academia internaţională

"mihai eminescu"

trivium

nr. 1 - 3

Editor: George Anca

BIBLIOTECA PEDAGOGICĂ NAŢIONALĂ

"I.C. PETRESCU"

BUCUREŞTI 2004

REDACŢIA:

Dorina AL-GEORGE, Cristian ALEXANDRU, Ioana ALEXE, George ANCA, Anca ANDREI FANEA, Silviu ANGELESCU, Maria ANGHEL, Nicolae BALTĂ, Sanda-Marina BĂDULESCU, Aluna BEJAN, Eugenia Bignon, Angela BILCEA, Petre Tudor BÎRLEA, Ioan BONTAŞ, Liviu BORDAŞ, Emil BRATU, Rodica BURDUŞEL, Florica BUZINSCHI, Aurelia CÂMPU, Margaret CHATTERSIE (Delhi), Anca CHIDEANU, Ioan CIOFU, Victor CITIRIGĂ, Jean-Yves CONRAD (Paris), Andreea CONSTANTINESCU, Luminiţa COSMA, Carmen COŢOVANU, Nilima DAS (Delhi), Ioan DIACONU, Florina DOBRE, Anca DUGĂŞESCU, Ioan DUMITRESCU, Ion FILIPCIUC, Cristina FURTUNĂ, Adrian GHEŢIU, Octavian GRIGORESCU, Rupendra GUHA, Neculai HILOHI, Peter HOOK (Ann Arbour), Nestor IGNAT, Niculina ILIE, Laura ION, Mihaela IONESCU, Ana IONIŢĂ, Daniela-Olguţa IORDACHE, Elisabeta ISANOS, Gabriela JIROŞ, Chitranjan KUMAR (Delhi), Matei LADEA, Carmen LEPĂDAT, Irina LUBENESCU, Marius LUCACIU, Emilia LUCHIAN, Gheorghe LUPAŞCU, Valentina LUPU, Dietrich MANEL (Saint Remy), Mariana Boşca-MĂLIN, Walter MĂRĂCINEANU, Bogdan MARINESCU, Anca MATEESCU, Vasile MENZEL, Nicolae NEAGU, Andrei NESTORESCU, Ancuţa NEGREA, Alexandru NICOLESCU, Gabriel NICOLESCU (Chicago), Veronica ONIŞORU, Tudor OPRIŞ, Cristian PALAMAR, Salvina PAŞCA, Cosmin PÂRCIOAGĂ, Gheorghe PENCIU, Victor PETRESCU, Athena PICEAVA, Elena POPESCU, Florian POPESCU, Dumitru PRICOP, Iurii PRIPA, Coralia ROMAN, Paula ROMANESCU, Raluca SANDRIN, Ana SANDU, Mariana SĂVULESCU, Anton SCORNEA, Dominique SERENA, Vinod SETH (New Delhi), Sharma SHIVARAMAYA (Delhi), Felix SIMA, Sanda SÂNTIMBREANU, Armand SPERLEA, Ana STAN, Daniel STAN, Mariana STAN, Elena STANCA, Sorin STRATILAT, Vlad ŞOVĂREL, Mihai TEODORESCU, Maria TOADER, Gabriel Nicolae TOMA, Alexandru TRIFU, Nicolae TURLIU, Domnica ŢĂMPĂU, Măriuca VĂCĂREANU, Alecsandru VĂDUVA, Irina VELCESCU, Edith VILĂU, Cristina VINTILĂ, Nadina VIŞAN, Xenia VUCADINOVIC (Belgrad), Alda ZAIRA (Hamburg).

trivium

nr. 1 - 3

Sumar:

Mirèio - Frederi Mistral ..........................................

Lou Pouèmo dóu Rose - Frederi Mistral ..................

Voces (Editorial) - George Anca ..............................

Metamorfoze - George Anca ..................................

Sunt Lacrimae Rerum (răspunsuri la examenul de literatură universală şi comparată, an III, Litere-Teologie, Universitatea Valahia, Târgovişte) ..............

Simbol şi alegorie - Ancuţa Negrea ........................

Bisericile provizorii din Bucureşti - Angela Bilcea ..

"Credinţă" şi Intoleranţă - Ana Ioniţă ...................

Orfeu Digital - George Anca ..................................

Iov (Prolog) - Ioan Ladea .....................................

Paradoxul racului - Ioan Ciofu ..............................

Eseu antropomorfic - Ioan Ciofu ...........................

In memoriam Ion Iuga - Matei Albastru ................

Magie - Nestor Ignat .............................................

Poiesin - Nestor Ignat ...........................................

100

Plânsul clovnului- Elena Otilia Voicilaş ...................

102

Orbirea - Eugenia Bignon .......................................

104

Viaţa-mi - Eugenia Bignon .....................................

104

În miezul nopţii - Eugenia Bignon ..........................

105

Balada unei vrăbiuţe - Andreea Constantinescu ......

106

Străinul - Mihai Velcescu .......................................

107

Străinul II - Mihai Velcescu ...................................

108

Străinul III - Mihai Velcescu ..................................

109

Şi la ce serveşte... - Rommié Venturo ....................

110

De fiecare dată când această melodie... - Rommié Venturo ..................................... ..........................

110

Autentic - Athena Piceava ......................................

112

Copilărie - Athena Piceava .....................................

113

Dragoste - Athena Piceava .....................................

114

Minciuni - Athena Piceava ......................................

116

Programarea Neuro-lingvistică- ştiinţă, comerţ şi magie - Petre Tudor Bârlea ...................................

118

Ştefan cel Mare şi Sfânt în legende - Ioan Bontaş ..

129

Sfântul Ioan Casian Despre stăpânirea pornirilor păcătoase din om - Iulia Victoria Ţecu ....................

137

Vladimir Ghika - Jean-Yves Conrad ........................

144

O personalitate a culturii medievale româneşti- UDRIŞTE NĂSTUREL - Victor Petrescu ...................

149

Onisifor Ghibu - Carmen Lepădat ...........................

155

Anii de învăţătură ai Magdei Isanos - Elisabeta Isanos ..................................... ............................

159

Marketingul de bibliotecă - Adrian Gheţiu ..............

169

"Quando saro dinanzi al signor mio,Di te mi lodero sovente a lui" (Comentarii ale studenţilor din anul III, Teologie, Litere, Universitatea “Valahia”)..

181

streinu newsletter (2003-2004, din numerele 1-7) ..................................... ...............................

190

kindia Jurnal Streinu în săptămâna Eminescu - Alin Pildner ..................................... ...........................

209

personae Jurnalism, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Universitatea "Valahia", Târgovişte, anul II ...............

218

De la Kobe la Tokyo - Gabriel Nicolae Toma ............

258

Învăţând sanscrita (cu) Eminescu - George Anca ..

260

Omagiu lui Benjamin Fondane de către Olivier Salazar-Ferrer şi Eve Griliquez 60 de ani după moartea marelui poet român la Auschwitz-Birkenau (Oswiecim-Brzezinska) - Jean-Yves Conrad ...............................

266

Pasagii – încercare de traversare – Florina Dobre.

270

Frumos şi adevăr - Ioan Ciofu ...............................

277

Abecedar de visuri - Ancuţa Negrea .......................

281

Literaturi slave comparate în cursul lui Adam Mickiewicz la “Collège de France” - Valentina Vasile ..................................... .............................

291

Alchimistul (de Paulo Coelho) - Anuşa Sorescu ........

298

Literatura Universală Om – Dumnezeu, Dumnezeu – Om (de Arh. Justin Popovici) - Anuşa Sorescu ..................................... ..........................

301

Ce plângi. Pe cine cauţi... (Ioan XX, 15) - Emilia Tomescu ..................................... .........................

304

M. G. Lewis – Călugărul – Emilia Tomescu .............

308

Dattatreya în româneşte - George Anca ...............

314

Le retour du poète - George Anca .........................

319

Témoignages du caractére global du monde épipaléolithique dans le folklore de Vlaşca ou Balisca thraco-romaine - Daniela Olguţa Iordache ..

322

Prémisses pour la réalisation d’un dictionnaire de lieux imaginaires dans la littérature d’enfance - Roxana Magdalena Bârlea .....................................

331

Les jardins de Magda - Elisabeta Isanos .................

337

Order and Destiny (Abstract) - Ioan Ciofu ..............

345

Indological studies in Romania: To die for Sanskrit - George Anca .........................................

363

Marxist's theories in George Orwell's 1984 - Ana Stan ..................................... ..............................

384

The night of the second moon - Armand Sperlea ...

396

La Inquisición - Ana Stan .....................................

403

Catalogus Librorum qui Prohibantur (el índice de los libros prohibidos) - Ana Stan ..........................

410

TRIVIUM publică pe suport de hârtie şi electronic, contribuţii şi răspunsuri semnate de bibliotecari pedagogi, cadre didactice şi studenţi pe teme actuale ale clasicului "trivium" (gramatică, retorică şi dialectică).

TRIVIUM édite sur support papier et électronique des contributions et des réponses signées par des bibliothécaires et pédagogues, cadres didactiques et étudiants sur des thèmes actuels du classique "trivium" (grammatique, réthorique et dialectique).

TRIVIUM publishes, on paper and electronic support, contributions and replies authored by educational librarians, educators and students on present topics of classical "trivium" (grammar, rhetorics and dialectics)

TRIVIUM edita, a suporte de papel y electrónico, aportaciones y respuestas firmadas para bibliotecarios, personal didáctico y estudiantes, sobre asuntos actuales del clásico "trivium" (gramática, retórica y dialéctica).

Biblioteca Pedagogică Naţională "I.C. Petrescu"

Str. Zalomit Nr. 12, Bucureşti - 010151, Sector 1

www.pedagogicallibrary.ro

www.edinfo.ro

ISSN: 1584 3580

M i r è i o

Frederi Mistral

Cante uno chato de Prouvénço.

Dins lis amour de sa jouvènço,

A travès de la Crau, vers la mar, dins li bla,

Umble escoulan dóu grand Oumèro,

Ièn la vole segui. Coume èro

Rèn qu’uno chato de la terro,

En foro de la Crau se n’es gaire parla.

Lou Pouèmo dóu Rose

Frederi Mistral

Van parti de Lioun à la primo aubo

Li veiturin que règnon sus Lou Rose,

Es un raço d’ome caloussudo,

Galoio e bravo, li Coundriéulen. Sèmpre

Planta sus li radèu e li sapino,

L’uscle dóu jour e lou rebat de l’aigo

lé dauron lou carage coume un brounze.

Lou cant dóu soulèu

Grand soulèu de la Provènço,

Gai coumpaire dóu mistrau,

Tu qu’escoules la Durènço

Coume un flot de vin de Crau,

Fai lusi toun blound calèu!

Councho l’oumbro emai li flèu!

Lèu! lèu! lèu!

Fai te vèire, bèu soulèu!

Voces

Editorial

Astfel s-ar fi subintitulat trimestrialul de faţă pe care-l botezasem întâi Dido (literar antropologic, literaturi, voci). Şi nu atât întru propria, suspecta poetică proprie, în dodii, nici pentru depărtarea silnică de Medeea sau cât a face caz că predasem deja un trimestru literatură universală antică şi medievală studenţilor de la Universitatea Valahia din Târgovişte, specializarea Teologie-Litere, iar replica de examen scris la “sunt lacrimae rerum” mă invitase în Cartagina.

Invitaţie şi refuz ar fi fost altă temă româno-străină, de Crăciun electronic – a scrie, adică, din Berceni, o carte pentru Idea Group din Pensylvanya, Digital Kali. Am şi extras, în aşteptarea răspunsului la schiţa întâmplătoare, fraze autodigitale, iar refuzul absolut logic m-a conectat cu finalul-titlu: Free. Tocmai, eram pe 60 de ani, cât Caragiale, mă serbam înapoi, În Nirvana, între voci împreună, idiolecte, mai ales anglo(-indiene-europene-americane-neozeelandeze etc), tot aşa, un Scot se oferise (chiar contra cost, dar pe văzute şi acceptate) să publice în Anglia cartea mea The Buddha, anonimă chiar fiind dedicată preşedintelui Indiei Shankar Dyal Sharma (după cum curând mai dedicam şi primul din nouă tomuri, până acum din ApoKALIpsa indiană, anume Maica Medeea la Paris, altui preşedinte, Jacques Chirac).

Streinu premersese acestei pragmatici, acelei Dido, însă produsesem cu studenţii ziarişti şase ediţii de semniar din Streinu Newsletter. Plus că în semestrul al doilea vom lua-o pe urmele lui Ciorănescu. Însăşi dubla sinucidere mitologic-vergiliană a Didonei, ori hălăduirea în minţile iernii nostre-troiene se volatilizează.

Trivium? Poate catolic. Din ortodox. Tot nu răspunsesem la Motilal Banarsidas despre fosta noastră revistă Bibliotheca Indica, în care voiau să le recenzăm cărţile şi rămâneau ale noastre, odată indianişti. În rând cu Inedited, Latinitas, Liber, editate la plug, poate imediat ce brazda se croia în prăpastie. Felibrii împlinesc 150 ani. Suntem în căutarea scrisorilor pierdute ale lui Frederic Mistral în România, ori a trubadurilor provensali în Divina Commedia.

Trivia…

George Anca

3 februarie 2004

Metamorfoze

Publius Ovidius Naso (43. î. Hr – 17 d. Hr.). Fără arătarea sursei, a traducătorului, ca mai totdeauna în premetamorfozele textuale, studenţeşti, spre trivium (gramatică, dialectică, retorică), din pronaosul bizantin. Originar din Sulmona este înmormântat în Tomis.

Poate o epitomă, o abreviere: Xenofon din Efes Efesica sau Anthia şi Harocomes.

Francesco Petrarca (1304-1374), “primul poet modern” (Ovidiu Drimba).

Mutaţii ale eredităţii: fraţii Mann. Muntele vrăjit.

Teba este bântuită de ciumă.

Permanenta metamorfoză goetheeană. Goethe, poet dramatic.

Mitul antic elen în drama existenţialistă. Şi Eschil şi O’Neill. (Hegel, Dima).

“Doar propria-mi durere exprimă al meu cânt” (Ovidiu, apud Ovidiu D.). “Ce v-am făcut eu, însă, o tomitani? Nimica / Urăsc a voastre locuri, dar vă iubesc pe voi”.

Racine, Iphigenie: “O, zei, cât sunteţi de buni! Nu mi-aţi cerut decât viaţa!”

Mahabharata – tezaur al înţelepciunii (duşmănia, fapta, fapta şi destinul, fapta rea, fapta bună, fericirea, iubirea, întristarea, înţelepciunea, învăţătura).

Titus Lucretius Carus (cca 95 – 55 î.d.Hr.) este autorul poemului filosofic, cosmogonic şi sociogonic De rerum natura.

Imaginea Greciei în poemul Memento mori de Mihai Eminescu. (Din contemplarea frumuseţii nu se poate naşte decât frumuseţe).

Imaginea Romei Antice în poemul Memento mori de Mihai Eminescu. Didona îl blesteamă pe Aeneas. /…/ Blestemul lui Decebal este şi el profetic.)

Teatrul englez al Renaşterii. Shakespeare. Richard al III-lea. ( Istoria universală a teatrului, Ion Zamfirescu).

O sută de mii de parabole – Milarepa. Constantin era convins că ocrotitorul său este Milarepa.

Romantismul în Finlanda – Kalevala.

Realismul în Anglia. Charles Dickens. Surorile Bronte. George Eliot. W.M. Thackeray.

Aspectul religios în Divina Comedie.

Eneida de Publius Vegilius Maro. “Cedite, Romani scriptores, cedite, Grai:/ Nescio quid maius nascitur Iliade!” “În lături scriitori ai Romei; în lături scriitori greci: / Nu ştiu ce operă se naşte: ceva mai măreţ decât Iliada.” (Properţiu).

Medeea, Hecuba de Euripide Oedip rege, Antigona, de Sofocle. Perşii de Eschil. Comedia greacă – Aristofan.

Valori umane în Iliada. Homer – Odiseea.

Ghilgameş între istorie şi spiritualitate.

Antichitatea este înaintea fiecărei opere mari. Retorica antică inspiră artele moderne, via trivium. Recunoaştere, anagnorisis, abhijnana.

Aoi.

Aum.

George Anca

Paradoxul racului

“Înapoi ca racul!” – e o luare în derâdere invocată de oameni. Vedeţi dumneavoastră, racul se deplasează în apa şi cu spatele către ceva, către un obiectiv anume, altfel spus “către înainte”.

Dar în timpul deplasării cu spatele “către înainte”, faţa racului aflată în spatele deplasării sale surprinde, cu fiecare centimetru parcurs, câte ceva din noutatea acelui “înainte” aflat în spate. Racul rezolvă astfel problema cunoaşterii, mergând înainte cu spatele, dar constatând succesul cu faţa, căci o data ajuns la obiectiv, el întoarce spatele “spatelui” de până atunci, sau, dacă doriţi, îşi aduce faţa în spatele felului său de a fi fost.

Unii oameni – desigur dintre acei care deşi merg “spre înainte” cu ochii larg deschişi, nu reuşesc să îl ajungă pe-acesta vreodată, sau dintre aceia care, stând pe loc ajung chiar prea “înainte” – nu i-au iertat, bietului rac, demonstraţia dialectică a reuşitei sale de a înainta cu spatele. Motiv pentru care l-au aruncat în apă fiartă, sugerând, prin aceasta, că naturii nu trebuie să-i întorci spatele, că ea poate fi privită în faţă.

Eseu antropomorfic

“Peştele cel mare-nghite pe cel mic”. O face pentru că are necesităţi mai mari, dar şi o gură pe măsură.

Făcând o asociere între această zicală şi lumea semenilor noştri, lucrurile s-ar complica în plus, deoarece : există unii oameni, ce-i drept, cu “gură mare“, dar care nu înghit pe nimeni. Alţii, cu “gura mică“ dar... în fine!

De-aici plecând, logica cea mai simplă arată, însă, că oricum am aborda problema, oricine poate fi înghiţit de oricare.

Or, să recunoaştem că, în lumea peştilor, nu întâlnim această debandadă, chestiunea fiind acolo mult mai clară: cine pe cine şi de către cine. În lumea noastră, primejdiei la tot pasul i se adaugă o întrebare în plus: devreme ce oricum va trebui să fim înghiţiţi, de către oricine, cum e de preferat să se termine povestea, înghiţiţi de o “gură mare“ sau de una mai mică? Sofisticat, cum e, până şi în această privinţă omul are preferinţe. La fel ca atunci când consumă peşte.

Ioan Ciofu

IN MEMORIAM

ION IUGA

Ionuţ sau Ionuc al lui Iuga

a fost un prinţ sălbatec al dacilor rămaşi

ca să le poarte toga romanilor;

fiu aspru şi frumos - per Scorilo -

al divinului trac venit de pe Gange, Orfeu

ce-mblânzea animalele doar cu naiul şi lyra,

părintele lui Dyonisos, grecul,

urmaş al primului şi singurului nostru zeu - Zalmoxis

mai mare ca toţi zeii - unic nemuritor -

moşul păgân al dumnezeului creştin;

Poetul Ion Iuga era chiar poezia vie şi mişcătoare în persoană

fără asemănare floare carnivoră şi hrană digerată a ei

de-o frumuseţe-ntr-atâta de perfectă

c-ar fi putut să meargă înainte de a se fi născut.

Dar a trebuit să se nască pentru ca prin inşii săi

să se definească albastrul de Voroneţ -

nuanţa de culoare cea mai specifică

a celui mai puternic sentiment care ne doare

cel mai profund senin ce picură de sânge românesc.

Nu există istorie şi nici chiar valoare

Numai totul există, dar nici existenţa nu e prea sigură pe ea

Precum este iluzia, cea mai bogată între persistenţele acestei lumi

Insistente ca o soţie văduvă a poetului

Care s-ar fi născut român, dacă-ntoarcem pe dos

Mănuşa veselă aruncată de fericitul Alecsandri.

Ce furios am fost pe Ion Iuga şi pe prima mea fostă

Ulterior poetă naţională, că mi-l trimesese pe cap în Capitală

Într-o noapte de studenţie beat

Încât nici nu mai ştiu pe ce cale ar fi apucat-o lumea

Dacă aş fi lăsat-o la primul cerşetor cu care m-a-nşelat:

Nu se năştea nici fiul meu aristocratic

Şi nici fecioara cea mai talentată decât poeta Sappho -

Tradusă-ntr-o nemţească gotică de Carmen-Sylva -

Şi sigur n-aş mai fi scris nici eu

A doua parte a acestui poem despre prietenul Ion Iuga

Cerut de rămasa lui soaţă în soartă - FELICIA -

SED LACRIMARUM VALE INFELICITER

Matei Albastru

Magie

“La Nature est un temple, où de vivants piliers

Laissent parfois sortir de confuses paroles“

Charles BAUDELAIRE

Coloane negre cresc în jur solemne

Şi rotitoarea bolta stă pe loc,

Apele fug în cercuri mari de foc,

E noaptea plină de ciudate semne.

În ceasul tainic glasul lumii tace,

Urechea asurzită sună-n gol,

Şi-n ochii clari şi aţintiţi spre pol

Tăriile încep a se desface.

Atunci răspund din mine stranii şoapte,

Înţepenite sferele m-ascultă,

În gând răsare clar cifra ocultă,

Mă simt crescând, mag uriaş în noapte

Nestor Ignat

(“Jurnalul literar“, 1939)

POIESIN

Cei care şi-au sfinţit cuvântul

Rătăcind printre astre

Binecuvântaţi de glasul Celui de Sus

Fac din senin să răsară-n glastre

Nestemate făr' de apus...

oceane de flori şi de lacrimi

Prin care-notăm ca delfinii sprinţari.

Plutim fără aripi şi fără motoare,

Îngeri de fum, duhuri, esenţe.

Leii ne mănâncă din palme grăunţe.

Nu ne mai trebuie armuri nici veştminte,

Suntem născuţi străvezii.

Proza şoselii a dispărut.

Libelule-ntr-un dans isteric

Fac salturi mortale.

Trec cerceşetori în carete de aur

Cu degete-ncărcate de briliante

Planete ţâşnesc din orbite

Şi se-mpreună sălbatic în Soare

Toate puţin-schimbătoarele

Care ne sugrumă şi ne-apasă

S-au topit peste noapte-n abis

Iar în loc Mereu-zburătoarele,

Dragostea, Primăvara

Nu mai fug, ne adastă în prag.

Din umbre se poate face orice

Au rude sus-puse:

Infinit, Necurat, Veşnicit!

Şi poate că atunci şi Eul

Chinuit şi-ngropat

Va renaşte ca florile,

Îngereştile cohorte de câmp.

E prea puţin? Nu-i nimic!

Din nimic mâine

Sau chiar la noapte

Se pot ivi, după poftă,

Lumi alte, Lumi alte...

Nestor Ignat

PLÎNSUL CLOVNULUI

În mireasma petalelor de trandafir

Un scâncet vesel se aude

Căci ursitoarele i-au sortit

Mii de zâmbete la fiecare pitic

Îmbrăcat cochet

Cu masca un pic cam şuie

Şi nasul roşu, mare şi machiat

C-un zâmbet larg, apare el

· Şi cine-i el? se aude încet în sală

· E Bobo, Hamo, Grancioso, Jester sau Narr

Şi poate-i Pierrot, Tramp, Cabalin sau Claum

Şi-i fără de pereche! îi zise adânc bătrânul

Dar deodată ceva rotund trosni

Cortina se deschise şi oameni mulţi veni

Pe el ca să-l vadă

Cu trambulina şi cu mingea

Hoinar şi-n lume pribeag

El este clovnul cel universal

Să nu-ndrăzniţi să râdeţi

De-a lui meserie, însă

Râdeţi cu lacrimi de-a lui scamatorie

Peticit sau într-o alură strălucitoare

Cu peruca într-o parte şi încălţări deşuchiate

În lanţuri, printre carturi

Cu căluşari şi ambulanţi

În tir cu-ntreaga sa avere

E-un melc sărac ce-n urmă lasă

Doar amintiri voioase.

Prieteni sunteţi voi oricare

Şi fericit vrea pe fiecare

Căci munca lui artă

Şi arta lui e munca

Şi glumele trăsnite şi scenele-i sucite

Sunt ele împletite cu jertfă şi suspine.

Cu-al său rol schimbător

Deloc obositor, munceşte bietul clovn

Cu trudă dar-cu-amor

S-adune-n sală şi azi copiii iar.

Şi joacă şi glumeşte

Dă zâmbete pe gratis

Deşi picioarele pe-o roată-l poartă

Iar mâinile-s ocupate într-altă parte

Mimează, dansează, scamatorii el face

Dar sufletul îi este îndurerat

Căci e-un blestem să râzi cu plânsul

Dar e un rai să plângi cu râsul

Şi lumea-i scenă şi clovnii suntem noi

Trăim sub masca aceasta orişicare

Încercând să părem altceva

Şi tu eşti clovn, tu cel ce râzi

De cel ce mâna şi-a întins

Şi ţi-a cerşit o faptă bună.

Nu te întrebi cum poate

Picioarele-n spate-şi poartă

E gârbovit şi greaua-i cruce

Şi fără de cârtire încearcă

Să-ţi smulgă din văgăuna-ţi dreptate

O rază de lumină

Ce Dumnezeu ţi-a lăsat-o

Si râdem noi de fiecare

Încât clovnii n-au roluri de-a juca

Toţi suntem mândri, ironici şi fideli

Prostiei, bârfei, râsului de orice fel

Şi clovnul plânge-ndurerat

Într-un colţ de lume uitat.

Elena Otilia Voicilaş

Orbirea…

Orbirea

te aruncă, pe tine,

biet fluture de noapte

în miez de flacără?

Sau, poate, credinţa

că şi tu eşti

un strop de lumină

arzând?

Viaţa-mi

Mi-e viaţa verde

răstimp de ape repezi

şi fierbinţi,

şuvoi ce-şi caută neliniştit,

stingher,

un loc în lume.

Dar când va da în rod

viaţa-mi va fi

răstimp făgăduit

de ape limpezi

şi cuminţi,

o lacrimă de cer?

În miezul nopţii

În miezul nopţii

gândul e prea puternic

şi prea doare.

Mi-aş arde gândurile toate

şi le-aş preface într-o stea

pe bolta Ta strălucitoare,

precum şi stelele

se nasc din noapte.

Şi m-aş ascunde-n palma Ta.

Eugenia Bignon

balada unei vrăbiuţe

În tot stolul de la SALĂ

Este-o vrabie "MORTALĂ"!

N-are gheare şi nici pene

Şi nu-i pusă tot pe lene.

Munceşte ca furnicuţa

Jenicuţa - VRĂBIUŢA!

Când e tura cea mai grea

Hop... şi vrăbiuţa mea!

De când vine la serviciu

Intră-n priză ca ARICIUL,

Tot ce-i iese ei în cale

le aruncă-n uzuale.

Ziarele le aranjează

Precum florile în vază.

Vrăbiuţa are-un pui

Care stă la locul lui,

Face ouăle pe Nelu,

Care-i cloşcă... mititelu'!

Dar este un pic geloasă,

Pe Neluţu... c-o troşează

Şi de-aceea la clocit

Nu-l ajută cu nimic!

Ca o mamă grijulie

Se agită-n colivie.

Când Richiţa e bolnavă

Sau nu are chef de sfadă.

Jenicuţa îţi dorim

Pentru că noi te iubim

Un an bun cu sănătate

"LA MULŢI ANI" să ai de toate.

Andreea Constantinescu

Străinul

Moise-i-un etiopian printre evrei?!

Chiar de nu e i-atât de-adevărat!

Ca un străin mă simt printre ai mei,

La masa mea au stat şi au mâncat.

Năşteam şi inorogi şi Cantemiri

Şi carpatinii cerbi, berbeci cu miei

Şi turmele-mi visau blânde jertfiri,

Moise-i-un etiopian printre evrei?!

Şi comesenii şi convivii stau

Şi beau cu mine strâns îmbrăţişat

Şi murmure plecând se auzeau

Chiar de nu e i-atât de-adevărat.

Şi-un vânt şi-un şuier şi apoi furtună

Şi-un blestem şi un râgâit din ei

Şi-un trăznet m-a lovit şi tună,

Ca un străin mă simt printre ai mei.

Nu ce-am visat jertfeau la prânz străin,

Mâncau nu noima, tâlc înstrăinat

Căzut pe jos, lovitu-m-a în plin,

La masa mea au stat şi au mâncat.

La masa mea au stat şi au mâncat,

Ca un străin mă simt printre ai mei,

Chiar de nu e i-atât de-adevărat,

Moise-i un etiopian printre evrei?!

Şi în Valahia Neagră am descălecat.

Străinul II

Revelă neştiutul mitologie nouă,

Oglindă e oricărui început,

Reluăm scenariul rupţi parcă în două

Şi supă seamăn rătăcim ca un sărut.

Străinul spre străin se-ndreaptă,

Extratereştrii îşi încheagă chipu-n rouă,

Halucinaţia perfect realizată,

Revelă neştiutul mitologie nouă.

Înger trimis de Domnul, -ar fi ca noi,

Sîn’ Petru cu o traistă trist şi rupt,

Sau Moşu împlinind dorinţi la goi,

Oglindă e oricărui început.

Cetăţile ar arde ca Sodoma,

Copiii lăsaţi poftelor şi nouă,

i-ar despărţi pe treji de beţi de soma,

Reluăm scenariul rupţi parcă în două.

Prostituata i-ar ascunde lăsând semn,

Melchisedec “ca Domnul meu”, nu mi-l-voi supt,

Salvată lumea-n bărcile de lemn

Şi după seamăn rătăcim ca un sărut.

Şi după seamăn rătăcim ca un sărut,

Reluăm scenariul rupţi parcă în două,

Oglindă e oricărui început,

Relevă neştiutul mitologie nouă.

Şi-aşa înstrăinaţi ne-om şti-n necunoscut.

Străinul III

Cine-a îndrăgit străinii

Mânca-i-ar inima cânii.

Eminescu

Bătu la poarta mea un frate.

Venit-a de pe drumuri colbuit,

Cuvântul lui răsunet de departe,

Avea şi bici şi cruce a dijmuit.

Cu pâine şi cu sare din cerdac,

Puse-n ştergar, pe fund de lemn lăsate,

Şi cu-n stacan de vin l-am ospătat,

Bătu la poarta mea un frate.

Ştia atâtea lucruri despre mine,

Uitate întâmplări mi-a amintit,

Şi s-a dezvăluit ca gemaănu-mi de bine,

Venit-a de pe drumuri colbuit.

Era aşa de bine şi de cald

Şi rând pe rând vin vinuri şi bucate,

Tăceam şi-atât şi ne-am îmbrăţişat,

Cuvântul lui răsunet de departe.

Femeia mea, copiii, partea-i luase,

Înstrăinaţi de noi străinul ne-a vrăjit

Cu-atâtea lumi pe unde colindase,

Avea şi bici şi cruce-a dijmuit.

Avea şi bici şi crucea-a dijmuit,

Cuvântul lui răsuet de departe,

Venit-a de pe drumuri colbuit,

Bătu la poarta mea un frate.

Şi a plecat cu tot şi casa-mi arde.

Mihai Velcescu

şi la ce serveşte...

- Şi la ce serveşte să te naşti

dacă trebuie să mori?

- Să mori... Să pleci

Ce-nseamnă asta?

Sigur, sunt unii care mor

şi apoi uitaţi.

Dar sunt şi care trăiesc

şi care supravieţuiesc apoi. Pentru totdeauna

în inima oamenilor,

azi şi mâine

Pentru totdeauna.

- Gata! Am înţeles!

Asta înseamnă să te naşti

pentru a nu muri niciodată.

de fiecare dată când această melodie...

De fiecare dată când această melodie

cântă în mine

visez la tine

Bineînţeles,

nu te-am cunoscut niciodată

chiar dacă te-am citit

surprins fiind de bucuriile tale

şi de fricile tale

şi de durerile tale.

Şi chiar mi se pare

că aşa este...

Că e această muzică

pe care într-o zi

ai ales-o

ca să-ţi iei viaţa.

Şi de fiecare dată când aceasta

dulce şi suavă

melodie

cântă în mine,

te văd

încetişor

plonjând

în Vid.

Rommié Venturo

(trad. şi adapt. Măriuca Văcărescu)

Autentic?!?

intr-o bizara lume, dominata de artificial şi superficial, a devenit

un pretios obiect de antichitate să gasesti autenticul.

suntem cotidian intoxicati cu artificial ca să uitam să ne intrebam,

sa simtim, să ne miram, să ne revoltam, să gasim algoritmul logicii,

sa fim noi insine. suntem agresati de guvernanti, oricare ar fi aceia, de

mass-media să ne credem invingatori într-un stat care embrionar are medalia

invinsului...suntem sufocati să iubim artificial, suntem obligati să fim superficiali

pt a mima moda unor societati dezvoltate, acele tari avand spre deosebire de noi, gena

perpetua a invingatorilor.

totusi, unii dintre noi, incercam din cand în cand să ne mai intrebam de ce şi pt ce...

si-atunci fugim de lume cautand marea, muntii, padurile, copacii, stelele, zambetul sublim

al unui copil, strangerea de labuta a unui catel, zborul pescarusilor, cartile, muzica...

si incercam, în fuga ns, să ne hranim cu o secunda de autentic, pt a uita ca totul e supus

efemerului...!

Copilarie

n-am pretentiile unui auntentic literat în a emite şi a asterne

pe hartie idei despre copilarie.

as incepe prin a va spune ca, pe masura ce imbatranesc, mi-e din

ce în ce mai tare dor de copilarie. în romania acestui trepidant secol

unde a trai a devenit un spectaculos exercitiu al unui acrobat de-

al circul rusesc, iti vine de la sine să vrei să fii copil, iti doresti

sa copilaresti. copilarind, iti doresti să incepi. incepand, iti doresti

sa speri. sperand, visezi. visand, fugi de realitate. şi uite-asa cercul se

inchide în mod dramatic şi vicios.

de fapt, copilaria reprezinta inocenta şi puterea visului. aici, în fiecare

zi, sistemul ne darama visele. iar noi, în fiecare noapte ne construim altele.

le tesem cu infrigurare noaptea pt a ni le desira nemilos dimineata.

se pune intrebarea, domnilor - vreti să ajungem niste nebuni deprimati într-o

jungla a balamucului??? lasati-ne visele...! sunt drogul ns, al celor sensibili şi atipici.!

Dragoste

in diabolica graba în care ne invartim isteric în cercul vietii, uitam clipa

de clipa ca dumnezeu ne-a trimis pe pamant să iubim......... uitam de fapt să iubim.

uitam să iubim natura condamnand-o la uitare prin indiferenta. şi totusi, castanii, teii, fagii

exista pt a ne aminti să ii iubim. stelele apar, aproape în fiecare noapte în vietile ns. ca să ne spuna

povesti. dar noi demult, nu le mai ascultam...ploaia venea, acum ceva vreme, aducandu-ne

parfum cu aroma de tristete, nostalgii şi romantism. azi, zgomotul ploii ne trezeste unora iritare,

altora somn, altora instincte sexuale.

supravietuim nevrotic în vartejul vieti şi uitam să ne şi iubim. în aceste timpuri,chiar

si dragostea si-a pierdut ceva din inefabila ei taina. acum, se iubesc banii, certificatele de

casatorie - bilete aparente de asigurare a zilei de maine. oamenii daca şi cand se iubesc, se iubesc

acum agresiv, posedandu-se ca într-un rut. fara tandrete, fara profunzime, fara o clipa de poezie,

fara generozitate, fara sunet şi culoare.

daca noi nu mai stim cum să ne iubim intre noi, oare cum mai putem iubi muzica? cum mai putem simti

aceasta minune a lumii care iti da iluzia iubind-o, ca totul e minunat? iubind muzica, intrebarea poeziei, arta

invatam să iubim universul. dumnezeu ne priveste de sus şi ne asteapta să ne intoarcem la iubire pt ca

intotdeauna e TIMP PT DRAGOSTE!

Minciuni

scrupulosul dictionar al limbii romane ne marturiseste ca minciuna este

denaturarea intentionata a adevarului. nu vi se pare ca este putin incomplet

si artificial?

minciuna a ajuns în mileniul trei o permanenta stare de fapt. mintim matinal,

la dejun, la banala cina, mintim chiar şi în somn. ea, draga de ea, miciuna are

de fapt doua fatete. într-una ii mintim pe cei de langa noi în cele mai diverse forme

si din cele mai elegante motivatii. ii mintim ascunzandu-ne disperarea, saracia, visele,

conturile, frica... şi ei ne mint la randul lor! mintim motivat dar şi nemotivat.

mintim ca să nu ranim, mintim din complezenta şi culmea ridicolului, mintim chiar

si din plictiseala. dar mintim!

a doua fateta a minciunii mult mai subtila aparent dar evident mai agresiva pe interior

o constituie faptul ca, dramatic, noi ne mintim cu mare spor şi pe noi insine. ne mintim

ca avem puterea să ne urmam visele, ne mintim ca mai dorim ceva autentic, ne mintim

hranindu-ne cu drogul sperantei atunci cand realitatea hidoasa ne zambeste malefic,ne

minţim ca mai avem timp să iubim, să daruim, ne mintim pe noi, spunându-ne nouă că

mai e vreme pt noi.... când de fapt ireversibilitatea timpului e motiv de nebunie pt. unii

iar pt. mulţi altii e doar “şi mâine e o zi”!

Athena Piceava

Programarea

Neuro-lingvistică

- ştiinţă, comerţ şi magie -

În urmă cu mai bine de treizeci de ani, în Statele Unite, o nouă ştiinţă îşi făcea apariţia: este vorba despre programarea neurolingvistică, născută din lăudabila iniţiativă a doi profesori universitari: Richard Bandler, specialist în tehnologia informaţiei şi matematică, şi John Grinder, lingvist. Cei doi s-au cunoscut la Universitatea din Santa Cruz, California şi curând, şi-au dat seama că interesele lor sunt relativ apropiate, iar aspiraţia lor spre progres şi năzuinţa spre recunoaştere, dublate de o ardentă dorinţă de a schimba lumea prin intermediul ştiinţei, i-au determinat pe aceştia să demareze un studiu asupra oamenilor de succes. Şi nu mare le-a fost mirarea când au descoperit faptul că aceşti oameni aveau câteva trăsături fundamentale asemănătoare la nivel comportamental, plus un set de mentalităţi şi credinţe identice. Astfel, ei au pornit la drum în studiul excelenţei umane, angrenându-i şi pe alţii în acest amplu proces de cercetare (Frederik Perls – tatăl legitim al psihoterapiei Gestalt, Virginia Satir – psihoterapeut, specialist în relaţii de familie, Milton Erickson – hipnoterapeut, Gregory Bateson, antropolog ş.a.), o cercetare care şi-a depăşit cu mult scopurile propuse iniţial, luând forma, mai mult sau mai puţin concretă, a unei ştiinţe. Bineînţeles, familia programatorilor neurolingvişti a început să aibă şi ea din ce în ce mai mulţi membri.

Numele de „programare neurolingvistică” (abreviat NLP™, după denumirea englezească – Neuro Linguistic Programming) vine de la triumviratul ştiinţelor primare care constituie pilonii de sprijin ai acesteia: programarea computerelor¹, neurologia şi lingvistica.

În fapt, ştiinţele care au stat la baza să au fost multiple, cercetătorii părând să încerce să găsească un echilibru al universului prin armonizarea multiplelor domenii ale cunoaşterii şi ale artei. Astfel, logica şi retorica lui Aristotel, literatura siropoasă a Sandrei Brown², hipnoza şi parapsihologia, comunicarea interumană şi strategia militară a lui Sun Tzu de-acum două milenii şi jumătate, precum şi alte nestemate ale excelenţei umane, şi-au găsit fiecare câte un fagure în acest imens stup.

De asemenea, la baza NLP mai a mai stat o serie de postulate, împărţite în două categorii, după cum urmează³:

Postulate de bază

1. Harta nu este tot una cu teritoriul.

Simţurile noastre preiau datele din jurul nostru, din mediul nostru, şi aceste date primare, "neprelucrate", nu detin în sine absolut nici un înţeles pentru noi; ele capătă acel înţeles pe care noi alegem să-l dăm lor. Faptele şi informaţiile există în mintea noastră, în harta noastră şi în capacitatea noastră de a inţelege, şi nu în lumea reală.

2. Viaţa şi mintea sunt procese sistemice.

3. Mintea şi trupul fac parte din acelaşi sistem cibernetic.

Postulate explicite (secundare)

4. Orice comportament serveşte o intenţie pozitivă. Toţi facem ceea ce credem noi că este bine, sau, după caz, putem în aplicare singura alternativă pe care o avem, date fiind circumstanţele existente sau cele pe care le putem vedea.

5. Orice comportament poate fi folositor într-un anumit context. Nici un comportament nu este greşit în sine, ci nu este probabil cel mai potrivit în contextul în care a fost aplicat.

6. Toate resursele de care avem nevoie sunt intrinseci, inalienabile fiziologiei noastre.

7. Interacţiunea umană este sistematică prin natura sa.

8. Scopul comunicării mele cu un altul este reflectat în răspunsul pe care această comunicare îl denotă. Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune. Nu contează ceea ce crezi tu că înseamnă; contează ceea ce rezultă din cuvintele tale, din tonul vocii şi din acţiunile tale.

9. Nu există eşec, există doar feedback. Toate rezultatele reprezintă informaţii folositoare şi, dacă sunt folosite cu iscusinţă, ele ne pot netezi drumul spre succes.

10. Dacă este posibil pentru cineva, atunci este posibil şi pentru mine.

11. Deoarece experienţa mea este luată în considerare prin propriul meu sistem cibernetic trup-minte, eu îmi creez propria experienţă şi sunt responsabil pentru ceea ce mi se întâmplă.

12. Persoana care este cea mai flexibilă în acţiuni şi în capacitatea ei de a alege va fi cea care conduce sistemul. Pentru a avea diferite rezultate, trebuie să faci lucruri diferite. Dacă faci ceea ce ai făcut dintotdeauna, vei obţine aceleaşi rezultate pe care le-ai avut dintotdeauna.

13. Nu există subiecţi opozanţi (sau copii), ci doar comunicatori inflexibili (sau părinţi).

Ceva trebuie să funcţioneze, iar dacă vei căuta răspunsul, îl vei găsi cu siguranţă. Cineva, undeva, va reuşi până la urmă. Află cine este acela care a reuşit şi apoi află ceea ce a facut pentru a-l modela.

14. Rezistenţa (opozabilitatea) într-un client (sau copil) este un semn al lipsei de rapport.
Încercăm să facem tot ce e posibil şi imposibil pentru a fi pe placul celor dragi şi celor pe care dorim să-i impresionăm. Cand ai rapport, ai o influenţă deosebită. Apoi poţi afla ceea ce "mişcă" şi ce motivează pe o anumită persoană. Dacă întâmpini rezistenţă, clădeşte rapport!

15. Dacă cel puţin un om a reuşit în ceva, înseamnă că este omeneşte posibil. Şi dacă este omeneşte posibil, atunci orice om poate să înveţe să facă acest lucru. Toate geniile, excelenţa şi reuşitele extraordinare au structură şi strategie, şi datorită acestui lucru, ele se pot învăţa.

De pe urma NLP-ului poate profita practic oricine: copiii, femeile însărcinate, sportivii de performanţă, oamenii de afaceri sau maniaco-depresivii. Iar acest lucru este posibil datorită multiplelor domenii de aplicabilitate ale NLP: terapia personală, autodezvoltarea personală, motivarea personală, marketing şi afaceri, comunicare interumană, învăţământ ş.a.m.d. Programarea neurolingvistică are capacitatea de a eficientiza comunicarea între indivizi, de a convinge, de a induce sau înlătura anumite stări fiziologice şi psihologice. Fructificând la maxim cele cinci căi senzoriale (vizual, auditiv, tactil/kinestezic, olfactiv, gustativ), precum şi interdependenţa dintre partea fizică şi cea mentală a fiinţei umane, practicienii pot motiva oameni, îi pot „modela”⁴ pe cei cu o personalitate şi un succes aparte, pot alunga inhibiţiile sau chiar fobiile, pot face o persoană mai charismatică sau pot dezlănţui capacităţile de creativitate ale cuiva. Vestea cea mai bună despre terapia prin NLP este că aceasta nici nu implică dureri, nici nu consumă resurse, nici nu presupune vreun efort major din partea subiectului, şi asta pentru că unealta folosită aproape în exclusivitate este limbajul, respectiv adresarea directă, plus o serie de atingeri şi câteva priviri, fie şăgalnice, fie directe şi serioase. Mai mult, timpul pe care aceste parctici îl consumă nu este prea îndelungat: exerciţiile durează câteva minute, uneori fiind nevoie ca repetiţia, mama învăţăturii, să contribuie la fixarea lor.

Aşadar, o astfel de ştiinţă multilaterală, cu un astfel de grad de adaptabilitate şi cu o dinamică fantastică nu poate decât să sune bine în teorie. Însă mai trebuie menţionat că NLP-ul este eminamente practic şi că nimeni nu-l poate înţelege cu adevărat până nu-l testează „în teren”. Capacităţile sale tămăduitoare şi eficienţa să se vor arăta cu timpul, în urma exersării sale de către practicianul care capătă astfel experienţă şi devine din ce în ce mai flexibil.

Pe plaiurile patriei noastre, valul a pătruns un pic mai târziu, cu mult după jumătatea anilor '90, nereuşind nici până în prezent să suscite interesul unei prea mari mase de oameni. A fost studiat şi practicat în cercuri izolate, în lumea afacerilor, apoi au apărut câţiva traineri autohtoni, care încearcă să-l şi popularizeze. Bruno Medicina, un italian „vânzător” de profesie, a publicat câteva articole pe această temă în revista „Idei de Afaceri”. Bruno Medicina este astăzi managerul unei companii multi-profil cu sediul în Bucureşti, care oferă consiliere pentru firme şi o paletă foarte largă de training-uri pentru diferite categorii de oameni. Oferta sa include şedinţe de mers pe foc⁵, tehnici de citire şi învăţare rapidă, tehnici de comunicare persuasivă, sau de gestiune a resurselor umane. Andy Szekely, absolventul unei facultăţi cu profil economic din Iaşi, actualmente practicant NLP, a publicat o carte introductivă6 organizând de asemenea cateva sesiuni de training la Iaşi şi la Bucureşti. În cartea sa, el avansează o idee interesantă: „Ideea de la care am pornit este că NLP înseamnă[,] în primul rând[,] o cale de a-ţi deschide noi perspective. Îţi dărâmă convingerile care te sabotează şi îţi oferă multe resurse pentru atingerea scopurilor. Cu aceste avantaje la nivel individual, este un foarte bun impuls de schimbare a mentalităţilor la nivel social. Indiferent dacă conştientizăm sau nu, există o nevoie colectivă pentru «mai bine». Dezvoltarea individuală[,] folosind puterea NLP[,] va face ca acest «mai bine» să fie şi mai aproape.”. Amintindu-ne de filozofia lui Rousseau din secolul luminilor, care propunea „ridicarea maselor populare prin cultură”, practicianul mioritic propune „ridicarea poporului prin NLP”. Cu alte cuvinte, prin extensie, răspândirea tehnicilor NLP în rândul poporului nostru ar putea reprezenta o soluţie a ieşirii României din impas şi drumul căte o nouă societate multilateral dezvoltată, dublată de o propulsare a colectivului popular pe calea succesului.

De-a lungul existenţei sale, programarea neurolingvistică a fost supusă criticii, deseori aceasta căpătând tente severe, polemicile şi argumentele variind în amploare şi justeţe. Un prim amendament care i se aduce este statutul său de pseudo-ştiinţă, întrucât puţine dintre tehnicile propuse pot fi probate ştiinţific. De asemenea, abordarea subiectelor, precum şi terminologia folosită atât de Bandler şi Grinder, precum şi de urmaşii lor, se depărtează uneori de norme. Teoreticienii abuzează câteodată de formulări precum „congruenţă personală” sau „modelare”, care denotă imprecizie şi inadecvare terminologică. Ambiguitatea, care nu ar trebui şă-şi aibă locul în ştiinţă, pare să domnească peste unele structuri explicative. Acesta este probabil şi motivul pentru care NLP-ul s-a dezvoltat foarte puţin în mediul academic-universitar sau cel pentru care unii psihologi dispreţuiesc metodele de terapie propuse de NLP. Transferul paradigmatic pledat de Grinder a fost primit de lumea ştiinţei ca o reală anecdotă.

Numeroase amendamente sunt aduse şi postulatelor care stau la baza teoriilor. Cea mai criticată este cea care a generat teoria „modelării excelenţei”: „Dacă cel puţin un om a reuşit în ceva, înseamnă că este omeneşte posibil. Şi dacă este omeneşte posibil, atunci orice om poate să înveţe să facă acest lucru. - Toate geniile, excelenţa şi reuşitele extraordinare au structură şi strategie, şi, datorită acestui lucru, ele se pot invăţa.”. Idealismul şi optimismul utopic pe care acest postulat îl radiază se prăbuşesc în momentul în care este adus argumentul modelării unor personalităţi ca Einstein sau Pavarotti. Dacă un baschetbalist ca Michael Jordan a reuşit să înscrie de mai multe ori şi să aducă victoria echipei, înseamnă că este omeneşte posibil. Însă nu oricine poate atinge performanţele lui, oricare ar fi tehnica de învăţare pe care o aplică sau cantitatea de bunăvoinţă pe care o investeşte, pentru că aici nu este vorba exlusiv de învăţare, ci şi de alte considerente, mult mai evidente.

O altă latură care degradează imaginea publică a NLP-ului este cea comercială. Se pare că lucrurile au avut de la bun început un caracter profund comercial. Practicat şi dezvoltat mai puţin în învăţământ şi cercetare, NLP-ul este răspândit prin intemediul unor şedinţe de training contra cost, susţinute de practicanţi atestaţi de Richard Bandler. Elevii acestora obţin la rândul lor diplome, semnate tot de Richard Bandler, precum şi dreptul de a preda şi practica NLP, putând oferi elevilor lor diplome care vor fi semnate tot de Richard Bandler. Din acest motiv, părintele NLP-ului este criticat sever. A studia NLP este omeneşte posibil, şi practic oricine, indiferent de pregătirea prealabilă sau de alţi factori, poate obţine o diplomă de practicant, cu condiţia să plătească. Iar cheltuielile pe care astfel de traininguri le presupun nu sunt întotdeauna mici. În ultimii ani, preocuparea intensă faţă de obţinerea de drepturi de autor şi patentarea aproape fiecărui cuvânt pe care l-a rostit sau gest pe care l-a schiţat de-a lungul carierei, poate da impresia că Bandler e mai degrabă interesat să-şi protejeze interesele economice. Tot el îi avertizează pe cei ce doresc să studieze de faptul că orice produs autentic poate fi recunoscut dacă este atestat de „The society of Neuro-Linguistic Programming™”. Societate respectivă are ca prim obiect al activităţii sale comecializarea unei varietăţi de produse, sau de pachete de produse, printre care şi sesiuni de training sau suporturi media de învăţare.

În opinia noastră, problema prezintă două dimensiuni: una negativă, alta pozitivă. Cea negativă este că sistemul este, într-adevăr, viciat. Lipsa de rigoare ştiinţifică, eclectismul, baza factuală şubredă, gradul maxim de generalitate al ideilor, limbajul de teleshopping cu iz de reclamă la produse miraculoase de slăbit folosit de unii autori sunt câteva din elementele care fac din NLP un lucru uşor dubios. Argumentele scepticilor sunt de cele mai multe ori juste şi suficient de solide în această privinţă.

Pe de altă parte însă, natura pozitivă şi practică, aspiraţia spre statutul de ştiinţă de sine stătătoare, caracterul utilitar şi combinaţia de idealism şi realism a NLP-ului vor spori în continuare avântul acestui curent. Într-o bună zi, el va penetra mediul universitar şi academic, atrăgând de partea sa noi oameni şi noi idei. Caracterul său open-source îi va asigura o vindecare treptată, şi, chiar dacă procesul va dura mai mult timp, ideile deplasate, impreciziile terminologice sau gradul naiv de generalitate îşi vor găsi remediul. NLP are aşadar toate şansele să devină ştiinţa noului mileniu şi să ajute la propăşirea umanităţii întru „mai bine”.

Bibliografie şi referinţe:

· Bandler, Richard; Grinder, John - Frogs into princes, Real People Pr, 1981

· Robbins, Anthony – Awaken the giant within, Freepress, 1992

· Szekely, Andy – NLP – Calea succesului, Bucureşti, Ed. Amaltea, 2004

· Skeptic’s Dictionary – www.skepdic.com/neurolin.html

· NLP Romania – articole www.nlp-romania.ro

· Medicina, Bruno – articole – www.leadercommunications.com

· NLP Info - www.nlpinfo.com

· NLP Encyclopedia - www.nlpuniversitypress.com/

Petre-Tudor BÎRLEA

Student - Dep. RISE,
Facultatea de Litere
Universitatea Bucureşti

ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT ÎN LEGENDE

Moto: Scribitur ad narrandum, non ad probandum

(Quintilian)

După cum se cunoaşte Ştefan Cel Mare a fost o perioada de 47 de ani Domn al Moldovei: 1457-1504.

Ştefan Cel Mare a fost şi este stimat nu numai în Moldova, în România, ci şi în Europa, fiind un mare apărător al creştinătăţii împotriva expansiunii otomane şi al altor seminţii.

Ştefan Cel Mare, cu oastea sa de moldoveni, în marea lor majoritate ţărani, a luptat cu dăruire, până la sacrificiu, împotriva năvălitorilor străini - tătari, turci, leşi, unguri şi alţii, apărând cu străşnicie hotarele Moldovei, preocupat necontenit de buna stare a ţării.

Ştefan Cel Mare îşi iubea mult poporul din rândurile căruia îşi forma oastea, satisfăcându-i nevoile şi păsurile.

Ştefan Cel Mare a fost ctitorul unei mari opere: cetăţi, biserici, mânăstiri, poduri şi alte construcţii, precum şi al multor localităţi, ale căror toponimie datează din timpul Domniei lui.

De precizat că hrisoavele oficiale, documentele domneşti, cronicile, inscripţiile etc. consemnează luptele victorioase ale lui Ştefan Cel Mare, aşa cum au fost cele de la Podul Înalt – Vaslui (1475) – împotriva turcilor, din Codrii Cosminului – Suceava (1497) – împotriva leşilor, de la Baia – Lipnic pe Nistru – împotriva tătarilor (1469) şi multe altele, Ştefan Cel Mare dovedind realizări deosebite şi pe plan politic, organizatoric, economic, comercial, cultural, în înflorirea artelor etc. şi un mare apărător al creştinătăţii în Europa.

Un gând referitor la calitatea de "Sfânt" a lui Ştefan cel Mare. În această privinţă sunt anumite rezerve. Credem că nu sunt motive întemeiate, mai ales că această calitate a fost dată, după multă chibzuinţă de către Biserica ortodoxă română. "Motivele" care au dus la această rezervă, invocă în principal, legăturile avute de Ştefan cel Mare cu unele partenere, în afara familiei. Aceste legături au o justificare firească, omenească, deoarece ele au avut loc departe de Curtea Domnească, când Ştefan cel Mare lipsea nedorit mult timp de acasă pentru susţinerea luptelor împotriva năvălitorilor străini. Trebuie avut n vedere că nici documentele oficiale şi nici legendele nu remarcă faptul că aceste legături ar fi fost făcute cu forţa şi că partenerele acceptau de bunăvoie. De menţionat şi faptul că aceste "legături" au fost şi există şi în prezent la "case mari", cu deosebirea că unii care au avut (au) asemenea legături le fac numai pentru plăceri trupeşti, abandonându-şi sau nerecunoscându-şi eventualii urmaşi nelegitimi, în timp ce Domnitorul Moldovei Ştefan cel Mare şi-a ocrotit urmaşii nelegitimi, ca şi cum ar fi fost fii săi legitimi, creându-le cele mai bune condiţii de viaţă şi învăţătură şi asigurându-le chiar funcţii înalte la Curte, grăitor fiind în acest sens fiul Rareşoaiei, Petru, care a ajuns Domn al Moldovei (1527-1538 şi 1541-1546), considerat fiu (fără ghilimele) a lui Ştefan cel Mare.

Biserica ortodoxă română a cântărit cu mare discernământ faptele lui Ştefan cel Mare şi aplicând concepţia "iertării păcatelor" a ţinut seamă că faptele măreţe şi bune predomină în viaţa lui Ştefan cel Mare, că Domnitorul a fost, în acelaşi timp şi un vajnic apărător al Creştinătăţii pentru Europa.

DE SUBLINIAT însa ca opera măreaţă a lui Ştefan Cel Mare s-a integrat şi a rămas vie şi în tradiţia populară, în legende îndeosebi, care sunt inserate în cronici, cum este cea a lui Ion Neculce, în Dicţionarele localităţilor, mai ales judeţene, în albume, în culegeri folclorice şi într-o măsura mare în legendele bătrânilor, transmise, fără încetare, din generaţie în generaţie. În acest context, Ştefan Cel Mare a rămas un mit şi un titan nemuritor al Moldovei, al României, în şi prin legende izvorâte din istorie.

Evocam doar câteva din legendele legate de Ştefan Cel Mare şi Sfânt, care să semnaleze sau mai bine zis să reamintească personalitatea legendară a Marelui Domnitor. Iată-le:

a). Urmele unei cetăţi şi a şanţurilor ei de apărare de lângă satul Ungureni din judeţul Tecuci sunt, după povestirile bătrânilor, legate de Ştefan Cel Mare, care i-a bătut aici pe tătari.

b). Rămăşiţele unor întărituri şi a şanţurilor de apărare de pe Dealul Cetăţuia de lângă localitatea Bozieni din judeţul Neamţ, sunt, tot după evocările bătrânilor, din timpul lui Ştefan Cel Mare, care i-a învins aici pe turci.

c). Denumirea Valea Groapei de lângă Dealul Hodora din judeţul Iaşi, datează din timpul lui Ştefan Cel Mare, care i-a bătut aici pe turci.

d). Localitatea Dumbrava Roşie de lângă pădurea de stejari din apropiere de Cotnari din judeţul Iaşi îşi datorează numele luptei sângeroase victorioase purtate aici de Ştefan Cel Mare împotriva năvălitorilor străini, legenda evocata şi de cronicarul Ion Neculce în „O seama de cuvinte”, lucrare în care sunt prezentate 42 legende istorice.

e). În dicţionarul judeţului Neamţ se susţine ca adevărata Dumbrava Roşie, după legendele bătrânilor, s-ar fi aflat în zona unor păduri de stejari situata intre Târgul Neamţ şi Paşcani, unde Ştefan Cel Mare victorios, i-a înhămat pe leşi la plug, acesta legenda fiind evocata şi de Vasile Alecsandri în poemul sau Dumbrava Roşie.

f). Dicţionarul judeţului Putna evoca legenda din Vrancea a babei Vrâncioaia cu cei şapte fii ai săi, care au fost răsplătiţi de Ştefan Cel Mare, pentru vitejiile lor, cu cate un munte împădurit, ei întemeindu-şi cate o aşezare la poalele lor, a căror toponimie datează de atunci; Tulnici, Paulesti, Spâneşti, Borzeşti, Maruja şi Neruja.

Se poate spune ca victoria de răsunet a lui Ştefan Cel Mare din Codrii Cosminului împotriva leşilor, unde predominau stejarii, a dus la unele “dispute” privind locul evenimentului istoric “Dumbrava Roşie”. Ceea ce este insa de reţinut este faptul ca evenimentul nu este contestat şi ca el a rămas în documentele şi legendele legate de Ştefan Cel Mare.

g). Dealul Căţoiului, numit şi Cerdacul lui Ştefan Vodă (probabil ca se asemăna cu un pridvor deschis al unei locuinţe), este legat de numele lui Ştefan Cel Mare prin aceea ca de aici Domnitorul a tras cu arcul spre a stabili locul ctitoriei bisericii episcopale din Huşi, legendă evocată de Gh. Ghibănescu în lucrarea “Originea Huşilor”. Legendele în care trăiesc faptele măreţe ale lui Ştefan Cel Mare şi Sfânt sunt multe şi ar merita toate să fie evocate. Ne oprim înca la cele de mai sus, care credem ca sunt semnificative pentru aceasta intervenţie, spre a face loc şi legendei legata de Ştefan Cel Mare privind toponimia şi înfiinţarea localităţii natale a subsemnatului: satul HOCIUNGI, comuna PORCESTI, judeţul Neamţ, fost judeţul Roman.

h). Legenda evoca faptul ca satul HOCIUNGI a fost înfiinţat la mijlocul secolului al XV-lea, în urma bătăliei victorioase a lui Ştefan Cel Mare de la ORBIC-Neamt (14 aprilie 1457), purtata împotriva uzurpatorului Petru Aron, lupta descrisa şi în lucrarea „Moldova lui Ştefan Cel Mare” de N. Grigoraş, apăruta la Editura Junimea, Iaşi, 1982. se povesteşte ca ostaşii care pierduseră o mana sau pe amândouă în lupta de la Orbic s-au adresat lui Ştefan Cel Mare sa-i ajute, dându-le pamant pentru case şi pentru munca. Domnitorul Ştefan Cel Mare, întâmpinându-i, le-a zis: HO CIUNGILOR!, adică opriţi-va ciungilor. După ce le-a ascultat pasul, Marele Domnitor a hotărât să le dea pământ pentru înfiinţarea unei localităţi şi pentru munca. Ostaşii, emoţionaţi şi respectuoşi faţă de Ştefan Cel Mare au decis să dea denumirea de HOCIUNGI localităţii ce o vor înfiinţa, folosind exprimarea de întâmpinare a lor de către Domnitor, denumire care este păstrata, cu sfiinţenie, şi astăzi. Despre denumirea de PORCESTI, devenita ulterior comuna, în care este integrat şi satul Hociungi, aceeaşi legenda spune ca în timpul luptei de la Orbic s-a produs o ploaie torenţială care a înecat turma de porci destinata alimentaţiei ostaşilor în timpul luptei. Şi alţi ostaşi, după exemplul „ciungilor”, au solicitat şi ei pământ. Domnitorul Ştefan Cel Mare, iubitor de popor, le-a dat şi acestora pământ, alături de cel al „ciungilor”, care au stabilit ca localitatea lor să se denumească PORCESTI, ca fiind legata de înecul menţionat. Cu câteva decenii în urma, unii localnici ai comunei Porceşti, au cerut şi au obţinut, după părerea mea şi a multora inadecvat, schimbarea denumirii comunei în Moldoveni.

În presa şi nu numai s-au purtat discuţii care pledau pentru revenirea la denumirea de PORCESTI a comunei, deoarece are o conotaţie istorica, fiind legată nemijlocit de numele Domnitorului Ştefan Cel Mare şi Sfânt şi nu reprezintă o ruşine pentru cetăţenii ei, nici pentru Moldova, nici pentru România şi nici pentru străinătate!

Certificatul de naştere şi cartea de identitate ale subsemnatului, ca şi a multor cetăţeni născuţi pe timpul când comuna purta denumirea de PORCESTI, menţin aceasta denumire cu conotaţie istorică, acesta însemnând că Ştefan Cel Mare şi Sfânt trăieşte nemuritor, şi în şi prin legenda localităţilor HOCIUNGI şi PORCESTI.

Stimulat de discuţiile din timpul Simpozionului „TEME ANTROPOLOGICE IN CHEIE INDO-EUROPEANA”, TINUT SUB EGIDA Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”, Societăţii Etnologice din România şi Asociaţia Culturala Româno-Indiană, în cadrul Bibliotecii Pedagogice Naţionale, am socotit necesar să spun câteva cuvinte despre Moldova lui Ştefan Cel Mare şi Sfânt, de astăzi.

Moldova ctitorită şi condusă cu măreţie de Ştefan Cel Mare şi lăsata urmaşilor, datorită vitregiei vremurilor Secolului al XX-lea suferit schimbări neplăcute, pierzându-si o parte din teritoriul dintre Prut şi Nistru îndeosebi, cu cetăţile şi localităţile construite sau dezvoltate de Marele Domnitor. Ceea ce întristează pe moldoveni, ca şi pe toţi cetăţenii României. Avem convingerea ca istoria şi vremurile viitoare vor analiza cum se cuvine situaţia, restabilind adevărul şi dreptatea. Afirm însa, fără nici un fel de rezerve, ca măreţia Domnitorului Ştefan Cel Mare şi Sfânt va rămâne veşnic în sufletele moldovenilor şi ale tuturor românilor, în legendele lor.

Ar fi firesc ca la începutul lunii iulie 2004, când se sărbătoresc 500 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, istoricii şi specialiştii din cele mai variate domenii să discute despre aspecte variate ale vieţii şi operei lui Ştefan cel Mare şi al Moldovei de azi, faţă de cea lăsată moştenire urmaşilor de către Marele Domnitor.

Surse informaţionale:

· A.M., Carte-Calendar, Editura Flacăra, Bucureşti, 2003.

· N. Grigoraş, Moldova lui Ştefan cel mare, Editura Junimea, Iaşi, 1982.

· I. Bontaş, Omagiu, Editura Politehnica Press, Bucureşti, 2003.

· I. Dimoftache, Familia Dimoftache, Album genealogic, Bucuresti, 1980.

· Xxx, Portret în legende, Editat de Manstirea Putna, 2002?.

· Povestiri de la bătrânii localităţilor

Prof. univ. dr. Ioan Bontaş

Sfântul

Ioan Casian

Despre stăpânirea pornirilor păcătoase din om

În sanctuarul celor mai strălucite chipuri de cuvioşi sihaştrii, mucenici sau ierarhi a intrat şi Sfântul Ioan Casian, mare ascet, teolog, organizator de mănăstiri, apologet şi scriitor de renume al Bisericii lui Hristos.

Născut pe la anul 360 d. H. în Dacia Pontică, în hotarele Casienilor şi ale Peşterilor, într-o familie de creştini evlavioşi şi cu stare, I. Casian a primit o educaţie creştinească aleasă, citind de mic Sfânta Scriptură.

Fiind înzestrat pentru învăţătura cărţii, a fost dat din copilărie la una din şcolile ce funcţionau la Tomis, Histria iar mai târziu, Casian se va călugări la una din mănăstirile eparhiei Tomisului, unde îl va întâlni pe cuviosul Gherman, care va deveni prietenul său de toată viaţa. Despre el, Casian spunea “am fost fraţi, nu prin naştere, ci prin duh”.¹

După cinci ani petrecuţi la Bethleem, în asceză, Casian pleacă să viziteze mănăstirile şi sihăstriile din Egipt împreună cu Gherman unde rămân până în anul 389, când au apărut unele probleme la mănăstirile de pe valea Nilului. Se retrag în Constantinopol unde au fost primiţi prieteneşte de Sfântul Ioan Gură de Aur, care, văzând sfinţenia vieţii cuviosului Casian, precum şi cultura sa teologică, l-a hirotonit diacon şi l-a făcut ucenic al său, iar pe Gherman l-a hirotonit preot.

În anul 407, Casian s-a stabilit definitiv în sudul Galiei, la Marsilia, unde a întemeiat, în anul 415, o mănăstire de călugări şi alta de călugăriţe, organizând astfel cel dintâi “monahismul în Apus, după regulile vieţii monahale aduse din răsărit.”²

Opera sa, păstrată şi cunoscută până astăzi, cuprinde două lucrări mari cu conţinut duhovnicesc, interesând în mod special monahismul, şi una dogmatică, privitoare la întruparea Domnului.

Cea dintâi lucrare a sa este intitulată “Despre aşezămintele mănăstirilor de obşte şi despre tămăduirea de cele opt păcate principale”, scrisă în anul 420, în douăsprezece cărţi, la rugămintea episcopului Castor de la Apta Iulia, din sudul Galiei.

În ea vorbeşte într-un mod foarte clar despre “felul de a trăi în comunităţi şi modurile de apărare împotriva celor opt păcate principale”. Din titlu se arată că lucrarea este împărţită în două părţi.

În cele opt cărţi, Sfântul Ioan Casian vorbeşte despre cele opt păcate de moarte, numite de el “gânduri ale răutăţii şi anume:

lăcomia pântecelui

desfrânarea

iubirea de arginţi

mânia

întristarea

lenea (acedia)

slava deşartă (trufia)

mândria”³

“Colaţiuni sau Convorbiri cu Părinţii” este a doua sa lucrare, în 24 de cărţi, după numărul celor 24 de bătrâni din Apocalipsă, scrisă probabil între anii 420 şi 429.

Colaţiunea a VII- a în 34 de capitole, rostită de avva Serenus, are ca subiect nestatornicia sufletului şi păcatele duhovniceşti, în care se indică drept model, exemplu de suflet desăvârşit, statornicia sutaşului din Evanghelie.

Tot aici se tratează despre natura demonică şi capacitatea ei de circulaţie şi pătrundere, despre ce pot şi ce nu pot demonii în cugetul credinciosului.

Fiecare patimă a omului e produsă nu de unul singur, ci de mai mulţi demoni. Dar lucrul se produce cu luptă.

Colaţiunea a VIII-a, în 25 de capitole, rostită tot de avva Serenus, studiază puterile demonice, şi anume originea, evoluţia, forţa şi lucrarea lor, toate pornind de la Lucifer – Satan.

Se arată că fiecare credincios are doi îngeri: unul bun şi unul rău. Demonii nu pot face rău credinciosului decât după ce au pus stăpânire pe mintea lui. Se vorbeşte despre unii îngeri căzuţi care s-au unit cu femei.

Colaţiunea a IX- a, în 36 de capitole, susţinută de avva Isac, tratează despre rugăciune.

Rugăciunea curată se realizează prin ruperea de lucrurile trupeşti, prin alungarea tuturor patimilor: clevetiri, deşertăciuni, vorbărie, mânie, tristeţe, etc.

Rugăciunea scurtă şi tăcută este folositoare, zice Sfântul Ioan Casian. Rugăciunea pentru duşmani este desăvârşirea dragostei. “Desăvârşirea este variată în infinitele ei manifestări, pentru că sunt multe feluri de virtuţi, de voinţă şi de râvnă.”⁴

Colaţiunea a XII-a, în 16 capitole, rostită de avva Chairemon, tratează despre curăţie sau castitate, autorul aducând aici îndemnuri stăruitoare la o luptă tare împotriva desfrânării şi a necurăţiei.

Sfântul Ioan Casian enumeră şase grade ale curăţeniei ce se deosebeşte de continenţă prin aceea că ea este totalmente desprinsă de concupiscenţă carnală, egală cu sfinţenia, şi numai cei care o practică o pot înţelege.

Colaţiunea a XIII-a, în 19 capitole, spusă tot de avva Chairemon, tratează despre ajutorul lui Dumnezeu, fără de care desăvârşirea sau facerea vreunui bine nu este posibilă.

“Între harul lui Dumnezeu şi voinţa umană nu este o luptă, cum pretind unii, ci o colaborare, o sinergie inconfundabilă. Ajutorul lui Dumnezeu este aşa de nedespărţit de noi, încât nu numai că ne însoţeşte, dar ne şi precede”.⁵

Sfântul Ioan Casian susţine că atunci când providenţa divină vede că în noi a luat naştere bunăvoinţa, o luminează îndată, o întăreşte şi o îndeamnă spre mântuire.

Colaţiunea a XX-a, în 11 capitole, rostită de avva Pinufuis, tratează despre scopul şi desăvârşirea pocăinţei. Sfântul Casian spune că pocăinţa desăvârşită este aceea în urma căreia, după fiecare act de părere de rău, nu se mai admit şi nu se mai săvârşesc păcate, iar din minte şi trup sunt alungate orice amintire şi pornire păcătoasă.

Iertarea păcatelor se realizează prin harul botezului, sânge, pocăinţă, dragoste, milostenie, prin mărturisirea lor, prin părerea de rău a sufletului şi a trupului, îndreptarea purtării, pogorământul şi iertarea faţă de alţii, toate acestea fiind posibile în măsura în care intervin bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu. Pentru a scăpa de păcate trebuie înlăturate cauzele păcatelor.

“Prin trupul păcatului – zice Sfântul Ioan Casian – trebuie să înţelegem trupul care atrage la pământ pe cei dedaţi contemplaţiilor cereşti, pe cei care cântă şi se roagă, pe cei care râvnesc după sfinţenia îngerească şi doresc continuu să se unească cu Domnul”.⁶

Autorul se ocupă amănunţit de locurile în care se retrag pustnicii, de felurile de viaţă pe care şi le aleg, de folosul lucrării şi paguba nelucrării.

Fiecare dintre cele trei părţi ale sufletului, după concepţia antică: raţiunea, mânia şi pofta, are bolile ei specifice.

Bolile raţiunii sunt: slava deşartă, înălţarea orgolioasă, mândria, prezumţia, cearta, erezia.

Bolile mâniei sunt: furia, nerăbdarea, tristeţea, trândăvia, cruzimea.

Bolile poftei sunt: lăcomia pântecului, desfrânarea, arghirofilia.

Ultima lucrare, “Despre Întruparea Domnului contra lui Nestorie”, în 7 cărţi, a apărut în anul 430, la cererea arhidiaconului Leon, mai târziu Papă al Romei, Leon cel Mare (440 - 461).

Lucrarea aceasta are un profund caracter dogmatic şi apologetic şi combate erezia lui Nestorie, care nu voia să o numească pe “Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu (Theatocos), ci numai Născătoare de Hristos (adică Christotocos)”.⁷

Sfântul Ioan Casian analizează, judecă şi apreciază critic problemele pe baza experienţei. Demonii nu au în mod real decizie, soluţia problemelor stând în cugetul sau mintea credinciosului.

Filocalia Sfântului Ioan Casian este cea mai realistă dintre toate cele scrise în epoca patristică.

Stăpânit de duhul invincibil al smereniei evanghelice, deci, fără voia şi intenţia lui, Sfântul Ioan Casian va fi implicat într-o polemică dogmatică, la care nu va replica absolut nimic, deşi ea va continua ani de-a rândul.

Ideea de bază pe care o enunţă Sfântul Ioan Casian este că Dumnezeu vine cu ajutorul său total acolo unde vede o scânteie de bunăvoinţă din partea omului, o manifestare concretă în virtute a liberului arbitru.

Sfântul Ioan Casian a promovat o limbă şi o literatură care “au stat la baza genezei literaturii române religioase şi laice de-a lungul secolelor”.⁸

“Orice patimă începe printr-o momeală care, de fapt, este prima apariţie în conştiinţă, a unei ispite. Aceasta trebuie risipită şi oprită la timp, prin lucrarea voinţei, adunându-ne mintea şi întărindu-ne în credinţa lui Hristos şi în faptele bune prin rugăciune, înfrânare, răbdare, nădejde şi dragoste”.

Sfântul Ioan Casian

BIBLIOGRAFIE

1. Pr. Prof. Ioan Coman, Literatura Patristică de la Dunărea de Jos din sec. IV-VI, ca geneză a literaturii şi culturii daco-române, în “Biserica Ortodoxă Română”, anul XCIX, nr. 7-8, Bucureşti, 1981.

2. Pateric românesc, “Viaţa Sf. Ioan Casian”, Galaţi, 1990.

3. Părinţi şi scriitori bisericeşti, “Opera Sfântului Ioan Casian”, vol. 57, Bucureşti, 1990.

4. Protosinghel Ioanichie Bălan, “Pateric românesc”, Galaţi, 1990.

Iulia Victoria Ţecu

vladimir ghika

Un colţ emoţionant pentru istoria Moldovei:

mormântul familiei prinţului Ghika, la Le Mée-sur-Seine

Un omagiu pentru PS Vladimir Ghika, decedat pe 16 mai 1954 la Jilava

Comuna veche Le Mée-sur-Seine se află în valea Senei, la 50 kilometri în sudul Parisului. Oraşul s-a dezvoltat enorm de mult în ultimii 20 ani, fiind o suburbie atractivă pentru locuitorii din prefectura departamentului Seine-et-Marne (Melun).

Când a murit ultimul rege din perioada capetiană („Carol 4 cel Frumos”), s-a înfiinţat aici o domnie, primul domn fiind Guillaume du Mas, iar ultimul Pierre-Nicolas-Florimont Fraguier, în timpul revoluţiei franceză care a desfiinţat cele 3 clase: nobilime, cler şi a treia stare.

În 1856, când armata austriacă a invadat Moldova, familia Ghika (prinţul, a treia soţie şi ambii copii ai cuplului, Grigore şi Ferdinand), cu prinţul Grigore V Ghika X, ultimul gospodar al Moldovei, în frunte, s-a retras în Franţa unde a şi cumparat castelul Fraguier din Le Mée. După puţin timp, pe 24 august 1857, la ora 21.00, fostul prinţ al Moldovei (1849-1853, apoi 1854-1856), s-a sinucis cu o arma în castelul sau, la vârsta de 50 ani.

De atunci, descendenţi prinţului Ghika sunt înmormântaţi alături de el în cimitirul vechi al comunei.

Iată cine doarme somnul de veci acolo, în mormântul princiar, care se afla direct la zidul cimitirului :

· prinţul Grigore Ghika (1807-1857) însuşi;

· prinţesa Maria-Prudenţa Eufrosina Ghika, nascută franceză cu numele Rollin (1817-28 dec. 1889), care a fost învăţătoarea copiilor prinţului (6), născuţi din ambele primele casătorii ale dânsului, şi care a devenit amanta sa la sfârşitul Domniei sale. Deşi a avut cu el doi copii înainte de casătorie (Grigore, în 1851, iar Ferdinand, în 1853), prinţesa s-a casătorit cu prinţul în mod civil la primaria Parisului (familia stătea mai ales la Hotel Meurice) numai în prima duminica din octombrie 1856, iar religios la capela ortodoxă română din 22, Str. Racine cu arhiepiscopul Iosafat Snagoveanu;

· prinţul Ferdinand Ghika, fiul lor cel tânăr, care s-a născut la Iaşi în 1853 şi a murit la La Tronche, lânga oraşul Grenoble, în 1933;

· prinţesa Maria-Ferdinand Ghika, a doua soţie prinţului Ferdinand (2 februarie 1861-1 februarie 1907), care s-a nascut Marie Percher Goliond;

· prinţul Alexandru Ghika (Bucureşti, 1914 – Cannes, 2001), nepotul prinţului Ferdinand Ghika;

· prinţul Dimitrie-Ion Ghika, nepotul prinţului Grigore Ghika şi fiul generalului-prinţ Ion Ghika, diplomat şi fostul ministru al Afacerilor Străine al României (21 ianuarie 1875-13 octombrie 1967);

· prinţesa Elisabeta Dimitrie Ghika, nascută tot Ghika (3 august 1886-14 iunie 1975);

· prinţul Emanoil Bogdan (28 aprilie 1922-22 august 1981).

Pe zidul mormântului se află emblema familiei Ghica, şi pe ambele parţi două litere greceşti: un „Ω” şi un „I”,referindu-se la originea albaneză al familiei Ghika.

Vizavi se afla o stânca ascuţită de gresie provenind din pădurea Fontainebleau, sub o tisa maiestuoasă şi alăturată cu borne de gresie şi ele, legate cu lanţuri metalice. Acest mormânt plin de farmec şi foarte emoţionant a fost stabilit aici pentru Nicolae Ion Ghica, nascut la Iaşi pe 6/18 decembrie 1849, care a murit în duel în pădurea Fontainebleau (locul „Cruce frumoasă”) pe data de 26 noiembrie 1873. Prinţul Nicolae Ion a fost grav rănit în spate şi s-a sprijinit de această stânca ascuţită înainte de a fi transportat la Hotel din Franţa şi Anglia unde a murit a doua zi, după 20 ore de suferinţe. Adversarul său, prinţul valah Constantin Şuţu, a fost condamnat la curtea de juraţi din Melun pentru „crimă involuntară cu premeditare”.

Aici doarme şi somnul de veci :

· prinţul Ion Alexandru Ghika (1846-1902), ambasadorul României la Sankt-Petersburg şi la Viena;

· prinţul Alexandru Ion Ghika, fiul ambasadorului, nascut la Miroslava în 1875, şi decedat la Paris în 1922;

· prinţesa Maria Hazel Ghika, soţia lui Alexandru Ion Ghika, care s-a nascut la Chicago pe 25 iunie 1882 ca fiica unui industriaş amercian, Singer şi care a murit la Cannes pe 8 mai 1951. Cuplul a avut o fiica, Alexandra, nascuta pe 31 august 1902 şi care s-a casatorit prima data la biserica Jean-de-Beauvais pe 29 august 1922 cu comandantul Paul-Louis Weiller, primul Preşedinte CIDNA, companie care a succedat Companiei Franco-Româna de Navigaţie Aeriana, care a fost subiectul carţii lui Paul Morand „La Flèche d’Orient” şi care a devenit apoi Air France, în 1933.

Alături, pe partea celaltă tisei, se afla un alt mormânt unde doarme somnul de veci:

· Grigore Alexandru Ghika (Paris, 6 august 1867-Paris, 14 august 1875) şi sora sa Ana A. Ghika (17 august 1870 – 8 mai 1883), copii unui Alexandru Ghika din partea valahică a familiei;

· contesa Isabelle de Briey (1951-1999), rudă cu familia Ghika.

Îmi permit să reamintesc aici un alt nepot al prinţului Grigore Ghika, PS Vladimir Ghika (Constantinopol, 1873-Jilava, 1954), care a murit exact acum 50 de ani , pe 16 mai 1954, în închisoarea de la Jilava, unde a fost internat din 1952. Dânsul a fost un „sfânt”, care s-a nascut ortodox şi care s-a convertit la catolicism, devenând preot în 1923 în biserica ortodoxă română Jean de Beauvais din Paris, iar arhiepiscop din 1948. Cărturar eminent, Vladimir Ghika a fost un specialist strǎlucit pentru legaturiile între ţarile româneşti şi Vatican. Memorie sale în Polonia au rămas puternice, dânsul ajutând mai mulţi polonezi care s-au dus în exil în ţara sa: România. Odihnească-se în pace!

Jean-Yves Conrad, 16 mai 2004, 50 de ani de la moartea lui Mgr Vladimir Ghika

Programarea

Neuro-lingvistică

- ştiinţă, comerţ şi magie -

De asemenea, la baza NLP mai a mai stat o serie de postulate, împărţite în două categorii, după cum urmează³:

Postulate de bază

1. Harta nu este tot una cu teritoriul.

2. Viaţa şi mintea sunt procese sistemice.

3. Mintea şi trupul fac parte din acelaşi sistem cibernetic.

Postulate explicite (secundare)

5. Orice comportament poate fi folositor într-un anumit context. Nici un comportament nu este greşit în sine, ci nu este probabil cel mai potrivit în contextul în care a fost aplicat.

6. Toate resursele de care avem nevoie sunt intrinseci, inalienabile fiziologiei noastre.

7. Interacţiunea umană este sistematică prin natura sa.

9. Nu există eşec, există doar feedback. Toate rezultatele reprezintă informaţii folositoare şi, dacă sunt folosite cu iscusinţă, ele ne pot netezi drumul spre succes.

10. Dacă este posibil pentru cineva, atunci este posibil şi pentru mine.

11. Deoarece experienţa mea este luată în considerare prin propriul meu sistem cibernetic trup-minte, eu îmi creez propria experienţă şi sunt responsabil pentru ceea ce mi se întâmplă.

13. Nu există subiecţi opozanţi (sau copii), ci doar comunicatori inflexibili (sau părinţi).

Bibliografie şi referinţe:

· Bandler, Richard; Grinder, John - Frogs into princes, Real People Pr, 1981

· Robbins, Anthony – Awaken the giant within, Freepress, 1992

· Szekely, Andy – NLP – Calea succesului, Bucureşti, Ed. Amaltea, 2004

· Skeptic’s Dictionary – www.skepdic.com/neurolin.html

· NLP Romania – articole www.nlp-romania.ro

· Medicina, Bruno – articole – www.leadercommunications.com

· NLP Info - www.nlpinfo.com

· NLP Encyclopedia - www.nlpuniversitypress.com/

Petre-Tudor BÎRLEA

Student - Dep. RISE,
Facultatea de Litere
Universitatea Bucureşti

ANII DE ÎNVĂŢĂTURĂ AI MAGDEI ISANOS

Din viaţa ei de 28 de ani, Magda a petrecut unsprezece pe băncile şcolii, primară şi secundară, fără a mai lua în calcul cei patru ani de facultate, prin adăugarea cărora ar rezulta că mai bine de jumătate din vremea vieţuită pe pământ i-a fost prinsă cu desăvârşirea prin educaţie şi studiu. Pare de-a dreptul injust, când te gândeşti ce scurtă i-a fost viaţa şi ce lungă pregătirea, nu pentru o existenţă întinsă leneş în timp, ci pentru esenţa concentrată la maximum a câtorva ani. Cum arăta învăţământul românesc în 1923, când Magda a păşit pentru prima oară pragul şcolii primare din incinta spitalului Costiujeni? Cel mai bine o spune Ion Petrovici, în Expunere de motive, la Proectul de lege a învăţământului secundar, 1926. Era curând după Marea Unire din 1918, şi principalul obiectiv al şcolii era "unificarea sufletească" a naţiunii, care trebuia realizată în primul rând prin cultură. "În vremurile dinaintea marelui cataclism dintre 1914-1918 - vremuri care subt anumite raporturi apar aproape idilice - viaţa sufletească şi morală erau stăpânite de un complex de norme tradiţionale, care funcţionau aproape automatic, cârmuind cu destulă precizie activitatea organică a societăţii." Cu totul altfel, spune Petrovici, stăteau lucrurile acum, "când sguduirile războiului au nimicit vechiul echilibru sufletesc, au măcinat puterea regulelor tradiţionale şi au sdruncinat chiar ideea de autoritate..." Această constatare se dovedea cu atât mai valabilă în cazul Basarabiei (ca şi a celorlalte provincii redobândite), unde la celelalte dificultăţi se adăuga şi aceea a limbii. Se puneau, aşadar, două mari probleme: a personalului didactic şi a manualelor, şi ambele cereau o rezolvare rapidă, din mers. Fără a intra în detalii, se poate spune că au fost trei căi "de atacare" a problemelor: pe de-o parte au fost organizate cursuri de limba română pentru învăţători şi profesori; însuşi tatăl Magdei a înfiinţat un asemenea curs în incinta spitalului Costiujeni, special pentru angajaţi, printre care e posibil să fi fost şi personalul şcolii. În 1926, "Astra" basarabeană, înfiinţată de O. Ghibu, încă mai avea în proiect un curs de dicţiune românească pentru corpul didactic basarabean, ţinut de Ion Livescu, directorul Teatrului Naţional din Chişinău, ceea ce înseamnă că problema limbii nu era pe deplin rezolvată.* Toţi cei capabili să contribuie cu ceva la unificarea sufletească a naţiunii, de la tânărul, fie licean sau "normalist" ori soldat aflat în stagiul militar, până la profesorul universitar încărcat de doctorate, au fost mobilizaţi la lupta pentru Unirea culturală. Calendarul "pe stil nou", de pildă, a fost una din cetăţile care trebuiau cucerite, începând din 1924, când s-a făcut schimbarea, fiind explicat de toţi ştiutorii de carte celor care credeau că e vorba de o prefacere religioasă, care le afecta credinţa pravoslavnică. În acelaşi timp, o nouă programă analitică pentru învăţământul primar apărea în 1925, rezultat al eforturilor de reformă începute cu doi ani în urmă. Conform cu noua programă, au fost scrise sau adaptate manualele şcolare, şi demn de subliniat mi se pare faptul că o seamă de profesori de nivel superior, unii dintre ei şi scriitori, s-au apucat să scrie Cărţi de Cetire; i-aş menţiona pe Brătescu-Voineşti, pe atunci vice-preşedinte al Academiei Române, care, în colaborare cu G.A. Dima, profesor de ştiinţe la Universitatea din Cluj, a scris o Carte de Cetire pentru clasa a doua primară, şi pe D.D. Pătrăşcanu, profesor de istorie la "Matei Basarab"; acesta, împreună cu un colectiv de dascăli, a întocmit "Exerciţii de compunere şi gramatică" pentru clasele a treia şi a patra primară. Numele ilustre se înmulţesc dacă privim manualele de liceu: Eugen Lovinescu e autorul unei cărţi de limba franceză (cl. I sec.), Ovid Densuşeanu şi I.A. Candrea sunt autorii unui Curs de limba română pentru clasele I-III sec., Simion Mehedinţi dădea la iveală "Explicarea Evangheliilor potrivit cu programa oficială" şi "Parabole şi învăţături din Evanghelie" pentru clasa a II-a secundară, Petre V. Haneş, doctor în litere, profesor la Seminarul Pedagogic Universitar şi la liceul "Mihai Viteazul", a scris cărţi de limba română pentru clasele I-VIII, iar Mihail Dragomirescu, profesor universitar la Bucureşti, doctor în filologie, a colaborat cu doi specialişti în didactică la manualele de limba română pentru clasele I-VIII secundare. Nici unul din aceştia, sau dintre alţii asemenea lor, nu a considerat că ocupaţia de autor de manuale era sub nivelul său de pregătire şi de prestigiu. De altfel, se înţelege de la sine că, dacă n-ar fi făcut aceste cărţi, întreaga lor operă literară sau ştiinţifică ar fi devenit inutilă, deoarece ar fi fost lipsită în viitor de cititori adecvaţi.

În privinţa sistemului de organizare a învăţământului, după o scurtă perioadă de relaxare, motivată de "nevroza de după război", învăţământul primar, extins în unele zone la şase ani, a revenit la durata normală de patru, iar în 1925, după ce s-a încheiat reforma şcolii primare, s-au înfiinţat examene de sfârşit de an şi de admitere în licee, cu scopul de a cerne elevii care se îndreptau spre învăţământul superior. Reforma liceului (1929) a dus la o nouă formulă: s-a renunţat la sistemul "trifurcat" de la a patra secundară în sus (reală, modernă şi clasică), pentru un liceu unic, sub deviza "cultura generală pentru toţi fiii ţării". Ion Petrovici definea şcoala secundară ca fiind "rezervată acelora care îşi vor face cariera în şcoli mai înalte, alcătuind elita intelectuală a ţării", urmând să dobândească aşadar o "cultură generală cât mai variată, mai trainică şi mai armonică", sub egida filozofiei, fără grija vreunei specializări, pe care aveau s-o preia universităţile. Lăsând la o parte criticile aduse acestui sistem, opus celui al lui Spiru Haret, şi care, ocupându-se de elite, neglija marea masă a celor care nu aveau de gând să îmbrăţişeze vreo carieră intelectuală, reforma din 1929 a reuşit să impună un liceu unitar, oglindă a unităţii naţionale, şcoală formată din şapte clase, în loc de opt, cu examene de admitere în clasa I şi a IV-a. Cred că nu a fost lipsit de importanţă pentru formarea intelectuală a Magdei faptul că, în structura materiilor studiate, un loc important ocupau cele de profil umanist: în afară de limba română, istorie şi limbi moderne, începând cu clasa a III-a se studia (2ore/săpt.) limba latină, numărul de ore sporind la trei în clasele următoare; greaca veche se învăţa începând cu clasa a V-a (1oră/săpt.), iar în clasele a VI-a şi a VII-a creştea la 3 ore săptămânal. Tot începând cu clasa a V-a era introdus studiul filozofiei, alternând cu ore de sociologie şi psihologie. Studiul limbii latine era sprijinit şi completat cu noţiuni de mitologie, de civilizaţie şi cultură romană şi de versificaţie antică. Elevilor li se recomandau "Mitologia greco-romană în lectură ilustrată" de G. Popa-Lisseanu, "Manualul de Antichităţi Publice Romane" de Virgil Lupescu, "Cultura romană în lectură ilustrată" de G. Popa Lisseanu şi "Noţiuni elementare de versificaţie latină" de acelaşi autor. A menţiona aici toate posibilele influenţe inspiratoare primite prin intermediul unor astfel de lecturi de poeta precoce, care scria de pe la 13 ani, ar însemna să intrăm pe un tărâm delicat, care necesită o mai atentă şi mai îndelungată analiză. Totuşi, consider că există două influenţe importante, certe, care trebuie menţionate, şi anume: noua concepţie despre predarea literaturii, aparţinând profesorului Mihail Dragomirescu, şi lecţia de educaţie morală oferită de lectura unei cărţi a pedagogului şi filozofului elveţian Fr.W.Foerster.

În prefaţa manualelor sale de limba română, Mihail Dragomirescu arăta în ce le stătea noutatea: "În Manualul de Limba Română n'a mai rămas decât preocuparea pură de formă gramaticală şi de formă literară. Dar dacă interesul pentru forma gramaticală formează scopul de predilecţie al claselor inferioare, interesul pentru forma literară constituie scopul principal al claselor superioare. Le-a fost dar cu atât mai uşor autorilor să introneze în manualele lor, concepţia estetică în studiul literaturii, făcând o demarcaţie precisă între literatura de compoziţie, în care se poate exercita orice elev şi literatura de studiu, care este constituită cu deosebire din capod'operele literare ale spiritului omenesc şi naţional. În adevăr, multă vreme a dăinuit eroarea, care punea pe acelaş plan capod'opere, opere de talent şi opere de compoziţie sau virtuozitate. Şi această eroare poate să mai dăinuiască multă vreme, cu atât mai mult cu cât în mintea tuturor talentul este ce este, iar genialitatea creatoare, nicăiri."** În cuprinsul manualului, se menţiona această distincţie importantă, între compoziţiile "cu valoare momentană", care pot fi făcute de oricine, cu oarecare exerciţiu, şi capodoperele "cu valoare estetică nepieritoare". Pornind de la un fragment din "Cezara" de Mihai Eminescu, intitulat aici "Vedenie de primăvară", ni se spune că această operă "a fost creată de puteri ascunse în adâncul sufletului scriitorului", fără voia lui, căci "i-a venit din adâncurile necunoscute ale sufletului" şi "l-a silit" s-o scrie. "Capodopere nu pot fi făcute decât de oameni cu dar de la Dumnezeu". Această concepţie (estetică) despre opera literară şi despre harul divin cu care este înzestrat scriitorul a înlocuit vechiul punct de vedere, didactic, şcolăresc: în poezie, li se spunea elevilor, importante sunt cuvintele, armonia inexplicabilă pe care o creează, astfel încât nici măcar unul singur nu poate fi înlocuit fără a se strica întregul echilibru. Distanţa de la exerciţiile de compunere care le cereau să transforme o poezie în proză, explicându-le că ideea primează, în timp ce cuvintele se pot schimba, este uriaşă. În mod sigur, lumina harului căzând din necunoscut pe figura inspirată, sau venind din adâncul acelui suflet pe care nici nu ni-l ştim, a avut puterea să o impresioneze pe eleva-poetă, care avea să spună, nu peste mult. "Cânt ca privighetorile oarbe/Nu ştiu, eu sorb cântecul sau el mă soarbe..."***

Conexate cu orele de religie, cele de educaţie morală erau conduse de dirigintele clasei şi se desfăşurau ca nişte discuţii "la gura sobei", pornind de la o lectură sau de la o întâmplare petrecută în clasă ori în afara ei. Elevilor li se recomanda să urmeze cele 12 sfaturi ale lui Benjamin Franklin, să facă exerciţii pentru a-şi întări voinţa, şi să aibă un carneţel în care să-şi consemneze victoriile şi înfrângerile. Lecturile indicate erau: Edmondo de Amicis, "Cuore", "Micul Lord" de Frances Hodgson Burnett, Samuel Smiles, "Caracter, Voinţă, Statornicie", Bucura Dumbravă, "Cartea Munţilor", "Biblioteca lui I.M.Râureanu, Nouă istorioare pentru copii" şi "Cartea Vieţii" de Fr.W.Foerster. Ideea morală generală era ideea datoriei (către sine şi către cei din jur), pentru a cărei împlinire se cultivau însuşirile morale: respectul de sine, demnitatea, curajul, sinceritatea, răspunderea, discreţia, şi deprinderile de fapte bune. După Benjamin Franklin, ale cărui cărţi au fost traduse la noi încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, şi Samuel Smiles, cu "Self-help sau caracter, purtare şi statornicie", şi Jules Payot, cu "Educaţia Voinţei", au contribuit la educarea multor generaţii. Smiles propunea ca ideal uman "gentilomul", adică nobleţea de caracter, realizată prin muncă dezinteresată în slujba artei, tehnicii sau ştiinţei: "Ajută-te singur şi Cerul te va ajuta". Drept pilde, oferă vieţile celor care au reuşit să se ridice prin strădanie proprie din anonimat la celebritate, o adevărată galaxie de nume: savanţi, ingineri, meşteşugari, scriitori şi artişti. "Chiar dificultăţile, spune el, în multe cazuri, le-au fost cele mai bune ajutoare, căci i-au forţat să arate tot ce erau capabili să facă şi să îndure, şi le-au ascuţit puterile care, altfel, ar fi putut să rămână adormite."**** Adept al lui Auguste Comte, Jules Payot afirmă: "omul nu preţuieşte ceva decât prin energia lui, şi luptă, prin educarea voinţei, împotriva "lenei universale", care, pentru suflet, este ceea ce-i greutatea pentru materie.***** Nu trebuie uitat nici Thomas Carlyle ("Eroii. Cultul eroicul şi eoicul în istorie") care-l trece printre eroii omenirii (profeţi, revoluţionari, preoţi) şi pe poet, deoarece "Marele caracter fundamental este cel de om mare", "inima mare, ochiul limpede care vede adânc: aci stă totul..."; iar "Cântecul/.../este Eroicul Vorbirii!"******

L-am lăsat la urmă pe cel mai pe nedrept uitat, după părerea mea, dintre aceşti educatori ai generaţiilor trecute, dar nu atât de îndepărtate încât să nu fi beneficiat şi noi, prin bunici şi părinţi de influenţa lor. Este vorba de Fr.W.Foerster. Despre persoana şi viaţa lui cunosc prea puţin, pentru că nu şi le-a expus public. Din scrieri se deduce că a fost profesor la Viena, Munchen şi Paris, şi că s-a ocupat, în calitate de pedagog, de tineretul "cu probleme" din cartierele muncitoreşti. Într-un loc, mărturiseşte că, la început, a fost liber-cugetător, însă experienţa de viaţă şi lecturile din Platon şi Schopenhauer l-au readus la religia creştină, singura soluţie, după opinia sa, la toate problemele omeneşti. Într-un fel, se poate spune că anticipa fraza celebră a lui Malraux, ca şi atitudinea genial-conciliantă a Papei Ioan-Paul al II-lea: întrevedea posibilitatea, necesitatea chiar, a unei biserici creştine universale, în care să se îmbine armonios calităţile protestante, catolice şi ortodoxe. Din câte ştiu, nu toate lucrările lui Fr.W.Foerster au fost traduse în româneşte; aş menţiona, dintre ele, "Autorité et Liberté. Considérations sur les Problèmes de la Culture moderne et de l'Eglise" (1920). Ideea generală este aceea că nu există libertate reală fără Dumnezeu; căci "a face din raţiunea individuală instanţa supremă pentru a-ţi judeca viaţa şi comportamentul nu este o cale potrivită pentru a-ţi pune viaţa sub egida raţiunii." (op. cit.) Este, de altfel, ideea suverană a filozofiei sale: nimic fără Dumnezeu.

Note :

*O. Ghibu, "Trei ani pe frontul basarabean", Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1996

**Curs de limba română pentru învăţământul secundar. manual de limba română pentru clasa IV a şcoalelor secundare de băeţi şi fete de Mihail Dragomirescu... şi Gh. Adamescu... Editura Librăriei SOCEC & Co., Societate Anonimă, 1929

***Magda Isanos, "Cânt", în "Cântarea Munţilor", 1945

****"'Self-help' ou caractère; conduite et persévérance" par Samuel Smiles auteur de 'La vie des ingénieurs' traduit de anglais par Alfred Talandier. Paris, Henri Plon imprimeur-éditeur/Londres, John Murray libraire-éditeur, 1865

*****Jules Payot, "Educaţia Voinţei", traducere de N. Pandelea, Bucureşti, 1907, Institutul Grafic Minerva

******Thomas Carlyle, "Eroii. Cultul eroilor şi eroicul în istorie". Traducere din limba engleză de C. Antoniade, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice "Răsăritul", 1929.

Elisabeta Isanos

George Anca

Turpia

Biblioteca Pedagogică Naţională „I.C.Petrescu”

Academia Internaţională „Mihai Eminescu”

Bucureşti 2007

Redactor: Iurie Pripa

Tehnoredactare: Iurie Pripa

Imprimare: Mariana Stan, Floriana Hilohi

ISBN 978-973-8306-48-6

George Anca

luni, 5 noiembrie 2018

trivium NR. 1 - 3

trivium

nr. 1 - 3

Ştefan cel Mare şi Sfânt în legende - Ioan Bontaş ..

O personalitate a culturii medievale româneşti- UDRIŞTE NĂSTUREL - Victor Petrescu ...................

M i r è i o

Lou Pouèmo dóu Rose

Voces

Editorial

Metamorfoze

Orbirea…

Viaţa-mi

Străinul III

ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT ÎN LEGENDE

George Anca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă blog