ŢARA ROMICA

George Anca

ŢARA ROMICA 

Sfinții din raiu să gată să-ajute

Muntenilor; Florescul mai spune

De-a lui Vlad biruințe făcute.

Curtea măiastră, prin o minune,

Piere ca dracul de crucea sfântă.

Lui Parpangel rău cărțile-i cântă.( Cântecul a IV)

Pieirea curţii măiestre, drăceşti, ori, în replică: piere ţara; vaporozitatea alegorică a Romicăi, turmentându-şi Orfeul ei argintar, aproape uitând-o în armura lepădată magic de eroul Arginean, doar nu Ahile. Numai parodie, batrachoi-sechia-lock remaicontorizate. Yana întâi apoi yudha în Ramayana şi Eneida, război continuu în Iliada şi Ţiganiada: mock-heroic, picaresc, burlesc, satiric, parodic, latin macaronic etc.

De sfinți ce cânta psalmi ș-antifoane

L'întrebară: „Ce-ți e, Spiridoane?"

„O! (zisă) Dar' nu vedeți ce-mi este?

Perit-au Țara mea Romănească!

*

Unii striga că pentru o fată

A unui ciurariu nu să cuvine

Să zăbovească tabăra toată,

Alții răspundea că fieștine

Datoriu e păn' atunci să rămâie,

Păn' să va ști de-i Romica vie...

*

Așa Vlad urmând oștii cei mare

Turcești, ordiilor despărțite

Neașteptat înainte le sare

De prin locuri ascunse, dosite,

Ș-atâta știe-a-i zătigni de bine,

Cât nici măcar unul viu rămâne."

Florescul fârșind lunga poveste

Mearsă, fiind târziu după cină,

Iar' Parpangel după a neveste

Sale-urmă-în zădar, caută, suspină;

Deci plin de necaz că n-o găsește,

Se cùlcă pe un pat ș-ațipește.

Însă lucrul cel mai de mirare

Este că bietul țigan, aice,

Unde să culcasă-în supărare,

Află' zioa cea mai de ferice,

Fiindcă-a doao zi dimineață

Să trezi la Romica sa-în brață.

Dracu nu doarme! cine-întii zisă,

Bine-o nimeri...! că așa este:

Pănă noi durmim cu geana-închisă,

El turbură fete și neveste

Și-osăbite feliuri de năluce,

În vis și-în aievea le aduce.

Nu știu cum să tâmplă de-astă dată

(De bună samă prin gevolie!)

Că Romica era culcată

Într-acel pat ș-aceaiaș chilie

Unde se culcasă Parpangel

Asară, mâhnit ca vai de el.

*

S-ápără ca când nu i-ar fi voia

Ș-apărându-să-îl strânge la sine.

Ce-i de-a face când vine nevoia

Pe om? Voi știți, dragi neveste, bine

Că la-împrejurări cum este-această,

Totdeuna vi să tâmplă năpastă.

Însă spre-a Romicii norocire,

Tocma ca când ar fi fost chiemată,

A feciorii sosi scutire:

Sân Spiridon pe-asină aripată

Trecea tocma-într-aceaiaș' clipită

Pe lângă ceastă curte vrăjită.

Și văzând de sus pe cea perechie

Care,-încă fiind necununată,

Porunca-întie din legea vechie

Era gata să-împlinească,-îndată

Trasă-asupra curții-un semn de cruce,

De carele pier toate năluce.

*

Și iacă pieri curtea frumoasă

Ca când n-ar fi fost nice odată.

Oaspeții-într-o baltă puturoasă

Să treziră. Și-acea minunată

Întâmplare la toți au arătat

Că curtea n-au fost lucru curat.

Bunul Parpangel, pănă prin baltă

Plină de broaște sâlind să iasă

Înoată-încoace,-încolea și saltă

Ș-orbecăind prin ceața-întunecoasă,

Iată pierde pe Romica dragă

Și-în zădar o caută balta-întreagă.

*

Estea socotind jelea-l cuprinsă,

Mai vârtos pentru biata Romică,

Iar inima cea de dor aprinsă

Mai numa că nu i să despică.

Strígă-amar: „Dragă Romică, vină!"

Iha din vale-i răspunde: „vină!"

*

O! spune-m și mă desfată!" Iha: „fată!"

*

Cui va fi dragă soție!" Iha: „ție!"

*

Ian' jură-te pe Dumnezieu!" Iha: „zieu!"

*

Asupra nearmați și de-a ta samă

Argineanul sabia nu poartă

*

Voinicul cunoscu din cuvinte

Că bietul țigan ș-acu visază;

*

Sărace-Arginene! ce minută

Nefericită-acolea te-adusă,

La cest urât părău ș-apă slută!...

Iacă vitejia ta răpusă!...

*

Tocma să tâmpinasă cu-o ceată

De-aràpi, pe care-o dete-în răsipă

Tăindu-i partea cea mai bărbată,

Iar' el ostănit căutasă-în pripă

Să-odihnească-a umbră răcuroasă,

Și veni-într-astă pădure deasă.

Dar' spre răul său și soarte-amară,

Era pădurea cea blăstămată!...

Cum intră și vru să să pogoară

Supt un păltinaș, iacă deodată

Doi turci vede, gonind o copilă

Carea-l rugă de-ajutoriu și milă.

El neștiind că este-o nălucă,

După dânșii nencetat aleargă

Și-i pare că-acuș'-acuș apucă

Pe gonaci, capetele să le șteargă,

Iar sosind lângă țigan pieriră,

Și de-aceasta el acum să miră

*

Și rumpe-o nuiea, dar, ah, vedere!...

Sânge pícă cu glas de durere:

„Nu mă frânge, drăguț Parpangele!

O, lasă-mă s-odihnesc în pace!

Tu nu ști că-în aceste nuiele

Trupșorul Romicii tale zace!...

Soarta mea fu crudă și nedreaptă,

Líbovul altii pe tine te-așteaptă!"

*

„Stați, tâlharilor fără de lege

(Strìgă el căutând în toată parte),

Suflete păgâne și pribege,

Pe toți v-așteaptă cumplită moarte!...

Însă, dacă-mi veți da pe Romica,

Iată că nu voi face nimică!"

„Întâi caută a lua aminte că poetul, în voroava sa de obște, să țâne pretutindene de chipul vorbei de obște și întrebuințază cuvinte obștite între țărani, afară de tâmplări când vorbește altcineva, căci atunci așa-ș chibzuiește voroava, ca să fie cuviincioasă persoanei care vorbește. Deci și aici fiindcă sângur povestește, nu zice sfântul Spiridon, sfântul Gheorghie, Dimitrie sau Nicoláe, ci precum au fost obicinuit de demult și să obicinuiește astăzi la țărani care sunt mai stătornici întru ținerea obiceaiurilor strămoșești. Și cu adevărat nu știu de unde au luat cărturarii noștri besericești acel cuvânt: sfânt, sfântă, când adevăratul cuvânt strămoșesc este sânt,-ă, care pururea au fost trăitoriu în neamul nostru care ș-astăzi zice Sân Pietru, Sântă Mărie, Sân Giorgiu ș. a. C. Filologos. a) Dar, ș-alta este a băga sama la locul acesta: că zice Sân Nicoară (Sfântu Nicolae) cumcă Sân Spiridon trebuie să meargă pedestru, fiindcă, după canoanele s. soboară, vlădicii și călugării nu putea să călărească numai pe asin sau catâr! Și pentru aceasta zice poetul că Sân Spiridon au trebuit să pogoară pe scara lui Iacòv, adecă care Iacòv pribegind de frica frate-său, o văzu în vis.”

„Poetul spusă pănă aici cum Parpangel ieșind din baltă și nevăzând nici curte, nici oaspeți, nici pe Romica, să frângea cu gândurile și nu știea ce să socotească. M. P.

Iha este cuvânt formuit din firea lucrului și însemnează tot aceaiaș' ce iho la elini, iar eho la latini; va să zică în sâne răsunetul ce dau unele locuri, mai vârtos unde sunt locurile între dealuri sau aproape de râpe afunde sau peșteri și răspund la fieștecare strigát cu vorbe asemene, însă înjumătățate, poftorind mai vârtos silabele cele de pe urmă. M. P.”