BUNA VESTIRE & RAMNAVAMI

Om Gupta - Dumitru Ichim - Claudiu Soare – Ioan Emil Hapca – Aurel Dumitrașcu – Theodor Damian – Valeriu Lupu - George Anca – Ben Todică – Pavel Rătundeanu Ferchete

Respected Dr. George Anca Ji,

जय सिया राम !

Today is Ramnavami! This is The Day when Prabhu Shri Ram appeared on earth in human form.

There is often a question why GodGodLord takes human form and comes on earth. There are plenty of answers in our scriptures. The following poem is yet another attempt.

You may or may not agree with my views, but I thank you for reading it. If you like it, please feel free to forward to others. You can post it on your Face book and other social media if you so wish.

Wish you a very divine Ramnavami. May He always keep you and your loved ones happy and spiritual!

Ram Ram!

Om Gupta

Houston, USA

7134717822

जन्मे थे क्यों श्री राम?

इस रामनवमी पर,

मन में एक प्रश्न उभरता है!

जन्मे थे क्यों श्री राम?

परमपिता मानव क्यों बनता है!

आप कहेंगे- "यह भी कोई प्रश्न है?”

स्कूल में, घर पर, बड़ों से सुना होगा.

क्या? तुमने रामायण भी नहीं पढ़ी.

रामानंदजी का सीरियल तो देखा होगा.

चलो कोई बात नहीं, आज बता देते हैं.

दया करके, तुम्हारा अज्ञान मिटा देते हैं.

जब रावणादि दैत्यों का बढ़ा था त्रास. 

जन्मे थे प्रभु, करने उन दुष्टों का नाश!"

ऊँह, मेरी सोच कुछ ओर है!

इन टुच्चे-मुच्चे दैत्यों को,

क्षीरसागर से परमपिता,

मार सकते थे एक संकेत से.

इस क्षुद्र काम के लिए भला,

मानव-जन्म लेना आवश्यक था?

जन्मे थे प्रभु श्री राम,

हम मानवों को शिक्षा देने.

मार्गदर्शन करने हमारा,

मानव-जन्म पड़ा उन्हें लेने.

कैसे करें आदर बड़ों का.

माता, पिता, गुरुजनों का.

धर्म-पालन की लिए,

त्याग करें अपने सुखों का.

कैसे करें हम प्रेम,

अपने भाईयों से.

पति-पत्नी में हो प्रेम कैसा,

सीखें सीता-राम से. 

कैसे निबाहें मित्रता,

प्राण लेकर हाथ में.

दुष्ट-दण्डित कैसे करें,

हनुमान लेकर साथ में.

कैसे मिटायें भेद मनसे,

ऊँच-और-नीच का.

केवट-शबरी से कैसे करें,

प्रेम निश्छल राम सा. 

इस रामनवमी पर प्रभो,

कुछ बोध मुझको दीजिये.

अनुकरण कुछ कर सकूँ,

प्रबुद्ध मुझको कीजिये  .

मैं 'ओम' चरणों में पड़ा,

कृपा-शरण दीजे विभु.  

श्री राम व्याप्त सर्वत्र हो,

जय-जयकार हो मेरे प्रभु.  

- डॉ. ओमप्रकाश गुप्ता, ह्यूस्टन

रामनवमी २०१८

If you reply to this mail, please mention your city if other than Houston. Thank you.

DUMITRU  ICHIM

BUNA VESTIRE

Trecuse timp de şase luni
şi-acelaşi înger
ce se-arătase în altar lui Zaharia...
trimis a fost din munţi în Nazaret.
Numai noaptea mergea;
nici oamenii şi nici vremuirea
să nu-l recunoască.
( Vezi, îngerii au un gust ciudat
pentru stelele crude,
că numai din ulciorul lor
le place ca să bea la drumeţire.)

‘Nainte de soare ajunse
în Nazaret.
La poartă-şi aruncă sub viţă cojocul
şi înger se făcu din nou.
Mult zăbovi, înainte de soare,
răsfoindu-şi stelele
culese în loc de cuvinte.
Cum să-i grăiască Fecioarei
că va fi mamă lui Dumnezeu,
el care nu-şi treierase niciodată dumirirea
măcar odată
lui Dumnezeu să îndrăznească,
măcar o singură dată să-I soarbă din potir
cuvântul “Tată”?

In odaie când a intrat
era tocmai ceasul Fecioarei
când în genunchi curăţa orologiul
de ceară şi timp.
O, ce frumos străluce timpul fără de timp -
lumini zvâcnind din primul Fiat lux!

Trecuse timp de şase luni şi-acelaşi înger
în faţa Fecioarei a’ngenuncheat grăind:
“Ave Maria, gratia plena,
Dominus tecum
benedicta tu in mulieribus.”

S’a spăimântat Maria şi-a răspuns:
“Ingere,
au de-unde vii cu-astfel de clinăciune?
Ce fel de seminţe ascunde
rodirea vorbei tale?”
“Prea Sfânto nu pricep
nici îngerii, nici oamenii,
nici lutul tors pe roată,
că toţi în loc de umbră
purtăm Luminii spaima
urechii neşoptită şi de a pururi taină
cum mama o să nască Fiul
născut din Tată fără să-aibă mamă.”
“Mi-e numele şi inima Fecioară,
aprinde mucul candelei cu sens:
fără bărbat cum să se nască fiu?”

Si răspunzând îngerul i-a zis:
“Puterea celui Prea Inalt te va umbri
şi Duhul Sfânt
va coborî Lumina peste tine
ca prima dată la’nceput de lumi,
‘nainte ca’nceputul să zămislească început -
lumina de purces, lumina de născut,
Lumină din Lumină.

Din cer eu am venit
şi toate cerurile astăzi
( fiindele născânde)
cu mine în genunchi aşteaptă de la tine
un singur “da” lui Dumnezeu să-I ducem.”

“Iată roaba Domnului, răspunse Fecioara,
şi iată şi pecetea aminului de dus:

Magnificat anima mea Dominum...”

CLAUDIU  SOARE

Tuturor, în loc de mulţumesc:

Un om nu se poate înstrăina decât întinerind
nereuşind alcoolurile fine
sau fulgerul naiv al fricii....
Un om nu poate întineri decât sinucigându-se în vis
cu spada mâinii subţiri care i s-a înfipt în spinare
când a făcut dragoste.
Pe anotimpuri jur cu sânii care aduc mereu delirul
că un om nu se poate numi în viaţă
decât portocaliu
când trupul îi e trimis de poezie să foşnească
între portocali
să recite pe un absint sărutul mediteraneean.
Nu te poţi înstrăina spre tinereţe înapoi
dacă nu smulgi din fugă febra
clocotirea care aduce femeile din moarte şi din toamnă
în orientul cu zîmbet de sfânt la clavecin
pentru care norii
ca şi aurora tumorii.
Nu ne putem întoarce din afară morţi
în biblioteca polară a gândurilor
a înfrângerilor.

IOAN  EMIL  HAPCA

inima mea-o primāvarā trasā de reni
și-un revelion cu ouā sfințite iubito
dumnezeu ne va asculta cântecul
pașilor ínzāpeziți toatā vara
la toamnā noi vom cununa...
ofițerul stārii civile
iar copiii nostri ne vor bulgāri
o iarnā íntreagā ín cristelnița
din care nu vom ieși
niciodatā (I.E.H)

AUREL  DUMITRAȘCU

Lăsăm totul aşa 

Plouă mărunt în casă la noi şi lăsăm totul aşa. E o casă...
veche locuită de un cor de copii – cam blegi dar buni cîntăreţi.
Au venit şi alţii să asculte au venit şi mamele lor să le
pună monede în palme. Puţine. Pentru că nu iubeşte nimeni
cîntecele din casa cea veche şi plouă mereu şi lăsăm totul aşa.
În patul meu nu mai doarme nimeni de mult buruienile cresc
peste tot oglinzile umblă sătule oloage. A venit o fată
frumoasă face tumbe acolo – biata copilă! Un măr s-a
rostogolit a dat peste ea zace fata într-o baltă de sînge.
Şi plouă mărunt peste sîngele ei şi lăsăm totul aşa.

THEODOR DAMIAN

Duminica a V-a din Post
BUNA VESTIRE

...

Tema Sf. Evanghelii: Cererea de marire

Tema meditatiei liturgice: Biserica slujitoare

Tema Scolii duminicale: Buna Vestire a Nasterii Domnului

Eveniment special:
Aniversarea a 100 ani de la Unirea Basarabiei cu Romania

• Conferinta: “Romania dintre Prut si Nistru”
sustinuta de invitatul nostru special Dl Gabriel Gherasim

Invitat de onoare: Excelenta Sa Dl Catalin Radu Dancu, Consul general al Romaniei la New York

• Program al Scolii Duminicale

Va asteptam cu drag

Pr. Theodor Damian, paroh
Dr. Napoleon Savescu, Presedinte Consiliul parohial
Elena Burchea, Presedinta Comitetul parohial

VALERIU LUPU

   Bunavestirea vieții și dreptului de a fi, ca pledoarie pentru viață

                                                                                         Tu nu ai suflet. Tu ești suflet.

                                                                                         Tu ai de fapt un trup.

                                                                                                                C. S. Lewis

                                                                                                           

          Iată că și anul acesta la sfârșitul unei ierni capricioase, dar și începutul unei primăveri la fel de capricioase, ne adunăm pentru ca împreună să binevestim ca de fiecare dată în ultimii ani, dreptul natural la viață a celui nenăscut încă și să mergem împreună cu Iisus Hristos și Biserica Sa pe drumul vieții și nu al morții, pentru că ”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” ne învață părintește Mântuitorul nostru.

Spun dreptul natural la viață pentru că acesta este un drept imuabil, pe care nu-l poate da și nici lua nimeni, decât Creatorul. Este în fapt dreptul natural al ființei umane care cere să-i fie ocrotită viața, indiferent în ce stadiu de evoluție s-ar afla pe parcursul vieții sale, sau pe drumul devenirii sale. Dreptul la viață face parte din setul de valori ale umanității, pentru care justiția umană nu poate și nu trebuie să aibă alt scop decât acela de a-l ocroti sub toate aspectele sale. Unul din aceste aspecte îl reprezintă și ocrotirea vieții în perioada fetală, adică în pântecele binecuvântat al mamei sale, deopotrivă cu viața mamei sale, pentru că astfel ”cinstim femeia ca pe un vas ales și ca pe comoștenitoare al harului de viață” după cum ne învață Sfântul Petru în prima sa epistolă către romani. Știința a demonstrat astăzi ceea ce credința a intuit din totdeauna și anume că sâmburele de viață ce încolțește în trupul mamei sale este o ființă ce are deopotrivă trup și suflet, că este un act al creației divine pe care omul trebuie să-l ocrotească. Că este așa, o dovedește evoluția embrionului născut din unirea celor două jumătăți de celulă reproducătoare (gameții), de la mamă și de la tată, moment din care viața începe să-și urmeze cursul după legile ei, construind deopotrivă și trupul, ca suport pentru suflet, dar și sufletul care înflorește pe calea Adevărului și al Vieții.

Pentru că ”Tu nu ai un suflet, Tu ești un suflet. Tu ai de fapt un corp” spunea marele gânditor britanic C.S. Lewis (1898-1963) în scrierile sale teologic creștine. Prin urmare, nu corpul are un suflet ci sufletul are un corp, așa încât ceea ce ocrotește mama în pântecele ei este un suflet care urmează să se îmbrace într-un trup, adică în acea parte materială a existenței umane creată după chipul și asemănarea Creatorului. Privite astfel lucrurile înțelegerea vieții capătă o cu totul altă conotație.

În primul rând faptul că ființa, care înseamnă suflet și trup, există din primul moment al concepției sale. În al doilea rând că, indiferent dacă vorbim de perioada de dezvoltare în pântecele mamei sale, sau în perioada de achiziții psihomotorii din primii doi ani de viață, de dezvoltarea limbajului și socializării în primii 5 ani de viață, sau de maturarea pubertară când ființa umană capătă înfățișarea adultului, vorbim de fapt de dezvoltarea aceleiași ființe în diferitele ei perioade de maturare psiho-somatică. Așa încât, orice încercare de suprimare a vieții, în evoluția ei firească, este o crimă, care nu diferă cu nimic dacă este comisă în perioada embrionară, fetală sau oricare altă perioadă a existenței  umane. Ea se răsfrânge deopotrivă asupra trupului și a sufletului ca părți ce definesc ființa umană.

Plecând de la acest adevăr imuabil, pe care nici știința nu-l mai contestă astăzi, însăși viața capătă alte valențe, pentru că în virtutea acestui adevăr viața ar trebui orientată către suflet, mai mult decât către trup. Omul zilelor noastre însă, a devenit în societatea modernă preocupat mai mult de trup căruia se străduiește să-i ofere tot ceea ce civilizația îi pune la dispoziție; frumusețe, armonie, avere, prestanță, demnitate, poziție socială, devenire, într-un cuvânt satisfacții materiale și sociale. Întrebarea firească vine imediat; dar sufletului ce i se oferă? Pentru că în realitate, dincolo de a-i nega dreptul la existență încă din perioada fetală prin recurgerea la avort, îl siluiește în esența sa, negându-i importanța sa în definirea ființei umane, fără să țină cont de faptul că toate acele calități care înnobilează trupul sunt de fapt calități ale sufletului, materializate prin activitatea trupului.

Or, această Investiție doar în trup, oricât de mult ar cere, oricât de costisitoare ar fi, finalitatea ei rămâne întotdeauna aceiași, adică degradarea progresivă a trupului prin uzură biologică  și obștescul sfârșit pământesc. Prin urmare, din această alcătuire nu rămâne decât sufletul care doar el transcede vieții pământene. În acest context, firesc este ca preocuparea noastră să fie sufletul, indiferent în ce stadiu de dezvoltare s-ar afla trupul care-l susține, dar mai ales atunci când încă nu a văzut lumina zilei. Această împlinire nobilă ar putea fi realizată, și trebuie realizată astăzi mai mult ca oricând, pe toate căile posibile, dar mai ales;

    1, prin a-l proteja și a-i oferi șansa celui nenăscut încă, dar care are viață în sine și prin sine chiar din momentul zămislirii sale, de a parcurge timpul biotic hărăzit fiecărei ființe umane, timp în care, el sau ea, poate să-și împlinească rostul pe pământ.

    2. prin a deschide calea celui nenăscut încă, pe drumul arătat de Iisus Hristos, adică al credinței, al iubirii aproapelui, al iertării și al carității creștine, adevărate virtuți pe care Biserica noastră le propovăduiește din totdeauna, iar familia și societatea ar trebui să și le însușească și să le cultive ca valori fundamentale.

    3. prin a-l ocroti cu dragoste pe cel nenăscut încă și a-i oferi șansa vieții veșnice, șansă pe care fiecare dintre noi o avem și către care năzuim cu toată ființa noastră.

            Privite lucrurile prin această prismă, întreruperea brutală a firului vieții prin avort, nu este altceva decât o crimă dintre cele mai grave, mai ales pentru că; - întrerupe evoluția firească a unei vieți care are, in potentia, perspectiva unei realizări în timpul viețuirii sale,

- ucide prematur șansa vieții veșnice pe care fiecare creștin o are prin credința sa în Iisus Hristos care îndeamnă la ocrotirea vieții, și în sfârșit

- orice act criminal comis împotriva celui nenăscut încă, este de fapt un act  împotriva Creatorului însuși, pentru că dacă omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, orice act criminal comis împotriva omului este în fapt unul împotriva Celui care l-a creat.

Mai mult, suprimarea vieții, indiferent de momentul în care se produce, este o crimă în egală măsură împotriva sufletului, ca și împotriva trupului, pentru că de fapt trupul este forma materială pe care sufletul o îmbracă.

            Așadar; - un NU hotărât avortului și celor care-l practică fără conștiință creștină, fără conștiință profesională și fără conștiință științifică, pentru că știința fără conștiință este moartea ființei și a vieții (Rabelais), și

                       - un DA, la fel de hotărât pentru viață, indiferent de calitatea și stadiul ei, pentru că și viața celui nenăscut încă este sfințită de prezența sufletului, a cărui esență a fost, este și va fi întotdeauna de natură divină.

            Fie ca bunavestirea să prindă viață în existența fiecărui creștin, pentru ași împlini menirea binecuvântată.

                        Așa să ne ajute Dumnezeu.

                                            Valeriu Lupu – doctor în științe medicale

GEORGE  ANCA

Ben și Pavel

“A fi bun azi înseamnă a fi un om “inadaptat” la cursul secolului 21”, Ben Todică. Acest motto la Căutând după mere / Un dialog amical între Pavel Rătundeanu-Ferghete           și Ben Todică se argumentează în  27 de  împărtășiri  patetice, spiritual-reflexive între diurn și „înțelegere arhaică”: Dialog între doi fraţi români, unul în Australia şi celălalt acasă; Tu eşti, Doamne; Ne sincronizăm;  Patria Limba Română; Un lucru  bine făcut  e muncă; Scrierea e o rugăciune;  Lumina lui Zamolxis, răsărit de soare;  Cine are carte, are parte, devine domn; Dreptul de a candida la fericire;  Chipul omului e oglinda sufletului ;  Pâinea şi pacea  sunt liturghia luminii; Transilvania - sfânt pământ românesc;  Veronica – "Fata pădurii";  Familia, celula

Societăţii;  Dumnezeu dă toate în rost şi-n folos;  Omul trebuie  să-şi înfrâneze ispitele;  (neterminat);  Cei şapte ani de-a casă;  Menirea vieţii tale e să  te cauţi pe tine însuţi;   Lăsaţi copiii să vină  la mine; EMINESCU – dreptul nostru la veşnicie;  Răi sunt oamenii sau neştiinţa?  Ne descoperim

în ape curgătoare; Căutând după mere;  Alchimia dreptului

de a fi;  Să-l descoperim pe Hristosul din noi!   Conştiințe doine pentru binecuvântare;  Arta scrisului, bonus de viață spirituală.

            Cei doi se spovedesc unul altuia ca într-un teathre a deux, dar și oarecum între   un știutor și un mai știutor, ca la Mihai Șora, ori spre o upanișadă. Tiradele și personajele lui Pavel ambiționează romanul creșterii lui la umbra replicile centaurului româno-austral.

BEN  TODICĂ

PAVEL RĂTUNDEANU FERCHETE

Căutând după mere 15

Dumnezeu dă toate în rost şi-n folos

INIMĂ ÎNTINSĂ - FLACĂRĂ APRINSĂ

Scriu românească istorică frescă

Pe palma-inimă întinsă firesc-omenescă

Muşcate-n fereşti ori trandafiri

Ce ne sângerează prin coroane

Pe frunţi temple cu vitralii colorate

Din curcubee de sfinţi-părinţi

Şi Căi lactee în spiritul Sfintei Treimi

De prospeţimi şi profunzimi

Cu adânc de înălţimi

În cerul limpede din fântâni-

Corolă de lumini pe bolta acestei lumi

De patimi şi carte

Ce-ţi pune sufletul-inima

În palmă-cugetare maximă-

Când lacrimi, stropi de rouă,

Ne frig şi ne fac riduri din începuturi

Care ne cresc din ierburi

În urme de paşi de bivoli-zimbri, de albatroşi irişi

Atârnaţi de tăbliţa pe care scrie:

"Nu călcaţi iarba! Nu rupeţi florile!"

Şi atenţie sub tălpi, copite, în vaca ce paşte

Mi-au crescut aripi, Doamne, Doamne, aripi

De lapte mulse din sfinte icoane,

De la boii prinşi la plug şi biciuiţi

Cu biciul din spate

Răsfrânte cu cercei de busuioc

În duminică cu şură ce se frânge-n joc

Ori în cojoc omorând puricii şi frigul

Suflând viscolos caldul sufletesc

De pâini în mâinile strânse pumni pentru străini,

Pentru ogoarele pline de mărăcini şi buruieni,

Iubire înaltă pentru vrăjmaşii hârâiţi câini de prin vecini

Cu vulpi viclene la găini

Şi uli dând rotocol deasupra peste ocol

La puii ce înfricaţi ce se vâr sub brusturi,

Ca nişte vulturi aventuraţi pe colţuri de stânci

Pe care părintele Ion Mărginean-floare de colţ rar mulge lapte-n şuştar- "lacrimi cereşti"

În povară de aur, aramă şi argint,

Învierea unui sfânt dintr-un deschis hristic mormânt,

Că-i răstignit chiar el de fapte mari,

Mărgăritar de vin şi prescură pe altar,

Statui-monumente de spirit în minte,

Miez de pâine fierbinte,

Un munte firesc şi inimă întinsă-flacară aprinsă

În temple cu vitralii colorate cu responsabilitate de realitate

În curcubee de sfinţi părinţi şi Căi Lactee

Cu pace pentru liturghii ce pârguie pâinea-n spice

Când scriu liric un roman desculţ de etern

Însă-n simţul dobitocesc prin iesle dobitocească şi omenesc de la sine-ţi grăiesc: "M-am născut şi eu ca pruncul sfânt

Şi te fericesc prin toate cu echo-sănătate, că-i mai bună ca toate

Şi magic, fantastic, sănătate să ai şi ţie îţi poftesc şi te fericesc cu Dumnezeu în tot şi-n toate!"

Aici e propria-mi emoţie heraldică din hrisoave vechi,

Semantice fapte, de amploare, mari, de şcoală ardeleană, şcoală transilvană

Irizate spiritual cu excelenţă,

Esenţă de stejar, veşnicie înrădăcinată la sat

Să ne cearnă vrednic prin vreme cu principii morale de Biblii,

Ca pe o floarea ce-nfloare folositoare cu sistematice superioare,

Ca o Românie Mare muncitoare în odihna distractivă

De sărbătoare şi de harnica perspectivă.

N-am ştiut, că Vasile Andru e pornit, plecat, la cele veşnice. Dumnezeu să-l ierte şi memoria-i fie-i binecvântată. Am ştiut puţine lucruri despre acest scriitor, citesc unele informaţii de la tine, însă ziceai ceva de imaginea lui Iisus cu a lui Eminescu. Eram zorit de treburi şi n-am putut citi atent, ci doar am frunzărit. Despre ce-i vorba? Ce are Vasile Andru cu asta? El îşi imaginase artistic acea scenă pe care o citesc scrisă de tine în revista "Bogdania" (aici e redactor-şef prietenul meu Ionel Marin, un om de treabă, din Focşani, oraşul unde trăieşte şi Constantin Toma şi renumitul Vosganian, cel care s-a miruit prin Parlamentul României ca să scape de ce era acuzat, însă nu şi vinovat). Pavel

-Nu ai timp să-l urmăreşti liniştit. E în film un moment când Andru îi întreaba pe copii unde îl ţin pe Eminescu. Trebuie să fie în bibliotecă vreo carte de a lui.

-Doamne Ajuta Suflet Mare!

Unde- i filmul lui Andru, sunt curios. N-aş vrea să mor fără să-l văd. Alte filme trimise de tine m-au bucurat şi fascinat.

Cu bine, Pavel

***

Tu Ben, mă preamăreşti, deşi eu nu-mi găsesc nici un merit. Că scriu, ce rost? Eu scriu cum scriu şi uneori mă îndoiesc şi eu de mine, negăsind c-aş face cuiva bine şi mai ales familiei mele, care se sacrifică pentru mine, dar eu le risipesc agoniseala, că n-am cu ce le cumpăra un ac de prins sau ac de cusut, ac prin urechile căruia să bag cămila (camilio-aţa). Tu ai valoare autentică, faci ceva, chiar scoţând valorile autentice româneşti în evidenţă şi valoare cu o încăpăţânare de zile mari, un lucru bine făcut, deşi tu mă susţii sustenabil, dar eu pot fi un face nevoile-n drum şi de-abia apoi fugind în tufă, ca după ploaie chepeneag, umbrelă, că alba o trecut dealul, ca baba cu colacii. Şi de ce comedia asta? Cum adică, nici de rugă, nici de fugă, deşi fuga-i sănătoasă, dar ruşinoasă, cum zicea ironic şi hâtru Ion Creangă. Dar, hop! Stop! că vorba lungă îţi dă cu tifla la scăfârlie, în firmă şi ţuci crucea popii, cum neaoş scrie transilvăneanu Pavel Dan, scriitor care n-a reuşit să-şi desăvârşească romanul: "Ospăţul diavolului ", un proiect de performanţă, rămas în faşă, avorton, cu tot regretul. Te voi saluta, cu bine! Acest salut îi plăcea tare mult lui Gh.N. Dumitrescu-Bistriţa, etnomuzicolog, preot şi învăţător, redactorul revistei de folclor "Izvoraşul" şi al altor publicaţii, precum şi propriile cărţi prin care promova cultural poporul român, el fiind un exemplu şi coordonata geniului la Paralela 45.

Todică - VASILE ANDRU ep.1 - (titlul: Sunetul Ţării Mele)

https://www.youtube.com/watch?v=7K0qLrlGp-Y

Todică - VASILE ANDRU ep.2 (Sunetul Ţării Mele)

https://www.youtube.com/watch?v=fxkmsYrr_z4

Da, am vizionat. Mi s-a descărcat telefonul, dar mâine mai mult. Cu bine, Pavel

***

Cum o să dovedesc, că ai dreptate în privinţa mea. Nu cumva mă învârt ca un căţeluş în jurul propriei cozi? Care mi următorul pas, ca pas cu pas să am lucru bine făcut? Nu-s descurajat, dar te întreb, că uneori mai trebuie să ne verificăm, deşi am avea stofă şi aluat de om între oameni. Cu bine, Pavel

-Nu trebuie să scrii tot timpul numai atunci când vrei să-l întrebi pe Dumnezeu ceva, numai atunci când simţi că te doare. Dumnezeu îţi răspunde tot prin tine, prin textele tale.

Nu încerca să-i satisfaci pe cei din jur că în acel moment te desprinzi de adevăr.

Dacă strigătul tău e sincer, atunci ai confirmarea celor spuse de mine.

Când cei din jur tac, atunci ai dreptate. (Nu cerceta aceste legi...., )

Vrei să sfârşeşti ca Eminescu? Du-te şi zgăndără-i.

Tu ai ajuns la parg, de acum încolo, nu trebuie decât să musteşti şi vei împlini. Pace, Ben

-Bune sfaturi, însă nu crezi, că ascultarea e grea de urmat. Tu de ce crezi, că şi copilului, de ce-i spui să nu facă, din cauza asta sau din cauza firii, ispita e mai mare şi ce zici să nu facă, aia face. Tu-mi zici ceva înălţător, din România tainică a lui Eminescu, dar eu n-am tăria şi sfinţenia lui Eminescu. M-ai provocat, te rog fă-mă să înţeleg: de ce a spune lucrurilor pe nume e moarte curată? De ce nu se iubeşte iubirea, adevărul? Nu mai departe, dar şi prietenului Ioan-Petru Gârda, ca replică la ce scrie domnia sa pe facebook îi replic naiv, fără intenţia de a face cuiva rău, însă, ce-i drept scriu spunând lucrurilor pe nume. Întrebarea e de ce adevărul supără? Lucrul rău le aparţine celor, pe care şi el ironic, chiar cu umor îi trage în ţapa peniţei, îi arată cu degetul, ori cărora de cumva mănâncă cireşe dintr-un blid cu ei, le scuipă sâmburii-n nas, nici lui, fire dreaptă neplăcându-i strâmbătatea spânilor şi atunci mie de ce nu mi-ar fi permis să scriu cu verdele crud Bacovia? "Petre, mai lasă-i pe cei de la guvern/ să mai roadă la ciolan/ şi golan să trăiască neartistic, în van,/ de tri parai, de tri piţule, pe tri şi fuga/ fără să pretindă pe fuşăreală, pe chiulul lor/ ceva mai special/ ruinând tot: ţară şi neam / ceea ce eu în iubire de preţ am/ ce mai avem încă neglobalizat, sfânt şi naţional,/ nepretinzând de-a moaca un ban/ împuţindu-se prin firea lor nebravă, bolnavă,/ ca peştele de la cap,/ dar de ispravă şi slavă / curăţindu-se ca peştele de la coadă/ ieşindu-se revoluţionar/ înmulţiţi în dar şi amar, în har/ieşindu-se mulţime cu greva-n stradă." Dintre românii pe care-i ştiu, români pe care-i citesc de fapt cu drag fiind Ioan-Petru Gârda, un om care scrie cu şarm, impecabil, cu ţinută, cu stil şi demn.

Mai scrisesem o variantă: "Lasă-i Gârda pe cei de la guvern cu comportament nedemn/ Lasă-i fără fasole fără ciolan/ cramponându-se neartist, grosolan,/ Cu toroştele până la podele, comportându-se golan, Deşi cei care muncesc artist, harnic şi pe brânci nu trăiesc în van,/ dar nici nu-s plătiţi naţional/ în mod special, cinstit".

-O lume sinceră şi adevărată e plictisitoare. Omul nu iubeşte adevărul. Asta e cultura în care trăim. Suntem minţiţi de mici, din faşă. Suge bibironu şi taci. Majoritatea preferă minciuna veselă şi interesantă în schimbul plictisitorului adevăr. Societatea în care trăim functionează pe principiul asta: politică, marketing, comerţ şi negociere, adică, tragere în piept - dar e făcută serios. Toţi fură, taie şi spânzură de la Wasinghton la Moscova, dar să nu cumva să îndrăzneşti să-i prinzi cu musca pe căciula, să le-o spui pe faţă că te închid imediat. E ca un joc de poker, te minte şi-ţi ia banii. Dacă ar fi cinstiţi, ar juca cu ele pe masă. Eu privesc global, din Australia, însă de la tine de acasă se vede altcum jocul, pentru că ne tragem din părinţi cinstiţi şi cu frică de Dumnezeu, că aşa a fost la noi. Am fost crescuţi de mici să fim supuşi, cuminţi, însă în lumea globului negociază lupii, căpcăunii, trufaşii, necruţătorii şi prea puţin dibacii. "Dă în mine cu bolovani pentru că eu sunt condiţionat să-ţi răspund cu pâine." Ne păcălim încontinuu, ne hipnotizăm precum cobra care se leagănă uşor dintr-o parte în alta şi zace, muşcă şi şoricelul se zbate săracu - nevinovat. Aşa şi omul e parte din meniu, din lanţ. Pătura asta de oameni răi sunt la conducere de sute de ani. Pe trufaşi nu-i poţi schimba, însă Dumnezeu lucrează în chip minunat şi le aşează pe toate la locul lor. Doamne ajută! Ben

-Dragule, dacă iubeşti, dăruieşti celuilalt. Am citit undeva, că eu nici în vis n-am visat, să mai umblu pe unde tu ai umblat curat şi luminat, ca experimentat să mă sfătuieşti curat şi luminat de adevărat, cu arome de banane şi ceva crocant cu raze de soare şi aur cenuşiu şi strecurat cum Dumnezeu ţi le-a dat în rost şi folos pentru omenire şi neamul nost, că omul e o măsură a lucrurilor zici franc şi cu tupeu, cu Dumnezeu fără a te da carambol şi cool în spectacol. Din fericirea care o ai trebuie s-o împarţi şi cu alţii şi tu ştii să nu fii ponos, ci folos, că nu de vorbe e necesar, ci de fapte, că afară e vopsit gardu, dar înăuntru e leopardu, dar Tu, Doamne, le ştii pe toate Iisuse şi ca la carte păşind mai presus peste moarte, că iubirea te face puternic, pragmatic, gândea Dragomir, ca om înalt, zvelt, că nu s-a născut obosit şi nici n-a luat pauză de publicitate, cum zice diversat Miha, Mihaela-Ştefania Celemen cealaltă fată, zice luându-mă sinceră cu zăhărelul simţând că ţine la mine. Nu că am avut mare grijă de ei căsătorindu-mă cu Vica, deşi n-am fugit de greu ca dracul de tămâie, deşi mama îmi zicea: "s-o iei cu trei copiii nu-i atât de simplu". Copiii adaoşi îs greu pe capul omului şi-mi zicea şi colegul Vancea Augustin: "De ce te-nhami la aşa greu, Pavele?", dar eu eram un dur cu mine însumi, că eu luasem hotărârea  şi nu mă dam ca racul înapoi, deşi uşor nu era, dar felul de a gândi nu mi-l schimba nimeni, cum nici Dragomir nu era dus de nas, că principiile lui erau pentru o cauză importantă, dar cine vrea să vadă lucrurile ca el, cu urcuşuri şi coborâşuri, dar inteligent şi eficient fiind grozav, brav, simţindu-se în mod firesc, natural şi el îşi schimba luând-o pe Veronica, îşi schimba viaţa radical, uimitor, chiar dacă-i refuzase pe cei de la securitate să se înroleze în rândul lor, deşi nu-l mai înghiţeau. El, Dragomir sărise peste cal din banal, cu ochelari de cal, chiar dacă fantastic nu studiase pe la universităţi. Avea regesc omenie şi asta-l frânase să alerge după uşurătate, un fel de chilipir, dar el rămase să lucre la Rapid. Dragomir îşi râdea-n barbă când careva era fudul, dar nu deştept destul, straiţa goală te omoară, dar straiţa plină îţi dă odihnă. Numai când e bine e-n regulă şi nu eşti prost ca o vacă, cum zice şi Dumitru Lăcătîş, zidar şi un multi-profesional din Telciu, angajat să-mi facă baia, că-mi lipsea în Ciubăncuţa. Era un om care vroia pe toată lumea împăcată şi mulţumită, deşi cine nu-l cunoştea făcea pe nebunu şi trăgea cu tunu şi puşca la raţe şi mânca la maţe, ca Burdea, Revnic Ioan (Ion Republică), cum îi ziceam eu şi unu Borişca a lui Gilău. Revnic Vasile îi zicea că-i ciuful care ciufuleşte lumea, dar nu se vede, că-i minunea şi legându-se de Dumitru, meşterul în bar cu vorbe de doi griţari, acesta îi aruncase mâţa-n nas, îi rase mierţa şi-l aranjase bine punându-l cu botul pe labe, ca pe cânele care se bucură de resturile de la masa stăpânului şi era un diplomat care lucrase şi locuise şi pe la Sibiu, Arad şi prin Austria, Spania, dar batjocorit cu plata, cum zici fabulos şi tu între străini se simţea cu dor de neam şi ţară, cu sentimetul tău că tot român rămâi şi că-n ţară străină eşti, ca-ntr-o închisoare fără gratii. Aiestuia, lui Burdea,  buruinos la gură, i-a retezat-o Dumitru scurt pe doi şi Dumitru-l avea pe Dumnezeu în tot şi toate. "Omul prost e mai rău ca o vacă moartă", dar nu ştiu cât a priceput Burdea, că nu-i spuse Dumitru din Telciu şi povestea, explicaţia, cum adică, prostul îi mai rău ca o vacă moartă? Nu eşti egoist, nu tragi spuza doar pe oala ta. Sabin Gherman e plin de vitalitate, omenesc, asemeni lui Sergiu Vitalian Vaida. El are un Eu al său, vorbind la Look t.v. franc, pe şleau şi cu tupeu, vorbind artist şi realist, pe sufletul meu de român, trăgând spuza pe oala lui şi oala neamului, oală pusă la foc doar capacul ştiind ce fierbe şi, că, găina bătrână şi morcovul tânăr face zama bună, mai susţine profesorul Sabin Gherman, un om drept, cinstit şi neînfricat pentru cele rostite în cadrul emisiunii România de la A la Z. Luând pe cine trebuie la balon, susţine cu tâlc că există între client şi ospătar o chimie, reacţie-alchimie a sfinţeniei de a fi. Toţi ştiu obositor, c-am fi neam de opincă, deşi nu suntem ca nimeni şi de nicăieri,că şi la noi a decurs istoria ca pretutindeni, cu bune şi cu rele, unii se prefac a nu şti chiar esenţialul firii noastre. În şcoli, istoria nu se învaţă, învăţându-ne în prim plan istoria locului de provenienţă, a localităţii de învăţământ, localitatea ta de obârşie, apoi istoria României şi, că eşti erupean istoria Europei şi de-abia mai apoi înveţi copiii despre alţii... eccetera). Ce-i rău în asta, că al nostru e viitorul, nu găsiţi? Sabin Gherman e un transilvan-român al românilor şi un universal din România. Sunt păţenii, poveşti, care nu numai în România se petrec. Nu uitaţi, că şi o plantă se dezvoltă mai bine când îi vorbeşti, povesteşti, ca unei fiinţe vii, ca unui om, nu te mira, Ben! Se auzise, zvonise, dar ce nu se aude în Sânpetru, deşi satul era mare, c-avea 450 de fumuri, case, se auzise, că Radu se răsturnase cu tractoru, că se afla sub tractor, în ce stare nu se ştia, dar Dragomir puse mâna pe o pârghină groasă, prăjină, rezistentă, din lemn de stejar şi grăbit, ca o mireasă furată de la nuntă grăbi, îşi iţi paşii pe dos către Făgădauă. Undeva mai sus pe o stâncă roşcată, însorită, o vulpe înainta spre ponorul ei, că puii ieşiţi în soare stăteau hârjonindu-se şi în copacul din apropiere o veveriţă sărea din creangă-n creangă tot mai sus în buzunarul cerului deranjată de tot mai mulţi săteni, cetăţeni, oameni, care mai de care vorbind să afle despre păţanie, urcând dealul către Făgădauă unde le spuse preşedintele Tinu Curteanului, Petrule, şi şeful de secţie, de S.M.A., Mureşan Ilie, Balauru, c-ar fi fost trimis Radu la arat, deşi era tot mai greu de dezgurgat iţele încâlcite şi unii în râs, râs şi plâns, voit, adăugau verzi şi uscate, câte-n lună şi stele, că era, ca pe vremea cu pupăza din tei, pupăză peste colac, că ştiţi voi cum e şi cu lupu şi capra cu trei iezi..., basme, snoave, de la Radio-şanţ şi unii ştiau tot, că erau a atoateştiutori, dar sporovăind lungeau pasul la deal, deşi Radu şi tractoru părea tot mai departe de ei şi, că-n orizont acolo poţi atinge cu mâna şi cerul.

Pavel