plânsul
plânsul era ea murind
mi-am şters-o de pe ochi
se evapora pe degete
spre balcon unde nu suise nimeni
m-o fi căutat printre seminarişti
din ochi cu dragostea drumului
către fiul pierdut o mie
aş schimba gândul vorba mamă
rănită carnea de război şi cancer
de trăznet şi de bătrâneţe
te lăudasei a biserică
în ea căutându-ţi şaptele
botezaţii cumnaţii morţii
nume pe piatră nicio femeie
şi eu în lumea ei piază
adică mori când n-o mai porţi
te-a născut te moare uiţi
copiii uitându-te ori te-or iubi
câtuşi de cât sperie-i cu metamorfoze
doamne poveştile ei copiii
frică să nu-ţi mai fie
după copaci după cruce sus
mâinile legate de gât
înecaţii din auzite
pe luncă nici mama
a nu pleca în America
atunci de ce să şi mor
numai pentru că murişi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu