George Anca: Gazeluri și rubayate turcești

Traduceri în colaborare cu Neuzat Yusuf transcreate de George Anca

Între o traducere de sertar şi transcreaţie

Se purta mult, în India, prin anii '70-'80, transcreaţia, mai ales între limbile indiene, începând cu sanscrita şi fiicele ei (mai nou, incluse şi cele analizate, secole, ca dravidiene). Despre puterea islamică, am auzit de multe ori cum că se întinsese de la Atlantic la Pacific. Ştiam, însă, intratabilă, represiunea de acasă, iar în materie de traduceri, noroc cu Mihai Şora, mi-a apărut, la Delhi fiind, Gramatica fanteziei de Gianni Rodari, la Editura Didactică şi Pedagogică (în reeditare, 2008, la Humanitas). O antologie a poeziei turce, la care lucrasem cu Neuzat Yusuf între 1969-1971, cam zi de zi, respinsă de “Univers”, la un referat al lui Aurel Covaci, şi de Editura pentru literatură, din motive probabil asmănătoare, aflate ambiguu într-o conversaţie cu Aurel Avramescu, şi secretarul de partid al editurii (îmi scapă numele). Am auzit că ar fi apărut, totuşi, dacă nu în Biblioteca pentru toţi, numele meu primind ca pseudonim identitatea unui scriitor-editor-ministeriabil.

Traduceam, de ani de zile, cu poeţi indieni, din Eminescu şi clasici români, şi publicam, sub semnătura transcreatorului indian, iar eu semnam traduceri ale mele, ajutat de mulţi, cu menţiuni de rigoare, din sanscrită şi limbi moderne în româneşte. Câte ghazaluri n-am auzit la câte mushaira (shair înseamnă poet în urdu), una de o noapte, indo-pakistaneză, prima, la auditoriumul Talkatora, sub prim-ministeriatul lui Morarji Deasai, ironizat în versuri că îşi bea urina. Rămăsesem, se vede treaba, la gazelurile lui Eminescu, întîi la motto-ul din Călin (un gen persan-arab-urdu la începutul unei rescrieri a piesei Sakuntala de Kalidasa). Nici în Maroc, acum câţiva ani, urmărind, în Biblioteca Naţională din Rabat referinţe despre ghazal, nici zilele trecute, când a trecut a doua oară prin România, venind de la Varşovia, unde trăieşte de 20 de ani, poetul Surender Bhutani, autor de cărţi de ghazaluri şi rubayate în urdu, nici măcar discutând cu ambasadorul algerian Abdel Hamid Senouci Bereksi proiectul unui florilegiu poetic clasic şi modern nu am avut o conştiinţă personală anume a gazelului.

Până am dat de manuscrisul kilogramic al vechii antologii a poeziei turce, pe care, întîi, mergând pe rumoarea că deja ar fi fost publicată sub alt nume, neretrăind ceva special (în afară de o descurajare a lui Noica – a, te ocupi de noncultura turcă -, sau de refuzul editurilor aservite monopoului de fier al comanditarilor), am dat să-l arunc. Întâmplător, a mai rezistat ca pentru o răsfoire prealabilă, nu chiar conştientă. Să vedem. Evident, nu era “kama sutra” arabă, arsă, din pudoare, de soţia traducătorului, Sir Richard Burton. Era altceva, şi-i voi fi trimis salutări lui Freud. Eram eu la 25 de ani, după numai o carte de versuri proprii publicate, cu exprimări extinse, într-un imagiar de care mai că m-am mândrit în faţa copiilor, de vârstă mai mare decât mine atunci, cum se va fi mândrit de original propunătorul traducerii. O identificare cu necunoscutul realizată atât de târziu, fără context, parcă în gol, încă în sertar.

M-am simţit obligat, nu numai faţă de mine însumi, să împărtăşesc aşa cum le văd azi, în ceea ce au personal (transcreaţie) şi recunoscător unei mari poezii, nemaistăpânind, ca sabia, dar reînviind într-o altă limbă, a noastră. Dacă nu trebuie să caut prea mult după referatul lui Covaci, cred că mi l-a dat d-na Elena Linţe, în antecamera (atât rămasă) la Vladimir Streinu (aproape, cu toate acestea, idolul meu ca profesor la Universitatea din Târgovişte sub decanatul IPS Mihăiţă Nifon), îl voi reproduce, nu din masochism, dar ca o diferenţă necesară, la care avem ne)(voie când aspirăm creativ (cu preţul “inter/lingvistic” implicit).

Sumarul antologiei includea fragmente de folclor (Destan. Turku. Mani. Tekerleme.) şi din cărţi populare ( Dede korkut), poeme (gazeluri, rubayate etc) de Hoga Yasevi (? - 1166), Melvana Gelaleddin (1207 – 1273), Sultan Valed (1226 – 1312), Yunus Emre (1249 – 1322), Asik Paşa (1272 – 1333), Kaygusuz Abdal, Hagi Bayram (1252 – 1300), Pir Sultan Abdal, Hogga Dehhani, Nesimi (? - 1404), Ahmedi (1334 – 1413), Seyhi (1375 – 1431), Ahmet Paşa (? - 1497), Gem (1459 – 1484), Fuzuli (? - 1556), Usuli (? - 1534), Hayali (? - 1539), Dukakin Zade Ahmet Bay (? - 1556), Negati ?? - 1508), Babur Sah (1483 – 1530), Ahi (? - 1517), Yahya Bey (? - 1528), Baki (1526 – 1600), Nev'i (1533 – 1599), Hayali Bey (? - 1557), Badgatli Ruhi (? - 1605), Atayii (1583 – 1635), Nef'i (1582 – 1635), Sabri (? - 1645), Seyhulislam Yahya, Telfi (? - 1659), Gevri (? - 1654), Vegdi (? - 1660), Naili (? - 1666), Nesati (? - 1674), Fasih (? - 1699), Nabi (? - 1712), Nedim (1660 – 1730), Nahifi (? - 1738), Neyli (1692 – 1748), Ragip Paşa (1698 – 1762), Esrar Dede (? - 1796), Seyh Galip (1757 – 1799), Nahifi (? - 1738), Koga Ragip Paşa (1699 – 1763), Selin, Nazim, Rasih, Neyli, Esrar Dede, Enderunlu Vasif (? - 1824), Halim Geray (? - 1823), Kegegizade Izzet Molla (1785 – 1859), Leskofgal'li Galip Bey (? - 1864), Yenya Kemal Beytali (1854 – 1958), Ziya Paşa (1825 – 1880), Namik Kemal (1840 – 1888), Regaizade Ekrem (1874 – 1913), Mualim Nagi (1850 – 1893), Abdulhak Hamit (1852 – 1937), Esref (1842 – 1911), Suleyman Nesib (1866 – 1917), Tevfik Fikret (1867 – 1815), Mehmet Emin (1869 – 1944), Genap Sahbettin (1870 – 1934), Suleyman Nafiz (1870 – 1927), Huseyin Siret, Mehmet Akif (1873 – 1936), Faik Ali (1875 – 1950), Ziya Gokalp (1876 – 1924), Gelal Sahir (1883 – 1935), Ahmet Hasim (1885 – 1933), Ali Ganip, Orhan Seyfi, Halit Fahri, Yusuf Ziya, Faruh Nafiz, Yahia Kemal, Kemalettin Kami Kamu, Ahmet Hamdi Tanpinar, Ahmet Kutsi Teger, Negil Fazil Kisakurek, Ergument Benzat Lau, Omer Bedrettin Usakali, Selah Attin Batu, Sabri Esat Syyavusgil, Sait Faik Abasiyanik (1907 – 1954), Yasar Nabi Nayr, Behget Kemal Gaglar, Ahmed Munir Dranas, Ganit Sitki Tarangi (1910 – 1966), Orhan Veli Kanik (1914 – 1950), Nelih Gevdet Anday, Benget Negatigil, Ilhan Berk, Gahit Saffet Irgat, Gahit Kulebi, Nahit Ulvi Argun, Fayk Baysal, Hasan Simsek, Salah Birsel, Suat Taser, Geihun Atuf Kansu, Sabbahatin Kudret Aksal, Rustu Onur, Mehmet Kemal Kursunoglu, Negati Gumali, Attila Ilhan, Arif Damar, Mehmet Basarsaran, Ege Ayhan, Kemal Ozer, Ulku Tamer, Talip Apayadin, Umit Yasar Oguzgan, Metin Eloglu, Turgut Uyar, Edip Gansever, Gemal Sureya Seber. Poeţi populari: Kargaoglan, Ozan, Kul Mehmet (sec. 16), Oksuz Asik, Nayali (sec. 16), Bahsi (sec. 16), Usuli (? -

1534), Girpanli (sec 16), Asik Omer (? - 1707), Gevheri (? - 1720), Kuloglu (sec. 17), Asik (sec. 17), Resan Levni (? - 1732), Bursali Asik Halil (sec. 17), Abdi (sec. 18), Asik Vartan (sec. 18), Dertli (1772 – 1845), Dadaloglu (1785 – 1865), Erzurumlu Emrah (? - 1854), Seyrani (1807 – 1866), Ruhsati (1856 – 1899), Deli Boran (sec. 19), Bayhurtlu Goban Gelali (sec. 19), Summani (1862 – 1914), Meskski (sec. 19), Kagizmanli Hifzi (1893 – 1918), Asik Vwysel (sec. 20), Asik Talibi (sec. 20). Bayaburt'lu Hikarni. Pare o traducere de mari poeţi, pe bandă, ca într-o transă. Cunoaşterea se autooculta, peste intenţionalităţi universitare sau editoriale. Yusuf îmi spunea Dede, din vechi, de-l rotacizasem. Eram sigur de dependenţa lui şi eu mă eliberam de ea prin retraducere. Libertatea intensă empatizată de poezia turcă nu cred că era cu putinţă a fi exteriorizată în vremurile egalizând Turcia cu Nazim Hikmet. Iar acum? Kogălniceanu ne vedea jumătate Asie, cu poeţi turci (şi) în româneşte n-avem decât să vedem Turcia jumătate Europă. Retro, răspundem solo cu poetul voievod Petru Cercel, altfel folclor vs. folclor, până când, prin opera lui Eminescu avem o aprofundare perenă a spiritului turc (până într-atât încât Marko Krailevici, mort “la Rovine, în câmpii”, este reînviat în balade traduse de Eminescu, astfel într-un aleatoriu paralel creştin-islamic prin har poetic interlingvistic-religios).

Chiar indieni hinduşi îşi iuţeau prana în admirarea visului lui Baiazid transcreat de Eminescu.

Român, descopeream şi eu o măreţie inversată prin educaţia subimperială, prin inoculări gheaure, probail lăsând să iasă la iveală maşinala (şi nu prea) traducere de poezie turcă de mai înainte de viaţa mea în India.

Întâmplarea răpirii travaliului meu poetic româesc, tipărită în fals – legea m-ar găsi acum pe mine preluând (tot n-am văzut-o, din superstiţie, încă prada) ce fusese al meu, partea mea, n-am decât să produc un scenariu-autodafe, o (auto)selecţie eufonică liberă, pe cât posibil la întâlnirea poetică turco-română, cu şanse de bucurie a recunoaşterii şi cântecului hăruit de pronie. Se mai poate spune, creştineşte, că e bine că, şi piratizând, s-a făcut posibilă o apariţie editorială (păcatul îi va fi diminuat lecturarea, poate obligaţia de studenţi să fi compensat mecanismul “de serviciu” comanditar prin delegaţie). În tinda paranoiei, o ficţiune critică în traducere m-ar pune între cei compunând “după”, iar crima ar fi plecăciunea în faţa ghazalului ca substitut al poetului însuşi, traducerea ca mormânt de înviere. Iar azi degeaba antologii şi traduceri necomanditate (again, encore une fois) – o fi murit sau nu Dumnezeu, dar cititorul parcă nu se mai zăreşte. Fie, atunci, transcreaţiile mele turbulenţe de armonii sesizabile, doctoral-paciente, cum după ani, fiindu-mi şi dragi şi terapeutice şi descoperitoare, ar molipsi, nesectar, neciumă, intergenerativ fost-viitorul

lecteur. Am lăsat de o parte ce nu era ghazal sau rubayat. Crimă. Am revenit, un transformism, la o adică. Da, dar orice referent sare la gât “'n clipita cându para se deshaţă din tunearec”. Ci “Să nu blestemi ape repezi, / N-au apele, munţii vină, nici gunah”. Ultimul termen e sanscrit în anticul Dede korkut.

Genetica rimei în ne(re)cunoscut ghazal avortează variante antireferenţiale (ce-or fi ales ienicerii?):

Frate, pe-ncet să ne înecăm

în mările iubirilor

Două tărâmuri ni se-arăt

spre-al treilea lunecătore

Frate, pe-ncet să ne-necăm în mări de-amoruri, bâldâbâc.

Două tărâmuri ni se-arăt, ce-mpung curând alt Isarlâk

(A mai bună pâine aş lua-o cu un autoreferat-de-respingere, la concurenţă nu numai cu A. Covaci, dar şi cu dramaturgul de la RFI, iar îmi scapă numele, care, potrivit Gabrielei Negreanu, a scris întrun referat la un manuscris propriu, după India, că Anca e om de cultură nu poet. Nici o grijă).

Monstrul necizelării, că în zadar. Necoacere. Fapt literar patogen. Adaug. De unde, atunci, euforia de mai ieri (pe azi?) Atâtea ghazaluri ale necunoştinţei de ghazal (ori, cine ştie?)

Modernii (cum o fi copyright-ul), în anii '60, se transcriu seniorial şi totuşi aproape lui Ataturk. Românii puteau învăţa patriotism de la turci, m-oi fi gândind acum, ca tot omul tranzitoriu.

O Troie, ba o Turcie îmi voi fi Isarlâk, apud Pann-Barbu în tinereţea fără lună, la semilună oleacă.

Dacă, îndreptăţire referenţialităţii supracontextuale, publicarea nu e o împărtăşire, fie sub alt partaj, ci o aculturare netalentată, neisprăvită, vina se complică, ne deprimăm nu că trebuie să murim, ci că, trebuind să nu murim, ne lăsăm omorâţi de ce închipuiţi vom fi fost în traducere indusă cu surâs sufic (Sufi i-om zice solicitatorului acar-aga). Şi-aşa, cu proprietatea intelectuală ajunserăm la avocat oltean, eu mă gândisem la Ţop, din Târgovişte (vezi şi Zburătorul de I. H. Rădulescu). Trei ani trăiţi degeaba atunci (în general, cum i-am spus unui istoric, dacă nu mai avem ţară, nu popor, înseamnă că am trăit degeaba, n-am trăit degeaba, a replicat, am trăit să vedem că nu mai avem ţară şi popor), ba, cât de în dodii-traducătoare, se alege vreun frământ, chiar izolator, decupat şi acum de mediul chitului înghiţitor volen-nolens. Tanro-Tanrî al fiecăruia într-o grădinăbahcea.

Ceva story tot s-o alege, “în seraiul de cristal”.

Văzui ce s-a întâmplat, onorată instanţă, n-am refuzat paginile cu transpoziţii, de la Sufi, chiar dacă n-aveau poezie, am discutat, pe unde-o fi, lăsam, delicat, ca de la el, ceea ce pe mine nu mă aranja, dar recompuneam, cucerit, poveşti sau sonuri bănuite clopot, de exemplu. Nu m-am interesat cum s-o fi înţeles cu piratul. Chiar înainte de a repune mâna pe antologie, aveam alt subiect în cap, jungian, arhetipal, pentru mine, asociind pe Atanase Rudeanu, îngropat la Cremenari (scrisesem Cremenali), el, din boierii Rudeni, ai lui Mihai Viteazul (vide poeţi turci din antologie de pe vremea lui), cu un general Rudeanu de-i fusese în război un fel de ordonanţă Ştefăniţă Lechea, din Roşchila lui suprasovejană, şi cu scriitorul Alexei Rudeanu, regăsit neamţ, Merk parcă (am rătăcit cartea, genială drept critical fiction, doubtful ca trend ce ne remorchează spre poezii la nunţi, măcar contra manele, ori biografii de carton ale îmbogăţiţilor din fosta noastră apropiere), pe monografia unui milionar american pornit din Teleorman (pădure nebună, pe turceşte).

Cum nu-mi venea să înlătur nepoezia-juxtapunere, n-am cum înşela – justiţia lirică? scrisul vechi de tinereţe îngânând altul şi mai vechi din imperiu (căruia i-om fi fost şi parte, cum arată hărţile, ca şi poezia pe undeva, nu numai birnici cu ieniceri mai niciodată re-semnaţi ca români nemercenari). Dacă voi fi primit esoteric fragmente-fractali de duh general-poetic, în amestec cu ospitalitatea faţă de banalităţi crase, de traduxător academic, le mai despart după atâta vreme?

Experienţa estetică pe-aşa se mixtează un pic Americă turcească pe româneşte. E, a fost muncă, din fericire, din păcate, ocupaţie, turcire tot fără Brâncoveanu, Măria Ta, sub ceauşism timpuriu, ieşire (Ion St. Lazăr a pierdut un articol cu titlul melancolia ambiguităţii, ce mi-l dedica, aplicabil şi la antrepriza în discuţie şi simbolizare-cod aici) din triumfanta interdicţie-cancer.

Ghazalurile mă vor păstra fără membria-copyright-ochelarişti, în răsunetul diferenţei faţă de jupuirea familiei voievodale, u trăiri comparabile peste mentalităţile de imperii de peste noi, poatechiar interschimbabile, din-urmă-dintâi, poetic, traductibile muzical. Un lux al poeţii prebrâncuşiene. Întâlnindu-ne în fericirea ştiută numai din basme-vers, lăsăm deoparte juxta pe câte-o strofă-rubayat:

Frumoase zilele de vară... Nu mai sunt.

Ferşti deschise, coperişe şi bahcele...

Fierbinţi mai erau lucrurile, totul sfânt -

Chiar noaptea neagră fără lună, toate cele.

(Ahmet Kutri Tendjer)

Bătrânul gunoier Hasan aga

Eyvalah şopti puştanului,

se desfăcu la piept în soarele ce strălucea,

în mâini cu mătura.

(Mehmet Kemal Kursunoglu)

Trecură anii, timpuri în mănunchi,

Pe drum, la-ntoarcere de la Hisar

La Kayalar o doamnă am văzut.

Cum ea de mine nu avea habar,

Mi-era o cunoştinţă de demult.

(Abdulhak Hamit)

De ani de zile-mi zace sabia în teacă,

Din patru părţi cu zid mă înconjoară

Singurătatea, zidurile n-o să treacă

Şi greu îmi e să cred în cineva de-afară.

(Kamallettin Kami Kamu)

Ne-om reînvechi, la vedere, pe întâmplarea unei judecăţi-lectură. Liber la paragrafe from procesarea retro a unei experienţe pararepresive, reoferită în versuri, ca pe vremuri India în versuri (şi de mai înainte, amnezic, Turcia în versuri, aferim).

În Biblioteca Pedagogică, antologia nu e de găsit (şi invers?). Tot maldărul de foi galbene dactilografiate, panglică şi indigo, manuscrise răzleţite, selecţie în ireal, în ghazal. Modernizând la unison clasici, învechind moderni. Mări în căldurile iubirii trec înspumegate (Nev'i). Tot ce-i frumosîn cer să se reverse pe pământ. (Nef'i). Ultimul an de viaţă al Bibliotecii Pedagogice (Stela Giurgeanu în Dilema Veche).

Baiazid sau Vlad Ţepeş, ghazal sau rubayat/catren, divaniţi sau văcăreşti? Facem Europa – via Târgovişte – şi o haltă de Orient mare într-unul mic dacă nu pe pierdute, crescător întru a câta europenizare, radere, tehno. Ce să mai psihanalizăm, venite tocmai din comunism, tentative de nisip cu struţi traducători, de unde sperările transatlantide, cu Bolintineanu pe Bosfor? Războaie neînfresce, Domnul martir cu fiii martiri şi neamul. Şi această aiurare, din datorie, de fond, de atmosferă, décor al fondului şi atmosferei libertare, cu dezmăţ nici măcar suprarealist, nu ne mai trebuie, vom tăia, cât că se vor fi întreţesut pescării de redundanţe mai triste ca aparenţele, remanenţele, reverenţele, temenelele, temniţele, sentinţe-simţămintele. Doctore (e doamnă), asta se vindecă natural, cultul femeii, toţi poeţii bărbaţi de vin divin.

Deci ce turcisme să alegem şi să traducem din viaţa Târgoviştei întru Europa ca noi-voi-ei? Folclor, tribut, Cercel. Vedem pacea. Ruinurile se menţin turistic, appealing. Forja – prea după, prea ante? - ghazal. N-am ajuns la hai-ku (proliferam). Pann-Barbu ne-or lipsi din chindie. Ochean- Turchie. Mă aflu între transcriere-procesare, pe sărite, şi, cu gândul la traduceri euro/româno-turce (a-mi mulţumi ori mazili), mimez inconştienţa anilor de pansament poetic peste prihana de gheaur (mai turci comuniştii în anticreştinism). Suntem în afara oricărui farmec obiectiv, numai alegerea ne recuperează, chiar poetic, turcismul vrut-nevrut în ţiplă europică. Pe-aici, pe-aşa om fi dezarhivând.

Mai şi existăm – dacă arvea – după secolele alea. Ne căpiază în continuitate deceniile alea. Dar ghazalurile astea, alea... Obedienţa aceleiaşi arătări, ci nu de sine, ba pe-acolo. Nu suntem chiar de acolo.

Găsii nişte gazeluri lăsate de o parte, să vedem, şi mai pe sărite (mai sărit atunci, acum, în ce cămaşă). Privighetoarea tot biulbiul. Economie. N-au apele, munţii vină nici gunah. E ştiută, dede.

Nu blestema iarba, nu e vina muntelui Kazlek. Diliu, în original, în Teleorman, pe Bucureşti. Am jertit nouă cămile când pe lume ai venit. În mare să ne înecăm necunoscând elif, mim, dal (Yunus Emre). Slavă, zărit-am pe Allah. Pe Dumnezeu nimenii nu-l poate vedea. De-un timp sunt pulbere pe drumul Ce-l calcă răstignind nebunul. Ce răzbună (în trafucere) Sirin înviindu-l pe Ferhat, de cel deplâng alte traduceri (sa arătăm aparat)? Dai de belea (turcească) iubind. Veşnic pe lume -ioc, fierarule. Bayram zicând “mă ştiu”. Podul lung din Ergene S-a uscat de secete. Vorbele lui Kaydjusiz Sunt ca nucile din Indii. Nef'i cel gemător.

În gloata-ţi tristă a căzut şi sufletul, paharnice,

Împinge cupa spre prietenii-mi setoşi de apa vie.

Iubito, şi străinii speră să te întâlnească,

Păgâni şi sfinţi aşteaptă ploi cucernice de apă vie.

Frumoasa ca Leyla face şi pe Baki să plângă,

Pământul e-nsetat de lacrima lui Meginun, de apa vie.

(Baki). Bolnav pe lume de singurătatea buzelor. Dar lui Ahmet alături din matca ei trecu <şi oameni şi natură ivindu-i apa Su. Tristeţea să nu crezi c-ai cunoscut-o toată. Trăiesc în mare peştii, marea nu ştiu ce e. Ey, padişah tristeţii, intrigile ani pot sta În suflet lui Sabri, iar cupa spartă fie-a ta. În duhul lui Fasih tot bântuie un neastâmpăr, Oh, vânt de zori, trecuşi prin al cosiţei ei văzduh? Presar ţărână inima şi sufletu-mi în calea ta.

În gând cu dulci buzele tale, până la Mîsîr

De nu, dar pînă-n Kandehar noi tot vom fi plecat.

O, cerule, de poalele-ţi ajung la Naili,

Va merge la divanul lui Allah fără păcat.

(dintr-un ghazal ca pentru un rubayat?) Neşati, bietul, cui să se destăinuie şi el, Priviri mahmure, vinviclean şi inimă la fel. S-a pustiit bahceaua, trandafiru-i veşted şi el, Şi-n ochi şi-apleacă parcă jarurichiparosul, dorul.

De dor, nu mai am inimă acum,

Oraşul trupului se face scrum,

E cu haiduci legat oricare drum,

Delirul ochilor tăi n-oi ajunge.

(Gevheri. Rubayat în koşma, în teşlama/satiră?) Suflet diliu de jale s-a prins singur, Galip, rămas-ai fără vlagă singur, Rămase dorul de răspunsu-i singur, Rămase glasul îndurării singur. Ey, doctore, când vezi ochii aceia suferinzi, Fii bun şi nici de mine, suferindul, nu uita. Necazurile vin de la prieteni, nu de la străini. De când sultanului tristeţii îi suntem în pază, Al dragostei oştean vine-n câmpia sufletului meu. Nabi,hai, povesteşte-ne alte nenorociri, De dragostea lui Maginun cu Leyla-s sătul. Dacă ne stă în cale frumuseţea, dacă mergem Pe drumuri tăinuite, nu chemăm paharul?

Se spulberă antologia, moderni de interes obscur partizan cu totul pe din afară, exod,neprimit, funcţionari martirizaţi, abia acum, testamentar, iertare-trandafir, delir-malaric-tot-ce-amfăcut- e-rău-să-trăiţi. Dar nici o existenţă. Poetul e-al poporului. Iertare, libertate, Mehmet Emin. S-a dus, ah, avalanşa zburătoare. Ah, fluturele mort în zbor. Aproape 40 de ani şi nici o minte, nici un studiu poetaic.

V-aţi pribegit, v-aţi dus, păsări nătânge,

Sunt goale cuiburile, goale, goale,

În cuiburi nici orfanul nu mai plânge,

Fulgii îi iau la goană reci rafale

Ale zăpezilor

Şi-n aer zboară, plâng cu plâns de sânge.

(Djenep Sahabettin)

Caldă suflare-n inimă-i sfârşitul,

Zi moartă, boală fără de orgoliu!

Se-ntunecă pe lucruri coloritul,

E noapte asta, ori e şal de doliu?

(Djelal Sahir)

Tu fii raţă, iar eu lac,

Tu drumeţ, iar eu drumeac,

Rob la uşa ta pe plac,

Mândrul meu cocor, te vreau.

(Asik Veysel)

Pe mal de-argint se-adapă antilope sperioase,

Oduhna liniştii o tulbură cu alăute.

Din limpezimea apelor, departe, pe tăcute

Valuri se miră – alte antilope reîntoarse.

(Ahmet Haşin)

Venii, tu eşti acela care sufletele le conturbă

Podoabele şi ele s-au cutremurat, ah, mi-aş vrea mie

Să-mi urce vocea pân' la ceruri cu delir de iasomie,

Să mi se mişte pieptul într-o cutremurătoare zurbă.

(Djelal Sahir)

Mi-e totul neprieten sunt străin

Nu te sfii hangiu mai toarnă vin

Întâi durerea mişcă lin lin lin

Rod despărţirile yavaş-yavaş

(Bekir Sîtki Erdodjan)

Voce nu, nici strigăt simplu,

Poate-i linişte-năuntru,

Stinsă-i speranţa şi timpul,

Cuib de piatră ce ne-aşteaptă.

(Osman Attila)

Noi din copacii morţii cioplim

Catargele pentru corăbii,

Cel ce ia vieţi ce face din copaci?

(Bedri Rahmi Eyuboglu)

Uite, fructele cele dulci

s-au copt adânc în crengi

şi dacă mai întârziai

picau.

(Nazim Hikmet)

Vocea stăpânului era cântată ca de gramofon

O melancolie singuratecă a singurătăţii

Când sora mea trecu femeia sinuciderii sui în faeton

şi umbla pe străzile din Pera cu dragostea morţilor

(Edje Ayhan)

Ţi-e blândă inima venind din văi ce-a scoborât

La o bătaie, molcom pulsul va să fie mut,

Pe faţă tul de năduşală ţi s-a aşternut.

Din ceasul de când soarele băurăm gât cu gât,

Sufletul nostru arde-n cerurile sale zădărât

De fericite zile-n clocot stinse în trecut.

(Yasar Nabi Navir)

ne-am prefăcut într-un caval dogit

vorbeşte oraş al istambulului rege al haimanalelor

vorbiţi ochii mei

hoinărind am rămas cu mâna goală în văzul lumii

(Attila Ilhan)

Plumbul din pieptul meu

E trenul într-o gară neagră,

Coboară călătorii la răsăritul soarelui

Şi la ferestre

Atârnă flame sângerii.

(Ulku Tamer)

În visul meu pământuri mari se ară

Bolnavii-n vis se vor închide

Pe faţa lor prelinsă-i clima rară

Asemeni cântecului de femei gravide

(Tolip Apaydîn)

eftolya dată uitării pe jumătate harţă în fîntîni pe jumătate mare

şi aplecându-se la fântâni eftolya salutat-a pe muritori

căci precum amintirile lui ibrahim ismail ishak

a vrut să fie cercuri în republică-n cele trei luni de post

(Edja Ayahan)

Ah, darul tău, nestinsul, ah

Fără de rost din lacrimi bob,

Allah, ajută-mă, Allah,

În întuneric îţi sunt rob.

(Cahit Sitki Tarandji)

Rămâi, o, Tanro sfânt, rămâi,

Rămâneţi nopţi fără-nceput,

Rămâi nevastă cu ochi mut,

Mă duc în insula dintâi.

(Ruştu Onur)

Speranţa e-nspinată inima se smulge

Alt dor aleargă pe picior de nicăieri

Din Istanbul din primăveri cu fulger

Îmi tulbur ochii cu prizonieri

(Metin Eloglu)

Înstrăinare amară

Înăuntru şi afară

Toate mi se-nstrăinară

Toate sunt din altă ţară.

(Kamallettin Kâmi Kamu)

Tu vei muri, Karadj' Oglan, acuş,

Nici înger şi nici spirit, spiriduş,

Eşti o bahcea cu trandafiri de pluş,

Allah gândirea ta să o usuce.

(Karadja Oglan)

În ochi un “nu” adânc ţi se prăvale,

De zbor întins-ai aripile tale,

De vei avea în iarna asta cale,

Măicuţă, să mă iei cu tine, ia-mă.

(Nedjip Fazil Kisakurek)

Noaptea pe drumul Sivasului

Şiruri-şiruri carele cu boi

Pe roţi de mesteacăn.

De cremene ţărani de glasuri goi

Duc lemne, sare, duc bolnavii noi.

Ad-nc mai trec şi grele carele cu boi,

Noaptea pe drumul Sivasului.

(Kahit Kulebi)

De ce fugi împleticit

Nu fugi de ploi, copile,

Marea-n ploaie n-a murit

Marea-n ploaie are zile

(Osman Attila)

epilog la gazeluri şi rubayate cuprinzând reducţii din colajele separate de traducerea-testament selectată nu dintr-o antologie piratizază sau nu instanţele sunt şi aşa ocupate ca principatele de Poartă caut cam de când căutându-mă la turci din comanditari jăpcari abia m-am fericit-retro-turcit după algerieni ne touchez pas la hache Balzac ochii ciorii pe computer moartea eminescologilor acatiste satanice dau în holocaust la adulmecarea sângelui poeziei române de data asta chiar m-ai speriat la nouă jumate o văd pe văduva lui Buzinschi în altă limbă se exprimă mai bine regretul că s-au născut români nevoie de spiritul românesc n-o să mai fie europeanul în rezervele indiene din America introduce în sistemul meu preceptele lui Deceneu uită de limba rusă cum aş expertiza traducând poezie cu experimentări comunale europene cum întoarce Moise diaspora până-n '48 tema compasiunii răzbunătoare Hamlet umblet opponent mates c-a trecut Paulescu la catolicism multe sunete puţine cuvinte carols and ballads semnătură sau text şi încă multe pagini de tradus tot ce este împotriva românilor este apreciat pozitiv să nu mai rămână urmă din neamul vostru rromânesc cu lacrima fără sfârşit pe la Brâncuşi din una-n alta ce imnuri druide antologii islamice că şi voi vă aruncaţi să vă traduc n-am decât să mă ocup şi de mine mereu o fi vorba de altceva epilepsie pe clepsidră bine de amabilitatea depresiei când ne-am decarta Pariul cămilei pe iglu tu vei afla mult mai multe despre Mandela decât eu despre Gandhi turcoaice sau unguroaice sau ce-or fi putut el să violeze pomeniţi de Ţepeş Mihai Vitazul violuri rutina încă unei arestări de zăzboi citeam ziarele şi aşa mai eram împreună ce tot traduc înseamnă că te pasionează ăla de scria că Eliade vorbe prost englezeşte panicare agorafobă vise congresuale ochi curgători composers prin Berceni copii prea mici ori prea mari asparagus-sparanghel-româno-englez istina în sârbo-croată în semnă adevăr biubiul privighetoare turcă şi văcărească the ducks came from the trucks până acum semna cu volke raz alex ein banater schwabe angela mihaela un ardelean bănăţan mangaliotulmitică acelaşi retard ne stresa cu autodeterminarea regăţean nemulţumit de ardeleni şi bănăţeni apoi bănăţean sau ardelean nemulţumit de munteni în final face pe moldoveanu care dă dreptate ardelenilor plânge de mult la morminte străine cât de strin de cea mai elementară idee a dezgustului ticăloşia este o stare de spirit sunt mândru că sunt român o parte a poporului pune botul lapatriotism şi naţionalism 140 la Chanttily dacă l-au primit aşa frumos înseamnă că îi pregătesc ceva extrem de urât oops ceva se întâmplă de nu se poate vă daţi seama de ce nu ne contactează civilizaţiile extraterestre de ce galaxiile se depărtează de noi nu lăsa tăgada limba română să moară bunii sub ce poruncă durere traducătoare din Egipt în gips îmi nărăvisem turca de copil mii capete de turci de iarbă plouaseră pământul gazel gazelelor multiorgasmice dissing oneself less than nothing muncite antologii tabu la 25 de ani acum mă desturcesc în Talkatora şi rămâneam la gazelurile lui Eminescu la noul testament deşi tradusesem duium de ghazaluri turceşti poate unde nu erau persane arabe urdu netrăite încă neprelucrate româneşte deunăzi Surender teoretiză prin Râmnic rigoarea ghazalului pe lângă berbero-mauri s-a trezit amintirea antologiei am vrut s-o arunc am citit ieri m-am întâlnit cu (mine) mari poeţi turci din toate vremurile şi rubayatele prin intermediar motivat academic spre propria scriitură ne salutam cu yasha îmi zicea dede poate pentru că tradusesem în rotacism din epopee nu zic de grădină-bahcea sau mai rar yok şi yavaş tinereţea de25 de ani în cleşte editorial comunist n-avea nici o scăpare cum s-a dovedit au rămas 2-3 ani de variaţiuni româneşti la sonuri totuşi imaginare descrise semantic primar de traducerea depoetizată anume repoetizarea va fi întâlnit originalul pe altă cale decât lingvistică de la miez la miez al poeticităţii în ce mă priveşte în căutare pe repunerea în vedetă a unor modele neintrate în empatie conştientă decât acum la lectura substituind autoaruncarea lecţie şi cu propriile cantităţi aşternute prin maldăre de caiete în pofida ştiinţei lipsei de şansă din instinct prin duzii acum tăiaţi din Ruda poetul Siret vin turcii după tătari bătrânul genocidar tânărul mântuitor halucinaţiile ocupării de sine decapitarea turcilor de iarbă bine c-au publicat piratizată turcire îndulcire cu şerbet pe diabet în zaiafet ne-am decupa din aberare părere mai şi aflăm cu ce ne ocuparăm ocupă de-o luăm de la capăt disperării ce bine să tr vrei iar sub turci with technology we don't have to worry about translation I'm eking out a little time to respond Scheveningen în ziua de azi fără parolă şi nelogat eşti un nimeni nu ne place când ploaia vine de la ruşi se consideră român deşi stăpânii lui sunt la

mii de kilometri de România politica dâmboviţeană le provoacă cel mult o abundentă vomă bagălimba în gură ţi-ai făcut treaba acum intri în adormire acu şi Sufi din mii ghazelari nici o gazelă Nev'i mări în căldurile iubirii trec înspumegate Nef'i tot ce-i frumos în cer să se reverse pe pământ Baki în rănile din piept mai lasă urme de săgeţi modernizând la unison clasici învechind moderni Yahya să nu stea piatră peste piatră-n casă deznădejdii biulbiul diliu ai început să cânţi cum trebuie toţi oamenii din lume nu-mi pot umple un pahar în duhul lui Fasih tot bântuie un neastâmpăr Naili chiar de te rogi scrisoarea pe poştaş nu-l face scrum Tasih şi colindam grădina raiului de-atâta dor Tilfi vândut e frumuseţii duhul tot Ranghip Paşa raiu-l gândesc la mesele cu must Nedim ferice-i spun aceluia ce şi-a găsit soţie Poate că te-ai ascuns în pieptul meu şi arzi pe jar Târgoviştea înainte de Fanar rubayatul lui Ienăchiţă pe moştenire istorii folclor ţepe magie pe Europa cin' s-o perucheze Germanie sau Turcie Europa Americă sau Rusie-Chină lumea ne-om completa psihoza mereu pe capu-mi trandafiri iertând vor înflori eram în comunism suntem în Europa interfaţă turcească spre

Stăniloae Noica Popa mă cam ienicereşte iar a lui Sufi dileală Tanro poetizându-l pe Allah un vers treacă-meargă poem mai va pe ce zori de unu august ce jurnale nedatate ani turceşti văd şi de ce ţin manuscrise zi că nu şi ia de contrazice-mă personal cred că şi Radovan va fi ucis bombe cu fragmente şi reziduuri nucleare testamentul câinilor turbaţi de la Club Gitmo fir'ai sănătos măi omule a căscat până la cercei gura filialelor talibane nu am avut dreptul să dau un telefon pur şi simplu umflat vorba lui Pristanda dă-mi batistă vreau să bocesc la ambasada americană se fălesc şi rânjesc la capete tăiate fii serioasă conştiinţo s-a întîmplat pe strada locomotivei să ciuruie pe 2 numai pentru că ăştia au aruncat nişte hârtie de eugenia pe jos s-a crezut momentan că sunt manifeste are dreptul să aleagă între glonte sau ştreang eşti dintre cei care au luat indemnizaţie la căldură arest ca în actul sexual la polonezi bagi scoţi şi repeţi revoluţia aia din 21 şi nu sindicalismul din 22 am sufletul împăcat că nu am făcut rău numănui noi românii ne uităm la formă şi nu la conţinut gazel rubayat sistematic turnat de soţie în apartamentul unui vecin cetăţeni model săritori participanţi la muncă patriotică romanii îşi spânzurau adversarii de toţi stâlpii m-au dus pe jos până la sediul lor pe Eforie sunt nevoit să admit că nu mi-au dat o palmă fiecare cu baricada lui prietenii mai fac şi acum informaţii şi nu-i cunoaşte nimeni unii se simt mai persecutaţi decât sunt ce vrea să facă madama să mai împută un partid mulţi din muncitorii de acolo mai luau din maculatură când cu turcii nu plecasem diavol greu de aprobat atunci Baudelaire sonete moşka moksha rubayat în declic de ghazal şi nesomnie domnule Fusulan atenţie la turnătorie murdară şi turnătorie justificată cum a muriet L Spiess de inimă rea am tradus mii de versuri din turci şi pe timpul tezei mai nici unul de Baudelaire ca între 2-3 originale suntem ce citim de mână a traduce cum ai mai fi aruncat ciorne duble iar acum retrăiesc liberat tabu ce-o fi-n dosarul meu seco-turcesc Sufi m-aş opri să transcriu zilele transcrii astea selective dedemultului de trei ani până nu şi traduc Văcăreştii cum în turceşte tradusesem pe Agagiu sufixat bosforic mă specializez în comenzi de verş

Behdjet muri pe când îl traduceam de n-oi fi preferat Voiesc lui If aşa-n Vaslui că Luther ăl mai mare criminal îl pretradusesem pe Baudelaire din turci de mi-a spus Grigore Popa că-i plăcea cuvântul kef turk şi Adrian Maniu îl vitriola pe Philippide condamnare de turci în iarbă nebaudelaireană prin antologie ghazelizată la Văcăreşti Noica-i scrisese lui Milcu s-o reuniverse aşa şi cu traducerea lui Korydaleu cum aş fi vrut să ajung pe tema asta până aici îi dădui lui Ziya încă 20 de ani până plecai în India în '77 pirateria va fi fost în pierdere acum şi de pe net iar trei decenii a ne fi pătruns de imperiile deasuprindu-ne ghazalul din urmă Baudelaire-sonet dinainte făcând alegerea printre predatori de mi-ar mai auzi testamentul atunci răsăream în turci să apun tot în ei ba tata va veni ori eu în Târgovişte lângă atunci şi în nehalucinaţie tradus încă 10 pân' la 35 din titlu de-aş dubla şi încă pre-miez namazului în necunoştinţă târziu citind din Koran în drum spre Iaşi în engleză de-l văzusem pe Mihălcescu chiar teza diavolului şi opusul ishk iblis prin Netty Bossert Hafiz ba ameninţare la moarte iraniană în confuzie cu Salman Rushdie recitare fraţi de Iosif în aeroport la Karachi pentru a ne întoarce la antologie cu ochii pe Văcăreşti cu 35 pe-a copiilor ce numi ai acceptă dependenţa de ei cât cred că mai sunt educabil cum ţi-ai libera limba pe seama celei necunoscute reflectate poetic într-o accepţie de supravieţuire de i-om fi cucerit pe romani că din turci habsburgi ruşi nu învăţarăm tongue nici tango nu pe cine în cine l(m)am tradus măcar pe Văcăreşti îi traduc direct în computer jumătatea vieţii jumătatea soarelui semiluna vă pun data naşterii de atunci nemorţi şi foşnetul vieţii mătăsos şi mama de ne-ar fi fost permisă conştiinţa creştină tot una cu islamul turcesc din poezii clasice încep cu secole de ghazal şi sfârşesc cu rubayate în lanţ sprea aturcanglia iele văcăreşti paramagbethe vaci din Văcăreşti la sinagogă de-a doua evanghelie de marcă tradusă peste apocrife ce-or fi ales piraţii cele mai bune cele mai rele eu mă aleg după filmul Stay fanarul turcesc mai aprinzând ca la liceul Decebal cu Negrei din partea lui Emil acum Sorin şi de-aş muri alegerii nu s-ar înţelege bosforul perifrastic pe toboganul săbiei în sânge citat din final tot vei muri cu faţa spre păcatul tău.

Maestre,

Să trăiţi! Şi să mă lămuriţi:

prin 1969-1971 am tradus, cu lectorul Newzat Yusuf, de la Univ. Buc., o antologie a poziei turce, multe sute de pagini (din care am publicat şi prin reviste, în Capitală şi în provincie, semnate de amândoi). Am fost la editura "Univers" şi "Minerva", eu, dar curând am plecat în India (şapte ani), fărăpublicarea cărţii. Am auzit că turcul a tăiat numele meu şi l-a pus pe-al lui Nicolae Ioana (decedat, după), scriitor, funcţionar la Min. Cult., pe edituri. Mi-a fost oarecum să verific, pe atunci, acest caz de canibalism literar comunisto-securist (Nae I.)

A fost pe aici un indian din Varşovia, îl ştiţi, şi, cu ambasadorul Pakistanului, şi-au citit ghazaluri. Eu, spre pensie, scormonindu-mi din manuscrise, să le aranjez, am dat de antologie, stuf gras (mi-a spus, când traduceam, Noica: a, te ocupi de noncultura turcă, uite, au ajunsservitorii Europei; îl contrazic, abia acum ecitindu-mi compoziţiile, unele, traduceri:) din punctul meu de vedere, cu adn-ul auctorial de când eram în putere (rupt şi de materia brută de la turc, în sensul recompunerii unui original românesc) e vorba de o pată de culoare sine qua non pentru "cercetarea" orientalisticii de care m-am învrednicit, la hazard sau în cunoşti(i)nţă de cauză.

Aş selecta acele compoziţii (re) originale şi le-aş publica sub titlul "Gazeluri şi rubayate turceşti".

Să le semnez singur menţionând, în notă, că mi-a oferit materia primă Newzat Yusuf şi-i mulţumesc( făcând pe niznaiul, cum şi cam sunt, despre porcăria strigătoare la semilună)? Să semnez cu el (ca în reviste, însă nu-l caut, că e, în cel mai bun caz terchea-berchea, pe unde o hălădui)? Să dau în vileag ce ţi-am scris mai sus, ceea ce ar avea şi o aluzie penală (să-mi sară copiii hoţului, regretat, în cap cu teflonul, că, pardon, eu cu trei ani de lăbăreală pe turci am tras de la un bâlbîit şi un ienicer...)?

The floor is yours, dear Master...

Mare Maestre si Profesor (Si Director General),

Incerc, dupa umilele cunostiitnte, sa raspund la intrebari.

In zilele urmatoare o sa incerc sa intreb si pe altii din domeniu.

1. «prin 1969-1971 am tradus, cu lectorul Newzat Yusuf, de la Univ. Buc., o antologie a poziei turce, multe sute de pagini (din care am publicat şi prin reviste, în Capitală şi în provincie, semnate de amândoi»

Acestea care au fost publicate in regim de coautoriat trebuie semnate:

George Anca si Newzat Yusuf.

Ma bazez pe art. 5 al Legii dreptului de autor:

Art. 5. - (1) Este opera comuna opera creata de mai multi coautori, in colaborare.(2)

Dreptul de autor asupra operei comune apartine coautorilor acesteia, intre care unul poate fi autorul principal, in conditiile prezentei legi.

(3) In lipsa unei conventii contrare, coautorii nu pot utiliza opera decat de comun acord.

Refuzul consimtamantului din partea oricaruia dintre coautori trebuie sa fie temeinic justificat.@

(4) In cazul in care contributia fiecarui coautor este distincta, aceasta poate fi utilizata

(5) In cazul utilizarii operei create in colaborare, remuneratia se cuvine coautorilor in proportiile pe care acestia le-au convenit. In lipsa unei conventii, remuneratia se imparte proportional cu partile de contributie ale autorilor sau in mod egal, daca acestea nu se pot stabili.

Art. 1. - (1) Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau stiintifice, precum si asupra altor opere de creatie intelectuala este recunoscut si garantat in conditiile prezentei legi. Acest drept este legat de persoana autorului si comporta atribute de ordin moral si patrimonial.@

(2) Opera de creatie intelectuala este recunoscuta si protejata, independent de aducerea la cunostinta publica, prin simplul fapt al realizarii ei, chiar in forma nefinalizata. @

Stimate Maestru în proprietate intelectuală,

Vă aştept continuarea răspunsului, cu 2-3 precizări suplimentare ale petentului..

Am vorbit cu copiii şi publicarea pe alt nume ei o văd gen pseudonim(ată), în condiţii anume (gulag editorial românesc), evident fără consimţământul coautorului (în accepţia de acum, gazel-rubayat, nu numai principal, dar şi unic). Ei au luat mălaiul (turcul poate salivase, piratul o fi prins şi excursie la Baiazid, să-l ierte Allah), s-o fi şi prescris, de peste 30 de ani. Venind la zi, cu publicarea eventuală a textului "meu" (din nou, recuperat:moral-artistic, pentru literatura româna în onoarea valorilor seculare turce, de către un poet care se emancipează de materia primă şi transcreează structurile intermediate activistic sau academic), pe copertă ar fi legal să se menţioneze (?):

George Anca

GAZELURI ŞI RUBAYATE TURCE(ŞTI)

Traduceri în colaborare cu Newzat Yusuf

Credeţi că mai este cazul să dezvălui avatarul acestei traduceri, în contextul schimbării de regim, eu neavând altă pretenţie decât de a-mi prezenta, recuperată, propria creaţie conţinută într-o traducere de sertar, pentru mine (abstracţie făcând că ea a apărut în regimul represiv sub nume străin de al traducătorului român în persoana mea)? Nu se întrevăd avantaje materiale (de data asta), nici diplomatice, deşi demersul meu artistic poate trezi interes, ceea ce îmi doresc, tocmai descoperind - cum voi face-o şi într-o introducere -, destule argumente estetice de validitate pe terenul transcreatorului.

Aşteptând distinsa Domniei Voastre limpezire, primiţi, vă rog, thanks.

2. “A fost pe aici un indian din Varşovia, îl ştiţi, şi, cu ambasadorul Pakistanului, şi-au citit ghazaluri. Eu, spre pensie, scormonindu-mi din manuscrise, să le aranjez, am dat de antologie, stuf gras.......... abia acum recitindu-mi compoziţiile, unele, traduceri:) din punctul meu de vedere, cu adn-ul auctorial de când eram în putere (rupt şi de materia brută de la turc, în sensul recompunerii unui original românesc) e vorba de o pată de culoare sine qua non pentru "cercetarea" orientalisticii de care m-am învrednicit, la hazard sau în cunoşti(i)nţă de cauză. »

Comentariu DICOSTI : A) Daca sunt manuscrise GEORGE ANCA atunci :

Art.1 alin.(2) = (2) Opera de creatie intelectuala este recunoscuta si protejata, independent de aducerea la cunostinta publica, prin simplul fapt al realizarii ei, chiar in forma nefinalizata.

B) Posibil ca varianta publicata, Newzat Yusuf & Nicolae Ioana, sa fie diferita de manuscrisul GEORGE ANCA.

Ex. Francois Villon a fost tradus si de Philippide si de Vulcanescu. Dar operele derivate (traducerile0 coexista ca traduceri diferite.....Desi opera originala este numai a lui Francois Villon.

C) O sa caut un avocat iubitor de cultura si care sa fie un oltean “de al nostru”.

3. “ Aş selecta acele compoziţii (re) originale şi le-aş publica sub titlul "Gazeluri şi rubayate turceşti".

DICOSTI : CRED CA SE INCADREAZA in Legea nr.8/1996 [Sa ascultam si opinia avocatului= Audiatur et altera pars.]

4. George Anca

GAZELURI ŞI RUBAYATE TURCE(ŞTI)

Traduceri în colaborare cu Newzat Yusuf

DICOSTI : O sa caut un avocat iubitor de cultura si care sa fie un oltean “de al nostru”.

5. Esti membru COPYRO ?

Cu temenele,

Păi, teme-temenele,

Iată-ne în (ne) finalizare, tocmai i-am dat drumul unei, să-i zicem, introspecţii pe tema-teama nu că nu mai daţi, bine c-aţi dat, s-a publicat antologia, greşeala mea se dublează prin pirat (oi verifica dacă e a mea, prea imperfectă, referat nepublicabilă, nu stăm de vorbă, nefinalizată, mă acuz pre căinţă de ce-au făcut dumnealor). Vas'că, piratizată şi nevaloroasă, frate, rău cu nebun. Ia să vin să psihanalizez - tocmai mă ocup, live - trei ani de traducere indusă cu surâsul lui Yusuf, i-oi zice Sufi, o ocupare a persoanei, cu orice, pe tentaţie neprimită, orişicum, ce-o ieşi s-o şi piratiza, eventual, intuitiv. Aici numele ocupării este şi turcire euforică, pe creaţie-recreaţie imperială-yok, la urma urmei.

(Re)producerea antologiei continuă. Nu ne comandăm auto-ocupaţia. Filosofarăm. Avocatul de-ar râde şi el la Rovine, rovinetă.

YUNUS EMRE (1249 – 1322)

Tu poate cânţi cu apele,

Tu poate-nchozi cărările.

Mi-e suferinţa fără leac,

Tu poate mă vei vindeca.

Durerea nu s-a domolit,

Poate vei susura izvor.

Tu, ce cobori din munţii ninşi,

Poate închizi cărarea mea.

Ciorchinii norilor ciorchini

Poate plângi negru-neguros.

Pe grum îmi curge sângele

Pentru bolnav şi sănătos.

Mântuire de moarte

Dor de pământ îmi e, plecând,

rămâi prietenul de-aci,

Ajuns acolo, stai pe loc,

mă voi, mă voi pământeni.

Tată şi mamă, Azrail

sosi, nu mă mai ajutaţi.

Sui într-un cal de lemn, mă duc,

tot duc, prietene, mă duc.

S-avem de grijă-n linişte

de-a fi pe veci viu trandafir,

Privighetoare-n vii de-a fi,

prietenii cântând în cânt.

Niscai arşini de pânză iau

şi în kefin mă înveşmânt,

Şalvarii de purtare-i zvârl

şi-mrac prietenia, hei.

Nebun cum sunt colind prin munţi

până la cer, să-i înfăşor.

Se arde lumânarea, plâng

că ard, prietene, cu ea,

Trec zile, ani în rotogol,

mi se răstoarnă lespedea.

Faţa de humă-i putredă,

mă ponosii, prietene.

Yunus Emre, vezi-ţi de drum,

necredincioşi îţi sunt câţi vrei.

Prietene,-n sufletul meu

m-afund, el mi-e prieten, hei.

SEYHI (1375 – 1431)

Husrev şi Sirin

Dulci buzele-i. Sirin se aşezase.

Cuvintele-i sunau melodioase.

Unii spuneau de zilele trecute -

De-acum le fie-n bine petrecute.

În fel şi fel tot băsmuiau, neîncetat,

Când şi-au adus aminte de Ferhat.

Dulci buzele-i. Sirin a râs nebun:

“Astăzi o să mă duc în Bisutun”.

Trup chiparos Sirina cea învoaltă

Păun subţire mijlocelu-şi saltă,

Scântei în ochi-i – va să se răzbune,

Se despletise în repeziciune,

Avea o rochie de raze fine

Şi saluta aşa cum se cuvine.

Ca unda apei mai curată, mai

Fugară decât vântul o vedeai.

Nu a cerut la nimeni ajutor,

Un pas de zece paşi sărea uşor,

Pe drumuri singură a colindat,

Ca un puternic şah a-ncălecat.

Asemeni vântului din zori de zi

Ajunse-n Bisutun şi muntele

În trandafiri sălbatici năzări.

Simţind Ferhat mireasma celei dragi, din vie,

Tot sufletul o rugă îi învie:

“Să îmi trăiască mii de ani iubita”.

Şi-a ridicat atunci şi fruntea, mut,

Căci luna cu lumina ei lovit-a.

El în delir mătănii a făcut,

De fericire-a fost să-şi lase

Viaţa în dar iubitei prea frumoase.

Dar grabnic i-a adus Sirin

Apă de trandafiri căuşul plin

Şi i-a ăntins-o lui Ferhat să bea

Spunându-i şi blestemul ce-l lega.

“Ridică-te şi amintindu-ţi iar

De mine bea al învierii har”.

Sorbind şi-a revenit cu-adevărat,

În nici un ceas s-a întremat.

“Ce băutură-i asta de mi-a da,

Sorbind-o, nemurirea, dragostea?”

NESIMÎ (? - 1404)

Subţire luna nouă şi sprâncenele-ţi subţiri

Obrjii tăi trandafirii roşind la trandafiri.

Tanrî, o, cât de dulce buzele ţi le-a dulcit

Că aoa Selsebil din rai se umple de uimiri.

Din soare luna nouă îşi hrăneşte razele

Ci soarelui lumină de faţa ta-i resfiri.

Nu-i greul chin al dragostei să îl înduri amar

Cât mierea de duşman să-nduri mieroasei învrăjbiri.

Lui Nesimî de nu-i va smulge cerul al său şal

La alţii n-o râvni atlasuri, şaluri sau ceakşiri

NEDJATI (? - 1508)

Spre ceruri flăcări daruri ale tale suie, sui

Şi tot atunci se-aprinde-n slăvi inima soarelui.

Cine-ţi atinge părul se desprinde de pământ

Şi se-nvârteşte, se-nvârteşte jertfa ta hai-hui.

Când sari la joc şi când cu valuri pletele

Încolăcescu-ţi boiul tău de soare, văd ce nu-i?

Din loc în loc oglinzile-atârnate îşi întorc

Feţele spre oricine, tot sperându-te oricui.

Ehei, Negjati, de-ar cânta taraful divanit

Gazelurile astea, i-ar sta bine, o să-mi spui.

NEV'I (1533 – 1599)

Nu-i bine să iei cupa omului de jos,

Djighitului vânatul celui slab nu-i stă frumos.

Mări în căldurile iubirii trec înspumegate,

Staornicia şi răbdarea munţii-i sorb de jos.

Să nu fii trist, paharul morţii timpu-l dă la toţi

Şi Djem din gura lumii bând otravă căzu jos.

Ca munţii însuşi trupul lui Ferhat i-a stat în cale,

Dar el muntele Bisutun cu greu l-ar fi dat jos.

Nev'i a spus un vers pe limba celor puri la suflet,

Când despre dragoste-mplinită, când despre reproş.

NEF'I (1582 – 1636)

Să vină primăvara, prin grădină să te văd

Şi visul dragostelor împlinidndu-se să-l văd.

Tot ce-i frumos în cer să se reverse pe pământ,

Ceairul mândru cum n-a fost vreodată să îl văd.

Să se aprindă-n focul vinului obrazul fetelor,

Ca para focului obrazul dragei mele să îl văd.

Şi când la pieptul dragei, când la paharul plin

Uitându-mă să pot nebun pe mine să mă văd.

Ehei, Nef'i, nu mai apuci tu acea zi,

Cu moartea mea eu cerul pe pământ de-ar fi să-l văd.

BAKI (1526 – 1600)

Caznă iubirea, foc, necazuri, inimă de chin,

În lung e harfă,-n lat o mare-i, sângele e vin.

Trupul – pe drumul greu, ochiul – în ape aţintit,

Sufletu-n fum de depărtări, şi amintirea în senin.

Îmi va fi dat să-ţi înconjor ca un chimir mijlocul?

Iubito, un hanger ne-o despărţi-n destin.

Lasă-l să se târască lângă tine ca o umbră,

Şi padişahul meu şi robul tău pierduţi se ţin.

Vindecă-mi sufletul cu buze roşii, ajutor!

Prieteni, am murit, săriţi, murit-am, ajutor!

Pierdut e giuvaerul cupei, m-a cuprins tristeţea,

Hei, tu, cuparnic, unde-i şti să-l cauţi, ajutor!

În rănile din piept mai lasă vârfuri de săgeţi,

Mai lasă-le dacă Allah ţi-e drag, dă-mi ajutor.

Pe ţărna pragului tău noaptea faţa-mi voi târâ-o,

Feriţi-vă străinilor să cereţi ajutor.

Hai, biet Baki, nu ţi-a rămas putere nici să gemi,

De unde-ţi va veni, de unde, cine-n ajutor?

AHI (? - 1517)

Semenă primăverii frumuseţea dragii

Le-a scos din minţi şi fluviile fac ravagii.

Mătăsuri date-n aur o s-o înveşmânte

Dar ce-oi fi eu gelos pe aur care dragi-i?

M-aş pustii din casa asta-a despărţirii

Însă aş sângera cu lacrimi peisagii.

Ahi, nu crede cum că lacrimile cântă,

Inima trece precum apa în adagii.

NEDJATI (? - 1508)

E primăvara anotimpul verdelui visat

Bea vin atunci la toartă cu un împărat.

De vrei culege-n clipă mii de clipe, vă plecaţi

În ierbile, în verzile, selviile odat'.

Cât mai sunteţi pe lume în risipă risipiţi

Argint şi aur chiparosului în lung şi-n lat.

De-un an paharul stă în umbră ca un trandafir

Nedjati, vino la soroc şi-arată-l luminat.

FUZULI (? - 1556)

Rubaiate

De voi bea când ceasul o să-mi bată,

Beat mort voi fi până la judecată,

Visând pân' la potop c-o facem lată

Şi voi scăpa de chin şi-alin deodată.

Să-ţi verşi amarul vinu-i de folos,

Să-ţi uiţi iubirea doru-i de folos,

Dar lipsă de la tine vin şi dor,

Că-n lume nu-i nimica de folos.

Nebunul dornic s-a pierdut în scrum,

Valmik s-a înecat în plâns duium,

Ferhat muri cu bucurie-n vânt -

Toţi sunt pământ, moşia mea de-acum.

SEYHULISLAM YAHYA (1552 – 1643)

Te-a fărâmat suspinul dragei de privighetori,

Boboc plăpând, eşti inima privighetorii-n flori?

Cântând privighetoarea vestea trandafirilor,

Asemeni primăvară n-am văzut de două ori.

Biubiul diliu! ai început să cânţi cum trebuie

Dar poroleşte-te, suflarea să nu mi-o omori.

Bahceaua-ţi pună-n inimă lalele, Yahya,

Că sufletu-ţi rănit îi e comoară-ntre comori.

La uşa ta sărmani nesemeni oamenilor sunt

Şi crezi că nimeni n-o să-ţi judece aşa cuvânt?

Adevărata inimă plecând, rămân tristeţii,

Însă belelele în du-te-vino n-au mormânt.

E dornic sufletul, dar vântul primăverii-i hoţ,

Ieşi în bahcea, natura e în sfânt veşmânt de cânt.

Lui Yaya şi nimănui statornică să-i fii,

El toanele ce ai, eu toanele binecuvânt.

Întindeţi-mi paharul limpede să spună-”i beat

Diliul, ia uitaţi-vă, nu s-a mai săturat”.

Toţi oamenii din lume nu-mi pot umple un pahar,

Medjlisul cârciumăde-acu să fie botezat.

Să nu stea piatră peste piatră casa deznădejdii

Toată suflarea să o pomenească fără cat.

Cuvintele lui Yahya secret iubirii sunt,

Le-aud amicii, spun “nu spuneţi la străini” vreodat' .

HAYALI (? - 1539)

E sufletul ce-l vezi muncind, e sufletul, e rob,

E sufletul cel vesel, vezi, e de tristeţe zob.

Subţire chiparos ce creşti pe lume nestingher,

Vezi, sufletul e liber şi e chipului tău rob.

Crezând statorniciilor iubirii, sufletul

Acuma îşi dă sufletul pentru vecii, e zob.

Ey, Hayali, vezi, sufletul, asemeni lui Ferhat,

Învolburat e sufletul în munţii cât un bob.

SABRI (? - 1645)

A mea e cârciuma, bahceaua fie doar a ta,

Al meu paharul, râzătorul trandafir al tău.

Privighetoarea zise guguştiucului “n-o mai lungi”,

Ramul de roză mie, ţie tremurător selvi.

Ey, inimă! la ce te-ar amărâ belelele

A mea acea privire, al tău părul răvăşit.

Otrava apelor de dragoste m-a fost trezit,

Strălucitorul vin să fie de acum al tău.

Ey, padişah tristeţii, intrigile ani pot sta

În suflet lui Sabri, iar cupa spartă fie-a ta.

NAILI (? - 1666)

Chiar de te rogi, scrisoarea pe poştaş nu-l face scrum,

Şi-apoi, tristeţea va găsi pe draga ta oricum.

Ne-o fi uitat? Ori veştile de la iubita mea

În ţara asta spre înstrăinat nu-şi află drum?

Cu primăvara ce să fac, dacă iubita nu-i,

Nu-i floarea gurii, nu-s obraji de trandafiri acum.

Ah, Naili! Venind iubita, noaptea, pas de pas,

Cu luna plină, spulbera-va-al aşteptării fum?

Şi inima! Etern ţi-e gândul la obraji de foc,

Dar uiţi trandafiriul primăverilor boboc.

Şi inima! De dor cum plângi, din lacrimile-ţi

Se iscă fluvii că n-o poţi cuprinde de mijloc.

Şi inima! Zambilelor şi pletelor ce ai

Nu-i sclavă, ci înmiresmatului lor joc.

Şi inima! Trăieşti în lumea tristei sfâşieri,

Ci uită tot, ca Naili, sorbind din poloboc.

FASIH (? - 1699)

Oh, vânt din zori, trecuşi prin al cosiţei ei văzduh?

Oh, vânt din zori, ai tu habar de rătăcitul duh?

Noi amândoi sintem biulbiulul rob, tânguitorul,

O roză verde, pân' la noi, o frunză-şi duce buh?

Oh, vânt de zori, noi praf suntem pe drumul dragostelor,

Oh, duh, din vina noastră, ţi s-a dus amarnic buh?

În duhul lui Fasih tot bântuie un neastîmpăr,

Oh, vânt de zori, trecuşi prin al cosiţei ei văzduh?

Vântul în zori adie poate din cosiţa ei

De simt miresmele, ştiutele, miremele-i.

“Vine la Medjlis şi iubita fără moarte”-ascultă,

îmi sare inima s-o-ntâmpine, frumoasă ce-i.

Cu câte chinuri de la tine, n-aş trăi departe-ţi,

Tu, veşnico, tu, chin desfătător de zei.

Suspinător biubiulul chinul şi-l deşiră-n geamăt

Urechea-mi frige-o voce preaştiută cu temei.

Fasih, nicicând noi altora nu ne destăinuirăm,

Dar vin nucunoscuţii, mii, şi cunoscuţii mei.

Azi-noapte pân' la ziuă am strigat hohotitor,

Azi-noapte i-am spus lumii toate taina tainelor.

Am sărutat buze de lal şi-am sărutat paharul,

Azi-noapte petrecui cu draga mea ameţitor.

Azi-noapte lungind firul de poveste de iubire

Iubita adormi,-n delir mi-a fost să o ador.

Azi-noapte ne prinserăm într-un joc de tandre graţii

Şi-n suflete ascuns-am noi pecetea buzelor.

Fasih, visai azi-noapte mahalaua dragei mele

Şi colindam grădina raiului de-atâta dor.

NEŞATI (? - 1674)

Trişti. În privighetoare limpede ascunşi.

Supţi. Într-o nesfârşită inimă ascunşi.

Lipsiţi. Nici glorie, nici nume. De s-ar şti...

Ce bine suntem într-o ghicitoare-ascunşi.

Tot. Zorii alburii nu ştiu de soartă-n dor

Ascuns, de-ai dragelor zulufi suntem ascunşi.

Ne arătăm în trandafirii înţelepţi,

Într-un delir de vin veselitor ascunşi.

Neşati,-aşa de mult ne-am ridicat la viaţă,

Că-n luciu de oglindă nu suntem ascunşi.

TILFI (? - 1695)

Vândut e frumuseţii duhul tot,

Perla în mare-aş azvârli înot.

Îmi smulse hăţul calul de dorinţi

Şi mă lăsă în câmp hăt într-un cot.

La ea în mahala hai dor diliu

Străinii îmbătară-al lumii bot.

Tilfi, pe glia gurii scrie slavă,

Beyt de-a nu fi padişahul mort.

NABI (? - 1712)

Sleit e la petrecere paharul tău şi-al meu,

Flux şi reflux de vin între paharul tău şi-al meu.

Trezeşte-te, de dă târcoale vântu-ntr-una

Şi îmi va spune de-nfloreşti pentru duşmanul meu.

De când sultanului tristeţii îi suntem în pază,

Al dragostei oştean vine-n câmpia sufletului meu.

Dar într-o zi nu se va întreba acea femeie:

“Ce caută Nani nebunu-n satul meu”?

NEDIM (? - 1730)

Gazel

Boiul frumoasei de-ai vedea, mlădiu selvi, îţi jur,

Şi buzele zăvoare ale tainelor din jur.

Sst, inimă, paharul să n-asculte buzele-i

ce spun, iavaş, şi şoapte pentru tine o să le-o fur.

Poet ca mine să îndrug de boiul drag al ei

Că nu mi-ar place dragul boi atunci aş fi sperjur.

Ţie ţi-aş zice-o cu bârfeală, chiar o să-ţi vorbesc

Îndată ce-o dormi duşmanul, ca un augur.

Hei, vânt de vânt, despletitor al pletelor,

Îţi face semn să vii bucla plecată în azur.

Hei, lună, tu, răsari pe dinaintea lui în pisc

Ascultă-mi-le, rugile eterne, te cunjur.

Subţire mijlocelul ei, zici că n-ar fi deloc,

Aşa de strânsă gura ei, o fi misterul pur.

Din ce pahar beţiv mai bei, în ce extaz te scalzi,

Doar duhul ţi l-ai dat, păţişi bucluc, nu mai îndur.

Nedim, nu-i în oraşul ăsta boiul ce visezi,

Se spulberă vedenia frumoasei dimprejur.

Vezi, împrimăvărarea lumii-i o beţie,

Bahceaua de lalele-i cupă chioralie.

Hei, tu, cu boiul chiparos, există clipă

Când pieptul în ohtat să nu se mai sfâşie?

Pe veci dorită, draga nu-şi ia valea-n lume,

Ferice-i spun aceluia ce şi-a găsit soţie.

Cu acest nou gazel cadorisesc Iranul

De la Stambul direct la Ispahan solie.

Nedim, Nedim, fii vesel cât ţi-ar fi duşmanul,

Arată nalta aurului curăţie.

Gol duh, Gonul! Cum bate vânt în zori eşti mai amar,

Rob la fereastra dragei mele stai afar'.

Duf gol, socot a fi amar de tot dacă-ai jurat

În vremea trandafirilor să nu mai bei nectar.

O flacără încinge lacrimile tale, ce-i?

Poate că te-ai ascuns în pieptul meu să arzi pe jar.

Ey, gol Gonul, paharul lui Nedim i l-ai întins,

Pomană fă-ţi şi lasă-i, las' al dragostei pahar.

NAHIFI (? - 1738))

Oh, dragostea mea, ce să beau când tu nu eşti aci,

Petrecerea iubirii ce petrecere-o mai fi?

Diliu iubindu-te la ce aş mai înnebuni?

Să-ţi fiu ofrandă? Ce păcătuii când te iubii?

Ey, sora ielelor, la ce-ţi ascunzi privirile?

Ce ţintă şi de dai atâtea suferinţi, Peri?

În iarbă dragostea s-o cânte oare un biulbiul?

Să fie oare cel cu vocea dulce Nahifi?

Ey, tu, obraz de lună, inim ochii-ţi zări,

Cu ce-am păcătuit atâta jertfă spre a-ţi fi?

Hainele alandala şi privirile în gol

Nu sunt acestea semnele iubirii mele vii?

Vin' să mă-mpărtăşesc şi eu din dărnicia ta,

Să-mi ardă fericirea-ntunecată-n gelozii.

Ey, inimă de piatră, focul mistuind stânci tari

Nu te înduioşează şi pe tine de nu vii?

Mărite şah, ţi-e-n suferinţă robul Nahifi,

Vino cu dezlegările şi nu-l mai chinui.

Ce trist e să te guduri nenorocului sătul

Dac bobocul florii e prieten cu-un biulbiul.

Promiţi vederea, nu ne amâna a doua zi,

Ce trist să moară şi frumoasa, chinul tău tot du-l.

În mine sunt tristeţi pentru o lume de tristeţi,

Ce trist să nu vezi dorul dragostei neîndestul?

Vai, vânt de zori, unde sunt vestea şi selam-ul ei?

Ce trist să fie aer cazna, glasul de biulbiul.

O, Nahifi, demult uitării sclavul ţi l-ai dat,

Ci-i veşnică, obraz de lună, ca şi gândul, du-l.

REGHIP PAŞA (1608 – 1762)

Intrând în crâşmă spui ce-ţi e pe gust

De suflet desfătat, de suflet frust.

Cuvântul Tanro place gurii sparte?

Raiu-l gândesc la mesele cu must.

Nu e religie şi nici călău.

Văzând tărâm diliu te simţi robust.

De râs e vorba cerului şi-a minţii,

Către bolnav doctorul minte just.

Cu un cuvânt închisă e tristeţea

Raghip, nu-i cale soarta s-o pregust.

Că-i teafără se laudă iubirii inima,

Dar leacul bunătăţii ce nu poate vindeca?

E sufletul cuprins în răni, strigat de deznădejdi

Dar perpeleala dragostei la ce o fi aşa?

Până când cu o despărţire nu te-ai otrăvit

Să guşti din regăsirea desfătărilor, mai va...

Raghip, îţi pare mai întâi că o iubim

Dar nu aflăm ce e dorinţa nicicândva.

Strigătul crâşmei e în cer şi pe pământ

Intri întors şi te întorci săltând.

Întrebându-l unde e nedreptatea, iataganul se arată pe sine.

SEYH GALIP (1757 – 1799)

Să fiu eu sufletul, de tot mi-ai da tu să dispar,

Să fiu oglinda ta, de tot mi-ai da delir în dar.

De tot din ochii tăi mă-nsângeră săgeţile

Şi dacă rana ai privi-o ai vedea-o clar.

Paharnice, a ta e dărnicia sau a mea,

E musafirul fluxului al mărilor hotar.

Călăule, ea e o rază semănând cu luna,

E prea frumoasă, n-ai ce să o rogi acuma iar.

Galip, cuvintele sunt mai frumoase ca daula

Dar încă nu au preţ şi tu te chinui în zadar

Sufletul seamăn sticlei ce-i cu apă de zemzem

Se frânge iar şi nu pe un drum de piatră căzu ghem.

Când s-a dat giulgiul la medjlisul inimoşilor

Un suflet ferfeniţă partea noastră-a fost s-avem.

Bolnav de tristul îşi întinde mâna spre ulcior

Dar până la iubita-i cupă şi-o târăşte demn.

Ajunsă-n primăvară înverzi privighetoarea

Şi din senin în inimă se abătu blestem.

Privirea ta de gazelă s-a prelins din dor în dor

Ci nu aşa visasem iar pe drumuri c-o să gem.

Galip rămas-a în extaz pe calea Domnului

Unii renumele îi căutau alţii un semn.

Atât de dogoritor soarele vieţii nu

Ăncepe nici în bolta cerului până acu.

Tu eşti esenţa lumilor, nu te dispreţui,

Buricul eistenţelor eşti, omule, aci.

DADALOGLU (1785 – 1865)

Koşma

De când venii pe lumea eteree

Îmi place un cal alb şi o femeie,

De pe la cincisprezece ani

Îmi place un cal alb şi o femeie.

Mijlocul roibului, gât lung ori scurt,

O faţă uscăţivă, ochi de poamă,

O faţă albă, lactescentă coamă,

Îmi place un cal alb şi o femeie.

La coşie, întâiul când pe malul

De mare zice îndrăcit cavalul,

Ani cincisprezece fata, patru calul,

Îmi place un cal alb şi o femeie.

Koşma

Vino să-ţi spun un cântecel, frumoaso,

Gura de zahăr, buzele de miere,

Mică de ani, de stat chiar potrivită,

Te-nmlădii ca vlăstarul în putere.

Cu un creion sprâncenele-ţi îmbin,

Mi-ai zis să am de numele tău ştire

Şi tatăl tău te-o vinde pe puţin

Privind averea – un miar de lire.

La chefuri Dadaloglu, vesel, hai,

Vino, învie-mi rana mai dihai,

Alb trebuie frumoasei un serai

Şi zece ani cu drag să intre rob.

HALIM GERAR (? - 1823)

Am un pocal cu buzele iubitei şi'm

Am altă lume-n al beţiei ţintirim.

Graiul privirii veselei femei de lume

M-a dezgrăit şi-s tare trist, Allah sublim.

De aş striga precum biubiulul ce ar fi?

Obraz de gul şi păru-i – iasomii s-anim?

Zău, de distracţiile ce i le-am ales,

Nu pot să spun o iotă, am jurat, Halim.

NEMIK KEMAL (1840 – 1888)

Odă patriei

Văzând schimbatul secol, depărtarea de dreptate,

Ferirăm bucuroşi şi cu onoare uşa de guvern.

Cine se crede om nu pridideşte-n jertfe pentru om,

Acel ce-i darnic îi ajută pe frustraţi cu traiul tern.

Dacă poporul e neştitutor să nu-l crezi fără preţ,

Şi prin noroaie strălucirile de giuvaer se cern.

Acid plămăditor al trupului tău stă-n acest pământ,

Ferice trupu-n luptă pentru ţară de-l faci lut etern,

În lume inşii josnici pricini caznei şi trudirii-s

Şi câini sunt cei ce-n dreapta vânătorului neom s-aştern.

Faţă senină, libertate, ah, ce greu te mai arăţi,

Scăpat-am de robie, te-am îndrăgit şi mă constern.

Ey, tu, rănitul în turbare, leu, trezeştet-te din somn,

Pe câmpurile tale verzi rămas-au câinii din infern.

ABDULHAK HAMIT (1852 – 1937)

Makbar

Eyvah! Plecară doruri, drumuri,

E plină inim de scrumuri,

A fost aici şi a plecat pe veci

De-aici de tot la semnul soartei reci.

Eu am plecat, ea şchiopăta un pas

Şi într-un colţ pierdută a rămas,

Pe veci acolo a rămas, eyvah!

Mormânt acolo-n Beyrut a rămas!

Unde s-o aflu pe aceea

Ce nimeni nu-mi răspunde ce-i ea?

Arată-mi unde-i, tu arată-mi, Rab,

Cine m-a aruncat în chinuri, Rab?

Îmi spun să uit altoiul elixir

De a plecat lăsându-mă-n delir.

Dar gândul cum o să-nţeleagă

Năpasta, ochiul cum s-o vadă?

Fatima, ieşi din groapă, ţine,

Mai fii odată lângă mine,

De ce taci, zi şi tu ceva,

O vorbă, un cuvânt, uite aşa...

Asmute trandafiri pe mare

Dând pietrei limbii dezlegare.

Galeş privindu-mă din stele

Nu părăsi zilele mele.

TEVFIK FIKRET (1867 – 1915)

Pescarii

- Copii, vom flămânzi şi azi, glăsuia tatăl,

Suntem flămânzi şi azi, dar mâine – cu nădejde,

Apele s-or linişti... Norocul, n-ai ce-i face, bată-l...

- Nu, eu pe cât de-nvolburate ape, tot mă duc,

Vorbi feciorul, stai cu mama tu,

Sărmana, tare e bolnavă de un timp.

-Te du,

Şi zbate-te, copile, în nevoi,

De-acum părinţii tăi sunt vlăguiţi.

Băiatul cu dojană îl privi: - Dar noi,

Dar eu, cum voi trăi dacă muriţi?

O oaste în delir, afară marea horcăie.

Glasul femeii stins s-a auzit:

- Se duce singur fiul meu la pescuit?

- El a voit, “tu stai”, îmi zise.

- Dacă

Nu mai trăiesc până o să se-ntoarcă? Vorbi,

Apoi pe gânduri a căzut. Pescarul şi băiatul

Priveau la buzele ce tremurau prevestitor,

Priveau în linişte şi unul şi-altul.

Furtuna se înfuria afară,

Cutremura bezmetic tot pământul

Furtuna delirantă.

- Copilul mîine îşi va ţine legământul...

În zorii zilei singur într-un vechi caic

Cu sfori doar noduri, putrede, firave,

Înainta. Nebune valuri în epave

Preschimbă coaste negre de nimic

Ale caicului... Ah, foame, ah, nădejde!

La mal pe stâncă o nălucă albă

Cu mâna face semn spre apa în delir

Zicând: “În valuri ţi-e norocul, ia-l”.

Saltă, sărman caic, fărâme, saltă,

“În valuri ţi-este soarta”. Ochii sunt la mal.

Saltă, dar piept va ţine hulei fără suflet

Caicul vechi, caicul şubred?

Marea la orizont, femeia-n casă, muribundă...

Trei nopţi de veghe într-un colţ se-nfundă.

Nenorocirea o blesteamă bietul tată.

Caicul năruit îl plânge,

Un loc cu pumnii, depărtat, arată

Şi râde cu obrazul plin de sânge.

Ospăţul pradei

Poftiţi la masă, e sevită, vă aşteaptă, domnilor,

În faţa voastră tremură viaţa oricărui muritor,

Poporul e în chinuri şi e sfârşit acest popor,

Dar nu băgaţi în seamă, înghiţiţi, înfulecaţi de zor.

Luaţi, mâncaţi, a voastră e poftita masă, domnilor,