luni, 6 februarie 2012

JUNDANDEL


George Anca









JUNDANDEL

India lui Ion Budai-Deleanu:

Parpanghel poate suna eufonic lui Papagheno. La un bal, Mozart se mascase în fakir indian ÅŸi recitase aforisme improvizate. Mârza (s-a amintit omonimul din Scrisorile persane ale lui Montesquieu) îi spusese (pseudonimului-anagramă Leonachi Dioneu): noi suntem din India, È™i limba noastră să grăieÈ™te acolo până în zioa de astezi. Remarca subterană a lui C. Criticos (de final, aproape): Parpangel, precum s-arată, au avut mai multă cunoÈ™tință decât un om de obÈ™te, când È™tie el È™i de Gheena. Avem Parpanghel – Gheena – Papagheno. Suntem in faÅ£a unui procedeu snaskrit, dhvani (sugestie) din poetica alamkara, în versiunea lui Ananda Vardhana.
Parpanghel nu vrea, nonviolent, să fie kshatria, războinic, nici la ordinul lui Vlad Vodă (ceilalÅ£i sunt confuzi). S-ar găsi sugestii ÅŸi apropieri de Rama – yana, călătoria, le este parÅ£ial comună. Cântecul vânătorului trimite la Valmiki transformând soka în sloka (durerea în mantră), la vederea vânătorului văduvind perechea cocorului.
Toți acu de arme s-apucasă,
Numa Parpangel de lina pace
Iubitoriu, ce nu să mestecasă
La nici un sfat, privește și tace
Socotind cu cetașii să iasă
Din ciorobòr și să meargă-acasă.
Toți (zice poetul) acum era amestecați în bătaie, numa Parpangel cu ai săi fiind de o parte, nu să mesteca, precum și la nice un sfat a lor să mestecasă. Deci văzând acea turburare făcu semn cătră ai săi să meargă de-aci. M. P.
Exegeţii lui Ion Budai Deleanu au trecut peste brahmanul central al epopii dezvăluit nu doar într-o aluzie, ca Figaro (pomenind revoluţionar India, sau refuzând, şi el, să ucidă oameni pe care nu i-a văzut niciodată), anume ca descendent al unui raja arhetipal, Jundandel

Cântecul I


După-acește veniră nainte
Armați ș-în rânduri tocmite bine,
Argintarii, de-inele și țânte
Făcători, doao sute. Dar' cine
Îi duce și le este povață?
Tânăr Parpangel și mândru la față.

Acesta purcede-în dreaptă spiță
Din craiu Jundadel a cărui mare
Și preste toți înălțată viță
Tocma de-unde soarele răsare,
Cu soarele-împreună răsărisă.
Precum cronica ciorască scrisă.

Tot dintr-aceaiaș viță nălțată,
(Păn' au stat întregă-împărăția
Țiganilor) pogorârea din tată
Pe fii, schiptru și nalta domnie
Păn' la craiu Jundadel pe care
Lipsi de tron Cinghișhan cal mare.

Fost-au de când lumea stă-îm picioare
Multe neamuri slăvite-odinioară,
Viteze È™-altor poruncitoare,
A căror nepoți acum de-ocară
Sunt la noi; și noi l-alții-om fi doară,
De nu vom băga samă de țară.


Ian' căutați la țigănescul soiu
Cumu-i astăzi de-ovilit, cum el
De cătră toți să-împinge-în gunoiu;
Dară când trăia craiu Jundadel
Și stăpânea-în India bogată,
Vița lor era mult luminată.

A lor preste toți nalt împărat
Să numea-în ferman a lunii frate
Și-a soarelui fiiu pre luminat;
Iar' lui să-închina nenumărate
Noroade, țări, crai și mari ostroave.
Aceste nu-s deșerte voroave!

Parpangel de pe moș să născusă
Din cea mai frumoasă țiitoare
A lui Jundadel; așa să dusă
Apoi strălucind raza de soare
Păn' la dânsu; și care nu crede,
Caute la el, că-în față i-o vede.


Epic of the Gypsy / Tsiganiada (Canto I, 74, 75, 76)

Hey, look to the Gypsy-kind
How withered today, how
By all thrust into the garbage;
Yet when he left Rajah Jundandel
And ruled opulent India,
His breed was much opined

Withal, their High Emperor
Was called by firman, Moon-Brother
And Sun's Son, Much Enlightened.
To him paid obeisance numerous
Peoples, countries, rajahs and Archipelagos,
No arid words these!

Parpangel born in the paternal strain
From the most handsome concubine
Of Jundandel, so the shining ray of the sun passed
To him: who doubts, infidel!
Let him search in the face of Parpangel

Akaash Ganda Series (9), February 1982, Delhi

Cântecul IX

Eu eram uimit întru mirare
Dă toate-aheste lucruri dă frunte,
Când oblicii venind pă cărare
Doi moșnegi cu barbele cărunte,
Din carii-unul zâmbind cătră mine
Zisă:-„O! fiiule, eu vin la tine!...

Căci pă haia lume ți-am fost tată,
Iară-ahăsta e strămoșul tău!
Dacă-ți aduci aminte (ian caută
Dă e-așa păcum îți spuneam eu,
Când mă-întrebai tu dă Zundadel!),
Ahăsta pă care vezi, este el!"

O, Doamne! cum îmi fu dă ciudat
Pă lângă-inimă, văzând aheste!...
Graiu-mi stete-în grumazi înnecat
Dă bucuria fără dă veste;
Căzui la pământ să mă închin
Și vărsai lacreme cu suspin.

„O, tată, te mai văd o dată!
O, dă câte ori te-am plâns acasă!"
(Strigai). El cu față-însărinată
Răspunsă: „Lasă, fătu-mieu, lasă
Suspinul și toată voia rea,
Că-aici nu-i loc de-a să supăra!

Puține-aici încă tu minute
Ai să zăbovești și mai multe foarte
Am să-ți spuiu ție necunoscute,
Ce să vor tâmpla după-a ta moarte,
Și toate câte-are să petreacă
A voastră țigănie săracă!..."

Heste zicând mă luă dă mână
Și depreună cu Șundadel
Mă dusără-aproape dă-o fântână
Unde strămoșu-mi dede-un inel
Și grăi: „Dragu mieu nepoÈ›ele,
Hăi, multe-aÈ™teaptă pă È›igani rele! 



noi suntem din India, şi limba noastră să grăieşte acolo până în zioa de astezi;

Fiind eu în Eghipet mai la toate bataliile de fata, s-au
întâmplat pe mine o nenorocire, ca trecând un glont de tun
aproape, mi-au uscat un picior s'am ramas învalid. Deci am
luat slobozie de la slujba osteneasca. De-atuncia tot aici sunt,
la Eghipet. Dar, crezi-ma sau ba? cu toate aceste nu-mi pociu
scoate din inima dorul tarii în care m'am nascut, si màcar
traesc aici în prisos de toate, totus', spre fericirea deplin
patria-mi lipseste.
Având aici vreme de ajuns, ma îndeletnicesc mai mult cu
cetera si cu cântari. Am dat în cunostinta cu multi de ai
nostri, iar' mai vârtos cu Mârza. O, sa-l cunosti ce ales om e
acela, si doar' unul dintru toti, care are iubire de neam si
râvna calduroasa de-a aduce pe soiul nostru la oarecare
rânduiala. Acesta mi-au deschis ochii întru multe, iar mai
vârtos pentru purcederea noastra, caci au fost nascut si crescut
acolo, de-unde ne-am desghinat noi, nefericitii. Dupa cum
spune el, noi suntem din India, si limba noastra sa graieste
acolo pâna în zioa de astezi; însa pentru aceasta ti-oi scrie de 


Dupa-aceste venira nainte
Armati s-în rânduri tocmite bine,
Argintarii, de-inele si tânte
Facatori, doao sute. Dar' cine
ÃŽi duce si le este povata?
Tânar Parpangel si mândru la fata.
Acesta purcede-în dreapta spita
Din craiu Jundadel a carui mare
si preste toti înaltata vita
Tocma de-unde soarele rasare,
Cu soarele-împreuna rasarisa.
Precum cronica ciorasca scrisa.
Tot dintr-aceaias vita naltata,
(Pan' au stat întrega-împaratia
Ţiganilor) pogorârea din tata
Pe fii, schiptru si nalta domnie



Cinghishán este numele unui mare han a mongolilor, pe care altii numesc
Ghenghiscán, si care au pustiit toata Asia si au pradat toate tarile
începând de la marginile Hânii pana la India. Adevarat ca el pradind au
întrat în India, dar', de au domnit atunci în India Jundadel, cum zice
poeticul, si de au purces Parpangel din vita aceluias Jundadel, aceasta
n-am cetit nicaieri, afara de cronica manastirii de la Cioara, care sa vede a
fi foarte partasitoare tiganilor. ÃŽnsa aceaia-i dovedit lucru, ca tiganii nu-s
eghipteni, cum s-au tinut pana acum, dar adevarati indieni, ce s-au dovedit
prin inglezi, ce negutatoresc în partile acele si au aflat ca limba tiganeasca
sa vorbeste pana acum în Siam si în Malabár.
Pentru titula crailor Indii, ca sa numesc fii soarelui si fratii lunii, nu-i
de a sa mira, caci asa sa chiema si sa chiama si astezi împaratul Mogolul si
a persilor.
Pan' la craiu Jundadel pe care
Lipsi de tron Cinghishan cal mare.  
Fost-au de când lumea sta-îm picioare
Multe neamuri slavite-odinioara,
Viteze s-altor poruncitoare,
A caror nepoti acum de-ocara
Sunt la noi; si noi l-altii-om fi doara,
De nu vom baga sama de tara.
Ian' cautati la tiganescul soiu
Cumu-i astazi de-ovilit, cum el
De catra toti sa-împinge-în gunoiu;
Dara când traia craiu Jundadel
si stapânea-în India bogata,
Vita lor era mult luminata.
A lor preste toti nalt împarat
Sa numea-în ferman a lunii frate
si-a soarelui fiiu pre luminat;
Iar' lui sa-închina nenumarate
Noroade, tari, crai si mari ostroave.
Aceste nu-s deserte voroave!
 Parpangel de pe mos sa nascusa
Din cea mai frumoasa tiitoare



Lucru minunat zice poetul: care nu crede, sa-i caute în fata. Dar' cum
va cauta în fata la unul care nu-i mai mult pe fata pamântului si au murit
de oarecâte sute de ani înainte! Onochef.
a) De buna sama asa au aflat scris, iar acea scrisoare au fost facuta
traind înca Parpangel. Musofilos.

A lui Jundadel; asa sa dusa
Apoi stralucind raza de soare
Pan' la dânsu; si care nu crede,
Caute la el, ca-în fata i-o vede.  
Era nalt si ghizdav la faptura,
Bun lautariu, pre bun cântaret;
La toate faptele cu masura,
Iara de-inele mester ales.
Acest chip era voievodul mare
A zlatarilor mergând calare.

Dupa-aceste venira nainte
Armati s-în rânduri tocmite bine,
Argintarii, de-inele si tânte
Facatori, doao sute. Dar' cine
ÃŽi duce si le este povata?
Tânar Parpangel si mândru la fata.
Acesta purcede-în dreapta spita
Din craiu Jundadel a carui mare
si preste toti înaltata vita
Tocma de-unde soarele rasare,
Cu soarele-împreuna rasarisa.
Precum cronica ciorasca scrisa.
Tot dintr-aceaias vita naltata,
(Pan' au stat întrega-împaratia
Ţiganilor) pogorârea din tata
Pe fii, schiptru si nalta domnie



Cinghishán este numele unui mare han a mongolilor, pe care altii numesc
Ghenghiscán, si care au pustiit toata Asia si au pradat toate tarile
începând de la marginile Hânii pana la India. Adevarat ca el pradind au
întrat în India, dar', de au domnit atunci în India Jundadel, cum zice
poeticul, si de au purces Parpangel din vita aceluias Jundadel, aceasta
n-am cetit nicaieri, afara de cronica manastirii de la Cioara, care sa vede a
fi foarte partasitoare tiganilor. ÃŽnsa aceaia-i dovedit lucru, ca tiganii nu-s
eghipteni, cum s-au tinut pana acum, dar adevarati indieni, ce s-au dovedit
prin inglezi, ce negutatoresc în partile acele si au aflat ca limba tiganeasca
sa vorbeste pana acum în Siam si în Malabár.
Pentru titula crailor Indii, ca sa numesc fii soarelui si fratii lunii, nu-i
de a sa mira, caci asa sa chiema si sa chiama si astezi împaratul Mogolul si
a persilor.
Pan' la craiu Jundadel pe care
Lipsi de tron Cinghishan cal mare.  
Fost-au de când lumea sta-îm picioare
Multe neamuri slavite-odinioara,
Viteze s-altor poruncitoare,
A caror nepoti acum de-ocara
Sunt la noi; si noi l-altii-om fi doara,
De nu vom baga sama de tara.
Ian' cautati la tiganescul soiu
Cumu-i astazi de-ovilit, cum el
De catra toti sa-împinge-în gunoiu;
Dara când traia craiu Jundadel
si stapânea-în India bogata,
Vita lor era mult luminata.
A lor preste toti nalt împarat
Sa numea-în ferman a lunii frate
si-a soarelui fiiu pre luminat;  
Iar' lui sa-închina nenumarate
Noroade, tari, crai si mari ostroave.
Aceste nu-s deserte voroave!
 Parpangel de pe mos sa nascusa
Din cea mai frumoasa tiitoare



Lucru minunat zice poetul: care nu crede, sa-i caute în fata. Dar' cum
va cauta în fata la unul care nu-i mai mult pe fata pamântului si au murit
de oarecâte sute de ani înainte! Onochef.
a) De buna sama asa au aflat scris, iar acea scrisoare au fost facuta
traind înca Parpangel. Musofilos.

A lui Jundadel; asa sa dusa
Apoi stralucind raza de soare
Pan' la dânsu; si care nu crede,
Caute la el, ca-în fata i-o vede.  
Era nalt si ghizdav la faptura,
Bun lautariu, pre bun cântaret;
La toate faptele cu masura,
Iara de-inele mester ales.
Acest chip era voievodul mare
A zlatarilor mergând calare. 




Eu eram uimit întru mirare
Dă toate-aheste lucruri dă frunte,
Când oblicii venind pă cărare
Doi moşnegi cu barbele cărunte,
Din carii-unul zâmbind cătră mine
Zisă:-„O! fiiule, eu vin la tine!...

Căci pă haia lume ţi-am fost tată,
Iară-ahăsta e strămoşul tău!
Dacă-ţi aduci aminte (ian caută
Dă e-aşa păcum îţi spuneam eu,
Când mă-întrebai tu dă Zundadel!),
Ahăsta pă care vezi, este el!"

O, Doamne! cum îmi fu dă ciudat
Pă lângă-inimă, văzând aheste!...
Graiu-mi stete-în grumazi înnecat
Dă bucuria fără dă veste;
Căzui la pământ să mă închin
Şi vărsai lacreme cu suspin.[33]

O, tată, te mai văd o dată!
O, dă câte ori te-am plâns acasă!"
(Strigai). El cu faţă-însărinată
Răspunsă: „Lasă, fătu-mieu, lasă
Suspinul şi toată voia rea,
Că-aici nu-i loc de-a să supăra!

Puţine-aici încă tu minute
Ai să zăboveşti şi mai multe foarte
Am să-ţi spuiu ţie necunoscute,
Ce să vor tâmpla după-a ta moarte,
şi toate câte-are să petreacă
A voastră ţigănie săracă!..."

Heste zicând mă luă dă mână
şi depreună cu şundadel
Mă dusără-aproape dă-o fântână
Unde strămoşu-mi dede-un inel
Åži grăi: „Dragu mieu nepoÅ£ele,
Hăi, multe-aşteaptă pă ţigani rele!

Doară sosi-va, măcar târzie,
Zioa, lung după-a ta răposare,
Zioa ha plină dă bucurie,
ÃŽn carea ÅŸi lor va luci soare,
Iar' pănă-atunci supt robie-amară
Purure vor hi şi supt ocară.

Ian caută tu prin hăst inel,
Aici în hastă fântână-afundă!...
Toate chiar tu vei zări prin el
Şi prin cercura lui ha rătundă..."
Eu privii prin inelul ciudat
Şi iacă ce mi s-au arătat:

Zării întiaş dată trii fete
Dă-împărat, ca când ar hi robite,
Amar plângând, nici voind să-încete;
Pre tâlhari, cu lacremi umilite
Să sâlea să plece spre-omenire,
Iar' ei n-arăta nici o sâmţire.

Doao dântr-înse era-îmbrăcate
Ca neşte doamne stăpânitoare,
Dar' totuş făcea slujbă de-argate,
Iar' una,-în văştmânte-ovilitoare
Dă roabă, era sâlită-a face
Orice răpitorilor săi place.

După aceasta văzui dă dăparte
O grămadă dă oameni vrăjbiţi
Aducând unul altuie moarte;
Gândeai că-s dă turbare porniţi,
Aşa era dă sălbătecoşi,
Toţi având pă cap căite roşi.

La ceastă vrajbă din fundul mării
Iacă-un voinic iese fără veste,
Armat cu un steag ÅŸi haine nerii,
Iar pe steag să cetea scrise-aceste:
A treia oară vin să vă-împac!"
Toţi învrăjbiţii caută şi tac.[35]

Cu ÅŸuier groaznic fieÅŸcare
Căscă fălcile să-l îmbuce,
Iară el scoasă-o căciulă mare
Făcând cu dănsa-asupră-le cruce;
Şi iacă bălaurii supt undă
Cumplit răgnind iară să cufundă.

De-aci purceasă-încolea şi-încoace
Gonind după vrajba nealinată
Şi făcând pretutindene pace,
Iar' prin o tâmplare minunată
Ajunsă într'o noapte spre zori
Åži la heste trei roabe surori.
2

Atunci eu nu mă putui răbdare
Să nu-întreb pă strămoşul bătrân
Carele-mi zisă:-„Ahăstaă-iî cel care
Obiceaiul va strica păgân
Åži va da robilor slobozie
În vremea când s-a tâmpla să vie.

Dar, dacă vrei să ştii pentru heste
Trei fete (pă cum vezi) dă-împărat..."[36]
Ahasta grăind fără dă veste
Cuvântul îi rămasă curmat,
Căci îndată venind nu ştiu cine
Mă luă şi mă dusă cu sine;

Şi nice ştiu pă unde mă dusă,
Destul că eu mă trezii în pat,
Însă, ce pagubă că nu-mi spusă
Zundadel mai chiar ÅŸi mai curat
Pentru hăl voinic pre minunat
Cu hele trii fete dă-împărat!"

Aici Parpangel fârşi povestea,
Toţi ascultătorii să mirară,
Dar' cei tineri cu cele neveste
Tot îţi dănţuia pă lună-afară.
Într-acest chip au fost prăznuită
Nunta lui Parpangel cea vestită.

Parpangel, precum s-arată, au avut mai multă cunoştinţă decât un om de obşte, când ştie el şi de Gheena. C. Criticos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu