ULTIMA PAGINĂ

ULTIMA  PAGINĂ

Alexandra-Maria – Alina Bănățeanu – Dimitrie Grama – Liliana Nicoleta Hanganu – Surnder Bhutani – Silvia Cinca – Puși Dinulescu – Adrian Botez – Liviu Popescu – Radu Toma – Mihai Maci – Ben Todică – G.A.

ALEXANDRA-MARIA

Brand – erou sau criminal?

Motto: „A trăi înseamnă a lupta contra demonilor inimii şi creierului. A scrie înseamnă a pronunţa tu însuţi ultima judecată asupra ta”. H.Ibsen

Brand: „Că nu poţi, iartă Cel de Sus/Dar că nu vrei, nu iartă-n veci”.

Brand: „De piatră-i al voinţii-mi miez/Acum mă sfarm şi stânci cutez”.

Brand: „De-ai da tot, însă viaţa nu,/Nimic n-ai dat, să ştii şi tu! (...)/Un singur lucru nu poţi da/Acesta-i propriul tău eu. (...)/Când nu poţi fi ce-ar trebui,/Fii numai ceea ce poţi fi,/Fii omul greului pământ!”

Brand: „N-amesteca, mai spun,/Luminile cu ceaţa moartă./Să ştii: şi a trăi e-o artă”.

Ai 20-25 de ani. În mod normal, ai fi citit Brand? În mod normal, ai fi făcut-o, având o dorinţă nestăvilită de a savura 300 de pagini pline de îndemnuri patriotice şi înţesate cu sloganul „totul sau nimic” la tot pasul? Aşa, însă, fiind nevoit, scrâşneşti din dinţi şi te pui pe treabă. Cel puţin, dacă nu înţelegi absolut nimic, ceea ce ar fi regretabil, reuşeşti să-ţi căleşti răbdarea. Dacă însă mai şi înţelegi câte ceva, începi să-ţi pui întrebări. Dacă-ţi pui întrebări, mai devreme sau mai târziu se declanşează conflictul: în cazul de faţă, îl accepţi pe Brand ca principiu, ca forţă ce încearcă să trezească poporul în faţa pericolului iminent al invaziei prusace, ca un strigăt disperat al autorului adresat conaţionalilor amorţiţi, sau, dimpotrivă, îl consideri un exaltat plin de intenţii nobile, care însă rămân un scop în sine şi nu au finalitate, un individ care prin încăpăţânare frizeză absurdul şi care, având de ales între propriul copil şi un principiu, îl alege pe acesta din urmă..

Paradoxal, Ibsen este cel care, prin construcţia piesei, îi face un imens deserviciu propriului erou. Realizarea artistică a piesei este de o mare autenticitate. Acţiunile, caracterele, scenele de viaţă sunt impregnate de patos uman, de realitate. „Situaţiile nu sunt forţate, determinate fiind de logica caracterelor, episoadele nu rămân deloc abstracte, iar eroii sunt departe de a fi simple personificări schematice ale ideilor enunţate, ci întotdeauna apar ca exponenţii vii ai unor impulsuri sau convingeri morale, sincere”.(O.Drimba).

Totul este atât de viu, de palpitant, încât, dacă la moartea mamei refuzul lui Brand de a-i sta la căpătâi poate fi condamnabil, deşi i se găsesc o mulţime de justificări, în cazul propriului copil sacrificarea conştientă şi voluntară pare o faptă abominabilă, pe care cititorul o sanscţionează ca atare. Furia însă trece şi revenim la normalitatea cotidiană în care, prin educaţie şi convieţuirea în colectivitate ne-am impus anumite norme, ne conducem după o anumită scală de valori, dacă suntem foarte sinceri, trebuie să admitem şi existenţa compromisului, fiecare în măsura ce i se pare acceptabilă. Să nu uităm însă că aceste principii morale ale majorităţii sunt acceptate tocmai din această cauză; în sintagma „majoritate” stă forţa şi totodată slăbiciunea lor. Orice altă normă etică, poate superioară, ce nu acceptă nici un compromis, ce nu judecă decât cu o singură măsură, ca în cazul lui Brand, riscă să pară desuetă, exagerat şi, în ultimă instanţă, revoltătoare. În faţa oricărei manifestări de acest gen, ce depăşeşte limitele unei morale cu care suntem obişnuiţi, de obicei zâmbim îngăduitor şi replicăm: „da, însă noi suntem umani!” Avem oare întotdeauna dreptate?

ALINA  BĂNĂȚEANU

Regele Mihai:

”Poți să te ocupi de orice, de politică, de industrie, de literatură... dar nu în afara credinței în Dumnezeu. Dacă Europa a avut de suferit mai mult decât oricând în secolul acesta, este pentru că s-a îndepărtat de El cu bună știință, pentru că a vrut să vadă dacă popoarele pot să supraviețuiască fără credință.
Nu, nu pot să supraviețuiască decât coborând sub condiția umană.
Când lipsește credința, nu mai poți deosebi între bine și rău. Bâjbâi, te rătăcești, az...i mergi după unul, mâine după altul și până la urmă spui că nu există nimeni care să cunoască adevărul sau că adevărul nu există.
Aștept o renaștere spirituală nu numai în România, ci și în întreaga Europă. Legile și convențiile nu sunt destul ca oamenii să renunțe le violență. Prin credință chiar datoria față de patrie ți-o îndeplinești mai tare. Eu știu că de nimic nu s-au temut mai mult comuniștii decât de credința oamenilor în Hristos. Ei înțelegeau mai bine decât toți că un om credincios este un rob mai puțin. Dacă ei au propovăduit ateismul, a fost pentru că numai așa puteau să scoată pe oameni de sub cea mai puternică protecție.”

Mircea Ciobanu – ”Convorbiri cu Mihai I al României”

DIMITRIE  GRAMA

......prin cate vieti

am trecut intr-o

singura zi?

da, da, ma intreb

si nu stiu

ce sa spun

dar uite gasesc

pe noptiera

chiar inainte de

a stinge lumanarea

agenda in care

mi-am insemnat

clipa de clipa

viata.

.....o rasfoiesc

si ma mir

ca primele pagini

sunt complect 

goale

apoi apar

niste mazgaleli

si urme de pasi

o inima mare

dupa care

se ascund

pagini cu urme

   de sperante

   de vis

   de dragoste nebuna

   de ura nemarginita

   de spaima

   de ingenunchieri

   de curaj

   de nebunie

   de inaltari in stele

   de prabusiri in iad

pagini de zbor

deasupra padurilor

de piatra

pagini de zbor

deasupra marilor

de gheata

pagini de zbor

direct in soare.....

....acum tocmai

am ajuns la

ultima pagina

dar, vai,

adorm inainte

de a vedea

ce-am scris

pe ea.

Dimitrie, Scotia 29/5, 2017

LILIANA  NICOLETA  HANGANU

1 /ZI ȘI 3/ PE SĂPTĂMÎNĂ! HOWGH!

Să nu mă nervez?!? Voi, bărbații:
Pipi din picioare? - Daaa!
Vă bucurați de chestii mișto, discrete, ascunse, găuri și găurici, falduri, draperii, pădurice, cheliuțe ...

- Daaa! ...
De femei frumoase, elegante, stilate... - Daaa!
De o mîncare bună? - Daaa!

Noi, ce? Ce ne dați voi?  Aud?
Ia treceți pe la vorbitor,
Că-i un soare... *Orbitor*!
(vorba lu* Nea Cărtă)!

SURENDER  BHUTANI

A New History

There is no need of going to the gas chambers
the fire is constantly coming out from the skies
whatever bones are left on the ground...
tanks will roll over them in the near future

Beyond any inconceivable hope for moral questioning
the victors have designed a new set of values
values have been added like a new VAT
and the passive public is buying them without a murmur

An artificial state has created a new facade
a frequent point of reference is the old history
a new history is being written by a gang of revisionists
and they are cutting the flammable fat to a maximum

Sorrow wears the victims but they are forced to remain quiet
destiny and fate have merged with the shifting sands
surrounding seas are becoming dead with toxic waste
searchlights are beaming from the other side of mountain tops

SILVIA  CINCA

FEMEIA - APROAPE DE PERFECTIUNE

Ai văzut luna în seara asta iubitule? Stă ascunsă sub coroana unui copac mare, care a umbrit cerul spre a cânta frumusețea stelelor și nu durerea lunii. Ea luna, s-a îndrăgostit din nou. A mai suferit cândva din cauza pământului. Când câștigătorul competiției a fost el, pământul. Un juriu al viselor nopții a adjudecat și a ales frumusețea pământului prea plină de detaliile artei ochiului de om și a dat crezare bogăției chipului uman și forței spiritului lui care urca pământul tot mai sus pe scara frumuseții.
Acolo în câmpul de flori care lipsea lunii, voi cei buni și iubitori dintre bărbați ne-ați trimis pe noi, femeile. Prin îmbrațișarea voastră ne-am aflat în pajiști care aduceau culorile lumii. Atunci, florile s-au ridicat și ne-au îmbrăcat în petale de nuanțe și lumini. Au dat chipurilor noastre din culorile florilor și soarele a pus în zorii zilei căldura plină de frumusețe și raze în privirile noastre.
Atunci, în noaptea aceea, ne-am desprins din îmbrățișarea voastră și ne-am ridicat în gândirea minții spre lumina gândului și-am invadat pământul. De atunci chipurile noastre au primit strălucirea luminii cerești și scânteierea privirilor a rămas spre a fi culeasă de căutătorii de frumos și înțelepciune. De atunci, din noaptea aceea ne facem rochii din petale de flori. Lacrimilor le oferim fântâna cu apă limpede unde se vor adăpa visele care vor stinge chinul și vor renaște gândurile luminate de soare.
Veți fi surpriși iubiții nostri, frumoșii înțelepciunii, deținătorii forței fizice, veți fi surprinși! Căci noi vom fi primii oameni dotați cu instincte magice, date de victoria simțurilor asupra rațiunii, rațiune pe care am supus-o tot noi cu puterea iubirii. Vă vom iubii veșnic, ne vom îmbrăca în mantia pasiunii, ca și până acum, cu forța simțurilor pline de candoare și cânt, cu sărutul inegalabil al tulburărilor minții, cu trupul, poveste de iubire descrisă doar de pictori, cu îmbrățișarea împletită în parfumul florilor prin care roua va aduce răcoarea imbietoare a simțurilor. Vă vom lega în nedescurcatele frânghii ale cerului spre a transfera întreaga suferință pe care ne-ați dat-o în iubire, și a vă oferi doar vorbele frumoase pe care le vom cere înapoiate.
Nu cerințele pământului, ci femeia va domina și voi veți fi veșnic trubadurii care veți cânta patima îndragostitului de frumos.
Si când cerul ne va fericii cu pruncul iubirii, atunci se vor revărsa din bolta nopții numai petale de flori. Si se vor auzi doar notele înălțătoare din imnul nemuritor al adevăratei iubiri a femeii.

PUȘI  DINULESCU

Teatrul şi homosexualii

Departe de mine ideea de a discrimina homosexualii. Ba, chiar, nelegitimarea căsătoriei între bulangii mi se pare, mai mult decât o măgărie, pur şi simplu o mare prostie!
Defectul lor nu este în felul cum îşi sartisfac ei între ei, în patul lor încăpător, niscai instincte perverse. Când eram copil, am văzut aşa ceva şi între nişte motani, despre care ştiam sigur că nu sunt pisici...
Iar cum făceau naziştii sau comuniştii cu ei, de-i băgau în lagăre sau în închisori, mi se pare o mare porcărie.
Sunt deci un partizan al ieşirii lor la lumină, pentru că, acolo, în tenebre, nu fac decât să se mafiotizeze.
Trebuie să-i privim ca pe ceva firesc, în diversitatea acestei lumi, cu bunele şi cu relele ei...
Plus că istoria consemnează oameni de geniu, care s-au, încadrat în această categorie, total sau parţial, de la Socrate şi Sofocle, la Shakespeare sau Ceaikovski, la Federico Garcia Lorca şi Oscar Wilde...
Dacă la Shakespeare e mai de-nţeles decât la alţii, pentru că era şi actor, iar în vremea sa, în Anglia, femeile n-aveau dreptul să se urce pe scenă, deşi personajele femei existau, desigur, dar tot bărbaţii le jucau... şi erau unii mai pirpirii, dar cu popoul mai mare, mai fâşneţi şi cu tenul mai fraged... Şi dacă-l jucai, să zicem, pe Romeo, aveai, poate, nevoie să te mai şi pupi şi să te mângâi cu Julietul ăsta de ocazie... poate...
Păi, se zice că şi-n puşcării, când vine unul mai tânăr, mai neînceput, aşa, bărbaţii, care stau acolo de ani de zile, fără mângâiere trupească, să simtă şi ei nevoia, nu? Titus Popovici scrie undeva că însuşi Tovarăşul Ceauşescu, intrat în puşcărie, când era de vreo 15-16 ani, ar fi fost o trufanda chiar pentru tovaăşul Dej, care, apoi, iubindu-l atât, nu l-a uitat pentru orele de desfătare trăite acolo, la pripon...Tovarăşil Gheorghiu, culmea, a avut şi un iubit legionar, care – parcă şi mai culmea!- se numea Curcă!
Dar în teatru, din păcate, deşi nu-i o puşcărie, nici o mânăstire – că şi pe-acolo gurile rele zic că... – se pare că se practică en gros această pornire pidosnică a unor plini de rafinament cavaleri de Curlanda!
Ceea ce nu prea e-n regulă...
Şi unii, dacă au putinţă, caută să taie din faşă, chiar de când sunt sau mai bine zis erau profesorii lor de regie la Institut.
Când eram eu student la IATC; era profesor de regie de teatru Radu Penciulescu. În clasa lui era şi un tânăr homosexual, care nu era cel mai netalentat dintre colegii lui. Dar Penciulescu nu i-a îngăduit să ajungă regizor, pentru că prin specificul acestei profesii, ar fi avut un rol de conducător printre semenii săi, ceea ce nu era de acceptat pentru o persoană cu asemenea obiceiuri.
Cred c-a făcut bine. Dar nu toţi profesorii au fost la fel. Unul se zice chiar că l-a şi iniţiat pe un student al său în această plăcere şi studentul a şi făcut o mare carieră, poate chiar mai intensă decât unii, care n-aveau astfel de predilecţii, pentru că e notoriu că şi în mediile internaţionale de teatru preacurvia masculină e răsfăţată, comunitatea gay fiind foarte activă, foarte săritoare şi plină de atenţii pentru cei care fac parte din ea.
Cei care au locuri de frunte în mişcarea teatrală sunt periculoşi, însă, nu pentru ce fac la ei acasă, ci în societate, unde promovează texte dramatice scârboase, pline de tot felul de chestii cu respiraţia fetidă, însă abisal, chipurile, estetizante, la un mod bolnav, funebru şi plin de scârnă.
Ei îşi arogă deobicei o postură eleată, pârţoasă însă, din pricina sfincterelor blegite, perorând chiar teorii moderniste în hăpăitore felaţii intelectuale, la fântâna aşa-zisului teatru al absurdului...
Ei sunt partizanii cotrafacerii şi fug de firesc şi de adevărul lumii ca dracul de tămâie şi ca şobolanii de renumitul pest-repeller, care-i cam jenează la curişorul în care le stă tot creierul lor reptilian...

Puşi Dinulescu

ADRIAN BOTEZ

AUTODEFINIRE

...ţărână din

ţărână – nisip adevărat din

nisip adevărat...

...m-am preschimbat într-o stranie

străveche poveste – pe care màmele

noaptea târziu – ca pe-o

armă - le-o descântă copiilor

mici şi care nu-s

cuminţi – amânând – mistic

s-adoarmă

...nu vorbim despre

niciun fel de

prinţ: oglinda Ceasului de la

mâna stângă mi s-a

crăpat – dar tot este curtat  - El

nemuritorul - care-a ţintuit până şi

cerul - pe o

perniţă făcută din - lugubre

àcele lui – Ceasului - este asiduu

curtat - de

stele bolnave – de ciumate

grotesc încununate

vise trândave...

...îl văd pe Nero dat pe

spate – plin de tot soiul de

zornăitoare salbe  - şi

smiorcâindu-se-n izmenele-i

albe - că eu i-s doar

preaieftină arătare – iar nu viu

frate:

imperatòr de

abatòr – eu n-am venit să

mor (asta exersez

singur – paiaţă - de-o

viaţă!) - am venit la tine doar să

facem spiritism: ştiu că ai un

spor nebun – când îţi reglezi amintirile-n

bătrânul tău - decalibrat

tun

Liviu POPESCU

Fata de la Cozia, această Ioana d’Arc a Valahiei – una din cele mai frumoase legende ale Vâlcii

 

Din păcate, nu ştim de ce, nu vrem să transcriem frumos istoria românilor, ca pe o Biblie a noastră, ca pe o carte de bază, prin care să putem, azi, argumenta decisiv de ce acest neam mic raportat la imperiile vecine a reuşit să-şi conserve limba, tradiţiile, religia. O istorie absolut fascinantă, în care principii noştri au jucat un rol esenţial în diplomaţie, în hărţuire militară, în a fi acei ghimpi din spatele tuturor puterilor vecine.

Puteam, foarte bine, avea soarta Bulgariei sau a Serbiei sau a altor naţiuni colonizate şi dispărute de pe hartă secole de-a rândul. De ce Moldova, Valahia şi chiar Transilvania ocupată au reuşit să-şi păstreze identitatea, să aibă acel nucleu de nezdruncinat în faţa maghiarilor, turcilor sau slavilor?

Pentru că, dincolo de istoria privită ca o sumă de evenimente şi de raportări contextuale, am avut eroi, am avut lideri de stat, lideri spirituali, am avut acea putere divină de a rezista şi supravieţui, de a ne impune în momente decisive ale timpului.

Am auzit cu toţii de Ioana d’Arc a francezilor, dar mai puţine ştim de Alexandrina de la Cozia, tot o Ioana d’Arc, dar de-a noastră, botezată de Dimitrie Bolintineanu drept „Fata de la Cozia”.

În istoria naţională sunt puţine menţiuni despre această eroină născută în Jiblea şi care a fost de de departe cel mai bun militar şi căpitan de oşti în timpul lui Vlad Ţepeş.

Alexandrina de la Cozia, rămasă orfană la 16 ani, scapă nevătămată după ce oamenii lui Basarab Laiotă, sprijiniţi de turci, distrug Călimăneştiul. Fata se adăposteşte la Cozia, dar ia o decizie crucială, care o va impune în istorie ca figură emblematică.

După ce pe tron ajunge Vlad Ţepeş, Alexandrina se îmbracă în bărbat şi intră în armata domnitorului. Participă la mai multe lupte şi intră în atenţia lui Vlad atunci când reuşeşte să-i salveze acestuia viaţa chiar pe câmpul de luptă.

Se spune că Ţepeş o cheamă imediat la curte şi, considerând-o bărbat, o întreabă ce moşie doreşte pentru faptele ei de vitejie. Alexandrina îşi dă jos coiful, îşi lasă părul să curgă şi spune cine e. Şocul celor de la curte este de neimaginat, dar Vlad o numeşte căpitan de oaste şi pe loc decide căsătoria ei cu fiul său, dorind să o lase, clar, în fruntea ţării.

Fata de la Cozia este cea care participă la lupte cruciale, turcii şi rivalii basarabeni îi ştiau de frică şi unelteau să o ucidă.

Din păcate, după asasinarea lui Ţepeş, Alexandrina este şi ea luată prizonier, este dezonorată şi ucisă apoi cu sălbăticie, fiind, spun legendele, legată de doi măgari.

O istorie fascinantă despre Ioana d’Arc a Valahiei, pe care, însă, am uitat-o. Graţie lui Dimitrie Bolintineanu şi a câtorva scrieri ale vremii, îi redăm aici onoarea şi demnitatea unei adevărate eroine a ortodoxismului şi a neamului românesc.

Liviu POPESCU

Președintele Trump, NATO și România

Radu TOMA

 

Ann Hart Coulter, 56 de ani, este o publicistă conservatoare newyorkeză, comentatoare la televiziunile naţionale MSNBC, CNN, Fox News şi la posturi de radio, editorialistă sindicalizată, autoare a 12 cărţi de politici interne americane, multe dintre ele pe listele de bestseller ale New York Times, iar lecturile ei favorite sunt Biblia şi Anna Karenina. Născută dintr-un tată catolic şi o mamă protestantă, înregistrată la partidul republican din 2011, la o conferinţă publică a zis: „Cristos a murit pentru păcatele mele, nu-mi pasă de nimic altceva şi nimic altceva nu contează“. Imediat după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, la New York, a spus că numai musulmanii puteau fi în spatele lor, că nu toţi musulmanii sunt terorişti, dar că toţi acei terorişti capabili să omoare mii de oameni într-o oră sunt musulmani, iar în 2007 a afirmat, în faţa studenţilor de la Universitatea din California de Sud, că „Islamofascismul este o realitate“. Aceasta a reacţionat instantaneu după atentatele teroriste islamice sângeroase de la Paris, ce au avut loc pe 13-14 noiembrie 2015 (130 morţi şi 368 răniţi). În 14 minute a pus pe Twitter 11 mesaje împotriva imigraţiei islamice în Vest, iar un al 12-lea tweet, după o oră şi ceva de la atac, suna în felul următor: „Dacă avem chef, putem să aşteptăm până în noiembrie următor, când va avea loc votul, dar Donald Trump a fost ales preşedinte în noaptea asta“ - acest ultim mesaj a fost comentat de 4,1 milioane de ori şi a primit 8,7 milioane de like-uri.

Profeţia lui Ann Coulter s-a împlinit dincolo de toate aşteptările autoarei. Peste un an de zile Donald Trump a ajuns preşedinte al SUA. Acelaşi terorism fără frontiere precipită acum, brusc, într-o lume de azi împotmolită şi mizerabilă, (1) închegarea unei posibile doctrine Trump, a unei „politici de stăvilire“ a islamismului radical global (vezi fosta „politică de stăvilire“ a comunismului, a fostului preşedinte american Harry Truman, din 1948); (2) reinventarea noului NATO din următorii ani, cu misiunea #1 lupta globală contra terorismului islamic şi (3) normalizarea relaţiilor generale cu Rusia şi „pacificarea“ Europei de Est, ca zonă de întâlnire de gradul III, militară, a lumii euroatlantice, cu lumea euroasiatică - „mă aştept la rezultate bune cu Rusia pe termen lung, ar fi un lucru fantastic să ne înţelegem cu ea“, spunea, menţinându-se statornic pe mai vechile sale poziţii, preşedintele american, la conferinţa de presă de după întâlnirea cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice Stoltenberg, de la Washington, pe 12 aprilie 2017.

În ce priveşte apariţia, după primele 100 de zile ale noii Administraţii de la Casa Albă, a unei posibile doctrine prezidenţiale de politică externă şi militară, trebuie subliniat că originile ei pot fi identificate încă de pe 16 iunie 2015, când Donald Trump şi-a anunţat oficial candidatura în cursa pentru nominalizarea republicană la funcţia de preşedinte al ţării. Atunci, la Trump Tower din New York, pe agenda domestică şi internaţională a candidatului Trump a apărut, pentru prima oară, combaterea terorismului islamic global. Şi, până astăzi, acest subiect împreună cu imigraţia musulmană în SUA au rămas în acea agendă esenţiale. Nimic nu s-a schimbat. Dimpotrivă, a fost invers, determinarea preşedintelui a fost cea care a produs o mutaţie în atitudinea NATO, peste capul şefilor europeni Merkel, Hollande şi Juncker, în sensul că Alianţa militară nord-atlantică a făcut paşi către Trump, a dovedit că a „învăţat lecţia“ - pe 12 aprilie 2017 secretarul ei general a afirmat, fără echivoc, că lupta contra terorismului islamic va fi subiectul principal pe agenda summit-ului NATO din 24-25 mai, de la Bruxelles.

Convergenţa actuală, binevenită, Casa Albă - NATO relevă, în acelaşi timp, o evaluare realistă a situaţiei. Este tragic de spus, dar sensul profund al lucrurilor care au stat la baza schimbării la faţă a NATO de pe 12 aprilie este că, de pe 11 septembrie 2001 încoace lumea creştină şi credinţa iudeo-creştină sunt supuse unui asediu necruţător, continuu, al islamismului radical, pretutindeni. Atacaţi cu avioane pline cu pasageri sacrificaţi, cu explozivi, bombe, gloanţe, camioane, topoare şi cuţite de bucătărie, de haite teroriste, sau de lupi singuratici, creştinii sunt vânaţi pretutindeni, în megaclădiri, aeroporturi, gări, metrouri, autobuze, restaurante, pe terase şi pe străzi, şi sunt ucişi sau schilodiţi. America, Franţa, Rusia, Marea Britanie, Spania şi alte zeci de ţări europene au cunoscut terorismul de toate felurile. Nici creştinii din Australia, Africa, Asia şi Orientul Mijlociu nu au fost cruţaţi. La Paştele recent, în Duminica Sfintei Înălţări, 47 de creştini egipteni au pierit în bisericile Sf. Gheorghe şi Sf. Marcu, la Alexandria şi Tanta, în Egipt. Zeci de mii de irakieni şi sirieni au fost masacraţi de către ISIS pentru că au fost creştini, 90.000 numai în 2016. La fel în Afghanistan, pedeapsa pentru semnul crucii este decapitarea. Creştinismul este pe cale să piară în locurile unde, acum 2.000 de ani, a venit pe lume.

NATO şi o nouă politică externă şi militară a SUA au hotărât să riposteze acestei provocări - în fapt, un război împotriva creştinismului - este posibil ca la acest efort să fie chemată să i se alăture şi Rusia Creştină, Rusia Ortodoxă. Dumnezeu să fie cu ei!

În sfârşit, dar nu în ultimul rând, pentru români şi ceilalţi est-europeni orientarea eforturilor NATO către strategii, planificări şi activităţi operaţionale curente împotriva acţiunilor teroriste islamice în spaţiul euroatlantic, nord-african, Orientul Mijlociu etc. ar putea să ducă la negocieri cu Moscova, la înţelegeri şi relaxarea atmosferei pe frontiera din Europa de Est a Alianţei. Acolo, din Estonia şi până în Bulgaria, în ultimele luni au fost dispersate 2.800 vehicule de luptă şi de transport, artilerie autopropulsată, tancuri şi alte echipamente, 4.000 de soldaţi americani şi alţii din Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie şi Canada, în cadrul forţelor de pe poziţii înaintate. Totuşi, experţii şi analiştii militari occidentali nu ezită să spună că lucrurile în Estonia sau Bulgaria, sau Polonia sunt foarte diferite de fostele misiuni în Bosnia, Kosovo, Afghanistan şi părţi din Orientul Mijlociu, unde soldaţii Alianţei nu au avut în faţă armate organizate, nici avioane, nici artilerie şi nici inamici specializaţi în războiul electronic sofisticat. Ei recunosc că aici, în Est, NATO se confruntă cu un adversar superior numericeşte şi dotat cu echipamente de război de ultimă generaţie, în aer şi la sol.

Avem toate motivele să credem că noi evoluţii internaţionale, o atitudine realistă a actualei Administraţii americane de a ajunge cu Moscova la o stabilitate negociată, reciproc avantajoasă, pe flancul est-european al NATO, ar putea produce rezultate pozitive. Că ar genera o stabilitate şi o destindere benefice tuturor europenilor, de la Atlantic la Urali.

Benefice inclusiv României şi viitoarelor sale politici şi negocieri regionale dacă, vreodată, această ţară se va trezi la realitate. La realitatea regională.

 

MIHAI  MACI

“Şcoala românească de azi nu formează nimic, ea deformează, iremediabil, zeci de mii de copii care nu au nicio vină. Puţinii oameni realmente talentaţi (şi ei sunt puţini în orice societate) răzbesc cu greu (şi cu enorme eforturi ale familiilor) şi, cel mai adesea, ajung să se realizeze în altă parte.

Conduşi de daimonul talentului lor, ei sunt cei care “scapă” şi, în mod pervers, “cei cu care ne mândrim”.

Ceilalţi, cei mulţi, vor fi deformaţi pe viaţă: tot aşa cum ghiozdanul prea greu produce scolioză şi curbează coloana vertebrală, acestor copii li se va schimonosi sufletul din cauza poverii cu care sunt striviţi.

Zilnic cineva îi va pedepsi pentru cea mai măruntă greşeală, dar nu le va răsplăti aproape nicio reuşită, de la “vârsta inocenţei” vor învăţa că totul (începând cu bunăvoinţa celuilalt) se cumpără şi că viaţa stă sub semnul lui “trebuie să”, nu sub cel al lui “merită să”.

Copiii aceştia vor creşte, vor ajunge în facultăţi, acolo unde cinismul e exhibat impudic şi unde banul face legea şi, apoi, pervertiţi total, vor deveni compatrioţii noştri şi, unii dintre ei (potrivit unei cumplite “selecţii negative”), şefii noştri.

Când ne uităm astăzi la clasa politică şi la reprezentanţii ei (din ce în ce mai numeroşi) care au probleme cu legea, merită să ne gândim la faptul că, pentru mulţi, foarte mulţi dintre ei, nu comunismul e eternul vinovat, ci şcoala care i-a învăţat să mintă, să fure, să profite de “bunul dobândit”, să-şi bată joc de munca altuia şi să substituie conţinutului vorbele goale sau statisticile.

Să nu ne iluzionăm: lucrurile acestea nu sunt accidente pe care le deprind nişte marginali; ele sunt produsul – singurul real şi vizibil – al unei şcoli care şi-a pierdut direcţia şi care nu mai ştie care-i e menirea.”

(Mihai Maci, Anatomia unei imposturi)

Todica - DRUMETIE - Ep 1 Muntele Buffalo

https://www.youtube.com/watch?v=3erUDt8WPkM&list=UUSFFibprnULnO50cZTNvgCw

https://youtu.be/3erUDt8WPkM

Romanii de la Biserica Harul au organizat o excursie pe Muntele Buffalo din Victoria Australia, un munte de granit negru. Muntele este declarat Parc National. Bondul nostru este Comunismul. El ne-a facut sa plecam de acasa iar noua tara incercam sa o cunoastem si sa ne-o facem casa, sa ne inchegam noi familii si sa ramanem frumosi in ea asa cum ne-au facut parintii. Noi suntem povestile, dragostea si lupta stramosilor nostri. Traditia si cultura o daruim copiilor pentru ca o stim si pentru ca avem incredere in nemurirea neamului nostru.

Muntele Buffalo este la fel de impresionant de aproape, așa cum este de departe, stâncile sale de granit și aflorimentele stâncoase, care se ridică de pe podeaua din Valea cuptorului îti atrag atenția cerându-ti parca să le studiezi ...

Plante: Mai mult de 550 de specii de plante sunt protejate de Parcul Național. Pe parcursul lunilor calde, plantele și arbuștii înfloriti pun un adevarat spectacol.

Animale: Parcul oferă hrană și adapost la o diversitate de mamifere, inclusiv canguri, wallabies, possums, gliders, o varietate de păsări și wombats.

 

G.A.

Tirthankaras

Abhinandana un Tirthankara Adibuddha Buddha primordial creator al universului  Aditi soţia lui Kasyapa trinitatea primelor nume-glossar din Oriental Art de Michael Ridley transcrise de sărbătorită Ajitanatha un Tirthankara Ananthanata un Tirthankara Anantha Virya un Tirthankara urmează Bhadrajina Devajina Devasruta Dharmanatha Jina Kuntanatha Malinatha  Malyadeva Munisuvarata Naminatha Neminatha Nykasaya Nirmana Nisupalaka Padmanabha Pedhala Potila Prajnaparamita Pushpadauta Sambhavanatha Samvaranatha Santinatha Sarvabhuti Satakirti Sitalanatha Sreyamasanatha Suddhama Sumadhi Sumantinantha Suradeva Suparavanatha Suvidhanantha Vijaya minus primul şi ultimul Rishabha şi Mahavira yoga sistem de meditaţie şi autocontrol pentru realizarea spirituală yogapatta mâna folosită pentru sprijinirea genunchilor în yogasana  zece porunci buddhiste să nu ucizi să nu furi să te abţii de la act sexual fără de lege să nu minţi să nu bei alcool să mănânci la timp cuvenit să nu dansezi ori să cânţi să nu-ţi împodobeşti trupul cu flori parfumuri ornamente să nu dormi pe pernă înaltă sau largă să nu posedezi aur sau argint.

          Duhkham eva sarvam vivekinah Pentru ştiutori totul este doar durere Patanjali La naştere  gâsca  migratoare intră în noi foc nevăzut în codru ulei ascuns în sesam în cel mai adânc adânc din noi a ne elibera de moarte Hamsa Upanishad 1.5  Precum o pasăre migratoare închisă într-o plasă zboară spre cer după tăierea sforilor la fel sufletul nevoitorului liberat din strânsoarea dorinţei de cuţitul yoga scapă din închisoarea samsara Ksurike Upanishad 1.2 Aerul intră făcând ham iese făcând sa  şi aşa fiinţa îşi trăieşte viaţa repetând fără preget mantra păsării hamsa îţi dai seama de asta şi eşti liber de orice păcat Dhyanabindu Upanishad Eu sunt pasărea migratoare  Să nu faci nici un rău nici unei fiinţe cu fapta cu vorba cu gândul aceea este ahimsa potrivit cu Veda pentru că atman este prezent pretutindeni inaccesibil simţurilor în toate fiinţele recunoscând atman în ele aceea este adevărata ahimsa Yoga Darshana Upanishad 1.6 Alice Getty (1914), Mircea Eliade (1958),  Alain Danielou (1963), Michael Ridley (1970),  Jean Varenne (1973), Rodica Anca (1977, 1978) – notiţe miniatural caligrafiate, cu desene.