Siebenbürgen

Leopold Maximilian Moltke – Surender Bhutani – George Anca – George Liviu Teleoacă

LEOPOLD MAXIMILIAN  MOLTKE

Hymne Siebenbürger Sachsen

Versurile sunt scrise de germanul Leopold Maximilian Moltke ( * Küstrin 18.9.1819, † Leipzig 19.1.1894), iar muzica îi aparține compozitorului sas Johann Lukas Hedwig (* Heldsdorf-Hălchiu 1802, † Kronstadt-Braşov 1849).

Demn de știut, cântecul a fost interpretat pentru prima dată în jurul anului 1845. Versurile conțin, în cheia unei emoții care trece dincolo de cuvinte, esența conviețuirii pe acest plai binecuvântat, bucuria de a împărtăși trăiri, speranțe, cu oameni frumoși și demni, într-un spațiu în care cultura, credința, omenia au împletit coloana vertebrală a traiului deloc ușor, dar frumos și demn al localnicilor...

1. Siebenbürgen, Land des Segens,
Land der Fülle und der Kraft,
Mit dem Gürtel der Karpaten
Um das grüne Kleid der Saaten,
Land voll Gold und Rebensaft.

2. Siebenbürgen, Meeresboden
Einer längst verfloss'nen Flut!
Nun ein Meer von Ährenwogen,
Dessen Ufer waldumzogen
An der Brust des Himmels ruht!

3. Siebenbürgen, Land der Trümmer
Einer Vorzeit stark und groß,
Deren tausendjähr'ge Spuren
Ruhen noch in deinen Fluren
Ungeschwächtem Ackerschoß.

4. Siebenbürgen, grüne Wiege
Einer bunten Völkerschar!
Mit dem Klima aller Zonen,
Mit dem Kranz der Nationen
Um des Vaterlands Altar!

5. Siebenbürgen, grüner Tempel
Mit der Berge hohem Chor,
Wo der Andacht Huldigungen
Steigen in so vielen Zungen
Zu dem einen Gott empor!

6. Siebenbürgen, Land der Duldung
Jedes Glaubens sich'rer Hort.
Mögst du bis zu fernen Tagen
Als ein Hort der Freiheit ragen
Und als Wehr dem freien Wort!

7. Siebenbürgen, süße Heimat,
Unser teures Vaterland!
Sei gegrüßt in deiner Schöne,
Und um alle deine Söhne
Schlinge sich der Eintracht Band!

Varianta în lb. Română:

Cântecul Transilvaniei

1. Transilvanie, mândră ţară
cu puteri şi bogăţii
de Carpaţi împrejmuită,
cu verdeaţă răsădită,
plai cu aur şi cu vii.

2. Transilvanie, ţărm de mare
răsărit din vechi talaz,
astăzi spice-n legănare
odihnesc la sân de zare
între maluri verzi de brazi.

3. Transilvanie, vechi ruine
dintr-un ev îndepărtat,
urme mari şi milenare
odihnesc sub glia care
rodnicia şi-a păstrat.

4. Transilvanie, leagăn verde
pentru oricare vlăstar,
reuneşti climele toate,
naţiuni, cununi purtate
pe al patriei altar.

5. Transilvanie, plai de graiuri
diferite-n fel şi ton,
dar în rugăciuni unite
urcă limbile-mpărţite
spre dumnezeiescul tron.

6. Transilvanie tolerantă
adăpost credinţelor,
până-n zile-ndepărtate
apără în libertate
fiinţa cuvintelor.

7. Transilvanie, patrie dulce,
ţară a părinţilor,
frumuseţe, slavă ţie,
fiii tăi în armonie
să-i unească doar un dor.

***Traducerea aparține poetului Dan Dănilă.

SURENDER  BHUTANI

Take The Stage

Pump up your inner monologues
they may unburden the experiences
which you find so hard to voice in public

...

Leave your awful sense of loss
let there be an encounter
between an edgy self and a hidden ego

Don't sit frozen in distress
sooner or late you will crawl out
like a recovered drug addict

There is a tsunami of anticipation
provided you muster enough strength
to cajole yourself on the stage

Hardly any narrative ever coheres
animations are having a wild ride
there may be an insane logic
between what you feel
and finally what you may say
but time has come
to take the stage

GEORGE  ANCA

Trei în Calcutta 

  Tagore, Maica Teresa, Eliade

TAGORE

Marile imperii – scria Tagore (A doua naştere) – îşi schimbă forma şi se spulberă precum norii; naţiunile îşi joacă rolul şi apoi dispar în obscuritate, dar aceşti indivizi poartă în ei viaţa nemuritoare a întregii umanităţi. Vorbea despre personalităţi revelatoare, respirând în lumea Spiritului. Noi vorbim despre el, în Calcutta naşterii lui  (6 mai 1861).

În Victoria Memorial, azi Muzeu al Bengalului, Tagore joacă într-o piesă sanscrită,  cu diploma Nobel pe peretele din faţa fotografiei junelui actor. În palatul memoriei sale din Shantiniketan, am căutat zadarnic prin vasta iconografie urma lui din Bucureşti (noiembrei 1926). Atâţia de la noi ar fi zidit palate din paşii lui Tagore. Spuneam atunci că sfântul din Montparnasse şi sfântul din Shantiniketan, amândoi scijelaţi în cuvinte de Arghezi, au tăiat în materie spirituală mântuirea lumii. Că Tagore este Christos bătrân, frate mai mare cu Christosul valah Mihai Eminescu. Calcuttana, prin naştere, Amita Bhose a putut chiar să evite gustul morţii incinerându-se în Bucureşti lângă mormântul lui Eminescu, împrăştiindu-se în cosmosul lui Orfeu şi al lui Tagore deopotrivă.

Doctrinele mileniului al treilea nu vor putea evita ceea ce se impusese filosofului N. Bagdasar în 1938, contrastul dintre civilizaţia europeană, acum, pe acelaşi trend, americană, materialistă, şi cultura indian-orientală a sufletului, a interiorului. Dacă încorporarea gândirii lui Tagore în cultura română în anii ’20 şi ’30 a putut fi destructurată chiar prin Tagore însuşi, sovietizat, al treilea, al patrulea Tagore vor fi iar şi iar Tagore cel dintâi, cel adevărat.

Un abur de aură botezătoare, cum i-a zis Tagore mahatma lui Gandhi, cum a murit Vivekananda la 39 de ani, ce titlu a avut Ramakrishna. Fugărit de furnicile albe, chiar tu, Tagore. O competiţie existenţial-religioasă la templu. Power cut în Lebedev + Gorki Sadna, Eisenstein, Rusia mutată aici, cu căţel cu purcel, orice intră nu mai iese, Birla Planetarium, Rabindra Sadan, Matro St. Paul’s, Cathedral, handicraft bazar, Sunil Ganguli, Satyajit Ray, Father Panchal, Mrinal Sen, Ashok Kumar, Dilip Kumar, Kishor Kumar, Amitabh Bachchan, Guru Dutt.

Mă despart de Calcutta înainte de a fi aflat cum merg treburile la departamentul de istorie antică, tocmai acolo merg, de la revedere.

De nu s-ar dispersa, ştearsă de ciclon, casa lui Tagore din Pandua, Orissa, fost Bengal, unde scria sub un copac bakul drama-dans Chitrangada. Aici era the revenue inspector office. Ciclonul din 1971 a spulberat casele din jur, nu şi pe cea a lui Kabiguru. Acum, gata, vom putea reconstrui casele noastre, n-o putem înlocui pe cea în care a locuit Rabindranath. Sarada Prasad Malik, no point in building an auditorium in a remote village. The Rabindra Mandap was finally built in Bhubaneswar. Au instalat sătenii o statuie la intrarea în sat şi uliţa principală au numit-o Rabindra Sarani, nerecunoscută de guvern. Bani pentru bakul mandap. Tineretul a format clubul Biswakabi Rabindranath Yubak Sangsad. Au încercat şi o Rabindra Library.. Tagore le zicea: baba aum khao. Venea aici de dolparba, înainte de a se muta la Shantiniketan. Cooracharan Sahoo, the 56-year-old son of the late Durjodhan Sahoo, Tagore’s estate manager: my father handed me down all the papers before he died and asked me not to lose them. I kept my word and saved the papers although I lost my belongings. Gata să se înece în ocean, şi Camoens purta deasupra capului manuscrisul  Os Lusiades.

În 1926, pe 21 noiembrie, Tagore nu era aici. Era în Teatrul Naţional din Bucureşti şi conferenţia despre poezia şi gândirea indiană. Azi, 22 noiembrie 1999, în Shantiniketan, a doua zi, ne amintim nesfârşirea şoptirii de Gange-Dunăre. Cu antet, că Dr. George Anca has delivered two lectures, Tagore in Romanian perspective, Vidya Bhavan, 22 November ’99, Tagore and Eminescu, 23 November.

MAICA TERESA

Maica Teresa din Târgovişte este una din cele 3000 de surori ale ordinului Misionarelor Milei, fondat de Maica Teresa din Calcutta în 1948, cu 12 surori. Născută în 1910 la Skopje, sfânta moare în 1997, după ea, anual, hrănindu-se o jumătate de milion de familii şi 90 000 de leproşi sperând vindecarea sub îngrijirile ordinului. Dragostea pentru Christos şi jertfirea pentru cei mai săraci dintre săracii străzilor Calcuttei s-au născut împreună, spune ea.. Sora săracilor, protectoarea bolnavilor, femeia care a slujit lui Dumnezeu cu mâinile ei (sunt titluri de cărţi dintre numeroasele ce i s-au dedicat) este şi unul dintre leader-ii mondiali ai secolului 20 (Leading Ladies; Mahatma Gandhi, Mother Teresa, Swami Vivekananda and Some important Events of India from 1944 to March 1995.)

Unul dintre biografii ei indieni, lansând cartea, pe care apoi a înmânat-o preşedintelui musulman al Indiei, a evocat, drept răspuns la eventuala românitate a Maicii Teresa, o discuţie cu aceasta. Întrebată de un magnat elveţian unde să depună 1% din afacerile sale, Maica Teresa ar fi spus că România are probleme, acolo să doneze. Venită în martie 1990 în Bucureşti, era aşteptată în Piaţa Universităţii, cu o strofă din Rugăciunea lui Eminescu, scrisă pe zid, sub imnul lui Mureşanu. Cine a deturnat-o ştie probabil şi de banii elveţianului.

...Cerul Calcuttei, plus evenimentele, joaca de-a apusul soarelui, cricket, Australia-Zimbabwe 65-1, poate nu traducem Bande mataram, Mirih, zile bramburite, nu şi Calcutta, oraşe noi, Calcutte, maici, maica Tereza, iar Calcutta, ai cui copii, divină maică, şi tu, Calcutta, maica maicii, şi noi, copiii nimănui, un crickett pe maidan. (Sanskritikon).

„Victorie omului noului-născut mereu-viului” (Tagore, Copilul)

ELIADE

Eliade era tânăr, Tagore bătrân, cu 46 de ani mai mult, un Iorga. N-avea cum lipsi studentul Eliade de la conferinţă, în ’26, aşa i-o fi venit şi ideea. L-am căutat de-am înnebunit printre bărbi Tagore-Brâncuşi-Iorga. Mrinal Sen îl admira pe Eliade, P. C. Chunder pe nepoată-sa, Amita Bhose. În catalogul public al Bibliotecii Naţionale, 23 titluri Eliade, 2 Ceauşescu, Eminescu – C-M Popescu, Leviţchi-Bantaş, Emin Pasha. Eli, Elia, Eliade. No Souvenirs, The Two and the One, Zalmoxis the Vanishing God..

Iubita lui Eliade, moartă, el urmându-i. Iubitul lui Maitryi, ca ea, incinerat, încă o explicaţie a cenuşii, pe lângă a nu-i fi profanat cadavrul.Conferinţa e aranjată pentru  marţi la 1.30, avionul e la 5, direct de acolo în aeroport. Mirce Eliade and Indological Studies in Romania. Îi spusei lui Bando că misterul din literatura lui Eliade este în bună măsură de pus pe seama vieţii lui în Calcutta, în năpraznică tinereţe, dar eu înţeleg Calcutta tocmai prin el, Virgiliu tânăr, necaduc. De spus, ce i-a dat Calcutta lui Eliade este incalculabil, nu incalcuttabil, ce-a dat el discipolilor săi, asemeni Ce mi-a dat mie Eliade, în afara răspunsurilor la câteva scrisori, m-a legitimat inclusiv să-l apăr - monopolizat de interesaţi şi puteri, el nu mai poate fi iubit precum toţi marii. Se lansează fuzee de denigrare a omului şi contestare a operei. Primul act indologic autentic este apărarea lui Eliade. Confundarea lui cu tendinţele vremii sale în România, Italia sau India se face prin eludarea creativităţii şi evoluţiei sale. A-l nega pe Eliade înseamnă a rupe fatal lanţul de la Eminescu spre noi. El a dat lumii şi prin ea  un sistem hermeneutic consacrat. Dacă, prin absurd, lumea-l va sacrifica, în stil cumva indian, românii vor fi cei ce-i vor face dreptate, cercetându-l. După interzicerea sub comunişti, noua interzicere ar putea să-i stimuleze în sens contrar. Oricum, el e tradus în numeroase limbi, e , din fericire, inevitabil, ca mare constructor. Iese, evident, din modă.

Eliade e primul indologist român în senssul deplin al cuvântului, cu studii formale în India, cu doctorat pe un subiect indian, yoga, obţinut în Bucureşti. Acesta a fost un început de urmat, fie şi de formă, în amintirea lui. A publicat o operă literară indologică în româneşte, extinsă la istoria religiilor, în continuitate. Background-ul românesc indologic este necunoscut în afara României, astfel că indianiştii români beneficiază de anumite intimări, voite ori nu, datorate şi trecerii timpului. Cine începe studii indiene, tocmai datorită exemplului său, şi-l ia ca model, chiar cu exagerări imitative, însoţite şi de infidelităţi superficiale.

Studiile indologice au fost ca şi interzise în blocul sovietic (sanscrita prohibită şi în Bengalul comunist, până deunăzi), sau au fost utilizate propagandistic, antiindian, antireligios, antisocial. Vedele au fost studiate în puşcării prin alfabet Morse. Eliade ştia asta. Când Radhakrishnan, pe atunci vicepreşedinte al Indiei, viitor preşedinte, a vizitat România, se spune că a intervenit pentru eliberarea poetului Radu Gyr, coleg de generaţie, condamnat la moarte. Şi pandit Nehru a intervenit, prin U Thant, secretar general al ONU, pentru eliberarea deţinuţilor politici din România, lucru pe care am avut prilejul să-l reamintesc în cuvântul ţinut la acordarea doctoratului honoris causa E.S. Shankar Dyal Sharma, preşedinte al Indiei, rugându-l să intervină pentru eliberarea grupului Ilaşcu.

SUNETUL CALCUTTEI

„ Am început să fredonez o melodie din Bhoirobi. Cred că ai simţit şi tu că modulaţiile acestei melodii trezesc un sentiment straniu. Când o aud, mi se pare că mâna uriaşă a unei legi învârteşte necontenit mânerul unui instrument muzical şi jalnicul glas ce se înalţă din acea rotire se preface într-o melodie profundă şi patetică apărută din străfundurile întregului univers.” (Rabindranath Tagore, Calcutta, 12 iunie 1889).

„Petrecerea a început cu bomboane şi tango. Dar nu bomboanele şi tango-ul Europei. Cele dintâi sunt mult mai mari, mai tari, mai dulci. Cel din urmă nu se dansează – ci se cântă. Cântul e obligatoriu. Nu trebuie să ’ai glas’, să ’ai ureche’. Totul e să cânţi; una din fete are grijă să te lovească peste mână când cânţi fals.” (Mircea Eliade, Calcutta, 23 ianuarie 1929).

Prin 1946, în drum spre Darjeeling, Maica Tereza aude o chemare în chemare, de a ajuta săracii săracilor, bolnavii şi muribunzii de pe străzile Calcuttei.

Maidanul e o turnantă de evenimente ludice, pe vârste, specii, obligaţii, aventuri, sieste, surprize, reculegere, un izlaz metafizic atotpurificator, mai mântuind din negrul poluării, ca la Copşa. Între el şi Victoria e contrastul nativităţii cu moartea preţioasă, a ancestralului cu alienatorul – şi el înghiţibil, nu numai mestecător cu glonţul şi complexul stăpânului. Verdeaţă arhaică înconjurată de urbanitate, de unde s-o mai ţine totuşi şi albul Victoriei - lacul împrejmuitor are apă care mai seamănă cu apa.

Iarba maidanului, roua ei, ce dimineaţă navigabilă. Care pictezi, care meditezi, care cerşeşti ţie însuţi, care bordelezi, poliţezi, călăreşti, baseboleşti, fotbaleşti, socialeşti, codeşti, ca a treia parte, nici jumătate din apocatastază. Parcă am uitat şi de Shantiniketan. Te aprinzi şi te stingi la fel de repede în India. Byron the transformed, deformed (despre Byron, child of passion, fool of fame, by Benita Eisles). Toată lumea ajunge la misiune, tot omul indian sepoy-gandhian s-a culcuşit în memorialul victorian, întru un paradox de ironie a istoriei răsturnabile în roată. La fel ne vom fi interiorizând fiecare evenimente insesizabile în care însă s-ar zice că suntem plonjaţi direct de soartă.

LILIANA  POPA

O dată pe an se întîmplă și minuni în lumea artiștilor vizuali. Minune, zic eu, pentru că este i se permite vizitatorului spectator, chiar și celui neavizat, intrarea într-o zonă niciodată atât de larg accesibilă publicului: atelierul artistului.
Locul în care se nasc idei, se conturează, se dezvoltă prin reluări succesive figuri şi teme, aprofundări, modalităţi ce urează la obţinerea unei maxime expresivităţi a unei lucrări.
Rareori ți se permite o vizită neanunțată într-un atelier de pictură, sculptură, grafică, tapiserie....Profesoara Ruxandra Demetrescu ne povestea în timpul unui curs la UNARTE, Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti, despre o vizită inopinantă făcută de cineva pictorului Corneliu Baba în atelier. Și-a întors toate lucrările cu fața la perete....

Minunea constă în faptul că sculptorii de la Combinatul Fondului Plastic (zona Casa Presei) ăși vor deschide larg ușile între 30 iunie și 7 iulie 2018. Prima invitație vă este adresată de către sculptorul Cristian PENTELESCU

Liliana Popa
istoric de artă
11 iunie 2018

Cristian PENTELESCU (n. 1958, Arad), sculptor. Este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu”, Cluj-Napoca, sectia sculptura, clasa prof. Artur Vetro (1985). In prezent este profesor de sculptura la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din Bucuresti. Este Membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania. Din 2010 este Doctor in Arte Vizuale. A participat la numeroase expozitii atat in tara cat si in strainatate. A castigat Premiul pentru sculptura in cadrul Salonului Republican de Tineret (Sala Dalles din Bucuresti). Lucrarile sale se gasesc in colectii private din Germania, Danemarca, Elvetia, Franta, Portugalia si S.U.A.

Educatie si formare:

2010 - Doctor in Arte Vizuale

1990 - Membru al Uniunii Artistilor Plastici din Romania

1990 - Profesor de sculptura la Liceul de Arte Plastice „N. Tonitza” Bucuresti

1985 - Institutul de Arte Plastice Cluj-Napoca, sectia Sculptura, promotia clasa Profesor Artur Vetro

Premii:

1988 - Premiul pentru Sculptura, Salonul republican de tineret, Sala Dalles, Bucuresti

Expozitii personale:

2015 - Galeria Senso, Bucuresti

2014 - Muzeul de Arta, Tulcea

2013 - Muzeul de Arta, Constanta

2010 - Galeria Triade, Timisoara

2010 - Galeria Delta, Arad

1994 - Geneva, Elvetia

1991 - Sala Galateea, Bucuresti

Expozitii de grup:

2016 - Desen & Sculptura, Muzeul National al Hartilor si Cartilor, Bucuresti

- Anuala de Arta Plastica Religioasa si Restaurare - Muzeul National al Satului

- „Temeiuri” – Salonul Național al Artelor, Sala Brancusi, Bucuresti

- „Inter-Art”, Aiud, Biblioteca Nationala a Romaniei, Bucuresti

2015 - „Meeting Point” - Bienala Internationala de Pictura, Grafica si Sculptura, Galeria Delta, Arad

- Bienala Nationala de Plastica Mica, Varsta de bronz, editia a IV-a, Muzeul de Arta, Cluj

- Expozitia de Arta Plastica, Saloanele Astrei, editia a III-a editie, Sibiu

- Expozitie de primavara, Muzeul Național al Taranului Roman, Bucuresti

2014 - „Temeiuri”, Salonul Artelor editia a V- a, Sala Constantin Brancusi, Palatul Parlamentului, Bucuresti

- Salonul de Toamna, Sala Constantin Brancusi, Palatul Parlamentului, Bucuresti

- Arte in Bucuresti, Galeria Simeza, Bucuresti

- Salonul de Iarna, Galeria Simeza, Bucuresti

2013 - Artele Focului, Muzeul de Arta, Cluj - Bistrita

- Expozitie de arta contemporana, Muzeul Astra, Sibiu

- Salonul de Gravura – Sculptura, Galeria Simeza, Bucuresti

- „Temeiuri”, Salonul Artelor editia IV, Sala Constantin Brancusi, Palatul Parlamentului, Bucuresti

2012 - Obiect - Cadou, Salonul de Iarna, Bucuresti

- Arte in Bucuresti, Bucuresti

- Saloanele Bucurestilor, Caminul Artei, Bucuresti

- Salonul de sculptura, Galeria Simeza, Bucuresti

- Saloanele Moldovei, Chisinau

- „Unexpected mix of art works”, Galeria Veroniki Art, Bucuresti

- Expozitie - Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” – Muzeul de Arta, Constanta

2011 - „Arta Sacra”, Caminul Artei, Bucuresti

- Salonul de Toamna , - Simeza, Bucuresti

- Bienala de Arta de la Arad „Meeting Point”, Editia aIII-a – Expozitie itineranta - Ungaria, Cehia si Croatia, Galeria simeza, Bucuresti

2010-2011 - Salonul De Sculptura Mica, Bucuresti

2009 - Bienala de Arta de la Arad, „Meeting Point”, Editia a II-a – Expozitie itineranta Ungaria, Cehia si Croatia

2003-2009 - Expozitii ale sculptorilor de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Bucuresti

1996 - Galeria Orizont, Bucuresti

1994 - Geneva, Elvetia

1993 – 1995 - Ravenna, Italia

1993 - Copenhaga, Danemarca

1992 - Abenraa, Danemarca

1988 - Sculptura in lemn, Sala Dalles, Bucuresti

1983 - 1985 - Expozitii in Cluj-Napoca

1983 - 1984 - Participare la expozitii studentesti, Cluj-Napoca

Lucrari monumentale:

2011 - „I.L. Caragiale", bronz, 95 cm, Bucuresti

2008 - „N. Teodorescu", bronz, 90 cm, Braila

2007 - „Dobrin”, bronz, 130 cm, Pitesti

2007 - „Radu de la Afumati”, Concurs Tirgoviste

2006 - „Marcela Penes”, bronz, 120 cm, Bucuresti

1991 - „Stefan cel Mare”, bronz, 110 cm, Cernauti

Reliefuri:

2010 - „Margareta Sterian”, placa comemorativa, Bucuresti

2002 - „I. Mihalache”, bronz, sediul P.N.T., Bucuresti

2002 - „I. Maniu”, bronz, sediul P.N.T., Bucuresti

Simpozioane de Sculptura:

2015 - Arad, lemn (220 x 45 x 45 cm)

2013 - Targu Jiu - Brancusiana, marmura (120 x 60 x 39 cm)

2011 - Pitesti , marmura (300 x 140 x 80 cm)

2009 - Pitesti, marmura (280 x 120 x 80 cm)

2008 - 2012 - Aiud, marmura (60 x 50 x 70 cm)

2007 - Dragasani, Rm. Vilcea, marmura (190 x 160 x 80 cm)

2007 - Majdanpek, Serbia, metal (plastica mica)

2007 - Macedonia, desen

2006 - Viena, Austria, piatra (150 x 110 x 60 cm)

2006 - Baia-Mare, piatra (300 x 140 x 140 cm)

2006 - Cluj-Napoca, marmura (200 x 100 x 80 cm)

2005 - Mersin, Turcia, piatra (300 x 140 x 140 cm)

2005 - Pitesti, marmura (140 x 150 x 200 cm)

2005 - Balaci, marmura (330 x 140 x 100 cm)

2004 - Balaci, marmura (310 x 90 x 100 cm)

2004 - Castelraimondo, Italia, marmura de Carrara (200 x 100 x 100 cm)

2000 - Bucuresti, marmura (260 x 120 x 150 cm)

1996 - Oarba de Mures, piatra (230 x 100 x 80 cm)

1990 - Lazarea, piatra (100 x 90 x 80 cm)

1988 - Covasna, lemn (350 x 120 x 140 cm)

1987 - Sangeorz-Bai, marmura (150 x 80 x 70 cm)

1985 - Oarba de Mures, piatra (130 x 120 x 70 cm)

GEORGE LIVIU TELEOACĂ

  LUPOAICA DE PE CAPITOLIU CA  ACT DE RATIFICARE

PRIVIND OBÂRȘIA SPIRITUALITĂȚII EUROPENE

                                                                                                                           

       Astăzi, datorită nebănuitelor progrese înregistrate de tehnologia informației, putem contempla cu ușurință orice lucrare de artă universală folosind calculatorul personal, chiar și telefonul mobil. Realizate profesionist cu aparatură performantă, imaginile color oferă oricui numeroase detalii, la care nu au avut acces nici specialiștii din deceniile anterioare.

       S-a creat astfel universul virtual al artei plastice, în care contemplația conduce involuntar la conexiuni, menite a ne apropia tot mai mult de mesajul originar gândit de artistul creator. Printre primele opere care beneficiază de acest privilegiu, Lupoaica de pe Capitoliu ocupă un loc aparte date fiind nu doar marea sa vechime, dar și mulțimea copiilor sale răspândite în toată lumea (https://www.google.ro/#q=capitoline+wolf).

       În perioada de început a existenței sale, încheiată în jurul anului 480 î.Cr., când a fost turnată în bronz, se pare că Lupoaica nu era corelată cu legenda gemenilor abandonați pe malul Tibrului, de vreme ce păstorul Faustulus, salvatorul lor, va fi inclus în scenă doar pe monede, după alți 340 de ani.

      

Lipsa păstorului, dar mai ales ținuta maiestoasă a Lupei Capitoline, total atipică pentru hrănirea cu lapte a sugarilor, sugerează un anume mesaj simbolic identic cu mesajul imaginii, în care marele cuceritor, Tutmes al III-lea (1479-1425), ca ființă matură, se hrănește cu știința guvernării la sânul zeiței Isis, redată sub forma unui arbore sacru.

     Chiar dacă pictura a fost realizată în Egiptul Antic, analogia se justifică pe deplin având în vedere că Herodot (484-425) în a doua sa Carte, Euterpe, a înregistrat numeroase legături ce ar fi existat între zeitățile egiptene și cele grecești. Ca alte semnale menite a sugera circulația unor modele artistice similare în ținuturile din jurul Mării Mediterane, Cicero (106-43) a pretins că arhaicul zeu latin, Vulcanus, era fiul Nilului (Victor Kernbach), iar dardanul Aeneas ajunge din Troia devastată în Lațiu numai după ce petrece un an pe coasta africană a Mării Mediterane găzduit de Dido, regina feniciană a Cartaginei.        

         În fapt, primul mileniu înainte de Cristos debuta în bazinul mediteranean cu intense schimburi de valori materiale, dar și culturale, care au condus la utilizarea în comun a unor metafore plastice, intre care și acest mod de a sugera hrănirea dinaștilor cu înțelepciune divină, așa cum va fi hrănit de Sfânta Fecioară Maria în plin Ev Mediu Sf. Bernard de Clairvaux (1090-1153) ca altă dovadă referitoa-re (https://en.wikipedia.org/wiki/Bernard_of_Clairvaux) la circulația largă a modelelor în timp și spațiu.

         Tot în consonanță cu arta Egiptului antic s-a utilizat și o a doua metaforă plastică comună pentru a exprima natura celestă a Lupei, și în acest sens se constată identitatea dintre tandra arcuire a lui Nut, zeița egipteană a cerului și poziția pe picioare a Lupei Capitoline, care imaginează astfel cerul gemenilor sacri născuți din unirea zeului Marte cu vestala Rea Silvia. Cumulând cele două asemănări: cu zeița Isis prin hrănirea la sân, iar cu zeița Nut prin semnificația de boltă cerească a poziției, Lupa Capitolină întruchipează acea zeitate celestă, care i-a hrănit la sân cu înțelepciune divină pe fondatorii Romei Antice. 

Deosebit de sugestivă este în acest sens atitudinea lui Romulus și Remus, care conștienți de ceea ce aveau de primit ridică brațele cu palmele deschise spre cer, așa cum fac până azi toți preoții pentru a solicita pogorârea Harului.                

În sfârșit, pentru a recunoaște zeitatea, de la care au primit înțelepciunea Romulus și Remus,

tehnologiile prezentului ne-au adus în prim plan neglijatele pene de pe gâtul Lupei Capitoline, pene precis individualizate și pe linia omoplaților, urmând apoi pe șira spinării. Prin aceste pene riguros distribuite pe gâtul exagerat de lung, ca și pe axele corpului său, Lupa Capitolină este ca și ansamblul cu pene și cap de lup reprezentând acel simbol neolitic de la Dunărea de Jos, numit ulterior Stindardul Dacic sau Draco, de multe ori Dragon sau Balaur.

       Așadar, pe baza unor analogii de o remarcabilă evidență putem afirma, fără teama de a greși, că Lupa Capitolină a fost turnată în bronz de întemeietorii Romei Antice pentru a eterniza omagiul lor adus Dum-nezeului denumit prin hieroglifa Stindardul Dacic. 

Ca altă dovadă că Lupa a fost realizată pentru a cinsti divinitatea strămoșilor lor plecați din spațiul danubiano-pontic, numele lui Romulus, ca eponim pentru întemeietorii Romei Antice, coincide prin suprapunere cu cuvântul Rumăr(us), arhaica formă rotacizată a etnonimului Român, pe care-l purtăm cel puțin de trei milenii, conform legităților lingvistice formulate de Émile Benveniste, care a arătat că rotacismul, inclusiv alternanța r/n, reprezintă cea mai veche flexiune în indo-europenistică. Sub aspect etnonimic se mai poate constata fără dificultate că Ramnii ca întemeietori recunoscuți ai Romei antice reprezintă un al mod de a scrie cuvântul Românii și fiindcă etnonimele se nasc din etnonime. Faptul nu trebuie să surprindă având în vedere că pentru vechimea continuității noastre la Dunărea de Jos mai pledează în mod elocvent și elementele de costum popular românesc incizate pe statuete din civilizațiile Vinça și Hamangia (pentru opregul de azi al gugulanilor) sau desenele de costum popular de pe ceramica din epoca bronzului de la Suciul de Sus  (pentru cătrința de azi a maramureșencelor) (Ioan Marchiș).                             

       Pentru dăinuirea noastră din preistorie ca vlahi și ca români pe aceste pământuri carpato-danubiano-pontice dovezile sunt însă mult mai multe, dar cu sau fără alte susțineri, Lupa Capitolină, în sine, ca mărturie explicită și directă, asumată prin adorare publică de începătorii imperiului roman, conferă acestui spațiu statutul de Vatră a Tradiției Primordiale. A nu întreține vie conștiința acestui reper real de comuniune interetnică și religioasă neîmplinirile unității europene vor dăinui la nesfârșit, de unde și datoria tuturor de a ne actualiza cunoștințele în acest sens, fiindcă Vatra Tradiției Primordiale este un dat de importanță perpetuă în evoluția societății umane (René Guénon).         

                                                                         București 15 Ianuarie 2017 de Ziua Culturii Române

      Din moși, strămoși se spune că:

         ─ Tot ce naște din pisică șoareci mănâncă.

         ─ Năravul din fire n-are lecuire.

         ─ Cine a trădat odată va trăda și a doua oară. Valabil și pentru familii.

Iar experiența ne arată că cine a pierdut de mai multe ori, poartă în sine mentalitatea perdantului și se abține de la reușită, chiar și atunci când reușita este de partea lui.

     Pornind de la cazul familiei Sturdza, vom preciza că noi pierdem de prea multă vreme, motiv pentru care cei slabi de înger în graba lor nu mai găsesc suport moral pentru a se opune trădării. Casandrele nici nu se mai feresc să ne prezică neantul. Dar mai presus de soartă este omul. Cu certitudine, avem șansa de a dăinui, dar șansa trebuie adjudecată. De aceea, pentru a ne recupera forța de a dăinui ca națiune trebuie să ne recuperăm memoria demnității noastre. Nu a trufiei, nu a mândriei, ci a demnității reușitelor noastre.

      Esențial și definitoriu este faptul că gândirea și spiritualitatea noastră a condus indubitabil la întemeierea civilizațiilor umane, iar ca dovadă am rămas înscriși pentru totdeauna în Cărțile Sacre ale omenirii începând cu mileniul II î.Hr. în Rig-Veda, unde figurăm cu străvechiul nume, VALAC-HILYAH. Ne regăsim și în Edde-le germanice, începute în perioada vikingilor, Edde dominate de WALKIRII, slujitoarele paradisului numit WALHALA. Mai înainte de toate acestea, fascinanta civilizație minoică, din Creta, apare și se dezvoltă timp de peste două milenii și jumătate sub Zeus Velchanos etc.

      Cu nenumărate alte dovezi teonimice, dar și etnonimice, toponimice sau hidronimice, reținându-i și pe illergeți și pe illercavoni ca întemeietori ai Spaniei, cum se arată în geografia istorică, se poate proba că întreaga Europă este de esență valahică, după cum tot valahici sunt la origine și Balohi din Balucistan. Căutați și veți înmulți aceste dovezi și veți crede în ele mai presus de jalea zilei de azi.  

    Pentru că răspund la o scrisoare referitoare la trădările familiei Sturdza, mai trebuie spus că trădările au un efect catastrofal asupra națiilor mai mici. În cazul națiunilor mari, efectele sunt compensate aproape fără urmări, așa cum a fost și celebra trădare a lui Andrei Wlasov din timpul celui de al doilea război mondial.

    În cazul nostru. cu populația în continuă scădere, efectele trădărilor sunt însă mult mai grave, iar printr-o reacție în lanț, chiar se poate ajunge la ieșirea noastră din istorie. După cum se vede, Arnold J. Toynbee a avut dreptate când a spus că civilizațiile nu sunt omorâte, ci se sinucid.

    Mereu porniți să ne ploconim și să ne prosternăm în fața oricui ne intră în țară pe motiv că suntem sublim de ospitalieri, parcurgem aproape pe nesimțite și fără să vrem drumul de la gesturi de trădare la trădare. Fără competența dublată de principialitate și fără starea de veghe lucidă, mereu atenți la tertipurile lumii ne vom afla invariabil în situația nepriceputului perdant, care se complace în a se lăsa prostit și momit cu bani și cu onoruri acordate slugilor. De fapt ne-a fost ascuns și încă suntem ținuți departe de acel crez suprem, care să ne motiveze demnitatea unității naționale și care să ne înaripeze fidelitatea neabătută trăită cu tot sufletul, îndurând cu cugetul împăcat toate vicisitudinile, inclusiv jertfa, pe care le incumbă orice confruntare.

      Așa a fost până acum, dar, iată, că uriașa explozie informațională a pus în evidență faptul de largă recunoaștere internațională: Românii și România reprezintă Vatra Tradiției Primordiale, Statut unic și cu totul special, statut căruia suntem chemați să-i consacrăm toate energiile noastre.

      Acest Statut de interes universal continuă însă să fie obturat de toți cei care mai pretind în mod cu totul nejustificat că poporul român ar fi de origine latină. Lupa Capitolină spune cu totul și cu totul altceva și este cazul să aprofundăm mesajul plastic al Lupei Capitoline fiindcă actualul război atipic, numit de specialiști 4GWP, este înainte de orice un război de natură ideologică, de unde și datoria fiecăruia dintre noi de a ne documenta neîncetat și cât mai serios. 

      Să nu ne oprim, însă, la istoriile oficiale din țară sau din străinătate, unde și cele mai prestigioase edituri practică manipularea pe toate căile, inclusiv, prin punerea în circulație a neadevărurilor, pentru a ne convinge că nu avem temeiuri și că suntem incapabili să ne gestionăm Țara și bogățiile ei.      Căutați pe cât posibil sursele primare. Conspectați ceea ce citiți, dar mai ales dezbateți cu colegii orice informație de interes. Trebuie să renunțăm definitiv la comoditatea spirituală și implicit la nefastul dicton „Crede și nu cerceta” precum și la ideea năroadă conform căreia „capul plecat sabia nu-l taie”. De fapt mai degrabă se cianurează munții, ceea ce este infinit mai grav.

      Demitizarea chiar ne este necesară, dar pentru a suprima falsurile, iar dogma originii noastre latine este cel mai mare fals, dar pe cât de mare, pe atât de ușor de răsturnat cu argumente la îndemâna oricui. Omonimele româno-latine se dovedesc a fi asemenea argumente. Așa de exemplu: dacă în limba latină mergo,-ere înseamnă a se scufunda, asta înseamnă că ei au avut înțelesurile lor, iar noi am avut înțelesurile noastre chiar dacă multe dintre cuvinte au înțelesuri asemănătoare. De fapt asemănătoare sunt toate limbile europene, tocmai fiindcă au pornit dintr-o vatră matricială comună numită „etnitism primitv” de Ferdinand de Saussure, părintele lingvistice moderne.

     Nici în planul comportamentului național nu trebuie să ne mai lăsăm intimidați, Comparat cu agresivitatea celorlalți, pacifismul național nu trebuie privit ca un handicap, fiindcă nu-i un handicap, ci starea noastră apărută ca un îndelungat și real proces antropologic.  În trecut ca și astăzi, din Vatra Primordială au plecat de obicei cei mai viguroși, respectiv cei mai întreprinzători. În Vatra Primordială au rămas, însă, cei mai cumpătați, bucuroși să păstreze Marea Tradiție Primordială, așa cum a fost imaginată de René Guénon și analizată ulterior de Jean Tourniac, singura ale cărei criterii și norme de comportament ar mai putea optimiza marile prefaceri ale prezentului. Totul depinde de noi, românii și de întoarcerea noastră competentă și fermă în arena internațională.

       ATENȚIE !!!!!

  Nu se pune problema de a cerși oarece măriri și recompense pentru ceea ce am fost cândva, ci de a ne asuma, în contextul actual, responsabilități și sarcini în conformitate cu Statutul nostru special urmând să trăim din roadele muncii noastre. Totul este să ieșim din această stare de abandon spiritual pentru a dobândi prin rezultatele acțiunilor noastre calitatea de națiune necesară lumii de azi, respectiv calitatea de NAȚIUNE RESPECTATĂ. După cum se vede, azi, chiar mai mult ca în trecut întreaga lume are nevoie de recuperarea temeiurilor spirituale ale civilizației. Numai în baza acestor temeiuri, verificate de istorie, lumea va reuși să-și gestioneze corect uriașa putere tehnică de care dispune. Altfel vom fi dominați de propria noastră putere ca și ucenicul vrăjitor. Să nu uităm totuși că Terra a fost sărăcită și devalizată mult mai mult decât ne putem imagina, consumul frenetic și beția risipei depășind cu mult capacitatea sa de refacere.

     Se zice: FERICIȚI FĂCĂTORII DE PACE, dar ca SĂ ADUCEM PACEA trebuie să ne recuperăm memoria și odată cu ea toate competențele adevăratului nostru Statut Național.

     De fapt singura noastră rațiune de a fi este aceea de păstrători ai marii culturi de la care a și început Facerea Lumii Civilizate la Dunărea de Jos. Biblia, Istoria, Eminescu, Cioran, Gimbutas și mulți alții, iar uneori chiar și cei de la New York Times sunt de partea noastră.

          Cu multe urări de mai bine

             George Liviu Teleoacă

   PS A manifesta și față de acest răspuns-provocare augusta voastră tăcere din trecut poate fi un semn rău, dar numai pentru cel ce refuză să-mi trimită punctul său de vedere, oricât de critic ar fi. Eu am trudit, am și început să spun ce am trudit și mi-am ușurat sufletul după vorba știută de toți Dixi, et salvavi animam meam.