GEBET

GEBET

Arrabal – Rashtrapati – Francofon –  GRU 1989 - Draghicesco – Al Academiei – Papini - Gebet

spune şi tu cuvintele pe care le ştii şi ceea ce simţi măi tovarăşe în crusta racului de-al doilea rac rik numai cei veseli sunt nemuritori numai nemuritorii sunt trişti fobia de iubire pauză de dumnezeu

PUȘI DINULESCU

 Nu avem sânge

II
E al doilea spectacol pe care-l văd la Teatrul Dramaturgilor Români, dar primul la sediul lui definitiv. Însă calul de dar nu se caută-n dinţi. Bun şi ăsta! Probabil că atâta se consideră că merităm, ba că şi atâta o fi prea mult. Sau nu prea se ştie ce e aia un teatru. Forme s-avem, că fondul la noi la români e mai cu dus şi-ntors!
Cum o fi fost piesa lui Georges Astalos “Balul cimitirului “, care se juca în seara aceea, numai Dumnezeu ştie, că nici măcar de... titlu nu poţi fi sigur, după ce textul a trecut prin filtrul probabil foarte strâmt şi atoateştiutor al scenaristului. Doar o cercetare filologică minuţioasă mai poate reconstitui câte ceva.
De ce nu i se spune, oare, Teatrul Scenaristului Român? N-ar fi mai bine, mai cinstit!? Văd că regizorii-scenarişti au hăpăit şi încropeala asta timidă, pe care primăria a dat-o pe bază de hatâr unor persoane care se pretind dramaturgi, nişte improvizaţii, însă: un inginer hotarnic şi o absolventă a Conservatorului de muzică...
Nu s-a făcut niciun concurs, nimic, persoanele în cauză nici nu îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru ocuparea postului de manager... Dar salarii totuşi iau şi ei şi o haită întreagă, başca o grămadă de alte cheltuieli contractuale...
Regizorul Alexander Hausvater, adus, probabil, cu mari sacrificii, desigur şi materiale, este un înfocat admirator al lui Fernando Arrabal. Cu piesa lui “au pus cătuşe florilor “ a luat maul Bucureştilor în 1990, într-o montare unde mai mulţi actori de bază ai Teatrului Odeon apăreau în pielea goală. Între ei, chiar o mare vedetă: Florin Zamfirescu. Bine că nu şi Dorina Lazăr, altă mare vedetă!
(Va urma)
Puşi Dinulescu

 GEORGE  ANCA

23 noiembrie, 2015

Către

Onorabilul Președinte al Indiei

Rashtrapati Bhavan

New Delhi

Respectat Președinte,

            Subsemnatul Dr. George Anca, delegat român la International Indology Conference, 21-23 noiembrie 2015, în Rashtrapati Bhavan, așa cum Însărcinatul cu afaceri ad interim al României în India, Dl. Radu Octavian Dobre, mi-a relatat că University Grants Commission este pe cale să desființeze clasele de limbă română de la Delhi University, vin la înalta d-stră înțelegere pentru a salva această cale sigură de creștere a indologiei în țările noastre.

           

            Am fost primul profesor de limba română în Delhi University potrivit Acordului Cultural Indian-Român, între 1977-1984 și 2002-2003, și astfel mă aflu acum oaspete al d-stră – cea mai mare onoare în viața mea. Simt ca pe o tragedie dispariția muncii pe care am început-o. Știm că în drama sanscrită tragedia nu este permisă.

           

            Am devenit un indologist nou prin participarea la această mare Conferință sub egida d-stră.

            Cu cea mai mare gratitudine,

            JAI HIND

Dr. George Anca

President, Romanian-Indian Cultural Association

Email: george_anca@yahoo.com

LILIANA NICOLAE

Al Academiei

            Aşa, la fel, cum zice domnul Puşi Dinulescu gândesc şi eu...Să lăsăm oamenii fericiţi, dacă ei vor mascaradă, celelalte oricum o iau razna, în curând nu vom mai avea ţară! Între prieteni nu există cuvinte de mulţumire, doar sentimente şi similitudini. Pentru că ne întrebăm: de ce suntem aici aşa cum suntem? Ce putem face şi unde ne ducem, pentru ce să fim altfel decât suntem? Pentru unii lumea se compune dintr-o singură persoană, din gândurile şi senzaţiile lor, restul rămânând doar amăgire, Viaţa este visul în care fiecare îşi crează imaginile pe care le găseşte în jurul lui.  Orice obiect, orice lucru pe care îl cunosc, pe care îl ştiu din experienţa mea, nu sunt decât .o creaţie a fanteziei mele iar fără această fantezie nimic nu există. Nu este necesar şi nici posibilitate, să doresc ceva ce ar pute a fi în afara mea! Viaţa s-a dovedit a fi un vis real şi conştient iar când încercăm să nu mai visăm, frumuseţile lumii, cu durerile şi supărările ei, cu varietatea şi înfăţişarea ei neînchipuită încetează să mai existe. În viaţa mea nu am întâlnit un om mai cumsecade; majoritatea oamenilor nu sunt nici mai răi nici mai buni ca noi înşine. Nimeni nu e mai priceput decât românul pentru a transforma cel mai sărăcăcios loc într-un colţ intim, ca şi cum ar trăi o senzaţie de neînţelegere umană, în mod ostentativ, adaptabil. Cum să unească el, bietul român,  Universul cu un fir de aţăde cânepă de la un capăt la celălalt? Azi am lăsat gândurile acasă şi nu mai ştiu unde trebuie să ajung şi unde să mă duc. Gândirea mea nu este abstractă, exclusiv mental, temperamental, rămân un om al imaginilor. Adică nimic din cee ace avea relitatea mai pregnant nu-mi putea scăpa.

            Dar să-ţi povestesc ce am visat azi noapte, am adormit pe la 4 dim. Se făcea că eram numită cu acte în regulă, pe bază de buletin şi paşaport, director onorific la o Bibliotecă a Universului,  era o locaţie pe care nu o cunosc şi într-un birou special erai şi tu, poate veniseşi să te bucuri de numirea mea. Apoi, fiind onorific, ce rost aveam între ăia, am plecat, ne-am urcat într-o maşină super de lux, parcă era de pe altă planetă, mai era o femeie alături de maşină care a mers mai departe, nu sa-a urcat şi eu avema un dosar în mână în care făcusem propunerea cu toate documentaţia să fii numit membru de onoare al Academiei Mondiale... Poţi să râzi de mine dar asta e.. M-am gândit că ăia care sunt somităţi nu au un cuvânt de spus, măcar o modestă ca mine va fi ascultată şi pe urmă nu mai ştiu...Asta a fost, crede-mă!

...

            Chiar dacă mă prăpădesc, mor de dor de vise, nu voi mai visa..  Fără vise. Dacă m-o lăsa somnul. Merci pentru sfaturi, nu am interpretat nimic aşa, ca pe o "sarcină trasată". Ai perfectă dreptate, am şters titlul, cine ştie ce aiureală îmi mai vine în minte, vom vedea..Pare tautologie, da.  Dar toate mi-au adus aminte de primele mele apariţii aprox. de prin 1976-79; lucram pe prea multă diversificare metrică şi nu o dată mi-a fost aruncat căte un manuscris la coşul de gunoi; prima experienţă. a fost cu Mircea Ciobanu,asta s-a-ntâmplat chiar în faţa lui Marin Preda, noroc cu Corneliu Popescu, C-ţa Vulcănescu, Chivu..; la fel şi pe la Eminescu, numai că mă cunoşteau Neluţu Oncea, Elis Buşneag, Domnica Filimon de la Albatros etc..Păcat, acum nu mai sunt aici. Acolo mă simţeam ca la mine acasă, între prieteni.

            Să ai încredere că nu mă pandalesc, nici n-o iau razna, sunt mai zdravănă, cerebrală, mai limpede şi mai vie la minte decât se crede; rămân aşa într-un exil permanent, cu cerurile prăbuşite peste mine, iată ce minunat e afară, parcă-mi plouă cu cenuşă în suflet şi în gură, am gust metalic îmbogăţit, de aur fiert, .

            Oricum, tot ce mai am, cărţi cu sutele, unele mai vechi, (ce tiraj aveam pe vremuri şi toate se vindeau),şi cele care vor veni, nu-mi trece prin gând să le vând, în afară de a le dărui prietenilor, restul le voi dona, văd eu pe unde; dacă vând ceva mă trezesc cu DNA-ul şi ANAF-ul că mă strâng de gât...Aşa că... de acum, consider că ce voi face de acum înainte, voi face din respect, dragoste, iubire şi altruism. Sunt unii care au trecut prin puşcării şi uite ce "cărţi super au scris" - le-au mai şi lansat şi vândut, pe deasupra - aşa "pedeapsă"...

...

            Mulţumesc pentru tot ce-mi trimiţi şi Tacit. Aşa. Dar dacă ţi-aş spune că azi l-am întrebat pe Cosmin, băiatul (nepotul meu), unde este Teatrul dramaturgilor, că el le ştie pe toate..  îmi venise aşa, să merg până acolo, măcar să văd unde e; dar nu ştiu ce am mai făcut, şi am mers în parc până la Muzeul Tăranului, apoi diverse chestii, am mers pe jos vreo 4 km. N-am obosit. Doream să merg şi până la o Fundaţie a unei sculptoriţe, f. bună prietenă cu răposata mătuşa mea, director de şcoală, ţinea enorm la mine, era profesoară navetistă  şi era des găzduită la casa noastră de la ţară. Numele ei este Elena Surdu şi poate mai are un nume după bărbat; trebuie s-o văd; ceilalţi nu prea mai sunt.. Poate îţi aminteşti şi de nea Vasile, eu îi ziceam "târâie brâu" de la Eminescu; era cumsecade, făcea şi pe curierul şi de toate..De doi ani mă chinui să ajung la Sanda Râpeanu care m-a căutat şi m-aşteaptă - dar spre ruşinea mea n-am ajuns. Pe vremuri, ne vedeam f. des. Îmi este şi jenă. Ea merge ţinându-se de pereţi, mi se pare cu un cadru, ceva. Cam aşa. Deprimant..Dar să-ţi spun ce nu-ţi imaginezi: eu am făcut parte din echipa de volei, de elită  a Fac.de  Medicina, mereu era campioană pe regiuni,  După antrenament mâncam la Braseria Circului sau la COŞ. Dacă veneam azi la lansare nu cunoşteam pe nimeni, ba da, pe Udroiu,de când era pe la Agerpres...şi pe Marieta, nevastă-sa...Mai venea pe la Adrian Dohotaru cu care am lucrat  la MAE; pe Adrian  l-am ajutat f. mult, recunoştea că nu se pricepea deloc la diplomaţie iar eu nu-l lăsam să greşească, citeam totul înainte de a semna ceva... iar sfârşitul... Nu mai spun alte nume că mă cuprinde disperarea. Te pomeni că voi rămâne singura pe aici...Se zice că oamenii care fac mişto de ei înşişi, dorm puţin şi înjură mult sunt cei mai inteligenţi Aşa o fi... Cred că mă apuc şi eu de înjurat..

...

            Nu mai zic. Am început să-nţeleg mai mult decât crezi din tot  ce compui. Pe toate le-am citit şi nu numai o dată, chiar dacă nu sunt crezută. Astăzi ascult cele mai frumoase melodii italiene şi nu numai, initerpretate de Andre Rieux şi orchestra sa; superb. Acesta e fundalul meu muzical, în timp ce mă chinui la ordinator. Numai că de câteva zile s-a născut în mine o ambiţie, forţă şi putere de muncă, încât nu mă recunosc: poate o fi primăvara, o rază de soare, cine ştie...

            Am uitat să şi mănânc, de azi dimineaţă de la 06,00 h tot trebăluiesc, tai, adaug, transform etc...chiar dacă nu este bine, toto nu le las oricum.. Aşa cum fac de obicei. Trebuie să ajung acolo unde mi-am fixat un punct anume. Dacă n-ai o Fecioară (zodie) prin apropiere, caut-o, cumpăr-o!  Niciodată nu dezamăgeşte, nu lasă ceva început şi neterminat cu bine..Chiar şi bani, scoate din piatră, din pământ... Tot timpul dăruieşte celorlalţi... Dar depinde şi de  educaţie şi de mediul în care a crescut. Aşa.Iată că m-am luat cu prostioarele şi am uitat de mine.

...

            Fiindcă nu ducem lipsă de voleurs  - am căzut foarte tare pe gânduri. Nu ştiu dacă trebuia să fiu atât de sinceră şi să amintesc atâtea cunoştinţe comune şi mai bune şi mai puţin bune. Bine că i-ai scris lui Marin Preda şi nu lui Râpeanu; eu am debutat la acea editură după ce am fost selectată în urma unui mic concurs şi de două reviste, cum se făcea pe vremuri; nu am făcut absolut niciun compromis. un singur om, o doamnă m-a prezentat şi susţinut peste tot, avea o poziţie solidă lângă Preda, acum are 95 de ani şi mâine iau prânzul cu ea.De câteva zile nu sunt într-o formă prea grozavă, deşi acum ceva timp eram plină de entuziasm. Şi pentru că tot visez şi nu mai doream, visez că vine un necunoscut la mine, îmi ia toate cărţile, le plăteşte şi pe urmă le dă foc..Dar eu ştiu că acum nu e loc pentru visuri, ci doar pentru dezamăgiri. Şi totul e dominat de simbolul potirului sfărâmat. Mulţi au descoperit urâţenia şi au rămas ori nişte înfrânţi, ori nişte creaturi practice care au reuşit să se adapteze. Pretutindeni găseşti un om care şi-a pierdut o credinţă, şi-a părăsit idealul, a renunţat la o luptă.Şi fiindcă am căzut aşa, într-un butoi emoţional, am început să gătesc ceva dintr-un "Repertoire de la cuisine..al lui A. Escoffier (Flammarion), Londres 12 Mars 1914 şi iată ceva din Le Carnet d'EPICURE:  "Car la cuisine est l'art francais par excellence, le seul art dans lequel, depuis quatre cents ans, nos compatriotes, n'eurent jamais de rivaux.

"Un menu;...c'est le plus adorable poeme:

C'est le plus delicat chef-d-oeuvre; c'est la fleur

Qui, seule, unit a son parfum ensorceleur

La saveur ideale et la beaute supreme."

...

            Ce frumos: "De-acolo are Indra caii cei mai iuţi.

Odată şi odată îmi va da unul şi mie." Aşa să fie..

            "The World As Meditation" să fie o seară minunată, super, aşa cum meriţi. Sunt convinsă.

Despre mine, nimic, am avansat mult şi mai mi-am schimbat stilul în privinţa cărţii...A rămas titlul care..

            Some people want material things. ME, I just want peace, happy times and people that love me.. A satisfied life is better than succesful life. Because our succes is measured by others but our satisfaction is measured by our own soul, mind and heart!!

...

Nu ştiu de ce am primit şi eu acest mesaj, care, să fiu sinceră, nu reprezintă decât ciorba lor, gâlceava, mahalaua lor, mizeria lor care nu se va termina vreodată... Eu ştiu mult mai bine ce a fost la Unesco, eram acolo, l-am cunoscut bine pe Dan Hăulică, Dzeu. să-l odihnească, cu mine îşi facea toate discursurile pentru bienalele din toată lumea, numai în franceză, deşi lucram la Institut, totdeauna aveam o părere şi soţia lui, ca prof. universitar m-a ajutat mult să obţin drept de studiu. După plecarea lui au venit doar neaveniţii, care s-au trezit pe moşia lor, conduceau "nevestele", în fine... Habar n-aveau de diplomaţie iar unul se tot lăuda că el cunoaşte limba, mare lucru...

            Nu vreau să dau nume că aş supăra prea mulţi,,, Răposatul meu bărbat, care a fost zeci şi zeci de ani reprez. Francofoniei pentru Rom. dar şi mondial, mai ales Canada şi ţările africane şi arabe,ţările din Sud-Est,  lucrase în cercetare şi diplomaţie, preda la Paris în domeniul cercetării economiei şi diplomaţiei  mondiale şi ecologie,  a luptat în mod egal pt. toate ţările francofone, a făcut programe pt. şcoli, învăţământ, electricitate, drumuri, asist. medicală la OMS, la belgieni şi câte altele. Abia cu ceva timp l-au făcut ăştia membru al Academiei dar era prea târziu.  În fine..
            Şi vin mie ăştia şi îmi spun că ANI, dosare, că se ceartă, drept la replică. Ce mă interesează pe mine cine e sau va fi preş. la USR?

            Să vină nea Ion de la Dâlga sau nea Ghiţă de Răstoaca, poate ăia ştiu mai bine ce au de făcut, măcar gospodăresc ţărăneşte şi nu se mai fură ata..
            Hai, poate s-o mai schimba ceva...

Arhivele ruse: Experții militari GRU ai URSS au eliminat amenințarea nucleară din România. Revoluția din 1989 o comandă sovietică?

De curând Federația Rusă a deschis arhivele fostei URSS. Pe baza acestor documente Revoluția din decembrie 1989 e văzută într-o altă lumină: punctul de vedere al serviciului secret al armatei sovietice: GRU. Sovieticii ar fi intervenit în acțiunile din România pentru înlăturarea lui Nicolae Ceușescu, deoarece acesta dorea să construiască bomba atomică.

Site-ul eg.ru prezintă un articol bazat pe documentele GRU provind înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu.A fost în revoluția română o implicare și o manipulare desfășurată a  agenților GRU? Citiți articolul și judecați!

NapocaNews

Experții militari GRU ai URSS au eliminat amenințarea nucleară din România

Evenimentele de la sfârșitul lui decembrie 1989 dintre europeni vor fi asociate pentru totdeauna cu o revoluție sângeroasă, care a dus la răsturnarea puterii dictatorului român Nicolae Ceaușescu de multă vreme. În ultimii ani, noi informații despre acest eveniment au început să plutească, provocând o mulțime de întrebări, răspunsuri complete la care nu vom ajunge în curând.

Succesul insurecției anticomuniste din România este considerat în Occident ca un avertisment al viitoarelor revoluții „portocalii”, cu participarea agenților CIA. Dar nu este așa. Cele mai recente documente arată că URSS a fost inițiatorul loviturii de stat militare care încearcă să elimine amenințarea nucleară din România.

Direcția Principală de Informații a Armatei sovietice au efectuat o operațiune strălucitoare pentru a schimba un conducător nedorit, înființat producția de arme de grad plutoniu și a promis până în 2000 pentru a crea propriile sale arme nucleare, care a fost în măsură să perturbe echilibrul delicat din lume.

Primele lăstari ale unei confruntări viitoare cu URSS a apărut în 1968, când numit recent la postul de secretar general al Partidului Comunist din România, Nicolae Ceaușescu a refuzat să trimită trupe în Cehoslovacia cu Uniunea Sovietică și sateliții săi.

La începutul anilor 1970, Ceausescu a sprijinit fără echivoc inițiativa Chinei de a crea un tratat „contra-Varșovia” și de a adera la Iugoslavia cu Albania. Liderul român a crezut că Uniunea Sovietică și țările pe care le-a susținut se îndepărtau de ideile de bază ale construirii comunismului și ceruse o revenire la principiile staliniste de dezvoltare economică.

Deja în 1974, în orașul Pitești a fost înființat Institutul Român de Fizică Nucleară, iar cercetătorii nucleari din Statele Unite, Franța, Israel și China au început să se implice în activitatea de cercetare.

În 1985, primele experimente au început cu privire la producția de plutoniu de arme din materii prime americane. În mai 1989, Ceausescu a anunțat întregii lumi că România posedă tehnologia de producție a armelor nucleare și este gata să devină a treia forță a lumii în acest indicator.

Până în 1989, țara a acumulat mai mult de 585 de tone de combustibil nuclear și mai mult de 140 de tone de apă „grea”. În luna iulie a aceluiași an, o instalație industrială a început să funcționeze la Pitești, permițând producerea a un kilogram de plutoniu de arme pe an (aproximativ 11 kg din această substanță este necesară pentru a crea o încărcătură nucleară).

Uniunea Sovietică a susținut întotdeauna în mod constant calea socialistă a dezvoltării României, dar până la sfârșitul anilor 1980 confruntarea dintre țările noastre a ajuns la apogeul său. Ceaușescu a susținut în mod activ politica antisovietică a Washingtonului, oferindu-i României protecția și încercând să-l înstrăineze de la tabăra socialistă.

Având în vedere situația actuală, Mihail Gorbaciov a decis să înlocuiască puterea în România și să-și elimine programul nuclear. Sarcina a fost stabilită de conducerea GRU, care sa descurcat în mod strălucit cu ea, după ce a condus una dintre cele mai bune operațiuni secrete în istorie.

Trebuie să se înțeleagă că participarea la programul nuclear al oricărei țări implică costuri financiare grave. Nu deținând rezerve monetare puternice și care nu doreau să obțină credite occidentale, România a mărit în mod semnificativ exportul propriilor produse în străinătate. Acest lucru a avut un impact negativ asupra situației economice din țară, creând o lipsă acută, care a provocat mai întâi un murmur moale și apoi un val de indignare populară. Cercetătorii sovietici aveau doar să aducă un meci la butoiul prafului de pușcă pentru a arunca în aer România din interior.

La 4 decembrie 1989, în timpul ultimei sale întâlniri cu Ceaușescu, liderul sovietic a încercat să se întoarcă la o soluționare pașnică a problemei, dar dictatorul român a fost neclintit că a semnat practic sentința sa de moarte.

Numai recent a devenit cunoscut faptul că instructorii sovietici au efectuat instruirea unui grup de lunetiști în lagăre speciale din Ungaria vecină. Ei trebuiau să deschidă foc la momentul potrivit, provocând victime în rândul populației civile și al militarilor.

Acest lucru sa întâmplat în 17 decembrie 1989, când, în timpul întâlnirii lui Ceaușescu, a fost audiat în mod neașteptat un miting pașnic, care a ucis mai mult de 1.000 de oameni, aproape o treime dintre aceștia fiind militari.

Conspiranții au îndreptat cu îndemânare furia oamenilor în fruntea țării și a guvernului ei, după ce au obținut o schimbare de putere. Ceaușescu a încercat să fugă în URSS a refuzat azil politic (există dovezi că pe ordinea personală a lui Mihail Gorbaciov) – pentru comparație, liderul ex-RDG, Eric Honecker a fost lăsat să intre în URSS.

La 22 decembrie, „dictatorul carpatic” a fost reținut de conspiratori în orașul Târgoviște. Un tribunal militar a fost grăbit de el, condamnându-l la moarte. Liderul României de mai bine de 20 de ani, dictatorul și soția sa au fost împușcați în peretele toaletei soldatului în noaptea de Crăciun catolic (25 decembrie).

Apropo, acest păcat nu este pe conștiința noastră. Conform unor informații fiabile, curatorii sovietici au fost categoric împotriva eliminării fizice a liderului României. Inițiatorul execuției lui Elena și Nicolae Ceaușescu a fost ministrul Apărării al acestei țări, Victor Stanculescu , care, întâmplător, a fost favoritul soției dictatorului român.

În aceeași zi, au zburat două avioane de pasageri de la București către Arabia Saudită, care, în Orientul Mijlociu … au dispărut în mod neașteptat de la radarul controlorilor de trafic aerian. La bord au fost 257 de tineri cu bagaje, care amintesc de instrumente muzicale. Naționalitatea și profesia lor au rămas un mister.

Noile autorități române au convenit imediat să reducă programul nuclear și să transfere combustibil nuclear în URSS în schimbul unui sprijin economic.

Dar prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991 a adus aproape nimic eforturilor cercetașilor sovietici. România a început să coopereze activ cu AIEA, declarând oficial disponibilitatea rezervelor de uraniu îmbogățit, care au interesat imediat americanii.

Cercetașii noștri – acum nu sovietici, ci ruși – au lucrat cu atenție timp de cîțiva ani la conducerea românească, astfel că a fost de acord cu exportul de combustibil nuclear pentru dezafectare în Rusia. Treptat, procesul s-a mutat dintr-un centru mort.

Numai în 2003 ultimele 13,5 kg de uraniu îmbogățit au fost exportate în mod secret din România în Novosibirsk. La uzina locală de concentrate chimice, au putut fi transformate în materiale care nu erau potrivite pentru utilizarea armelor, plasând astfel punctul gras al uneia dintre cele mai reușite operațiuni secrete ale GRU al URSS / RF.

Astăzi este dificil să ne imaginăm ce s-ar întâmpla cu Europa dacă dictatorul carpatic, cunoscut pentru militanță, a reușit să-și creeze propriile sale arme nucleare la începutul secolului. Aproape cu siguranță Ceausescu va cere întoarcerea Moldovei și a Ucrainei Basarabia (regiunea Cernăuți), precum și o parte din Transilvania (Ungaria) în „Marea Românie”. Aceasta ar putea fi începutul celui de-al treilea război mondial, care a împiedicat acțiunile profesionale ale personalului Direcției principale de informații din URSS.

Zlabotsky Roman

 Carmen Hendershott:

George:

This e-mail contains the references I found on Dimitrie Draghicesco. I am sorry I have taken a month to respond to your request, but it took a lot more than a few clicks to get them. I have also obtained print-outs (photocopies) of the articles cited, except for the one by W. Paul Vogt, which really is not on your topic. Please let me know if you want me to scan the copies to you (I am not sure if you receive scans.), or if, failing that, you want them mailed to you. If you want them mailed, send me the full address to which they should go.

Publications by and about Dimitrie Draghicesco:

Note: I checked several major indexing and abstracting databases for various disciplines. Most citations in these databases were in French. Possibly, French-language databases would show additional citations, but this is what showed up in the English-language ones to which I have access.

By Dimitrie Draghicesco:

“Essai sur l’interprétation sociologique des phénomènes conscients, parts 1 & 2.” In: Revue Philosophique de la France et de l’Ėtranger v.78 1914 July-December, pp.225-250.

“Essai sur l’interprétation sociologique des phénomènes conscients, part 3.” In: Revue Philosophique de la France et de l’Ėtranger v.78 1914 July-December, pp.305-344.

La Réalité de l’Esprit. Essai de Sociologie Subjective avec une Préface de L[ucien] Lévy-Bruhl. Oxford: Alcan, 1928. (book) Abstract of book’s main points given in PsycInfo database.

“La Roumanie et les Roumains d’Autriche-Hongrie.” In: Revue Politique et Littéraire; Revue Bleue v.56 1918, pp.508-511.

About Dimitrie Draghicesco:

[L., J.H.] Review of book by Dimitrie Draghicesco, by  “J.H.L.” Book reviewed: L’Idéal Createur, Essai Psycho-sociologique sur l’Ėvolution Sociale  (Paris: Alcan, 1914). Review appeared in: Psychological Bulletin v.11 (12) 1914 December, pp.477-478. Note: The number in parentheses (12) is the issue number. Issue numbers, when available, are similarly indicated in other citations.

Hershey, John H. “God, Man, and Dimitrie Draghicesco.” In: Humanist (Buffalo, New York) (Published by The American Ethical Union) v.13 January 1, 1953, pp.267-270. Note: This is the only full-length article actually devoted to Draghicesco that I found. Most of what is out there are book reviews and/or summaries.

Mead, George Herbert. Review of a book and a brochure by Dimitrie Draghicesco. The book is Du Rôle de l’Individu dans le Déterminisme Social (Paris: Félix Alcan, 1904. The brochure is Le Problème du Déterminisme biologique et Déterminisme sociale (Paris: Editions de la Grande France, 1903). These reviews appear together in Psychological Bulletin v.2 (12) 1905 December, pp.399-405. Note: George Herbert Mead is a major social scientist  and philosopher in the United States; it is noteworthy that writings by Draghicesco could attract reviews from a scholar of Mead’s importance.

Robu, Cornel. “Milestones in Postwar Romanian Science Fiction.” In: Foundation Summer 1990, pp.5-22. Draghicesco is mentioned incidentally here, in footnote 9 on p.21 of this article, but the footnote is substantial.

Vogt, W. Paul. “Identifying Scholarly and Intellectual Communities: A Note on French Philosophy 1900-1939.” In: History and Theory v.21 (2) 1982, pp.267-278. Again, Draghicenso is mentioned incidentally in an article that does a contributor analysis of two core French philosophy journals, Revue Philosophique and Revue de Métaphysique et de Morale. Draghicesco is listed  on p.277 as a contributor to the former journal but not as a contributor to the latter one.

Carmen Hendershott

hendersh@newschool.edu

March 17, 2014

*

Dimitrie Grama:

Nu pot sa-mi dau seama la cine se refera Draghicescu aici; M Croce?

Poate ca e vorba de Benedetto Croce?

Oricum, cam trase de par teoriile filozofice mai moderne. Nimic nou de la Platon încoace pina in era moderna, adica perioada de dupa 1970, cand lumea a inceput sa priceapa universul si mai ales fiinta umana.

 George Anca:M-ai prins, Monsieur... Sort, fason, bref, M., pastrate din original, cumva la bobeala. Abia cam pe la a mia pagina de tradus, a aparut si  o M-lle, singura vs toti mascurii histeoriei, care, intuitiv, este receptabila. A fi tradus M cu D-l? Apelatia, in ambele limbi, era, in 1934 (cand a aparut cartea), ca si acum, mi s-a parut, valabila pentru numele personalitatilor in viata, acum duse (si poate mascarite cu M, dar destui nu mai traiau nici atunci, nici Platon, si au scapat si de M si de Dl).

Si-asa, autorul e special, in acest protocol, si m-oi fi aparand, cu scuze, si de infinita versatilitate a nuantarilor profunzimii, in expresii tradat colocviale pe alocuri, frazate in jonctiune cu taieturie  din altii: crestomatie-epopee de idei. Parca-l prind si eu, uneori, retusand fluidul asertiunilor, vorbesc cu el, neintelegandu-l nici mort cum de s-a sinucis, in 1945. Hai joc: M. Draghicescu aka Maciuceanu (Draghici) - M. Croce.

Vive M.Grama! 

GIOVANNI  PAPINI

Interviu cu Lenin
 

Giovanni Papini (1881 - 1956) în vizită la Lenin  - Moscova, 3 iulie, 1923

În sfârşit, am reuşit. Venisem în Rusia numai ca să cunosc pe acest om şi nu voiam să plec fără să-l fi auzit vorbind. Mi se pare că e genul sau unul din cei trei sau patru oameni în viaţă, care merită să fie ascultaţi. Ca să ajung până la el am cheltuit aproape douăzeci mii de dolari - cadouri nevestelor comisarilor, bacşişuri soldaţilor roşii, daruri orfelinatelor - dar nu regret. Mi se spunea că Vladimir Ilici era bolnav, obosit şi că nu putea să primească pe nimeni, în afară de intimii săi.

Nu mai locuia la Moscova, ci într-un sat din apropiere, într-o veche locuinţă boierească, cu obişnuitul peristil de coloane albe la intrare. Vineri seara, ultimele dificultăţi fură înlăturate şi telefonul mă înştiinţa că eram aşteptat duminică. I se spusese lui Lenin că fondurile mele ar putea să ajute începuturile anevoioase ale NEP-ului şi acesta consimţise să mă vadă. Fui primit de soţia sa, o femeie groasă şi tăcută, care mă privi aşa cum privesc infirmierele pe un nou bolnav care intră în sala lor. Găsii pe Lenin pe un mic balcon, şezând la o masă mare, acoperită cu foi vaste de desen.

Îmi făcu impresia unui condamnat căruia i se permite, în ultimele ore pe care le mai are de trăit, să-şi piardă timpul în pace, cu fleacuri. Capul său foarte cunoscut, de tip mongol, părea tăiat din brânză veche şi uscată: ţeapăn şi totuşi molatic. Între buzele lui respingătoare se vedeau două rânduri sinistre de dinţi, ca ai unui cap de mort. Craniul său, lung şi gol, făcea impresia unei urne barbare, tăiată din osul frontal al unui monstru fosil. Doi ochi vicleni şi inchizitori de pasăre de pradă stau pitulaţi îndărătul pleoapelor însângerate.

Mâinile sale se jucau neglijent cu un creion de argint: se vedea că fuseseră groase şi puternice, mâini de mujic, dar în aspectul lor descărnat anunţau apropierea morţii. Nu voi uita niciodată urechile lui de fildeş lustruit, întinse în afară ca pentru a prinde ultimele sunete ale lumii, înainte de liniştea cea mare.

Primele minute ale conversaţiei noastre fură mai curând penibile. Lenin se trudea să mă cântărească, dar cu un aer distrat, ca şi cum şi-ar fi îndeplinit o datorie de care de acum înainte nu se mai sinchiseşte. Iar eu, înaintea acelei măşti obosite de culoarea şofranului, nu mai găseam curajul să-i pun întrebările pentru care venisem.

Îngânai la întâmplare o laudă despre marea operă pe care o săvârşise în Rusia. Şi atunci, acea față pe jumătate moartă se umplu de strâmbături spectrale, care voiau să fie un zâmbet sarcastic.

- Dar totul era făcut, exclamă Lenin, cu o însufleţire neaşteptată şi aproape crudă, totul era făcut înainte de a veni noi! Străinii şi imbecilii presupun că s-a creat ceva nou.

Eroare de burghezi orbi. Bolşevicii n-au făcut altceva decât să adopte, dezvoltându-l, regimul instaurat de ţari şi care e singurul potrivit cu poporul rus. Nu se poate guverna o sută de milioane de brute fără băț, fără spioni, fără poliţie secretă, fără teroare şi spânzurători, fără tribunale militare, muncă silnică şi torturi.

Noi am schimbat numai clasa care îşi baza guvernarea pe acest sistem. Unde erau şaizeci de mii de nobili şi patruzeci de mii de mari funcţionari, în total o sută de mii de indivizi, azi sunt aproape două milioane de proletari şi comunişti. E un progres, un mare progres, deoarece privilegiaţii sunt de zece ori mai numeroşi, însă nouăzeci şi opt la sută din populaţie n-a câştigat prea mult prin această schimbare. Fii chiar sigur că n-a câştigat nimic şi e tocmai ceea ce vreau, ceea ce doresc şi, de altfel, ceea ce este absolut inevitabil.

Şi Lenin începu să râdă în surdină, ca un negustor care a înşelat pe cineva şi care contemplă satisfăcut umerii victimei care pleacă.

- Şi atunci, bombănii eu, Marx, progresul şi celelalte?

Lenin mă privi cu un aer foarte mirat.

- Dumitale, care eşti un om străin şi puternic, reluă el, pot să-ţi spun tot. Nimeni nu te va crede. Dar aminteşte-ţi că Marx însuşi ne-a învăţat că teoriile n-au decât o valoare pur fictivă, o valoare de instrument. Dată fiind starea de lucruri din Rusia şi din Europa, a trebuit să mă servesc de ideologia comunistă pentru a realiza adevăratul meu scop. În alte ţari şi în alte vremuri, aş fi întrebuinţat altceva.

Marx nu era decât un burghez evreu, călare pe statisticile englezeşti şi admirator în secret al industrialismului. Un creier îmbibat de bere şi de hegelianism, în care amicul Engels injecta câteodată unele idei geniale. Revoluţia rusească e o dezminţire completă a profeţiilor lui Marx. Comunismul a triumfat tocmai într-o ţara unde aproape nu există burghezie.

Oamenii, domnule Gog, sunt nişte sălbatici fricoşi, care trebuiesc stăpâniţi de un sălbatic fără scrupule, aşa cum sunt eu. Restul nu-i decât vorbărie, literatură, filozofie şi altă muzică, pentru folosul nerozilor. Ori, sălbaticii sunt la fel de criminali, ultimul ideal al oricărui guvern trebuie să fie acela de a face în aşa fel, ca ţara să semene cu o ocnă.

Vechea  (ocna - n.n.) ţaristă e ultimul cuvânt al înţelepciunii politice. Dacă te gândeşti bine, vei vedea că viaţa de închisoare e cea mai potrivită celor mai mulţi oameni. Nemaifiind liberi, ei sunt, în sfârşit, feriţi de riscuri şi în situaţia de a nu putea săvârşi răul.

Îndată ce un om intră la închisoare, trebuie, prin forţa lucrurilor, să ducă o viaţă de nevinovat. Mai mult decât atât, nu mai are nici gânduri, nici preocupări, deoarece sunt alţii care gândesc şi poruncesc pentru el: lucrează cu corpul, dar îşi odihneşte spiritul. Şi ştie că în fiece zi va avea ce să mănânce şi unde să doarmă, chiar dacă nu lucrează şi chiar dacă e bolnav, fără grija pe care o are cel liber de a-şi procura o pâine în fiecare dimineaţă şi un pat în fiecare seară.

Visul meu este de a transforma Rusia într-o imensă închisoare: şi să nu crezi că spun aceasta din egoism, căci într-un astfel de sistem cei mai sclavi şi cei mai sacrificaţi sunt tocmai paznicii şi ajutoarele lor!

Lenin tăcu deodată şi începu să contemple un desen pe care-l avea dinainte şi care reprezenta, mi se pare, un palat înalt ca un turn găurit de nenumărate ferestre rotunde. Îndrăznii să pun una din întrebările mele.

- Şi ţăranii?

- Urăsc ţăranii, răspunse Vladimir Ilici cu o strâmbătură de dezgust. Urăsc pe mujicul idealizat de acel ramolit occidental care era Turgheniev şi de acel faun convertit care era ipocritul de Tolstoi. Ţăranii reprezintă tot ce urăsc mai mult: trecutul, credinţa, ereziile şi maniile religioase, lucrul manual. Îi tolerez şi îi cultiv, dar îi urăsc.

Aş vrea să-i văd dispărând pe toţi, până la cel din urmă. Un electrician valorează pentru mine cât o sută mii de ţărani. Se va ajunge, sper, să trăim cu alimente produse în câteva minute de maşini, în laboratoarele noastre chimice şi în sfârşit vom putea masacra ţărănimea devenită atunci inutilă. Ţăranii se vor face lucrători sau vor crăpa.

Viaţa în natură e o ruşine preistorică. Bagă-ţi în cap că bolşevismul reprezintă un război triplu: al barbarilor ştiinţifici împotriva intelectualilor corupţi, al Orientului împotriva Occidentului şi al oraşului împotriva satului. Şi în acest război nu ne vom uita la alegerea armelor.

Individul e ceva care trebuie suprimat. E o invenţie a acelor pierde-vară de greci şi a închipuiţilor de germani. Cine rezistă, va fi tăiat ca o tumoare vătămătoare. Sângele e cel mai bun îngrășământ oferit de natură. Să nu crezi că sunt crud. Toate aceste execuţii şi spânzurători, care se fac din ordinul meu, mă plictisesc.

Urăsc victimele, mai cu seamă fiindcă mă silesc să le ucid. Dar nu pot face altfel.

Visez să fiu directorul general al unei închisori model, al unei ocne pacifice şi bine întreţinute. Dar se găsesc, ca în toate închisorile, neasculatori, neliniştiţi, din aceia care au nostalgia stupidă a vechilor ideologii şi mitologii omucide. Toţi aceştia vor fi suprimaţi.

Nu pot permite ca numai câteva mii de bolnavi să primejduiscă fericirea viitoare a milioane de oameni. Şi apoi, în defintiv, vechile vărsări de sânge nu erau un fel rău de a îngriji corpurile. E o oarecare voluptate să te simţi stăpân pe viaţă şi pe moarte.

De când vechiul Dumnezeu a fost ucis - nu ştiu bine dacă în Franţa sau în Germania - unele satisfacţii au acaparat oamenii. Eu sunt, dacă vrei, un semizeu local aşezat între Asia şi Europa, dar pot totuşi să-mi permit unele capricii. Sunt gusturi al căror secret s-a pierdut, după căderea păgânilor.

Sacrificiile omeneşti aveau ceva bun: erau simbol profund, o învăţătură înaltă, o sărbătoare sănătoasă. Dar aici, în locul imnului credincioşilor, aud ridicându-se spre mine urletele prizonierilor şi ale muribunzilor; te asigur că n-aş schimba această simfonie cu cele nouă ale lui Beethoven. Acesta e cântecul religios care anunţă beatitudinea apropiată.

Mi se păru atunci că fața descompusă şi cadaverică a lui Lenin se întindea ca să asculte o muzică înceată şi solemnă, sensibilă numai pentru el. Apăru doamna Krupskaia să-mi spună că soţul său era obosit şi că avea nevoie de puţină odihnă.

Ieşii îndată. Am cheltuit douăzeci mii de dolari ca să văd pe omul acesta şi, într-adevăr, am impresia că nu i-am aruncat pe fereastră.

Memorii de Giovanni Papini (traducere de Ileana Zara, publicat 1990, Bucureşti)

*

MARIAN POPA 

On Friday, January 1, 2016 6:28 PM, pop aart <popaart@gmail.com> wrote:

Draga George,

Sa-ti urez mai intai toate cele bune, frumoase si sanatoase pentru 2016 si pentru droaia de ani de dupa. Si sa fie totul dupa cum e precizat in Gebet-ul lui Cioran.

Trecand mai departe:

Am o idee cat o propunere.

In 2016 se implineste o jumatate de secol de cand a absolvit Filologia una din cele mai reusite, daca nu chiar cea mai reusita promotie.

Cred ca ar merita sa fie facuta chiar la Caldaranul tau un " Event" . Amintiri si reamintiri, aniversare și comemorare, cu vii, pentru vii si cu vii pentru morti, amici si inamici. Nicusor Baltag, Tabaras, Ulici, Iorgulescu, Mariana Costescu, Maria Luiza Cristescu si altii, de care nu stiu sau nu-mi aduc aminte acum, care vor mai fi pana atunci, chiar dintre noi.

Ce zici?

Cu aceeasi afectiune, M.P.