unuia dintre martirii istoriei noastre, ca un examen final nu numai de breaslă, ci și de respect pentru nația din care face parte!

   Așa cum țăranii României au donat din puținul lor, ca să ridice pretutindeni un monument al fiilor lor căzuți în cele două războaie mondiale...ei au putut
  Unde sânt statuile grandioase, nu doar busturi meschine, ale marilor Dromihete, Decebal, Burebista, Glad, Gelu, Menumorut Conți, Duci și Voievozi adică REGI, Ioan Corvin de Hunedoara-zis Lumina lumii, întemeietorii Negru Vodă, Dragoș, Matei Basarab, Mircea del Bătrân Basarab, Alexandru cel Bun Basarab, Petru Rareș, Dimitrie Cantemir, Șerban Cantacuzino... marile doamne Doamna Stanca, Doamna Voichița, Doamna Neaga,Vrâncioaia, Petru Cercel, Vasile Lupu....apoi marii înțelepți, primii în lume, întemeietori de științe și
dezcoperitori Vuia, Vlaicu, Coandă, Racoviță, Gogu Constantinescu-sonicitatea, Eugen
Macovschi-teoria biostructurală, Ana Aslan-geriatria,  autorii primului stilou, primului automobil, chiar și primul elicopter a fost construit în America de un român...un monument dedicat culturii  CUCUTENI-7000-3500 î.e.n-cea mai vastă din istorie, culturii Turdaș 7300, inventatorilor anonimi născuți din acest pământ ai plugului, secerei, coasei, foarfecii de tuns oile, primul harpon-unicat mondial...poeți, scriitori, eroi...
  ___________________________

   Eroul fals:

    Este vorba de generalul conte Pavel Dmitrievich Kiseleff. Cel care a ocupat şi a guvernat România. Cel care s-a opus, în mod consecvent,obţinerii independenţei naţionale. Cel care, în mod paradoxal, a dat numele celui mai important bulevard din această  ţară . Deasupra căruia este aşezat Arcul de Triumf.
 Falsului erou i se va ridică un monument. Chiar în PiaţaVictoriei.
Din mai multe puncte de vedere, informaţia care ne-a fost transmisă oficial, graţie Primăriei Generale a Capitalei şiMinisterului Culturii, este absolut revoltătoare.În buricul Bucureştiului, în PiaţaVictoriei, pe o suprafaţă uriaşă şi cu costuri de măsură, va fi ridicat un impresionant monument destinat isprăvilor generalului conte Pavel Dmitrievich Kiseleff.
   Accept ideea că opiniile în legătură cu acest personaj controversat sunt contradictorii. Pe de o parte, îi avem pe luptătorii pentru independenţa statului român şi pentru modernizarea statului, care îl prezintă pe generalul conte Kiseleff că pe un personaj istoric malefic.
   În definitiv, el a venit în Ţara Românească în fruntea unei armate de ocupaţie ruseşti şi a devenit guvernator.Prin forţa armelor. Un guvernator militar rus. Care ne-a siluit. Care a condus sub formă de dictat. Şi care, sub presiunea unui Occidentaflat în plină liberalizare, ne-a “dăruit” regulamentul organic. Un simulacru de Constituţie. O lege fundamentală concepută în stil rusesc. Căreia, deloc întâmplător, revoluţionarii din 1848 i-au dat foc în pieţele oraşelor României.
 Iar după ce şi-a încheiat mandatul, tot conform documenteloristorice, acelaşi general conte Kiseleff, stabilit la Saint Petersburg,a întreţinut o vie corespondenţă, atât cu ţarul Rusiei, cât şi cu cele mai importante cancelarii occidentale, pledând întotdeauna,constant, împotriva recunoaşterii calităţii României de stat independent.
 Dar există şi opinii contrare. Ele vin, în special, din direcţia specialiştilor în arhitectură urbanistică. Aceştia îi recunosc generalului Kiseleff meritul de a fi sistematizat capitala, trasând liniile principalelor bulevarde.*Asta e fals, principalele bulevarde ale orașului erau trasate de la podirea cu butuci, Șoseaua exista, pe ea se făceau bătăile cu flori și apoi au fost trasate de primarul Pache Protopopescu, cel care a deschis drumul spre Obor, a stabilit
trotuarul din fața Ateneului- pe care l-a și ridicat, prin licitație publică, prelungind Calea Victoriei până la Dâmbovița....
  Sunt convins că aşa stau lucrurile. Că şi aceştia au dreptate. Dar nu este de ajuns.
  Dacă aşezăm în cele două talere ale judecăţii istoriei ceea ce a făcut rău pentru România generalul Kiseleff şi ceea ce a făcut bun, vom constata că acesta este foarte departe de rolul pe care l-ar putea juca un eroul de prim rang al românilor.
   A mai rămas foarte puţin timp până când vom sărbători 100 de ani de la Marea Unire. Anul 2018 va fi un an de referinţă.Din multe puncte de vedere. Mari sculptori ai acestei ţări – slavă
Domnului că îi avem – între care Mihai Buculei şi Ioan Bolboreas-au pregătit în consecinţă. Încă de acum câţiva ani. Ei aupropus autorităţilor române, de la nivel central, precum şi autorităţilor locale proiecte de monumente naţionale cu care această ţară s-ar putea mândri sute de ani de aici încolo. Mihai Buculei are un fantastic proiect dedicat Marii Uniri, al unui monument care ar trebui să fie ridicat la  Alba Iulia .
  Ioan Bolborea – cel care este şi autorul alegoriei superbe din faţa Teatrului Naţional – la rândul său, a proiectat un monument care poate fi amplasat în oricare dintre marile pieţe ale capitalei.
 În loc să credităm şi să încurajăm asemenea proiecte cu uncaracter naţional şi care nu vin, sub nicio formă, să jigneascăsentimentele acestui popor, iată, încep ziua de azi oripilat de perspectiva ca în Piaţa Victoriei să ne trezim cu un monument dedicat, nu acestui popor, nu
acestei naţiuni, nu idealurilor noastre, ci personalităţii controversate, din punctul meu de vedere, malefice, a unui conte rus care, în calitate de general, ne-a ţinut sub ocupaţie. Şi unde mai pui că asta se întâmplă chiar la capătul bulevardului care îi poartă, pe nedrept, numele, şi chiar în locul unde, de bine, de rău, românii mai pot protesta împotriva relei guvernări.
 Chiar ne prostituăm într-un asemenea hal?

INTERZIS

în Presa Românească

Sterie Ciumetti
Incorect Politic
Aprilie 2, 2018

“Nu mai putem vorbi de pluralitate politică, simple amăgiri pentru naivi. 

După fapte și realități, observăm că spectrul politic reprezentativ este compromis, neputincios, vândut și lucrează concertat împotriva interesului național, împotriva interesului popular. Principiul fundamental al democrației este ignorat, negat și tratat cu aroganță. “

Uniunea Europeană se prăbușește.

Pentru a prelungi unitatea internă este nevoie de un factor extern de frică. Cum musulmanii nu mai sunt percepuți ca o amenințare, ba chiar sunt primiți cu brațele deschise, Rusia devine factorul principal de frică. Coeziunea U.E. depinde și de un factor intern de frică, pentru a menține poporul divizat. Acest factor format din oamenii cu convingeri naționaliste va fi tot mai demonizat pe măsură ce agenda avansează.

Urmează să pătrundem în mintea unui român care a trăit în Apus de peste zece ani, văzând cu ochii săi, din interior, mirajul prosperității occidentale în care am fost ademeniți, năruindu-se sub jugul totalitarismului capitalului transnațional, a globalismului neo-liberal.

Plecând de la ideea unui dialog despre România și problemele abordate, dezbătute, uneori incriminate și, până la urmă, arhicunoscute în spatiul românesc, interviul a deviat de la doxa conformistă cuprinzând imediat forma și esența profundă a cancerului la care este supusă țară noastră….

În acestă conversație asum un rol de jurnalist cu tendințe de avocat al diavoului, provocându-l pe dizidentul Mihai Șerban să răspundă la subiecte sensibile.

Interviul relevă o realitate suprimată de mass-media și instruiește cititiorul în arta retoricii moderne prin răspunsurile la întrebări puse semi-agresiv.

Natura democrației din U.E., metisajul și marea înlocuire, emigrarea românilor, perioada ceaușistă, cum a revoluționat Dan Puric românismul, jurnaliștii ca niște trupe de ocupare mintală, ș.a., sunt câteva dintre chestiunile atinse mai jos.

Fără falsă modestie, vă prezint cel mai exploziv interviu din presa românească; provocator, agitator, brutal de sincer, incisiv, grozav și adevărat, un interviu incorect politic:

               Interviu

Sterie Ciumetti – Domnule Mihai Șerban, milioane de români și-au părăsit țara, nu credeți că acest lucru ar putea afecta în timp echilibrul  economic din România?

Mihai Șerban – Ați făcut o afirmație greșită. Românii nu și-au părăsit țara, ci au fost alungați de o speță politică formată din lichidatori judiciari, alogeni, trădători și slugi de casă dirijate de afară, dar am să revin asupra acestei false dileme pe parcursul interviului. Legat de chestiunea economică, permiteți-mi să vă întreb: ce înțelegi prin echilibru economic?

S.C. – Economia se bazează pe consumatori, milioanele de români plecați din România nu mai participă la economia țării… vorbim de pensii, servicii sociale, sănătate, etc.

M.S. – Dincolo de lipsa de înțelegere de care dau dovadă autoritățile vizavi de faptul că, dezrădăcinarea unei populații reprezintă o dramă umană și nu o aritmetică economică, am să încerc să vă răspund la întrebare. Probabil faceți referire la capacitatea oamenilor de-a consuma produsele importate pe piața de desfacere creată în România, după lovitura de stat organizată în 1989. Ceea ce este altceva, orice, dar nu economie națională. România a fost o țară puternic industrializată, o forță agricolă de prin plan în Europa și un mediu profesional foarte bine calificat. După asasinarea lui Ceaușescu și trecerea forțată la așa zisa democrație, în mai puțin de două decenii, toată structura economică din România a fost lichidată și a început exilul de forță și inteligență.

S.C. – În mare, spuneți că s-a trăit mai bine în  România pe vremea dictatorului Ceaușescu?

M.S. – Vreau să știți că asocierea nu mă intimidează, chiar deloc. Vreau să vă întreb, Franco a fost și el un dictator?

S.C. – În România subiectul a fost mai puțin cunoscut, dar așa a fost perceput în Occident. Nu sunteți de aceeași părere?

M.S. – Bineînțeles că nu. Francisco Franco Bahamonde a reușit să țină piept internaționalei comuniste și celei capitaliste,  disimulată după mișcarea republicanilor, reușind să țină Spania cu o mână de fier departe de hegemonia bancară internațională din 1936 și până în 1977. Dacă numiți asta o dictatură, vă privește, dar atunci eu o numesc o dictatură a binelui. Revenind la esența întrebării dvs, este o realitate pe care o cunosc generațiile care au trăit atunci. Generațiile de astăzi, vorbesc despre perioada trecută din perspectiva discursului dominant, prin ecranul televizorului, din manualele școlare.

S.C. – În România părerile sunt împărțite, este adevărat. În schimb, imaginea vehiculată în Occident a fost mai apropiată de o dictatură teribilă.

M.S. – Pentru occident, orice formă de nesupunere față de imperialismului financiar, este o dictatură teribilă. Ceaușescu nu a fost nici înger și nici demon, dar a fost un conducător care a făcut din țara sa una dintre cele mai industrializate națiuni din estul Europei. În anii ’70, bazându-se pe infrastructura industrială, capacitatea de export tehnologic, alimentar și geniul ingineresc de care dispunea țara noastră, a încercat și a reușit o lovitură de maestru plătind datoria externă a României, provocând  fără întârziere izolarea internațională și consecințele cunoscute. Nici o națiune, în ultimele trei secole,  nu a reușit să se elibereze de jugul mafiei bancare, Ceaușescu a făcut-o. Populația a trebuit să suporte o anumită presiune, dar libertatea are și ea un preț. Dacă am fi fost lăsați să ieșim din această situație, România ar fi avut un destin glorios, ar fi devenit o referință în lume.

S.C. – Cine s-a împotrivit, poporul?

M.S. – Interesele transnaționale, finanțele apatride, numiți-le cum vreți. Vorbim despre aceleași forțe care dețin în continuare 175 de bănci centrale naționale – în lume, Banca Mondială și F.M.I.

S.C. – Nu putem vorbi de sistemul financiar global ca și cum am vorbi despre un grup de oameni. Finanțele acționează după niște principii de piață.

M.S. – Interesantă definiție… să înțeleg că imperiile Rothschild, Rockefeller, Warburg,  Morgans, deținătorii marelui capital, război după război, criză după criză, crimă după crimă, evoluează în timp și spațiu precum niște fundații de binefacere absolut dezinteresate? Să fim serioși.

S.C. – Nu credeți că sună a discurs conspiraționist?

M.S. – Dacă revoluția franceză, cea bolșevică, primul și al-doilea război mondial nu ar fi avut loc, acceptam această acuzație. Istoria nu trebuie privită prin faptele ei, ci prin rezultatele pe care le provoacă. Citiți-l pe Céline dacă îl găsiți, cenzura e mare, a scris o carte unde  aduce un omagiu interesant lui Felix M. Warburg, jidanul care și-a subvenționat prietenii cu 15, apoi cu 200 de miliarde de dolari pentru a revoluționa Rusia în 1917. O să vă placă lectura, grozav.

S.C. – Trecând peste intervalul respectiv,  factorii economici arată că România are o creștere economică susținută de când a intrat în U.E., nu credeți că este un lucru pozitiv?

M.S. – După ce o țară este adusă în stadiul zero de productivitate, nu poate decât să crească. Dar asta nu înseamnă că acestă creștere profită românilor, este pur și simplu o dinamică firească, o conjunctură controlată. Românii au avut totul la dispoziție ca să devină una dintre cele mai prospere popoare din Europa. Faptul că trecem de la echivalentul unui salariu de 200 de euro pe lună, la 250, sau 300 de euro pe lună, într-un interval 5-10-15 ani, matematic vorbind este o creștere, dar când vorbim despre România, sau demnitatea unui muncitor, devine ușor ridicol.

S.C. – Nu considerați că consumația este un factor de creștere economică?

M.S. – Puterea de cumpărare este un element printre altele, dar nu este central. Prosperitatea unei economii sănătoase este dată de  capacitatea de producție internă și export. Ori România nu mai produce nimic și, mai rău, a ajuns în faza umilitoare în care importă chiar și alimente de bază. Vorbim de o țară care are cel mai roditor pământ din Europa. În alimentarele din România găsiți numai produse de import, iar cele care mai poartă denumiri românești, ce-i drept foarte puține, aparțin unor firme străine. Prin urmare, orice bănuț cheltuit în supermarket este un cui bătut în sicriul național, ne întreținem jugul. Nu putem vorbi de economie în acești termeni, ci mai degrabă despre o exploatare economică. După dărâmarea controlată a blocului comunist, țările din Est au fost puse la dispoziția capitalului transnațional, la dispoziția firmelor occidentale. Pe lângă acapararea sistemului bancar, politic, a economiei și a tuturor resurselor naturale, a rezultat o piață de desfacere pentru produsele de calitate inferioară. Timpul a trecut de atunci și astăzi, din păcate, românii au rămas printre ultimii consumatori orientați din Est, rămânem o colonie economică. Mai rău, știam de multă vreme că produsele vândute în România aveau o încărcătură chimică nepermisă în țările din Vest. Odată cu apariția produselor alimentare chimice, modificate genetic, îmbâcsite cu E-uri, perturbatori endocrini, coloranți, aditivi de gust și chiar fecale de animale, a apărut în România o epidemie de cancere… autoritățile aveau la cunoștință acest lucru, idem pentru mass media, dar au tăcut cu desăvârșire, ca și în Occident de astfel.

S.C. – Ceea ce spuneți este foarte grav, aveți dovezi în acest sens?

M.S. – Mai grav este să-ți extermini cu bună știință populația. Aștept argumente bazate pe elemente reale, nu presupuneri și stări de conștiință post mortem. Aveți un raport care să arate că alimentele chimice nu provoacă cancer la consumatori?

S.C. – Bine, dar consumul nu se limitează doar la alimente?

M.S. – Aveți dreptate, pe lângă alimente otrăvite, românii mai consumă o sumedenie de produse românești vândute de firme străine.

S.C. – La ce vă referiți?

M.S. – Firmele străine, transnaționale, au cumpărat dreptul de a exploata, distribui și comercializa toate resursele naționale. Vorba lui Ilie Șerbănescu: „Tragi apa la București să îmbogățești Parisul”.  La fel pentru gaze, petrol și alte bogății de care, în mod normal, poporul ar fi trebuit să beneficieze la modul cel mai direct, la prețul mai corect. Aș adăuga un lucru foarte important, în momentul de față, pe lângă asasinarea suveranității și a democrației mai în general, asistăm la asasinarea resurselor naturale ale subsolului și solului. Spre exemplu, fondul forestier din România este decimat de austrieci cu sprijinul și asistența întregului guvern de la București. Practic, vorbim de violarea și spolierea moștenirii generațiilor viitoare. Grav, foarte grav!

S.C. – Folosiți termenul, asasinare, dar în cazul de față vorbiți de înțelegeri comerciale bilaterale, parteneriate public-privat.

M.S. – Elementele de comunicare moderne nu pot modifica o realitate, în cel mai bun caz o pot acoperi, o vreme. Eu vă spun că Constituția României a fost modificată pe rând pentru a permite jaful resurselor suverane, vorbim de aur, argint, telur, lemn, petrol, gaz ș.a., în cantități uriașe.  Vorbesc despre mii de miliarde de dolari furate, sau interzise proprietarului de drept, adică poporul român. Mai mult, un tată, o mamă, o familie, nu pune în primejdie cu bună știință viața copiilor, a generațiilor viitoare, semn că vârful statului român este parazitat de un grup de inși „românizați“ doar cu numele și ale căror inimi bat pentru orizonturi îndepărtate.

S.C. – Când spuneți guvern, faceți referire la niște oameni care au fost aleși democratic, nu credeți că acest deznodământ le conferă o formă de legitimitate în administrarea intereselor economice?

M.S. – Nu știu dacă să plâng, sau să râd la afirmația dvs? Această chestiune în jurul alegerilor democratice, nu mai are nicio legătură cu realitatea. Vorbim de niște oameni care evoluează într-un sistem analog, o filială dirijată de afară în care orientările politice, economice, sociale, legislative, parteneriatele strategice obligatorii, clasificarea dușmanilor, etc., absolut totul este decis și dirijat de afară,  în timp ce complexul mediatico-politic mimează stări de conflict, dezbateri de idei, false soluții și, în fapt, adevărate manipulări ale opiniei publice. Unde este democrația despre care vorbiți? U.E. nu este un spațiu democratic, România nu este un spațiu democratic.

S.C. – Dar nu puteți să spuneți asta și despre o țară ca Franța?

M.S. – Pasărea mălai visează. Franța, ca și România, plecând de la proporții și asemănări distincte, suferă de aceleași simptome cauzate de influența curentelor financiare apatride și a deciziilor luate de funcționari nealeși, care-și impun voința indiferent de rezultatul din urnele naționale. Campania electorală din 2017, a fost prilejul de-a afla acest lucru în mod oficial, candidați precum François Asselineau, Nathalie Artaud, sau Jacques Cheminade, au străpuns tavanul de sticlă și au avut curajul să vorbească despre marile orientări economice (GOPE), impuse din oficiu oricărui candidat ales, oricărui guvern și asta indiferent de culoarea politică anunțată.

S.C. – Insinuați că Franța mimează democrația, aranjează alegerile?

M.S. – Eu nu v-am spus că se aranjează alegerile, v-am spus că rezultatul lor nu schimbă cu nimic orientările decise de U.E., oamenii votează degeaba. Este mai subtil și mult mai ușor să transformi procesul democratic în ceva steril. De ce să te chinui să furi alegerile, când poți să furi candidații, să mimezi democrația, înțelegeți?

S.C. – Nu puteți să spuneți că toți candidații sunt corupți?

M.S. – In cazul de față nu putem vorbi de corupție, ci mai degrabă de trădarea unui sistem politic în incapacitate, o adunătură formală. Și dacă vorbim de un om cinstit, onest, populist, adică un naționalist care ar vrea să dea de pământ cu sistemul, cine află despre el, cine îl promovează, cine îi finanțează campania,  cine îi acordă timp de emisie, cine îi interpretează declarațiile și, în cele din urmă, cine îl desființează? Alături de curentele financiare, mass media joacă un rol central în alegeri, opinia publică este prelucrată, controlată, orientată. În final, în cursa electorală, rămân doar candidații sistemului, indiferent că vorbim de oameni cunoscuți, sau fețe noi. Vorbim de eșichierul politic dominant din ultimii cincizeci de ani. Nimeni nu vine să deranjeze această ordine, lipsa fondurilor pentru campanii și cenzura mass media, formează un zid insurmontabil, deocamdată.

S.C. – In sistemul actual, politicienii mai pot reprezenta interesul popular?

M.S. – Vă reamintesc că democrația originală înseamnă puterea poporului, pentru popor, de către popor. Dar nu oriunde, ci în cadrul arealului propriu, adică națiunea, fiecare la el acasă. Dacă oamenii sunt puși în situația de-a alege numai reprezentanți în acord cu U.E. și, mai ales, cu Banca centrală, atunci nu mai putem vorbi de interesul popular.

S.C. – În cadrul apartenenței la U.E., mai are relevanță să vorbim despre națiune?

M.S. – Depinde de ce parte a gratiilor te afli? Dacă faci parte din aristocrația conducătoare, din aparatul de stat, lucrezi în mass media, sau ești bancher, atunci națiunea reprezintă un obstacol în calea fericirii. Dar dacă faci parte din popor, atunci ai face bine să te ții cu dinții de aceasta fiindcă națiunea este ultimul refugiu de care dispune omul în fața progresiștilor.

S.C. – Va referiți la partidele de stânga?

M.S. – Nu, chiar deloc. Nu mai putem vorbi de pluralitate politică, simple amăgiri pentru naivi. Indiferent că vorbim de partidele de stânga, de dreapta sau de centru, rezultatul rămâne stabil, agenda progresistă avansează, este de neoprit. După fapte și realități, observăm că spectrul politic reprezentativ este compromis, neputincios, vândut și lucrează concertat împotriva interesului național, împotriva interesului popular. Principiul fundamental al democrației este ignorat, negat și tratat cu aroganță.

S.C. – Din ceea ce spuneți, dacă nu mă înșel, reiese faptul că politicienii nu fac parte din popor, nu credeți că vehiculați un concept greșit?

M.S. – Poporul este masa asupra căreia se exercită puterea, politicienii, ca să numim cele mai mărunte elemente ale sistemului, nu se află în acestă categorie. Atunci când exersezi puterea asupra poporul ca să-l obligi să-și înțepe copiii cu 11-12 vaccinuri, ocultând  realitatea efectelor reale asupra sănătății, putem vorbi de un abuz fenomenal de putere, se numește totalitarism la stare brută. Faceți o anchetă obiectivă și încercați să aflați câți politicieni, sau medici și-au otrăvit copiii cu 11-12 vaccinuri și veți înțelege cine este poporul.

S.C. – Credeți că democrația a devenit un concept depășit?

M.S. – Nicidecum, dar formularea corectă este, Democrația reprezentativă. Adică forma viciată a democrației,  este un concept infiltrat, diluat, deturnat și reformat după rețeta aristocrației cosmopolite care, după căderea U.R.S.S., a reînființat un centru de putere transnațional independent de voințele populare, un sistem în opoziție radicală cu democrația stricto sensu.

S.C. – Îmi scapă ceva, insinuați că uniunea europeană este condusă de ruși?

M.S. – Nu, dar subiectul este foarte complex și nu cred că poate fi abordat în cadrul acestui interviu.

S.C. – Politologii spun că Rusia este un regim mai degrabă dictatorial, puteți nega faptul că Europa este un spațiu democratic?

M.S. – Democrația despre care vorbiți, în ultimele decenii, nu a făcut altceva decât să bombardeze țări nevinovate, să schimbe regimuri legitime, să acapareze resurse suverane, să producă haos și terorism globalizat, să facă din occidentali șomeri și să producă sclavi în lumea a treia. Dictatura despre care vorbiți, în ultimii ani, a provocat o reechilibrare a forțelor pe mapamond, obligând mașinăria sionisto-americană de război să bată în retragere. Intervenția Rusiei în Siria și în Crimeea demonstrând acest lucru. Astfel spus, de aici înainte, democrațiile occidentale vor avea dificultăți din ce în ce mai mari în  a subjuga și teroriza națiunile independente de pe glob.

S.C. – Orientul rămâne un subiect foarte complex și discutabil, dar în interiorul Europei, putem vorbi de influențe americane?

M.S. – Când vorbim de Europa, ne referim la un continent compus din națiuni distincte, prin urmare, fiecare țară are interese proprii. Prin înființarea U.E., aceste interese au fost deturnate, normalizate și apoi anihilate. Uniunea Europeană arată, prin toate pozițiile sale, și îndeosebi prin legile și normele pe care le impune prin forță, indiferent de sectorul vizat, că este doar o instituție de tip paravan, care acționează în subordinea și în serviciul marelui capital privat transnațional. Ori capitalul transnațional, tradus prin bănci și multinaționale, este deținut în proporție de 90 la sută de americani. Vă las pe dvs să trageți propriile concluzii.

S.C. – Bine, dar uniunea europeană nu poate fi asemănată cu o dictatură?

M.S. – Este o chestiune de terminologie și de abordare a realităților dincolo de discursul oficial. U.E. nu mai este un spațiu democratic din 2006. Vă reamintesc că țări precum Franța, Olanda, Danemarca, Suedia sau Irlanda au votat NU la referendumurile organizate pentru ratificarea Constituției Europene. Din păcate pentru ceea ce avea să urmeze, establishment-ul, care devenea tot mai vizibil și mai agresiv, a ratificat prin forță proiectul antidemocratic în data de 13 decembrie 2007, la Lisabona, în corelare perfectă cu așa-zisa criză financiară provocată de bănci private americane, toate în legătură cu Goldman Sachs. În ce măsură putem spune că ignorarea votului și infiltrarea finanțelor transnaționale în Europa, a respectat principiile democratice?

S.C. – Nu cred că Goldman Sachs are capacitatea să influențeze U.E. Afirmația dvs pare oarecum exagerată, hazardată.

M.S. – Goldman Sachs, nu. Dar Banca centrală europeană, da. Din anii ’90, în perioada lui Bill Clinton, toți președinții Băncii centrale au lucrat la un moment dat pentru Goldman Sachs. Dacă îmi permiteți expresia aș spune că, hazardul nu este un drum cu sens unic.

S.C. – Să revenim la subiect, credeți că locul României este alături de sfera de influență rusă?

M.S. – Vorbiți de România prin prisma opoziției Rusia-Occident, de ce nu luați în considerare și varianta independenței naționale, a suveranității populare, a democrației la care faceți referire? De ce nu credeți în capacitatea de autodeterminare a popoarelor? Eu nu sunt nici pro-rus, nici pro-U.E și nici pro-tocol.  Sunt pro-român, sunt pentru independența și demnitatea nemijlocită a neamului meu.  În definitiv, sunt un naționalist convins, cred în libertatea și destinul propriu a oricărui om.

S.C. – România este membru NATO, aproprierea de Rusia nu ar fi văzută ca o amenințare pentru echilibrul din zonă, o trădare?

M.S. – Occidentul nu este în poziția de a preda lecții de echilibristică zonală și nici nu este calificat să vorbească despre trădare. Să nu uităm că occidentul ne-a dat pe mâna prietenilor lui Felix M. Warburg… știți dvs, marele bancher din New-York, amicul lui Troțki și Lenin… Nimeni nu poate  impune unei națiuni dependența față de un anumit regim politic, economic, sau militar, cu atât mai puțin așezarea unei armate străine pe teritoriul său, altfel se numește că este sub ocupație.

S.C. – Rușii au adus suferință în România, represiune, tiranie. Puteți nega acest lucru?

M.S. – Dacă vreți neapărat să-i numiți ruși pe kominterniști, vă privește. Dar pentru mine Anna Pauker, nu a fost nici rusoaică și nici româncă… haideți să mergem mai departe atunci, ce vă face să credeți că ați scăpat de cei care au știut în trecut să acapareze calitatea de ruși, strecurându-se după perestroika sub calitatea de democrați, de europeni, de aliat strategic, sau de români? Gândiți-vă bine la acest lucru pentru că, tocmai aici se află cacealmaua istorică în care au căzut toți reeducații mass media, atât în Vest cât și în Est, mai puțin grupul Vișegrád care își trăiește primele clipe de libertate de după al-doilea război mondial.

S.C. – După părerea dvs, grupul Vișegrád este pro-rus?

M.S. – Grupul Vișegrád formează o antiteză sănătoasă și demnă de respect în fața agendei marxiste impusă de U.E. Dar este la fel de adevărat că fără sprijinul neoficial al Rusiei, nucleul de rezistență format din acest grup ar fi anihilat în 24 de ore după modelul Iugoslaviei în aplauzele occidentalilor care, cel mai probabil, ar striga că democrația a învins, ura, ura, etc.

S.C. – Nu sunteți foarte tandru cu mass media, nu credeți că este nevoie de presă liberă, independentă?

M.S. – Există o presă liberă sub forma publicațiilor independente de pe internet, dar acestea sunt lipsite de fonduri și izolate din câmpul informațional generalist, fapt care le limitează capacitatea de difuzare spre mase. De partea cealaltă, în liga profesionistă, aveți balaurul mass media care este o formă de negare a presei libere, un control al informației, o cenzură a realității, o reformă a firescului, o manipulare a realului. Mass media este pentru libertatea presei, ceea ce a fost colectivizarea pentru țărani, ori naționalizarea pentru proprietățile private. Să fiu mai explicit, atâta timp cât jurnaliștii profesioniști, care nu sunt nimic altceva decât linia întâi a trupelor de ocupație mentală, vor continua să se plimbe liniștiți prin România, vor fi lăsați să producă materie antinațională, anticreștină, antitradițională, antiromânească – deformând și defăimând, împotriva interesului popular, orice acțiune de apărare a valorilor fundamentale, orice încercare de ieșire din robie; ne vom afla la ani lumină distanță de orice inițiativă populară, politică, naționalistă, anti-imperialistă.

S.C. – După sirieni, românii reprezintă cea mai mare masă de imigranți din Europa. Credeți că România poate să reziste în viitor fără această populație activă?

M.S. – Să nu facem amalgam, musulmanii despre care vorbiți, au fost expatriați în mod expeditiv de axa sionisto-americană care, după bombardamentele și procesele trucate, au asasinat conducătorii legitimi și au favorizat instalarea regimurilor teroriste. Revărsarea populațiilor musulmane spre Europa, nu este  întâmplătoare, ci dirijată, nici măcar subtil și, mai grav, este presărată cu teroriști. De partea cealaltă,  românii au fost victimele unui regim de ocupație mediatico-politico-financiar care a destabilizat națiunea în mod gradual, după interese succesive. Bombardamentele au fost înlocuite cu distrugerea țesutului industrial, cedarea băncii naționale, ocuparea tuturor sectoarelor economice, strategice, politice, etc. Putem vorbi despre o formă de terorism disimulat după aparatul falsei democrații.

S.C. – Ați făcut referire la o populație musulmană presărată cu teroriști, nu credeți că  comiteți și dvs un amalgam, numindu-i pe toți  musulmanii teroriști?

M.S. – Amalgamul, ca argument de atac, alături de rasism, xenofobie și islamofobie, sunt elemente de comunicare ofensive folosite de mass media pentru a anihila din fașă orice revendicare protecționistă în fața valului de imigranți. Și totuși, am să intru în jocul dvs. și am să-mi reformulez afirmația: nu toți musulmanii sunt islamiști și nu toți islamiștii sunt teroriști, dar tot teroriștii sunt musulmani. Vă place mai mult acest aforism?

S.C. – Putem vorbi despre terorism în Occident, dar în România?

M.S. – Absolut, da! Terorismul poate căpăta diferite forme, acesta se poate disimula după directive europene, reforme economice, împrumuturi la F.M.I, Banca centrală, politici pro-imigrație, negarea suveranității populare, izgonirea populațiilor indigene, fast-food, etc. Terorismul este practicat pe sectoare, sub diferite forme, în funcție de interesul și intervalul istoric. Nu există nicio diferență între o bombă care sfârtecă corpuri nevinovate și o reformă ucigașă care pune în genunchi o națiune.

S.C. – Mă scuzați, dar nu am înțeles ceva, vorbeam de terorism și ați menționat fast-food?

M.S. – În S.U.A. patruzeci la sută din oamenii diagnosticați cu cancer suferă de obezitate. Circa 45% la sută din adulți și 25% din copii suferă de obezitate. Vorbim despre o adevărată  bombă cu întârziere și totuși, guvernul american permite industriei fast-food să facă 200 de miliarde pe an din vânzarea cancerului și a obezității.  Este cunoscut faptul că obezitatea provoacă teamă, neîncredere, dependență, panică, paranoia și nesiguranță. Terorismul acționează după aceleași principii.

S.C. – Unele voci din diaspora, o să-l amintim doar pe Paul Goma, vorbesc despre un plan de înlocuire a populației din România. În ce constă această înlocuire?

M.S. – Înlocuirea despre care a vorbit Paul Goma este o problemă strict românească și face referire la înlocuirea poporului român cu populația actuală a Israelului. De partea cealaltă, în Occident se vorbește despre „Marea înlocuire” și este o problemă abordată de intelectualii din Vest. În Franța, Renaud Camus a demonstrat că „Marea înlocuire” nu este un concept ideologic, ci o realitate palpabilă și este, probabil, cel mai mare șoc civilizațional pe care l-a cunoscut Franța și mai pe larg Occidentul. Marea înlocuire se rezumă prin schimbarea de populații și este vizibilă cu ochiul liber în orice aglomerație, spital, școală, supermarket, etc.  Însă, mare înlocuire nu se traduce doar prin schimbarea populațiilor indigene, ci și prin schimbarea civilizațiilor, a culturilor, a tradițiilor, a modelului de gândire, de exprimare, de percepție, a felului de a privi mediul înconjurător. Diferența dintre regimurile totalitare asumate și regimurile așa-zise democratice constă în metodologia de constrângere și condiționare a maselor. Putem vorbi de o adevărată revoluție a modului de detenție, Gherla, iadul comunist fiind surclasat! În pușcăria capitalistă, celulele și zidurile au fost înlocuite cu manipularea ideologică, sârma ghimpată cu șantajul financiar, și gardienii înarmați s-au preschimbat în jurnaliști corupți care trag cu salve neîntrerupte și fără somație în deținuți, cu minciuni letale.

S.C. – Din nou, nu credeți că sună a discurs complotist?

M.S. – În timp ce Catedralele cad sub acțiunea buldozerelor, moscheile se ridică din banii publici. În timp ce albii sunt tot mai tolerați de speța conducătoare, minoritățile sunt impuse ca model dominant. În timp ce creștinii sunt din ce în ce mai ridiculizați, musulmanii sunt promovați pe toate căile. În timp ce familia creștină este din ce în ce mai hăituită, sodomiștii își fac de cap defilând în stradă cu copii adoptați în cârcă, uneori smulși din brațele mamelor de organizațiile de stat… are rost să mai continui?

S.C. – La ce vă referiți?

M.S. –  Că doi pederaști se pot căsători și adopta copii nevinovați, răpiți, uneori, chiar din brațele părinților de instituțiile statului. Mă refer la Barnevernet-ul din Norvegia și cazul familiei Bodnariu. Nu este un caz izolat, drama are loc în toate țările nordice, în Suedia, Anglia, Germania și se întinde treptat în toată Europa.

S.C. – Să revenim la conceptul marii înlocuiri și complexitatea acestuia, este și România o țară în proces de înlocuire?

M.S. – Vă repet, marea înlocuire nu este un concept, ci o realitate palpabilă. Când vorbim de România, înlocuirea a fost realizată pe plan formal la nivel cultural, social, oarecum ideologic, și într-o măsură mai mică pe plan spiritual. Însă pe fond, marea înlocuire, ca multe alte totalitarisme încercate pe neamul nostru, a fost scurtcircuitată de intervalul istoric și substanța profundă din care românii sunt plămădiți.

S.C. – Anumiți intelectuali vorbesc despre o imposibilitate de adaptare a poporului român, incriminând tocmai substanța profundă și specificul românesc care vorbiți, spunând că reprezintă  un obstacol în fața progresului. Cum ați încadra această specificitate?

M.S. – Nu putem porni de la o teză subiectivă pentru a ajunge la concluzia unei specificități, ar fi prea ușor. Intelectualii despre care vorbiți, sunt de fapt telectuali, adică propagandiști autorizați de sistem. Dacă ar spune ceva real despre poporul român, nu i-am mai vedea pe la televizor și nici nu și-ar mai vinde cărțile. Apoi, cred că este firesc să nu înțeleagă complexitatea ființei profunde a unui neam atât de vechi. Ca să fiu mai explicit, pot să vă spun că românii în marea lor majoritate dispun de un geniu pe care străinii de țară, de neam și de Dumnezeu nu-l pot înțelege. Este un fel de înțelepciune a eternității, o gândire tipic românească, străveche, dezlegată de influențe străine, o filozofie național creștină, tradițională, profund țărănească și de sine stătătoare. Un fel de coerență cu natura, de intimitate cu anotimpurile – genială prin simplitatea ei, o viziune despre viață care transcende asupra oricărei încercări istorice de mistificare și modificare a valorilor fundamentale. Acesta este marele geniu al culturii românești originale pe care telectualii încearcă să-l distrugă.

S.C. – Vorbiți despre oameni care își cunosc istoria, tradițiile și sunt impregnați de cultura românească, dar credeți că tinerele generații vor ști să ducă ștafeta mai departe?

M.S. –  Tinerii din România pot fi duși cu barca o vreme, păcăliți pe o anumită perioadă de timp să îmbrățișeze curente lăturalnice, umaniste, filozofico-nihiliste, abstracte, goale de sens, într-un cuvânt, iudaizate. Însă, de fiecare dată, acționează asupra lor o forță superioară care-i atrage înapoi în rostul vieții, pe cărarea continuității, în etern, spre Dumnezeu. Românul nu-i treabă ușoară, e alunecos, teribil de rezistent, el nu poate fi asimilat de nimeni și de nimic, învinge timpul de fiecare dată, e unic prin ființa sa, superior prin destinul său. Cât despre planul înlocuirii, fragmentării și risipirii, acesta a eșuat deja. Izgonirea din țară a milioanelor de români nu a produs terenul prielnic marii înlocuiri, ci mai degrabă cel al deconspirării lor, a tuturor dușmanilor noștri și, mai ales, a minciunii Occidentale – care, să nu uităm, a fost folosită ca monedă de schimb pentru a distruge continuitatea noastră – reformând chiar în acest moment, printr-un ricoșeu incredibil, idealul național. Conștiința reacționară a Neamului Românesc se află în exil.

S.C. – La ce vă referiți, unde vreți să ajungeți?

M.S. – Fără să realizeze, milioanele de români de pretutindeni își ascut săbiile inteligenței pe ruinele Occidentului. Se vor întoarce acasă la momentul potrivit, cu un naționalism fierbinte, implacabil, revoluționar! Atunci, pe nevăzute o să înceapă exodul trădătorilor, renașterea României. Cei de afară împreună cu cei de acasă, uniți în această inversare neașteptată a forțelor continentale își vor regăsi interesul comun, calea libertății, reînnoind cu idealul național.Atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom avea ce nu are nici un popor prins în ghearele U.E., o națiune liberă. Nu trebuie să acceptăm altă cale.

S.C. – Înțeleg din ceea ce spuneți că nu aveți de gând să vă reconciliați cu ideea unui viitor comun în Europa?

M.S. – Fără români, Occidentul ar fi fost islamizat de mult, dar asta nu i-a împiedicat să ne trateze cu dispreț începând din anii ’90. Cert este că noi nu am decis să ne sinucidem în grup alături de vestici, e treaba lor, e viața lor, e moartea lor. Multiculturalismul este perceput foarte prost în Europa răsăriteană. Pentru români, islamul a reprezentat dintotdeauna un imperiu cuceritor, iar lupta împotriva acestuia a lăsat urme adânci pe pământul nostru sacru, atât prin jertfele strămoșilor, cât și prin sângele dușmanilor. Consider că vestul, din păcate, își trădează partea de continent, trecutul, istoria, civilizația; își cedează pământul, casele, femeile, copiii, sângele. Asta este, situația e destul de tristă, asistăm la un genocid consfințit, dar nu ne privește pe noi. Până la urmă nu împărțim aceleiași valori, aceleași crezuri, nu am avut și nu vom avea niciodată un destin similar. Cancerul provocat în Europa de revoluția iudeo-masonică din 1789, nu a reușit să producă metastaze mortale în Est, sistemul imunitar răsăritean le-a anihilat. In definitiv, dacă apartenența la U.E. se traduce prin ieșirea României din istorie, atunci trebuie să scăpăm cât mai repede din această structură.

S.C. – Cum vedeți viitorul în Europa?

M.S. – În primul rând, nu cred că toate ouăle sunt bune pentru omletă. Când vorbim de viitor, trebuie să disociem construcția europeană, de interesul real al Europei. Eu cred că vom asista la o inversare nimicitoare a istoriei, toate semnalele ne arată că populațiile occidentale – Italia rămâne o enigmă – au capitulat în fața evidențelor. Re-imigrația masivă spre țările de proveniență a populațiilor venite din Africa de Nord, sub Sahariană și din Orient ar rămâne singura soluție de salvare pentru ei, dar nu cred că axa sionisto-americană împarte același punct de vedere, mai ales acum când se află atât de aproape de reușită. În definitiv, cheia rezolvării se află în Europa originală, de matcă. Viitorul Europei creștine, albă, tradițională, morală și liberă stă în mâinile noastre, am devenit garanții Europei.

S.C. – E de bine, e de rău?

M.S. – Este așa cum este. Avem posibilitatea de-a rescrie istoria Europei cu litere de aur și asta împotriva globalismului neo-liberal, a Vițelului de aur. Este o obligație istorică, un legământ cu învățămintele creștine lăsate de Iisus Hristos la care trebuie să răspundem, prezent.

S.C. – Mulți Occidentali nu sunt de acord cu ce se întâmplă în U.E., votul spre partidele de extremă dreapta se evidențiază tot mai mult. Cum credeți că acest viraj politic o să influențeze deznodământul în următorii ani?

M.S. – Așa cum am mai spus, nu cred în antitezele oferite de sistem. Aceste partide evoluează într-un penitenciar politic și sunt folosite de elită pentru a genera o falsă impresie de pluralitate politică. De asemenea, prin demonizarea acestor partide, de fapt a electoratului, se creează condițiile necesare pentru a justifica necesitatea partidelor tradiționale. Acest joc al aparențelor permite controlul spațiului zis democratic. Partidele zise extreme joacă după regula tergiversării, ținând electoratul naționalist într-o perpetuă dezamăgire și sufocare: stați calm, fiți încrezători, nu vă revoltați, suntem de neoprit, într-o zi vom câștiga alegerile, Ura, ura, etc. Între timp, Occidentalii sunt tot mai colorați.

S.C. – Scapă cine poate?

M.S. – Întrevăd că în următorii 20-30 de ani, odată cu împlinirea agendei anticipate de Stephen Smith, africanizarea Europei, un număr foarte important de occidentali își vor lichida activele și își vor părăsi teritoriile pentru a-și îndrepta pașii spre Est. Revărsarea populațiilor de rasă albă din clasele mijlocii și superioare este inevitabilă, logică, altfel vor dispărea în 3-4 generații.

S.C. – Nu credeți că multiculturalismul poate produce o societate echilibrată, armonioasă și acceptabilă pentru populațiile albe?

M.S. – Probabil că o să meargă, o vreme, dar să vedem cum o să explicăm albilor că această societate trebuie să se facă fără ei, dar pe pământul lor? Multiculturalismul o să aibă o durată de viață limitată și în câteva generații rasele vor fi normalizate, omogenitatea o să devină noua normă, o sub rasă hibridă o să domine și o să intrăm în era metisului occidental.

S.C. – Să spunem că acest scenariu de anticipare devine o realitate, care credeți că ar fi rolul României?

M.S. – România trebuie să integreze cât mai repede grupul Visegrád, dar dintr-o poziție de independență totală fața de U.E. și NATO, și să formeze un bloc de rezistență care să extindă cooperarea cu țările vecinii, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Republica Moldova, etc.

S.C. – Dacă înțeleg bine, vă referiți la ieșirea României din U.E.?

M.S. – Ieșirea României din U.E. este inevitabilă, istorică. Dacă ținem cont de creșterea tot mai accentuată a tensiunilor și  brațului de fier angajat între Bruxelles și grupul Vișegrád, în special cu Polonia și Ungaria, realizăm că este o chestiune de timp până la implozie. Problema României în acestă configurație dezirabilă stă în momentum, nicidecum nu trebuie să ajungem în poziția ultimului trădător din Est, adunat cu fărașul din milă, sau din necesitățile geo-strategice, ar fi o rușine pentru demnitatea noastră și un handicap major în negocierilor viitoare.

S.C. – Nu credeți că ieșirea noastră din U.E și NATO ar pune în pericol siguranța României?

M.S. – Siguranță României față de cine, vorbiți despre Rusia, Republica Moldova, Polonia, Ungaria, Serbia, China… cine vrea să ne atace, Mehmed al II-doilea? Vă rog, haideți să fim realiști. Sunt trei motive majore care provoacă instabilitate în lume și toate sunt interconectate între ele. De la înființarea Rezervei Federale, care este o bancă centrală privată, mașinăria de război americană a fost creditată fără acoperire reală, doar hârtie. Fără războaie, controlul resurselor planetare, șantajul financiar și imperialismul economic, S.U.A. ar intra imediat în faliment. Economia internă a Statelor Unite este deținută și controlată în quasi totalitate de o plutocrație care a preluat controlul prin cele trei bănci cunoscute care administrează întreaga masă monetară și financiară în folosul acestei plutocrații. Marele economist, Charles Gave, om de rețea și fin cunoscător al fenomenului transnațional, vorbește despre o organizație criminală, aș zice că folosește un termen prea cordial. Conflictul permanent cu țările arabe este condiția sine-qua-non pentru a putea menține populația Israelului într-un spațiu geografic care nu-i aparține, întreținând acest conflict permanent pentru a provoca, menține și justifica starea continuă de nesiguranță în lume. În definitiv, războiul permanent este o investiție pentru aristocrația jidănească din New-York, o necesitate economică pentru supraviețuirea hotelului american, elementul de bază al agendei globaliste și, nu în ultim rând, argumentul de forță al iudaismului politic. Aceasta este cutia pandorei, restul e literatură mass media.

S.C. – Plecând de la acestă constatare, și dacă România ar ieșii din această sferă de influență, nu credeți că am fi izolați din punct de vedere comercial?

M.S. – Încercările de izolare s-ar solda cu un eșec total. Nu mai suntem în anii ’90, Perestroika a anihilat U.R.S.S.-ul dar nu a reușit să transforme Rusia într-o colonie cosmopolită. Renașterea Rusiei a creat o lume multipolară. China a devenit cea mai mare forța economică din lume și alături de India, Brazilia, Africa de Sud și Rusia au format BRICs, o adevărată  structură și un simbol al schimbării în puterea economică mondială, creând o alternativă salutară la organizația criminală amintită de Charles Gave – Banca Mondială și F.M.I. Avem la îndemână posibilitatea înființării unui parteneriat strategic-comercial în sânul  grupului Visegrád, acest parteneriat nu poate fi împiedicat să devină un factor de stabilitate și prosperitate în zonă. Datorită poziției geografice, România poate să joace un rol esențial în această construcție. Portul din Constanța reprezintă o adevărată deschidere spre lume, acesta poate să devină cel mai important port din Europa, imaginați-vă cam ce venituri am putea genera numai din taxe?  Recuperarea pământurilor cedate împotriva interesului național și relansarea agriculturii pe modelul biologic, reînființarea și reabilitarea structurii industriale, posibilă numai prin finanțarea noilor parteneri care ar avea tot interesul să sprijine dezvoltarea infrastructurilor și a serviciilor. Această dinamică ar relansa imediat piața muncii și exportul, vorbim de milioane de locuri de muncă.  Noile investiții ne-ar permite ca după naționalizarea tuturor resurselor ale solului și subsolului, să reînnoim cu exploatarea și distribuția bogățiilor cu care am fost înzestrați. Posibilitățile sunt infinite, dar numai o țară liberă și suverană poate pretinde la izbăvire. Tocmai din această cauză se fac eforturi atât de mari să rămânem în stadiul de colonie, un posibil loc de retragere pentru înlocuirea de care a vorbit, Paul Goma.

S.C. – Ați prezentat o viziune foarte pozitivă, dar cum putem realiza acest lucru cu o clasă politică compromisă?

M.S. – Întreg sistemul trebuie dinamitat, poporul trebuie să-și reia ce-i revine de drept, trebuie să înceapă rebeliunea, răscoala, insurecția. Armata trebuie să-și reia atribuțiile reale, să audă strigătul națiunii și să sprijine poporul în răsturnarea acestui regim, să-i judece, și dacă sunt vinovați de înaltă trădare, și sunt, să fie împușcați în Piața Universității. Trebuie instituit o nouă formă de guvernare bazată pe democrația directă, puterea, controlul și voința  nemijlocită a poporului român trebuie să prevaleze în orice situație. Constituția trebuie să fie rescrisă pentru a garanta suveranitatea țării, a tuturor resurselor, a pământului, a băncii naționale, a monedei naționale și, mai ales,  a poporului. Trebuie interzise partidele politice, monopolurile private, lobby-iști și ONG-uri străine pe teritoriul național,  conflictele de interes trebuie pedepsite cu închisoare fermă și actele de înalta trădare prin pedeapsa cu moartea. Ar trebui să preluăm, să adaptăm și să perfecționăm modelul elvețian.

S.C. –  Care sunt calitățile principale ale democrației directe?

M.S. – Democrația directă împiedică accesul la conducere al oamenilor necinstiți sau incompetenți, fiind asociată cu mecanisme complementare de filtrare și control stabilite în raport cu interesul general și voința populară. Adevărata democrație nu desemnează regi, stăpâni sau dictatori, nu pune poporul în custodia unui singur om atotputernic, a unui partid sau a mafiei bancare transnaționale. Democrația directă este aceea care permite unui grup realmente reprezentativ al societății să muncească cu devotament în folosul comunității din care provin.

S.C. – După părerea dvs, care este principala problemă a României, ce anume ne ține pe loc?

M.S. – Lipsa de orizont, lipsa informației și lipsa înțelegerii că singura manieră viabilă și realistă prin care un om se poate îngriji și gospodări, dar și o familie, un sat, o comună, un oraș, un județ, o regiune și o națiune, în general, este prin implicarea activă, neîntreruptă și directă a tuturor membrilor interesați. Dacă într-o familie se ajunge în situația în care nici tatăl, nici mama nu-și mai arată interesul, grija și nu se implică la modul cel mai serios în treburile zilnice, atunci nu mai există nici familie, nici copii, nici casă, iar viață lor va fi sortită eșecului. Lipsa acestei dinamici esențiale de gospodărire și organizare internă duce la apariția intermediarilor, care, în mod natural, vor ajunge în cele din urmă să uneltească împotriva interesului comun.

S.C. – Anumiți intelectuali din țară încearcă să trezească aceste sentimente, Dan Puric ocupă această poziție, ce părere aveți?

M.S. – Dan Puric ocupă poziția pe care o ocupă paznicii sistemului în toată Europa. Rolul lui este să ducă românismul și ortodoxismul  în zona misticului, în complexitatea banalului, în derizoriu. Ca să câștige încrederea oamenilor care nu realizează că un populist onest nu ar fi omniprezent la TV, aceste personaje forțează  ușile deschise denuntând globalismul neo-liberal, planurile ocultei financiare, genocidul alb, islamizarea Europei și bineînțeles, amenințarea Rusiei, având grijă să nu se ajungă la întrebarea care deranjează și anume că, cei care provoacă aceste atrocități sunt membrii comunității care-i promovează pe acești mari români. In definitiv, poziția naționalistului de serviciu este asigurată de un actor, de oricine, aiurea, dar niciodată de un naționalist român adevărat. Dacă îmi aduc bine aminte, în urmă cu câțiva ani părintele Iustin Pârvu, Dumnezeu să-l odihnească, spunea că acesta (Dan Puric) s-a opus proiectului de a se construi o mănăstire ortodoxă la Aiud pentru Sfinții Închisorilor, solicitând în locul acesteia un centru cultural ecumenic. Revelator, nu-i așa? Eu l-aș sfătui să se lase de citate și în loc să practice gândirea de duminică, mai bine și-ar exersa talentul actoricesc în cadrul teatral și poate că, în ziua eliberării, vom uita că a fost recrutat de Securitate în 1976, când avea doar 17 ani.

S.C. – Sunteți un intelectual, un publicist și un scriitor  angajat, v-ați gândit să faceți politică?

M.S. – Nu cred că sunt un intelectual, poate mai degrabă un liber cugetător și cel mai probabil, un populist înrăit. Pentru mine un intelectual care intră în politică, este un intelectual ratat.

S.C. – De ce nu vă întoarceți în România?

M.S. – Momentul nu este încă potrivit. Atunci când dușmanul ocupă națiunea, elitele sunt vândute și poporul este supus, rezistența se face în vârful munților sau în afara granițelor, altfel națiunea dispare.

S.C. – Ați scris o carte care se numește Manifest Cartea Neagră a României. Ce ne puteți spune despre ea?

M.S. – Plecând de la o stare accentuată de dezacord cu realitatea impusă, am făcut o imersiune profundă în gunoiul societății europene provocat de revoluția bolșevică, primul și al-doilea război mondial. Căutând elemente de înțelegere am ajuns la cauze și analizând conținutul, spre surprinderea mea, am găsit cutiile negre ale României. Manifest Cartea Neagră a României este nota mea sinteză.

S.C. – Ca să nu-mi reproșeze colegii că nu respect rigorile meseriei, trebuie neapărat să vă întreb: sunteți un antisemit?

M.S. – Vă mulțumesc pentru rigurozitate. Cred că cea mai bună definiție dată antisemitismului aparține marelui jurnalist și critic literar, Bernard Lazar, citez: „Antisemitismul se află în gestație permanentă în jidan și nu în antisemit.”

S.C. – Bine, dar care este poziția dvs?

M.S. – Imaginați-vă pentru o clipă următorul scenariu de groază: uzurpând identitatea românească străveche, niște țigani fără scrupule, de diferite naționalități, împrăștiați pe întreg mapamondul, ar lucra concertat la distrugerea și anihilarea tuturor edificiilor create de marea civilizație iudaică. În măsura în care aceștia ar fi deconspirați, oare, ar ezita cineva să-i numească, români? Și dacă ar face-o, pe bună dreptate de astfel, credeți că țiganii ar scăpa basma curată acuzându-și victimele de antidacism? Să fim serioși.

George Anca

POEZIE-TABU  LA  PUȘI  DINULESCU

            Joi 14 noiembrie 2013 (scrisesem 2913), Boema 33 s-a deschis cu poezii de Puși Dinulescu, recitate de autor și de actrița Vali Pena. Ca și cum legenda pornografierii se confirma, potrivit avocatului acuzării, Marcel Fandarac, a intervenit, în apărare, Mircea Bârsilă, declarându-l pe Puși erou pentru nocturnitate. Daniel Vorona a suflat: mare literatură (replică la ceva gen: asta nu e poezie). Pe tema cum scriu prozatorii poezie, fusese evocat și poemul The Sea Sprite And The Shooting Sea de Jack London. Și o părere că Puși se expune dinadins, pentru a fi mitraliat. Căci, nu? „Tu non sei e non sarai / Publius Vergillius Maro / mai” (Pb,7)

            Cum și-a publicat poeziile pe cont propriu, ca Joyce sau Eliade, mai că nu s-au băgat în seamă, ci s-au tabuizat ca la carte. După Poezii bestiale, (Pb) 2002, a urmat Frumoasa și lapovița poezii intraductibile și interzise tinerilor sub 16 ani (Fșl), 2006. Prima include, în ordine alfabetică, 240 de poezii, „rod al unor decenii de speranțe și obrăznicii”, a doua își radicalizează programatic tabu-ul: „Această carte va face multe fețe să se posomorască la întâlnirea cu cele mai dure cuvinte posibile din limba română, cuvinte care exprimă de obicei organe sau acte sexuale și chiar anume chestii, care pot fi taxate drept perversități: laba, muia și cam atât. / Totuși eu nu sunt vulgar, nu sunt poate decât un terorist al limbajului, pe care-l folosesc fără perdea, fără mănuși sau altfel de prezervativ. / Numai din obrăznicie. Nu și din ordinărie”. (Fșl, 5). Totalitatea agresiunii ludice, cu scoaterea chiloților la o petrecere, ar fi procedeul comediei de peste masca sa.

            Cauzativ neglijat de critici cu istorii iertate, rămâne ca un Marian Popa să tabelizeze comparatist acest neo spital al amorului, cu sau fără Zulnia, încă ducală, a lui Conachi. De student, a audiat chiar în amfiteatru crudități din cântecele unor artiști populari aduși de profesorul Mihai Pop, cât să-și ia, cu Sion, eufemistic, poeziile drept ceasuri de mulțămire. Sau decameron-vodevil în căldurile ciumei comuniste. “Și cauza în karma se restrânge, / Cu limfă, cu organe și cu sânge” (Fșl. 69).

            Poetul, actor de mare fractură interioară – un obraz plânge, altul râde -, deapănă un jurnal erotic, mimat argotic, defulatoriu, masochist, misogin, hamletian, huysmansian... Lăsăm Burlacul de la șosea spre Mogoșoaia, Îngerul contabil din Gașca și diavolul, ba Robert Calul, nu și țoapele tot așa de teatrale, baladabile. Să tot fi făcut 60, că la 70 a tradus Lorca. O tramă de dramă perpetuă, prană panaramă-dell'arte-bășcălion, a nu mai ieși, cândva, din repertorii și stagiuni. „A fi amorezat sub luna care arde... / A sta fragmentic... / Asta e identic / Cu-a amăgi câte-un adaos / Marelui, cumplitului haos” (Pb, 7).

            Comedia comediilor și toate-s comedie-parodie-vinărie-superbie-romanțerie-sexomanie-honeyanye-pișărie-scatologie-ahfrumoserie-dezbrăcărie-sfidărie-bășcălie-țigărărie-amorărie-rimărie-berărie-broscărie-țățărie-țâțărie-golănie-menajerie-iubirărie-stomatologie-nasolerie-dorărie-derizorărie-cabotinerie-calamburărie-blonderie-idilerie-futerie-pușerie-cărnărie-linderie-lăcărie-viscolerie-cronicărie (dacă n-a ieșit cel mai lung cuvânt de cuvinte despuiate din orgia foarte calculată estetic-antitetic, stop... se trece la Fșl)-bleu-verterie-mușcătorie-futincurie-pizdamătie-singenistrie-vremvremerie-episoderie-futulerie-inginerie-frigiderie-tengurărie-eroterie-limerickărie-luminoscoperie- mahmuderie-soneterie-tărbăcărie-dementerie-veronicărie-panahihirie.

            Personaje Pb. Feminin: Cristina, Roxana, Reli, Sanda, Angela, Olivia, Nuți, Eliza, Minodora, Viorica, Leana, Gina, Cornelia, Puia, Ursula, Carmen, Augusta, Ilona, Moțica, Magda, Jeni, Clementina, Silvia, Anca, Ioana, Mioara, Viviana, Tania, Lăcrămioara, Luci, Linda, Magda, Mihaela, Milica, Anna, Rodica, Alina, Clitemnestra, Cassian Nina, Eugenia, Tamara, Lili, inițiale. Masculin: William Shakespeare, Șekspir, Publius Vergilius Maro, Vlase, Bogdan, Demis Roussos, Ilie, Costică, Chopin, Bimbocel, E.A. Poe, Ovidiu, Mircea Cornișteanu, Yeti, Nae, Borg, Năstase, Dumnezeu, Cezar, Hamlet, Ionel, Elvys, Cielito Lindo, Virgil Teodorescu, Radu, Cristi, Puși, Dendrițoiu, Mazilu, Constantin Drăghici, Dante, Aristotel, Platon, Joseph Haydn, Renoir, Ghiorghiu-Dej, Guy de Maupassant, Ion, Othello, Gogol, Sorescu, Daniel Turcea, Theodor Vandervelde, Pascuale, Nichita, Drăgănoiu, Sabin, Valentin Popescu, Net King Cole, John Coltrane.

            Personaje Fșl: Dumnezeu, Puși Dinulescu, Jeni, Gheorghiu-Dej, Năstase, Benedetto Croce, Băcuț, Eminescu, Beniuc, Vasile-Alecsandri, Ildiko, Ursula, Aurora, Jacques Chirac, Veronici, Chivu, Dumitrescu, Vinicius, Coca, Mugur Arvunescu, Monte Cristo, Knut Hamsun, Flora Ion, Găboanță, Ilie, Ivan, Cozmâncă, Dan Petrescu, Buș. Puș, Emil, Doina, Sanda, Sharon Stone, Ion Cristescu, Marivaux, Malraux, Fandarac, Ion Voicu, Tanța, Gigel, Nea Stan, Anton Pann, Lucica, Daniel Suceavă, Duța, Melania, Luminița, Marin Tarangul, Rică, Madam Constantinescu, Kant, Hegel, Coralia, George, Mirela, Goguță, Azap.

            Romanul scenic al sexuirii de tinerețe (Pb), pe spații și personaje fibrilatorii, pe cât de simfonic, pe atât de stradival, vrea să posomorască bombastic pudibonderia milenaristă. Lapovița de-a doua (Fșl) nostalgiază sexul arătător printre ținute formalisme, destule citabile clasic, nepistruiat-piz-pul, Tică. Pb:„Oricum, e bine dacă poți / Să pui iubirii roți / Să meargă ca pe bulevard / Cu pas zglobiu de leopard, /Unde neoanele se ard / Și nu e, vere, niciun gard” (12). „Dar poezia mea nu e frivolă / Cum nu este nicio yolă, // Ce plutind pe marea asta verzulie / Scoate-n vânt / Atâta și atâta bășcălie, / Cum nu-i alta pe pământ” (31). „Versurile mele zălude / Cam impude, / Cam imude / Sau imunde” (62). „Și trecem prin martiriul toamnei, / Se lasă întunericul mai jos, / Tot sunt mai ros, tot sunt mai ros / De sentimentele care se-ntorc pe dos” (214). „Te cânt acum pe tine, / Pe tine, care te-a călcat / Mașina 31 la intrarea în inima mea” (298). „Iată italienii! / Descrie-i conștiincios, / Poet al străzii” (346).

            Fșl: „Mi-a intrat pe geam o cracă de cais, / Avea fructele coapte sau aproape... / Era în zori și trupul meu între prosoape, / Trezit de-abia, se răzgândea din vis... // O zi cu soare mult, o vară la-nceput / Era și în această gravă dimineață, / După o noapte de bere, de țigări și greață... / Deodată am primit de la caise un sărut, // De parfumuri dulci și-nvaporate. / Erau ca buzele unei studente, / Pierdută-n doruri repetente... / Ca luna ce apune peste sate, / Ca puiul de cățea jigodic, / Ca geniul meu sinistru și parodic // În același timp // Caisul” (35). „Se zbate să se prindă / În uter, efectul de oglindă / Al fecundării să întindă... // Și-așa ieși din pul-un ou. / Mă simt și eu astfel erou. / Fundamentat de-al futului ecou... (61).” „Trăise, până nu demult, în Mahmudia, / Un tip care lucrase-n DIA / Și își iubea soția... // Dar nu-i plăcea din Puși Dinulescu / Decât proza, nu gusta poezia / Și nici picanteria... / Dar într-o zi dezinteria / L-a răpus, / La Mahmudia...” „- Nu îl știi cumva pe Paul? / - Care Paul? / - Care-noată-n pizda mă-tii craul!” (135) „Nu-mi plac femeile pedante. / Îmi plac femeile perdante / Care-au citit pe Eminescu și pe Dante...” (137) „- Îl cunoașteți voi pe Puiu? - Care Puiu? / - Care bagă-n pulă cuiu'!” (151). „Cât de bine e-n tramvai! / Să treci cu el prin ianuarie, / Să treci cu el prin februarie, / Să treci cu el prin poezie... // Dar tramvaiu' merge-ncet / Și poezia merge repede, / Așa că tot mereu rămâi / În diferența de mișcare” (154). „-Îl cunoașteți voi pe Sandu? / - Care Sandu? / Care fute-n cur tot ștrandu'!” (158). „Se duce-a lunii august lotcă, / Eu nu mai beau nici votcă / și nici vin, nici bere... / Mai calc-aici câte-o muiere, // Doar din când în când... / Și viciile pier pe rând, / Ca stelele mătreață, / În drum spre dimineață” 167). „Sunt genial, dar ce folos? / Am piciorul ros, / Glicemia ridicată / Și nu mă place nicio fată”(169). „Ora-i cinci și jumătate, / Luna-i martie și Socrate / Stă de veacuri în țărână, / Iar eu stau cu mândra // Lână-n lână, / Pe panhihira ei spână / Și mă duc, visând păduri / Și ne scărpinăm la curi... / Fața ei e de smântână... / Stă și-mi suge vâna-n vână... / Până, până, până / Iar ajungem lână-n lână... // Și fularul meu de lână / Stă pe buza ei cea spână, / Pune sărutării frână, / Io-s sălbatic, ea e zână... // Stăm cu spațiul, / Bem cu timpul / Și ajungem în Olimpul, / Unde spațiul // Stă cu timpul la pahar... // Iar în câmpul cu mărar, / Eu mă duc mereu cu mândra / Și mă-ntorc pe partea aia / Un' s-aude cucuvaia... // Ne-agățăm și noi de timp / Și ieșim din nou în spațiu, / Ne prelingem printre nori, / În ploi lungi și în ninsori, / Noaptea-ntreagă până-n zori, / Vai, i-așa mișto să zbori” (202-203).

            Acele cuvinte posomorâtoare  vor fi fiind prohibite ca venind înjurături în carne vie. Diafan, în Gașca și diavolul, Puși Dinulescu citează diafanități din poeții lăsați pe din afară de fiară și altă fiară. În piese de țoape, mângâie urechea cu cânticele moldovinizate. În Călătoriile lui Nea Puși (Lider, 2013), (se)destinde în versuri cu adresă: „Așa-i de la o vreme: / Femeile sunt una / Și peisajele sunt alta... / Și asta după Turcia, după Malta...” (278); per Spania, își citează traducerea sa din Romansa comandantului de Federico Garcia Lorca:  „Singurătatea mea fără odihnă! / Ochii mici ai trupului meu / și ochii mari ai calului meu / noaptea nu se închid, / nici nu privesc în partea cealaltă unde un vis / cu treisprezece bărci / se-ndepărtează ușor. / Dar ochii mei, curați / și duri, scutieri neadormiți, / privesc spre nordul / de stânci și de metale, / unde un trup fără vene / consultă cărți de joc înghețate” (289-290).

            Anton Pann: Spitalul amorului sau Cântătorul dorului: „...De nu credeți ce vorbesc, / Și vă pare că glumesc, / Toate să vi le numesc, / Să nu gândiți că bârfesc:// Una e Vișa lui Bran, / Alta e Mușa lui Stan / Cu care mă iubeam an, / Și luă pe nea Coman. // Una-i Voica dintre Tei, / Și Ilinca vara ei, / Ce-o iubeam ca ochii mei, / Și luă pe nea Matei. // Alta-i Floarea din vălcea / Și Safta care-mi plăcea, / Dar Marica le-ntrecea, /Rană inimi-mi făcea.”

            Costache Conachi, Ce este nurul: „Ah, nurule, împărate a podoabelor firești, / Ființă necunoscută priceperii omenești, / Tu ce țâi împărăția într-un cuprins de obraz / Și stăpânești lumea toată numai prin plac și prin haz, / Cu duhul și cu sâmțârea pururea într-aripat, / Dai ființă la ființa în care ești răvărsat. / Întocmai și mai mult încă decât fierul la magnit / Tragi pe inimi cu plăcerea și le supui la iubit. / Frumusăța fără tine este un chip zugrăvit, / Ce nu-nghimpă la sâmțâre, nici pornește la-ndrăgit. / Ea podoabelor supusă, tu podoabe covârșești, / Ea oglinzii să închină, tu oglinda o sfințăști. / Ochii ce te au pre tine cu sâmțârile grăind / Parcă farmecă cu libov, parcă fulgeră clipind. / Gurița ce să deșchide supt a tale zâmbituri / Dă graiului o dulceață prin care tu inimi furi. / Ah, nurule, împărate, țâe numai mă închin, / Pentru tine slăvesc lumea, pentru tine eu suspin.”