SO NEAR
WALLACE
STEVENS
Lumea ca meditație
J’ai passé trop de temps à travailler mon violon, à voyager. Mais l’exercice essentiel du compositeur — la médiatation — rien ne l’a jamais suspendu en moi … Je vis un rêve permanent, qui ne s’arrête ni nuit ni jour. — Georges Enesco
O fi Ulise cel
sosind din est,
Tot aventurier? Copacii se îndreaptă.
Iarna asta s-a dus. Cineva se mișcă
Tot aventurier? Copacii se îndreaptă.
Iarna asta s-a dus. Cineva se mișcă
La orizont pășind
deasupra lui.
Chip de foc se apropie de cretoanele Penelopei,
Prezența ei trezește lumea în care sălășluiește.
Chip de foc se apropie de cretoanele Penelopei,
Prezența ei trezește lumea în care sălășluiește.
Ea a compus,
atâta timp, un ego de întâmpinare,
Companion cu
ea ce și-l imagina,
Doi adânciți în
adăpost, prieten cu prieten drag.
Arborii s-au îndreptat, ca un exercitiu esential
Într-o meditație inumană, mai amplă decât a ei.
Vânturi câinești n-au urmărit-o noaptea.
Arborii s-au îndreptat, ca un exercitiu esential
Într-o meditație inumană, mai amplă decât a ei.
Vânturi câinești n-au urmărit-o noaptea.
Nu dorea nimic ce nu putea să-i aducă singur.
Nu voia farmece. Brațele lui i-ar fi colierul ei.
Și centura ei, norocul ultim al dorințelor lor.
Dar o fi fost Ulise? Sau doar căldura soarelui
Pe perna ei? Gândul îi bate ca inima.
Amândouă tot bat împreună. A fost doar o zi.
Era Ulise și nu era. Cu toate astea, s-au întâlnit
Prieten și prieten drag la încurajarea unei planete.
Puterea ei barbară nu va eșua niciodată.
Vorbea puțin cu
ea însăși când se pieptăna,
Repetându-i numele cu blânde silabe,
Nicicând uitând că a tot venit atât de aproape.
Repetându-i numele cu blânde silabe,
Nicicând uitând că a tot venit atât de aproape.
The World As Meditation
J’ai passé trop de temps à travailler mon
violon, à voyager. Mais l’exercice essentiel du compositeur — la médiatation —
rien ne l’a jamais suspendu en moi … Je vis un rêve permanent, qui ne s’arrête
ni nuit ni jour. — Georges Enesco
Is it Ulysses that approaches from the east,
The interminable adventurer? The trees are mended.
That winter is washed away. Someone is moving
The interminable adventurer? The trees are mended.
That winter is washed away. Someone is moving
On the horizo
n and lifting himself up above it.
A form of fire approaches the cretonnes of Penelope,
Whose mere savage presence awakens the world in which she dwells.
A form of fire approaches the cretonnes of Penelope,
Whose mere savage presence awakens the world in which she dwells.
She has composed, so long, a self with which to welcome him,
Companion to his self for her, which she imagined,
Two in a deep-founded sheltering, friend and dear friend.
Companion to his self for her, which she imagined,
Two in a deep-founded sheltering, friend and dear friend.
The trees had been mended, as an essential exercise
In an inhuman meditation, larger than her own.
No winds like dogs watched over her at night.
In an inhuman meditation, larger than her own.
No winds like dogs watched over her at night.
She wanted nothing he could not bring her by coming alone.
She wanted no fetchings. His arms would be her necklace
And her belt, the final fortune of their desire.
She wanted no fetchings. His arms would be her necklace
And her belt, the final fortune of their desire.
But was it Ulysses? Or was it only the warmth of the sun
On her pillow? The thought kept beating in her like her heart.
The two kept beating together. It was only day.
On her pillow? The thought kept beating in her like her heart.
The two kept beating together. It was only day.
It was Ulysses and it was not. Yet they had met,
Friend and dear friend and a planet’s encouragement.
The barbarous strength within her would never fail.
Friend and dear friend and a planet’s encouragement.
The barbarous strength within her would never fail.
She would talk a little to herself as she combed her hair,
Repeating his name with its patient syllables,
Never forgetting him that kept coming constantly so near.
Repeating his name with its patient syllables,
Never forgetting him that kept coming constantly so near.
Wallace Stevens, 1879-1955
PUȘI
DINULESCU
Nu avem sânge
III
Din păcate, însă, cu spectacolul acela cu „florile... “, se pare că domnul Hausvater are o problemă. Un confrate al său, pe care îl cunosc foarte bine şi nu-l ştiu de trombonist-fitilist, mi-a spus că a văzut la Belgrad, la Festivalul BITEF spectacolul pus chiar de Arrabal, care era aidoma celui de la Bucureşti, montat un an sau doi după!
Eu pot înţelege admiraţia domnului A.H. pentru marele scriitor şi regizor spaniol de la Paris, dar să meargă, oare, chi...ar până la copy-paste?
Cu politicienii şi cu generalii e altceva, ei sunt spuma naţiei şi sunt prea ocupaţi, unii cu intrigile de specialitate şi cu manipulările de rigoare, ceilalţi cu iubirea de patrie şi cu exerciţiile la lada tactică de nisip... Sau puşcăriaşii, nu? Că şi ei sunt oameni şi-s foarte ocupaţi şi ei acolo cu şepticul cotidian sau cu jocul de bâza...
Dar un regizor, adică un intelectual rafinat şi un artist, mai ales, un creator, în fine, lucrează mai mult cu inspiraţia decât cu transpiraţia, aşa că nu cred să fie adevărat, fiindcă să copiezi pe cineva e o treabă laborioasă, trebuie multă atenţie, să nu greşeşti ceva, vreo legătură, cine ştie, trebuie multă hărnicie şi concentrare. Pe când dacă eşti inspirat vine totul de la sine, cum se spune că i-a venit lui Mendeleev tabloul elementelor dintr-un vis...
Dar probabil că nu-i adevărată chestia cu Belgradul şi să-l pun acum de faţă cu martorul meu, nu pot, că am încercat, dar a zis că nu vrea să se complice...
Iar după atâţia ani, s-o fi prescris şi chestia asta, mai ales că n-am auzit să se judece vreodată plagierea unui spectacol...
Însă, totuşi, e flagrantă diferenţa imensă între acel spectacol, care părea genial şi ălelalte, pe care le-am mai văzut, de-aia am şi povestit ce mi-a zis, na, că era să dau numele regizorului, care o fi, totuşi, un invidios... Dar vorba aia: Să tot fie, dar nu cred!
Mă rog...Şi-am mai auzit, dar nu mai ştiu de la cine, că domnul A.H. ar fi vrut să fie el manager la Teatrul Naţional din Timişoara, dar că n-a putut, neavând studiile necesare şi de aia a băgat-o în locul ăla pe soţie. Nici asta n-o cred, dar am scris aici numai ca să ştie şi cititorii mei ce rea e lumea, tu...
Adept al cartezianei îndoieli, singura care-mi garantează şi privirea scrutătoare la tot ce-i în jur, mai înjur şi eu câteodată, dar să ştiţi că nu-mi face nicio plăcere, însă când văd ce văd sau când aflu ce aflu şi mai ales când observ că lucrurile se cam potrivesc, scuzaţi-mă, dar îmi vine să urlu, ca lupul, simbolul strămoşilor noştri daci...
Din păcate, însă, cu spectacolul acela cu „florile... “, se pare că domnul Hausvater are o problemă. Un confrate al său, pe care îl cunosc foarte bine şi nu-l ştiu de trombonist-fitilist, mi-a spus că a văzut la Belgrad, la Festivalul BITEF spectacolul pus chiar de Arrabal, care era aidoma celui de la Bucureşti, montat un an sau doi după!
Eu pot înţelege admiraţia domnului A.H. pentru marele scriitor şi regizor spaniol de la Paris, dar să meargă, oare, chi...ar până la copy-paste?
Cu politicienii şi cu generalii e altceva, ei sunt spuma naţiei şi sunt prea ocupaţi, unii cu intrigile de specialitate şi cu manipulările de rigoare, ceilalţi cu iubirea de patrie şi cu exerciţiile la lada tactică de nisip... Sau puşcăriaşii, nu? Că şi ei sunt oameni şi-s foarte ocupaţi şi ei acolo cu şepticul cotidian sau cu jocul de bâza...
Dar un regizor, adică un intelectual rafinat şi un artist, mai ales, un creator, în fine, lucrează mai mult cu inspiraţia decât cu transpiraţia, aşa că nu cred să fie adevărat, fiindcă să copiezi pe cineva e o treabă laborioasă, trebuie multă atenţie, să nu greşeşti ceva, vreo legătură, cine ştie, trebuie multă hărnicie şi concentrare. Pe când dacă eşti inspirat vine totul de la sine, cum se spune că i-a venit lui Mendeleev tabloul elementelor dintr-un vis...
Dar probabil că nu-i adevărată chestia cu Belgradul şi să-l pun acum de faţă cu martorul meu, nu pot, că am încercat, dar a zis că nu vrea să se complice...
Iar după atâţia ani, s-o fi prescris şi chestia asta, mai ales că n-am auzit să se judece vreodată plagierea unui spectacol...
Însă, totuşi, e flagrantă diferenţa imensă între acel spectacol, care părea genial şi ălelalte, pe care le-am mai văzut, de-aia am şi povestit ce mi-a zis, na, că era să dau numele regizorului, care o fi, totuşi, un invidios... Dar vorba aia: Să tot fie, dar nu cred!
Mă rog...Şi-am mai auzit, dar nu mai ştiu de la cine, că domnul A.H. ar fi vrut să fie el manager la Teatrul Naţional din Timişoara, dar că n-a putut, neavând studiile necesare şi de aia a băgat-o în locul ăla pe soţie. Nici asta n-o cred, dar am scris aici numai ca să ştie şi cititorii mei ce rea e lumea, tu...
Adept al cartezianei îndoieli, singura care-mi garantează şi privirea scrutătoare la tot ce-i în jur, mai înjur şi eu câteodată, dar să ştiţi că nu-mi face nicio plăcere, însă când văd ce văd sau când aflu ce aflu şi mai ales când observ că lucrurile se cam potrivesc, scuzaţi-mă, dar îmi vine să urlu, ca lupul, simbolul strămoşilor noştri daci...
IV
Apropo de plagiatul din teatru, cred că cea mai ordinară chestie a fost cea cu piesa „Iepuroii“ de Corneliu Axente, de care se ştie prea puţin, din păcate...
În 1981, montam la Teatrul de Stat din Baia Mare „O scrisoare pierdută“ şi afară de teatrul profesionist, mai juca în oraş o trupă, a unor neprofesionişti. M-am dus şi eu să-i văd şi am rămas consternat. Piesa „Iepuroii“ de pe afiş era cap tăiat „Nota zero la purtare“ de Octavian Sava şi Virgil Stoenescu, numai că îi lipseau dezgustătoarele asezonări comuniste şi profesorul rău le spunea elevilor nu „Dromaderilor! “, ci „Iepuroilor!“…
O-pa! Cine era acest Corneliu Axente, unul care-a furat sau care-a fost furat? Şi cine-i omul, că cei doi autori ai „Notei zero la purtare“ erau bine cunoscuţi… Am aflat, dar nu mi s-a confirmat , că ar fi fost un profesor din Sibiu, care-ar fi scris piesa prin anii ’40. După ce apucase să i se joace la Teatrul Naţional din Iaşi două piese, din care una o dramatizare după Andersen, amândouă cu premiera în ianuarie 1948, dispare, nu se mai ştie nimic de el… Mai publicase, însă, în 1939, un fel de roman pentru copiii „de la 8 la 88 de ani“, pe care fostul meu camarad de armată şi eminentul filolog Dan Sluşanschi o descoperă în biblioteca părinţilor săi şi o publică în 2007. Nici el nu ştia nimic despre autor, deşi cartea avea dedicaţia autografă a lui Axente. Dan presupunea că ar fi murit în război, dar după ce am văzut că era jucat la începutul lui 1948, eu sunt mai înclinat să cred că i-or fi făcut comuniştii de petrecanie, dacă nu a o fi murit din caze naturale. Oricum, băieţi descurcăreţi şi întreprinzători, Sava şi Stoenescu or fu ştiut ei ceva de el, atunci când au pus laba pe text, l-au murdărit cu o foarte oportunistă politizare şi s-au umplut de bani, pentru că a fost jucat în draci şi peste tot în ţară, sub semmnătura lor spurcată…
Ei erau şi în fruntea bucatelor şi peste tot şi au impus-o şi cu nişte nume de mare prestigiu în distribuţie ca Ştefan Ciubotăraşu, Nicolae Tomazoglu, Arcadie Donos, Traian Stănescu sau Iurie Darie, încă de la sfârşitul anilor ‘50 sau începutul anilor ‘6o.
Piesa „Iepuroii“, incomparabil superioară, dar şi curată, a avut premiera absolută la Teatrul de Stat din Turda, în decembrie 1968, dar fiind departe, în provincie, într-un oraş mic, fără vedete, poate obstrucţionată şi de tartorii de la Bucureşti, care or fi aflat de pericolul care venea de-acolo, nu a avut răsunetul meritat. S-a montat şi în 1985 şi s-a reluat în 1991, în altă regie, la Teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoşani, apoi, în 1992, la Teatrul „Sică Alexandrescu“din Braşov, adusă în ambele locuri de oameni care văzuseră şi ei ca şi mine, miracolul din 1981, de la Baia Mare...
Dar această piesă cred că ar merita chiar Bucurteştiul, nu numai pentru a se face dreptate unui autor furat în mod abject, dar şi pentru că piesa este reveletor de bună.
Iar restabilirea adevărului şi dreptatera chiar postumă făcută unui om ar trebui să preocupe societaea nostră atât de covârşită de o golănime de tot felul, agresivă şi murdară, fără suflet şi fără noimă...
(Va urma)
Puşi Dinulescu
IOAN
MICLĂU-GEPIANUL
Stimate
Domnule George Anca
Bună Dimineața!
Domnule Anca, doresc să Vă mulțumesc pentru bunătatea
Dumneavoastră a-mi trimite și mie, îndepărtatul dar de Dumnezeu recuperatul,
Ioan Miclău-Gepianul, acea frumoasă lucrare de traducere - Alexandrini cu versiuni-
Am citit cu multă plăcere, înțelegând eu și valoarea personalității domniei voastre
în cele ale culturii universale!
Ași dori multe să Vă povestesc despre mine, mai ales când scriitorul se află sub
flamura muzei Euterpe, dar cum știu că azi aveți o zi încărcată bine, nu Vă mai
iau și eu timpul, lăsându-le pe altă dată! Din blogul domniei voastre am văzut
că pe data de 21 Martie, 2018, sunte-ți invitat la acea ”Ziua Internațională a Poeziei-
World Poetry Day”, la Centrul ”Mihai Eminescu”-București. M-am bucurat mult
văzând in programa din Invitație căci se vor citi poezii in diferite limbi, română,
engleză, spaniolă, franceză, italiană, armeană și turcă! E un lucru mare, fiindcă
se dovedește dorința într-o orientare spre bune înțelegeri în ale iubirii și
aprecierii culturii și altor Neamuri create de Dumnezeu!
Eu tocmai aseară mă gândeam să Vă trimit o poezie în Limba Engleză, scrisă de
fiica mea, dar mi-am zis că e prea târziu.
Eu Vă doresc o zi plină de satisfacții și Succese tuturor prezenți la Centrul Cultural
”Mihai Eminescu”-București
Cu drag și ales respect
Ioan Miclău-Gepianul
21 Mărțișor, 2018
Australia
Bună Dimineața!
Domnule Anca, doresc să Vă mulțumesc pentru bunătatea
Dumneavoastră a-mi trimite și mie, îndepărtatul dar de Dumnezeu recuperatul,
Ioan Miclău-Gepianul, acea frumoasă lucrare de traducere - Alexandrini cu versiuni-
Am citit cu multă plăcere, înțelegând eu și valoarea personalității domniei voastre
în cele ale culturii universale!
Ași dori multe să Vă povestesc despre mine, mai ales când scriitorul se află sub
flamura muzei Euterpe, dar cum știu că azi aveți o zi încărcată bine, nu Vă mai
iau și eu timpul, lăsându-le pe altă dată! Din blogul domniei voastre am văzut
că pe data de 21 Martie, 2018, sunte-ți invitat la acea ”Ziua Internațională a Poeziei-
World Poetry Day”, la Centrul ”Mihai Eminescu”-București. M-am bucurat mult
văzând in programa din Invitație căci se vor citi poezii in diferite limbi, română,
engleză, spaniolă, franceză, italiană, armeană și turcă! E un lucru mare, fiindcă
se dovedește dorința într-o orientare spre bune înțelegeri în ale iubirii și
aprecierii culturii și altor Neamuri create de Dumnezeu!
Eu tocmai aseară mă gândeam să Vă trimit o poezie în Limba Engleză, scrisă de
fiica mea, dar mi-am zis că e prea târziu.
Eu Vă doresc o zi plină de satisfacții și Succese tuturor prezenți la Centrul Cultural
”Mihai Eminescu”-București
Cu drag și ales respect
Ioan Miclău-Gepianul
21 Mărțișor, 2018
Australia
”ADEVĂRATA OBÂRȘIE A POPORULUI ROMÂN”
O altă istoriografie decât cea oficială, ne invită să constatăm o
tristă realitate: românii nu’și cunosc adevărata obârșie, trebuind să aleagă
între două variante, cea oficială a statului care se identifică cu cea politică
și cealaltă care neagă ideea romanizării geților. De’a lungul timpului toți
istoricii, arheologii, scriitorii, politicienii s’au situat prin pozițiile avute
pe una din cele două baricade, pro sau contra romanizare. Să ne reamintim doar
câteva din personalitățile care au argumentat contra curentului oficial al
statului român.
”Adevărata obârşie a poporului român”, aşa se intitulează cartea semnată de Valeriu D. Popovici- Ursu, editura Gedo, Cluj, 2012.
„Domnul Valeriu D. Popovici-Ursu este adeptul unei teorii, privind originile poporului român, care este departe de poziţia oficială a istoriografiei române, teorie care de 150 de ani este susţinătoarea doctrinei care preconiza formarea poporului român în urma intensului proces de romanizare petrecut în Dacia după cucerirea romană.
Acesta a fost şi primul imbold pentru a prezenta publicului românesc şi un alt punct de vedere decât cel oficial”, scrie şi motivează lucrarea Editura, în Cuvântul pe care’l postează înaintea celui de început al autorului. Nu de la Traian şi Decebal, nu de la Burebista, ci cu multe milenii în urmă, scrierile vechi şi arheologia fiindu’ne cuvântătorii, aducătorii de argumente nu numai materiale, ci şi spirituale.
Un capitol al cărţii, 9, se intitulează „Reacţii ale scriitorilor români privitor la teza românizării Daciei”. De aici vom porni cu demersul propus. Cunoscând scriitorii, mai vechi sau mai noi, de diferite profesii şi preocupări, dar toţi interesaţi de a şti cine au fost geto-dacii, vom înţelege de ce este necesar să cunoaştem conţinutul adevăratei istoriografii, a celei neoficiale care are argumente superioare celei promovate de autorităţi, încremenite în proiect, cum zicea cineva cu priză la public în vremea începutului democraţiei noastre originale.
”Adevărata obârşie a poporului român”, aşa se intitulează cartea semnată de Valeriu D. Popovici- Ursu, editura Gedo, Cluj, 2012.
„Domnul Valeriu D. Popovici-Ursu este adeptul unei teorii, privind originile poporului român, care este departe de poziţia oficială a istoriografiei române, teorie care de 150 de ani este susţinătoarea doctrinei care preconiza formarea poporului român în urma intensului proces de romanizare petrecut în Dacia după cucerirea romană.
Acesta a fost şi primul imbold pentru a prezenta publicului românesc şi un alt punct de vedere decât cel oficial”, scrie şi motivează lucrarea Editura, în Cuvântul pe care’l postează înaintea celui de început al autorului. Nu de la Traian şi Decebal, nu de la Burebista, ci cu multe milenii în urmă, scrierile vechi şi arheologia fiindu’ne cuvântătorii, aducătorii de argumente nu numai materiale, ci şi spirituale.
Un capitol al cărţii, 9, se intitulează „Reacţii ale scriitorilor români privitor la teza românizării Daciei”. De aici vom porni cu demersul propus. Cunoscând scriitorii, mai vechi sau mai noi, de diferite profesii şi preocupări, dar toţi interesaţi de a şti cine au fost geto-dacii, vom înţelege de ce este necesar să cunoaştem conţinutul adevăratei istoriografii, a celei neoficiale care are argumente superioare celei promovate de autorităţi, încremenite în proiect, cum zicea cineva cu priză la public în vremea începutului democraţiei noastre originale.
Deci, care sunt scriitorii cu reacţii opozante celei oficiale,
referitoare la teza romanizării Daciei?
Într’un articol din Luceafărul din 7 octombrie 2014, Ion N.
Oprea a redat și comentat după B.P. Haşdeu din Principie
Filologia comparativa asio-europene, Bucureşti, 1879, p. 91 şi următoarele, rugăciunea
Tatăl nostru în două texte româneşti prezentate în lucrarea englezului
Chamberlayn publicată în anul 1715
în peste o sută de limbi.
Rostirea rugăciunii Tată nostru în limba română
de către o comunitate din Walles-Anglia încă in secolul al XVIII-lea, atestă că
celţii şi’au conservat în rugăciune nealterată limba pe care au vorbit’o încă
de la creştinare. Atunci
ca şi acum subliniem că ceea ce cercetătorul ungur Samuil Kolescri scrisese
medicului englez Woodward, după ce citise lucrarea lui Chamberlayn: Românii de la Dunăre şi Celţii din Wales
vorbesc aceeaşi limbă” (Augustin Deac, Străbuni ai geto-dacilor
factori de cultură şi civilizaţie în ţările Europei occidentale şi nordice),
era mai general valabil.
Acum mai bine de o sută de ani, un alt pasionat în cercetarea
trecutului nostru românesc, aristocratul ieşean Teodor Burada,
muzician, literat, etnolog şi pasionat folclorist, la începutul celui de-al XXI
secol, plecat pe urmele strămoşilor noştri, a nimerit pe pământurile Insulei
Krk, Croaţia de astăzi, unde, românul a găsit, acum 120 de ani, ultimii români
care mai numeau insula de care vorbim, din Marea Adriatică, „acasă”. Acasă la
ei! Acolo, unde, oameni ca şi LUMÂNĂRICĂ de la noi făceau milostenie şi zideau
biserici, erau înspăimântaţi de ceea ce li se întâmpla, erau persecutaţi
religios şi etnic, dar continuau a vorbi precum în Carpaţi, la Dunăre şi Marea
Neagră, la… Walles. Atunci, în cimitirul satului Poljica, de la preotul locului
a aflat: //„Aici, dedesubt, au fost aruncaţi de stăpânire… Peste ei s’a
turnat var, sunt fraţii tăi, sunt vlahii de pe Insulă, sunt români”.//
De pe insula Veglia, astăzi Krk, din cimitirul satului Poljica,
Teodor Burada a lăsat plânsul, dar a luat cu dânsul tristeţea, amintirea,
amintirea bisericilor construite cu ferestrele în formă de Cruce şi textul
rugăciunii pe care o rosteau românii ca închinare Domnului:
//Ciacia nostru kirle ieşti in cer, / Nekase sveta numele tev, /
Neka venire kragliestvo to, / Neka fie voglia ta, kassi este in cer / Assasi
pre pemint. / Pire nostra de salcazi da ne astez / Si las ne
delgule nostre kassi si noj lessam al desni a nostri / Si nun lessaj in ne
nepasta / Nego ne oloboda de rev. Assasifi!”//
7,7,7,7,7,7,7...!!!
> Există:"7 minuni ale lumii antice"; ele sunt:
>Templul
zeiţei Artemis din Efes, Statuia lui Zeus din Olimpia,
>Mausoleul
din Halicarnas, Colosul din Rodos, Farul din Alexandria .
>
> Exista si "7 minuni ale Evului Mediu":
> Colosseum-ul din Roma, Catacombele din Alexandria ,
>
> Exista si "7 minuni ale Evului Mediu":
> Colosseum-ul din Roma, Catacombele din Alexandria ,
>Turnul
de Porţelan din Nanjing , Moscheea de la Hagia.
>
> Sunt definite si "7 minuni naturale ale lumii" si anume:
>
> Sunt definite si "7 minuni naturale ale lumii" si anume:
>
muntele Everest, cascada Victoria , Marele Canion, Marele Recif de
> Corali, Aurora Boreală, vulcanul Paricutin, portul Rio de Janeiro
>
> Există "7 continente":
> Corali, Aurora Boreală, vulcanul Paricutin, portul Rio de Janeiro
>
> Există "7 continente":
>Europa,
America de Nord, America de Sud, Africa , Asia, Antarctica,
>atmosfera,
exosfera, ionosfera, termosfera, mezosfera, stratosfera si troposfera.
>
> Cele "7 păcate" capitale sunt:
> lăcomia,desfrâul, avaritia, invidia, mânia, lenea, trufia.
>
> Cele "sapte virtuti"ale omului sunt:
>
> Cele "7 păcate" capitale sunt:
> lăcomia,desfrâul, avaritia, invidia, mânia, lenea, trufia.
>
> Cele "sapte virtuti"ale omului sunt:
>smerenia,
dărnicia, bunătatea, răbdarea, modestia, abstinenta si sârguinta.
>
> În Biblie se descriu cele "7 zile" în care Dumnezeu a creat lumea.
>
> Grupul de "7 stele" denumit "Pleiade" este singura constelatie cunoscută
>
> În Biblie se descriu cele "7 zile" în care Dumnezeu a creat lumea.
>
> Grupul de "7 stele" denumit "Pleiade" este singura constelatie cunoscută
>
în fiecare cultură de pe Pământ, actuală sau dispărută, datând de cel puţin
>
40.000 de ani; în mitologia greacă,Pleiadele erau sase surori împreună cu
>
mama lor, care au fost fugărite prin păduri de Orion Vânătorul până ce
>
Zeus s-a îndurat de ele si le-a transformat în stele; Aborigenii numesc
>
această constelatie"Wurunna" si o asociază cu zeul vânătorii, iar
amerindienii
>
o cunosc sub numele de"Constelatia celor sapte Fecioare" urmărite de
un urs;
>
Pleiadele se regăsesc si în legendele aztecilor, ale incasilor, polinezienilor,
> chinezilor, hindusilor, africanilor, precum si la egipteni.
>
> Cobra de la Angkor Wat din Cambogia are "7 capete", copacul cosmic
> chinezilor, hindusilor, africanilor, precum si la egipteni.
>
> Cobra de la Angkor Wat din Cambogia are "7 capete", copacul cosmic
>
al samanilor are 7 ramuri si tot 7 sunt sferele sau treptele ceresti.
>
> Există "7 zile" ale săptămânii denumite după cei 7 zei romani,
> care au dat numele lor celor 7 planete.
>
> "7" este considerat un "număr norocos' în mai multe culturi; de exemplu,
>
> Există "7 zile" ale săptămânii denumite după cei 7 zei romani,
> care au dat numele lor celor 7 planete.
>
> "7" este considerat un "număr norocos' în mai multe culturi; de exemplu,
>
în Japonia, mitologia vorbeste despre Cei sapte Zei ai Norocului
(Shichifukujin)
>
> În cultura chinezilor, numărul 7 este proeminent; de exemplu, a saptea
> zi după prima lună plină din an este Ziua Omului; această zi este
> considerată ziua universală a tuturor fiinţelor umane de pe planetă; de
> aceea fiecare chinez îsi sărbătoreste ziua de nastere la data respectivă
>
> În cultura chinezilor, numărul 7 este proeminent; de exemplu, a saptea
> zi după prima lună plină din an este Ziua Omului; această zi este
> considerată ziua universală a tuturor fiinţelor umane de pe planetă; de
> aceea fiecare chinez îsi sărbătoreste ziua de nastere la data respectivă
>
(nu înseamnă totusi că nu o sărbătoreste si în ziua calendaristică
>
în care a apărut pe Pământ).
>
> Se spune că dacă visezi "cifra 7" îti vei întâlni sufletul pereche.
>
> Cultura hindusă vedică susţine că omul are "7 puncte energetice" sau chakre.
>
> Vaca, un animal sacru în India , are 21 de nume, de trei ori cifra sapte.
>
> Bushido sau "calea războinicului" din cultura japoneză este un cod care
> ajută samuraii să însusească "7 virtuti".
>
> În legendele budiste se spune că după ce s-a născut, Buddha s-a ridicat
> în picioare si a făcut "7 pasi".
>
> Consiliul suprem al babilonienilor se compunea din "7 zei", fiecare legat de un astru.
>
> În folclorul irlandez, al 7-lea fiu al celui de-al 7-lea fiu are puteri magice.
>
> În folclorul iranian, pisica are 7 si nu 9 vieti si îsi poartă pisoii
>
> Se spune că dacă visezi "cifra 7" îti vei întâlni sufletul pereche.
>
> Cultura hindusă vedică susţine că omul are "7 puncte energetice" sau chakre.
>
> Vaca, un animal sacru în India , are 21 de nume, de trei ori cifra sapte.
>
> Bushido sau "calea războinicului" din cultura japoneză este un cod care
> ajută samuraii să însusească "7 virtuti".
>
> În legendele budiste se spune că după ce s-a născut, Buddha s-a ridicat
> în picioare si a făcut "7 pasi".
>
> Consiliul suprem al babilonienilor se compunea din "7 zei", fiecare legat de un astru.
>
> În folclorul irlandez, al 7-lea fiu al celui de-al 7-lea fiu are puteri magice.
>
> În folclorul iranian, pisica are 7 si nu 9 vieti si îsi poartă pisoii
>
de sapte ori în sapte locuri diferite.
>
> Potrivit mai multor credinte, există "sapte trepte" ale Raiului care
> corespund celor sapte corpuri ceresti (Pământ, Soare si celelalte 5
> planete care se pot vedea cu ochiul liber); în iudaism si mahomedanism,
> al "saptelea Rai" este denumit Araboth si este casa Tronului Gloriei,
> care este păzit de cei "sapte arhangheli".
>
> La nunţile evreieşti, există "sapte zile" de binecuvântări (Sheva Brachot).
>
> Dintre multele denumiri pe care vechii evrei le aveau pentru Dumnezeu,
> cele "sapte nume" ale acestei Divinităti pe care scribii trebuiau să se
> îngrijească să le scrie corect erau: El, Elohim, Adonai,
> Yhwh (Yehova), Ehyeh-Asher-Ehyer, Shaddai si Zebaot.
>
> Templul lui Solomon avea "7 trepte".
>
> Roma a fost construită pe "sapte coline": Palatina, Capitolina,
> Quirinal, Viminal , Esquilina, Caelan, Aventina; Roma a fost
>
> Potrivit mai multor credinte, există "sapte trepte" ale Raiului care
> corespund celor sapte corpuri ceresti (Pământ, Soare si celelalte 5
> planete care se pot vedea cu ochiul liber); în iudaism si mahomedanism,
> al "saptelea Rai" este denumit Araboth si este casa Tronului Gloriei,
> care este păzit de cei "sapte arhangheli".
>
> La nunţile evreieşti, există "sapte zile" de binecuvântări (Sheva Brachot).
>
> Dintre multele denumiri pe care vechii evrei le aveau pentru Dumnezeu,
> cele "sapte nume" ale acestei Divinităti pe care scribii trebuiau să se
> îngrijească să le scrie corect erau: El, Elohim, Adonai,
> Yhwh (Yehova), Ehyeh-Asher-Ehyer, Shaddai si Zebaot.
>
> Templul lui Solomon avea "7 trepte".
>
> Roma a fost construită pe "sapte coline": Palatina, Capitolina,
> Quirinal, Viminal , Esquilina, Caelan, Aventina; Roma a fost
> lipide,
polizaharide, acizi nucleici ADN si ARN,
> molecule organice, săruri minerale,
> "7 este neutru pe scara PH-ului, apa pură are PH-ul 7.
>
> Există 7 stadii ale dezvoltării umane: embrionul, fătul,
> sugarul, copilul, adolescentul, adultul, bătrânul.
>
> Mărimea capului intră de 7 ori în înăltimea corpului.
>
> Dimensiunea ochiului este a 7-a parte din lătimea totală a capului.
>
> Sunt 7 articulatii ale membrelor superioare.
>
> Potrivit studiilor stiinţifice, 7 este numărul de ore pe
> care trebuie să îl doarmă un om pe noapte.
>
> În traditia hipocratică, numărul 7 guvernează bolile corpului uman.
>
> Gărgăritele au 7 buline negre.
>
> Gâtul majoritătii mamiferelor este format din 7 oase.
> molecule organice, săruri minerale,
> "7 este neutru pe scara PH-ului, apa pură are PH-ul 7.
>
> Există 7 stadii ale dezvoltării umane: embrionul, fătul,
> sugarul, copilul, adolescentul, adultul, bătrânul.
>
> Mărimea capului intră de 7 ori în înăltimea corpului.
>
> Dimensiunea ochiului este a 7-a parte din lătimea totală a capului.
>
> Sunt 7 articulatii ale membrelor superioare.
>
> Potrivit studiilor stiinţifice, 7 este numărul de ore pe
> care trebuie să îl doarmă un om pe noapte.
>
> În traditia hipocratică, numărul 7 guvernează bolile corpului uman.
>
> Gărgăritele au 7 buline negre.
>
> Gâtul majoritătii mamiferelor este format din 7 oase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu