TEATRU ÎN DODII - I. SCENE CANTOS

George  Anca

TEATRU  CANTOS

ÎN   DODII

Cuprins:

...TEATRU MULTIDEDUCTIBIL... prefață de Marian Popa

I. SCENE   CANTOS

IBSEN în dodii 

PAPARUDA

TA-DIN-DIN-DA

SALBĂMOALE

SALOANELE  DOAMNEI  RATLOW

II. FENOMEN

TEATRUL FENOMEN

DODII  TRAGODII

TANGOUL TIGRULUI

EGO  ROBERT  CALUL

 METAMORFOZA  LUI  DIMITRIE  GRAMA

REVELAȚIE  CU  DRAGHICESCO

III. HIND

KATHA  UPANISHAD

TEATRUL  LIMBII  ROMÂNE ÎN  DELHI

FURNICI  ALBE

SARASWATI

MARIAN POPA

...TEATRU MULTIDEDUCTIBIL...

            Caracterul teatrului lui Anca este aproximabil prin confruntarea lui cu caracteristicile relevante pentru cel “normal”: prin eliminarea trãsãturilor inexistente, rãmân

ca particulare lipsa determinãrii acțiunii de corpul uman, a dinamicii incidentale și procesuale în funcție de replici, mișcãri, mimicã, pantomimicã, coregrafie, opțiunea pentru un acustic nemodulabil, ceea ce este tot una cu unul absolut liber modulabil. Așadar, “nici o intenție epicã, raga-pansoridramã

multideductibilã” (Mi-ai dat batista).

            Un complex de texte concepute pentru dodierea speciei oratoriului profan e Paparuda (Zãpezi hawaiiene) cu subtitlul Rupa, Dupa înot: dodierea deja prin ritualic, e extinsã prin titlurile secvențelor, prin lexicul inventat, prin alegerile sintactice. Titlurile joacã cuvinte eufonizate RAPA

NUI T/Pana, Rati RUPA DUPA/Papa, Ruda, GIRA SOLE/ Mama, Muma, RAMA MARE/Mara, Mare, KAMA SUTA/Kata, Musa, LESA DURÃ/Du-le Sare, MATA HARI/Maha, Rati,

HARA KIRI/Kira, Hari, VÃLU RIRE/Luri, Revã, MERE LERE /Rele, Reme, CAZU’ VALU’/Vaca, Zulu, MIEZ DIEZ/Edem, Zizi Un exemplu complet:

RAMA SITA

Para, Foca

Foc în pãr

Erai îmbrãcatã în Rama

Para de foc parafoca

Din cald rece necredința

Paparuda bozi despãducheați

Cu mine sã nu vorbești așa

C-aduci Botoșanii-n Giurgiu

Dupã ce cã ai ce mã scrie c-am ieșit din pluton în

onoare iubirii

Dunãre unicã

Restul dãrâmare

Rama Sita zidirea în brazdã

Iar renunț la piesã ca toatã viața sã nu mã amestec în

viața vreunui

personaj oricum dãm nas în nas cuțit în cuțit.

Unul mai scurt:

DRAC ONIX

Donc, Raxi

Consultã Astalos

Suprapsihozã sub dozã coruri oracole vrãji paparudice

Stele negre pe cerul gurii

Intrã bozul bondar pe spumã

Rupt piciorul sã-l auzim bâzâind în zbor în ac

            Dar nu numai textele, cu aparentã de motete, ci și indicațiile auxiliare sub titlul REGIE. Text de voie, dedicat “Traducãtorului chinez”, sunt dodiate, “între orientopoetica și zãpezi hawaiiene”: “Piesa Paparuda, începutã aluziv simbolic, apeleazã finalmente la ideogramele închipuite închis-deschis, dupã soare, de spuma mãrii ca metaforã a florii de boz, podoaba paparudei aducãtoare de ploaie — și  ploaie cu broaște, cu boascã, vești, vești descumpãnitoare, sã ți fie cu ploaie însuși pânã se înfurie rãzgândindu-se, dorindu-te de-a berbeleacul, ori de-o plãcere-rãutate, ori empatie-negativitate. Ne scoate din toate balamalele. Acțiunea dramaticã va sta și-n centrele de tratament pentru mamele adoptive aruncate în aer de revelarea adopției, în cazul ãsta, ca atâtea, aleasã a nu fi intimatã (vrei la merdenele și alte alea posibil și luãm și venim acasã și dinãruim)...”

            Existã în final precizãri asupra condițiilor creației: “Ultimul cuvânt pe pad, la întoarcerea din America, a fost Paparuda. Acum și-am scris o piesã. Filarsa, cea absolut arsã, de nebunie. Grup cu ea: mergeți la d-na Filalba.

Nu rude, nu adresã. S-a dus la Filangra, douã ore, doar, o afla

tot. Dodola, Dudula, Dudulica. Pipiruna, Papaluga. Dodo a

vagy Papruda. Ganga sang. Balkan Blouse.”

            Odinism are precizarea Gina pe moarte & Mitu narator: o dodiere dramaturgicã încheiatã cu preluãri din Eminescu. Un teatru imposibil, depãșind excesele de tipul Amorul invizibil produs de grupul suprarelist postbelic, bazat pe mimicã și pantomimicã, iar sub raportul textului de rostit, Cântãreața chealã: replici care nu-și rãspund, nu numai în cazul a doi locutori din scenã, dar nici la același, fiecare replicã furnizând altceva sub raportul conținutului.

            Anca nici nu mai precizeazã cine vorbește:

O sã-i scriu epilog afaceri globale adicã interzicere a autoevaluãrii. Treaba ta e halima când întâlneai pe cineva pe stradã îl respectai Arkvitha kavita Amita curând inelele te-or strangula

vãzând rãnile lui Sigurd se gândea Gudrun sã moarã alta mai nebucuroasã fãrã cinci soți douã fiice și mai îndureratã regina hunilor pierzându-și șapte fii și omul Atli 3 vinovat Gjuki m-a dat lui Sigurd frații mi-l mãcelãrirã urlã lupii crãune corbii vulturii în cupã rune ursitoare-l trezirã în

otrava cuțitului mi-ai ucis frații Eftihia lu tac’so-mare tramvai douã degete ãla i-a fost stau aici și bunica în spital acolo moartã nu mai scuipa sânge Vergilã la comanda ei adormise și-a nãscut fata bãiat de trei kile opt sute are rât de porc sunã a mare aveți nepot de trei  kile jumate i se face rãu cumnatã-ta accident nu-mi fura ideile numai Felicia pe grecește Fylgia strigoaicã vikingã.

            Și în Teatru sub clopot specificarea dramaticã este angajatã decis irelevant. Nu existã opțiuni nici pentru antiteatru, termen deja academizat. Se propun doar schițe dezvoltabile dramaturgic. Altfel, un sens al formulei de intitulare poate fi dat de textul Emille, bazat pe o legendã coreeanã, amintind de Meșterul Manole: un maestru clopotar își dizolvã fata în aliajul pentru clopotul Songdok, fundamental pentru aceastã națiune. Așadar, clopotul, dar nu atât clopotul, ci ceea ce se poate juca sub el. Nebunia.

            Corina. 4 secvențe, text, depãșind uneori 2-3 cuvinte: “Regizeazã-te. Centironul. Soldatul tatã își înfige sabia în burtã. Munților. Zorilor. Calcedona în fereastrã. Grãbește-te o

datã. Va sosi. Iar. Fratele ãla al tãu. Vol de nuit. Stop. Rupt copacul rupt. Autoflagelare. Profil explodat în confuzie pompeianã. Aripile se rãzboiesc la nemurire. Strig-o pe Corina. E rândul ei. Se repetã îmbrãþițarea... Se înnegrește...” Finalul e de cacealma, în afara acþiunii, circumstanțializare a scrierii, în paranteze: “Versiunea coreeanã s-a jucat în Seoul la copacul rupt, pe strada universitãții, în pantomimã, înainte de a fi fost scris în zbor originalul românesc.

Traducerea pentru Dutch Herald, cu mențiunea: KLM, Seoul-Amsterdam, 14 decembrie 1996. Apoi Daewoo și Samsung își disputã sponzorizarea pieselor noastre coreene.”

            Pelasgos este în cea mai mare parte un montaj de texte: Ovidiu, Nicolae Densușianu, Cato, Herodot, Hrisovul lui Ion Ștefan Michai Racovițã. Etnolografie comparatã, dar mai ales un comparatism al situațiilor, cu reflexe naționale românești. Arborele Titanium (VINOD SETH) poate fi util pentru exemplificarea tipului de construcție sintacticã normalã valorificatã în sprijinul semnificațiilor obscure ale unor “vorbiri”, dacã nu replici: “și ciudat când mângâind  la picajul roadelor de jur-împrejur era o insulã de o part râul de cealaltã oceanul și nimeni altcineva venind în ajutorul arborelui pe care tocmai l-ai auzit strigând ajutor înspãimântându-te ispãșindu-i pãcatele de-ai amestecat strigãte fericite în murmurul frunzelor și ramurile s-au

aplecat acoperindu-te ca într-un cuib iar râul umflat de florile și râsetele mele a înflorit ca lacul Mansarovar tu te-ai apropiat la un milimetru spre a urmãri pe proaspãta ploaie a gliei cursa unui miriapod care vãzându-te s-a încovrigat și a þãșit în râu ca un ban din stanțã.” Muzicalitate, grație de toropit rațiunea. Vorbește nimeni: un recitator-nimeni, un corifeu implicat.

            Câteva produse astfel specificate sunt cumva centrate pe Brâncuși. Constantin este o serie de texte de mici dimensiuni, schițe-flash cu câteva elemente teatralizabile (un narator în “off”, scenografie vegetalã și țãrãneascã), unele purtând ca prim cuvânt în parantezã chiar precizarea

“Flash”. Ce le definește este violența acþiunii cu cauzalitate secvențialã insolitã și finalizãri neașteptate, detașarea de tradiția localã standardizatã eroic, o acțiune rudimentarã, noncauzalã. Mi-ai dat batista:

(Flash) Pe-o gurã de vâlcea, într-o cãsuțã cioplitã cu securea, bãrduitã, cu șindrilã mãruntã, Marcu bea cu un turc vin pe rãmãșag, cine se îmbatã ... își pierde capul.

— Maicã, în paharul Marcului, sã pui jumãtate vin și sã-l împlinești cu apã, în paharul turcului sã pui vin și otravã... Mama lui Marcu, demult ibovnicã turcului, fãrã știrea fiului

ei, schimbã paharele. Marcu se îmbatã. Ea-l ațâțã pe turc:

— Ce stai ca o femeie, turcule, ia-i capul, dupã rãmãșag. Slugulița lui Marcu aude, se duce la stãpânul sãu cel viteaz, îngenunche de-un genunchi, își face palma bici și-i trage una de-i sar doi dinți din gurã. Pe mã-sa o ia, o scoate din casã, aduce nouã care de lemne verzi și nouã de-ale uscate. Îi dã foc din douã pãrți s-ajungã la brâu, la subțiori, la țâțe:

— E țâțã de cãțea — a mușcat-o turcul și ne-a spurcat legea. Ațâțã focul, ia oasele și le piseazã într-o piuã. Iese la câmp și începe sã semene. Unde cade câte-un strop, se fac rugi pe pãmânt.

Povestitorul: — Se împiedicã de rugi și-ncepe de mi-o-njurã. Nici pe-acolo n-are trai. Se duce la turc, flușturã odatã și-i zboarã capul.”

Dacã s-ar cãuta o apropiere, cea mai nimeritã ar fi

una de Les horreurs de la guerre, “drama alfabeticã” a lui

Georges Perec.

            În Omul-Scândurã (O/S) se eliminã distanțãrile replicilor: locutorii O și S, Omul și Scândura. O replicã O: “ A mea sã fie de la Dumnezeu, hai unda-wave, merci de ruși, tot în statisticile lor, de n-ar deschide și pușcãriile iar, cã marea au mai înșfãcat-o, ascuns dupã ascuns, holocaust unu dupã holocaust doi, infinit dupã infinit, uite-o mânca-o-ar taica, verde pe-o latã, hai fata.” În final, iar o precizare dodiatã de producere: “Omul-Scândurã a fost scrisã miercuri 7 mai

1973/76/96, orele 5.30-6.05 p.m., în camera 815, hotel Grand Beach, Tel Aviv. Încã un epilog la colajul numit îndeobș te Manuscrisele de la marea vie./Aluzia brutã n-a deranjat, întâi, dar când s-au gãsit totuși câțiva susținãtori mai puternici, s-a reproșat blasfemie și autorului i s-au atribuit vinovații de rãzboi. Procesul a ocolit teatrul real, cu bombardamente și grupuri de sacrificii internaționalizate din douã pãrți ale scândurii. S-a și jucat piesa cu Tom Cruise și fiica autorului, încã în libertate. El o luase basarabenește de tot. Din multul pierdut s-a aflat mai nimicul ãsta gãsit, cât sã te gândești cã marile opere sunt resturi din vastitãțile paralipomenice ale dumnezeirii.” Scândura: femeia, marea, țara, lumea și alte substantive cu același gen în românește.

            Mureșan Eminescu. Ficțiune criticã. Vederea. Prolog, personaje sunt Regizorul, Mureșan, Eminescu: șir de texte cu caractere drepte și cursive. Reuniunea celor trei, posibilã electronic, poeții resuscitați fiind puși sã se exprime ca Anca: “cel cu fractalii nici atât, surpriza tunsã zero, nu știa cã mai trãiești, știa cã am înnebunit, sau era altceva, numai discul, trezirea din trezire, fãrã prea multe filtre de la împãrat la martir” Cu cursive, dar nu altul: “... nici vouã nu v-a mers mai bine, epigoni, noi v-am admirat din respectul tãu, ceilalți parcã ți s-au fãcut doar ție epigoni, cu noi prin tine, tu și-n noi ãi-n ei, noi și-n tine și-n ei, dupre legile propãșirii literelor, noi toți și litere și literã, tãceam într-un rãsunet, acum deliterez vederea fractalã printre teori, se simt, ce dupã o chemare amicalã, blajicã, de-o mãsurasei cu pasul și cu salve, între biserici din Târg, din Deda, un punct-douã și dominațiunea fractalicã o ai multispiralat...” Sensul fractalitãþii aici? Rãspuns posibil

considerând fractale secvențele rezolut incompatibile întrun ansamblu sau o schițã mentalã dodificatã nativ.

            Urmeazã Cascada, cu “Aceiași, epigoni, o nevastã, computer”; din prima emisie cursivã: “ce-ați fãcut cu moara de argãsit stafii”, la care se rãspunde cu drepte: “carul de argãsealã îi ciocnește tatãl și trece mai programat galaxia”. Intervine și dramaturgul, cel ajuns și în India. Pe disc. (Fractali și teori) contribuția finalã: “uitã unde te-am adus, regresia antidisc teoric la antipod pe-o irespirabilã nemurire”. alTeori: epilog cu personajele de la început: teori materializați, altfel o secvențã memorabilã, într-un final cosmic apoteotic: “ne lãsarãm toți pãrinții sã moarã, nu

ne murirã și-i lãsarãm sã ne lase sã-i lãsãm sã moarã”.

            Templu în elicopter, compus din Decapitarea, Templul (Cu:Prezențe nominale: Grigore, Vasile, Gheorghe, Ion, Creața), Elicopterul ( Templul din Efes, Acupunctorul, Gabriel, Pik, Dik, Zik, Bik, Fik, Tik, Rik, Lik, Nik) e centrat pe campania antieminescianã ...

Teatru multideductibil: adicã unul multiinductibil.

SCENE   CANTOS

IBSEN

În dodii 

  

I Henrik

 II Diplomă de sinucidere

  III Veda-Edda

IV  Zăpezi hawaiiene

 V  Rechinuri

Personae: Vizante – Corina – Delia – Ovidiu – Virginica – Trecătorul – Procurorul – Romancierul – Ivona – Preotul – Elena Pithica -

DODIA I

Henrik

Personae: Vizante – Corina – Delia – Ovidiu – Virginica – Trecătorul – Procurorul – Romancierul

1

 1

 Spaţiu vast, supercatedrală, dând spre mare, cu lume pe plajă, animată, toropită

Din caietul  lui Vizante pică pe nisip un acatist. Voce (VO): „Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori”. Un Ford alb, intrând pe plajă încă în viteză şi evitând un Renault roşu, pornit spre uscat, doboară un cuplu cu braţele pline de crini. Peste ţipetele şocate (soka-sloka), se suprapune aceeaşi voce: „Harul cel dumnezeiesc v-a umbrit în chip minunat, Sfinţilor”  şi fraze de muzică  gregoriană, bhakti şi din Grieg. Dintre corturi, Virginica scrutează înaltul.

MAI MULŢI

Criminalule!

Buluceală în jurul „mirilor” căzuţi, la care se alătură şi soferul, sub huiduieli.

*

La câţiva metri, sub umbrar, Ovidiu îi operează Corinei un coş pe degetul mare de la picior. Femeia urmăreşte cu privirea un fluture, o rândunea, pescăruşul înot, întorcând mental valul concentric  în sârmă ghimpată .

CORINA

Pescăruşul înota, rândunica flutura,

fluturele rândunea.

La doi paşi, Delia se prăvăleşte peste rezemătoarea scaunului, încă un genunchi julit.

ELEMER

Nu vă supăraţi, domnule, sunt ţânţari?

DELIA

(ridicându-se)

Uite, mamă, ţânţari, înţeapă şi în ciorapi.

ELEMER

Până anul trecut nu erau.

CORINA

(recitând)

Coloanele lui Memnon afumate, Peer.

ELEMER

Bună ziua! Mi-am simţit coloana la loc în mormântul

învierii, când am sărutat mâna de argint

a Maicii Domnului.

OVIDIU

Ce ziceţi de accident?

TRECĂTORUL

Puteau să-şi termine nunta la catedrală.

DELIA

Sau la moschee. Genunchiul meu!

*

 Parapantă  furată de nori  la mii de metri.

ELEMER

Mi-a julit actul de deces al tatei. 

OVIDIU

Ţine-mi farurile alea în ochi.

ELEMER

Lumina înoată în lumânare ca mine în mare.

(Deliei). Hai unu, sai unşpe, treci 21, din 31 fă 41,

 măr 51, bob 61, prun 71, mur 91, mir 01.

Numărul e mai curat ca dialectul şi nisipul.

 CORINA

Acrofob, dar te-ai mutat la 9. Ţi-ai tăiat şi unghiile.

Asemănarea apei mării cu iarba o ştii tu, fluture algă.

*

Papa recită din Eminescu. Din cupolă, de pe schela-parapantă, Elemer se prăbuşeşte.

                                                                                                                                                                        2

  

Pescăruşul pe mâna dreaptă. Veveriţa vine spre el. Pescăruşul zboară şi mai la dreapta, puiul chel, căutător de dreptate, pescăruşul-veveriţă. Fluturele aterizează pe coada şoricelului.  Fulgerul zigzaghează norul, atrage  fierul ceasului, umbrarul.  Conversaţii, ce facem, apucaţi de  furtună televizabilă.  Umbrarul ibsenienilor se dărâmă. Vizante, lăsat de pază, se uită la cortul gata să cadă sub picuri. Virginica – eunucul adolescenţilor – citeşte. Se aud copii, folia cocoloşită, tună. Sonorităţi shivaite. Trăznetul carbonizează pe Vizante, scenă vizibilă pentru Virginica. Rap.  Ţânţari pe vânt. Parapanta lui Elemer. Păcură. Maşina copiilor ibsenieni se opreşte şi Delia, părinţii ei, Corina şi Ovidiu coboară salvator, apucându-se de remontat umbrarul.

DELIA

Disaster have no respect.

VIZANTE

Aşa a murit bunicul Ibsen, carbonizat.

OVIDIU

(întorcându-şi ochii de la tuburi)

Nu paralizat?

DELIA

(mai ales bunicului)

Ibsen, this is wake up call.

CORINA

Hai, repede, să facem baia respectivă, pe rând.

VIZANTE

Oslo la rând.

DELIA

Fiordul e ca Dracula.

VIZANTE

Brazi mulţi, norvegieni puţini. Îţi faci de lucru,

Delia, şi  însemni o rună pe zăpadă.

CORINA

(întorcându-se dinspre tuburi)

Femeile nordului, cât piesele lui Ibsen.

 Femeia mării, Hedda Gabler. Nora – 

Nora nu îşi ia copiii, argumentând că ea,

fiind o neadaptată, i-ar creşte la fel. Dar nici

 o mamă nu gândeşte aşa.

OVIDIU

(sfârşind montajul umbrarului)

Avem misiunea să ne torturăm reciproc.

CORINA

Între copil şi principiu, Brand alege principiul.

OVIDIU

Da, însă noi suntem umani.

DELIA

 Nora, Nora (O casă de păpuşi), Soarele, soarele (Strigoii).

3                                                                                                                                                                                                            

                                          3

Vizante scufundându-se în yoga. Salutul lumii soarelui. 3000 de mâini, vreun kilometru jumate non stop. Abia shavaasan, umfli plămânii eşti plută, îi goleşti, te-ai vârâ până la fund. Tratak, înot cu ochii închişi, scufundări, spaţii onirice apuse. Trecu repede timpul, de acord şi copiii,  încă 3000 de mâini, ultima mie, brass. Plecând din apă, fraza muzicală a lui Chinmoy. 

*

                                                                                    4                                                                                                                                                    

 Aria Borges cântată de Boccelli, în Spectrum.  Vizante mai înghite un paracetamol-antinevralgic după cele de azi-noapte pe năduşală, şi două eferalgane, geaba. Pânză pe faţada romană a bursei. Muzică subscoţiană. Tribună în Trondheim.  Vitrină - umbra calului cu Odin. Apa se leagănă sub corăbii. 

*

Fiord. Pică şurubelniţa biciclistului cu un singur picior, o lasă. Femeia sparge oglinda şi scuipă cioburile. Şchiopul se întoarce, cârjele i se prăbuşiră, Vizante culege şurubelniţa şi i-o predă, nici nu vorbeşte, bălăbăne o sticlă, e mangă, se scaldă în havuz, viking gângav, de vitrină. Far, iepure, casă zburătoare, insule. (Vizante:) Fiordul Oslo e misterul pământului de apă, marea mortului de ciumă neagră. Epileptiker. Picior retezat de osteoporoză.   

*

Vizante citeşte din manuscris (parţial din off):

Îşi ridică ţeasta de chică arătându-şi gâtul, un ciot.  

Călugărul răstigneşte schizofrenica,

schizofrenica înjunghie călugărul.

Piteşti a întrecut orice teroare.

Hamsun: Ah, Doamne Dumnezeule, din ce

zerouri rotunde şi grase sunt alcătuite numele mari.

Ce s-o alege de romanul acatistului fiord?

                                                                         5

Knut scrie cum de pe vaporul cel mare sosit de la Marea Neagră se descărca secară.

Ipse. Paralizia tatei. Conversam, ca Hoissescu la patul lui Ibsen. Îmbătrânisem. 

*

Revistă (Virginica:) Criticul  face două fraze-strigoi, la Berliner Theatertreffen, întru „aceşti eroi ibsenieni, imposibil de înţeles de către omul zilelor noastre”, „nişte oameni trăind într-un spaţiu sumbru, rece şi încremenit ca un cavou  cum e cel din Rosmersholm al lui Ibsen.”. Altfel, prima piesă de Ibsen jucată în România, cavou în cavou – în cimitirul din Oslo/Christiania n-am văzut nici unul.

Noi, ibsenienii fără voie – n-o mai fi nevoie de Ibsen nici în Norvegia – ne bucurăm cum vikingului i-a crescut părul corabie înainte de a ne lua fata de nevastă.

Săptămâna viitoare, la Înalta Curte.

Apoi, Premiera.

 DODIA  II

Diplomă de sinucidere

                                  

                                                                                    6                                                                                                                                                    

Agonia mamei Gine începuse cam odată cu admiterea în corpul diplomatic. Oferirea de diplome de sinucidere reprezintă un act de deosebită generozitate. Un trup gol şi galben pluteşte pe ape. Ministrul a dat ordin fetelor să-şi acopere buricele. Să vă admire derierul sâni rotunzi ca cerul. 

Gine în agonie, perfecta seducţie.

VIZANTE

Ea e diploma mea de sinucidere.

VIRGINICA

Sicairis, hashishiyuns, kamikazes, jihadists, kaitens,

 martyrs, tigers.

VIZANTE

În stimă, der Stime.

VIRGINICA

69% des francais jugent utile de parler publiquement

du suicide.

VIZANTE

Aveam cancer, declarat de doctor, îl aşteptasem

-        îi povesteam lui Paul, de la revedere. - şi

Stelică avea, dar să termin romanul Ibsenienilor.

VIRGINICA

A soldier in Paradise by John Mort 

VIZANTE

Ibsen sculptat de Paciurea

VIRGINICA

Dicţionarul ăla român-norvegian.

VIZANTE

N-am alt subiect decât Ibsen.

*

                                                                                    7

ROMANCIERUL

(sună la 12 noaptea)

Domnule procuror Gavrilescu!

PROCURORUL

(pentru public)

Am crezut că a luat foc ţara.

ROMANCIERUL

Acum câteva ore, o femeie de 32 de ani s-a sinucis.

E în şifonier. Trebuie autopsiată, incinerată,

trimisă cenuşa la Snagov?

PROCURORUL

(pentru public, apoi apelantului)

Eram foarte stăpân pe mine.

Nu faceţi nici una, nici alta. Staţi liniştit. Codul

penal nu sancţionează decât îndemnul la

sinucidere.

ROMANCIERUL

Aşa e dom' procuror.

PROCURORUL

Numai dacă aţi instigat-o.

(Către public, flash).

Mi-a dat Flăcările cu autograf. Şi sora ăleia se sinucisese.

Ştii de ce?  Au plecat cu maşina în Moldova. La o răscruce

fără indicator, în Sascut, în câmp, nu case, unul o ia pe un

drum, altul pe altul  până întâlnesc pe cineva. Fata

către ţăran: taicule, care e drumul spre Iaşi?  (se

vedea Radu Modoran). Păi pi colo pe la uncheşul şela.

El peste 60, ea 32, el abia atunci s-a trezit ce diferenţă

şi ce-l aşteaptă, du-te vreme, vino vreme, mai

apoi la Rotonda 13 a venit cu una de 17-18 ani. 

*

Citate/ titluri pe ecran:

Carles li reis tuz plains    nos re emperere magnes (La Chanson de Roland).

Uns ist in alten maeren wunders wil geseit (Das Nibelungenlied).

 De los sos ojos tan fierte mientre lorando (Cantar de Mio Cid).

Nel mezzo del camin di nostra vita (La Divina commedia).

Nar vi dode vagner (Ibsen).

 Mrityor ma amritam gamaya (Upanishade - Eliade).

Hamartia hybris anagnorisis peripateia catharsis (Aristotel).

VIZANTE

Doamna Bovary era aproape terminată. 

VIRGINICA

  Ibsen, fiordul, replici în India cu Marquez.

VIZANTE

Poate i-am lăudat pe vikingii îngheţaţi vigelandian.

VIRGINICA

Fii tu însuţi, ipse, Ibsen, Es lebe hoch der grosse

Peer, Strigoii, moartea lui Ibsen, a ibsenienilor, a lui Gandhi. 

 DODIA III

Veda-Edda

                                                                                    8

Sub cupolă / parapantă / nor. Ibsenienii repetă, atenţi ca la un sondaj. Delhia dă tonul ca announcer. 

DELIA

(exhibând afişul)

Gina pe moarte & Mitu narator

Aşa şi tu femeie ibseniană asgardiană

 Loki ucide pe Grinhilda 

Odin cade la pământ mort

Doamne femeia păcătoasă ţi-a adus mir

Ondina Odin Eminescu

Cupele ţeste de duşman

*

  după ce a văzut că ea a ars, s-a dus în dos la merii lui Popa la un pom şi s-a spânzurat cu o curea de la opincă.

  *

Nu rentează să stai de vorbă noaptea. N-are rost. Noaptea cuvintele sunt negre.  

DODIA  IV

Zăpezi hawaiiene

                                                                                    9

Toţi vorbesc, Vizante scrie ce nu zice nimeni, n-au de ce se supăra

S-a sinucis şi de dragul nenorocitelor lui de personaje.  

De mirare că nu s-a sinucis mai demult. 

Om îl ia pe Vizante  la universitate, Praierie, cu maşina.

Sfârşitul bhajanului cu închinarea la zei şi legănarea, pe rând, a luminii la vitrina-murti a lui Rama. 

Tema lui Vizante: Hanuman. Abhijnana. Intermediarii (Ibsenienii).

 Nothing exists but god Hanuman  om jaya jagadisha hari 

Le spui ce ştii cel mai bine şi te aplaudă.   

Majoritatea omenirii nu este, totuşi, vegetariană.  

Savitry, jai gyan gun sagara. 

 Savitri nu mă lasă neîndopat. Dacă ai prieteni indieni, ai prieteni.

Shushmita dansează Draupadi. O tuse. Amor. Capete tăiate. Sânge băut mai merge. Se interzice limba română. Andiamo. Te-ai cam târât. O ţâră. O ţară. Tare te-ai târât. 

Cota sinucigaşului nu se pune.

Da. Dă. Dă, mă, dă. 

A  lui e Thalassa, al meu e Kalidasa – dansat de Shushmita, o Draupadi.

 o teorie cu mama de carne şi mama de suflet - se-ntâmplă n-o lua aşa  -că şantaj - şocul la mine noi închidem ochii şi uite-o că nu e orfană - ca mine cu Yasodara Ramdeo - că ce zice bărbatu-său - ce e treaba lui - io-te că era fata lui Mosor îmbrăcată-n curul gol - nici viestre nu i-am dat 

 DODIA  V  

Rechinuri

10

Liviu Rebreanu

Ibsen... regenerator al omenirii... o viaţă dublă, una voită şi alta nevoită... o tragedie în mijlocul tragediei... la noi, unde Ibsen n-a pătruns încă în dragostea publicului... Nora... o viaţă nouă... prototipul femeii... prototipul omului... lucruri româneşti lucruri norvegiene... expoziţia Ibsen... românesc nimic... întoarcere la Brand... la teatru: Strigoii... se joacă Duşmanul poporului... am fost primiţi de regele Haakon... iar la teatru, la Raţa sălbatică... la cimitirul unde se află mormântul lui Ibsen. Găsim coroana noastră. Solmnitatea. Eu spun atât depunând coroana: „Au nome des ecrivains et des acteurs roumains, au nom de toute la Roumanie!”... nu m-am dus seara la Rosmersholm... de la Bergens Tidende, un reporter cu desenator.. mă duc la Muzeul Ibsen, în teatrul vechi... Peer Gynt interesant... ieşirea prin fiordul Bergen superbă (Liviu Rebreanu,  24 martie 1928)

  

PAPARUDA

PAPARUDA

Rupa, Dupa

înot

De ce trebuia să spună că numele ei e Rupa Dupa

Zice că aşa i-a venit

Aşa mi-a venit mergi la Rupa Dupa o caută viaregii nu pe ea pe fată

PARAPANTA

Rapa, Nuit

alto

Adresa

N-o ştiu

Pe toate scările întreabă toţi

Spune-i

Nu

Ba da altfel îi spun ei

O s-o găsească îi apare în uşă sunt mama ta

Vorbesc cu numerologul cajun să nu vină şocul de la mamă ci de la mumă 

RAPA NUI T

Pana, Rati

Polinezieni

Scriu din Rapa Nui nu-i nuit inuit înzăpezit din Pacific 

Nu chiar de-am da în primire statuile să ne apere

De unde ştiu viaregii cum o chema şi tu

Mi-ai spus tu acum trei săptămâni

Tu i-ai inventat pe toţi

Te omor

Demult

De ce vă iubiţi

Şi pe tine

În comă

Noi

Vă arăt eu

Chin

Adrenalină

Nu poţi iubi

Nepoata

Rană regina nopţii

RUPA DUPA

Papa, Ruda

Forme

O lumină care se cheamă rece

Pădure vană nirvană

A murit

S-a sinucis

Mă gândesc

Nu el

Nici eu

Rupa

Păcat

Nu al tău

Cine ştie

Să ne apărăm

S-o ajutăm

Pe răpunerea noastră

Nu-n auroră

S-o încălzi

GIRA SOLE

Mama, Muma

Piano

Pe ritm de street lit

Muma în a doua depresie

Îmi iei vorba

N-aduc vorba oricum nu mă lasă să deschid gura

Gata revelaţiile nu se strigă

Nu e malefică

Se termină şi floarea soarelui

Nu din sufletele noastre

Nemaiibseniene

Nesuferire

Multă lume

Gropi

RAMA MARE

Mara, Mare

Rama(yanic)

Tontoroiul căutătorilor din capul dumneaei în timp ce cântam în templu

Când cânt

Mai cine

RAMA SITA

Para, Foca

Foc în păr

Erai îmbrăcată în Rama

Para de foc parafoca

Din cald rece necredinţa

Paparuda bozi despăducheaţi

Cu mine să nu vorbeşti aşa

C-aduci Botoşanii-n Giurgiu

După ce că ai ce mă scrie c-am ieşit din pluton în onoare iubirii Dunăre unică

Restul dărâmare

Rama Sita zidirea în brazdă

Iar renunţ la piesă ca toată viaţa să nu mă amestec în viaţa vreunui personaj oricum dăm nas în nas cuţit în cuţit 

KAMA SUTA

Kata, Musa

Scăpare subconştientă

Pornisem în ţară mare alta se sfârşise iar nu mai erau ţări unde ne întorsesem Rupa Dupa vorbea la telefon ventriloagă papa ruda rude din Giurgiu la fata nu fiica d-stră

Semafor uman unul cu paletă roşie-verde

Parcă mama ţării cine-o ştie a pădurii

Şi eu credeam că-n sat trei sferturi sunt cu alţii

Stătutele destructurează

Muma India

Of course

Maică-ta nu mai găseşte Kama Suta

LESA DURĂ

Du-le Sare

Pripon de parapon

Forma rupă garanţa m-am întors la scene din Holika în juma de oră eşti în apă uite puşcăria Midia ziduri şi politici

Uite vacile pătate Goldestein neindiene când mor nu sunt duse pe malul mării bine ziceai că nu e asta ţara ta

Afectată de aflarea de mamă prin bună-voia naşei halucinate când să-şi cumpere ţigări de contrabandă Emaus fuga la Adam Clisi ba acum Carol nicio stea davidiană mama ei crezută în acelaşi cerc rupt de Rupa o confuzie de sine un revelator cu vitriol muma cu groază îţi spune nu-ţi sunt mamă şi nu citează în Williamsburg pe o stâncă neagră într-un vechi castel evreica din Atlantic Beach te aştepta sută la sută ca mama ta a ei a pieţarilor de la Big asaltaţi de trimişii rudelor câinilor din Giurgiu

MULT BINE

Niet, Lumb

Mult mai bine

O faptă o întâplare un necaz

Ce ziceam şi eu constrâns de nenorocire te închipui

Mama de botez peste cea de carne

Tu mamă zburătăcită

E de bine

Misterul înfierii şi al învierii

MATA HARI

Maha, Rati,

Noapte ajun

Te lăsăm la umbră cara Mata

O mulţumire ţi-ar aduce moartea

Scrisesei moarta

Nu vedeai firul de remorcă rămâneai fără nas

Spătar în China

A venit ieri chinezul

Mă spăl de Pacific în Marea Neagră

Mata Hari la fund

Rati se traduce cu noapte pac Puck

CELE RELE

Lele, Rece

Jurasem impar

Tandem numai afară că nu toate în mintea ei şi defaima se moaie în rol ne bântuie dintotdeauna pentru că ne iubim

Uşor de păsuit greu de scăpat şi mai isterici copii deja nu-mi mai place deja am înnebunit

De atunci am plecat la păscut berbeci

Ocean masculin mare feminină

Iele rele rochii de bezele

Marker & pen in one made in China

QUARTET

De pe Marker

Primo audionisip peşti ucigaşi pe lună plină

Restul în bătaia vântului puiul de pescăruş

În locul meu rabinul

Copii şi mumă partea a doua rondo

Se poate orchestra concomitenţa

Personae în roluri de instrumente

Capre clavecine

Compozitorii la zid

Vezi ce faci cu mâna aia prin mare să nu-mi vii să te vaiţi

INDEPENDENŢA

Sigur

Grade

Bate vântul

Roşu ca racul

Pe aceeaşi muzică

Diferenţa de talie a pescăruşilor

Uitasem cârcelul la genunchiul drept

Pescăruşii ţopăie pe plaja jilavă brăztdată de pneuri socializează rar pe sus pe ce planuri ce independenţă ca noi toţi şi cu neamurile specie

NEAŞTEPTARE

Mâna cărată

Eu de ce nu fugeam valurile astea gelozesc pescăruşii mă insolam în neaşteptare după independenţă înainte de pierderea în remorca războinicilor neaşteptarea acestor trupe chirăite în alb pe simetria spumelor albe uite şi ciori voci mixte de supravieţuire cabală ori somnolenţă trei în zbor în soare atâta contre-jour în viaţa noastră palme lustruite de mare citite peste umăr de unkle Trikha

OAMENI SUNT

Adică oamenii sunt lăudam porcii după noi în pădure se face mistreţ vreau job în oraşul meu comunismul controlează Pacificul nu-i scriseşi penalistului crima asta n-o mai fi existat denunţ de adopţie legală după 33 de ani revelarea către persoana adoptată prin înscenări şi presiuni psihologice paraletale copilul adult cu familie este transportat în necunoscutul şi necunoştinţa naşterii două secole viaţa poetului melodramă apoi scos ca orice de pe scenă porcilor

RUTH BEND

Pers, Onae

Oarece spiritism

Proverbele nu sunt probe juridice proberve

Ne iubeşte fără să ştie cu ce ne mâncăm

Am iubit-o pe Ruth

Reduşi la garda de fier

VĂLU RIRE

Luri, Revă

De râs şi nu prea

Nu-i spun cât că se înţelesese cu fata

Mama ei nu există ca Mihai Eminescu

Joacă-te tu cu focu’

Nici ţie nu-ţi voi mai spune nimic război de-ai face

Bărbat război femeie naştere

Copilul ei ce bunici o să aibă

Narator fără naraţie nici o (sin)ucidere ne aflăm la mare bate vântul spulberă temerile trece mai încet dimineaţa mai repede amiaza noaptea pe sub manele răsăritul silenţios

HARA KIRI

Kira, Hari

Îndesirea cârceilor

Ce ai scris ermetic în dodii se taie

Era vorba de duhovnic pâra nu merge

Nu mă ştii nu te ştiu bat toba în zadar

Fizica ştiinţa neviului

Dukha apoi kama-vama

Jurisdicţia indiană ar putea fi de folos confiscând personajele sub pretext că s-au născut pe teritoriul ei toţi suntem ai mamei pământ o ceramică

MERE LERE

Rele, Reme

Carte cort

Am sta jos stos maya

Personae în construcţie

Probă de construcţie merge deconstrucţia

Mustaţă o consiliază pacient

Doctoriţa s-a mai făcut cu o mustaţă în dovedirea cortului ai mei încă la bere

Nu pariem dacă va face doctoriţa baia

Arhaic plus fizicaua punând şublerul pe literatura canonului

Ziua asta başca pescăruşii ne-a umplut-o vălurirea mării de cârcei

Şi-a şi luat un cort supradimensionat

GRĂTĂRIE

Grai, Tare

Grătăria doctoriţă

La 2 m de mine se află doctoriţa cu mama sa şi fiul nu e mama ei poate o aflaţi şi ne chemaţi împreună cu mama şi tatăl fetei noastre aflate la ½ m tot aşa s-a găsit careva naşă să vă anunţe pe noi da şi pe noi pe fată vă daţi seama prin câte am trecut

Retrimite cu întrebarea de căutare a unei doctoriţe sosite sâmbătă 22 iulie 2006 la campingul S după Hanul Piraţilor într-un home-car cu un cort demontat pe care n-a reuşit de la prânz până seara în pofida ajutoarelor să-l ridice

RICE PERE

Pier, Rece

Orez păros

Nişte foarte mulţi păianjeni mere pere şi repere subiectul se rablageşte precum cortul doctoriţei

Am avut sinucidere imediat înainte

Mai mult decât sinucidere

Îmi fac şi eu de un denunţ de mamă

Părinţii ăştia dacă sunt ei părinteşti

TATA-N VIS

Sant, Vita

Mare-n Olt

Îl visasem în Honolulu din profil era Mastroiani dar el şi m-am bucurat şi de la distanţă acum era în costum într-o casă modernă

Te văd mai adunat ai o cale aşa te vreau

Dar matale ai lăsat criticismul pesimismul fatalismul eşti în mare formă să pornim o antrepriză când spui un cuvânt în mai multe locuri să se treacă la fapte mă uit la dumneata la duneavoastră este realizabilă durata planul cu gândul uite că ne înţelegem ne iubim nu ştii subiectul ăsta dar s-ar putea să fii nu tatăl ci ginerele meu ce zici cât o iubeşti şi pe mama ei nora ta mamele că ai contabilitatea la bază ai uitat seminarul cele şapte octave ale sfintei monastiri Curtea de Argeş

HANU PAUL

Lupa, Huna

Fraze pe spuma mării

Chinezii au avut recoltă bună de orez când profesorul de română a fost în Japonia

De argint spre larg de aramă spre ţărm

Câinele izbeşte cu capul în valul de litere spărgându-le literatură

Clopoţei de spumă pentru glezne spânzurători şi ghirlande

Spătarul nu-şi servea propria ţară din gura turcului pe Bizanţ urcase Moscova şi prin Siberia la voi

DOUĂ SPIRE

Dore, Sipa

Să te văd

În zori spumele vin albe cu spatele la soare le vezi mătasea broaştei

În amurg invers sosesc din larg bozi înfloriţi (aici e cheia paparudei) şi spre soare burtă de pescăruş zăpadă hawaiiană

Ratează şi fraza claudeliană te dezbraci te prosteşti

BOZ’N FLOR’

Bonz, Rolf

Claudeliene pe evantaiul Mării Negre

Naşa întrebată de regizor dacă ar binevoi să-şi interpreteze rolul

Întoarce-te la ideogramele de spumă alburi cascadate şi boz înflorit paparude îmbrăcătoare dezbrăcătoare

Marea e una noi suntem unii

Dă în judecată valurile avocatul te chestionează pentru dosar bozii spumei boaba spumei lui Eminescu

Domnule nu că mi-a vrut răul ori binele vorbesc de spumă dar cititnd-o chinezeşte uraniu de Şteiu mi-a smuls pălăria

CAZU’ VALU’

Vaca, Zulu

Continuarea cheii

Mai bine dai în judecată pe dătătorul în vileag al dării tale de gol de pământ nu la nudişti nu-n Singapore

Onorată instanţă era vorba de Hawaii

Paparuda s-o joace în satul lui

Am ţinut-o cu mâinile mele pe val

Vărul le-a poreclit-o jucărie

În publicarea ibseniană i se adresa întâi ei

Când valul vine din faţă montan însuţi vei fi fiind spuma

MORT COPT

Cort, Mopt

Varianta plecării

De ce ar vrea să se sinucidă mama scoasă de pe fix dacă nu şi de spaima plecării mele în China în nirvana singură n-ar fi decât o riksha pentru naşă

Cum ar vrea să-i strice planurile cu definitivarea paparudeniei bizantine om fi îmbătrânit

Asta acutizează dorul de adrenalină criminală

Medeea n-a mai îmbătrânit

Nu cred că e sindromul ăsta nu copiii mamele sunt desfiinţate

Un kopt are cheia oului copt

Nimeni nu e flatat să afle ce se poate înţelege

Un ermetism epurat în zadar paparudă

PÂNĂ MÂNE

Mână, Pâne

Ne vede mâine

Bici drag binefacere cu moarte simbolică complice prin pasivitate coautor prin plecare

Pe aia n-o voia dusă oriunde nu în China şi amândoi chiar metafora spumei o fi mătase viermii în frunzişul de dud al valurilor peste trupuri mătăsoase

Răzbunare pe mame pe fini pe nevăduve

Fiul ei să ne regizeze piesa

Ne ducem toţi la premieră

MIEZ DIEZ

Edem, Zizi

Ea e

Nu mi-a lipsit Zizi o viaţă ochii ei reci răzbunători din nimic

Se înnoptează sub spuma bozului

Eşti alb

Albul e frumos

CERC ROMB

Corb, Crem

De-azi noapte

Vrăjile pe noi ban găurit spume în negativ pe ochi pe nervi în întuneric fundul de ochi fundul mării tuş scăpătat mă voi mai arăta pescăruşilor numai în beznă lucrezi Paparudo bozul era întunericul floarea neagră glaucom o şoaptă de încercuire Petruţa nici la şcoală nici la minister cercuri pe iris în non spaţiu ca-n adolescenţă ejaculând

IERT CERT

Trec, Trei

Nici epilog

În spectacolele dinainte s-au oferit din sală personaje-replică fie în numele absenţilor fie cu păţanii asemănătoare

Că rupa în sanscrită înseamnă formă

Ăla cu dosarele nevestelor poeţilor

Unde s-au dus valurile înspumate halucinaţiile vizuale nocturne

La târgul de pescăruşe despuiaţii cu fâlfâit erotic

Paşteţi voi nisipul de ochii îndrăgostirii

Dau drumul câinilor negri

A CUI ESTE

Iete, Sacu

Paparuda de pe la noi

Paparude pescăruşi în zbor dezbrăcaţi apoi ţigăncile înflorite după ghiocuri ghicind în spume

Povestea s-o îngropăm în zborul soborului de judecători strigoi de le aprindem lumânări să se mire cum ne luăm mamele de la copii

CORURILE

Urle Roci

Roci coş ori plasă

Ea zvâcneşte cotul în somn

El îi răspunde

Vezi că trimit alt frisbee

Nu că eu joc yamb

Iubindu-se cel ce câştigă pierde şi cel ce pierde câştigă

Pescăruşi echidistanţi

Şeful se distanţează

JAZZ PRAZ

Razz, Pajz

Vocale pe sponci

Imn inimă mama pe coperiş pe moarte Peer neadeverit femeia verde o poate juca Ruth Paparuda producător în Dovra Frode Rasmunsen replici pe lacrimi suprarealiste

RAMOLIRE

Miar, Lore

Pe dorinţă

Magie dansantă

Sinucidere orbire

Paparudă peergyrudă

Oedip în auzul

Orbului de spumă

DRAC ONIX

Donc, Raxi

Consultă Astalos

Suprapsihoză sub doză coruri oracole vrăji paparudice

Stele negre cerul gurii

Intră bozul bondar pe spumă

Rupt piciorul să-l auzim bâzâind în zbor în ac

SPUN IARĂ

Pian, asur

Asura e demon

Ţi-a spus în finlandeză fiica mea e fiica ta nu fiica ta e fiica mea

Nu înţeleg limba

Toate lucrurile sunt mama noastră

În China de-am ajunge la mama fetei noastre

Când o fi plecat de ştia Paparuda

Ne-a vrut răul minciuna ne păstrase fericiţi

TA-DIN-DIN-DA

Personae ODIN(ioară) DIN  VETA(la) RAT  ANNA  TA DAN  DA

ne aflăm în România latină departe de Bengalul de Vest

ODIN(ioară)

odinioară vă iubisem

(şi braţele lui se mişcă aşa parcă

pe vremea când eram numai braţe)

şi nu îndrăzneam

(era mai uşoară moartea)

abia cu ochii o rugăciune cu ochii

(şi parcă ochii ar mai fi numai ochi)

şi apoi a început

călătoria într-un gol fără margini

de unde numai fiind poţi scăpa

numai dacă bubui cu tălpile subtălpile cu

creştetul pestecreştetul cu mâinile circummâinile şi

acum înghit şi mă înghite ca o umbră ca o iubită

(pauză)

fug cum fugeam şi cum mă oprisem

cât fug locul fugit nu-mi rămâne

nu fug pe loc locul nu stă

stau în gura balaurului

alerg ca fumul unui foc ce s-a părăsit

în acest rotund întunecat

o lume o dată de două ori de trei ori

DIN

îngerul îţi seamănă dar este mai frumos

diavolul îţi seamănă dar este mai frumos

ODIN

pentru încă o nepublicabilă perfecţiune

propun toată sanscrita şi speranţa

ca nici un sanscritist să nu mai fie întemniţat

pentru Vede şi celelalte şi un vers

tras dintr-un neam fără sunete

la ordinul tovarăşului Nicolae Sanscritul

DIN

de-aia e dumnezeu

a nu se putea face nimic

a-l invita etern chiar şi pe la noi

să i ne dăm de pomană

de sufletul celor ce n-am

avut de gând să fim

fiindcă nu se putea fără el

VETA

şi călcai din piatră-n piatră

ca să-mi fac şi eu un tată

şi călcai din urmă-n urmă

ca să-mi fac şi eu o mumă

şi călcai din brazi în brazi

ca să-mi fac şi eu doi fraţi

şi brazii se despicară

şi fraţii se supărară

DIN

te-aş iubi îmi e că mor

şi rămâi fără amor

te-aş urâ mi-e că trăiesc

şi n-ajung să te iubesc

n-aş urî și n-aş iubi

nici n-am fost nici n-oi mai fi

ODIN

umbra sinelui avatar unghi lângă unghi

craniul în explozie fiinţă dunei încarnându-mă

VETA

înalţi aproape blonzi cu haită

nici nu zâmbesc nici nu se vaită

cărări spre valea de dincolo

vârcanul de la podul lui Crâşmaru 

*

(RAT ȘI ANNA) (pantomimă interludiu)

Cri-ni-li-mem-na

ondulată zăpada

pe fuga şobolanului

Rat o spală pe spate pe Anna în cadă

Ratana râneşte râtanii

luna noastră de vârcolaci

Annarta ascultase

roaderea sufletului

uşi deschise oxidează

pasărea câinelui

nici Rat nu mai are timp

decât Anna tantra

se vrea Thomas dar mi-l rosese

în clubul închis

îmi pare rău de Rat rozând

sânul Annei spre a o salva

nu s-au mai văzut din depozit

la etajul şapte

sala de operaţie exclusiv vârcolacii

te privesc din profil Anna

tocmai priveam pe fereastră

mi-ar plăcea să plecăm împreună

ţări cu nori mai frumoşi

nori cu ţări mai frumoase

în cărţi ochi verzi

tasmanizat şi Rat

Anna darling

na hanya te

deschizi uşa

vine primăvara

pe la tine

o mie de grade în vârful ţigării

strigoii îmbrăţişează întunecimea

luna lunatică ronţăită de Rat

de unde să ne mai ia dracul

înjură Rat în curte

Anna a învăţat şi ea să înjure

eram în piele de tigru

acum sunt în piele de pisică

*

DAN

otrăvuri ocolesc prin vin

eu nu ucid ucid puţin

mă umflu-n văi de râs mă-nchin

şi porc îl fac pe Nastratin

voiesc în cinste mulţi să îmb

ce dacă trist mai ud un dâmb

cu lacrimile de mă strâmb

tot îl omor pe Năgădâmb

mă calcă slana pe un os

şi duhul prost şi mai vârtos

dar dacă ursul mă dă jos

sub roţi îl zvârl pe Nasmiros

sub labe-l zvârl pe Masniros

DIN

atunci unde-i fereastra mea noaptea s-o deschid

bustul în aşteptare şi vorbele crezute în sunet

se petrec în ţările mici altfel de păsări prin altfel de ferestre

dar s-or fi diluând în pământuri cu munţi visurile de geniu

VETA(la)

ah ce multe trântituri

tălpile îmi aveau guri

pline ochi cu ce copturi

cu călcâiul arături

de la os din crăpături

zvârleam boabe să le furi

şi păduchii de păduri

ba în lemn ba în nervuri

până-n focul de răsuri

te puneam pe boi să juri

că peri negri n-ajung suri

de o nuntă la-ntorsuri

de-altă nuntă cu mascuri

de-altă nuntă nuntături

de pomeni firimituri

cu popi trei în bătături

DIN

fără baston fără ogeac

blajin craidon în sat burlac

la una bine văduvă caldă

în ierburi fine dânsul se scaldă

în iarbă mare lumea îl ştie

o fată are văduva vie

cu ea odată domnul se-ncuie

şi se desfată şi se cucuie

DAN

drumul nu se lasă

înspre nici o casă

cerul e colea

pentru nimenea

cât suntem pe pace

groază ni se face

şi părul măciucă

noaptea să ne ducă

ziua să ne tragă

din groapă de fragă

VETA

mamă stinge-te pe cal

în zăpezi necălărit

îngropat de caporal

ia-i chipiul de pe cap

şi trezeşte-l cu un ghiont

eu te voi lipi cu pap

când te-o rupe ca pe front

 *

TA

priveşte cu bune graţii

asupra acestei naţii

onoarea de a ne fi fost călcat

pământul de mai marii lumii

DIN

în timpul evacuării

personalului din ambasadă

Manfred von Killinger a împuşcat-o

pe domnişoara Peterson secretara sa

după care s-a sinucis  

SALBĂMOALE

Personae Salbămoale Neun Cene Nune Erat Ombla

1

NEUN

eu am tăiat copacul măscarul coaja

stâlp cu mască pe faţă

azvârle masca de drac

îşi face semnul crucii

îşi lipeşte faţa de faţa demonică

umbrele se îndesesc le rânjeşte

îşi sfâşie faţa umbrele se îndesesc

atunci le joacă o pantomimă

CENE

aruncând masca

aruncându-şi faţa

stâlpul se rupe în mâna lui ca pâinea

taie masca soarelui în pădure

coaja brăzdată de feţe

masca lipită de stâlpul rupt

tăietorul îl taie în chipuri

umbre manifeste din Hades

îl taie la poarta raiului

taie sus pe dumnezeu

NEUN

plânge dracul pe putregai de rai

tăietorul îl aruncă

măscarul nu îi cuvântă

măscarul e tăietor

dară stâlpul căzător

cade faţă la pământ

şi-l îngroapă duhul sfânt

nici măscar nici tăietor

numai trup de umbritor

sub umbrele de décor

CENE

arată tot decorul împrejurimii oarecare

şi stinge stinge stinge să fie mai tare

să nu aprinzi doamne lumânare

în ţeasta măştilor capilare

că un copil în faţă îi răsare

când nu tăia nici lemne nici în coajă măşti

tu să-l adăşti din mască din lemn să îl adăşti

şi cade cel mai tare din lume iar pe mască

şi stâlpul să nu cadă căci rău o să-l lovească

NEUN

o de s-ar auzi topoarele cântând

peste tăcerea cerească oglindită în smoală

de s-ar auzi şi ele nu se aud

şi ei aleargă şi deodată adorm

pe după un arbore toporul ia chip de şarpe

şi fluieră numai pentru fecioara pădurii

fluieră frumos de pică roadele

în albia de fluier ce tăietorul o urmase

de s-ar auzi topoarele cântând

visase să se trezească din vis

CENE

se despărţise de durere măscarul

a rămas să-i fluiere acelui chip

înmiresmată sfântă mamă

cu sfânt copil ce din duh sfânt scânceşte

ci nu-l aude doar privirile îi urcă

şi se coboară numai pentru prunc

e pruncă poate şi poate scânceşte

de dorul ei când era sfântă

ca acum dar altădată

cu dumnezeu la faţă

măscarul măştile-şi vându

pădurea tăietura-şi rase

poate e timpul să vii tu

dar cum cu umbrele Cristoase

e un copil în fiinţa jucătorului

şi unul lângă el mai neplâns

să plângem noi sau să ne plângă cel de sus

NEUN

şi poate boceşte omul de taină pe de rost

cel de nimic ştiutorul copilul frumos

un tăietor pe lumea asta tot a fost

şi-n ceruri suie vuietul pădurilor tăiate jos

şi bat topoarele nu să se înrădăcineze

în auzul lumii plânsul de domnul

măscarul calcă încet ca în vis

spre a-şi purta masca din urmă departe

între fluiere asurzitoare de moarte

CENE

măscarul îl joc jucat el în ultima mască

negru se înconjoară de demon

roşu în ochiul plâns tremură

feţele se scufundă în pădurile

tăiate de tăietorul de lemne

înainte de a descoperi abisul

viaţa lui nu s-a sfârşit

sau nu îşi vieţui sfârşitul

masca a risipit-o anume

s-o urmeze el însuşi până o întâlneşte

şi demonu-i surâde la răscruce

se înalţă stâlpul tăietorului

pe calea pe unde îngerul căzuse

de ce n-o fi vesel măscarul

când fâlfâie masca deznegrindu-se

cu ochii în aurie privire

bucură-te chiar de ar odihni în tine

duhul ce duh l-ai peticit

în pielea de bou în blana de miel

în păr de porc în cărbune

veseleşte-te măscarule

şi nu se veseleşte mi-a făcut-o

NEUN

rugăciune să mă veselesc eu

când îl voi juca era şi autorul

de faţă acesta însă îşi rupsese o mână

uite cum îşi rupe omul o mână ca pâinea

spunea eu îmi internez mâna în spital

ar merita să meargă la ospiciu

odată cu mâinile tale demiurgice

demoni îi curg din degete

şi spunea du-te vezi ce lume

se strânge crezând că eu arlechinul

doctor voi veni să îi vindec

dintr-o mişcare de sprânceană

CENE

o poveste cu un măscar i-am cerut

şi masca lui de pe urmă

ne-a luat vorba

nu s-a hotărât şi mi-a dat liber

doar se gândea la un copil

căra masca plin de frică

în profil o întorcea

era un topor să taie

avea dinţii ferăstrae

ia-l copile la bătaie

să mi-o pun pe faţă

şi să mi-o scot să joc

NEUN

vrea să mor sub mască răpit

să-l îngrop îngropându-mă

şi masca nemuritoare râsă plânsă

faţă profil faţa mea

mi-e teamă s-o las în palme

ce teamă îmi e de o palmă tăiată

2

SALBĂMOALE

a doua zi m-am repezit la moară

auzind-o bătând nu mai aveam

nici un pumn de făină iar mălaiul

îţi aduci aminte că l-au mâncat şobolanii

ce i-am mai omorât în noaptea nunţii pe toţi

doisprezece erau furaseră bucatele

în gaura de lângă soba rece ba

unsprezece de-a mers al doisprezecelea

sub coteţul purceilor şi găsindu-şi

pereche vai ce i-am mai ucis

cu pui cu tot cum am prins şi vulpea

în beci am dat peste un şarpe

dar mi-a fost milă să-l omor

NUNE

pentru ce femeie dumnezeu a lăsat

dacă un om nebun sapă beciul

eşti nebună şi tu că laşi şarpele

nu era atât de nebun săracul

el nu se lega de nimeni până când

SALBĂMOALE

lasă asta acum a murit nebunul

şi am rămas noi cine te-a pus

nu m-am gândit când mi-a sunat

ceasul să rămân orfană îmbătrânisem

un nepot mi se dădea în leagăn

o ploaie a început să toarne un fulger

a acoperit curtea şi sala casei

a intrat în grădină leagănul se răcise

nepotul s-a luat după fulger

să-mi întâlnească deodată tatăl

şi căzându-i strămoşul a luat-o la fugă

peste lunca asemenea curţii dar fără grădină

NUNE

şarpele zacă hai să mulţumim domnului

femeie vino-ţi în minţi acum casa

ţi s-a mărit şi pustie hrăneşte

purecii luminatei veri de la domnul

era o noapte numai lumină

lupii au mâncat oile în pădure

şi bunul tată pe urma lor înnopta

aducând în sat jumătăţi de berbeci şi oiţe

CENE

pădurea se goleşte de toţi

grota nu mai are os de judecător

locul îngropăciunilor se surpă

neamurile se dezbină de frică

se îmbrăţişează de moarte fraţii

cine va căuta un înţelept de sus

va trebui să se grăbească şi-n zadar

nu va minţi dându-se drept pe nedreptul

iubitei lui i-a încântat auzul inimii

cu bătăi alese de adieri din sânul norilor

i-a mai povestit şi despre Cutare

ea îl pomenise de la mama sa bună

mai avusese însă şi altă mamă

care mamă nici ea nu crescuse

cu mama ei bună ci tot cu vitregă

o mamă dintre acestea oh trebuise

văzând durerile şi răutatea

să nu ştie deodată ce mai naşte

şi nimenea nu ştie cine-a fost

a fost Cutare ah păcat

păcat că mamă bună nu-i era iubitei

doar nu-i Cutare să-l asculţi de-aci

e ca o închipuire a îndrăgostitului

şi uite iubita ce-i vorbeşte

SALBĂMOALE

 ar fi spus

dacă nu mi-e dat să văd răsăritul soarelui

îngăduie-mi măcar să privesc apusul lunii

nu-mi îndesa pe gât nimic adormitor

nici nu mă pune să visez ce ţi-ai dori

vârându-mi limba prin inelul de otravă

al dinţilor ce mi-i sfărâmi cu pumnii

NUNE

cum să spună

din ochi să spună asta întuneric

e pentru cel ce nu iubeşte luna

orbii ar putea să zboare

prin aer după ea acela nu o ştie

dar dacă lanţurile i se slăbesc

şi se ridică cel ce nu iubeşte

nu o să-l vadă nici pe el

căci ţeastă-i va fi luna

păcat atunci că va mai răsări

şi după noaptea asta soarele

SALBĂMOALE

cui să spună

plătit pe viaţă cu avere

de-o turmă aplecată la pământ

poate să pască poate de vreo boală

el este cel de neunneam

din taţii lui şi mamele

ce ţin de boturi turmele

NUNE

nu poate să spună

o frânghie lungă îi atârnă de gât

spânzură în gol înrourată

cine să-i prindă capătul într-un laţ

să aşeze un leagăn să se suie

şi să se legene sau să stea ţeapăn

Cutare Salbămoale Neunneam Cenenune

SALBĂMOALE

oh să fii tu Neunneam

şi să nu spui cine eşti

căutam şi te pierdeam

înainte de-a avea veşti

Salbămoale burtă goală

ce-o să bagi astăzi în oală

o să ne înfometezi

pre cât flămânzeşti

de la Cutare când pleacă

îi lasă casa săracă

pe la Cutare nu vine

casa tot nu i se ţine

dumnezeu nu l-a lăsat

Cenenune să stea-n sat

l-a lăsat să nu se-adune

din cărare Cenenune

NUNE

unde nu începe

să toarne

mort şi viu până la os

înţepaţi de ale apei coarne

plâng otrepe

nămolos

şi unde nu se pune

să ardă în foc

învie oameni de cărbune

cei de pământ se coc

se miră în şiră

se dezbină în cină

ia la măsea încolo ho încoa ha

îhî ţi se urî tii prostii tu hu

poematistul continuă

SALBĂMOALE

în ţeasta mortului

se prinse capul de peşte

al pământului

oh luminile cerului

sparseră osul rotundurilor

de atunci tot ce  nu mai e

să se învârtească ah

să nu-şi dea de urmă

NUNE

vrei să te duc de mână

cum tu m-ai dus în pântec

vrei să-ţi urmez în casa retezată

de lupi de mine hăituiţi

nu vreau nimic tot eu la ce

doreşte-ţi oaia boul pasărea

ce ţi le-oi creşte doar să ai

noroc de ele şi să-ţi placă

SALBĂMOALE

păzea de boala urşilor

nu scapă nici furnicile din burta lor

ei când sătui aşteaptă ziua iernii

vezi trăznete ce vântul încă nu le-a spulberat

cum pe spinări le scapără

şi boala şi-o târăsc până în gropa urşilor

din scorburi pică peste tot cercei de lemn

pe coamele de licurici dau foc

ochirii tuturor culegătorilor

şi vatra cum de va mai înverzi

NUNE

să mergem şi noi în curte

altfel cine mai ştie

cu ce rămânem

acolo nu dăm nimic

nici de veste

nici de primejdie

eu cred că au înnebunit

tu crezi că aşteaptă ploaia

o să se verse făină pe câmp

făină în pielea goală

lelea s-o ţină în poală

făină cu gura plină

de copii flămânzi la cină

şi dacă n-o să piară nimeni

fiindcă nu ne-am dus apoi

nu o să moară toţi şi noi

să se aleagă cine când

de fulger însemnat va înnegri

sub cer

ce curte de rândunică

nezburată de-unde pică

rodul n-o s-o afle nu te

şi va creşte ah să mergem

rodul să nu-l speriem

noi să ne dăm vieţile

noaptea dimineţile

SALBĂMOALE

du-te tu eşti curajos

din născare te aştept

NUNE

vrei să mă omori cu zile

fără tine ce să caut

nimeni n-o să bage-n seamă

c-am venit sau că lipsesc

aş primi pedeapsa mare

şi n-ar şti-o nimenea

rodul şi-ar da drumu-n slavă

şi ei tot ar aştepta

SALBĂMOALE

îţi voi da o mască rară

piele rasă subţioară

cioc în nări înciocuit

bot cu bală de argint

îţi voi da haine de mort

să învii în ochii lor

când doar duhul şi tu-ți dai

să te vadă verde scai

NUNE

nu-s puterile de mine

du-mă-n cârcă altfel n-ajung

o să merg singur în curte

eu să mor pe rând afară

pentru cine o să moară

eu nu-mi doresc să-l văd la faţă

destul că îl visez de-o viaţă

când mă purta pe umeri viu

acum e vis pe bidiviu

mă pui să îmi stric ochii după morţi

şi dacă nu ar face astfel toţi

poftim atunci şi capu-mi crapă

ca la urciorul plin cu apă

deodată cu vederea către el

deodată cu cel mort de fel

şi nu vrei să te uiţi

uitându-mă şi eu

ţi-ar fi pământul peste piept mai greu

SALBĂMOALE

ascultăă cum vorbeştee

s-a dusîî  şi nu mai e

vrea mâncare ce şi ce

s-a dusîî şi-i fericee

3

ERAT

spune-mi din nou şi vom pleca

de care-ţi vrei muierea ta

să fie nici prea prea nici foarte foarte

pe ea când deschizi ochii ţine-o pân’ la moarte

până la moartea ei

şi a ta moarte

a mea departe

a ei tot departe

pe ea când voi deschide ochii o s-o ţin departe

departe de durere

de ce cere

chiar dacă nu eşti bucuros

s-o bucuri

bucurie ponos

te vor purta genunchi de sclavă

apoi a umerilor slavă

numai să nu te pierzi sub vre-un copac

cu umbra mai adâncă decât apa unui lac

nenorociri ieşiţi din văgăuni

din găurile ochilor tot uni

să părăsească văgăuna

şi mama moartă-a ei tot una

s-o nască printre voi din voi

reînviată jalnice nevoi

OMBLA

nu vreau să mi se-ntâmple niciodată

să mă aşez în iarba mamei fată

întâia oară m-a născut bărbat

şi după moarte nu m-a deochiat

acum nenorocirile s-o lase

în groapa ei să nu se zămislească-ntoarse

ruşinile de fel nepăcătoase

ERAT

trei zile sunt de când tot fluier

astăzi e sărbătoare mare nu ieri

de răsalaltăieri te am în pază

şi nu mai vine nimeni să ne vază

tu şuieri singur eu te ţin

din scurt doar te-oi opri puţin

când nu te-aş auzi mi-aş pierde pâinea

şuierătura ta mi-e mâinea

dar uite ce e ai să cazi

de foame-n sărbătoarea ce e azi

sau te vei odihni pe veci

lăsându-mi porţiile reci

căci limpede-i porunca

taci tu îmi tace munca

apoi vor trece ani să se mai nască

bărbaţi cu gât tăiat de broască

voi flămânzi

mai mult de-o zi

cum tata mare porunci

aşa că zi

nu spune treaz cum ai rămas

suflând pe gură şi pe nas

ai dinţi de frunză cu omizi

sub ei mai poţi să ţi-i deschizi

de ce nu vine nimeni să anunţe

termenul fiert să-ţi dea grăunţe

grăunţele să fie fierte

pe mine sau pe tine să ne ierte

se fluiera pe vremuri doar o dată

de la o casă pân’ la alta roată

de când cu feţe răposate

se fluieră pe cât se poate

ascultă-mă şi tu nu vrei

să te ridic mai înspre ei

din apa mea mâncată

ia hrană adăpată

şi vântul poate c-o să bată

să nu mai fluieri niciodată

ah nu mai fluiera

mi-e mie gura rea

ştii că am plâns mai adineaurea

am învăţat şi eu să fluier tot aşa

o să-ţi arăt că n-am mâncat

nu am băut

uite păsat

urciorul ne-nceput

nici n-am tăcut nici n-am dormit

să fie sărbătoare înmiit

să fie astăzi unul altul

cu jumătate prea înaltul

eu eu să cânt ca tine încă

de când te rog ia de mănâncă

mi-e foame nu pot înainte

de tine să-nghit bob de linte

te ţine şuierul în viaţă

pe mine vorba tăcăreaţă

limba vorbăreaţă

eu să înfulec tu să mori

rămân pe drumuri de miori

pierdute-n şuier de trei ori

îmi iese-n cale lupul mort

eu în spinare că îl port

şi el nu fluieră nici tu

ia nu mai fluiera acu

mănâncă oi de mei cu miei de mei

şi uită-te măcar o dată-n ochii mei

nimic să nu te desclintească

din patima preapăsărească

hei ţi-e pedeapsă asta lasă

o clipă de-a fi om de-acasă

şi te voi răsplăti din când în când

la fel urmându-ţi eu la rând

mă sperii rar şi nu atât

să îţi sucesc şuieru-n gât

să-i zic într-una eu apoi

până-şi vor aminti de noi

cei cu poruncă şi fără poruncă

auzitorii de-o speluncă

ţi se deşiră pieptul ne-ncetat

pe ochi nu te cunosc neşuierat

atunci poftim de fluieră nu fluieri

e sărbătoare mare astăzi nu ieri

vezi cine te îndeamnă să-ţi foieşti

prin pietre dinţii şuiereşti

numai de mine trebuie s-auzi

n-ai alţi călăi de sângele tău uzi

poate ţi s-a părut că moarte îmi căşuni

dar de trei zile mi-s stăpânii buni

sau vezi pustiul cum îl cară

în bâte azi din cale-afară

odată şi odată toţi se scoală

să vadă cum porunca nu-i greşeală

porunca tuturor e în puterea mea

şi de nu fluieri nu mai merge-aşa

voi fluiera când nu vei fluiera

să fie voia sa şi-a sa

dar ţie ţi-e suflarea condamnată

să-i fie vieţii mele plată

cât mai trăiesc să-mi fluieri ca şi lor

apoi să piei că nu ai păzitor

din ce în ce vei duce-o ce şi ce

topindu-te pe fluieratele

o soartă şi mai soartă ca a soartă

cu tine nici se-mpacă nici se ceartă

pe când eu nu îţi sunt ce-mi sunt

şi-mi eşti din cer până-n pământ

tu după şuierele-ţi lungi

la capăt zilelor ajungi

dacă nu fluieri cum te joc

ajungă-ţi zilele pe loc

şi ce te faci dacă n-ai fluierat nicicând

şi eu te-am auzit c-am fost plângând

de mila ta am plâns vrei lacrimi iar

să le înşuierşti cu vrednic har

ia colea chef din solniţă mălai

îmbătător trezeşte-te săvai

4

 NUNE

închinare înaintea femeii străine

frumoaso înţelegi cuvântul

vezi e o şoaptă de la ceruri

pentru auzul tău neştiutor

poate sunt blestemat să se vestească

iubirea mea în toate încăperile

şi să răsune până-n vârful munţilor

dar ţie să îţi pară de neînţeles

tălmacii ştii şi ei mi s-au împotrivit

şi zac de-acum sub steagurile albe ale mele

un mort o moartă nu mai ai pe nimeni viu

un schingiuit de ură neamul îngropat

ascultă-mă nu te feri atâta

curând o să te urâţească foamea

aşa cum te înfometează frumuseţea azi

de ce să-ţi fi rămas dator destinul

doar ţie dintre fiii-mpărăţiei dispărute

pe fratele-ţi iertându-l singur şi-a dat moartea

mai înainte ţi-o fi potuncit în limba voastră

să mai trăieşti în amintirea tuturor

Zalmoxe-i numele fiului tău

de îl vei zămisli pun datină

să nască toate semenele tale nume

de mai nainte puse prea cu drag visate

Zalmoxe spune-i zi-i Zalmoxe

şi-n fire vino-ţi taci să nu uiţi

Zalmoxe ţi-l înseamnă în minte

şi frânge-te ca şi cum asta

ţi-e dăruirea mea iubirea

Zalmoxe-i darul tău Zalmoxe

e de ajuns atât să ştii pe limba-nvingătorilor

nimenea nu o să-ţi vorbească

în numele cu numele Zalmoxelui

nu plânge nu Zalmoxe

fii născătoarea-i fii Zalmoxe

şi nu te prăpădi Zalmoxe

înviază-te Zalmoxe

OMBLA

norii pe creste poruncilor sunt morţii

cuvântat-ai în văile neauzite

de norii pe creste şi turmele

când s-ar întoarce ţi-ar paşte

hainele de mort

vorbeşte şi acuma în dodie na-o

fără hotar ascultarea

şi rău întunericul fă-l să-mi arate

unde să calc la sfârşirea prăpastiei

ERAT

să se înfăţişeze robul

nu-i devreme

o demon harnic fiul meu

şi mi-ar aduce robul mai de grabă

o doamne ar aduce o regină roabă

iată-l la uşă mie mi-e duşman

din al războaielor domniei voastre an

o anul ce-l visasem de copil

să-l umilesc pe robul prea umil

după ce fraţii i-i voi îmbăia

în sânge sub de-a sabiei cişmea

iată-l la uşă mie mi-e nebun

o dacă vrei să râdă pot să-l pun

o o îţi poruncesc un rob şi-un ou

să-l spargă el tu să te naşti din nou

vezi-l de se apropie chiar el

şi află-ţi coaja altfel nu e fel

ce multe cloşti şi puice o să uşui

tronul să fie pentru ou urcuşu-i

să nu-ţi porţi gândul mai departe

când hotărâtu-te-ai de moarte

stăpâne în divina-ţi mână

ai spart un ou căzu o căpăţână

de cin’ să-mi fie milă sfetnicul

ori oul e netrebnicul

de tine căci de nu-l învii

şi nu-l îmbraci în coji mai ştii

SALBĂMOALE

o leneşi măgăruşi pe cale-ntoarsă

la poalele de munte mângâios

când vă mânam din turme cu o gioarsă

de sabie eram şi ticălos

erai pe drumul capătului nostru

o plânge-ţi-vor de milă măgăruşii

mânaţi călăii de căscatul rostru

vor scârţâi la iad ţâţâna uşii

dă-mi tu pedeapsa doar ţi se arată

aici eu am un neam întreg

rudeniile nu te ştiu de tată

dar nici nu pot să le dezleg

chiar dacă pier chiar dacă te omor

mi-e teamă să nu-ţi afli fii

ai fiilor din casa mea

ardeau cetăţile-n vecii

când vre o femeie te năştea

pe unde au pătruns şi nici de unde

nu ştie nimeni sfat porniră

de-i vom striga nu vor răspunde

5

NEUN

ascult ca-n toate serile cum povesteşte din Argetoaia

dacă aş întrerupe ceva tot mi-aş aduce aminte apoi

însă acum n-aş mai pricepe de ce demult

fata i-a spus în mireasă de rochie îmbrăcată

în rochie de mireasă parcă explică

nu ştiţi că eu întotdeauna dorm singură

astă-seară citi-voi un vers din Racine despre vânturi ce dorm

iar înainte m-am întors de la film numit dacă vântul

şi povestitoarea în aşternut se concentrează

cu o mână în dans pentru ochii mei şi ai soţiei

să înscenez cu întârziere de o secundă povestea iată o şansă

poate-mi răzbun aşa piesa mea jucată la telefon

pe o singură carte străvezie ţinută în degete de o domnişoară scheletică

a doua zi bărbatul pe vremuri

avea poruncă a se înfăţişa cu cămaşa pătată de sângele nepătatei

cum o să stau într-un pat cu acela fetelor

tatăl ei căsătorit o dăduse spre binele satului

fratele ei căsătorit a cules-o dintre prietene uite

ai să te dezbraci de rochia asta frumoasă

nu ştii a răspuns că eu nu m-am îmbrăcat aşa niciodată

în casa tuturor nopţilor mele bătrâna încearcă

să ajungă departe cu rolul dumeaei înseşi

eu eram mai mare ca ea m-a dus

în pădure la fragi şi între copaci m-a rugat să-i caut în cap

iar când cosaşii din poieni îşi încărcau fânul

s-a repezit cu părul încât săracii au strigat ho că ne sperii boii

fragi n-am găsit şi-am umplut atunci coşul

cu pietricele acoperite frumos i le-a dus

bărbatului şi el du-te acasă mai bine

boală ce eşti boala vacilor şi chiar fusese

în pădure mă gândesc dacă nu e o istorie

a unei preotese cu copii şi avorturi

şi din toate acestea pe urmă cu nepoţi

sau de nu-mi va aduce fericirea

mă gândesc de nu voi fi fericit

oprind întregi întâmplările de a exista

încă o dată şi să crăp numai eu veche preoteasa

să-mi sorb la miezul nopţii băutura

de baştină apa lui Thales paharnică

nici o preotasă ci cana

cu jumătate de gură cu muşchii stângi

să spânzur ce nu-i de mireasă

în respiraţiile femeii mele

întoarse deodată cu spatele

de n-aş mai auzi povestindu-se din Argetoaia

CENE

de la moară către sat o jumătate

kilometru neîncărcat străbate

un om care se întoarce din oraş

de departe ca din Munţii Făgăraş

se uită că e noapte tace

vorbeşte ce vorbeşte are de a face

cu o femeie nevăzută dacă

l-ameninţă pentru că-n somn de năduşeală-i leoarcă

la dreapta n-o apucă biserici aşteptându-l

în stânga îl opreşte neînvârtit pământul

tot la moară îi vine să tragă

dar n-o să-şi macine oasele dragă

ceva în mână o să-i intre oare

ori aşteptăm degeaba în coş să se strecoare

se crede-ntâi desculţ iubind ţărâna

hainele-i cad rămâne căpăţâna

pe ea gândeşte vântul să-l subţie

până va spulbera făină vie

încearcă pomii de n-au dat în spic

vrea-n braţe mamă-n braţe cu un copil mic

doreşte coasta el cu coastele s-o râme

mai bine decât mort în moara lume

lumina stinsă va păstr-o-n geam

pentru atât o viaţă cere de la ram

doar că-l trimite ramul să nu stea

râşniţa singură pe vreme rea

măi sarea ţi-ai luat-o păsări sunt

ouăle gata pâinea s-o frământ

haida că te iubeşte în moară satul mort

făină-n sac pentru ce guri şi eu să port

din moară către sat priveşte Gică

prin val de roată simte că se mişcă

iar uneori chiar umblă-ntre bărbaţi

de chelios morarul depărtaţi

ei toţi cu ochii la un cal deodată

din palme bat cân haia îşi deznoadă

morarul îşi întoarce capul

să ştie cine nu-i aplaudase calul

când colo Gică socotind

râdea că zgârciurile-n cal nu prea se-ntind

o ce plăcere viaţa aşa cum e

de ar putea trăi-o-n moara lume

ţigări pe malul bălţii mai demult

fumate scapără plase cu peşti pe fund

salina suflă-n ei pe sub pământ

gustul ţiparului cu cap tăiat mişcând

prăjit să-l tăvălească în dungă de mălai

ca-n camera-ncălzită ce mai trai

NEUN

în pieţe numai război

în războaie strigoi

în strigoi numai noi

în noi numai voi

în voi numai puroi

în puroi muşuroi

în muşuroi eroi

în eroi niciun roi

6

(King Henry VIII epilog)

zece la unu piesa nu-i pe plac

oricui de-aici câţiva doar drum îşi fac

să doarmă-un act or două alţi mă tem

îi speriarăm cu trompeţi blestem

vor zice zero alţii a-njura

c-aud de urbe urlă zeflemea

ce noi nici asta n-am făcut ci sire

tot binele-aşteptat a auzire

de piesa-ne acestei toamne

e doar construcţia de bune doamne

şi-or zice treacă ştiu că într-un vifor

ai noştri-or fi toţi craii nenoroc

de stau când salve cer femei la joc

SALOANELE  DOAMNEI  RATLOW

dodie tragodie în șapte tablouri

Personae:

Doamna Ratlow (Doamna)

Albanescu

Domnul Ratlow (Domnul)

Acțiunea,

 mascată ori nu, se petrece în București. Nu numai d-l Ratlow se poate confunda cu Albanescu, dar nici d-na Ratlow nu e sigură pe dragoman

1

D-na Ratlow și (posibil) Albanescu în salon

            Doamna Ratlow: Totul e azi în ordine. Domnul Albanescu vine şi-mi zice, ţi-aduci aminte, doamnă Ratlow, ce m-am pilit de ziua Hanei? Bună fată şi Hana. Tare iute a mai sosit ziua asta. Of, Doamne.

            Albanescu (Domnul Ratlow, mască): Te gândeşti să nu mai dai înapoi niciun pas. Nu e rău. Probabil, domnul Albanescu ţi-a strecurat în minte o iluzie fermecată. Ai ajuns la culmea... mi-e greu să mă exprim... la culmea a ceea ce se cheamă... vai, aş fi putut ajunge şi eu un savant, dă-mi voie să deschid o tristă paranteză, o să te rog să brodezi ori, dacă nu, să comanzi la tipar o carte de vizită cu numele meu, o să-ţi atrag atenţia cum mă cheamă şi sub acest nume să apară, dacă acordul domniei tale există, ceva în genul savantului, da, uite că da, ai ajuns la culmea mea, doamnă Ratlow.

            D-na R.: Numai că domnului Ratlow nu i-ar conveni nici atât povestea domnului Albanescu înflorită de visurile matale.

            A: Doamnă Ratlow, nu clipi o clipă, mi-a amorţit groaznic piciorul drept, o mişcare a mea sau a domniei tale îmi poate fi fatală, mulţumesc, sunt ca înainte, primeşte omagiile mele.

            D-na R: Chiar ţi-a trecut, dragă prietene? Ce fericire să nu ţi se fi întâmplat vreun necaz sub ochii mei. Toate cunoştinţele mele caută cu lumânarea ocaziile să-şi întindă mâna de ajutor. Eu sunt altfel.

            A: Iar eu aş suferi când mi-ai întinde mâna domniei tale de ajutor, pentru că m-aş afla în imposibilitatea de a o săruta, nu? Dar, ce mai încolo şi încoace, doamnă Ratlow, o adevărată speranţă nemaifiind de mine, iată ce m-a mânat spre apartamentul domniei tale.

            D-na R: Nu găseşti că l-ar interesa încă mai mult pe domnul Ratlow? Fără îngrijorare, domnule, eu mi-am pierdut aseară obiceiul de-a fi curioasă, nu că mă laud, nici nu bănuiesc ce te-a mânat spre noi, aş fi bucuroasă, asta e, să-l aşteptăm mai întâi pe domnul Ratlow. S-a îmbrăcat nepotrivit, e drept, plecând să-şi cumpere ţigări, parcă se golise de orice gând. O fi întârziind prin Cişmigiu, ascuns în ceaţa blândă ce ne-a cuprins pe toţi. Acolo se discută doar totul. Când s-ar pune în vânzare ţigări vii, s-ar cunoaşte la timp tertipurile gestionarilor, te-ai informa în lege, ai fi în stare să câştigi o visată dexteritate şi n-ai cumpăra o ţigară predispusă la o moarte prematură. O, domnule, domnule, să-l aşteptăm pe domnul Ratlow, poate întârzie prin Cişmigiu.

            A: Epidemiile, prea bună doamnă, nici ele nu m-ar fi mânat înspre apartamentul domniei tale. Domnul Ratlow m-a onorat ferindu-mă cândva de o mare primejdie. Fiţi liniştită, nu vă dezvălui nimic din ceea ce m-a mânat. Spun numai într-o doară cât este de frumoasă fapta trecută a domnului Ratlow pe când eram tineri între tineri şi nu ne durea capul niciodată.

            D-na R.: E mai bine aşa, adică atât, cât înţeleg bine.

            D-na R: Mulţi escroci m-au numărat în mai multe locuri şi, fiţi atentă un pic, îmi tremură mie glasul trădându-mă în vreun fel?

            D-na R.:Nici nu sunt pornită azi să împart oamenii, oricare ar fi ei. Cinstitul domn Ratlow îmi stăpâneşte inima, şi nu mint, cu uşurinţă, şi în mizerie şi în strălucire.

            A: Fiţi sigură, la rându-mi, ocolesc veştile şi în niciun caz nu m-aş învrednici să le aduc. Chiar sun uneori la uşi special pentru a nu mai veni veştile.

            D-na R: Trebuie atunci să te cutreiere înspăimântate cutremurele valurilor de la lăsatul serii.

A: Mulţumesc încă o dată, doamnă Ratlow. Cât de frumos îl aşteptăm pe domnul Ratlow. Şi, dacă mă concentrez, îmi închipuisem toate acestea. M-am mirat la început de curajul meu să te ţin de la treburi. Ora prânzului a trecut şi poate n-ai mâncat...

            D-na R: Mata ai mâncat?

            A: Vedeţi, sunt de puţină vreme abia un martor al civilizaţiei, în timp ce domnul Ratlow îi este un erou. Mă întrebarăţi dacă am mâncat? Ei bine, când vă ascultam, mi-au venit în minte medicamentele. Un parastas la care să se consume medicamente, doamnă Ratlow. Pentru mine sunt clare urmele greşelilor noastre şi domnul Ratlow, poate veţi avea prilejul să observaţi, îmi dă dreptate, evocând somptuos, cum îi este obiceiul, de parcă ierburile îşi datorează creşterea glasului său, vezi dmnia ta, fie precum cu poveştile ciupercilor de brad.

            D-na R: Parcă îl aud, domnule, vorba domnului Albanescu. Priveşte mata frumosul tablou ce-l înfăţişează pe domnul Ratlow. Străvezi cumva dedesubtul culorilor procurate special de pictorul lucrător un 20? Ca un timbru nepreţuit, aşa l-aş recomanda, înţelegi cui, mai degrabă femeilor, acelora care-ţi împărtăşesc iubirea fără gânduri ascunse, fiecare avându-şi-o pe-a ei cum nu e alta, ca şi cum ar fi aceeaşi.

            A: Ce spui domnia ta? Îndreptându-mă înspre apartament, eu am făcut totul pentru a-l auzi verde, poate din teama covârşitoare, ştii, şi părinţii, şi ai domniei tale, ne-au dăruit-o sub chipul sângelui. Înţelegeţi dar cât de rău ne-ar pica o nevinovată amnezie. Să nu mai ţii minte la câte staţii de tramvai de aici, când mergi spre Cişmigiu, e cimitirul Bellu, şi la câte staţii, în partea cealaltă, e cimitirul evreiesc. Doamnă Ratlow, am mâncat, memoria nu mă înşeală. Doamnă Ratlow, domnul Ratlow s-ar putea să flămânzească în timp ce noi îl aşteptăm. Şi asta ţin minte.

            D-na R: Mata crezi că n-o să se supere dacă vom merge împreună, eu, încercata doamnă Ratlow, şi mata, domnule, să-l întâmpinăm? Ţi-aduci aminte şi aceasta?

            A: Nu domnul Ratlow este cel rău. Poate nici răuvoitorii nu-s cei răi. Aşa cum domnia ta mă întrebaşi dacă am mâncat, o să vrea unul să afle câte cartuşe plecară din armele ce mi-au trecut prin mână şi mai ales încotro, că aşa sunt oamenii, chiar când ocolim şi dăm în Schitul Măguranu...

            D-na R: Numai de deznodământ să nu te temi mata. Mă ştiu destui cucernică şi în putere. Domnul Ratlow n-o să se supere că îl întâmpinăm împreună.

            A: Se întâmplă să fie jos, pe la biserica de deasupra Cişmigiului. Cerşetori, domni şi doamne, opriţi în loc. Mă tem să nu mai fi fost cineva, cineva umblând, doamnă Ratlow.

            D-na R: Ei, şi mata, ai venit intimidat dinainte, se vede. Ridică perdeaua, colţul din dreapta jos al perdelei, şi uită-te peste linia de tramvai, căci, imediat ce vom coborâ, vom traversa, vezi ce se cheamă că avem cale liberă? Eu tot aveam de gând să ies, când ai intrat mata. Un pic mai înainte, cu gândurile copleşite de imaginea domnului Ratlow, am ridicat şi eu colţul perdelei şi te-oi fi zărit pe mata fără să te recunosc. Atunci când ai sunat, mă mir că nu intră pe uşă domnul Ratlow.

            A: Doamnă Ratlow, văd că avem cale liberă, dar, îţi repet, se întâmplă să fie jos, cam de pe la biserică...

            D-na R: Hm, se cheamă că ai venit într-o vizită de aşteptare, domnule, prea eziţi să mergi să-l întâmpinăm împreună, cum am spus, eu, întristata doamnă Ratlow, şi mata, pe domnul Ratlow. Se făcuse timpul să se arate. Nu se mai găsesc ţigări, înţeleg, dar domnul Ratlow trebuie să se găsească.

            A: Înseamnă să-l căutăm până la urmă şi în saloanele domniei tale, oricât lumea vorbeşte că apartamentul acesta este ultima dintre vestitele încăperi pe unde au răsunat paşii – recunoaşte, doamnă Ratlow, că nu numai paşii – atâtora. Aş fi avut cândva motive să încerc gesturi disperate, prin ele să îţi amintesc o anumită întrevedere, blândă, aproape erotică, doamnă Ratlow, tocmai sosisem dintr-un sat de pe malul Oltului.

D-na R.: A, mata eşti convins că eu nu-mi aduc aminte de...

A: Vai, doamnă Ratlow, dar eu nu ţi-am amintit, eu am aşteptat ani de zile, domnia ta spuneai adineauri că totul e în ordine şi o să mai aştept şi de acum încolo.

D-na R:           Domnul Ratlow are vreun amestec?

A:        Domnia ta.

D-na R:           Mata?

A:        Nici eu.

D-na R:           Sigur, se ştie , doamna Ratlow n-are niciun amestec. Ar fi bine pur şi simplu, de aceea, să mă conduci la domnul Ratlow. Domnul Albanescu ar face-o, să te vedem şi pe mata.

A:        Uite ce e, doamnă Ratlow, am reuşit să scap de toate. Nu chiar de toate, dacă chibzuiesc. M-ar interesa să aflu cum ai proceda domnia ta.

D-na R:           Fără domnul Ratlow îmi vine greu să-mi urmez şirul închipuirilor, al închipuirilor pentru că, lasă-mă să cred, nu suntem deloc într-o situaţie asemănătoare. De-ţi trebuieşte un salon de-al meu, îl ai dragul meu prieten, în condiţiile ce ţi le va înfăţişa elocvent domnul Ratlow, deci şi dumneata, dacă nu cumva singur dumneata, ai nevoie să-l afli pe acest domn, nu uita, domnul Ratlow.

A:  Tocmai începusem să reînviu un trecut fericit pentru mine, plin de strălucire pentru domnia ta. Îmi pare cum că oarecine a răpit salonul de pe vremuri, doamnă Ratlow.

D-na R:           Mi l-am răpit de una singură, domnule...

A:        Ratlow...

D-na R: Aşa, ce e cu domnul Ratlow...

A: Poate nu l-ai mai recunoaşte, doamnă Ratlow, numai în saloanele domniei tale ţi-ai recăpăta splendoarea înălţimilor de unde îţi îngădui să-ţi arunci ochii. Domnul Albanescu mi-a povestit o scenă mai veche decât întâlnirea mea nesperată într-unul din saloanele...

D-na R:           Vorbeşti de saloanele doamnei Ratlow, ştii că nu erau deschise numai în Bucureşti? Nu... În Bucureşti aproape că nici nu existau saloanele doamnei Ratlow. Dacă n-ar fi apartamentul acesta, cred că astăzi nici n-ai fi vizitat-o. Vei şti într-un târziu şi rostul vizitei de-acum. Numai să dăm de domnul Ratlow şi asta fără a ne întoarce într-una în trecut.

A:        Port cu mine, la loc sigur, o fotografie, doamnă Ratlow.

D-na R:           Şi mata... Cât să fi trecut de când, deschizând fereastra cu o mână, în cealaltă ţineam şi eu o fotografie, poate tocmai aceea ce o porţi în păstrare? Mi-a căzut în stradă, de parcă voia să se aplece. Tot domnul Ratlow ar avea ochi şi pentru fotografia aceea. Parcă a dorit să se aplece, şi tramvaiele goneau, la început pe dedesubt... Mata, de acum înainte, o să tot vii pe aici, ca singurul, vorbesc de fotografie, singurul străin dorit de domnul Ratlow.

A:        Şi de toată lumea, prin graţia spuselor domniei tale.

D-na R:           Încet, încet, ai să negi, presimt, că ai purtat-o la dumneata, ca şi cum fotografia aceea te paşte, reţii mata expresia?

A:        O regăsesc în tentativele mele savante, cât despre fotografie, o să cer domnului Ratlow libertatea de a înzestra cu ea pe oarecine.

D-na R:           Oricine ar trebui să tresalte la o asemenea zestre.

A:        Domnul Ratlow, nu ştiţi, se gândeşte la o persoană cu o identitate foarte precisă?

D-na R:           Nu-l vei înzestra pe domnul Ratlow cu fotografia, ca domnia sa, la rându-i, să înzestreze pe altcineva. Socotesc să fi împlinit totul cum vei fi găsind de cuviinţă, vezi şi mata ce suflete izbitoare suferă din te miri ce.

A:        Mai e un lucru, doamnă Ratlow. Domnia ta vei avea tărie spornică, aşa spuneau saloanele. Temându-te de viaţă pentru că era frumoasă, eleganţa gânditoare, îţi aduci aminte, croise până la periferii un drum de trăsuri ce să fie, în eternitate, reprodus fotografic din avioane, stătătoare pe cocoaşele machetelor-cosmocămile.

D-na R:           Te mai uiţi mata dacă avem ceea ce se cheamă cale liberă?

A:        Nu ştiu ce să zic, numai domnia ta să vrei ai putea spune cum e. De-ar fi şi altă ieşire n-ar strica şi, pe urmă, dumnezeu cu noi, încotro am nimeri. Biserica este încă deschisă şi nu vremuieşte ca atunci când casele zac goale şi oraşul plin.

D-na R:           Câte mârliţe o fi prins domnul Ratlow până acuşi?

A:        O, nu pleca domnia lui să te lase şi să pescuiască. Apele-s în seama tinerilor, zice-se. O fi plăcerea unei mărturisiri la mijloc, dorul întârzierilor ce v-au încărcat zilele de celebritate.

D-na R:           Mie?

A:        Când domniei tale, când domnului Ratlow. Cum dragomanul, străbunul Ratlowilor, din partea domniei tale, după pomenire, a dispărut în umbra unei femei, îndrăznesc să cred, secolele adevărate te răsplătiră cu alte daruri.

D-na R.:          Săracul dragoman, mata să fii îndeajuns de cavaler, cam cât pretinde domnul Albanescu să fie bărbatul un filosof, apoi mi-ai ajuta să-l răzbun. Domnului Ratlow atât i-ar fi. Iată cele douăsprezece limbi vorbite de bătrân. Le vezi aici legate în piele de cămilă. O parte sălăşluiesc la Stambul. Altele s-au risipit. Dar mata vei căuta lucruri străine de vremuri şi, odată, cine ştie...

A:        Petrecerile dumitale în Italia, doamnă Ratlow...

D-na R:           Care Italie?

A:        În compania unor italieni...

D-na R:           Dar la Paris, martoră mi-e ducesa de la Roche, tot frumoasă, deşteaptă şi cuminte...

A:        Ducesa?

D-na R:           Nu, hodoroaga n-are inimă...

A:        Ce-ar zice domnul Ratlow să vă asculte?

D-na R:           Domnia lui e plecat, ai primit, de bună seamă, înştiinţarea înălţării domnului...

A:        Ratlow.

D-na R:           Sigur că da. Ci nădăjduiesc o taină şi mai şi. Ori te pilisei de ziua Hanei? Sau numai aşa să  mă trezeşti pe mine din ale mele? Crede-mă, în seara aceea eu mă aflam la Paris.

A:        De ce nu te-aş crede, acum poate că te afli în Bucureşti. Toate saloanele domniei tale prosperă. Iar pe domnul Ratlow mă mir de ce-l asculţi în umbra răscumpăratelor plecări. Mă pomenesc surâzând cum numai domnia lui domniei tale i-ar surâde.

D-na R:           Să nu te piardă vedeniile astfel reînviate. Să nu se fi stricat vremea, cum ai văzut ridicând colţul perdelei, din dreapta jos, ţi-aş arăta, la lumină mai multă, tabloul din faţă cum numai domnul Ratlow surâde, şi nu mie. Posomorâtul de el...

Bucureşti, 22 noiembrie 1970

2

Doamna R., Albanescu,  (posibil) Domnul R

D-l Ratlow:     Nu mai scrie ceea ce vorbeşti cu glas tare, trag cu urechea toţi barbugiii...

Albanescu:      Domnule, domnule Ratlow...

D-l R:  Auzii... Nimeni nu mai ştie cine este adevăratul domn Ratlow.

A:        Însăşi doamna Ratlow mi-a încredinţat deunăzi un secret, domnul Ratlow îl cunoaşte...

D-l R:  Vrei să spui, are nevoie să-l cunoască.

A:        Ei nu, domnului Ratlow i-l pot divulga pe nerăsuflate, e doar secretul morţii domnului Ratlow, n-am spus că domnul Ratlow a murit, nici că e internat pe Vitan.

D-l R:  Scriai acolo, ca pe marmoră de Târgu-Jiu, dacă mă pot exprima, icoana credincioasă a despărţirii dumitale de doamna mea Ratlow.

A:        Da, de doamna domnului Ratlow. Nu vă evocaţi, rogu-vă, o altă doamnă Ratlow, falnică şi pururi călătoare prin pieţele din centru, cu piciorul stâng strâns în ciorap, varicele...

D-l R:  Chiar aceea nu...

A:        Nici indianca...

D-l R:  Nici fata...

A:        Nici coapta...

D-l R:  Nici corcitura...

A:        Niciodată doamna Ratlow?

D-l R:  Ba doamna Ratloww.

A:        Care doamnă Ratlow?

D-l R:  O doamnă Ratlow, domnule, mi se pare, Albanescu.

A:        Dacă aşa doreşte domnul Ratlow?

D-l R:  Şi sunau într-adevăr, în momentele despărţirii, şi ceasuri şi telefoane şi sirene şi clopote?

A:        Îţi închipui, dacă s-a auzit până şi din modesta mea scriere. „Vocea doamnei Ratlow se auzea ca dintr-un mormânt al tuturor sunetelor”.

D-l R:  Din vina întunecimii revărsate în saloanele noastre, doamna Ratlow se retrăsese în apartamentul din strada C. Se anunţa o noapte ameninţătoare.

A:        De nu s-ar fi întunecat şi acum, ce-aş mai scrie povestea în versiunea dumitale, domnule Ratlow.

D-l R:  Lasă, când vom preschimba lespezile saloanelor eu şi doamna Ratlow o să ne ţinem pe lângă dumneata şi atunci vei săpa în marmoră...

D-na R:           O să ne ţinem pe lângă mata, domnule, cum ai spus?

A:        Albanescu...

            Vai, doamnă Ratlow, aţi ieşit, totuşi, în întâmpinarea domnului Ratlow. Mi se păruse că domnul Ratlow peregrinează pustiu printre tei.

D-na R:           Eu am arătat spre dumneata, şi domnul Ratlow s-a grăbit, cum îi este obiceiul. Mata, în ziua aceea, când se strânseseră în apartament aproape toţi vizitatorii saloanelor noastre.

D-l R:  Doamna mea, la auzirea numai de domnul Albanescu.

D-na R:           Pe întuneric, nici nu i-am zărit faţa. Mata chiar n-ai trimis vorbă că nu poţi veni fiind reţinut de chestiuni dintre cele mai importante?

A:        Mă pilisem, doamnă Ratlow. Umblam pe trotuarul de peste drum din faţa apartamentului. Un noroc dublu l-a adus pe domnul Ratlow. Domnule Ratlow, mi te-ai înfăţişat ca un tablou al dragomanului. Se petrecea uituc pe lângă biserică marele grup sărbătorind pe cineva la 20 de ani.

D-l R:  Doamna mea, te-ai tulburat aşadar zadarnic la zgomotul auzit numai de tine, la cântările de la la la lurala la fâşfâşfâş, la muzicile degeaba plănuite în seara aceea în toate saloanele noastre deodată. Te-a îngrijorat ameţeala mea, la întoarcere, parcă te văd când îţi tot spuneam cum îmi joacă în faţa ochilor mârliţe şi melci asemeni porcilor, da, da, cu nişte râturi ca ale porcilor.

A:        Pachetul subţire din mână ţi l-a suflat vântul, domnule Ratlow, şi eu am sărit ca ars să ţi-l ridic, dar a trecut tramvaiul peste el, ca o umbră de avion, apoi eu m-am recomandat Albanescu, doamna Ratlow nu mă zărise încă, ţi-am auzit glasul verde cum îi povesteai totul sus.

D-na R:           Mata ţi-ai închipuit atunci că saloanele noastre s-au închis şi nu mai avem loc să ne odihnim într-un apartament plin de atâta lume.

A:        Atâta că aş fi dorit din toată fiinţa să atrag politicos atenţia domniei tale că, în astfel de situaţii, poţi visa o boală, dar o poţi şi lua, prin contagiune.

D-na R:           Dacă aş fi înţeles, făceam totul să te primim, de bună seamă după întoarcerea domnului Ratlow. Ţi-am fi mulţumit pentru amabilitate.

A:        Că doar nu veneam de la război să întârzii cine ştie ce.

D-na R:           Acum totul e în ordine. Eşti binevenit oricând în saloanele noastre. Domnul Albanescu, a, mata, se îngrijeşte din când în când de îndrumarea oaspeţilor. Hm, pe vremuri, domnilor, m-aş fi vrut mereu într-o bacoviană încăpere de marmoră, despuiată de orice lux, iar acum, că totul e în ordine, am ieşit să-l întâmpin pe cel la 20 de ani, spuneaţi?

A:        Vârsta aceasta şi-o serba o fată, doamnă. Domnul Ratlow o fi ştiind mai multe. Eu mă pilisem, ţi-aduci aminte, doamnă Ratlow.

D-na R:           Ei, nu, nu să întâmpin pe cineva am ieşit din saloane. Nici pentru că domnul Ratlow mă iubeşte. Visase şi el cârciumi cu întâlniri ţigăneşti năduşite în noaptea când Iohana împlinea 20 de ani. Şi eu ce visasem?

A:        Lumea o vorbeşte de zână bună pe domnia ta, ca pe o milă a săracilor, să nu se supere domnul Ratlow.

D-l R:  Lumea n-o ştie pe adevărata doamnă Ratlow. Nimic nu ştie pe îndelete.

A:        Nici vorbă, donule Ratlow, dumneata ai trăit numai din filosofie, îndrăznesc s-o întrerup pe doamna Ratlov dintr-un decent cavalerism, nădăjduiesc decent. Doamna Ratlow a coborât într-o seară printre teii din Cişmigiu.

D-naR:            Lasă, lasă mata seara aceea întâmplătoare. Într-o seară...

A:        Aşa am spus şi eu, doamnă Ratlow, ai auzit şi dumneata, Domnule Ratlow.

D-na R:           Fie, în seara aceea am vrut să ridic perdeaua, colţul din dreapta jos. Ca într-o poveste, mă trezise ceasul dintr-o lungă visare, şi nu l-am mai apucat sunând. A sunat telefonul. Domnule Albanescu, am impresia, pentru prima oară mi-ai spus că mata eşti. Tăcusei şi după ţiuitul unei sirene a salvării, a bătut de douăzeci de ori clopotul bisericii de la intrarea în Cişmigiu.

D-l R:  Doamna mea, ţi-e palid glasul în întuneric, nu cumva eşti palidă toată. Domnule Albanescu, dumneata cum o auzi?

A:        Mă simt ca în seara aceea când rămăsesem fără nimeni pe lume. Să fi durat asta... Doamnă Ratlow, am cerut eu domniei tale patru lei împrumut? Oricum, se făcuse târziu, domnule Ratlow, dumneata nu mai veneai ca înainte. Eu am început să vorbesc cu voce tare, ca acum, fără cuvintele noastre de toate zilele, doar nu aveam cui să-i spun ceva de la obraz, şi de mine uitasem, ce mai, douăzeci de ani.

D-na R:           Mata în seara aceea erai mânat de gândul răsplătirii unei fapte trecute. O fi fost împrumutul cu patru lei, şi domnul Ratlow întârzia, ce-i dreptul.

A:        Numai într-unul din saloanele domniilor voastre, doamnă şi domnule, domnule şi doamnă Ratlow o să regăsesc odată ceea ce mă mânase în seara aceea.

D-l R:  Bunul sfârşit al serii, aici, printre tei, mie nu-mi era departe, îţi povesteam eu, doamnă Ratlow. Domnului Albanescu n-are cine să-i confirme, dacă petrecerea salonelor îşi croieşte iarăşi un vad până la periferii. Ne vom îmbujora de măgulirea recunoaşterii, spunea dumnealui, a recunoaşterii... a recunoaşterii faptelor trecute.

D-na R:           De, domnilor, de ce ar plânge vreunul dintre voi visul meu de pe vremuri?

A:        Vorbeaţi aşa, doamnă Ratlow, cucernică şi în putere, asemeni maicii domnului, încât domnul Ratlow te iubeşte cu toată dreptatea, iar eu mă şi închin. Vă aşteaptă saloanele pretutindeni împrăştiind smirna pământului, floarea depozitelor şi curânda seară ce poate nu s-a dus atunci...

D-na R:           Domnule Albanescu, mata l-ai cunoscut pe celălalt Albanescu, marele salonard?

A:        Vai, doamnă Ratlow, chiar domnia ta ai numele împrumutat de la vechiul, al patrulea dragoman al ţării. Domnul Ratlow l-a împrumutat de la dumneata. Iar eu, pentru a nu-l împrumuta, la rându-mi, am încuviinţat fericit să-mi spuneţi domniile voastre precum mi-aţi zis. Teii domnului Ratlow v-ar putea da ştire şi-n altfel. Domnia ta te preumblai printre ei când dumnealui s-a aplecat să mă recunoască.

D-na R:           Am fi convorbit atunci...

A:        Ratlow...

D-l R:  Ratlow...

A:        Ratlow...

D-l R:  Ratlow...

D-na R:           Cum?

D-l R:  S-ar cuveni să stea şi dragomanul cu noi.

A:        Să treacă oarecine şi printre aceste ascunse şiruri de tei scuturaţi.

D-na R:           Să întârzie.

D-l R:  Plăcut se aude tramvaiul, domnule Albanescu. Te-am ţinut din lucru.

A:        Vă mărturisesc, într-adevăr, zgomotul tramvaiului mă dispune şi pe mine la fapte nobile.

D-na R:           Eu nici nu-l aud întotdeauna, domnilor. Acum, că ne-am recunoscut, vorbim mai tare, şi tot o să plănuim, precum v-aţi dorit, primirea domnului Albanescu în saloanele noastre. Ar fi păcat să nu se petreacă totul în Bucureşti, dar o să ne ascultăm unii pe alţii, domnilor. Voi unde spuneţi? Asupra datei nu va fi greu să convenim, dar unde?

A:        În Bucureşti... Ne leagă seara aceea, oricât, doamnă şi domnule Ratlow, eu provin dintr-un trunchi nici măcar nobil, ci precum al teilor. În rumenul sud – şi floarea teilor cândva îmi va întări spusele – sălăşluiesc sub carele grele de giuvaerurile Stambulului neîncăpuţii ochitori de zei, mintoşii fără margini. În partea cealaltă saloanele gem de stirpe odată mai veche ca altă ciobănime dinspre trecători. Iar pe tăiatul crucii, la capetele săbiei de la răsărit şi de la apus, o şleahtă de dănţuitori tot s-o învâlvăta. Aflătoare în mijloc de răstignire, topitele convoaie din jurul doamnei Ratlow ne-or da pace. Şi, astfel, locul e mai simplu de ales. De intri într-o mănăstire, n-ai intrat în toate?

D-l R:  Domnule Albanescu, toate astea le-am auzit de la început, când te-am desluşit vag, după voce, fiindcă vorbeai tare într-o situaţie când oricine s-ar lăsa furat de tăcere. Doamnei Ratlow nu i-a venit să creadă prima oară, rătăcită la doi paşi de mine. I-am arătat prin semne că nu mai e tăcere şi mă mir de ce întâi ţi-am zis Albanescu.

A:        Gândul dumitale... doamnă Ratlow, domnia ta se grăbeşte?

D-na R:           Vorbeşte mata acolo tot ce voiai să vorbeşti cu gândul la gândul domnului Ratlow. Eu te voi urmări într-o sfinţită manieră, fii încredinţat, chiar dacă mă depărtez atrasă de preumblarea printre teii domnului Ratlow, săracul, geaba naltele saloane dacă el...

A:        Gândul dumitale, domnule Ratlow... iartă-mă, doamna Ratlow, nu ştii, se simte bine? Se clatină înconjurându-ne de-aproape cu grandoarea privirilor plutitoare. Ei, să nu uit, şi gândul dumitale ştia una – printre tei, la ceasul vostru, singuratic doar Albanescu vă putea ieşi înainte.

D-na R:           Nu ştiu eu ce ştie gândul meu, domnule, dar pe dumneata eu, în persoană, te credeam la saloane.

D-l R:  Care saloane?

D-na R:           O, cele vecine locaşurilor mănăstireşti din preajma lacurilor.

A         Ori saloanele cu vedere spre arenele Bucureştiului?

D-na R:           Zic acelea sezoniere, unde pălesc mimozele.

A:        Zi de marile saloane cu aripa oprită deasupra centrului şi a noastră, acum, domnule Ratlow.

D-l R:  Dumneata poţi fi un escroc încât să-ţi placă să fii luat drept domnul Albanescu. Pe el îl ştie o lume, ce te-ai socotit? Vestea saloanelor Ratlow n-are a face cu băierile Orientului, precum un pui de iepure născut dintr-o iepuroaică de argint viu, pe o culme a primirilor. Îţi spun că nici domnul Albanescu nu ştia că dumnealui însuşi se îngrijeşte de îndrumarea oaspeţilor. Doar doamna Ratlow, stăpâna după obicei. Şi eu ştiam asta, dar nu îl cunoşteam prea bine pe domnul Albanescu, încât n-am spus că nu poţi fi dumneata când ţi-am auzit vocea blând ceremonioasă. Ce să mai fi fost cu domnul Albanescu? El chitise minunat petrecerea unuia dintre saloane de-l prefăcuse într-un leit întreg Ţarigrad. Dumneata, domnul Albanescu? Numai doamna Ratlow, ei, doamnă Ratlow... Dumneata în persoană... Cum se ajunge atunci la salonul de aici, printr-o intrare nouă, precât se zvoneşte. Ei, taci? De bună seamă doamna Ratlow o ştie. Doamnei mele Ratlow nu-i scapă nimic din ce e monumental, chiar când convorbim de portalurile noi ale saloanelor mirositoare a tei.

A:        Se întâmplă, domnule Ratlow, că m-ai auzit vorbind cu glas tare, săpând în umbră, marmoră adusă din cariere tomitane, asta pot să ţi-o spun. Dar numai doamnei Ratlow îmi e îngăduit să-i încredinţez totul. Mă întrerupsesem singur din lucru, când m-ai luat în seamă dumneata. Eu tocmai mă aplecam în semn de cuviinţă a tuturor întâmpinărilor mele şi aşteptam să... Îţi mai pot spune ceva... Acest Cişmigiu este încă o operă a domnului Albanescu, ai auzit despre el. Dacă am avut mână liberă, iată secretul doamnei Ratlow. O, domnule Ratlow, mulţi dintre cei ce obişnuiesc să tragă cu urechea pe sub ferestrele pierdute în arhitecturi ameţitoare au ascultat glasul doamnei Ratlow îmbiindu-te să te uiţi dacă există ceea ce se cheamă cale liberă.

D-l R:  N-am trecut prin toate, domnule Albanescu, dar calea aceea poate că i-o datorez doamnei Ratlow ca pe o dedicaţie dintr-o campanie victorioasă, din cea mai victorioasă campanie, domnule Albanescu, domnule Ratlow, doamnă Ratlow şi voi, aşteptaţi-mă numai o clipă, voi, ă ă ăştia de la intrările saloanelor.

A:        Intrările sunt nepetrecute, ca în seara aceea, domnule Ratlow. Tramvaiele îşi vor regăsi în curând liniile, dacă după ele îţi îndrepţi auzul,

D-l R:  Pe doamna Ratlow ai mai văzut-o...

A:        Am zărit-o odată pe domnia sa şi pe dumneata, în cu totul altă parte...

D-l R:  Păcat, pe ea a dăruit-o soarta cu secretele.

A:        Numai domnia sa ştie dacă asta e.

D-l R:  Un străin ar crede-o amnezică. Nu mă mai recunoaşte nici pe mine. Cu atât cu mai neputinţă pe dumneata. Aveai să-i destăinui dichisul noilor intrări, domnule. Ea uită de o tânără, de o bătrână, de i-a murit cineva, de a murit ea însăşi. Să nu te miri când o să-i pară că dumneata, domnule Albanescu, ai fi domul Ratlow, că dumneata, domnule Ratlow, ai fi domnul Albanescu. Cum suntem într-o întârziere aproape desăvârşită, eu unul m-aş apleca în faţa porţilor presărate cu tei scuturaţi şi aş proteja obosit trecerea doamnei Ratlow. Dar în bunătatea ei săritoare.

A:        Şi nu uita, domnule Ratlow, nici desluşirile ce am a i le da...

D-l R:  În glasul dumitale, tare, am ascultat şi glasul meu, domnule Albanescu... doamna Ratlow nu prea a ascultat pe nimeni, în seara aceea, desigur. S-a răsucit pe călcâie şi gândurile ei sunt gândurile noastre.

A:        Doar porţile saloanelor de acum, domnule Ratlow, i se cuvin singur domniei sale şi, câtă vreme nu-i limpezii calea, m-aş tulbura să o ştiu pătrunsă în saloanele de aici. Ne-ar fi, altcum, să îndemnăm binevoitori ai târgurilor, precupeţe să înainteze pe unde le vom arăta şi să-i întindă la picioare doamnei Ratlow ultimele scumpeturi şi flori de tei din sudul filosofilor.

D-l R:  Nu sunt gata saloanele de aici, nu sunt ale doamnei Ratlow, domnule Albanescu?

A:        La ce te gândeşti, domnule Ratlow? Cu multă credinţă aş putea spune că saloanele doamnei Ratlow sunt Ratlow însăşi, nu numai saloanele de aici, saloanele din tot Bucureştiul şi nu numai din tot Bucureştiul. E însă o durere, gândeşte-te şi la asta. Mai gândeşte-te că doamnei Ratlow i-ar fi fost dat să trăiască pe lume în saloanele domniei sale totdeauna, şi în seara aceea, desigur, aici, ca un copil.

D-l R:  Niciun copil, domnule Albanescu.

A:        Toţi copiii, domnule Ratlow.

D-l R:  Şi e o durere, domnule Albanescu?

A:        Numai doamnei Ratlow şi numai aici şi numai acum puteam să i-o împărtăşesc. Şi nu e pierdut timpul, domnule Ratlow. Va trebui să tăiem teii. Când dumneata şi doamna Ratlow aţi străbătut încoace, tocmai ştersesem scrisul de pe marmoră. O marmoră mai bună nu a fost săpată, înţelegeţi, aveam gândul s-o scriu a doua oară, apoi să tai teii, apoi să vă aştept, să vă întâmpin, în familie, domnule Ratlow. Desigur, în seara aceea, în fapt întunecos, doamna şi domnul Ratlow nu ar fi trecut spre terenurile de tenis.

D-l R:  Bine, domnule Albanescu, să tăiem teii.

A:        Numai doamna Ratlow să nu se îngrijoreze de partea cealaltă.

D-l R:  A teilor.

A:        A teilor, domnule Albanescu.

23-24 noiembrie 1970 

3

Doamna R și Domnul R

D-na R:           Minunat prevestitoare mai sunt glasurileoaspeţilor din saloanele noastre, domnule Ratlow.

D-l R:  Eu m-am bucurat cel mai cel mai văzând că urci, aici, pe terasă, doamna mea Ratlow.

D-na R:           Te aşteptam, urcam treptele aşteptându-te, doar n-ai uitat obiceiul meu la toate balurile saloanelor noastre.

D-l R:  Îl ştiu, spre fericirea lor, şi oaspeţii, aşteptându-te jos, la rându-le, până când o să li se pară că întârzii şi muzica, fără tine, a rămas părăsită. O seară ca niciodată, doamnă Ratlow. Valuri de saloane, pe vremuri şi curând, nu răpiră strălucirea acestuia, încât ne vedem ca întâia oară, frumoasă doamnă Ratlow.

D-na R:           Am avut o rugăminte la domnul Albanescu, domnule Ratlow. Să ia în grijă, la primăvară, sădirea unui tei, la fereastră, colo, ce zici?

D-l R:  O, cândva îmi petreceam vremea tăind pădurile de tei. Doamnă Ratlow, desăvârşit ţi-e gândul. Fapta mea trecută în loc de pedeapsă îmi va aduce alinare. O să mă reped din ce în ce mai rar în alte saloane, bucuros de a contempla reînvierea tagmei teilor.

D-na R:           L-ai cunoscut pe domnul Albanescu, domnule Ratlow?

D-l R:  Cine nu-l cunoaşte? Una dintre poreclitele, princiarele invitate, la primirea îndătinată a domnului Albanescu, în seara aceasta, aici, în salon, i-a jucat o tragedie întreagă. Se pretindea chiar o doamnă Ratlow. Ai cunoscut-o?

D-na R:           Prietenele mele îmi reproşează asemenea tragedii, mai ales în lungul serilor din saloanele sărăcite. De-aia am avut rugămintea sădirii unui tei, sub fereastră, colo, la primăvară. Invitatele se vor interesa de starea sănătăţii teiului, nu-i aşa, domnule Ratlow?

D-l R:  De bună seamă, şi va fi asemeni stării sănătăţii saloanelor noastre.

D-na R:           Dar să vedem acum, domnule Ratlow, onorurile-s împlinite?

D-l R:  Doamnă Ratlow, eu te-am urmat din onoare şi din dragoste.

D-na R:           Dar ceilalţi?

D-l R:  Uiţi, toţi aşteaptă un semn al doamnei Ratlow spre a se potoli deodată pioşi, acoperind cu mânecile creştete de femei, ca atunci când candelabrele se cutremură în sunetul corului. Ce le vei spune în seara asta tuturor?

D-na R:           Când mi se vor arăta în marea sală toţi ca unul, o să chibzuiesc un cuvânt precum o cântare. Înainte de a urca, i-am dat de înţeles fiecăruia ceea ce voi cuvânta. În seara asta n-au venit atât la saloane, cât la doamna Ratlow. Luminatul nostru prieten, luminat de Sfântul Constantin, cred că domnul Albanescu el însuşi, a jucat o comedie ciudată pretinzând că dumnealui nu mai este de saloane. Poţi, domnule Ratlow, să îmbătrâneşti într-o singură seară? Într-o seară oferită de muncile oaspeţilor, dar fără urmă de chinuri, într-un sărut al tuturor uitărilor?

D-l R:  Am o rugăminte, doamnă Ratlow. Mulţi îşi serbează douăzeci de ani, în celelalte saloane.

D-na R:           O, să se numească aşa terasa asta, unde iubindu-ne pe noi ne iubim şi departele nostru, după vorba, după vorba cui, domnule Ratlow?

D-l R:  Mi-aduci aminte, doamnă Ratlow, de vremea când copilăreai în saloanele dragomanului. Uită-te cum în jocul primăvăratic al sfântului Gheorghe tulburai minţile vorbăreţe şi încruntatele sprâncene ţi se ploconeau la picioare. Memoriile celui uitat de dumneata ar fi ars în uleiuri de pe încinsele linii ale tramvaielor. În seara aceasta, venit de departe, îşi petrece gândurile în marea sală – domnul Albanescu o să adeverească tot - chiar botezându-l maestru al îmbrăţişării.

D-na R:           Spovedaniile altora, domnule Ratlow?

D-l R:  Şi ale noastre, doamnă Ratlow.

D-na R:           Am văzut fercirea celor din saloanele noastre. Sunt fericiţi fiindcă nu le aţinem calea. Poate ne adoră fără un gând la puritatea neamului nostru.

D-l R:  O, de afară se aud uneori blesteme surde, un nebun aruncă în faţa viitorilor noştri oaspeţi întruchipate suspine, „îs rele rudele”, zice, doamnă Ratlow.

D-na R:           Aşa şi domnul Albanescu împodobeşte nenorocirile, ascultă păsările intrate pe ferestrele saloanelor ca şi cum cineva le-a împuşcat din ochi. Şi deci, domnule Ratlow, rafinamentul nostru nu se mai caută?

D-l R:  Se caută atunci şi mai adânc saloanele doamnei Ratlow.

D-na R:           Dumneata pentru ce le-ai căutat?

D-l R:  Am căutat-o pe doamna Ratlow. E drept, ai încercat să înalţi frumuseţea saloanelor până la frumuseţea dumitale. Domnul Albanescu, fără să-l cunosc, m-a îndrumat ca pe un oaspete al dumitale, nu al saloanelor. Şi iată-te aici şi acum, în seara aceasta, singură în închipuirea saloanelor, pe o terasă clădită din întreg aurul dezgropat al pământurilor.

D-na R:           Domnule Ratlow, aşa a vrut norocul vremurilor. În tinereţea dragomanului te-aş fi căutat eu pe dumneata, rugându-te, cum am avut şi la domnul Albanescu o rugăminte, să iei în grijă sădirea unui tei la fereastră, colo.

D-l R:  Ce veac şi ăla, doamnă Ratlow... Nu vă frângeţi mâinile, aclamaţiile din marea sală vi se cuvin. Încă de pe atunci ruina semănată peste saloane le putea îmbătrâni. Dar, doamnă Ratlow, această seară stă în vârful timpului, iar dumneata, de pe terasa unui nou salon, vei dărui celor din marea sală surâsul logodnelor, ei îl vor păstra şi în celelalte saloane, unde mulţi îşi serbează douăzeci de ani.

D-na R:           Da, domnule Ratlow, de aceea începe să mă îndurereze mania mea. Şi domnul Albanescu n-a uitat să-i atragă atenţia pictorului lucrător, de unde să-şi închipuie că tocmai în seara aceasta o să mă îndurereze împlinirea întru totul a plănuirii saloanelor mele? Perdeaua, perdeaua, domnule Ratlow, ne desparte de marea sală. Ai închis uşa, după ce, urmându-mă, urcasei treptele până aici pe terasă. Petrecăreţii se uită, între două iubiri din seara aceasta, se uită zadarnic, rar cine are ştire de terasă, iar ăla s-o fi şi pilit. Colţul perdelei trebuie ridicat, înainte de a-mi face reapariţia, domnule Ratlow. În marea sală a noilor saloane, lumea s-o fi schimbat de-a lungul serii, s-o fi întors acasă, cine ştie... La urma urmei, va fi aceasta seara noastră, domnule Ratlow. Trebuie ridicat colţul perdelei însă, poate lumea toată mai aşteaptă, măcar lăcomia şi tot să-i fi ţintuit în saloane pe oaspeţi.

D-l R:  Şi bucuria, doamnă Ratlow.

D-na R:           Te gândeşti la vienezi?

D-l R:  Nu numai la ei, doamnă Ratlow.

D-na R:           Cât despre domnul Albanescu.

D-l R:  Domnul Albanescu, doamnă Ratlow, ar fi în stare să taie teii toţi, şi teiul sădit sub fereastra dumitale să rămână singurul...

D-na R:           Ca să vezi puterea saloanelor mele.

D-l R:  Păcat, spuneai, în seara aceasta de perdea.

D-na R:           Păcatul meu, domnule Ratlow, de aceea şi sufăr.

D-l R:  Tot e bine, suferinţa doamnei Ratlow rămâne ascunsă lumii din saloanele ei.

D-na R:           Dacă n-ar fi perdeaua, n-ar mai fi nici durerea din seara aceasta, domnule Ratlow. Nu m-am gândit şi domnul Albanescu a împlinit tot ce i se spusese. Dumnmeata, de aici, de lângă mine, nu-mi poţi simţi depărtata suferinţă, poate fiindcă mă iubeşti cât pentru o logodnă, poate pentru că nu îţi vine la îndemână să ridici colţul perdelei...

D-l R:  Vai, doamnă Ratlow, dar, încă din seara aceasta, se poate începe lucrul la un nou salon. Oaspeţii vor sări în sus, ca şi cum nu ar mai fi aici, ori şi aici şi acolo, iar înaltul podium, terasa i-ar orbi de presimţirea fericită a surâsului doamnei Ratlow chiar de la intrare.

D-na R:           Când, urmându-mă, ai urcat treptele până aici pe terasă, oaspeţii acestei seri sosiseră după cuviinţă, oare ţi s-au înfăţişat în aleasă mulţime? Femeile îşi răsuciseră funii din rochii spre spânzurarea elitelor? Domnii şi doamnele frigeau sticla cupelor cu îndrăgostite buze, domnule Ratlow?

D-l R:  Să mă fi trimis la dumneata sus, pe trepte, darul vieţii mele, doamnă Ratlow?

D-na R:           Aflându-te bărbat cumsecade, o cuvenită vorbă pentru dumneata...

D-l R:  O, doamna mea Ratlow, o să ridic perdeaua, colţul din dreapta jos, să-ţi recomand lumea de dedesubt, din marea sală, oricine ar fi sosit până acum, oricine s-o grăbi către un alt salon, oricine. Îşi vor ridica ochii şi le vei cuvânta.

D-na R:           Mă sfătuieşti? Să le spun doar atât, „Pentru voi”, ce zici?

D-l R:  Pentru oricine, doamnă Ratlow.

D-na R:           Mă tem, domnule Ratlow, să nu fie scris pe cealaltă parte a perdelei, ca în marmoră, aceste cuvinte. Nu mai ştiu dacă domnului Albanescu i se spuse şi asta. Destul s-a răspândit prin saloane zvonul mesajelor intime ale copilelor către mine, dorinţa şi visul, domnule Ratlow, că erau mirese. Eram mireasă, domnule Ratlow, dar perdeaua, perdeaua, domnule Ratlow, ridică perdeaua, colţul din dreapta jos. Odată mi-a ars un salon. I-a pus foc o nebună cu basma însângerată, o copilă din astea. Colţul din dreapta jos. Se vede cumva domnul Albanescu?

24 noiembrie 1970

4

Albanescu, (posibil) Doamna Ratlow

A:        „Domnule Ratlow, damna Ratlow are onoarea să...”

D-na R:           Domnule Albanescu, mata...

A:        O, doamnă Ratlow, sunt gata, ajunsesem la ultimul dintre cei ce au trecut până în această seară prin saloanele domniei tale. Sunt gata, doamnă Ratlow.

D-a R: Te-ai trecut şi pe mata?

A:        Doamnă Ratlow...

D-na R:           Şi pe mine?

A:        Domnia ta...

D-na R:           Mai bine nu. Mata nu vrei să dăm o fugă până la saloanele mele unde se serbează 20 de ani?

A:        În această seară, doamnă Ratlow?

D-na R:           În.

A:        Mă ierte domnia ta, şi de ce să fugim?

D-na R:           Pentru mine, domnule Albanescu. Mata fugi pentru doamna Ratlow, nu e demn?

A:        Cel mai demn, doamnă Ratlow. N-am fugit niciodată prin Bucureşti. Sau nu mai ştiu de sunt în Bucureşti saloanele acelea?

D-na R:           Vom trece prin cât mai multe, seara aceasta e lungă...

A:        Toată cinstea, doamnă Ratlow.

D-na R:           Sigur, sigur, doamna Ratlow are onoarea să...

A:        Tatăl meu, domnul Albanescu, doamnă Ratlow, când avea douăzeci de ani, şi doamna Ratlow, mama domniei tale...

D-na R:           În salonul unde se întâlniră prima oară, domnule Albanescu, se cunoaşte, eşti un minunat îndrumător al oaspeţilor, la toate ceasurile şi pe orice treaptă...

A:        Să mergem acolo, doamnă Ratlow?

D-na R:           Să ne gândim întâi la priveliştea din seara aceea, domnule Albanescu. Mata să nu uiţi una. Atâţia jucau înăuntru în tactul muzicilor străvechi, iar afară la ferestre tot atâţia priveau la fel de fericiţi. Noi unde ne-am duce? Vreau să fugim împreună tocmai pentru a nu ne mai putea despărţi, domnule Albanescu, acolo unde ne vom hotărî să ajungem.

A:        Oriunde, doamnă Ratlow.

D-na R:           Oriunde, domnule Albanescu, şi domnul Ratlow?

A:        Acesta poate fi şi numele meu, doamnă Ratlow.

D-na R:           Domnul Ratlow a trecut prin saloanele mele, aşa e.

A:        Un lucru, doamnă Ratlow, în obişnuita domniei tale rugăciune, seara aceasta, s-a strecurat şi gândul plecării împreună?

D-na R:           S-a strecurat plecarea, domnule Albanescu. Adevărat, am suit pe terasa noului salon, pentru a mă ruga. Acolo, rugăciunea mea, dar n-o mai ţin minte, vezi, plecasem, o perdea îmi acoperea vederea spre marea sală, unde mata îndrumai oaspeţii... Dacă n-am fugit atunci, înseamnă că am aşteptat să fugim împreună...

A:        Poate domnia ta îl aşteaptă pe domnul Ratlow.

D-na R:           Era pe acolo, parcă, un bun domn Ratlow. Şi parcă nu se încumeta, fără domnul Albanescu, să fugă împreună cu mine la saloanele unde se serbează douăzeci de ani. Vinovată această seară, domnule Albanescu, sus pe terasă, cu perdeaua dinainte eu cred că fugisem.

A:        Un înţeles anume al sentimentelor domniei tale, doamnă Ratlow, l-am prins în clipele mele singuratice din această seară. Poate atunci domnia ta jucai pe terasă o carte dumnezeiască, după ce suferisei şi uitasei să fugi. Eu nu am de jucat nimic, doamnă Ratlow. Fiind împreună, împreună să dăm o fugă, spui domnia ta, până la saloanele unde se serbează douăzeci de ani. Tocmai aşa lumea o să afle că doamna Ratlow n-a fugit împreună cu nimeni, niciodată, iar dacă a fost fugită a fost singură.

D-na R:           Lumea ca lumea, spune-i că e nebună şi n-ai făcut nimic, primeşte-o în saloane şi,  să te ţii... Şi mata ai fugit de lume venind la saloanele mele în această seară unde te îndeletniceşti cu îndrumarea oaspeţilor.

A:        Iar domnia ta, doamnă Ratlow, nu poate fugi de saloane. Sunt ani şi este şi această seară, doamnă Ratlow. Fericirea domniei tale...

D-na R:           Mata uiţi ce ne leagă, domnule Albanescu. Rău te mai pilisei, domnule, şi nu ştiu când ai de gând să te trezeşti de-a binelea.

A:        Vai, doamnă Ratlow, mi-e drag să sufăr şi eu, atâta tot. Să iau suferinţa de la domnia ta, precum aş lua o răceală. Nu vreau să fug din saloanele domniei tale, din salonul cel nou, chiar de-mi va fi dat să ajung tot în saloanele doamnei Ratlow, unde se serbează douăzeci de ani. Nu vreau să fug în seara asta. Domnia ta îngăduie tuturor ceea ce îşi îngăduie sieşi. Eu nu sunt asemeni celorlalţi? Domnul Ratlow nici nu m-a recunoascut. Pot fi luat drept fratele dumnealui, ori chiar drept dumnealui însuşi. Prea mi-ar fi bine alături de domnia ta. Doamnă Ratlow, n-am cum să te urmez, nici de vei urca în această clipă treptele până pe noua terasă. Şi, nu uita, domniei tale îi place să urmeze, nu să fie urmată. Sorţii saloanelor îţi croiesc înstăpânitori calea de urmat.

D-na R:           O să mă înfrunţi mata altădată, această seară este a mea şi a domnului Ratlow. Ştii asta, altfel m-ai îndruma ca pe un oaspete oarecare, nu m-ai lăsa în voie, să fug ori să-mi dărâm saloanele, ori să te răpesc pe mata când altă cale nu s-ar găsi.

A:        Numai seara aceasta, doamnă Ratlow, numai în Bucureştiul saloanelor domniei tale, numai aici mi-am încercat norocul. Minţile încăpătoare de la dragoman până la noi s-au adăpostit şi în altă ţeastă decât a doamnelor şi domnilor. Nu-i judec fiindcă în seara asta nu judec nimic. Dar tot pe aici se adăpostiseră.

D-na R:           M-au privit în ochi, domnule Albanescu, mulţi cavaleri şi înţelepţi sfioşi precum bujorii. I-oi fi urmat, după ştiinţa mata. Se retrăgeau cu faţa mereu spre mine şi dinainte îmi licărea perdeaua bărbăteştilor priviri. Le-oi fi semănat în altă seară. Să-ţi fie frică să priveşti o doamnă. Să te îngrijeşti într-atât de saloane încât să nu uiţi niciodată perdeaua de la terasă, mai zic şi eu fidelitate. Vorba unei ţigănci de la aripa veche a saloanelor, o ţii mult şi stă ţeapănă, domnule Albanescu.

A:        Ea nu era în gând cu perdeaua, doamnă Ratlow.

D-na R:           Ea era în gând cu domnul Ratlow şi cu domnul Albanescu.

A:        Şi cu doamna Ratlow şi cu saloanele... Oricum, în seara aceasta a lipsit, dacă îmi aduc bine aminte, doamnă Ratlow...

D-na R:           Scotocind prin saloane, vei găsi-o, prin saloanele unde se serbează douăzeci de ani.

A:        La saloanele domniei tale, eu îndrum oaspeţii, doamnă Ratlow. A spus-o şi domnul Ratlow.

D-na R:           L-am auzit în această seară, mă privea, de ca şi cum el mă urmase pe mine, domnule Albanescu, şi poate şi pe mata.

A:        Tăcut în această seară domnul Ratlow... Împânzise cu privirile dumnealui toată lumea din saloane, iar pe benchetuitorii din salonul cel nou îi asemuia unor tei scuturaţi, tocmai de tăcut ce era.

D-na R:           Tot aşa, odată a plecat să-şi cumpere ţigări, parcă-l văd, Se înserase, ca acum.

A:        Acum e târziu, doamnă Ratlow.

D-na R:           Mata uiţi când a plecat domnul Ratlow să cumpere ţigări?

A:        Domnia ta ai pretenţia unei ţineri de minte fără egal.

D-na R:           Eu am saloanele, unul ca mata umblă cu pretenţiile.

A:        Domnul Ratlow a cumpărat ţigări tari precum o carne vie, doamnă Ratlow, şi nu le-a cumpărat, le-a primit. Picaseră din ciudatul dumnealui costum de parcă ar fi înviat, iar un domn i le-a strâns de pe jos şi i (le-)a întins, ţigări ca toate ţigările.

D-na R:           Când se va sfârşi această seară, domnule Albanescu, o să te întristezi, şi cei de douăzeci de ani nu vor avea ochi pentru nici unul dintre noi.

A:        Au fost poftiţi în salonul cel nou şi, foarte curând, în toiul acestei seri, o să vă mulţumească pentru onoarea de a-i fi întâmpinat, doamnă Ratlow. Domnia ta uiţi ceea ce însăţi ai pus la cale seri înainte...

D-na R:           Şi o să vină şi domnul Ratlow?

A:        Această seară doar e a domniei tale şi a domnului Ratlow.

D-na R:           Înconjuraţi de mata, domnule Albanescu.

A:        Şi de perechi tinere din saloanele asiate...

D-na R:           Şi de ceilalţi moştenitori ai dragomanului, domnule Albanescu.

A:        Toţi vor fi şi venit, doamnă Ratlow, dar au să-şi vorbească unii altora, despre domnia ta şi despre tot ce o să li se întâmple. Sunt fericiţi. Acum, dacă vei ridica perdeaua, colţul perdelei, o să-i zăreşti înăuntru cât sunt de fericiţi. Domnia ta vei fi la fel de fericită după ce vei ridica perdeaua.D-D-na R:     Ridic-o mata.

A:        Pentru fericirea domnie tale, doamnă Ratlow?

D-na R:           Şi a domnului Ratlow...

A:        De bună seamă, doamnă Ratlow, o clipă numai, iar mi-a amorţit piciorul drept, s-a lăsat frigul. N-ar fi mai potrivit să pătrundem în saloanele domniei tale şi să ne pierdem printre perechile de douăzeci de ani?

D-na R:           Se cântă mult, se joacă şi mai mult acolo, domnule Albanescu, şi eu îmi doresc să nu se scuture nicicând floarea saloanelor şi de aceea trebuie să nu am niciun amestec. Să nu cumva să fie de ales între saloanele doamnei Ratlow şi doamna Ratlow. M-aş sufoca, domnule Albanescu. În mata mă încred pentru saloanele mele, în domnul Ratlow să mă încred pentru mine, domnule Albanescu?

A:        Seara aceasta, doamnă Ratlow, uneşte saloanele şi lumea lor. Singură domnia ta se mai răsuceşte pe călcâie în gând cu un alt salon al doamnei Ratlow dintr-o seară ce încă n-a sosit odată cu aceasta.

D-na R:           Ştii, mata, unduitoarele reverenţe de atunci?

A:        O, doamnă Ratlow, această seară le aşteaptă. Domnia ta gândeşti până la capăt totul, apoi uiţi dinadins. Domnul Ratlow te iubeşte de bună seamă, te iubeşte mai ales la încercarea celor douăzeci de ani, în jocul ochilor fulgeraţi de artificii. Atunci se va apleca precum un filosof deasupra unei ape amintindu-vă şi de această seară.

D-na R:           Da, domnule Albanescu, şi mie îmi aminteşte această seară de domnul Ratlow. El n-a serbat-o pe doamna Ratlow, mama mea. Când o să-l văd acum, o să-l privesc în ochi cu o duioşie răzbunătoare.

A:        Domnul Ratlow o să urce, o să vă amintească această seară. Nu s-a sfârşit. E timp de toate, doamnă Ratlow.

D-na R:           N-am spus că n-o să-l iert. Mata o ştii din saloanele mele. Pe vremea când ne îmbrăcăm în dragomani suntem în stare chiar numai să iertăm, te iert eu, mă ierţi şi tu, nici aşa, domnule Albanescu.

A:        Doamnă Ratlow, oricât s-ar cânta de mult în saloane şi cât n-ar conteni jocul domnului Ratlow, în salonul cel nou se serbează douăzeci de ani, asta se iartă.

D-na R:           N-am spus că nu, domnule Albanescu. Asta şi atunci o să se ierte. Priveşte Bucureştiul iertat încă şi în această seară. Fugi la saloanele din insule şi îndrumă într-una oaspeţi, întâmpină-l pe domnul Ratlow, iart-o pe doamna Ratlow...

A:        Să mă ierte domnia ta pe mine, doamnă Ratlow.

D-na R:           De, domnule Albanescu, până în seara aceasta săracii să nu fi fost mai fericiţi, mai ales acei ce-şi serbează aici la noi douăzeci de ani. Cu luxul saloanelor doamnei Ratlow sunt ziduri mai înalte. Când fuma odată dragomanul şi i se terminaseră ţigările, i-a alunecat o lacrimă, domnule Albanescu, de a început şi în Bucureşti lumea să-şi scuture mâinile şi să jelească şi să se teamă că într-o bună zi se va stinge soarle de pe cer.

A:        Nicio grijă, doamnă Ratlow, oricine trecea prin Bucureşti, să fi fost cât de grăbit, pentru lupte cu duşmani de moarte, pentru târg, pentru doctori sau pentru ţigări, tot îşi iubeau departele văzând nestins mereu soarele în saloanele doamnei Ratlow. Şi mulţi călcau aşa pe rădăcinile înmuguritelor vii de la marginile Bucureştiului să dezgroape o nouă temelie a saloanelor de până la această seară. O, doamnă Ratlow, domnul Albanescu, tatăl meu, i-a arătat doamnei Ratlow, mama domniei tale, o faţă surâzătoare, şi cum nu s-ar fi înălţat, între privirile lor, saloanele de pe vremuri?

D-na R:           În această seară îndrumi oaspeţii de acolo, domnule Albanescu. Iar noi... Ce se aude cu domnul Ratlow, domnule Albanescu?

A:        Saloanele îl cheamă pentru domnia ta, doamnă Ratlow...

D-na R:           Iar mata?

A:        Sunt ultimul, doamnă Ratlow, să mă ierte domnia ta. În această seară, în noul salon se serbează douăzeci de ani. După ce voi îndruma oaspeţii şi în noul salon de atunci, salonul din gândul domniei tale, doamnă Ratlow...

D-na R:           Mata poţi fi ultimul, salonul acela însă o să-ţi mai aducă aminte de rădăcina înmuguritelor vii de la marginile Bucureştiului, atât de aproape va fi de primul dintre saloanele doamnei Ratlow şi atât de departe de ultimul ce se va zidi, zidi şi când teii domnului Ratlow o să ierneze pe veci.

A:        Nu mi-e de mine, doamnă Ratlow, mi-e tot de saloane.

D-na R:           Începi şi mata ca domnul Albanescu, băuse...

A:        O, doamnă Ratlow, (dar) e drept să bei până în bătaia sacrificiilor acelor fluvii...

D-na R:           Băuse şi parcă uite-l în această seară de-al saloanelor. Pentru Bizanţ, ori contra Bizanţului, dacă băuse, băuse, domnule Albanescu.

A:        Şi cetăţile curgeau, doamnă Ratlow, în albia lăţită cu sălaşurile lucrătorilor la cariere umbra saloanelor înmugurea viile.

D-na R:           Bine de salonul cel nou, unde se serbează douăzeci de ani.

A:        Bine de saloanele doamnei Ratlow.

D-na R:           Douzeci de ani...

A:        De mii...

D-na R:           De mii de mii...

A:        De mii...

D-na R:           De mii...

A:        De mii, doamnă Ratlow...

D-na R:           În această seară, domnule Albanescu?

A:        Până în această seară, doamnă Ratlow.

D-na R:           Îmi spunea şi domnul Albanescu de domnul Ratlow, cam trage cu urechea şi nu se prea îndură niciodată de linişte, aceea de pretutindenea, mata să fii atâta de cavaler să iei în grijă acum să sune şi ceasurile şi clopotele şi sirena salvării şi telefoanele, domnule Albanescu.

24 noiembrie 1970 

5

Domna R și Domnul R

D-na R:           Aşa, domnule Ratlow, sunau toate şi dumneata intri în linişte într-un târziu...

D-l R:  Doamnă Ratlow, domnul Albanescu mi-e martor, nu-ţi părăsesc nici saloanele, necum pe dumneata, pentru fapte urâte. Mă aflam în Cişmigiu, să nu te superi, plănuind studiul universului, privirile mele fiind îndreptate de acolo către înaltul cerului. Ştiam că în salonul cel nou se serbează douăzeci de ani, dar, doamnă Ratlow, nu-mi ieşea din minte, anevoioasa mea gândire se înseninase într-o întârziere, era însăşi întârzierea mea şi, cum îţi spun, doamnă Ratlow, mă tot gândeam cum am fugit noi împreună.

D-na R:           Îmi spunea şi domnul Albanescu...

D-l R:  Domnul Albanescu m-a înţeles.

D-na R:           L-am înţeles şi eu, domnule Ratlow...

D-l R:  M-am tulburat aşa de tare, mă tulburasem cum s-ar tulbura gheţurile nordului când saloane de-ale doamnei Ratlow s-ar zgudui de dansuri înăuntrul lor, eram tulbure ca şi cum, într-o apă, s-ar fi scufundat peste mine un fum, tulburat am fost doamnă Ratlow, încât ochii mei pironiţi dincolo de tot ce se vedea te-au zărit.

D-na R:           Ei, domnule Ratlow, şi acum a noastră-i această seară.

D-l R:  Era şi atunci, doamnă Ratlow.

D-na R:           Îi spuneam şi domnului Albanescu.

D-l R:  Apoi o blândă ceaţă aplecată peste Bucuresti până peste saloanele cele mai îndepărtate ale doamnei Ratlow se îndesea aici, ba aici, precum trunchiuri de tei să-i tai cu o suflare caldă. Ni-e martor domnul Albanescu, doamnă Ratlow. În salonul cel nou se serbează douăzeci de ani, i-am spus, nu pot să lipsesc, iar dumneata ai de îndrumat oaspeţii, trebuie să te grăbeşti, ia-o spre saloane şi voi fi şi eu acolo, împreună cu doamna Ratlow. M-am înfiorat în urmă precum atunci când îşi serba douăzeci de ani doamna Ratlow, mama doamnei mele Ratlow. Domnul Albanescu plecase, nu mai aveam cum să ne înduioşăm la gândul doamnei noastre Ratlow, aşa că am pornit-o singur către doamna mea Ratlow.

D-na R:           În linişte, într-un târziu, domnule Ratlow.

D-l R:  Nu zici, doamnă Ratlow, că am rătăcit calea? Umblam rugându-mă la Dumnezeu să o ferească pe doamna mea Ratlow de amnezie. Am bătut pe la saloane, am intrat, o să-ţi povestesc eu, umblam, o pornisem către doamna mea Ratlow, mă aşteptase, mă întâmpinase.

D-na R:           Şi?

D-l R:  Doamna mea Ratlow cred că am luat-o şi la fugă prin Bucureşti. Fugeam împreună, doamna mea Ratlow, nu eram fugit singur. Nopţile noastre cu lună, doamna mea Ratlow, ne răzbunam vremea când saloanele doamnei Ratlow, ce să-ţi mai spun acum, ţi-aduci aminte. Şi de unde linişte?Parcă aveam pe mine hainele dragomanului. Şi eram fericit, o pornisem către doamna mea Ratlow. Jucam pe loc din când în când de fericire. Îmi licăreau dinaintea ochilor visele doamnei mele Ratlow. Vedeam prin ea ca prin perdeaua teilor tăiaţi cu o suflare caldă. Pe negândite trecusem prin multe, aveam să-ţi povestesc odată, doamna mea Ratlow, poate chiar în această seară.

D-na R:           În această seară a noastră, domnule Ratlow.

24 – 25 noiembrie 1970           

6

Domnul Ratlov, Albanescu

D-l R: Şi cum stăteam gânditor în Cişmigiu...

A:        Hop şi eu, domnule Ratlow.

D-l R:  Mai devreme cu mult... O părăsisem pe doamna Ratlow înaintea prânzului nostru...

A:        Mi-a istorisit bătrânul...

D-l R:  Care bătrân?

A:        Nu bătrânul, „bătrânul”.

D-l R:  Sper din toată inima să nu fi poreclit pe nimeni „bătrânul” în saloanele doamnei Ratlow.

A:        Nu, domnule Ratlow, tot în Cişmigiu şi eu, dar nu gânditor.

D-l R:  Şi el?

A:        Bătrânul?

D-l R.  Niciun bătrân, domnule, domnul Albanescu.

A:        Domnul Albanescu?

D-l R:  Ei, bătrânul...

A:        A, bătrânul...

D-l R:  Dar nu aici, nu în seara aceasta, în liniştea de acum, domnule Albanescu.

A:        Iar începi?

D-l R:  Nimic...

A:        Aha, tatăl meu... Domnul Albanescu... Ştii, domnule Ratlow, am visat o femeie...

D-l R:  Nu în saloane, domnule Albanescu.

A:        N-am visat-o eu, domnule Ratlow...

D-l R:  Cum, domnule?

A:        Mi s-a urcat sângele la cap, e voie?

D-l R:  Nu e...

A:        Nici aşa, mai încet? I-am zis „ţi s-a jigărât haina”... Eu eram gol, domnule Ratlow...

D-l R:  În vis, domnule Albanescu?

A:        Nu, domnule Ratlow, zău că în Cişmigiu.

D-l R:  Azi?

A:        Cred şi eu.

D-l R:  Dar Cişmigiul a fost singur.

A:        Eu am fost singur, domnule Ratlow.

D-l R:  Şi eu, domnule Albanescu.

A:        Da, dar dumneata stăteai gânditor. Te-am întrebat la ce te gândeşti. Tăcere. Şi venea trăsura-n goană, un boier cu-a lui cocoană.

D-l R:  Te-aud saloanele, domnule Albanescu...

A:        Uiţi, domnule Ratlow? Boieroaica ţi-a plăcut, la boier i-ai dat un şut.

D-l R:  Nu, domnule Albanescu.

A:        Nu domnule Ratlow. În tramvai era căldură, eu făceam spume la gură.

D-l R:  Aşa că erai gol, domnule Albanescu...

A:        Împlinisem douăzeci de ani, domnule Ratlow.

D-l R:  Astă-seară te sărbătoreşti în salonul cel nou al doamnei Ratlow.

A:        Şi uită-te ce gust...

D-l R:  Ce costum, da...

A:        I l-am cerut fără milă, când mă ruga, aşa îmbrăcat cum era, pe mine gol puşcă, tot pe mine, să-l prezint acolo unde merg eu. L-am anunţat că mă însor.

D-l R:  Îţi venea socru?

A:        Asta, pe primăvară, domnule Ratlow.

D-l R:  De-ai ajuns de proverb.

A:        Cine nu se mai însoară pleacă cu trenul la ţară. Nici nu mai ştiu, domnule Ratlow, dacă eu sau scandalagiul acela de drumul mare, îmbrăcatul...

D-l R:  În fotografia din momentele de atunci te vezi într-un pantalon obişnuit şi într-o cămaşă obişnuită...

A:        Dar mă socoteam gol numai pentru a-l face de ruşine pe, cum i-ai zis, el să se dezbrace şi să rămâie ca dracul. L-am luat cu frumosul... Dă-mi voie, am jucat o piesă, astă seară, de ziua noastră, în saloane sper din toată inima, cum ai spus şi dumneata de bătrân, eu chiar nădăjduiesc o altă piesă. Numai pentru dumneata, domnule Ratlow, să vezi cu cine puteai avea de a face, în timp ce stăteai gânditor în Cişmigiu. Nu e grozavă piesa. Până aici bătrânul ţi-a prescurtat prologul.

D-l R:  Care bătrân?

A:        Eu.

D-l R:  Joci teatru?

A:        Deloc. Piesa era a ăluia.

D-l R:  Nu haina?

A:        Şi haina. I-am retezat-o şi cu piesa, n-ai ce aplauda. Acţiunea se petrece pe căldură. Când vorbesc cu a,a, luminos, atunci vorbesc pentru mine, când o iau cu â, â, vorbesc pentru scandalagiu. A, a (tango) împrumută-mi hainele, â, â, să le porţi... a,a, nu, pentru nuntă, eu să nu mă însor şi eu? â, â, cu hainele mele? a, a, în hainele tale, cu domnişoara, o ştii, domnule Ratlow... Blonda. Nu. Ba blonda. Ba nu. Â, â, dacă era blonda îţi dădeam cu împrumut hainele. A, a, astea? Te duci cu ele să te ajungi... Â,â, e treaba mea. A, a, haina ta. Â, â, ce bine îmi pare, o să închiriezi un costum. A,a, pe vremea asta? Aşa-ţi trebuie, bine-ţi pare, chiloţi murdari, noduri la brăcinare.

D-l R:  Atâtea expresii, domnule Albanescu, şi pentru ce? „Nu cumva te însori nelegitim?”

A:        Exact, exact aşa mi-a spus, domnule Ratlow. Ştiţi, piesa nu e de moravuri, nu se cheamă „un om se-mbracă – se dezbracă”. L-am întrebat în rol, ştii ceva?

D-l R:  Că te însori?

A:        O iubesc prea mult.

D-l Ratlow:     Pe blondă...

A:        Dezbracă-te, îndrăzneşte...

D-l R:  Însoară-te.

A:        Îţi prezint... Femiele au început să mănânce îngheţată.

D-l R:  O dezbracă şi-o mănâncă.

A:        Un grup vesel se adună să asculte cucul.

D-l R:  Şi transpiră, uf, chiar e cald, cucu, cucu.

A:        A, a, â, â, perechile...

D-l R:  Te-ai însurat?

A:        Perechile cumpără...

D-l R:  Haine, haine vechi... sunt îmbrăcat şi merg la nunta lor oficială...

A:        Fiecare se gândeşte la sine...

D-l:      Cu plăcere.

A:        Şi zice: acum unii se dezbracă.

D-l R:  Dacă sunt îmbrăcaţi.

A:        Pentru cine prezint eu aici...?

D-l R:  Pleacă la ţară.

A:        N-am cale liberă.

D-l R:  Ia-ţi nevasta.

A:        Nici haine nu mai obişnuiesc.

D-l R:  Ale împăratului.

A:        Parcă tu?

D-l R:  Şi încercai să-mi ceri hainele...

A:        Vai, pune-le la temelia bisericii de la intrarea în Cişmigiu, învredniceşte-te de asta şi o să ţi se ducă numele în poveştile de acum trei sute de ani.

D-l R:  Trei sute de lei.

A:        Trei sute de mâneci.

D-l R:  De ce să fac eu ce nu eşti tu în stare să faci?

O:        Eu sunt dezbrăcat. Am fost în stare. Cămaşa de pe mine a rămas cum rămâne soarele pe cer.

D-l R:  Da, da, dar vrei costumul meu să-ţi peticeşti pantalonii...

O:        Nu vreau nimic.

D-l R:  Nu te mai însori?

A:        Mă reped la ţară.

D-l R:  Dacă ai cale liberă.

O:        Cine nu se mai însoară.

D-l R:  Pleacă cu trenul la gară.

O:        Îmbrăcat.

D-l R:  Dezbrăcat.

A:        Drepţi.

D-l R: Culcat.

A:        Plecat.

D-l R:  Însurat.

A:        Împrimăvărat.

D-l R:  Şi dacă-ţi spun că de-aia trebuie să te dezbraci?

A:        Am cale liberă.

D-l R:  Şi cum stăteam gânditor în Cişmigiu, domnule Albanescu...

1 decembrie 1970

7

Albanescu, D-na Ratlow, D-l Ratlow

A:        Un şuier de tren, domnule Ratlow. Lumina serii pe sfârşite... Mă asculţi? Şi am ajuns la locul unde altădată se pilota... N-am fost atent, plătesc. S-au dus mai toţi. Cu viteză mare. Nu s-a mai încetinit. Pilotarea s-a terminat pe vecie, încă de data trecută. Nişte răni pe dinăuntru, domnule Ratlow. Vorbeam în dodii. La ce te tot gândeşti domnule Ratlow?

D-l R:  M-am obişnuit să cred că nu gândesc, domnule Albanescu. Pentru că nu simt, nu vreau să simt. Nu vreau să trăiesc, nu trăiesc, n-am făcut nimic. Mi-a fost lene, aşa m-am născut, aşa meritam, aveam nevoie de pedeapsă. Hotărârea nu poate fi niciodată a mea, a nimănui, nu e timp. Trăieşti pentru că ştii că nu trăieşti. Nu sunt de capul meu pentru că a apărut viaţa pe pământ. Nu am vrut eu, n-aveam nevoie, nu mă rezolvă, sunt înăuntrul ei. Îmi place să sufăr pentru că n-am suferinţă, n-o caut, nici n-o iubesc, pentru că nu sunt om, mi-e teamă să fiu, aşa am învăţat, n-aveam de unde altfel. Altfel este aproape imposibil. Umplându-se de spaţii, lumea demonstrează golul pentru că timpul nu lucrează, n-are ce, nu găseşte, nu cere, n-are de la cine, nu se uită. Alţii au pentru că li s-a dat, a fost, s-a întâmplat, nu se mai întâmplase. Era ordine pentru că nu se poruncise, nu se simţea nevoia, era devreme. Nu se dărâma nimic pentru că nu se zidise nimic. Prisosea pentru că era neprevedere, nu existase vreun început. N-avea faţă pentru că ar fi provoca legea, s-ar fi compromis că s-a pus de-a curmezişul sieşi. Se acoperise cu ceea ce nu putea fi, se dezvelise de ceea ce putea fi. Se lepădase, nu se cuprindea, s-ar fi strangulat. Se dezînvârtea pentru că se învârtise. S-a opus, săgetare mereu ocupată să săgeteze. Marginile şi spărturile se înfrăţiseră pentru că nici unele nici altele nu aveau căpătâi.

Doamna R

A:        Drept, domnule. Plinătatea dreptăţii... Drept, atât. Doamnă, domnia ta... Mata... O să sosească domnul. Creşte. Îl lasă toţi în pace. Cad. Cad toţi, doamnă, vai, câtă fericire, demnă de domnia ta. Cum îţi închipui că o să îndrăznească să vină acum... El nu, dar Soljeniţân da? Ăsta e alt general...

D-na R:Am aşteptat ce am aşteptat, dragă domnule... uite că mi-e amintirea înlăcrimată...

A:        Neamul domniei tale să suspine, de unde până unde, doamnă?

D-na R:           Aşa, şi eu, domnule...

A:        O, şi domnul Ratlow?

D-na R:           Aici e.

A:        Iubire, doamnă Ratlow?

D-na R:           Nici vorbă, domnule.

A:        Da, doamnă Ratlow, şi-l aşteptai în această seară fără seamăn. Saloanele de bună seamă lăcrimau în amurg.

D-na R:           De bună seamă, domnule?

A:        Da, doamnă Ratlow, da' şi dacă-ar fi fost să se revolte cei de douăzeci de ani în mijlocul sărbătorilor?

D-na R:           Cum de-abia au început. Ne aşteaptă printre ei.

A:        Tocmai.

D-naR:            Au obiceiul să spargă, ei şi? Dacă dragomanul înfigea în nopţile de iarnă câte o sabie în gheaţa Dunării să-i trimitem să le smulgă acum şi să se bată cu ele, domnule?

A:        Nu dragomanul, doamnă.

D-na R:           Atunci domnul Albanescu?

A:        Tatăl meu, doamnă Ratlow, împreună cu mama domniei tale, aş îndrăzni să-i comand pictorului ţinându-se de mână în mers pe deasupra undelor de la izvorul Dunării până la vărsare.

D-na R:           Şi domnul Ratlow?

A:        Bine spui domnia ta, doamnă Ratlow... Şi domnul Ratlow? Vrei să spui chiar aşa... şi domnul Ratlow?

D-na R:           Mi-a dăruit odată un salon. Era tot al meu, dar îl uitasem.

A:        Şi neuitat e domnul Ratlow. Prin darul său, doamnă.

D-na R:           Nu erai acolo şi mata?

A:        Nici în seara asta n-am lipsit, doamnă Ratlow.

D-na R:           Vezi, însă, domnul Ratlow nu s-a întors. Şi n-are rost să pornim iarăşi împreună să-l întâmpinăm, domnule Albanescu.

 VA URMA