PREDICA DE LA PUTNA

Puși Dinulescu – Daniel Vorona – Florin Costinescu -Aurel Buricea – Rodian Drăgoi – Liliana Popa – Moș Gelutzu G – Angela Furtună – Mioara Băluță – Radu Vancu – Nicolae Drăgulănescu – Vlad Șovărel – Felix Artberger – Predica de la Putna – Gheorghe Nistoroiu

PUȘI  DINULESCU

Toamnele de altădată

Îi stătea cu capu-n poală
Lu’ săraca, biata, fată...
Ei erau colegi de şcoală,
O iubire-adevărată...

De părinţi deloc lăsată,
Cu Dorel să stea în parc,
Fata, iată, de Dorel că-i sărutată,
Pomii dacă frunzele-şi descarcă...

Este toamnă, este bine
Şi căldurile, în fine,
Au rămas în urmă late...
Fata dă la facultate...

Dă şi el. Şi reuşeste...
Fata scapă printre deşte
Locul, dar ce mai contează?
Cei doi iarăşi se aşează...

El din nou îşi lasă capul...
El e mare ca dulapul,
Sanda-i doar un boţ de fată,
Nu-i nici curvă, nici stricată...

Dar Ion, student la drept,
E ca Sanda mai deştept,
Mai deştept şi ca Dorel,
Care-ndrugă fel de fel...

Atunci fata se desparte
De Dorel, fuge departe
Şi cu noul tip şi-mparte
Trupul şi iubirea pentru carte...

Bineînţeles atuncea că Dorel
S-a dus sus de tot, pe-un bloc
Şi-a plonjat, bietul de el,
Şi-a murit fără noroc...

Toamnele de-atunci sunt goale
De băieţi cu capu-n poale
De fetiţe-abia scăpate de liceu,
Iar pământul tot mai greu

Se târăşte printre stele
Şi planete, cotropit de sateliţi
Şi de dorurile mele
Şi de vise de nefericiţi...

DANIEL  VORONA

:ar trebui să dezgropăm morții să îi luăm în spinare și să plecăm cu ei

în altă țară trei mii de ani ar trebui -- zi
și noapte -- să facem numai parastase

...

arunc inelul de nuntă pe fereastră -- pe drum trece sufletul unei păsări

FLORIN  COSTINESCU

Cine să-ţi spună

Cine să-ţi spună ţie
că universul este un ochi întredeschis
de pasăre răpitoare,...
femeie tânără,
că abur dumnezeesc îţi este sângele,
cine să-ţi apere carnea de floare?

În inima ta bat toate ceasornicele;
doar o stea trebuie s-o lovească
pentru a suna deşteptarea sentimentelor.

În jurul tău amuţesc clopotele
şi moare bronzul

AUREL  BURICEA

Imaginea unui sunet

 

spațiu sacru dincolo de tăcere ...
vidul descojeste sunetul de cer
ca arborii iarna în viscol și ger
și ies din cuvinte fără putere

---- ----

ce semne - mi face chipul din oglindă
aș vrea să descifrez povestea mută
să - i citesc durerea în orice cută
dar ochiu-i orb nu poate să-l cuprindă

---- ----

să fie fructul tăcerea unui pom.
din care mâine se vor ciopli viori
suntem în gândire veșnici călători

---- ----

întregul univers pulsează -n atom
exiști în mine , Doamne , prin tăcere
tot ce se naște în neștire piere

INTRE NUMĂR ȘI CUVÂNT

RODIAN  DRĂGOI

încă e toamnă

aș fi putut să te iubesc
nu te-am iubit
era prea mult întuneric și frig...
un plâns de fecioară încă umblă desculț
pe a mea stradă
și încă e toamnă
mai vino când poți pe la mine
îmi place să tăcem
împreună

LILIANA  POPA

Caneluri

Copacul ăsta se uită la mine de câteva ore.
Îmi tâmplărește gândul de acum,
Se uită la mine, la tine, la toate....
Degeaba mai sorb din gândul cu tine
În seara asta nu freamăt,
Căci scriu sonatine.
Nu mai am foame, nu mai am sete
Mi-e teamă să adorm, să nu alunec.....
Îmi dezleg ochii din eșarfa ultimei nopți

Canelurile copacilor păstrează umbra
Emoțiile, șoaptele, clipele.
Iar scoarța lumina, candoarea și ura,
Tot cad frunze din teiul înalt
Sus, pe o crengă, ferită de aștri
O frunză a prins forma inimii tale
A inimii mele sau a altcuiva.

Se apleacă ușor, tot mai mult spre pământ

12 septembrie 2017

În calendarul meu spiritual

În sinaxarul sufletului meu,
Străbunii au o zi a lor,
E zi de sărbătoare cînd îmi vorbesc strămoşii,...
Și încep să bată clopotelel bisericilor în Ardeal
Îmi curg prin vene şi îmi arată,
La Rîșnov, la Răușor la Lancrăm la Blaj, şi în Alba Iulia.
Cum să ating pământul ce îl calc,
Cum să-mi apăr colţul meu de cer,
Pentru ca sufletu să respire mai uşor,
Iar spiritul să gîndească mereu curat....

Şi visele încep să ardă ca nilşte lumănări

.Şi vorbele se rostogolesc prin artere,
Iar când ajung la inimă vorbesc în limba română,
Să nu adoarmă,
Copilul din mine....

8 august 2015.

MOȘ  NELUTZU  G

Bărcile

Curg bărcile,
vâsle bat sacadat…
secunda, secunde,...
copilării zburătoare,
mofturoase copilăreli,
cocoţate-n copaci.
Aprinse, stele,
de sus, amurgul
îl sângerează.
Scântei sar în trestii,
sar în sălcii,
se sting
pe pleoapele lacului.

Din senin, toate tac.
În adânc,
de niciunde, nicicând,
cântec.
Plutind
în bezna strivită de lună.

Ziua,
zeitate păgână,
voluptuos se lasă
în braţele întunericului.

ANGELA  FURTUNĂ

sunt calmă.
acești ani, cu atmosfera lor de cinematecă, pot fi ultimii.
îi tratez pe oameni așa cum am trudit și eu în lumea lor: gratis, pro bono, moca.
dacă mi-ar cere cineva părerea despre omuleți, aș zice: din ce în ce mai sinucigași.
dar nu mă întreabă nimeni. ...
tocmai de aceea, copiii lor nu au nici lesă, nici botniță.

MIOARA BĂLUȚĂ

aur de septembrie. în jurul frunții. în jurul gâtului. la încheietură. un singur lucru este clar: întunericul. răsare luna din umărul meu stâng. îmi sărută timpanul. sunt arcul unui timp viu. supraviețuiesc. fructele se coc și în sălbăticie. tu curgi. te aud fără să te văd. îmbrăţişează-mă şi spune-mi că totul va fi bine. dacă aș deschide ochii aș putea vedea acest tub negru în care am fost prinşi cu toţii. ruleta rusească. suntem poeme deghizate. tsunami de sânge şi suflet viu. ne clătinăm închiși în gura leului. ne leagănă viața. nu ne pasă dacă nu ştim să dansăm. suntem curgere. suntem vâltoare. gura ta e un trandafir care ţine un trandafir în dinţi. n-o deschide. vorbește-mi cu ochii în timp ce mă legeni. îmbrăţişează-mă ca şi cum mâine ar fi o invenţie a ceasornicarilor şi nu ceva de care să-mi fie frică.

RADU  VANCU

Azi, în timpul protestului tăcut de la 12, au trecut pe lângă capătul dinspre Mitropoliei (unde stăteam alături de Corneliu Iridon) vreo șase sau șapte teenageri gen bad boys.
S-au oprit deodată din vorbit, ne-au privit câteva secunde - și apoi, fără să se vorbească între ei, au început să ne aplaude.
Prima dată m-am bucurat - apoi m-am îngrozit: mi-am dat seama că, exact la fel ca noi, probabil că dădeau fără să știe o lovitură de stat.
Cred că Ion Iliescu face apoplexie câ...nd vede ce-au făcut minionii lui dintr-o lovitură de stat.
(Și probabil că cea mai nerușinată lovitură de stat e că am îndrăznit să supraviețuim toți tentativei de masacru. Toți - mai puțin Ilie Gâzea.)

NICOLAE  DRĂGULĂNESCU

Daniel Funeriu:
Cred că a venit momentul să le spunem şi francezilor, şi englezilor, şi nemţilor şi austriecilor: 'băbăeţi', stop!
05 Iun 2018

Într-o postare făcută pe contul său de Facebook, Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, care este și cetățean francez, lansează un atac virulent asupra curentului de opinie al Occidentului față de România și de români, și nu de ieri, de azi...
”Să fie clar: nu sufăr de românocentrism, nu sufăr de vreun complex cultural şi nici nu am fost vreodată discriminat, cu toate că fiind bărbat creştin alb heterosexual probabil o să fiu în curând. Dar sunt revoltat de modul în care media franceză şi organizatorii de la Roland Garros tratează orice are a face cu jucătoarele noastre. M-am săturat şi de "umoriştii francezi" gen Djamel Debbouze care fac mişto de "cerşetorii români" din metrou, m-am săturat de presa franceză care menţionează naţionalitatea infractorilor NUMAI când e vorba de români, m-am săturat de "politicienii" de doi bani din Franţa, începând cu pigmeul intelectual Valls şi terminând cu constipatul Dupont-Aignan care tac laş când e vorba de suburbii islamizate în care nici poliţia nu are curajul să intre, dar urlă de mama focului când vine vorba de 10 romi.
M-am săturat ca fiica mea să fie întrebată la şcoală dacă în România nu îi e frică să meargă pe stradă, m-am săturat ca din orice să fii tratat de rasist dar dacă eşti român e OK să fii suspect din prima secundă, m-am săturat ca firmele de lux franceze care produc în România şi ascund acest lucru pentru că „nu dă bine” la marketing. M-am săturat ca medicii noştri, fără de care spitalele franţuzeşti s-ar goli instantaneu să fie trataţi ca nişte felceri (a propos, împreună cu Raed l-am pus cu botul pe labe pe şeful colegiului medicilor din Franţa venit să ne dea lecţii în 2012). M-am săturat să fim trataţi de ţară coruptă de ţara afacerii Urba, a diamantelor centrafricane, a finanţării libiene, de ţara cu doi premieri şi un preşedinte condamnaţi penal.
M-am săturat ca singurii cu care francezii şi nemţii au o problemă când vine vorba de muncitori străini sunt românii şi polonezii, ale căror soţii nu stau acasă şi fac 6 copiii pentru a trăi din ajutoare sociale, ci muncesc cot la cot. Cred că a venit momentul unei diplomaţii asertive, chiar agresive pe această tematică, cred că a venit momentul să le spunem şi francezilor, şi englezilor, şi nemţilor şi austriecilor: băbăeţi, stop. Stop cu modul superior în care îi trataţi pe români, vedeţi-vă de adevăratele voastre probleme, pentru că voi, împreună, aţi dominat acum 100 de ani jumătate din glob, dar acum nu sunteţi capabili să gestionaţi 20.000 de romi europeni? Eu unul nu aş ezita să o fac "the hard way": vreau urgent reclamă pozitivă pentru România, dacă nu vă mai trimit un milion de familii tradiţionale (asta e o glumă doar pe jumătate).
Şi nu mă luaţi cu ”la noi e libertatea presei şi politicul nu poate să spună presei ce să scrie” că ştiu bine cum merge treaba pe la voi. M-am săturat şi de autoflagelări gen "cu aşa politicieni proşti normal că suntem trataţi prost", să vedeţi ce deştepţi sunt politicienii lor, pe care îi cunosc prea bine: îi băteam pe .... în liceu pe la olimpiade unde îi prindeam. M-am săturat şi de jurnalişti de origine română de la mari cotidiene franceze care exagerează în criticile lor doar pentru a trece ecranul, m-am săturat şi de lecţiile de toleranţă din partea celor cărora cei toleraţi le omoară copiii pe la concerte.

PS: un foarte bun prieten suedez îmi reproşa acum câţiva ani că sunt mulţi cerşetori romi în Suedia. "E interzis cerşitul în Suedia", îl întreb eu. "Nu" îmi răspunde el... Deci rezolvaţi-vă problema băieţi.

PPS: ah, şi încă o chestie: nu vă mai legaţi de prostia Vioricăi. Cea a lui May e infinit mai periculoasă pentru că este aparent susţinută cu argumente. De prostia Vioricăi îţi vine să râzi. De cea a lui May şi Trudeau îţi este teamă dacă eşti cu capul pe umeri", scrie fostul ministru Funeriu.

VLAD  ȘOVĂREL

Spiritul se reflectă pe sine

Acum 20-30 de ani ne amuzam pe seama turiștilor japonezi, adevărați „roboței” ai pozelor de călătorie. Parcă erau teleghidați după un program foarte bine prestabilt. Probabil așa și era. Acum trăim vremurile în care și românii au devenit „turiști roboței”, obligați de împrejurările sociale (corporate life) să bifeze cât mai multe obiective pentru a putea împărtăși „experiența” celor care încă nu au avut șansa respectivă. S-a ajuns ca totul să se măsoare în km, de la distanța ...dintre casă și destinație până la cea parcursă cu mașina sau chiar bicicleta. Nu este nimic rău în cele descrise, nu sunt împotriva lor! Au un farmec și sigur fac bine celor care stau luni de zile în „fermele” de lux multinaționale. Tonul pare sarcastic, dar nu este, căci înțeleg prea bine „necesitatea” acestora și strugurii nu-s acri, de astă dată. Revenind la „oile” noastre, singurul lucru care mă-ntristează (probabil sunt depresiv!) este acea incapacitate a neșederii în sine, care duce în timp la o viață plină de experiențe din cele mai diverse dar total netrăită, nedigerată, neasumată, fără un punct de vedere personal (dar cu citate celebre de pe FB etc.) la problemele reale ale vieții, fără întrebări dar având toate răspunsurile posibile și imposibile... Aici nu este vorba despre lipsa inteligenței, o, nu! Căci „fabricile” au grijă să selecteze crème de la crème. Nu este necesar să fim oameni de cultură, enciclopediști, dar sigur trebuie să reducem viteza pentru a înțelege mai bine ceea ce vedem, pentru a lăsa trecutul să ne vorbească prin ceea ce ne-a lăsat. În cadrul experienței, spun unii, spiritul se reflectă pe Sine în cele exterioare, având fie posibilitatea de a se putea vedea pe Sine, fie de a se pierde în cele exterioare. Smulgerea din cele exterioare către o ședere în Sine aduce cu sine, ca rezultat, înțelegerea deplină a celor exterioare. Multe s-ar mai putea spune, dar mă-ntorc la cerculețele și bastonașele mele milenare... și, probabil, și din această cauză nu mai am poze personale pe FB. 

FELIX  ARTBERGER

Referendumul nu este, asa cum isi inchipuie unii, despre limitarea in iubire. Acum ai posibilitatea sa te iubesti si cu o furculita, cu un miriapod, daca vrei. Nu-ti are nimeni treaba. Miza sunt copiii, de fapt.
Cine a calatorit in Occident si pt a cunoaste prezentul, nu doar pt a-si face selfie cu trecutul, a vazut cum sta treaba in educatie. Inca de la gradinita incepe reeducarea: indivizi despuiati sau imbracati fistichiu vin si le spun copiilor cat de important e sexul, c...a nu exista mama si tata, ci parinte 1 si parinte 2, ca trebuie folosite pronumele neutre (it, man, on etc. La noi, pe langa "cineva", propun introducerea lui "bã" in relatia cu parintii si bunicii). De aici se trece la adoptiile in familiile monosexuale sau transsexuale. Pt. tineri identitatea sexuala ajunge problema capitala, asa incat nu mai au timp de implicari politice etc. Finalmente, se ajunge la o parada curcubeica lasciva, in timp ce valurile de imigranti traditionalisti isi vad cu spor de reproducere si de familia traditionala.
Fireste, anatomia si biologia vor demonstra ca mama si tata sunt exact acelasi lucru pt copil, deci doi tati sau doua mame e identic cu mama-tata.
Copilul ajunge o proprietate a statului, care face ce vrea cu el, iar parintii sunt obligati sa le asigure traiul, in timp ce copilul de mic e invatat ca are telefon catre autoritati pt orice tip de abuz, cum ar fi neasigurarea de bani de kef, limitari in viata sexuala etc. Moralitatea, decenta, normalitatea ajung niste termeni nu numai fara acoperire, dar huliti, retrograzi, anti-revolutionari. Un lavaj generalizat al creierului ca sa poata unii invarti masele pe degetul mic apoi.
Asa suna utopia noii ordini. O vedem langa noi zilnic si ne mandrim cu ea. E de bine!

 Predica  de la Putna

Mănăstirea Putna și-a prăznuit hramul: Adormirea Maicii Domnului. Cu această ocazie, starețul Melchisedec Velnic a invitat pentru Sfânta Liturghie un număr impresionanți de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, dar și ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, ce ține de Patriarhia  Moscovei. Astfel, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului a slujit alături de  ÎPS Meletie al Cernăuților și Bucovinei, PS Longhin Jar, Episcop de Bănceni dar și ÎPS Irineu de Nejin și Priluki. Alături de ierarhie, au mai slujit peste 50 de preoți. Totul în fața a peste 10.000 de oameni, dar și a comisarului european Corina Crețu și a altor politicieni. Deși cuvântul PS Longhin a impresionat asistența, o impresie deosebit de puternică a stârnit predica PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului. De altfel, după slujbă, politicianul Aurelian Pavelescu spunea că predica PS Ambrozie a fost cel mai dur mesaj adresat statului român de către Biserică, din 1990 încoace. 

"Sa vorbim astazi despre Doina si Ion Aldea Teodorovici? Sa vorbim astazi despre Grigore Vieru?… Sau, poate, despre sfintii inchisorilor, care au fost condamnati zilele trecute. Dupa ani si zeci de ani de temnita grea si de reeducare la Pitesti, la Aiud, unde s-a ridicat un memorial la Rapa Robilor, la Balta Brailei la taiat de stuf…

Ne dezbina astazi strainii pentru ca nu mai avem oameni de constiinta si de demnitate, cu frica de Dumnezeu si cu dragoste fata de poporul din care s-au zamislit.

Cand am fost noi impotriva vreunui neam, impotriva vreunei etnii, impotriva vreunei religii? Cand in cartile noastre de slujba vechi de la Putna… imi aratau calugarii aseara ca ne rugam [in rugaciunea lui Manase – n.n.] "Dumnezeului lui Avraam, lui Isaac si lui Iacob si semintiei celei drepte a lor”. Cand cartile
noastre de slujba sunt pline de trimiteri la iudaism si nu-l incrimineaza niciodata. Cand am fost noi impotriva lipovenilor care au fugit in vremea lui Nikon si s-au stabilit la gurile Dunarii […], a turcilor sau a tatarilor [din tara noastra -n.n.]?…. Domnitorii nostri plateau tribut la Inalta Poarta ca niciodata, dar NICIODATA, sa nu se ridice o moschee in tara. Dar relatiile erau atat de bune, incat, cand
domnitorii nostri cand mergeau la Inalta Poarta, nu erau ingenuncheati si târâti, cum vedem in filmele de mare audienta facute de turci astazi, ci se duceau cu demnitate la Inalta Poarta. Dar niciodata nu ne-am vandut tara. E o mare povara sa duci neamul pe umerii tai, spunea parintele Iustin Parvu. Pe unii ii lasa genunchii. Au lasat si pe unul, si pe altul, s-au operat. Bine ar fi sa nu ne lase mintea, cugetul nostru romanesc. Nu se poate construi moschee in tara voievozilor, a ighemonilor, pentru un popor atat de tolerant, atat de iubitor, atat de [filoxen], de iubitor de straini. Au moschee in Parcul Carol, este o foarte frumoasa moschee in Constanta… Avem un Consiliu Consultativ al Cultelor, în care, prin rotaţie, cultele recunoscute au preşedinţia… […]
Avem prieteni de religie islamica, ne intalnim cu ei… Si, in treacat fie spus, si Stefan cel Mare spunea: "Mai degraba turbanul decat…” altceva… Nu se poate sa se scoata legi noaptea impotriva propriului popor. Nu se poate sa se condamne intelectualitatea romaneasca, [cei] care au patimit atat de mult si despre care Petre Tutea spunea ca nu poate descrie atrocitatile petrecute in temnitele si inchisorile romanesti, cand voiau sa-i reeduce la Pitesti, cand mureau si ii ingropau in gropi comune, ca in vremea in care comunismul se instala in "Sfanta Rusie”. Cum a patit Sfanta Elisabeta Feodorovna, casatorita cu printul Serghei. Nu putem sa repetam istoria pentru niste epigoni, cum scria Eminescu. Pana la urma, la scara istoriei, ce ramane dupa noi? Trebuie sa pricepem vremurile pe care le traim! Eu nu pot sa accept ca nepot de veteran de razboi – bunicul meu a luptat la Cotul Donului, a vazut romani murind acolo si eu
am crescut pe genunchii lui – eu nu pot sa accept ca sunt nepot de bandit! Caralii, tortionarii insisi vedeau la un moment dat ca, totusi, sfintii inchisorilor sunt oameni educati, sunt oameni buni si, la un moment dat, nu-i mai bateau. Cititi [despre] temnitele suferintei! Cine condamna astazi Gulagurile, deportarile de orice fel, in indepartata Siberie, unde copiii se jucau cu craniile parintilor morti, care n-aveau timp sa putrezeasca… Sau cei deportati in Baragan, pe Vlasca sau Teleorman. De lotul Arnautoiu, care se ascundeau in muntii Fagarasului,
de copiii care au ramas parinti si a caror minte a fost schimbata…
Vedeti, iubiti credinciosi, lucrurile acestea se repeta in istorie, ciclic, "roata vietii roata”. In Balcanii despre care se spune ca sunt "un butoi de pulbere”, in Kosovo, in Serbia, cu care eram inruditi prin Sfantul Nicodim de la Tismana... Pe vremuri, domnitorii, ighemonii noștri, pe vremea postului mare, chemau arhiepiscopul la Curte și se îmbrăcau în haine cernite, monahale. Țineau pravila, țineau postul. Și Dumnezeu apăra țara. Astazi, cei care se joaca cu destinele acestei tari
pitoresti vor fi condamnati la damnatio memoriae ( ștergerea, dispariția din istorie -n.n)… Pamantul tarii e sfant, pentru ca adaposteste osemintele celor pe care nu mai pot sa-i caute astazi istorici ca Marius Oprea [pentru ca nu li se mai da voie]. Cine mai are curaj sa vorbeasca astazi? Pentru ca s-a dat lege care condamna. Noi nu va indemnam la dezbinare, noi nu va indemnam la ura, dar va spunem din istorie ceva.
[…] Daca nu aveam un principe strain, din familia Hohenzollern, care sa vina, sa fie adus [in tara noastra] intr-un mod pe care-l cunoasteti, ca sa nu fie oprit niciunde, nu am fi avut un rege precum Carol. Daca, apoi, Carol, nu ar fi lasat un nepot precum Ferdinand – "Nando” – sotul reginei Maria, nu am fi avut astazi o tara unita la 1918. Domnitori straini de neam, dar de cuget si simtire omaneasca. V-ati intrebat vreodata, citind cartile reginei Maria – fiindca e sarbatoarea Sfintei
Maria astazi – cat de greu i-a fost reginei Maria sa-l convinga pe "Nando” sa ia decizia corecta si sa paraseasca dealul Cotrocenilor si sa fuga cu Guvernul la Iasi, la jumatatea lui 1916, ca au venit nemtii si au ocupat Cotrocenii… Cat de greu i-a fost lui "Nando” sa ia decizia sa lupte… Cum am vazut la regii Romaniei, rand pe rand, ctitori de neam si de tara: au respectat credinta poporului! Poti sa fi strain de neam, dar nu poti sa fii strain de tara! Poti sa fii de alta religie, dar nu poti sa promovezi o lege facuta noaptea, necitita, nestudiata, nedata la comisii de specialitate si sa nu consulti o Biserica care se cheama prin sintagma "Biserica nationala”. Si daca suntem "Biserica nationala”, trebuie sa fim onsultati! Ca niciodata Biserica n-a mers impotriva neamului! […] Trebuie sa avem demnitate! Trebuie sa marturisim, fiindca stramosii nostri se rascolesc in mormant si se va intampla cum s-a intamplat la Neamt, unde "au explodat” caldaramul si aleile si a iesit sfantul [necunoscut] din mormant. Pentru ca Mantuitorul spune: "Daca voi veti tacea, pietrele vor vorbi”. Cum sa nu marturisim astazi? Toate religiile lumii trebuie respectate, toate cultele trebuie respectate..
Unde este libertatea de exprimare a cultului? Suntem intimidati, ni se testeaza permanent vigilenta… prin scoaterea religiei din scoli. O sa va spun un lucru pe care nu l-am spus niciodata… In 1989, cand am vazut cum colegii nostri de liceu au venit la Bucuresti sa puna umarul la "Revolutie” sau ce a fost ea, au fost impuscati la Otopeni, toti copii curati, care au fost ridicati la oaste dupa 18 ani... De cate ori ma duceam la aeroport si primeam ierarhi, ma gandeam la ei, cei pe care nu-i mai pomeneste nimeni. [Acum soldatii nu mai sunt pomeniti] decat
cand lupta pentru cauze straine, in tari straine, si-i aduc morti, cu tricolorul. Biserica Ortodoxa romaneasca, Biserica neamului ar trebui intrebata... Ce e un om in fata istoriei, cand poate sa dispara maine-poimaine? NU SUNTEM SOVINI! Luati albumele din Bucovina scoase de stareta Mihaela Cozmei, sa vedeti lipoveni, evrei, turci, tatari, romi…
N-am fost niciodata sovini si nu suntem sovini! Suntem atat de primitori, incat strainului ii dai casa ta, masa ta, sufletul tau pe [tava], [dar numai] pana in momentul in care se leaga de credinta copiilor tai!

O sa murim intr-o zi, credeti ca suntem alfa si omega, inceputul si sfarsitul? Stefan cel Mare n-a islamizat tara si a suferit.
Cui a spus oful sau? La duhovnic. Vlad Tepes – nepotul lui Mircea cel batran, occidentalii ni l-au facut strigoi sau vampir, prin cartea lui Bram Stoker – a fost ctitor. Mihai Viteazul – orfan, a fost crescut de calugari la Simonospetra. Domnitorii nostri au murit pentru neam si pentru tara… Trebuie sa marturisim credinta, trebuie sa avem atitudine.
Pentru ce este folosita biserica? Doar pentru inchinarile mari?"

CALVARUL FEMININ DE LA MIERCUREA CIUC

                                                  (partea a III-a)

                                                             Gheorghe Constantin Nistoroiu

  

   „Istoria, ca şi viaţa neamurilor şi a omenirii întregi,

   nu-i nimic alceva decât împlinirea voii lui Dumnezeu.

   Dumnezeu se împlineşte prin neamuri. Prin felul cum

   se comportă neamurile, ele se apropie ori se depărtează

   de El. Şi în contactul cu cerul, nu masa contează, ci esenţa.

   Adevărul! (VASILE POSTEUCĂ)

   Dacă Răsăritul şi-a întrupat metafizicii sale religioase pe lângă teologia ortodoxă şi filosofia creştină, Apusul le-a abandonat pe amândouă sau mai bine zis le-a încrucişat făcând o teologie raţională şi o filosofie logică în acelaşi trup, după modelul impus de Toma D’ Aquino care, se dorea teolog şi filosof deopotrivă, dar de fapt nefiind nici unul nici altul, fiindcă din natura lor a scos religiozitatea fiecăreia, amputând naturii religiei transcendentul-Dumnezeu-Treime, ce avea drept scop cunoaşterea Sa, prin intuiţie, credinţă, iubire şi cunoaşterea de sine, sfărâmând deci  sensul-ideea mântuirii, posibilitatea mântuirii sufletului mărturisitorului creştin.

    Apusenii i-au retezat astfel cele două aripi esenţiale, vitale Religiei: transcendentul şi mântuirea, făcând din ea o morală practică, un fel de negoţ, „mergând spre metafizica personalităţii şi spre tehnica organizării optimiste a vieţii aici, pe pământ; deci, nu mai e vorba nici de transcendent, nici de mântuire.” (Vasile Băncilă, Între ortodoxie şi catolicism, în Opere, vol. II, Ed. Istros-Muzeul Brăilei-2004, p. 291)

   Religia vie, singura filosofie a Vieţii în plenitudinea ei, aici şi dincolo, adică creştinismul ortodox, are ca finalitate, dacă îi urmezi Calea, Libertatea întru Adevăr şi Adevărul întru Iubire, spre Înviere-mântuire.

   Cred fiindcă este absolut!, spune filosoful creştin ortodox dacoromân.

   Raţiunea filosofiei umane nu are finalitate, are sfârşit. Ea păşeşte pe unde este nesigur, peste încercări, cutezanţe, abstracţiuni, abisuri, prăbuşindu-se în absurd, adică: Credo, quia absurdum!, cum spunea fericitul deloc inspirat Tertullian.

   Nu Religia, respectiv Creştinismul ortodox trebuie schimbat, ci filosofia vieţii care nu se asumă naturii ei ontologic religioase. „Cea mai mare dificultate pe care o întâmpinăm la înţelegerea vieţii religioase provine din faptul că noi aplicăm categoriei <<sanctităţii>> reţetele de cunoaştere pe care le întrebuinţăm sau pe care le-am scos din teoria ştiinţei. Şi ce e mai grav încă, noi construim aşa-numitul << a priori>> nu din Logos-ul care stăpâneşte întreaga existenţă, ci din elementele structurale ale unei raţiuni subiective, care totuşi rămâne aceeaşi de-a lungul vremurilor şi culturilor.” (Nae Ionescu, Îndreptar Ortodox. Ed. Artemis, Bucureşti, p. 27)

   Fiecare epocă istorică a popoarelor lumii şi-a avut urcuşul şi căderea sa, spiritul şi sacrificiul său, religiozitatea şi imoralitatea sa, cultura şi crizele sale economice, politice, moral-spirituale, Golgota şi Crucea sa,  Răstignirea şi Învierea sa.

   Prăbuşirea se atinge atunci când lângă crizele economico-politice se aşează şi cele moral-spirituale (metafizice şi religioase). „Adevărata criză începe cu cea a omului, unde criza morală-în înţeles de decădere a bunelor moravuri-este doar un început propriu unei societăţi intrate pe făgaşul unei decadenţe, unde lenea, viţiul, delăsarea şi dezgustul ajung uneori să fie trăite cu rafinament, fenomen care manifestă parţial marea criză a spiritului, singura care poate antrena întregul corp de funcţiuni şi valori, desagregând întreaga tradiţie, sensul şi ordinea lucrurilor ce privesc natura şi destinul uman.” (Ernest Bernea, Criza Lumii Moderne, Predania, Bucureşti, p. 18)

   Ieşirea din orice criză, dar mai ales cea moral-spirituală nu se face prin compromis.

   Marele savant teolog mehedinţean, erudit, sofianic, isihast, vorbitor fluent a 12 limbi sacre, clasice şi moderne, ascet mistic, filosof-filocalic prin vocaţie, ieroschimonahul dr. Nil Dorobanţu-Trăznetul mistic al monahismului dacoromân, având o putere fulgerătoare de convertire, de cunoaştere definitivă pentru fiecare, a tainei revelaţiei întru sensul sinelui adevărat, revela despre criza Bisericii, teza nefastă a compromisului, atât de compromiţător şi necruţător a sinelui creştin ortodox, care se extinde asupra sinelui naţional al poporului: „Compromisul este mai periculos decât persecuţia şi mai nefast decât propaganda. El este punctul cel mai critic pentru Biserică, în toată acţiunea antireligioasă a comunismului, este pătrunderea duşmanului de moarte al Bisericii în chiar incinta ei, insinuarea antihristului deghizat în sanctuarul Domnului. Bolşevismul a încercat şi a reuşit aceasta, opunând Bisericii Ortodoxe o Biserică roşie, aşa numita <<Biserică vie şi înnoitoare>>, care este a treia capodoperă de impietate a bolşevismului: după preotul apostat şi după copilul ateu, Biserica anti-Biserică!” (Ieroschimonah Nil Dorobanţu, OMUL-fiinţă necunoscută-Alexis Carrel, Exegeză. Ed. Floarea de April, 2016, p. 7-8)

   Creştinismul ortodox nu poate fi schimbat sau înlocuit cu nici o altă religie sau filosofie a Vieţii, fiindcă el este VIAŢA în SINE, RELIGIA în SINE, FILOSOFIA în SINE, dar poate fi reînnoit printr-o uniune de sensuri, printr-o comuniune de sensuri, printr-o metafizică a sensurilor, printr-o mistică a sensurilor, printr-un isihasm al sensurilor, prin ascetismul-mistic al învierii lor, adică „ o Înviere a sensurilor” în tine şi în celălalt, cum sublinia savantul din Tecuci, Al. Mironescu. (Alexandru Mironescu, Kairos. Eseu despre teologia istoriei. Ed. Anastasia, Bucureşti-1996, p. 12)

   Cunoaşterea intelectuală fără apartenenţă religioasă, creştin-ortodoxă conduce la apariţia unor pseudo sisteme de gândire: teze, ipoteze, teorii, teoreme, raţionamente.

   Cunoaşterea spirituală în comuniune cu Dumnezeu este o Filosofie pură a Duhului.

   Filosofia vieţii întru Duhul Sfânt a creştinilor ortodocşi dacoromâni hărăziţi Elitei spiritual-religioase este o sinteză a trăirii, a misiunii şi a vocaţiei lor pământeşti şi cereşti, dar nu între pământ şi cer, ci mai presus de pământ, deasupra azurului mistic: pe culmea filocalică suprafirească, sub aripa verde a nimbului angelic a bolţii sofianice, reflectată în aura serafică a demnităţii valahe prin cele 4 safire celeste: eroismul, mărturisitorul, martiriul şi sfântul.

   Aura Unirii României Mari trebuia consfiinţită dincolo de marea jertfă de sânge, printr-o mişcare spiritual-religioasă, naţională a unui Apostolat denumit românism ortodox naţionalist, pentru ca astfel România să fie şi să rămână a tuturor Românilor.

   „Clopotul de la Alba-Iulia şi codrii străvechi de freamăt şi entuziasm de la Cernăuţi şi Chişinău, au venit într-adevăr din adâncuri de istorie. Eu a-şi zice de a-istorie.” (Vasile Posteucă, Destinul Iperial al Românilor. Dumnezeu, Neamul, Omul. Criterion Publishing, p. 30)

   Aproape întregul tineret creştin-ortodox masculin şi feminin al Patriei noastre creştine şi-a înţeles chemarea, crezul, idealul, alegerea, a înţeles misiunea profetică şi s-a alăturat cu entuziasm luptei întru Neam, Ţară, Cruce, Pământ, Cer şi Înviere.

   Mulţi dintre acei temerari băieţi şi fete au căzut în tranşee, cei mai mulţi de pe baricade au intrat în temniţe, alţii în gropile comune, iar alţii în lumea apocalipsei...

   „În unul dintre cele mai frumoase locuri din Carpaţi, Mănăstirea Suzana, fusese aleasă ca lagăr pentru femei. Fetele venite din beciurile jandarmeriei nu se puteau ţine pe picioare, căci fuseseră bătute la tălpi... Noapte de noapte, Marieta stătea în genunchi şi se ruga Maicii Domnului să-i arate calea spre curăţenie sufletească şi trupească, spre binele ţării sale şi spre dragostea lui Iisus.” (Dr. Ana-Maria Marin, Suferinţele Maicii Mihaela, în „Libertatea”-New York, anul VII, nr. 63, Nov. 1987)

   Între „beneficiarele” internate la Mănăstirea Suzana se numărau: englezoaica Mary, văduva avocatului Polihroniade ucis la Râmnicu Sărat, Anastasia Popescu, sora lui Tudose Popescu, unul dintre întemeietorii Mişcării, devenită din 1990, „Mama Sica”-unul dintre pedagogii creştini de aur ai naţiunii noastre, Ana-Maria Marin, văduva ilustrului avocat-martir dr. Vasile Marin, Marieta Iordache purtătoarea unui zel al spiritului moldavo-răzeş, dar şi posesoarea unei autentice vocaţii mistice ş.a.

   Într-o astfel de Corolă martirică a Româncelor frumoase creştin-ortodoxe de la Miercurea Ciuc şi-a înălţat mireasma mucenicească Monahia Mihaela Iordache.

   Maica Mihaela Iordache-TRANDAFIRUL ALB-al misticii monahale româneşti.

   Familia Iordache, Alexandru şi Elena era brodată pe bucuria suavă a celor cinci copii: Nicolae, Ana, Sultana, Eugenia şi Maria/ devenită monahia-martiră Mihaela.

   Fiică de răzeşi înstăriţi din Nicoreştii-Tecuciului Moldovei de Jos, Marieta Iordache a strălucit permanent şi de-a pururi: prin naştere, prin copilărie, prin adolescenţă, prin educaţie, prin tinereţe, prin crez, prin frumuseţe, prin credinţă, prin suferinţă, prin dăruire, prin jertfă, prin dragoste, prin mistică, prin asceză, prin eroism şi martiriu.

   Prima orientare profesională a Marietei Iordache fost către Facultatea de Litere şi Filosofie care strălucea ca o Agoră de aur sub aura magistrului ei Nae Ionescu.

   Zugrăvită prin harul divin pogorât asupra destinului ei, Icoana Maicii Mihaela îmbrăţişa diferite nuanţe printre rarii vizionari: „spiritus rector”-arhimandritul dr. Andrei Scrima; „spiriduşul” Vladimireştilor-patriarhul Justinian Marina; <<C’est une abbesse, c’est une vraie grande dame!>>-avocatul dr. Petre Pandrea.

   Privită prin dioptriile marxiste ale controversatului Petre Pandrea, Marieta arăta „cu graţie de gazelă, proaspăt bacalaureată, nonşalantă felină, tandră şi pură... cu anatomia ei agreabilă de zeiţă tînără, de Diană virginală... Carol II sărbătorea la 8 iunie 1938, cu tot fastul regal, instalarea sa ca dictator, după modificarea Constituţiei din februarie 1938, înconjurat de demnitari, pe stadionul de la ANEF... Iordache Nicoară zăcea la puşcărie, împreună cu camarazii lui de luptă... [Sora lui] se afla în careul de gimnastică, în grup, ca o anonimă, evoluînd graţios şi ritmic, sub privirile benevolente ale demnitarilor. Când s-a apropiat de microfon,i l-a luat fulgerător din mîna speakerului şi a scandat lozincile celor aflaţi în închisoare. Stupoare. Scandal.” (Petre Pandea, Călugărul Alb, Ed. Vremea, Bucureşti-2003, p.308-309)

    Urmarea: a fost arestată, torturată, maltratată şi internată la Mănăstirea Suzana-Prahova. A evadat legendar. Planul s-a ţesut în Ziua Adormirii-Invierii Maicii Domnului-15 August 1938. Cu coloana frântă, înfăşurată în ghips a fost ocrotită o vreme de părinţii doctorului-avocat, martir Vasile Marin, soţul doctorei Ana-Maria Marin. O altă mare dramă s-a abătut asupra Ţării şi asupra suferindei prigonite Marieta Iordache. Călăul poporului unui Neam iubitor de Hristos şi de monarhie, Carol a II-lea i-a ucis tâlhăreşte în jur de 300 de Fii Aleşi la nivel de ţară, Elita Neamului creştin-ortodox, între care şi pe asistentul universitar dr. Iordache Nicoară, în lotul deţinuţilor persecutaţi religios de la Miercurea Ciuc, la 22 Septembrie 1939. „Trebuie să recunoaştem că toţi asasinaţii din ordinul lui Carol al II-lea sunt martiri.”

  (Ana-Maria Marin, Suferinţele Maicii Mihaela, în „Libertatea”...) 

   În timpul războiului eroina durerii Marieta mai primeşte o cruntă lovitură: şi-a pierdut cumnatul pe front, instruit în lagărul de la Sărata, pentru reabilitarea postmortem... 

   Marieta s-a închis în întreita ei dramă, instalându-se apoi în podul casei unde s-a născut, lăsat deschis, pentru 2 ani de meditaţie şi lectură, apoi în anul 1942, ia calea Mănăstirii Pasărea, dar neregăsindu-se pe sine şi Calea..., a suit dealul Gurguieta la Mănăstirea Vladimireşti-Mănăstirea Fecioarelor, spunându-i stareţei Veronica Gurău: „Măicuţă, dincolo de poarta mănăstirii am lăsat totul. Am venit să vă fiu de folos, aşa cum îi spuneaţi mamei cînd eu eram în pod şi ascultam conversaţia.”

   Oferindu-se ca avocat-ateu al apărării călugărilor Sihaştri, Pandrea priveşte mai atent chipul maicilor de la Vladimireşti, rămânând plăcut surprins: „Călugăriţa (Maica Mihaela) îmi impunea prin distincţie, rezervă, osârdie, jertfă, inteligenţă, dialectică... Era neobosită, mereu trează, densă ca platina, întotdeauna îmi evoca platina...

Era aproape inumană. Sau era supraumană? Măicuţa Veronica semăna cu o magnolie, uneori cu umilă, gingaşă şi campestră zambilă roz. Tiberiada îmi amintea de busuioc. Teodosia era un crin solitar alb de bibliotecă. Eupraxia-ca o lalea de un roşu violet, aproape negru, cu ochii ei negri, mari, migdalaţi, într-o faţă de o expresivă şi splendidă frumuseţe.” (P. Pandrea, Un portret al Maicii Mihaela, în Rost-revistă de cultură creştină şi politică, an VI, nr.62, Aprilie-2008)

   În străfundurile sufleteşti ale avocatului Petre Pandrea licărea o scânteie religioasă, necompromisă, luând apărarea călugărilor răzvrătiţi în faţa călugărilor-ciocoi cu mitre. Cobora dealul Patriarhiei când limuzina de protocol cu dr. Groza, dr. Aurel Buteanu s-a oprit invitându-l să meargă cu ei. Sunt convins că mândrul avocat n-a spus atunci aceste cuvinte. Le-a scris de fapt când a gândit cartea apărută, Călugărul Alb.

   „-Maica Veronica este ca o regină, exharta fecioară a plaiurilor noastre. Prin arestare, i-aţi dat nimbul martirajului... Maica Veronica este o Janne d’Arc a Valahiei, pornită dintr-un sătuc umil spre a predica lumina, curăţenia morală şi curajul civic, unor neoiobagi aflaţi în întuneric şi în mocirla unei vieţi fără orizont metafizic... Maica Veronica nu este o femeie în sensul frivol al cuvântului. Ea este un supraom răsărit în penuria de oameni mari ai ţării mele, supraom dotat cu darul atât de rar al contemplaţiei, concomitent cu geniul organizatoric.” (P. Pandrea, Călugărul..., p.159)

   După trădarea regală a pseudo-monarhului Mihai I, de la 23 August 1944 şi capitularea necondiţionată, „Armatele ruseşti victorioase se aruncară asupra Moldovei şi apoi asupra Ţării Româneşti, armate obosite, prăfuite şi pregătite pentru mari răzbunări. În drumul lor, Mănăstirea Vladimireşti! Cei câţiva ruşi intraţi în biserică cu gânduri de viol şi de jaf găsiră o maică cu mâinile întinse peste altar (în chipul Crucii, n.a.) şi dădură îndărăt. Era Maica Mihaela care-şi păzea Sfinţii!”

   (Ana-Maria Marin, Suferinţele Maicii Mihaela, în „Libertatea”-New York...)

   În vara anului 1946, pe 14 iulie a depus votul monahal luând numele de MIHAELA.

   Prigoana comunistă s-a abătut în 1955 şi asupra Mănăstirii Vladimireşti, desfiinţând-o şi arestând conducerea cu grele condamnări: maica stareţă Veronica Gurău-15 ani, maica Mihaela Iordache-secretara 20 de ani, duhovnicul dr. Ioan Iovan-20 de ani, maica Mihaela Portase-istoricul mănăstirii, mare trăitoare mistică-15 ani, marele ascet mistic ieroschimonahul dr. Nil Dorobanţu-25 ş.a.

   Pe drumul Calvarului Maica Mihaela este convinsă că a ales Calea întru Hristos, păşind cu marama cernită a rugăciunii permanente: pentru Neam, Patrie, pentru sufletele celor nevinovaţi, dar şi pentru ea. În celula de suferinţă, securitatea i-a strecurat-o pe informatoarea Victoria, care nota tot ce se putea pentru aproape fiecare zi: 19, 21, 23, 24, 25, 29-Aprilie; 2, 4, 5, 7,10,13,16,18, 21, 24, 26, 28, 30 Mai; 4, 11, 18, 24, Iunie 1955. (ACNSAS, Fond Penal, dosar 160, vol.10, f. 97-98)

   Urmaşele Victoriei: Istvaneh Z. şi Kernweis Ecaterina au continuat strădania zelului lor şi mai aprig şi mai slugarnic. (ACNSAS, Fond Penal, dosar 160, vol.11, f. 360)

   Dârzenia Maicii a fost înfrântă de regimul aspru, inuman al izolării, îmbolnăvind-o de „cancer esofagian”, neprimind îngrijire medicală, grăbindu-i astfel sfârşitul care a sosit la ora 20:00, în 20 Aprilie 1963, ca urmare a crizei de sufocare. „Menţionăm că bolnava nu a fost internată la noi în infermerie, pentru faptul că nu avem infirmerie... Miercurea Ciuc. Medicul unităţii.” (ACNSAS, Fond Penal, dosar 160, vol.12, f. 9-10)

TRANDAFIRUL ALB-al misticii monahale româneşti-Maica Mihaela s-a scuturat. Noi însă privim spre zarea aceea albastră, infinită urmărind imaginea sugerată de Aspazia Oţel Petrescu, de la Miercurea Ciuc: „Pe zarea luminoasă a acestei zile de vară este profilată silueta fină a Maicii Mihaela care s-a stins aici, măcinată de suferinţe, dar înflăcărată de o speranţă scânteietoare cu privire la viitorul patriei, pe care ni l-a descris în jerbe de lumină, în alfabetul morse, pe zidurile blestemate ale acestei închisori... <<...Am vorbit despre Hristos şi am mers-în parte, după puteri-pe urmele Lui. Acum suntem total ai lui Hristos, vieţuind întru El. Drumul acesta înseamnă dragoste şi numai dragoste. Toate celelate le lăsăm în seama lui Dumnezeu, iar grija noastră să fie una singură: aceea de a cunoaşte voia Lui şi de a o împlini întocmai, chiar cu preţul vieţii noastre!>>... Este îmbrăcată în hainele sale monahale şi poartă pe creştet vălul şi culionul, uşor înclinat spre frunte. Frumuseţea chipului său, mai fermecător ca oricând, este luminată de zâmbetul ei serafic. Ţine în mână un superb trandafir alb pe care străluceşte o lacrimă... Maica îl priveşte intens... <<LACRIMA SE FACE FLOARE, ÎMPODOBIND AMINTIRILE!>>”

(Aspazia Oţel Petrescu, IN MEMORIAM SPICE, Ed. Elisavaros, 2008, p. 277)

  

   În sufletul lor răstignit de suferinţă vibrau totuşi ruga, imnul, cântul şi sacra poezie.

   Cel mai mult şi cel mai des circulau poeziile marilor corifei-Poeţii Crucii: Crainic, Ciurunga, Mateiaş, Gyr. „Acum am învăţat cele mai multe poezii de Radu Gyr. Deţinuţii care s-au eliberat le-au pus în circulaţie-a fost un proces pentru cei care le-au adunat şi le-au răspândit-şi în felul acesta au ajuns şi la noi.” (Aspazia Oţel Petrescu, Strigat-am către Tine, Doamne..., Ed. Axa Botoşani-2004, p. 283)

   Crucea Eroinelor-Martire creştin-ortodoxe a fost înfiptă adânc în tulpina Adevărului.

   Conştiente că fără Crucea răstignirii nu se poate birui întru Înviere, Generaţia de Aur a Eroinelor-Muceniţe şi-a încheiat astfel ciclul lor pe pământ, dar şi-a recăpătat sensul deplin, ceresc în cerurile Biruinţei.

   Drumul Calvarului pe care au mers ele a dezvăluit monstruozitatea comunismului:

   - teroarea ca artă a guvernării;

   - arestarea masivă ca element de prevenire şi siguranţă;

   - prigoana ca exerciţiu de persecuţie atee;

   - tortura ca manieră de convingere;

   - demonismul ca orizont spiritual-ateist;

   - genocidul, holocaustul roşu ca victorie a comunismului.

   Iadul bolşevic promis ca „rai proletar” şi-a netezit drumul, măturânt totul în cale:

   -elita şcolii româneşti, elita interbelică a culturii dacoromâne, elita clerului şi a  monahismului ortodox, elita Rezistenţei prin Religie, elita armatei române, elita politică care, a realizat România Mare, elita elevilor temerari, elita tinerimii studioase, elita satului cu ţărănimea dârză şi religioasă, elita Rezistenţei Anticomuniste, elita feminină de pe toate treptele sociale. 

   Sunt bucuros că Maica Mihaela Iordache are urmaş un lăstăraş frumos, pur şi cald.

   Sămânţa muceniciei a dat astfel rod bogat, plin de har, plin de mireasmă serafică.

   Maica Mihaela Portase, istoricul mănăstirii, camaradă de suferinţă cu Maica Mihaela Iordache, a ales-o cu grijă sacră, părintească pe urmaşa Muceniţei de la Miercurea Ciuc, în persoana Maicii Onufria Vasilica Codreanu.

    Onufria Vasilica Codreanu, fecioară, fiică şi Maică a Vladimireştilor seamănă aproape întru totul cu Maica Mihaela Iordache: aceeaşi înălţime, acelaşi spirit arzător, aceeaşi trăire mistică, aceeaşi iubire de neam, aceeaşi smerenie de schivnic, aceeaşi asceză pustnică, aceeaşi privire dincolo de zări, aceeaşi dăruire pentru toţi, aceeaşi habotnică muncă la gospodărie, la bucătărie, la muzeu, la aleiile cu flori, la cimitir, aceeaşi bucurie pentru pelerinii sosiţi, aceleaşi cuvinte de har oferite cu risipire de înger, aceeaşi împlinită şi împăcată osteneală, aceeaşi purtare de grijă pentru mântuire, aceeaşi voce şi cântare angelică, acelaşi zâmbet serafic, acelaşi spiriduş erudit sub faldurile frumuseţii sofianice şi filocalice.

( Vineri,14 Septembrie 2018- Inaltarea Sfintei Cruci)

        * Fond de carte, bibliofil Dumitru Ionescu-Bucureşti.