ZIUA ÎN CARE PORUMBEII SE BUCURĂ

ZIUA  ÎN  CARE  PORUMBEII  SE  BUCURĂ

Aurelia Bălan-Mihailovici – KSL Cătălin – Ion Coja – Dana Dumitru Siminică – Marin Voican

AURELIA BĂLAN-MIHAILOVICI

          Gânduri despre harul Părintelui Arsenie Boca

E ușor să judeci atunci când nu cunoști suferința. Cei ce l-au iubit pe Iisus Hristos, în timpul vieții Sale pământești, au fost cei care au cunoscut nedreptatea, suferința și singurătatea, în toată fibra alcătuirii lor, până în momentul în care s-au întâlnit cu Iisus Hristos, Cel care i-a vindecat prin puținele cuvinte, pe care le-a rostit, ca răspuns la cererile lor. Cei care nu au avut nevoie de ajutorul Lui l-au urât, datorită bunătății și minunilor pe care le săvârșea, l-au batjocorit și în cele din urmă L-au dat morții. Dar și după moartea și învierea Sa, au continuat și continuă, din nefericire, și astăzi să-L urască și să I se șteargă numele Său din istorie, batjocorind și ucigând în diferite moduri, și pe cei aleși de El, pe sfinții care au rămas fideli poruncilor Lui, murind prin suprema jertfă întocmai ca Învățătorul lor.           

Această „judecată” strâmbă și absurdă a omului „căldicel și fățarnic”, îl întâlnim la cei care judecă gradul de sfințenie al sfinților sau al creștinilor români care au avut în viețile lor un singur țel precis și statornic, iubirea lui Dumnezeu și a neamului în care s-au născut, aceștia sunt și astăzi, judecați de mulți, fie ca trădători, ca eretici sau aventurieri. Din nefericire, astfel de „judecători” sunt întâlniți, chiar și în mediul eclesiastic. Părintele cu har, Arsenie Boca, osândit toată viața de comuniști, nefiindu-i permisă întâlnirea cu creștinii care îl căutau, în calitatea sa de monah, nici viața monahală pe care și-a ales-o, nici preoția practicată cu mare dragoste și responsabilitate. Este adesea închis în temnițe sau dus la muncă forțată la canalul ce leagă Dunărea de Marea Neagră, o lucrare în care apa a fost amestecată cu sângele celor ce au pierit acolo. Este în permanență urmărit și în cele din urmă a avut sfârșitul pe care l-a prevăzut, și l-a făcut cunoscut unor creștini care îi erau mai apropiați. În anul 1985 o prietenă din cartier, Rodica, inginer chimist, care mergea adesea la Drăgănescu, mi-a mărturisit că părintele Arsenie Boca le-a spus că nu va muri de moarte bună, ci va fi ucis din porunca unei femei. Această dezvăluire s-a împlinit, la sfârșitul lunii noiembrie 1989,  când a fost vizitat de o tovarășe cu mare rang, spre a afla ce se va întâmpla în luna decembrie a aceluiași an. Se pare că ceea ce a aflat de la părinte, nu a fost primit, și a urmat moartea cumplită de martir, fiind spânzurat în pădurea din Sinaia, în ziua de 28 noiembrie 1989, lucru pe care l-am aflat chiar în seara respectivă, printr-un telefon din partea unei persoane care se afla prin preajmă. Persoanele din stricta apropiere a părintelui (călugărițele) nu au mărturisit cele întâmplate, totul a fost ascuns de teamă și probabil, din îndemnul părintelui de a nu dezvălui moartea sa mucenicească.Noi, cei care am trăit în zone apropiate de Mănăstirea Sâmbăta de Sus, fiind crescuți cu credință în Dumnezeu, am auzit de sfințenia părintelui încă din copilărie, prin faptul că era căutat de toți care aveau necazuri, copii plecați în război sau refugiați în munții Făgărașului, aceștia alergau la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde așteptau vorbele de încurajare ale părintelui. Era foarte cunoscut în satele din jurul Brașovului, unde se vorbea în șoaptă despre puterile părintelui, despre dreptatea lui.                                                                                   

După Venirea mea la București, în anul 1958, ca studentă la Universitatea București, am dorit să aflu și eu pe unde se află părintele. Nu am avut nici o informație, timpul a trecut iar eu am rămas cu această mare dorință, ca la un moment dat să aud că îl putem găsi la Sinaia sau la Schitul Maicilor din București, fiind solicitat pentru unele lucrări de pictură.  Timpul s-a scurs cu repeziciune în valurile vieții, problemele din ce în ce mai multe și mai dificile mă împingeau cu gândul să ajung la părintele, pe care îl purtam în gând, datorită grijilor care mă împresurau. Nu am ajuns decât după ce am aflat de la prietena mea, Rodica, că îl găsesc în satul Drăgănescu, unde picta biserica și era găzduit de părintele Bunescu. Am făcut mai multe încercări să ajung acolo cu rata, adică autobuzul care pleca din cartierul Militari, dar de câte ori eram prezentă la casa de bilete, apărea câte o persoană care îl căuta din partea securitatății, cunoscută după cum punea întrebările caseriței, cu un ton cu totul ostil părintelui, un dialog tipic de interogație. „Cum se cheamă satul în care se află un popă la care vine multă lume…” Speriată, am luat tramvaiul spre centrul orașului și m-am întors dezamăgită, acasă. Dar cu ajutorul Maicii Domnului, după aproape 8 ani, am reușit să onorez bursa DAAD, acordată de Universitatea din Freiburg, cu mulți ani înainte. Era anul 1987, an în care am pierdut-o pe mama, la o zi după înmormântarea lui Constantin Noica, la Păltiniș, moment la care am participat, în ziua de Sf. Nicolae, când a avut loc și hramul Bisericii, în care a slujit regretatul ierarh, Antonie Plămădeală. După această suferință a despărțirii de cei dragi, nu am mai avut curajul să plec în Germania, gândindu-mă cui îi pot lăsa copiii, după plecarea mea, dacă bunica nu mai vine la București. Acum, după ce am primit un pașaport de turist, era foarte importantă hotărârea pe care trebuia să o iau și de aceea am încercat din nou să ajung la părintele, la Drăgănescu. M-au luat niște prieteni cu mașina și am ajuns.  Mare mi-a fost bucuria când l-am găsit, șezând în absida din partea dreaptă a bisericii, înconjurat de mulți creștini, veniți din toate colțurile țării, necăjiți, cu multe probleme, spre a-i cere sfat și a primi binecuvântarea părintelui.

 La intrarea mea în biserică, m-am oprit spre a mă închina la icoana de pe iconostas. În clipa aceea părintele s-a oprit din cuvântul pe care îl rostea și mi-a spus „drum bun”. Eu l-am dezamăgit prin răspunsul meu, „părinte acum am intrat”, deoarece am crezut că nu va mai vorbi cu mine, o dată ce mi-a dat răspunsul. A continuat să vorbească cu cei care îl înconjurau, timp în care eu priveam plină de interes și uimire, pictura de pe pereții bisericii, care era deosebit de grăitoare, atât prin scrisul, cît și prin culorile deosebite, pstelate, în care trebuia transmis mesajul adresat, în mod special, creștinilor contemporani care s-au depărtat de biserică și de Dumnezeu.     

La puțin timp l-am auzit pe părintele îndemnându-i pe credincioșii din București, să se grăbească că autobuzul lor va pleca spre București, ultima cursă. Am rămas nemișcată, aproape de masa pe care se pun prinoasele și Sf. părinte a venit spre mine, spunându-mi: „Pleci cu pașaport nu-i așa, și te întorci, ce te frământă?” De emoție, i-am mărturisit cât de greu pot face față treburilor zilnice, fiind nevoită să lucrez mai mult noaptea în ceea ce privește scrisul și nu știu dacă folosește efortul meu la ceva. Răspunsul a fost uimitor: „Dacă ești cu adevărat în spiritul lui Constantin Noica, atunci poți lucra, lăsând pentru somn mai puțin timp”.                                                                         În afara cuvintelor m-a impresionat mult chipul, figura sa distinsă, cu o barbă tunsă scurt, așa cum o avea părintele Dumitru Stăniloae, cu ochelari eleganți, care îi puneau în lumină ochii și viața sa în Duhul Sfânt, iar îmbrăcămintea sa de culoare neagră, paltonul și haina, impecabil îngrijite, îi scoteau în evidență calitățile intelectuale ale unui medic psihiatru, preocupat de sufletele celor care veneau la consult. Așa mi-a rămas în minte ca un medic sau farmacist care îți dă curajul în respectarea rețetei sale.  Astăzi, la mormântul său de la Prislop, vin mulți spre a-l ruga să le dea ajutor în momentele grele ale vieții lor. Poate că unii dintre cei care-l caută, sunt puși pe cale, văzând cum se întrec televiziunile spre a-l face cunoscut, sau mai de grabă, pentru a-și spori audiența. Cei mai mulți vor să vadă cu ochii lor, să se bucure de „gura de rai” pământesc pe care a sfințit-o părintele în cele două mănăstiri în care a slujit, Sâmbăta de Sus și Prislopul. În loc de concluzie vă facem cunoscută o scrisoare, pe care teologul și poetul Nichifor Crainic i-a trimis-o sfinţitului părinte al harului, Arsenie Boca:

   Iubite părinte Arsenie,

„A fost o vreme când te-am ştiut pictor de suflete după modelul Domnului nostru Iisus Hristos. Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cătând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir! O fi fost aşa de la Dumnezeu ca toată acea bulboană spirituală uriaşă să se desumfle la comandă ca şi cum n-ar fi fost? Ceea ce am admirat la Sfinţia Ta e că nu te-ai lăsat. Din zugrav de suflete, fericite să se modeleze după Domnul tuturor, iată-te zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase reflexul desăvârşirii Fiului lui Dumnezeu. E o mare mângâiere, acum când nu mai ai prilejul să desăvârşeşti pe aspiranţi, să poţi mângâia cu penelul pe cei desăvârşiţi, pentru a-i da pildă pe zidurile sacre. Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus. E o pictură nouă ca şi predica de atunci. Nimic întunecat în această primăvară care îmbracă cu plai înflorit bolţile bisericii. E o lumină de tonuri deschise către lume ca spiritul şi chipul Mântuitorului, coborât să ne aducă lumina de sus, ce iradiază din pictura Sfinţiei Tale. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet. Pictura sacră e istoria în imagini a vieţii Mântuitorului şi a celor transfiguraţi de El. Adică imaginea raiului. Sfinţia Ta ai înţeles să faci o pictură transfigurată în nuanţe clare şi deschise, paradisiace pentru a sugera lumea feerică de dincolo. Biserica de la Drăgănescu iradiază lumina raiului. Ceea ce domină în ea până acum e imaginea Maicii Domnului. Cea care ocroteşte biserica din bolta altarului e pur şi simplu magnifică în milostivirea ei de mijlocitoare a lumii către dumnezeescul ei Fiu. Cea care pluteşte vizionar peste Sinodul de la Efes e făcută din atâtea nuanţe şi numai din nuanţe, încât nici nu pare pictură, ci o apariţie vaporoasă şi diafană care, cu cerescul Prunc în braţe, apare să întărească pe sinodali că ea e într-adevăr Maica lui Dumnezeu – Theotokos”. Câtă credinţă, câtă nădejde, câtă dragoste şi frumuseţe în această descriere.        Să reţinem şi formula de adresare a lui Nichifor Crainic, Sfinţia Ta, autentică nu protocolară, o sfinţenie ce se degaja din viaţa şi vorba întărită de Duhul Sfânt a părintelui nostru, Arsenie Boca.

  Brașov, 11 august 2015                                     

KSL CĂTĂLIN

               21 ianuarie 2018 - Ziua în care porumbeii se bucură! Sfintii Maxim Mărturisitorul și Neofit Mucenicul

Astăzi, 21 ianuarie 2018, credincioșii ortodcși îi cinstesc pe Sfăntul Cuvios Părinte Maxim Mărturisitorul și pe Sfântul Mucenic Neofit.

Îl cinstim pe Sfântul Cuvios Părinte Maxim Mărturisitorul, care a propovăduit pe Hristos Cel în două firi și într-un Ipostas - în două voiri și în două lucrări, Dumnezeu și Om - îngrădind gurile ereticilor, care din supărarea celui rău, ce a meșteșugit răutatea, Îl socoteau a fi doar de o singură voire și o singură lucrare. Îl cinstim pe cel ce l-a înfrânt pe Pir - cugetătorul celor rele, care bărfea. A suferit izgoniri și chinuri trupești, fiind cumplit bătut și lăsat fără mâna cu care scria dogmele cele înalte, pururea ridicată către Domnul, și fară limba - cu care a scris cu Darul pe "lespezile inimilor noastre", ca și cu un condei "degrabă scriitor și ascuțit cu Duhul". Pe cel care, ca un foc arzător, a topit eresurile ca pe o trestie...

Astăzi este ziua în care porumbeii se bucură de amintirea vorbirii, fiind ziua preaslăvitei minuni, pe care Biserica ne-o arată prin Mucenicul Sfânt Neofit - cel cu viața asemenea îngerilor, cu fapte dumnezeiești, dar și cu lupte de cinci ori mai multe - cu care o porumbiță venită de sus a vorbit cu glas omenesc. Cel care, având minte învățătă încă din scutece, cu lucrarea Duhului a săvârșit minuni înfricoșate, cu care i-a înspăimântat pe vrăjmași: scoțând, cu rugăciunile sale, apă din piatră, înviindu-și propria mamă, întrând în foc și potolindu-l, îmblânzind fiarele sălbatice...

   Doamne Iisuse Hristoase, cu rugăciunile Sfântului Mucenic Neofit, mântuiește sufletele noastre, ca un milostiv!

   Dumnezeule, cu rugăciunile Sfântului Mucenic Neofit, mântuiește-ne!

      Sfinte Cuvioase Părinte Maxim, cel ce ai îndrăznire către Domnul, cere pace pentru sufletele noastre! - că pe tot pământul s-a întins vestea faptelor tale, taberele diavolești distrugându-le și, prin viața fără prihană, ajungând cetele îngerești. 

   Stăpână - ceea ce ai cuprins în pântecele tău pe Cel necuprins - scoate-mă din pântecele păcatului cel rău! Mântuieste-mă, Curată, cu ajutorul tău cel dumnezeiesc, de valul cel rău al supărărilor! Răpește-mă din furtuna greșelilor mele, usucă noianul fărădelegilor mele, oprește năpădirile taberei diavolești - pentru ca neîncetat să te măresc, ceea ce ești pururea Fericită!

   Sfinte Părinte Cuvioase Maxim, roagă-te Domnului - împreună cu îngerii, cu care acum vorbești, cu drepții și cuvioșii cu care acum locuiești - să miluiască sufletele noastre! - fiind cel pe care mulțimile călugărilor astăzi îl fericesc ca pe un îndreptător.

   Maică a lui Dumnezeu, Stăpână, scoate-mă din brațele șarpelui ucigător de oameni, care vrea să mă înghită, tot, cu vicleșug! Te rog, sfărâmă-i fălcile și strică-i meșteșugirile, pentru ca, scăpând din ghiarele lui, să măresc puterea ta, pururea! 

   Să cântăm Domnului cântare de biruință - Cel ce și-a povățuit poporul prin marea Roșie - că S-a preaslăvit!

   Dumnezeiescule Părinte Maxim, picură în mine, din limba ta cea dulce și curgătoare de miere, tot Darul Duhului cel insuflat de Dumnezeu!

Astăzi, 21 ianuarie, îl cinstim pe Sfântul Mucenic Neofit, îndreptător al celor rătăciți, cuvântătorul de Dumnezeu. Cu cuvintele sale, a îndulcit sufletele otrăvite de răutatea vrăjmasului... 

Astăzi, filozofii pălesc... in fața celui ce s-a făcut lăcaș adevărat al filozofiei, Sfântul fericit Părinte Maxim Mărturisitorul, mărturisitor și propovăduitor prin sânge al lui Hristos, cuvios al lui Dumnezeu, din sihăstrie. 

Astăzi, 21 ianuarie, îl cinstim pe Sfântul Mucenic Neofit, nebiruit fiind păzit de Duhul Cel curat, pentru că s-a dăruit cu totul Cuvântului prea-îndurător; acesta înviind-o pe maica sa, fiind chemat de  porumbița vorbitoare, spre căile mântuitoare, și fiind hrănit, în munte, de îngeri.

   Te lăudăm pe tine, Maica lui Dumnezeu, căci prin tine am moștenit nemurirea!

   Doamne, pe Tine Te laudă Duhul meu, că Tu ești întărirea celor ce aleargă la tine și ești lumina celor întunecați!

   Bucură-te Sfinte Părinte Maxim Mărturisitorul, propovăduitor al credinței!

   Hristoase, Mântuitorul meu, Care ești mai presus decât toți, deschide-mi buzele și ajută-mi să trag spre mine Darul dumnezeiesc, ca să laud după vredncie, cu cuviință, pe acela ce a propovăduit cele două firi ale Tale: Bucură-te luminătorule care luminezi lumea./ Bucură-te limanul celor ce sunt în viforul vieţii. / Bucură-te făclia cea prealuminată a călugărilor. / Bucură-te lauda şi întărirea mucenicilor. Bucură-te cela ce ești cu adevărat frumseţea și podoaba Bisericii. / Bucură-te reazemul şi temelia cea neclintită a credinţei. / Bucură-te că ai surpat îndrăznirea eresurilor./ Bucură-te că, având osârdie pentru Hristos, ţi s-au tăiat mădulărele. / Bucură-te bucuria celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă./ Bucură-te cel ce-i umpli de bucurie pe cei ce te iubesc. / Bucură-te cel ce ai mântuit pe mulţi de cel rău./ Bucură-te cel ce i-ai adus lui Dumnezeu pe cei credincioşi./ Bucură-te propovăduitor al credinţei!

   Sfinte Părinte Maxim Mărturisitorul, roagă-L pe Dumnezeu, Făcătorul a toate, să miluiască sufletele noastre! - tu, cel ce ai luat cunună frumoasă din măna Făcătorului, pentru că ai răbdat izgonire pentru credință și ai izgonit tot eresul, trupul tău suferind chinuri.

   Sfinte Mucenice Neofit, pătimitorule viteaz, mântuiește-ne cu rugăciunile tale, cel ce te afli în fața lui Dumnezeu!

   Născătoare de Dumnezeu, năzuind - după Dumnezeu - la Acoperământul tău cel dumnezeiesc, te rog, cu plecăciune: Curată, miluiește-mă, că păcatele mi-au împresurat capul și mă tem, Stăpână, de iad și mă cutremur! Stăpână, fă rugăciune către Fiul tău, ca să mă scape de acestea!

Astăzi îl cinstim pe Sfântul Părinte Maxim Mărturisitorul, alături de care au pătimit cei doi ucenici preafericiți ai săi, "împărtășindu-se cu el la pătimire" și căpătând daruri asemenea.

   Mireasă a lui Dumnezeu, cu totul fără prihană, scăpând prin nașterea ta de datoria păcatului, îți aducem laudă de mulțumire!

   Strigăm Ție, Doamne, mântuiește-ne pe noi, că tu ești Dumnezeul nostru! Afară de Tine, pe altul nu știm!

Astăzi, 21 ianuarie, îl cinstim pe Sfântul Mucenic Neofit, cel cu cuvânt viu în inimă, care a fost tras de îngeri către nevoințe, din munte, fiind slăvit cu multe lumini la chip, asemenea lui Moise.

   Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel Ce te îmbraci cu lumina ca și cu o haină, dăruiește-mi și mie haină luminoasă!

   Sfinte Părinte Maxim Mărturisitorul, purtătorule de Dumnezeu, adu-I Domnului neîncetată rugăciune, ca sa mă scape din patimile sufletești și din stricăciunea trupului!

   Bunule Hristoase, prin rugăciunile cuviosului Tău Maxim, milostivește-Te spre mine și izvorăște, inimii mele, izvor de Dar!

   

Astăzi, 21 ianuarie, îl cinstim pe Sfântul Mucenic Neofit, cel care s-a înălțat pe lemn, împuns în coaste cu fiare ("închipitor asemenea al patimilor lui Hristos", Cel împuns cu sulița în coastă), sfărâmând inima orbită a amăgitorului care îi poruncea să se închine idolilor. Îl cinstim pe cel care, îndulcit de frumusețile Stăpânului și lipit de El, striga: "Cuvinte al lui Dumnezeu, eu mă înjunghii pentru Tine, Care Te-ai jertfit de bună voie, râvnind arătat cinstitele și dumnezeieștile tale patimi!"

   Maica lui Dumnezeu - singura care prin cuvânt ai zămislit în pântece pe Cuvântul - ne rugăm, izbăvește sufletele noastre din cursele vrăjmașului!

   Către Domnul, voi vărsa rugăciunea mea și voi spune Lui scărbele mele, că sufletul meu s-a umplut de răutăți și viața mea s-a apropiat de iad! Ca Iona, mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă!

Astăzi, toată Biserica se ridică, pentru a lăuda îndrăzneala și râvna pe care Sfântul Părinte Maxim Mărturisitorul le-a arătat pentru buna-credință. Care, ca un adevărat păstor pentru turma sa, a năvălit vitejește asupra lupilor. I-a biruit și s-a încununat cu daruri...

   Sfinte Părinte Maxim Mărturisitorul, păzește-i pe cei ce cinstesc pomenirea ta! - tu, cel ce ești întărirea preoților, trâmbița înțelepciunii și izvorul credincioșilor - păzește-i pe cei ce cinstesc pomenirea ta!

Astăzi, 21 ianuarie, îl cinstim pe Sfântul Părinte Maxim Mărturisitorul, cel ce a vietuit în timpul tatălui Împăratului Constantin, în vremea ereziei monofiziților, având porunci scrise pe bilete lipite de pereții bisericilor [monofizism = teză predicată de călugărul Eutihie (378-454) din Constantinopol, care afirma că Iisus Hristos nu ar avea decât o singură fire, cea divină, susținând că trupul omenesc ar fi fost luat doar în mod aparent],  Îl cinstim pe cel care, nesuferind eresul pătruns în casa lui Dumnezeu (și susținut de împărat), a mers la mănăstirea din Hrisopoli și, călugărindu-se, a câștigat stăreția acesteia. Pe cel ce, aprins de râvnă dumnezeiască, a plecat spre fericitul Papă Martin din Roma, ca să strângă Sinod și să înfrângă erezia. A scris cărți care dovedeau temeiul dreptei-credințe, cu dovezi din Scripturi, trimițându-le în toată lumea. Îl cinstim pe cel care, întors cu cei doi ucenici ai săi pe nume Anastasie, opunându-se, singuri, ereziei și împăratului, a fost trimis în închisoarea din Tracia, tăindu-i-se mâna și limba (asemenea ucenicului său mai mare, dintre cei doi). Îl cinstim pe cel căruia, fiind alungat în Lazichia, prin minune de la Dumnezeu, limba i-a revenit la loc "și a vorbit curat până la moarte". Săvărșind multe alte minuni, s-a mutat la Domnul și a fost îngropat în Mânăstirea Sfântului Arsenie, din țara Lazilor.

Astăzi, 21 ianuarie, îl cinstim pe Sfântul Mucenic Neofit - cel plin de Darul lui Dumnezeu încă din pruncie - din Nicheea Bitiniei, fiu de părinti drept-credincioși - Teodor și Florentia - în timpul lui Dioclețian. Pe cel care, la doar 9 ani, învățând cu spor și rugăciune între ceilalți copii, se bucura de porumbița care-i zbura împrejurul patului și-l povățuia vorbind cu glas omenesc - de care minune maica sa, speriindu-se, a murit, iar el, cu rugăciunea, avea să o învie. Îl cinstim pe cel care, urcând în Muntele Olimpului, condus de porumbiță, a întrat în peștera locuită de fiară și, gonind animalul, și-a făcut lăcaș. Hrănit acolo de înger dumnezeiesc, la 11 ani s-a pogorât din munte - "din arătare dumnezeiască" - pentru a-i săruta pe părinți și a da averea lor săracilor. Pe acela, care s-a întors și a ramas în munte mai apoi, până la 15 ani, când avea să fie trimis prin sfatul îngerului să se așeze în calea guvernatorului Dechie - pentru care bătut și, mai apoi, cu Darul lui Dumnezeu scăpând din cuptorul încins (asemenea cuptorului încins de șapte ori de chinuitorul Haldeilor) și fiind dat fiarelor, din toate a scăpat; ulterior, s-a mutat la Domnul, ucis de un barbar, fiind împuns cu sulița în coaste.

   Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat!

Astăzi, păzind și noi învățăturile dumnezeiești ale Sfântului Părinte Maxim Mărturisitorul, credem în Hristos, Cel întrupat din pântece fecioresc, arătat spre mântuirea noastră, Unul din Treime, în două ființe și două voiri - Dumnezeu și Om - iar pe Maica Sa o știm drept Născătoare de Dumnezeu.

   Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat!

Astăzi, 21 ianuarie, îl cinstim pe Sfântul Mucenic Neofit, cel ce a stat trei zile închis în cuptorul de foc, din interiorul căruia se auzeau cântări minunate - roua lui Dumnezeu răcorindu-l pe mucenic. Pe cel a cărui minune a înspăimântat mulțimea, cuptorul vărsându-se și arzându-i pe "moștenitorii focului"... Pe cel pe care leul - căruia îi fusese dat spre sfâșiere (ca mai înainte Daniel cel sfințit), adus din munte și dezlegat - l-a recunoscut și i s-a închinat cu frică și rușinat, vărsând izvoare de lacrimi umilite, cu bună-simțire.

   Doamne, Dumnezeule, bine ești cuvântat!

   Îl lăudăm pe Hristos Dumnezeu toate făpturile, Cel Ce ne-a înnoit viața, și-l preaînălțăm întru toți vecii!

   

   Preacurată Maică, roagă-L pe Fiul tău să mă înnoiască, pe mine cel învechit în greșeli, și să-mi dăruiască mântuire. ca să strig: Pe Hristos, tineri binecuvântați-L, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați-L întru toți vecii!

   Să slăvim neîncetat, cu cântări, nașterea pururea Fecioarei, care mai înainte s-a arătat, prin foc și prin rug, lui Moise - cel căruia i s-au dat legile în munte!

Astăzi, 21 ianuarie, îl cinstim pe Sfântul Părinte Maxim Mărturisitorul, cel căruia, chiar dacă fară mână a fost lăsat, a scris cu deget dumnezeiesc, în inimi, credința drept-măritoare, ca printr-un condei cu cerneală, cu limba cea chinuită și sângele său cel cinstit - astăzi stând înaintea scaunului dumnezeiesc împreună cu mucenicii.

   Născătoare de Dumnezeu, pe chemăm și acum, pe tine, în rugăciune, ca să ne mântuim de vrăjmașii nostri! - că tu ești arma noastră și zid, , folosnța celor ce aleargă la tine.

   Sfinte Mucenice Neofit, te rugăm, pomenindu-te pe tine, scapă-ne pe noi de întunericul tuturor patimilor și din primejdii cumplite!

   Mireasă dumnezeiască, Preacurată, nădejdea creștinilor - ceea ce porți ca o lingură jăraticul cel ceresc - mă rog ție: arde-mi, acum, patimile uscăcioase ale inimii mele și scapă-mă din gheena focului, ca să te măresc pe tine!

ION COJA

Mă, nesimțiților! Mă, nerușinaților!

Mă, nesimțiților! Mă, nerușinaților!

Oameni în toată firea, mulți dintre voi cu nepoți și cu părul cărunt, cum vă puteți întâlni cu sutele la un loc ca să comemorați și să deplângeți un masacru pe care voi, adică părinții voștri, l-au inventat! L-ați inventat, pe masacru, masacrul de la Abator, ca să învinuiți cu el niște oameni nevinovați! Nu vă dați seama că în fapt, pentru că nu ați putut învinui pe nimeni în persoană, ați învinuit astfel un popor întreg, făcut vinovat de o crimă oribilă, dezgustătoare, abjectă, crimă pe care numai mintea bolnavă a unor dezaxați o putea imagina!

Iar acum, după 77 de ani, voi, alți dezaxați, demni urmași ai unor părinți netrebnici, comemorați crima inventată jucând comedia ieftină a emoției cu greu stăpânite, știind bine fiecare dintre voi că-i o minciună totul! O minciună de la an la an mai penibilă, mai murdară, mai compromițătoare nu numai pentru participanții năuci sau sperjuri prezenți la comemorare, ci pentru toată evreimea care știe de voi că vă adunați să comemorați minciuna cea mai urîtă din câte minciuni ați scornit de când vă știe lumea! Chiar nu se găsește niciun evreu să vă bată obrazul? Să vă tragă măcar de mânecă?!

Teatru! Teatru de cea mai josnică speță, jucat nu de actorii de pe scenă, ci de de spectatorii din sală!… Vă întreb, mă, lepădăturilor ce sunteți, în foaier, înainte de bâlciul din program, cum v-ați uitat unii altora în ochi?! V-ați făcut cu ochiul complice și v-ați șoptit la ureche bancuri cu Abatorul, cum a fost și povestea cu „carne cusher”, pusă pe seama legionarilor!… Umor legionar? Nu se cunoaște această speță de umor! Dar despre umorul evreiesc cine nu știe?!

A avut un asemenea umor scenaristul care a introdus în mizerabilul scenariu al pogromului acest detaliu: plăcuța cu „carne cusher”! Pute a evreu prostănac până în Lipscani! Imbecilul nu și-a dat seama că prin acest detaliu s-a dat de gol făcătura că nu aparține legionarilor, ci unor evrei plini de umor și de voie bună! Deh, ce-i durea să se mai joace de-a pogromul de la Abator?! Și să mai adauge un episod! Episodul „carne cusher”!

Ca om al textelor, priceput în a identifica autorii de texte nesemnate, acest episod m-a lămurit din prima clipă: autor evreu, de după 1944, probabil unul dintre autorii realist-socialiști, practicanți nestingheriți și bine plătiți ai minciunii canonizate!
Pun rămășag cu oricine că acest „detaliu”, cum că legionarii, cinici și sadici cum îi știm, au pus plăcuța „carne cusher” pe cadavrele evreilor asasinați la Abator, a apărut în „relatările” de după 1944. Relatări în ediție revăzută și adăugită de istoriografii kominterniști ai holocaustului, ai pogroamelor carpato-danubiene…

Ca român, am toate motivele să mă simt profund șocat și îndurerat! Să mă simt agresat de acuzațiile voastre tembele și iresponsabile! Să mă simt în drept să vă cer socoteală pentru aceste minciuni ticăloase, criminale! Minciuni care au făcut victime printre oameni nevinovați, care au adus în fața plutonului de execuție români dedicați binelui și adevărului, Patriei lor. Români care nu v-au făcut niciun rău! Nu aveți nicio mustrare de cuget?!… Nici pic de rușine?!…

…Au trecut așadar 77 de ani de când ați inventat „pogromul de la Abator”. Și de la an la an, în loc să răspundeți civilizat celor care vă contrazic, vă combat și aduc zeci de dovezi în sprijinul contestației lor, în loc să vă angajați cinstit, bărbătește, într-o dezbatere publică, transparentă, pe tema „Abator ianuarie 1941”, voi refuzați orice dialog și o țineți ca gaia mațul cu evreii atârnați în cârlige! Ba mai convocați în ceata de mincinoși și evrei care, altminteri, ar fi meritat toată dragostea românilor! Precum Mircea Albulescu, amărîtul, jalnicul „Mircea”, care-și amintea mai an cum, hoinărind el la 6 ani prin Bucureștiul asediat de legionari, a ajuns și la Abator, ba a intrat și în incinta Abatorului, tot la 6 ani, să fie martor la masacru!… Cum l-ați convins pe marele Albulescu să se prostitueze în halul ăsta?! Cum de l-ați lăsat s-o facă?!… Care este idiotul lider al Comunității Evreiești care l-a convins să facă acest gest degradant! De pe urma căruia mai toți admiratorii marelui actor au ajuns să-l disprețuiască?! Cu regrete sincere, desigur!…

Mă, nesimțiților, mă, nerușinaților! Să nu vă prind la anul că nu mă invitați și pe mine la comemorare! Poate așa o să pricep ceea ce nici până azi n-am înțeles: cum de puteți fi așa de ticăloși?! Toți! Fără excepție!

Cum de vă mai rabdă Dumnezeu?! Cum de nu s-a prăbușit acoperișul Teatrului Evreiesc de Stat peste voi?!

I. C. (Ion Coja)

DONA DUMITRU SIMINICĂ

                   Afară e întuneric

Afară e-ntuneric,

Aprind lumina în casă,

Gândindu-mă la tine

Cu sufletu-necat.

Inima-n mine arde

Cu-amar și cu durere,

Căci te-am iubit pe tine

Și totul e în zadar.

~ ~ ~

Nu știu care-i pricina,

De ce m-ai părăsit,

Căci te-am iubit băiete

Cum eu n-am mai iubit.

Nu știu care-i pricina,

De ce m-ai părăsit,

Căci te-am iubit pe tine

Cum eu n-am mai iubit.

~ ~ ~

Stau singură în casa,

Oftând zicând mereu:

     - Deschide-te fereastră

       Și-apari iubitul meu !

Fereastra se deschise

Și nimeni n-apărea.

Of, ce amar, ce jale

E-n inimioara mea...

                   Mosule, te-as intreba

foaie verde o viorea

draga neni

aoelo

mai, mai mai

mosule te-as intreba

ah

mai, mai mai

ah

nu cumva pe strada ta

ai vazut nevasta mea

pai ca mi-e tare dor de ea

de ma doare inima

aseara pe la o vreme

draga neni

aoleo

mai, mai mai

eu am vazut-o mai vere

draga neni

mai, mai mai

of

era in rosu imbracata

si spunea ca nu te-asteapta

am vazut-o la sosea

e frumoasa ca floarea

mosule eu te-as ruga

aoleo

mai, mai mai

daca o vezi pe mandra mea

draga neni

mai, mai mai

ah

spune-i ca mi-e dor de ea

de ma doare inima

chiar daca e suparata

eu n-am s-o uit niciodata

ah

ma culc cu gandu la ea

ca este dragostea mea

pai chiar daca e suparata

eu n-am s-o uit nicïodata

aoleo

                   Cine are fata mare

Cine are fata mare

Mai nene, mare suparare are

Mai nene, se cazneste pan-o creste

Draga nenii, aoleu

Mai nene, si-o ia cin’ se nimereste

Pai dar cine are baiat

Mai neica

Are sufletu-mpacat

Pai de-aia-i bine s-ai baiat

Ca ai sufletu-mpacat

Mai nene, ca baiatu-i tot baiat

Aaa, aoleu

Mai neica, isi ia drumu, pleaca-n sat

Aaau, omul cand imbatraneste

Mai nene, tot de baiat se loveste

Dar e bine s-ai si fata

Mai nene, ca-ti da o cana de apa

Dar e bine sa ai si fata

Ca-ti da o cana de apa

Mai nene, ea te plange pan’ la groapa

Draga nenii

Mai neica, si striga dïn suflet “tata”

                   Am iubit și-am să iubesc

Draga mea, ș-aoleu,

Ș-am zis, verde măr domnesc,

Am iubit și-am să iubesc,

Neică, măcar să mă prăpădesc,

Și ce-mi place tot iubesc.

C-am iubit în a mea viață

Și țigancă, și armeancă,

O frumoasă ploieșteancă,

O iubesc că-mi este dragă.

Haida, haida, de trei ori,

Mirosi-ți-ar gura a flori,

Și buzele-a micșunele,

Mușcar-ar neica din ele.

Draga mea, ș-aoleu,

Și-a iubit sufletul meu,

Să mor și nu-mi pare rău

Neică, ce-a iubit inima mea

Să mor și nu pot uita.

Aolică, trag și rup,

La urâtă nu mă duc,

Măi neică, de m-ar ține și legat,

Tot am să rup și-am să scap!

Haida, haida, de trei ori,

Mirosi-ți-ar gura a flori,

Și buzele-a micșunele,

Să muște neica din ele.

MARIN  VOICAN

CENTENAR 1918-20118
EI AU DAT JERTFA SUPREMĂ PE CÂMPUL DE LUPTĂ, LOR SĂ LE ADUCEM OMAGIU FIERBINTE DE MUȚUMIRE CĂ ROMÂNIA DE AZI ESTE ÎNFLORITOARE, INDEPENDENTĂ ȘI SUVERANĂ PE DESTINELE EI. GLORIE VEȘNICĂ!
https://www.facebook.com/SuperTari.001/videos/1267553326639205/

Pentru 1 Decembrie 2018

Domnule Preşedinte KLAUS IOHANNIS WERNER – Preşedintele României, domnule LIVIU DRAGNEA – Preşedintele Camerii Deputaţilor, domnule CĂLIN POPESCU TĂRICEANU – Preşedintele Senatului, domnilor guvernanţi, parlamentari şi cei care aţi fost însărcinaţi să organizaţi sărbătorirea MARII UNIRI de la 1918 „Departamentul CENTENAR” - doamna GABRIELA FIREA - Primar general al Bucureştiului
Avem rugăminta ca domniile Voastre să ascultaţi şi să puneţi în practică propunerile pe care vi le trimit cetăţenii acestei ţări:

1. Pe tot traseul defilării armatei române şi a tehnicii de luptă, montaţi pe stâlpii de telegraf difuzoare ca să audă tot românul Cântecele „Fanfarei Muzicilor Militare”- de aceea vine la această sfântă sărbătoare, Marea Unire!
2. Pe întregul traseu să fie puse (ca la stadion - bănci sitem tribună cu 5 rânduri) ca oamenii să stea comod şi să poată vedea defilarea.
3. Să se monteze ecrane panoramice ca să se poată vedea tot spectatorul, cum defilează brava noastră armată prin faţa tribunei centrale.
NOTĂ:
Cu mare părere de rău vă spun că anul acesta – 2017, sărbătorirea a 99 de ani de la marea Unire, a lăsat de dorit.
Chiar dacă vremea a fost închisă, a şi burniţat... oamenii capitalei şi foarte mulţi veniţi din provincie... (care erau înşiraţi pe câţiva kilometri, de o parte şi de alta a traseului Casa Presei – Arcul de - Piaţa Victoriei) din nefericire... au asistat (înghesuiţi) într-o linişe apăsătoare; (numai avioanele au care au survolat spaţiul aerian s-au auzit), iar muzica interpretată de Fanfara „Muzicilor Militare” au auzit-o numai cei care au fost la Arcul de triumf. Să nu mai vă spun de măsurile de protecţie luate de organizatori, prin blocarea traseelor, ca oameni (pedeştri) să nu paotă ajunge pe traseul unde avea loc defilarea. Am văzut foarte mulţi bătrâni, părinţi care aveau copii în braţe, care au mers cam 2 km de la sfânta biserică CAŞIN, au ocolit baza sportivă a Tineretului şi, ajunşi în bulevard, surpriză, nu au avut posibilitatea (în mod civilizat) să asiste la defilare.

EROILOR LEGENDARI

1 Decembrie 1918

Trec batalioane în marş avântat,
Ţara sângerează, duşmanul turbat…
Foc şi moarte varsă peste trupul ei,
Geme de durere pentru fiii săi.
Plânge Mama Ţară, feciorii şi-adună:
„Dragii mei copii, luaţi armele-n mână,
Pământul meu sfânt să-l eliberaţi!…
La luptă, la luptă! În război plecaţi!!!”
Au sărit în luptă vitejii eroi…
Ei nu s-au temut, n-au dat înapoi.
Şi-n bătălii crunte moartea au sfidat,
Un pas n-au cedat, n-au dat înapoi.
La luptă, la luptă! Apără-ţi credinţa,
Liberează-ţi glia!… a ta-i biruinţa;
Cu spada plăteşte-i şi fă-ţi datoria!
Ţi-a pătat mândria, ţi-a călcat hotarul, ,
Răsplată dă-i moartea, asta-i e simbria…
Nu ierta duşmanul! Nu ierta duşmanul!
Eroi bravi şi mari, eroi legendari!…
Mama Românie, Ţara vă slăveşte:
„ONOR LA DRAPEL!” vă sărbătoreşte
Şi din nou vă cheamă să mărşăluiţi
Pe sub arc de flori. Fiiţi nemuritori
Dragi eroi iubiţi şi-n veci pomeniţi!

Scriitor-compozitor Marin Voican-Ghiroiu