DIAVOLII ALBAŞTRI

George Anca

Sătana cade-în melanholie

Socotind asupra sorții sale;

A iadului s-adùnă boierie

Și să sfătuiește cu ce cale

Va s-ajute turceștilor gloate;

Țiganilor să fârșesc bucate. (Cântecul a VI)

Sătana îşi audiază diavolii precum Vlad ţiganii. E, afin cu miltonianul „thief of Paradise”. Creştin prin prigonitori arhangheli şi sfinţi militari, musulman prin protejatul Mahomet. Şi zeii Olimpului îşi împărţeau favoruile, poate în lipsa, încă, a diavolului, demonii homerici ori virgilieni fiind mai prejos decât zeii, ca şi asuras – printre vârfuri, Ravana .

Şi în comedia subterană sunt recenzaţi mai familiar diavolii, după biblie, decât disidemonia, suprăstăciunea/superstiţia, fanatismul. Diavolime retorică, neanturată nici de Arlechino, nici de Diavolii Albştri din Trinidad. Carnavalul atavic al ţiganilor, nepatronat.

„Aici pentru mai bună înțălegerea, trebuie a lua sama că poetul obrăzuind noapte, hotărăște vremea când cântă cocoșii întiaș dată, adecă cu un ceas sau doao înaintea miezii-nopții; căci, pe cum spun cărțile babelor, atunci au putere duhurile necurate. Deci poetul vrând să vie cu povestea și la Sătana, zice că tocma pe acea vreme și el au obicinuit a scoate capul de supt unda focului și a-ș petrece, căutând cum să muncesc sufletele păcătoase. Însă (adauge poetu) în acea noapte îi viniră Sătanei nește gânduri de care foarte s-au scârbit. Adecă socotind el că oarecând era în raiu și întru fericire, iară acum în iad, supus chinurilor, să mâhni și așa răcni, cât tot iadul să cutremură. M. P.”

"Mamona încă nume de diavol ce să află la Evanghelie. De obște să zice el duhul lăcomii.

a) Pe Velzăvuv zisă poetul că este hátmánul Sătanei, iar aici pe Mamona face visternic! ca când și diavolii ar avea în iad acest feliu de dregătorii!

Idiot.

b) Bagă-le în teacă, vere, ți-am zis nu o dată, nu mai vinui poetul, când el așa au aflat scris! Onochef.

v) Vedeți dară că bine zisăi eu că aici este o sateră ascunsă! Criticos.

g) Acum și mie-mi scapă răbdarea când văd luări aminte de acest feliu! Am luat sama mai înainte că care nu înțălege ce este poesia și ce va să zică poetu, acela mai bine să tacă și mai bine să ție cu dumnealui Chir Onochefalos, căci mai multă cinste-ți va face. Unde ar fi izvodirile poeticești a lui Omer, a lui Virghil și, în vremile noastre, a lui Miltón la inglezi, a lui Tásso la italieni și a lui Clòpstoc la nemți, de ar fi socotit aceste învățate noroade de dânșii, cum socotesc acești mai sus cârtitori asupra poetului nostru? Musofilos.

d) Nu ț-am spus, vere, că așa este? Iacă dum. Musofilos înțălege mai bine decât noi amândoi.”

"Pentru înțălesul tuturor ce zice Velfegor aici, trebuie a să tălmăci întii, că el zice a fi diavolul credințelor deșerte; deci, zice el, eu mă sârguiesc totdeuna că să întunec raza minții și a preceperii adevărate care Dumnezieu dede omului când îl zidi. Eu ducând pe om de la legea adevărată care mintea curată a lui poate să o cunoască, îl abat de la cale întunecându-l cu năluciri. Și spre aceasta am doao slujitoare, adecă fanatismul ce va să zică râvna neadevăratei credinți, și suprăstăciune ce va să zică crezătorie deșartă; alții zic, de pe grecie, disidemonie. Aceste doao, adauge el, strămută toată adevărata închinăciune a unii adevărate dumnezieiri, în shime necuvioase și de râs!...

Un poet o zis odată că mai bine voiește a fi craiu în iad, decât slugă în raiu, iar' poetul nostru socotește de-împrotivă, că mai bine voiește a fi slugă în tinda (pridvoriu, antișambră) raiului, decât craiu în iad, cu care și eu mă învoiesc. M. P.

Am căutat la orighinal, curios de sunt acolo aceste cuvinte, căci socoteam că doară poetul le-au pus din capul său; însă pot asigura că așa să află și la orighinal, prostește. Bag de samă că autoriul n-au vrut să puie alte cuvinte de cum au vorbit însuș' Corcodel. Preînvățatul Talalău încă așa socotește, mai vârtos că la strofa următoare zice Corcodel: „sfătuindu-vă cu gura goală", apoi zice că „au trecut babele cu colacii!"... proverbie care și astăzi este în obiceaiu, când va să zică cineva că acum s-au petrecut ce-au fost bun!... Erudițian.

De aici să vede că Corcodel era învățat la vorbe proaste și foarte batjocoritoare, fără care el nu putea să vorbească, și să vede că și cele mai din sus, de care au pomenit Erudițian, a lui Corcodel, sunt adevărate. Criticos.”

*

Era vremea tocma-întiaș dată

Când cântă cocoșii de cu sară,

Ș-încălecând mături sau lopată

La Rătezat strigòile zboară,

Când să preumblă cele frumoase

Strâmbând oamenilor dreptele-oase.

*

Sătana

„O, soți credincioși ursitei mele,

Viteji protivnici naltei lumine

Ce stăpânește mai sus de stele,

Știu că v-aduceți aminte bine

De cea vecinică zio cumplită,

Domnia mea când fu cutrupită.

Biruiți fum cu drept! în bătaie,

Iar' nu supuși, asupriți; iară

Nice-într-astă pucioasă văpaie

Cu vecinică și nestânsă pară

Suntem plecați, unde fără spaimă

Făptura pe Făcătoriu defaimă.

*

Întii, creștinătatea să piară,

Războiu în tot pământul să fie,

Întunerecul să-întoarcă iară

Cu tot feliu de păcat ș-urgie;

Aceste-s în scurt poftele mele,

Ce răspundeți voi acum la ele?"

*

Mamona

Aurul acum stăpânește-în lume;

Prin acesta cumpăr eu toate

Inimile; cu mici sau mari sume

Neguțez tot feliu de păcate:

Cela-și vinde patria pe mită,

Cesta spre ucidere să-învită.

Papa vinde darurile sfinte

Pentru gălbănași, iar' patriarhul

Din Vizánt le cumpără-înainte.

Din episcóp pănă la eclisiarhul,

Toți își prevând cele cumpărate

Ce trebuiea să fie-în dar date.

Craii și miniștrii având sete

De-argint, ațâță războaie crunte;

Aurul ia cununa de la fete,

Sparge căsătorie și nunte;

În scurt, lăcomia nesătulă

Toate ce-s bune le-întoarce-în hulă

*

Asmodeu

Mamona cu banii face toate,

Dar' numa la cei cu lăcomie,

La suflete de-argint însătate,

Iar Mamona doar' încă nu știe

Că multe și mari trebi pe pământ

Nu să pot isprăvi prin argint,

Ci prin tehne-ascunse și înșelăminte,

Prin intrige, cu sfaturi viclene;

Ceste surpă și pe cel cu minte,

Ceste să-ajute-oștile-agarene.

Ș-acuș' vom vedea prin ispitire

Care știe mai bine-a gâcire."

*

Velial

Iar în cât e pentru Mahomet

Ș-a lui Vlad mândrie deșartă,

Eu am chieea de la cabinét[19]

Și mai bine cunosc a lor soarte

Decât toți alții. Știu ș-acea bine,

Cui biruință-în urmă rămâne!

Intrigele sunt acum făcute

Tocma să piarză turcii războiul

Și să să vincă mii despre sute,

Căci lung nu va sprijini povoiul

Oștilor păgâne-o țărișoară

Când va fi să-întoarcă-adoaoară.

Iar' Vlad dintru a sa biruință

Nu poate trage nice-un folos,

Fiindu-i țara cu nepriință,

Dar' dintru toate mai vârtos

Pentru că din țările vecine

Într-ajutoriu nime nu-i vine!

*

Moloh

Velial fârși, dar Moloh încă

Rostul său după dânsul deschisă,

Moloh! fântâna cea mai adâncă

A desmierdării trupești, și zise:

„Nime pe-om așa supus nu ține

Întru rele năravuri, ca mine;

Știți voi bine că eu prin a mele

Măestrii lunecoase ș-ispite,

Măguliri, gâdăliri și momele,

Ochitúri, zâmbiri, glume-îndrăznite,

Pofte fierbinți ș-îndemnul trupesc

Acum toată lumea stăpânesc.

Tinerii mă poftesc cu-înfocare,

Bătrânii pe-ascuns îmi voiesc bine,

Fetele m-așteaptă cu oftare,

Neveste să topesc după mine,

Ba și călugărul mi să-îmbie

Pitulindu-mă-într-a sa chilie.

*

Velfegor

În urmă Vélfegor vorbă-apúcă,

Stăpânul credințelor deșerte,

Zâcând: „Nu-l opresc eu să să ducă

Cărui i voia să să mai certe

Odată, dar mie la-împărțire

A fi cu dânsul nu-mi vine-în fire.

Eu mă sârguiesc în tot adinsul

Ca cea mai mică rază de lumină

Care-în om fu născută cu dânsul,

Să-o-întunec să nu fie sărină;

Ș-am făcut acu multe ispite

Cu tot feliu de-arătări măestrite.

*

Tandaler

Copii vă cer dă mâncare

Și cătră voi cu lacreme strigă.

Aici nu vă este-altă scăpare

Fără la mălaiu sau mămăligă!...

Căci gura pruncilor din tăciuni

Nu să poate-astupa cu minciuni!

Cui dară-i voia să mai trăiască,

După mine vie-într-un noroc,

Numai trebuie să să păzască,

Cum l-au păzit mumă-sa dă foc,

Ca dând pă noi vreo străină gloată

Să nu steie cu gura căscată,

Ci, când oi striga eu de la frunte,

Toți în mâni să-ș' aibă-armele gata.

Și dă-ar hi vrăjmașul cât un munte,

Să dea pă dânsul dă-a dărămata,

Închizând ochii și dând pă moarte,

Cruciș' curmeziș', în toată parte.

Cu ochii-închiși e bine-a să bate,

Că nu cauți vrăjmașul în față,

Nici te temi dă-a lui înfricoșate

Arme sau și căutătură-îndrăzneață.

Nu vezi cine lângă tine pică

Și păn' la moarte nu știi dă frică.

Răcniți, chiuiți, strigați din gură,

Cât vă-a-încăpea pe grumazi de tare.

Asta-i încă-o bună-învățătură,

Că-așa să-îmbărbată fieșcare,

Iar' neprietenul să spăimântează

Ș-a să băga-în războiu nu cutează!"