George Anca
PSALTIRION
Martirya 2016
Cuprins
ajută-mă Doamne
mănăstiri
sihaștrii nu se joacă
scriptura schimbă
taina
pustiu
cădere
apud
versiuni din poezia sacră
universală
ajută-mă Doamne
ajută-mă doamne şi toţi din
vitralii
culori pe arhitecturi decorate
şi oameni închinăciuni
estetice
nu-mi domoli credinţa
nu-mi întări păcătoşenia
te compun în ce am de făcut
mai ca o descoperire Doamne
credeam că vreau să văd
într-o doară departe domul
*
am drum lăudat a arătare
ce străbătui o viaţă până aici
în faţa ta nici apăsătoare
ceaţă
defilau paşi de gheenă
la pridvorul pietruirii
înaltul înaltului coroana
aşa ştim unul Dumnezeu
omenindu-ne prin fiul său
ce evanghelie ce chetă
*
Adige limpede peşte
Cristos ne binevoieşte
Krishna pe capră ne războieşte
satele basmelor redivivant
ce batic din Bathinda şal din
Trento
unde ne ţesem urare tardivă
de n-aş mai pleca şi mai am de
colindat
speriaşi absida speriaşi omida
vitraliile altarului liber cu
noi
penumbra să trăiască tot cu
mine
viaţa să vă fie aer de zăpezi
oceanul ucigaş vă ocolească
*
dacă vom face un pas spre
Dumnezeu
el va face zece spre noi Ioane
Alexandre
pendulul porni de la sine
sub mângâierea spânzurării
„Doamne, Doamne, cresc nămeţii
şi pierim
Fără mamă, fără tată, velerim”
culoare lucrată dată-n pete
ea face mămăliga el meditează
nu mai e bibliotecă înecată
arsă
oamenii de carte împărtăşesc
soarta cărţii
mai stai în al faimei soare de
vânătoare
biblia o deschide fă postul
Estherei trei zile
după Cleopa poporul se
mântuieşte prin mănăstiri
şi să aveţi mare grijă de
rugăciunea minţii
Doamne Iisuse Hristoase Fiul
lui Dumnezeu
miluieşte-mă pe mine păcătosul
*
apleacă-te orbire
corabie
umflându-ţi
flacăra neagră
sună ecourile
pe limbile
râurilor
din noaptea
cealaltă
înnoptată lumină
înnoptat
întuneric
înnoptată şi tu
*
un om lumină sus în acaret
la geamuri pâlpâie ascet
din lanuri capul mi-l ridic
izbindu-l noaptea de portic
el va deschide la curaj
toacă de lemn clopot de aliaj
pe mâna mea să lase şi în pumn
să mă primească autumn
rugămu-ne în dosul stânii
să nu se supere bătrânii
că ne-am născut pe prispa lor
şi nu oricum şi nu cum mor
în locul bărbilor trifoi
pe câmp în sus înflorim noi
noroiul se usucă în suflări
de peste mări şi ţări călări
un singur vin ţâşnit la lună
poate se varsă-n cale bună
acelaşi sora tescovină
ne bucură la rădăcină
se duc mai multe zile-odată
ceilalţi la ţuică-adevărată
se ofilesc ciuperci în masă
băurăm vremea cea frumoasă
*
a patra parte-a lumii Avel strigă mor
heptameron continuare pân' la opt
din naştere strânge botez şi înviere visător
şi ce-i lipseşte nu se află-n timpul tot
trup de pământ să-nghită cum născuse
sânge marin soarele ochi mintea ca norii
vânt în plămân de respiraţie sau tuse
cap de făclii
din duh-proorocitorii
mănăstiri
*
trei ore ajuns-a
la schitul Pătrunsa
strehareţ hurez
vieţuitorez
franciscanul rupe craca
spre mănăstirea Săraca
Maica Domnului te rog
nu mă face inorog
nu mă bate Dumnezeu
la Prislop la Feredeu
*
toate cele şapte
laude zi noapte
ctitor Mihai Ţigănescu
Rama Mohamad Tomescu
arme rame iconii
Sofiei eliadii
după secularizare
arhetip la lumânare
plecară la denie
făr' d'europenie
arsenic Arsenie
*
Zamfira Pissiota
a Frosei papiota
Saon metoc monahe
mierluţă fără Bach e
Niculiţel ce ah e
garafelor valahe
Ciolanu din Smărăndeni
Sihastru din Ploscuţeni
Xenia în Alexeni
arieni iranieni
iar Poiana Mărului
muşunoaie omului
Lepşa Maica Domnului
*
Valea Neagră Vărzăreşti
Buciumeni Vladimireşti
Gologanu Măxineni
Adam Eva Buciumeni
Agapia Bistriţeni
Horaiţa Cetăţeni
cnuta că nu ştii de băţ
Capşa Hlincea Dobrovăţ
numai toacă numai schit
Sihăstrie Neamţ Nechit
Gorovei nelăcurit
Ceahlăului la carâmb
Pângăraţi Bucium Hadâmb
Verona Almaş pe gâmb
la moară la Făgădău
în armată la bulău
să ne ferească de rău
Tărâţa Râşca Rarău
*
Dragomirna Putna Suce
viţa Moldoviţa nu ce
Voroneţ Probota cuce
Slatina cel Nou aduce
Piatra Tăieturii coş n-a
Todireni Bogdana Coşna
Arşiţei Orata Humor
în întunecime nu m-or
întreba de rai să nu mor
Ocnei Runc Savu Strigoi
Mălineşti Grăjdeni Buhoi
îmbrăcaţi-i pe cei goi
pe la noi prin muşuroi
*
Savu Bujoreni Fâstâci
Vovidenia Calmâci
Parincea Moreni cu sâci
la mijloc de schituri goale
să mai spargem nişte oale
Dunăre la canarale
îmbucate baclavale
rând hindus la Săvârşin
de rimează aum amin
dinspre Turnu-Severin
Dorohoiului mezin
sihaștrii nu se joacă
sihaştrii nu se
joacă închinându-se
nu se închină-n
joacă
se rugaseră până
la unul şi
dormeau lângă
vatra vestitoare
când s-a arătat
apa unui râu
ei rămăseseră pe
loc sfânt
pe unul dintre
noi l-am omorât
de a închis ochii
strângând crucea
la crucile lui Ion pe culme ulm
la miră mi-am și înscris elegia
muzicalizam stresul în voci benigne
amvonul ni-l lăsam colinelor umăr
*
amuțirea alor noștri
ca o rugăciune împlinită
mântuirea în limba
vieţilor de apoi
n-ai curaj să faci o cruce
limba nicio rugăciune
umbra de-ţi cerşeşte nu-i dai
strop în strop botez în botez
*
de-am venit pe
jos
cu Iisus Hristos
de-am venit pe
sus
cu Hristos Iisus
hai şi pân' la Cernăuţi
Jan Hus
*
rug aprins
mireasă urzitoare
de nesfârşită
rugăciune psaltirion
al inimii sub
arcuş de gând
numele de Maria
ca taină de la
Dumnezeu ţi s-a
dat floarea darurilor
ceea ce ai născut
lumina cea nespusă
râu de vindecare
de-a pururea curgător
prin harul tău
luminezi nimicnicia noastră
de la sfântul tău
chip minuni se lucrează
*
graiule al
dumnezeieştilor cuvinte
ruşinând pe Arie
înşelătorul la sobor
timpan care dai
sunet de divină glăsuire
ai sfărâmat capul
cel diavolesc
ai stricat
trâmbiţa eresurilor sabie
ascuţită care tai
nedumnezeirea
*
aşează-te şi
strigă dacă nu ai strigat
în pustiu la
şoapta de secetă a
frigului rodit
sferic de soare
vezi-le cum te
alungă până te prind
în ghearele lor
dimpotrivă
morţile de la
capătul pământului
Mielache Pondiche
cocârjat sub
minteanul negru
şi cornul căciulii
cu glas ascuţit
cât să taie o groapă
Sarafina
necunoscută înveşmântată
cernit dacă ea e
şi plânge cu blesteme
pentru zburătoare
să încremenească
*
zi-i Ioana o vezi
cu fire încăpăţânate
de păr alb în creştetul
ei
revărsat peste
chipul oacheş
cheam-o Maria şi
sapă-ţi în nume
lăcaşul cum vrei
să te odihneşti
căci aici a murit
şi ea
vei ocoli etern o
icoană
şi îţi vor fi
ochii la orbi şi morţi
icoana lui taicu
Mitroi
*
să-ţi vreau răul
atunci ţi-o spun
că m-ai iubi ca
pe un frate şi n-ai ieşi
din cuvântul meu
poate doar din iubirea mea
am spus sunt
numai eu pe-afară
toată lumea în
spor de altă lume
şi eu scad cât
creşte ea
perdeaua nu ţine
la frig iată că
nici eu dar nici
ea nu ţine la frig
numai ea nu mai
ţine la frig
*
am urcat aceste
trepte scobite
de tălpile celor
care mai urcaseră
înainte şi n-am
mai avut pe ce coborî
cerul balaurului
de la fântâna
cerului
balaurului în noaptea când
murea balaurul şi
trăia cerul mai trăia
hai din cât eşti
de departe dacă ajungi
înseamnă că am
fugit amândoi în lume
dacă ajung eu la
tine înseamnă să nu mă mişc
*
prin gura de aur
se anunţă
gândul tuturor
inimilor norocoase
că ne-au văzut şi
le vedem şi noi
am părăsit şi aşa
pe mama şi pe tata
încât de s-ar
începe totul iarăşi
ei ar uita că
le-am fost fiu
când vizitam
genii şi seara le descriam
bolile mă
foloseam de geniul lor
muribund şi de
moartea mea
să mă tem de a
lăsa vreo urmă vie
după mine căci în
ea ar fi cu putinţă
să sângerez încă
de pe acum
*
s-au stins atâtea
focuri mai sfinte
decât îngerii din
cer sufletele poeţilor
şi în extazele de
odinioară nimeni
era un izvor ce
prea mult crescuse
printre crestele
putrede urât mirositoare
şi nu-şi mai
dorea decât să sece
iată-ne aşteptând
să vină fiinţele pe care
le-am aruncat în
prăpastie numai prin
închiderea
ochilor şi la ce-i mai deschidem
*
fetele câmpului
fetele codrului
despletita
diochioaia maica pădurii
mănâncă din
aceeaşi farfurie cu un câine
unde te duci fată
albă cu mătura albă
mă duc la
biserica albă
ce să faci la
biserica albă
să mătur albeaţa
roşeaţa şi săgetăturile
vavilele zâmbata zburătorul zmeoaica
de cine e
deochiat de acela vindecat
*
să zicem fraților și
celor ce ne urăsc să iertăm
toate pentru înviere
pe două rânduri sărutul
evangheliei întâi bărbații
femeile tot nu-și stinseseră
lumânările
Cristos ne-a trecut
din moarte la viață
de pe pământ la cer
s-au umplut de lumină
și cerul și pământul
și cele de
dedesubt
*
îmi iese Provența pe ușa altarului
răboj druizilor lui Lucan
unul din pastor una din ateu
cum ai stropi gropile
cu numele înviaților
și noi le-am fi mormânturi
încotro neapucând
pe unde nerămânând
ce scrisoare mai scriind
îngerul a strigat bucură-te
că fiul tău a înviat
a treia zi
din groapă
*
unde-am fost raiule
unde sunt iadule
pâmântule mormântule
denși nebuni cu oarbă
arbaletă-n barbă
baba și mai oarbă
bunici să ne soarbă
tartor martor trântor
albinele cânt-or
mările sub vânt or
lasă-le la casele
oaselor cu
coasele
*
creierul mi se prefăcuse
în Tatăl nostru
prin locurile lui Cristos
facă-ți-se voia pâine
iertarea ispitire
și credința e abia la început
fereastră deschisă pasăre
pasăre zburată nor
nor potolit de sferă
sferă trasă pe sfoară
sfoară până la capăt
capăt de imaginație
scriptura schimbă
scriptura schimbă
timpurile
trece sub tăcere
nume
înfierea cea după
har
smochinul
blestemat să se usuce
cei ce se bucură
nu se bucură
neamuri tăiate
netăiate
propovăduite prin
pânzătură
cetatea se află
la malul mării
în sine minte
necunoscută
cu cine stă de
vorbă
nu grăiește nu se
lasă grăit
să amestcăm limbile lor
*
hitopadeșa învăț
mântuit
secundă naștere
purtării
degetul mic
numărătorii
opresiunea
soarelui
întemnițarea
elefantului
sărăcia
talantatului
sortită goliciune
somn pe șarpe
ucis brahman
ucigaș de vaci
mâna în formă de
calamitate
nu te încrede în
râuri
sfârșit de viață
miros de lampă
stinsă nu steaua Arundhati
*
mărturisitor
mahatma vineri
ahimsa în orice
împrejurare
bârfesc uneori nu
mint niciodată
tatăl vostru
diavolul
cugetul trupului
moarte
ai ucis și ai
moștenit
fără ură
învinge-ți dușmanul
urăște răul nu
răufăcătorul
chiar de-i ești
victimă
nu cadă nimeni
pradă fricii
n-am teamă să
mă-ncred în opozant
rău e a-mbrățișa
răufăcătorul
moartea-i
despărțirea de Dumnezeu
umbra morții
viața omenimii
azimă cu lăptuci
amare
*
Diogene sau
Serapis
condamnă artele
știința politețea
pe cei ce ne vom
mântui
ne prinde
îndelungarea zilei
gătit-ai înaintea
mea masă
oamenii fac zeii
le împrumută
veșmintele
vocea și formele
patimi împletite
în înțelesuri
cunoscut în chip
necunoscut
cunoaște mai
presus de cunoștință
se râvnește
salariul
trădătorului se
surâde la
mărturisirea
crimei sale
prin credință nu
prin vedere
patima de ocară a
dragostei
patima de laudă a
dragostei
*
Plutarh și el
credea în
Dumnezeu
unic și
transcendent
unul fără de
început
necuprins având
toată
puterea de a
exista
prim născut lui
Dumnezeu
verbul interior
născător
de verb pronunțat
cuvânt
*
Domnul se arată
în lume când are
treizeci de ani
Petrarca avea
șaptesprezece ani
cînd Dante muri
scris în cer
la locul
nepătimirii
de harul înfierii
după har
după fire
mântuir
*
Dumnezeu este
după ființa
însăși
întreg numai
cugetare
orice cuvânt
rostit
este o dualitate
sau și mai mult
cuvântul înger
coboară din
iconomie
și se înalță
*
părintele harului
mai presus de tot
numele ce se
numește
Navi se roagă
să stea soarele
deasupra
Ghibeonului
îl ia drept
un grădinar
asemeni
Mariei Magdalena
*
cuvântul trup
își fac loru-și
în chip vrednic
de ocară
cuvânt prin fire
trup la vedere
trup întrupat
cuvântul se face
trup
prin fiecare
din cuvintele
scrise
niciun sfânt n-a
coborât
de bună voie
în Babilon
*
la lumina
cataclismului
adorând același
Dumnezeu
cu Apuleius
suferea de
picioare
de cât pășise
pe drumul lui
Dumnezeu
latinește
filosofie practică
elinește
contemplația naturală
evreiește
cunoștința tainică
*
omorâtor
patimilor
pierzător
gândurilor
am ucis toți
păcătoșii
cânta-voi
și voi înțelege
de unde vii
îndelungă răbdare
necăutare în
slăvi
străpungerea
inimii
*
prin moarte viață
prin ocară slavă
satana cel ce se
opune
trup din sămânță
suflet din sânge
feciorelnic
plânge patruzeci
de zile
înainte de
împreunare
și patruzeci după
*
margos născut
din putreziciune
între pământ și
apă
mănâncă la pământ
până îl găurește
și iese la vedere
moare în trei
zile
alte trei plouă
și revine la
viață
*
făcea multe semne
n-au crezut
și au râs de el
junca adică
trupul nostru
să fie înjunghiat
numai să ne
aflăm îmbrăcați
și nu dezbrăcați
să ne răstignim
nu numai noi
lumii
ci și lumea nouă
David s-a născut
nu din aplecare
lăuntrică
ci din uitare de
sine
taina
taina
îndumnezeirii
ne fie ținta
Ramakrishna și
Vivekananda
ai lui Romain
Rolland
dezertară din
hinduism
duhul a biruit
firea
și a convins
mintea
să se odihnească
Blondel înțelege
credința
doctrinei publice
gloata nu religia
lui Blondel
*
când vor învia
nu s-or însura
nu s-or mărita
pentru tine
Doamne
murim în fiecare
zi
ca oile de
junghiere
el nu îngăduie
niciunei
amintiri supărătoare
să se
întipărească în minte
*
căruță cu patru
roate
isihia rugăciunea
dragostea și
înfrânarea
roagă-te pentru
mine
frate prea
cinstite
că mari rele
aștept
scripturile
cuprind
poruncile dogmele
amenințările
făgăduințele
*
ne închinăm unei
ființe a
dumnezeirii
în trei
ipostasuri
trezvia isihia
liniștea inimii
pază a minții
ți s-a dat
să fii văzut
și să vezi pe
alții
voi grăi
dacă Dumnezeu
îmi va da cuvânt
*
până la moarte
să nu te încrezi
în trupul tău
culcarea pe jos
starea în
picioare
privegherea
silind sufletul
stăpân să
vorbească
lucruri străine
*
mintea se
întunecă
atunci când
grăiește
cuvinte lumești
nesocotind
conștiința
va dormi cu amar
moartea uitării
urechea liniștii
va auzi lucruri
nespus de
fericite
*
sufletul va fi
zburat prin
moarte
în văzduh
să ne aducem
aminte
de moarte ca de
răsuflarea
proprie
înfricat văzând
mulțime de
gânduri
de prunci
babilonești
cine mă va
izbăvi de trupul
morții acesteia
*
te hrănesc cu
frică
și cu anumite
taine dumnezeești
Doamne Iisuse
Hristoase
fiule al lui
Dumnezeu
miluiește-mă
începătoriile
stăpâniile
lumina
neapropiată
slava mai presus
de fulger
*
am șaptezeci de
ani
și cei mai mulți
i-am petrecut în
ispite
în viață lucrul
principal
este de a lua pe
Dumnezeu
ca punct de
plecare
nu suntem cu
grijă
la cele ce ni se
întâmplă
robirea în timpul
rugăciunii
*
râd de liniștea
voastră
cei ce nu pot
să se liniștească
monahii din India
i-au scris lui
Ioan Carpatiul
avva Filimon se
ischisese
într-o peșteră
alături de
lavra romeilor
*
stând într-un loc
să nu te miști de
acolo
până la apolis
locuind în mai
multe pustiuri
în liniștea cea
mai deplină
am făcut și
făgăduințele lepădării
n-am îngăduit
gândului meu
să iasă din
chilie
*
Nil cu Marcu în
asceză
tradusă de
Stăniloae
în ecou
să fie anatema
cel ce nu
anatemizează
pe Origene
intră într-o casă
de desfrâu
să scape de la
pieire
o femeie pierdută
*
primește
înstrăinarea
desfăcându-te de
împrejurările
din țara ta
spirit separat de
el însuși
conștiință
inconștientă
gândire
pietrificată
te vor asculta
nu te vor asculta
se va ierta vouă
virtuțile
obișnuiesc
să se nască din
durere
și din ocări
*
Nil nevorbirii
de bine de rău
nici în dodii
zorzon
zor
plasmodiind
nerăsun
de-a doua
amintire
*
pretenția ateului
să i se probeze
existența
mincinos
în cumpănă
de a face
nedreptate
patimile
de ocară
sunt 12
*
să nu asculți
de inima ta
înainte
de dezrădăcinarea
relelor
joacă pe scenă
mască străină
nume de gol
voința de
a limita
a-l imita
*
cea mai de pe
urmă
neasemănare
chipului dintâi
răstigniți lumii
am încetat
a fi oameni
făcând teatru
din adevărul
de odinioară
*
Poetului Gh. Anca
aleasă prețuire
D. Stăniloae
nu vei avea nour
să-ți facă umbră
în timpul
rugăciunii
nu vor sta câinii
când stăruiești
în convorbirea cu
Dumnezeu
*
stă de vorbă cu
el
de-a pururi
cum ar sta cu un
tată
ești încă un
mirean
înfrumusețând
cortul pe din
afară
Dumnezeu își este
absența
cum seceta își
este apa
dumneata îți ești
*
vița smochinul
măslinul
n-au primit să
stăpânească
peste copacii
pădurii
mărăcinele
copacilor
asupra oamenilor
blestem din
parabolă
liniștindu-se în
pustie
arătându-i-se
dracii
prinzându-l în
rogojină
pustiu
pustiu mă scriu
erratum
umplând chenoza
ne cununăm
spovedanie
pe strada Cernica
la Cernica și
îngropat
furând
nesfințeniei
toiul
îndumnezeirii
măciucă sumedră
*
nu te întrista
nu te lăsa
întristat
de pricină tristă
oasele
bărbatului trist
se usucă
nepăsarea țese
veșmântul norului
peste suflet
*
ai tăi au pierit
în adânc
ți-a fost rânduit
să vii la Ancyra
se ascund în vicleșug
și răpesc
sufletul
ca pe o vrabie
răsuflarea
până la cea
din urmă suflare
*
sufletul cer
trupul pământ
iubind ce-i
înrudit cu sine
sufeletul
acoperit
de lepra
voluptății
nu simte frica
înmuindu-se
sufletul
prin înrâurirea
temerii
*
dilatarea timpului
pentru a face
să iasă eternul
împăcați cu sine
nu suntem ai
noștri
suntem asemenea
negura turburării
vicleșugurile
pescărești
mintea
contemplativă
*
ar săvârși vreo
ucidere
o va privi foarte
liniștit
nu se va rușina
zămislește
îndoială
înțeles întinat
folosind sfântul
nume
vărsând untdelemn
în marea
turburată
furtuna biruită
*
credința este
consimțirea de
bună
voie a sufletului
lovind sufletul
cu sunete
până ce nourul va
fi împrăștiat
de valurile
melodiei
celor din cer
nemurirea
celor de pe
pământ
prefacerea
*
dormind pe jos
horcăie nu mai
puțin
decât ăl ce
doarme-n pat
mai cui mai hai
spaima frunzelor
nescuturate
în Mandalay
daimonul propriu
pururea cu tine
și cu Dumnezeu
*
te vei afla
în mare furtună
în inima mării
celălalt și noi
ne simțim reali
într-o
emanație de
grație
cratimă patimă
tragă-ne leagăne
nepuerili că
nevirili
*
inima dinaintea
iubirii
inteligența
dinaintea verității
savant mamă de
infant
mâinile în aer
în lupta însăși
cu vrăjmașul
însuși
capul șarpelui
pândește călcâiul
să împingă omul
*
nu ieșiți din
casă
nu plecați la
câmp
sabie de jur
împrejur
cei patru iau
robi pe cei cinci
cei cinci se
aruncă
în fântâna de
smoală
găurită urechea
cu sula
să nu primească
în auz
vreun gând de
libertate
*
tăiată mâna
femeii apucând
de cele rușinoase
pe un bărbat
când se bate
se întorc
necontenit
spre cele
părăsite
ca femeia lui Lot
spre cele
dindărăt
slăbănogind
pornirea
spre cele
dinainte
*
către Magna
diaconeasa din
Arcyra
despre sărăcia de
bună voie
când are se
târăște
pe pântece când e
lipsit
se târăște pe
piept
înapoi la
străvechile
imașuri ale
cuvântului
dincolo de
orice verdeață
*
Leopardi se miră
că faima lui
Vergiliu a
întrecut-o pe cea
a lui Lucanus
pe când poezia
stăpânea
zice soarele
eu eram profet
învățături
practicabile
abia de îngeri
nu de muritori de
foame
*
își mortificau
rațiunea
și o sacrificau
pentru
ce e sublim în
doctrină
ideal irealizabil
fără a fi
vulgarizat
realizat își
pierde șarmul
mai facil
divinizezi omul
decât să
umanizezi divinul
cetate reală în
cetatea lui Dumnezeu
*
legea dragostei
ne constrânge
să facem și cele
ce
ne depășesc
puterea
vă grăbiți a
scrie
de bună voie
contractul
lipsirii de orice
străbateți înot
această mare
cu mâinile altora
*
frați implorând
greșitul
să-i suporte ei
pedeapsa
pentru epitimii
mai ușoare
cei certați a se
împăca
între dânși
înainte de
apusul soarelui
în prăpastia
smereniei
abysson tapeino
frosynis
războiul
dintr-înșii
*
nerăbdător să fac
cunoștință
cu marele
necunoscut
purtător al
terorii
pământul
sufletului
neudat cu apa
umilirii
crește mărăcini
de netemere
o sfinte corifeu
cerească adunare
nu bănuiți că
scriu neadevăruri
roagă-te pentru
mine părinte
*
dăruit
simplității
cununi de
biruință
prin mustrare
continuă
neispitit de
diavol
ispitit de
mântuire
îngropat cu
sfinții
anunțat din ajun
voi porni
dimineața
trezindu-te la
plecare
*
năieri neieri
eliseeni
jpaca altui graf
țipar
râsetele
stejarilor
peștele în cupa
de cristal
pasărea în
colivia de aur
cosița în jurul
frunții
aer verde roșu
negru
pasăre neagră
roșie verde
sufletul pe munte
de cremene
*
din moarte și
desfrâu
un vis de
dragoste
pe cerul
înserării
acest ideal este
mort
sau cel puțin în
agonie
ultima lovitură
în fața ușii
literatul
cuvintele
un gest al mâinii
mișcare circulară
a degetelor
*
de praznicul
arătării
a căzut în
păcatul neascultării
arhidiaconul
îndurării
stând culcat la
pământ a rostit
toată psaltirea
slava deșartă
se gonea pe sine
însăși
și se
ascundea dinaintea oamenilor
*
parcă Dumnezeu
tot doarme
cu capul pe
mănăstire
și de lume n-are
știre
matca de repulsie
a făcutului
vinovat de
dedesfacerea
din mintea
universului
sursa științelor
este în
predispoziția
naturii umane
de a realiza
omnisciența divină
*
bucățica de
Dumnezeu
dezmărginindu-se
în om
în porniri
idealiste
Om Dumnezeu
egal altruism
ex-om obsesie
strigoi
în iconomia
divină
un demon vindecă
răul
făcut de alt
demon
*
ținerea de minte
a răului
dulceața din
amărăciunea mâniei
rușinea
rugăciunii
o sinceră
întoarcere
din ceata
ucenicilor
în ceata ucigașilor
cine te-a născut
odraslă
cine cei de te
luptă
cine te ucide
de nu păcătuim
osândim pe cei ce
păcătuiesc
greșind în ceasul
morții
cădere
simți făurarul
divin
că sacra lui arcă
nu este
precum o văzuse
în vis
reușitele
divinizării sunt
operate aproape
exclusiv
pe calea
cercetării experientale
reziduu irațional
refractar la
orice educație
nesupus spațiului
și matematicii
matematica este
cea mai clară
moștenire
a omniscienței
divine
*
dacă Dumnezeu îmi
va hărăzi
mereu din rimele
sale
voi umple lumea
greu să găsești
în lume
și în cer pe
cineva
pentru binele
lumii
amintirea trebuie
interpretată
prin înălțarea
capului
ridicarea
sprâncenelor
femeie minunat de
frumoasă
la vederea ei îl
cuprinse
dragostea de
Dumnezeu
*
obișnuiesc prea
ticăloșii ucigași
să ne războiască
pe noi nenorociții
întru cele
contrare firii
amorțește-ți mâna
spre a nu se
apropia
de cele firești
și nefirești
tâlharii și hoții
de
morminte se
întâmplă
să nu fie
temători
sosind tocmai
atunci unii lumeni
nenorocitul din sclav
al mâniei
s-a făcut robul
slavei deșarte
*
certați fiind
prin defăimare
putem vedea dacă
inima este
așa cum o arată
vorbele
altceva a te ruga
împotriva
gândurilor a grăi
împotriva lor
a le disprețui și
învinge
pe tron pe gunoi
afară din cetate
dospitu-m-am și
m-am topit
și socotitu-m-am
pământ și cenușă
*
între matematism
și empirism
există exact
același raport
ca între văz și
pipăit
văzul ajunge la
halucinații
care nu se pot
controla
decât prin pipăit
el reduce volumul
la suprafață
suprafața la
linie
linia la punct
*
nu există un loc
mai sigur decât
cerul
de unde cad
îngeri
cum poate exista
fără sine
cel ce a fost pus
în altul
spre a fi
adăpostit
cum va tinde
făptura
diferită de cea
din naștere
spre ceea ce îi
este înrudit
*
în groapa adâncă
a necunoștinței
întru
întunecatele patimi începem
să filosofăm
despre cerul pe pământ
cine mă oprește a
spune și a grăi
cuvânt cu cuvânt
cele ce-mi sunt cunoscute
prea minunată
răpire alergătorule către cer
starea minții lui
a fost
predestinată nu-l
poți face să stea
nicio clipă
fericit în paradis
*
să nu ne umilim
mai mult
pentru a nu aduce
cărbuni aprinși
deasupra
capetelor fiilor noștri
își murmură
rugăciunile
în timp ce
vălurile veșmintelor ei
cad alături unul
după altul
miraculosul divin
se naște
la vederea celor
cerești
iar cel exultant
din bucurie
*
ființa ființa
pură
neantul neantul
pur
sunt totuna
aștepta să i se
vorbească
și i se părea că
aude voci
care nu existau
ai văzut oarecum
luminarea
cunoștinței
în viața cealaltă
*
această sete de
răstignire
chinuiește o
ființă
care nu crede în
cruce
scriu ca să scriu
ca să-ți scriu
măicuță
inima curată este
tărâmul unde
Dumnezeu
este prezent în
om
*
barbă neagră îndurerații
că nu și-au putut ține o promisiune
loviții de nenorocire
barbă stufoasă asceții
bărbații sub un legământ
îmbrăcați în scoarță de copac
rugăciunea este o rostire
dar nu e nici
adevărată nici falsă
barbă neagră îndurerații
că nu și-au putut ține o promisiune
loviții de nenorocire
barbă stufoasă asceții
bărbații sub un legământ
îmbrăcați în scoarță de copac
rugăciunea este o rostire
dar nu e nici
adevărată nici falsă
*
om non-om orice om
non-orice om
non-omul nu este drept
nefericirea necesară
unității omului
cu Dumnezeu
participând la adevăr
este un moment
al ideii divine
bătut cu bice de fulgere
cerul plânge
cu stelele stinse
*
din veritate în veritate
puteți merge
până la Dumnezeu
adevăruri ce nu pot să nu fie adevăruri
pe care toți cei ce deschid ochii
le văd în ei înșiși
întrebai silabe
răspundeam elefanți
nicio deșertăciune
de-ai fi unul din dușmanii mei
încetează de a mai fi
în fața cenușii mele
non-orice om
non-omul nu este drept
nefericirea necesară
unității omului
cu Dumnezeu
participând la adevăr
este un moment
al ideii divine
bătut cu bice de fulgere
cerul plânge
cu stelele stinse
*
din veritate în veritate
puteți merge
până la Dumnezeu
adevăruri ce nu pot să nu fie adevăruri
pe care toți cei ce deschid ochii
le văd în ei înșiși
întrebai silabe
răspundeam elefanți
nicio deșertăciune
de-ai fi unul din dușmanii mei
încetează de a mai fi
în fața cenușii mele
*
publicul trezit
din nebunie îi va face
să roșească pe cei puternici
publicul trezit
din nebunie îi va face
să roșească pe cei puternici
versurile exilatului de la Tomis
ca unele fraze ale lui Platon
ca Dieu est en nous al lui Ronsard
au părăsit capela regelui
venind să asculte cu oamenii
de rând cuvântul lui Dumnezeu
Ivănescu-Joyce Stăniloae-Maxim
Noica-Aristot Corneanu-Scăraru
Bogdan-Hegel Anca-Drăghicescu
ca unele fraze ale lui Platon
ca Dieu est en nous al lui Ronsard
au părăsit capela regelui
venind să asculte cu oamenii
de rând cuvântul lui Dumnezeu
Ivănescu-Joyce Stăniloae-Maxim
Noica-Aristot Corneanu-Scăraru
Bogdan-Hegel Anca-Drăghicescu
*
creștinismul a fost
abandonat în Bizanț
drojdiei sociale
sălbăticia plebeiană
și infamia curtenilor
își găsesc justificare în religie
devenirea neidentică
a identicului și devenirea
identică a neidenticului
faptul de a deveni
identic sieși
este deopotrivă o scindare
legea inimii se găsește
în ființa pentru sine
a conștiinței
creștinismul a fost
abandonat în Bizanț
drojdiei sociale
sălbăticia plebeiană
și infamia curtenilor
își găsesc justificare în religie
devenirea neidentică
a identicului și devenirea
identică a neidenticului
faptul de a deveni
identic sieși
este deopotrivă o scindare
legea inimii se găsește
în ființa pentru sine
a conștiinței
mișcarea
legii
acest individ
singular
nu are decât
valoarea
umbrei ideale
umbră lipsită de
sânge
lege a
slăbiciunii și întunericului
lege a zilei și a
forței
când te îndoiești
de o veritate
înseamnă că ai
deja cunoașterea
vagă a unei alte
verități
în spiritul uman
există
un rest din
știința divină și multă
uitare
remediabilă prin experiență
*
recunoscând
miracolul
înălțării la cer
n-a căzut cu fața
la pământ
să nu îndrăznești
să uiți
fiecare din noi e
Cristos
toți suntem
răstigniți
umblă și Socrate
fiecare parte
reprezintă o
spusă
privitul drept
privitul într-o parte
privitul
cercetător zăritul privitul roată
privitul atent
privitul în sus și privitul în jos
mai putem noi
încă să fim creștini
nu numai că putem
dar nu putem
sub pedeapsă cu
moartea să nu fim
neantul iată ce
mă otrăvește nu este
și deodată îmi spune iată-mă
oribila față a
ceea ce nu este
Dumnezeu permite
ca națiunile
să se pedepsească
unele pe altele
pentru disprețul
cu care ele l-au tratat
*
senatul a
ordonat construirea unui templu
pentru Venus Verticordia
Venus care întoarce inimile spre bine.
nici artă divină nici ştiinţă umană
sunt nişte impudenţi
pe care îi apasă
foamea
acest infern nu
este decât o invenție a poeților
moartea ne redă liniștii somnului
de care ne
bucurăm înaintea nașterii
*
din unirea sacră a Persefonei
și a
tatălui ei Zeus
se
naște Dionysios-Zagreus
suferințele
și învierea lui Zagreus
ca o
promisiune de imortalitate
preafericită
după suferințele vieții
din
mitul lui Zagreus
doctrina
păcatului
originar
şi a mântuirii
titanii
ucigaşi ai
lui Zagreus sunt
strămoşii
umanităţii
*
Universitatea din Paris
o condamnă pe Ioana
d'Arc la rug
viața terestră din nou
simțurile se degajă de tirania
spiritului creștin ascetic
oamenii observară
că ei nu mai
vorbesc latină
*
din lupta între mai multe
religii credința rămâne
veritabila victimă
acest rege de pestilență afirmă deschis
că lumea a fost înșelată de trei impostori
Iisus Hristos, Moise și Mahomed
mai mult el a îndrăznit să pretindă
că sunt proști aceia care își figurează
că un Dumnezeu s-a putut naște dintr-o virgină
*
absurditățile tuturor
generațiilor trecute
le-ați moștenit voi
vai vouă
celor ce vă
închinați idolilor
se închină
crocodilului
de care vor fi sfâșiați
*
Dumnezeu al absoluturilor
al infiniturilor și al misterelor
al imaculatelor cosmogonii
o abis tu eşti unicul dumnezeu
trei religii se combat
într-un inextricabil haos
misticismul contemporan nu este
decât haloul care înconjoară
nucleul religiei viitorului
*
gândirea
o încercare
de regândire
domnia unei inteligențe supreme
punctul de plecare al descoperirii
principiului de acțiune mai puțină
fețe extaziate
ale primilor creștini
în catacombe
*
și eu mă bucur
mereu
când mă vizitează
Dumnezeu
și Dumnezeu se
bucură mereu
și el și tu și eu
poate mai repede
eu
că m-a ajutat
Dumnezeu
mi-a luat-o pe
mama la el
și a ajutat-o cu
moarte la fel
ca pe soldații
războaielor
săracii
noroaielor
când era ea
credincioasă
venea Dumnezeu în
casă
și ne bucuram
mereu
când ne vizita
Dumnezeu
*
pe malul unui râu dintr-o carte
mai umblam printre stâncile
malului mai deschideam cartea
cât o voce s-a făcut auzită
dinspre drum apă carte
o femeie căruntă pusese bunătăţi
şi încă ispitindu-mă
după Rusalii le-a luat
şi s-a dus lăsându-mă pe râu
*
unde ne-om converti nonexistenţa strecuraţi avatarurilor
autopie prin traducere sonet lui Petru Cercel
moaştele lui Epictet şi Astion
înapoi la Halmyris
între acatistul Tomaidei şi al crucii fleica aia de zebră
oare cum au reuşit aceşti degeneraţi să sugrume România
au fost vreo treizeci de Isuşi cu diferite nume
probabil în curând vom fi izgoniţi din propria ţară
et ceterum censeo Carthaginem esse delendam
şi totuşi Cartagina trebuie dărâmată Michiduţă
*
prea Sfântă Maică a lui Dumnezeu călătoreşte
cu robul tău Hierotheos Vlachos vederea
dintr-odată a întregii vieţi păcate
sfâşie inima
lasă-ne tâlharule că ne-am săturat de lepre
ceva ce n-a existat niciodată nu poate muri
ţânţarii atacă gravidele şi supraponderalii
biserica să nu fie mai mare decât sufletul omului cinstit
sfânt secular de imn jurat oh steaguri
din sângele asasinaţilor şi tu
*
simţind durerile naşterii duhovniceşti
creştinii plâng pe locul lepădării
în oglinda maya ne uitam alţii
copiii la pianul lui Dumnezeu
mă întorsei superstiţie musulmană
tu trebuie să fi cunoscut Crimeea
nu mai întoarcem instinctelor jugul
om ajunge cu bine pe scăpătate volatili
mari lucruri generări fără generaţie
*
hai şi noi la Frăsinei cât om mai dura tristeţii
mortea insului supravieţuirea comunităţii
ţin de vorbă ce-a mai rămas din frumuseţe
o să-ţi bat la uşă în cinci minute
ne împărtăşim mahmureala îmbătrânirii
toţi jainii sunt banya nu toţi banya sunt jaini
am fost mort am mers am văzut o cruce
pe o biserică mi-am dat seama încotro
voi lua-o să mulţumesc lui Dumnezeu
şi la vii ţi se stingeau lumânările
am zis rugăciunea inimii Doamne Iisuse
Hristoase mântuieşte-mă pe mine păcătosul
ăsta e clopotul pentru sufletul morţilor
cum să nu ne îngropăm de vii
Medeea Tomaida cântându-le Valerian
*
nume de sămânţă grâu
nume de arhanghel râu
nume de martir pârâu
te-aş slăvi n-ai decât raze
te-aş purta nu am talaze
mi-ai fi domn în metastaze
comparaţii până-n aur
aură de minotaur
zdrenţuită pe coclaur
*
cum am putea exista
nerespectându-ne sfiinţii
din fresce în valuri
martirii credinţei
eroii suferinţei
psalmiştii nevoinţei
e vorba de altceva
în original şi în
oricare altă limbă
Apud
Petrea Crețea Șolcan
Sursă: G. Dem. Teodorescu, Poezii
populare române
De cine dorul se leagă
Nu-i paie lucru de șagă,
Că de mine s-a legat
Și nu e lucru curat:
Până-n iad că m-a băgat
În cugete cu păcat
Cine n-are dor pe lume
Vie să-i dau de la mine,
Că la mine e d-ăl greu,
Urgia lui Dumnezeu
Decât tot pe cale dus,
Mai bine la cruce pus.
Dimineața t-ei scula,
Că tămâie-i tămâia,
La Dumnezeu t-ei ruga,
La icoane t-ei china,
Domnul că te-o asculta,
De păcate m-o ierta
Când să mă satur de tine,
Lume, lume, soro lume?
De tine m-oi sătura
Când mi-o suna scândura,
Când mi-o face coliva,
Când mi-o curge țărâna,
Și popa mi-o descânta
La cap cu cădelnița.
Foicică mărăcine,
Bucură-te mănăstire,
Că frumoasă floare-ți vine.
Nu vine să-mboboceasă,
Ci vine să odihnească,
Ci vine să odihnească,
Și vine să odihnească,
În tine să putrezească.
În seara de Sânt-Vasii
S-au ivit niște copii
Ce se-nvață-n codru-ntâi:
Copilași voinici de mână,
Copilași cam tari de vână
Pe dealul cu vișinii
Und' se plimb' călugării,
Glas s-aude, glas se pierde
Pe dealul cu coama verde:
Mânca-v-ar câinii, părinți
Fără inime fierbinți,
De ce m-ați înzăvonit,
De ce m-ați călugărit,
C-am fost de căsătorit,
Iar nu de călugărit!
Dușmanii, dușmancele
Nu-și mai păzesc gurile,
Nu-și mai grijesc casele,
Răzimând gardurile
Să strice dragostile.
Dușmanilor, v-am tot zis
Să-mi lăsați drumul deschis
Fără gard și fără par,
Că duc viață cu amar;
Voi n-ați ascultat deloc,
Rău o să vă fie-n foc.
Rugai cerul vro trei ani
Să mă scape de dușmani,
Și Dumnezeu, ca un sfânt
A dat o ploaie cu vânt
Ș-a pus gardul la pământ,
De i-au rămas numai parii
Să se-nțepe toți dușmanii,
Ș-au rămas dușmancele
S-adune nuielele
Să-și măsoare zilele.
Trei lebede
... - Feți
frumoși și trei coconi,
Feți frumoși, feciori de domni,
Arcurile
Nu-ncordați,
Săgețile
Nu-nțăglați,
Pe noi nu săgetați,
Că nu stem lebede albe
Cu capul
De diamant
Și cu ochiul
De smarand,
Nici trei fete ce-mpărat
Ce-au plecat
La măsurat,
Ci noi suntem zile mari:
Una easte Vinerea,
A doilea Sâmbăta,
A treia Duminica.
Stați pe loc, că nu știți voi
Ce-am aflat și ce știm noi:
C-o veni lumea d-apoi
D-o fi anul ca luna,
Luna
Ca săptămâna,
Săptămâna
Ca ziua ca ceasul scurt,
Iar ceasul ca un minut.
Dacă voi n-eți săgeta,
Domnul greu s-o supăra
Și pe toți v-o pedepsi:
Pământul c-o pârjoli,
Ierburile c-o-nnegri
Și v-o lua florile,
Florile și apele
C-ați omorât zilele.
Atunci, măre, trei coconi,
Trei coconi, feciori de domni,
Săgețile că-și lua,
Arcurile că-și strângea,
Cruce sfântă că-și făcea.
La vânat de se ducea,
Domnul bine le-ajuta,
Că vânau numa-ntr-o seară
Ce vânau alții-ntr-o vară,
De se ducea pomina
De la Dii la Cladova
Și d-acolo-n Târnova.
*
Meșterul Manole
... Pe zid se culca
Ș-abia ațipea.
Dormea, nu dormea,
Un vis că visa,
Un vis aievea,
Și visu-i spunea
Că-n deșert lucra,
Până n-o clădi,
Până n-o zidi
Chiar în temelie,
Tânără și vie,
D-o dalbă soție
... „”Doamne, Doamne sfinte,
Doamne milostive,
Orice te-am rugat,
Toate mi le-ai dat;
Dă, Doamne, ș-acum
Ca să crească-n drum
Un verde hățiș,
Un mare stufiș,
Ș-un rug curmeziș,
Doar s-o speria,
Doar s-o-mpiedica,
Bucate-o vărsa,
'Napoi c-o pleca,
Altele să ia,
D-o întârzia!”
Rugă se ruga,
Lacrămi că vărsa.
Domnul l-auzea,
Domul l-asculta.
... „Dă doamne ș-acum
Să-i iasă pe drum
Lupoaică turbată,
Cu gura căscată,
Cu limba
'Nfocată,
Doar s-o speria,
Bucate-o vărsa.
N-apoi c-o pleca
Ș-o întârzia”
... „Dă, Doamne, ș-acum
Să-i iasă în drum
D-o scorpie mare”
*
Corbea
... De Roșul s-apropia,
Cruce mare că-și făcea
Și-n minte că mi-și zicea!
„Mulțumesc lui Dumnezeu
Și de bine, și de rău!
De-ncalic pe Roșul meu,
Acum scapă capul meu!”
... De-o da bunul Dumnezeu
Să facă pe gândul meu,
Știu că bine ți-ar mai fi
Și de mine-ai pomeni,
Numai eu să mi te-apuc
De vro doi-trei pași la câmp!
*
(Din diferiți)
Să rămâie
Curat,
Luminat,
Ca poala maichii
Precistei.
De la mine
descântecul,
De la Dumnezeu
leacul!
*
De
albeață
Omul a sinecat
Și-a mânecat
De la casă,
De la masă,
Pe cale,
Pe cărare,
Gras
Și frumos,
Rumen și voios;
Dar, când a fost
La mijloc de cale,
De cale și cărare,
L-au întâlnit
Vântoasele
Și Frunoasele,
Din față l-au
trântit,
Gras-negru l-au
făcut,
Cu țărână l-au
acoperit,
Albețe-n ochi i-au
băgat,
Făr' de
vederi l-au lăsat.
A prins omul a se
tângui
Și a se glăsui,
Cu glas mare
Până-n cer,
Cu lacrămi
până-n pământ.
Nime nu l-a văzut,
Nime nu l-a auzit,
Numai Maica
Domnului
Din poarta
cerului,
Numai ea că l-a
văzut,
Numai ea l-a auzit
Și pe nume l-a
strigat
Și așa l-a
întrebat:
- Omule, ce
plângi,
Ce te tânguiești,
Ce te glăsuiești
Cu glas mare
Până-n cer,
Cu lacrămi
Până-n pământ?
Eu cum nu m-oi
tângui
Și cum nu m-oi
glăsui
Cu glas mare
Până-n cer,
Cu lacrămi
Până-n pământ?
C-am sinecat
Ș-am mânecat
De la casă,
De la masă,
Pe cale
Pe cărare,
Gras
Și frumos,
Rumen
Și voios;
Dar când am fost
La mijloc de cale,
De cale, de
cărare,
M-au întâlnit
Vântoasele
Și Frunoasele;
D-în pământ m-au
trântit,
Gras-negru m-au
făcut,
Cu țărnă m-au
acoperit,
Albeață-n ochi
mi-au băgat,
Făr' de
vederi m-au lăsat!
Taci, omule, nu
mai plânge
Cu lacrămi de
sânge;
Nu te tângui,
Nu te glăsui
Că eu te-oi lecui!
Maica Domnului,
Din poarta cerului
Scară de aur a
slobozit,
Pe dânsa s-a
scoborât
'Naintea omului a ieșit,
De mâna dreaptă l-a luat,
Da' pe soare l-a înturnat
Și-a pornit, și-a plecat
Pe drumul lui Adam,
La fântâna lui Iordan,
Și a tâlnit
Trei surpri a soarelui
Cu trei mături,
Cu trei greble,
Cu trei diriticanii,
Cu trei
mâneci de mătase albă.
Maica Domnului
Cum te-a tâlnit,
Cum te-a zărit,
Poala
A întins,
Calea
Le-a cuprins
Și le-a cuvântat,
Și le-a întrebat:
- Unde mergeți voi,
Trei surori a soarelui?
- Că noi mergem
Și ne ducem
La fântâna lui Dumnezeu
Să curățim de gozuri
Și de gloduri!
- Nu mergeți,
Nu vă duceți,
Voi, trei surori
A soarelui,
La fântâna
Lui Dumnezeu.
Că fântâna
Lui Dumnezeu
E curată,
Luminată
Ca de Dumnezeu ce-i dată,
Da voi mergeți
Și vă duceți
De curățiți albețele
De la ochii omului:
Curățiți albeață albă,
Albeață neagrî,
Albeață roșie,
Albeață de 99 de feluri,
Albeață de 99 de chipuri,
Cătați-o
În cleștele capului,
În fața obrazului,
În gemnele ochilor,
În lumina ochilor;
Curând,
Mai curând
Cu greblele
O greblați,
Cu foarfecele
O forfecați,
Cu măturile
O măturați,
Cu unghiile
O ciupiți,
Din ochi
Mi-o fugăriți,
Cu mânicele
O ștergeți,
În poale mi-o puneți,
La aria cu-mblătitori
O duceți,
La-mblătitori în grabă
Mii și fărâme s-o facă,
Peste gardul țarinei s-o deie,
Boii-n coarne c-ar lua-o
Și la mare că mi-or duce-o,
Acolo să piară,
Acolo să răspiară,
Omul să rămâie curat,
Curat și luminat,
Ca argintul strecurat,
Ca soarel în senin
În vecii vecilor, amin!
*
De apucătură și întâlnitură
Strigoaica a găsit
Ușa casei deschisă,
Fereastra destupată,
Focul stins.
În dinți pe om l-a luat,
Sângele i-a sorbit,
La pământ l-a trântit,
Cu morții l-a socotit.
Maica Domnului
Din cer a auzit:
În brațe l-a luat,
Pe masă de argint l-a pus,
Cu basma de fir l-a șters,
Oscioarele i le-a dres,
Junghiul i l-a scos.
Sănătatea să-l pătrunză
Până la os.
Strigoaică,
Moroacă,
Desfă omului
Orice rău ai pus
pe dânsul,
Că în piuă te-oi
pisa,
În moară te-oi
măcina,
În vânt te-oi
arunca,
Încât norii s-or
mira.
Desfă-l pe om
De nouăzeci și
nouă apucături,
De nouăzeci și
nouă-ntâlnituri,
De nouăzeci și
nouă aplecături,
De nouăzeci și
nouădescheturi,
De nouăzeci și
nouă junghiuri
Strâns cu ceas
rău.
Tu, apucatule;
Tu, întâlnitule,
Colțatule,
Urâtule,
Grozavule,
Negritule,
Ieși, du-te la om,
Din spatele lui,
Din peptul lui,
Spinarea lui,
Rinichii lui,
Ficatul lui,
Inima lui,
Din zgârciul
nasului,
Din fața
obrazului,
Că omul nu vă
poate purta,
Nu vă poate cina,
Adăpa
Și plimba!
Ieși,du-te preste
prăpăstii
Și munți,
La fata Craiului
împărat,
Unde te-așteaptă
cu mese-ntinse,
Făclii aprinse;
Acolo vă este
cina,
Acolo vă e odina;
Acolo vă potoliți,
Acolo să vă
răsipiți;
Să rămâie omul
luminat
Ca argintul cel
curat!
Eu mă-nchin cu
descântecul,
Maica Precista cu
leacul.
*
de iele
Marți la mânec,
La sânec
M-am pornit
Pe cale,
Pe cărare
Grasă
Și frumoasă,
Când, în jumătat' de cale,
Pe cărare,
Iată că m-au
întâlnit:
Savatina,
Mărgălina
Și, cu ele,
Rujalina,
Gătițele
În prouorele,
Cu betițe
puchițele
Cu șistori
Roși cinsățele,
Mergând
Iute
Ca gândul,
Tare
Ca vântul,
neatingând
pământul,
La măril tufos,
La măr rămuros
Să facă joc frumos
Atunci pe femeie
Pe cale-au
întâlnit,
La ea au răcnit;
Păru-n cap i
l-a-nnodat,
Creierii i-au
turburat;
De gură
O au muțit,
De urechi
O au surzit,
De mâini
O au mocit:
În băteală
Melițat-o,
Peste gard
Aruncat-o,
Nici d-o treabă
Au lăsat-o.
Femeia s-a sculat
Ți-n dureri a
strigat
Cu boci mare
Pân' la
cer,
Cu lacrămi până-n
pământ,
Olicăindu-se,
Și văietându-se.
Nime din lumea
aceasta
Pe dâns-a n-a
auzit.
Nimeni dintre
oameni
Durerile sale n-a
simțit.
Numai Maica
Domnului
Din poarta cerului
Țipătul
Și plânsetul ei
Auzit-a
Pe scară de aur
Scoborâtu-s-a
Și din gură
întrebatu-o-a:
- Femeie ce
olicăiezi,
Pentru ce te
văicărezi?
Cum nu m-oi
olicăi,
Cum nu mă voi
văicări,
Că eu marți
dimineața
Singurică m-am
pornit
Pe cale,
Pe cărare,
Grasă
Și frumoasă;
Când, la jumătat' de
cale
Și cărare,
Iată că m-au
întâlnit
Savatina,
Mărgălina
și cu ele
Rujalina,
Gătițele
'N prouorele,
Cu betițe
Puchițele,
Cu șistori
Roși
Cinsețele,
Mergând iute
Ca gândul,
Tare
Ca vântul,
Neatingând
Pământul,
La mărul tufos,
La măr rămuros,
Să facă joc frumos,
Și cum m-au întâlnit
La mine au răcnit,
Părul în cap
Mi l-ai-nnodat,
Creierii mi-au turburat,
De gură
M-au muțit,
De urechi
M-au asurzit,
De mâni
M-au mocit;
În băteală
Melițatu-m-au,
Peste gard
Aruncatu-m-au,
Nici d-o treabă
Lăsatu-m-au!
- Femeie, taci, nu te-nspăimânta,
Nici în seamă nu băga,
Că eu pe Dânsele
Bine le-oi întreba:
- Voi, Savatină,
Mrgălină,
Rujalină,
În ziua de astăzi
Pe unde-ați umblat,
Și-n urgia voastră
Pe cine-ați stricat?
- Ce să umblăm,
Ce să stricăm?
Marți de dimneață,
Doamnă, ne-am sculat
Și-n calea noastră
Răpede-am plecat
Gătițele
'N prouorele,
Cu betițe
Puchițele
Cu șistori
Roși cinsețele,
Mergând
Iute
Ca gândul,
Tare
Ca vântul,
Neatingând
Pământul,
La mărul tufos,
Măr rămuros,
Să facem joc frumos.
Atunci pe femeie
Pe cale-am întâlnit,
La dânsa am răcnit,
Păru-n cap
I-am nnodat,
Creierii
I-am turburat,
De gură
O am muțit,
De urechi
O am surzit,
De mâni
O am mocit;
De bătale
Am melițat-o,
Peste gard
Am aruncat-o
Nici d-o treabă
Am lăsat-o!
Voi, Savatină,
Margălină,
Rujalină,
În ziua de astăzi,
La femeie vă duceți,
Din cap
Păru-i deznodați,
Creierii s-i alinați
Gura
Să i-o desmuțiți,
Auzu-i
Dezasurziți,
Mâini, picioare-i
Dezmociți;
Dezmelițați
Mădulările-i
Și întreagă
S-o lăsați;
Că voi, în ziua de astăzi,
La ea de nu vă duceți
De cu zi, pe ceea de ceea,
Pre voi ei v-oi lega;
Într-un fedeleș de apă
Câte trele voi funda,
Ăn munții Garalivului
De-aici voi arunca,
Cu omăt
V-oi omăta,
Cu ploaie
V-oi ploua,
De nicio trebă
V-oi lăsa!
Doamne, Maică
Preacurată,
De cu zi, pe ceea de ceea,
Te rugăm nu ne lega,
Într-un fedeleș cu apă
Te rugăm nu ne-nfunda,
În munții Garalivului
Pe noi nu ne arunca,
Cu omăt
Nu ne-omăta,
Cu ploile nu ne ploua
De nicio treabă
Nu ne lăsa,
Că noi, în ziua de astăzi,
La femeie ne-om duce,
Părul
I l-om deznoda,
Creierii
I-om alina,
De gură
Om demu-ți-o,
De urechi om dezsurzi-o,
De mâni
Om dezmoci-o,
Mădulările
I-om dezmelița
De treabă
O vom lăsa!
*
Stanisav
... Stanislav, măre făcea
Făcea, măre, cum putea,
La Dumnezeu se gândea,
La Dumneseu se ruga,
Dumnezeu îl puterea,
Gânduri bune că-i dădea.
Mâna pe piatră punea,
Sforile că-i apuca,
Sorile i le slăbea
Și piatra
Că răsturna,
Piatra, măre, piatra
Morii,
Tocmai din țara
Moldovii,
Piatră mare și-nnegrită
De moară părăginită.
După ce mi-o răsturna,
Sforile dacă-l slăbea,
Piatra pe piept că punea,
În picioare se proptea
Și dacă se opintea,
Trei stânjeni în sus o da:
Apa-n laturi
Se trăgea
Și de maluri
Se izbea,
Stanislav se ridica
Și ca peștele-nota,
Că Dunărea-l cunoștea.
Ea pe dânsul, el pe ea.
Foicică de dudău,
După cum vrea Dumnezeu
Se face
bine ori rău.
*
Doicil
... - Dragă surioara mea,
M-a blestemat maică-mea,
Sufletul să nu mi-l pierz
Pân' n-o fi să biruiesc
Un cap mare păgânesc.
Pe păgân
L-am biruit,
Pe deliu
L-am cocârtit,
Și-acum ceasul
Mi-a sosit.
Du-te-n satul românesc,
Ad-un popă creștinesc,
Păcatul
Să-mi spovedesc,
Cu Domnul
Să mă grijesc.
Ilenuța l-asculta,
Din ochi negri lăcrăma,
Popă că mi-i aducea,
Creștinește-l spovedea,
Cu taină-l împărtășea,
Lumânarea că-i ținea
Și Doicil sufetu-și da.
*
Golea
... În joia
Joimarilor,
În vinerea
Ouălor,
În sâmbăta
Paștilor,
Stan al Bratei s-a sculat
Cu capul de somn umflat
Și la minte cam turlac,
Să facă d-un bairac,
Să vie la turci de hac.
Foicică de lalea,
Bairacul cum făcea?
Cincizeci voinici că strângea,
Cincizeci, măre, fără cinci,
Tocmai patruzeci și cinci,
Tot voinici
D-ai Oltului,
Cum îi place
Codrului,
Cum nu-i vine
Câmpului:
Lungi
De mână,
Tari
De vână,
Tot porniți pentru pricină;
Lungi
În coate,
Lați
În spate,
Cu hangere
Ferecate;
Cu mustața-n barbaric,
Cum stă bine
La voinic;
Cu mustață
Cât o coadă,
Două la ceafă
Le-nnoadă,
Și face nodul cât pumnul,
De se sperie păgânul,
De-și face cruce creștinul. (...)
Versiuni din Poezia sacră universală
Pitagora
KATHARSIS
ΚΆΘΑΡΣΙΣ
Τοὺς τε γονεῖς τίμα, τοὺς τ᾽ἄγχις᾽ ἐχγεγαῶτας.
Toús
te goneís tíma, toús t᾽ánchis᾽ echgegaó̱tas
Fii un bun fiu, frate drept, soț tandru,
tată bun.
Alege-ți ca prieten prietenul
virtuții;
Ascultă-i sfatul blând, învață
de la viața lui,
Nu-l părăsi la nicio supărare
niciodată;
Dacă nu poți, atunci măcar
pentru că legea cea mai aspră
Leagă Puterea cu Necesitatea.
Ți-e încă dat să lupți învingându-ți
Nebunele patimi, nesupus
supunându-le.
Fii sobru, harnic și
neprihănit; nu te înfuria.
Între oameni ori în taină
nicicând să nu-ți îngădui
Vreun rău; mai presus de toate
respectă-te însuți.
Nu vorbi, nu făptui înainte să fi cumpănit.
Fii drept. Adu-ți aminte că o
putere de neînvins
Ordonă a muri; că bogății și
onoruri
ușor agonisite, ușor astfel se
pierd.
Cât despre relele mișcând
Soarta,
Ia-le cum sunt: îndură-le pe
toate și te zbate
Cât poți de mult a le schimba
amenințările:
Nici zeii cei mai cruzi nu
l-au primejduit pe Înțelepț.
Ca Adevărul și Greșeala-și are-ndrăgitori
Grijuliu Filosoful încuviințează sau ceartă;
Dacă triumfă
Greșeala, el pleacă; așteaptă.
Ascultă și
crestează-ți în inimă vorbele mele;
Ochi și
urechi fii împotriva prejudecății;
Teme-te de-al
altora exemplu; gândește mereu cu capul tău:
Consultă,
deliberează, alege liber.
Lasă
nebunilor faptele fără țintă și cauză.
Tu, din
prezent, ai a contempla viitorul.
Ce nu ți-e
cunoscut nu pretinde a ști.
Înțelepțește-te:
timp și răbdare la toate-s prielnice.
Veghează-ți
sănătatea: împarte cu măsură
Hrană
trupului, iar minții odihnă.
A ocoli prea
multă ori prea puțină seamă; că tot astfel
Invidia se
leagă de orice prisos.
Luxul și
avariția au urmări asemănătoare.
Alege în
toate cale dreaptă și bună.
Πρῆσσε δὲ ταῦθ᾽, ἃ σε μὴ βλὰψη· λόγισαι δὲ πρὸ έργου.
Prí̱sse dé
ta͂f̱th᾽, á se mí̱ vlápsi̱: lógisai dé pró érgou.
Edgar Allan Poe
Corbul /
The Raven
Într-un
negru miez de noapte, ponderând gândiri inapte,
Supra tomuri curioase, stranii de uitat folclor,
Când dădeam
s-adorm, deodată careva-ncepu să bată
Blândă
ciocănire iată, cioc la ușa-mi din pridvor.
'E vreun
musafir', zic, 'bată, cioc la ușa din pridvor -
Doar atât și
niciun zor.'
Ah, atât de
clar remember, era în amar december,
Stinși
tăciuni în jar cu febră, iscând duhuri pe covor.
Nerăbdare
până-n ziuă; - în zadar cătam de zor
Întru cărți a
opri dorul – dor de dusa mea Lenore -
Rara radiantă
fată de-i spun îngerii Lenore -
Nemainume
evermore.
Mătăsosul
trist nesigur foșnet de perdele purpur
Mă înfiora
fantastic cu terori fără prior;
Astfel să
încetin bateri inimii repetam teafăr,
'E vreun
musafir în zbateri vrând să intre din pridvor -
Vreun drumeț
târziu în zbateri vrând să intre din pridvor; -
Asta e și
niciun zor.'
Sufletu-mi crescu mai tare; fără, iarăși, ezitare,
'Domnule', am zis, 'ori Doamnă, drept iertare vă implor
Dar e fapt că
mă luase somnul când la
ușă stase,
Și-așa încet
ciocănirăți, ciocănirăți din pridvor,
Greu să vă
aud' aici am deschis ușa spre
pridvor; -
Întuneric,
niciun zor.
Adânc în
întunecime stam între mirări și crime,
Bănuind,
visând ce nimeni nu a mai visat prior;
Dar tăcerea
sta nespartă, liniștea fără de ceartă,
Singurul
cuvânt acolo spus șoptit era 'Lenore!'
Asta am
șoptit, ecoul murmurând răspuns, 'Lenore!'
Doar atât și
niciun zor.
Întorcându-mă-n
odaie, cu tot sufletul văpaie,
Curând iar
aud bătaie, mai sonoră ca prior.
'Sigur', spun, 'sigur că este ceva-n geam din grinzi celeste,
Ia să văd
atunci ce lest e și misterul să-i explor -
Calmă inima o
clipă și misterul să-l explor; -
Vântul e și
niciun zor.'
Zvârl
oblonul a deschide, când în falduri fâlfâinde,
A pășit un
corb arminden din zilele aurori;
Plecăciune
nici să facă; nu stă clipă, nici nu pleacă;
Ci în chip de
domn ori doamnă se cocoață la ușor
pe un bust al
zeei Pallas, sus de ușă la ușor -
Cocoțat
stând, niciun zor.
Pasăre-abanos
ce susuri trista-mi pasă în surâsuri,
Prin grav
aspra-nfățișare cuviinței purtător.
'Chiar de
creasta-ți rasă-i, tunsă, tu', i-am zis, 'nu ești
străpunsă,
Antic corb,
groază ascunsă, Nopții rătăcind ponor,
Ce nume
regesc ai spune-mi în Plutonian ponor!'
Grăi Corbul, 'Ne.vre.mor'
Păsăroi
diform minune de discurs aud cum
spune,
Chiar cu tâlc
mărunt răsune, mică relevanță-n zbor;
Că n-avem cum
da dovadă c-alt om viu să fie nadă
Sorții pasăre
să vadă pe al ușii lui ușor -
Pasăre sau
fiară sus pe bust sculptat peste ușor,
C-un nume ca 'N.ev.er.mor'.
Însă corbul
șezând singur pe placidul bust un gângur
Doar grăia,
cuvânt făcându-i sufletul revărsător.
Nicio
vorbă-apoi rostirii, nicio pană fâlfâirii,
Până glas dam
murmuririi, 'au zburat amici
prior -
Părăsi-mă-va
la ziuă, cum speranțe-mi fură zbor'.
Pasărea zor, 'ne.verm.or'.
Mut stam la tăcerea spartă de răspuns cu-atâta artă
'Fără dubiu', zis-am, 'iartă, ce rostește-i stoc și stor,
Prins de
vreun năimit stăpân ce un Dezastru să-l arunce
De pe stâncă,
de pe munte, cântece i se-mpresor
Plânsete
Speranței sale melancolii le-mpresor
Ale 'Never-nevermore'.
Reavăn Corbul
iar cu susuri îmi da pasa pe surâsuri,
Brusc
rotit-am scaun către pasăre, bust și ușor;
Din catifea
scufundândă am purces să leg la pândă
pasă lângă
pasă, gând dă pe ce cobe
aprior,
Ce-a zis ăst strigoi
de groază, cobe pasăre-aprior
Crăunindu-mi 'Ne.ve.r.mor'.
Asta
preziceam cu gândul, niciun sunet pronunțându-l
Orătaniei
ce-ochii-i mi-ardeau inima cuptor;
Asta și-alte
stam să aflu înclinând de voie capul
Pe al pernei
tabernacul, luminat desfătător,
Catifeaua mov
sub lampa luminând desfătător,
Ea presând,
ah, nevermore!
Aeru-i mai
des, tămâie parfumându-l din cățuie
Legănată-n
mers vioi de-un Serafim clopotitor.
'Liftă', am strigat, 'te dete Zeul tău la îngeri cete
Răgaz-răgaz
și nepenthe, d' amintirea-ți
de Lenore!
Sorbi, oh
sorbi acest nepenthe, uită pierduta Lenore!'
Grăi Corbul, 'N.eve.r.mo.r.'
'Profet!', zic, 'atins de brâncă, pasăre sau diavol încă! -
De Ispititor
trimis ori de furtună pe ponor
pustiit ci
fără groază în deșert vrăjit de oază -
Casa-mi
bântuită cază, spune-mi drept, eu te implor -
Este-n Galaad
balsamul, spune-mi, spune-mi, te implor!'
Grăi Raven 'N.evermore'
'Profet', zic, 'atins de brâncă, pasăre și diavol încă!
Pe raiul
deasupra noastră, pe Domn ce tu, eu ador -
Spune sufletului frânt de dor de-n Rai la o răspânte
Dau de urma
fetei sfânte îngerii de-i spun Lenore.'
Zis-a Corbul 'N.ev.er.mo.r.e.'
'Fie-ți vorba
semn de ducă', urlai, 'pasăre nălucă -
Îndărăt întru
furtună, Nopții Plutonian ponor!
Nu lăsa semn
neagră pană c-ai mințit sufletul prană!
Lasă-mi
pustnicia vană! Lasă bustul pe ușor!
Ia-ți din
inima mea ciocul, forma ia-ți din casă-n zbor!
Grăi Raven, 'N.e.v.e.r.m.o.r.e.'
Însă Corbul
veșnic fad e, încă șade, încă șade
Pe pal bust
al zeei Pallas, sus de-al camerei ușor;
Ochii-i
seamănă cu-ai unui demon ce visează unu-i,
lampa-i varsă
umbra flu nu-i decupată pe covor;
Sufletu-mi
pe-afara umbrei zăcând plută pe covor
Se ridică –
nevermore!
οἶδα
δ᾽ ἐγὼ ψάμμου τ᾽ ἀριθμὸν καὶ μέτρα θαλάσσης, καὶ κωφοῦ συνίημι, καὶ οὐ φωνεῦντος
ἀκούω. ὀδμή μ᾽ ἐς φρένας ἦλθε κραταιρίνοιο χελώνης ἑψομένης ἐν χαλκῷ
ἅμ᾽ ἀρνείοισι κρέεσσιν, ᾗ χαλκὸς μὲν ὑπέστρωται, χαλκὸν δ᾽ ἐπιέσται.
SANTA TERESA
DE ÁVILA
(1515-1582)
(1515-1582)
TRĂIESC FĂRĂ-A TRĂI-N MINE
Trăiesc fără-a trăi-n mine,
De-altă viață îmi e dor
Că mor pentru că nu mor.
Trăiesc deja în afara-mi,
Mor din dragoste de rai;
Că în Domnul aflu trai,
Și facă-se voia sa:
Când vorbește inima
Pusă în acest versor
Că mor pentru că nu mor.
Astă temniță divină
A iubirii-n trai schismatic
L-a făcut pe Domn ostatic
Liberându-mi inima;
Pasiunii-mi cauza
Văd ocnașul domnitor,
Că mor pentru că nu mor.
Ay, ce lungă-i viața asta!
Aste surghiuniri ce grele!
Astă carceră, zăbrele
De țin sufletul în gheare!
Doar sperata evadare
Și mai îndurerător,
Că mor pentru că nu mor.
Ay, că
viața e amară
Domnul de
nu e ferice!
Pentru
că-i iubirea dulce,
Dar
speranța este rară:
Ia Doamne
astă povară,
Mai grea
ca plumbuitor,
Că mor pentru că nu mor.
Numai cu o
confianță
Trăiesc
trebuind morir,
pentru că
murind vivir
Îmi asigur
esperanță;
Moartea de
vivir se-agață,
Neîntârziat,
espero,
Que muero porque
no muero.
Uite că iubirea-i
forte;
Viață, nu te
supăra,
Uite, doar
te-i prescurta,
A te câștiga,
te pierde,
vino ya la
dulce muerte,
Morir vii luminător,
Că mor pentru că nu mor.
Viața-aceea din ogivă,
Care-i
viață-adevărată,
Până nu-i
viața-asta moartă
Nu se bucură
că-i vivă:
Moarte, să nu
faci eschivă;
Viva muriendo
primero,
Que muero porque no muero.
Que muero porque no muero.
Viață, ce-ai putea
să dărui
Domnului trăind în mine,
Dacă nu pierdută-n fine
Pentru a te mântui?
Vreau să mor spre a trăi,
Rog iubitul meu cu dor,
Că mor pentru că nu mor.
Pues tanto a mi amado quiero,
Que muero porque no muero.
Que muero porque no muero.
Mirabai
Cel Oacheș e Krișna
Norii de sus
ai musonului
desfată inima
fierbinte.
Anotimpul
ploii
în nestrunite
șoapte -
Oacheșul se
întoarce!
O, inimă
umflată,
O, cer de
umezeală -
limbi
fulgerate întîi,
apoi tunet,
convulsiile
ploii,
apoi vânt
hăituind căldura verii.
Mira spune:
Oacheșule,
Te-am
așteptat -
e timpul
să-mi iei cântecele
în stradă.
Edgar Allan Poe
Sancta Maria
Sancta Maria!
Ochii pleacă -
La focul
jertfei, rugă sacră,
Iubind, smerind
păcat răpus -
Din tronul
tău prea sfânt de sus.
În zori – la
prânz – crepuscul sur -
Maria!
mi-auzi imnul pur!
În chiu și
vai, în rău și rai,
Stai, Maica
Domnului, mai stai!
Când Orele
zburară vii
Și nor nu-ți
coperă tării,
Sufletul
leneș a nu-mi fi,
În harul tău
mă ții-mă-nfii;
Acum când
soarta-mi potopi
Prezentul și
Trecutu-n vrii,
Lucească-mi
Viitorul, vii
Speranțe-n tine-mi ții și-nfii.
Francesco d'Assisi
Cântecul Creaturilor
Atotnalt,
Atotputernic, bune Doamne
ție
laudele, slava și cinstea
și toate
binecuvântările.
Numai
ție, Atotnalte, se cuvin
și nu e
om demn de tine.
Fii lăudat, o,
Doamne al meu,
pentru toate
creaturile,
mai ales
pentru messer Frate Soare,
cel ce
aduce ziua ce ne ilumină
și este
frumos și strălucitor în splendoare:
de tine,
Atotnalte, poartă significație.
Fii lăudat, o,
Doamne al meu,
pentru sora
Luna și Stele:
în cer le-ai
format
limpezi,
frumoase și prețioase.
Fii lăudat, o,
Doamne al meu, pentru fratele Vânt și
pentru Aer,
Nori, Cerul senin și orice vreme
prin care dai
susținere creaturilor tale.
Lăudat fii,
o, Doamne
al meu,
pentru sora Apă,
ce-i mult
folositoare, smerită, prețioasă și castă.
Fii lăudat, o,
Doamne al meu, pentru fratele Foc
cu care ne
ilumini noaptea:
e robust,
puternic și vesel.
Fii lăudat,
o, Doamne al meu, pentru a noastră Mamă Terra,
care susține
și guvernează și
produce
felurite fructe cu flori colorate și iarbă.
Fii lăudat, o,
Doamne al meu
pentru cei ce
pierd pentru iubirea ta
și îndură
moartea și suferința.
Fericiți cei
le vor suporta în pace
pentru că
de tine vor fi încoronați.
Lăudat fii, o,
Doamne al meu,
pentru Sora
noastră Moarte corporală,
de care
niciun om viu nu poate scăpa.
Vai de cei ce
mor în păcat mortal.
Ferice de cei
ce se află în voia ta
pentru că
moartea lor nu va face vreun rău.
Lăudați și
binecuvântați pe Domnul și mulțumiți-i
și
slujiți-l cu mare smerenie.
Blazon
alchimic
Roșu De
Gueles
Din cald și din frig
S-or naște
doi Rigi,
Unul gheață,
altul foc.
Sarea-i va
uni la loc,
Bucurie și noroc.
Un boiangiu,
altul zidar
Regenerați
din baia sării
Fi-vor termen
de Speranță,
Fiecare-n
soarta sa.
Incandescent,
Flamă primera
Ca un copil
leit tatăl său.
Materie
abjectă, de nulă valoare,
Ieșită din
foc, admic și fal,
Darul
Soarelui, înscris în GRAAL,
vas sacru,
obiect căutat îndelung,
culegând
sângele divin al lui Crist.
E balaur
veninos, roșu și puternic,
Demn a intra
în palatul Regelui,
Însoțit de-un
cavaler înarmat și
De o zeiță,
adevărată frumusețe...
E SULFUL,
mă poți crede!
William Butler Yeats
În amurg
Căruntă inimă, în
vreme gri,
Ieși clar din
plase trase rău ori drept;
Râzi, inimă,-n
amurgul înțelept,
Suspină, inimă,
rouă în zori zi.
Mama ta Eire e
totdeauna jună
Rouă lucind mereu
și amurg sur;
Ci-i jos
speranța, dragostea sperjur
Arzând în focul
limbii mătrăgună.
Hai, inimă, pe
deal, pe deal în sus:
Acolo mistica
frăție dintre
Soare și lună și
vâlcea și vintre
Și râu și val
voința și-au suspus.
Și Dumnezeu din
cornul Său sunând
Și timp și lume
sunt în veșnic zbor;
Și dragostea ca
sur amurg mai dor
Și mai ca roua-n
zori speranța-i gând.
Fernando
Pessoa
Eu, Eu
însumi
Eu, eu însumi...
Eu, plin de toate
anvelopele
Câte poate da
lumea.
Eu...
La urma urmei
totul, pentru că totul sunt eu,
Și la stele, pe
cât se pare,
Îmi deschid punga
spre a uimi copii...
Copiii
neștiind...
Eu...
Imperfect?
Incognito? Divin?
Nu știu...
Eu...
Am avut un
trecut? Fără de viață...
Am un prezent?
Fără de viață...
Voi avea mun
viitor? Fără de viață...
Viața oprindu-se
aici puțin...
Dar eu, eu...
Eu sunt eu,
Eu fiind eu,
Eu...
Zoroastru
Imn / Gatha
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr:
când e vremea laudei, cum să o compun
către Unul ca Tine, o Mazda? Unul ca Tine s-o rostească întocmai unui
prieten ca mine, astfel prin Dreptatea Ta întru noi să ne dai prietenesc
ajutor, astfel încât Unul ca Tine să ne vină aproape prin Mintea Ta Bună întru
suflet.
Aceasta cer
Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cum, spre a fi plăcut Lui, avem a sluji pe
Cel Suprem al lumii mai bune?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr:
cine prin facere a fost primul părinte al Dreptei Rânduieli? Cine a dat
soarelui și stelelor recurente calea lor neschimbătoare? Cine a hotărât cum să
crească și cum să descrească luna, afară de Tine? Aceste lucruri, O Mare Creator!
aș vrea să știu, și încă altele asemeni.
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr:
cine de dedesubt a susținut pământul și norii deasupra ca să nu cadă? Cine a
făcut apele și plantele? Cine a înjugat vântul la norii de furtună grabnic și
iute. Cine, O Mare Creator? este inspiratorul gândurilor bune întru sufletele
noastre?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr:
cine, ca un dibaci artizan, a făcut luminile și întunecimea? Cine, atât de
îndemânatic, a făcut somnul și avântul orelor treze? Cine a răspândit Aurorele,
amiezile și miazănoaptea, sfetnice omului cugetat, meniri, adevărate călăuze?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr
aceste lucruri pe care o să le vorbesc mai departe, dacă ele sunt cu adevărat
astfel? Evlavia (pe care noi o împărtășim) în fapt sporește rânduiala sfântă
întru faptele noastre? Acestor sfinți adevărați ai Tăi le-a dat ea Tărâmul prin
Mintea Bună? Pentru cine ai zămislit Tu Mama-vacă, aducătoarea de bucurie?
Aceasta cer
Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr: cine a modelat iubita-ne pietate-Âramaiti,
deodată cu Puterea Ta Suverană? Cine, prin înțelepciunea sa călăuzitoare, a
făcut fiul să-și cinstească tatăl? Cine
l-a făcut îndrăgit? Cu astfel de întrebări, atât te abundente, O Mazda! Te
presez, O Spirit frumos, Tu făcător a toate.
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr că
aș putea cumpăni cele ce sunt ale Tale revelații, O Mazda! și cuvintele cerute
Ție de Mintea Ta Bună întru noi, și cum să atingem, prin Rânduiala Ta,
perfecțiunea vieții. Și cum cu bucurie sufletul să-mi crească în bunătate?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr că
sfânta credință ce este a tuturor Lucrurilor bune și care, mergând mână în mână
cu poporul Tău, îmi va purta pământurile în Asha, Rânduiala Ta, și, prin cuvintele
evlaviei- Âramaiti, vom avea fapte drepte. Rugăciunile înțelegerii mele te vor
căuta pe Tine, O Ahura.
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr:
cine este cel drept în privința în care pe Tine te întreb? Și cine este rău?
Pentru ce este hain? Sau cine este însuși cel mai nemernic? Și ticălosul ce-mi
stă împotivă în această căpătare a binecuvântării Tale, de ce nu e ridicat și
declarat a fi păcătosul care este?
Aceasta cer Ție, O Ahura! spune-mi întru adevăr:
cum să alung acest Demon-al-Minciunii de la noi către cei de dedesubt ce sunt
plini de revoltă?
Grigore de
Nazians
O, tu,
Cuvânt de adevăr divin!
O, tu, Cuvânt de
adevăr divin!
Luminii toate nu
ți-am fost afin,
Nici ziua
Ție-ntreagă să o țin;
Că pete negre ai
văzut întin.
Ziua căzu, noaptea
s-a răspândit:
Crez, Doamne,
Ți-am împărtășit;
Jurând, gândind
s-ajung, m-am rătăcit,
Pașii în altă
parte au pășit.
O beznă a venit
de dedesubt
Întunecând ai
mântuirii fii.
Lumina Ta,
Hristoase, dar de frupt,
Întoarcă întunericul în zi.
Ioan al Crucii
Stai, umbra
mea
Stai,
umbra mea, pe loc, în apărare,
imagine
de vrajă încă-n dor,
iluzie
frumoasă-n care vesel mor
ori
dulce ficțiune viața-mi doare.
Imamul
grațiile de-ți năzare,
mi-nfige-n
piept oțel ascultător,
la ce
de lingușire să m-amor
de-aș
fi batjocorit în evadare?
Mai
blazonat nici că se poate, fală,
că
tirania ta triumfă-n mine:
lăsând batjocora, tot strânsă zală
încercuind fantasticele mine,
puțin importă-n brațe, piept năvală
dar fantezia-n temniță nu-mi ține.
Arthur Rimbaud
Foame
Dacă am gust, nu e decât
Pentru pietre și pământ.
Aer prânzind,
Carbon, fier,
grind.
Vira, foamea
mea. Treci, foame,
sunete zame.
Trage
otrava-ne
din volburi
game.
Mănâncă
pietre dărâme,
Lespezi de
biserici hume;
Lipii din
potopuri râme,
Pâini din văi
de albăstrime.
Thomas
Aquinas
Sacre
solemnii
Sacre solemnii
cu bucurii
și ale
inimii
ecouri vii;
ce-i vechi
s-acoperă,
toate-s noi
noimii,
inimă, voci,
operă.
Noapte aminte
cina
novissima;
Christus
credinte
mielul și
azyma
fraților
dată,
dreapta legitima
din vechi
încredințată.
După miel typicum,
ospățul s-a încheiat,
Corpus Dominicum
ucenicilor dat,
astfel tot totului,
fiecăruia dat
chiar din mâinile lui.
Le-a dat firava
carne a trupului,
trist a-ntins, na-vă,
pocalul sângelui,
zicând: Accipite
pahar ofrandă;
toți din el bibite.
Astfel jertfire
instituit-a,
cărei slujire
preoți menit-a,
numai prelații
congrui din vipt a
da și la alții.
Pâinea angelică
se face hominum;
dar pâine cerică
simbol terminum;
ce lucru mirabil
a mânca Dominum
pauper, rob, umil.
Sfântă treime
într-unul, ne rugăm:
vino-ne, divine,
cum te adorăm;
pe calea-ți divină
voia ne urcăm,
locuim lumina.
Din Bhagavad Gita
Dă-mi întreaga ta inimă,
Iubește-mă și adoră-mă,
Roagă-mi-te
într-una,
Pleacă-te
numai mie
Și mă vei
afla:
Asta mi-e
promisiunea
Iubindu-te
blând.
Lasă-ți toate
îndatoririle
Întru mine,
adăpostul tău,
Fiindcă te
voi mântui
de păcat și
din robie.
Lalleshwari
Acolo am
văzut
Acolo am văzut pe Șiva și Șakti
Împreunați
în unul:
Absorbită
în acea VIZIUNE,
M-am
dizolvat în El de vie.
Realizând
esența și
Gustând
dulceața
Secretului
divin, voi muri fiind vie,
Cum
mă poate El opri?
Rabindranath
Tagore
Oceanul
formelor
Mă scufund în adâncul oceanului de forme,
sperând să prind perfecta perlă a fărăformei.
Nemai navigând
din port în port în corabia-mi bătută de vânt.
S-au dus
demult zilele când mă distram aruncându-mă în valuri..
Iar acum sunt
nerăbdător să mor întru fărămoarte.
În
amfiteatrul abisului fără fund
unde se umflă
muzica strunelor fără ton
Îmi voi lua
această harpă a vieții mele.
O voi acorda
la notele lui pentrutotdeauna,
iar când și-a
suspinat ultima rostire,
îmi voi pune
harpa tăcută la picioarele celui tăcut.
John
Lennon
Imaginați
Imaginați
că nu-i Rai
Ușor
e a-ncerca
Nu
iad sub noi numai
cerul
deasupra
Imaginați
toți oamenii
Trăind
pentru azi a...
Imaginați
că nu-s țări
Nu-i
greu de spus
A nu
ucide, nu muri
Și
nici religii nu-s
Imaginați
toți oamenii
Trăind
în pace...
Puteți
spune că-s un visător
Dar
nu sunt eu numa'
Sper
într-o zi veți fi cu noi
Și
lumea va trăi ca una
Imaginați
nu posesii
Mă-ntreb dacă puteți
Nu foame lăcomie
A omului frăție
Imaginați toți oamenii
Lumea împărtășind...
Puteți
zice că-s
visător
Dar
nu sunt eu numa'
Sper
într-o zi veți fi cu noi
În
lumea trăind una
George Byron
Elegie
OH smulsă-n
floarea vieții vii!
Asupră-ți n-o
păsa mormânt;
ci trandafirii
și-or ivi
frunzele-n an mai
timpurii
Sub chiparosul
unduind.
Și-ades prin nalt
curent țâșnind
Își pleacă
suferința glas
Cu multe vise
gând hrănind
Și leneș zăbovind
un pas:
Fiara! Cum
moarta-ar fi trezind!
Piei! Știm de
lacrimi în zadar,
Că moartea nu
ia-n seamă dor:
Ea ne dezvață de
plânsori?
Ori seacă
bocitoarei har?
Și tu de-mi spui
să uit ce-auzi
Pari pal și ohii îți sunt uzi.
Imn egiptean / Unul Dumnezeu
Dumnezeu este Unul, Singurul, nimeni altul nu este cu el.
Dumnezeu este Unul, Cel ce-a făcut toate lucrurile.
Dumnezeu este Duh, Duh ascuns, Duhul Duhurilor, marele Duh al Egiptului,
divinul.
Dumnezeu este dintru început și a existat dintru început.
Ele este Cel primordial, a existat când nimic nu exista:
A existat când încă nu era nimic, și orice este
l-a făcut după ce El a fost. Ele este Tatăl începuturilor...
Dumnezeu este ascuns, nimeni nu i-a zărit forma, nimeni nu i-a adâncit
asemănarea, El
e ascuns făță de Zei și oameni, este mister pentru creaturile sale.
Dumnezeu este adevărul... Este Regele Adevărului.
Dumnezeu e Viață și omul trăiește numai prin el.
Dumnezeu este Tată și Mamă: Tatăl taților și Mama mamelor.
Dumnezeu dă naștere, dar el nu este născut...
El naște Însuși, își dă naștere Sieși: El face, dar nu este făcut...
Ceea ce emană din inima lui se înfăptuie de îndată și odată ce El
a vorbit, aceasta vine să treacă și
să dăinuie mereu și mereu.
Sfântul Augustin
Mare ești Tu, O, Doamne
Mare ești Tu, O, Doamne, și mult a fi lăudat;
Mare e puterea Ta, iar înțelepciunea Ta n-are sfârșit.
Și omul, fiind o parte a creației Tale, dorește să Te laude,
Omul, care-și poartă cu el mortalitatea,
Martorul păcatului său, chiar martorul căruia Tu 'alungi trufașul',
Ci omul, această parte a creației Tale, dorește să Te
laude.
Tu ne porți în fericire când Te lăudăm:
Pentru că tu ne-ai format pentru Tine,
Și inimile noastre sunt fără odihnă până își află odihnă în Tine.
Mary Qjieen of Scots
Rugăciune înaintea execuției
O, Tată
milostiv, speranța mi-e în tine!
O, Milos
Mântuitor, pogoară la mine!
Robia-mi
jelind cu dureros vaer,
Mi-e dor să
fiu liberă;
Plângând,
renunțând, smerită căindu-mă,
O, Iisus, Salvatoru-mi, mă sting pentru tine!
Emily Bronte
Ultimele rânduri
N-am suflet
temător,
Nu tremur sferei lumi înfurtunată,
Văd glorii în Rai lucitor,
Egal lucind credința, fricii-armată.
O, Doamne,în pieptul meu,
Atotputernic, mereu prezent, Divine!
Ce viață duc din greu
Puterea nemuririi are-n Tine.
În van mia de crezuri
Ce mișcă inimile: în zadar;
Cât veștede nutrețuri,
Ori goala spumă-n val fără hotar,
A trezi dubii undei
Atât de strânsă ție-ifinirii:
Cea ancorată unde-i
stânca statornică a nemuririi.
Îmbrățișând nespus
Duhu-ți însuflețește eonii blând,
Întins puiește sus,
Schimbând, ținând, topind, creând, înălțând.
Pământ și om duși chiar,
Sori și-universuri nondiferență,
Rămas Tu singur ar
Exista-n Tine orice existență.
Pentru Moarte nu-i rând,
Niciun atom să-și dea-n gol putere:
TU ești Fiind, Suflând,
Ce ești Tu niciodată nu piere.
William Shakespeare
Hamlet
Act III, sc.1
Să fii ori să nu fii: asta-i problema:
Cest nobil de-are-n minte-a suferi
Săgeți și praștii ale sorții crude,
Ori-arme-a lua spre marea de necazuri,
Contrând a le sfârși? Să mori: să dormi;
Atât; și pentr-un somn să spui sfârșim
Dor inimii și mii șocuri firești
Ce carnea moșteni, e un consum
Pios a se dori. Să mori, să dormi;
Să dormi: poate-i visa: ay, aia e;
Că-n somnul morții vise ce-ar veni
Când noi târșit-am larma-ne mortală,
Avem a ne opri. Respectul face
Calmitatea așa lungii vieți;
Cine să ducă bice și ocări în timp
Răul tiran, ofensa mândrului,
Spasmul iubirii-n van, zăbava legii,
Oficiul insolenței și disprețul
Primit de merit drept de la nevrednic,
Când însuși ar putea să-i facă felul
C-o simplă sulă? Cine-ar căra boccele,
Să-asude mormăind, sub truda vieții,
Dar groaza de ceva de după moarte,
Tărâmul nedescoperit de unde
Nu se întoarce nimeni,ia voința,
Ne face să ne ducem boli ce-avem,
Decât zburând la alții neștiuți?
Din toți lași face astfel conștiința;
Astfel născuta tentă de tărie
Pălește sub un pal capac de gând,
Iar cutezanțele de mare miez și clipă
Astfel privite-ntorc curenți pieziș
Și numele de acțiune pierd.
William Shakespeare
Macbeth
Act III, sc.2
Pe mâine, iar pe mâine, iar pe mâine,
Târâș ții pasul mic din zi în zi
Pân' la silaba ultimă de timp;
Ierile noastre au aprins nebuni
Pe-al morții praf. Piei,lumânare, piei!
Viața-i doar umbră-umblă, biet actor
Ora-i de fală agitând pe scenă,
Apoi nu se aude: e-o poveste
Spusă de-un idiot, sunet în furii
Nimic significând.
William
Shakespeare
Hamlet
Act I, sc. 2
/Polonius către fiul său
Ai binecuvântarea-mi!
Și câteva precepte să ții minte.
Vezi caracteru-ți. Poartă gând nu limbă,
Act nu-și gândește disproporția.
Familiar să-ți fii, ci nu vulgar.
Prietenii ce-i ai, probați adopții,
Să-i prinzi de suflet, cercuri de oțel;
Dar palma nu-ți toci cu-amuzament
Oricărui camarad imberb. Păzea
Să intri-n ceartă, dar de ești năuntru
Ia seama că opusul se ferește.
Urechea dă oricui, puținor vocea:
Ia blam de-oriunde, ține-ți judecata.
Scump obiceiul cât te duce punga,
Dar nefrazat excentric: bogat, nu
țipător:
Pentru că straiu-ades proclamă omul...
Să nu fii debitor, nici creditor,
Că împrumutul pierde doi prieteni,
Iar creditarea-ntrece chibzuința.
Mai sus de tot: fii însuți adevăr
A-l urmări ca noaptea după zi,
Atunci nu poți fi fals cu niciun om.
Gérard de Nerval
Versuri aurite
Om! cuget liber –
singur gândind, crezi,
Pe lume unde viața irupe-n orice loc:
Ai libertate
forțele în joc,
Dar în
consilii univers nu vezi.
Respectă
fiarei saltul pe cirezi:
Fiece
floare-i suflet naturii în boboc;
Mister amorul
în metal ia foc:
Totu-i
sensibil! - Firea-ți înarmezi!
Din zidul orb, iscoadă, privire te-nfioară
Însăși
materia cuvântul a pătruns...
N-o face să
servească vreo cauză murdară!
Ades în
ființă-obscură stă Dumnezeu ascuns;
Și ca un ochi
născând acoperit de gene,
Răsare spirit pur sub coji morene.
Seneca
Menirea ființei
Menirea ființei este a-l afla pe Dumnezeu!
Și ce e Dumnezeu? O Forță atotputernică
Mare, nemărginită, a cărei aspră voie
Duce la îndeplinire ce-și dorește.
El este numai spirit. Ființă infinită,
Tot ce vedem și tot ce nu vedem.
Stăpân pe cer și pământ, Zeul Zeilor.
Fără El nimic nu e. Ci noi nu cunoaștem
Ce este El! Când încercăm a înțelege,
Ghicelile ne pierd mai toată taina.
Lui datorăm bunul numit al nostru,
Trăim ai Lui, ai Lui îngăduindu-ne.
El e un prieten mereu de partea noastră.
Ce-i pasă Lui de jertfa sângeroasă?
Cu inimă curată du-ți viața întru bine!
Nu-n fala templelor de piatră
E placul Său, ci întru pietatea
sufletelor
sacrate, a vieților crezând.
Versiuni
de George Anca
„”
