ÎN BRONZ

ÎN  BRONZ

Nicolae Davidescu – Andrei Ciurunga – Gabriela Tănase – Doina Boriceanu – George Theodor Popescu – Constantin Mosor – Ben Todică – Valeriu Dulgheru – Constantin Teodorescu – Octavian Mihalcea – Carmen Brăgaru – George Anca

NICOLAE DAVIDESCU

Umbra camerelor

Sunt camere de-acelea ce sunt pline

De noi, şi-n care sufletele noastre

Se-mprăştie tăcute şi senine

Şi se deschid ca florile prin glastre

În mijlocul tăcerii lor depline.

În draperia mobilelor grele

De pulberea nostalgicelor vise,

Şi-n galbenul masivelor perdele

De-a pururea uşor întredeschise,

Ne risipim ca nişte vechi dantele.

De-aici, al nostru suflet, când se-adună

Se furişează pentru-ntâia oară

Prin draperii, discret, şi se-mpreună

În leneşele nopţi de primăvară

Cu strălucirea razelor de lună.

Apoi nimic; puţină poezie,

Închisă-n ritmuri de epitalame,

Se-mprăştie pe-a umbrei trândăvie

Şi caută ca, pe minore game,

Să prăfuiască tot ce-a fost să fie.

ANDREI  CIURUNGA

Aşteptare

Iubito, astă seară te aştept

cu stelele pe cer îmbobocite

şi ca să poţi intra pe nesimţite,

deschid fereastra care dă în piept.

Să nu te temi că sârma dimprejur

Va sfâşia în ghimpi mătasea rochii.

Tu treci hotarul dincolo de ochii

Înveninaţi ai paznicului sur.

Aşa cum ştiu că poţi veni acum

Eşti o lumină numai, o părere,

Întruchipată toată din tăcere

Când pleacă magii somnului la drum.

Am văruit pereţii cu argint,

În aer simt aripi de libelulă

Şi-acum presar goaroafe prin celulă

Cu bucuria crudă că te mint.

Aşează-te uşor şi nu-ncerca

Să rupi cu şoapta armonia sfântă.

Claviatura sufletului cântă

Când o atingi cu-apropierea ta.

Dar zorii bat în gene. Mă deştept,

Acelaşi gol din adâncime suie

Şi ca să pot ascunde tot ce nu e,

Închid fereastra care dă în piept.

GABRIELA  TĂNASE

Noaptea

Cine mai poate să spună
că are un deal numai al lui
nu foarte mare dar suficient pentru a vedea
lumea în toate anotimpurile și în toate luminile
verde sau galbenă...
violet, aramie, albă sau roz
dimineata, la amiază, în asfințit și uneori noaptea
că dansează pe spatele lui de urs prăbușit
mângâidu-i blana ierboasă și zburlită de plăcere
că adoarme înfășurat într-un cocon de gânduri
pe botul namilei care linge luna
cu haloul ei de sare lichidă
împrăștiată pe urmele pașilor întorși din cer
și se trezește singur
cu spatele arcuit în toate anotimpurile
sub toate luminile
verde sau galbenă
violet, arămie, albă sau roz
dimineata, la amiază, în asfințit
și uneori ...

DOINA  BORICEANU

Trupul meu de forma îndoielii 

trec printr-o vâlvătaie de îndoieli

că asta n-ar fi iarna de azi-ieri,

că vara bate repezit la ușă,

că fructelor le-au crescut șoldurile...

iar marea a lene clătinată pe vară,

cum se știe a vis de îmbrățișare înfiorată...

și-o ninsoare-scânteiere țâșnet de pe boltă

ca viață troznind cerului smulsă,

apoi se închide cerul în sine

și zici că nimic nu e!

marea ne traversează în spaima

că dincolo de iubirea noastră

ninge cu zăpăceală încropită din precepte

dar cine în palme să le prindă-accepte?!

ochii tăi nu-mi răspund,

ochii-ți de sete se tulbură, iubite,

îți lași capul în piept

și te afunzi clipei.

când răsufletu-ți -văl mă cuprinde,

ai bea toate izvoarele din ființa-mi.

vino, vino cu mine!

stăm iubindu-ne la gura focului,

pierduți norocului.

-ce-ar fi norocul? suferind o babă

dosnic întreabă

călătoare pe strada tăiată

în neaua gândurilor.

zăpezi se colorează în gândire,

marea își înghiață vântului suspine,

ca o viață de om.

brusc, nu mai sunt cu tine,

îmi cresc ramuri de iubire-pom,

mă aplec peste prăpăstii de timp

și mă oglindesc subțire

și ție mă-ncerc să-ți dau chip

în bălțile adâncului.

am închis lumina oglinzii,

nu răsare în ea decât o unduire,

mă interpretează stelele ninsorii

când noaptea de vară cu rouă plânge.

nu știu dacă acolo eu,

dacă altcineva s-a pus pe desenat,

dacă pipăi cu degetul în frică oglinda...

apare o formă aparte 

de așteptare.

căci te aștept iar în iarăși,

peste apele-ape oglinzii vin alte ape

de câte ori îmi întreb pașii

unde să fie, să nu clocot de izvoare...

mă întreb unde izvoarele ce zbor,

unde sărutul sorbit de suflet,

unde fug durerile de nu mă mai dor,

de ce aproape-ți încingere, ba îngheț.

pe obraz de anotimp cresc răstimpuri,

smalț de flori,

stau coborâte duioșite-n ierburi

când roua - cârcei la picioarele mele.

trupul meu bolnav de rouă prin colțuri,

ea ajunsă prin vene la adumbritele.

atunci am unghere tot mai luminoase,

cobor în ziua sângerie alături de tine,

sunt catifelate trepte îndesate-n iederă-iubire.

de sângele iernii - chiag în destinu-mi,

ziua asta cutezând stă să mă zvânte.

 
GEORGE THRODOR POPESCU

Zicere I

! cum treci,
învrăjbind aerul acestei seri
spaima își face cuib în oasele mele,
și-mi adumbrește ochiul,
uit cuvintele,
îmi asum visele,
las- să-mi plângă nenorocul în streșini

! ești viața mea care se amână
și-mi doresc șansa aerului pe care-l respiri
 - o respirația ta
în care totuși atât de blând se moare - 

CONSTANTIN MOSOR

Cere-i pământului iertare 

Cândva, demult, când eram blânzi
Ca ochii soarelui de-amiază,
Când le dădeam celor flămânzi
Din când în când un colț de rază,

Când haina noastră, cea cârpită
I-o întindeam celui ce n-are
Nici mămăligă și nici pită,
Nici ghemotoc prin buzunare,

Când lumea nu era pierdută
Pe sub frânturi de nelumină,
Când n-alerga după cucută
Care să-i cânte în surdină,

Și Dumnezeu era mai vesel!
Acum privește și suspină.
Ia harul Său, pe tot și țese-l
Chiar nu ți-e sete de Lumină?

Cere-i Pământului să-ți deie
Iertarea ca pe-o mare taină.
Nu-l amăgi cu o scânteie.
Du-te și cumpără-i o haină!

BEN TODICĂ

Omul secolului, sclavul tehnologiei și al dormirii?

Nu îmi aduc aminte să-mi fi fost așa de bine ca acum. Am fost copil de miner sărac. Sărăcia te învață să furi sau să devii un mare artist. Am încercat să învăț să visez zâne și prinți din imaginație și când am stăpânit arta, nu a mai fost nevoie de ea. Azi nu mai știm să visăm pentru frumos și liniște. Puțini mai știm să citim în suferință și vânt pentru a afla direcția spre adevăratul destin. Asta i-am cerut Domnului ca și copil; să mă ajute să arat fratelui meu crăpătura din zid spre strălucirea soarelui, lucru deloc ușor de văzut din spatele urâtului și al mizeriei. Nu-i mai vedem pe cei de lângă noi, incluzând părinții, frații, surorile și chiar prieteniile adevărate câștigate cu greu de-a lungul istoriei prin educație, dăruire, îngăduință, iertare și iubire. Toți vorbim în van sau criticăm pe ascuns viața, însă viața construită azi și impusă este lipsită de conștiință și responsabilitate. Suntem și acceptăm dezumanizarea în masă, bătând cu ușurință din palme și strigând “uraaa!” la pocnitul biciului politic, apoi fugim acasă, în singurătate și egoism, lăcomie și minciună, hoție și trădare. Am fugit de dracul și am dat peste taică-su, îmi spunea mama: “de la Ana la Kaiafa!” Societățile cu astfel de caracteristici nu pot duce la un final fericit. Golanii și trădătorii, vânzătorii de țară nu sunt eroii aleși de părinții noștri pentru a ne conduce în eternitate. Turnătorii din comunism sunt aceiași și azi în democrație. Omul secolului 21 este mai amorțit ca niciodată, “SLUJITORUL dumnezeilor de lemn” de care Iisus ne îndemna să ne ferim; banul, tehnologia și ciomagul etc. Omul are urgentă nevoie de suflet, de cuvânt bun și lumină divină pentru a se trezi.

VALERIU  DULGHERU

Rusul își schimbă părul dar năravul ba

„De ce să tragi ca la galeră/ Să-nveți atâtea fără rost,/ De vrei să faci o carieră,/ Ajunge numai să fii …PROST//”.

(Florentin Smarandache. Cine râde la urmă e mai încet la minte).

Dar tocmai acest scop l-au urmărit toate regimurile de ocupație rusești (țarist, sovietic, rus putinist!) în teritoriile ocupate. Dar cel mai oribil a fost totuși regimul stalinisto-comunist rus care în „republicile unionale” ocupate și țările socialiste satelit din estul Europei promovau în funcții de răspundere puține cadre naționale, dar majoritatea „mai încete la minte”, coruptibile sau compromise pentru a fi mai ușor dirijate. În acest scop pcus și organele de securitate rusești au elaborat un plan special, aflat și astăzi în uz.

 

Mai mulți analiști politici, politicieni vorbesc acum despre o anumită scădere a interesului Rusiei față de Republica Moldova, în special, după ce s-a căpătuit cu Crimeea. Ar putea să aibă puțină dreptate însă ținând cont de năravul acestei specii asiatice nu prea cred. Pur și simplu în situația ei economică deosebit de precară Rusia încearcă să „scoată jăraticul cu mâna altora”: în Basarabia cu mâinile unor cozi de topor gen Dodon. În alte foste republici, de asemenea, prin cumpărarea liderilor. Este probabil cel mai vechi mod de ați atinge scopul într-o anumită zonă, folosit de toate imperiile.

La începuturile ei Rusia, prin cumpărarea conducătorilor popoarelor est-siberiene, cu ajutorul unor cazaci răzvrătiți precum Ermak și Habar, încetul cu încetul au ieșit la Oceanul Pacific, au ajuns să domine, să țină în jug o șesime din glob. Un jug cu mult mai crunt ca cel otoman l-au simțit și românii din noua gubernie rusească – Basarabia, ocupată la 1812 cu concursul trădătorului cumpărat Moruzi. Pe parcursul a peste 100 de ani guvernul țarist a folosit cele mai declasate elemente rusești și cozi de topor naționale. Rusia Sovietică (urss) și-a băgat hoardele, impunându-i și pe sateliți (cu excepția României!), în Cehoslovacia în a. 1968 la „cererea guvernului de la Praga” (s-au găsit câteva cozi de topor și acolo!) prin cumpărarea liderilor țărilor satelit din Europa de Est, implementarea unui plan special pentru aceste țări privind controlul mișcărilor de opoziție regimurilor. Îmi aduc aminte o scenă a umoristului rus M. Zadornov: „Dacă ai aptitudini în medicină te duci la medicină. Dacă ai aptitudini în inginerie te duci la politehnică. Dacă nu ai niciun fel de aptitudini te duci în komsomol”. Așa era crescută nomenclatura sovietică. Fidel mentorilor săi (țariști, sovietici!) Putin, ca un adevărat rus, continuă aceeași tactică în raport cu foștii supuși, astăzi rebeli.

Recent în rezultatul spargerii de către hackerii ucraineni a poștei consilierului lui Putin Vladislav Surkov a ajuns să fie cunoscut planul de destabilizare a situației în Ucraina cu denumirea „Șatun” (o specie de urși-n.n.). Sunt sigur că și în privința Republicii Moldova a existat un asemenea plan, luând în considerație fauna politică care s-a perindat la Chișinău pe parcursul acestor peste 25 de ani de așa numită independență. Și evenimentele din România (porcăria rusească de la Craiova, mai multe acțiuni antieuropene ale stângii dragniste, înroșirea Moldovei (de peste Prut!) și fortificarea campaniei antieuropene ș.a.) fac parte dintr-un alt plan de destabilizare a situației în România. În document se vede cu ce cinism Rusia își atinge scopurile geopolitice în regiune.

Când ultranaționaliști ruși gen Jirinovskij, dar și Putin, declară că Republica Moldova ar putea să se unească cu Rusia (dar doar în cazul când România nu ar fi dușmanul Rusiei!) ar trebui să ne îngrijoreze. „Mărul otrăvit” ar trebui refuzat fiindcă scopul adevărat se ascunde în spatele lui. De menționat că principiile de bază incluse în acest plan nu diferă de cele ale urss în primii ani de după război practicate în „democrațiile socialiste” din estul Europei. Se spune că Stalin iar fi propus lui Adenauer să se unească cu Germania de Est. Mărul otrăvit a fost refuzat, punând în prim plan libertatea și democrația.

Să spicuim câteva „pierle” din acest plan putinist. „Minoritățile rutene din Ungaria, Slovacia și România ar trebui să ceară autonomia rutenilor din Transcarpatia” (observați mărul otrăvit. După ce rușii staliniști au hăcuit după bunul lor plac spațiul din Carpați acum iar durea problema rutenilor), acesta fiind elementul de destabilizare în Transcarpatia prin intermediul statelor vecine, inclusiv România)… Planul acțiunilor concrete privind realizarea statutului federal al regiunii Transcarpatia… Organizarea lucrului în diverse grupuri sociale, politice și structuri regionale...activizarea grupului „Rusinskaia Rodina” (aripa de stânga a comunității rusinilor)”. Dar parcă în Basarabia minoritatea găgăuză nu a avut același rol! „Există posibilitatea ca Donbasul să fie restituit Ucrainei, fapt ce va permite intrarea în parlamentul ucrainean a persoanelor loiale Rusiei care, ulterior, vor bloca integrarea în UE și colaborarea cu NATO”.

Dar parcă activizarea lui Dodon (zilele trecute a plecat la Moscova unde s-a întâlnit cu consilierul special al lui V. Putin, D. Kozak, (a doua oară în ultimele trei luni!), iar astăzi se afla la Istanbul!) nu face parte dintr-un plan similar. „Împreună vom fi mai puternici (desigur, cu cele câteva sute de mii de voturi din regiunea transnistreană + autonomia găgăuză vei fi mai puternic!). Avem deja o bună ancoră a statalității (într-un limbaj mai popular se numește talaghir la căruță) – Găgăuzia…” declarase recent „marele integrator Dodon”. De menționat că planul Kozak I pentru Voronin includea o cameră a senatului cu un număr de 26 de locuri, împărțite egal între Republica Moldova și regiunea transnistreană + autonomia găgăuză. În planul Kozak II pregătit pentru Dodon numărul lor este de 27 de locuri împărțite: 13 - Republica Moldova și 14 – regiunea transnistreană + autonomia găgăuză. Observați diferența între obtuzul Voronin și cățelușul, care se gudură mai bine, Dodon!. „Informațiile despre actele de corupție ale lui Poroșenco și ale oamenilor din anturajul său trebuie să fie adevărate, complete și să fie propagate de către sursele noastre din străinătate – Europa și SUA”. Documentul mai stipulează intenția de a adopta anumite schimbări în constituție, pentru oferirea unui statut economic deosebit regiunilor (similar planului de federalizare în Republica Moldova!): alegerea guvernatorilor, minimalizarea influenței Kievului asupra situației economice și sociale. O altă direcție a destabilizării situației va fi ridicarea criminalității la Kiev, stimularea conflictelor interconfesionale, infiltrarea oamenilor „necesari” în mișcarea voluntară și Forțele Armate ale Ucrainei (scenariu deja realizat în Basarabia prin Roșca ș.a.).

„…A duce discuții cu reprezentanții business-ului mare despre un suport economic din partea statului rus pentru întreprinderi și politicieni, dar și unul mediatic, în Ucraina și Rusia”. În Basarabia se realizează metodic acest plan. Este creat un imperiu mediatic prorus. Autonomia găgăuză, nemaivorbind de regiunea transnistreană, sunt zonele „preferate” de investitorii ruși. „Crearea unor grupuri operaționale mobile, care vor putea fi folosite în timpul manifestațiilor de amploare…”. „…A se organiza marșuri ale crucii (la noi mai nou a fost organizat „marșul familiei tradiționale”, marșul „soldatului necunoscut”), unde credincioșii vor purta portretele lui Nicolai al II-lea (împușcat la ordinul mentorilor lui Putin și Dodon!), panglicile Sfântului Gheorghe și alte atribute iritante”. „…O atenție deosebită trebuie acordată afirmațiilor politicienilor din Uniunea Europeană și SUA: majoritatea materialelor trebuie să înceapă cu cuvintele acestor politicieni și nicidecum cu afirmațiile politicienilor ruși…”. Chiar dacă acest plan a fost scris pentru Ucraina să fim siguri că a existat (și mai există!) un plan similar și pentru Basarabia. Este vizibil cu ochiul liber, văzând cum decurg lucrurile.

Scriam anterior că comportamentul Centrului basarabean devine uneori imprevizibil.  Pe 18 octombrie Partidul Democrat propune în parlament modificarea constituției prin introducerea opțiunii de integrare europeană, care nu a trecut, iar peste doar trei zile la „marele show democrat Plahotniuc a declarat despre o a patra cale pentru Republica Moldova”. Vorbind în stilul „marelui geometru și geograf” D. Moțpan PD s-a întors la 380o în politica sa. Este clar pentru orice om treaz la minte că este vorba de o campanie electorală, o a patra cale pentru Basarabia neputând exista. Este o cale–opțiunea europeană. A doua cale este opțiunea euroasiatică (în frunte cu Dodon), oricât ar trâmbița el despre moldovenismul lui. A treia cale ar fi independența Republicii Moldova în această zonă geopolitică. Căi reale sunt doar primele două. Aici se duce lupta cea mare. Cea de a treia cale și-a demonstrat imposibilitatea pe parcursul celor 27 de ani de așa numita „independență”. Actualul stat Republica Moldova este unul falit fără o doctrină națională clară, fără niciun viitor. Cât de independenți suntem înțelege oricine care are o cât de cât brumă de logică.

Pe parcursul ultimilor ani am văzut mai multe piruiete politice ale centrului democrat: de la orientarea totală proeuropeană (așa au declarat PD pe parcursul ultimilor doi ani!) la așa numita a patra cale proMoldova care este de fapt o trambulină spre orientarea proRusia. Aceasta se va întâmpla îndată după alegerile parlamentare din anul viitor dacă PSRM și PD vor lua majoritatea. Plahotniuc nu iubește ca cei care-i dau bani să mai întrebe cum sunt ei utilizați. Putin, dacă o să-i dea (doar că n-are de unde), nu-i va cere socoteală.

Apare însă o întrebare logică: până unde va merge binomul? Până când o să-i permitem acestui „păpușar” să ne considere drept o turmă. După developarea completă a lui Iu. Roșca în 2009 trebuia găsit printre naționali un nou cal troian. Acesta, se pare, e V. Plahotniuc. Vă mai amintiți cum M. Lupu, devenit proaspăt președinte al PD, îl blama pe Plahotniuc ca fiind membru al familiei Voronin ca doar după o lună să apară pe locul doi în lista PD-ului în alegerile repetate din iulie 2009. Sarcina pusă în fața lui era ca în lipsa pcrm, a lui Roșca, să fie distruse noile partide democratice promițătoare – PLDM și PL. Să-i dăm cezarului ce-i a cezarului: a reușit. Nu mai avem astăzi PLDM-ul de la 2010, când a luat 32 de mandate, și nici PL-ul cu 15 mandate. Există o nebuloasă cu multe așchii pe dreapta. 

Nicolae  Steinhardt scria la 1937 în „Trei fenomene ale timpului” (timpul parcă s-a oprit. Cât de actuale sunt și peste 80 de ani!) despre „Invazia verticală a barbarilor, domnia proștilor, trădarea oamenilor cumsecade”. „Primul: năvălesc nu barbarii  din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceștia preiau locurile de conducere. Al doilea: au sosit - pur și simplu, în sensul cel mai categoric - proștii și inculții la putere și în ciuda tuturor legilor economice și tuturor regulilor politice fac prostii, ca niște ignoranți ce se află. Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adopta expectative binevoitoare, se fac că nu văd și nu aud, pe scurt trădează. Nu își fac datoria. Imparțiali și încrezători înregistrează și tac. Sunt cei mai vinovați”.

Să nu dea Domnul să ne simțim și noi, dragi prieteni, „cei mai vinovați” după alegerile din 24 februarie 2019. Nealegerea doamnei Maia Sandu președinte al Republicii în anul 2016 este în mare parte vina intelectualilor. Acum se pare că suntem pe calea de a mai călca o dată pe greblă prin alegerea majoritară a partidului lui Dodon la parlamentare.

CONSTANTIN TEODORESCU

Maria-Daniela Pânzan și poetul Dumitru Ichim

În sfârşit, o carte despre poezia lui Dumitru Ichim⁽¹⁾, o carte ieşită din „responsabilitatea primei modelări de sinteză a unui univers liric atât de original”⁽²⁾. Pentru mine este „o mare satisfacţie”, o contribuţie importantă la definirea vocabularului sacralităţii. Demersul eseistic porneşte din convingerea că „Temele şi motivele religioase, simbolurile şi metaforele revelatorii se închid şi se deschid cititorului într-un tumult de frumuseţe copleşitoare”⁽³⁾ şi constată revelarea sacrului în creaţia poetică, ceea ce îmi aminteşte de cuvintele lui Lucian Blaga: „... sentimentul religios, indiferent de obiectul spre care este îndreptat, nu se poate concepe fără sentimentul sacrului”⁽⁴⁾.

Cercetarea eseistică se dezvoltă pe motivele şi simbolurile poeziei lui D. Ichim.
Cartea cuprinde secvenţele: Poezia începuturilor (care poartă pecetea timpului ca „totalitate semnificativă”⁽⁵⁾ ; Poeme tanka şi poeme haiku sau Grădina cu îngeri a fiinţei; Marile sărbători creştine şi trăirea în ritmul liturgic al vieţii; Coordonatele spaţiului liric: grădina cu livadă, calea iubirii; Ipostaze lirice definitorii: îngerul, îndrăgostiţii, Mirele şi mireasa, regina, dreptul Iov; Peisagistică literară unică: apa, cireşul şi mărul, crinul, melcul; Poezia-rugăciune; Concluzii, fiind o cercetare aplicată care descoperă imaginea „structurii lirice moderne”(H. Friedrich) în creaţia unui mare poet.

Organizarea consistentă demonstrează expresia unei viziuni: înţelegerea motivelor care animă poetul prin convergenţe tradiţionale, moderniste şi postmoderniste în constituirea unui univers liric bogat în semnificaţii, de o mare densitatea a expresivităţii, cu valenţe cognitive şi constante liturgice.

Maria-Daniela Pănăzan nu rămâne la simpla decodificare a simbolurilor şi metaforelor. Prin deschiderile culturale şi estetice, literare şi lingvistice propuse de poet, autoarea pătrunde în semnificaţii creştine şi general umane, stabilind elemente funcţionale în poeme: formele spaţiului liric, ipostaze lirice, elemente de peisagistică literară. Toate acestea se constituie, fără îndoială, în concepte ichimiene urmărite în eseul monografic cu precizia informaţiei şi cu profunzimea analizei, prin care descoperă o patetică ardere culturală creativă, o îndrăzneaţă împlinire a valorilor cu dimensiune de simbol în convieţuire artistică pe baza unor „afinităţi elective”.

În „Notă asupra ediţiei” se precizează: „Am păşit în templul divin al poeziei lui Dumitru Ichim cu multă sfială. Şi am rămas în rugăciune, realizând cu adevărat că mă aflu în faţa uneia dintre cele mai profunde şi originale creaţii lirice prin care autorul devine o voce excepţională în literatura română de azi.”

La sugestia cărturarului şi scriitorului N. D. Petniceanu, încă la prima vizită în Canada, am căutat familia de poeţi Ichim, apoi, prin stabilirea în Kitchener, devenit membru al Cenaclului literar Florica Baţu Ichim, m-am bucurat de o sinceră prietenie, care m-a determinat să văd, în dumnealor, o autentică pasiune pentru cuvântul românesc, o îndrăzneaţă împlinire a valorilor, dimensiune de simbol, convieţuire artistică pe baza unor simţiri comune.

Eseul este o (re)construcţie a.existenţei unei lumi trecute în creaţie lirică, cu aspect monografic, care pătrunde adânc în ramele monografice ale portretului poetului propus de Savatie Baştovoi: „Atemporal ca Shakespeare, fără a părea o icoană; îndurerat ca Voiculescu, fără a fi un militant; zbuciumat ca Arghezi, fără a-şi pierde credinţa; ermetic şi muzical ca Barbu, fără a fi sedus de joc, Dumitru Ichim, acest nume prea puţin cunoscut din pricina smereniei autorului, este, prin aceste sonete, ultimul mare poet român în viaţă carte se înscrie în cea mai solemnă tradiţie a poeziei moderne universale”⁽⁶⁾.

Venind cu o bogată experienţă în cercetarea poeziei religioase⁽⁷⁾, Maria-Daniela Pănăzan descoperă în poetul Dumitru Ichim o fiinţă cu viaţă de preot şi o creaţie. Cu alte cuvinte un întreg, deoarece analiza estetică nu putea fi fragmentară. Astfel se va vorbi despre paradigma Dumitru Ichim, un original complex tradiţional-modern în care sufletul poeziei supravieţuieşte trecerii timpului, dacă există asumarea rolului de profet.
Se surprind cu fineţe originalitatea mijloacelor de exprimare ale unui magician al cuvântului şi structurile adânci ale semnificaţiei lirice.

Semnificaţia existenţei în lume este iubirea. Poet modern, Dumitru Ichim depăşeşte înţelegerea iubirii, prin cunoaştere şi trăire, ca mod caracteristic de existenţă. Iubirea e originea creaţiei. Se recuperează existenţa umană a timpului prin poezie
Calea transcendenţei din timpul universal e arta. Prin artă e ceea ce putem fi mai departe.

Neîndoielnic, locul lui Dumitru Ichim este între marii poeţi români. Merită mai mult decât îi acordă această primă carte de cercetare valoroasă.

----------------------------------------
⁽¹⁾ Pănăzan, Maria-Daniela, Poezia lui Dumitru Ichim. Eseu monografic, Prefaţă de Anca Sîrghie, Editura CronoLogia, Sibiu, 2o17

⁽²⁾ Ibidem, Prefaţa Acrobaţia imaginarului în poezia lui Dumitru Ichim, de Anca Sîrghie, p. 6

⁽³⁾ Ibidem, p. 134

⁽⁴⁾ Blaga, L., Despre gândirea magică, Editura Garamond, Bucureşti, 1992, p. 167

⁽⁵⁾ Tohăneanu, G. I., Dicţionar de imagini pierdute, Ed. Amarcord, Timişoara, 1995, p. 189

⁽⁶⁾ Vezi Prefaţa volumului de versuri, Ichim, Dumitru, Tu ştii că te iubesc, 150 de sonete prefaţate şi ilustrate de Savatie Baştovoi, Ed. Cathisma, Bucureşti, 2017

⁽⁷⁾ Pănăzan, Maria-Daniela, Poezia religioasă românească. Analize şi comentarii eseistice, Editura CronoLogia, Sibiu, 2017 (prima ediţie la editura Reîntregirea din Alba Iulia, în 2006

OCTAVIAN MIHALCEA

Peceți luminoase 

Poemele lui Dumitru Ichim fundamentează perpetua căutarea a Adevărului, apropierea de cele sacre, inexpugnabile. Astfel ne aflăm pe drumul ce are ca finalitate contopirea cu Fiinţa, cu Numele Focului mereu invocat. Asistăm la integrarea în fecunda atmosferă care învăluie esenţiala problematică proprie acestor maximale pătrunderi în lumea Esenţei. Decriptând mai întâi misterele contingenţei, putem accede în arealul subtil unde primează criteriul diferenţei de nivel ontologic. Aici, sacrul nu mai poartă aparenţa unui misterium tremendum ci se înfăţişează eclatant, conform regulilor Transcendenţei: „Şi mie îmi este dor de zborul pur/ fără de aer, fără aripă,/ fără de umbră din nou ca să fiu,/ numai luminii spunându-i numele,/ fără ieri, fără mâine, fără târziu/ totul atât de rotund,/ însă pe muche de clipă”.  În lumina acestor adevăruri putem înţelege mai uşor traseele existenţiale pământene.

Chiar şi negativitatea are rolul ei bine integrat în cadrul logicii supramundane, greu de pătruns în stadiul nostru de fiinţe aflate considerabil sub influenţa unei durate relative: „...şi deodată cele văzute şi nevăzute/ s-au transformat în ceasuri:/ ceasuri de foc, de aer, de apă/ ceasuri de jder, ceasuri de frasin/ Poveştile se strâmbau în ceasuri de faianţă/ şi toate păsările dădeau ocol unui imens cadran./ pretutindeni ceasuri, ceasuri, ceasuri...// Nu mă preschimbaţi în orologiu,/ rogu-mă vouă cu izvoare şi biserici de lemn!/ Braţele mele nu le pot îndrepta spre orele nopţii.//”.  Pentru elevare, se impune evadarea din universul opacităţii şi căutarea neîntreruptă, aflarea pe Cale, reamintirea.

Versurile propuse de Dumitru Ichim oglindesc înaltele precepte religioase, sublimarea artistică invitându-ne la ample introspectări soteriologice. E vizată refacerea metafizicelor legături primordiale şi treptata reamintire a bazelor fiinţării. Natura perisabilă ce caracterizează materia contribuie la complexitatea procesului de pătrundere a tainelor, suferinţa umană purtând o misterioasă pecete în tot acest demers iniţiatic: „Crezi tu?/ Cred, Doamne ajută necredinţei mele/ şi dacă poţi,/ să nu mă mai pândească/ nici iarba şi nici steaua,/ iar peste florile-mi de gheaţă,/ ce vor să Te cunoască,/ trage la noapte, când mă rog,/ ca pe-un amin – perdeaua//”.  Fiorul divin, consubstanţial omenescului, va trebui să primeze în raport cu atât de cronicizatele drame ce compun   imprevizibila condiţie umană. Cu toate că uneori seamănă cu o vale a scurtei plângeri, parafrazându-l pe Teodor Pâcă, semnele imaculatei spiritualităţi sunt peste tot.

Oamenii trebuie doar să aibă puterea de a le recunoaşte. Urmărim idealul redempţiunii, integrator. Nelogodirea invocată de Dumitru Ichim e starea de la care trebuie să plecăm pe calea dobândirii darului Christic: „Veniţi de luaţi lumină!/ toată lumea se închină./ Inimi – clopotele bat/ că Hristos a înviat./ Îngerii în ceruri cântă/ către Născătoarea  Sfântă/ bucuria ce-au aflat/ că Hristos a înviat./ Ziua Paştelui vă fie/ sănătate, bucurie/ şi cu noi cântaţi frumos/ Azi a înviat Hristos!//”. Toată această căutare a fundamentelor e învăluită de Dumitru Ichim cu adierea pregnantă a verbului poetic. Acesta poate ilustra şi dureroase frământări existenţiale aflate neabătut pe drumul aflării Adevărului: „Mi s-a rătăcit inima/ atât de departe/ că tare mi-e frică/ dar nu de prăpastie -/ că am căzut destul,/ şi nici de moarte -/ că i-am dormit destul în pătul -/ ci de Tine//”.  Prin re-întemeierea sacramentală, omul îşi află Rostul, bucuria comuniunii întru Logos.

CARMEN BRĂGARU

Muzica lui Paul Polidor în casa Familiei Tarkovski 

Într-o după amiază de octombrie mieros, neaşteptat de cald, mă îndrept spre casa familiei Tarkovski din cartierul de sud-vest al Moscovei. În faţa acestei spectaculoase toamne aurii, toţi copacii fac parcă reverenţe adânci, cu crengile până la pământ. Nimic nu pare să se fi schimbat: aceeaşi linişte în părculeţul din faţa blocului, aceeaşi voce caldă răspunde la interfon, aceeaşi bucurie sinceră a revederii mă întâmpină în prag. Printr-o fericită coincidenţă, întâlnirea de anul acesta s-a nimerit chiar de ziua Marinei Arsenievna. În timp ce o ascult povestind despre ce a mai scris de când nu ne-am văzut, completată mucalit din când în când de soţul său, regizorul Aleksandr Gordon, mă umplu din nou de atmosfera tarkovskiană ce irumpe din fiecare obiect al apartamentului: din portretul tatălui, poetul Arseni Tarkovski, privind din ramă sever-scrutător prezentul, din fotografia mărită a fratelui, celebrul regizor Andrei Tarkovski, din puzderia de poze din care te urmăresc ochi de copii şi nepoţi cu chipuri de îngeraşi, din oglinzile devenite simbol în filmele fiului şi amintirile fiicei.

Vine rândul meu să povestesc ce mai e nou prin România şi să despachetez darurile, mereu tradiţionale, căci acestea sunt preferate: urcioare, farfurii smălţuite, linguri de lemn încrustat sau ştergare cusute în roş-alb-negrul nostru specific. Şi tot ca de fiecare dată Marina Arsenievna se bucură copilăreşte de fiecare obiect în parte, aşezându-l deja cu ochii minţii în colţul menit. Aproape toate suvenirurile româneşti primite de-a lungul anilor -îmi mărturiseşte - au fost duse la casa de vacanţă de la Tarusa. Aşa încât, ori de câte ori mergem acolo, să vă avem aproape. În acea clipă faţa i se luminează a zâmbet şi mă întreabă: „Ce face iubitul nostru poet român?”. În prima clipă, ca orice român aflat în străinătate, mă gândesc la Eminescu, dar nu mă dumiresc de întrebare. Apoi, din amănuntele date de ambii interlocutori într-un glas, mă lămuresc cu uimire că se referă la Paul Polidor, pe care îl cunoscuseră cu câţiva ani în urmă prin intermediul profesorului Dumitru Balan. Micul grup de români fusese atunci într-un turneu la Moscova şi Reazan unde se întâlnise cu iubitori de muzică şi poezie. Paul Polidor îi fermecase atunci pe toţi cu melodiile interpretate, compuse pe versuri de Eminescu şi Esenin. Soţii Tarkovski-Gordon primiseră la despărţire un CD pe care îl duseseră tot în „colţul” românesc de la Tarusa şi pe care, în atmosfera rustică a încăperilor, îl ascultă de fiecare dată când poposesc acolo, nesăturându-se de sonurile calde ale vocii cantautorului⁽¹⁾ român şi de superbele versuri potrivite atât de bine cu linia melodică⁽²⁾. Îi ascult uluită şi nu-mi vine să cred că, la mii de kilometri depărtare, Eminescu şi Esenin, înfrăţiţi de glasul lui Paul Polidor, răsună pe colindele blânde şi prin văile străbătute molcom de râul Oka.

————————————–

⁽¹⁾ Corect: compozitor-interpret

(2) Discul conţinea muzică de Paul Polidor pe versuri de: Serghei Esenin, Mateja Matevski, Mihail Sinelnikov, George Coşbuc, Miljurko Vukadinović, Grigore Vieru, Bahtiar Vahabzade, Anna Ahmatova; aranjamentul muzical şi interpretarea în limbile rusă, română şi sârbă – Paul Polidor

GEORGE ANCA

Pe toți i-am turnat în bronz 

16 ianuarie 1998 (de-aia şi 1989). Ne-om covârşi deritmat, ca eonii. M-aş specializa iar în nonsens. Viaţa impopularităţii ne maicasmarice.

Căciula nu ţi-e şi pe capul meu, reproşaţi-mi acoperişe acoperiţi-mi reproşuri, unde vă voi găsi adresele, prieteni şi duşmani la răscruce, salvat pe computerul disperării voastre. Sufletul tânăr în somn pe zbor acum cu biete vapoare încărcându-ne amurg argo nautic tic împământenească-şi decât să se prefacă tot suferinţă, el este tatăl meu ea a fost mama mea, te-a urat întâi pe tine, în Liubliana altei sirene şi de acolo iar în Kalamata scrisurile  mele rarefiindu-se.

Bachus românii tot ca racu-s, croitorie nedezbrăcată geamăn la naştere ultimul nasture, cine ce să-ţi mai năruie sfârşitei peşteri rugul în ecou. La vârsta morţii mamei a căderii tatălui încotro s-o apuc spre ea sau spre el de două ori despărţiţi soru-mea omorând.

La ce-aş mai întrerupe hazardul obiectiv cu atingeri nisipoase de sunete netransmisibile ecou ori amintire avatar ori catabază, hibernare capetele şerpilor în diagonală vacile îngerilor din leprozerie

tu pe mine nu mă chemi

eu îţi vin şi fără nume

în fiinţă după vremi

până-n cealălaltă lume

să-mi fii mamă mai bătrân

m-ai născut nu mai murii

în mormânt pe datul sân

tot învii şi tu şi vii

Caricatura de educaţie pe care o faceţi voi în şcoli e un pic ambiguă entropică. Pe toţi i-am turnat în bronz fel de fel de proşti atitudine provincială să sacralizezi pe Eminescu. Nu te-ntoarce el e-ntors tot timpul, toate cărămizile sunt dizidente, aquila non capit muscam, senilism şi sete de puţ, arătam atât de bine de dimineaţă încât era să fac onanie, o să-ţi crească negi pe nas, omorâm pornograf, vorbeşte de undeva dintre omuşor şi creierul mic, trei zile în bocanc de spirt dizolvată în alcool cea mai masculină romancieră senzuală precisă fără prejudecăţi, Severus nu severnâi unu plus unu.

S-a dus şi Elvira ce început de an nefast, nici englezii nu confirmară, securiştii se dezlănţuie de aproape şi de departe, la loc comanda premiu de la Severin, mai rămâne să-mi găsesc buletinul. Rugăm d-nii chestori să roage pe cei de la presă, moratoriu din birourile permanente, suntem singurii competenţi, aplaudat de ai noştri, mă simt indignat, protest vehement, să-şi ceară scuze, se contează prea mult pe naivitatea noastră, aibi răbdare, abuz de interpretare. I-ai respins că mă respingi niciun destin clar mai stăm de vorbă multul amorului pe-a târziului delăsare nu numai biologie nu numai psihologie atunci?

e ţara plină de sindicate ca surda pe mormânt one may say things became difficult mai gândeşte-te gogoşile viscol pe laudă nu mânca pe ochite am jucat ulcerul pe bătute scuzele în jumătate de păr şi iar pe mâine altă avalanşă noro ce uichend fără Vârjoacă a nu mai fi capabil nici de depresie coparalizia părintelui fiului când lumânarea pâlpâie între apă şi aer moarte şi ardere puţinul răsculat planetă răsturnată antichitate mormântală ca la joc încinşi ne despărţirăm în diagonala armaghedonului desprinderea deprinderii de prindere textualismul femel testemel muieri adiacent ondulaţiei spirala nebuniei spaţiu-timp în Uzdin de-o fi nins părinteşte copiii din Boian de-or fi corni podul ascuns cetate cu soare promoroacă entuziasme de retuş mai lasă-ne croncane

joimăriţe flutur ape

curţi eliptice firmate

bleumarin liceu nu proz

verde uscat pe bani

mai mici peste premiu

cu împrumut fără mese

ce oboseală pe cap de paj

daţi cu banul de prag

imemoriale vedenii trucate

starea de vorbă a zarurilor

în parkinsonul tablagiilor

poate o netiradă prin

îngheţul bostănăriei

plâns traficul iernii

a trebuinţă ancestrală

Eşecul de aseară nu a fost (numai) al meu, al lui Rajiv şi al lui Marga, iar ambasadorul Malaeziei şi un fost ambasador al Indiei mi-au căutat compania. Nu l-aş suna pe Sântimbreanu, că doarme Plata. Mi-ar vedea costumul pe premiu, la a doua îmbrăcare, după indieni. Mulţumesc, tată, că ai venit, şi eu ţie că n-ai băut. Mateescu, dacă i-a citit jurnalul. Aveţi sprâncenele lui Nae Ionescu – da, dar ale lui nu erau încărunţite. Spre monseniorul Robu lume. D-na – eu mai de sus din Maramureş – oţi fi evreică – aţi văzut evreu catolic? - sunteţi frumoasă – acum 30 de ani, poate. La aromâni, de dragul cernăuţenilor.

numai tu şi întuneric neamuri înăsprindu-ne vise nevisându-ne arhaică etnia oii nu vezi decât racul retrocunoaşterea nu ştii n-ai fost nemaifiind cu capul înapoi pe dreapta ce alte mituri negative la lăsatul serii ancestral urma soartei soarta turmei încet învăţul beznei suprapuse poeţii racii şamanii macii ouă roşii în yoga singuraticilor de mâncare ţinte însnopate ruguri igrasie omenească puşcăriile plan dediplomatizat pictorul se va face tablou în depresivitatea tinereţii minoritare du-te timp nu te mai respir chiar m-aş plimba al soarelui de după viscolul siberian

Nu mai am răbdare să mă liberez. Nu te juca cu viaţa mea, de astăzi nu mai sunt a mea. Tu eşti roua dimineţii, fără tine simt că mor, te iubesc, te iubesc, te iubesc, vreau să fii a mea. Am mai tradus, am mai bătut la camsată, iar ne-au dat copiii afară de la tv – că aşa făceam şi noi părinţilor noştri, făcuse Plata. Weekend-viscol, soare, frig, no news, scandaluri de ecran. Quand le corp est calme, le mentale est calme; Quand le mental est calme, le monde est calme.

greşeala ta doamne şi eu

din a toate-ţi urmă

parcă păstorşte azeu

cu mine neînturmă

răsfăţ zvântat te ajung

d'aur pritocul prin şiră

care orb care ciung

decapitat Yudishtiră

oprit în vâsc dus pe copcă

nu te mai aştept nu mai vii

trage tata să moară hop că

lumânare-i aprind la vii

celule în ziduri în aer

psihologie la metru

mortua est cu Baer

îmbiindu-ne salpetru

Uitate ceasul, cravata – pe băuta de azi-noapte. Stalingheţ, se uita careva, oi fi mort, femeile mă fantomau şi s-or fi lipit între ele, foste şolduri personale. Ţiganca tânără tot ştergea inexistenţa. De ce am închis geamul. Nu iau ziarele ucraineni. Cozonacul pe engleze. Onorariu de postumi. Vatamaniuc, „tati” vine. Sântimbreanu are pneumonie. Văideanu va face două conferinţe. Cernăuţenii bumbăciţi de sindicat. Mahmur, cernăuţenit, sindicizat, Chatterjee, că ambasadorul e nefericit cu quotation-ul şi să-i cer scuze în scris. Am păţit ca Vinod cu ţiganul nostru, numai că eu nu sunt certăreţ. Abia-mi pot reveni. Brăila, cu navaliştii şi Lupaşcu facem manualuţ alternativ. Săptămână de schizofrenie femelo-hindusă. Împinse amintiri peste tinereţe şi rezistenţă. Bine că tot mă mai face careva aiurit. Nu-ţi mai citesc niciun ziar de bine ce-a venit Tavi. Nici poezie, poate psihologie japoneză.

trezeşte-te şi lasă-te de meserie ori adnotează poeziile lui Ion mare ţi-e tristeţea doamne singur în atâţia agoni suferi oriunde bucurie că mori tot soarele pe toată zăpada ieri şi azi doliul topind s-or fi ştiut iarbă corăbierii sunt lacrimi creieru-m' a câta oară pe mâncarea focului nisip fără întoarcere munţi şi oceanului nici că-i pasă

O mare eroare – am crezut că este filosoful Mircea Vulcănescu (nr. 46). Este Romulus. Chiar el? Sunt emoţionată. Îl ador. Un reportofon. N-am unde să public. Publicăm noi. El a scris mitologia? Da. Voiam să fac o carte de poezie pe mituri româneşti – vedeţi care este. Falangele Herăstrăului mă reîncarnau. Eşti aşa de puternic – gras – că unul singur discută cu mata. Ce să mai fie, Somadeva. O să-l felicite pe nea Romică la 86 de ani. Regula jocului cu sumă pozitivă.

acum îşi intra în mână ca o ieşire din comă ce-l apuca a muzicalitate prin toate sferele ubicuu ţestele poeţilor şi Saturn înconjurându-i alambicu la loc în paradis inconştient până se mai poate muri pe toboganul oaselor în jos decapitare scrisă capăt

când argumente dacă-au fost

scapătă sâmbăta prin bătrâneţe

m-aş întoarce în Creta abia cost

viaţa asta Cnosos crete creţe

măslinii o brumă rari ierarhi

de-o măcelărire turcească

de la Viena vină plutarhi

istoria s-o ziărească

noua vară din ce colonii

paşi a ne covârşi în târziu

Malone dies Polonius colo ni-i

Ieraklion ba Williamsburg fachiu

câtă dispariţie românească nu mai e voie sufletul nici la purtător darmite la vatră toată româna e greşeală seminţele mărului pocnesc în ciocul papagalului cuţitele se ascut în tocilărie mi-e frică să te întreb ţi-e frică să faci ceva  n-o să faci nu mai fac lăsaţi-mă-n pace

timp sepie gen Eugenio

la scala duminică-n dom

arhanghelul sabie genii o

însângerează om genom

ochi cărbunar la nava va Giosue

căpitănia plai de vedenii

sufletul tuturor morţilor sue

argo azi matelot al gheenii

Potcoavele s-au rânduit. Mme Ivanciu ne-a dat cafele la zece inşi, ca ziariştilor pensionari – se laudă cu Elveţia şi pe urmă îţi cer de lucru. Nestor face 80, vrea la mine. Îl serbează pe Geo la 90. Ciel sans couleur, fleur sans odeur, femme sans pudeur. Femeile şi eu, încă doi ambasadori. Să facem un seminar, suntem într-o conspiraţie. Venise şi Caius, apoi Dogra – Marga iar telefonase că are şedinţă. Am trecut la masă, în sufrageria dinspre Dacia. Creveţi, pui cu mazăre, orez-sos, sarailie, vin alb şi roşu, gargară, ospătar creol şi o grasă românească. Mai las-o, domnule, că e şi ea mică şi proastă, cu ruşi, nu cu americani. Cea mai mare prostie e să ne lăsăm comparaţi cu belgienii cei proşti, că pentru ei şi portughezii le sunt belgieni, în NATO, în UE, mai mici, mai săraci, saudad. Nu prea avem vaci în Brazilia, au adus din India, iar păşuni din Africa – stau acum foarte bine. Rajiv nu e pentru triunghi, ci pentru sangha. Eu dezvoltasem shanti şi ahimsa. Ieronimo îi trăgea cu proiectul Gandhi-Eliade-Lobos, se băteau turcii la gura lui, şi în franceză. Tot dădea că dacă-l avem pe George Anca, directorul Macovei (de la Pleşu), Monica, abia apoi ambasadorii, e, iar Rajiv, că are el infrastructura şi seriile libertăţii, să nu-i zică marginalităţi fertile, ci moştenire şi viitor (heritage and future), pe la începutul lui martie. La marginalite fertile – istorie conjuncturală; retour du sacre; adult cultures; Cow in Columbia; usable past; BRI (Brazilia-România-India) cultural sangha. Descoperind Brazilia, o civilizaţie tânără, o perspectivă a timpului în viitor. Nu rezultate materiale, ci aventură intelectuală. Deviation of focus. Laser enegy. The Romanians don't like small things. Selfrespect. Heritage and future. Change of politics of image. Romanians (Tzara) in Brazil. You need strategic elites. Reagan Kantian. Marginal people enlarge your horizons, your azimouts. Brazilian-Indian solutions (both on the fourth place). Invasion of the minds – no more of territories, cultural imperialism, globalisation. România tratată de WB precum Costa Rica ori Brazilia. Romania is condemned to prosperity. El senhor GA. Romanians not to be against Romanians, not to commit suicide. You are the best (or the worst?) geographically. Portugal, an anecdote country. A, aţi luat bovine indiene şi le-aţi pus în coride, nu, în Portugalia şi nu se omoară taurul, iar în Brazilia coridele sunt interzise. Bombe de pace. Germania. Nu există UE. PM indian s-a dus direct la WH că ajută contra Iraq. Pe ici, pe colo, delir după cafea, creolul înfoiat, în alb, mi-a adus şi un coniac, de-l refuzasem (al doilea, la garnizoană – unde mai citisem citate masonice unu' şi unu').

Cam mulţi sperjuri în guvernul ăsta. Dacă ei iau arma în mână, o s-o iau şi eu. Noi nu am luat un tren din mers. După Greuceanu şi Pupăza din tei, vine o vreme când trebuie să citeşti şi literatură sud-americană. Jucaţi tenis de picior când eu făceam legi, ce se întâmplă acum e apocalipsă, domnule. Eu am muniţie de bună calitate, domnule, plecaţi de la uşa mea, eu la furat n-o să merg niciodată cu hoţii. Dacă-ncepem cu istoria, n-o să ajungem niciodată în ziua de azi. Margini de timp, incest cultural, de la 1 la 3.30, o conversaţie în viteză de bhajan şi samba – ca la lecţia de engleză de dimineaţă la artilerişti, căpitanul îşi adoră mama adoptivă, pe cea care l-a făcut n-o vede în Vânătoru. Îi mai duce o pâine, are discuţii cu nevasta, da' ia gâsca, ai ei nu sunt demni de respect., e, ce să facă, s-o aducă la armată, pe bani mai buni, lângă el, că eu sunt fin psiholog, şi şase are-n pat, şase acasă, acum opt aici, de n-o fi prea mult, depinde, după zece ani, cât se mai vor, problema era cu pâinea pentru mama. Un colonel l-a anunţat să facă rost de cazare pentru 70 de angolezi. Maiorul suna că să nu fiu eu supărat că plătise puţin. M'apuc de meseria englezei pentru ofiţeri.

opioide neuronale percepţie dermooptică stranietăţi paraoniric dragobetiene cum ai fixa pe ecranul orei-zbor etern rescrisa nonsurpriză ziarele citite vinul băut boa prin temple cu ochii închişi a ne declara de-ai ritului spusă spuză rugăciune de lapte aplecarea păcatului pe cadavre toaca în turlă morţii pe lumânări chipuri sângerânde sfâşiate de lilieci ceara cerului fânuri cânepii sânge închegat în cărămidă arborele vieţii pe covoare neînnoptarea de după moarte ciclopi ambliopi compoziţia  şi-a trăit decompoziţa nu ne mai apucăm de nimic de teamă că iar vin ruşii nomura tăcere orice cuvânt un denunţ

O croazieră, ca pe Dunăre, pe după girul lumii, cu trenuri şi avioane, eu cu Plata, mieroşi, crystelici (tot n-am făcut mult în viaţă, n-am condus maşină). Mai mult vom fi discutat, boiereşte, peisajele. Coborâsem ca la o defecţiune şi conversam într-o cameră, hai să ne plimbăm prin parc, iarbă, arbori înalţi, alei geometrice, am luat-o la fugă, eram în chiloţi, luasem viteză, palmele desfăcute, uuiam cât să şi zbor, unde e Plata, am luat-o în partea cealaltă, am şi alăturat-o, pe străzi vag portugheze, favelas, ceva, jenă de înfăţişare, bazar, coastă, cartofi, română cu accent, careva cu defect la mână, vapor, ocoleşti pe acolo şi întrebi de Titan, ca port, ca vapor, cine ştie, repede jos să nu mă facă ăştia poştă, da' cumsecade, niscai femei, niciun Titan, m-ar fi păcălit ăia, într-o hală, careva că Titan, da? m-a luat cu el şi, suiţi pe scară, mai mult femei, spânzuram de nişte inele pe care trebuia să le împingem în sus, să le lipim de zid, în timp ce ne ţineam, impoderabili, de inelele din stânga, eu, parcă se şi plătea, vaporul trebuie să fi plecat, Plata şi fata, era şi ea, câte nu şi-or fi zis, prin câte, pe unde, cu ce, în Băneasa, o staţie de unsoare, Miu în inspecţie, eu doar mă interesam ce şi cum, ăla l-a mânjit pe şef pe toată faţa cu vaselină, şi pe mine şi pe el, pe toţi, mai apoi tot aşa mânjit eram când v-am ajuns, ca şi'n casă, de v-am povestit, când a fost? am întrebat.

Diplomaţia înseamnă politică, militărie, economie, iar cultura abia ajută uneori să meargă celelalte mai plăcut. Repede o teorie pe Iran, îl fascinează, scrie articole, arian ca şi India, preindoeuropeni, mai sunt şi alţii, plus emfaza – mărirea pedepsei lui Rushdie e parte din sistem, chiar dacă noul preşedinte încearcă noutăţi, că ce puteai face sub Ceauşescu, beh, Kamenei. Parcă se înfiinţaseră şi Vlad cu Natalia. Ne-a dat o copie – făcută de noi – după un articol al lui publicat în Calcutta, de vizita lui Emil, cu poza palatului poporului, pe lângă care trece Dunărea. Părea că nu ştie că Nehru ar fi intervenit, prin U Thant, pentru eliberarea deţinuţilor politici – că să căutăm documente, ori Radhakrishnan, la rugămintea lui Eliade, pentru Radu Gyr. N-aveam vreun interes să-i fac impresie, nici el nu mă impresiona. Venise Sântimbreanu cu vin, mi-a mai lăsat, a gustat şi Gajendra – Diaconu, nu, un pic Hilohi.

Lectură sigură, suspans-secret. Două câmpuri luminoase ce se rotesc invers. Centuria Turya. Muşchi secretomani, tempo anihilant. Confirmarea minutei anterioare. Informalitate. Nu ameninţaţi niciodată dacă nu aveţi nicio modalitate de a vă retrage. Agende ascunse. Avocatul diavolului, chiar dacă este de acord, acţionează ca un oponent. Urmăreşte-mi gândul, nu vorbele. Cea mai absurdă întrebare este aceea care nu este pusă. Lecturi pe după creier, săpăligi de mătrăgună, roza cruciană – geaba apărarea lui Pandele. Trec pagina spre mirosul tot de ceapă.

autohipnoză întoarsă pe dos căptuşeala feţei copitele îmi flutură urechile falanga valul fresca unghia turla valul varul vopseaua fresca buricul zidul falanga zgârii mângâi undui zgâlţâi năclăieşti mângâi tencui sângeri zgârii vălureşti ondulezi undui

The Idea as World. Lowendal era aristocrat şi iubea ţăranii noştri. Ceilalţi prizonieri, cu antropologia lor. Editorul neînţelegând nimic. N-o să mai ţin nici jumătate din hârţoage, oricum la moarte vor fi aruncate. Le-am adunat, hârciog, să mă ocup vreodată de ele pe îndelete. Great Writers and the Golden Mumbay. Mai an şi crâng în Puntul Stâng. Există plăceri şi sub ameninţare. Păcat de paralizia ta, tată. Gigi Zamfir, cetăţean al Găeştiului cu un concert între ai lui. Spuneai că nu eşti beţiv, că nu-ţi place să bei singur, tocmai, toată proza mea e transcrierea pălăvelilor voastre în timp ce mă dădeam inspirat, asta la trecut, cât despre acum, n-aţi rămas nici geloziei. Mamă indigo reginei. Ce spirite mă vizitaţi aici staţi. Dacă merită să trăieşti, dacă trăind degeaba nu ţi-ai ajutat duşmanul care nici nu te bagă în seamă, cum ai fi mintean de străin. Atunci pe aici se rachetează în neant, nepăsarea, neapăsarea până poc casapăsarea, fermecătură, staţi dracu' la un loc, ar zice bocitoarele fiilor lor, întorcându-se spre ucigaşii fiilor lor la care mă gândii azi.

locul ne ţine graţie mâţei viaţa ni s-a arătat la refuz nu voi rima făina tărâţei m-oi concesiona te dezacuz ţine-o-mi radioestezezi lasă-şi capra din iezi cine atunci animale pe la tâmplele matale dacă e pe-aşa bestii ne bată cu vleştii mila de noi nu există de existăm pe pistă obsesiile nu se decontează duşmanilor patriei presă uleiului metresă perverşi dervişi reverşi vârf de ac te atac cărţi nejucate voce o cenuşă poate lumea are nevoie de încă o sincopă cum îi spunem ce nu-i spunem nu te gândi la istorie personalitatea expresiei vezi că nu suntem proşti prostule cât de puţin mă respecţi criminalule pus de criminal să-mi tulburi existenţa în inexistenţă cât plictis în normalitate altul în cerc altul în sionism oamenii mai pariază pe cămile dispare povestea din capul vinului eraţi şi voi o haită fiind politicos biblie neîbătat întrebatul de-oi vedea această caligrafie idei peste orice justiţie idiotizantă cât vă voi fi de recunoscător pentru condamnarea la moarte oicine-aţi fi în compania-mi smeură greură mie-mi place prostia voastră mai mult decât a mea deştepţilor e nenorocire câtă dezicere oceanelor nu ne crezurăţi os mai ca voi crezând în Hristos persoana neom Ionică Hrisostom precum în comparaţie aşa şi pe pământ nu mă mai bucur nu mă mai înspăimânt mi se pare mesajul suprem al tuturor sugarilor muribunzi în toată actualizarea puerocentrică vorbele ne căşunară Sahară un rând corundând

students of verossimilitude

thunder masks down poem

by Eminescu in Thule

forgotten statue for tear

joyfully remembering heroes

humorous wounds of mother

mankind in youthood

look at you as for the first time

meet you from side of so many

names fuller like on internet

at least real sound

everything more than real

just beautiful out of jail

long sad story to change

give an idea of happiness

not too much for boring

be it survival with holidays

take this encounter as number

in time of rediscovery

you having your life before you

let me have a good landscape

of advancing silhouets

also hope will turn a sight

for who first time enjoys say

what you will what you did

I heave a word of the same beauty

selfdiscoverylike prayer egocentric

don't mind parents like you

young with no sameness

let the oldest member of you

he may tell an Indian story

on a blond princess as

Eminescu have seen a

Sweedish girl under Himalaya

so happened to him to translate

first from a Sweedish last

from an Indian and us

the bearded sculptor then

ended in endless column

even destroyed now a days

by old finance or so

arts are no more find

a way to save them

o divine craftmanship gone

come with something in place

as Stockholm seen for the first time

by comers from other places

by people of the place even more

Stockholm whatwever I have

to give you would be nothing

but perhaps my love un to God

my love un to beauty may

glitter a while in your air

rememberance of king reaching us

students in spring with big

minds clearing the continent

for our group an Eminescu token

poets of others in encounter

how beautiful the difference

as revelation together

beyond self and other

beyond this century

I will copy this line

and recite in front of you

you will pretend that you like it

then I will sing your eyes

your ears your countries

everything known only to you

and you will forgive the aed

who foolishly took himself

in lineage of Homerus

if not of all jailed poets

translate the light in a photograph

from the unseen before sight

sing rain by sea a rock

on golden ring in paradise

hands flying body constelation

eyes oblivious of cosmos

a day and hour a minute now

what a surprise to exist here

yeasterday as if in dream

tomorrow what a rememberance

how to get to such hereness

providing it is the most beautiful

what a prize of providence

what diluted tragedy of being

an aesthetic return from former pain

an imagination beyond salvation

may the avalanche move us back

yet reflexes would light area

of human quality in photograph

deer dance of the multitude

Ultima marţi, soldă Thunder în Berceni. Lecturi onirice pe cimentext, detenţie în criptare. Îl omorârăm pe căpitan. Bine că n-am scris eu. A venit unchiul Marin. Îl omorârăm pe Iorga. Firmă de retraducere, retrădare. Am iubit o singură actriţă, aceeaşi pe care o urăsc infinit. Mi-a distrus fiica, dacă ea nu vrea să răspundă. Nenorocire, fata are părul gras, după belgian. Nu te avem decât pe tine şi să te decimeze Olgaguy. Te duci oriunde, la bibliotecă nu vă certaţi. Jignito. Pe urmă, îţi dai seama cam cum o ducem. Fata mândră, noi pleoştiţi, nici mustaţă, nici arciţi. Mai bine luptă – pierzi – dobândind caracter.

cum pluteam pe actoria decapitată de Olga tu basta altă decapitare îţi dedic o pagină precum şi viaţa poate se-alege praful uite-te la iubirea-ne reacţia te onorează oi duce-o mai departe fără de teatru egalul nu există şi poate nu murim mi-am dat ceasul în urmă nesigur nici pe al tău dar trebuia să te împac să ierţi şi câinele când spui că dormeai şi nu-ţi aminteşti bombănelile când unul când altul te pândeam a explozie ne-om fi plimbat în uitare tenebra undească vecinii iconice spaime cu plugul în electron ne iubim de nu ne mai prinde seara vârful de ac o ţară depopulată mor nu ne-ar târâ elocinţa pe eşafod de dragul capului izbit de zid încă o tiradă la pas caii pe iarbă copitele plutesc în amintirea unei călătorii

Cele mai multe derivate au cuvintele faţă (35), moş (31), prost (20), colţ/dascăl (15), şoim (13), tipar (12), turc (12), chiabur (12), pic (23), şurub (11), calic (7), franţuz (8), cazac (5), cavaler, lipovean, mojic, poştă (4). Irina vrea şef de doctorat pentru popa Dumitru. Molecula dopamină a plăcerii. Proletcultismul era mai onest decât dilematismul cu pretenţii de ton oceanic prin răgălii - Popa din popice, popicăria se prăvale, păpădii şi săpun pe murdăria satanismului amator. Irodiada. Când colo, o vizitasem. Ne-a Ion plecase la groapă când ne-am întors. Am dormit. Ptreceam Anul Nou în cel mai mare hotel, în cel mai luxos apartament – făceam familie cu Plata, Mialaret şi Aurelia Diaconu, am început cu bere, aproape uitând şampania, şi ne-am culcat, cu lumina stinsă, femeile vorbeau între ele de câtă lume e, dacă nu şi de când am fost pe munte, afară se dansa în horă, burghez, a mai fost vorba de şampanie, parcă am băut, ştiam bine hotelul, din alte dăţi, ne plictisisem de lux şi-l dormeam. Vederea n-a ieşit rău. Am primit tablourile franceze, faza pre-violoncel, enciclopedia de cronţănit cu ochii. Câinele blând, da' nici să-l mângîi. Şi băiatul era manierat, dublu inginer, iar părinţii te-au făcut serioasă după primele vorbe, nu era să te dai tu, am zis eu, da, a copilărit în India, s-a interiorizat. Ştia de Rim. Nu cumva să rămână în America, nu-şi mai vede familia. La ducere îi pupasem pe bătrâni, la întoarcere şi pe băiatul bătrân da' simpatic, feciorelnic, de vrea taică-său să aibă copii cu zdrahoana noastră. Ne-am dus pe Atena încolo până pe Victoriei unde-or fi fost maşinile alea. Ne salutaseră de pe balcon, toţi trei, ce-o fi fost în mintea lor, e rândul lui, s-o ceară, vorba Platei. Îi plăcuse trataţia, că se simţise ţărancă, Plata văzuse amestecul ăla oriental.

cârcei în ochi de cioară scriu printre elice ai fost povestit vergi de patos de nu ne mai ştiusem ani de zile lefter proletcult pauză la crimă nu vă deranjaţi n-ai de ce să te impacientezi nu fă valuri să nu pui mâna pe pahar cuci ruseşti cumperi câte cranii vrei de la cimitire îţi pui pe birou îţi faci lampă reacţii la desecraţii post-coloană ţeastă-mască tonusul mortificării