CON FESTA ET CANTO

Petru Cercel – Doina Boriceanu – Florin Costinescu – George Anca – Tobias Burghardt

RUGĂCIUNEA ITALIANĂ 

A LUI PETRU CERCEL

[textul original]

Potentissimo Dio del sommo, et imo,

     Tu che creasti il ciel, la terra, e’l mare,

     Gli angeli de la luce, et l’huom di limo.

Tu che nel ventre vergine incarnare

     Per noi volesti Padre omnipotente,

     Et nascere, et morire, et suscitare.

Tu che col proprio sangue veramente

     N’apristi il ciel, spogliasti il limbo, et poi

     Sathan legasti misero, et dolente.

Tu che con sante braccia aperte a noi

     Ancor ti mostri mansueto, et pio

     Per darne eterno ben ne i regni tuoi.

Ascolta, Padre, l’humil priego mio

     Che supplice, et diuoto a te nevegno,

     A te che ti sesti huom per far me Dio.

Con che ti pagherò mai Signor degno

     Di tanti beneficii a me largiti?

     Che guidardon potrò mai darti in pegno?

Stati sono i fauor certo infiniti

     C’hai dimostrati a me vil peccatore,

     Che mi gouerni ogn’hor, ogn’hor m’aiti.

Gemme non cerchi già d’alto valore,

     Nè perle oriental, nè gran tesoro,

     Che tu gli hai fatti, tutto è tuo Signore.

Tutte le cose da te fatte foro,

     Ne pono in terra i miseri mortali

     Pur una paglia attribuirsi a loro.

Tu con un uolger d’occhio, un mouer d’ali

     Reggi, et gouerni tutti gli elementi,

     I Cieli, e i regni ciechi et infernali,

Altro non cerchi da l’humane menti,

     Altra offerta non uuoi, ch’un cor sincero,

     A te inchinato, sol questo consenti

Et che tu sia riconosciuto il uero

     Dio d’Israel, colui che Faraone

     Sommerger fece furibundo, et fiero.

Opere cerchi sol perfette, et buone

     Et ch’ogni un lodi te che dentro uedi

     Con prouidenza l’altrui intentione.

Picciolo è il premio (oime) che tu ne chiedi

     Et se poco s’osserua, tu Signore

     Pur ne uuoi far d’eterna gloria heredi.

Grande è la tua bontà, troppo l’amore

     Che ne dimostri, ma di rado noi

     Lo conosciamo, qual più espresso errore

Di par ne và con la giustitia poi

     La tua misericordia, con cui Dio

     Ottimamente il tutto volger puoi,

Ma troppa e l’ignoranza el’fallo rio

     Nostro che consecrar ti contendiamo

     Un cor sincero humiliato, et pio;

Anzi (miseri noi) sempre pecchiamo

     Contra te grandemente alto monarca,

     E’n vanità quel che ne dai spendiamo.

Pria, Signor mio, che la tremenda Parca

     Rompa de gli anni mei lo stame frale

     Perdonami l’offesa che mi carca.

Et la misericordia tua sia tale

     Verso di me vil peccatore indegno

     Ch’io uiua teco in ciel sempre immortale.

Fammi, Signor, de la tua gratia degno

     Non mi punir secondo i falli miei

     C’hanno di remission passato il segno.

Pater peccaui, miserere mei,

     Infiamma il cor, lo spirto, et l’alma mia

     Et piacciati ch’io uenga, oue tu sei.

Tu che sei vita, ueritate, et via

     Fammi conoscer che quanto nel mondo

     Di bene haurò, per tua bontà sol fia.

Se felice farò, ricco, et giocondo

     Di stato, et di tesor, fa ch’in feruitio

     Tuo possa usarlo con timor profondo.

Et se stratio n’haurò, doglia, et suplitio

     Fammi con Giobbe patiente, et forte,

     Fammi sempre constante al tuo seruitio

Quel ch’a te piace, o, Re de l’alta Corte,

     A me gradisce, a me diletta ancora

     O sia benigna, o sia contraria forte,

Solo è l’intento mio seruir ogn’hora

     L’immensa maestà tua, Padre santo,

     Chi serue a te tutta la vita honora,

Et a la fin uola al Ciel con festa et canto.

[traducerea lui Al. Ciorănescu]

Stăpîne Domn pe-adînc şi pe văzduhuri,

     Tu, ce-ai făcut pămînt şi cer şi mare,

     Pe om din lut şi nevăzute duhuri;

Tu, care din fecioară întrupare

     Ai vrut să iei, Părinte preaputernic,

     Ca să-nviezi şi să ne dai iertare;

Tu, ce vărsîndu-ţi sîngele cucernic

     Ai sfărîmat a iadului tărie

     Şi l-ai legat pe diavolul nemernic;

Tu, ce-ai deschis a ta împărăţie

     Şi blînd te-arăţi şi milostiv cu mine,

     Spre-a-mi face raiul veşnică moşie;

Ascultă, Tată, ruga mea ce vine

     La tine arzătoare şi plecată,

     Tu, ce-ai fost om ca să mă-nalţi la tine.

Cum voi plăti, stăpînul meu, vreodată

     Atîtea bunuri mie hărăzite,

     Şi ce-aş putea să-ţi juruiesc răsplată?

Mă-nbelşugaşi cu daruri nesfîrşite,

     Fiind nevrednic eu, şi cu-ndurare

     M-ajuţi mereu, mă-ndrepţi din căi greşite.

Tu nu pui preţ pe-averi şi pe odoare,

     Pe perle, nici pe pietre nestemate,

     Căci tot ce e, e-al tău, Stăpîne mare.

De tine-au fost făcute-n lume toate,

     Şi omul mîrşav nici c-un pai subţire

     Să se fălească-a fi al său nu poate.

Cu o bătaie de-aripi, cu-o privire

     Chiverniseşti şi-ndrepţi orice făptură,

     Şi cerul, şi tărîmul de sub fire.

Plăcute-altfel de jertfe nu-ţi mai fură,

     Alt dar decît o inimă curată

     Şi închinată ţie cu căldură,

Şi toţi să te mărturisească, Tată,

     Drept Domn al Israelului, cel care

     L-a înecat pe Faraon odată.

Tu vrei doar fapta bună şi-nchinare.

     Şi toţi să te slujim, căci ştii în minte

     Şi-n inimă ce-ascunde fiecare.

E mică plata ce ne ceri, Părinte,

     Şi n-o-mplinim pe toată cu dreptate,

     Dar tot ne vrei moşneni ai slavei sfinte.

Prea multă dragoste şi bunătate

     Arăţi spre noi, căci cu nesocotire

     O preţuim, şi numai cu păcate

Răspundem la a ta milostivire

     Şi-al tău judeţ, cu care plin de fală

     Călăuzeşti cu bine-ntreaga fire.

Cu multă neştiinţă şi greşală

     Noi ne trudim să-ţi dăm în închinare

     O inimă plecată cu sfială,

Dar, bieţi de noi, greşim fără-ncetare

     În faţa ta, puternice-mpărate,

     Şi-ţi risipim averea-n desfătare.

Pîn’ce Ursitele ne-nduplecate

     Vor rupe-al anilor mei fir subţire,

     Îmi iartă, Doamne, grelele păcate

Şi-atât de mare ai milostivire

     Spre mine, sluga ta cea vinovată,

     Ca să trăiesc cu tine-n nemurire.

Şi fă-mă, Doamne, vrednic de răsplată,

     Nu-mi da pedeapsă după-a mele vine,

     Ce trec măsura ce-ar fi fost iertată.

Greşit-am, Tată, milă ai de mine,

     Aprinde-mi sufletul şi mă învaţă,

     Şi fă să vin alăturea de tine.

Tu, ce eşti cale, adevăr şi viaţă,

     Ştiu că tot binele ce va să-mi vie

     Mi-l va trimite sfînta ta povaţă.

Ferice de voi fi şi-n bogăţie

     De stare şi avere, dă-mi putere

     Cu spaimă mare să ţi-o-nchin tot ţie.

Iar caznă cînd avea-voi şi durere,

     Să fiu ca Iov cu straşnică răbdare

     Şi să-ţi slujesc statornic îţi voi cere.

Orice ţi-e voia, Împărate mare,

     Nespus de mult mă bucură şi-mi place,

     De-ar fi spre bine sau spre grea-ncercare.

Mi-e gîndul doar la slujba ce voi face

     Măriei Tale tot mereu, căci ţie

     Cel ce-ţi slujeşte va trăi în pace

Şi va zbura la cer cu bucurie.

DOINA  BORICEANU

Ţine-mă de mână 

ţine-mă de mână

şi nu mă lăsa să plâng,

podul palmelor ar da să mângâie o umbră,

dar nu! tu eşti, iubirea mea, aici

pe-al Zilei auros prichici,

tu eşti aici, ca şi cum mai e Un Azi

şi Azi e un Mereu.

picioarele-mi trec prin glod de lună greu,

văzduh mă încătuşează,

ochii mei au plecat în rouă,

singurătatea vremii o face amară.

nu mă lăsa de mână,

nu te-ndura de vreme,

nu întoarce capul să mai ţii în ochi o floare,

cât de cald e acum locul...

nu-i umbră, nu e soare,

e doar o amintire 

şi dorul sfâşiat, sfâşiat

care culege umbre de miresme.

FLORIN COSTINESCU

O întrebare peste lumi

Vom mai avea, cândva, unde ne-ntoarce?
o întrebare se aude peste lumi,
și nimeni nu-mi răspunde, nu-mi...
ascultă vocea. Timpul tace.

Tu om pierdut de sinele-ți pe drum
te-ntorci în peșteri cu figuri rupestre ,
cu ce izbânzi pierdute te-ncununi?
Cândva, te știu, tu năzuiai spre creste,

Cu cât mai mult te-aduni, te risipești,
sub stele ce te mint- și în cădere,
ieri te-ai născut cu aripi îngerești,
iar azi înveți- ce straniu!- cum se piere,

Oglinzile te arată-nvins, nu crezi,
întinzi spre cer o mână și implori
te părăsesc pe rând și vârste și livezi
și drumu-i lung din noapte până-n zori...

2016

GEORGE  ANCA

La Delhi

La Delhi pe iarnă moartea mi se uita în gât

ieri în centrul Bucureștiului mi s-a uitat gâtul la moarte

am revăzut-o și eu de nemaivzut o tristețe în picioare

încă nu cădeam m-au dus Nana și Nansi de colo colo

ori în care loc aș fi căzut putea fi cruce

schimbarea climei zice înfocată Mariana

anghina pulcelată pe același fond nu

e nicio problemă și nu se moare așa

dar dacă eu le-am cerut iertare și le-am spus că

le-am iubit și am călătorit împreună și

prin subteran nu puteam altfel traversa

simțind că n-o să mai pot urca de acolo

ieșisem în oraș cu 40 de grade pentru Mahabharata

MAROC PATERNELLEMENT

pourquoi allez-vous à Rome

bottines cirées Casablanca

le train ira à Marakesch

le temps est dessiné à l’envers sur la montre

non-inclinés parents au murmure du cornouiller

Dieu nous mène où bon Lui semble

des mobiles sur la musique musulmane

redevable à l’Italie comme tous les sujets de Trajane

pour rêver le repos cerisier je prends

la clé des champs le chagrin perdu pour l’indifférence

condamnable euphorie d’avant la tombe

un souvenir ou deux entre l’archipel

peut-être tu es un bateau m’emporter par là

car ici je m’emporte moi-même en blanchissant bonjour

longobardes lombardes vandales andalousites

bistritsa de bistrots s’agenouillant en orthodoxe

encore une plaie fleurissant dans une peinture

de Delacroix je dessine des équipes volantes

sur la terre de Casablanca

des nuages blancs je m’appelle Anca

………………………………………………

ceux ci lisent de moi

de droite à gauche

les lettres

non pas les mots non pas les pensées

je tourne le dos à la raison

des hommes la face vers

la prière opposée

crépuscule nuage blanc

j’ai photographié mon ombre

échappé à la patrie

je veux mourir enfant de ma mère

caille marocaine

How is joy between man and God?

            "The Ode of Joy", both Schiller's verses and Beethoven's music may surprise out of Europe, for instance as "folklore" in a program of Korean minority in China, or during the mess in any church in the world. Religious joy and human search for it are subject to some gene indicating the type of God according to inborn creed. Can indeed one change religion inherited from parents with a new one belonging to the other? Can one live down the joy of a belief with another quite different from the former? Has a man as Panait Istrate writes four lives in one? Is child Krishna in Mathura, the seducer Govinda-cowboy in Vrindavana and coachman of Arjuna in Kurukushetra war of Mahabharata one and the same god, one and the same man? The fear turns into joy especially when music and dance, poetry and drama, prayer and silent meditation, all beauty of the world energizes the happening of life and death. The joy of death is not compulsory for heroes or avatars, but an epitome of purpose of man in the world, eventually his Dasein, with Heidegger's concept.

            In fact, it is difficult enough to follow the joy on life or in a specific culture. It is like a lie in front of truth or sorrow. Or is it the truth itself in some momentary eternities of perishing being? One can die out of joy, other can enjoy death of many or few. How can be conceived the joy of a murderer? How can be compared to the joy of the victim? If everybody kills everybody while God is dead what more remains for joy? Let no human realization including self-killing seems out of joy like a black hole.

            The city of Florence is giving joy to mankind. If only its lilies will remain after Apocalypse some joy is still flourishing. Some girls are called Gioia. La Blache Ophélia flotte comme un grand lys. (Rimbaud)

            The Apocalypse has in its name the very lady author of Pralaya, Kali, mother and destroyer of the world, giver of joy.

 

TOBIAS BURGHARDT

EN AVAL, EN AMONT

Tout est comme les rivières,

une oeuvre de la pente.

                                                            Antonio Porchia

NOCTURNE DE SAN TELMO

L’accalmie anticipe quelque mort.

Nous sommes seuls à errer le long des vielles rues

et nous savons que nous ne laisserons rien.

Pourtant il y a autre chose

qui maintenant nous quitte:

la douleur, la présence, l’oubli.

Restent ces bruits pareils à des regards.

Et soudain une averse mal éclairée fouille

dans toutes les ramifications du labyrinthe.

Toute vie prolonge le rêve.

TESTAMENT D’UN CHAUFFEUR DE TAXI

Je suis né sur le siège d’un taxi, ou peu s’en faut,

à un coin de rue de l’autre côté

de l’Atlantique, sans eau dans le radiateur

ni grosse mer, où un vent de novembre

touche les lèvres fanées et danse

le tango  avec quelque page de journal,

pendant une course vers un autre quartier de l’enfance.

Chaque endroit peut être la première sortie

comme la dernière voie d’accès. Et l’instant

n’efface même pas les traces, les feuilles.

DANS LE TRAIN DE L’OUBLI

L’aveugle rêve lui aussi, quand il a des rêves,

mais il ne dort pas tout le temps, dans la journée

il garde ses rêves, et les bougies

du rêve allument le regard plus clair.

Au ralenti: le bruit de la roue sur le rail,

le secret des adieux, les arrivées

sans départ, les saluts de l’optimiste,

les caméras lentes, perte ou voies,

presque rien pour être quelque part en ne pas

errer partout à la fois dans le train.

(Trad.: Rüdiger Fischer)

GEORGE ANCA

PASAJERO

El alojado pasajero

de un horizonte sin nubes

en sueño turbio nos manda

aún un poco de consuelo

Se inclina nuestra hermana

muy casta para besarle

y el duerme incesantemente

muy casta nuestra hermana

¡Alojado pasajero!

nube cayó en horizonte

sólo nuestra hermana manda

aún un poco de consuelo.

PARINIOR

Estamos en Parinior

en días de lluevas y nubes,

en delirio nos regocijamos,

echamos fuegos por la ventana,

hondonadas tiramos enjambre

a las hocicos de podencos

lobos y conejos venturosos

¡enviamos a los antepasados!

Nuestro padre, mi madre

Surgieron para llevarnos,

ramas cuando jugaban al pecho

para madurarle largo y derecho

y en un vaho invisible

desaparecieron como fundidos.

Llevo el compas con el pie,

pues, por la noche en Parinior...

HE ENCONTRADO BAUDELAIRE

he encontrado baudelaire

en tomi, a ovid

la ciudad era cambiada

el poeta endurecedo

y la mar con orilla viudo

por andromaca llorado

y tu cisne triste

con el amplio ojo de esfinge

mejor de nuevo en roma

por las calles recitarte

cambiada es la ciudad

el poeta endurecedo

¿quién llevar bengal?

hacia la dios maya

mi alma carpático

latino en himalaya

sino donde es paris

¡qué malhereux mythe!

cambiada es la ciudad

el poeta endurecedo.

ENDELIRIOS

Escultores pájaros vigilamos

esparciendo maldición por las puertas

en oído cristianos son tamizados

nosotros llegamos del inferno

antes de los tiempos

en mármol los griegos nos cortan

*

Ninguna huella mece

el camino del costumbre

la corazón desliza

sobre la manga del hombre

del delirio estremecimiento

a India en cabrios

al sol en dorado

en colores sin lecturas

mi muro de monasterias

*

Niño de bosque sin muerte

me ves lejos a la montaña

y te acercas con vida

para cambiarnos en nubes

¡regresate en la tierra!

en nuestra casa con spirito santo

extrañas el país la ciudad

desde cuando has partido

cuentas una historia con viajes

de miles años de juventud

estrellas ancianos aparecen

del eterno bosque infantil

*

Tiempo alrededor

casa a casa

día azul

vida cortada

se besaron

lejos orientes

sin pecado

generoso con la muerte

sólo una Nirvana

obstáculo por el baile

la sombra viuda

en el orizonte

lugares conocidos

para sustituirnos

hijo a dios

sin avisarlos

*

Recordarle me doy cuenta

que corro en todas partes

traspasa el camino

hacia mi, fuera de él

no te veo, cada vez más

¡vuelvete!

¡esperame!

¡transformame en tus primeros pasos!

no te oigo

no sé tu respuesta

¡escuchame en las alas de saltamontes!

entre trapos florecidos

de la tierra

tal vez me vas a encontrar

sin vida

pediendote resucitarme

de un modo inverso

*

Hombre troyano rumano

amo a tres ojos

¡toma mi muerte y dame vida!

mi paraíso

sería aún hilo

hilo de rosa

mimale para tenerle

estirpe plateado

sería sin tormento

y sin suspiro

sería anciano

muro de espíritu de manos

de non-pueblo a pueblo

limpio aclarado

en amanecer de nieve

tomar el vigor

tengo y no quiero dar

de aqui allí

el hombre susurrado

susurrada nostalgía

*

Grito al final de vida

¡Ojala quedado sordo!

llamada será anonimato y ceniza

en completa soledad

perdido por todos los muertos

llamados en el camino

estaba bajo una estrella como yo

a una tierra como yo

*

Sion Sion y biblias escritas

en carne doina lamenta

catalolicei gratia plena

ave Maria Magdalena

después sin beber son alertos

el maíz del ceniza sería

la luz del don

juntandose en ind

Sion Sion y evangelios

en carne alma doina es

*

Fumamos dueños, boyardos bajá

sin espada en vlah

en gana de camisa

con tabaco de Alah

se abre la puerta pasa

en nuestra jaula un muchacho

buen tiempo blando vientre

cuenta y tira

*

Hago rimas en punjabi

busco a king Por

lastima de mi Gabi

mi pie es muerto

latinos basarabos

no me van a entender

pero al Hombre y a la Vieja

al Esfinge ponerme  morriña

*

Bebemos un té del Dipak

olvidando la ciencia aún en Buda

hoy contigo reconcilio

con Himalaya y garuda

cuando el diario nos despertará

para yoga en ashram

de leche y rocío

copa bebíamos nuestras figuras

*

Escribir a Noica mejor a Şora

a Eliade en diaspora

como India me dejó el pelo

de la ceniza de Alecu Ghica

ellos respondrían penosamente

con gota de la Noe

infiltrada en cuarto

esperando a Danae

mi viejos toros ¡marchad!

es la resurección no hegira

*

Cielo relampague Doladar

bosques llueve en Tibet

largo sueño en un copa

libros gotando en un cuaderno

medita el cuerpo fuego

el alma y mala suerte

cielo relampague Doladar

sueño montaña Copa

¡deja la vida! ¡deja todo!

Eminescu Eliade

Llueva cerros y cascadas

y el niño que nado

lo que mi mente no deteriora no mata

Lo que mi mente no deteriora no mata

que mentirosa es mi deterioración matada

también mañana veo dónde

y con quién no es a la mesa

o contento de la lluvia me comeré

solo a mi

arroz musica de cinc

perro mejor costilla sobre lo irónico

grandes espadas rojos sarnas

deducido de inspiraciones dao

la grande diosa no Hecate

te he contado Medeea dea

para puntear el centro

de estudios asiáticos

¡ponete trueno! ¡escapate candado!

¡Ponete trueno! ¡Escapate candado!

thai soneto soninde Duinodoininde

tao diós Durga marmóreo

temblo a Santa Sofia ¡callanse los filósofos!

monzón relampague susurra unos

tercerosmerceros Herze sin scherz verce

de desgracia vacia ¡danela a nosotro hoy!

ni siquiera las princesas no son

serían orquídeas ofrecidas

o quiza Fane Orfeus Poesarculeus

de los recuerdos aturdidos

¡largate allí!

abeja vieja caballo blanco ¡tenle bien!

VOSOTRAS ORQUIDEAS LOVIDRAGI boxeadores

vosotras orquídeas lovidragi boxeadores

me sentía mejor en conductas ayer

ni siquiera un sonrisa adios a sonethai

componer el paraíso eden

Thales thalasa en Thailanda muang

sin buscar la karma según rango

paseáis he sonreido primero

pasamos rueda esparcido escudo

merece al sin-recuerdo fruta

Ravana para coger no Irod

sino parece Mara tal vez Satan

buddha arcangel bajá capitan

los rajás volverían marg

en margen de lovidrag mástil

SI INDIA limpia y romania lista

si India limpia y Romania lista

no sería asombrado en Thailanda

nosotros solamente lengua otros con aceitunas

loco no por América si no por Asia

moralizada clima con un puño exorbo

¿cómo pasa la deformación del turno?

con el torno de la promiscuidad de recuerdos

la pronunciación sin placer analcid

he precipitado con el hecho de mal

he cambiado la veneno para tu semejanza

tal vez he acercado sin conocerte más

y me abrazas espantada