EMINESCU PARIS

JEAN-YVES CONRAD

Ca francez iubind Romania de 36 ani si jumatate, ma considerând ca unul dintre voi, eu va propun sa ne adunam

cu toti  în fata statuiei lui Mihai Eminescu pe

15 ianuarie 2018, la ora 17.15, pe rue des Ecoles,

ca sa comemoram împreuna,-  femei si barbati, batrini si tineri, orice sensibilitate politica aveti, orice tara de origina aveti,- acest poet universal care a fost Mihai Eminovici (Eminescu), nascut pe data de 15 ianuarie la Botosani si care a murit pe 15 iunie 1889 la Bucuresti.

Eu vreau ca fiecare sa aduc o mica floare cu culoare steagului românesc, adica rosu, galben si albastru, si daca se poate, o luminare, asa ca aproape de prima biserica ortodoxa din Paris, infiintata de catre Iosafat Snagoveanu, se va face o adunare cât de puternic si se va recita câte un vers stralucitului poet a Romaniei, singur capabil sa unesc pe toti români. Va encurajez si va rog sa transmiteti acest mesaj alaturi de dumneavoastra. Cu cât mai mult suntem, cu atât se va trai marele poet "Mihai Eminescu".

Va astept cu mare drag. 

LIANA  NICOLAE

Acum viaţa mea

Acum viaţa mea porneşte din nou de la pagina 1 şi merge mai departe

Peste ea este un pod, dacă vreau să-l trec îmi trebuie curaj şi ambiţie

Alegerile mele, lecţiile mele, greşelile, erorile şi îndeplinirile mele

Aceste amănunte nu privesc pe nimeni altcineva decât pe mine

Mă gândeam să construiesc un oraş nou, să-l populez cu oameni noi, gânditori

Poate sunt o răzvrătită cuminte şi abuzez de îndrăzneală inteligentă

Ne naştem într-o zi, pierim într-o zi, totul se poate întâmpla într-o zi

Să avem grijă de noi, pentru cineva chiar contăm, Dumnezeu ne dă ce avem nevoie

Poate nu ne dă ceea ce merităm, nici ceea ce zadarnic cerem mereu

Acolo unde oamenii rănesc, Cineva vindecă, nu ne permite să ucidem vietăţile

Viaţa e ca o monedă. O poţi cheltui în ce mod vrei tu însă doar o singură dată

Dacă vrei pe cineva pentru frumuseţea sa, aceea nu este iubire, e dorinţă

Când vrei pe cineva pentru banii săi, nu e iubire, e interes

Când doreşti pe cineva pentru valoarea sa, nu e iubire, e admiraţie

Dar când vrei pe cineva şi nu reuşeşti să ştii de ce, e iubire!!!

Pentru că nu ştiu cum - dar facem orice pentru a câştiga o inimă

Şi foarte puţin pentru a o păstra...

Fata de la Cozia
de Dimitrie Bolintineanu

Trâmbița răsună sus pe coasta verde;
Armia lui Țepeș printre brazi se pierde.
– „Iată! strig vitejii, mândrul căpitan
Ce-a ucis cu mâna-i pașa musulman!"

Domnul îl sărută și cu bucurie:
– „Spune-mi, vrei tu aur, ranguri sau soție?
Dacă vrei avere, da-ți-voi cât vei vrea;
Dacă vrei soție, da-ți-voi fata mea!"

– „Doamne! nu voi aur, nici onori deșarte:
N-am venit în lupte sa-mi trag așa parte;
Plângerile țării brațul mi-a-narmat;
Pentru-a ei scăpare astăzi m-am luptat.
Iar de este vorba să-mi dai soțioară,
Află că eu însumi sunt o fetișoară!"

La aceste vorbe junele frumos
Coiful își aruncă, păru-i cade-undos.
Toată adunarea vede cu răpire
O fetiță dulce ca o fericire.
Domnul se răpeste de mândrețea ei.
– „Care din boierii-mi vrei bărbat să iei?"

- " Doamne, zise fata, vrei să fiu soție
Unui din ostașii care-mi place mie?
Toți sunt bravi la luptă, nu ma îndoiesc;
Însă pe-al meu mire voi să îl iubesc."

Domnul fiu s-aruncă l-ale ei picioare
Și cu o vorbire dulce rugătoare:
– „Fii a mea domniță și îți jur pe cer
Pentru tine-n lume să trăiesc, să pier!"

La aceste vorbe tânăra fecioară
Rumenind la față ca o rozișoară:
– „Dacă vei iubirea-mi să o dobândești,
Pentru țară, doamne, să mori, să trăiești!"

Fata de la Cozia, această Ioana d’Arc a Valahiei – una din cele mai frumoase legende ale Vâlcii

Din păcate, nu ştim de ce, nu vrem să transcriem frumos istoria românilor, ca pe o Biblie a noastră, ca pe o carte de bază, prin care să putem, azi, argumenta decisiv de ce acest neam mic, raportat la imperiile vecine a reuşit să-şi conserve limba, tradiţiile, religia. O istorie absolut fascinantă, în care principii noştri au jucat un rol esenţial în diplomaţie, în hărţuire militară, în a fi acei ghimpi din spatele tuturor puterilor vecine.

Puteam, foarte bine, avea soarta Bulgariei sau a Serbiei sau a altor naţiuni colonizate şi dispărute de pe hartă secole de-a rândul. De ce Moldova, Valahia şi chiar Transilvania ocupată au reuşit să-şi păstreze identitatea, să aibă acel nucleu de nezdruncinat în faţa maghiarilor, turcilor sau slavilor?

Pentru că, dincolo de istoria privită ca o sumă de evenimente şi de raportări contextuale, am avut eroi, am avut lideri de stat, lideri spirituali, am avut acea putere divină de a rezista şi supravieţui, de a ne impune în momente decisive ale timpului.

Am auzit cu toţii de Ioana d’Arc a francezilor, de exemplu, dar mai puţin ştim de Alexandrina de la Cozia, tot o Ioana d’Arc, dar de-a noastră, botezată de Dimitrie Bolintineanu drept „Fata de la Cozia”.

Mă întreb de ce, dacă nu în istoria naţională, măcar la Vâlcea, în istoria locală, nu vorbim despre această minunată eroină, născută în Jiblea şi care a fost de departe cel mai bun militar şi căpitan de oşti în timpul lui Vlad Ţepeş.

Alexandrina de la Cozia, rămasă orfană la 16 ani, scapă nevătămată după ce oamenii lui Basarab Laiotă, sprijiniţi de turci, distrug Călimăneştiul. Fata se adăposteşte la Cozia, dar ia o decizie crucială, care o va impune în istorie ca figură emblematică.

După ce pe tron ajunge Vlad Ţepeş, Alexandrina se îmbracă în bărbat şi intră în armata domnitorului. Participă la mai multe lupte şi intră în atenţia lui Vlad atunci când reuşeşte să-i salveze acestuia viaţa chiar pe câmpul de luptă.

Se spune că Ţepeş o cheamă imediat la curte şi, considerând-o bărbat, o întreabă ce moşie doreşte pentru faptele ei de vitejie. Alexandrina îşi dă jos coiful, îşi lasă părul să curgă şi spune cine e. Şocul celor de la curte este de neimaginat, dar Vlad o numeşte căpitan de oaste şi pe loc decide căsătoria ei cu fiul său, dorind să o lase, clar, în fruntea ţării.

Fata de la Cozia este cea care participă la lupte cruciale, turcii şi rivalii basarabeni îi ştiau de frică şi unelteau să o ucidă.

Din păcate, după asasinarea lui Ţepeş, Alexandrina este şi ea luată prizonier, este dezonorată şi ucisă apoi cu sălbăticie, fiind, spun legendele, legată de doi măgari.

O istorie fascinantă despre Ioana d’Arc a Valahiei, pe care, însă, am uitat-o. Graţie lui Dimitrie Bolintineanu şi a câtorva scrieri ale vremii, îi redăm aici onoarea şi demnitatea unei adevărate eroine a ortodoxismului şi a neamului românesc.

Liviu POPESCU