ALEXANDRINI CU VERSIUNI

George Anca

ALEXANDRINI  CU  VERSIUNI

alexandrini

alexandrinul

în dodii nu ştie

să bată măsura

dodia trezeşte

prin stele neamul

la nemărginire

osul şi cu dodia

nu o să le ajungi

Volodia

dodie în golul

pământului

vocală cuvântului

om în groapă cuvânt

în dodie fulgere

în scurgere

ne omorâră

proverbele ne

bociră dodiile

sculpturi de vorbă

capăt de neant

dodiei noastre amant

zi darnică harnică

zadarnică pe

câmpii în dodii

lumea se plimbă

în meteori

sărută-mă de două ori

nu în da frate cu ba

c-o să mor dodiei

în ajutor

dar dacă tot tace

şi face dodia

lui vino-ncoace

n-oi prinde dodia

 din urmă de-ar muri

moartea nu şi-ar fi

totemul lui poetului

dodia mie

poetie

ţine-te pânză să nu

te rupi că şi eu

sunt rupt dintr-un basm

vorbesc în zodii

cu gura altuia

cu limbă de moarte

în dodii India

în Indii dodia

în inimi nimini

*

spune şi tu cuvintele pe care le ştii şi ceea ce simţi măi tovarăşe în crusta racului de-al doilea rac rik numai cei veseli sunt nemuritori numai nemuritorii sunt trişti fobia de iubire pauză de dumnezeu

Cu Mircea Eliade nu m-am întâlnit (m-a chemat la Paris, de la Roma, în 1972, mi-a fost frică). Cu Noica, m-am văzut trei ani, bilunar, numai în București (el n-a fost în India).

ruini adaos

ordine haos

numai pronaos

ziua versului fără timp aseară părăsit scriptură

rostul poeziei în discursul lui Böll la academia suedură

 poetul se duce în fiecare zi la servici deci e silitor are ochi verzi ca M. Eminescu deci e frumos scrie şi traduce frumos deci e talentat

am fumat şi-n Indore trepte de fum groază de vreun vers frumos de l-aş scrie fără voie şi pe soare şi pe jos şi în somn şi anevoie în formolul de la Noe românească toarsă Troie antimetafora autoimaginării tâmple pe cranii anonime Catul Tibul Propertiu porecliţi neoterici de Cicero

vârcanul de la podul lui Crâşmaru cel de la ulmul lui Stroe

al lui Elefterie al lui Piţoiu vârcolul lui Rat

valea albă bună curmezişă rea rece roşie scurtă

strâmtă verde vânătă ogaşu’ cu galbeni

mascul muscal străgheaţa strălumină

Plopşor poftit la masă ceru zeamă de varză

se duse însuşi floarea a da-o la o parte

pietroiul de deasupra mai mâinile să-i arză

era sărutul spune Paleolog prin arte

Tyrsis muze dragi începeţi sfârşiţi un cântec bucolic

ramurile mele de laur Teocrit

scâfâi cipăi bârcea bâzâlonc bubăn

pe la toate casele bat oamenii coasele

în vârful cuţitului începe omul sfârşeşte ucigaşul

beauty is truth truth is beauty Keats

spune-mi că nu e o-nscenare cunoaşterea

le beau c’est l’equité absolue Brâncuşi

cu goelanzii-n stoluri Ion Barbu

*

lin lin lin Olt sublim

linguri crânguri să cioplim

cu Ion Barbu

leagă-te bine

la ochi cu ochii

ucigaşului tău orb

siamo qui nelli occhi

de la tua anima

infinita

dimineţile

bacantele-şi sfâşie-n

cuie mătasea

blestemat mă arunc

singur din porunca

ta leprosule

zice Blaga sono

sempre un traduttore

nel romeno

lasă-ne dodiile

să ni le latre

jigodiile

haine grele duc la mal

iar încalec mă prăval

peste spin cu sânge cald

cad în apă de pe cal

să te mănânce lupii

în timp ce mor de

profeţia ta

în pieţe numai război

în războaie strigoi

în strigoi numai noi

în noi numai voi

în voi numai puroi

în puroi muşuroi

în muşuroi eroi

în eroi niciun roi

tată bun cu mamă rea mie nu mi se părea

mamă bună tată rău mie nu mi se pârău

amândoi de nu avură a părinţilor closură

cum şi tu şi-ai tăi părinţi aveţi minţile catrinţi

sfinţi cusuţi ceară topită în scorniciul de pe plită

numără containere scheletele rainere

Boeing e ori e airbusul garnitură cucuruzul

până peştele oceanic n-apucă a zice panic

ţi se pare porţia scrisă Shakespeare Portia

primul nume îl usucă ferăstrăul în ulucă

aer rece udătură noaptea pe fulgerătură

munţii tăi dar ţările zorii arătările

arătarea zorile şi spânzurătorile

v-am spus racii piramida sângerează cărămida

*

Versiuni de George Anca

după doctorat Baudelaire și întâlnirea cu Montale și Rima lui Coleridge

Samuel Taylor Coleridge

Genevieve 

Iubirii-mi zână! dulce Genievevă!
Aluneci pe lumina răpitoare;  
Ai ochi luceafărul de ziuă, 
A Serafimului cântare.   
Ci nu cereasca-ți frumusețe  
Dă luciul pasiunii sancte: 
În suflet viață prinde-o voce!  
A auzi ale durerii tacte.  
Când nicio mână nu se-ntinde

Spre cel ce-n jale se scufundă,

Ca sânul lebedei ferinde

Săltând cu grație pe undă,

Văzut-am pieptu-ți tresăltândă

Și, dulce Genievevă, îmi ești nuntă!

Argumentul Suicidului

Nainte de nașterea vieții-mi, de vreau ori ba 
N-am fost întrebat - ori n-o fi așa!  
De viața-i întrebarea, lucru trimis să vrei
Și să trăiești e DA; ce poate NU a  fi? să piei. 

RĂSPUNSUL NATURII

Întorci ce ai primit? Nu e mai răul rost?  
Gândește-ntâi ce EȘTI! Cheamă în gând ce-ai FOST!
Ți-am dat candoare, ți-am dat sperare, 
Dată sănătate, dat geniu și scop mare, 
Îmi întorci vină, letargie, boală?  
Fă inventar; inspectează, compară!  
Apoi mori de ai îndrăzneală! 

Kubla Khan

În Xanadu dă Kublai Khan

Decret de dom și huzurare:

Cât Alph se varsă, sacrosan,

Prin peșteri fără cot uman

În josul mării fără soare.

Cinci cu cinci mile rodnic sol 
Ziduri și turnuri dau ocol:
Grădini iluminate sinuos,
În floare arbori de tămâie;
Vechi codri dealurile cos, 
Petec solar să nu rămâie.

Dar oh! adânc romantic hău doboară 
Pe deal de-a curmezișul cedru verde! 
Un loc sălbatic! sfânt de-l fermecară 
Precum sub luna gata să dispară 
Bocelile femeii demonul de-și pierde! 
Și din acest abis, în zvâcnet clocotit,

Parcă suflând pământul greul gâfâit,  
Puternică fântână de-ndată se munci:
Prin iutea-i izbucnire sacadând 
Hălci mari boltiră ca sub grind,  
ori cereale întru treier rând:  
Și printre pietrele dansând risipă  
Sfânt râul se zvârli în pripă. 

Cinci mile șerpui prin labirint 
de văi și codri râul sacrosan  
Până la peșteri fără cot uman,  
Se scufundă tumult în mort ocean:
Și prin tumult Kubla aude noi 
Voci ancestrale profețind război!
Umbra cupolei de huzur
Pluti pe valuri împrejur;   
Unde chemară mână-n mână 
Mixate peșteri și fântână.  
Minune fu pe rară vrere,  

Gheață-caverne-dom-plăcere! 

 

O fată cu un dulcimer

În vis văzui cândva:

Era o abisiniană,

la dulcimer cânta

de Muntele Abora.

Putea-voi învia în mine

cântul și simfonia ei,

atât încânt mă cuceri

că-n aer domul aș zidi,

solarul dom, caverne, gheață!

Oricine ascultând  le va vedea

Strigând , Ia seama! Ia!

Ochi fulgerând, păr fluturând!

Țesut în cercuire nouă,

Închide ochii-n sfânt abis,

Că s-a hrănit cu miere-rouă

Și lapte a băut din Paradis.

Charles Baudelaire

               Gustul neantului

Trist spirit, altcând iubitor de luptă, 
Pinten speranța te trezea-n ardoare, 
Nu-ți mai priește șaua! Te culci fără pudoare,  
Bătrâne cal te-mpiedici de-orice cută.

Tăcere, inimă; dormi somn de brută! 

Spirit învins, sleire! Bătrâne hoțoman,   
Nu mai ai gust de-amor nici de dispută;  
Adio son de-aramă, suspinele de flută!   
Plăceri, lăsați în pace o inimă-n aman!

Fără miros și primăvara e în van! 

Clipă de clipă Timpul mă digere 
Precum zăpada corpul în înțepenire; 
Contemplu din înalt a globului rotire

Și nu mai caut de-adăpost unghere.

Vrei să mă iei tu, avalanșă, în cădere?

 O gravură fantastică

Acest strigoi pustiu n-are drept toaletă,  
Campată-n fruntea de schelet infectă,

Decât o diademă de-oribil carnaval.  
Fără de pinteni, fără bici, ia suflul unui cal,
Tot spectru, rupt apocaliptic,

Cu nări băloase ca de epileptic. 
Spațiul străbat - fantome neoprite, 

Și calcă infinitul în copite.  
Își plimbă cavalerul sabia flambaj
Peste mulțimi ce gloaba le ia-n gaj, 

Parcurge ca un prinț de-și inspectează casa  
Imensul rece cimitir tabula rasa,   
Pe unde zac sub soare alb de raze terne 
Popoarele istoriei antice și moderne.

Avertizorul

Fiece om ce demn de nume fu 

Un Șarpe galben are-n piept,

Suit ca pe un tron de drept,
De-i spui:  "Eu vreau!" răspunde: "Nu!"

Plonjează-ți ochii-n priviri fixe 

De Satirese și de Nixe,
Dintele zice: "Datoria doară!"

Copii fă, plante arborează
Vers polizează, marmoră sculptează,
Dintele zice: "Fi-vei viu diseară?"

Orice eboșă să-și certifice, 
Omul nu-i viu niciun moment
Fără  insuportabilul avertisment 
Al Viperei lăuntrice.

Eugenio Montale

Nu cereți cuvântul

Nu cere cuvântul ce ne înconjoară
informul suflet, și-n litere de catran

se declară strălucitor șofran  
pierdut în prăfuită vâlcioară. 

Ah omul ce-ntru crez purcede  
spre alții ci amic de sine,
cu umbra oarbă la canicula 
stampată pe surpat perete! 

Nu întreba formula făcătoare de lume
vreo silabă strâmbă dacă-i uscat  ram.  
Astfel acum vă voi putea  spune  
ceea ce nu eram, ceea ce nu voiam.

Bufera

Furtuna șiroind pe  frunze
grele de magnolie prelungi tunete
de martie și grindină,

(sunetele de cristal din cuibul tău
nocturn te surprind, aurul

stingându-se pe mahon, sub tăietura

cărților legate, încă arde

un grăunte de zahăr în coaja

pleoapelor tale)

Fulgerul însiropând

arbori  și ziduri surprinzându-le în acea

eternitate de moment – marmora mană

și distrugere – intrând spre a-ți sculpta
porturi pentru condamnare și legându-te 
mai mult decât iubirea cu mine, stranie soră, -
și apoi brusca prăbușire, sistre, freamătul 
tamburinelor pe groapă grapă,
călcatul fandangoului, și mai presus 
vreun gest depănând...
ca atunci când
te întorci și, cu mâna, liberezi
fruntea de norul părului,

salutându-mă – spre a intra în beznă. 

Arsenio

Vârtejuri spulberă praful 
peste acoperișe, morști, spații 
goale, unde cai înglugați 
adulmecă pământul, oprind întâi
la geamuri de hotel lucinde.
Pe corso, în fața mării, descinzi 
în această zi
sau poaie-piovorno, acum aprinsă, printre flashuri
tulburând orele,

în strâns egal complot, un ritornello 

di castagnette.

Și semnul unui alte orbite: tu-l urmezi.
Cobori la orizont ci, mai presus,
o trompetă de plumb, naltă peste bulboane, 
cele mai multe vagabonde: sarea nimbus
învârtejit, suflat de rebelul 
element al norilor; face ca pasul 

să scârțâie prin pietriș împiedicându-se

de ghemul algelor: acel moment
poate mult așteptat te scapă
de a-ți sfârși călătoria, zaua unui 
lanț, mers nemișcat, oh prea familiar
delir, Arsenio, de imobilitate ...

delirio, Arsenio, d'immobilità...

Ascultă printre palmieri tremurul
viorilor, stins de rotirea
tunetului cu un freamăt de lamă
bătută; furtuna e dulce atunci când
țâșnește steaua albă a Caniculei 
în depărtat cer albastru asupra serii
apropiate: dacă fulgerul o sfâșie 

ramuri cad ca un arbore prețios
în lumina ce se împurpură: și țambalul

țiganilor picurând silențios.

                                    e il timpano

degli tzigani è il rombo silenzioso
 
Coboari prin întunericul ce precipită
și mută amiaza întru o noapte 
de globi aprinși, legănându-se  la țărm -
și în afară, unde o umbră singură ține 

mare și cer, din lotci risipite palpită

acetilena -
până ce o picătură trepidă
cerul, fumegă solul ce te va adăpa,
totul în jur se zbuciumă, se zbat 
perdelele moi, un foșnet imens rade  
pământul, jos se moleșesc scârțâind 
felinarele de hârtie pe străzi.

le lanterne di carta sulle strade.

Astfel pierdut printre răchite și rogojini
picurătoare, rogoz  radacinile
trăgându-și, jilave, nemai 
svelte, tremuri de viață și înaintezi
într-un gol răsunând de lamente
sufocate, capcana te înghite
în veche undă ce te caută; și încă

tot ce te reprinde, stradă verandă

perete oglinzi te împing într-o solitară

multitudine de morți,

și dacă un gest te înfioară, o vorbă

îți cade aproape, aceasta e poate, Arsenio,

în ora când se topește, semnul unei

vieți strangulate de soarta ta, și vântul

o poartă cu cenușa astrelor.

                                    e il vento

la porta con la cenere degli astri.

·      Despre George Anca, AIME, București, 2003, 215 p.[29]

·      Marian Popa: Anca, Bibliotheca, Târgoviște, 2013 (212 p), reeditată la TipoMoldova,Iași, 2013 (215 p.)

·      Ioan Ladea: Jurnalul din Quito Comandat de George Anca, Ed. A.P.P., 1999, București