Jorge Luis Borges: Una rosa y Milton

Jorge Luis Borges

     Jorge Luis Borges:

                    Una rosa y Milton

De las generaciones de las rosas
que en el fondo del tiempo se han perdido
quiero que una se salve del olvido,
una sin marca o signo entre las cosas

que fueron. El destino me depara
este don de nombrar por vez primera
esa flor silenciosa, la postrera
rosa que Milton acercó a su cara,

sin verla. Oh tú bermeja o amarilla
o blanca rosa de un jardín borrado,
deja mágicamente tu pasado

inmemorial y en este verso brilla,
oro, sangre o marfil o tenebrosa
como en sus manos, invisible rosa.

Jorge Luis Borges:
 

        Un trandafir și Milton

Din generațiile de trandafiri

în hăul timpului de s-au pierdut

unul a se salva d'uitare-am vrut,

neînsemnat între alcătuiri

ce fură. Soarta că îmi și ora

darul de a numi întia oară

tăcutul trandafir iar să răsară

și Milton fața a-și apropia

făr' o-a vedea. O, stacojiu or auriu,

alb trandafir dintr-o grădină rupt,

lasă-ți în vrajă imemorial trecut

a străluci în versul ce îl scriu,

aur, ivoriu sânge întunericir'

ca în mâna lui nevăzutul trandafir.
 
              Versiune de George Anca