marți, 2 ianuarie 2018

RAVI SHANKAR


George Anca: „Inaugurarea şcolii de indianistică“
Marţi 27 aprilie 2010, la Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională
Str. J.L. Calderon nr.39, Bucureşti, în cadrul Salonului cultural „Colocviie de marţi”, cu tema „Indianişti români de ieri şi de azi”, a fost inaugurată Şcoala de Indianistică din România. Sintagma circulă de mai mulţi ani, în legătură cu existenţa Asociaţiei Culturale Româno-Indiene (RICA). Amfitionul întâlnirii a fost. George Anca, preşedinte RICA, oaspeţi din partea Ambasadei Indiei: Nandkishore Pamwar, aecretar II şi Manohar Lal, ataşat cultural.
Au prezentat intervenţii membrii fondatori: George  Anca: Recunoaşterea Sakuntalei în Carpaţi; Laurenţiu Theban, Sabina Popârlan: Secţia Hindi a Universităţii Bucureşti, la 40 de ani; Elena Liliana Popescu: Sri Ramana în România; Vasile Andru: Ashram; Mihai Stan: Jainismul în România; Mihaela Gligor: Tradiţia argumentativă în India; Dan Ţop: Receptarea dreptului indian în România; Florina Dobre-Brat: Bharthrihari în România; Florinel Agafiţei: Pionieri, clasici, urmaşi; Doina Boriceanu: Tărâmul Dintre Lumi; Maria Daniela-Pomohaci: Sistemul de caste Au fost lansate cărţi de indianistică publicate de editurile Biblitheca, Oscar Print, Limes, Independent Film. Muzicianul Victor Beliciu, conducătorul formaţiei Turya classical s-a alăturat menbrilor fondatori şi în numele altor artişti. Sperăm să avem un volum de proceedings, măcar pe net.
În pregătirea deschiderii Şcolii de Indianistică, am adresat întrebarea: ce reprezintă pentru Dumneavoastră indianistica/indologia românească? Iată câteva răspunsuri. 

Veronica  Anghelescu :
Singura modalitate de a mă  apropia şi de a înţelege textele sacre ale unei mari culturi. 

Crina  Bocşan :
Raspuns laconic : necesitatea recunoasterii apropierii, similitudinii intre culturi (in stadii diferite). 

Florinel Agafiţei:
În primul rând, efortul, mai mult individual, al multor personalităţi aparţinând arealului spiritual românesc, de apropiere, percepere, înţelegere a culturii şi civilizaţiei caracteristice subcontinentului indian, efort derulat de-a lungul întregii perioade moderne şi contemporane, mai ales; apoi, în acelaşi plan de coordonare, confluenţa manifestată între culturile română şi indiană, în general, şi influenţa prezentă în planul creaţiilor individuale aparţinând tuturor acelor artişti, prozatori, poeţi, sculptori etc., care au sorbit din izvoarele, adeseori nealterate, ale culturii indiene, aşa încât să rezulte, la un  moment dat, opere despre care să vorbească întreaga umanitate – vezi, cu deosebire, anumite creaţii ale lui Brâncuşi, de pildă, Eminescu sau ale savantului Mircea Eliade, doar pentru a da câteva exemple.
Travaliul personal, de cele mai multe ori, a însemnat, încă de la începuturile cunoaşterii reale şi profunde, sistematizate, a culturii indiene – începuturi plasate de noi, în veacul al XIX-lea – şi încercarea de creare a unei şcoli de indianistică, dacă stăm să ne gândim la influenţele avute de Haşdeu asupra lui C. Georgian, L.Şăineanu şi, mai ales, T.Iordănescu, de nu cumva şi Simenschy, mai târziu, în acest sens. Modelul se va perpetua în timp, iar numele mari apărute în acest areal în anii interbelici, dar şi postbelici, confirmă ipoteza…
Neîndoios, interesul  constant pentru filosofia şi literatura indiană a influenţat cultura noastră, încă de la apariţia în spaţiul românesc a variantei creştine a vieţii lui Buddha.
Mai presus de toate, însă, consider că se află, de fiecare dată, în această ecuaţie a confluenţei şi influenţei, deopotrivă, exemplele înaintaşilor care au favorizat apariţia discipolilor, discipoli care au întrecut, adeseori, pe magiştrii lor, ajungând să fie apreciaţi la nivel mondial, nu de puţine ori chiar în India, la ea acasă, pentru creaţiile personale izvorâte din raportarea la lumea hindusă, cu tot ce incumbă aceasta; şi mă gândesc, aici, deocamdată, doar la medicul Sergiu Al-George – autodidact, când vine vorba de India, sanskrită şi filosofie indiană – cât şi la alţi doi medici indianişti, la fel de renumiţi, poate, A.Roşu şi Sergiu Emil Demetrian.
Deşi accidentele istoriei nu ne-au permis să avem o şcoală de indianistică, precum cea germană sau franceză, deşi contextul nostru diferit de dezvoltare a impus, adeseori, piedici serioase activităţii indianiştilor români – mă gândesc, de pildă, la Vlad Bănăţeanu, Aram Frenkian ori mai sus amintitul Sergiu Al-George, dar şi la alţii, care au fost nevoiţi să plece din România, alungaţi fiind de regimul comunist, vezi, cazul soţilor Anton şi L.Zigmund Cerbu ! – totuşi, pasiunea pentru India a continuat să supravieţuiască, fie şi în condiţiile regimului concentraţionar de extremă stânga, aşa cum a fost cel comunist, de la noi, fie dincolo de graniţele ţării.
Faptul acesta, adăugat celorlalte, spune foarte multe despre legăturile noastre directe, spirituale, cu spaţiul hindus; şi dacă ne mai gândim la Eliade, care afirma, odată ajuns pe tărâmul bătrânei Indii, în anii interbelici, că acolo a simţit profunda legătură cu neamul din care se trăgea, cu protoistoria caracteristică spaţiului carpato-danubiano-pontic (mai precis, în inima verde a Bengalului) pricepem şi mai bine care este importanţa raporturilor româno-indiene în timp, pe de o parte, cât şi a apariţiei indianiştilor, în ultimele secole – la noi – pe de altă parte.
Prezentul postdecembrist consemnează, nu reluarea, ci continuarea mai nuanţată a legăturilor cu spiritualitatea indiană, căci destui savanţi tineri au apărut şi s-au manifestat în arealul spiritual ce leagă România de India şi invers, semnele arătând că eforturile contemporane sunt în direcţia firească, bună, născătoare de noi valori menite a întregi pantheonul spiritual al omenirii.
Indologia românească, fie că s-a manifestat individual, fie că încearcă să  se constituie într-o posibilă şcoală – o şcoală despre care Occidentul ar putea vorbi cândva, aşa cum la noi se vorbeşte de multă vreme despre cele apusene şi cum se încearcă a se întocmi la Bucureşti, mai cu seamă, în deceniile scurse de la revoluţie încoace –  înseamnă, în fapt, un alt spaţiu al manifestării noastre spirituale, ce incumbă interesul manifest al românilor pentru Orient, în general, India, în mod special, interes pornit, poate, şi dintr-un trecut străvechi, comun cândva, indo-european.
După cum s-a văzut, cel puţin până acum, acest interes n-a avut niciodată ca efect spiritual nefastul, ci dimpotrivă, îmbogăţirea ambelor civilizaţii şi culturi cu tot ce înseamnă şi presupune cunoaşterea reciprocă, respectiv creionarea imaginii unuia faţă de celălalt.
Cu cât cunoaşterea se aprofundează, cu atât mai mult ne vom înţelege mai corect propriile repere spirituale, cât şi pe ale celor cu care, fără îndoială, ne înrudim 

Nicolae Georgescu:
Indianistica/indologia românească  reprezintă pentru mine, pe scurt, regăsirea latinităţii noastre în indoeuropeană, alături de marile popoare care au adus pe lume instituţia istoriei.
Istorie a fost şi înainte de indo-europeni, egiptenii au trăit, de păildă, câteva mii de ani înaintea indoeuropenilor, dar nu s-a gândit nimeni s-o povesească în timp, ca Herodot, de la cauze la efecte, şi mai ales s-o cânte, ca Homer.
Indianistica la noi a mai însemnat regăsirea  atâtor şi atâtor cuvinte, mituri, stări de spirit, chiar obiceiuri, mentalităţi. Şi noi, valahii, jurăm pe Olt – aşa cum indienii jură pe Bengali, de pildă.

Petru Costinescu:
Indianistica, indologia ?
Ce inseamna pentru mine ?
Ceea ce am citit din Lucian Blaga (Trilogia Valorii), Mircea Eliade, George Anca.
Si ce am invatat despre inventiile indiene, marcile indiene si design-ul indian.
Si filmele indiene pe care le-am vazut.
Si prajiturile indiene din Romania.INDIÁNĂ1, indiene, s.f. Prăjitură umplută cu frișcă și acoperită cu glazură de ciocolată. [Pr.: –di-a-] – Cf. germ. Indianer [krapfen]. Sursa: DEX ’98
Si tesaturile de bumbac indiene.
INDIÁN1 s.n. Țesătură de bumbac subțire și fină, albită, vopsită sau imprimată, din care se confecționează obiecte de lenjerie. [Pr.: -di-an. – Var.: indiánă s.f.] – Din fr. indienne.
Sursa:
DEX ’98
SARÍ s.n. Îmbrăcăminte femeiască indiană, lungă și amplă, care acoperă un umăr și lasă dezgolit pe celălalt. [< fr., it., engl. sari < cuv. Indian].
Florina Dobre-Brat:
Nu cred ca Bhartrihari intereseaza prea multa lume, si nici Panini si nici filosofia limbajului. Poate ca e mai bine sa abordati un subiect general si fiecare sa poata aduce propria contributie, dupa preocupari si studii.
Cine mai este invitat dintre indianisti? Suntem atat de putini…si atat de imprastiati….care pe unde am apucat si apucam!
/…./Bhartrhari va fi cu siguranta…10-15 minute…nu mai mult.
E ceea ce stiu mai bine. Ma voi gandi la cum sa-l abordez.
/…/Incerc sa vin martea viitoare cu un text despre Sergiu Al-George si Panini.
Mircea Handoca:
Preocuparile mele eliadesti m-au apropiat de indianistica la inceputul deceniului al 8 lea, cand am publicat un articol valorificand afinitatile elective dintre India si Mircea Eliade, desigur, o incercare de amator,  nefamiliarizat cu semnificatia si profunzimea notiunilor  si cunostintelor de indianistica.

Cartea lui Sergiu Al George   <<Arhaic si universal>> aparuta in toamna anului 1981 mi-a dezvaluit noi taine ale prezentei  „continentului” indian in constiints culturala  romaneasca (Brancusi, Eminescu, Blaga  Eliade)
O alta etapa in intelegerea  indianismului romanesc  l-a constituit pentru mine lectura monumentalei editii din Operele lui Eminescu. La cel de-al paisprezecelea tom am zabovit indelung. Aici se afla reprodus facsimilul a trei manuscrise eminesciene  continand traducerea autografa a Gramaticii limbii sanscrite de Franz Bopp. Cele 220 de pagini talmacite in romaneste de poet sunt urmate de alte 70 ale glosarului comparativ, unde traducerilor germane ale autorului le sunt adaugate echivalentul in romana, note si adnotari ale lui Eminescu. CXomentariile Amithei Bhose, la obiect  ne ofera cele mai  competente si utile  informatii si interpretari.
Indianistica romaneasca inseamna pentru mine  si  cele trei carti ale lui Mircea Itu, si volumele lui  Vasile Andru si eseurile de indoeminescologie ale lui George Anca,eruditele studii ale lui Liviu Bordas,  si recentul jurnal din  India al Mihaelei Gligor,  alaturat altor  jurnale  de calatorie, ce ne aduc aproape  nu doar parfumul exotic al Indiei ,ci si cate ceva din sufletul  „Indiei eterne”
Mircea Handoca
Julieta Rotaru:
Cred ca titlul comunicarii mele ar trebui sa fie altul „Un proiect international al noului Centru de Studii Eurasiatice si Afroasiatice”. Fiindca intr-un mesaj anterior ma intrebati pe cine am putea invita, eu cred ca cel mai portrivit ar fi dl. Gelu Voican Voiculescu. Este unul dintre cei mai profunzi guenonisti din Romania.
Abhijit-da va fi in Europa abia dupa 1 mai.
Delia Grigore :
Va multumesc mult ca ati participat la festivalul nostru prilejuit de celebrarea Zilei Internationale a Rromilor. Va multumesc si pentru aceasta invitatie la Colocviile de marti. Despre limba rromani si originea ei indiana ar putea vorbi mult mai bine decat mine dl. prof. univ. dr. Gheorghe Sarau (sarau_2006@yahoo.com, 0744.364.689), asadar va recomand sa-l invitati pe dumnealui, iar eu as putea vorbi despre mostenirea culturala a Indiei in cultura traditionala rromani.

Mihaela Gligor:
Gandhi a vorbit tare frumos azi… au venit si indienii convocati… au fost emotionati, saracii…
A fost tare frumos…. m-am dus si i-am spus ce „minuni” fac eu cu India mea….  i-am zis de fratele lui, forstul guvernator, ce l-am intalnit la Calcutta… ce mai, suntem prieteni deja…. Nu l-am invitat eu… PATRIR a facut-o… a venit cu un grup de oameni cu care cica merge peste tot in lume sa vorbeasca despre pace si din astea… a fost frumos….  scriu un material mic pt Herald si va trimit linkul cand apare…

Doina Severin-Boriceanu:
N-am ascuns deloc dragostea mea nesăbuită pentru India, Tărâmul Dintre Lumi. Iar pentru cei care s-au ocupat de Descifrări şi Primiri printre noi – cu mai mult sau mai puţin protocol şi fast, a semnelor culturii şi civilizaţiei indiene, am un respect teribil! Ba şi un dram de invidie!
Dacă  existenţa ar avea un sens, acela ar fi, nu?,  schimbarea! Minunea minunilor! Iar devenirea prin cunoaştere mi-a plăcut totdeauna. Mă las surprinsă cu voluptate. Iubesc asta! Renunţ la orice precauţii şi mă arunc pe brânci înainte să aflu… În momentuil de faţă, mă simt prea de tot sentimentală, fie vorba între noi – după Eliade,  „maladie intenţională, difuză, splendidă”. Am devoţiune pentru cei morţi în războaie sau pe pragul casei mele, pentru arborele trântit de ţapinar, pentru regăsiri… Iar când citesc orice, dar Orice Despre India, practic o Reală Regăsire. Tânjesc după asta, mă las cotropită de ceea ce-mi aduc sub nas pasionaţii indianismului şi chiar cred că vibrez cu ei, respir cu ei, rând după rând, nerăbdarea mă face să înghit lacomă ofertele lor, interpretările şi gesturile lor de cunoaştere, mă înec, mă sufoc, dar merg mai departe cu credinţă. Ca şi cum într-un război comandantul de batalion ar striga: „Înainte! La atac!”. Sună egoist. Nu ştiu cum e la alţii, dar în ţinutul fiinţei care sunt, toate se petrec uneori de nici eu nu le mai dau de cap! Cei care bat tărâmul necuprinsului indian, mă îmbibă de pasiuni noi, de chemări spre universuri, mă ajută să răsuflu larg, imens, fără opintiri, să mă desfăt de ce aflu… într-o stare pantagruelică de nevindecat. Trăiesc iluzii binefăcătoare c-aş putea atinge un concept, un simbol, o filă dintr-un Înţeles… Mă duc hai-hui prin universurile prinse de mâna care umple pagina cu propriile aprecieri şi date. Iar asta mi se pare enorm! Poate că li se întâmplă şi altora… Poate că nu. Poate mi se trage de la nesăbuinţa acelei iubiri cu India, nesăţioase. Ating cu ei o superstiţie a supravieţuirii, o dorinţă pasională de-a colinda literele ca pe o pădure magică de unde n-aş mai vrea să ies…
Practic, încă, schimbarea prin cunoaştere. Deschid cărţi după cărţi, nu mai pot umbla de mult prin viaţă decât sprijinită de aceste cârje.
Şi, totuşi… Iată, vă fac asemenea confidenţă deloc la locul ei…
Prefer adesea nejustificat şi condamnabil băutura tare a Realului, fără  nici o dezvăluire în jurul său, fără lumina crudă în care îl aşează trudnic munca celui ce-mi aduce dinainte bogăţia şi fastul ospăţului cunoaşterii. Ca  la mama lui real, să mă duuuc prin el, să-l străbat eu însămi, să mă împiedic, să mă ridic, să mă julesc la genunchi cotrobăindu-l, să-mi zdrelesc mâinile încercând să-l prind, să mi-l aduc pe palme până la marginea sufletului meu avid, desigur, să iubească-cunoască în felul său! Construiesc un piedestal fantasmagoric pe care-l botez cu emfază: ”diacronism” şi-l aşez, pe acel Real, ca la el acasă! Ha!
Pe de altă parte, am nişte limite clare. Asta îmi ciobeşte iubirile mărturisite şi nu. Dacă ar fi după mine, eu una rămân cam în felul lui Petre Ţuţea – dacă-mi e îngăduit!, bun prieten al familiei mele, mai ales cu unchiul meu, profesor de filozofie, Victor Pavelescu. „Nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alte neamuri”. Adică sunt român şi „ca român mă socot buricul pământului. Că, dacă n-aş fi român, n-aş fi nimic. Sunt român prin vocaţie (…).Tot ce gândesc devine românesc”. (Petre Ţuţea). Asta poate fi şi de bine, dar şi un pericol, nu? Deşi zilnic îmi fac rugăciunile la timp şi-mi spun ca într-o mantră specială, cu Prilejul fascinant al alunecării mele într-o carte sau alta anume despre India, îmi spun parafrazănd titlul unui roman al lui Mircea Eliade: „Asta-i o lumină ce nu se stinge…”. Mai contradictoriu de-atât nu se poate!  


George Anca:
"Inauguration of the Indology School"
Tuesday, April 27, 2010, at the Center for Recreational Activities and Occupational Innovation
(presently Cultural Center „Jean Louis Calderon”) Str. JL Calderon nr.39, Bucharest, in a   "Tuesday Colloquium", with the theme "Romanian Indologists of yesterday and today", inaugurated the Indological School of Romania. The phrase has been circulating for many years in connection with the existence of the Romanian-Indian Cultural Association (RICA). The amphitrion of the meeting was George Anca, RICA President, guests from the Embassy of India: Nandkishore Pamwar, Secretar II and Manohar Lal, a cultural affiliate.
The founding members have intervened: George Anca:
Sakuntala's Recognition in the Carpathians; Laurenţiu Theban, Sabina Popârlan: The Hindi Department of the University of Bucharest, 40 years old; Elena Liliana Popescu: Sri Ramana in Romania; Vasile Andru: Ashram; Mihai Stan: Jainism in Romania; Mihaela Gligor: The Argumentary Tradition in India; Dan Top: Accepting Indian Law in Romania; Florina Dobre-Brat: Bharthrihari in Romania; Florinel Agafiţei: Pioneers, classics, descendants; Doina Boriceanu: The Land of the Worlds; Maria Daniela-Pomohaci: Castes System. Indian books published by Biblitheca, Oscar Print, Limes, Independent Film were released. The musician Victor Beliciu, leader of the Turya classical band, joined the founding men on behalf of other artists. We hope to have a volume of proceedings, even on the net.
In preparing for the opening of the Indian School, I asked the question: what does the Romanian India /
Indology mean to you? Here are some answers.

VeronicaAnghelescu:
The only way to approach and understand the sacred texts of a great culture.
Crina Bocşan:
The laconic answer: the need to recognize the proximity, the similarity between cultures (in different stages).

Florinel Agafiţei:
First of all, the individual effort of many personalities belonging to the Romanian spiritual area, to approach, to perceive, to understand the culture and civilization characteristic of the Indian subcontinent, effort that has been carried out throughout the modern and contemporary period, especially; then, in the same coordinating plan, the confluence manifested between the Romanian and Indian cultures in general, and the influence present in the plan of the individual creations belonging to all those artists, prose writers, poets, sculptors, etc., who snatched from the often unaltered springs of 
Indian culture, so as to show, at some point, works about which humanity can speak - see, for example, some of Brâncuşi's works, for example Eminescu or the scholar Mircea Eliade, just to give some examples.
The personal travali
u has often, since the beginnings of the real and profound, systematized knowledge of the Indian culture - our beginnings in the nineteenth century - and the attempt to create an Indian school if we are thinking about the influences of Hasdeu on C. Georgian, L. Şăineanu and, especially, T. Iordănescu, or Simenschy later, in this sense. The model will be perpetuated over time, and the big names emerged in this area during the interwar and post-war years, confirm the hypothesis ...
Undoubtedly, the constant interest in Indian philosophy and literature has influenced our culture since the appearance of the Christian version of the Buddha's life in the Romanian space.
Above all, however, I believe that there is always in this equation of confluence and influence, the examples of the forefathers that favored the appearance of the disciples, disciples who often surpassed their magistrates, being appreciated at worldly, not just in India, at home, for personal creations from the Hindu world, with all that lies in it; and here I am thinking only of Doctor Sergiu Al-George - self-taught, when it comes to India, sanskrit and Indian philosophy - and to two other Indian physicians, as well as perhaps A. Rosu and Sergiu Emil Demetrian.
Although the accidents of history have not allowed us to have an Indian school such as German or French, although our different context of development has often imposed serious obstacles to the work of Romanian Indians - I am thinking, for example, of Vlad Bănăţeanu, Aram Frenkian or above mentioned Sergiu Al-George, but also to others who were forced to leave Romania, being expelled by the Communist regime, see, the case of the spouses Anton and L. Zigmund Cerbu! - yet, the passion for India continued to survive, even under the conditions of the extreme left-wing concentration regime, as was the communist, either from us or across the country's borders.
This fact, added to the others, tells a lot about our direct, spiritual ties with Hindu space; and if we think of Eliade, who once said to the land of the old Indian in the interwar years, that he felt there was a deep connection with his descendants, with the protoistory characteristic of the Carpathian-Danubian-Pontic space (more precisely in the heart we know better about the importance of the Romanian-Indian relations over time and of the emergence of the Indians in the last centuries - with us - on the other.
The present postdecembrist records not the resumption, but the more nuanced continuation of ties with Indian spirituality, for many young scholars have appeared and manifested themselves in the spiritual area linking Romania to India and vice versa, the signs showing that the contemporary efforts are in the natural, , A new value marker for the entire spiritual pantheon of mankind.
The Romanian indology, whether it was individual or trying to be a possible school - a school about which the West could speak once, as we have long been talking about in the West, and how we try to make it in Bucharest, especially in the decades left since the revolution - in fact, another space of our spiritual manifestation, which is the manifest interest of the Romanians for the Orient, in general, India, especially the interest started, maybe, and from an ancient past, once common, Indo-European.
As has been seen, at least until now, this interest has never had the spiritual effect of being ill-fated, on the contrary, the enrichment of both civilizations and cultures with all that it means and presupposes mutual knowledge, namely the perception of the image of one another.
The more knowledge is deepened, the more we will understand more correctly our own spiritual references and those with which we no doubt relate

Nicolae Georgescu:
India/
Indology represents for me, in short, the retrieval of our latinity in the Indo-European, along with the great peoples who brought the world to the institution of history.
History was before the Indo-Europeans, and the Egyptians lived for thousands of years before the Indo-Europeans, but no one thought of it, as Herodotus, from causes to effects, and especially to sing it, that Homer.
Indianism in us has meant finding so many words, myths, moods, even habits, mentalities. And we Wallachians swear by Olt - as the Indians swore Bengali, for example.

Petru Costinescu:
Indianism, indology?
What does it mean to me?
What I read from Lucian Blaga (Valor Trilogy), Mircea Eliade, George Anca.
And what I learned about Indian inventions, Indian brands and Indian design.
And the Indian movies I've seen.
Indian cakes INDIANA1, Indian, s.f. Cake filled with cream and covered with chocolate glaze. [Pr: -di-a-] - Cf. Indianer [krapfen]. Source: DEX '98
And Indian cotton fabrics.
 
INDIAN1 s.n. Fine and fine cotton fabrics, bleached, painted or printed, of which lingerie is made. [Pr: -di-an. - Var: indian s.f.] - From fr. indienne.
Source: DEX '98
SARÍ s.n. Indian women's long, broad clothing that covers one shoulder and leaves the other unbound. [<fr., it., engl. jump <word. Indian].
Florina Dobre-Brat:
I do not think Bhartrihari is interested in too many people, neither Panini nor the philosophy of language. Perhaps it is better to address a general topic and each of them can make their own contribution, after concerns and studies.
Who else is invited from the Indians? We are so few ... and so scattered ... where we got to grab!
/.../Bhartrhari will definitely be ... 10-15 minutes ... no more.
It's what I know best. I'll think about how to deal with it.
/ ... / I'm trying to come next Tuesday with a text about Sergiu Al-George and Panini.
Mircea Handoca:
My
Eliadest concerns approached me with the Indian at the beginning of the 8th century, when I published an article exploiting the elective affinities between India and Mircea Eliade, of course, an amateur attempt, unfamiliar with the significance and depth of the notions and knowledge of the India.
Sergiu Al George's book << Archaic and Universal >>, published in the autumn of 1981, revealed new mysteries of the presence of the Indian continent in Romanian cultural constellations (Brancusi, Eminescu, Blaga, Eliade)
Another stage in the understanding of Romanian Indianism constituted for me the reading of the monumental edition of Eminescu's Works. At the fourteenth, I got stuck for a long time. Here is the facsimile of three Eminescu manuscripts containing the transcript of Franz Bopp's Sagittarian Grammar. The 220 pages in Romanian poems are followed by another 70 of the comparative glossary, where the German translations of the author are added to the equivalent in Romanian, notes and annotations by Eminescu. The Amith
a Bhose cmomentarians give us the most competent and useful information and interpretations.
Indology Romanian means to me and the three books by Mircea Itu and volumes Vasile Andru and essays indoeminescologie of George Anca, erudite studies of Liviu Bordas and recent journal in India Mihaela Gligor, joined other travel diaries, which brings us almost not only India's exotic scent, but also something from the soul of "eternal India"

Julieta Rotaru:
I think the title of my communication should be another "An International Project of the New Center for Eurasian and African Studies". Because in a previous message you ask me who I can invite, I think the most portrayed would be Mr. Gelu Voican Voiculescu. He is one of the most profound guenonists in Romania.
Delia Grigore:
Thank you very much for attending our festival dedicated to the celebration of the International Roma Day. Thank you also for this invitation to the Colloquia on Tuesday. About the Rromani language and her Indian origin could speak much better than me. prof. univ. Dr. Gheorghe Sarau (sarau_2006@yahoo.com, 0744.364.689), so I recommend you to invite him, and I could talk about the cultural heritage of India in the traditional Rromani culture.

Mihaela Gligor:
Gandhi spoke loudly today ... the indians were summoned ... they were excited, the poor ...
It was beautiful. I went and told him what "wonders" I did with my India .... I told his brother, the governing governor, what we met in Calcutta ... what else, we are friends already .... I did not invite him ... PATRIR did it ... he came up with a group of people he talks about all over the world to talk about peace and this ... it was nice .... I write a little material for the Herald and send you the link when it appears ...

Doina Severin-Boriceanu:
I have not hid
e at all my indignant love for India, the Land of the World. And for those who have deciphered and deciphered among us - more or less protocol and fast, the signs of Indian culture and civilization, I have a terrible respect! And a bit of envy!
If existence had a meaning, would that be, right ?, the change! Wonders of wonder! And becoming acquainted with me has always pleased me. I'm surprisingly surprised. I love it! I give up all the precautions and throw myself on my cheeks before I find out ... At the moment, I feel too sentimental, whether between us - after Eliade, "intentional, diffuse, splendid malady". I have devotion for the dead in the wars or on the threshold of my house, for the shaved tree, for the reappearance ... And when I read anything but Everything About India, practically a True Retrieval. I long for it, I am left in the middle of what brings passion to Indian people and I really think that I vibrate with them, breathe with them, row after row, impatience makes me greedy their offerings, their interpretations and their gestures of knowledge, me I drown, but I go on with faith. As if a battalion commander in a war would shout, "Before! Attack! ". Sounds selfish. I do not know how it is to others, but in the realm of the being they are, they all happen sometimes and I do not give them any more! Those who knock the realm of the indomitable Indian, imbibe me with new passions, calls to the universes, help me to widen wide, huge, without speculation, to enjoy why I find myself ... in an innocent pantagruelic state. They live benevolent illusions that I could attain a concept, a symbol, a tab of a Meaning ... I go hai-hui through the universes caught by the hand that fill the page with my own appreciation and data. And that feels enormous! Maybe it happens to others ... Maybe not. Perhaps I am drawn from the insolence of that love with India, insatiable. With them a superstition of survival, a passionate desire to chase the letters like a magical forest from where I would not want to go out ...
Basically, change through knowledge. I open books by books, I can not walk much longer in life than supported by these crutches.
And yet ... Behold, I make you such confidentiality in its place at all ...
I often prefer unjustified and condemnable real beverage without any disclosure around it, without the cruel light in which the labor of the one who brings before me the richness and the fast of the feast of knowledge. Like his real mother, I can duck through him, walk through him, hinder me, get up, kneel at my knees, knock him, shake my hands trying to catch him, I bring him to the edge of my beloved soul, of course, to love-know in his own way! I build a phantasmagoric pedestal that I baptize emphatically: "diacronism" and I put it on that Real like at home! Ha!
On the other hand, I have some clear limits. That's what my beloved beings are doing, and not. If it were after me, I would be a little like Petre Ţuţea - if I am allowed !, a good friend of my family, especially with my uncle, professor of philosophy, Victor Pavelescu. "I can not extrapolate my spirit to other nations." I mean, I am Romanian and "as a Romanian I count the navel of the earth. That if I were not Romanian, I would not be anything. I am Romanian by vocation (...). All that I think becomes Romanian. " (Petre Ţuţea). That can be good, but also a danger, right? Although they pray on my daily prayers and tell me that in a special mantra, with the fascinating occasion of my slipping into a book or another about India, I say to myself paraphrasing the title of a novel by Mircea Eliade: "That's a light that is not extinguished ... ". More contradictory than that can not be!

GEORGE ANCA


2 comentarii:

  1. Spiritualitatea, starea de meditație asupra tuturor legăturilor care ne leagă de indianism, de reflectare asupra vieții sau vieților noastre, este calea pentru echilibrul ce duce la poarta către eternitate. Această cale se parcurge în lumină!
    Mulțumesc domnului George Anca, pentru postarea acestui interesant articol despre ceea ce ne apropie sau ne distanțează de această cultură a simbolurilor și a integrării în realul intușabil, aparent iluzoriu, ireal, dar, senzorialmente și spirtualmente, presimțit ca o altă lume.

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte interesant şi instructiv MEMENTO. Şi-a atins unul dintre scopuri: mi-a trezit curiozitatea şi îţi promit că voi aprofunda problema. Cu preţuire şi felicitări, Ion S.

    RăspundețiȘtergere