CODRUL PANCHAVATI

George Anca

George Anca

 

CODRUL PANCHAVATI

cum pe dăscălie Trebuiește-a să-arma ș-a să bate Sfătuiesc. (Cântecul a II). Războiul burlesc, de neîntâmplat (răpirea urmându-i, în fantastic nehomeric), emite mari meditaţii, ca a lui Beumarchais:

Păntru-ahaia nebun e hăl care

Să scoală și dă războiu să gată

Asupra hălor dă preste mare,

Pă cari n-au văzut niceodată,

Apoi pă-acei ucide și strică

Cari lui nu i-au făcut nimică. 

„Și cine va zice că țiganii nu au minte firească isteață? De bună samă socotind lucru în sine cum este, Gogul bine grăiește, căci când să scornește războiu între creștinii de Europa cu turci, să tâmplă de vine unul din Sibiria sau din Ispania de o parte, și altul de la Anadòl de altă parte, care nu să au văzut niceodată, și să tâmpină la Dunără tăindu-să ș-omorându-să cu cea mai turbată mănie!... Ce-i mai de mirat, neavând și neștiind pricina. Însă aceasta este spre pofala veacurilor noastre omenite!... M. P.”

Pe Romica răpește Cel rău, / iar Parpangel pribegește. .

Homer nu prinde răpirea, începându-şi epopeea în al nouălea an de război, datorat fugii cu Paris a fiicei lui Zeus şi a Ledei . Ἑλένη... ἑλένας ἕλανδρας ἑλέπτολις ("Helene... helenas helandras heleptolis", Elena, fumoasa nuntită pentru război) Aeschylus, Agamemnon. "Sītā este răpită magic în pădurea Panchavati de Ravana, deghizat în brahman cerşetor. Cum alibiul La secchia rapita - valabil pentru carcterul eroicomic al bătăliei pe vadra de lemn dintre Modena şi Bologna -, pădurea Sătanei, unde, tot în ascuns, e răpită Romica, ni se va părea şi ea, ramayanică (repetarea raptului o facem şi în numele lui Dianeu, răpit să cânte ceva).

Nu departe de Cetatea Neagră

Era vestit din zile bătrâne

Un codru (precum să zicea prin sate)

Lăcuit numa de mândre zâne,

Ce să zic măestre și frumoase,

Cele tari, ba și cele vântoase,

Adecă cele ce, de cu sară

Pănă târziu cătră miazănoapte;

Prin văzduh cântând joacă și zboară

Și-osăbite pricinuiesc fapte,

De puțini văzute sau de nime,

Precum s-au pomenit din vechime

„Aici în strofa aceasta, ne spune poetu de zâne și alte mai multe, care nu toți doară le vor înțălege. Trebuie dar a ști că în Ardeal între norod este o crezătorie vechie, și doară încă de pe vremile păgânității, cum că umblă pe sus, mai vârtos seara, nește zâne, care pe-unde trec cântă în văzduh, și pe care află, mai vârtos dormind pe câmpuri sau în păduri, le pricinuiesc multe stricăciuni și rele; aceste zâne, precum s-au pomenit și mai sus, să numesc apoi de la norod în multe chipuri, adecă: cele frumoase, cele tari, vântoasele ș. c. d. / Trebue a lua sama că doao povești aici ne spune autorul: una, că în dosul taberii țigănești au fost un codru în care să zicea din bătrâni că lăcuiesc cele frumoase și multe năluci să fac; iar alta, cumcă în acela codru, Sătana zidisă o curte cu toate desmierdările îndestulată și smomisă acolo pre vitejii lui Vlad; îi ținea ca închiși. M. P.”

Mai la mulți tineri țigani plăcusă,

Deci învălind'o-într-o neagră ceață,

O răpi din tabără ș-o dusă

Tocma-întracea curte-a lui vrăjită,

Din afară cu totul aurită.

Acest lucru pre gloata murgie

Umplusă de jele și de frică.

Dar', o tinăr Parpangele, ție

Nu-ți mai tihnește-în lume nimică

Și te mistuiești cu jele ascunsă

De când Romica ta să răpusă.

Vestea răpirii declanşase bătaie adevărată între cei ce-o plăceau pe Romica, necunoscută fiindu-le logodna cu Parpangel:

„Oh! (strigă el) voi nu știți nimica,

Ce tâmplare v-oi spune jeloasă!...

Váileò că vi s'au răpit Romica

Lui Goleman, Romica frumoasă!"

Asta-auzind, ca și muți stătură,

Spânzurând dintr' a lui Zăgan gură.

Cei mai mulți după-acea să sculară

Și-adunarea era să să spargă,

Când sumețul Tandaler în poară

Să puse zicând: „Lăsați să meargă

Pă hăi căror dă dânsa le pasă,

Ce-avem noi cu Romica frumoasă?

Fugit-a hi, doar cine știe

Cu ce feliu dă flecău, păntru care

Dor va fi sâmțind și libovie,

Dar noao pentru-o fată fugare

Nu să cade-a lăsa lucru-n doao,

Așa grăiește Tandaler voao!..."

„Ba latră Tandaler ca ș-un câne"

(Tânăr Parpangel atunce zisă).

„Un fleac ș-om dă nimic el rămâne

Pănă va dovedi cele zise."

Aceste zicând, cu buzduganul

Amenință mănios țiganul.

                      *

Așa, dintr-o micșoară scânteie,

O mare să scornea bobătaie;

Pentru-o tânără mândră femeie

Era doi viteji mai să să taie!

Însă zlătariu-ș adusă-aminte

De-a lui Zăgan groaznice cuvinte,

Adecă, pe draga sa Romică

Precum ar fi dus cineva-în silă;

Deci, nezicând nimărui nimică,

Gândi să meargă după copilă,

Apoi aflând-o să-întoarcă iară

Și să facă pe-aurariu de ocară.

                         *

Era (cum s-au zis) Romică fată

În toată tabăra mai frumoasă,

Fată-în păr și-încă nemăritată,

Parpangel în taină-o încredințasă,

Și cât mai curund cununie,

Și fără de popă era să fie.

“Fată în păr. Măcar că această zisă este de obște și vulgáre, pe unele locuri, precum în Ardeal, însă este adevărat strămoșească; s-află în legile longobardilor asemene zise, virgo in capillis, adecă vergură nemăritată. Aici încă trebue a înțălege așa, fiindcă fetele nu sunt învălite, ci sunt în păr, care este semnul feciorii, precum a femeilor măritate este semnul învălitoarea. Filologos. / Acest cuvânt încredințasă va să zică aici logodisă, iarăș cuvânt nu pretutindene obicinuit întru această noimă. M. P.”

După ce el mult geli și plânsă,

În zădar moartea chiemând amară,

Dorul de-a trăi-în urmă-l învinsă

Și să sculă la drumul său iară.

Și cu lăuta de-a susuoară

Mearsă toată zioa pănă-în sară.

                          *

Știind el că cântărețul bun

Pretutindene-e primit în țară,

Mearsă drept la poartă (precum spun)

Și dede portarului bună sară,

Iar' cela văzând că e lăutaș,

Grăi: „Bine-ai venit țigănaș!...

„Dar ce scopos au avut cel rău de a răpi pe Romica, nu să spune aici? Simplițian.

a) Dacă poeticul n'au aflat la izvod pricina, de bună samă nice noao poate să spuie, căci el încă nu știe. Onoch.

b) Poate că să va ivi din cursul poveștii; să așteptăm puținel. J. Răbdăceanul.”

 George Anca