ALILUION
George Anca – Silvia Andrucovici – Sterie Ciumeti – Mihai Șerban
GEORGE ANCA
SWEDENBORGES
1 august – 22 iulie 2004/4002
Nimfa sură. Zen citizen. Milonga, marginea râpei. El rey de copas. Martin
omoară negrul în şapte o pălmuie pe văduvă, pârnaie numai omor. Prima e a doua,
Elena din Troia, cea dintâi fiică a lui Dumnezeu. Alb austral. Bal kabal.
Basarabia, Argentina. Întors egal legendei sale, milonga s-a aprins.
Dodii d’edda, kenningar. Răutatea pelagus. Hronard (drumul balenei, marea)
în Beowulf-Borges. Marinarii de pe Dunăre vâsli-vor din nou. La sud de oraşul
povestirii sale curge un pârâiaş orb.
Umilint labirint dorm ieri tort(el). N-ar mai orbi Hamlet. Medeea de a
psalmodia copii. Melanchton pansat. Atmosferă atma, ce-ai tu, fato, cu Botoşanii?
Nu stai în ţara asta decât pentru Eminescu, era comunism. Camoens în Maputo.
Cricket puritan. Buscaba un alma que mereciera participar en el universo.
Departe de Vila Borgese. Heraclit Ponticul. Qaphqa. Funes el memorioso. Plinio
el Viejo. De un laberinto a otro. En el Indostan. Mil y Una Noches. La Calle
Rosetti. Los Dorna. Lămâine. Alma atma. Ayodhya non impugnando. Nympha
Ashvinia. Das eigene selbst. Epitetul homeric, prepoziţie. Persistarea în
reflecţiune, Verweilung b(ei) d(er) uberlegung. Uttara-uttama, intimus-extimus,
emisie-imisie. Se leapădă vocalele finale
ale pozitivelor , iar vocala silabei întâie se gunează. Cai albi, faţa
Indra.
Apoia argo sin embargo buena casa blanca. Iar o fată prin Botoşani.
Cămaşah. În ea, în poza de acum un an. Pictura pe piele de la halimă.
Valhalla-Valahia-Alahia. Diplomat, nu te cunoşteai cu Schopenhauer. Ai somnului
domnului în ficatul dorului pampa focului relativitate gauchească Borges ecou
în Eco alb arabesc moş Albu plimbat cadavru ca-n Faulkner ca Vetala nonlectură
alblând bibliotecari într-o orbire fadoină Marquez asasinat de căpşuna dintre
buzele pistruiatei Tierra del Fuego via Maillane thousand nights and a night
mille nuits et une nuit Arabian nights hoteluri şi alte ferme de animale.
Pasiunea argentiniană a prieteniei apud Lugones vide Borges in Dante. Mai
multe stele în emisfera australă ca-n cea boreală. For ever and a day. Ultra
auroram et Gangem. Nu mai sunt galele de altădată, s-a dus cheful de box. Tango
în miring-milonga. Pe cărări de labirint bifurcate în grădina Babilonului.
22 mai – 31 iulie
Brusc brevitatea mă dansa. Telugu, de-ai fost asasinat, Shivaramaya. Vreun
puşcăriaş, recunoaşterea la persoană. Marocasem. (Idee) (condor) (vlagă). Dar totuşi nu ştiu să vă spun cum aş acţiona
dacă Lucifer ar fi să mă ispitească în mod direct. Contact, Ciorănescule,
în Macondo. Svidrigailov este pedeapsa lui Raskolnikov. Nesocotita faptă a
reginei l-a rănit profund pe tânărul Hamlet. Acestea sunt cuvintele care posedă
moartea sa. Satan: mai bine domn în iad decât slugă în rai. Curtezana îl învaţă
să nu mai facă unele lucruri. Ştiu că, de
s-ar fi stins numele lui Orpheus, l-ai fi scris pe cer cu lacrimi de heruvim.
Rănile sângerânde ale sufletului lui Orpheus, în loc să se închidă, se lăsau
citite de fluturi neverosimili, asemeni poemelor lui Rilke pe câmpul de luptă
şi răsfoite de vânt. În miracolul nopţii se aude plângând pagina admirabilă de
singurătate povestită de curcubeul lui Shakespeare. Să ajungi la treizeci şi
ceva de ani ca să citeşti Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha (Trivium).
Şi e doar primul an, al 60-lea. Euridicervantes. Swedenborges.
Calul pe deal, pe deal, dealul sub cal, sub cal. Demisie din apa
glaciaţiei. Imprescriptibilitatea terapiei devanagari, scrisoarea divină. Lumina cerne ploaia întunecând amurgului
nostrun cernirea devremelui. Ieşi oafo din coafor. Opponent mates. Mărimi
non-psihologice. El monumento Cervantes. Te vrea realul. Ţiganca fostă evreică
înfiată de legionari, pe despăgubire, mama lor de nemţi. Challenge yourself.
Curteni glonţoşi. Dă-i bice. Eram mort. Iar un Vaslui, haideţi că şi de bombă
vă veţi rupe, corupe, la zece, nu la vilă, cu procurorii. Scris pe linia moartă
a vieţii mele, nici grea, nici rea, nici ea. De lipsă cărticea. Ba lupii, ba
oile. Come împuşcate din toate părţile. Parcă n-ar fi existat frumuseţea
atavică. Gura mică îţi face claustrofobie. Ce de mai cenzură, gaborilor. Ţări
nu mai sunt, bale de gloabe. Fata sună de la greci, luptători, nu ca românii.
Dispariţia personajului, nu numai în pictura lui Cilievici. Genele pierderii
contra ale distrugerii. Indusă voluptatea de a fi strivit tehnologic.
Pârâie spaţiul sub hârtie, dacă mai cresc copaci, de s-ar scrie pe frunză.
Câte case jefuite. La toamnă, voi vorbi iar literatură. Cum a fost distrus Eminescu
pe eşafodul sufletelor neaoşe. Psihologia se regenerează, vorba lui Culianu.
Interdicţie patriei şi patrioţilor. Fluture la vale, râpa crapă, n-ai unde te
mai duce, eşti pus numai în situaţia de a pierde. Oricând îţi dispare
căpăstrul. Spurcă lumea cap de peşte. La Stângăceaua, baba îi cântă din fifă
lui babu. Mai dire mai. Şah orborg. Borges Aires. Aguşoaie. Mergea la consumul
optim, la vale o scotea din viteză. Ce să strige şi el: România. Despreciativo.
Cetinică cetnică.
Oniric bătrân. De origen ingles y portugues. Siente nostalgia por el
glorioso pasado militar de sus antepasados. El tigre, base de su mitologia
intima. Temas obsesivos, tales como el devorador tiempo circular, el laberinto,
la creacion recurente, las simetrias y los juegos de espejos, la memoria y el
olvido. 1941, El jardin de los senderos
que se bifurcan, 1944, Ficciones,
1949, El Aleph. Director de la
Biblioteca Nacional de Buenos Aires (1955). Entre sus ultimas obras citemos El otro, El mismo, El informe de
Brodie, El libro de arena, y El Congresso. Jorge Luis Borges nace en
Buenos Aires en 1899 (24 Agosto), muere en Ginebra el 14 de Junio 1986. Cât am
putut fi de contemporani, şi-n India şi înapoi. En una voluntad de adecuacion
perfecta entre los temas y su expresion, Borges se propone extraviar al lector
en el doble laberinto de la estructura de la frase y de la estructura de la
realto. El letor pierde tambien sus referencias de espacio y de tiempo, a
semejanza de los protagonistas que se pierden en laberintos espaciales o temporales.
Para ello, Borges opta, casi sistematicamente, por un vocabulario ya culto ya
“orillero”, por palabras insustituibles cuyo frecuente sentido etimologico
contribuye a confundir y a deconcertar al lector. El empleo privilegiado de
ciertas figuras retoricas (en particular el hiplage) tiene la misma
finalidad.(Bezault-Chambaut).
1956, medicii îi interzic să citească şi să scrie. 1975, Prologos con un prologo de prologos.
1976, Que es el budismo? Cu Alicia
Jurado (cf. Schopenhauer, Eminescu). 1985, Los
Cojurados. Moare pe 14 iulie (nu 14 iunie?) 1986.
Le cosmopolitisme de J.L.B. Versiones-reversiones-inversiones. La
dialectica de la identidad. Art of Allusion. B. et la Kabbale. Cervantes y
Borges: la inversion de los signos (cf. Semnul întors, la Eminescu). Una
estetica del silencio. El juego transcendente. Irony in Joyce and J.L.B. (cf.
iniţialele lui de Quencey & G.B.Show). El estilo de la eternidad. Realidad
y superrealidad. Poetica de la prosa de J.L.B. (cf. E.A.Poe, Swedenborg). El
laberinto del universo. B. y el pensiamento nominalista. El conocimento come
invencion. De la duda a lo eterno dudoso. Poeta circular.
Acest Palermo din 1989.
Calle Cangallo, 131, Buenos Aires.
Vizualizam, vedeam , oblic, textul, în versuri, nu ştiam ce conţine, doar
că e de Borges. În acea casă din Montserrat…Paradisul sub forma unei
biblioteci… Groussac, orb ca şi mine…Un al treilea director al bibliotecii, de
asemenea orb, Jose Marmol (cf. Perpessicius)…Orbirea ca un mod de viaţă…Homer,
Tamiris, Milton… Grecii au spus că Homer era orb pentru a arăta că poezia nu
trebuie să fie vizuală, înainte de toate, auditivă (Oscar Wilde)…Eyless in
Gaza, at the mill, with the slaves, en la noria, entre esclavos (Milton)…
Joyce: din toate câte mi s-au întâmplat cred că cel mai puţin important este
faptul de a fi rămas orb… Atunci vor dispărea de pe planetă engleza şi franceza
şi chiar spaniola. Lumea va fi Tlon… Însemnări despre 23 august 1944 (vestea
eliberării Parisului)… Ehych asher ehych…Intellectus naturaliter desiderat esse
semper (Toma din Aquino)… Nici un om nu a dus o viaţă mai reală decât
Swedenborg (Emerson)… Întregul infern are forma unui demon, iar cerul forma
unui înger (Swedenborg)… Este interesant că Herodot şi-a închipuit Dunărea ca o
antistrofă a Nilului, corespondenţa lui inversă…
ZINA
iubind-o Aurobindo
printre vintre
Savitri
auroră sculptată
zina
completase Alina
mai taci dracu’ şulfo
sulfului dulfului
violetă violată de vie
devi parcă în Jawlamukhi
taie-i născutei
dublura
pe numele mămuchii
şi nu mă trezi
travesti
ierbii dinanzi al
Dio
Fură nunta tuturor nunţilor pe tremurată Zina, ziseşi. Lasă, ne prea ţinem
de ea. Cult ocult. Scăpăm şi de păcate, dăm şi de aură.. No much longer. Zina
pădure foc apa Carmen Sylva. Orgasmul marian în florile parcate. Nici tango.
What brother? Numai în film, în vis. Ne ia dracu’ oricum. Oricâte, aceeaşi
oricâtor, nici o fantezie, nici vrajă. Romanul are capitole din Swedenborges.
Imago mag. Pond ponderal. Zeiţă, zină, izână. Anatomia halucinaţiei. Ilie
din Mărie.
8 iunie 2004 (Voi
scrie o povestire cu titlul)
SCHIZOFRENIE
Nu pot spune că eşti un savant, scholar. Atunci, ce? Un comunicator, atragi
femeile şi nebunii.
Poate şi pe ea, la concurenţă cu marijuana, de-am refuzat-o în Village, pe
când în micul restaurant din Lisabona am mâncat peşte.
Fehresc e un virus. Vezi şi cartea mea Frica
de Orient. Mă întrebase, după 20 de ani, dacă sunt cărţile mele cele pe
care le aflase, across, în Toronto. Împuşcarea anticomunistului sanscrit
Cassanova se anunţase, conjugal, din Teheran, pentru Bucureşti, pe replici la
vorbe din Delhi şi Moscova, în zece ani, acum încă zece.
N-am mai trecut-o în colegiul Trivium. (După The Buddha nici nu-mi mai scrisese, pentru că: you wind up the
letter in the novel).
Salcâmii aproape nu s-au văzut anul ăsta, iar albaştrii, poate de neam
neem, s-au uscat. Albe pădurile spre Apuseni, via Râmnic, când duceam pianista
la mănăstire, tunsă, întoarsă de la Pasărea care luase foc de îndată ce ea
păşise acolo.
Ajung la subiect. Fumigaţii pe imnurile lui Orfeu. Primesc răspuns la
versurile lui Shakespeare –
Orpheus with his lute made trees
And the mountain-tops that freeze,
Bow themselves when he did sing.
Nemaiavând
ce-ţi scrie, plec în India să caut umbra ta. Până atunci, caută-mă acolo unde
mă vei afla mereu: în străfundul propriei tale nelinişti, în tărâmul acela
fertil al singurătăţii, cu magnifice corole şi miresme stranii pe unde rătăceam
împreună în ceasurile de sâmbătă, reinventând filosofiile şi întregul melos al
lumii.
Ştiu
că de s-ar fi stins numele lui Orpheus, le-ai fi scris pe cer cu lacrimi de
heruvim. Nu uita, cercetează adânc în sertarul unde-ţi pui condeiele şi, dacă
găseşti vipera, sărut-o din partea mea.
Carmen, care refuză să meargă în India, pentru că un indian
bătrâior o violase la ea în cameră, vizavi de gara Zagreb, îi spune, la
telefon, Aliciei, sora mexicanului ei revoluţionar: George n-are unde sta în
New York şi a venit la mine.
FUMBELL
Lângă bananierul din colţul lui D4, spre Chhatra, între
pase, cu mingea, ţi-a spus că va pleca pe mare. Te îndrăgostisei de el. Aveai
zece ani.
Chiar aşa important încât să fiu lichidat din zece în zece
ani? Fata marinarului, la greci.
Top 100 Novels of All
Time – Quijote-Crusoe-Gulliver-Emma-Frankenstein-Copperfield-Moby Dyk-
Bovary-Alice-Karenina-Karamazov-Huck-Jekyll-Jude-Nostromo-Ulysses-Gatsby-USA-Plague-Solomon-Haroun-Austerlitz.
HOR-hai LWEES
BHOR-hays. True/False: The first novel
written by Jorge Luis Borges has never been published. (Liver cancer).
To have grown old in so many mirrors
and to have seen nothing, or almost nothing
except the face of a girl from Buenos Aires
a face that does not want you to remember it.
Oh destiny of Borges,
Perhaps no stranger than your own.
Borges was busy in
the basement planting the seeds of postmodernism.
Fervor de Buenos Aires, 1923, Historia universal de la infamia, 1933-34, Historia de la eternidad, 1936.
Turismo tanguero.
Argentine latst tango Paris. Todo tango. El lugar de la mujer en el tango. El
hombre conduce pero la mujer non es una marioneta. Ist Tango ein Macho-Tanz?
Lunfardologia. Y
veo Gandhi, Teatro San Martin.
Un pensamiento triste
que se baila.
El cancionero de
Gardel por 759 temas diferentes (entre ellos 514 tangos).
Payada, remarkably
similar to the tenso and jocs partitz of the Provencal troubadours of long ago.
Borges famously
wrote: “The composition of vast books is a laborious and imoverishing
extravagance. To go on for five hundred pages developing an idea whose perfect
oral exposition is possible in a few minutes! A better course of procedure is
to pretend that books already exist, and then to offer a resume, a commentary…
More rsonable, more inept, more indolent, I have preferred to write notes upon imaginary books” (10
November 1941). Hypertext “Borgesian
Book review” contest. In the spirit of Borges’ remark, write a book review of
an imaginary book. The book may be from any time period, it may be fiction or
non fiction, and it’s author may be either an invention or an actual writer.
- ? Quien eres, solitario viajero de la noche?
- ! Yo soy el postrer gaucho que parte para siempre,
de nuestra vieja patria
llevando el corazon!
Ruben
Dario
Soy gaucho.
Mi gloria es vivir tan libre
Come el pajaro en el cielo
Jose Hernandez
To have seen things that men see,
death, the sluggish dawn, the plains,
and the delicate stars,
and to have seen nothing, or almost nothing
except the face of a girl from Buenos Aires
a face that does not want to remember it.
Oh, destiny of Borges,
perhaps no stranger than your own.
Jorge Luis Borges
“The original is unfaithful to the translation”. “Any writer
creates his own precursors”. “Can you imagine that I not even know the date of
my death?” “I have done my best to be a Jew”
Augustin: “Şi atunci am spus tuturor făpturilor ce-mi
împresoară porţile simţurilor: vorbiţi-mi despre Dumnezeu, dacă voi nu sunteţi
El, spuneţi-mi ceva despre El. Şi mi-au strigat cu glas tare: El ne-a făcut pe
noi”.
Nos hes imposible satisfacer su pedido.
A secret pact killing
Romanian course.
Los Japoneses saben
mas de tango que nosotros.
Dame de lata de 1866. Lata Mankeshkar. Dolce tango. Falungong. Tango
recreates Buenos Aires every day.
Mi
Buenos Aire querido,
quando
yo te vuelva a ver
no
habra mas penas ni olvido.
Carlos Gardel
– Alfredo Le Pera
duraran
mas alla de nuestro olvido;
no
sabran nunca que nos hemos ido
Jorge Luis Borges
– Alina Diaconu
Copa
a copa, pena a pena, tango a tango
Homero Manzi
El
ultimo tango perfuma la noche,
un
tango dulce que dice adios
Homero Esposito
y
asi lleva el tango
a
tierra nipona
Luis Alposta
Bailar
el Tango es dar al alma al bailar,
quando
la orchestra es como un pulso interior
Horacio Ferrer
Bandoneon/hoy es noche de fandango. Rifaste my virginidad.
El fango hasta el altar. Petele pe soare să-l însoare pinguini pe gheaţă se
îmbrăţişează. Tristezas de la calle Corrientes. Tu ansiedad de distancias.
Botez petalelor ocean refren invern. Amores de estudiante, amores viejos. Ella
es triste como un tango. Milonga di Martin Fierro. El tiempo pasa de largo /
quando te abrazo en un tango. Bailando el tango in Buenos Aires asi, / un paso
y dos y tres, la pausa y seguir. El primer tango en la gracia sacramental / de
Eva y Adan del arrabal. Bailando el tango te encontre, / Bailando el Tango te
perdi.
ALILUION
Fernando în lunfardo
coupa santa bardo
el la barba en el
tango
Jorge Elenei seacă
lacrima ţigancă
mac pampa obrazul
azul pe brânci jazzul
bandoneon
banda lu’ Ion
tango în somn
bardo barba lui Tagore
en catalon y provencal
am mas în surul mas
milonga m-a ars
tânga m-a rămas
aliluion ale lu’ Ion
ghitara în Pantelimon
pe foxtrot &
cancion
te sun la telefon
dintr-un cameleon
satyricon sanscriticon
îmi scoate cleiu’
Sergiu cu condeiu’
sanatana meiu’
VĂL
luna corabie
îneacă sabie
ah frică mi-e de lună
caravelă nebună
vălul dansa al
glonţului val
mireasă din mireasă
raza cuirasă
înoată inimă
anima minimă
fuga milonga
tangoul conga
pasul paşte
calule moaşte
iarba puşca
înghite duşca
nu mai dansa
valul sabia
potera simpatie
vitrion învie
în cetini luneta
iute Margareta
nu lăsa
gaucho opera
tânăr bătrân
amor îngân
ocheadă răsad
lunii în vad
vălul se lasă
iarbă pe coasă
SMEU
măturai scena
marea arena
perechi nisipul
neîndrăgitul
fato băieţii
smeilor feţii
nu te înamora
fătului ancora
dansează-te
versează-te
pe poante
combatante
muma află
nimfa ailaltă
ca măturată
talpa gealată
ţine-ţi răsuflarea
te respiră marea
omorâţi
smei oricâţi
în spaniolă
şi în creolă
prin cabaret
la concert
ANGEL
angel angeliono
angelicatta portocalilor
pereche-şi dansează
se cântă se rosteşte tango
haiku fără oameni ci
cumparcita peste dictator
doctore nu degeaba
asculţi Net King Khole
Maria Anghel ah Yamini Krishnamurti
tandava Raja Reddi muierea şi copila
la moară la Făgădău în Moulin Rouge
Mireio în Maillane Fausto în Colon
doctore nu degeaba asculţi Net King Khole
compune Rumi muzica
nescrisei
îmbrăţişată icoană
vergină
Vincent van Gogh
d’Indy d’Onofrio
zamfirul violetei
înfloreşte Parma
doctore nu degeaba
asculţi Net King Khole
fă paşii Pasi vero pe hârtie milonga
inima Sicilia Tasmania Tierra del Fuego
piruetă ultimul infern tristeţe
abia acum prin angeli China
doctore nu degeaba asculţi Net King Khole
ÎN MILONGA
în milonga din Cobia
tangoul pubertăţii
cu fata mănăstire
din Buenos Aires
în braţele arenei
în rugetul măzărar
la culesul murelor
peste picior de spice
răsare soarele
mama tango
Orzari Ferentari
Berceni
încolăceşte-mă tandră
cu ochii închişi
amuţind
vechea şoaptă
ochişoru-mi
acum numa’ tango
tango sat tango târg
tango mahala d’argint
ce ne-a mai văzut Parisul
ce ne-am vindecat de cancer
ce ne alipim La Plata
în milonga din
Palermo
în galerie cu
Sciascia
sub bunyanul
calcuttan
în parolace în sânge
în tango Tagore
DU
du calule du-mă
nebunule Thule
inimă de humă
şah amor hule
nu-mi rabdă
paşi de gaj
fătul ucigaş
din vechea gardă
su spinare
or dictate
nervozitate
sparte urcioare
dans pe picioare
cazi pe spate
calule
să rabde
lasou colosule
nemilosule
căsăpeşte-mă
rumegă-mă
mujercita
mioriţa
compune-mă
dansează-mă
dans pion
pe pol tron
re patron
port pe Rhone
om înflori aure
culege-ne maure
ne-om ofili tauri
cadavre de mauri
SILVIA ANDRUCOVICI
ORATIO MENTIS
Ucenicii lui Vasile Andru se
reunesc pentru continuarea lucrării de îmbunătățire umană, lăsată moștenire de
Maestrul lor și aprofundarea scrierilor sapiențiale ale lui Vasile Andru,
pentru cultură și practică filocalică.
Grupul se definește prin chiar
cuvintele scrise de Vasile Andru în cartea Isihasmul sau meșteșugul liniștirii:
„Isihasmul azi. O experiență
românească. Despre ce experiență este vorba? Relansarea în mediul laic a
practicii contemplative isihaste care, prin tradiție, a aparținut ascezei
monahale. Lucrarea cu mirenii, articularea acestei practici la cotidian, la
trăitul în lume. Primele întâlniri mirene de practică isihastă, episodice, au
putut fi inițiate de noi în 1985, la București și la Sibiu, în
semiclandestinitate, în condițiile prohibiției spirituale din România. Atunci
am numit procedeul Rugăciunii inimii prin termenul latinesc Oratio mentis (am
folosit unori și termenul grecesc Noera proseuche), pentru a ne sustrage
rigorilor cenzurii... Din 1990, întâlnirile de practică isihastă au funcționat
la lumina zilei. Am întemeiat în 1990 Centrul Român de Practică Isihastă,
înregistrat juridic în 1994... Programul curent al cercurilor de practică
isihastă conține două aspecte: (1) aprofundarea prin studiul colectiv al
tezaurului spiritual numit Filocalia; (2) deprinderea procedeului Rugăciunii
minții în inimă, și a modului de viețuire isihast. Și alte bune ni se adaugă
lucrând... Participanții la aceste cercuri și lucrări, începători sau avansați,
nu se numesc isihaști, ci râvnitori.”
Tot din cuvintele Maestrului
Vasile Andru:
„Cuvântul isihia (de la grecescul
hesychia) înseamnă liniște lăuntrică, liniște luminată. Este liniștea bunătății
și a sănătății. Este liniștea minții clare.
Procedeul oratio hesychasta,
Rugăciunea inimii, care conduce pe cel vrednic și pe cel hărăzit, la isihia,
provine din tradiția ascetică-contemplativă a primilor creștini (sec III-IV),
relansat mereu de marii părinți (sec VI-XI) și structurat (in sec XIV) ca
un curent spiritual distinct.
Dar practica isihastă nu se
reduce la procedeu. Ea este un mod de viață. Ea presupune în prealabil
despătimirea și iertarea semenului, ca treaptă a despătimirii. Ea presupune
schimbarea minții.”
*
23 mai - Invitație Remember
Vasile Andru Hristos a înviat! Dragi prieteni ai lui Vasile Andru, Se apropie
ziua în care a venit pe lume Vasile Andru: 22 mai. Noi, ucenicii și urmăritorii
săi în isihia și îmbunătățire umană, membrii Centrului de Practică Isihastă
Oratio Mentis, vă invităm la un moment de aducere aminte a ceea ce a însemnat
Vasile Andru pentru contemporanii săi. Ne întâlnim la Seeds for Happiness, pe
23 mai 2018, ora 18. Vă învităm cu mare drag să ne povestiți preț de câteva
minute despre Andru, așa cum l-ați cunoscut. Vom aduna pentru acest eveniment
câteva obiecte personale ale lui Vasile Andru, cărți cu dedicație, caiete,
manuscrise - încercând să încropim o mică expoziție. Cu mare drag, vă așteptăm
pentru readucerea în conștiința noastră a celui care pentru ucenici a fost
Maestrul! La adresa web de mai jos, aveți câteva detalii spațiale și temporale:
http://www.seedsforhappiness.ro/evenimente/evenimente-pe-zi/icalrepeat.detail/2018/05/23/6461/-/oratio-mentis-alaturi-de-silvia-andrucovici
Cu prețuire, Silvia Andrucovici
STERIE
CIUMETI, MIHAI ȘERBAN
Interviu
"Când urci pe
scara vieţii nu uita să dai bună-ziua la toată lumea, ca atunci când vei coborî
să aibă cine să-ţi răspundă."
După fapte și realități,
observăm că spectrul politic reprezentativ este compromis, neputincios, vândut
și lucrează concertat împotriva interesului național, împotriva interesului
popular. Principiul fundamental al democrației este ignorat, negat și tratat cu
aroganță. “
Pentru a prelungi unitatea
internă este nevoie de un factor extern de frică. Cum musulmanii nu mai sunt
percepuți ca o amenințare, ba chiar sunt primiți cu brațele deschise, Rusia
devine factorul principal de frică. Coeziunea U.E. depinde și de un factor
intern de frică, pentru a menține poporul divizat. Acest factor format din
oamenii cu convingeri naționaliste va fi tot mai demonizat pe măsură ce agenda
avansează.
Urmează să pătrundem în mintea
unui român care a trăit în Apus de peste zece ani, văzând cu ochii săi, din
interior, mirajul prosperității occidentale în care am fost ademeniți,
năruindu-se sub jugul totalitarismului capitalului transnațional, a
globalismului neo-liberal.
Plecând de la ideea unui dialog
despre România și problemele abordate, dezbătute, uneori incriminate și, până
la urmă, arhicunoscute în spatiul românesc, interviul a deviat de la doxa
conformistă cuprinzând imediat forma și esența profundă a cancerului la care
este supusă țară noastră….
În acestă conversație asum un
rol de jurnalist cu tendințe de avocat al diavoului, provocându-l pe dizidentul
Mihai Șerban să răspundă la subiecte sensibile.
Interviul relevă o realitate
suprimată de mass-media și instruiește cititiorul în arta retoricii moderne
prin răspunsurile la întrebări puse semi-agresiv.
Natura democrației din U.E.,
metisajul și marea înlocuire, emigrarea românilor, perioada ceaușistă, cum a
revoluționat Dan Puric românismul, jurnaliștii ca niște trupe de ocupare
mintală, ș.a., sunt câteva dintre chestiunile atinse mai jos.
Fără falsă modestie, vă prezint
cel mai exploziv interviu din presa românească; provocator, agitator, brutal de
sincer, incisiv, grozav și adevărat, un interviu incorect politic:
Interviu
Sterie Ciumetti – Domnule Mihai
Șerban, milioane de români și-au părăsit țara, nu credeți că acest lucru ar
putea afecta în timp echilibrul economic din România?
Mihai Șerban – Ați făcut o
afirmație greșită. Românii nu și-au părăsit țara, ci au fost alungați de o
speță politică formată din lichidatori judiciari, alogeni, trădători și slugi
de casă dirijate de afară, dar am să revin asupra acestei false dileme pe
parcursul interviului. Legat de chestiunea economică, permiteți-mi să vă
întreb: ce înțelegi prin echilibru economic?
S.C. – Economia se bazează pe
consumatori, milioanele de români plecați din România nu mai participă la
economia țării… vorbim de pensii, servicii sociale, sănătate, etc.
M.S. – Dincolo de lipsa de
înțelegere de care dau dovadă autoritățile vizavi de faptul că, dezrădăcinarea
unei populații reprezintă o dramă umană și nu o aritmetică economică, am să
încerc să vă răspund la întrebare. Probabil faceți referire la capacitatea
oamenilor de-a consuma produsele importate pe piața de desfacere creată în
România, după lovitura de stat organizată în 1989. Ceea ce este altceva, orice,
dar nu economie națională. România a fost o țară puternic industrializată, o
forță agricolă de prin plan în Europa și un mediu profesional foarte bine
calificat. După asasinarea lui Ceaușescu și trecerea forțată la așa zisa
democrație, în mai puțin de două decenii, toată structura economică din România
a fost lichidată și a început exilul de forță și inteligență.
S.C. – În mare, spuneți că s-a
trăit mai bine în România pe vremea dictatorului Ceaușescu?
M.S. – Vreau să știți că
asocierea nu mă intimidează, chiar deloc. Vreau să vă întreb, Franco a fost și
el un dictator?
S.C. – În România subiectul a
fost mai puțin cunoscut, dar așa a fost perceput în Occident. Nu sunteți de
aceeași părere?
M.S. – Bineînțeles că nu.
Francisco Franco Bahamonde a reușit să țină piept internaționalei comuniste și
celei capitaliste, disimulată după mișcarea republicanilor, reușind să
țină Spania cu o mână de fier departe de hegemonia bancară internațională din
1936 și până în 1977. Dacă numiți asta o dictatură, vă privește, dar atunci eu
o numesc o dictatură a binelui. Revenind la esența întrebării dvs, este o
realitate pe care o cunosc generațiile care au trăit atunci. Generațiile de astăzi,
vorbesc despre perioada trecută din perspectiva discursului dominant, prin
ecranul televizorului, din manualele școlare.
S.C. – În România părerile
sunt împărțite, este adevărat. În schimb, imaginea vehiculată în Occident a
fost mai apropiată de o dictatură teribilă.
M.S. – Pentru occident, orice
formă de nesupunere față de imperialismului financiar, este o dictatură
teribilă. Ceaușescu nu a fost nici înger și nici demon, dar a fost un
conducător care a făcut din țara sa una dintre cele mai industrializate națiuni
din estul Europei. În anii ’70, bazându-se pe infrastructura industrială,
capacitatea de export tehnologic, alimentar și geniul ingineresc de care
dispunea țara noastră, a încercat și a reușit o lovitură de maestru plătind
datoria externă a României, provocând fără întârziere izolarea
internațională și consecințele cunoscute. Nici o națiune, în ultimele trei
secole, nu a reușit să se elibereze de jugul mafiei bancare, Ceaușescu a
făcut-o. Populația a trebuit să suporte o anumită presiune, dar libertatea are
și ea un preț. Dacă am fi fost lăsați să ieșim din această situație, România ar
fi avut un destin glorios, ar fi devenit o referință în lume.
M.S. – Interesele
transnaționale, finanțele apatride, numiți-le cum vreți. Vorbim despre aceleași
forțe care dețin în continuare 175 de bănci centrale naționale – în lume, Banca
Mondială și F.M.I.
S.C. – Nu putem vorbi de sistemul
financiar global ca și cum am vorbi despre un grup de oameni. Finanțele acționează
după niște principii de piață.
M.S. – Interesantă definiție… să
înțeleg că imperiile Rothschild, Rockefeller, Warburg, Morgans,
deținătorii marelui capital, război după război, criză după criză, crimă după
crimă, evoluează în timp și spațiu precum niște fundații de binefacere absolut
dezinteresate? Să fim serioși.
S.C. – Nu credeți că sună a
discurs conspiraționist?
M.S. – Dacă revoluția franceză,
cea bolșevică, primul și al-doilea război mondial nu ar fi avut loc, acceptam
această acuzație. Istoria nu trebuie privită prin faptele ei, ci prin
rezultatele pe care le provoacă. Citiți-l pe Céline dacă îl găsiți, cenzura e
mare, a scris o carte unde aduce un omagiu interesant lui Felix M.
Warburg, jidanul care și-a subvenționat prietenii cu 15, apoi cu 200 de
miliarde de dolari pentru a revoluționa Rusia în 1917. O să vă placă lectura,
grozav.
S.C. – Trecând peste intervalul
respectiv, factorii economici arată că România are o creștere economică
susținută de când a intrat în U.E., nu credeți că este un lucru pozitiv?
M.S. – După ce o țară este adusă
în stadiul zero de productivitate, nu poate decât să crească. Dar asta nu
înseamnă că acestă creștere profită românilor, este pur și simplu o dinamică
firească, o conjunctură controlată. Românii au avut totul la dispoziție ca să
devină una dintre cele mai prospere popoare din Europa. Faptul că trecem de la
echivalentul unui salariu de 200 de euro pe lună, la 250, sau 300 de euro pe
lună, într-un interval 5-10-15 ani, matematic vorbind este o creștere, dar când
vorbim despre România, sau demnitatea unui muncitor, devine ușor ridicol.
S.C. – Nu considerați că
consumația este un factor de creștere economică?
M.S. – Puterea de cumpărare
este un element printre altele, dar nu este central. Prosperitatea unei
economii sănătoase este dată de capacitatea de producție internă și
export. Ori România nu mai produce nimic și, mai rău, a ajuns în faza
umilitoare în care importă chiar și alimente de bază. Vorbim de o țară care are
cel mai roditor pământ din Europa. În alimentarele din România găsiți numai
produse de import, iar cele care mai poartă denumiri românești, ce-i drept
foarte puține, aparțin unor firme străine. Prin urmare, orice bănuț cheltuit în
supermarket este un cui bătut în sicriul național, ne întreținem jugul. Nu
putem vorbi de economie în acești termeni, ci mai degrabă despre o exploatare
economică. După dărâmarea controlată a blocului comunist, țările din Est au
fost puse la dispoziția capitalului transnațional, la dispoziția firmelor
occidentale. Pe lângă acapararea sistemului bancar, politic, a economiei și a
tuturor resurselor naturale, a rezultat o piață de desfacere pentru produsele
de calitate inferioară. Timpul a trecut de atunci și astăzi, din păcate,
românii au rămas printre ultimii consumatori orientați din Est, rămânem o
colonie economică. Mai rău, știam de multă vreme că produsele vândute în
România aveau o încărcătură chimică nepermisă în țările din Vest. Odată cu
apariția produselor alimentare chimice, modificate genetic, îmbâcsite cu E-uri,
perturbatori endocrini, coloranți, aditivi de gust și chiar fecale de animale,
a apărut în România o epidemie de cancere… autoritățile aveau la cunoștință
acest lucru, idem pentru mass media, dar au tăcut cu desăvârșire, ca și în
Occident de astfel.
S.C. – Ceea ce spuneți este
foarte grav, aveți dovezi în acest sens?
M.S. – Mai grav este să-ți
extermini cu bună știință populația. Aștept argumente bazate pe elemente reale,
nu presupuneri și stări de conștiință post mortem. Aveți un raport care să
arate că alimentele chimice nu provoacă cancer la consumatori?
S.C. – Bine, dar consumul nu se
limitează doar la alimente?
M.S. – Aveți dreptate, pe lângă
alimente otrăvite, românii mai consumă o sumedenie de produse românești vândute
de firme străine.
S.C. – La ce vă referiți?
M.S. – Firmele străine,
transnaționale, au cumpărat dreptul de a exploata, distribui și comercializa
toate resursele naționale. Vorba lui Ilie Șerbănescu: „Tragi apa la București
să îmbogățești Parisul”. La fel pentru gaze, petrol și alte bogății de
care, în mod normal, poporul ar fi trebuit să beneficieze la modul cel mai
direct, la prețul mai corect. Aș adăuga un lucru foarte important, în momentul
de față, pe lângă asasinarea suveranității și a democrației mai în general,
asistăm la asasinarea resurselor naturale ale subsolului și solului. Spre
exemplu, fondul forestier din România este decimat de austrieci cu sprijinul și
asistența întregului guvern de la București. Practic, vorbim de violarea și
spolierea moștenirii generațiilor viitoare. Grav, foarte grav!
S.C. – Folosiți termenul,
asasinare, dar în cazul de față vorbiți de înțelegeri comerciale bilaterale,
parteneriate public-privat.
M.S. – Elementele de
comunicare moderne nu pot modifica o realitate, în cel mai bun caz o pot
acoperi, o vreme. Eu vă spun că Constituția României a fost modificată pe rând
pentru a permite jaful resurselor suverane, vorbim de aur, argint, telur, lemn,
petrol, gaz ș.a., în cantități uriașe. Vorbesc despre mii de miliarde de
dolari furate, sau interzise proprietarului de drept, adică poporul român. Mai
mult, un tată, o mamă, o familie, nu pune în primejdie cu bună știință viața
copiilor, a generațiilor viitoare, semn că vârful statului român este parazitat
de un grup de inși „românizați“ doar cu numele și ale căror inimi bat pentru
orizonturi îndepărtate.
S.C. – Când spuneți guvern,
faceți referire la niște oameni care au fost aleși democratic, nu credeți că
acest deznodământ le conferă o formă de legitimitate în administrarea intereselor
economice?
M.S. – Nu știu dacă să plâng, sau
să râd la afirmația dvs? Această chestiune în jurul alegerilor democratice, nu
mai are nicio legătură cu realitatea. Vorbim de niște oameni care evoluează
într-un sistem analog, o filială dirijată de afară în care orientările
politice, economice, sociale, legislative, parteneriatele strategice
obligatorii, clasificarea dușmanilor, etc., absolut totul este decis și dirijat
de afară, în timp ce complexul mediatico-politic mimează stări de
conflict, dezbateri de idei, false soluții și, în fapt, adevărate manipulări
ale opiniei publice. Unde este democrația despre care vorbiți? U.E. nu este un
spațiu democratic, România nu este un spațiu democratic.
S.C. – Dar nu puteți să spuneți
asta și despre o țară ca Franța?
M.S. – Pasărea mălai visează.
Franța, ca și România, plecând de la proporții și asemănări distincte, suferă
de aceleași simptome cauzate de influența curentelor financiare apatride și a
deciziilor luate de funcționari nealeși, care-și impun voința indiferent de
rezultatul din urnele naționale. Campania electorală din 2017, a fost prilejul
de-a afla acest lucru în mod oficial, candidați precum François Asselineau,
Nathalie Artaud, sau Jacques Cheminade, au străpuns tavanul de sticlă și au
avut curajul să vorbească despre marile orientări economice (GOPE), impuse din
oficiu oricărui candidat ales, oricărui guvern și asta indiferent de culoarea
politică anunțată.
S.C. – Insinuați că Franța
mimează democrația, aranjează alegerile?
M.S. – Eu nu v-am spus că se
aranjează alegerile, v-am spus că rezultatul lor nu schimbă cu nimic
orientările decise de U.E., oamenii votează degeaba. Este mai subtil și mult
mai ușor să transformi procesul democratic în ceva steril. De ce să te chinui
să furi alegerile, când poți să furi candidații, să mimezi democrația,
înțelegeți?
S.C. – Nu puteți să spuneți că
toți candidații sunt corupți?
M.S. – In cazul de față nu putem
vorbi de corupție, ci mai degrabă de trădarea unui sistem politic în
incapacitate, o adunătură formală. Și dacă vorbim de un om cinstit, onest,
populist, adică un naționalist care ar vrea să dea de pământ cu sistemul, cine
află despre el, cine îl promovează, cine îi finanțează campania, cine îi
acordă timp de emisie, cine îi interpretează declarațiile și, în cele din urmă,
cine îl desființează? Alături de curentele financiare, mass media joacă un rol
central în alegeri, opinia publică este prelucrată, controlată, orientată. În
final, în cursa electorală, rămân doar candidații sistemului, indiferent că vorbim
de oameni cunoscuți, sau fețe noi. Vorbim de eșichierul politic dominant din
ultimii cincizeci de ani. Nimeni nu vine să deranjeze această ordine, lipsa
fondurilor pentru campanii și cenzura mass media, formează un zid
insurmontabil, deocamdată.
S.C. – In sistemul actual,
politicienii mai pot reprezenta interesul popular?
M.S. – Vă reamintesc că
democrația originală înseamnă puterea poporului, pentru popor, de către popor.
Dar nu oriunde, ci în cadrul arealului propriu, adică națiunea, fiecare la el
acasă. Dacă oamenii sunt puși în situația de-a alege numai reprezentanți în
acord cu U.E. și, mai ales, cu Banca centrală, atunci nu mai putem vorbi de
interesul popular.
S.C. – În cadrul apartenenței la
U.E., mai are relevanță să vorbim despre națiune?
M.S. – Depinde de ce parte a
gratiilor te afli? Dacă faci parte din aristocrația conducătoare, din aparatul
de stat, lucrezi în mass media, sau ești bancher, atunci națiunea reprezintă un
obstacol în calea fericirii. Dar dacă faci parte din popor, atunci ai face bine
să te ții cu dinții de aceasta fiindcă națiunea este ultimul refugiu de care
dispune omul în fața progresiștilor.
S.C. – Va referiți la partidele
de stânga?
M.S. – Nu, chiar deloc. Nu mai
putem vorbi de pluralitate politică, simple amăgiri pentru naivi. Indiferent că
vorbim de partidele de stânga, de dreapta sau de centru, rezultatul rămâne
stabil, agenda progresistă avansează, este de neoprit. După fapte și realități,
observăm că spectrul politic reprezentativ este compromis, neputincios, vândut
și lucrează concertat împotriva interesului național, împotriva interesului
popular. Principiul fundamental al democrației este ignorat, negat și tratat cu
aroganță.
S.C. – Din ceea ce spuneți, dacă
nu mă înșel, reiese faptul că politicienii nu fac parte din popor, nu credeți
că vehiculați un concept greșit?
M.S. – Poporul este masa
asupra căreia se exercită puterea, politicienii, ca să numim cele mai mărunte
elemente ale sistemului, nu se află în acestă categorie. Atunci când exersezi
puterea asupra poporul ca să-l obligi să-și înțepe copiii cu 11-12 vaccinuri,
ocultând realitatea efectelor reale asupra sănătății, putem vorbi de un
abuz fenomenal de putere, se numește totalitarism la stare brută. Faceți o
anchetă obiectivă și încercați să aflați câți politicieni, sau medici și-au
otrăvit copiii cu 11-12 vaccinuri și veți înțelege cine este poporul.
S.C. – Credeți că democrația a
devenit un concept depășit?
M.S. – Nicidecum, dar formularea
corectă este, Democrația reprezentativă. Adică forma viciată a
democrației, este un concept infiltrat, diluat, deturnat și reformat după
rețeta aristocrației cosmopolite care, după căderea U.R.S.S., a reînființat un
centru de putere transnațional independent de voințele populare, un sistem în
opoziție radicală cu democrația stricto sensu.
S.C. – Îmi scapă ceva, insinuați
că uniunea europeană este condusă de ruși?
M.S. – Nu, dar subiectul este
foarte complex și nu cred că poate fi abordat în cadrul acestui interviu.
S.C. – Politologii spun că Rusia
este un regim mai degrabă dictatorial, puteți nega faptul că Europa este un
spațiu democratic?
M.S. – Democrația despre care
vorbiți, în ultimele decenii, nu a făcut altceva decât să bombardeze țări
nevinovate, să schimbe regimuri legitime, să acapareze resurse suverane, să
producă haos și terorism globalizat, să facă din occidentali șomeri și să
producă sclavi în lumea a treia. Dictatura despre care vorbiți, în ultimii ani,
a provocat o reechilibrare a forțelor pe mapamond, obligând mașinăria
sionisto-americană de război să bată în retragere. Intervenția Rusiei în Siria
și în Crimeea demonstrând acest lucru. Astfel spus, de aici înainte,
democrațiile occidentale vor avea dificultăți din ce în ce mai mari în a
subjuga și teroriza națiunile independente de pe glob.
S.C. – Orientul rămâne un subiect
foarte complex și discutabil, dar în interiorul Europei, putem vorbi de
influențe americane?
M.S. – Când vorbim de Europa, ne
referim la un continent compus din națiuni distincte, prin urmare, fiecare țară
are interese proprii. Prin înființarea U.E., aceste interese au fost deturnate,
normalizate și apoi anihilate. Uniunea Europeană arată, prin toate pozițiile
sale, și îndeosebi prin legile și normele pe care le impune prin forță,
indiferent de sectorul vizat, că este doar o instituție de tip paravan, care
acționează în subordinea și în serviciul marelui capital privat transnațional.
Ori capitalul transnațional, tradus prin bănci și multinaționale, este deținut
în proporție de 90 la sută de americani. Vă las pe dvs să trageți propriile
concluzii.
S.C. – Bine, dar uniunea
europeană nu poate fi asemănată cu o dictatură?
M.S. – Este o chestiune de
terminologie și de abordare a realităților dincolo de discursul oficial. U.E.
nu mai este un spațiu democratic din 2006. Vă reamintesc că țări precum Franța,
Olanda, Danemarca, Suedia sau Irlanda au votat NU la referendumurile organizate
pentru ratificarea Constituției Europene. Din păcate pentru ceea ce avea să
urmeze, establishment-ul, care devenea tot mai vizibil și mai agresiv, a
ratificat prin forță proiectul antidemocratic în data de 13 decembrie 2007, la
Lisabona, în corelare perfectă cu așa-zisa criză financiară provocată de bănci
private americane, toate în legătură cu Goldman Sachs. În ce măsură putem spune
că ignorarea votului și infiltrarea finanțelor transnaționale în Europa, a
respectat principiile democratice?
S.C. – Nu cred că Goldman
Sachs are capacitatea să influențeze U.E. Afirmația dvs pare oarecum exagerată,
hazardată.
M.S. – Goldman Sachs, nu. Dar
Banca centrală europeană, da. Din anii ’90, în perioada lui Bill Clinton, toți
președinții Băncii centrale au lucrat la un moment dat pentru Goldman Sachs.
Dacă îmi permiteți expresia aș spune că, hazardul nu este un drum cu sens unic.
S.C. – Să revenim la subiect,
credeți că locul României este alături de sfera de influență rusă?
M.S. – Vorbiți de România prin
prisma opoziției Rusia-Occident, de ce nu luați în considerare și varianta
independenței naționale, a suveranității populare, a democrației la care faceți
referire? De ce nu credeți în capacitatea de autodeterminare a popoarelor? Eu
nu sunt nici pro-rus, nici pro-U.E și nici pro-tocol. Sunt pro-român,
sunt pentru independența și demnitatea nemijlocită a neamului meu. În
definitiv, sunt un naționalist convins, cred în libertatea și destinul propriu
a oricărui om.
S.C. – România este membru
NATO, aproprierea de Rusia nu ar fi văzută ca o amenințare pentru echilibrul
din zonă, o trădare?
M.S. – Occidentul nu este în
poziția de a preda lecții de echilibristică zonală și nici nu este calificat să
vorbească despre trădare. Să nu uităm că occidentul ne-a dat pe mâna
prietenilor lui Felix M. Warburg… știți dvs, marele bancher din New-York,
amicul lui Troțki și Lenin… Nimeni nu poate impune unei națiuni
dependența față de un anumit regim politic, economic, sau militar, cu atât mai
puțin așezarea unei armate străine pe teritoriul său, altfel se numește că este
sub ocupație.
M.S. – Dacă vreți neapărat să-i
numiți ruși pe kominterniști, vă privește. Dar pentru mine Anna Pauker, nu a
fost nici rusoaică și nici româncă… haideți să mergem mai departe atunci, ce vă
face să credeți că ați scăpat de cei care au știut în trecut să acapareze
calitatea de ruși, strecurându-se după perestroika sub calitatea de democrați,
de europeni, de aliat strategic, sau de români? Gândiți-vă bine la acest lucru
pentru că, tocmai aici se află cacealmaua istorică în care au căzut toți reeducații
mass media, atât în Vest cât și în Est, mai puțin grupul Vișegrád care își
trăiește primele clipe de libertate de după al-doilea război mondial.
S.C. – După părerea dvs, grupul
Vișegrád este pro-rus?
M.S. – Grupul Vișegrád formează o
antiteză sănătoasă și demnă de respect în fața agendei marxiste impusă de U.E.
Dar este la fel de adevărat că fără sprijinul neoficial al Rusiei, nucleul de
rezistență format din acest grup ar fi anihilat în 24 de ore după modelul
Iugoslaviei în aplauzele occidentalilor care, cel mai probabil, ar striga că
democrația a învins, ura, ura, etc.
S.C. – Nu sunteți foarte tandru
cu mass media, nu credeți că este nevoie de presă liberă, independentă?
M.S. – Există o presă liberă sub
forma publicațiilor independente de pe internet, dar acestea sunt lipsite de
fonduri și izolate din câmpul informațional generalist, fapt care le limitează
capacitatea de difuzare spre mase. De partea cealaltă, în liga profesionistă,
aveți balaurul mass media care este o formă de negare a presei libere, un
control al informației, o cenzură a realității, o reformă a firescului, o
manipulare a realului. Mass media este pentru libertatea presei, ceea ce a fost
colectivizarea pentru țărani, ori naționalizarea pentru proprietățile private.
Să fiu mai explicit, atâta timp cât jurnaliștii profesioniști, care nu sunt
nimic altceva decât linia întâi a trupelor de ocupație mentală, vor continua să
se plimbe liniștiți prin România, vor fi lăsați să producă materie
antinațională, anticreștină, antitradițională, antiromânească – deformând și
defăimând, împotriva interesului popular, orice acțiune de apărare a valorilor
fundamentale, orice încercare de ieșire din robie; ne vom afla la ani lumină
distanță de orice inițiativă populară, politică, naționalistă, anti-imperialistă.
S.C. – După sirieni, românii
reprezintă cea mai mare masă de imigranți din Europa. Credeți că România poate
să reziste în viitor fără această populație activă?
M.S. – Să nu facem amalgam,
musulmanii despre care vorbiți, au fost expatriați în mod expeditiv de axa
sionisto-americană care, după bombardamentele și procesele trucate, au asasinat
conducătorii legitimi și au favorizat instalarea regimurilor teroriste.
Revărsarea populațiilor musulmane spre Europa, nu este întâmplătoare, ci
dirijată, nici măcar subtil și, mai grav, este presărată cu teroriști. De
partea cealaltă, românii au fost victimele unui regim de ocupație
mediatico-politico- financiar care a destabilizat națiunea în mod gradual, după
interese succesive. Bombardamentele au fost înlocuite cu distrugerea țesutului
industrial, cedarea băncii naționale, ocuparea tuturor sectoarelor economice,
strategice, politice, etc. Putem vorbi despre o formă de terorism disimulat
după aparatul falsei democrații.
S.C. – Ați făcut referire la o
populație musulmană presărată cu teroriști, nu credeți că comiteți și dvs
un amalgam, numindu-i pe toți musulmanii teroriști?
M.S. – Amalgamul, ca argument
de atac, alături de rasism, xenofobie și islamofobie, sunt elemente de
comunicare ofensive folosite de mass media pentru a anihila din fașă orice
revendicare protecționistă în fața valului de imigranți. Și totuși, am să intru
în jocul dvs. și am să-mi reformulez afirmația: nu toți musulmanii sunt
islamiști și nu toți islamiștii sunt teroriști, dar tot teroriștii sunt
musulmani. Vă place mai mult acest aforism?
S.C. – Putem vorbi despre
terorism în Occident, dar în România?
M.S. – Absolut, da! Terorismul
poate căpăta diferite forme, acesta se poate disimula după directive europene,
reforme economice, împrumuturi la F.M.I, Banca centrală, politici
pro-imigrație, negarea suveranității populare, izgonirea populațiilor indigene,
fast-food, etc. Terorismul este practicat pe sectoare, sub diferite forme, în
funcție de interesul și intervalul istoric. Nu există nicio diferență între o
bombă care sfârtecă corpuri nevinovate și o reformă ucigașă care pune în
genunchi o națiune.
S.C. – Mă scuzați, dar nu am
înțeles ceva, vorbeam de terorism și ați menționat fast-food?
M.S. – În S.U.A. patruzeci la
sută din oamenii diagnosticați cu cancer suferă de obezitate. Circa 45% la sută
din adulți și 25% din copii suferă de obezitate. Vorbim despre o
adevărată bombă cu întârziere și totuși, guvernul american permite
industriei fast-food să facă 200 de miliarde pe an din vânzarea cancerului și a
obezității. Este cunoscut faptul că obezitatea provoacă teamă,
neîncredere, dependență, panică, paranoia și nesiguranță. Terorismul acționează
după aceleași principii.
S.C. – Unele voci din diaspora, o
să-l amintim doar pe Paul Goma, vorbesc despre un plan de înlocuire a
populației din România. În ce constă această înlocuire?
M.S. – Înlocuirea despre care
a vorbit Paul Goma este o problemă strict românească și face referire la
înlocuirea poporului român cu populația actuală a Israelului. De partea
cealaltă, în Occident se vorbește despre „Marea înlocuire” și este o problemă
abordată de intelectualii din Vest. În Franța, Renaud Camus a demonstrat că
„Marea înlocuire” nu este un concept ideologic, ci o realitate palpabilă și
este, probabil, cel mai mare șoc civilizațional pe care l-a cunoscut Franța și
mai pe larg Occidentul. Marea înlocuire se rezumă prin schimbarea de populații
și este vizibilă cu ochiul liber în orice aglomerație, spital, școală,
supermarket, etc. Însă, mare înlocuire nu se traduce doar prin schimbarea
populațiilor indigene, ci și prin schimbarea civilizațiilor, a culturilor, a
tradițiilor, a modelului de gândire, de exprimare, de percepție, a felului de a
privi mediul înconjurător. Diferența dintre regimurile totalitare asumate și
regimurile așa-zise democratice constă în metodologia de constrângere și
condiționare a maselor. Putem vorbi de o adevărată revoluție a modului de
detenție, Gherla, iadul comunist fiind surclasat! În pușcăria capitalistă, celulele
și zidurile au fost înlocuite cu manipularea ideologică, sârma ghimpată cu
șantajul financiar, și gardienii înarmați s-au preschimbat în jurnaliști
corupți care trag cu salve neîntrerupte și fără somație în deținuți, cu
minciuni letale.
S.C. – Din nou, nu credeți că
sună a discurs complotist?
M.S. – În timp ce Catedralele cad
sub acțiunea buldozerelor, moscheile se ridică din banii publici. În timp ce
albii sunt tot mai tolerați de speța conducătoare, minoritățile sunt impuse ca
model dominant. În timp ce creștinii sunt din ce în ce mai ridiculizați,
musulmanii sunt promovați pe toate căile. În timp ce familia creștină este din
ce în ce mai hăituită, sodomiștii își fac de cap defilând în stradă cu copii
adoptați în cârcă, uneori smulși din brațele mamelor de organizațiile de stat…
are rost să mai continui?
S.C. – La ce vă referiți?
M.S. – Că doi pederaști se
pot căsători și adopta copii nevinovați, răpiți, uneori, chiar din brațele
părinților de instituțiile statului. Mă refer la Barnevernet-ul din Norvegia și
cazul familiei Bodnariu. Nu este un caz izolat, drama are loc în toate țările
nordice, în Suedia, Anglia, Germania și se întinde treptat în toată Europa.
S.C. – Să revenim la conceptul
marii înlocuiri și complexitatea acestuia, este și România o țară în proces de
înlocuire?
M.S. – Vă repet, marea înlocuire
nu este un concept, ci o realitate palpabilă. Când vorbim de România,
înlocuirea a fost realizată pe plan formal la nivel cultural, social, oarecum
ideologic, și într-o măsură mai mică pe plan spiritual. Însă pe fond, marea
înlocuire, ca multe alte totalitarisme încercate pe neamul nostru, a fost
scurtcircuitată de intervalul istoric și substanța profundă din care românii
sunt plămădiți.
S.C. – Anumiți intelectuali
vorbesc despre o imposibilitate de adaptare a poporului român, incriminând
tocmai substanța profundă și specificul românesc care vorbiți, spunând că
reprezintă un obstacol în fața progresului. Cum ați încadra această
specificitate?
M.S. – Nu putem porni de la o
teză subiectivă pentru a ajunge la concluzia unei specificități, ar fi prea
ușor. Intelectualii despre care vorbiți, sunt de fapt telectuali, adică
propagandiști autorizați de sistem. Dacă ar spune ceva real despre poporul
român, nu i-am mai vedea pe la televizor și nici nu și-ar mai vinde cărțile.
Apoi, cred că este firesc să nu înțeleagă complexitatea ființei profunde a unui
neam atât de vechi. Ca să fiu mai explicit, pot să vă spun că românii în marea
lor majoritate dispun de un geniu pe care străinii de țară, de neam și de
Dumnezeu nu-l pot înțelege. Este un fel de înțelepciune a eternității, o
gândire tipic românească, străveche, dezlegată de influențe străine, o
filozofie național creștină, tradițională, profund țărănească și de sine
stătătoare. Un fel de coerență cu natura, de intimitate cu anotimpurile –
genială prin simplitatea ei, o viziune despre viață care transcende asupra
oricărei încercări istorice de mistificare și modificare a valorilor
fundamentale. Acesta este marele geniu al culturii românești originale pe care
telectualii încearcă să-l distrugă.
S.C. – Vorbiți despre oameni care
își cunosc istoria, tradițiile și sunt impregnați de cultura românească, dar
credeți că tinerele generații vor ști să ducă ștafeta mai departe?
M.S. – Tinerii din România
pot fi duși cu barca o vreme, păcăliți pe o anumită perioadă de timp să
îmbrățișeze curente lăturalnice, umaniste, filozofico-nihiliste, abstracte,
goale de sens, într-un cuvânt, iudaizate. Însă, de fiecare dată, acționează
asupra lor o forță superioară care-i atrage înapoi în rostul vieții, pe cărarea
continuității, în etern, spre Dumnezeu. Românul nu-i treabă ușoară, e alunecos,
teribil de rezistent, el nu poate fi asimilat de nimeni și de nimic, învinge
timpul de fiecare dată, e unic prin ființa sa, superior prin destinul său. Cât
despre planul înlocuirii, fragmentării și risipirii, acesta a eșuat deja.
Izgonirea din țară a milioanelor de români nu a produs terenul prielnic marii
înlocuiri, ci mai degrabă cel al deconspirării lor, a tuturor dușmanilor noștri
și, mai ales, a minciunii Occidentale – care, să nu uităm, a fost folosită ca
monedă de schimb pentru a distruge continuitatea noastră – reformând chiar în
acest moment, printr-un ricoșeu incredibil, idealul național. Conștiința
reacționară a Neamului Românesc se află în exil.
S.C. – La ce vă referiți, unde
vreți să ajungeți?
M.S. – Fără să realizeze,
milioanele de români de pretutindeni își ascut săbiile inteligenței pe ruinele
Occidentului. Se vor întoarce acasă la momentul potrivit, cu un naționalism
fierbinte, implacabil, revoluționar! Atunci, pe nevăzute o să înceapă exodul
trădătorilor, renașterea României. Cei de afară împreună cu cei de acasă, uniți
în această inversare neașteptată a forțelor continentale își vor regăsi
interesul comun, calea libertății, reînnoind cu idealul național.Atunci, cu
ajutorul lui Dumnezeu, vom avea ce nu are nici un popor prins în ghearele U.E.,
o națiune liberă. Nu trebuie să acceptăm altă cale.
S.C. – Înțeleg din ceea ce
spuneți că nu aveți de gând să vă reconciliați cu ideea unui viitor comun în
Europa?
M.S. – Fără români, Occidentul
ar fi fost islamizat de mult, dar asta nu i-a împiedicat să ne trateze cu
dispreț începând din anii ’90. Cert este că noi nu am decis să ne sinucidem în
grup alături de vestici, e treaba lor, e viața lor, e moartea lor.
Multiculturalismul este perceput foarte prost în Europa răsăriteană. Pentru
români, islamul a reprezentat dintotdeauna un imperiu cuceritor, iar lupta
împotriva acestuia a lăsat urme adânci pe pământul nostru sacru, atât prin
jertfele strămoșilor, cât și prin sângele dușmanilor. Consider că vestul, din
păcate, își trădează partea de continent, trecutul, istoria, civilizația; își
cedează pământul, casele, femeile, copiii, sângele. Asta este, situația e
destul de tristă, asistăm la un genocid consfințit, dar nu ne privește pe noi.
Până la urmă nu împărțim aceleiași valori, aceleași crezuri, nu am avut și nu
vom avea niciodată un destin similar. Cancerul provocat în Europa de revoluția
iudeo-masonică din 1789, nu a reușit să producă metastaze mortale în Est,
sistemul imunitar răsăritean le-a anihilat. In definitiv, dacă apartenența la
U.E. se traduce prin ieșirea României din istorie, atunci trebuie să scăpăm cât
mai repede din această structură.
S.C. – Cum vedeți viitorul în
Europa?
M.S. – În primul rând, nu cred că
toate ouăle sunt bune pentru omletă. Când vorbim de viitor, trebuie să disociem
construcția europeană, de interesul real al Europei. Eu cred că vom asista la o
inversare nimicitoare a istoriei, toate semnalele ne arată că populațiile
occidentale – Italia rămâne o enigmă – au capitulat în fața evidențelor.
Re-imigrația masivă spre țările de proveniență a populațiilor venite din Africa
de Nord, sub Sahariană și din Orient ar rămâne singura soluție de salvare
pentru ei, dar nu cred că axa sionisto-americană împarte același punct de
vedere, mai ales acum când se află atât de aproape de reușită. În definitiv,
cheia rezolvării se află în Europa originală, de matcă. Viitorul Europei
creștine, albă, tradițională, morală și liberă stă în mâinile noastre, am
devenit garanții Europei.
S.C. – E de bine, e de rău?
M.S. – Este așa cum este. Avem
posibilitatea de-a rescrie istoria Europei cu litere de aur și asta împotriva
globalismului neo-liberal, a Vițelului de aur. Este o obligație istorică, un
legământ cu învățămintele creștine lăsate de Iisus Hristos la care trebuie să
răspundem, prezent.
S.C. – Mulți Occidentali nu sunt
de acord cu ce se întâmplă în U.E., votul spre partidele de extremă dreapta se
evidențiază tot mai mult. Cum credeți că acest viraj politic o să influențeze
deznodământul în următorii ani?
M.S. – Așa cum am mai spus, nu
cred în antitezele oferite de sistem. Aceste partide evoluează într-un
penitenciar politic și sunt folosite de elită pentru a genera o falsă impresie
de pluralitate politică. De asemenea, prin demonizarea acestor partide, de fapt
a electoratului, se creează condițiile necesare pentru a justifica necesitatea
partidelor tradiționale. Acest joc al aparențelor permite controlul spațiului
zis democratic. Partidele zise extreme joacă după regula tergiversării, ținând
electoratul naționalist într-o perpetuă dezamăgire și sufocare: stați calm,
fiți încrezători, nu vă revoltați, suntem de neoprit, într-o zi vom câștiga
alegerile, Ura, ura, etc. Între timp, Occidentalii sunt tot mai colorați.
S.C. – Scapă cine poate?
M.S. – Întrevăd că în următorii
20-30 de ani, odată cu împlinirea agendei anticipate de Stephen Smith,
africanizarea Europei, un număr foarte important de occidentali își vor lichida
activele și își vor părăsi teritoriile pentru a-și îndrepta pașii spre Est.
Revărsarea populațiilor de rasă albă din clasele mijlocii și superioare este
inevitabilă, logică, altfel vor dispărea în 3-4 generații.
S.C. – Nu credeți că multiculturalismul
poate produce o societate echilibrată, armonioasă și acceptabilă pentru
populațiile albe?
M.S. – Probabil că o să meargă, o
vreme, dar să vedem cum o să explicăm albilor că această societate trebuie să
se facă fără ei, dar pe pământul lor? Multiculturalismul o să aibă o durată de
viață limitată și în câteva generații rasele vor fi normalizate, omogenitatea o
să devină noua normă, o sub rasă hibridă o să domine și o să intrăm în era
metisului occidental.
S.C. – Să spunem că acest
scenariu de anticipare devine o realitate, care credeți că ar fi rolul
României?
M.S. – România trebuie să
integreze cât mai repede grupul Visegrád, dar dintr-o poziție de independență
totală fața de U.E. și NATO, și să formeze un bloc de rezistență care să extindă
cooperarea cu țările vecinii, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Republica Moldova,
etc.
S.C. – Dacă înțeleg bine, vă
referiți la ieșirea României din U.E.?
M.S. – Ieșirea României din
U.E. este inevitabilă, istorică. Dacă ținem cont de creșterea tot mai accentuată
a tensiunilor și brațului de fier angajat între Bruxelles și grupul
Vișegrád, în special cu Polonia și Ungaria, realizăm că este o chestiune de
timp până la implozie. Problema României în acestă configurație dezirabilă stă
în momentum, nicidecum nu trebuie să ajungem în poziția ultimului trădător din
Est, adunat cu fărașul din milă, sau din necesitățile geo-strategice, ar fi o
rușine pentru demnitatea noastră și un handicap major în negocierilor viitoare.
M.S. – Siguranță României față
de cine, vorbiți despre Rusia, Republica Moldova, Polonia, Ungaria, Serbia,
China… cine vrea să ne atace, Mehmed al II-doilea? Vă rog, haideți să fim
realiști. Sunt trei motive majore care provoacă instabilitate în lume și toate
sunt interconectate între ele. De la înființarea Rezervei Federale, care este o
bancă centrală privată, mașinăria de război americană a fost creditată fără
acoperire reală, doar hârtie. Fără războaie, controlul resurselor planetare,
șantajul financiar și imperialismul economic, S.U.A. ar intra imediat în
faliment. Economia internă a Statelor Unite este deținută și controlată în
quasi totalitate de o plutocrație care a preluat controlul prin cele trei bănci
cunoscute care administrează întreaga masă monetară și financiară în folosul
acestei plutocrații. Marele economist, Charles Gave, om de rețea și fin
cunoscător al fenomenului transnațional, vorbește despre o organizație
criminală, aș zice că folosește un termen prea cordial. Conflictul permanent cu
țările arabe este condiția sine-qua-non pentru a putea menține populația
Israelului într-un spațiu geografic care nu-i aparține, întreținând acest
conflict permanent pentru a provoca, menține și justifica starea continuă de
nesiguranță în lume. În definitiv, războiul permanent este o investiție pentru
aristocrația jidănească din New-York, o necesitate economică pentru
supraviețuirea hotelului american, elementul de bază al agendei globaliste și,
nu în ultim rând, argumentul de forță al iudaismului politic. Aceasta este
cutia pandorei, restul e literatură mass media.
S.C. – Plecând de la acestă
constatare, și dacă România ar ieșii din această sferă de influență, nu credeți
că am fi izolați din punct de vedere comercial?
M.S. – Încercările de izolare
s-ar solda cu un eșec total. Nu mai suntem în anii ’90, Perestroika a anihilat
U.R.S.S.-ul dar nu a reușit să transforme Rusia într-o colonie cosmopolită.
Renașterea Rusiei a creat o lume multipolară. China a devenit cea mai mare
forța economică din lume și alături de India, Brazilia, Africa de Sud și Rusia
au format BRICs, o adevărată structură și un simbol al schimbării în
puterea economică mondială, creând o alternativă salutară la organizația
criminală amintită de Charles Gave – Banca Mondială și F.M.I. Avem la îndemână
posibilitatea înființării unui parteneriat strategic-comercial în sânul
grupului Visegrád, acest parteneriat nu poate fi împiedicat să devină un factor
de stabilitate și prosperitate în zonă. Datorită poziției geografice, România
poate să joace un rol esențial în această construcție. Portul din Constanța
reprezintă o adevărată deschidere spre lume, acesta poate să devină cel mai
important port din Europa, imaginați-vă cam ce venituri am putea genera numai
din taxe? Recuperarea pământurilor cedate împotriva interesului național
și relansarea agriculturii pe modelul biologic, reînființarea și reabilitarea
structurii industriale, posibilă numai prin finanțarea noilor parteneri care ar
avea tot interesul să sprijine dezvoltarea infrastructurilor și a serviciilor.
Această dinamică ar relansa imediat piața muncii și exportul, vorbim de
milioane de locuri de muncă. Noile investiții ne-ar permite ca după
naționalizarea tuturor resurselor ale solului și subsolului, să reînnoim cu
exploatarea și distribuția bogățiilor cu care am fost înzestrați.
Posibilitățile sunt infinite, dar numai o țară liberă și suverană poate
pretinde la izbăvire. Tocmai din această cauză se fac eforturi atât de mari să
rămânem în stadiul de colonie, un posibil loc de retragere pentru înlocuirea de
care a vorbit, Paul Goma.
S.C. – Ați prezentat o viziune
foarte pozitivă, dar cum putem realiza acest lucru cu o clasă politică
compromisă?
M.S. – Întreg sistemul trebuie
dinamitat, poporul trebuie să-și reia ce-i revine de drept, trebuie să înceapă
rebeliunea, răscoala, insurecția. Armata trebuie să-și reia atribuțiile reale,
să audă strigătul națiunii și să sprijine poporul în răsturnarea acestui regim,
să-i judece, și dacă sunt vinovați de înaltă trădare, și sunt, să fie împușcați
în Piața Universității. Trebuie instituit o nouă formă de guvernare bazată pe
democrația directă, puterea, controlul și voința nemijlocită a poporului
român trebuie să prevaleze în orice situație. Constituția trebuie să fie
rescrisă pentru a garanta suveranitatea țării, a tuturor resurselor, a
pământului, a băncii naționale, a monedei naționale și, mai ales, a
poporului. Trebuie interzise partidele politice, monopolurile private,
lobby-iști și ONG-uri străine pe teritoriul național, conflictele de
interes trebuie pedepsite cu închisoare fermă și actele de înalta trădare prin
pedeapsa cu moartea. Ar trebui să preluăm, să adaptăm și să perfecționăm
modelul elvețian.
S.C. – Care sunt calitățile
principale ale democrației directe?
M.S. – Democrația directă
împiedică accesul la conducere al oamenilor necinstiți sau incompetenți, fiind
asociată cu mecanisme complementare de filtrare și control stabilite în raport
cu interesul general și voința populară. Adevărata democrație nu desemnează
regi, stăpâni sau dictatori, nu pune poporul în custodia unui singur om
atotputernic, a unui partid sau a mafiei bancare transnaționale. Democrația
directă este aceea care permite unui grup realmente reprezentativ al societății
să muncească cu devotament în folosul comunității din care provin.
S.C. – După părerea dvs, care
este principala problemă a României, ce anume ne ține pe loc?
M.S. – Lipsa de orizont, lipsa
informației și lipsa înțelegerii că singura manieră viabilă și realistă prin
care un om se poate îngriji și gospodări, dar și o familie, un sat, o comună,
un oraș, un județ, o regiune și o națiune, în general, este prin implicarea
activă, neîntreruptă și directă a tuturor membrilor interesați. Dacă într-o
familie se ajunge în situația în care nici tatăl, nici mama nu-și mai arată
interesul, grija și nu se implică la modul cel mai serios în treburile zilnice,
atunci nu mai există nici familie, nici copii, nici casă, iar viață lor va fi
sortită eșecului. Lipsa acestei dinamici esențiale de gospodărire și organizare
internă duce la apariția intermediarilor, care, în mod natural, vor ajunge în
cele din urmă să uneltească împotriva interesului comun.
S.C. – Anumiți intelectuali din
țară încearcă să trezească aceste sentimente, Dan Puric ocupă această poziție,
ce părere aveți?
M.S. – Dan Puric ocupă poziția
pe care o ocupă paznicii sistemului în toată Europa. Rolul lui este să ducă
românismul și ortodoxismul în zona misticului, în complexitatea
banalului, în derizoriu. Ca să câștige încrederea oamenilor care nu realizează
că un populist onest nu ar fi omniprezent la TV, aceste personaje
forțează ușile deschise denuntând globalismul neo-liberal, planurile
ocultei financiare, genocidul alb, islamizarea Europei și bineînțeles,
amenințarea Rusiei, având grijă să nu se ajungă la întrebarea care deranjează
și anume că, cei care provoacă aceste atrocități sunt membrii comunității
care-i promovează pe acești mari români. In definitiv, poziția naționalistului
de serviciu este asigurată de un actor, de oricine, aiurea, dar niciodată de un
naționalist român adevărat. Dacă îmi aduc bine aminte, în urmă cu câțiva ani
părintele Iustin Pârvu, Dumnezeu să-l odihnească, spunea că acesta (Dan Puric)
s-a opus proiectului de a se construi o mănăstire ortodoxă la Aiud pentru
Sfinții Închisorilor, solicitând în locul acesteia un centru cultural ecumenic.
Revelator, nu-i așa? Eu l-aș sfătui să se lase de citate și în loc să practice
gândirea de duminică, mai bine și-ar exersa talentul actoricesc în cadrul
teatral și poate că, în ziua eliberării, vom uita că a fost recrutat de
Securitate în 1976, când avea doar 17 ani.
S.C. – Sunteți un intelectual, un
publicist și un scriitor angajat, v-ați gândit să faceți politică?
M.S. – Nu cred că sunt un
intelectual, poate mai degrabă un liber cugetător și cel mai probabil, un
populist înrăit. Pentru mine un intelectual care intră în politică, este un
intelectual ratat.
M.S. – Momentul nu este încă
potrivit. Atunci când dușmanul ocupă națiunea, elitele sunt vândute și poporul
este supus, rezistența se face în vârful munților sau în afara granițelor,
altfel națiunea dispare.
S.C. – Ați scris o carte care
se numește Manifest Cartea Neagră a României. Ce ne puteți spune despre ea?
M.S. – Plecând de la o stare
accentuată de dezacord cu realitatea impusă, am făcut o imersiune profundă în
gunoiul societății europene provocat de revoluția bolșevică, primul și
al-doilea război mondial. Căutând elemente de înțelegere am ajuns la cauze și
analizând conținutul, spre surprinderea mea, am găsit cutiile negre ale
României. Manifest Cartea Neagră a României este nota mea sinteză.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu