Charlie Hebdo – Juan de Dios
Ramírez-Heredia - Jean Claude Larchet - Ben Todică – Tom Nibbelin – George Anca –
Utopia recunoașterii
*
Redactorul-sef al Charlie Hebdo, dupa caricatura cu Simona Halep: Europenii n-au umor. Romania ne-a dat totusi mari comici precum hazliul Eliade sau mascariciul Cioran
Miercuri, 20
Iunie 2018, ora 13:15
Laurent Sourisseau, supranumit Riss, directorul si redactorul-sef al
Charlie Hebdo, a scris in editorialul sau din ultimul numar al revistei
franceze ca romanii, ca toti europenii, nu au umor, dupa ce s-au suparat pe
Franta, in urma caricaturii ce o ironiza pe Simona Halep.
Editorialul din ultimul numar al revistei a fost tradus si postat pe blogul sau de jurnalistul si scriitorul Dan Alexe, cel care a prezentat pe retelele de socializare caricatura ce o ironiza pe Simona Halep, publicata de Charlie Hebdo, saptamana trecuta.
" (..) Saptamana trecuta, Romania, care ne-a dat totusi mari comici precum hazliul Mircea
Eliade sau mascariciul Cioran (le poilant Mircea Eliade et le desopilant Cioran) s-a suparat pe Franta din cauza unui desen cu jucatoarea care tocmai castigase Roland-Garros.
La saizeci si unu de ani dupa crearea Comunitatii economice europene, descoperim cu oroare ca europenii n-au niciun umor. In ciuda pactului otel-carbune, a CEEA (Comunitatea europeana a energiei atomice) si a spatiului Schengen, un mare santier fundamental pentru constructia europeana n-a fost inca lansat: Europa umorului.
Ca o circumstanta atenuanta pentru romani trebuie spus ca nici parintii fondatori ai Europei - Jean Monnet, Robert Schuman, De Gasperi sau Adenauer... - nu erau mari comici. Dupa moneda unica europeana, vom crea oare intr-o zi un umor unic european?
Editorialul din ultimul numar al revistei a fost tradus si postat pe blogul sau de jurnalistul si scriitorul Dan Alexe, cel care a prezentat pe retelele de socializare caricatura ce o ironiza pe Simona Halep, publicata de Charlie Hebdo, saptamana trecuta.
" (..) Saptamana trecuta, Romania, care ne-a dat totusi mari comici precum hazliul Mircea
Eliade sau mascariciul Cioran (le poilant Mircea Eliade et le desopilant Cioran) s-a suparat pe Franta din cauza unui desen cu jucatoarea care tocmai castigase Roland-Garros.
La saizeci si unu de ani dupa crearea Comunitatii economice europene, descoperim cu oroare ca europenii n-au niciun umor. In ciuda pactului otel-carbune, a CEEA (Comunitatea europeana a energiei atomice) si a spatiului Schengen, un mare santier fundamental pentru constructia europeana n-a fost inca lansat: Europa umorului.
Ca o circumstanta atenuanta pentru romani trebuie spus ca nici parintii fondatori ai Europei - Jean Monnet, Robert Schuman, De Gasperi sau Adenauer... - nu erau mari comici. Dupa moneda unica europeana, vom crea oare intr-o zi un umor unic european?
Fiecare tara isi pazeste cu strictete traditiile umoristice si nu lasa Bruxelles-ul sa le reglementeze. Umorul, care ar trebui sa ne apropie, devine factor de discordie. Inca unul in Europa? Cine o va salva de la acest naufragiu umoristic? Migrantii de pe Aquarius? De ce nu? (...) ", a scris Riss.
Publicatia franceza de satira Charlie Hebdo a ironizat victoria Simonei Halep la turneul de la Roland Garros publicand, in urma cu o saptamana, sub titlul "O romanca castiga Roland Garros-ul" o caricatura reprezentand o persoana care ridica trofeul deasupra capului si spune "Fier vechi, fier vechi".
Numerosi romani au criticat dur caricatura, considerand-o jignitoare
nu numai la adresa Simonei Halep, ci si la adresa poporului roman. Federatia
Asociatiilor de Romani din Europa (FADERE) a anuntat ca va depune plangere
impotriva Charlie Hebdo pentru caricatura referitoare la Simona Halep.
Ziare.com
Comentarii
Cat umor!
Atat hazliul Eliade, cat si mascariciul Cioran, o apreciau pe doamna
Sourisseau, o femeie de moravuri usoare (ca sa fiu diplomat!), care, desi o
cunosteau bine, chiar foarte bine, de-a dreptul intim, nu le spusese nimic
despre ce jagardea de fiu de catea a nascut!
Ea nu are nici o vina! (Frumoasa Țară)
Ea nu are nici o vina! (Frumoasa Țară)
De ce nu citati esentialul?
Iata ce a mai scris redactorul sef de la Hebdo:
"...o sa avem nevoie de toata lumea: de cretinii de romani, de labagiii de englezi, de gunoaiele de italieni, de cururile de spanioli, de natangii de nemti, de *** de greci, de mironositele de polonezi, de portughezii flocosi, paduchiosii de maltezi, slovenii fara ***, scarbele de austrieci, taranoii de olandezi, slinosii belgieni, bulgarii alcoolici, ipocritii de ciprioti, caposii de croati, aratarile de danezi, estonii cu leneveala lor, ungurii fara ***, finlandezii caine-de-sanie, irlandezii cirozati, nimicurile de letoni, lituanienii pititi, cehii fara rost, prefacutii de slovaci si escrocii de suedezi. Fara sa-i uitam pe gaozarii imputiti de francezi", a scris Riss."
Daca asta se mai numeste umor, inseamna ca definitia jignirilor trebuie redefinita in toate dictionarele europene. (Andradda)
"...o sa avem nevoie de toata lumea: de cretinii de romani, de labagiii de englezi, de gunoaiele de italieni, de cururile de spanioli, de natangii de nemti, de *** de greci, de mironositele de polonezi, de portughezii flocosi, paduchiosii de maltezi, slovenii fara ***, scarbele de austrieci, taranoii de olandezi, slinosii belgieni, bulgarii alcoolici, ipocritii de ciprioti, caposii de croati, aratarile de danezi, estonii cu leneveala lor, ungurii fara ***, finlandezii caine-de-sanie, irlandezii cirozati, nimicurile de letoni, lituanienii pititi, cehii fara rost, prefacutii de slovaci si escrocii de suedezi. Fara sa-i uitam pe gaozarii imputiti de francezi", a scris Riss."
Daca asta se mai numeste umor, inseamna ca definitia jignirilor trebuie redefinita in toate dictionarele europene. (Andradda)
unde sunt
unde sunt
frectziile de
romani cu ...je suis chalie!
pe cine nu lasi sa m0ara nu te lasa sa traiesti.
pe cine nu lasi sa m0ara nu te lasa sa traiesti.
Unde-s jidanii in insiruirea asta?
Sau, astia se
cred buricul pamantului si perfectiunea intruchipata!?
Pai nu sunt ...
Ca seful de la
Hebdo a avut grija sa se lege numai de europeni.
E de inteles, dupa ce musulmanii au omorat 12 oameni de la Hebdo.
Individul e un las. A inceput sa injure acum toata Europa ca sa ascunda ra-hatul pe care l-a mancat cu caricatura despre Halep.
Daca pt Hebdo jignirile gratuite inseamna umor...e treaba lor.
E de inteles, dupa ce musulmanii au omorat 12 oameni de la Hebdo.
Individul e un las. A inceput sa injure acum toata Europa ca sa ascunda ra-hatul pe care l-a mancat cu caricatura despre Halep.
Daca pt Hebdo jignirile gratuite inseamna umor...e treaba lor.
scarboseniile charlie hebdo nu au nimic in comun
cu umorul francez care este de buna calitate - umorul de kibutz si
scalambaielile promovate de riss este propaganda negativa la adresa europenilor
- ideea acestuia ca romanii sunt o adunatura de tzagani care scurma in gunoaie
dupa fier vechi vine de la politica oficiala a "republicii romania"
instaurata de alogeni prin lovitura de stat in 1989, in care un personaj
celebru a afirmat ca "industria romaneasca este un morman de fiare
vechi" si de la trasformarea oficiala peste noapte a
"tzaganilor" in "romi" (locuitorii romaniei?!) - din acest
punct de vedere, riss are dreptate sa-i numeasca pe romani "cre.tini"
si totusi,
spusele d-lui Sourisseau contin o doza de adevar, indiferent cine a
cunscut-o, intim, pe maica-sa (daca o fi adevarat, fiindca sa runci doar cu
vorbe... e cel mai usor). Nu pot sa nu recunosc, cu durere, ca teoria despre
mit a lui Eliade chiar are ceva hazliu, cat despre Cioran, pe care-l iubesc
sincer, el chiar a avut un comportament hazliu in teria sa despre sinucidere...
pe care o recomanda altora, dar n-a "practicat-o" niciodata (mai, sa
fie, oare de ce ?). Asadar, oricat de tare ii doare pe super-rafinatzii
intelectuali romani, d-l Sourisseau chiar are putzina dreptate in cele spuse
despre romani. Iar caricatura sa despre "feraille , feraille !" ne
arunca in fatza, noua, romanilor, un adevar simplu: din "patriotism"
sau ca ilustrare a unui astfel de sentiment dominant in subconstientul nostru
colectiv, noi, romanii, ne extaziem in fatza a tot felul de tinichele (cupa de
la Roland Garros nu intra in aceasta categorie, dar a cazut pe ea magareatza de
a fi luata, de caricaturistii francezi, drept simbol al iluziilor romnilor)
care arata "cat de buni sunterm", desi doar catziva indivizi sunt cu
adevarat buni - in cazul de fatza, doar campioana de necontestat Simona Halep -
la nivel european si mondial. Si inca ceva: n-o fi facand, oare, caricatura
referire si la strigatul pe care-l auzi, probabil doar in Romania, la
Bucuresti, al bietzilor saraci ai orasului care-l strabat neobositi (desi sunt
nemancatzi si fara dinzti) in cautare de fier vechi: "fiare vechi
cumpaaaar !". Daca dvs. nu atzi auzit acest strigat al saraciei, eu il aud
cel putzin odata pe saptamana. Abia atunci cand vom ridica nivelul de trai si de
civilizatzie al Romaniei pana intr-acolo incat acest strigat sa dispara de pe
starzile bucurestene, abia atunci vom putea sa ridicam , cu semetzie, coada si
sa ne rastim la umorishtii francezi, buni sau slabi, asa cum or fi ei. Si sa o
facem din patriotism adevarat !
Cand nu intelegi nimic, da'
incerci sa te dai mare...
patesti ca dumneata...
Elucubratiile cu miros de intelectualitate sunt la moda. Pai, bade, aia despre care povestesti ca striga dupa fier vechi ridica fiarele, ca si cum ar vrea sa le vanda?
Sigur, la mintea creata a 'intelectualului superior' asta e bagatela...
Este evident o marlanie care face trimitere la asocierea roman-tigan care-l bantuie pe francez, in general. Nu-ti trebuie multa carte sa observi asta, chiar daca etalezi ifose la care nu ajungi cu prajina.
Iar replicile nu trebuie, sau nu trebuia sa se fi referit la francezi! Ca se screme sa fixeze, deja fixatia din capul francesului doar publicatia asta idioata. Cu seful ei ***, care n-a inteles nimic si vrea sa dea lectii de 'umor'.
Reactia noastra n-are treaba cu individul asta si nici prea mare chiar cu publicatia ***.
Reactia indignata a noastra trebuie sa se adreseze francezului de rand, nu cu jigniri, ci ferma, doar sa ajute la a intelege ca echivalenta intre romani si tigani nu e corecta, chiar daca au fost invadati de etnia asta cu obiceiuri 'speciale'.
Iar etnia cu pricina nu este 'apreciata' ca etnie. Doar pentru ca la ei idealul de realizare este cel care pute, fura, e violent, nu munceste, nu se spala, cerseste si alte de-astea 'pozitive'...
Elucubratiile cu miros de intelectualitate sunt la moda. Pai, bade, aia despre care povestesti ca striga dupa fier vechi ridica fiarele, ca si cum ar vrea sa le vanda?
Sigur, la mintea creata a 'intelectualului superior' asta e bagatela...
Este evident o marlanie care face trimitere la asocierea roman-tigan care-l bantuie pe francez, in general. Nu-ti trebuie multa carte sa observi asta, chiar daca etalezi ifose la care nu ajungi cu prajina.
Iar replicile nu trebuie, sau nu trebuia sa se fi referit la francezi! Ca se screme sa fixeze, deja fixatia din capul francesului doar publicatia asta idioata. Cu seful ei ***, care n-a inteles nimic si vrea sa dea lectii de 'umor'.
Reactia noastra n-are treaba cu individul asta si nici prea mare chiar cu publicatia ***.
Reactia indignata a noastra trebuie sa se adreseze francezului de rand, nu cu jigniri, ci ferma, doar sa ajute la a intelege ca echivalenta intre romani si tigani nu e corecta, chiar daca au fost invadati de etnia asta cu obiceiuri 'speciale'.
Iar etnia cu pricina nu este 'apreciata' ca etnie. Doar pentru ca la ei idealul de realizare este cel care pute, fura, e violent, nu munceste, nu se spala, cerseste si alte de-astea 'pozitive'...
Si de fapt care e problema...
..ca rromii umbla dupa fier vechi?
In Germania, daca ai un aragaz sau o masina de spalat de aruncat, trebuie sa le cari din casa in garaj, sa le pui in masina, sa le transporti la centrul de colectare si nici nu iei vreun ban pe ele.
In Romania, vine rromul cu furgoneta pe strada, iti cantareste fierul, iti da 20 sau 30 de bani pe kg si ai scapat de vechituri.
De ce-ar fi de condamnat aceasta situatie, atata timp cat totul este legal si permis de autoritati?
In Germania, daca ai un aragaz sau o masina de spalat de aruncat, trebuie sa le cari din casa in garaj, sa le pui in masina, sa le transporti la centrul de colectare si nici nu iei vreun ban pe ele.
In Romania, vine rromul cu furgoneta pe strada, iti cantareste fierul, iti da 20 sau 30 de bani pe kg si ai scapat de vechituri.
De ce-ar fi de condamnat aceasta situatie, atata timp cat totul este legal si permis de autoritati?
Charlie Hebdo s-a cam facut de
ca-cat.
Atat si nimic mai mult.
s-a facut demult,
dar merge inainte. Inlocuieste harul cu marlania. Se pare ca cinismul cu
ca-si siropeaza gaselnitele ii vine direct din meseria de cioclu a tatalui sau
(pe bune !)
Ba berbecilor!
Umorul si caricaturile Nu sint pentru toata lumea.V-a explicat Sora,dar
n-ati inteles nimic.Caricatura face misto de francezi si de idei
preconcepute,adica uite ba fraierilor,roamanii aia pe care-i credeati buni sa
care fiare vechi mai cistiga si Rolland Garros.Nu este obligatoriu sa le
intelegi si sa-ti placa.Este obligatoriu sa taci daca nu te duce mintea.
Eu am crescut cu Pif,Rahan si Mordillo,asa ca mai inteleg ceva.Capisci?
Eu am crescut cu Pif,Rahan si Mordillo,asa ca mai inteleg ceva.Capisci?
Pentru "Stimabilul"
jurnalist
Aici nu mai este vorba de umor! Problema este confuzia intre rrrrromi si
romani!
"stimabilul" sa se mai informeze inainte de a-i induce in eroare pe cititorii sai fideli!?!?
"stimabilul" sa se mai informeze inainte de a-i induce in eroare pe cititorii sai fideli!?!?
Despre continutul publicatiilor
umoristice...
Incercati sa cititi 2-3 articole din ,,Catavencii'' nostri, apoi veti
dobandi ( sper ! ) suficient umor, cat sa nu-l mai injurati pe domnul
Sourisseau. Suntem in 2018, secolul al XXI-lea, UE,(si) Romania. Vedeti opinia
,, carcotasului'', e bine sustinuta. Servus, ( miticilor ce suntem ! )
riss e doar un alt pavian cu
mantie, encore un vrai imb.écil
"hazliul Mircea Eliade" - probabil il confunda cu Eugen Ionesco,
ca orice analfabet cu doua clase, educat din revistele cu benzi desenate -
chiar daca riss se crede rasa superioara, "umorul" promovat de
charlie hebdo este scabros, un gen subcultural tipic trogloditilor si
cocalarilor, care starnesc doar rasul animalelor
Acum ce sa mai facem?
Daca un oarecare de la o revista de scandal a decis ca "europenii nu
au umor", cine n-aiba il baga in seama?
Asa crede el?
Sa fie sanatos!
Eliade, Cioran, Brancusi sau Ionesco si-au castigat de mult respectul francezilor.
Acest Charlie Hebdo a ajuns cunoscut prin asasinatele comise de niste cre-tini jihadisti care au omorat 12 oameni.
Daca ei considera ca merita sa mori pt niste caricaturi, e treaba lor.
Libertatea de exprimare din Paris, Londra sau Berlin nu are absolut nimic de-a face cu mentalitatea talibanilor.
E ca si cum ai da briciul pe mana unei maimute si apoi te declari indignat ca si-a taiat nasul.
Asa crede el?
Sa fie sanatos!
Eliade, Cioran, Brancusi sau Ionesco si-au castigat de mult respectul francezilor.
Acest Charlie Hebdo a ajuns cunoscut prin asasinatele comise de niste cre-tini jihadisti care au omorat 12 oameni.
Daca ei considera ca merita sa mori pt niste caricaturi, e treaba lor.
Libertatea de exprimare din Paris, Londra sau Berlin nu are absolut nimic de-a face cu mentalitatea talibanilor.
E ca si cum ai da briciul pe mana unei maimute si apoi te declari indignat ca si-a taiat nasul.
De recitit Mircea Eliade
Un indemn subtil să verificăm cat de... hazliu o fi Mircea Eliade, recitind
tot ce-a scos Humanitasul pe cand ii expunea poza cu pipa la targuri, incă
neinterzicandu-se la noi fumatul in postromanism!
si cand ii vad la tv-eu pe unii
inchizitori-occidentaloshi....
....acoperin brexitu, dar infierand bascii rebeli.....si lingand tare-tare
pina si la nisha sharli-ebdo, imi vine sa vars!......"nu ca ie invers
mai!...e doar metaforic!...n-ati inteles niik!....noroc cu noi
inchizitorii-occidentaloshi, ca va mai tinem pe calea cea "dreapta"
cu fortza!...altfel.....".....zau asa.....
Rabbi,
vreau să studiez Talmud-ul.
- Vorbești aramaică?
- Nu.
- Ebraică?
- Nu.
- Ai studiat vreodată Torah?
- Nu, Rabbi, dar am absolvit Harvard cu summa cum laude în filosofie și mi-am luat doctoratul la Yale. Aș dori să-mi completez educația cu puțin Talmud.
- Mă-ndoiesc că ești pregătit pentru Talmud. Este cea mai cuprinzătoare și adâncă dintre cărți. Dacă dorești, te voi testa în domeniul logicii iar dacă treci testul, te voi învăța Talmud-ul.
- Bine. Sunt foarte bine pregătit în domeniul logicii.
- Prima întrebare: doi spărgători coboară printr-un coș. Unul dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?
- Spărgătorul cu fața murdară.
- Greșit. Cel cu fața curată. Fii atent la logică: Spărgătorul cu fața murdară se uită la cel cu fața curată și se gândește că fața lui e curată. Cel cu fața curată se uită la cel cu fața murdară și se gândește că fața lui e murdară. Așadar, cel cu fața curată se spală.
- Foarte isteț. O altă întrebare, te rog.
- Doi spărgători coboară printr-un coș. Unul dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?
- Am stablit asta. Spărgătorul cu fața curată se spală.
- Greșit. Amândoi se spală. Fii atent la logică: Cel cu fața murdară crede că fața lui e curată. Cel cu fața curată crede că fața lui e murdară. Așadar, spărgătorul cu fața curată se spală. Când cel cu fața murdară îl vede spălându-se, își dă seama că și fața lui trebuie să fie murdară. Așadar, amândoi se spală.
- Nu m-am gândit la asta. Te rog, încă o întrebare.
- Doi spărgători coboară printr-un coș. Unul dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?
- Ei bine, știm că amândoi se spală.
- Greșit. Nici unul nu se spală. Fii atent la logică: Cel cu fața murdară crede că fața lui e curată. Cel cu fața curată crede că fața lui e murdară. Dar când cel cu fața curată nu se obosește să se spele, nici el nu se spală. Prin urmare, nici unul nu se spală.
După cum vezi, nu ești pregătit pentru Talmud.
- Rabbi, te rog, mai supune-mă unui test.
- Doi spărgători coboară printr-un coș. Unul dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?
- Nici unul!
- Greșit. Poate acum vei recunoaște de ce nici Harvard nici Yale nu te pot pregăti pentru Talmud. Spune-mi, cum este posibl ca doi bărbați să coboare prin același
- Vorbești aramaică?
- Nu.
- Ebraică?
- Nu.
- Ai studiat vreodată Torah?
- Nu, Rabbi, dar am absolvit Harvard cu summa cum laude în filosofie și mi-am luat doctoratul la Yale. Aș dori să-mi completez educația cu puțin Talmud.
- Mă-ndoiesc că ești pregătit pentru Talmud. Este cea mai cuprinzătoare și adâncă dintre cărți. Dacă dorești, te voi testa în domeniul logicii iar dacă treci testul, te voi învăța Talmud-ul.
- Bine. Sunt foarte bine pregătit în domeniul logicii.
- Prima întrebare: doi spărgători coboară printr-un coș. Unul dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?
- Spărgătorul cu fața murdară.
- Greșit. Cel cu fața curată. Fii atent la logică: Spărgătorul cu fața murdară se uită la cel cu fața curată și se gândește că fața lui e curată. Cel cu fața curată se uită la cel cu fața murdară și se gândește că fața lui e murdară. Așadar, cel cu fața curată se spală.
- Foarte isteț. O altă întrebare, te rog.
- Doi spărgători coboară printr-un coș. Unul dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?
- Am stablit asta. Spărgătorul cu fața curată se spală.
- Greșit. Amândoi se spală. Fii atent la logică: Cel cu fața murdară crede că fața lui e curată. Cel cu fața curată crede că fața lui e murdară. Așadar, spărgătorul cu fața curată se spală. Când cel cu fața murdară îl vede spălându-se, își dă seama că și fața lui trebuie să fie murdară. Așadar, amândoi se spală.
- Nu m-am gândit la asta. Te rog, încă o întrebare.
- Doi spărgători coboară printr-un coș. Unul dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?
- Ei bine, știm că amândoi se spală.
- Greșit. Nici unul nu se spală. Fii atent la logică: Cel cu fața murdară crede că fața lui e curată. Cel cu fața curată crede că fața lui e murdară. Dar când cel cu fața curată nu se obosește să se spele, nici el nu se spală. Prin urmare, nici unul nu se spală.
După cum vezi, nu ești pregătit pentru Talmud.
- Rabbi, te rog, mai supune-mă unui test.
- Doi spărgători coboară printr-un coș. Unul dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?
- Nici unul!
- Greșit. Poate acum vei recunoaște de ce nici Harvard nici Yale nu te pot pregăti pentru Talmud. Spune-mi, cum este posibl ca doi bărbați să coboare prin același
horn iar unul iese cu fața curată în
timp ce celălalt are fața murdară?
- Dar tocmai mi-ai dat patru răspunsuri contradictorii la aceeași întrebare. E imposibil!
- Dar tocmai mi-ai dat patru răspunsuri contradictorii la aceeași întrebare. E imposibil!
Iti doresc o zi frumoasa !
- Doi spărgători coboară printr-un coș. Unul dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?
- Nici unul!
- Greșit. Poate acum vei recunoaște de ce nici Harvard nici Yale nu te pot pregăti pentru Talmud. Spune-mi, cum este posibl ca doi bărbați să coboare prin același
- Doi spărgători coboară printr-un coș. Unul dintre ei iese cu fața curată, celălalt cu fața murdară. Care dintre ei își spală fața?
- Nici unul!
- Greșit. Poate acum vei recunoaște de ce nici Harvard nici Yale nu te pot pregăti pentru Talmud. Spune-mi, cum este posibl ca doi bărbați să coboare prin același
horn iar unul iese cu fața curată în
timp ce celălalt are fața murdară?
- Dar tocmai mi-ai dat patru răspunsuri contradictorii la aceeași întrebare. E imposibil!
- Dar tocmai mi-ai dat patru răspunsuri contradictorii la aceeași întrebare. E imposibil!
UNION ROMANI
God save us from the
Italian Interior Minister
Predictably. Sooner or later we knew what would
happen. We know very well the ways of Northern League of Italy. Its components
are radically racist and its ideology is traced to that of the Nazi party of Adolf Hitler. An ideology that brought
so much pain and despair to millions of people who ended up being exterminated
in the extermination camps or in the gas chambers.
And we say that we knew
that because we have already suffered in our own flesh the genocidal blows of
the Italian government when, not too long ago, under the Berlusconi government, the separatist and nationalist Northern
League took over the interior ministry of the government of coalition that
ruled Italy in 2013. The list of aggressions of these miserable racists would
be endless. One recent example, five years ago, the vice president of the
Italian Senate, and member of the extreme right-wing Northern League, Roberto Calderoli, compared Minister Cecile Kyenge, a black woman, with a
monkey. “When I see the images of Kyenge
I cannot stop thinking, although I do not say that it is, in the features of an
orangutan”.
Ten years ago, I reported
that the situation was reaching unsuspected limits in Italy. Who was then Mayor
of Treviso - a city of more than
100,000 inhabitants, capital of the province of the same name and belonging to
the Veneto region of northern Italy- , Giancarlo
Gentilini, said at a rally with thousands of people, that “Roma children
must be eliminated - does it mean to kill
them?”. This miserable man shows off to have destroyed two camps of Roma
people and boasted that in his city “there are no Roma!”. He proclaimed himself
the sheriff of Italy, and he became
famous proclaiming that against the Roma should practice “double zero
tolerance”.
Today we witness the
embarrassing spectacle offered by the current interior minister of the Italian
government, Matteo Salvini, who is
following in the footsteps of the person who held the same department in the
last coalition government of the Northern League with Berlusconi's party: Roberto Maroni (2008-2011). This racist
politician, who has been president of the rich Lombard region until March of
this year, in which he was succeeded by another member of the Northern League, Attilio Fontana, proposed to take the
fingerprints of Roma children, as was done in Nazi Germany in the years of the
pre-World War. We did not allow it and I participated in Brussels, together
with a large group of Italian Roma people, in a demonstration in front of the
Commissioner of Justice of the European Commission to denounce this horrible
disposition.
Matteo Salvini is a
dangerous racist
And it is because he has
never been worried to hiding it and not even concealing it. Unfortunately, I
have not had the opportunity to face him personally as I have on many occasions
against the racist members of the European Parliament, because when Salvini was
elected to the Strasbourg Chamber I was no longer a member. However, I just saw
a video recorded in 2009, when Salvini was member of the European Parlament,
where he appears singing in chorus with a group of Nazis. He was holding a
glass of beer while he sang: “It smells
bad, so much that even the dogs run away. It's because Neapolitans are coming
and they do not know what soap is because they have never washed”. Imagine:
if he says that about his Italian countrymen, what will he say about those who
are not?
Well, he says, and so he
asked to the President of the Republic that same year, to reserve two subway
cars in which citizens who did not belong to the European Union could not
enter. Poisoned idea that the following year defended Erminio Boso and Sergio Divina, two provincial representatives of
Trento, also of the League, giving as official reason for the request that “foreigners smell bad”. Let's not forget
that these Nazis belong to the same party as Umberto Bossi, the one who threatened to take the weapons to the
streets. “The rifles are always ready”, he
said, “we are ready. If they want
confrontations, I have three hundred thousand men always ready”.
How the Italian Roma
people live
I think I know how the
Italian Roma people live. I have been many times in this wonderful country and
I have had many meetings with its leaders and with the organizations that
defend them. And I have participated, with the Italian authorities, in meetings
in which we have tried to find ways to make possible the elimination of
prejudices and the incorporation of the Roma community to the Italian society.
It has not been easy, in the same way that it is not easy to exercise politics
in a land that someone has said that “could
work perfectly without any kind of government”. I have always said that, if
I had to live outside of Spain, Italy would be, without hesitation, the land I
would like to live on. What does not blind me to recognize that the problems
facing the Roma community throughout the country are much more serious than
those we recognize that still suffer a part of the Spanish Roma people.
The first news that shows
the presence of Roma in Italy is from the first years of 1400. Twenty-five
years later they made their appearance in Spain. Possibly they came from Greece
through the Adriatic. Not many Roma live in Italy. The latest estimates put the
population at about 180,000 people, of whom some 26,000 live in huts and
settlements that Minister Salvini wants to close. I know the “campo sosta” in Rome and in northern
Italy, especially in Milan and Florence. In this last city, I actively
collaborated with the General Prosecutor of the region who insisted on improving
the living conditions of the thousands of gypsies who had arrived in Italy,
crossing the Adriatic Sea after the bloody wars of the ex-Yugoslavia. The truth
is that between 1960 and 1967 there was a large mobilization of Roma from
Eastern Europe. It is estimated that it was a mass of almost 300,000 people who
moved, but it was in the wake of the fracture of the ex-Yugoslavia, after the
death of Marshal Tito, when some
40,000 Roma entered Italy and a similar amount in Austria.
Some studies show that 50
percent of the Roma population resident in the country are Italians of origin.
The rest are mostly from Romania and Bulgaria. These are the ones whom Minister
Salvini has told them: “Hey, the good
life is over. You can go pick up the bags”. But the racist Salvini pretends
to ignore that most of these Roma have been living in Italy for almost 50 years
and that according to Carlos Stasolla,
president of the association that serves these people, “these gypsies are more Italian than many of our fellow citizens”.
Salvini, who, in addition
to being Minister of the Interior, is vice-president of the Italian Government,
was the main promoter of the refusal to disembark in Italy of the 629
immigrants of the ship “Aquarius”. And when the ship arrived in Valencia he
celebrated it saying that, at last, Italy had ceased to be “the doormat of Europe”. Then, already
from Milan, in an act with his faithful, trying to be funny, he said he hoped
that Spain would welcome “66,629” more emigrants.
Now we live with the soul
in suspense because the hard hand of Salvini against immigration and against
the Roma people can be reflected in the fulfilment of one of the threats that
appears in his government program signed with the anti-system formation Five Stars:
remove his parents children when the authority so provides.
European Roma associations
are mobilizing to give an adequate response to this unspeakable barbarism.
Juan de Dios
Ramírez-Heredia
Lawyer and journalist
Vice President of the International Romani Union
Lawyer and journalist
Vice President of the International Romani Union
Jean Claude Larchet
Alungarea gandurilor rele
Pentru a indeparta gandul rau
care se iveste inaintea sufletului, se pot lua doua atitudini:
a)
Prima, pe care am putea-o denumi "antiretica", consta in a ingadui
gandului sa patrunda in suflet, pana la primul stadiu al insotirii, in care se
convorbeste cu el in chip nepatimas. In cadrul acestei convorbiri, omul
contrazice si combate gandul, aceasta combatere constand in a-i opune argumente
impotrivitoare, care, practic, sunt scurte texte din Sfintele Scripturi care se
corespund situatiei. Atunci omul este dator, dupa cum scrie Sfantul Macarie
Egipteanul, sa "cugete la poruncile lui Dumnezeu si pe ele sa i le dea
mintii spre lucrare. Iar aceasta pentru ca gandul cucernic prin care ne impotrivim,
ramanand in noi, sa biruiasca raul. Pilda de o asemenea purtare ne da "cel
ce a zis: (...) "Si voi raspunde celor ce ma osandesc cuvant" de
impotrivire (Ps. 118, 42). Si iarasi: "Pusu-ne-ai pe noi spre graire
impotriva vecinilor nostri" (Ps. 79, 7)". Si tot asa sfatuieste Avva
Iosif din Panefo pe unul care-l intreba ce sa faca atunci cand ii vin gandurile
rele: "Lasa-le sa intre, si te lupta cu ele"; si-si indreptateste
sfatul spunand: "De vor intra gandurile si te vei lupta cu ele, dand si
primind lovituri, mai iscusit te fac". Sfantul Isihie Sinaitul invata la
fel: "Dupa ce mintea (...) a dobandit deprinderea neincetata a razboiului
incat poate patrunde cu adevarat gandurile (...) atunci trebuie sa lase
gandurile sa vina inauntru (...), sa le vadeasca cu stiinta si sa le
doboare".
Acest fel de razboire cu
gandurile este insa rezervat celor sporiti duhovniceste, care, in convorbirea
cu ele, nu se lasa amagiti de momelile vrajmasului, nu le urmeaza si nu sunt
biruiti de el. Din aceasta pricina, Avva Iosif din Panefo, care, asa cum am
vazut mai sus, indemna pe un frate la lupta cu gandurile pe unul, pe altul il
sfatuieste: "Nu lasa nicidecum sa intre gandurile, ci indata le
taie". Iar Sfantul Ioan de Gaza scrie limpede unuia dintre fiii sai duhovnicesti:
"Cat despre impotrivirea in cuvant, ea nu e cu putinta oricarui om, ci
numai celor puternici, carora dracii li se supun. Caci daca vreunul dintre cei
neputinciosi vrea sa li se impotriveasca, dracii isi rad de el ca de unul ce
vrea sa li se impotriveasca aflandu-se sub puterea lor". Sfantul
Varsanufie, la randul sau, tot asa ii scrie unui ucenic de-al sau: "E
propriu celor desavarsiti sa lase gandul sa intre in inima lor si apoi sa-l
scoata. Tu nu lasa focul sa intre in padure, ca sa nu o arda (...). Nu te juca
cu tulburarea, caci nu vei ramane neclintit in aceasta ispita". Si
talcuind raspunsurile deosebite date de Avva Iosif de Panefo la aceeasi
intrebare, mai zice inca: "Cel ce poate sa li se impotriveasca si sa lupte
cu ele si sa nu fie biruit, sa le lase sa intre; iar cel ce e slab si nu poate,
ci stie ca se va invoi cu ele, sa le taie". Chiar daca nu ajunge sa fie
biruit, omul care nu este cu totul intarit, va iesi ranit sau intinat, asa cum
arata Sfantul
Isaac Sirul, care, de aceea, sfatuieste sa ne ferim de o astfel de lupta:
"Caci nu avem in toata vremea puterea sa ne impotrivim tuturor gandurilor
ce se ridica impotriva noastra, ca sa le oprim, ci de multe ori primim de la
ele o rana ce nu se vindeca multa vreme. Pentru ca ai potrivnici pe unii...
care te pot rani peste masura intelegerii tale. Si chiar de ii vei birui,
intinaciunea gandurilor iti murdareste cugetul si raul lor miros ramane multa vreme
in narile tale".
Faptul ca acest fel de lupta
este rezervat celor sporiti nu inseamna ca este desavarsit in sine: in afara de
riscul de a fi biruit, se ajunge si la o anumita crestere a ispitei, care, dupa
cum arata Sfantul Marcu Ascetul, este insotita de tulburare, de care cei
desavarsiti se feresc indeosebi; mai implica, de asemenea, o anumita aplecare
asupra gandului si staruire asupra lui, ceea ce indeparteaza mintea de la
deplina luare-aminte pe care o cere rugaciunea curata; in sfarsit, intr-o anumita
masura, se face voia diavolilor; de aceea Sfantul Ioan de Gaza il sfatuieste pe
un ucenic de-al sau: "Sa nu i te impotrivesti (gandului). Caci aceasta o
doresc ei (diavolii) si nu vor inceta sa te razboiasca".
De aceea, celalalt mod de
razboire - care este "taierea gandurilor" - trebuie privit ca mai
bun, asa cum, de altfel, invata si Sfintii Parinti, pentru ca este mai direct
si mai rodnic decat celalalt; Sfantul Isaac spune ca omul care se foloseste de
el, "prin aflarea cararii celei scurte, la care a ajuns, a taiat
imprastierea caii celei lungi".
b)
Acest al doilea fel de lupta, care tine de o anumita lucrare a trezviei, consta
in a nu lasa deloc gandul sa intre si a-l alunga (Parintii mai spun si: a-l
impiedica (sa intre), a-l taia, a-l taia indata, a-l taia repede, a-l lepada)
de la cea dintai ivire, adica atunci cand nu este decat o simpla ademenire.
"(Momelile diavolesti) trebuie numai sa le vedem si indata sa le taiem de
cum rasar si ne ataca (ne momesc)", invata Sfantul Isihie Sinaitul. Iar
Sfantul Filotei Sinaitul spune ca "cel ce se
impotriveste, sau nu se supune
inceputului, adica atacului, a taiat dintr-o data toate relele". Sfintii
Parinti arata limpede si in repetate randuri ca nu trebuie primita samanta
vrajmasului, si cu atat mai mult nu trebuie sa se staruie in gandul sau
nalucirea puse inainte de el. intotdeauna insa, randuiala trebuie sa fie
aceeasi: "nu lasa gandurile sa zaboveasca in suflet", dupa cum invata
Sfantul Maxim. Adica, trebuie blocat de la bun inceput mecanismul ispitirii, pe
care l-am descris mai sus. Astfel, Sfantul Isihie Sinaitul scrie: "Daca
mintea noastra e incercata si disciplinata, avand deprinderea de a se observa
si de a vedea curat si limpede nalucirile si inselaciunile amagitoare ale
diavolilor, stinge cu usurinta... sagetile aprinse ale diavolului indata ce
s-au aratat, neingaduind fanteziei patimase sa se miste deodata cu momeala si
sa modeleze cu patima gandurile noastre dupa forma ce ni s-a aratat sau sa stea
de vorba cu ea in chip prietenos, sau sa gandeasca mult la ea, sau sa-si dea
invoire cu ea". Dimpotriva, a lasa sa se puna in miscare acest mecanism
inseamna, daca nu chiar pierzarea, cel putin intrarea intr-un razboi crud care
ar fi putut fi ocolit. De aceea, Sfantul
Chiril al Ierusalimului spune: "Nu primi samanta (...) inainte de a da
floare, smulge raul din radacina, pentru ca nu cumva negrija de la inceput sa
te faca mai pe urma vrednic de secure (cf. Mt. 3, 10) si foc. incepe sa te
ingrijesti de ochii tai bolnavi la vreme, ca sa nu cauti doctorul dupa ce ai
orbit".
Potrivit
unei asemanari folosita adesea de Sfintii Parinti, daca lasi sa intre capul
sarpelui, usor va
patrunde apoi tot trupul. Astfel,
Sfantul
Ioan Casian spune: "Trebuie necontenit sa ne amintim de acea povata:
"Pazeste inima ta mai mult decat orice", si, potrivit poruncii de
capetenie a lui Dumnezeu, sa observam cu bagare de seama capul vatamator al
sarpelui (Fac. 3, 15), adica inceputul tuturor gandurilor rele, cu ajutorul
carora incearca diavolul sa se strecoare in sufletul nostru. Sa nu ingaduim sa
patrunda prin nesinchisire in inima noastra tot corpul acestui sarpe, adica
incuviintarea ademenirii, care, fara indoiala, de va fi intrat, ar ucide prin
otrava muscaturii lui mintea robita". Iar Sfantul
Grigorie de Nyssa da acest sfat: ,,Daca deci vrei sa te pazesti de
salasluirea fiarei in tine, ia aminte la capul ei, adica la prima momeala a
raului. La aceasta te indeamna ghicitura poruncii Domnului: "Aceasta iti
va zdrobi capul, iar tu ii vei intepa calcaiul" (Fac. 3, 15)". Un alt
Parinte talcuieste tot asa: "Gandurile au un singur cap (...). Daca n-ai
vazut de la inceput capul, ca sa-l scoti afara din tine, vei fi prins si amagit
de gandurile care vin in urma lui (...) Daca deci vrei sa biruiesti patimile,
ia aminte la capul gandurilor si, indata ce l-ai descoperit care este,
razboieste numai cu el". Sfantul Isihie Sinaitul da acelasi sfat: de
indata ce ai cunoscut pe cei ce intra (gandurile), "indata sa zdrobesti,
prin impotrivire, capul sarpelui".
Parintii numesc metaforic
ademenirile "capul sarpelui", dar si "intai-nascutii in pamantul
Egiptului" (Egiptul simbolizand, in limbaj duhovnicesc, multimea
patimilor), sau "pruncii Bailonului" (Babilonul inchipuind, de
asemenea, taramul patimilor locuit de diavoli). Si atunci cand indeamna ca
gandurile sa fie indata nimicite, de la ivirea lor, ei pomenesc adesea aceste
versete ale Psalmului 136 (8-9): "Fiica Babilonului, ticaloasa! Fericit
este cel ce-ti va rasplati tie fapta ta pe care ai facut-o noua. Fericit este
cel ce va apuca si va lovi pruncii tai de piatra". Iar "Piatra",
dupa talcuirea Sfintilor Parinti, este Hristos chemat in rugaciune.
BEN TODICĂ
aparuta la Sitech Craiova, ISBN 978-606-6424-0;
SITECH 2018
L-am descoperit pe Pavel cum aş găsi o maramă
maramureşană sau un costum naţional brodat şi înflorat cu tot felul de motive
locale, şi din mitologia strămoşilor noştri români. În el se aud voci ce vin de
departe, pline de dragostea şi culoarea omului aşezat de mii de ani pe aceste
pământuri. Sunt cuvinte modelate de vântul şi ploile locului, dar şi mai mult
de faptele strămoşilor noştri, în izbânzi şi înfrângeri, însă întotdeauna în
cinste şi umilitate. Ţin mult la accentul şi muzicalitatea cuvintelor sale
atinse de istoria locului. Mult mai mult adevăr se ascund în ele, decât în
textele pregătite literar ale academicilor noştri, pentru că acestea din urmă
sunt controlate de agenda stăpânirii pe când ale lui, fiind neglijate şi
batjocorite sunt intacte şi stau mai aproape de trecut, de lanţul istoriei.
Această carte este un tablou, este o sculptură din topor care ascunde în
imaginea fiecăruia dintre noi punţi spre ai noştri de departe. Prin textul lui
Pavel se vede cu adevărat prin ce trece România azi pentru că, vorba lui Blaga,
darul omului s-a născut la sat. El, în sfânta-i simplitate e sincer şi
necenzurat încă de guvernanţi, şi aşa va dăinui. Le spune pe faţă, aşa cum sunt
toate: dureri şi bucurii, frumos şi urât, lumină şi negură. În peripeţiile
sale, poţi citi felul cum sunt percepute legile ţării, în aparatul
administrativ, atât de guvern cât şi cel particular. Descoperim că trăim în
două lumi, una de la televizor şi o alta în provincie; şi mai simţim şi acel
cordon ombilical care îi leagă pe români de sute de ani din moşi strămoşi, din
tată în fiu, care nu vor să îngenuncheze. În toată această broderie ţâşnesc
steluţe ale culturii universale, ţesute cu mireasma vie a locului. Pavel e un
om foarte citit şi trecut prin viaţă, acest fapt îl iscodeşte să contribuie cu
demnitate şi multă mândrie la susţinerea stâlpului de rezistenţă a neamului, ca
om talentat şi hărăzit de Dumnezeu în a-ţi cunoaşte şi recunoaşte învăţătorii
şi, prin aceasta să devină erou alături de contribuitorii literaturii române.
Fiecare poezie a sa e un poem şi elogiu adus creatorului, aproapelui sau
pământului românesc şi limbii române, însă nu trebuie să uit valoarea
corespondenţei sale cu mine, originalitatea textelor sale prin care pulsează
plaiul natal precum licuricii prin lanul de grâu. Eu m-am hrănit cu vorbele
sale şi ca să-mi satur setea de acasă şi dorul am început să-l înghiontesc ca
să mai spuie câte ceva, şi aşa s-a ajuns la această carte pe care acum, în
final a început s-o iubească ca pe un nou fiu cu doi taţi. Îi sunt recunoscător
pentru răbdarea cu care m-a aşteptat să ies din spital ca s-o finalizăm şi s-o
înmânăm neamului nost, unde îi este locul.
THOM NIBBELIN
I have some work! I'm editing an independent feature film
called Midwest Hustler. It's set in the drag racing world. Back to what I used
to do for a living! Editing, not drag racing. lol.
Also, have a couple of online possibilities that are
promising so far. I have to submit a few things, write a couple of emails.
Hoping to become a "digital nomad" and have flexibility in where i
work. If I could have stayed in LA for one day longer... I got offéred a
full-time, one-on-one tutoring job in math and writing for $35 an hour when I
was on the bus from Chicago to Peoria. Bummer! I think i would have liked it
there. The Wisconsin Alumni group out there is as big as the small town i'm in
:-) I'm optimistic!
Still dealing with culture shock. Odd phenomenon. I don't
get it when i go to other countries...just when i return to the US.
3rd
INTERNATIONAL CONGRESS OF ANTHROPOLOGICAL AND ETHNOLOGICAL SCIENCE
MEXICO
CITY / July 29 - August 5, 1993
BETWEEN SOCIAL CANNIBALISM AND BEAUTY OF PEOPLES
Dr. George
Anca (Romania)
Within
a symbolical social cannibalism stimulated to climax by communist "class
battle" and recent "revolutions" and "putsches", the
saying always goes that people eat each other or that before one reaches god
the saints eat one. Authoanthropology (Zagreb 12th ICAES, 1988) or anthropology
of revolution (Lisbon IUAES Inter-Congress 1990) can be useful in seeing if
Baudelaire was right stating the sum of vices is the power of a people, or, as
Eminescu feared, one grazes another. Individual tragedies - from artists died
together with their works, to civil wars in television are considered in the
paper through the project "The Beauty of Peoples" as well as author's
own novels (Heresy; Parinior; White Ants; The Buddha and the Colonel; The
Buddha; Fear or the Orient).
Announcement
of the project "The Beauty of Peoples": "Planeta Radio", in
live, Romanian Radio Broadcasting, 20 July 1992. First presentation intended:
in occasion of the 58th General Conference of the International Federation of
Library Associations (IFLA), New Delhi, 30 August - 5 September 1992, and the
Birth Centenary Celebration of Dr. S.R. Ranganathan, the father of Indian
library movement; in exhibition: "Carbonized flowers". Second
presentation intended: on occasion of the 6th Congress of the International
Association of Editors for World Peace (IAEWP), Malta, November 23-28, as
"The Beauty of Peoples: Romania, India".
It was hoped that creative participants would
think and show of beauty of own people/
other peoples, the host, bigger or smaller ones, the beauty of each
people and of all may remove the inhuman conflict oriented political
propaganda. The power of beauty from the weak/the poor can challenge the
powerful/the rich. Within and beyond UNESCO World Decade for Cultural
Development and Seville Statement on Violence.
Student
Cristian Coseriu, now with Krisna Mission in Calcutta, answered with a
meditation on the subject. From the Business Centre, London City Airport, Dr.
Norman Marcus has sent a fax almost on behalf of "Creative Participants”...
(It
would help if you could let me know just what and how they should show the
"beauty" of own people/other peoples...?) How should they give
examples? Should they quote from authors, literature, should they bring along
photos, slides, etc. My idea is that if there are creative participants who are
not forewarned of your participation needs they will be encouraged by those who
have given some previous thought to your presentation.
((2)
Could you try and arrange that what happens in Delhi should be videotaped so
that it could be used as part of what you present in Malta?
(3)
A final matter. I have some slight difficulty with the English translation of
your title. Many people (even Librarians) might see "Beauty" in a
romantic yet narrow sense. Addressed to nature its meaning is clear. Addressed
to people - it is too often only applicable to physical beauty. It is not
always extended to cover intelligence, spiritual, considerate or humanitarian
attributes. It is too often only appropriate to Women (Men can be handsome -
Women can be beautiful). There is a case for ignoring this and allowing the
preconotation to show that beauty is more than skin deep. The other alternative
is to consider an alternative translation such as "The Humanity of Humans"
(I admit it does not sound as good). I am not an English scholar but I could
seek advice on this if you were to explain a little more your theme although I
believe I understand your direction which I applaud. If you were to retain the
English title "The Beauty of Peoples" - I would suggest that broader
interpretation of Beauty (and what is Beautiful) would best be explained for
some in your audience - although perhaps for English speaking Indians where the
culture and thus the language is frequently closer to more spiritual
interpretation, such explanation would not be as necessary. But in my opinion
an introduction to what is Beauty would be superfluous... (11th August 1992).
With poet Vinod Seth we have chosen to ask for poems and he wrote on special
places in Taj International his home address to be received. At that time a
call from Bucharest urged me to not meet people from a specific country and not
speak any thing against communism that they are after me and they will kill me.
A letter dated August 29, 1992, was entitled "a story accorded along short
letter-writing"
...
I have no regrets for depressing you. I have to expose a secret that has burnt
my soul and has destroyed my lovely family life. Or course it must be said that
I still love life and cherish my wife with deep respect, whilst being in the
best of time... About six to seven years ago when my wife invited to take part
in a translation conference in Delhi (India) and was assisting a dinner party
at the Laal Nahru university garden, she came to meet this... And upon getting
a rebuke from my wife calmly admired her chastity and congratulated me to be
the lucky husband to have been so fortunate as to have such a faithful wife.
But only God knows best... But in 1992
IFLA Moscow conference last year, your husband came to know another lady who is
another colleague of my wife...I have heard that he swears at communists in
conferences, and starts being eccentric in such way that only people like
herself would appreciate. But it makes me laugh. "Communists are dead and
children believe it. And if he refuses to believe he better go and ask from
chowchesko". For one to get paid by the government go and swear at those
who for better or worse have put their faith in some ideals. Hermann Hess was
right to say that: Human beings or wolves that go for other human beings.
Friedrich Nietzsche was right to say that charcoal burns and diamonds happen to
be charcoal... I here by declare that I shall only confront such abuse with
"the next time fire" if ever the need arises in Bucharest... In any
case forgive me and bless my soul. Let me shake your hand in gratitude. My
shortest and most beautiful poem is this: "Next time fire the
Bucharest".
It
wasn't time to wait for other answers to my project "The Beauty of
Peoples". I only tried to see what left that impression ten years ago by
transcribing all personal documents of that time in the novel "Fear of the
Orient" (coming after "The Buddha" written also in 1992). The
name of said lady never appears. My main paper (1) then was dealing with
poetical mind - starting from Baudelaire (my PhD thesis topic in 1974) - not
without Kalidasa's marriage symbol...
As kavyapurusha (spirit of poetry) meets
sahryavidya (appreciative criticism) making her bride in Vidarbha and creating
Vaidarbhi Aiti, the modern poetic mind travels within the temple of the nature
- correspondence/lila (play) of the heaven with the earth - Cythere, Icaria,
Lesbos, to a Limbus, a sunset, a mist mixed with rain, a Paris, a Cocagne Land,
a Capua, Parnassus. But in the island of Venus, the temple is changed in hanged
alter-ego. Like following descendita ad inferna of Ulysses, Aeneas, Jesus,
Dante, "Chaque jour vers l' Enfer nous descendons d'un pas”, and
analogically to Bhavabhuti introducing the scene of Madhava's selling flesh in
the crematory, in the course of development of Rasa of love, Baudelaire
contemplates the divine essence in the corpse of Venus. Being the
correspondence of life with the death, of spleen with the eternal ideal, the
journey never ends. Diabolical or paradisiacal, the poetic correspondences
reveal through the prayoga of the poet a self poetry as rasavada and
sarasvatyastattvam, alchemy of grief which will be transformed by Rimbaud in
alchemy of verb. Over versed poetics - like in Horace and alamkara sastra -,
among dense perfumes and, in its momentum - before the lose of paradise
-,centralized self, the poet remains the stranger, the mysterious of his first
prose poem, the lover, as in Kalidasa's 'Meghaduta', of the clouds, the going
clouds, the marvelous clouds, clouds which are imitating his life and are
thinking through the things, the clouds like the perfumes of the
"Correspondences", "ayant l'expansion des choses infinies".
I
didn't attend Malta peace congress, stopped writing novels and thought of some
social cannibalism around, still subject to that global (cube) social science
which is anthropology as seen by Lourdes Arizpe (2)...
In
spite of the fact that anthropology was created in the nineteenth century to
deal with the "other", with the orphan half of the political
dichotomies of civilized/primitive, history/ no history, we/they, and
stretching the intended assumption, of the discipline a little, that is, the
aim of explaining human nature in all societies, it can be said that anthropology
was intended to be, in fact, a global social science. Quite frequently, I now
observed, newspapers published articles on cannibalism in America (also a movie
on television, “The Green Product", with Edward G. Robinson, of Romanian
origin), in Russia (Andrei Chikatilo, "sexual cannibal"), China
(Maoists killing and eating class enemy, giving professors to be eaten by
pupils), France (painter kidnapped by a black immigrant man-eater), etc., that
is in political key (3). Starting with Columbus hearing instead of
"caribi" "cannibi", passing through New Guinea, Fiji
Island, Congo, Araguia in Mato Grosso - "you'd not be free of enemies
unless you don't eat them" - a less sensational then frightening geography
of the past seems near to be repeated (kind a manipulation? alibi to write
about internal crimes like some pupils in Cluj, beheading dead?)
Social-political
cannibalism might have been strongly symbolized by self-killing of actor Cǎlin
Nemeş, a hero of December 1989, on 12 July 1993, from the guilt, a friend
reminded, that he didn't die then. An article by Cǎlin Nemeş - "Monolog in
Romanian Night"- published in 21 December 1991, was republished in the
same newspaper, "Romania libera", on 15th July 1993...
The
assassins came, killed, then went away. The assassins weren't from other
planet, from other world. They were people like all of us.
They
were a part of Romanian people. /.../he, Lucian Matiş, and others like him,
died defending the freedom. The Romanian soldiers and officers who have fired
live robbing from the graven of heroes this freedom. And why do I wonder that
the crosses of marble in the cemetery of Heroes are broken? /.../ I believe
that the single explanation of the darkness and silence in which our people
struggles is the Night. The fact that it is Night, a winter Night, which lasts
for two years. A Night in which the assassins sleep in freedom. They sleep and
dream. With the difference that the assassins' dreams aren't like those of
other people. They embody themselves, become realities. That fore the number of
crimes, robberies, rapes grow...
He
was 33 when killing himself (apparently: and in no case took himself as
Christ), without Eucharist. The bread of life wasn't eaten for once. The
syndrome of the enemy image refixed in science(4)...
1.
Distrust (everything originating with the enemy is either bad or - if it
appears reasonable - created for dishonest reasons) 2. Placing the guilt on the
enemy (the enemy is responsible for the tension which exists and is to blame
for everything that is negative under the predominating circumstances) 3.
Negative anticipation (whatever the enemy does is intended to harm us) 4.
Identification with evil (the enemy embodies the opposite of what we are and
strive for, wants to destroy what we value most and must therefore be
destroyed) 5. Zero-sum thinking which benefits the enemy harms us and vice
versa) 6. De-individualization (anyone who belongs to a given group is
automatically our enemy 7. Refusal of empathy (we have nothing in common with
our enemy; there is no information which could divert us from our enemy
perception; human feelings and ethical criteria towards the enemy are dangerous
and ill-advised. (Kurt & Kati Spillman).
On
the way of getting American visa, the officer asked surprisingly and smilingly,
what social cannibalism is -, some folklore saying, some outcome of
revolutions, calamities, and you know that the small can eat the big?
There
wasn't time to remind some of Pastorel's (5) maxims...
The peoples are unanimous in recognizing that
digestive apparatus is the spring of biggest pleasure. Don't they manifest
their pure intellectual content before the good and the beautiful through
expressions like: "it is delicious, it is sweet, to eat it a
croquer?"
The
cocktail is communism in drink: all the classes are mixed in a close but cold
brotherhood.
The
heroism: the risking of life in view of a feast at which the doer called hero
is celebrated with food and drink.
The life: the time in which the being searches,
finds and consumes aliments.
The
madness: a state of mind in which the man doesn't know what he eats any more.
In
276 verses Eminescu's humorous poem "Antropomorfism" (1875), about
the end, the cock sultan kills out of jealousy the younger cock Don Juanlike Juan like and rituals take place in the
temple of kitchen and then in Olympus, within endless laughing and jokes, but
with no a De profundis, no a tear ...
But
hasn't he the fate of any being?
The
sorrows of one are joys to others;
The
life of many is extinguished to feed the life of many
And
the reciprocal food is the being of history.
Poor
crawfish! Alive is thrown to boil in hot wine.
How
much does he suffers - what cares the one who is not crawfish!
What
little bird cares while working a beetle?
Or
the spider which sucks the head of an emerald fly.
The
little bird takes in self the sense, the thought from a cricket
Which
she kills. His soul enriches her soul...
And
the cock which dies is born in the one who digests him,
Who
knows what sense in soul, who knows what thought in brain?
The
crawfish is the Romanian himself in Doina (1883)...
...While
Romanians one and all
Like
the crab must backwards crawl.
And
reversed is everything:
Spring
for them is no more spring,
Summer
is no longer summer,
They,
at home, the foreign comer.
From
Turnu up to Dorohoi
Does
the alien horde deploy
And
our fertile fields enjoy.
With
their rumpling trains they come
Marking
all our voices dumb,
And
our birds so much affray
That
in haste they fly away
Nothing
now but withered thorn
Does
the Christian's heart adorn
And
the smiling earth they smoother;
Forest
- good Romanian brother -
You
too bend before their tide,
And
the very spring they've dried.
Sad
is this our countryside.
Who
was sent them to these parts,
May
the dogs eat out their hearts;
May
the night their homes efface,
And
with them the shameless race.
(Translation,
Corneliu M. Popescu)
"Negative" crabs mixed with
cannibalistic fabling of book-eating ants - Rabindranath Tagore's ui poka -
made, in my 1984 novel White Ants,
room also to subconscious provisions of 1989 events, including the killing of
the dictator. Among subjects belonging to the program of International Academy
"Mihai Eminescu" in India (1977-1984), some of them I approached also
at IUAES congresses in New Delhi, Zagreb, Lisbon e.g. Theoanthropoetics;
Indo-European Figaro. Mantra/Slang in Revolutions. Songs in Shakespeare's Plays
(heard as "canibal" - Caliban: Ha, ha, ha! /.../ Let us be jocund);
Meghaduta – Love & Freedom. Cloud-Exile, Prison Poetry.
Kalidasa/Schiller/Crainic/Gyr (roots on man-eating theme); self-killed poets
before 20. Virgin immortality in genius (Anta-Raluca Buzinschi, translator
Corneliu M. Popescu died in earthquake, Ronald Gosparic, assassinated in Brăila
see his poem on eating-poet birds); eternal peace - war kaironomy in old poetry
and postmodern verse; Sanskrite myths (e.g. Vampyre Vetala) in world poetry;
poetry/ World Form. Heautontimorumenos. Goet Baudelaire/ Montale.
Tu
marches sur des morts, Beauté, dont tu te moques;
De
tes bijoux l'Horreur n'est pas le moins charmant,
Et
le Meurtre, parmi tes plus chères breloques,
Sur
ton ventre orgueilleux danse amoureusement.
(Baudelaire:
Hymne à la Beauté)
The man-eater dragon is always killed in the tales
by the Beautiful Foetus i.e. Prince-Charming. Eminescu's "Prince Charming
from the inspired my 1970 novel
Eres/Heresy which ends by a hallucinatory dinner - eating anything around then
earth, embers, clouds.
O
sacrum convivium in quo Christus sumitur!
References
(1)
L'imagination de Baudelaire. Sanskrit Correspondence. Paper at the First
International Conference on ' Literature in Translation', New Delhi, March
15-20, 1984
(2)Lourdes
Arizpe: The global cube. In: International Social Sciences Journal, November
1981, p. 599-608
(3)
Some articles: 'The cannibals today' (in Strict-secret, 10-16 February, 1993),
The cannibal of the XXth century' (in Magazin, 10 July 1993), 'Purchasing meat
from a state shop/A Moscov family was to eat flesh of man/In the meat a bullet
was found and sent to analysis following the refusal of dog to eat it' (in
Evenimentul zilei, 26 June 1993); 'During cultural revolution, the Maoists
encouraged the cannibalism!’ (in Romania libera, 22/23 May 1993), 'At Cluj a
group of rockers beheads the dead' (in Tineretul liber, 18 July 1993).
(4)Kurt
R. Spillmann & Kati Spillman: On enemy images and conflict escalation. In:
International Social Sciences Journal, February 1991, p.57-76
(5)
Al. O. Teodoreanu: From the aphorisms of Pastorel. In: Bilete de papagal, April
1928, republished in Expres Magazin, 1990's.
Noica şi utopia recunoaşterii
Marta
Petreu
În momentul cînd
a fost arestat şi implicat în „procesul Noica-Pillat“, Constantin Noica
terminase nu demult două cărţi: Anti-Goethe1 şi Povestiri
din Hegel2. Amîndouă circulaseră, din voinţa autorului, atît în
mediul editorial – de pildă, manuscrisele fuseseră încredinţate spre lectură la
espla, lui Mihai Şora, care le
dăduse şi altora –, cît şi în mediul cunoscuţilor săi. De asemenea, amîndouă
fuseseră trimise – şi prin poştă, şi prin cîte-un mesager direct – în Occident,
Noica nădăjduind că Eliade şi Cioran, prietenii şi colegii săi de generaţie, se
vor strădui să i le publice acolo.
În cartea sa despre Hegel, Noica
prezintă, limpede şi accesibil, deoarece în limbaj epic, un concept hegelian
cheie: mişcarea recunoaşterii. Este un concept care l-a fascinase şi pe un alt
om din Est, pe Kojčve – care, ajuns, în urma Primului Război Mondial şi a
revoluţiei sovietice, în Franţa, a dedicat, între 1933 şi 1939, Fenomenologiei
spiritului şi conceptului de recunoaştere serii de cursuri universitare la
École des Hautes Études3. (Nu este deloc exclus ca tînărul Noica, în anii
studiilor lui pariziene, să-l fi audiat pe Kojčve; dar nici nu e necesar,
simpla lectură a Fenomenologiei... lui Hegel fiind mai convingătoare
decît orice interpretare.)
Mişcarea recunoaşterii (sau
relaţia dintre stăpîn şi slugă) reprezintă un concept fundamental şi
fascinant4, care, vorba lui Noica, povesteşte povestea omului. Hegel a arătat
că un om (orice om), pentru a fi într-adevăr uman, pentru a fi o conştiinţă de
sine, are nevoie de un alt om, adică de recunoaşterea acestuia. Pentru că
nevoia de a fi recunoscut de celălalt o are fiecare om în parte, din situaţia
liminară, a unui individ care se iveşte în faţa altui individ, se iscă o
înfruntare (în care fiecare ins doreşte să fie recunoscut şi să se recunoască,
dar refuză să îl recunoască pe celălalt); drept urmare, înfruntarea celor doi
indivizi care stau faţă în faţă se transformă în luptă. O luptă care se poate
termina în mod fericit, la egalitate, în recunoaştere reciprocă: „Ei se
recunosc ca recunoscîndu-se reciproc“, spune Hegel; sau, dimpotrivă, una ce se
poate termina în inegalitate, într-o „recunoaştere unilaterală şi inegală“,
care dă naştere cuplului stăpîn-sclav. Observaţia importantă a lui Hegel este
că un om îşi are esenţa în celălalt, în cel ce îl confirmă; aşa că, pentru a fi
într-adevăr ce crede/simte/speră el că este, trebuie să fie confirmat/oglindit/
recunoscut de către un seamăn, iar nu de către un inferior; de către un egal,
nu de către o slugă. Tot din învăţămintele hegeliene face parte şi acela că
felul cum te porţi cu celălalt om este măsura propriei tale dimensiuni.
Conceptul acesta hegelian explică
dinamica oricăror relaţii umane: între doi indivizi, între două colectivităţi
ori între un individ şi o colectivitate. El arată de ce, într-o recunoaştere
inegală, nu e nimeni fericit sau împlinit, nici stăpînul, nici sluga:
căci stăpînul îşi primeşte recunoaşterea nu de la un egal, ci de la unul
pe care el îl socoteşte subaltern, de la slugă. Iar sclavul, la rîndul lui,
este nefericit pentru că pur şi simplu nu a obţinut confirmarea după care
tînjeşte, recunoaşterea esenţei şi a identităţii sale umane. În repovestirea
lui Noica, stăpînul sau „învingătorul“ este o conştiinţă nefericită, deoarece
„cel care recunoştea pe stăpîn era cineva pe care stăpînul nu-l recunoştea.
Adevărul şi confirmarea stăpînului, în loc să vie de la seamănul pe care-l
căutase, veneau de la robi, de la suflete moarte“5. Însă sclavul sau învinsul,
deşi nefericit, arată Noica pe urmele lui Hegel, mai are o speranţă, deoarece
în el „se trezeşte conştiinţa de sine, singura prin a cărei recunoaştere s-ar
împăca cu stăpînii“. La întrebarea: cine – dintre învingător şi învins, dintre
stăpîn şi sclav – este omul şi care dintre ei poartă omul şi umanul
mai departe?, răspunsul filosofului german, urmat îndeaproape de discipolul său
român, este că sclavul. Căci sclavul, spune frumos Noica, îşi vine în fire
prin muncă:
prin muncă îţi revii cu adevărat
în fire, ieşi din cutremur. E adevărat, munceşti pentru dorinţa şi desfătarea
altuia, deci îţi revine ca sclav relaţia secundară cu realul pe care-l
prelucrezi. [...] Tu negi lucrul nu desfiinţîndu-l ci înfiinţîndu-l,
modelîndu-l; într-un fel, te pui pe tine în lucru, te defineşti şi contempli în
el.
Munca, mai spune Noica, te „educă“ şi pe tine, cel
care munceşti, îţi dă un sens şi „te defineşte ca om, defineşte omul“.
Pentru Noica, mişcarea hegeliană a recunoaşterii –
cu sălbatica ei dialectică stăpîn-slugă, cu concluzia că stăpînul e un
„învingător“, dar unul derizoriu, în vreme ce sclavul sau robul „a luat
întîietate“ şi asupra stăpînului, şi asupra lumii – a făcut parte din arsenalul
lui de axiome, a fost o convingere intimă şi o idee uzuală prin care a ordonat
realitatea. Şi prin care s-a raportat la ea.
*
În decembrie 1958, Constantin Noica a fost arestat. Urma să
devină obiectul unei înscenări judiciare de amploare, în care au fost anchetaţi,
arestaţi şi condamnaţi o mulţime de oameni. Nevinovaţi cu toţii. Pretextul
înscenării a fost, cum se ştie, cultural: lectura unor cărţi de-ale lui Cioran
şi Eliade (Cioran, Ispita de a exista, 1956, care are texte antiromâneşti;
Eliade, La foręt interdite; Cioran, Lettre ŕ un ami lointain, eseu publicat în nrf, în 1957); apoi, scrisoarea publică
a lui Noica către Cioran, adică Răspuns unui prieten îndepărtat, precum şi alte
texte ale lui Noica, Anti-Goethe şi Povestiri din Hegel. La anchetă, Noica a dat,
drept listă a persoanelor care veniseră în contact cu aceste texte, toată
agenda sa; drept urmare, Securitatea a anchetat o mulţime de oameni, pe aproape
toţi cei care avuseseră, într-un fel sau altul, o legătură cu textele. Astăzi,
culpa incriminată sună neverosimil; la finele anilor 1950 însă, orice pretext,
oricît de străveziu, a fost suficient de consistent pentru a băga oamenii
după gratii. „Anatomia“ acestei înscenări uriaşe, în care toţi cei implicaţi au
fost în realitate nevinovaţi, a fost refăcută din documente şi mărturii de
Stelian Tănase6. Aşa cum arăta acesta, la procesul Noica-Pillat s-au dat
sentinţe care totalizează 268 de ani de puşcărie şi 183 de ani de degradare
civică. Noica a fost condamnat la pedeapsa maximă, de 25 de ani. Toţi condamnaţii
au fost eliberaţi mai repede, în cadrul liberalizării de la mijlocul anilor
1960. Noica a ieşit din închisoare în vara anului 1964, fără să fi
ispăşit toată condamnarea.
*
În treacăt, să observăm că Emil Cioran, care
a fost pretextul procesului (unul dintre ele, fireşte), nu pare să fi priceput
vreodată prin ce a trecut prietenul său, pe care l-a judecat cu o stînjenitoare
frivolitate. Cioran şi-a făcut reproşuri că i-a scris epistola fatală din 1957,
adică Scrisoarea către un prieten de departe:
Ce greşeală – să răspund la scrisorile lui Dinu.
I-am scris din milă pentru singurătatea lui, precum şi ca să-mi fac datoria de
prieten. Fără să vreau, am oferit arme împotriva lui şi am contribuit la
năpasta care l-a lovit.
În acelaşi timp, cu superficialitatea omului liber
dintr-o ţară liberă, Cioran a crezut că nici măcar detenţia nu l-a schimbat pe
Noica. Întîi de toate, s-a îndoit că memoriile de puşcărie ale lui Noica ar
prezenta vreun interes:
D[inu] vrea să-mi trimită un
manuscris în care e vorba de grozăviile pe care le-a trăit în închisorile
de-acolo. Dar aici suferinţele lui nu interesează pe nimeni: cum să
i-o spun? Acolo ar avea un sens şi un ecou, şi o valoare literară; în
Occident, nu prezintă nici măcar un interes anecdotic. – Oamenii din ţara mea
se pricep să sufere inutil şi la momentul nepotrivit,
notează, în mai 1966, cu bine-cunoscuta-i
frivolitate, Cioran. În toamna aceluiaşi an îl judecă aspru pe Noica pentru că
a colaborat la Glasul patriei, gest prin care, crede Cioran, „şi-a
distrus legenda şi a şters cu buretele şase ani de suferinţă“. Cîţiva ani mai
tîrziu, dimpotrivă, îi reproşează mental prietenului său că nu a depus mărturie
despre calvarul prin care a trecut:
Am văzut o grămadă de compatrioţi
de-ai mei care au făcut ani şi ani de închisoare. Nu aveau despre asta nici o
amintire, nici bună, nici proastă. La drept vorbind, încercarea asta n-a fost
pentru ei o încercare, de vreme ce nu i-a marcat profund. Nici o operă nu a
luat naştere din ea. C. N., filosof, nu scrie niciodată despre ea, nu face nici
o aluzie. Şase ani de puşcărie nu l-au transformat lăuntric. S-ar spune că
trecînd de la o închisoare la alta a făcut turism fără voie. Cum poate fi
explicat acest fenomen? De o psyche debilă, sau pur şi simplu de acea
pasivitate – urmare a unei robii seculare? Cred mai degrabă că trebuie
incriminat frivolul scepticism naţional, care refuză să aprofundeze, să
interiorizeze senzaţia.
Eliade, „vinovat“ în acelaşi fel precum
Cioran pentru iscarea procesului, căci romanul său, Noaptea de Sînziene, fusese
(în varianta franceză, La foręt interdite) de asemenea corp delict în anchetă,
făcea, peste ani, pomelnicul victimelor sale, justificîndu-se totodată că n-a
scris în favoarea victimelor în presa occidentală: „fiind consideraţi
«fascişti», protestele noastre, al lui Cioran şi-al meu, i-ar fi deservit: ar
fi fost interpretate ca o confirmare indirectă a «reacţionarismului» lor“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu