TEATRU ÎN DODII - III. HIND

George  Anca 

HIND

III. HIND

KATHA  UPANISHAD

TEATRUL  LIMBII  ROMÂNE ÎN  DELHI

FURNICI  ALBE

SARASWATI

HIND

KATHA  UPANISHAD

domnul miluiască miruie-ne pre noi nevoi-vom a prinde taina dintru scripturi ne lumineze împăcarea doamne – tihnă-odihnă-tihnă

          I

1

                             Vajasravasa lacom de cer îi dădu tot avutul un fiu Nachiketa pe nume avea (1)

precum urmărea cele daruri spre jertfă la preoţi băiatul îşi simţi mintea întru sraddha trezvită (2)

cel ce ofrandă face vaci slabe nemaiadăpându-se nemaipăscând fără lapte nefătătoare ajunge în rele locuri (3)

tată zise atunci cui mă vei da a doua a treia oară morţii te-oi da (4)

mulţimii în frunte din mulţi mai bunul mă-ndemn ce veste lui Yama trmite-se-va azi cu mine (5)

adu-ţi aminte străbunii plecaţi vezi-i pe cei ce sunt şi-or veni fiinţe grâne muritoare iarăşi veşnic răsărind-înfrăţind (6)

oaspe de foc un brahman intrând în cămin gazda îl omeneşte adu apă fecior al lui Vivasvat-soarelui-domn (7)

cel ce ţine flămând un brahman în casa-i îşi pierde speranţa şi dorul frîţia şi duhul vieţuirii

roadele jertfei şi bunelor fapte şi odraslele şi cirezile i se iau acelui nebun (8)

(Yama:)

brahmane oaspete de vază de-ai petrecut flămând trei nopţi în casa-mi mă plec dezleagă-mă şi a împlini îmi cere trei dorinţe (9)

(Nachiketa:)

sfânt Domn al morţii drept binele dintâi doresc împăcare tatălui Gautama

nemânios recunoscându-mă şi primindu-mă la întoarcerea de la tine acasă (10)

(Yama: )

prin mila-mi tatăl tău Anddalaki fiu lui Aruna te-o recunoaşte blând ca mai nainte

când întorce-te-vei somn tihnit dormind noaptea (11)

(Nachiketa:)

întru raiul svarga-loka unde nu-i spaimă tu nu eşti nici bătrâneţe nu foame

sete nici mizerii acolo afli mângâiere întru svarga-loka (12)

ştii domn al morţii de Agni cum îndrumă spre Svarga rogu-te rosteşte-mi-l pe de-a-ntregul credinţei

cum de se ţin nemuritori cei din Svarga-loka aceasta mi-e a doua voire (13)

(Yama: )

o Nachiketa rosti-ţi-voi taina lui Agni de-ndrumă spre plai de rai recunoaşte-l

spre vârful necuprinsei trancendenţe şi rostul ultim şi-n fundul inimii oricărui (14)

deplin desluşi pe Agni izvor izvodiră apoi altar de crez lemnul arderii zilnice

băiatul repteă ce-aude ci al morţii domn îi spune mai departe (15)

cu drag de-acum agni se va chema şi cu-al tău nume mahatma

mai primeşte şiragul acesta în feluri de culori şi chenare (16)

Trinachiketas trei scrieri trikarmakrit îmbie petrecerea prin naşteri şi muriri

Brahmaja atotştiutor înluminează întru sine tihna fericitoare (17)

Treinachiketa într-unul Nachiketa vieţuind se deznoadă de suferinţă

încă în trup înainte de moarte cu bucuria raiului Svarga-loka (18)

aceasta e o Nachiketa cvalea lui Agni spre svarga ce ţi-a fost a doua dorire

lume o va chema pe numele tău Nachiketa cere-mi al treilea bine acum (19)

(Nachiketa: )

e o îndoială despre cel dus de pe lumea asta mai trăieşte ori nu mai trăieşte

aceasta vreau s-o aud drept a treia plinire (20)

(Yama: )

drag Nachiketa descumpănitu-s-au înşişi zeii străbuni la taina aceasta prea greu de pătruns

mai bine tăcere cere-mi altă dorinţă a-ţi împlini (21)

(Nachiketa: )

grăieşti domn Yama de-a zeilor înşişi descumpănire la taina aceasta greu de pătruns

ci învăţător mai bun ca tine întru acestea nu se află şi n-am dorinţă mai mare de împlinit (22)

(Yama: )

copii şi nepoţi cere-mi trăitori o sută de ani cirezi elefanţi aur şi cai

moşii întinse cere-mi şi viaţă lungă ani cît ţi-e voia (23)

orice alt dar cere-mi avere viaţă pe viaţă poţi Nachiketa fi stăpân al largului pământ

bucurându-te de toate plăcerile (24)

iar şi iar cere-mi toate podoabele grele de pe-a muritorilor lume

uite răpitoare codane în car cu lăute nici un bărbat nu le ajunge ia-le îndată ţi le dărui

ci Nachiketa nu mă ispiti de suflet după moarte (25)

(Nachiketa: )

domn morţii trecătoare sunt toate acestea secătind tăria simţurilor omeneşti

se trece viaţa în clipă ţine-ţi dar caii şi carele dansul şi muzica (26)

nu satură pe om averea niciodată Yama chiar dacă în putere îţi stă să-mi dai toată bogăţia

am singur dorul dinainte-ales şi ţie rogu-mă doar pentru a sufletului înadeverire (27)

acel ce întru moarte veştejindu-se aici dedesubt află de firea necăzătoare a nemuritorilor

cum s-ar mai bucura într-o prea lungă viaţă la ce-ar mai cădea pe gânduri de plăcere frumuseţe şi amor (28)

domn al morţii cumpăneşte-mi descumpenirea oamenilor petrecerea sufletului după liberarea fără întoarcere

aceasta-i plinirea de taină şi de neînţeles eu Nachiketa cerându-ţi-o (29)

2

(Yama: )

două căi sunt una spor minţii cealaltă plăcerea simţirii neasemenea ci amândouă omul legându-l

bine-i de cel ce apucă pe drumul gândirilor bune pe când cel dedat plăcerilor cărnii îşi pierde ţinta omenească

(dinaintea insului a cădea i se aştern două neasemenea drumuri unul bun întru duh altul frupt trupesc fără mai om) (1)

tot omul e e două ori or frupt or duh preya or sreya

cel văzător de cumpănă o ia pe calea sreya cel înşelat de lume-apucă preya (2)

norocul harului te fericeşte Nachiketa părelnica ferice înfruptare de-ai lăsat

şi n-ai luat-o pe cărarea îmbuibării-n vipt de-o înglotează oamenii (3)

cel întru har ştie oarba avidya cum se desparte de văzătoarea vidya

te însetează Nachiketas de vidya cât şi-ar hălădui kama ispita (4)

cei de avidya orbi în părere amarnic zadarnic se cred cu mintea întreagă

îndură pe bâjbâite drumul precum orbul de orb îndrumat (5)

poteca plinirii-ntru har nu-i răsare împătimitului de-avere mândritor

a lui e lumea asta alta nu-i şi iar şi iar sub sabia-mi (6)

rar norocoşii a auzi călăuzirea-ntru har rari a pricepe printre cei ce aud

ferice de rostitorul vederii şi învăţăcelu-i auscultător (7)

slava de dincolo în neadevăr ar rosti-o înlumitul de sine nălucit

suflet şi suflet întru har mai ascuns ca ascunsul adeveri-va (8)

treaza-ţi vedere n-ai pregândit-o pricepe-se numai prin preaînaltă rostire

adevăr adeverind de laudă învăţăcel preaiubit Nachiketa bună-venire (9)

ştiu trecătoarea cunună a lumii fără drumnălucire spre nemişcătoarea eternitate

astfel mistuitu-m-am cunună întru focul tău Nachiketa lăuntrică bucurare în infinire (10)

tu Nachiketas ştiinţă avut-ai preafericirea a adeveri dor plin temei universului

jertfirilor noimă tărâm de laudă neînfricoşat învietor lăsat-ai tot întru viaţa harului (11)

n-auzi nu vezi celui de sus asemănare ci sufletul dintâi pe cale nesmintit înalţe-se

presus bucuriei şi durerii din trup întru nemărginit ascunsul inimii atoateţiitor (12)

cel ce aude din gură sacră petrecerea adevărului plin pricepându-l

îmbrăţişează fântâna nestinsului izvor din fericire-ţi Nachiketa (13)

(Nachiketa: )

dincolo de dharma dincolo de adharma dincolo de cauză şi efect

dincolo de ieri şi de mâine unde îţi afli a ta fire Yama (14)

(Yama: )

Veda rostitu-s-a desăvârşita fire îndurările vieţii de brahmacharya

întru adevărul adevărului rostitor întâi aum (15)

acesta este desăvârşitul Brahma acesta este desăvârşirea fără săvârşire

acesta este sat-chit-ananda-vigraha adevărul atoateîmplinitor (16)

această silabă poarta raiului este şi deschiderea porţii

această silabă este slava lui Brahma şi întruslăvirea (17)

nu naştere nu moarte mai apasă pe înslăvitul nenăscut nenăscând

suflet dintâi de pe urmă nemoartea la-a trupului strivire (18)

cel ce strivitor se crede sau se crede strivit nu crede

duhul de sine de nestrivit nestrivind na hanyate (19)

fărâma nemargine tainei de suflet ci însufleţita slavă-i mai de nepătruns deasupra şi-n inima fiinţelor toate

numai cel fără dor de mântuire şi înălţare nesmintit nevoindu-se întru haru-i petrece presus durerilor (20)

aici durează dar departe se mişcă deodată în lume şi dincolo

de el ales îl ştiu în binecuvântare întru suferinţa fiinţelor (21)

fără trup dar în trupul fiinţelor toate din zare în zare

pe lume desăvârşitul har cine-l poartă suie durerile (22)

întru harul slăvit nu scripturile poartă nici şcolirea nici ascultarea cea nesupusă

domnul alege omul binecuvântându-l cu întruchiparea-şi (23)

nedezlipitul de rele neînfrânatul cel afară de calea credinţei încrezut

n-ajunge harul oricât de învăţat s-ar numi printre predici (24)

dacă brahmanii şi kshatriya ţin credinţa şi tot mor

dacă domnul morţii chiar şi supus pieirii cine mai afle harul (25)

3

sinele sinea amândouă sălăşluie întru tainiţa inimii îndumnezeite

umbră şi lumină rostesc brahmanii încincit jertfitorii şi-ai focului Trinachiketas (1)

priveghează focul întreit-Nachiketas puntea jertfei

peste vieţuirea samsaara întru slăvit slăvitorul brahman (2)

ştii sinele-i stăpânul carului trupul carul

duhul căruţaşul mintea frâiele (3)

simţirile spune-nţeleptul la carul trupului sunt caii însimţi-drumul

sufletul întru trup dat minţii şi simţirilor culege rod făptura (4)

frână şi cumpănă minţii cine nu-şi pune

sălbatici caii simţurilor o iau razna la car (5)

necumpănitul în har necurăţia minţii în veac

nu-l fericeşte ci se tot naşte-n samsaara (6-7)

cel cumpănit întru har cu mintea curată şi inima

se desăvârşeşte şi nu s-o mai naşte nicicând (8)

cumpănitul în har vizitiu trupului înfrânând calul minţii

străbate samsaara de-ajunge ăntru slăvitul Vishnu ultim alin (9)

presus de simţuri cincimea firii şi mai presus mintea

deasupra harul iar peste toate mahaan atma sinele sufletului trnascens (10)

mahat-tattva împrejmuind născut-nenăscutul sine de suflet

ci mai presue e purusha nimic mai presus de purusha ultim alin (11)

raza harului în tot sufletul luminează pe neştiute

vederea-i lăuntrică suflet preaînţelept de-o ştie (12)

lăuntric văzătorul simţurile strângă-şi la lumina minţii

mintea îndrepte-şi la glasul harului întru singură tihnă (13)

treziţi-vă întru sine suflete luminaţi-vă la auzul petrecerii harului

rostindu-se de alt înţelept în de sine pe tăioasă potecă şi tare-a străbate (14)

presus e harul de sunet atingere formă gust miros neştirbit în vecie

neînceput-nesfârşit nălucit în mahat-tatva ci neîntrupat mântuind din ghearele morţii (15)

cel ce aude din sfinte buze ori rosteşte sufletelor însetate

această străveche poveste a lui Nachiketa la sfat cu Yama ajunge raiul Brahman (16)

cine credincios credincioşilor le rosteşte această minunată petrecere

la vremea comândului shraddha mult se învredniceşte (17)

                        II

1

harul prefăcu fiinţele spre plăcere întoarse afară nu înlăuntru privind

cum dar a-l simţi afle-l în tainiţa inimii iluminatul reîntorcându-se în sine (1)

ieşitul din minţi rătăceşte plăcerea-n mreaja morţii

clarvăzătorul nelacom de viaţă strânge nemoartea (2)

frumuseţe gust miros sunet atingere şi împreunare ştie-le

sufletul în cădere ce-i mai rămâne ultim alin de-l voiai (3)

săvârşit visul privegherea din urmă sufletul nemaiîndurerând

clarvăzătorul se împărtăşeşte întru harul atotţiitor (4)

sinele cine şi-l ştie rodind întru harul atotţiitor

mângâietorul şi scutul din tainiţa inimii nu-l mai pierde (5)

sinele suflet-răsuflet însimţind-dumnezeind rod făptuit

ci sufletul sufletului lumea săvârşeşte-desăvârşeşte (7)

focul de jertfă se-ncinge frecând două surcele femeia naşte copilul şi-l alăptează

la fel cel trezit îşi creşte crezarea peste simţuri întru har suprafiresc (8)

din el răsare soarele în el apune

dă viaţă zeilor ci nimeni nu-l petrece fie laudă lui (9)

trup pe pământ har veşnic în cer tot unul e cel de sus

din moarte-n moarte trece cine-i desparte (10)

mintea iluminată vede împreună întruparea şi harul neîntrupat

din moarte-n moarte se-mparte cine duhul întrupat desparte (11)

de-un deget purusha în tainiţa sufletului domneşte

întru har ce-a fost ce va fi cine-l află nu-l pierde laudă lui (12)

de-un deget purusha străluceşte flacără fără fum

ţine trecutul şi viitorul el acelaşi azi şi mâine laudă lui (13)

unul har luminează toate fiinţele cum una cade ploaia în vârful muntelui pe coaste

cel ce în toate nu-l vede unul cade pieirii (14)

cum apa de izvor pe apă de izvor e una

la fel sinele văzător al unui muni e seamăn harului o Gautama (15)

2

harul şi între unsprezece porţi ale trupului veşnic născut domneşte

cne astfel îl află trece durerea ferice laudă lui (1)

har veşnic atotţiitor în viu soare văzduh altar oaspete-n casă în om în zei în toate cele bune

e-n jertfire e-n cer e-n fiinţele apei pământului munţilor e totul în toate (2)

harul deget splendorii în tainiţa inimii

duh insuflării şi răsufletului zeii-l adoră (3)

sinele din trup şi din duh liberându-se

cine-l apără de nu harul sufletelor liberate (4)

nicicând muritorul nu trăieşte cu prana doar

în suflet-răsuflet ci harul lăuntric de sine poartă suflarea vie (5)

rosti-ţi-voi Gautama încă o dată suprafirescul Brahman

petrecerea sufletului după moarte (6)

necredincioşii după moarte în pîntec reintră

cum le-a fost karma şi gândul din urmă nici unul iarbă ori pom (7)

cel treaz când totul doarme dor de dor dăruind la trezire

acel adevăr în veac preacurat se cheamă Brahman cu toate lumile în sine nimeni suindu-le harul laudă lui (8)

focul în lume flăcări-flăcări schimbă după ce arde

ci harul prin fiinţe-fiinţe unul e vieţuind şi deasupra-le (9)

aerul în lume nouri-nouri schimbă după ce umple

ci harul prin fiinţe-fiinţe unul străbate vieţuind şi deasupră-le (10)

precum soarele ochiul lumii nu se spurcă de spurcăciunea din ochii noştri

astfel harul nemurdărit de lume se petrece durerilor (11)

haricul atma presus de tot şi întru toate fiinţele în felurite chipuri adeverind

cel ce-l află cu învăţătoru-i veşnic se mângâie nu şi aceia căzuţi încântării (12)

har veşnic izvor fiinţei în taina inimii fiinţelor toate

cei ce-l află nesfârşită le e mângâierea nu acei căzuţi încântului (13)

clarvăzătorul vede necuprinderea harului nesfârşit mângâietor

de peste vedere cum îl voi afla simţi revela (14)

în lumina de sine a harului nici soarele nici luna nici stelele tari nici fulgerul necum focul nu pâlpâie

ci arderea lor din har izvorât-a din har lumea toată

3

sus rădăcinile jos ramurile lumea-arbor părelnic nepieritoare

pe când Brahma nemutat mângâietor întru taină

nimeni petrecându-l nimic vieţuindu-i în afară laudă lui (1)

firea toată tresare întru harul înfricoşatul trăznet

fiinţe legiuind cel ce-l împărtăşeşte nu moare (2)

întru harul înfricoşat arde Agni luceşte Surya

fiinţează Indra Vayu al cincilea Yama domn morţii (3)

cel dintru har împărtăşit înaintea căderii din trup

mântuie-se-n locaşuri de slavă nemainăscându-se-n soartă (4)

har în suflet străveziu chip în oglindă oglindă în apă şi vis pe lumea gandharva

har plin în slavă lumină în cer pe pământ umbră (5)

cel despărţind făptură suflet nălucite a pieire

de sine întru har nu suferă nici moarte nici renaşte (6)

peste simţuri domneşte mintea peste minte trezvia

dincolo de trezvie e sufletul iar deasupra sinele harului (7)

asupra harului nenăscutul fără de chip mare purusha

cel ce întru har îl împărtăşeşte i se mântuie (8)

harul ascuns ochiului ci mintea străvezie-ntru crezul din tainiţa inimii-l împărtăşeşte

cei ce astfel vederea-şi adeveriră ajuns-au ultim alin (9)

când cele cinci simţuri şi mintea se întorc din lume

şi sinele întru har se împărtăşeşte atunci paraagati însufleţeşte (10)

întoarsă din lume simţirea intră-n yoga cea adevărată

yoginul liberat de rătăcirea minţii distruge neştirea (11)

harul nu se împărtăşeşte cu vorba cu mintea cu ochii

cum altfel dacă nu întru crezul ăncrezătorilor (12)

încrezătorul crezând vorbelor învăţătorului întru veşnic har

încrezătorul harul veşnic întru sine împărtăşeşte (13)

cel ce kama din inimă-şi taie atunci de moarte nemuritor

harul Brahma în ultim alin împărtăşeşte (14)

cel ce taie nodurile inimii se dezrobeşte de moarte

nemuritor acesta-i învăţul de căpătâi al sripturilor (15)

o sută un fir se ridică din inimă numai unul urmând

până-n creştetul soarelui duce-n nemoarte celelalte aiurea (16)

de-un deget harul nemuritor în tainiţa inimii află-l cu grijă

presus de suflet fir de munja crescut lăuntric (17)

domnul morţii încredinţându-i marele adevăr Nachiketa întru har împărtăşitu-s-a

în ultim alin cum şi cel ce acestea le aude urmându-le (18)

domul miluiască miruie-ne pre noi nevoi-vom a prinde taina dintru scripturi

ne luminează împăcarea doamne-tihnă-odihnă-shanti

TEATRUL  LIMBII  ROMÂNE ÎN  DELHI

Piesă fără text, personaje atipice, strigând un cor, abia îngăduindu-se. Decorul devine atrăgător la dărâmare. Multă muzică, ozon după ciclon sau lună după miere. Subiectul ca o revoltă studențească euro-asiatică, latino-americană și antarctico-groenlandeză. Sikhul va fi Sică, Viki rămâne așa, Vina – la fel, Vadwa apare cu numele mic de Yogindra, iar alte apariții o să le anunțe el, nu imediat, căci am partea mea de Freud și libertăți naționale.

Sică (privind harta unui litoral): Nudiști sunt?

Gheorghe: Da, de toate națiile. Se scoate și turbanul.

Arun (înfigându-se pe picioare): Alerg.

Gheorghe: Fiecare...

Arun (renunțând):  Banatul e dulce?

Gheorghe: Oamenii. (Arun își pune, melodramatic, mâna pe inimă, Sică e absent, Viki se trezește recitând).

Viki: Și dacă de cu ziuă se-ntâmplă să te văz...

Gheorghe: Desigur că la noapte...

Viki: Un tei o să visez, ah, Dana.

Gheorghe: Nu mai mergi în Iran? (Viki n-aude). Unde îți petreci luna de miere, Arun, în Goa? (niciun răspuns). Dacă tot ți-au aranjat rudele, dragă Sică, să te însori cu o fată din Canada, îți urez să fie căsătorie din dragoste – nu vrei să scrii și tu o poezie de Eminescu în scrisoarea pentru Cireșica?

Sică: Numai după ce-mi va răspunde, atunci îi scriu poezie.

Arun (și ceilalți): Unde ai cunoscut-o pe Nansi?

Gheorghe: Aici (arată munții, vag, Sinaia).

Toți: Căsătorie din dragoste?

Gheorghe: Mi-a dat o țigară după ce i-am spus că sunt poet.

Viki: Și dacă...

Gheorghe: După ce ne-am despărțit, i-am scris o scrisoare , cu poeme.

Sică: Și ea a răspuns cu poeziile ei.

Gheorghe: Erau romantice, așa că am căutat-o când m-am întors din vacanță.

(Nansi, în rochie lungă, aducând ceaiul, sau nu, amintindu-și de Șiva, seamănă cu Mireille Methieu, Gheorghe o salută din ochi, studenții schimbă două-trei priviri, încerc să introduc Groenlanda...)

Gheorghe: Ca-n Groenlanda (nimeni nu ia în seamă nimic).

Nansi: Danemarca?

Gheorghe: Thule (studenții s-au plictisit, Nansi a adus ceai.)

Arun: De ce această formalitate?

Gheorghe: Ceaiul?

Nansi: Sau Groenlanda?

*

(Gheorghe și crainicul TV, apoi Yogindra)

Film de news din lumea deocrațiilor. Și azi, studenții de ieri. Imagini în reluare – șeful studenților pocnindu-l pe rector, care sărise să ia apărarea colaboratorilor săi operați de Barnard. Mâine este Holi, trebuie să fie Holy Holi, a invitat un corespondent la forul poporului, să nu se arunce cu petrol, adevărat că a venit primăvara. Lui Sică o să-i fie confortabil turbanul la vară, ca și astă-iarnă, dar dacă îi sparge și lui careva capul – poate pe dinăuntru? oricum n-o să-l bage nimeni în seamă că e bandajat. Of, pământul n-are religie, nici aerul, cutremurul, mă Sică, mușcă dinăuntru, ciclonul și furtunile, din afară. Turbanul tău e confortabil că nici cu deștepții care au cerut – cum să nu – amânarea examenelor – astă-vară la crăciun, mâncam mere dintr-un prun – nici te-ai fi dus, să păzească Guru Nanak, eu cred că nici în Canada nu ajungi, dacă te-oi duce la Bombay, apoi partida aia din Ludhiana. Măcar să învețe și copii tăi românește și vreunul din neamul vostru o să facă nudism la Mangalia. Dar ți-am spus că nu trebuie să caute pace, e înghesuială. (Crainicul: President Nicolae Ceausescu of Romania has appealed  to Pakistan to spare the life of Mr. Bhutto, the Romanian news agency Agerpres reported today. Mr. Ceausescu sent messages to President Fazal Chaudhry and Gen. Zia-ul-Haq, Pakistan's military ruller, asking them to commute the death sentence passed on Mr. Bhutto.

Gheorghe: Îl cunoști pe Goel?

Yogindra: Îl cunosc pe Goel. Rău au făcut că au sărit la bătaie, foarte rău. Mie nu-mi place violența.

Gheorghe: O să fie pedepsiți...

Yogindra: Nu, căci vor da foc la autobuze, ca acum zece ani, eu eram copil.

Gheorghe: Mâine e Holi.

Yogindra: Mâine e Vinerea Bună.

Gheorghe: Ce înseamnă?

Yogindra: Sărbătoare mare, nu știu, e creștină.

Gheorghe: Și Holi?

Yogindra: Poimâine. Foarte rea, să nu cumva să ieșiți din casă, se aruncă cu apă colorată. Nu-mi plac festivalurile indiene, nici Diwali, nici Dushera.

Gheorghe: Ce face Vina?

Yogindra: Bine, foarte bine.

Gheorghe: Când își scoate ghipsul? (Ghipsul Groenlanda / Pinguini Zeelanda).

Yogindra: La sfârșitul lunii, noroc că s-au amânat examenele. Ashok a fost pe aici?

Gheorghe: Nu, cum e.

Yogindra: Zicea că vine. Cum să fie?

Gheorghe: Are cancer?

Yogindra: Nu se știe.

Gheorghe: Merge în Anglia pentru operație?

Yogindra: Nu, în Anglia merge pentru studii de TV, nu pentru operație, asta a fost la Bombay, i-au dat medicamente.

Gheorghe: Ia și acum, nu-i așa?

Yogindra: Da, dar a început iar sângele să-i curgă din gât.

Gheorghe: Au fost Viki, Sică și Arun pe aici.

Yogindra: Și Sică?

Gheorghe: Da.

Yogindra: Cine va fi topul?

Gheorghe: Sunt curios și eu.

Yogindra: Unul dintre noi, sau unul de-ai lor?

Gheorghe: Examenul va fi scris.

Yogindra: Dacă nu vom fi primii, vom face grevă.

Gheorghe: Veți fi, fiecare va fi. Subash voia azi să vă anulez testul la toți, fiindcă a fost el bolnav când l-ați susținut. Voi cu modelul de la rusă, ei cu cel de la poloneză – dar, prieteni, suntem la română, o mie de ani.

*

(În fond, piesa se numește Examenul / Examene? Gheorghe e, de fapt, Petre Străinu. Subiect din limba română și istorie).

Petre: Ești și nu ești, acum, regizorul, Sorine? Și dumneata, domnule Vasile, nu ești doar actor, măcar Mihai n-a venit: de-aia nu mi s-a jucat nicio piesă.

Sorin: Lasă dom'le, acum avem treabă, vine lume.

Petre: La examen, nu la teatru.

Vasile: Ideea mea este chiar teatrul nostru, nu? Joc orbul, o apuc la dreapta, din față vine un student, cine mai știe cine vine din față, aud pași bărbătești, trecuți de treizeci de ani, mă grăbesc, am cotit-o, începe scara, voi urca, omul a trecut.

Petre: Ca timpul.

Sorin: Lasă, dom'le, timpul, viața, mai bine.

Vasile: Ce viață, am urcat două trepte și lumina a început să scadă, peste încă două trepte, din fereastră o să vină altă lumină. N-o să mor niciodată, ce viață.

Sorin: Dom'le, tinerii sunt, nu-i așa, revoluționarii lui Pește, dar au venit la examene, în nici-un stil italian, nici metafizic, nea Vasile.

Petre: Pictorul David James se exprimă în sculptura lui ca Beckett.

Sorin: Beckett? Ce Beckett v-a apucat, prietenii mei scumpi și dulci, unde vă treziți, mai terminați cu orbii – iată-i reali, amicii, în roluri de controlori de examene – nu-l distribui pe director, e impotent, și m-a făcut și imbecil, sunt ani de-atunci.

Vasile (Vinei): Hello, domnișoară, pe-aici este examenul.

Vina: Mulțimesc, Sir.

Vasile: Subiectul de gramatică va fi în sanscrită?

Vina: Nu, Sir.

Vasile: În rusă?

Vina: Nu, Sir.

Vasile: În română?

Vina: Nu știu.

Vasile: Ce mai faci?

Vina: Mulțumesc, îmi pare bine, Sir.

Vasile: De ce taci când, fermecată, / Inima spre tine-ntorn?

Vina: Arun este cu asta.

Vasile: Dintre sute de catarge...

Sorin: Eu n-am nimic cu nimeni, dar fata nu-mi place, Petre, și-a și bătut apa-n piuă cu examenele.

Petre: Tu m-ai întrebat ce materie predau. Tu ce piesă pui în scenă?

Sorin: Pasărea Albastră.

Petre: Pentru că încă nu ai scenă pentru Măiastra noastră – nici studenții nu vor să accepte subiecte de-astea.

Sorin: De care?

Petre: Dante, poet italian.

Sorin: Bună piesă.

Petre: La fel: Vina, studentă indiană.

Sorin: Dar se scrie altfel.

Petre: Asta e, fantezie și poetică, fața fetei, nu fata fetei.

Sorin: Noroc că stă maestrul Vasile de vorbă cu ea de-i mai împrumută expresii.

Petre: Ale feței.

(Examen)

Petre: În ce continent este România?

Arun: În Euro-Asia.

Petre: După Bogza. Cum te numești?

Arun: Arun cel Mare.

Petre: Ce-ți place pe lumea asta?

Arun. Teatrul.

Petre: Ce-ți place să faci? Place nu place/pleis/-spațiu. Ce iubești pe lumea asta?

Arun: Să beau ceai.

Petre: Perfect, îți place ceaiul?

Arun: Da, îmi place să beau ceai.

Petre: De ce spuneai la consultație că e o formalitate ceaiul oferit de Nansi?

Arun: Mai departe, mai departe, mai încet, tot mai încet. Mihai Eminescu.

Petre: Foarte bine. Dar să nu uiți astea pentru examenul oral, acum e scrisul.

Vasile: Ce-ai adus dom'le și copii.

Vasile: Cine vrei să plângă, măștile lor? Șiva și Durga?

Petre: Nu, că se iubesc. Nici când e ciclon zeul nu-și spulberă dragostea.

Sorin: Altul, bine,  dom'le, vrei să joci în Amorul Shakuntalei?

Vasile: Kalidasa, da.

Sorin: Adică un prieten al meu, Gheorghe Anca, el n-are o Shakuntală scrisă să i-o pun eu în scenă?

Petre: Și eu am.

Vasile: Mai bine cu copii. Din ce țară ești tu, studentule Cili.

Vasile: Chile?

Petre: Ardei.

Vasile: Moș Crăciun.

Sorin: Hai, hai că piesa se numește în fond Examenul. Gheorghe ești tu, Petre, dacă vrei, iar subiectul – limba română, și istoria, de acord, maestre Vasile?

Vasile: Luăm premiu la Cântarea României.

Sorin: Uiți că am adus și copii?

Petre: Să plângă.

Sorin: Care nu spun poezii, nu cântă imnuri naționale, n-au batiste, ce vrei să facă?

*

Subash: E o atmosferă proastă.

Petre: Adică foarte bună, dar tu o strici, acum, examenul nu e bun, nu e rău, dialogul de-un an unde e?

Subash: Eu merg pe calea mea, voi și traduce o poveste românească, din engleză, în hindi.

Petre: Fiecare mergem pe calea noastră, până la examen. Ce facem? Îți plac copiii care strigă fericiți că a venit primăvara?

Subash: Mâine, până la două, nu merg autobuzele.

Petre: Azi am văzut doi morți, un hindus, îmbrăcat în oranj, un creștin în coșciug alb.

Subash (râgâind): Suntem în mâinile lui Dumnezeu, Sir.

Sorin: Ăsta va fi examen, nu papa de la Roma.

Vasile: Marin Sorescu: papă, papă, papă...

Petre: Liviu, adică live you.

Vasile: Sapă, sapă, sapă...? Adică?

Sorin: Torn, dom'le, scenă internaținală, examene străine, faptul zilei, politică, senzație, ce vise de sanskrită, ce amoruri.

Petre: Tot săracul Molière e mai bun, dar nu ține.

Petre: Are greșelile secolului său, crede că țiganii sunt egipteni.

Vasile: Parcă Ion Budai-Deleanu?

Petre: Miron Radu Paraschivescu?

Sorin: Nu este examen de literatură...

*

Petre: Suntem la Universitate.

Arun: Nu suntem la universitate.

Petre: Învățăm o limbă română.

Arun: Ca niște copii.

Petre: Dar și cu gramatică.

Arun: Fără.

Petre: Și la examen?

Arun: Ce examen?

Petre: La sfârșit.

Arun: Noi nu acceptăm examene.

Petre: De ce înveți limba asta?

Arun: Ca să mă însor cu o fată.

Petre: Scrisorile voastre și fotografiile și sentimentele sunt de acum zece ani.

Arun: Ei, și?

Petre: Nu ești modern?

Arun: Am fost romantic, în anul acela am văzut două sute de filme și i-am scris douăzeci de scrisori.

Petre: Dar ai scris și în Uganda, și în Uniunea Sovietică.

Arun: Pentru timbre.

Petre: Scrie o frază pe tablă.

Arun (scrie): După multe zile, Ashok a venit la cursuri.

Petre: Adaugă și un cuvânt frumos.

Arun: De ce?

Petre: Vine din spital, are cancer.

Arun: Și? (Scrie:) Bun-venit!

Petre: Îi urăm...

*

Sorin: Nu vreau să moară în timpul spectacolului, al examenelor, schimb textul.

Vasile: Pentru că a trecut moda cancerului în artă, sau fiindcă a apărut cea a infarctului actorilor pe scenă?

Sorin: Bietu' Nelu Bog, de ziua lui să se prăpădească – vom sugera, Vasile, vom specula textul, mi-a scris prietenul meu despre metodele ayurvedice de tratament al cancerului, dar chestiunea e că personajul tău...

Vasile: Al nostru.

Sorin: Nu se încrede în medicina tradițională.

Petre: Ba da, singura în care se încrede, în ceea ce îi privește pe alții. Dar viața... I se mărită sora.

Sorin: Să punem nunta în scenă?

Petre: Publicul neindian nu va ști ce este, iar indienii nu merg la teatru pentru așa ceva, se duc la nuntă.

Sorin: Nunta la români, nunta la zei.

Vasile: Nunta la actori.

Petre: Și i se mărită sora, el nu se abține și mai mestecă o dată Pan.

Vasile: De ce să nu mestece?

Petre: Dar ăsta e cancer.

Vasile: Panaceu. Cauzele cancerului și căile domnului sunt necunoscute. Am gustat și eu pan. Sunt dispus să joc rolul băiatului aceluia orice i s-ar întâmpla. Nu-l cunosc, nu e viață, e meserie.

Vasile: Artă, dom'le.

Petre: Creație.

Sorin: Am știut ce-o să se întâmple și când citisem numai jumătate din piesă, am știut de cântece și ambiguități – toți iau examenul, fiindcă trăiesc pentru el. Unii iubesc, de mult, o fată, alții vor să călătorească în lume, în România, alții se bucură la nunta surorii lor să trăiască pentru totdeauna...

Petre: După examen, în toamnă, Ashok se va însura.

Sorin: Dacă nu moare.

Petre: Vina va revedea Suedia.

Sorin: Dacă-și scoate Groenlanda de ghips de la piciorul stâng. Plus că ea a scris la examen că este în vârstă de 4 de ani.

Sorin: Patruzeci?

Petre: Tocmai că treizeci, dar ce poți să știi cu dublele fracturi – eu îi recomandasem cifra-cheie 20, după care folosești prepoziția de – douăzeci de ani, știi românește.

Sorin: Când eram de douăzeci de ani...

Petre: Îmi suporți și mie un monolog despre piesă?

Sorin: Tot ți-l taie comitetul de lectură.

Petre: Dimpotrivă, numai asta va rămâne sigur.

Sorin: E despre partid?

Petre: Mai mult...

Sorin: Nu așa, partidul e partid, examenul nostru – examen.

Petre: N-ai vrea să-ți spun că pentru niște studenți dintre apele mărilor și cei mai înalți munți ai pământului examenul de română este ca îndeplinirea unei sarcini pentru un secretar de partid?

Sorin: Depinde, studenții ăia nu erau prea buni.

Petre: Din cauza religiozității.

Sorin: Dar le crăpa măseaua să se îmbulzească și ei la scandal, pentru amânarea examenelor.

Petre: Vrei să-ți spun tot eu că avem un nemaipomenit de mare defect general, dacă e pe-așa, că erau altfel, cu totul altfel parcă, decât suntem noi învățați să fie studenții.

Sorin: Nu și secretarii de partid.

Petre: Cei din spectacolele voastre, puși în roluri pentru aprobări.

Sorin: Sunt și eroi pozitivi.

Petre: Nu asta e problema.

Sorin: Dar punctajul la examen?

Petre: Monolog de realitate, dacă vrei. Nu de transfigurare. La ce-am discuta inima și patria? Amorul Shakuntalei este mai de preț pentru patrie decât îngenuncherea de lună plină pe pământul ei de apă.

Sorin: Lucrează până mâine monologul ăsta și-l vedem împreună.

Petre: După spectacol.

Sorin: După examen.

*

Petre: Care e viața ta?

Sică: Nu știu.

Petre: De când e India?

Raju: Alte țări nici nu existau. Eu sunt arian. Pot să lupt (însă și) pentru România, dacă vreun dușman se leagă de viața ei.

Petre: Cum ți se pare româna?

Viki: Frumoasă.

Petre: Nu românca, limba română.

Viki: Frumoasă.

Petre: Nu românica, românca.

Viki: Românca mea, ești așa de frumoasă. Nu pot dormi noaptea de dorul tău. Inima mea e-a ta.

Petre: Bun.

Viki: Cel mai bun. Tata e la facultate. Unde e fotografia?

Petre: Am pierdut-o.

Viki: Mergem în Grădina Moghulă.

Petre: Dacă o fi timp.

Sică: E ultima zi, mergem, mergem.

Petre: Conjugă.

Ashok: Merge.

Petre: Persoana I, a ta.

Asok: Merg„e”.

Petre: Știu că îl scrii românește, dar îl citești indienește, îl scrii cauciuc și-l citești gutapercă, știu că merge, dar trebuie să mergi, eu nu-s gramatician generativ, aș vrea, dar nici măcar cei ce se întorc poeți matematici de peste alte oceane nu vor fi chiar așa de durabili, poate că merg, merg, ei, mergi tu, merg eu, conjugarea a treia, lumea a treia, n-are nicio importanță, toate genurile merg la fiecare clasă cu trenul, sunt în fiece partid, în bancuri și epopei. Trebuie mers, la persoana convenită, măcar, în dans Kathakali.

Asok: Kathak.

Petre: Tha-dhin-dhin-dha.

Ashok: Foarte bine.

Petre: Mă trădează dansurile copiei și patriei mele, eu nu le pot trăda, ființele sunt născute asemeni luminii. Pași de dans din Sikim.

Ashok. Sikim merge.

Petre: Și mai, dar la prezentul examen nu s-a putut, încă nu, măiastra, Garuda mea, a bătrânului și a lui Vasile.

Vina: Sir, asta e foarte greu, nu ne descurcăm, probele sunt ușoare, dar noi nu am avut timp pentru literatură, examenul e de gramatică, la rusă am învățat fiecare terminație, la fiecare persoană, la prima, la a doua, la a treia.

Petre: În română, la persoana întâi, nu terminația e cel mai important lucru.

Subash: La poloneză nu ni s-a cerut așa ceva.

Petre: Voi să nu vă cereți cine știe ce, ce vi s-a cerut la alte examene, n-am avansat mult, eu vorbesc eu aud, voi o rupeți câte un pic, mă bucur pentru mine odată cu voi – desenați, la festivaluri, svastika pe nisip, cea sanskrită, prea tineri și prea departe spre a fi auzit despre hitlerism – spuneți țară comunistă cu un fel de teamă religioasă, dar țara românilor vă atrage ca o iubire atât de posibilă. Examenul s-a amânat mai ales pentru sărbători. Asta e – multe sărbători, de ce nu? Multe adjective. Turbanul lui Sică și pletele lui Yogindra, turneele lui Arun din Kashmir în Basarabia, traducerea căscată a cadavrului european de Subash ori cancerul tradus al lui Ashok, Vina disputând, acum sau niciodată, topul, cei lăsați în business ori griji mai mari și reîntorși la examen – poate sunt fericit, poate. Mă gândesc la fericirea examenului din patrie, la ce se cere în patria mea – eu nu-mi cer decât patria din mine, iar vouă vă debitez, pe fragmente, un monolog real, sincer ca sângele.

Ashok: Trebuie să părăsesc examenul... Sânge...

Petre: Vom merge împreună – doar ați cerut amânarea – și nu voi l-ați pocnit pe rector – voiați doar să mai faceți niște exerciții.

*

Sorin: Finalul nu există.

Petre: Nu-ți plac simfoniile neterminate?

Sorin: Îmi plac și cântecele lui Tagore. Ce zici, Vasile?

Vasile: Nu găsesc un rol prea lung, dar rămân la canceros. N-aveți decât să-i schimbați maladia. Simplu, o boală de sânge.

Sorin: Leucemie?

Vasile: Patriotism.

Petre: Asta e o sănătate de sânge.

Sorin: Nu numai de sânge, și de idealuri.

Petre: Ajungem iar la monologul partidului.

Sorin: E dialogul nostru.

Petre: E un cor, ca și examenul copiilor acelora dragi.

Vasile: E loc pentru roluri, dar de personalități, în mijlocul unor oameni strânși pe mierea aceleiași idei.

Petre: Te interesează examenul?

Vasile: Nu-mi prea dau seamă dacă are ceva de spus pe scenă, dacă nu e didactic și rolul, ca și toată povestea.

Sorin: Gata, păziți-vă pielea. Și situațiile, începe distracția. Pantomima copiilor: Alexandra, trei culori cunoști tu, eu tot trei, Tulsi tot trei, zeii din a doua generație, adolescenții, la nud, cine are obrazul, baletul geografic, ultimele generații, muzică de cimpoaie, țambale de cabinet, un carambol de stradă, nu peste...

Vasile: Unde e Sorin? L-a dumicat marșul, vai de capul lui, nu și-a luat medicamentul, soarta lui Boris Vian, acum ce ne facem, ce ne facem?

Petre: E rândul nostru.

Vasile: Ideea teatrului pe ziua de azi a fost a lui. Subiectul e al tău – examenul.

Petre: Încercăm fără regie, din nou.

Vasile: A fost și fără subiect drama asta nenorocită. Doctorii nu l-au salvat. Parcă aveau vreun interes...

Petre: N-au putere.

Vasile: Cancerul are.

Petre: Nu e nevoie chiar de cancer, și un spectacol bun te poate ucide.

Vasile: Cum adică bun?

Petre: O mănăstire.

Vasile: Prima oară când nu-mi dorisem un rol, dar pentru că, tot prima oară, regizorul insistase.

Petre: Trebuie să-i joci rolul.

Vasile: Dar nu știu mai nimic despre el, a avut ideea asta, a avut și altele, nu i-a mers.

Petre: Dar acum...

Vasile: Vezi tu, în artă moartea e banală, ca un examen de sfârșit de an. O tensiune foarte sedentară. Când un regizor are ideea morții, se sinucide, s-a dus, într-adevăr, fără regie, vreun prieten actor trebuie să-l plângă, numai că eu mă învățasem cu gândul de a fi examinator – ce să examinez acum – eu sunt examinator de română contemporană. Înșiși studenții au printre ei un om în situația prietenului meu. Nici nu știu ce să mai cred – măcar să fi repetat ca lumea înainte, murea la repetiție, bietul regizor, și fie se renunța la poveste, fie altcineva, cu mici schimbări, reduceri și adaosuri, relua drama.

Petre: Tragedia veche, pasiunea întregii vieți a prietenului nostru – n-avem decât s-o regăsim în analele conflictelor, să renunțăm la impotența colectivă în materie de subiecte. Propune, până mâine, un subiect demn de Machbeth sau de Țepeș, dă-ți poalele peste cap și faci gloria actorilor, mai ceva ca Emil Botta, ca poetul: monologistul. Poți încerca versuri în dodii, statui și femei. Totul e liber în fața morții unui prieten – poate, petrecută în teatru, să învie în dosul cortinei, nu moartea, prietenul, regizorul, dușmanul regizor, viul nemort.

Țepeș: Adu-l la mine.

Vasile: N-a făcut nimic, e mort.

Țepeș: Și eu sunt.

Vasile: Eu nu sunt.

Țepeș: Tocmai de-aia trebuie să-l aduci tu.

Vasile: Și n-o să mai fiu?

Țepeș: Experimentează.

Vasile: Pâinea mea scena.

Țepeș: Îți dorești rolul meu?

Vasile: Pe scenă, de ce nu? Că eu n-am să ajung nici sat în Bărăgan. Căci și istoria, astă, Doamne, ce este? Toți ne isprăvim în ea și râurile ce curg în mări ne limpezesc cu lună mâncată de demoni și vârcolaci. Cum tresare Măria Ta, noi actorii te jucăm, în ultimele versiuni, cum ne-am juca și pe noi înainte de toți vecii. Acum ai ajuns teorie. Te povestesc la examen și studenții indieni și ruși și evrei.

Țepeș: Într-adevăr?

Vasile: Așa am auzit, dar nu-mi închipui cum or fi traducând țeapa.

Țepeș: De ce s-o traducă?

Vasile: Cumva trebuie tradus fiecare trecut. Protestul tinereții împotriva bătrâneții și invers, cine și cum să-l pedepsească, într-una alte boambe, alte apărări – de câte ori n-am jucat roluri de soldați sătui de războaie și de burtă goală.

Țepeș: Ai și tu necazurile tale...

Vasile: Mi-a murit prietenul cel mai bun, o să mă împac într-un târziu și voi veni la tine la Snagov de tot.

Țepeș: Crezi că mă iubește cineva?

Vasile: Actorii care-ți joacă rolul.

Țepeș: Eu nu mă iubesc, parcă mă împiedic de o țeapă nepedepsitoare – oare pentru mine însumi?

Vasile: Ți-a trecut vremea, stăpâne, asta mergea la 33 de ani, nu spre bătrânețe.

Țepeș: Nu să mă trag în țeapă, pruncule, să le fie actorilor.

Vasile: Actorii nu mai învață atât de multe lucruri, ne-am atomizat. Poate nici tu n-ai mai ști să tragi în țeapă și pe cine.

Țepeș (Drakula cel Bun): De ce nu mă lași tu în pace?

Vasile: Pentru că te iubește cineva, cineva are nevoie de tine, se bucură de istoria ta, tu ești istoria lui. Chiar piesa aceasta ce poate fi în fața globului terestru sau a unui ecran, în timp ce în fața ta – Tatăl lui Hamlet  și Dracu, tatăl tău, împreună, nu pot inspira o mai înaltă rugă.

Țepeș: Ce să mă rogi?

Vasile: Vine vorba, teatrul poate fi rugăciune, în munca mea m-am rugat puțin, în viață...

Țepeș: Te obsedează viața

Vasile: În zbor. Dansul și spada. Pericolul nu mă mai sperie. Voi muri în aceeași regie, nimeni nu mă va opri să nu mai fiu, să mi te apropii. Am trecut pragurile și ele mi-au învățat stepul, de-acum mă așteaptă ispășirea unui examen nedat, mă așteaptă ai mei în sală ori acasă, de nu s-ar fi îmbolnăvit, de nu s-ar fi întâmplat ceva rău, ca o calomnie.

Țepeș: Iar te obsedează.

Vasile: Tu m-ai obsedat când eram la armată, unul învăța ghitara, altul suicidul, eu te deprindeam pe tine din patima unui jidov.

Țepeș: N-am tras nici unul în țeapă.

Vasile: Și a unui țigan, patima.

Țepeș: Cum o să pătimească lumea de mine.

Vasile: Apoi te-m visat când cădeam de oboseală după concursuri și iar concursuri.

Țepeș: Istorice?

Vasile: Eu nu știu istorie.

Țepeș: Nici pe mine nu mă știi.

Vasile: Ești subiect de examen.

Țepeș: La istorie?

Vasile: La română.

Țepeș: Și la teatru?

Vasile: Și la spital.

Țepeș: Te obsedează examenul.

Vasile: La nebuni, Măria Ta, mulți se dau Țepeș, nu numai Napoleon.

Țepeș: Așoka nu se dau?

Vasile: Și Burebista, ăsta e avantajul istoriei, al aniversărilor. Iar noi, actorii, jucăm rolurile cele mai importante de pe scenele lumii, ca și nebunii de prin clinicile psihiatrice, ca și morții din mănăstiri și cimitire, din scrumurile și apele numărului infinit. Eu am mai trăit într-un timp și-un nume poate mai apropiat ție întrupând o știință soră. Viețuiam după pulsul sângelui, în anotimuri dăinuind natura mamă fără cicloane, cu examene firești, ca botezul și ispășirea, viețuiam fără patimă, întreg, neobsedat, fără gânduri, nici prietenii nu mi se născuseră, nici dușmanii nu-mi piereau de moarte naturală, mi se întâmpla să întâlnesc într-un pustiu o pasăre împiedicată de răni.

*

„Vino cu mine, privește spre drumul cel mai ușor de deasupra pământului, și palmele mele te-or purta purtându-mă tu astfel și pe mine în zborul lor spre liman – prin pământ, adânc, printre nisipuri cădeau ochii păsării, - n-o să ne îngroape dunele deșerturilor precreștine, sfânt porumbel de duh – mă chemi și sufletul meu e tot în tine și glasul meu e al tău prin văzduhul catacombelor răsună”.

„Viu copac înlănțuind la ceruri o scară din rădăcini de rădăcini și neam de neam și os împărătesc vin la tine cu o pasăre ce-mi e religie și lumină adăpostește-ne de zodiile rele cu o poveste de fume de primăvară înflorind bolta cerului și devorând umbrele dragonilor, împinge-ne cu sevele tale în curgerea în sus de jertfă, până la golul ce nu l-om mai trece decât prin moarte”.

„Am ajuns, vârf de munte, îmbrățișați cu păsări, rădăcini de poame din foamea pustnicilor, tu ca un înțelept ascuns în nori, eu catapultat în singurătatea ta de o mașină a timpului și a Carpatului, nimeni nu ne clatină somnul de veci, căci înfipți în nemărgimire completăm nemișcata zare, de la un car de vreme, fără noi parcă nimic n-ar mai fi posibil, am trecut prin multe dar acum toate trec prin noi, vin apele cele mai limpezi din lume să prindă veste de începutul perpetuu al ființelor și morților noștri. Piatra ta îmi ține de moarte, gloria ta învie, ca pe un alt George Everest și Americo Vespucci - numele mare pentru munte, numele mic pentru continent, ce gramatică știam odată, a pământului, pe când aer azi îmi văd memoria ca un ochi cu albeață, dar păsările pe cale mă mântuie cu zborul”

 „Teatrul e gol de mult. N-am avut noroc. Conștiința nu ajunge. Am făcut exces de ea. Mai bine n-o luam în serios. Am vibrat la revoltele de la mii de kilometri, la exploziile din soare? Oare nu e și ăsta un conformism? M-am întors la voievodul Țepeș, în aceeași seară de conștiință, amurg de gânduri dăruite abstracțiunii. Vreau să-mi inventez un dușman și nu pot – cei reali nu mă mai bagă în seamă, chiar dacă știu că am căpătat forța zeilor, invincibilitatea neantului. Este efectul confundării mele cu un plafon după altul, transformării în mozaicuri și roluri aglomerate, ca Palatul decorului. Îmi pare bine că am cunoscut un regizor o viață întreagă, și grație lui, am zburat, viața se sfârșește, el nu mai este, eu s-ar putea să fiu nemuritor și această noutate mă înspăimântă. Emil Botta a făcut tot posibilul să moară și a reușit. Mie mi-e imposibil. Atâtea felinare ce nu se mai aprind și eu ard în eternitate, zadarnic, neadmis printre luceferi. Lumea e inteligentă sau literară, acum aici, acum dincolo, soluția e dincolo de lupte, răpiri, amnistii, pe când așa, umbra timpului, căzută din persoana unui om cinstit, necunoscut sieși, doar Sorin îmi dădea ceva de înțeles, dar înainte de a mă fi dumirit, el sfârtecat de șuvoiul bătăliei la care regiza, Țepeș m-a lăsat în plata domnului, nici nu știu la ce trebuia să mă duc la el și-am rătăcit la curți de regi fără umor, în dreapta și-n stânga, risipindu-mă ca energie, nu și ca virtualitate, eu să nu fiu abia îmi consacru colosala existență. Fiul meu n-a prins nimic de veste – ce discret să mă creadă dormind în camera alăturată – el știe că spectacolul s-a sfârșit – la început, Sorin voise să-l și roage să facă parte la mima copiilor, dar și-a schimbat gândul. Fiul meu nu mă continuă, eu îl continui pe el. Timpul nu merge, verbul se conjugă formal, pentru examene. Scrisorile se scriu pentru poștași. Regizorii mor pentru teatru. Teatrul moare. Actorul supraviețuiește. Eu, cel puțin. Trapezist fosforescent în întuneric. Gândac în cavoul universului, recitare de poeme în alfabet nedescifrat. Rege al hârtoapelor și avatarurilor sufletești. Mi-e rău – mă bucur – degeaba, nu mai sunt tânăr, fiecare vârstă cu yoga ei, alt samadhi, am uitat de vremea fericită a examenelor, a euthanasiei și invaziillor izraelite. Dom'le, mă obsedează viața. Singur, n-am niciun haz. Am în cap toate creațiile geniilor – ei le-au dat drumul, eu le-am prins – am rămas singur – oriîncotro le-aș arunca mi s-ar întoarce-bumerang în vechiul teatru”

*

Iluzia, iluzia binelui (v. 13.3. 78)

*

Jud: Ești lber, acuzațiile s-au dovedit nefondate, altfel te-am mai reține.

Vasile: A spus cineva că am talent?

Jud: Doctorul a constatat cauza exactă a morții regizorului. Ești scos din cauză.

Vasile: Crezi? Dacă erai mai inteligent sau măcar mai cumsecade, îmi înțelegeai rândul și mă condamnai ca pe ceilalți gangsteri, pentru crimă.

Jud:Nu există crimă în piesa de mai sus.

*

Vasile (schiță de decor). O țară cu uși și ferestre. Clanțe de piatră, acoperiș de nori albi. Sunt infinit înăuntrul ei, cu cât curg mai departe, cu cât copilăria plutește mai mult încâlcindu-se în mătasea broaștei astăzi îngropată în lingura pământului și a lingurarilor.

*

Vasile, regizor secund. Totul de la început.

Gita

Noul Testament

Coran

*

Vasile: (Savu putea să recunoască de la început – i-o fi fost frică tocmai lui? O regie religioasă atrage publicul. Plus că e politic – politica lui Gandhi, să zicem. Și nici nu schimbăm nimic. Nicio senzație. Vreo femeie a la rusoaica lui Gib, vreun metec din Sorbul – să nu fie nici teatru politic, nici teatru de cultură, nu doar. Copiii cu măști indiene, cântați Gita mai cu suflet; bucureștenii – povestea lui Ismail și a mamei sale Agara; tătarii din Albești – aceeași poveste din Coranul lui Cantemir. Pe rând, pe rând.)

 Eu voi juca pe Savu. Cine va fi orbul, cine examinatorul? O, fețe noi. Măști, vopsele. Piesa a fost scrisă special pentru trupa noastră – autorul i-a dat-o regizorului și amândoi lipsesc, unul îmi pare că e pe moarte.

Savu: Aom! Yehova! Allah!

Vasile: Savule, să mă ierți. N-am crezut în tine viu, cred în tine mort, descurcă spectacolul, eu o să merg pe la spital.

Savu: Acum vreau să joc, atâta tot. Numai pentru asta poți învia imediat, la fel, cu un organ mai puțin – eu nu mai sunt regizor.

Vasile: Vrei să fii examinator?

Savu: Dar repede.

Vasile: Băieții sunt aci, puțin vopsiți, că e după sfânta Holika, au stat la focul așezat pe zvastika lordului Ganesh, până la ziuă, când au început să împrăștie cu vopsele și ape, de te-ai iscat și tu în acest joc simplu, aiuritor.

Savu: Eu mă grăbesc.

Sică: Sunt grăbit. Dați-mi voie să vă pun puțin roșu.

Savu: De unde ești?

Arun: Din nord.

Savu: Trecut. Altul.

Vina: Alta.

Savu: Corectă. Ce culoare ți-e vopseaua?

Vina: Suedeză.

Ce e Om(ul)?

Vina: Munte românesc.

Savu: Tu cine ești?

Vina: O studentă din India.

Savu: Frați ai?

Vina: Trei, unul e în România, unul în Egipt și unul e pe drum.

Savu: Se întoarce  la Holi?

Vina: Festivalul alergărilor și întoarcerilor nu există – mi-ar plăcea și mie, m-aș întoarce în Suedia, acolo îmi place cel mai mult.

Vasile (lui Savu): Vezi că textul piesei era și cu latino-americani.

Savu: În Chile se vorbește spaniolă?

Vina: Nu știu.

Savu: Ai auzit de Maiakovski?

Vina: Da.

Savu: De Pablo Neruda?

Vina: Am auzit de Mihai Eminescu.

Savu: Ce rol ai în teatrul românesc din Est?

Vina: Îmi voi da foc, dar nu voi arde.

Savu: Nu se știe.

Vina: Eu știu.

Savu: Ți-ai mai dat foc?

Vina: La repetiții, înainte de examen.

Savu: Dar tu voiai gramatică slavă.

Vina: Niciodată. Am fost de acord să dăm examen în teatru, cu o piesă a festivalurilor și cuvintelor.

Savu: Ce cuvinte?

Vina: Vina.

Savu: Știi ce e vina, în românește?

Vina: Numele meu.

Savu: Poate fi și nume. Iubești litera x?

Vina: Nu este în numele meu.

Savu: O să joci separat, ori puneți spectacolul român cu toții?

Vina: Cu toții.

Savu: Puteți începe acum, că eu mă grăbesc.

Vina: De-abia ați venit. Aveți niște poze?

Savu: Soția mea, copii, rudele.

(Xa)vina: Soția dumneavoastră e frumoasă.

Savu: Sunt grăbit.

Savina: Încă puțin și începe.

Savu: Nu mai rămân. Examinezi tu.

Savina: Băieții nu vor fi de acord.

Savu: Iei în considerare.

Savina: Ce probleme sunt pentru top?

Savu: Poezia, ai uitat.

Savina: Era o sărbătoare.

Savu: Ce sărbătoare?

Savina: Când dușmanii devin prieteni...

Savu: Ce paștele...?

Yogindra (însoțit de Suresh și ceilalți studenți cu fețele vopsite, de Holi, roșul primează, toți au devenit prieteni, dar nu mai au fețele lor). E primăvară, Sir, e Holika. Iat-o (o acoperă în culori pe Savina, un rug a apărut sărbătoresc, focul se aprinde imediat. Savu pleacă. Vasile revine).

Vasile: Ai vrut tu, Savina, să fii Holika?

Savina (din flăcări): Toți au vrut.

Vasile: Ce simți?

Savina: Flăcările.

Vasile: Stingeți-le.

Savina: Nu.

Vasile: Doar culori, roșii, verzi, violete, culori multe, cenuși de vulcani colorați pentru toți, muzică și țipete, bucuria înfrățirii, împăratul va face pace cu Holika, Țepeș îi va scrie o scrisoare, îl însurăm cu Savina, la revedere adevăr istoric, realitatea rituală e topul – sunt încântat, femeile atrag publicul, nu poți fără o sfântă înconjurată de bărbați dezlănțuiți. Ei o îmbrățișează în flăcările rugului s-o salveze, s-o simtă, se întrec fără cuvinte, ca într-un tablou de Nansi.

Nansi: Nu pot picta nici măcar pe scenă. Am nevoie de o stare sufletească. N-am mai lucrat cu aceste culori, ele sunt pentru fețe. Și nu vreau să pictez fețe. Poate un bind pentru Savina, pentru copii. Nu-mi plac femeile. Sunt fanatice. Sunt în stare de orice. Pentru orice găsesc stare sufletească, numai pentru pictură acum, nu. Mă sinucid, eu, ce Holika, asta e sfântă, Savina poate e moartă de ieri, dar azi eu îmi pot încă pune capăt zilelor, dacă am stare, și am, am mai avut, tu și tu m-ați oprit, dar odată și odată... Căci, spuneți-mi, ce vă place mai mult pe lume?

Vasile: Teatrul.

Nansi: Corect.

Vasile: Cine e Alexandra?

Yogindra: Alexandru cel Mare.

Nansi: Vă place Shakuntala?

Viki: O iubesc mult de tot.

Nansi: Ți-e dor?

Viki: Ca focul. Au, focul, Holika, Savina, Vina.

Suresh (mascat): Să vină Savina.

Ashok: Greșeli, vină, sânge, nu pot să mai rămân, îmi pare rău.

Nansi: Alte expresii comune.

Ashok: Avem bilete la spital.

Vasile: La spectacol.

Suresh: Ciclonul este un lucru foarte rău.

Vasile: UFO?

Sică: Studenții și studentele se iubesc înainte de căsătorie.

Vasile: Fac și nudism?

Sică: Dacă se duc la Mamaia.

Vasile: Acolo nu bântuie ciclonul.

Sică: Până nu se duc studenții.

Vina: Cine e topul?

Cine a jucat fără greșeală.

Suresh: Fără vină.

Savina: Cu vină.

Vasile: Cuvine-se.

Savina: Cu...

Vasile: Rămâi leader?

Savina: Nu, Sir.

Vasile: Ce se alege de examenul nostru?

Savina: Eu știu tot.

Nansi: Rămâi, băieții țin mult la tine.

Savina: Nu mai am timp. Și de ce-aș face-o?

Vasile: Tot ai început-o. Petre mi-a spus că la alte limbi n-ai învîțat unele sunete comune, e bine să ți le fixezi românești, dacă te schimbi le vei amesteca – nici lui Savu nu i-ar plăcea.

Savina: Profesorii mei n-au nicio vină.

Vasile: Nici examenul n-a fost ratat din cauza lor – chiar moartea examinatorului și a studentului, totdeodată, pot fi suplinite, pot fi mutate, dacă nu comutate.

Savina: Nu știu, Sir.

Vasile: Arun se însoară.

Savina: Cu o studentă de la franceză.

Nansi: Mergem cu toții la nuntă?

Savina: Dacă vom putea.

Vasile: Totdeauna spuneai da.

Savina: Nu.

Nansi: Ba da.

Savina: Ba nu.

Vasile: Îmi pare rău de slujba pierdută.

Savina: Găsesc alta.

Vasile: Îmi pare bine.

*

Vasile: Te obsedează viața, Yogindra.

Yogindra: De ce nu?

Vasile: Ai stat cam mult la Kajuraho. Te însori cu fata aceea?

Yogindra: Nu.

Vasile: Dar ați fost împreună la templu.

Yogindra: Ea nu s-a simțit bine, am fost singur.

Vasile: Ce zeu patronează templul?

Yogindra: Sunt mai multe temple.

Vasile: Ale căror zei?

Yogindra: Ale tuturor. E sex, sir.

Vasile: Știu, dar zei?

Yogindra: Totul e Dumnezeu.

(24-25 martie 1978 – Holika – primăvară - Delhi)

Piesa mea a dispus câteva intuiții în manieră previzionistă. Nansi bombăne cimitirul de panseluțe. Nana a adormit cu temperatură. Diseară vedem Manipuri și Bharatnatyam – oare vom simți transcenderea  folclorului mitologic  în neoclasicismul artistic?

Petre: S-a schimbat imnul, copilul nu-l știe.

Nansi: A înflorit și floarea soarelui, grădinarul mai sădește petecuțe, cimitire-cimitire.

Yogindra: Ce spune?

Petre: N-aud, că sunt ușile deschise.

Yogindra: Eu vreau să fiu primul.

Nansi: Și a înflorit și leandrul din față.

Petre: Asta e problema fiecăruia. E distracția mea. Abia aștept să văd cine va fi primul.

Yogindra: În București sunt autobuze?

Petre: Și tramvaie și troleibuze și metrou.

Yogindra: Și în Delhi va fi metrou în câțiva ani, e nevoie.

Nana: Floarea soarelul e ca o margaretă galbenă. Uite-atâta e, nu e mai mare.

Yogindra: Anul viitor vor mulți să învețe română.

Petre: România e unică, insulă latină. Bucureștiul e un Paris. Mai frumos.

Yogindra: Și Bombay.

Petre: Ai fost?

Yogindra: Vara asta.

Nansi: Ți-e dor de teii de la Leu?

Petre: Intru mâine într-un Babilon de limbi.

Nansi: Care mai de care vorbite mai prost.

Petre: Spuneai de șef că știe numai rusă, știe și bengali.

Yogindra: E din Bengal.

Petre: Și engleză.

Yogindra: Engleza nu e limbă străină, e indiană, e internațională.

Petre: Ai auzit de esperanto?

Yogindra: Nu.

Petre: Am văzut-o pe Yamini Krishnamurti dansând. Eram atâta lume. O plăcere internațională. Când mă întorceam acasă...

Nansi: De era să murim de groază sub lumina celor cinci fulgerături.

Petre: Și acum simt sudorile, copilul era cel mai calm, nu se temea de lumină, îi și spuneam să nu se teamă și fata vorbea de soare. Măcar când mă întorceam de la recitalul de veena al lui S. Balachander.

Nansi: A trecut astăzi inspectorul de furnici.

Petru: Cunosc un preot, Rajnesh, din Poona, de 45 de ani. Discipolii lui sunt cam duri, deși unul recunoștea că despre România se știe foarte puțin aici, iar apoi era să se ia la bătaie cu un filosof ce susținea nu spiritualismul, materia, s-a mai liniștit, intervenisem și eu întrebând dacă nonsensul e ceva negativ. Poonistul întreba ce deosebire este între materie și energia spirituală, celălalt încerca să vorbească despre zbor, primind replica dură că trebuie să răspundă unui om care înțelege lucrurile direct, nu prin exemple, da, materia e producătoare de energie spirituală, și omul, dar care e diferența.

Yogindra: Mie nu-mi plac oamenii ăștia: sunt foarte răi.

Nansi: Noroc că eu am spus că trebuie să coborâm din autobuz, mai aveam.

Petre: Să știi că nu m-ai trezit din vreun vis, arta mă amețește mai mult decât ideea.

Nansi: O...

Petre: Știi ce-a visat Arora?

Yogindra: Femei.

Nansi: Arădence.

Petre: Vreau, vrei, vrea.

Yogindra: Ce e asta?

Petre: Verbe românești.

Yogindra: Vine examenul, normal.

Petre: Noaptea aceea fulgerată ca un budhist de suicid.

Nansi: De-ar fi fost așa nu ne speriam noi atât.

Petre: Țin minte întunericul adus de furtună, în munte, pe la amiază, noi ne adăpostisem sub viaductul de sub cetatea lui Țepeș, pe care tocmai îl isprăvisem. Nici cosmos, nici birocrație, doar râna Văii Căprioarei. Știi ce mi s-a întâmplat?

Nansi: Termină, că mori neînțeles. Mereu când începi cu ce ți s-a întâmplat îmi vine să mor.

Petre: Neînțeleasă?

Yogindra: Lasă, e foarte rău.

Petre: Cornelius...

Cornelius: Iar te-ai supărat pe Muc?

Petre: Vezi că el umblă cu prepoziții și postpuneri.

Nansi: Amânări.

Petre: El e de părere că nu reprezinți...

Cornelius: Mormântul meu?

Petre: Decât afară.

Cornelius: Eu nu am fost ars.

Petre: Ba bine că nu...

Corneluis: Chiar?

Petre: După reguli, nu ești tu Cornelius?

Cornelius: Eu, Brutus?

Petre: Îmi poți strica piesa, oare nu mai ești cel pe care-l știam eu?

Cornelius: Puțin schimbat.

Petre: Avem același sânge.

Cornelius: Mai mult sau mai puțin.

Petre: Nu poți spune că n-avem aceiași țigani.

Cornelius: Nu fi xenofob.

Petre: Te aud numai eu.

Cornelius: Pe Nansi ai învățat-o rău.

Petre: E dansatoare.

Cornelius: A lui Pește.

Petre: A lumii.

Yogindra: Ea este foarte frumoasă.

Cornelius: Frumusețea e trecătoare. Țineți minte corpul de balet?

Petre: Individualizează...

Cornelius: Timpul meu e altul.

Petre: Dacă ai juca orbul?

Cornelius: Asta e nonsens.

Petre: Pozitiv.

Cornelius: Nu te lua după spiritualiști.

Petre: După materialiști, atunci?

Nansi: Nu te lua după nimeni.

Petre: Știi cine e ciclonicul spirit?

Nansi: Termină, că mor.

Petre: Dar nu mi s-a întâmplat mie. Doar ciclonul m-a prins.

Cornelius: Spiritul m-a prins pe mine.

Petre: Prea târziu. Tocmai voiam să ne asigurăm unul de prietenia spirituală a celuilalt, când ciclonul materiei...

Nansi: UFO.

Petre: Pe românește – OF?

Nansi: OZN.

Petre: Știi că numele tău apare, după un timp, cu inițială în caietele mele?

Cornelius: Și timpul tău e scurt.

Petre: Toată lumea te amenință cu ajutorul și te mai și crede dușman de moarte.

Cornelius: Te rog nu fi dușmanul dușmanilor, fii dușmanul meu, cheamă-mă la spectacole să joc postum.

Nansi: Bravo.

Petre: Cum adică?

Nansi: Joacă tare.

Yogindra: Ce se întâmplă?

Petre: Nimic, un negustor de Peer.

Nansi: Termină cu obsesiile.

Cornelius: Vezi?

Petre: Eu desființez materia și voi...

Yogindra: Care materie?

Petre: Da, voiam să spun cuvinte.

Yogindra: Cuvinte?

Petre: Cu-vin-te.

Yogindra: Cu

Petre: Vin

Nansi: Te.

Yogindra: Ce cuvânt?

Petre: Râbca îți place?

Yogindra: Am uitat.

Petre: Amico.

Cornelius: Ba, da.

Petre: Depinde. Voi ce sunteți?

Cornelius: Strigoi.

Nansi: Soția ta.

Yogindra: Ciamcia.

Petre: Un fel de cianură în lingură.

Petre: Pot să merg să mă spăl?

Yogindra: Pot să merg la urinal?

Nansi: Pot să merg înapoi, acasă?

Cornelius: Pot să merg în iad?

Petre: Pot, pot să merg pe drumul ăsta?

Cornelius: Pot să merg mai aproape.

Dumitru: Cine sunt eu?

Yogindra: Cine sunteți dumneavoastră?

Dumitru: Nici eu nu reprezint...

Yogindra: Reprezentați nu o țară, ci o țară comunistă, pentru că nu vreți să ne dați subiectele înainte de examen.

Petre: Dacă eliminam un student care a copiat de dimineață...

Yogindra: Vă eliminau și pe dumneavoastră.

Petre: Profesorii?

Yogindra: Studenții.

Petre: Vorbele noastre sunt ființele noastre.

Yogindra: Ale lui Dumnezeu.

Dumitru: Toate aceste replici sunt reale...

Petre: Din păcate.

Yogindra: Foarte rău.

Cornelius: Regia e libertatea mea.

Petru: De cine îți aduci aminte acum?

Yogindra: De Shiva.

Nansi: De Parvati.

Dumitru: De mine.

Petre: V-am spus ce rău e să fiți reali, sau ce sunteți, sau cine, ca Yehova, la o parte atâta opiu.

Yogindra: Ce?

Petre: Nu, nu vorbele mele, triplu M – Marx, Mao, Marcuse.

Yogindra: Ăsta e profesorul de italiană.

Petre: O, el a reinventat lotta continua pentru unicul său client la diplomă. Înainte de pensie, cred că vrea să fie arestat, oricum crede în filmele italiene mai mult ca în cei doisprezece guru.

...

KAMA-EX(AMEN). Ștefan Kama, 35 de ani. Nansi, soția lui. Copii și studenți, în teatrul nostru, transformat în loc de întâlnire și de examen. Zei, întruchipați de artiști. Demoni, reprezentați birocratic, sau prin măști și replici rele. (Distribuția completă, la sfârșitul scrierii piesei și a fiecărei rescrieri și lecturi sau montări, păstrând o sugestie că viața este suportabilă, ca și moartea, iubirea).

                        Nana: Suntem egali – roșu, galben și albatru – amândoi. Ai văzut cioara cum se mai spală? Ca să fie curată când zboară. Eu sunt în galben, merg cu oul pe mine.

                        Cine: Cine bea palincă? Cine vrea să o aibă pe doamna cu ochi albaștri? Cine nu se oferă să-l viziteze pe șef la spate? Cine nu reprezintă? Cine nu vinde mașină? Cine cere să  fie respectat? Cine, cine, cine? Ăla eu, ăla eu.

                        Kama: Se zbat, se bat. Sunt înfuriați că au fost prinși copiind răspunsuri bune. Cât de bune? Ce legătură este între piață și inimă, întreabă un bătrân. Inima goală a târgului, nu piața inimii, fii sigur, bătrâne democrat – oare în înțelepciunea ta, să fii cel mai bun dintre sutele de traducători ai pieței inimii? Diadele se fac triade, trei B, trei M, trei S, ce înseamnă? Nici doi S n-ar ști, iar unul... la ce bun credința în traducerea puterii? Cu puterea se întâmplă invers – la traducere, ea se vrea numai original, piața culorii pieții, sineutronii – dar noi vorbim fără substrat -  mergi la GTR? - unde? - 15 paisa – poate 15 rupii – poate 100 – ești nebun? cu o sută ai o maharani.

                        Și mi s-a întâmplat iar să nu vreau să mă exprim, să-mi arăt starea de spirit traductibilă, onomatopeică – și repede m-a furat altă limbă din intraductibilul forței, mi-am adus aminte de mine răcnind – e un adevăr prea sus de mine oare că puterile se contrează pe lungi câmpuri de pace și bătaie, pe care tresalt neadormit în bătăile valurilor mele, ale tale?

(2 aprilie) (Prolog)

                        Sunt în scenă. Cum să fii în scenă? Știi de unde? Până unde? Se vine din text. Acolo suntem, dacă suntem, pe o pagină, despărțiți în silabe, fără să ne dăm seama când sfârșește ori începe paragraful. Ce context? Pretext, maestre. Învățătură de minte la fiecare rol, de un rând-două... Eroul care a dispărut în lupta ce l-a făcut erou – și dacă se întoarce? Fostul jucător de hokey sinucis în 27 martie, a doua zi după înfrângerea echipei sale naționale, cu 7 goluri – o să-mi fac echipa mea, zice, în ziua înfrângerii. Poate? Ca legendă, ca text. Ori, la putere e contextul. În toate insulele, peninsulele.

                        Asta, pe scenă, e a doua viață a mea, pe care n-o trăiesc, nu obișnuiesc să văd piesele mele – pentru că nu se joacă – pentru că nu le-am scris. Povestea lui Kama nu e a mea. - Dar examenul? - Mai nimic. - Eroul și sinucigașul tău. - Doar că ei nu vin din sufletul meu, pot sosi în el. Povestea examenului  e a mamei, care poate a murit, a limbii mamei, care nu poate să moară, ba poate s-o învie și pe mama. - Stafiile sunt greu de pus. - Nu de presupus – Și mai greu. - Nu fi numai tu, nu eu îți prescriu o stafie – dar câte milioane de oameni în lume trăiesc în ambianța stafiilor, oare aceia nu-mi îndreptățesc o șansă de a-mi revedea mama? - Mama dumitale? - Mama noastră. - Nu suntem în occident să jucăm în pielea goală. - Dar nu jucăm pe Shakespeare, împrumutăm din Kalidasa. Mai puțină rușine înseamnă mai multă pudoare. - Pudici sau nu vom fi noi, nici eterni, nici moderni. - La ce bun, atunci o nouă lumină consumându-se? - Ne mai trece timpul. Și-așa suntem cu un an mai bătrâni decât prietenul nostru mort, el ne va apărea mereu tânăr Kama. - Fost. - Dar în examene? - Îl cântam pe Kama pe vremea unor examene. - De ce te-ai îmbolnăvit? - De abdomen. - Cu nervii? - Prost. - Familia? - Plictisită. - Iar piesa aceasta? - Colac peste pupăză. S-ar putea să scot ceva din ea. Povestea mea începe astfel după ce s-a sfârșit. – Nu se sfârșește niciodată. - Te-ai prăpădit și tu? Morților le e dor de prieteni? E bine că suntem vii, iartă-mă, care suntem, dar și care-am fost, cum spuneai tu, prietene. Mișcă încet cortina  a semn, iar eu mă voi gândi la niște flori. Cortina se mișcă a roman, primul capitol l-am consumat prostește, autodistribuindu-mă, mulți nu suportă asta, nici eu nu mă suport, dar îmi sunt amic, după cortină, reapărând din vocea de prieten, prolog? Welcome? Fiți fără grijă, o să auziți replici bine jucate, o să vedeți chipuri și sugestii din lumea largă. Nu e un teatru de călătorie, doriți conferințe? Vă țin una despre repertoriu, reclama, separat, veți pleca după o mică durere de fericire.

                        (Descrierea decorului) E liniște. O explozie. O, explozia aceea perfectă, ultimă, oceanică, doamne, doamne, cosmică și toate cele. Apune soarele orbindu-și ultimii credincioși.

                        Stăteam acasă, aveam banii mei, nu mă rugam de tine pentru un ac. Ieri am îmbrăcat cămașa roșie, mâine pe cea albastră. Mi-o dai azi pe cea galbenă? - Am dat-o la spălat. - Dar n-o îmbrăcasem – A venit omul și n-aveam ce-i da... Te costă o rupie pentru spălat o cămașă curată, așa ne înfometezi. - Mi-ai mai făcut scandal și pentru un ac de munkfali. Dar am și eu personalitatea mea, îmi pare rău că sunt aici, că suntem așa, acum te descopăr, că ești avar, sunt banii tăi, eu n-am nimic, nu mai pot, cumpără tu, fii tu administrator, ține tu banii, nu mă înnebuni pe mine, te pot face de râs, să vezi tu odată și odată, ești rău și prefăcut, asta ești, îți bați joc de nervii mei, ești scârbos... - Sunt bestie. - Nu-mi spune bestie și-mi închide mie ușa-n nas, nu-mi întoarce mie spatele. (Intră într-un dulap și geme. O toacă, dobe funerare, cântec de mireasă. Descrierea schimbării actor. Câțiva ascultând, la fel Petre).

                        Tabloul se schimbă; trei M ori trei S, absurd; alți Marx, Mao, Marcuse – Mao între doi evrei; alți Budha – iubind ori în meditație? Budha din piață, capul lui Budha, nu capul mișcării. Alții – o limbă poate prilejui schimbări mai spirituale decât puterea insinuată în adjective moarte, dar nu de propaganda puterii vorbim, de textele pentru retroversiune, de examene – aici să fie nealinierea – adică. Petre – tu ești viața mea. Nansi – Viața ta mâncată, știu eu ce sunt. Ce găsești de râs? O să rămâi singur. - Te iubesc. - Nu te cred. - Să nu ținem cuvântul rău. - De ce să nu ne ținem de cuvânt? - Nu la furie. - De ce să mă aduci pe mine în pragul nebuniei, ce ce? - Căldura mai tare ca în țară ne iuțește nervii. Să ne iubim oricum.

                        Peronaje: Jean, 35 de ani/ Radha, soția lui / Actori (studenți). (Aici, d. Anca a trad Chrishna-Radha sau Chrishnanattam, nu Rig-Veda, ori împreună cu First Epistle – chiar ca leitmotiv obsedant labirintic). Mai bine Nava-Rasa, cu accent pe Kama – enumer. din Kama-Sutra. Povestire (actor).

                        Sic – Sir Jean, pot să-i dau traducerea mea lui Vic, în hol? Jean – ai înnebunit? Ți-ai depus lucrarea, n-ai ce mai căuta, nu te mai poți întoarce, este interzis. - La toaletă, Sir, Vic o să iasă. - Pierzi examenul. Vic îl va câștiga.

                        Sic aleargă împungând aerul cu turbanul verde, ca al lordului Krishna în versiunea Manipuri. La puțin, pe ușa holului, ca o statuie de stafie, iese Vic spre culoarul ce duce spre toaletă. Jean se retrăsese în hol și lasă capul pe bancă. La puțin de la întoarcerea lui Vic, Sic vrea să iasă din holurile examenului, dar, intimidat, bâjbâie și o apucă în sensul care urcă, trecând prin toate holurile populate de învățăcei într-o limbă vie ca o carne, și trece prin fața unor necunoscuți și dă să strige, mai înaintează în urcuș, spre suprafață, ca toți acei necunoscuți, care învață limba aceea dedesubtul pământului dar  lor nu le trebuie să urce, se descurcă deocamdată mai ușor, chiar în întâlnirile sikhimburile de la toalete, Singh le observă. I se slăbește turbanul și-l scapă, prins de plafoane lăsate, ca-ntr-o galerie de mină, începe să fugă și să scoată sunete, părul netăiat niciodată i se face măciucă (imagine/voce). Jean – Ce voiai să-mi spui, ce mă amestecai pe mine în povestea lui Vic? Nu-ți dai seama câți ochi sunt pe mine?

Sic: Credeam că o să mă ajutați.

Vic: Sir Jean, asta e traducerea lui Sic, vreau distincție, Sir.

Jean: O s-o ai, dacă dispari imediat pe aici, nu înspre toaletă.

(Vezi dialoguri în caietul roșu.)

Aru: Eu nu vorbesc, m-a mușcat câinele meu.

Jean: Colț Alb?

Aru: Alb...

Radha: Nu alsacian?

Jean: Acum te numeri printre favorizați. Un candidat mușcat de câine turbat reprezintă mai mult decât un canceros și o oloagă. Ce e România pentru tine?

Aru: Draga mea.

Jean: Ce visezi?

Aru: E doamna aici.

Jean: Ce poet știi?

Aru: Peste vârfuri...

Jean: Krishna era profesor de română.

Aru: Crișul și Dumnezeu.

Jean: Crișan a fost un răsculat.

Aru: Lord Krishna a fost un îndrăgostit. Eu sunt pur indian, sunt român, ce să-i scriu dragei mele?

Jean: De despărțire. Când iubesc și te iubesc. Voi iubi cum am iubit? Când iubeam și cum iubesc? De ce te iubeam în cântec? De ce te cântam iubind...

Aru: Asta să o cântați soției, este Kama-Sutra.

*

(Viduș. Proprietar, G:V: - Parter-Etaj) E și condamnarea. Salvador nu e fitecine, știe Govinda, vrea s-o ilustreze, am vrut și eu. Un fals. De-asta sunt condamnat? Nu, dar n-ai cu ce plăti. Ilustrațiile? Chiria. Pe ilustrații. Chitanța a ajuns la autorități. Compromis? Condamnat. Cât? Milionul. A greșit adresa.

            Nu-mi mai trebuie ilustrațiile. Îl omori. Începem portretul lui. Dar el e Salvador Dali. N-am unde să mă duc. Pe mal. Privesc un singur mal și-l cred celălalt, dacă există, dacă nu e o iluzie a zig-zagului. Hotărăște-te. Mai bine le rup.

            Debitul există. Chiria ți-am plătit-o. Nu și pentru ilustrații. Nu știam că te interesează. Unicate. Neexecutate. Eu? Neexecutat încă. Salvador poate ajuta? Întreabă-l. Politică? Depinde. Ți-o luasei în cap. Entuziast. Nu prea vrei să pleci. Etajul e încuiat. Pe chestia ilustrațiilor.

            (Maria, Giani Etaj) Nu se mai poate. Vidușul. E înfundat. El să fie sănătos. Trecem la zorostrianism, veniți, vulturi. Întâi viitorul Vidușului. Al Vidușei. Să mai vedem. Ți-au rămas picturile. Nu dau de ele. Proprietarul zice că le poate plasa.

            Afacerea ilustrațiilor ți se datorează în parte. Întrucât n-am fost de acord cu ea. Cu nimic, nu ți-ai ilustrat nici gita proprie, și află că de acolo ni se poate trage. Că n-am făcut o chestie de scandal . Și a ieșit alta. Ce-am eu? Textul nu va mai fi sanscrit, va fi prăpăditura mea. Genială. Potrivitură. Fără menajamente. Și fără ilustrații.

            Decât să mă scoată cu falsuri la Dali. La Delhi. Zi-i că sunt ale tale, de tine. Te-am sechestrat la etajul ăsta să-le faci. Dacă-l văd îi spun. Și, nefăcându-le, ca de obicei, batjocotindu-ți și gita, eu ce era să fac, aproape că m-ai lăsat în pace. Închis la același etaj tot de tine. În deschisoare.

            (Vidușu, Giani - Etaj) Culori ai. Liniile-mi tremurau. Hâd. Incolor. Pe linie. Minți. Nu adevărul. Labă. De urs. Te simți singur. Mâine. Biblia. Mai târziu. Gita-govinda. Fost-ai. De ce-ai citit-o? Să mă joc. De ce-ai citit-o? S-o văd. De ce-ai citit-o? S-o plătesc. Prăpăditule.

            Cum am fost scris. Ți-a fost scris. De ce să mă fi scris? Vidușa pe invers. Nici chiar așa. Eunucule. A cause de. Ne scapi. Femeia ta m-a scopit, ce-mi rămâne mie, îmi rămâi matale, mă gândesc eu, se gândește ea, se gândește proprietarul, cine se mai gândește?

            Se mai gândește fiscul, se mai gândește Delhi, se mai gândește Salvador. Și ce? Ce, ia, ce se mai gândește? Se mai gândește că femeia ta m-a scopit și dacă femeia ta m-a scopit, tu te-ai apucat pe loc de ilustrat. Biblia. Lasă biblia, a, da, ai desenat oribila scenă pe biblie, că n-aveai altceva la îndemână.

            Am desenat pe tine. În mine a sculptat femeia ta. Era o idee de conversație. De mine nu vă păsa, făceați abstracție. Cum puteam să-mi iubesc femeia dacă ea nu te scopea pe tine. Iar dacă eu nu te pe tine cum.

            Ia-o iar cu gânditul, să râdem în consecință. Să mă mai gândesc și eu. Fiecare ne gândim numai noi. Iar filosofie. Labă. De urs. Te simți singur. Mâine. Gitagovinda. Mai târziu. Biblia. Fi-vei. De ce n-am citit-o. Nu mă joc. De ce n-ai citit-o. Să n-o văd. De ce n-ai citit-o. Să n-o pățesc.

            Măscăriciule. Cum ți-am scris. Nu ți-am răspuns. De ce să mă scrii. Adevărat Vidushaka. Hristos nu râde. Malacule. Creștin. La cer. Femeia ta mă născu, îmi ești tată, râzi nu râzi, numai de tine nu mai am nevoie. Râd.

            (Maria, Viduș - Etaj) Taci, că te-am răsfățat ca pe-un copil mai mic. Te-ai înfipt. A fost sărutul. Pană de curent. Ai tot regresat. Vidușule, mi-am schimbat sexul. Cu mine. Demult. Maria are un băiat, Maria are un băiat. Pană de curent. Taci, nu mai plânge. Nu m-am înfipt eu. Nimeni.     Asta era concepția. Ți-au murit toate curvele. Și eu să mă nasc. În ce scop. Băiat bun. Plângi, începi potopul. Vulcanii s-au culcat cu vulcanele. Potopul se va sfârși, voi, înaintea noastră. S-a deschis poarta. Zăvorul e la înălțime. Potop. Nu e în text. Ușa deschisă. Închis. Vetala. La loc. Gita. Biblia.

            (Proprietarul, Maria, Giani, Vidușa – Parter-Etaj) Zi vreo două. Ai picat din cer. Mai jos ca voi. Ne muți ca pe cai. De când ai prins glas. Ce e al lui nu e al tău. Praf și pulbere, decentule. Tu și femeie. Măcar acum. Blocaj. Unde. Te rog. Suntem de totdeauna vorbe. Până ne dai afară.

            S-au găsit, le-am găsit. Falsurile. Niciun fals. Afacere. Pârnaie. Glorie. Diabet. Voi. Eu nu. Ba a mă-tii. Care pe care. Potoliți-vă, nu mai scriu. Scrie tu, scrie. Stânga. Tot murim. Poate trăim. Poate mustim. Fără explicații. Cum ne luăm. Sânge.

            Plouă. Cine din cine. Interschimbabili. Avatare. Convenții. Absurd. Ar fi bine. Urdu. Abscons. Superficial. Ne jucăm. Potera. Altă silabă. Scopul era umorul. Scopit în râs. Afacerea ilustrațiilor de eunuci. Atribuirea. Chiria plătită în avans.

            Anumite boli. Ca și potopul. Clasicii. Părăsiți. Apartamentul. Lecturabil. Cartea înăuntru. Pe astrolab. Complici. Ilustrație. Sinucidere. La timp. Cu spații. Suprapuse. Perpetuum. În gol. Deasupra. Dedesubt. Gata potopul.

            ... Vidușa o s-o rescriu pre-act. Voi comite alt act, pe altă temă. Să nu supăr nici măsurile de lungime, nici cerșetorii de cifre. Vidușa bucuros îmi scapă. Dacă-mi aparține sau nu, nu i-oi fi aparținând măcar.

  

FURNICI  ALBE

D-na Anand, furnici, crabi, tunel, gheața reanimării

1

D-na Anand apare la nuntă, naratorul o întreabă: Te măriţi cu mine? Ea răspunde: Viu, nu. Pentru mine, n-a existat. Doar cel mult pentru a face posibilă existenţa amantului, care, nefiind eu, tot nu există. Doza de somnifere s-a considerat în al doilea rând, întâi speculându-se minciuna berii, în realitate, după unii votcă, după alţii whiskey. S-a aruncat în unde. În mintea mea de furnică albă, mi-a spus: Ce cauţi, “chowkidar-ul de noapte pe malul lacului”.

Abia am revenit era să zic la viaţă. Bietul Anand  a murit, bietul Anand a rămas văduv. Am crescut-o pe d-na. L-am admirat pe sheik, mort pe cămilă, cinci duzine de morţi şi moarte pe sub Dauladhar, în templu. Doamna ceruse o cortină. Îmi place Mrs. Anand. La ce să zic, ţi-ar plăcea să te bea. Beţia acum. Mrs. Anand n-a văzut zăpadă. N-avea motive vizibile nici să-l lase, nici să-l ucidă. Furnici de sine, grafică ameţită matinal de mişcarea mandibulelor.

2

Te citesc, femeie curajoasă. Paznicul s-a potolit. N-am venit de bunăvoie. Mai degrabă tu. Mie asta mi-e slujba. Trecusem prin friguri. Am avut noroc să fiu angajat să te însoţesc cu casa pe vapor. M-am oprit din ghinion în gheţuri. Mă poţi omorâ şi nu te judec de-acum, cum nu m-ai văzut vreodată, pentru că te-am sărutat ori pentru că nu te-am sărutat.

- A intrat. I s-a spus că în cameră doarme o doamnă.

- Cine i-a spus?

- Eu.

- O iubeşti?

- Ne-am căsătorit şi am scos-o de acolo, am locuit în casa bătrânească, iar mai apoi am avut plăcerea să ne mutăm în altă parte, ne-am îmbarcat şi casa.

- Iar el?

- Când am oprit de tot în gheaţă, am venit cu actele de angajare, nu ştiam că voi mai răzbi, îl plătisem pe el s-o însoţească.

- De-am venit şi eu.

- Adevărată orgie, mă irită sabia aia a ta, din când în când.

- Cenuşă în gheaţa asta, o am de la părinţi. Mă credeam o virgină de fier, până a intrat angajatul tău, şi m-a înţepat furnica.

- Furnica noastră.

- Tu i-ai încredinţat-o?

- Nu era domestică.

- Uneori aşa părea.

- De câte ori ai omorât-o?

- Cu alt sărut.

- M-am dat după ea.

- O aveai de la mine.

- M-a răzbit frigul, pe tine nu?

- Era obsesia aia cu sărutul vedere.

- Ca totdeauna.

- Ţi-e rău de tot?

- Şi eu aş vrea să te sărut.

- De ce mă săruţi?

- Nu ţi-a spus?

- Un delir.

- Era speriat de gheţuri.

- Contagiune. Şi totuşi zăpezile alea nu erau de aruncat, evoluam destui în ani, noi ne sărutam, ei cu sabia şi urgia, bine, s-a întâmplat, să te vadă.

- Sărutul îl obseda nu în ce mă priveşte.

- Te acompania.

- Nu ne mai mişcam.

- Ca între noi.

- De când în gheţuri.

- Am mai trecut puterea tinereţii.

- Ţi-e mai puţin rău?

- Îi vom îngheţa pe toţi.

- Sărutul ăla pică altfel.

- N-avea altceva. - Asta îi mai rămăsese.

- V-aţi tocmit?

- Mi-e ca atunci.

- A mă săruta?

- Delirul s-a liniştit, trosnetele minţii.

- Ce ecou în camera cealaltă.

- Îngheţă şi sunetele, vorbim ce-am gândit.

            La plecare.

- În pridvor.

- Cât am plutit mă temeam să nu mă apuce durerile facerii, cât am plutit ascultându-i tânga, îngheţaţi, ce te-oi fi însurat cu mine fie că m-ai şi iubit, ţi-ai pierdut slujba, nu mă mai acompaniezi, eşti al meu, eu sunt a nimănui, aşa mi-o fi fost dat mie, dar ţie, te-ai vrut bun, din cauza amândurora a luat-o vaporul razna, cu casa şi cu noi, în gheţuri veşnic stătătoare, trebuia să ajungem undeva, să zici că e nebun, eu am zis, tu l-ai trimis tocmai pe cine, în câte minţi, nu el, nu tu, dacă şi el e ca şi cum n-am fi îngheţat?

- Şi doctorul ăla de s-a căsătorit cu pacienta lui.

- Şi ăstălalt, mestecănosul de nu trăieşte de teamă să nu-i facă pe alţii să moară.

- Albi.

- Zăpezi şi gheţuri.

- La izolare.

- Mai ai o idee?

- Gheaţa e gheaţă, nu e?

- E tot.

- Şi mai ce?

- Îngheţat nu-ţi mai e frig.

- Nicio şansă. Nicio mişcare.

- Glumeşti.

- E o idee.

- Îţi va fi frig.

- Tocmai.

- N-am intrat ca la mine acasă, suntem toţi.

- Cârma singură nu ne-aduca aici.

- Nu ştiu unde şi cine ne-a adus, poate tu, poate un magnet alb, o furnică.

- Linişte.

- M-auzi?

- Cu imaginaţia.

- Melodramatizezi.

- Vorbim.

- E bocnă şi vorbitul.

- Ce vesel.

- O experienţă.

- Ce nu se va mai cunoaşte.

- A fost să nu fie

– N-a fost să fie.

- Sticla aia prea transparentă, ai băut din ea?

- Goală am pomenit-o şi totuşi.

- De s-ar fi spart.

- Se supăra doamna ca pentru un copil.

- Le spărgeam familia.

- Aşa le-om îngheţa şi sticla aia.

- De-ar mai încălzi sufletul, de s-ar mai vedea. Transparenţă totală.

- Reflexe totale.

- Când îţi propunea ea numai atinge-o.

- Goală, goală.

- Şi sticla şi doamna.

- Ea se săruta pe viaţă şi pe moarte.

- Cine n-o săruta murea.

- Mai departe.

- Tot doctorul ăla de s-a căsătorit cu schizofrenica pe care o trata pe drum.

- Fusese plătit ca însoţitor printr-o asociaţie.

- Sticla îi e emblema.

- N-am mai băut din alta la fel.

- Gheaţă.

- Să ne întoarcem la cele întâmplate.

- E târziu, fără întoarcere.

- Mai poate fi salvat ceva, cineva?

- Ca fosilă.

- Să punem furnica în sticla asociaţiei, prin vreun noroc, vreo topire şi-o recăpăta-o.

- Furnica e a noastră.

- Noi ai furnicii, dacă o fi rozând gheaţă, măcar de-o fi cunoscut-o.

- Cu ochii închişi.

- Şi ea?

- Să n-afle nimeni nici de noi, mai bine, de-am trăit, de-am călătorit, de-am vrut să facem bine lumea, de-am murit în conştiinţa că e bine să trăieşti, cum ni se întâmplase înainte, sub jurământ, pentru alţii nemaipăstrându-ni-l şi-n sufletul nostru în de noi, aproape ne-am lăcomit să murim îngheţaţi în neunde încărcând prea multă nebunie pe vapor, casa, sticla, furnica, dumneata.

- L-a născut de gheaţă?

- Era fals.

- De cât?

- Zero.

- Via?

- Sole.

- Rugămu-ne pentru ce, cui, nu se mai poate face nimic. A călătorit pe unde avea de rugat şi viceversa.

– Nu se ruga de loc, îngheţase şi ea, asta era noutatea.

- Cum n-au îngheţat benzile cu vocile noastre.

- Au fost înregistrate înainte şi neluate la bord, acum nu se mai înregistrează nimic.

- Oare îndeletnicirile noastre de masă n-au sens?

- Benzile morbidizează lumea, probabil, fie şi-n prelucrări moderne.

- Noi n-am fost dar moderni, de-aia om fi păţit-o.

- Se discuta, era o derută de la cap la cap.

- Până la picioarele gheţii.

- Greşelile de adaptare nu s-au prevăzut întocmai, chestiunea sărutului din casa trimisă sub suspiciile sticlei cele mai transparente, filmările orgiace, sabia, sărutul s-au dovedit mai puţin melodramatice decât ne aşteptăm când scenarizăm călătoria.

- A fost călătorie, la revedere.

- Vedere.

- În ce sens?

 - Al sărutului prea plin de imprevizibilitate.

- Nu-s implicaţii.

- Dar ne aflăm într-un loc.

-Tot aia.

- Imoralitatea nu e a sărutului, a eroilor de revedere.

- Vedere.

- Nu-i revedere, cum bine aţi spus, cui îi trecea prin cap că o să sfârşească în gheaţă, poate scientiştilor originaţi, de altfel, în loc n-au văzut nimic, au revăzut tot, s-a plecat.

- Preaplecat.

- Vedeţi deci că aici nu e literatură, povestea unui sărut de după mări şi în neunde.

- De unde în gheaţa ireversibilă?

- Că toţi eram nebuni şi n-aveam de unde mai înnebuni, altă anarhie, nu ne puteam vinde unii pe alţii, că nici contagia, deh, putem să regândim chestiunea.

- Regreţi ceea ce nu mai ştii, ţi-e groază.

- Nu mi-am pus problema.

- N-ai inima să te înfricoşezi, bucură-te.

- Aşa da.

- Ce zici, te bucuri, strigi că te bucuri, nu că ai îngheţat, că niciodată nu vei arde, nu vei mai pune la cale revederile?

- Cui nu e totuna, ne-o fi ajuns vreun blestem.

- De-am fi fost oameni, blestem de altceva.

- De-am fi fost furnici în aceeaşi lume. Îţi sunt clare furnicile?

- Ele fiinţe, noi gheaţă.

- Una e şi gheaţa.

- Tot n-o putem feri.

- Să fi văzut dinainte cum ne-am eternizat în nevăzut încă n-aş fi dat înapoi.

- Ce ţi-a scris.

- N-avem sorţi, doar scrisul din bănuială, din frică, nu milă, de furnici, am călătorit în rosul uneia, alteia, până la o adică.

- Şi-aşa nu mi se mişcă limba prea vorbăreţ, aşa cum ştiu că aş face un raport de gheaţă nu mai grăitor decât sticla aia ne-a alunecat şi vrăjiţi de ea nu mai ştiu ordinea greşelilor, nici nu se apără nimeni de iminenţa lor, chiar înainte de a ne rătăci şi îngheţa ce ne păsa, ne lăsam copiii rudelor, ai noştri neexistând, nu-şi închipuie nimeni că vom fi în stare măcar să ne pierdem urma.

- Religia. - Catolică. - Rasa. - Albă. -Vizite anterioare. - Niciuna. - Scopul. -Însoţirea însoţitorului doamnei din camera din stânga. - Sexul. - Jumătate-jumătate, când unul, când alta. - Bunuri. - Munca de orice încadrare, origine joasă. - Limbi. - Nu vorbesc. - Refuzuri. - Nu. - Partidul. – Fără. -Susţinător. - Vezi de scop.  - Mâncare.  - Auto. - Studii. - Primare. - Alte călătorii. - Toate. - Ocupaţia - Căratul. - Starea civilă. - Poli. - Venituri. - Cornoase. - Membri. - Larveliv-rari. - Participări. - Externe. - Tragedii. - Nu. - Filme. - Cu elefanţi. - Erori. - Elefantiazis. - Preferinţe.

- Morbiditatea. - Evenimente. - Cancer. - Temperatura. - Înaltă. - Misiunea. - Însoţitoare. - Credinţa.

- Vedeţi la religie  şi la încă una-două rubrici, alte observaţii, ceva special, aş grăbi, nu mai avem mult, inutilitatea, acum, a formularelor de pretutindeni în ce priveşte vasta-ne colonialitate, ştiţi, nu trăim singure, ca femeile, de felul lor normal, scuzăm excepţiile, cum mă aflu şi eu singură, aruncată în gheaţă, dintr-o altă ţipenie, folosesc limbajul scrierii de faţă, aş descoperi întrebările cu un răspuns neîntrebat, aş medita, cum pot, la ce aud, ce văd, nimic, nimic, gheaţa, gheaţa, nu e o situaţie pentru o fiinţă de genul meu, nevoită încoace, acum scoasă vinovată pentru naufragiu, pe diferite speculaţii, doar n-am făcut niciun rău, cunoaşteţi că nu fiecare e un răufăcător, dimpotrivă, mai fiecare e (şi) un binefăcător, or eu şi acum, ca toţi, nu pot face nici bine, nici rău, sunt singură ocupându-se cu completarea, în gol, a chestionarului, ceilalţi punând la cale clovnerii întru salvare, imposibilă şi nedorită, câţiva absorbindu-se în amintiri, alţii în dogme nici uitate, nici ştiute vreodată, nu mă interesează cronica altora, nici nu vreau să cred că i-a năpustit hazardul la umăr cu mine, chiar dacă nimeni n-ar mai avea ocupaţia asta, care mă conduce armonios, în finalul lucrurilor, a nu se vedea că eram mai aparte ori că mi se păruse demnă de ştiut, la disperare, pieirea noastră unde nici de pierit nu s-o mai fi pierit – eu nu absolutizez un context, o geografie, păstrez discreţie în stilul ce se poate cu uşurinţă deromantiza, pentru cel ca mine, voiam să pozez în numele celorlalţi, ocrotindu-i de blamul neînţelegerii pripite, la nervi, la viciu, la ziare, am auzit şi voci mai fericite aşa, veţi spune sinucigaşe, iată că nu, aceste clipe le-or mai fi trăit fiinţe individuale, nu e dreptul meu, dar mişcarea lor e ca în coloniile noastre, cât că şi-a obnubilat, un cuvânt nefolosit în agonie, una-două din rubricile-cheie, e în gol şi ea, ca toată nenorocita asta de poveste, bună de nimic, într-o eco-sintaxă, mă împing la renunţarea la vorbă, doveditoare a limbajului unei furnici albe într-o gheaţă transparentă a tuturor trăirilor de poi.

3

-  Sus printre linele cercuri de ulii în zbor.

- N-ajung la aripi.

- Ajungem de unde am pornit.

- Adăpostiţii n-au teama de furnici. 

- Când a murit ultimul vorbitor, a murit oare numai vorbirea?

- Mulţi zac cu faţa pe piatră. 

- Ți-ai aşezat până şi sub cap fundul coşului cu gura în jos, ţi-ai greşit târna.

- Se umple coşul şi eu sunt el chiar cu gura în jos.

- Căluşel şi nu te-ar încăleca nicio pasăre. 

-  Am târna goală sub cap.

- Capul de pe târnă şi târna de pe cap.

- Cel mai cu târnă, numai eu şi din târnă, de nu mi-ar dărâma-o pantoful.

- Furnici iuţite, capete în burţi, târne deşertate, spumă.

- Nu-i vesti orbului.

- Amândouă târnele s-au zborşit din viteza pantofului, orbul o încurcă. 

- Cu pantoful ce m-aş socoti, îmi zdrobeşte şi orbul. 

- Colcăisei în visul de-o târnă, apoi de două să te târăşti. 

- E Dumnezeu, ceva, nici foame, un ochi de împletitură, un sorb.

- Târnele arătatu-ţi-s-au.

- Dacă mor târnele mor şi eu.

- Te-ai trezi şi m-ai târnui, nu?

- Ochi în ochi cu târna.

- M-ai liberat şi de necuprindere că nu văd nimic, nici norii de-i cântă târna de sus, norii.

- De gâtul meu nu se mai toceşte nicio mătase, nu-mi mai deşartă nici târnele cântecul.

- Dormi? - Nu dorm.- Mă doare capul. - Dormi. - Mă doare. - Pune-ţi-l pe-al meu. - E greu. - Nu-l schimba, suie-ţi-l. - Nu se mişcă. - Explozie. - Nici atât. - Bombardă. - Îmi crapă. - Ţine-te. - Furnica înăuntru. - Pe ea. - Mi-a cărat crabul. - Chef.  - De moarte.  -Ţţ.  - Pune-ţi tu capul. Se răceşte târna.  - Nu doare?  - Ba-ncă.  - Mi-a smuls pantoful părul.  - Îl doare.

- N-are turban. - Cine? - Crabul.- În târnă. - Doare. - Nu chiar. - Auzi? - Furnica. - N-aud. - Mâine. - Când? - Oricând. - Acum. - Linişte. - Ce cap? - Târna. - Nuiele retezate. - Furnici. - Foarfeci tropicale. - Apă. - Vapor. - Vaporenii. - Stropii. - O zână. - Baba.oarba. - N-o văd. - Orbii furnicilor.

- Şi târna? - Se mai taie. - Taie capul? - Capul meu. - Pe-al meu? - Nu-l pot mişca. - Se răceşte târna.

-Probleme. - Şi tot nu te doare. - Nu încă. - Pe mine de ce? - Pe tot. - Şi pe tine de ce nu? - Cap problema? - Problema cap. - Furnica din capu-ţi. - Capu-ţi în târnă. - Pe târnă. - Şi capul meu. - Pe nimica toată. - Ţară. - Piatră. - Caldă.  După zbor. - Nu mă pot mişca. - Durerea. - Nu mă încălzeşte. - Suflă. - Furnica. - Pe ea. - Nu încap. - Suflă.

- Am gura rea. - De foame. - Capul. - N-a mâncat. Furnica. Mâncată de crab. - Şi? - Nimic. - Nimic?

- Păi ce? - Pantoful. - Părul doare. - La el. - N-are târnă. - Să mai zboare. Nu e timpul. - Capul. - Mai stă. - Stau. - Capul. - Rabdă. - Să-mi ia furnica. - E-n crab. - Capul tău. Pe târnă. - Crabul. - În târnă. - De la pantof. - Rabdă. - Nu zboară. - Taci.

- Pocneşte. - Pocneşte-l. - Nu mai pocni. - Cu putere. - N-am. - Rupe-l. - Mă rupe. Ajută-te. - Nu pot. - Florile.  - Furnici.  -Roşii.  - Albe.  - Pocneşte-le. - Trag.  - Ţine-te.  - Trag cu putere.  - N-ai încotro.  - Nu mai trageţi.  - Libertate. - Pierdut. - N-aud. - Pocnetul. - Nu mai pocneşte. - Pocneşte. - De-o carte. - Rece. - Rupe-o. - Cremene. - Citeşte-o. - Nu ştiu. - Pe ea. - Mi-e ruşine. - Puterea ruşinii. - Cu părere de rău. - Pe muzică de târnă, reîmboboceşti. - Alb. - Nu mai pocni, nu mai pocni. - Cresc. - Pe-aşa, te las.  - Hai, pocneşte, nu mai pocni, pocneşte, să n-am p-al pocnetului.  - Pe muzică de crab.  - Pocneşte că te ia râia.

- Zgârii pe-o mandală ultima suflare.  - Aş bea din flori, un vin din flori, un crab din flori.  -Nimeni nu te are, pocnetul e iluzie, prinde musca, furnica, te-a iubit crabul. - Suntem dintr-un crab.  - Nu ne descrăbim.  - Nu ne deosebim. - Nu ne botează nimeni. - Nici pantoful, nici şiretul. - E o afacere până una alta, să te naşti şi să mori exact. - Nepreschimbat. - Nepicat în apă. - O fi zburat vreo poză în sânge. - Existăm în noi-ul nealnostru. - În ai noştri nenoi. - Potoleşte-te cu pocnitul, i-ai putea fi copil. - Ni s-a hărăzit mai ca florilor loc. - Suntem locul nostru. - Golul nostru.

- Furnica era tăietoare şi crabul de cancer o tăia, pantofii toţi din tunelie îi înghiţeam treptat-treptat.

- Care-şi dete capul cadou lui Rudra şi doar mâinile coanei Kali, tot la ea se decapitează toţi.

-  Pantoful a şutat târna, la alegeri, sub capul mâinii, şi hârtii de crimă, expediţii în gheţuri.

- Când să nu ne mai târâm deloc, zăcea lat şi pantoful şi cum nu se mai duse ţaţa la târg.

- Nu veneau mâinile, tot capetele, furnica era tăietoare, astă-seară judecata.

- Şi după ureche, stinsu-s-a de-a pururi speranţa, nu după speranţă te mănâncă urechea.

- Şi din picioare, furnicile, crabii, din talpă furnicile, crabii, din furnici crabii, din crabi...

      - E, te-ai mai liniştit la repetiţie, piesa tot nu s-a jucat.

      - Nu se mai joacă.

- Fâsâie.

- Şi fâsâitul se infineşte crab.

- Te-ai fript.

- Contra curentului.

- Le-ai dat de lucru a le fi recunoscător.

- Ce altceva e repetiţia singurătăţii în tunel?

- Crabii au croit-o altfel orânduirea muşuroaielor-ne.

- Mă împac în sine-mi şi cu crabii, o dată şi o dată, nu te îngrijora.

- Depinde şi de ei, ori numai de ei, ce mai e o furnică în ziua de azi?

- Păi uită-te, nu mai e, iar în loc sunt dumnealor, este ce este.

- Ce nu este încă te roade. Acum o să-i lauzi spre a ispăşi.

- Şi ce să fac după ce ispăşesc, e citită cartea-n sloi.

- N-o mai fi atâta, îţi iei seama zilelor ce s-au şters de pe faţă.

- Faţa s-a retras demult de pe faţa pământului arsă.

- Nu sunt de acord cu talentul leprei de a mânca feţele pe neales.

- Şi maimărimile se vor împărţi între felul unu şi felul doi.

- Dacă vă mâncaţi de tot unul pe celălalt, sunteţi ca la început.

- Păstrăm eticheta, teatrul e teatru şi-n societatea canibală.

- Mai ales, admite vreo furtună, praf se face de tunel.

- De-o să-i împac pe ei, care va să zică s-au ajutat de hoitu-mi.

- Poţi să crăpi din senin, ori scuipat de vreun pantor grăbit.

- Oricum, n-am cum înţelege moartea, dar nici pe pantof.

- Pantoful e suprem, îl vezi, nu-l ştii, nu-l recunoşti.

- Cum rămâne cu ţestele, ţeasta-mi bălăbănită prin tunel?

- Spovedania ţestei de furnică a adormit crabul cinstit.

- Cinstea se lăţise la prea mulţi crabi cât ai clipi.

- Şi, normal, furnicile s-au necinstit să-i dichisească.

- Mai pe urmă avem cap de crab în onoarea pantofului.

- Cu scene protocolare, printre care şi sacrificări misterioase.

- Necitate mai mereu, din lipsă de timp, de alt timp.

- Memoria s-a ratat din pornire, păcat că şi ouăle-n muşuroi.

- Seamănă a lumea nouă a crabilor şi aşa, e grea.

- Mai bine inventai un cotropitor necrab.

- De-asta mai e timp şi pantoful ne-ajută, de-aia s-a rătăcit.

- Merci că nu i-ai divulgat cu precizie sexul şi nici numărul.

- O fi şi el de-un sex-două, ne mai dă şi nouă.

- Ştiu că o întorci din interes.

- Mă lasă şi pantoful, mă laşi şi tu, eu de ce nu m-aş lăsa?

- Din imitaţie.

- Căzusem din nori în tunel, ca şi cum vai, mă reîncarnasem.

- Furnicile cum se cară unele după altele ţi-erau de-ajuns să le numeri.

- Nu ştiu dacă aş mai fi ajuns să mă număr ultimul, am început cu mine.

- Şi-a venit crabul dintâi, că pe-ăilalţi ce să-i mai numeri?

- Mă număram tot pe mine şi-n crusta-i de mă doborâse.

- Târâşul ţi l-ai înnăscut din firea tunelului, de nu mă-nşel.

- Mă-nşeli, de ce nu mă numeri numărat de-a gata?

- Mi-o fi părând şi rău, nu-ţi mai poţi număra convulsiile.

- Le-am pierdut numărul şi m-ai ajutat de unde am rămas.

- N-ai rămas, mi-am închipuit trei şi-un sfert.

- Acum aproape trei sferturi, ca mai tot ce este.

- Prea destul pentru restul infinitului de furnici.

- Cât pe-un cleşte al singurului crab ce mă numărasem.

  

SARASWATI

Scenometrie  

1

 abia aştept să-mi termin piesa

 comunismul mai al dracu' decât inchiziţia

mai bine animişti decât comunişti

 ziduri groase ne ardem în regie

 

părinţi fractali pe foaie citească-şi fibre lucii

de două ori acide plointe sfinte Lucii

priveşte ceasul rece cu acul către nord

litanie nonsensul ademenitei mente

înfăţişare bhangul haşişul nebăut

răsară-ne deasupra-ale fumului amprente

semn mens imensă iasmă anomul hrisostom

icoana măr şi ceapă ardeiul alcool

alege-te din racii adâncului bonom

faci absolut totul să fii neînţeles

 nu mai lătra mătrăguno

fugăream viezurii

 mai bine nu ne-aţi mai omorî

şi atunci ce ne facem neomorâţi

te-am împuşcat cu tămâioare

mai criminal cine nu moare

iazagiul iazul n-are

surlarii mă-nconjor ah turcii

declicul teatrux

treaba teatremului

rândunica intersectează

scenometria prăpastie

plecai eu dânşii zburară

rochia mireasă iară

într-o aripă de cioară

 vezi păpădii canoanele

de câte ori mă petrecuşi

din turci cu nemţi ci tot la ruşi

 

în Fecioară tata Hegel

am lume să-l aniversez pe tata

iarba-n mături sare ca la carte

ne şi rărim a ne mai junghia până la unu'

recunoaştere hegeliană în puşcărie

cu noi capitalul 

din sud în est din sud în est

plusasem iar ultimul rest

când colo rostul de arest

chem nişte poeţi dacă vin

faceţi-vă normele şi la revedere

represiunea poeziei poezia represiunii

tranzacţia nu mă mai priveşte

a mai omorî pe podium

mă veţi vedea după moarte

nu vă supăraţi cunoaşteţi pe cineva din

București

cum nu m-am luat nici după mine

dar după criminalii în serie

dă bună-ziua mai multora

vino mai aproape arestează-mă

ciocăneşti

dinaintea acoperişului

de sub şapcă mă salutase de ce nu-l

bag în seamă cu greu îl recunoscui

să-i dau bani până mâine că-mi dă şapca

s-a mutat într-un sat din Conţeşti

stă cu prima nevastă a lui Preda

are băiatul ambasador la Casablanca

2

          

             încarnarea moarte n-are

la a mia-ncarcerare

șapte sute șapteștrei

capitală ce mai vrei

teatru sus în Lal Bazar

la obor misionar

spânzurat Nanda Kumar

sud de fort Coolibazar   

 de mi-oi orbi elefantul

să mă înghită neantul

ne-a lăsat acel profet

cu latinul pe stilet

la opt sute șaizet

înainte chirilet

cu popia prin ruset

bulgăret athosichet

câtă lume dusă vine

precum sângele în vine

ce opaiț chinul arde

căpățânii de bombarde

 

nemurire getică

până la estetică

spune-mi mamă din mormânt

ce mai caut pe pământ

o să vin mai pe lumină

Durga puja nestrăină

caut și nu știu ce caut

elefantului mahaut

Gangele aerian

în curțile de banyan   

termen mi se termină

cine te extermină

de-am trăit cu salutare

anului două miare

Doamne ce mă ierți o viață

 și amurg mă iei în brață

ori pe mama ori pe tata

toată lumea e pe gata

n-am automobile în literatura mea

n-am nici o amărâtă de Dacie

înoată roua

toate în una

mării săruna

întunecă-te-ne

pe vapor cânte-ne

nu Circe nu porc

ba un film ca după Joyce

Bloom din Odiseu eroi-s 

3

cor agon

agon

nu schimb tema ovidiană

rege regină în păsări

cor

rege Ceyx Alkyone

la oracol te imploră

nu te duce nu la proră

ia-o şi pe ea agone

 

agon

ce soartă pe regele peregrin

singur pe drum de oracol pornin’

cum îşi ferise regina că nu

o ia în călătorie acu

ea să apuce uscatul conjură

el în corabie dor îndură

se pune furtuna părintele

luceafăr nu-i ştie mormintele

cor

tu care zbori peste pădure

lăsând şi ţărm şi mare celorlalţ’

n-oi povesti din aripi ture-vure

un câine negru oilor de smalţ

  

agon

tu vei muri în drumul spre oracol

te-o plânge Alkyone metamorf

din oameni vă alegeţi alt miracol

cor

ce-ţi trebuia lăsând soţie

s-apuci pe ale sorţii unde

ce te ruga şi ea să vie

iubind-o n-o luai neunde

‘necându-te pe nume o strigai

de-au auzit despărţitorii

şi ea să te viseze-acasă hai

ci la trezire numai morţii zorii

agon

murise regele de se preschimbă

azi păsările i se frâng pe tron

din partea Alkyonei pe o limbă

nemaivorbită sieşi Kogaion

cor

înecându-ne coroane de spumă

ne umbresc luceferi

voi fiind cuplul Ceyx Alkyone

sunt vântul taică-tău luceafăr

tema respingerii durerii

s-o vindeţi după moartea mea

cădelniţele zvonesc

raiului noul venit

eparhia pescăruşilor

îngropându-ne mării

renunţăm la moarte

pentru înmormântare

agon

sunt grâu ciuguleşte pescăruşule

mai multe rugăciuni ca păcătoşi

se pleacă din samsara la domnul

harul păsăresc în cântec

închipui valurile

în locul meu

fericirea transformării

mării în pesăruş

 4

(ambasadă)

cel mai tânăr era Demostene

omul acesta în care totul este vândut

aceaastă ființă fioroasă începu să bolborosească

mort de frică un exordiu obscur

fără să mai poată găsi șirul cuvintelor

când ne întorceam acasă din ambasadă

vorbi cu fiecare dintre noi

într-un chip neașteptat de politicos

unuia îi promitea să-i înlesnească un împrumut

altuia să-l facă strateg

pe mine mă fericea pentru talent

legiuitorul îndepărtează de la

purificarea lustrală din agora

pe cel ce refuză serviciul militar

pe cel lipsit de curaj și pe dezertor

și nu-i permite să fie încoronat

și nici să ia parte la sacrificiile publice

iar tu chemi în orchestră

pe timpul reprezentării tragediilor

pe cel ce a prădat dușmanilor templele

atenieni țineți seama de lucrurile pe care vi le-am spus

și de acelea pe care nu vi le-am spus și prin votul vostru

sprijiniți dreptatea și interesul statului

(Natya)

*

semnificațiile pătrund în auditori cu ajutorul 

interpretării verbale gestuale și temperamentale

oh toate lucrurile s-au pătruns de acest miraj

starea emotivă stârnită de un înțeles aflat

în armonie cu sufletul pătrunde trupul

precum focul în lemnul uscat

mânie față încruntată față schimonosită de

de furie buze mușcate mâini lovite una

de alta și brațe amenințătoare

frica aparține femeilor și caracterelor inferioare

provenind din vinovăție față de superiori

fiare sălbatice și codri pustii

vederea elefanților sau șerpilor

amenințările vremea rea

noaptea întunecoasă auzirea bufniței

se va interpreta prin tremurul mâinilor

și picioarelor zvâcnetul inimii în măruntaie

gura uscată umezirea buzelor cu limba

sila trebuie subliniată prin acoperirea nasului

crisparea membrelor corpului

stinghereală și junghi la inimă

omul dezolat are ochii scăldați în lacrimi

chipul și ochii jalnici de oftat

stând ca yoghinul adâncit în meditație

omul suspicios are membrele tremurătoare

capul aplecat privește într-o parte și în alta

are limba scoasă și atârnând chipul pământiu

invidia se ivește la vederea norocului

prosperității inteligenței și exuberanței

jocurilor și desfătărilor altora

beția este moderată ușoară și josnică

unii bețivi cântă unii plâng unii râd

unii spun vorbe urâte alții dorm

grija se va interpreta prin suspine

răsuflare anevoioasă zbuciumul

gol în inimă neglijarea curățeniei neliniște

descumpănirea se naște din nenorocire

vătămare frică amintirea unei vechi dușmănii

se va interpreta prin tulburarea tuturor simțurilor

mulțumirea  înseamnă a te bucura de toate cele

de ascultat gustat pipăit văzut sau mirosit

ori întâlnite în cale și a nu te întrista de cele nedobândite

rușinarea se va reprezenta prin acoperirea feței

scrijelarea pământului roaderea unghiilor

pipăirea veșmintelor sau inelului

omul ce purcede la fapte nesăbuite

ca omorul sau vătămarea din lipsa de judecată

trebuie socotiți irascibili de către cei înțelepți

bucuria bărbaților se naște la atingerea celor de neatins

dobândirea averii sau reunirea cu cei dragi

ca și la împlinirea dorinței inimii lor

panica provine din semne rele rafale de vânt

ploaie foc elefanți turbați auzirea veștilor

bune sau rele atac al dușmanilor

aroganța provine din suveranitate

neam nobil frumusețe tinerețe

erudiție forță îmbogățire

se va interpreta prin iritare

dispreț dezaprobare nerăspundere

la întrebări și neacceptarea discuției

priviri peste umăr mișcări în toate părțile

ridiculizare vorbe jignitoare neascultarea superiorilor

și luarea lor în derâdere întreruperea vorbelor altora

disperarea la pesonaje de tip superior se va reda prin

căutarea unor tovarăși născocirea unui mijloc de scăpare

pierderea rigorii mintea dusă respirația anevoioasă

la cele de tip inferior prin alergare într-o parte și în alta

privirea împrejur gura uscată umezirea colțurilor gurii

somnolență respirație anevoioasă cugetare

visarea apare din scufundarea în somn desfătări senzuale

sau rătăcirea minții se va reprezenta cu ochii închiși

letargia simțurilor și vorbit în somn

resentimentul apare la bărbați energici

când sunt jigniți prin cei ce le sunt superiori

prin învățătură vitejie sau putere

disimularea întemeiată pe frică

se naște din fățărnicie înșelătorie se va reprezenta

prin dseconsiderare și vorbe în doi peri

violența apare când un hoț e prins furând

sau ca urmare a ofensei regelui interpretarea ei

se va face prin ucidere întemnițare lovire amenințare

certitudinea oamenilor se naște din înțelegerea

sensului feluritelor scripturi sau științe

interpretarea se va face prin instruirea discipolilor

otrăvirea slăbiciune tremurat arsuri

horcăit spume la gură prăbușirea

umerilor paralizia moartea

chibzuirea provine din îndoială cântărirea argumentelor

discuții în contradictoriu se va interpreta

prin ipoteze interogții deiberare planuri secrete

judecăți contrare cu privire la lucruri contrare

înțelepciunea e ceva bun

înțelepciunea e ceva rău

 5  

 

(epilogul Spătarului)                

Spătarul vorbea latina greaca slavona turca italiana

filosofie matematici astronomie

oamenii din suita spătarului

cântau pentru chinezi cântecul Dunării în ruseşte

iar aceştia cântau la rândul lor melodii chinezeşti

                        marele autocrat al întregului imperiu chinez

                        întreabă dacă majestatea sa autocrată

                        a tuturor Rusiilor este sănătos

ce vârstă are majestatea sa ţarul ce talie şi de când domneşte

cincizeci înalt şi plin de calităţi alese treizeci

ce vârstă are domnia ta 40 filosofia matematica şi  trigonometria

  

                        majestatea sa era de talie mijlocie ciupit puternic

                        de vărsat foarte brun cu mici mustăţi negre

                        tronul era din lemn sculptat în relief

                         

                        Nicolae confucian Dosoftei laozian

                        amândoi aromâni sub Dosithei

                        Nicolaus spatarius moldavus

                        vir et polyglottus et polypragmon

                        pereruditus moldo-vlah valah

luptau şi se certau nu atâta pentru viaţă

cât pentru paza şi starea limbei

şi încă până acum într’aceşti Daci şi Goţi

                        urmele limbei romane se păzesc

                        cărora acum pentru sciinţa bine

                        a săgeta Valahi le zicem

metoda audienţei reversibile

dubla curiozitate a diferenţei 

                       

                        n-aveai cum să te faci rus

                        n-aveai cum să nu te faci rus

                        după ce-ţi muri rusoaica

 în munţii Pekinului nimicirea chinului

 în munţii Gilortului nemurirea mortului

zidul e tao

tao nu e                                              

zidul

nu piei de unde ai pornit-o

nu te mai naşti unde piei

                        nu câştigi război pupând duşman

                        nimeni nu ştie la ce e viaţa

                        s-o trăieşti sau s-o mori

în ce limbă în ce amintire

sugerată şi de vremuire

străinul pentru chinez un înţelept

femeia străină interzisă-n Canton

 

6

(studenții din Balaciu)

nu ne-avem nevoie

nici frumuseţe

piesa nici atât

ah prietenii mei

cât o mai fi de mers unu doi stâng drept

ne trezim mai greu şi nu mai prindem

parastasul  

dacă ai şti să te însănătoşeşti

dacă ai vrea să te regenerezi

ai fost frumoasă şi inteligentă

ai scris şi ai tradus versuri

din Trakl şi Remy Venture

mi-a strâns ultima oară mâna

mi-e frică

să trăiesc

în România

nu să mor

pe forumuri

să fim prezenţi

şi să pozăm

în dizidenţi

moarte tuturor

celor ce

neagă

holocaustul

în sobă

arde mama

iar eu mă tai

cu lama

 pe nici o ulicioară

nu ne mai  filosofară

ne împuşcară

a venit şarpele pe pământul României

nu cunosc pe nimeni nimeni nu mă cunoaşte

 

după ce plecară vânătorii

am delegat şi dintre noi

să ne termine ne-am

mai decimat şi înşine  

7  

(indodii)

stai lupe nu mă mânca

pân’ n-o răsări luna

 de ţi-ar fi mintea-ntr-o parte

te-aş iubi până la moarte

iastă lume nu-i a me

ceialaltă nici aşe

vino bade vino dragă

că mi-i dor şi mi-i de grabă

du-mă doamne dup-aici

unde sunt zilele mici

când ni-aveam noi bade bine

erau calde râurile

de-ar fi mândra unde-i luna

mi-aş vedea-o-ntodeauna

nu bati doamni lumea

până ce-s eu într-însa

mă înţeapă ţânţarii în glezne

la încheieturile mâinilor şi pe frunte

îmi pun ciorapi cătuşe cască

altfel gol şi liber

tăinuindu-mă somnului

de după viaţă

mi-e drag de un secol de mijloc

ce va să vină pierzându-ne urma

vorba în dodii speranţa izvoarelor

jumătatea vieţii acesteia culeasă

de două capete de şerpi încăierate

printre licuricii străvechi

în lumina făcută zilei de apoi

toată noaptea tobele

mistice

fulgere

mistice

a murit la Plevna Ion

toată noaptea

Netaji mort la Taipeh

păsările

mistice

sânge bea în Himalaya

pisica sălbatică

toată noaptea dimineţi

mistice

 Sion Sion şi biblii scrise

în carne doina plâns-ni-se

catolicei gratia plena

ave Maria Magdalena

apoi tot nebăuţi trezvie

porumbul scrumului ne fie

lumină harului fiind

împreunându-i-se ind

Sion Sion şi evanghelii

în carne suflet doina ce li-i

coordonată suprataxă

trăim în vreme de sintaxă

o să murim subordonaţi

pe un pământ bogat în fraţi

cât legăturile regente

se rup în dinţii de talente

mai multe suflete disjung

bătuta brâul câmpulung 

 

ferice poem de odinioară

acum ecleziastul mă omoară

într-o latinească învelită subţioară

de o armată încă barbară

bătându-se din zori în nici o seară  

când încă îi voi mulţumi lui dumnezeu

o să-mi aduc aminte de luceafărul

în versiune sanscrită rugându-l

să i-l dea lui Eminescu pentru revedere

  

8

(Saraswati)

spre a te întâlni însăţi îţi schimbi zilnic sariul

şi-ţi arzi singurătatea în soare de pe la prânz

acum stai întinsă în charpai şi acum intră măturătorul

nu te mişti ca-ntr-un somn la fel se mişcă şi el

începând de la umeri lunecând pe ciment până la genunchi

te ridici mâinile pe genunchi şi priveşti măturătorul

dându-i ordine galeşe cum să-şi facă meseria

scena durează mai mult decât ţi-ai închpui

m-oi fi-ntrebat de-i plătisei şi nu discreţia pariei

când începură călătoria numai doi inspectori

să fi clipit încă de dimineaţă înţelegerea masei

eu nu-ţi fac nici o vină şi chiar ţi-aş fi cerut iertare

nici la palmieri nu e lume a-mi înţelege vina

mi s-a-ntâmplat mai mereu să n-am cui îmi spune

răutatea să mor cu ea-n mine cum am trăit

te crezusem necredincioasă şi alte credinţe zilele

după ziua asta şi eşarfa ţi se va mai pierde

poate pântecul se va da soarelui până vine măturătorul

palmierilor încinşi le spun cât le va fi de urât

amestecându-mi genele cu frunzele lor şi razele soarelui

a doua zi după vasant mai mult de o lună înainte de Holi

cu plăcerea vechilor incesturi în neprotocolar remember

feţe altădată vibrând s-or mişca în hibernii de troică

duhul se va uda fiul va creşte tatăl se va arhitectura 

norocul ne însoţeşte spre a exploda inutilitatea

nestricăciunii clătinată-i lumina-n tăria spinării

suspecte fumuri şi ocheade ochite la ţintă în teatru

decorul întrece linearitatea du-te-vino-urilor

vise în loc de schiţe şi locuri în aşteptarea modelelor

zadarnic mişcă-se ele-n de ele şi tot nimic

nu mai am timp de anecdotele trecătorilor şi rămânătorilor

rotunjitorilor înfrunzitorilor nedesfrunzitori ciorilor

mai e până se întoarce copila de la şcoală şi bărbatul din străinătate

întârzie şi măturătorrul e timp pentru a treia visare

eşti perfect singură indianitate între festivaluri

trei uşi te despart de ciocârlia din stânga-mi

adeveri-se-va bunătatea teatralităţii de nevoie 

fantoma ploii de-odinioară trăznind fertilităţi sfioase

teanc astrogramele tanc incomunicabilitatea brânci ancore

diafanitatea aruncă ochii înapoi privirilor afunde horă

al treilea ochi s-a închis nu s-a deschis dă-mi nevedere

ori adormire aşa prin progresii ce nu-şi luară seama

jurământul călcat nici un pas a zbor adică nici pasăre

înnoptarea trişând ne-or trezi ielele de peste valuri

apăsătoare boieriile prisosul mântuit şi clipa spartă

încinge brâul pe după prunc şi moş ascunsa ascunselor 

împestriţată foame de astre augurale căzând la ţanc

copil orfan şi ultim şi niciodată alăptat bătrân ca nimeni

n-ai ochi doar inimă şi ţi se bate astăzi laur

ghirlandei îi iei pulsul neobiceiului un bindi

ave-asasine haşiş asine sine măritişului tău

moarte în timpurii timpuri mai din timp ca timpul 

vezi vei iscăli scrierea asta într-o potrivnică mană din bătrâni

cum blestemul ne venise de sus de unde nici mântuire nu pică

ziua de ieri zorii de presaseră din balcon în poartă ieşire-n somn

unul cu unul nici unul şi următorul sugerând urmaşi

vederea a treia se-nzilise asemănării-n nostalgice reîntâlniri

blânda renunţării preoteasă pedepsitoarelor aure ceartă

scârţâie halucinaţia încetinitului tuş al genunchilor

dreptatea ţi-a expirat mai ai de trăit consecinţele

habar n-ai ce-ai mai fi putut zice şi cui de la o vreme cât

să-ţi faci socoteala inexistenţei imediat şi fără testament

parcă ai mai văzut-o pe Sara uită-te spre seară la o maimă când

trece din urmă şi schimbi ochii când la una când la alta

binemărturisito şi tu de sine născătoare zi-i shakti

amestecându-te-n şiragul scalpurilor de pe pieptu-i

cât mai e loc şi-aşa în piesa de ţi-o joacă anti-trupa

salvează-te cu sâcul ce ţi-l auzi în lepra dimprejur

vă roagă ultim suflet de el să râdeţi măcar pozaţi a suflet

pauză abţine-te şi nu în silă nici mort gură-cască

ce zoga suedeză juma de oră şi te-ai dat cu palmierii

mai pune galbeni cleşti florali înneguraţi sub munte lubric

parcă-ai veni de undeva unde te-ndemni călătoriei iar

ţi se auzise moartea de înţeles că şi surzisei

de-ai zis de-nţelepciunea ha a bătrâneţii

şi tinereţea morţilor din cap până-n picioare