George Anca: JUNDANDEL

George Anca

JUNDANDEL

India lui Ion Budai-Deleanu:

Parpanghel poate suna eufonic lui Papagheno. La un bal, Mozart se mascase în fakir indian şi recitase aforisme improvizate. Mârza (s-a amintit omonimul din Scrisorile persane ale lui Montesquieu) îi spusese (pseudonimului-anagramă Leonachi Dioneu): noi suntem din India, și limba noastră să grăiește acolo până în zioa de astezi. Remarca subterană a lui C. Criticos (de final, aproape): Parpangel, precum s-arată, au avut mai multă cunoștință decât un om de obște, când știe el și de Gheena. Avem Parpanghel – Gheena – Papagheno. Suntem in faţa unui procedeu snaskrit, dhvani (sugestie) din poetica alamkara, în versiunea lui Ananda Vardhana.

Parpanghel nu vrea, nonviolent, să fie kshatria, războinic, nici la ordinul lui Vlad Vodă (ceilalţi sunt confuzi). S-ar găsi sugestii şi apropieri de Rama – yana, călătoria, le este parţial comună. Cântecul vânătorului trimite la Valmiki transformând soka în sloka (durerea în mantră), la vederea vânătorului văduvind perechea cocorului.

Toți acu de arme s-apucasă,

Numa Parpangel de lina pace

Iubitoriu, ce nu să mestecasă

La nici un sfat, privește și tace

Socotind cu cetașii să iasă

Din ciorobòr și să meargă-acasă.

Toți (zice poetul) acum era amestecați în bătaie, numa Parpangel cu ai săi fiind de o parte, nu să mesteca, precum și la nice un sfat a lor să mestecasă. Deci văzând acea turburare făcu semn cătră ai săi să meargă de-aci. M. P.

Exegeţii lui Ion Budai Deleanu au trecut peste brahmanul central al epopii dezvăluit nu doar într-o aluzie, ca Figaro (pomenind revoluţionar India, sau refuzând, şi el, să ucidă oameni pe care nu i-a văzut niciodată), anume ca descendent al unui raja arhetipal, Jundandel

Cântecul I

După-acește veniră nainte

Armați ș-în rânduri tocmite bine,

Argintarii, de-inele și țânte

Făcători, doao sute. Dar' cine

Îi duce și le este povață?

Tânăr Parpangel și mândru la față.

Acesta purcede-în dreaptă spiță

Din craiu Jundadel a cărui mare

Și preste toți înălțată viță

Tocma de-unde soarele răsare,

Cu soarele-împreună răsărisă.

Precum cronica ciorască scrisă.

Tot dintr-aceaiaș viță nălțată,

(Păn' au stat întregă-împărăția

Țiganilor) pogorârea din tată

Pe fii, schiptru și nalta domnie

Păn' la craiu Jundadel pe care

Lipsi de tron Cinghișhan cal mare.

Fost-au de când lumea stă-îm picioare

Multe neamuri slăvite-odinioară,

Viteze ș-altor poruncitoare,

A căror nepoți acum de-ocară

Sunt la noi; și noi l-alții-om fi doară,

De nu vom băga samă de țară.

Ian' căutați la țigănescul soiu

Cumu-i astăzi de-ovilit, cum el

De cătră toți să-împinge-în gunoiu;

Dară când trăia craiu Jundadel

Și stăpânea-în India bogată,

Vița lor era mult luminată.

A lor preste toți nalt împărat

Să numea-în ferman a lunii frate

Și-a soarelui fiiu pre luminat;

Iar' lui să-închina nenumărate

Noroade, țări, crai și mari ostroave.

Aceste nu-s deșerte voroave!

Parpangel de pe moș să născusă

Din cea mai frumoasă țiitoare

A lui Jundadel; așa să dusă

Apoi strălucind raza de soare

Păn' la dânsu; și care nu crede,

Caute la el, că-în față i-o vede.

Epic of the Gypsy / Tsiganiada (Canto I, 74, 75, 76)

Hey, look to the Gypsy-kind

How withered today, how

By all thrust into the garbage;

Yet when he left Rajah Jundandel

And ruled opulent India,

His breed was much opined

Withal, their High Emperor

Was called by firman, Moon-Brother

And Sun's Son, Much Enlightened.

To him paid obeisance numerous

Peoples, countries, rajahs and Archipelagos,

No arid words these!

Parpangel born in the paternal strain

From the most handsome concubine

Of Jundandel, so the shining ray of the sun passed

To him: who doubts, infidel!

Let him search in the face of Parpangel

Akaash Ganda Series (9), February 1982, Delhi

Cântecul IX

Eu eram uimit întru mirare

Dă toate-aheste lucruri dă frunte,

Când oblicii venind pă cărare

Doi moșnegi cu barbele cărunte,

Din carii-unul zâmbind cătră mine

Zisă:-„O! fiiule, eu vin la tine!...

Căci pă haia lume ți-am fost tată,

Iară-ahăsta e strămoșul tău!

Dacă-ți aduci aminte (ian caută

Dă e-așa păcum îți spuneam eu,

Când mă-întrebai tu dă Zundadel!),

Ahăsta pă care vezi, este el!"

O, Doamne! cum îmi fu dă ciudat

Pă lângă-inimă, văzând aheste!...

Graiu-mi stete-în grumazi înnecat

Dă bucuria fără dă veste;

Căzui la pământ să mă închin

Și vărsai lacreme cu suspin.

„O, tată, te mai văd o dată!

O, dă câte ori te-am plâns acasă!"

(Strigai). El cu față-însărinată

Răspunsă: „Lasă, fătu-mieu, lasă

Suspinul și toată voia rea,

Că-aici nu-i loc de-a să supăra!

Puține-aici încă tu minute

Ai să zăbovești și mai multe foarte

Am să-ți spuiu ție necunoscute,

Ce să vor tâmpla după-a ta moarte,

Și toate câte-are să petreacă

A voastră țigănie săracă!..."

Heste zicând mă luă dă mână

Și depreună cu Șundadel

Mă dusără-aproape dă-o fântână

Unde strămoșu-mi dede-un inel

Și grăi: „Dragu mieu nepoțele,

Hăi, multe-așteaptă pă țigani rele!

noi suntem din India, şi limba noastră să grăieşte acolo până în zioa de astezi;

Fiind eu în Eghipet mai la toate bataliile de fata, s-au

întâmplat pe mine o nenorocire, ca trecând un glont de tun

aproape, mi-au uscat un picior s'am ramas învalid. Deci am

luat slobozie de la slujba osteneasca. De-atuncia tot aici sunt,

la Eghipet. Dar, crezi-ma sau ba? cu toate aceste nu-mi pociu

scoate din inima dorul tarii în care m'am nascut, si màcar

traesc aici în prisos de toate, totus', spre fericirea deplin

patria-mi lipseste.

Având aici vreme de ajuns, ma îndeletnicesc mai mult cu

cetera si cu cântari. Am dat în cunostinta cu multi de ai

nostri, iar' mai vârtos cu Mârza. O, sa-l cunosti ce ales om e

acela, si doar' unul dintru toti, care are iubire de neam si

râvna calduroasa de-a aduce pe soiul nostru la oarecare

rânduiala. Acesta mi-au deschis ochii întru multe, iar mai

vârtos pentru purcederea noastra, caci au fost nascut si crescut

acolo, de-unde ne-am desghinat noi, nefericitii. Dupa cum

spune el, noi suntem din India, si limba noastra sa graieste

acolo pâna în zioa de astezi; însa pentru aceasta ti-oi scrie de

Dupa-aceste venira nainte

Armati s-în rânduri tocmite bine,

Argintarii, de-inele si tânte

Facatori, doao sute. Dar' cine

Îi duce si le este povata?

Tânar Parpangel si mândru la fata.

Acesta purcede-în dreapta spita

Din craiu Jundadel a carui mare

si preste toti înaltata vita

Tocma de-unde soarele rasare,

Cu soarele-împreuna rasarisa.

Precum cronica ciorasca scrisa.

Tot dintr-aceaias vita naltata,

(Pan' au stat întrega-împaratia

Ţiganilor) pogorârea din tata

Pe fii, schiptru si nalta domnie

Cinghishán este numele unui mare han a mongolilor, pe care altii numesc

Ghenghiscán, si care au pustiit toata Asia si au pradat toate tarile

începând de la marginile Hânii pana la India. Adevarat ca el pradind au

întrat în India, dar', de au domnit atunci în India Jundadel, cum zice

poeticul, si de au purces Parpangel din vita aceluias Jundadel, aceasta

n-am cetit nicaieri, afara de cronica manastirii de la Cioara, care sa vede a

fi foarte partasitoare tiganilor. Însa aceaia-i dovedit lucru, ca tiganii nu-s

eghipteni, cum s-au tinut pana acum, dar adevarati indieni, ce s-au dovedit

prin inglezi, ce negutatoresc în partile acele si au aflat ca limba tiganeasca

sa vorbeste pana acum în Siam si în Malabár.

Pentru titula crailor Indii, ca sa numesc fii soarelui si fratii lunii, nu-i

de a sa mira, caci asa sa chiema si sa chiama si astezi împaratul Mogolul si

a persilor.

Pan' la craiu Jundadel pe care

Lipsi de tron Cinghishan cal mare.

Fost-au de când lumea sta-îm picioare

Multe neamuri slavite-odinioara,

Viteze s-altor poruncitoare,

A caror nepoti acum de-ocara

Sunt la noi; si noi l-altii-om fi doara,

De nu vom baga sama de tara.

Ian' cautati la tiganescul soiu

Cumu-i astazi de-ovilit, cum el

De catra toti sa-împinge-în gunoiu;

Dara când traia craiu Jundadel

si stapânea-în India bogata,

Vita lor era mult luminata.

A lor preste toti nalt împarat

Sa numea-în ferman a lunii frate

si-a soarelui fiiu pre luminat;

Iar' lui sa-închina nenumarate

Noroade, tari, crai si mari ostroave.

Aceste nu-s deserte voroave!

Parpangel de pe mos sa nascusa

Din cea mai frumoasa tiitoare

Lucru minunat zice poetul: care nu crede, sa-i caute în fata. Dar' cum

va cauta în fata la unul care nu-i mai mult pe fata pamântului si au murit

de oarecâte sute de ani înainte! Onochef.

a) De buna sama asa au aflat scris, iar acea scrisoare au fost facuta

traind înca Parpangel. Musofilos.

A lui Jundadel; asa sa dusa

Apoi stralucind raza de soare

Pan' la dânsu; si care nu crede,

Caute la el, ca-în fata i-o vede.

Era nalt si ghizdav la faptura,

Bun lautariu, pre bun cântaret;

La toate faptele cu masura,

Iara de-inele mester ales.

Acest chip era voievodul mare

A zlatarilor mergând calare.