A PROMISED LAND

A  PROMISED  LAND

Surender Bhutani – Puși Dinulescu – Elena Volcinschi – Andreea Văduva – Ioan Miclău-Gepianu – Melania Cuc - Folclor

SURENDER BHUTANI

A Promised Land

Nothing ever dies
if one is deep in love
every moment freshens...
and one feels elevated

Every word creates magic
everything becomes a poem
every day is an experience
by the limit of existence

A reflective clarity
moves effortlessly inside
a confluence of influences
makes new paths constantly

A passion's supremacy comes up
one has to endure intently
if one is imaginative
demands are gratifying

Every emotion seeks justice while
moving towards a promised land
one has exchanged everything
in this journey of togetherness

Surender Bhutani

PUȘI  DINULESCU

Iubirea vieţii mele

Iubirea vieţii mele,
În ţara căcatului pe clanţă nimeni nu se mai masturbează.
Doar eu şi cu tine, iubita mea,...
Când suntem departe unul de altul...
Se spune că aici, la porţile Orientului,
Femeile nu sunt păcătoase şi nu sunt
Căţele în călduri şi nu şi-o trag prin trenuri
Sau prin toalete publice
Ca-n filmele americane...
Şi probabil că e adevărat...
Şi nimeni, iubirea vieţii mele,
Dar absolut nimeni nu se mai masturbează
Decât eu şi cu tine iubita mea,
Când suntem departe unul de altul...
Şi nu pot să tac, nu pot să nu mărturisesc...
Da, aşa e, nu pot minţi, nu pot nega:
Eu chiar am pregătit-o, foarte atent
Şi foarte responsabil pe ea, pe iubita mea, pentru masturbare.
Am făcut-o să mă vrea până îşi pierde minţile...
Apoi am sărutat-o uşor pe pântec
Şi când s-a întins gata să fie a mea
Am pictat-o cu culorile calde ale sufletului meu...
Ah, niciodată n-am sărutat-o pe suflet
Ca imbecilul ăla care ne ameninţă la televizor...
Dar eu am tot pictat-o în căutarea sufletelor noastre pierdute
Şi-acum regăsite...
Da, am pictat-o metodic, întâi cu galbenul deznăderjdii, apoi cu verdele speranţei
Şi cu albastrul îngerilor până la roşul ţâşnit direct din sângele meu în sângele ei...

Acum o aştept. Am pregătit toate culorile
Şi le-am amestecat cu culorile toamnei...
Întoarce-te, ştiu că te-ntorci, e totul pregătit,
Aici la noi, în ţara căcatului întins pe clanţă...

Puşi Dinulescu şi Asociaţii

ELENA VOLCINSCHI

Dă-mi mâna ta iubite

Dă-mi mâna ta iubite, promit s-o culc cuminte
Pe pieptul meu ce-și arde fiorii în adorare,
Să glăsuiască iar apuse- simțăminte,
Ochii de închid, m-adune dorința din visare!

Dă-mi mâna ta iubite că vreau, s-o culc cuminte,
Pe fruntea-mi neîntinată de gânduri inutile,
Al dragostei potir să-l bem iar ca-nnainte,
Fără a mai rătăci prin rechemări fragile.

Dă-mi mâna ta iubite, promit s-o culc cuminte,
Mă lasă doar să-ți ard în brațe pătimașă!
Mai torc fuior de vise, din vara cea fierbinte
Și încă mai roșesc timid ca o cireașă....

Dă-mi mâna ta iubite, promit s-o culc cuminte
Pe pântecul ce-și saltă emoțiile și-n toamnă,
În fluxul febrei iarăși, înfașă-mă fierbinte
Și lasă-mă să uit, că sunt, o mare doamnă!

ELENA VOLCINSCHI Dă-mi mâna ta iubite, promit s-o culc cuminte Pe pieptul meu ce-și arde fiorii în adorare, Să glăsuiască iar apuse- simțăminte, Ochii de închid, m-adune dorința din visare! Dă-mi mâna ta iubite că vreau, s-o culc cuminte, Pe fruntea-mi neîntinată de gânduri inutile, Al dragostei potir să-l bem iar ca-nnainte, Fără a mai rătăci prin rechemări fragile. Dă-mi mâna ta iubite, promit s-o culc cuminte, Mă lasă doar să-ți ard în brațe pătimașă! Mai torc fuior de vise, din vara cea fierbinte Și încă mai roșesc timid ca o cireașă.... Dă-mi mâna ta iubite, promit s-o culc cuminte Pe pântecul ce-și saltă emoțiile și-n toamnă, În fluxul febrei iarăși, înfașă-mă fierbinte Și lasă-mă să uit, că sunt, o mare doamnă!

ANDREEA  VĂDUVA

Sub palma ta 

Sub palma ta mă simt femeie,
Când, flămândă îmi descheie,
Cămașa mov din satin,
Dezmierdând umărul fin,
De parcă ar fi aripa,
Cu care îți hrănești clipa,
Să-ți devin-o veșnicie,
Veșnic să fii, să-mi fii mie.

Sub palma mea te simți bărbat,
Când degetele-mi străbat,
Buzele, gâtul și pieptul,
Și-apoi, încetul cu-ncetul,
Îți las pe piele, dorinți,
Mascate-n buze cuminți,
Ca nicicând, o altă "Ea",

Să nu le șteargă, de-ar vrea.

Sub palma ta mă simt femeie,
Mă simt stăpână, mă simt zeie,
Când văd în ce mod privești,
Trupu-mi gol, și îmi zâmbești,
De parcă am fi, pe lume,
Adam și Eva, fără a-mi spune.

Sub palma mea te simți bărbat,
Câte mâini te-au mângâiat,
Numai eu știu să te-ating,
Să te-aprind și să te sting,
Să te urc, să te cobor,
Toate-ntr-o noapte de-amor...

IOAN  MICLĂU-GEPIANU

Printre ramuri înflorite

Printre ramuri înflorate

Și-a făcut Mierla căscioară,

Când din lumi îndepărtate

Veni mândra Primăvară,

Iar Mierloiul cu cioc galben

Și cu pene de tăciune,

Stând pe-o ramură de palten,

Se-ncerca cu drag ai spune:

Cum să rotunjească cuibul,

Cu mătăsuri și flori albe,

Cu fir tras să țeasă rândul,

Pe la margini flori de nalbe!

Stimate Domnule Dr.GEORGE ANCA,
Mulțumiri sincere pentru publicarea scrierii mele
despre ”Proverbele, ca lumini ale înțelepciunii”.
  Tare m-au impresionat acele adevăruri triste când încă
se mai  găsesc din cei ce bârfesc românii din străinătate,
de parcă așa de dorul lelii ne-am luat noi lumea-n cap!
   Dar, emigranții nu sunt pietre de poticneală, ci sunt pietrele
care rămân, după trecerea acelor ape nămoloase, după furtuni!
Suntem bobul de grâu curat, pe care îl va culege viitorul din
pleava vremurilor, după cum sfătuia acel bătrân biblic!
   Apoi, ce viguroase sunt încă acele rădăcine istorice, când Vedele
indiene în Carpații noștrii au fost pornite a fi scrise, și ajunse
în Indii! Și azi izvoarele Artei de-acolo răsar din pământurile Mioriței!
 Domnule dr.G.Anca, Vă doresc multă sănătate și succese
în toate studiile Domniei Voastre!
Cu ales respect,
   Ioan Miclău-Gepianu
   8/20/2018

Melania CUC

JENIȚA NAIDIN - LUCIAN BLAGA LA BISTRIȚA (1938-1940)

Cred în întâlnirile astrale dintre oameni, locuri și ideile ce urmează să se întrupeze în monumente de mai mare sau mai modestă anvergură, dar care toate sunt menite să scoată  la lumină coordonatele   pe care se plaseză o operă, una  cu valențe cosmice, magice. Puțini dintre noi știm, că celebra lucrare filosofică „Diferențialele divine” din cadrul „Trilogiei Cosmologice” (tom cu sute de pagini înțesate de idei elitiste si avangardiste) a fost scrisă de Lucian Blaga în splendoarea colinelor bistrițene, într-o casă țărănească, pe care o cumpărase laolaltă cu moșia de câteva jugăre din jur, pometuri roditoare, lanuri de cereale, fânețuri cu izvoare în anul 1938.

Rareori  realizăm că spațiul în care trăim este de-a dreptul fascinant,  că deține comori culturale care ar merita să fie puse în ecuația potrivită, și când acest miracol chiar se întâmplă prin strădania unuia dintre prietenii noștri, suntem uimiți mai întâi, apoi  ne bucurăm, ne mândrim ca și cum am fi fost părtași la acest eveniment, am avea și noi un merit.  Asta simt eu, acum, când citesc cartea scrisă de Jenița Naidin, și descopăr o lume care era chiar lângă mine și eu nu o vedeam. Sunt  fragmentele unui segment de destin, un fel de artefacte, pe care autoarea le-a adunat cu atenție, le-a prelucrat și le-a așezat în pagini de carte.

Cartea  „Lucian Blaga, la Bistrița ( 1938-1940)”  a apărut   la Editura  Napoca Star, Cluj-Napoca, 2018,  în condiții grafice de calitate, iar personalitatea care  o girează este  Prof.  Zenovie Cârlugea, erudit și binecunoscut cercetător al vieții și operei  lui Lucian Blaga. Tot domnia sa întregește volumul Jeniței Naidin, cu Anddenda.

Jenița Naidin, ea însăși un personaj cu nimb  literar, autoarea cărții „Lucian Blaga, la Bistrița”  este jurist de  profesie, dar este și împătimită de  mișcarea spirituală specifică omului modern, asta în condițiile în care omul de azi  se respectă și trăiește prin reverberația religiei strămoșești.  Jenița Naidin are privilegiul să beneficieze de acea  combustie interioară pe care o numim: curaj, hărnicie, tenacitate, bunătate, inteligență, cultură...  Este alcătuită mai mult din sentimente și  idei constructive decât materie, așa se face că își dedică viața celor văzute, dar mai ales, celor nevăzute.

Printre altele, a fost   fascinată de  opera și viața poetului și filosofului Lucian Blaga încă din adolescență.  A studiat ani în șir, a lucrat pe cont propriu, adunând date și documente din arhive dar și de pe teren. S-a implicat în acest proiect de cercetare cu devotament și seriozitate.

Odată ce și-a mutat domiciliul, de la București, la Bistrița, nimic nu a  mai împiedicat-o pentru ca în aproape patru ani, să definitiveze o lucrare monografică complexă, fascinantă, care  scoate din colbul uitării  nu doar un imobil, odăile în care  a visat, a scris, poetul Lucian Blaga. Jenița a urcat Dealul Dumitrei în aproape toate anotimpurile din perioada în care s-a documentat, a privit peisajul prin „ochii”  Poetului care a locuit vremelnic aici, apoi, ca un detectiv de profesie, dar cu metode personale, a scotocit și prin amintirile actualilor proprietari ai imobilului cu pricina. A pus cap la cap datele extrase din jurnale, însemnări, din studii biografice  deja publicate în cărțile de specialitate. Jenița Naidin a inserat în cartea  sa și o seamă de materiale jurnalistice semnate de autori bistrițeni.  Nu i-a scăpat nimic din vedere pentru a reconstitui o lume așa cum va fi fost ea în perioada în care familia Blaga se bucura de viața (aparent) simplă, dar atât de complexă, la Bistrița.

Textele  sunt bine conturate și structurate în capitole distincte, aici, Jenița Naidin nu lasă loc pentru confuzii, pentru a da culoare specială cărții, „Poveștii de Iubire”  în sine, autoarea vine cu o serie de fotografii interesante nu doar pentru biografia unui mare scriitor și filosof (Lucian Blaga), ci și pentru istoria locului.  

Jenița Naidin  a reușit să ne demonstreze că atunci când iubești ceea ce faci, nici un efort nu este zadarnic iar ceea ce rezultă în urma travaliului scriitoricesc,  este o carte ce poate sta cu demnitate pe același raft de bibliotecă din lume, cu cele ale altor autori consacrați, cu opere celebre în sfera Istoriei Literare.

Meritul cel mai mare al Jenitei Naidin în tot acest demers editorial, este că aproape s-a abandonat pe sine în schimbul reușitei unui proiect pe care puțini dintre noi l-am fi început, şi dus  cu brio până la capăt. Deschizând cartea, îmi ziceam că... nu voi da peste nimic inedit, ceva  care să mă emoționeze, care să mă determine să-mi mai pun întrebări. Credeam că Jenița Naidin mergea deja pe o cale bătătorită de specialiștii în materie, că despre Lucian Blaga a fost totul spus.  Și iată, acum, că am citit și am închis coperțile cărții „Lucian Blaga la Bistrița”,  îmi pot imagina, pot reconstrui secvențe ca de film documentar bine făcut.

Îmi pot imagina o lume care a trecut, lăsându-ne nouă amintirea unui exercițiu de creație extraordinar, mi-l pot imagina pe Lucian Blaga, privind cerul înstelat de deasupra colinelor bistrițene, și conectându-se la energiile creatoare universale, pentru a da lumii literare și filosofice lucrări unice.

Jenița Naidin a venit cu detaliile care lipseau în întregul biografiei poetului. Pe lângă paginile scrise, autoarea a adăugat, așa cum menționam mai sus, și  fotografii cu ceea ce mai rămăsese din casa lui Blaga, un fel de șandrama, pereți dărăpănați și giurgiuvelele ferestrelor roase de nepăsarea oamenilor. Jenița Naidin a prins în fotografii, clipa când, precum un om care a fost cândva falnic și care a ajuns la capătul puterilor. A fotografiat momentul în care imobilul de pe Dealul Dumitrei s-a prăbușit, a fost tras sub lama buldozerului.

Jenita Naidin  a urmărit destinul „casei lui Blaga”  în perioada 2012 până în 10 decembrie 2017, când a găsit un strat de zăpadă în locul zidurilor şi a fotografiat locul ALB. Mergând prin grădini cu descendenţi din familia celui care a cumpărat casa Blaga, găseşte bucăți din trunchiul arborelui gigant de Sequoia,  un altfel de axis mundi, și despre care Lucian Blaga spunea că... îl putea vedea de departe,  ori de câte ori ajungea cu trenul la Bistrita. Și aceste fragmente vegetale, mărturisitoare,  prin tăcerea lor,  a unei lumi prăbușite în sine, au fost fotografiate de Jenița Naidin, și fotografiile sunt parte din carte.

Datorită lecturii pe care mi-a prilejuit-o Jenița Naidin, prin cartea sa „Lucian Blaga la Bistriţa (1938-1940)”,  și printr-o detașare imaginară atemporală, aș putea susține că o părticică din  uriaşa  inspirație și creație blagiană  se datorează și sejurului Poetului la Bistrița, că prezența geniului său încă aureolează dealurile din preajma Bistriței. 

Dacă ar fi putut fi acolo un Muzeu? Nu știu. Dar știu că nepăsarea umană generală, lenea noastră intelectuală ne fac nu o dată să ignorăm puținele șanse pe care le avem în viață,  de a  alege între un simbol cultural peren  și molozul, pulbere luată de vânt.

Autoarea volumului despre care vorbim, a avut viziunea,  înțelepciunea și tenacitatea de-a prinde  ultimele respirații ale unui fenomen  spiritual clar. Un ostenitor (aproape) singuratic în demersul său,  Jenita a cheltuit timp, energie, bani personali, și fără să facă valuri mediatice, a scos pe piața de carte un volum de excepție.

Astfel, suntem norocoși că efigia celebrității  LUCIAN BLAGA include  de acum, și  un punct,  cât să pui vârful peniței, acolo unde a avut o casă și câteva jugăre de pământ și inspirația să scrie o parte din Opera unanim recunoscută în academiile și universitățile lumii.

------------------

Melania CUC

Bistrița, august 2018

FOLCLOR

Miorița PSD

Pe-un picior de plai,

La doi pași de Splai,

Și alți doi de MAI,

Iată vin în cale,

În blugi și sandale,

Patru asasini,

De lovele plini

De Soroș plătiți

Și bine hrăniți.

Cu ordin precis

Dat oral și-n scris:

Ca să mi-l omoare

La apus de soare

Pe Liviu-cioban,

Că-i teleormănean

Și-are oi mai multe

Proaste și-ncrezute

Și porci deputați

Și câini mai turbați

Care latră, nene,

Seara la Antene.

Dar cea mioriță

Blondă, premieriță,

De trei zile-ncoace

Gura tot îi tace,

Prin concedii zace

Și tare-i mai place!

– Veorică laie,

Neuroni de oaie,

De trei zile-ncoace

Gura tot îți tace

Ori te-ai pus pe carte,

Ori tu ești pe moarte?

Zi, ești bolnăvioară,

Drăguță Veoară?

– Me-he-he! Me-he-he!

Drăguțule bace,

Dă-ți oile-ncoace

Adu-i și pe boi,

C-au votat cu noi.

Stăpâne, stăpâne,

Îți cheamă și-o javră

Gâdea sau Palavră

Sau ăla-n șpagat,

Că-i cel mai turbat.

Că-n sfârșitul zilei,

La „Sinteza silei”

Vor să mi te-omoare

Patru complotiști:

Killeri soroșiști

Cazați la hotel

Plini la portofel.

– Veorică, nană,

Nu ești zdravănă?

Și de-a fi să mor

La televizor,

Să spui lui Soroș

Al dreacu de moș

Ca să mă îngroape

Pe-aice, pe aproape

Pe mal la Belina,

Să fiu cu Irina,

Ori la Fortaleză

Cu tot cu proteză.

În țara de oi

Pavieni și boi

Să fiu tot cu voi.

În dosul Belinii

Să-mi aud toți câinii.

Așa să le spui,

Iar la cap să-mi pui

Fluieraș de fag

Banul mi-a fost drag

Fluieraș de os

Și-am furat vârtos

Fluieraș de soc

N-am avut noroc!

Vântul când o bate

Prin ele-a răzbate

Și-o să se audă

Vâjâind și-n Lună

Doar două cuvinte

Să mă țineți minte

Când nu m-oți mai vede:

MUIE  PESEDE