UPANISHAD

UPANISHAD

Om Gupa – George Anca – Sorana Georgescu-Gorjan

 Respected Dr. George Anca Ji,

Today is Dhan-Teras, widely considered as the first day of 5-day long Diwali Celebration.

Diwali is a unique festival of India that cuts across all boundaries of age, caste, religion, gender, social status, etc. We all celebrate Diwali!  

We celebrate Diwali by lighting lamps to remove darkness. The story goes that residents of Ayodhya did so on this day to get rid of darkness of Ayodhya so Lord Ram could enter the lighted town.

However, the key question is what about darkness within us? What do we do to remove it?

In this short poem, I pray to Prabhu Shri Ram to remove darkness within us and make our hearts His blissful abode, as He did by entering Ayodhya long time ago!

On this Diwali, I am delighted to send you a special Diwali Gift- the fifth issue of RamQuest- a magazine solely dedicated on Lord Ram. Enjoy reading http://www.ramacharit.org/RamQuest/RamQuest_Oct2018.pdf.  The previous four issues can be downloaded from http://www.ramacharit.org/.

If you would like to get a printed hard copy, please send me your postal address, we will happy to mail you one. If you would like to publish an article in one of the future issues of RamQuest, please feel free to get in touch with me.

I would love to hear your thought on this poem.

Wish you a very spiritual and happy Diwali! And, happy New Year!!

Regards,

Omprakash Gupta, Ph.D.

Houston, TX, USA

1-7134717822 (same for WhatsApp)

PS: Please feel free to share it with others by email or by posting on social media such as Face book, WhatsApp, etc.

    दीवाली की बधाई

आती है  जैसे हर साल, फिर से दीवाली  आई है । 

बच्चों, बूढों, युवकों के मन में, दीप जलाने आई है ।। 

मैं  भी  दीप जलाता हूँ,   उजियाला फैलाता हूँ । 

मन का दीप जले कैसे,  समझ नहीं मैं पाता हूँ ।।

करता प्रभु से यही प्रार्थना, मन का दीप जला दो । 

मन को अवधपुरी मानो, अज्ञान-तिमिर हटवा दो ।।

मिटे अँधकार मेरे मन का, हो जीवन में उजियाला । 

शेष मात्र अब एक कामना, उर बसे अवध का लाला ।।

दीवाली शुभ मित्र आपको, हो मंगलमय सारा जीवन ।

'ओम' पड़ा चरणों में तेरे, बसो आन तुम सब के मन ।।

                      -ओम गुप्ता, दीवाली २०१८

सोचिये:

लक्ष्मी लक्ष्मी सब कहें, विष्णु कहे न कोय। 

एक  बार विष्णु  कहे,  लक्ष्मी बस में होय।। 

 

UPANISHAD

 

PRASHNA

Invocaţie

Om doamne şi-ale tale slăvi devah

rugămu-ne a-ţi auzi sunetele cu urechea

a-ţi vedea bunătatea cu ochii

a te lăuda o viaţă cu trup suflet minte simţire

Om înţelepciune svasti ne dea

ca soarele svasti lumineze-ne inima

întru atotştiutoare pusha vishvaveda

aristanemi svasti ne poarte

în strălocaşuri binecuvântate

Brihaspati svasti dăruiască-ne

Om shanti shanti shanti hari om

Întrebarea I

Om Sukesha fiul lui Bharadwaja Satyakama fiul lui Shivi Saurjyayani din clanul Garga

Kausalya fiul lui Ashvala Bhargava din clanu Bhrigu din Vaidarbha şi Kavandhi nepotul lui Katyamuni

oricât aceşti şase erau Brahma-jnanis cu firea întru întru para-brahman dar inima le tânjea chiar către

chipul şi fiinţa Para-Brahman şi astfel purtţi de ascunsul duh

merseră la preaînţeleptul rishi Pippalada bine ştiind că el îi va lumina întru acestea

răspuns

rishi grăitu-le-a veţi mai petrece un lângă mine în nevoire celibat şi credinţă

apoi veţi avea voia să mă întrebaţi după plac iar eu vă voi răspunde tot ce ştiu

întrebare

la plinirea anului Katyayana Kavandhi se apropie de Pippalada întrbând slăvit învăţător cum de au toate fiinţele astea fiinţă-praja

răspuns

rishi spuse Prajapati doritor de creaţie se gândea ce să creeze când răsăriră mithunam-rayi şi prana-prakriti-purusha şi împreună puiră creaturile spre împlinirea lui

soarele e energie-prano luna e materie toate ce le cu formă şi fără de formă sunt materie-maya astfel raya-maya aflatu-şi-a chip

soarele răsare şi cu-ale sale raze înviază tot ce trăieşte la răsărit când luminează la miazăzi apus şi miazănoapte peste tărâmuri de jos de sus şi de mijloc la fel dă viaţă tuturor fiinţelor

aceasta este Vaishvanara focul viu prano-agni izvorând toate fiinţele

rostitu-s-a doctrina aceasta într-un vers din Rig Veda

atoate chip radiant atotştiutor râvnă oricui singură lumină dătător de căldură

cu o mie de raze cu o mie de vieţi astfel răsare soarele dând viaţă tuturor fiinţelor

zeu peste an este Prajapati stăpân creaţiei sunt două căi de miazăzi de miazănoapte cei ce urmează Istapurta întru vedică jertfă şi pioşenie crezute supreme ating lumea lunii şi sigur se întorc aici din nou deci înţelepţii aceia dornici de progenituri o iau pe calea de miazăzi aceasta se cheamă calea străbunilor rayirya pitriyana

dar cei ce caută fericirea ultimă urmează calea de miazănoapte în nevoire-tapas celibat-brahmacharya cu neclintită credinţă studiază şi ascultă shruti şi ating Aditya dumnezeu de sine luminat a toate mişcătorul a toate ţiitorul etern binecuvântat izvor neînfricării veşnicia fiecăruia fără întoarcere căci el este sfârşitul despre el este mantra aceasta

unii-l pomenesc a fi părintele cu cinci picioare-anotimpuri şi douăsprezece-feţe-luni aşezat în jumătatea de sus a deva-loka şi dătător de ploi pe când alţii îl povestesc drept atoateştiutorul aşezat în car cu şapte roţi şi şase spiţe

zeul dintâi al lunii e Prajapati cu noapte întunecată materia-rayi cu noapte luminată viaţa-prana unii credincioşi îşi aduc jertfele în jumătatea luminoasă alţii în cea întunecată

zeul zilei şi al nopţii este cu adevărat Prajapati ziua e viaţă-prana noaptea e maya-rayi femeile împreunându-se pe zi îşi irosesc viaţa împreunarea de noapte procreatoare este chiar castitate

zeul dintâi al hranei e Prajapati din hrană răsare sămânţa şi din aceasta creaturi se nasc

astfel perechile familiale urmând acest rit aduc pe lume băieţi şi fete numai pentru aceştia e deschis Brahma-loka întru austeritate-tapas castitate-brahmacharya învrednicire-n spirit-satyam

lor le este hărăzit veşnicul Brahma-loka unde nu e dezamăgire înşelare sau nălucire-maya

Întrebarea a II-a

apoi Bhargava din ţinutul Vaidarbha l-a întrebat pe Pippalada o Bhagavan câţi zei ţin creaturile câţi dintre ei le însufleţesc şi care dintre ei e cel mai mare

răspunse rishi cu adevărat eternul-akasha e puterea aceea puteri sunt şi focul apa pământul cuvântul mintea ochiul şi urechea toate sălăşluiesc în viaţa trupului şi fiecare se crede a-l ţine

suflul vital prana-vayu mai mare printre ele grăit-a nu vă mai lăudaţi aşa numai eu cu cele cinci respiraţii prana apana vyana samana udana ţin şi port acest trup dar alţii precum vak-cuvântul nu-l crezură

supărat prana-vayu se prefăcu bătut şi urcă să iasă unde toate celelalte ar fi fost să-l urmeze reveni jos şi rămaseră şi ceilalţi precum albinele după matcă la fel mintea cuvântul privirea auzul laudă pentru prana-vayu

O zeul dintâi al acestui prana-vayu ca focul arde e miezul soarelui propulsorul lui Indra zeul-ploaie zeul vânt al pământului materiei şi al celorlalte este sat-asat manifest şi non-manifest ceea ce e nemuritor sat-asat-chamritam

precum spiţele din butuc sunt centrate în jurul roţii astfel şi Rig Yajur Sama şi chiar karmas vedice yajnas şi kshatriyas sunt purtaţi şi îndreptaţi de nemuritorul zeu dintâi al prana-vayu

tu zeu dintâi al sufletului vital apari cu foc jertfit lui Brahma şi străbunilor plecaţi slăvit eşti de-nţelepţi urmaşii marilor Atharvan şi Agniras tu eşti adeverirea lui Indra tu eşti a lui Rudra putere-distrugere tu eşti protectorul Vishnu la porunca ta se mişcă pe cer soarele leagănul planetelor

tu mereu pur nu vrei rituri sacre ori iniţiatice tu eşti Ekarshi Agni bucurat de jertfe havya şi kavya eşti lumii-ntregi temeiul noi robii te slăvim o doamne atotţiitor izvorul nostru

ţie prielnică fă-o energia din cuvânt din urechi din ochi din minte nu ne lăsa întremează-ne

tot ce există în cele trei lumi ţii sub controlu-ţi ba tuturor le eşti viaţă ai de grijă de noi precum mama de fii ei luminează-ne duhul înţelepţeşte-ne mintea

Întrebarea a III-a

Atunci Kausalya fiul lui Aashvala îl întreabă o Bhagavan de unde se naşte această prana cum de vine în trup cum rămâne acolo în cinci respiraţii pe ce cale iese şi cum de domneşte peste fenomenal şi peste spiritual

Pippalada răspunse mă întrebi de lucruri înalt spirituale vă văd devotaţi lui Brahma astfel că mă grăbesc să vă desluşesc totul

viaţa fenomenală se naşte din atma cum e umbra în om este viaţa pe lume în atma karma omului e propulsată de minte viaţa e purtată din corp în corp ciclic

apana-vayu rămâne în excreta şi genitalia prana-vayu însuşi stă în ochi şi urechi dar şi în gură şi nas pe când samana-vayu cuprinde mijlocul trupului care mistuie hrana şi-o împarte după rang simţurilor din respiraţia aceasta răsar şi cele şapte flăcări sapta archisa  kali karali manajava sulohita sudhumravarna sphulingini şi visvaruchi

acest atman rămâne în inimă sunt o sută şi unu nervi fiecare are la rându-i o sută de sub-nervi fiecare sub-nerv are şaptezeci şi două mii nervi subordonaţi astfel se pune în mişcare vyana-vayu

acum prin unul din aceşti nervi răsare udayana-vayu pe omul virtuos purtându-l în lumile de sus pe cel bătăuş din fire coborându-l în locuri diaoleşti dar un ins de viciu şi virtute e purtat în lumea oamenilor

soarele fie cunoscut ca prana-vitalitatea-vieţii chiar din afara trupului corporal pentru că soarele vitalizează ochiul cu viaţă şi divinitatea pământului ţine apana-vayu a persoanei pe când spaţiul eter dintre soare şi pământ este samana-vayu aerul-vayu în spaţiu este vyana-vayu

focul este udana-vayu respiraţia de sus pentru că acela în care focul se stinge părăseşte corpul spre renaştere cu simţurile absorbite în minte

orice gând predomină în rimpul morţii cuiva cu acela vine la renaştere viaţa unită cu udana-vayu împreună cu sufletul absorbit merge în lume urmându-i karma sa

omului cunoscător al izvorului vieţii nu-i va lipsi progenitura şi el atinge nemurirea ceea ce se vădeşte în versul următor

cel ce realizează izvorul vieţii intrarea lui în trupul corporal existenţa lui în trup cele cinci activităţi ale suflului vital şi relaţia lui cu sinele-suflet obţine nemurirea cu siguranţă el va merge în lumea eternei fericiri

Întrebarea a IV-a

apoi Surjyayani din clanul Garga întrebă pe rishi o Bhagavan care sunt cele ce dorm într-o persoană şi care sunt cele ce se ţin treze în ea ce zeu vede visele a cui e fericirea în starea de sushupti unde rămân simţurile

lui îi răspunse atunci rishi oh Gargya precum la apus razele soarelui se unesc cu orbita-i şi iarăşi se răspândesc la răsărire tot astfel e în timpul stării de sushupti toate aceste simţiri ale simţurilor sunt aruncate în minte mai marea între ele de aceea în starea asta persoana nu aude nu se bucură nu grăieşte şi nu mişcă asta se cheamă pentru omul de înţelegere lumească a fi o stare de somn

doar focurile vieţii pranaagnaya rămân treze în cetatea trupului focul gospodarului e apana-vayu expiraţia vyanavayu este focul de jertfă anvaharya-pachana prana este ahavaniya pentru că este luat din focul garhaptya

samana-vazu se cheamă astfel pentru că egalează cele două jertfiri inspiraţia şi expiraşia de aceea samana-vayu este hotri preotul mintea este jertfitorul şi udana-vayu este fructul jertfei el poartă jertfitorul mintea în starea de sushupti când simte fericirea fiinţei necondiţionate

în somn sufletul-jiva însuşi vede mintea drept stăpână a simţurilor în starea de vis el îi simte măreţia ce a văzut înainte vede iarăşi ce-a auzit înainte aude iarăşi el experimentează din nou tot ce l-a bucurat în locuri şi zone diferite nu numai atât se întâmplă aşa încât ce a fost şi nu a fost văzut auzit şi neauzit experimentat sau neexperimentat este existent sau nonexistent în această şedere a naşterii ci le-a avut pe toate în naşteri anterioare dar el le vede pe toate cum toate evenimentele anterioare ale vieţii rămân în minte în forma lor cea mai subtilă

când sufletul-jiva transcende mintea prin forţa cunoaşterii divine atunci el merge dincolo de starea de vis şi-n acest timp numai fericirea divină străbate simţurile spiritualizate ale trupului

oh dragul meu cum păsările caută un copac la căderea nopţii spre a se odihni tot astfel jiva după toată făptuirea de aici într-un sfârşit după transcenderea stării de vis caută divinitatea supremă

pământul şi elementele sale subtile apa şi elementele apei focul şi elementele sale eterul şi elementele sale privirea şi obiectele de ea perceptibile auzul şi ceea ce poate fi auzit mirosul şi ceea ce poate fi mirosit gustul şi ceea ce poate fi gustat pielea şi ceea ce poate fi pipăit vorbirea şi ce se poate vorbi mâinile şi ce poate fi luat organul generator şi obiectul său de bucurie organul excretor si ceea ce poate fi excretat picioarele şi cât se poate merge mintea şi ce se poate gândi intelectul şi ce poate fi determinat egoul şi obiectele egoismului memoria şi obiectele ei radianţa şi ceea ce poate fi iluminat suflul vital şi ceea ce el poate susţine toate acestea cinci elemente cosmice cele zece organe de percepţie şi acţiune minte intelect chitta-memorie şi egoitatea rămân nemanifeste când jiva-atma îşi ia refugiul final în divinitatea supremă

sufletul-jiva în timpul robiei sale ca persoană care visează chiar vede simte aude miroase gustă gândeşte şi se gândeşte însuşi ca făptaş sine inteligent bucurându-se de lucrurile lui dar după transcenderea acestei stări de vis când el până la urmă se trezeşte spiritual el îşi ia resortul în divinitatea supremă

oh dragul meu oricine cunoaşte divinitatea supremă ca indestructibilă-transcendentală liberă de mundanitate fără nici o formă pieritoare dar având o formă transcendentală fără culoare absolut liberă de triplele calităţi ale maya pur-sat-chit-ananda-vigraha nu numai o atinge dar obţine şi puterea atotcunoaşterii şi frânei-dorinţelor e un vers despre aceasta

oh dragul meu cel ce cunoaşte pe acle atotputernic transcendent în care sufletul jiva îşi află adăpostul de pe urmă cu toate simţurile sale spiritualizate-apakrita şi-l serveşte cu obiectele acestei lumi materiale devine atotcunoscător şi într-adevăr rămâne mereu în acel sălaş transcendental al fericirii

Întrebarea a V-a

apoi Satyakama fiul lui Shivi întrebă o Bhagavan în ce lume ajunge acel ce meditează asupra aum până la sfîrşitul vieţii sale

rishi Pippalada a spus o Satyakama cei ce meditează inductiv asupra acestui “om” ca Brahman ating Brahmanirvana iar cei ce slujesc deductiv acest “aum” intră în slujba acelei divinităţi supreme transcendentale pe o cale se realizează o parte pe alta întreaga realitate

chiar dacă cineva meditează asupra unei silabe a acelui sunet divin aum în momentul morţii chiar prin aceasta fiind dispus cu merit bun foarte curând se întoarce în această lume acest prim cuvânt al lui aum este esenţa Rig Veda de aceea astfel de merit vedic îl trimite la clanul unei familii pioase brahman prin naştere unde el atinge o viaţă glorioasă înzestrată cu autoritate castitate şi credinţă în Dumnezeu

dar dacă cineva meditează asupra a două silabe din aum el atinge puterea ocultă şi astfel el după moarte este condus de versurile-yajus spre lumea lunii în spaţiu bucurându-se de grandoarea ei încă o dată el se întoarce pe acest pământ

dar acă cineva meditează asupra divinităţii supreme ştiindu-i identitatea cu aum constituit din trei silabe el intră în acea lume a splendorii iluminate fiind liber de toate slugile maya ca un şarpe de pielea-i năpârlită ci el e dus în acea lume a lui Brahman vaikuntha pe imnuri saama unde el vede sinele sfetnic rezidând în inimă sunt două versuri despre aceasta

cele trei silabe ale lui aum atunci sunt practicate separat fără cunoaştere spirituală nu vor purta la nemurire dar când cineva practică întregul corpus al acestui aum cu esenţa cognitivă a sinelui şi se cultivă cu kavya-mana-vak el atinge supremul Brahman deci el nu e clintit din clara-i stare de conştienţă

cu meritul karma virtuos rigvedic se ating prosperitatea şi naşterea omenească pe această lume prin yajas-yajna se ajunge la bucuria cerească după moarte dar prin saama prin sunetele mistice transcendentale în vremea devoţiunii se ajunge la ceea ce înţelepţii recunosc drept Brahmaloka acel brahmaloka este fericit necăzător transcendental liber de orice lume dulce ori mayică şi suprem adăpost cel înzestrat cu clarviziune cultivând acest divin aum ajunge supremul locaş al fericirii

Întrebarea a VI-a

apoi Sukesha din clanul lui Bharadwaja îl întrebă pe Sri Pippalada Rishi o Bhagavan odatş Hiranyagarbha un prinţ din regatul Kosala m-a căutat întrebându-mă o Bhardwaja ştii tu că purusha manipulează şasesprezece elemente i-am răspuns dragul meu eu nu-l ştiu aşa dacă l-aş fi ştiut de ce nu ţi-aş fi spus despre el până-n rădăcini veştejeşte el pe cine spune o minciună astfel mă rânduie să nu mint în linişte atunci el s-a urcat în caru-i şi s-a dus aşadar te rog fii bun şi-mi spune unde sălăşluieşte acel purusha

răspunse rishi o dragul meu aici în trup există purusha din el cresc aceste şaisprezece părţi

purusha a gândit în sine în a cui plecare voi pleca în a cui şedere voi şedea

el a creat prana-hiranyagarbha din prana credinţă eter aer lumină apă pământ simţuri organul mana mintea şi hrana din vigoarea hranei nevoire-tapa imnuri-mantra munci-karma lumi-lokeshu şi nume-nama pe lume

precum râurile curgând spre ocean când intră în el îşi pierd numele şi forma numindu-se până la urmă simplu ocean tot astfel aceste şaisprezece elemente dăruite numai întru ataradharma se între-unesc cu atma şi firesc îşi pierd identitatea individuală ele se identifică întru cunoaşterea spirituală a sufletului firesc atunci devii fericit versul următor continuă tema

el este parama purusha supremul brahman centrând ca spiţele în roată toate aceste elemente şi sufletele jiva cunoscându-l pe el în realitate nu vei avea suferinţa morţii

apoi Pippalada le-a spus cât ştiu despre acest para brahman nu există ceva mai pesus decât acest suprem brahman

ei prosternându-se în faţa învăţătorului Pippalada îi spuseră tu ne eşti cu adevărat tată purtându-ne peste celălalt tărâm dincolo de neştiinţă glorie ţie mai mare între înţelepţi salutare glorişilor rishis

om doamne şi-ale tale slăvi devah

rugămu-ne a-ţi auzi sunetele cu urechea

a-ţi vedea bunătatea cu ochii

a te lăuda o viaţă cu trup suflet minte simţire

om înţelepciune svasti ne dea

ca soarele svasti lumineze-ne inima

întru atotştiutoare pusha vishvaveda

aristanemi svasti ne poartă

în strălocaşuri binecuvântate

Brihaspati svasti dăruiască-ne

Om shanti shanti shanti hari om

                                                          Versiune de George Anca

SORANA  GEORGESCU-GORJAN

ARTISTUL, INGINERUL ȘI MAHARADJAHUL

Sorana Georgescu-Gorjan

Se cunosc două mari proiecte arhitecturale ale lui Constantin Brâncuși pentru anii 1937-1938, din care unul s-a realizat – ansamblul monumental de la Târgu Jiu, menit să omagieze eroismul ostașilor gorjeni, căzuți în timpul războiului de întregire –, iar celălalt –  mausoleul pe care urma să-l ridice în memoria soției maharadjahului de Indore – a rămas în stadiul de  vis. Este momentul de apogeu al creației artistului, după care au urmat 20 de ani de sterilitate.

Mircea Eliade se întreba dacă misterul acelei sterilități se explica prin faptul că, după ce a construit Coloana ce duce la cer, Brâncuși nu mai avea nimic de făcut pe pământ, sau dacă se datora profundei lui părere de rău că împrejurările îl împiedicaseră să se depășească prin crearea mausoleului din Indore.

Este interesant că, pentru ambele proiecte, sculptorul s-a bucurat de deplina înțelegere a unor comanditari cu vederi largi – soții Tătărăscu și conducerea Societății Petroșani, în primul caz, și maharadjahul Yeshwant Rao Holkar de Indore, în al doilea. În ambele proiecte artistul a implicat și colaborarea unui  tânăr inginer român, Ștefan Georgescu-Gorjan, fiul unui bun prieten al său din tinerețe.

Comanda pentru monumentul din țară a mijlocit-o sculptorița Milița Petrașcu, fosta elevă a sculptorului, care a declinat cu modestie oferta de a-l realiza ea.

Contactul  cu maharadjahul l-a prilejuit Henri-Pierre Roché, om de aleasă cultură, care-l cunoscuse pe Holkar în timpul studiilor la Oxford.

Informații despre cele două proiecte le găsim atât în arhiva și scrierile inginerului Gorjan cât și în arhiva artistului, recent intrată în domeniul public, cuprinzând schițe de monumente și interesanta corespondență cu Holkar, prin intermediul lui Roché.

La 26 decembrie 1934, inginerul le scria din Paris părinților:  „Am fost la Brâncuși, cu care am stat mult de vorbă. E un adevărat artist, de geniu.” În atelier admirase coloanele fără sfârșit din lemn, care, spre deosebire de cele clasice, cu capitel și bază, erau alcătuite din succesiunea pe verticală a unor elemente identice, având la capete semielemente. Un element constă din două trunchiuri de piramidă, unite prin baza mare, în care se respectă legea armoniei plastice, stabilită de sculptor, raportul (1): (2): (4) între latura mică, latura mare și înălțimea unui element.

La o nouă vizită, la cererea sculptorului, inginerul a schițat concepția tehnică a realizării unei coloane din metal, de mari dimensiuni. Data de 7 ianuarie 1935 este înscrisă sub dedicația notată pe frumosul catalog al expoziției din 1926 de la Galeria Brummer, dăruit inginerului. Soluția propusă era:

“Să se încastreze în beton baza unui stâlp solid de oțel, pe care să se tragă suprapunându-se, ca niște mărgele uriașe, goale în interior, elementele spațiale  identice ale coloanei, îmbinate perfect la rosturi.”

Mulțumit de soluție, sculptorul l-a invitat pe inginer să-l secondeze în realizarea monumentului pentru Târgu-Jiu. Ca inginer-șef la Atelierele Centrale Petroșani, Gorjan putea supraveghea și coordona operațiile de construcție și montare a operei.

La 11 februarie 1935 Brâncuși îi scrie Miliței Petrașcu:

“Nu vă pot spune cât de fericit aș fi să pot face ceva la noi în țară. Vă mulțumesc și de asemenea Doamnei Tătărăscu pentru privileg[i]ul ce vrea să[-]mi dea.

În prezent toate lucrurile începute de atâta vreme sunt spre sfârșit și eu sunt ca un ucenic în ajunul de a deveni calfă – așa că propunerea nu putea să cadă mai bine.”

Sculptorul și inginerul se întâlnesc iar la Paris  în 1936, când artistul stabilește ca lucrarea să fie realizată din oțel și fontă alămită.

La 7 decembrie 1936, inginerul le scrie din nou părinților:

“Am fost azi pe la Brâncuși – am luat masa cu el și am povestit de multe lucruri. A îmbătrânit săracul, e cam bolnăvicios și are de lucru în India și America dar nu se poate duce momentan din cauza sănătății.”

Este momentul când sculptorul îi propune tânărului să-l însoțească la Indore anul următor, invitație care-l entuziasmează. Va fi încunoștințat și maharajahul.

În iunie-iulie 1937 Brâncuși se află în țară și alege la Târgu-Jiu amplasamentul viitoarelor opere – Coloana din metal și Portalul din piatră.  În august este găzduit de inginerul Gorjan la Petroșani și stabilesc împreună dimensiunile coloanei monumentale, ținând seama de resursele financiare, de posibilitățile tehnice și de legea armoniei plastice. Elementul va respecta proporția, având 45:90:180 cm. Numărul de elemente va fi ½+15+1/2, iar înălțimea totală  29,33 m. Sub pământ se vor afla 3 metri de stâlp, înfipt într-o fundație solidă de beton.

          Sculptorul cioplise în 1926 o coloană fără sfârșit într-un plop din grădina prietenului Steichen din Voulangis. Avea peste 7 metri și sub pământ se sprijinea într-un mic bloc de beton. Nu pot să nu mă gândesc la faimosul stâlp din fier forjat din Delhi, care de 1600 de ani nu ruginește. Și acesta are peste 7 metri și sub pământ se află 93 cm. În arhiva Gorjan se găsesc fotografii primite de la Steichen, din timpul ridicării coloanei de la Voulangis, dar și o imagine a celebrei Qutb Minar, aflată în apropierea stâlpului de fier. Într-un manual de hindustană, aflat în biblioteca Gorjan, am găsit subliniate cuvinte asemănătoare cu cele din română – terezie, mahala – dar și cuvântul zang = rugină.

          La Petroșani, Brâncuși a cioplit el însuși o fațetă a unui model din lemn de tei pentru un element, asigurându-i curbura dorită. A plecat la 2 septembrie la Paris, lăsând în grija inginerului restul operațiilor. A revenit la Târgu-Jiu între 27 octombrie și 9 noiembrie, asistând la tragerea pe stâlp a primelor elemente, apoi a plecat la București și la 14 noiembrie a părăsit țara. Va reveni vara următoare la Târgu-Jiu pentru a supraveghea metalizarea coloanei și definitivarea monumentelor din piatră. Nu a participat la inaugurare.

Din corespondența sculptorului cu inginerul, ca și din fotografiile realizate de acesta urmărind principalele etape de lucru, avem azi la îndemână un jurnal complet al felului în care o echipă de lucrători admirabili au înălțat în doar trei luni un monument unic, apreciat de UNESCO drept o capodoperă de artă dar și de tehnică. Scrierile și documentele inginerului se află în expunere permanentă la Muzeul Universității Politehnica și, o parte, la Muzeul Național Tehnic Dimitrie Leonida.

În timpul sejurului la Petroșani din august, sculptorul i-a împărtășit inginerului ce intenționa să facă la Indore. A repetat informația și în noiembrie, în ajunul plecării:

“Un ou imens, replica monumentală a Începutului lumii, trebuia să dea impresia că este depus pe iarba unei pajiști întinse, în fața palatului maharadjahului, ca și cum o pasăre misterioasă l-ar fi depus acolo, dispărând apoi spre înălțimile Himalaiei.”

Inginerul urma să asigure asistența tehnică în problemele puse de construcția lucrării care să aibă contact cu pământul pe o îngustă zonă de tangență, dar să se sprijine pe o fundație în formă de puț care să asigure legătura subterană cu palatul.

Prins de problemele monumentului din Târgu-Jiu, ca și de probleme personale, inginerul nu a putut pleca la Indore cu Brâncuși. Urma să-l însoțească la o dată ulterioară.

În arhiva Gorjan se află corespondența cu Societatea Anonimă Română pentru Întreprinderi Maritime, reprezentanta companiei de navigație Lloyd Triestino, în legătură cu tarifele și itinerariile călătoriei în India. Sculptorul s-a îmbarcat la 18 decembrie 1937 la Genova pe vaporul Conte Biancamano, cu destinația Bombay, unde a sosit la 30 decembrie. La 27 ianuarie 1938 a plecat din Bombay spre Genova, cu o escală în Egipt. A revenit în Europa la 8 februarie. Din păcate, sejurul la Indore nu a adus realizarea proiectului, iar templul a rămas în stadiul de vis.  

  Din arhiva sculptorului, care a intrat în domeniul public în 2003, prin Centrul Georges Pompidou, din amintirile lui Henri-Pierre Roché publicate în 1957, ca și din materiale din Internet, ne putem face azi o imagine mai exactă despre cele întâmplate.

Știm astfel că Yeshwant Rao Holkar s-a născut la 6 septembrie 1908, la Indore,  ca prim fiu al maharadjahului Tukoji Rao. A beneficiat de cea mai bună educație tradițională și occidentală. A învățat în Anglia la școlile particulare Cheam și Charterhouse (1920-1923), apoi în India cu Dr Bhandarkar. În 1926, tatăl său a abdicat și  el a devenit cel de al 14-lea maharajah al dinastiei Holkar. A urmat cursurile la Christ Church College din Oxford (1926-1929), s-a întors în India și s-a încoronat la 9 mai 1930. În 1924 se căsătorise cu Sanyogita Raje Ghatge, n. 1913. Cei doi tineri împărtășeau dragostea pentru cultură și artă, cunoșteau  multe limbi străine și călătoriseră mult. La 20 octombrie 1933 li s-a născut fiica, Usha Devi, la Paris.

La Oxford, Yeshwant se împrietenise cu arhitectul Eckhart Muthesius, pe care l-a însărcinat cu construcția palatului său, Manik Bagh (Grădina cu rubine). În perioada 1930-1933 acesta a realizat cea mai modernă reședință din India, dotată cu aer condiționat, mobilier art nouveau și tehnologie de ultimă oră. Tot la Oxford, Holkar l-a cunoscut și pe Roché, care l-a pus în legătură cu Brâncuși.

Nu cunoaștem data exactă a primei vizite la atelier. Iată ce-și amintește Roché:

“Vizitatorul a privit toate operele cu o încetineală și un calm de basm. N-avea pe atunci prea mulți bani. Și-a scos carnețelul din buzunar și a început să socotească cu grijă.” Dorea să cumpere “un Trio unic în lume – o Pasăre în spațiu din marmură neagră, una din marmură albă și una din bronz polisat. Vroia și ca mai târziu să le construiască un templu de către Brâncuși.”

Roché îi scria lui Brâncuși din Oxford la 5 mai 1931: “Sperăm că ați început deja Pasărea”, iar la 23 noiembrie 1931: “fondurile vă stau la dispoziție, când veți termina Pasărea.” Pe Pasărea din bronz există inscripția  “Paris,     1931”. Este data terminării lucrării, prima achiziționată de maharajah.

În mai 1936 Brâncuși și maharajahul încheie un contract pentru păsările de marmură, pentru suma globală de 6000 lire sterline. Se precizează că Pasărea în spațiu din marmură neagră are 1.94 m, iar cea din marmură albă 1.84 m. Plata se va face în cinci rate: la semnare; la livrare, în ianuarie sau februarie 1937; în noiembrie 1937; în ianuarie 1938.

Brâncuși i-a scris maharadjahului în primăvara lui 1936:

“Înălțimea Păsării nu spune în sine nimic (e ca lungimea unei piese muzicale). Proporțiile lăuntrice ale obiectului fac totul. [...] Ultimele mele Păsări, cea neagră și cea albă, sunt cele în care m-am apropiat cel mai mult de dreapta măsură și m-am apropiat de această măsură treptat, pe măsură ce am fost în stare să mă lepăd de mine însumi.”

Încă din 25 aprilie 1936, maharajahul îi comunica lui Brâncuși prin Roché, că dorește o incintă sacră, înconjurată de un gard viu înalt și, la distanță, de un zid. În centru,  o oglindă de apă dreptunghiulară sau alungită, având pe două laturi Păsările de marmură și, pe celelalte două, pasărea de bronz și un mic templu al zeului indian. În timpul celor trei luni ploioase, nișele ar trebui închise, iar păsările să fie mutate în fund. Se vor scoate în timpul celor 9 luni bune, ca să se oglindească în apă. La un anumit moment al zilei, lumina soarelui va fi reflectată de pasărea de bronz către zeul Indian. Păsările vor fi asemeni unor duhuri, lângă templu. Va fi un loc de reculegere.

În arhiva sculptorului se găsesc numeroase variante de schițe, cu păsările în nișe, în jurul unui mic bazin, având pe o latură un mic templu, dar și un desen de stupa.

La 7 mai, o nouă scrisoare a lui Roché, de la vila Usha din Villefranche-sur-mer, sugerează o schimbare a proiectului. Păsările urmau să fie plasate într-o clădire cu un orificiu circular în plafon, tip Panteon. Maharajahul sugerează ca trei fante să concentreze lumina naturală asupra păsărilor, în special asupra celei de bronz. Se va folosi și iluminatul electric, în special noaptea. Nu va fi un templu pentru public, ci templul particular al palatului. 

La 9 august, prin altă scrisoare, Roché anunță că proiectul lui Brâncuși este aprobat fără rezerve de maharadjah. Va fi un loc de meditație și reculegere. Cu cât mai simplu, cu atât mai bine – simplitate fără limite.  Maharadjahul preferă să existe o oglindă de apă, la nivelul solului. Primul lucru pe care îl vezi când intri să fie Pasărea de bronz. 

La 12 martie 1937, Roché anunță că trimite o publicație despre India, care să-i servească sculptorului. În biblioteca brâncușiană se găsesc astăzi un atlas al Indiei din 1936, un ghid al căilor ferate din India și Birmania, dar și lucrarea lui Sylvain Levi – Aux Indes: sanctuaires. Probabil e vorba de cea din urmă lucrare.

La 13 iulie 1937, maharani Sanyogita moare la Paris, într-un accident de mașină.

Proiectul templului se va schimba iar, urna cu cenușa maharani-ei urmând să transforme lucrarea într-un mausoleu.

Inginerul va afla acest lucru de la sculptor, care i-a împărtășit în august 1937 ideile sale despre exteriorul monumentului.

 Se pare că moartea soției sale l-a afectat enorm pe maharajah, care a pierdut orice interes în noi lucrări. Se poate explica astfel eșecul proiectului de templu. Starea de sănătate i se deteriorează, după cum reiese din relatările lui Roché din 19 martie și 2 august 1938.

 Holkar se va căsători la 19 septembrie 1938 cu guvernanta fiicei sale, Margaret Branyen Lawler, de care va divorța în 1942, când îi va ceda Pasărea de bronz. Aceasta se afla azi la Simon Norton Museum din Pasadena.

Din a  treia sa căsătorie, cu Euphemia Fay Watt ( 6 iulie 1943),  a rezultat un fiu, Richard, născut la 18 mai 1944.

Yeshwant Rao Holkar a decedat la 5 decembrie 1961, la Bombay.

Păsările de marmură au fost moștenite de Usha Devi, care le-a vândut în 1973 Muzeului național de artă din Canberra.

Cele trei lucrări au mai fost reunite o dată, cu ocazia Retrospectivei din 1995 la Philadelphia.

Mobilele moderne ale palatului Manik Bagh au fost   vândute la o mare licitație în 1980 și se află în colecții particulare.

Palatul adăpostește azi sediul Centralei de accize și impozite din orașul Indore.

Despre proiectul templului s-a scris mult.

 Roché preciza în revista “L’Oeil” din mai  1957 că acesta urma să aibă “doisprezece pași pe doisprezece, să fie așezat pe peluza de lângă palat, căzut din cer, fără uși sau ferestre, cu o intrare subterană, un templu pentru meditație, deschis tuturor, dar doar câte unuia o dată. La interior se va afla o oglindă de apă, pătrată, cu cele trei păsări pe trei laturi și o înaltă statuie din lemn, Spiritul lui Buddha, de Brâncuși, pe cea de-a patra latură. Pasărea de aur urma să fie luminată pe de-a întregul de soarele de amiază, prin deschizătura circulară din plafon, într-o anumită zi sfântă a anului.”

Inginerul Gorjan a publicat informațiile deținute direct de la artist în articole din “Ramuri” (1964) sau “Arta” (1978), precum și în manuscrisul Am lucrat cu Brâncuși, apărut parțial în 1996 (Templul din Indor) și integral în 2004.

Cercetările continuă...