OVERVIEW
Puși Dinulescu – Gib
Mihăescu – Max Blecher – Justin Popovici – Jean-Yvess Conrad
PUȘI DINULESCU
Proliferare
Vă mai aduceţi aminte şmecheria de la ultimul congres al PCR-ului?
Cui nu-şi aduce aminte sau cui nu ştie, am să-i amintesc sau am să-i povestesc eu. S-a luat atunci hotărârea ca alegerea secretarului general al partidului, adică a lui Ceauşescu, să se facă încă din organizaţiile de bază, în aşa fel încât, chipurile, fiecare membreu de partid să-şi voteze direct secretarul său general!
Astfel o surpriză nasoală ca cea cu Pârvulescu se evita încă din start, mai ales că un congres desfăşurat în plin proces de dezmembrare a lagărului comunist putea fi cu atât mai periculos şi-n plus scopul lui era tocmai strângerea rândurilor , în condiţiile în care un vânt capitalist devastator zguduia Europa...
Rezultatul se ştie care-a fost, că au mai târâit-o ei câteva săptămâni şi a venit judecata de la Târgovişte...
Acum nici domnul Dragnea cu PSD-ul său n-a vrut să se expună în mod inutil şi să lase delegaţii la congres să voteze cum le-o tăia capul, ci i-a silit să vină cu votul deja dat de-acasă, din judeţ. Astfel ca orice surpriză să fie preîntâmpinată din vreme. Şi-n plus, nu mai e azi un pericol aşa de mare ca ăla de-atunci, de la Târgovişte. Acum nu se riscă decât nişte prăpădiţi de anişori, daţi de o justiţie aflată în plin proces de domesticire. Mă rog, totuşi, cu anume cuiburi de rezistenţă, care nu se dau uşor lichidate...
Şi nu numai domnul Dragnea se foloseşte de mirabila idee a votului de acasă, de la organizaţia de bază...
Dar iată că pe lângă Ceauşescu şi Dragnea se mai iţeşte unul şi char cineva, care nici cu gândul n-ai gândi, mai ales că după câte ştiu eu, e chiar un membru al PNL-ului, dacă n-o fi şi el ALDE-ist, cu alde Tăriceanu... Sau liber-cugetător, mai ştii?
E vorba desigur de academicianul din Academia de azi, o formă fără fond, cel puţin în zona literaturii, când nu mai sunt acolo Sadoveanu şi Arghezi, Călinescu şi Vianu, Camil Petrescu şi Perpessicius, ca pe vremea mea...
Nicolae Manolescu, fiindcă de el e vorba, a mers toată viaţa lui din victorie în victorie, cocoţat întâi într-o rubrică de cronică literară la loc fix, săptămânală, fie ploaie, fie vânt, fie lumea la pământ, el având probabil legământ să reziste ca un sfânt...
Acum, în aprilie, scriitorii sunt chemaţi şi ei la vot şi din respect pentru comoditatea lor, Uniunea nu-i mai pune să bată drumurile până la Bucureşti şi le dă facilitatea nesperată de a vota de-acasă, mai ales că în secolul nostru sunt sigure drumurile. Nu mai este ca pe vremea diligenţelor, când urnele puteau fi manipulate de niscai hoţi de drumul mare...
Ceauşescu, Dragnea, Manolesc u... Iată cum marilre spirite se întâlnesc...
Puşi Dinulescu
Overview
La Femme chocolat by Gib I. Mihaescu
Lucian
Negrisor est amoureux de la femme chocolat. Passez votre chemin si vous êtes à
la recherche des saveurs habituelles proposées dans une certaine littérature
roumaine, où l'éveil des sens se contente d'évoquer les spécificités
nationales. Quand il ne s'agit pas des privations ou pénuries de toutes sortes,
la joie ou la jouissance découle de viandes et d'alcool labellisés cuisine
nationale (mititei, sarmale, muraturi, dorobant, braga). La sensualité de ce
bref roman, presque une longue nouvelle, réside dès le titre dans un goût plus
raffiné, celui d'un produit de luxe pour l'époque (1924). Le doux-amer du
chocolat dénote les ambiguïtés de la conscience du personnage principal.
Toute-puissante sauvagerie de l'imaginaire enfantin (Louis-René des Forêts) ou
hallucination amoureuse proche d'une certaine forme de science-fiction? Jeune
Werther maladroit, il se balance entre deux femmes, entre le gouffre et le
salon de mademoiselle Eleonora, ivre de sa seule couleur, il tient le lecteur
en haleine encore bien après la fin du roman.
· Vals vechi
Vals vechi
mireasa moartă e-n voaluri prăfuite
Ghirlănzi de
fete albe în rochii ca de spumă
Cu cavaleri de
pică se-nvârt pe-aici cernite
Și răspândesc în aer un vag parfum de humă
Stă cimitiru-n
lună, salcâmii domni de umbre
Ca invitați de
seamă asistă și șoptesc
Prin tainice
cavouri amanți cu inimi sumbre
Cu gesturi adormite iubiri mărturisesc.
Vals vechi
perechi de ceară în aer se ridică
Și în salonul
nopții amețitor dansează
Sunt lucruri
prea normale în jurul meu, mi-e frică
Încet foșnește vântul și valsul delirează
E nunta celei
care odinioară-n viață
La nunta ei
cea vie muri în flori de sânge
Înfiorări de
spectru tresar pe alba-i față
Când valsul lent se-nvârte, când valsul parcă
plânge.
Este,
cred, același lucru a trăi sau a visa o întâmplare, și viața reală, cea de
toate zilele este tot atât de halucinantă și stranie ca și cea a somnului. Dacă
aș vrea, de exemplu, să definesc în mod precis în ce lume scriu aceste rânduri,
mi-ar fi imposibil. În somn adesea visez poeme de fantastică frumusețe cu fraze
limpezi și imagini inedite, pe care le recitez cu aceeași siguranță cu care
scriu alăturând literă lângă literă această frază și mărturisesc că multe
imagini mi-au venit în somn, iar când m-am trezit ecoul lor persista în mine
atât de clar și de insistent, încât nu-mi rămânea decât să iau o bucată de
hârtie și să le transcriu. Îmi place, de asemenea, să cred că în lumea somnului
există cel puțin o plachetă de versuri semnată de mine, pe care oamenii
adormiți o citesc în coșmar… (fragment din Vizuina
luminată)
IUSTIN POPOVICI
Patriarhul Miron Cristea, făuritor al
Marii Uniri
Se împlinesc astăzi 79 de ani de
la trecerea la Domnul a primului Patriarh al României, Miron Cristea, unul dintre
făuritorii Marii Uniri. A militat pentru unitatea naţională a românilor, fiind
prezent la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, când
s-a înfăptuit visul de veacuri al poporului român, Unirea cea Mare. De
asemenea, a făcut parte din delegaţia care a prezentat, la Bucureşti, regelui
Ferdinand „Declaraţia de unire a Transilvaniei cu ţara-mumă”. În Anul Centenar
se cuvine să îi cinstim pe cei care au luptat pentru realizarea acestui
deziderat istoric al naţiunii române.
În ziua de 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, pe câmpul lui Horea, viitorul Patriarh al României, Miron Cristea, Episcopul Caransebeşului de atunci, a rostit: „Nu putem şi nici nu avem lipsă să retezăm Carpaţii, căci ei sunt şi trebuie să rămână şi în viitor inima românismului, dar simţesc că astăzi, prin glasul unanim al mulţimii celei mari, vom deschide larg şi pentru totdeauna porţile Carpaţilor, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viaţă românească…” Astăzi suntem datori să ne aplecăm cu recunoştinţă asupra vieţii şi activităţii primului Patriarh al României, Miron Cristea.
A văzut lumina zilei la 18 iulie 1868, în Topliţa, judeţul Harghita, din binecredincioşii ţărani de frunte George şi Domniţa Cristea. La botez a primit numele de Ilie, fiind botezat chiar în ziua Sfântului Proroc Ilie (la două zile după naştere), când naş i-a fost un vestit cioban din Săliştea Sibiului, Ioan Herţa. După cum a rămas în tradiţie, acesta i-ar fi făcut finului urarea ce avea să se împlinească întocmai: „Să crească mare, să fie sănătos şi popă să se facă!”
Și-a început „cariera” vieţii după absolvirea înaltei şcoli teologice de la Sibiu, ca învăţător şi director la Şcoala primară din Orăştie (1890-1891). S-a remarcat imediat printr-o bogată activitate didactică, de reînviorare a vieţii spirituale de aici. La 16 iulie 1891, a trimis o cerere Consistoriului arhidiecezan din Sibiu, prin care solicita o bursă la Universitatea din Cernăuţi. A primit aprobarea, prin intermediul fostului său profesor de la Sibiu, Ioan Popescu, la Universitatea din Budapesta. Aici a fost student la Facultatea de Litere şi Filosofie (1891-1895), unde a obţinut şi doctoratul cu teza: Eminescu, viaţa şi opera (în limba maghiară), o premieră în cultura românească. În aceeaşi perioadă a publicat articole virulente la adresa şovinismului maghiar, apărând drepturile românilor, atitudine manifestată şi în cadrul Societăţii studenţeşti „Petru Maior” din Budapesta.
Episcop al Caransebeșului
Reîntors la Sibiu, i-au fost încredinţate diferite misiuni: secretar eparhial (1895-1902), asesor (consilier) la Arhiepiscopia Sibiului (1902-1909); între timp a fost hirotonit diacon celib (necăsătorit) – în 30 ianuarie 1900; hirotesit arhidiacon (în 8 septembrie 1901) şi în următorul an (1902) a fost călugărit, sub numele de Miron (nume dat în cinstea Mitropolitului Miron Romanul), la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, din părţile Aradului; la 13 aprilie 1903 a fost hirotonit în preot (ieromonah), iar la 1 iunie 1908, hirotesit protosinghel. În „perioada sibiană”, în paralel, a fost redactor la „Telegraful Român” (1898-1900) şi preşedinte al „Despărţământului” Astra din Sibiu (în 1905); preşedinte al Reuniunii Române de Muzică din Sibiu, membru şi preşedinte al altor instituţii culturale româneşti; şi-a adus o importantă contribuţie la întemeierea Băncii „Lumina” din Sibiu, precum şi la înălţarea Catedralei Mitropolitane sibiene.
Datorită pregătirii sale intelectuale alese, dar şi bogatei experienţe administrative acumulată la Centrul mitropolitan din Sibiu, în 21 noiembrie/3 decembrie 1909 a fost ales Episcop al Caransebeşului şi înscăunat la 25 aprilie/8 mai 1910. La Caransebeş „a apărat şcolile confesionale româneşti din Banat în faţa încercărilor guvernului din Budapesta de a le desfiinţa”.
În acelaşi timp, a militat pentru unitatea naţională a românilor, fiind prezent la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, când s-a înfăptuit visul de veacuri al poporului român: Unirea cea Mare; de asemenea, a făcut parte din delegaţia care a prezentat la Bucureşti regelui Ferdinand „Declaraţia de unire a Transilvaniei cu țara-mumă”.
Înfăptuiri ca Patriarh
În urma retragerii din scaun a Mitropolitului Primat Conon Arămescu Donici, gândurile multor clerici şi oameni de stat s-au îndreptat înspre Miron Cristea, Episcopul Caransebeşului. Astfel că, în 18/31 decembrie 1919, Marele Colegiu Electoral Bisericesc l-a ales Mitropolit Primat al României întregite, înscăunarea sa făcându-se a doua zi, 19 decembrie 1919/1 ianuarie 1920.
Prin înălţarea Bisericii noastre la rang de Patriarhat, în 4 februarie 1925, Miron Cristea devine primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind instalat în noua demnitate la 1 noiembrie 1925.
Între înfăptuirile de seamă, în calitate de Mitropolit Primat şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, amintim reapariţia revistei centrale „Biserica Ortodoxă Română” (în 1921); şi-a dat acordul pentru înfiinţarea unei Ligi a Bisericilor după modelul Ligii Naţiunilor (1921); a înfiinţat Institutul Biblic Românesc; a întemeiat Seminarul Teologic pentru orfanii de război la Câmpulung Muscel (1922); a înfiinţat Asociaţia generală a clerului ortodox (1923); a fost iniţiatorul apariţiei revistei „Apostolul”, a Arhiepiscopiei Bucureştilor (1924); la 1 octombrie 1924, a îndreptat Calendarul în Biserica noastră; s-au înfiinţat noi eparhii (Oradiei – 1920, a Vadului, Feleacului şi Clujului – 1921, a Armatei, cu sediul la Alba Iulia – 1921, a Tomisului – în 1923, a Cetăţii Albe-Ismail – 1923), Episcopia Misionară pentru Românii din America – 1934, Episcopia Maramureşului – 1937); a înfiinţat Academia de Muzică Religioasă din Bucureşti (1927); a oblăduit traducerea şi tipărirea Bibliei sinodale din anul 1936, traducători fiind Nicodim Munteanu, Mitropolitul Moldovei, şi preoţii profesori de teologie precum Gala Galaction (Grigorie Pişculescu) şi Vasile Radu; ediţia a II-a a apărut în 1938 şi, ulterior, alte ediţii ale Noului Testament. De asemenea, sub el s-a restaurat şi extins Palatul Patriarhal; s-a ridicat un schit de lemn (cu hramul „Sfântul Proroc Ilie”), cu clădirile anexe în Topliţa, localitatea natală; s-a înălţat o biserică la Iordan, dar şi o biserică şi un cămin la Ierusalim.
Amintim că a avut rosturi şi în viaţa politică (fără să fi făcut parte din vreun partid politic) – a făcut parte din Regenţă (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) şi, mai târziu, prim-ministru (10 februarie 1938 – 6 martie 1939). Pentru activitatea culturală şi naţională deosebită a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Patriarhul Miron Cristea a trecut la cele veşnice la Cannes, în Franţa, la 6 martie 1939, și a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.
Unul dintre visurile sale ca Patriarh al României, pe care nu l-a putut duce la îndeplinire, din cauza timpurilor pe care le-a trăit, a fost construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Acum, la 100 de ani de la Marea Unire, iată că visul său devine realitate prin osteneala urmaşului său în demnitatea de Patriarh al României, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu la Centenarul Marii Uniri ne vom ruga în Catedrala Naţională din Bucureşti.
Parcursul educațional
La vârsta de 6 ani a fost dat la Şcoala confesională românească din Topliţa, pe care a frecventat-o doi ani. Văzând că fiul lor are reale posibilităţi intelectuale şi dragoste deosebită faţă de şcoală, părinţii săi s-au hotărât să-l dea la şcoli „mai înalte”, la Bistriţa, ţinutul de baştină al mamei sale, Domniţa. A urmat aici Gimnaziul evanghelic lutheran, între 1879 și 1883.
Deşi departe de casă, tânărul Elie, cum adesea îi plăcea să se semneze şi să se numească, şi-a însuşit destul de repede limba germană, iar la încheierea studiilor gimnaziale inferioare a obţinut calificativul „clasa I cu eminenţă”. La stăruinţa sa, părinţii l-au dat la vestitul Liceu grăniceresc (românesc) greco-catolic din Năsăud, pe care l-a frecventat între anii 1883 și 1887. Având aici profesori iluştri, şi-a însuşit o bogată cultură umanistică (între care latina şi greaca); şi la acest gimnaziu s-a numărat între elevii premianţi. În această perioadă a activat în cadrul Societăţii de lectură „Virtus Romana Rediviva”, al cărei preşedinte a fost în ultima clasă de gimnaziu (1886-1887); tot în cadrul acesteia, a obţinut două premii I, pentru lucrări referitoare la vestiţii scriitori latini: Publius Vergilius Maro şi Marcus Tullius Cicero; a avut pasiune pentru folclorul românesc şi istorie, alcătuind lucrări serioase în această direcţie. În 22 iunie 1887 a obţinut bacalaureatul cu calificativul „maturo-eximo-modo”, singurul cu acest calificativ din promoția sa.
În toamna anului 1887 s-a înscris la Institutul Teologic „Andreian” din Sibiu. S-a remarcat în faţa profesorilor şi colegilor săi printr-o activitate intensă atât în cadrul Societăţii culturale „Andrei Şaguna” (al cărei preşedinte a devenit în 1889), cât şi prin articolele publicate, mai ales în periodicele sibiene „Telegraful Român” şi „Tribuna”.
În ziua de 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, pe câmpul lui Horea, viitorul Patriarh al României, Miron Cristea, Episcopul Caransebeşului de atunci, a rostit: „Nu putem şi nici nu avem lipsă să retezăm Carpaţii, căci ei sunt şi trebuie să rămână şi în viitor inima românismului, dar simţesc că astăzi, prin glasul unanim al mulţimii celei mari, vom deschide larg şi pentru totdeauna porţile Carpaţilor, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viaţă românească…” Astăzi suntem datori să ne aplecăm cu recunoştinţă asupra vieţii şi activităţii primului Patriarh al României, Miron Cristea.
A văzut lumina zilei la 18 iulie 1868, în Topliţa, judeţul Harghita, din binecredincioşii ţărani de frunte George şi Domniţa Cristea. La botez a primit numele de Ilie, fiind botezat chiar în ziua Sfântului Proroc Ilie (la două zile după naştere), când naş i-a fost un vestit cioban din Săliştea Sibiului, Ioan Herţa. După cum a rămas în tradiţie, acesta i-ar fi făcut finului urarea ce avea să se împlinească întocmai: „Să crească mare, să fie sănătos şi popă să se facă!”
Și-a început „cariera” vieţii după absolvirea înaltei şcoli teologice de la Sibiu, ca învăţător şi director la Şcoala primară din Orăştie (1890-1891). S-a remarcat imediat printr-o bogată activitate didactică, de reînviorare a vieţii spirituale de aici. La 16 iulie 1891, a trimis o cerere Consistoriului arhidiecezan din Sibiu, prin care solicita o bursă la Universitatea din Cernăuţi. A primit aprobarea, prin intermediul fostului său profesor de la Sibiu, Ioan Popescu, la Universitatea din Budapesta. Aici a fost student la Facultatea de Litere şi Filosofie (1891-1895), unde a obţinut şi doctoratul cu teza: Eminescu, viaţa şi opera (în limba maghiară), o premieră în cultura românească. În aceeaşi perioadă a publicat articole virulente la adresa şovinismului maghiar, apărând drepturile românilor, atitudine manifestată şi în cadrul Societăţii studenţeşti „Petru Maior” din Budapesta.
Episcop al Caransebeșului
Reîntors la Sibiu, i-au fost încredinţate diferite misiuni: secretar eparhial (1895-1902), asesor (consilier) la Arhiepiscopia Sibiului (1902-1909); între timp a fost hirotonit diacon celib (necăsătorit) – în 30 ianuarie 1900; hirotesit arhidiacon (în 8 septembrie 1901) şi în următorul an (1902) a fost călugărit, sub numele de Miron (nume dat în cinstea Mitropolitului Miron Romanul), la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, din părţile Aradului; la 13 aprilie 1903 a fost hirotonit în preot (ieromonah), iar la 1 iunie 1908, hirotesit protosinghel. În „perioada sibiană”, în paralel, a fost redactor la „Telegraful Român” (1898-1900) şi preşedinte al „Despărţământului” Astra din Sibiu (în 1905); preşedinte al Reuniunii Române de Muzică din Sibiu, membru şi preşedinte al altor instituţii culturale româneşti; şi-a adus o importantă contribuţie la întemeierea Băncii „Lumina” din Sibiu, precum şi la înălţarea Catedralei Mitropolitane sibiene.
Datorită pregătirii sale intelectuale alese, dar şi bogatei experienţe administrative acumulată la Centrul mitropolitan din Sibiu, în 21 noiembrie/3 decembrie 1909 a fost ales Episcop al Caransebeşului şi înscăunat la 25 aprilie/8 mai 1910. La Caransebeş „a apărat şcolile confesionale româneşti din Banat în faţa încercărilor guvernului din Budapesta de a le desfiinţa”.
În acelaşi timp, a militat pentru unitatea naţională a românilor, fiind prezent la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918, când s-a înfăptuit visul de veacuri al poporului român: Unirea cea Mare; de asemenea, a făcut parte din delegaţia care a prezentat la Bucureşti regelui Ferdinand „Declaraţia de unire a Transilvaniei cu țara-mumă”.
Înfăptuiri ca Patriarh
În urma retragerii din scaun a Mitropolitului Primat Conon Arămescu Donici, gândurile multor clerici şi oameni de stat s-au îndreptat înspre Miron Cristea, Episcopul Caransebeşului. Astfel că, în 18/31 decembrie 1919, Marele Colegiu Electoral Bisericesc l-a ales Mitropolit Primat al României întregite, înscăunarea sa făcându-se a doua zi, 19 decembrie 1919/1 ianuarie 1920.
Prin înălţarea Bisericii noastre la rang de Patriarhat, în 4 februarie 1925, Miron Cristea devine primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind instalat în noua demnitate la 1 noiembrie 1925.
Între înfăptuirile de seamă, în calitate de Mitropolit Primat şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, amintim reapariţia revistei centrale „Biserica Ortodoxă Română” (în 1921); şi-a dat acordul pentru înfiinţarea unei Ligi a Bisericilor după modelul Ligii Naţiunilor (1921); a înfiinţat Institutul Biblic Românesc; a întemeiat Seminarul Teologic pentru orfanii de război la Câmpulung Muscel (1922); a înfiinţat Asociaţia generală a clerului ortodox (1923); a fost iniţiatorul apariţiei revistei „Apostolul”, a Arhiepiscopiei Bucureştilor (1924); la 1 octombrie 1924, a îndreptat Calendarul în Biserica noastră; s-au înfiinţat noi eparhii (Oradiei – 1920, a Vadului, Feleacului şi Clujului – 1921, a Armatei, cu sediul la Alba Iulia – 1921, a Tomisului – în 1923, a Cetăţii Albe-Ismail – 1923), Episcopia Misionară pentru Românii din America – 1934, Episcopia Maramureşului – 1937); a înfiinţat Academia de Muzică Religioasă din Bucureşti (1927); a oblăduit traducerea şi tipărirea Bibliei sinodale din anul 1936, traducători fiind Nicodim Munteanu, Mitropolitul Moldovei, şi preoţii profesori de teologie precum Gala Galaction (Grigorie Pişculescu) şi Vasile Radu; ediţia a II-a a apărut în 1938 şi, ulterior, alte ediţii ale Noului Testament. De asemenea, sub el s-a restaurat şi extins Palatul Patriarhal; s-a ridicat un schit de lemn (cu hramul „Sfântul Proroc Ilie”), cu clădirile anexe în Topliţa, localitatea natală; s-a înălţat o biserică la Iordan, dar şi o biserică şi un cămin la Ierusalim.
Amintim că a avut rosturi şi în viaţa politică (fără să fi făcut parte din vreun partid politic) – a făcut parte din Regenţă (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930) şi, mai târziu, prim-ministru (10 februarie 1938 – 6 martie 1939). Pentru activitatea culturală şi naţională deosebită a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Patriarhul Miron Cristea a trecut la cele veşnice la Cannes, în Franţa, la 6 martie 1939, și a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.
Unul dintre visurile sale ca Patriarh al României, pe care nu l-a putut duce la îndeplinire, din cauza timpurilor pe care le-a trăit, a fost construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Acum, la 100 de ani de la Marea Unire, iată că visul său devine realitate prin osteneala urmaşului său în demnitatea de Patriarh al României, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu la Centenarul Marii Uniri ne vom ruga în Catedrala Naţională din Bucureşti.
Parcursul educațional
La vârsta de 6 ani a fost dat la Şcoala confesională românească din Topliţa, pe care a frecventat-o doi ani. Văzând că fiul lor are reale posibilităţi intelectuale şi dragoste deosebită faţă de şcoală, părinţii săi s-au hotărât să-l dea la şcoli „mai înalte”, la Bistriţa, ţinutul de baştină al mamei sale, Domniţa. A urmat aici Gimnaziul evanghelic lutheran, între 1879 și 1883.
Deşi departe de casă, tânărul Elie, cum adesea îi plăcea să se semneze şi să se numească, şi-a însuşit destul de repede limba germană, iar la încheierea studiilor gimnaziale inferioare a obţinut calificativul „clasa I cu eminenţă”. La stăruinţa sa, părinţii l-au dat la vestitul Liceu grăniceresc (românesc) greco-catolic din Năsăud, pe care l-a frecventat între anii 1883 și 1887. Având aici profesori iluştri, şi-a însuşit o bogată cultură umanistică (între care latina şi greaca); şi la acest gimnaziu s-a numărat între elevii premianţi. În această perioadă a activat în cadrul Societăţii de lectură „Virtus Romana Rediviva”, al cărei preşedinte a fost în ultima clasă de gimnaziu (1886-1887); tot în cadrul acesteia, a obţinut două premii I, pentru lucrări referitoare la vestiţii scriitori latini: Publius Vergilius Maro şi Marcus Tullius Cicero; a avut pasiune pentru folclorul românesc şi istorie, alcătuind lucrări serioase în această direcţie. În 22 iunie 1887 a obţinut bacalaureatul cu calificativul „maturo-eximo-modo”, singurul cu acest calificativ din promoția sa.
În toamna anului 1887 s-a înscris la Institutul Teologic „Andreian” din Sibiu. S-a remarcat în faţa profesorilor şi colegilor săi printr-o activitate intensă atât în cadrul Societăţii culturale „Andrei Şaguna” (al cărei preşedinte a devenit în 1889), cât şi prin articolele publicate, mai ales în periodicele sibiene „Telegraful Român” şi „Tribuna”.
JEAN-YVES CONRAD
« Mémoriel des 3.048 soldats
roumains morts pour la France durant la Grande Guerre 1916-1918 »
Agrémenté de
nombreuses illustrations, cet ouvrage, fruit de travaux de recherches
incessants de l’auteur, constitue, en cette année du centenaire de la fin de la
Première Guerre mondiale, un mémoriel dédié aux 3.048 soldats roumains
« morts pour la France » et inhumés dans 42 cimetières communaux et
nécropoles nationales de la Première Guerre mondiale situés dans les régions
Grand Est et Hauts de France, à savoir dans 10 départements français.
Il se veut un livre
de souvenir pour honorer ces jeunes Roumains morts pour la liberté de notre
pays et pour permettre à leur propre pays de retrouver son intégrité
territoriale avec la proclamation de l'État roumain unitaire, à Alba Iulia, le
1er décembre 1918, cet État roumain unitaire ayant
été démantelé à la suite du pacte Molotov-Ribbentrop du 23 août 1939.
À travers ces
quelques 200 pages, l’auteur, outre la description minutieuse des faits, d’une
part, des lieux et des hommes, d’autre part, veut souligner de façon élogieuse
les liens indéfectibles existant entre la Roumanie, le pays de son cœur, et la
France, le pays où il est né. Après son ouvrage en hommage aux Roumaines et aux
Roumains ayant fait de Paris la capitale intellectuelle de la Roumanie –
« Roumanie, capitale … Paris », publié fin 2003 et dont une
réédition sort cette année, l’auteur
veut apporter ainsi une pierre angulaire supplémentaire à l’édifice des
relations franco-roumaines, à l’égal de ses glorieux anciens, tels Jean-Edouard
Vaillant ou Emmanuel de Martonne, par exemple, alors que s’ouvre l’année
culturelle française en Roumanie.
Il veut ainsi
honorer de façon solennelle celui qui, avec le général Charles de Gaulle, est
considéré, par lui, comme le géant de la diplomatie du 20e siècle, formé en France et décédé dans notre
pays, à Cannes, le 17 mars 1941, qui exprimait ainsi ses liens charnels avec la
France :
« « En
France, je ressens le dor de la Roumanie et, en Roumanie, je ressens la
nostalgie de la France. »
Localisation des tombes militaires roumaines 1916-1918 dans les cimetières
français
|
Commune
|
Région
|
Département
|
Nombre
|
Proportion
|
|
Arnaville
|
Grand Est
|
54
|
5
|
0,16
|
|
Assevent
|
Hauts-de-France
|
59
|
12
|
0,39
|
|
Bertrimoutier
|
Grand Est
|
88
|
1
|
0,03
|
|
Bischheim
|
Grand Est
|
67
|
14
|
0,33
|
|
Blaesheim
|
Grand Est
|
67
|
32
|
1,05
|
|
Buzy-Darmont
|
Grand Est
|
55
|
8
|
0,26
|
|
Cambrai – La Porte de Paris
|
Hauts-de-France
|
59
|
20
|
0,46
|
|
Cambrai – Route de Solesmes
|
Hauts-de-France
|
59
|
41
|
1,35
|
|
Charleville
|
Grand Est
|
08
|
1
|
0,03
|
|
Choloy-Ménillot
|
Grand Est
|
54
|
8
|
0,26
|
|
Dieuze
|
Grand Est
|
57
|
943
|
30,93
|
|
Douai
|
Hauts-de-France
|
59
|
14
|
0,46
|
|
Effry
|
Hauts-de-France
|
02
|
55
|
1,80
|
|
Flirey
|
Grand Est
|
54
|
3
|
0,10
|
|
Fourmies
|
Hauts-de-France
|
59
|
2
|
0,07
|
|
Guise
|
Hauts-de-France
|
02
|
1
|
0,03
|
|
Haguenau
|
Grand Est
|
67
|
472
|
15,48
|
|
Hirson
|
Hauts-de-France
|
02
|
278
|
9,12
|
|
La Broque
|
Grand Est
|
67
|
12
|
0,39
|
|
Labry
|
Grand Est
|
54
|
256
|
8,40
|
|
Maubeuge
|
Hauts-de-France
|
59
|
80
|
2,54
|
|
Maurepas
|
Hauts-de-France
|
80
|
1
|
0,03
|
|
Mulhouse
|
Grand Est
|
68
|
36
|
1,18
|
|
Neuf-Brisach
|
Grand Est
|
68
|
2
|
0,07
|
|
Notre-Dame-de-Lorette
|
Hauts-de-France
|
62
|
1
|
0,03
|
|
Noviant-aux-Prés
|
Grand Est
|
54
|
1
|
0,03
|
|
Noyers-Pont-Maugis
|
Grand Est
|
08
|
2
|
0,07
|
|
Pierrepont
|
Grand Est
|
54
|
1
|
0,03
|
|
Quatzenheim
|
Grand Est
|
67
|
1
|
0,03
|
|
Rambervillers
|
Grand Est
|
88
|
1
|
0,03
|
|
Raon l'Etape
|
Grand Est
|
88
|
2
|
0,07
|
|
Rethel
|
Grand Est
|
08
|
17
|
0,56
|
|
Saint-Quentin
|
Hauts-de-France
|
02
|
2
|
0,07
|
|
Sedan-Saint-Charles
|
Grand Est
|
08
|
8
|
0,32
|
|
Sedan-Torcy
|
Grand Est
|
08
|
24
|
0,79
|
|
Senones (La Poterosse)
|
Grand Est
|
88
|
11
|
0,36
|
|
Signy-l'Abbaye
|
Grand Est
|
08
|
12
|
0,39
|
|
Soultzmatt
|
Grand Est
|
68
|
678
|
22,24
|
|
Sourd (Le)
|
Hauts-de-France
|
02
|
1
|
0,03
|
|
Valenciennes
|
Hauts-de-France
|
59
|
3
|
0,10
|
|
Verdun (Le Faubourg Pavé)
|
Grand Est
|
55
|
1
|
0,03
|
|
Vouziers
|
Grand Est
|
08
|
1
|
0,03
|
|
Région
|
Département
|
|
||
|
|
Ardennes
|
65
|
2,13
|
|
|
|
Bas-Rhin
|
531
|
17,42
|
|
|
|
Haut-Rhin
|
716
|
23,48
|
|
|
|
Meurthe-et-Moselle
|
274
|
8,99
|
|
|
|
Meuse
|
9
|
0,29
|
|
|
|
Moselle
|
943
|
32,80
|
|
|
|
Vosges
|
15
|
1,36
|
|
|
Total région Grand Est
|
|
2.538
|
83,24
|
|
|
|
Aisne
|
337
|
11,05
|
|
|
Nord
|
172
|
5,64
|
|
|
Pas-de-Calais
|
1
|
0,03
|
|
|
Somme
|
1
|
0,03
|
|
Total région Hauts-de-France
|
|
511
|
16,76
|
|
|
|
|
|
|
Total général
|
|
3.049
|
100 %
|
În România literară nr.10-11 se dezminte că s-ar fi convocat vreo adunare generală a USR sau a vreunei filiale. în rest, ceea ce spune Puşi este diabolic de adevărat. Mi-a apăsat pe butonul cu amintiri. Sunteţi nişte inimoşi!
RăspundețiȘtergereMinunată această ediție a buletinului literar-istoric, de ținută academică, pe care îl citesc cu mare bucurie, ca întotdeauna!
RăspundețiȘtergereO privire justă aruncată de domnia sa domnul Dumitru Puși Dinulescu, în curtea "marelui partid", mă pune, încă odată, pe gînduri, cu o simplă întrebare: Cum e posibil, ca nimeni dintre onorabilii membri de vază să nu tăgăduiască modul pripit de organizare a acestui congres și strategia, atît de pervers asemănătoare, a ordinii de a alege pe cei mai apropiați șefului, oricum reales de el însuși, chiar cu sprijinul celor ce se vor vedea îndepărtați din funcții de conducere ?!?