ACORD
Colocviu Krișna Eminescu – Lupta cu acordul – Omul
roșu - Zodia Phoenix - Povară - Mircea
cel Mare – Caragiale și Dumnezeu - Românilor li se fură – Mystical Experience
Eminescu
– Bhagavad Gita – Filocalia sunt cuvintele-cheie ale Colocviului. O nouă versiune românească a Gita – „Cântecul Căruțașului Divin” – a fost primită deja în India în decembrie trecut, actualizând
corespunderi între Krishna și Eminescu, printre care sacralitatea luptei.
Grație
tinerilor Bianca Michi și Cristian Nema vom face cunoștință și cu imaginarul
muzical eminescian, via Pheonix, mentorați de Nicu
Covaci, cu două zile înainte, la palatul Noblesse. Puși Dinulescu se întreabă unde
este statuia lui Eminescu. Ca în telepatie, morala creștină prin Eminescu ni se
amintește de către Aurelia Bălan-Mihailovici. Întors din China și SUA, medicul
scriitor Corneliu Zena va rosti în aromână
Eminescu. Isabela Vasiliu-Scraba își poartă hermeneutica în culisele Filocaliei
Românești.
Aniversăm,
în ianuarie pe Nicolaus Olahus – 450 de ani de la moarte -, 400 de la nașterea
lui Murillo, 200 de la scrierea romanului Frankenstein.
Lansarea Albumului COLOCVII PORTRETE
Intervenții
George Anca: Eminescu și Bhagavad Gita
Puși Dinulescu: Unde este
statuia lui Eminescu
Isabela Vasiliu-Scraba: În culisele Filocaliei românești
Aurelia Bălan-Mihailovici: Eminescu și morala creștină
Ksl Cătălin: Eminescu în biserici
Corneliu Zeana: Eminescu în aromână
Viorel Speteanu: Moartea lui Mircea cel Bătrân
Mircea Coloșenco:
Nicolaus Olahus
Teatru de poezie: Bianca Michi Nema, Liana Nicolae, Gabriela Tănase, Vali Pena, Vasile
Menzel, Gheorghe Dănilă, Puși Dinulescu, Sorin Stratilat, Ștefan Opreanu
Portrete: Cristian
Radu Nema
Parteneri: Asociația
Culturală Româno-Indiană, Bharata Vidya
Bhavan, Academia Internațională
Mihai Eminescu,
Societatea de Etnologie din România,
Centrul Antim Ivireanu, Fundația Dumitru Drăghicescu, Fundația
Alexandru Philippide, Asociația Culturală Aromâmească, Teatrul
Robert Calul
Coordonator:
Dr. George Anca
PUȘI DINULESCU
Lupta cu acordul
Am auzit că mâine e o zi mare. Parlamentul iese din nou la
vot. Dar n-o s-avem nicio surpriză. Ca în poezia lui Prevert „Le combat avec
l’ange“ : „Tout est arrange d’avance“, scuzaţi-mă, dar nu am pe tastatură
diacritice franţuzeşti...
Ce minunat că o s-avem din nou guvern votat legitim, câtă
normalitate, cât stat de drept şi democratic, tu-i maica mă-sii!
Ce dacă zic unii că doamna viitoare prim-ministru e agramată şi nu numai ea, dar şi viitorul ministru al învăţământului!? E-te fleoşc! Sunt ei mai puţin patrioţi din cauza asta? Vor ei mai puţin binele poporului, decât marii maeştri ai acordului gramatical? Nu, nici vorbă! Bineînţeles!
Ţara noastră acordă şanse egale cetăţenilor săi! Numai pe vremea lui Napoleon a fost aşa, cu bastonul ăla de mareşal din raniţa soldatului de rând, dar şi la noi, pe vremea comuniştilor, când era o raritate să găseşti în vreun guvern de-al nostru oameni cu studii superioare! Şi era şi normal, că marea majoritate a oamenilor nu aveau studii universitare. Şi dacă trebuia democraţie, era chiar democraţie, nu glumă! Tu-i maica mă-sii!
Asta însemna, băi frate, să dai o şansă tuturor cetăţenilor!
Iar azi au toţi studii universitare, ba unora le mai şi prisoseşte! Şi ce, lipsa de acord între subiect şi predicat sau stâlcirea cuvintelor limbii române să fie, oare, asta, un impediment pentru parcurgerea şi înaintarea într-un „cursus honorum“ dintr-un stat constituţional ca al nostru?
Ce dacă zic unii că doamna viitoare prim-ministru e agramată şi nu numai ea, dar şi viitorul ministru al învăţământului!? E-te fleoşc! Sunt ei mai puţin patrioţi din cauza asta? Vor ei mai puţin binele poporului, decât marii maeştri ai acordului gramatical? Nu, nici vorbă! Bineînţeles!
Ţara noastră acordă şanse egale cetăţenilor săi! Numai pe vremea lui Napoleon a fost aşa, cu bastonul ăla de mareşal din raniţa soldatului de rând, dar şi la noi, pe vremea comuniştilor, când era o raritate să găseşti în vreun guvern de-al nostru oameni cu studii superioare! Şi era şi normal, că marea majoritate a oamenilor nu aveau studii universitare. Şi dacă trebuia democraţie, era chiar democraţie, nu glumă! Tu-i maica mă-sii!
Asta însemna, băi frate, să dai o şansă tuturor cetăţenilor!
Iar azi au toţi studii universitare, ba unora le mai şi prisoseşte! Şi ce, lipsa de acord între subiect şi predicat sau stâlcirea cuvintelor limbii române să fie, oare, asta, un impediment pentru parcurgerea şi înaintarea într-un „cursus honorum“ dintr-un stat constituţional ca al nostru?
Ei, şi dacă am ajuns iar la Caragiale, hai, să ne mai uităm
şi la nemuritorul Trahanache, care cu înţelepciunea lui absolut proverbială, a
ajuns să influeţeze gândirea politicienilor noştri contemporani. Îl văd şi pe
domnul Dragnea în Cepex, acolo, la ei, prezentându-şi câte-un candidat şi
argumentându-l cu superbie: „ Un om endependent, care a făcut servicii
partidului, judeţului, ţării şi mie, ca amic“. Şi asta „pentru că de la
partidul întreg atârnă binele ţării şi de la binele ţării atârnă binele
nostru...“
Înşţelepte vorbe!
Dar, hai, să ne lămurim, totuşi , ce facem cu acordul? Cu justiţia se pare că se rezolvă. Mai e puţin…
Dar, hai, să ne lămurim, totuşi , ce facem cu acordul? Cu justiţia se pare că se rezolvă. Mai e puţin…
Rămâne problema cu acordul…
Dar există soluţii… Prin anii ’90, lucra la TVR Titi Enache,
unul din marii boemi ai Bucureştilor, autor chiar şi a unei piese de teatru
într-un act, publicate împreună cu Georges Astalos. Era acum la emisiunea de
limbă „Mult e dulce şi frumoasă “ şi era o bucurie să stai cu el la un pahar…
Spunea şi că are un mare proiect, anume de defiinţare a acordului în limba
română…
Păcat, nu s-a
ales nimic din proiectul ăla, ca şi din multe altele cu care ne aburea pe mine
şi pe alţi băieţi de viaţă din Bucureştii de-atunci… Le expunea, chiar
se-nflăcăra, dar împins din urmă de alte şi ale idei, le abandona...
Şi uite ce bun ar fi fost proiectul ăsta al lui cu acordul azi, dac-ar fi fost luat în serios şi cum ar fi băgat el în derizoriu miştoul ăsta stupid, care se face de miniştrii agramaţi, deşi ei sunt, săracii, aşa de buni la suflet; după câte-am auzit…
Şi uite ce bun ar fi fost proiectul ăsta al lui cu acordul azi, dac-ar fi fost luat în serios şi cum ar fi băgat el în derizoriu miştoul ăsta stupid, care se face de miniştrii agramaţi, deşi ei sunt, săracii, aşa de buni la suflet; după câte-am auzit…
SILVIA ZABARCENCU
Pe vremuri l-am gasit mentionat sporadic si in literatura
franceza referitoare (nu numai) la perioada lui Napoleon. Si Talleyrand a avut
un consilier-prezicator de taina ce seamana izbitor descrierii de mai jos, si
Foucqet si multe alte personalitati ce nu au trait neaparat in aceeasi
perioada. Daca va amintiti, Paul Feval isi transforma eroul (Lagardere) intr-un
om rosu, Cocosatul, sfatuitor de taina al contelui de Gonzague samd. In Franta
exista actualmente grupul "Lagardere" un puternic complex comercial,
bancar si industrial care in istoria fondarii sale vorbeste de o colosala avere
lasata mostenire de un misterios "om rosu", micut, ghebos (sau cu o
infirmitate?) care se imbraca tot timpul in rosu...
Napoleon Bonaparte a avut şi el consilierul său de
taină.Cunoscut sub numele de "L'homme Rouge des Tuileries" a fost transformat de
istoricii serioşi într-o fantomă sau un geniu al palatului Tuileries.
El a existat pur şi simplu, se numea Jean Crezot şi era nepotul unui măcelar, proprietarul de drept al terenului pe care Caterina de Medici construise palatul Tuileries. Jean se adăpostea într-o aripă neterminată a palatului, considerând că este proprietatea lui, bunicul lui nu primise plata pentru teren,
studia magia şi astrologia şi trăia din puţinul care îl aducea ghicitul prin taverne.
Era foarte mic de statură, se îmbrăca întotdeauna în roşu şi era dinamic ca argintul viu.
Revoluţia franceză i-a adus mulţi bani. Jean ghicea prin cârciumi cine dintre puternicii vremii urma să fie ghilotinat - şi avea întotdeauna dreptate!
Într-o zi întâlneşte un corsican mândru, locotenent de artilerie. Jean îi dă un plic roşu. Corsicanul deschide plicul şi scoate o hârtie roşie pe care scria "Vei fi Împărat !". Totă lumea face haz, dar artileristul se uită la omul îmbrăcat în roşu, care era chiar mai mic de statură decât el însuşi, scoate una dintre cele patru monezi de aur pe care le avea şi îi spune lui Jean:
"De fiecare dată când vei avea ceva să-mi spui, sau voi trimite după tine, să vii imediat şi o să fii
răsplătit... împărăteşte !" Zis şi făcut: micul şi ciudatul personaj năvălea aproape lunar, dând
ordonanţa şi mai târziu gărzile peste cap: "Căpitane, pericol!
Generale, e de rău! Consule, e lată rău!
Prim-consule, ăia îţi vor capul! Împărate, te atacă! Sire, te vor mânca de viu!"
Culmea era că avea aproape întotdeauna dreptate! Înaintea bătăliei de la Ulm îi spune lui Napoleon că un om cu părul roşu va înclina soarta bătăliei. Ceea ce s-a şi întâmplat, Schulmeister, spionul împăratului, cel care a vândut generalui austriac Mack nişte planuri false ale dispozitivului armatei franceze, era roşcat.
În ajunul bătăliei de la Austerlitz "omul roşu" năvăleşte în cortul lui Napoleon, foarte agitat:
"Sire v-am spus săptămâna trecută că înălţimile vă sunt ostile - de ce aţi ocupat vârful
dealurilor?!"
Neapoleon îl calmează pe nărăvaşul astrolog, îi dă o pungă cu douăzeci de napoleoni şi îl
conduce spre ieşire.
Gânditor,se întoarce la hărţile sale. Dar dacă... În mintea împăratului se conturează o idee originală, genială: cum să folosească într-adevăr eficient tunurile sale. Şi Napoleon câştigă cea mai fantastică bătălie, retrăgându-se de pe înălţimi, contrar strategiei militare a vremii.
Înaintea campaniei din Rusia, Jean îi spune împăratului: "Sire, focul şi apa vă vor opri! Nu vă duceţi în Rusia".
La întoarcerea din catastrofala campanie rusească Împăratul îl cheamă la el pe Jean: "Prietene nu mai vreau să te aud prevestind lucruri rele. Te fac un om bogat. Iată aici 5.000 de monede din
aur, de napoleoni şi titlul pentru o proprietate de 60 de hectare şi o casă înstărită. Dar înainte sa pleci şi sa ne spunem adio, spune-mi prietene, cum o să mor?"
Jean răspunde : "Sire, o să vă otrăvească cu arsenic un englez care călătoreşte pe o corabie fără
pânze". Napoleon izbucneşte în râs şi spune:"Pentru gluma asta îţi mai dau o mie de napoleoni".
Nu a fost o glumă...
El a existat pur şi simplu, se numea Jean Crezot şi era nepotul unui măcelar, proprietarul de drept al terenului pe care Caterina de Medici construise palatul Tuileries. Jean se adăpostea într-o aripă neterminată a palatului, considerând că este proprietatea lui, bunicul lui nu primise plata pentru teren,
studia magia şi astrologia şi trăia din puţinul care îl aducea ghicitul prin taverne.
Era foarte mic de statură, se îmbrăca întotdeauna în roşu şi era dinamic ca argintul viu.
Revoluţia franceză i-a adus mulţi bani. Jean ghicea prin cârciumi cine dintre puternicii vremii urma să fie ghilotinat - şi avea întotdeauna dreptate!
Într-o zi întâlneşte un corsican mândru, locotenent de artilerie. Jean îi dă un plic roşu. Corsicanul deschide plicul şi scoate o hârtie roşie pe care scria "Vei fi Împărat !". Totă lumea face haz, dar artileristul se uită la omul îmbrăcat în roşu, care era chiar mai mic de statură decât el însuşi, scoate una dintre cele patru monezi de aur pe care le avea şi îi spune lui Jean:
"De fiecare dată când vei avea ceva să-mi spui, sau voi trimite după tine, să vii imediat şi o să fii
răsplătit... împărăteşte !" Zis şi făcut: micul şi ciudatul personaj năvălea aproape lunar, dând
ordonanţa şi mai târziu gărzile peste cap: "Căpitane, pericol!
Generale, e de rău! Consule, e lată rău!
Prim-consule, ăia îţi vor capul! Împărate, te atacă! Sire, te vor mânca de viu!"
Culmea era că avea aproape întotdeauna dreptate! Înaintea bătăliei de la Ulm îi spune lui Napoleon că un om cu părul roşu va înclina soarta bătăliei. Ceea ce s-a şi întâmplat, Schulmeister, spionul împăratului, cel care a vândut generalui austriac Mack nişte planuri false ale dispozitivului armatei franceze, era roşcat.
În ajunul bătăliei de la Austerlitz "omul roşu" năvăleşte în cortul lui Napoleon, foarte agitat:
"Sire v-am spus săptămâna trecută că înălţimile vă sunt ostile - de ce aţi ocupat vârful
dealurilor?!"
Neapoleon îl calmează pe nărăvaşul astrolog, îi dă o pungă cu douăzeci de napoleoni şi îl
conduce spre ieşire.
Gânditor,se întoarce la hărţile sale. Dar dacă... În mintea împăratului se conturează o idee originală, genială: cum să folosească într-adevăr eficient tunurile sale. Şi Napoleon câştigă cea mai fantastică bătălie, retrăgându-se de pe înălţimi, contrar strategiei militare a vremii.
Înaintea campaniei din Rusia, Jean îi spune împăratului: "Sire, focul şi apa vă vor opri! Nu vă duceţi în Rusia".
La întoarcerea din catastrofala campanie rusească Împăratul îl cheamă la el pe Jean: "Prietene nu mai vreau să te aud prevestind lucruri rele. Te fac un om bogat. Iată aici 5.000 de monede din
aur, de napoleoni şi titlul pentru o proprietate de 60 de hectare şi o casă înstărită. Dar înainte sa pleci şi sa ne spunem adio, spune-mi prietene, cum o să mor?"
Jean răspunde : "Sire, o să vă otrăvească cu arsenic un englez care călătoreşte pe o corabie fără
pânze". Napoleon izbucneşte în râs şi spune:"Pentru gluma asta îţi mai dau o mie de napoleoni".
Nu a fost o glumă...
Zodia : Phoenix
Nativul zodiei
Phoenix din zodiacul indian este o persoana foarte agreabila, pe care o
simpatizeaza toata lumea. Este însa si un om de caracter, care nu abuzeaza de
bunavointa celorlalti ci, dimpotriva, se arata atent si întelegator, un bun ascultator
si sfatuitor.
Pe plan profesional, nativul din zodia Phoenix este foarte constiincios si un adevarat liant pentru colectivul din care face parte. Adesea poate ajunge lider de opinie.
În relatiile sentimentale, nativul din zodia Phoenix mizeaza pe întelegere reciproca, tandrete si sinceritate. Îsi doreste un partener blând si tandru ca el, cu care sa traiasca în armonie.
Pe plan profesional, nativul din zodia Phoenix este foarte constiincios si un adevarat liant pentru colectivul din care face parte. Adesea poate ajunge lider de opinie.
În relatiile sentimentale, nativul din zodia Phoenix mizeaza pe întelegere reciproca, tandrete si sinceritate. Îsi doreste un partener blând si tandru ca el, cu care sa traiasca în armonie.
LIANA NICOLAE
Povară
Simţurile mele se clatină
ameţite, se apăra-ndepărându-se de voinţa lor
Mă simţeam ca şi cum eu însămi mă
smulsesem din rădăcini, înfrântă
Oamenii deveneau interesanţi în
aerul lor protector de demnitari înstăriţi
Autoritatea unora părea să
ascundă multă blândeţe, doream să dispar
Să mă-mprospătez în alte lumi
noi, binecuvântată cu forţe miraculoase
Cu obişnuite conflicte, progrese,
răstigniri şi apoi să plec în sferele cosmice
Numai că situaţia era întru totul
în toate ţările, violenţă, pace durabilă
Dacă pacea veşnică nu era
posibilă, era posibil, categoric, războiul veşnic
Respiram mirosul de hârtie, de celulă,
doream să cer un permis de existenţă
Fiindcă m-au refuzat, le-am cerut
un permis de moarte dar mai întâi
Mi-au cerut aprobare pentru
dreptul la existenţă, măcar unul provizoriu
Şi am înţeles că războiul
e-ntreţinut prin asemenea jertfe, că sunt inexistentă
Că războiul merită, este o
valoare, este singurul lucru pe care-l mai aveţi
Plăcerea şi câştigurile
personale, ambiţia socială, dragostea, neputinţa
Munca spirituală - toate astea nu
mai există, doar războiului îi datorăm
Faptul că în lume mai există
ordine, legi, judecată, spirit.. doar războiului
Unele fapte nu le uităm
niciodată, nimic nu este întâmplător şi uşor
Vom simţi cum respiraţia ne este
determinată de multe necunoscute
Ele poartă povara destinului,
aruncând umbre lungi peste toate zilele noastre
Cât de îndatorată sunt celor care
mi-au dat viaţă, sunt în rădăcina pământului
În ţărâna memoriei înfrânte,
descifrez grăbită zodii de la un ţărm la altul
Voi dărui ce am de spus acestui
pământ, brăzdat cu grijă de părinţi obosiţi
Voi învăţa să păstrez căldura în
iarnă, nu voi alunga ultimul geamăt al cailor
Viaţa mea va rămâne scrisă pentru
tine, nu-ţi fie teamă, râzi mai departe...
Ai plecat
Ai plecat fără vorbe, senin, la
ora rotundă când clopotele dormeau
Faptele noastre pe care le numeam
bune, le uitam cu multă uşurinţă
Consideram că lumea e prost
alcătuită şi că toate ne stau împotrivă
Ca atunci când aveam conştiinţa
încărcată deşi nu am făcut nimic rău
Că toată viaţa asta e fără rost
şi respingătoare, că timpul e fără sfârşit
Nepăsarea în faţa primejdiilor şi
a umilinţelor, nesfîrşita înaintare în vârstă
Cu viaţa mea cu mai puţine
ascunzişuri, plină de vise şi de dorinţe
Cum să-L chemi pe Dumnezeu, să
declari război oricărui păcat
Iar după aceea, în chip jalnic
acelaşi jurământ sfânt şi aceeaşi pornire?
Câţi nu cad din măreţie în
mizerie şi josnicie? Apoi în batjocură?
Poate am fost adusă pe acest drum
chinuitor către o existenţă deosebită
Unii găsesc în toate astea decât
semnele unei jalnice slăbiciuni de caracter
Poate e frica de pedeapsă, de
propria conştiinţă, de zvâcnirile sufletului meu
Simţeam mereu o sfială,
neîncredere faţă de oricine, o dorinţă să mă ascund
Cum în spatele unui perete se
furişa un uriaş jalnic, un judecător, un trădător
Însemna să închei pace cu însăşi
Conştiinţa, după mărturisiri şi pedepse
O nouă alianţă cu forţele binelui
împotriva răului, prin unirea cu autoritatea
Căram cu mine mânia şi
îndârjirea, aducând înapoi o mântuire şi o siguranţă
Nici nu gândeam să fug. Aveam de
citit povestirile lui Hermann Hesse
Mă gândeam că totul era posibil,
revenirea şi căinţa, îndreptarea greşelilor
Cu capul golit de gânduri,
dezmeticită cu totul şi dezgustată trăiam o zi rea
Cea mai rea pe care o trăisem
vreodată, mai rău decât atât era să-ţi iei viaţa
Atunci soarta mi se-nvârtea până
când clopotul uitat mă rechema la realitate
Cum... de ceasul...
Dac-aş fi dusă la eşafod, aş
tăcea şi aş dispreţui fără nicio fărâmă de teamă
Un suflet din mine se-ngăduie în
afara mea, celălalt dăinuie în fiinţa mea
Uneori aveam şi două auzuri, unul
de împăcare şi celalalt enorm pentru viaţă
Şi două gândiri - una cu
blestemata mască a bunăvoinţei, una de-mpăcare
Nu eram în stare să mint, aveam o
minte tânără şi o uitare mare, glumeaţă
Mă-nălţam la starea de răufăcător
neînduplecat, nu născoceam, costruiam
Ce realitate severă, astăzi îmi
redevenise primejdioasă şi duşmănoasă
Il me fallait quelques jours pour
comprendre ce qu’elle voulait me dire
Autrement la joie deviendrait
sterile et notre liaison vicieuse d’indulgence
Nu ţin minte numărul - dar am
avut mai multe vieţi: cu miile, populate
De păsări, de pământ, de amintiri
şi numai una care mă trăgea spre moarte
Aveam un trup de-ntuneric, unul
de aer şi de lut şi un glas modelat de ploi
Le soir etait chaud, les etoiles
ne s’etaient pas encore levees dans le mystere
Remplies d’odeur d’eucalyptus,
par ses ombres et ses oiseaux heureuses
Cu frânghiile zbuciumului meu
tăcut, încercam să-ţi văd chipul cald de stele
Trup de ţărână şi fulger, glasul
tău înnodat în uitare, înlănţuit de mare în zare
Cum de ceasul universului s-a
oprit aici, în ochiul pietrei, în zborul ucis?
Parcă nu am imagini, ca nişte
catarge uscate, înconjurate de alge străine
Mâine voi fi golită de idei, de
amintiri, voi uita de uitarea ta strivită
Aproape nu-ţi mai simt unbletul,
imaginea naşterii tale sărăcită de suflare
Umblu cu spaima în suflet, nu
simţeam nici bucurie, amăgire, nici iertare
Interrogee sur ce qui se passait,
je comprenait mal ce qui justifiait chez nous
Le saignement de la raison qui n’apporte que du chagrin defiant le bons
sens
Cărți de Neagu Djuvara
Mircea cel Mare și luptele sale
cu turcii
Aţi aflat deja de la şcoală despre Mircea cel Bătrân, domn al Ţării
Româneşti (adică al Munteniei), care a domnit între 1386 şi 1418, ducând lupte
grele cu turcii. Apoi, probabil aţi citit sau poate chiar aţi învăţat pe
dinafară, din Scrisoarea III a lui Eminescu, superba evocare a bătăliei de la
Rovine: înainte de înfruntare, sultanul îl sfidează pe Mircea cu aceste
cuvinte: „Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedic de-un moşneag?“ Iată că şi
genialul Eminescu s-a înşelat asupra înţelesului epitetului „cel Bătrân”, căci
pe vremea lui, la noi, cercetările istorice erau abia la început! În realitate,
la Rovine, Mircea era foarte tânăr. „Cel Bătrân“ i s-a zis în veacurile următoare,
când au ajuns în scaunul Ţării Româneşti şi alţi domnitori purtând (sau luând
la înscăunare) acest nume.
Amintiri din pribegie
„Povestea vieţii lui Neagu Djuvara are verva sălbatică a unui peisaj
luxuriant. Nu e suficient să spui că a trecut prin multe. A trecut prin tot.
Război şi Universitate, aventură şi savantlâc, exil şi repatriere, Europa şi
Africa, diplomaţie, filozofia istoriei, spionaj, jurnalistică, Sorbona, Niamey
şi Bucureşti, boierie şi sărăcie, profesorat, politică, explozie creatoare după
vârsta de 80 de ani, anonimat şi glorie, acţiune, contemplativitate,
radicalitate, cordialitate, hazard.” (Andrei Pleșu)
444 de fragmente memorabile ale lui
Neagu Djuvara
Această carte aniversară condensează viața și opera lui Neagu Djuvara în
444 de fragmente memorabile extrase din scrierile și spusele autorului.
Fragmentele cuprind momentele-cheie ale biografiei istoricului, precum și
ideile, opiniile, obsesiile sale privind trecutul, actualitatea, lucrurile cu
adevărat importante în viață. Cititorul are la dispoziție în aceste pagini
esențialul despre Neagu Djuvara ‒ redat cu vorbele sale.
Amintiri și povești mai deocheate
Fiecare carte, asemenea fiecărui om, are o poveste a ei. E-adevărat însă
că, în timp ce poveştile oamenilor ies mai uşor la lumină, poveştile cărţilor
sunt doar arareori cunoscute. Şi Poveştile mai deocheate ale lui Neagu Djuvara
au o… poveste a lor. Într-o bună zi, venit la editură să discute sumarul unei
viitoare cărţi despre boierimea română, autorul a lăsat şi un manuscris pe a
cărui primă filă era scris (cu roşu!) „pentru după moartea mea”. Imposibil de
trecut peste o asemenea hotărâre! Şi totuşi, cum să le întârzii cititorilor
bucuria de a se reîntâlni cu un povestitor atât de plin de har cum e Neagu
Djuvara!
ȘTEFAN DUMITRESCU
Caragiale și Dumnezeu
.......
Bine, dacă nici de la Bălcescu, nici de la Eminescu nu au învăţat
românii nimic,
O să le trimit atunci pe Caragiale, care va scrie o operă în care îi va
beşteli în toate felurile,
O să-i facă de râs cum nu i-a făcut nimeni,
Or să se vadă în opera lui Caragiale ca într-o oglindă,
Şi oglinda asta le va arăta în toate zilele şi în toţi anii defectele
pe care le au românii…
Şi le-o fi şi lor ruşine…
S-a lăsat atunci o tăcere de moarte,
Care s-a auzit trosnind ca gheaţa aia care se rupe, în tot raiul…
Nu îndrăznea nici unui dintre ei să spună ceva….
Şi dacă nici de la Caragiale nu or să înveţe nimic, românii, Doamne, şi
nu o să le fie ruşine Deloc
Şi or să rămână la fel, plini de defecte şi de păcate,
Ce te faci, Doamne, atunci ?
Domnul s-a întristat deodată şi mai rău, căzând pe gânduri,
Avea chipul tare întunecat şi încruntat,
Şi pe obraji i s-au văzut lacrimile cum îi curgeau pe barbă în jos.
Dacă nici după ce or să citească Opera lui Caragiale nu or să se schimbe,
Să ştii că le trimit românilor un Război Mondial,
Ca să se înveţe minte…
Iar s-a lăsat o tăcere grea ca plumbul şi întinsă ca o câmpie
îngheţată….
Timpul parcă se oprise în loc.
Şi dacă nici după ce le dai un Război Mondial, Doamne,
Nu or să se schimbe românii, ba chiar s-ar putea să intre stricăciunea
şi mai rău în ei ?
Domnul a tăcut mult timp… Privea în pământ ca şi cum i-ar
Fi fost gândurile în altă parte, ai fi zis că uitase de tot de
El. Numai ofta din când în când
Amărât rău de tot…
Şi dacă nici după Primul Război Mondial nu
Or să se schimbe românii în bine, Doamne ? a îndrăznit sfântul Petru
să-l trezească pe Dumnezeu din gânduri…
Domnul s-a trezit cu greu din gândurile lui, a oftat prelung
Şi apoi iar a mai stat aşa negru de supărare preţ de un conac de
zi fără să spună nimic…
Dacă nici după Primul Război Mondial românii nu or să se înveţe minte
şi
Nu or să se schimbe, a oftat Domnul
Mai mult gemând de durere, atunci o
Să le trimit pe cap Al Doilea Război mondial,
Că poate s-or face mai buni…S-or trezi şi ei la realitate… Aici
Domnul a început
Să plângă încet…
Şi dacă nici după al Doilea Război Mondial
Nu or să se facă mai buni, Doamne ?, iertată să-mi fie îndrăzneala,
Dar eu aşa gândesc.
Domnul a oftat şi mai adânc şi mai îndurerat
De s-au cutremurat cerurile şi pământul,
Lăsându-şi capul şi mai jos, ca să-i curgă lacrimile în barbă…
Tare rău îmi pare de poporul acesta, Doamne, a oftat şi sfântul
Petru după mult timp…
Apoi s-a pomenit iar întrebându-L pe Dumnezeu:
Şi dacă nici după Al Doilea Război mondial nu or să se schimbe, Doamne
?
Dar nu şi-a dus gândul mai departe de frică…
Dacă nici după al Doilea Război mondial nu o să se schimbe,
A izbucnit Domnul într-un târziu, cu barba tremurându-i de mânie şi de
plâns, atunci o să le Trimit pe cap comunismul.
Cu acesta sigur or să se înveţe minte…S-a lăsat iar o linişte de
mormânt în tot universul. Pe pământ nici furnicile nu mai mergeau, nici firele
de iarbă nu se mai clătinau
Nici râurile nu mai curgeau…
Şi dacă nici după ce le dai Comunismul, ciuma roşie pe cap,
Doamne,
Nu or să se schimbe ? a îndrăznit sfântul Petre, într-un târziu,
Că s-a speriat şi el sărmanul, că-l luase gura pe dinainte şi
vorbise fără el.
Domnul a stat aşa un timp, ca şi cum ar fi fost
Ameţit, şi-a ridicat negru de durere privirea uitându-se în
depărtare,
În timp ce lacrimile
Îi curgeau şiroaie din barbă de ziceai că e un burlan de la vreo
straşină….Apoi a
Scos un urlet atât de tare că mai multe constelaţii s-au
cutremurat şi
S-au prăbuşii în univers, şi a început să plângă în hohote şi să
jelească atât de tare că
Se auzea în tot universul…
Nici sfântul Petru nu a mai aşteptat mult şi a început şi el
Să se jelească şi să urle de durere
De parcă se întreceau amândoi care urlă mai tare.
Se minte non-stop că românii
sunt de vină pentru distrugerea și ruinarea țării! Care români? Toate partidele
politice de după decembrie 1989 au fost infestate cu alogeni! Primul guvern de
după asasinare lui Nicolae Ceaușescu, condus de premierul evreu Petre Roman, a
avut un român și un țigan în componență, restul fiind evrei!!! Toată
mass-media românescă, cu 90% proprietari alogeni, este infiltrată cu evrei.
Fiecare post de televiziune are cel puțin un evreu ca formator de opinie!
Președintele alogen al României face sluj în fața evreilor, fiind decorat de
aceștia pentru merite deosebite, adică recunoașterea unui așa-zis holocaust în
România, prin care a transformat poporul român în neam de ucigași, bun de plata
unor zeci de miliarde de euro ca despăgubiri către statul Israel. Cine aduce
acuzele acestea grave? Taman unul al cărui bunic se înrolase în trupele Waffen
SS, vestiții ucigași de evrei din Al Doilea Război Mondial! Nici pesedeii nu
sunt mai breji. Liviu Dragnea face naveta în Israel ca să ia lumină de la
stăpânii lui, iar Gabriela Firea a dat evreilor un palat ultracentral din
București pentru „muzeul holocaustului”, de unde o să fim acuzați că
suntem un popor de criminali! Acum trădătorii care conduc România nici măcar nu
se mai feresc, numesc direct cetățeni israelieni în guvernul României, ca
ministrul Ilan Laufer, promovat inițial de postul de televiziune Antena 3.
Suntem ca la sfârșitul anilor ’40, când evreii bolșevici conduceau țara și
umpleau pușcăriile cu patrioți români!
Unde au fost serviciile
secrete, ce au păzit ele în cei 27 de ani de jefuirea a României? Au păzit
hoții sau au fost chiar complicii lor! Nici serviciile secrete nu mai aparțin
României, ele au devenit sucursale subordonate altor servicii străine. Să
nu uităm că prima grijă a președintelui alogen Klaus Werner Iohannis, imediat
după înscăunare, a fost să numească alți doi alogeni ca șefi ai principalelor
servicii secrete! Cei nominalizați și instalați ca directori la SRI și SIE,
evreii Eduard Hellvig și Mihai Răzvan Ungureanu, au fost angajați/bursieri ai
lui George Soros, a cărei primă directoare în România, alogena Sandra Pralong,
este principala consilieră de la Cotroceni. Aceasta stabilește agenda
întâlnirilor președintelui cu așa-zisa „societate civilă” și componența
participanților: doar oengeurile soroșiste, parte din ele create chiar de ea!
Unde-i dragostea de țară? De ce
sunt tefeliștii #rezist lipsiți de
sentimentul patriotic? I-ați văzut fluturând în piață steagurile SUA,
Israelului, Canadei și UE. I-ați văzut luând apărarea multinaționalelor, la
care parte din ei chiar lucrează. I-ați văzut sustinând și votând alogeni ca să
ajungă conducători în România. V-ați întrebat de ce aceștia au atrofiat simțul
apartenenței naționale, această „amprentă” identitară a neamului nostru, o
părticică din „rețeaua” neamului, conexiunea care trebuie să ne unească și
să ne facă solidari și puternici în fața altora pe noi, românii?
Pe vremea când Andrei Marga –
nu întâmplător clujean, din cuibul de vipere secesioniste! – era ministrul
Învățământului și a provocat scandalul manualelor alternative, mulți au fost
revoltați că noile manuale de istorie dedicau pagini întregi evreilor Silviu
Brucan, Andreea Esca și Mihai Tatulici (vedete ale televiziunii sioniste PRO
TV, instrument de imbecilizare în masă al românilor), iar eroii neamului, Mihai
Viteazul sau Ștefan cel Mare, aveau dedicate doar câteva fraze.
O colegă jurnalistă m-a întrebat dacă am citit manualul respectiv. Nu-l
citisem. Ea, însă, a avut răbdarea și curiozitatea să-l lectureze cap-coadă.
Ziarista nu a fost intrigată doar de ducerea în derizoriu a simbolurilor
poporului român, ci mai ales de faptul că, după ce a terminat de citit acel
manual, a simțit efectiv sentimentul de rușine că aparține acestui popor de
„pigmei” care nu a realizat nimic de-a lungul istoriei, conform celor citite în
cartea ticăloasă. Asta transmitea și inducea în mentalul elevilor manualul
alternativ de istorie: rușinea de a fi român!!! Acest aspect a fost cel mai
grav, dar nu l-au sesizat mulți la vremea respectivă!
Ca să o lămurim pe asta cu „trădarea față de nemți”, pe care continuăm să-i
lingușim, ba mai sunt și români dobitoci care sunt tare mândri că sunt conduși
de un „neamț”, care a fost numit Gauleiter peste colonie. Doar naivii – ca să
nu spun „proștii grămadă”! – pot să creadă că Iohannis a fost ales prin vot.
Nemţii ne-au urât dintotdeauna şi ne-au considerat trădători
pentru întoarcerea armelor din 23
august 1944, uitând că mai întâi ne-au trădat ei prin Dictatul de la Viena (30
august 1940), când au dat ungurilor jumătate din teritoriul Transilvaniei. La
fel, germanii ne-au trădat şi prin Pactul Ribbentrop – Molotov (23 august 1939)
când s-a pecetluit soarta Basarabiei, care a fost răpită de URSS în iunie 1940!
Mai sus am scris despre
rolul manualelor alternative de a crea o generație căreia să-i fie rușine de
originea ei românească. În paralel cu „lucrătura” aceasta din școli, mass-media
condusă 90% de evrei „a muncit” din greu, în special prin intermediul
televiziunilor, ca să-i convingă pe români că sunt niște degenerați incapabili,
puși numai pe trândăveală și hoții, ceea ce este cu totul fals!
Româncele au fost prezentate
ca fiind curve și ahtiate după bani nemunciți, prin transformarea unor țigănci
inculte, ca Tonciu, în vedete și „modele” demne de urmat, iar bărbații au fost
arătați ca niște bețivi violenți, leneși și hoți. Totodată, românii au fost
prezentați ca niște ticăloși care-și omoară pruncii – cazuri izolate de mame
vinovate de pruncucid au fost generalizate! – și s-a mintit enorm cu copiii
crescuți in orfelinate ale groazei inventate, tocmai ca să apărem în ochii
altora ca niște ființe iresponsabile si inumane! Nu mai vorbesc de DNA și
așa-zisa „corupție”, de-ți vine să crezi că românii au inventat-o! Culmea este
că doar românii sunt cercetați și băgați în pușcării, în timp ce corupătorii
străini sunt bine merci și-și văd de jefuirea țării în continuare!
Intoxicarea cu regii germani
și „minunile” făcute de ei pentru români este un fals, la care s-a lucrat
intens din 1990 încoace. Ba, se pare că „germanii” mult lăudați au fost evrei,
conform celor spuse de Nicolae Iorga despre familia Hohenzollern, afirmații
care i-au adus și moartea, aruncată în mod mincinos și infam asupra
legionarilor. Afacerea Strousberg, un fel de „Bechtel” pe vremea lui Carol I,
prin care statul român a fost păcălit de către nemți cu sume uriașe de bani,
prin acte de corupție la nivel înalt, este trecută sub tăcere. La fel, s-a
uitat răscoala din 1907 cu mii de răzvrătiți împușcați, când sub Carol I
țăranii români trăiau ca în Evul Mediu, țara noastră fiind cea mai înapoiată
din Europa. De fapt, Carol I a abdicat, înainte de moarte, fiindcă nu a vrut ca
România să lupte împotriva nemților cărora el le rămăsese loial toată viața.
Ferdinand a fost un pămapălău care, la fel, s-a opus războiului împotriva
nemților și austriecilor, fiind împiedicat să semneze predarea necondiționată a
întregii țări (pacea de la Buftea) doar de regina Maria. În fond, singurul
„rege bărbat” și care a iubit cu adevărat România a fost… regina Maria. Dar,
din păcate pentru cei cu filogermanismul în cap, ea a avut tată englez și mamă
rusoaică!
S-au organizat, în scopul
promovării străinilor, emisiuni televizate cu clasamente ale celor mai
mari„români”, unde s-a încercat impunerea regilor germani pe primele locuri, în
detrimentul domnitorilor români. Evreul comunist Richard Wurmbrand, convertit
la protestantism lutheran, un personaj de care nu auzise nici dracu’, a fost
scos prin „vot popular” pe locul cinci în acest clasament făcut de niște proști
ticăloși și manipulatori pentru alți proști, naivi și manipulabili: https://ro.
wikipedia.org/wiki/Mari_rom% C3%A2ni
Alogenii care au condus și conduc România cu sprijinul partidelor politice
trădătoare, din 1990 până în prezent, au reușit să golească țara de români ca
să creeze spațiu vital pentru alte popoare, care deja ne invadează. Unele
fățiș, prin mult trâmbițata migrație a „refugiaților”, altele subtil și mult
mai pervers. Departe de mine gândul de a mă erija în oracol, dar tare mă tem că
peste foarte puțini ani românii vor deveni străini în țara lor!
J. RAVIKUMAR STEPHEN G
"Where is the wise? Where is the scribe? Where is the
disputer of this age? .... in the wisdom of God, the world through wisdom
did not know God, it pleased God through the foolishness of the message
preached to save those who believe. For Jews request a sign, and Greeks
seek after wisdom; but we preach Christ crucified, to the Jews a stumbling
block and to the Greeks foolishness, but to those who are called, both
Jews and Greeks, Christ the power of God and the wisdom of God."
– 1 Corinthians 1:20–24
"Jesus
answered and said, “Were there not ten cleansed? But where are the nine? Were
there not any found who returned to give glory to God except this foreigner?”
And He said to him, “Arise, go your way. Your faith has made you well.” -
Luke 17: 17-19
X-ray done on Swami
Sthevananda’s skull showed that his skull had broken in four places.
The two near the nose and one near the lower jaw were minor and the other two
at the left maxilla (eye socket) need to
be fixed through a ‘open reduction’ process. The surgery
was done on Swamiji’s skull on 7th June 1995 by Dr C K
Dhanasekaran , M D S, F I C D, who was then the professor of Oral Surgery at the Madras Dental College and was
considered then the Asia’s second seeded Facio-maxilla surgeon. He took extra care so that the surgery would not leave a big scar
on Swamiji’s face.
In the following X-ray picture, there are two rings. If you look inside the
rings, you could see the steel wires tied around to
join the left maxilla (skull bone).
(Either opt for ZOOM option
or download the image and see the full size)
For the
first time in Swamiji’s life, he underwent physical
pain and cried, when Mr V K Kakkar, along with his wife
visited him in the hospital. The
the night duty nurse , reasons known to her, refused to give swamiji Pethidine shot,
which was prescribed by the doctor and bought and
kept ready, so that he could sleep. But he was happy that his skull had been
fixed.
The joy of getting swamiji’s skull fixed through a surgery did not last long. Next day morning, he realized that he had developed double vision, known medically “diplopia”. In normal vision, both eyes look at the same object from different angles. What happens in the eye is: the images seen by both the eyes are fused into a single image by the brain. Bifocal (two eye) vision is important to see the third dimension of an object. If these images do not converge at the same point inside the eye, it could cause double vision. There are horizontal diplopia (see the picture to the right side) and vertical diplopia; but Swamiji’s one was a strange - angular. One image generated by the right eye was normal (90 degree) and another one from the left eye was tilted at 45 degree. The following diagram could explain what diplopia vision is:
The joy of getting swamiji’s skull fixed through a surgery did not last long. Next day morning, he realized that he had developed double vision, known medically “diplopia”. In normal vision, both eyes look at the same object from different angles. What happens in the eye is: the images seen by both the eyes are fused into a single image by the brain. Bifocal (two eye) vision is important to see the third dimension of an object. If these images do not converge at the same point inside the eye, it could cause double vision. There are horizontal diplopia (see the picture to the right side) and vertical diplopia; but Swamiji’s one was a strange - angular. One image generated by the right eye was normal (90 degree) and another one from the left eye was tilted at 45 degree. The following diagram could explain what diplopia vision is:
The MIOT people referred swamiji
to “The Eye Research
Foundation” at the Vijaya Hospital. Dr Babu Rajendran, M S (Ophth.), F
A C S , one of the best eye
surgeons in India, checked up and declared the Following:
Upward muscular movements are
restricted in the left eye
The muscles at the orbital floor
of the left eye had got entrapped.
In addition, swamiji had “dry
eye” too because the tear glands failed to secrete tear. This was the first
time; he realized the need for tear in the eyes and he had to
use ‘Lacryl’ eye drops for almost a year to keep his left eyes wet!
Dr Babu Rajendran, was apprehensive about swamiji’s vision getting restored to normalcy. He must have developed diplopia because of the following reasons:
Dr Babu Rajendran, was apprehensive about swamiji’s vision getting restored to normalcy. He must have developed diplopia because of the following reasons:
The functioning of the Cranial nerves III, IV, and VI, responsible for moving the
eye, must have been disturbed.
Surgery done must have caused
injury to the orbit of the eye.
Swamiji neither kept quiet, nor blamed Dr C K Dhanasekaran and the others who had done the “Open Reduction Fixation of Left Maxilla”; instead he expressed his frustrations to God: "God - Abba Father, Why have you restored my left eye? Instead I could have had one good eye; there by I could have at least one single vision (though single vision might limit one from measuring the distance between him/her-self and the object), instead of having diplopia.”
The doctors at MIOT were interested in discharging swamiji at the earliest … the reason … may be because of the vision complications that he had developed after the ‘Open Reduction Fixation of Left Maxilla’.
On 15th June 1995 Dr Mohandas of MIOT came and informed swamiji: "You are getting discharged tomorrow”.
Swamiji wanted to leave the hospital only after getting the normal vision. Hence, he asked: "What about my diplopia?”
"Nothing could be done at MIOT. We are trauma care and bone & joint specialists.”, came the reply.
During the period of swamiji’s hospitalization, one of his companions was a pocket radio. He used to listen to the old movie songs at nights before going to sleep, keeping the radio on his chest, which used to irritate his father, who considered that piety was in silence, and definitely not in listening to movie songs. While listening to the songs from the radio, on 15th June 1995, swamiji remembered the visit of Jesus to Jericho, where He met Bartimaeus, the blind and particularly the following conversation that happened between Jesus and Bartimaeus:
“...
Jesus stood still and commanded him to be called. Then they called the blind man, saying to him, “Be
of good cheer. Rise, He is calling you.” And throwing aside his garment, he
rose and came to Jesus.
So
Jesus answered and said to him, “What do you want Me to do for you?”
The blind man said to Him, “Rabboni, that I may receive my sight.”
Then Jesus said to him, “Go your way; your faith has made you well.” And immediately he received his sight and followed Jesus on the road.”
The blind man said to Him, “Rabboni, that I may receive my sight.”
Then Jesus said to him, “Go your way; your faith has made you well.” And immediately he received his sight and followed Jesus on the road.”
-
Mark 10: 49-52
Before going to bed that night, swamiji said the following prayer: "God, I believe in your power. I am allowing your power to manifest in me."
Swamiji was discharged from MIOT, Vijaya Hospital on 16th June 1995' just one month after admission. While vacating the hospital room, he was reminded of Dr Sampathkumar, who had said: “If you survive, you have to be in the hospital for six months”. But God’s plan was different; He restored the cerebral edema faster than the doctors expected to happen in swamiji.
When swamiji came out of the Hospital, he had diplopia. He had to pass
through the accident site at Tambaram Sanatorium to reach his home. Immediately after the car passed that site, swamiji
got a feeling that his eyes had become normal. The car beams from the opposite
side were appearing single to him, instead of appearing double. When he told
his mother about this, she refused to believe it immediately, for he had made a
similar claim one day at the hospital too. As he entered his house, he was
spretty sure that his eyes restored the normal vision; but his mother was
insisting on a medical confirmation.
A week later, swamiji went to The Eye Research Foundation at the Vijaya Hospital, Madras and met Dr Babu Rajendran. He put swamiji through various tests and called him to his room and said: "I can only say that YOU ARE LUCKY. Your muscular movements in the eyes have restored to normalcy. Some miracle has happened".
A week later, swamiji went to The Eye Research Foundation at the Vijaya Hospital, Madras and met Dr Babu Rajendran. He put swamiji through various tests and called him to his room and said: "I can only say that YOU ARE LUCKY. Your muscular movements in the eyes have restored to normalcy. Some miracle has happened".
DIPLOPIA
TEST REPORTS
(BEFORE the miracle)
(AFTER the
miracle)
In the Bible we read of a
following passage:
“Therefore
the neighbors and those who previously had seen that he was blind said, “Is not
this he who sat and begged?” Some said, “This is he.” Others said, “He is like
him.” He said, “I am he.” Therefore they said to him, “How
were your eyes opened?” He answered and said, “A Man called Jesus
made clay and anointed my eyes and said to me, ‘Go to the pool of Siloam and
wash.’ So I went and washed, and I received sight.” - John 9:
8 – 11
The answers given by the blind person, whose eye sight was restored by Jesus Christ, could be considered a testimony. Hence, on the similar lines only, swamiji has written his testimonies; but definitely not to glorify himself. The God who has done miracles in swamiji’s life is waiting to do miracles in your life as well.
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu