sâmbătă, 11 februarie 2012

DIAVOLII ALBAÅžTRI


George Anca

Sătana cade-în melanholie
Socotind asupra sorții sale;
A iadului s-adùnă boierie
Și să sfătuiește cu ce cale
Va s-ajute turceștilor gloate;
Țiganilor să fârșesc bucate. (Cântecul a VI)
Sătana îşi audiază diavolii precum Vlad Å£iganii. E, afin cu miltonianul „thief of Paradise”. CreÅŸtin prin prigonitori arhangheli ÅŸi sfinÅ£i militari, musulman prin protejatul Mahomet. Åži zeii Olimpului îşi împărÅ£eau favoruile, poate în lipsa, încă, a diavolului, demonii homerici ori virgilieni fiind mai prejos decât zeii, ca ÅŸi asuras – printre vârfuri, Ravana .
Şi în comedia subterană sunt recenzaţi mai familiar diavolii, după biblie, decât disidemonia, suprăstăciunea/superstiţia, fanatismul. Diavolime retorică, neanturată nici de Arlechino, nici de Diavolii Albştri din Trinidad. Carnavalul atavic al ţiganilor, nepatronat.
Aici pentru mai bună înțălegerea, trebuie a lua sama că poetul obrăzuind noapte, hotărăște vremea când cântă cocoÈ™ii întiaÈ™ dată, adecă cu un ceas sau doao înaintea miezii-nopÈ›ii; căci, pe cum spun cărÈ›ile babelor, atunci au putere duhurile necurate. Deci poetul vrând să vie cu povestea È™i la Sătana, zice că tocma pe acea vreme È™i el au obicinuit a scoate capul de supt unda focului È™i a-È™ petrece, căutând cum să muncesc sufletele păcătoase. ÃŽnsă (adauge poetu) în acea noapte îi viniră Sătanei neÈ™te gânduri de care foarte s-au scârbit. Adecă socotind el că oarecând era în raiu È™i întru fericire, iară acum în iad, supus chinurilor, să mâhni È™i aÈ™a răcni, cât tot iadul să cutremură. M. P.”
"Mamona încă nume de diavol ce să află la Evanghelie. De obște să zice el duhul lăcomii.

a) Pe Velzăvuv zisă poetul că este hátmánul Sătanei, iar aici pe Mamona face visternic! ca când și diavolii ar avea în iad acest feliu de dregătorii!
Idiot.

b) Bagă-le în teacă, vere, ți-am zis nu o dată, nu mai vinui poetul, când el așa au aflat scris! Onochef.

v) Vedeți dară că bine zisăi eu că aici este o sateră ascunsă! Criticos.

g) Acum și mie-mi scapă răbdarea când văd luări aminte de acest feliu! Am luat sama mai înainte că care nu înțălege ce este poesia și ce va să zică poetu, acela mai bine să tacă și mai bine să ție cu dumnealui Chir Onochefalos, căci mai multă cinste-ți va face. Unde ar fi izvodirile poeticești a lui Omer, a lui Virghil și, în vremile noastre, a lui Miltón la inglezi, a lui Tásso la italieni și a lui Clòpstoc la nemți, de ar fi socotit aceste învățate noroade de dânșii, cum socotesc acești mai sus cârtitori asupra poetului nostru? Musofilos.

d) Nu È›-am spus, vere, că aÈ™a este? Iacă dum. Musofilos înțălege mai bine decât noi amândoi.”
"Pentru înțălesul tuturor ce zice Velfegor aici, trebuie a să tălmăci întii, că el zice a fi diavolul credințelor deșerte; deci, zice el, eu mă sârguiesc totdeuna că să întunec raza minții și a preceperii adevărate care Dumnezieu dede omului când îl zidi. Eu ducând pe om de la legea adevărată care mintea curată a lui poate să o cunoască, îl abat de la cale întunecându-l cu năluciri. Și spre aceasta am doao slujitoare, adecă fanatismul ce va să zică râvna neadevăratei credinți, și suprăstăciune ce va să zică crezătorie deșartă; alții zic, de pe grecie, disidemonie. Aceste doao, adauge el, strămută toată adevărata închinăciune a unii adevărate dumnezieiri, în shime necuvioase și de râs!...
Un poet o zis odată că mai bine voiește a fi craiu în iad, decât slugă în raiu, iar' poetul nostru socotește de-împrotivă, că mai bine voiește a fi slugă în tinda (pridvoriu, antișambră) raiului, decât craiu în iad, cu care și eu mă învoiesc. M. P.
Am căutat la orighinal, curios de sunt acolo aceste cuvinte, căci socoteam că doară poetul le-au pus din capul său; însă pot asigura că aÈ™a să află È™i la orighinal, prosteÈ™te. Bag de samă că autoriul n-au vrut să puie alte cuvinte de cum au vorbit însuÈ™' Corcodel. Preînvățatul Talalău încă aÈ™a socoteÈ™te, mai vârtos că la strofa următoare zice Corcodel: „sfătuindu-vă cu gura goală", apoi zice că „au trecut babele cu colacii!"... proverbie care È™i astăzi este în obiceaiu, când va să zică cineva că acum s-au petrecut ce-au fost bun!... ErudiÈ›ian.
De aici să vede că Corcodel era învățat la vorbe proaste È™i foarte batjocoritoare, fără care el nu putea să vorbească, È™i să vede că È™i cele mai din sus, de care au pomenit ErudiÈ›ian, a lui Corcodel, sunt adevărate. Criticos.”
*
Era vremea tocma-întiaș dată
Când cântă cocoșii de cu sară,
Ș-încălecând mături sau lopată
La Rătezat strigòile zboară,
Când să preumblă cele frumoase
Strâmbând oamenilor dreptele-oase.
*
Sătana

„O, soÈ›i credincioÈ™i ursitei mele,
Viteji protivnici naltei lumine
Ce stăpânește mai sus de stele,
Știu că v-aduceți aminte bine
De cea vecinică zio cumplită,
Domnia mea când fu cutrupită.

Biruiți fum cu drept! în bătaie,
Iar' nu supuși, asupriți; iară
Nice-într-astă pucioasă văpaie
Cu vecinică și nestânsă pară
Suntem plecați, unde fără spaimă
Făptura pe Făcătoriu defaimă.
*

Întii, creștinătatea să piară,
Războiu în tot pământul să fie,
Întunerecul să-întoarcă iară
Cu tot feliu de păcat ș-urgie;
Aceste-s în scurt poftele mele,
Ce răspundeți voi acum la ele?"
*
Mamona
Aurul acum stăpânește-în lume;
Prin acesta cumpăr eu toate
Inimile; cu mici sau mari sume
Neguțez tot feliu de păcate:
Cela-și vinde patria pe mită,
Cesta spre ucidere să-învită.

Papa vinde darurile sfinte
Pentru gălbănași, iar' patriarhul
Din Vizánt le cumpără-înainte.
Din episcóp pănă la eclisiarhul,
Toți își prevând cele cumpărate
Ce trebuiea să fie-în dar date.

Craii și miniștrii având sete
De-argint, ațâță războaie crunte;
Aurul ia cununa de la fete,
Sparge căsătorie și nunte;
În scurt, lăcomia nesătulă
Toate ce-s bune le-întoarce-în hulă
*
Asmodeu
Mamona cu banii face toate,
Dar' numa la cei cu lăcomie,
La suflete de-argint însătate,
Iar Mamona doar' încă nu știe
Că multe și mari trebi pe pământ
Nu să pot isprăvi prin argint,

Ci prin tehne-ascunse și înșelăminte,
Prin intrige, cu sfaturi viclene;
Ceste surpă și pe cel cu minte,
Ceste să-ajute-oștile-agarene.
Ș-acuș' vom vedea prin ispitire
Care știe mai bine-a gâcire."
*
Velial

Iar în cât e pentru Mahomet
Ș-a lui Vlad mândrie deșartă,
Eu am chieea de la cabinét[19]
Și mai bine cunosc a lor soarte
Decât toți alții. Știu ș-acea bine,
Cui biruință-în urmă rămâne!

Intrigele sunt acum făcute
Tocma să piarză turcii războiul
Și să să vincă mii despre sute,
Căci lung nu va sprijini povoiul
Oștilor păgâne-o țărișoară
Când va fi să-întoarcă-adoaoară.

Iar' Vlad dintru a sa biruință
Nu poate trage nice-un folos,
Fiindu-i țara cu nepriință,
Dar' dintru toate mai vârtos
Pentru că din țările vecine
ÃŽntr-ajutoriu nime nu-i vine!
*
Moloh

Velial fârși, dar Moloh încă
Rostul său după dânsul deschisă,
Moloh! fântâna cea mai adâncă
A desmierdării trupești, și zise:
„Nime pe-om aÈ™a supus nu È›ine
Întru rele năravuri, ca mine;

Știți voi bine că eu prin a mele
Măestrii lunecoase ș-ispite,
Măguliri, gâdăliri și momele,
Ochitúri, zâmbiri, glume-îndrăznite,
Pofte fierbinți ș-îndemnul trupesc
Acum toată lumea stăpânesc.

Tinerii mă poftesc cu-înfocare,
Bătrânii pe-ascuns îmi voiesc bine,
Fetele m-așteaptă cu oftare,
Neveste să topesc după mine,
Ba și călugărul mi să-îmbie
Pitulindu-mă-într-a sa chilie.
*
Velfegor

În urmă Vélfegor vorbă-apúcă,
Stăpânul credințelor deșerte,
Zâcând: „Nu-l opresc eu să să ducă
Cărui i voia să să mai certe
Odată, dar mie la-împărțire
A fi cu dânsul nu-mi vine-în fire.

Eu mă sârguiesc în tot adinsul
Ca cea mai mică rază de lumină
Care-în om fu născută cu dânsul,
Să-o-întunec să nu fie sărină;
Ș-am făcut acu multe ispite
Cu tot feliu de-arătări măestrite.
*
Tandaler

Copii vă cer dă mâncare
Și cătră voi cu lacreme strigă.
Aici nu vă este-altă scăpare
Fără la mălaiu sau mămăligă!...
Căci gura pruncilor din tăciuni
Nu să poate-astupa cu minciuni!

Cui dară-i voia să mai trăiască,
După mine vie-într-un noroc,
Numai trebuie să să păzască,
Cum l-au păzit mumă-sa dă foc,
Ca dând pă noi vreo străină gloată
Să nu steie cu gura căscată,

Ci, când oi striga eu de la frunte,
Toți în mâni să-ș' aibă-armele gata.
Și dă-ar hi vrăjmașul cât un munte,
Să dea pă dânsul dă-a dărămata,
Închizând ochii și dând pă moarte,
Cruciș' curmeziș', în toată parte.

Cu ochii-închiși e bine-a să bate,
Că nu cauți vrăjmașul în față,
Nici te temi dă-a lui înfricoșate
Arme sau și căutătură-îndrăzneață.
Nu vezi cine lângă tine pică
Și păn' la moarte nu știi dă frică.

Răcniți, chiuiți, strigați din gură,
Cât vă-a-încăpea pe grumazi de tare.
Asta-i încă-o bună-învățătură,
Că-așa să-îmbărbată fieșcare,
Iar' neprietenul să spăimântează
Ș-a să băga-în războiu nu cutează!"


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu