Răspunsuri la întrebarea ce rămâne

de George Anca

George Anca

Răspunsuri

la întrebarea ce rămâne

Ancient Professeuer – Răspunsuri la întrebarea ce rămâne -  dodii – Pasăre – zoriastra – Marcus – întâlniri – Cheleș – carozza – repertoar – Găești 1961 – cei de peste o mie de ani – aseară – Timofanca – Astoria – ecoul – titluri – Ioniță – Zerbino – Nich – Stan – proasta impresie – la rancontre – Grigore – Mioara – Rozmarin – pustnic – alt ceas – Crimee – arhitectul de orgi – Corcotoparița – mâine – borcane – Duca – Ardhanariswara – de dacis – o persoană – expo – un yogi - Zalmoxis

Ancient Professeur

                Versete dintr-un caiet indian. Oi fi crezut în India că mă voi elibera  de dodii, chiar dând-o pe indodii. La întoarcere, după ani, tot în comunism, reflexul înnăscut al dodiilor m-a reprimit. Revenit în India, după comunism, am citit mai mult sanscrită și Lawrence, cum se vede în jurnalul Rodicăi.

                Într-un caiet „coops” - Long exercies book -, cât pentru un roman, am scris-transcris trăiri și studiu aranjate  până și în dodoxii. Indianiștii n-au decât să obiecteze la lejeritatea asonantică-dhvani a asocierilor din șastre, postmoderniștii să strâmbe din nas, serioșii să balanseze pedeapsa. Că tot nu a sesizat-pro mai nimeni dodiile mele, cu excepția  lui V. G. Paleolog, a vâlcenilor și a lui Marian Popa.

                Noroc că nu se mai citește? Tot nu e pentru citit, se va repeta, ca totdeauna, în ce mă privește. Dar petrecerea (anti)comunismului, a Indiei, a fatalității poate interesa măcar patologii, suferinzii. Poate pentru o distracție mentală, în locul chinului convertirii, de care eu voi fi scăpat tocmai debitând, dependent, dodoxiile.

                DRP  a  fost entuziast să publice, în zece  vols., opera lui Drăghicescu. Discuție de-o oră – și pe India și Marian Popa. Către senator: e bonav (eu - după Drăghicescu). Am sunat la Gali, să-i dau vestea bună. Mi-a răspuns soția. De ce n-a fost și el chemat? Nu vrea să mi-l dea la telefon. Să nu facă infarct – să nu-l omor.

                Tradusesem (2014) , prima oară  în românește, mia  de pagini Verite et  revelation (1934)  / Adevăr și revelație de Drăghicescu. La douăzeci de ani după român (1954), apăruse tot  în franceză, din rusă, o carte (sub 200 de pagini) cu același titlu, de Berdiaev. Nicio  altă legătură, între ele, decât verite et revelation. Coincidență?  O fi. Nenorocirea, tot în românește... Operele lui Berdiaev în românește, inclusiv coincidența de titlu, circulă înseriate, fără ca sistemul augustinian-drăghicescian să aibă încă loc în românește.

            Atât de diferite ca dogma de profeție liberă.

            Colonial Policy, volume I, General Principles, Dr. A.D.A. De Kat Anselino, translated by G. J. Renier, Cambridge UP, 1931. P. 163 (Lambe...) „It stands parallel with the opinion of Professor Draghicesco who in his turn warns psychologists that 'psychology should turn from its researches regarding the individual as such in order to study the relations between the individual and his kindred organized as a society' ” (D. Draghicesco, La Realite de l'Esprit, 1928, p. 25).

            On the Practice of Sociology – Pitirim A. Sorokin, Chicago U.P. - C. Novicov, „exchange (l'echange) as the basic phenomenon of human association”) - p. 61: „we see the very same thing sharply formulated by Giddings, Draghicesco, Bougle, Espinas, Fouillee, de la Grasserie, Ward and others” ... D. Draghicesco. On the Role of the Inndividual in Social Determinism (Paris, Alcan, 1904), 136-90...

            Lineamentos da teoria sociologica de D. Draghicesco – Gerardode Oliveira Maldonado, Profesor da Facultade de Direito de UFMG (incipit) D.DRA..., jurista e filosofo, sociologo de Deirito, no seu interesante livro „La Realite de L'esprit” chega a afirmacao de que nao so as  institucoes humanas mas mesmo a consciencia do proprio eu rao uma resultante, uma pura criacosa de ambiencia social... Boutroux, Bergson et Chevalier... Beethoven... Wundt... doctrina de Draghicesco relativemente do problema da determinacao da causa eficiente... forte pensador rumeno... Comte... Izoulet... Emerson... (p. 61-67, Revista da Facultade de Direito (1977 – Maldonado).

            D. Draghicesco, „Philosophie du droit et du droit naturel”, 1935.

            D. Draghicesco' nun sentez denemesi ve ilahi hukuk tezi

                        A – Hukuk problemlerinin te teikine musbet metodlar tatbik edilemez

                        B – Hukuk ankak sezgi veya vahy ilâhî gibi bihâ vasita yollarla ogrenilebilir

                        C – D Radhicesco (sic) 'nun fikirlerinin isabet dereceesi

            (Dr. Hâmide TOPCUUOGLU Universitesi Hukuk Fakultesi).

             Arhiva MAE. Fondul „D. Drăghicescu” /1918/ Paris / birou de presă: Emmanuel Martonne, Elena Văcărescu, D. Drăghicescu.

            Vara 1917, din cauza operațiunilor militare, spre Paris, un ocol prin Petrograd și Londra.

            „Pe la finele lunii iulie 1917, la stăruințele regretatului I. G. Duca, am fost trimis de către Ionel Brătianu la Paris să mărturisesc acolo – în cercurile în care trăisem 15 ani în timpul studiilor și ulterior mergeam pentru cercetări sociologice și filosofice – împrejurările tragice în care se găsea țara – din cauza revoluției ruse – să arăt suferințele și lipsurile cu care luptam, sacrificiul ce făcusem și făceam în Moldova și să susțin drepturile noastre naționale”. Dumitru Drăghicescu („Un episod din lupta noastră națională din războiul trecut”, în „Pământ românesc”, anul II, nr. 17, 1944, p. 17).

            ... Întâlnire cu Eduard Beneș la Paris ... în tren spre Roma... liderii mișcării de eliberare cehe... emigranți polonezi și jugoslavi... idealul național în spiritul generației...

            ... În Cartierul Latin, la Cafe Voltaire, Drăghicescu cu Toma Dragu, Radu Mandrea, A. Suciu, N. Titulescu, cu sârbi și bulgari, asociație studențească, „Union des pays danubiens”.

            ... „Este orașul prea mare, este lume prea multă, închipuiți-vă un bâlciu Râureni care ar ține tot anul ca în ziua de Sf. Mărie, apoi tot-dauna prea gălăgie și aer necurat și fum și praf”... „îmi trebuie neapărat să știu bine nemțește, căci altfel  n'ași putea să-mi fac studiile mele așa cum doresc eu”.

            D. Drăghicescu, „Titu Maiorescu, 100 de ani de la naștere”, Buc. 1940... „N-am găsit ceva aproximativ decât la Delavrancea. În viața mea n-am întâlnit artă în felul acesta la noi, decât în generația mea la la prietenii Titulescu și Micescu. În Franța numai cursurile lui Bergson, Boutroux și Durkheim au putut să-mi redea emoțiile și entuziasmul lecțiilor lui Titu Maiorescu”

            Licența, 1901, apoi Paris, filosofie la College de France, apoi la Ecole des Hautes Etudes Morales et Sociales, cu Henry Bergson, Emile Boutroux, Gabriel de Tarde.

            ... „ași vrea, am zis, ca toată lumea să vă pismuiască, să fie geloasă că aveți un frate cu care să vă puteți făli în lume, unde și ori către cine”.

            Contemporary Sociological Theories. / Revista de la Univesidad de Mexico No 16 Mayo (1937): Dialogo con Demetrio Draghicesco / Rafael Helionoro Valle.

             

             Ce conflict decât al expresiei de idei și sinucidere? Cu Parisul s-a împăcat. Cu Bucureștiul a rupt-o. Cu imperiul, la fel. Șueta cu mărimile? Lecturile? Pe repede, pe una-alta, în bibliotecă, în scris? Propriii muncitori la vie? Cu Titulescu sau cu Clemenceau?

            Rinenzi de Wagner, La Roma, scenometrie? Să n-aibă loc de cetate revelația? Să las să se omoare revelațiea. Berdiaev, cu doi ani mai mare decât Drăghicescu.

            Înainte de a scrie o piesă, făcea un scenariu, un sistem, să caroieze drumul. În primul rând, o întâmplare – Hamlet. Despre ce e vorba? O răzbunare. Fundamentală. I-a zis ta'so: Claudiu m-a omorât, i-ai capu'.

            Am reinaugurat teatrul de cafenea al lui Puși. Cu el cu tot. Era bosumflat: criptic. N-a zis de actori, erau alături. Și puștiul l-o fi auzit zicând că nu i-a plăcut, că o și citise. Unora ne-a plăcut. Chiar a fost teatru. Și spiciul Hamlet-Pescăruș-Scrisoare. Opozanți sinuciderii: Sf. Augustin, Toma din Aquino, Imm. Kant.

            Măciuca – Michelet – Bibliotheque Nationale de France. Măciuca are opt sate mari: Oveselu, Bocșa, Botorani, Ciocănari, Măciuceni, Popești, Ștefănești, Zăvoieni. „Urcai dealul la Măciuca”. „Avem echipă, avem valoare / avem măciuca cea mai tare”.

            Paul et Virginie, 1788 – Mauritius – Ile de France. Născuți în 4 mai: I. C. Brătianu (1821), Dumitru Drăghicescu (1875), George Enescu (1881), Audrey Hepburn (1929). Morți în 14 septembrie: Dante (1265-1328), Isadora Duncan (1878-1927), Dumitru Drăghicescu (1875-1945).

            Din ateu, credincios – din naționalist, universalist – sau credincios-credincios, ateu-ateu? Infraevolutiv? Din 45, casa ar mai fi. A lui Mayo, de vizavi, nu mai e. Scenometrie teatrux. Inițiere tulbure. Mai ce?

             Moroienii i-au adus frezii și parfumuri franțuzești. Cella era vară mumă-sii – o spunea când era el șef și putea avea vreun interes. Așa are el multe descendențe.

            Mă înham la jurnalul indian – volumetric, cronologic – psiho-orient.

            Auschnit și Malaxa jucau în fiecare seară pocker cu Carol și Lupeasca, lăsându-i să câștige, pe interes.

            Puși își scoate  poezii „revoltătoare” - Tandrețe tărăgănată. Nu citește marți din ele. Că s-ar dărâma Calderolunl. Codrescu l-a deplâns pe studentul lui, Sorin, că n-a primit permisiune de a veni la înmormântarea lui nea Paul. Când eram elev în Găești, același Codrescu mi-a citit la radio prima pozie – Continuitate – publicată în Luceafărul.

            Hans K. Klem, race or Ethnicity: White.

            Noni mi-a dat două volume cu Tolstoi în București. De la Kovacs și Longinovskaia. Să le lansăm, am zis. Iar ruși, evrei, unguri. Că să-i dau Micescu-Vlahide, pentru un film al lui. Nu mai e biblioteca. 

             Cetatea lui Dumnezeu va apăreala Editura Academiei, în traducerea mea, cu introducere de Virgil Constantinescu. Lăcrămioara, că să iau taxi, că-l plătește ea (de când cu piciorul rupt?) Erika n-o plăcuse pe Florica, vrea Tagore. Nu Carmen Sylva? Te pomeni și cu indieni, prolog la Namaste. Oom shanti cu Val.

              Demetrian a murit în ashramul Ramana.

             Theodor Palladi: eu nu admit nimănui să mă decoreze.

             Șora, 99, la Nașul, același dintotdeauna, discret-asiduu-ascuns-pedant-filosofic-nebrebanian. Florin Călinescu, probabil beat. Judecătoarea de Palais face cancer la sân. Groșescu, nu Josesescu, a fost în redacție la Târgoviște și e prieten cu Emilia. Puși dă poimâine spectacol cu Miere și venin, la Calderon, cu Ioana Calotă, Radu Zetu, Hule. La Namaste India (Muzeul Satului), eu voi confernția pe Teatrul limbii române în India.

            Drăghicescu interzis la Academie. Comuniștii abia îl fac Hristos. Să-mi crâcnesc jurnalul? Ultrainterzis și eu de cum scot capul? Cine nu?  Pocniți și D.R. Ppopescu, M. Popa, G. Vlăduțescu, G.Boboc, D.R. Nițu, V. Constantinescu, G. Anca. Dacă s-ar sinucide (film?) Gata și cu scenometria Drăghicescu. Poate nu apare la Stan.

            Grama: un suflet... un bisturiu... un orizont... și gata tabloul.

             După Dreptul penal special, piratizat din franceză, nesemnat-nevăzut, acum vreo 20 de ani, prin Radu Vlad, acum Ion Bănșoiu mi-a publicat (prin?) la Paidea (sic), traducerea mea din Noua cetate.

            Ion Șugariu – destin catedralic. Românie catedrală. Erou la Brezno.

            Sâmbătă 5 sept., la Ploiești, la Nichita, cu promoția de liceu – cum l-am predat studenților în India. Nichita-Noica-Șugariu, pe blog. Alții nu au prepoziția întru.

            Dan Botta: Oh, mă cheamă-ntr-una / Palida nebuna / Fata verde Una.

            Am vrut să fac centrul prezentării din Drăghicescu (Dumitru lui Eliade?), cum făcuseră și ceilalți pe subiectul lor – Moroienii cu Bach, Spica cu moartea lui Hasdeu, femeia din Vâlcea cu masalele, Puși cu Mortul de sub pat.

            Gata nominalizarea lui Goma pentru Kyoto Price, la Inamori, și recomandarea lui Gh. Mihai pentru Uniunea Scriitorilor.

            Frumoasa poetă parlamentară din Serbia ieșise din sala bibliotecii unde-și ținuseră ședința și rămăsese, de una singură, printre standuri și rarii bibliotecari. Eram singur și eu și aș fi vrut să-i spun că scriu, dar nu aveam nicio carte de-a mea și eram prost îmbrăcat. Cred că o admiram cum se mișca și se rostea – nu era lipsă nici traducător. Femeile se strânseseră în fostul meu birou de director și chicoteau, flatau.

            Freedom go to Hell. Motanul încălțat, La Țăndărică, în parc, cu Val și Vic – vecinul lor de jos a jucat Motanul. La un festival în Potenza, actorii Agostino Carullo și Donato Gianfredi, uciși pe scenă de explozia unei arme crezută falsă – în piesa The Night of the Bandits. Les Mardies de Stephane Mallarme, rue de Rome.

             Dar sâmbătă 5, da, nu 6. Atunci, la 9, la Inter. La Nichita, în Ploiești. Dhvani - Elegia I – Nasadya. Tată – Bly, Elegia 11. Gayatri – mantre – litanii.

             Nichita janmashti 82. M-am improvizat pandit. Ioan Grosescu și Nicu Stan, tot filologi. Alții, chirurgi, ingineri, în cap cu acad. Mircea Petrescu. Suntem Leana lui Eliade în compania poetului disparent. Ioan a scris Mahalalele Ploieștiului.

            Tasoni – la Secchia rapita: „Verrai, s'al cantar m'o porgi l'orecchia, / Elena transformarsi in una secchia”. Ion Budai-Deleanu – Urgia, fiica lui Satan cu Zavistia - „Că-ai scornit legea mahometană”.

            Ioan Ciofu (chiar el), trimite alarma unui virus cu „viața e frumoasă”. Elisabeta Isanos a cunoscut pe Neculai Hilohi în Pedagogică.

            Faust Popescu, piesa-poem a(l) lui Puși, pe ce actori, ce teatre? De iese seco dracul. La final, mai ceva? Islamul preferențial pe decapitate.

              Nopțile, scenarii cu indieni, cobieni, bucureșteni, studenți, comercianți, tipografi, angajați-neangajați. Judecători ucigând prostituate. Trec, în jurnal, numai pasaje reale, sar panseuri. Cât m-au sedus Medeea-Charpantier-Kojena-Basel.

             Uite-l pe Satya, cu Padma Bushan premiu, cu Sirindhorn studentă, cu Hurezul maicilor și, acum, cu indologii lumii, și eu, de ne făcu lodging în Rashtrapati Bhavan, palatul prezidențial. Nu degeaba, de luni de zile, transcriu în virtual viața noastră în India. Și tocmai ieri, când îmi scrise, trecuse ziua-cheie a anilor de acolo – cu Sanskrit studies in Romania, conferința mea, cu participarea vice-cancelarului Gurbhaksh Singh și a decanului Satya. Ah, Ramayana. Și cum mi s-a tot făcut viața Indie.

            Cum au ei grijă de mine președinții Indiei, Dyal, Mukherjee. Mai greu cu Ceaușescu, Johanis? Tot Rama, Ayodhya, Mathura... Dar Shiva, dar Lakshmi. Walmiki, Kalidasa, Tulsi. Lumânare, Eminescu.

            M-a sunat Dimi, pe mobil, vreo oră. Mai mult de islamizarea Germaniei, care n-a bătut niciodată și vrea să bată cu musulmanii. La pensie, și-ar lua un apartament, ca la șosea, verile, în nord, că atunci e plăcut, la el, în Suedia. Numai fiul mezin știe românește, vine prin țară, și cu amica.

            Invitatorii mi se adresează cu dear Dietrich. Săhlean, că dacă-mi ziceau dear Marlene, ar fi fost hoax. Dimi, că Germania ar fi obligată pentru asta să-mi dea rezidență.

            Album și expo Cioca la ICR. Și Emiluț. Și Aurel Octav Popa. Sorinache cu Enescu. Neluțu: Aici curge sânge de poet. Calderon – Sima Felix: fericiților vorbitori. Mihaela Gligor: și cu India noastră.

            La UNA, expo raku. Expune postum și Ionel Cojocariu-Raku, șeful școlii nipono-românești, alături de discipoli. Cristina Iliescu îmi spune că a murit Tereza Bubă. Opera lui Călinești, tatăl său, este depozitată la Snagov, încă nemuzeu. În timpul spiciului lui Vlad Ciobanu, mă uitam la Scutul negru al lui Gh. Dumitru – autorul mi s-a prezentat – cruce pe o placă rotundă, da, scut – și soarele e cruce, după Young, i-am zis – el, soare negru – da, le soleil noir de la melancolie.

            Pe Calea Victoriei, la Galateea, pământuri arse ale lui Aurel Vlad – primul om, martorul tăcut, acompaniat de Iacov învingând îngerul, cu tumuli mumificați ca la capucini, să te uiți după Bălcescu.

            A murit Felicia Iuga. A găsit-o Dragoș în pat. Seara vorbea cu o prietenă la telefon, când i-a spus că nu se simte bine. Înmormântată la Bellu, cu Ionuț, lângă Eminescu.

            Trei ore cu Leon Buburuzan, la Casa Universarilor. Mi-a dat o monografie Humor și o plachetă, Copilării. Doctorat în sociologie cu Nathan, la Iași. Selectat pentru ministru al cultelor, în 1990. Are 74 de ani, sănătos, trăiește la Humor. Am discutat și Drăghicescu și India. Știa de jainism – i-am scris ahimsa, n-o știa.

            Între 4-5 pm, prin telefon, cu Ion Predescu, pe tema mea. Săptămâna viitoare, încă o oră, pe tema Noii cetăți a lui Dumnezeu, de Drăghicescu. I-am aruncat, aseară, ceva despre excesul e motivație.

            Mama Veta era story-teller, cântăreață la școala fratelui mai mare Ion, mort pe frontul rusesc, în inspirare și a fratelui mai mic Costică, versificator al milităriei, toți sub epica versurilor lui Anton Pann. Și toată viața am produs stări fără titlu, în formă vetană, de-a mamei Veta, Elisaveta, dacă și betan—Elisabetană. Am învățat bine la școală și în facultate și doctorat,  am făcut ziaristică de radio, revistă, apoi educație, indianistică, bibliotecă, pentru living, pentru pâine. Împreună cu Rodica, fiica noastră Alexandra-Maria, acum și ginerele Victor, nepotul Valeriu.

            Substratul vieții rămânând însăilările neîntrerupte, cu bazine de alcătuiri mai meditate, cu răspuns la întrebarea ce rămâne, ce lasă, ce deslușești din negura unei singurătăți bâiguite deliberat în dodii, ca dintr-o spaimă metafizică. Suma scrierilor dicteu, mai mereu elegiac, dacă nu terapeutic va fi însemnând ceva. Marian Popa vorbește despre un sistem al dodiilor pe care, antisistem, l-ar fi formulat această sumă a rostirilor. Betanismul a fost și manism cu A. Maniu, zoism cu Zoe, pritanism cu Amrita, kapilism cu Kapila, margitism cu Margaret. Eminescu, Blaga – temple.

             Aseară, la telefon, pentru tv, cu Ion Predescu, am ținut un recital de poezii, predarea românei în India, Drăghicescu, Noica, Haosul. Mă înfierbântasem în apărare, împăcat cu frica – de ce, de cine, totuși?

            Lenin – sovietizarea Italiei, Cehiei, României – pedeapsa cu moartea pentru preoți – prin decret, interzisă bătaia de clopote – 2 milioane de monumente Lenin în fosta URSS – Grișka Zinoviev lui Lenin: Te pup pe tine și fundul tău marxist – Institutul „Creierul lui V. I. Lenin” - Lenin: un ticălos poate să fie omul de care avem nevoie.

            Hai profeția dată pe sinucidere – Drăghicescu – a-l înzili în Izvorani – Măciuca – Bibliotheque Nationale. Grama dă o cafea la Intercontinental – poezie depresivă, uppsaliană. Castruccio Interminelli (în Machiavelli și Sachetti), signore di Luca – vezi Il Principe: Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădător. Basso din Ferrara, dictându-și testamentul pentru muște – un coș cu pere răscoapte de Sf. Iacob – singurele care nu-l părăsiseră în ciumă. Notarul: Bosso, tu mereu vorbești în dodii. Bosso: să fii sigur că nu vorbesc în dodii – scrie deci  -  dacă regula asta nu se va ține pe fiece an, îi dezmoștenesc pe copiii mei.

            Lui Ștefan Dumitrescu, din Tulcea, i-a spus fiică-sa, din Delhi, că a auzit că mă duc în India, și când? I-a zis și ei Ashok. Vedem ce-o zice azi Narcis Afrusinei, director la ICR, după ședința comitetului director. Merg pe neducere, dar cine știe?

            Cum voi cita din Kalidasa în original, cu ce alfabet? Cum oi extinde Sakuntala? Oi ajunge în India, de adio? Pe abhijnanam după semn? Oi uita Vâlcea, nu și pe Drăghicescu.

            Ar fi să încep scenariul alankara, rasa-dhvani, neînsanscrită, așa cum se poartă, abia concepte comparate. Vreau sau nu în Delhi – parcă nu depinde de mine – vreo fatalitate. Trimise și Satyavrat invitația de chief guest la sudanidi al lui, după Conferință.

            Cu Dimi – Intercontinental – Calderon – Casa Universitarilor – Bloc Union – Cișmigiu – Telefoane de la Alui Gheorghe, îmi trimite azi prin curier cărți de Grama și leuștean. Din Delhi, ICCR vrea să fac abstractul pe dramă sanscrită. O treime din drum mi l-ar sponsoriza Dimi.

            Am vorbit cu Afrusinei – poate-mi aprobă comitetul bilete de Delhi, că-i interesează India. Pornită drama sanscrită. Citite cărțile dimiene.

            Paper-ul, pe înghesuite. Nemâncat toată ziua, cu efecte intelectuale. De l-aș termina azi-mâine, cu inspirații. L-oi trimite încolo și încoace, nededicat. Ori, cine știe? Să mă fi iubind indienii, cum s-ar vedea? Să-mi vrea jurnalul?

            Răspunse chiar Narcis Afrusinei, confirmând că a aprobat comitetul director, da, sigur, se face, e birocrație, dar, da.

             Peste opt zile, pe 19, în avion, la miezul nopții. Om ajunge și la Rishikesh, Ioane. O prezență, altădată tânără, se insinuează în Raj. Semnat contractul cu ICR, o să-mi trimită biletele pe mail.

             Mi se cer la ICR pașaportul și viza pentru licitația biletelor, că nu se mai face, pentru India, luni. Am dat fuga la poliție, eram mâine programat să iau pașaportul nou.

            Ce caut iar în India? Ca și cum nu s-ar fi putut altfel.

            Aș xeroxa coperți de cărți indianistice proprii. Pornii de la Sergiu, Bibliotheca Indica, a noastră. Suntem 21 din 21 din lume și opt din India, în Palat la Pranab Mukherjee la World Indology Conference.

              Indology is the understanding of world civilization. Decolonizing indology.

             Nana și-a pus cerceii de la Esha aseară. S-a făcut cu șaluri academice. Nansi arătase inelul. Cu Val, ne-am îngânat: om shanti shanti om. Lui Victor i-am mulțumit pentru ajutor. Cred că am fost recunoscut în India. Mai ales ca oaspete de onoare la Satya. Nu m-am pus rău cu nimeni.

             Săptămâna în Rashtrapati Bhavan a fost extra reală, ca aceea cu piciorul rupt în Bagdasar-Arseni, follow up. Pe Vacek îl puse-n vedetă ambasada cehă, ca pe rusoaică – mai la trap ai ei. La noi, o și dădură afară pe Adriana, de se ocupase de biletele mele. Val e pe perfuzii.

            Romeo e Giulietta – Babiloniaka – Ephesiaka (Abracome e Anzia) – morte aparente – Dante, Commedia, Canto vi del purgatorio, versi 105-106-107: „Veni a veder Montecchi e Cappelletti, / Monaldi e Filippeschi, / nom senza cura: / color gia tristi, e questi con sosppetti”. „-stemma del cappello sulla chiava di volta dell'arco di entrata al cortile dell'edificio duecentesco”. - Marioto e Ganoza di Masuccio Salernitano 1446 (a Siena): Luigi da Porta: Historia novellamente ritrovata di due nobili amanti (1530) / rinominando giovani Romeus e Giullietta – Giulia e Romeo (1553) di Clezia, Hadriana di Luigi Groto (1578), Matteo Bandello (1554) /„due nobilissime famiglie per contraria fazione overo particolar odio” - Tragical Historye of Romeus and Juliet 1562 da Arthur Broke – la fonte primaria da R&J shakesperiano (The Most Excellent and Lamentable Tragedy of Romeo and Juliet) – gli amanti „sfortunati e disonesti” descritti da Brooke diventarono personaggi archetipici dell'amore tragico – (1599) – il comune di Montecchio Maggiore – Gnomeo e Giulietta -

            Nu mai e voie nimic. Pleșu-l confundă pe Platon cu Liiceanu. Sergiu-Florian de nu-l scot pe Puric sofist, dar legionar, ca pe Dragoș Pâslaru. Robespierre – the thirty voices – M.R.:

„Cetățeni, vreți o revoluție fără revoluție?” (poate 200 ani după) – virtuoasa teroare – timp a horifia toți conspiratorii – ultimele vorbe: „Merci, Monsieur” celui ce i-a dat o batistă să-și șteargă sângele – 28 iulie 1794, ghilotinat – avere 100 L – terror and virtue – robes / pierre – Robert Speirs (Irish).

             Crezusem că e gata jurnalul. Încă niște caiete de conferințe-India (cele din diaspora indiană) – altfel, pe-astea le-am inclus prin cărți, nu sunt lăsate la vatră din pornire, ca jurnalul de clasă. Primul film aromânesc, de-am sunat-o pe Lenuș să-l vadă, că înțelegeam și noi. Djuvara, însoțit de Chiliman, Pleșu, Liiceanu, luă discret dr-hon-ca, la univ-Buc.

            Cum aș vrea, totuși, să finesc jurnalul, pe ciupite, cum necum. Abia noiembrie-decembrie 1999, o lună în India (atunci a murit nea Romică?) Unde caietele din 2007 – Eliade – Rajsamand? Dar Port Louis, Port of Spain, New York, Durban, Houston, Birminghan, tot alți ani? Pe anul ăsta, de sub 24 de ore, om mai trăi. Voi lua câte ceva din groasele caiete de transport.

            Înapoi la Eminescu, via Arhiepiscopia Râmnicului. Atotom. Frumusețe divină. „Sufletul nostru ubiguu”. Hyperion-Androgin-Ardhanarisvara. Mistica răului baudelairean ca iubire. Arsenio din Dante-Montale.

            Început traducerea din Mukherjee. Hiperbola națiunii. Ideologie practică. A reurcat în sanscrită (un timp interzisă, rusește, în Bengal). Spirit de viziune de nerupt.

            D. Stăniloae – nu ecumenismului masonic – sfințenie – iubire – icoană – rugăciune – taina – mărturisirea – compasiunea – iertare – egosism – dogmatica – isihasm – Filocalia (12 vol – 45 de ani). Olivier Clement – teologia dogmatică ortodoxă (apostolică și profetică) – teologie a iubirii și comuniune personală, trinitară – învierea – persoana – Stăniloae comparat cu Sf. Ioan Evanghelistul – creștinism-naționalism – sentimentul tainei. De D.S. - Ortodoxie și românism (1939) – Poziția d-lui Lucian Blaga față de creștinism și Ortodoxie (1942) – Viața și învățătura Sf. Grigore Palamas (1938) – Iisus Hristos sau Restaurarea Omului (1943) – Teologia Dogmatică și Simbolică (1958) – Reflecții despre spiritualitatea poporului român (1992) – Filocalia. „Poetului Gh. Anca / aleasă prețuire / D. Stăniloae.”

            Scrisoarea de la Talwar (cabinetul lui Lokesh Chandra) mă ambalează la tradu. I-am zis, latest in May – de nu cumva chiar tipărită până atunci.

            Trimisesem, dacă nu la o sută, gândurile lui Pranab și începusem traducerea primului discurs de inaugurare, ca președinte al Indiei. Discursurile pranabiene s-au adresat elitei – publicate, să fie citite de toți alfabetizații, iar analfabeții să le audă citite, ca la școală ori templu (al mamei Kali).

            Cu taxi Meridian, întors Cristaxi de la Crowne Plaza. Ballroom plin. Amba Riva – să ne vedm mâine la 10 a.m. și discutăm publicarea cărții lui Pranab și conferința ei la colocviul meu din 23 februarie. Plata a plâns la Imnul Indiei. Când a venit amba Americii, Hans, m-a trimis să vorbesc cu el – Matei Călinescu, aa, Taubman,a, American Corner, thanks, am schimbat cărți de vizită. Am mai vorbit cu dir. Neagu, din Externe, ambasadorul Venezuelei și un Uzunov român.

            Riva vine pe 23 februarie la Calderon și vorbește de India în general, modernă. Așteaptă în scris proiectul cărții traduse de mine din Rashtrapati. Cumpără ea și distribuie, pe lansate, cartea. Îi arătasem cărți afine. Partha Ray își lua notițe.

            Povestiri cu Pranab, Rajasekar, Lokesh, Esha. Târgoviște e un Lucknow (de unde e ea), zisesem într-o doară. Că să intervin pentru acceptarea profesorului de sanscrită la Cluj (i-am scris lui Marga). Se rezolvase lectoratul de română (și pe scrisoarea mea lui Pranab? I-am rezumat-o și Rivei). I-am pomenit mai toți ambasadorii lor la noi. Lui Stan i-am scris să detalieze oferta de publicare.

            Ambedkar în lojă? Riva dete titlu: India: Making a Modern Country. Surender laudă noul ambasador. I-am trimis și lui Talwar half ready translation.

            Cel puțin o dată pe lună am nevoie de mine – fiecare ultimă zi de marți – și azi sunt  răgușit și nădușit și tușit – cum te duci în halul ăsta? zice Nana – traduc pe ambasadoarea Riva, curgându-mi nasul

            Jurnal de traducere – Drăghicescu, Mukherjee – jurnalul teatrului limbii române în India - pe ce intrigă, pe ce deznodământ? Imaginația, „nebuna casei” (Malebranche citat de La Bruyere)

Răspunsuri

la întrebarea ce rămâne

            (dodii) Te culege de dimineaţă, te înşiră pe aţă, al poamei pom în har de om. Om cu ochi de zale scăpăraţi la jale. Te mărită, mă termită. Dă-mi-l viu sau mort, să-l învăţ în cort. Da' ce dodie ţi-e tragodie. Rumeguş de piatră în fumul din şatră, gălbenuş de mort 'n al oului cort, lavă de fiertură năruită-n gură, stâlp de os bărbat ce m-a dodiat. Cine să-l alelui mut în noul felu-i, fără ocol duhul gol, direct erect, pe moale cu bale, în flori cu zori.

            Ei se cer de morţi, eu îi ţin în sorţi cu o pană fiartă în zeamă de moară. Tristul prunc de tristă păsări îl există. Bogată în rod recelui norod, o ling miere o vărs fiere, susure năduşeala gudure pricopseala, nemişcată de pradă retezată iscoadă. Cu aripi cu naut umerii mi-i caut. Lasă-te pe brânci groapa s-o adânci. Nimeni cu pedeapsa  de pe lumea asta, mie cum mi-or da-o lor şi-o ar lua-o, mie de mi-o iau lor nu le-o mai dau, privind către cer pasăre mă-nşel, zburând în pământ pasăre mă zvânt, în apa opusă leşie de spuză.

            Tatăl mai râde şi mâine mama se frământă în pâine cu pâinea se frământă şi tatăl şi mama sfântă. Mai bun e frate-meu ca Bartolomeu. Nu te lăsa şi trage cu arcul în desage, unii vorbesc ingliş eu învârtesc igliţi, nu te duce să te spurce, de nu-i dai un sfanţ îţi arde-un găinaţ, dacă eşti gorilă dă foc la şindrilă, dacă dormi pe tine te dă la albine, bunicului pasărea să i-o dăm c-aşailea. Aţi văzut ceva mai frumos ca furtuna mai rotund ca luna, mai dulce ca zahărul e aurul, mai urât ca dracul este bărbatul.

            Mai urcată-n semn ramură de lemn lunecată-n bronz pentru vărul bonz, sumbră din oţel pentru Nansi Bel, suptă din colastră pasăre măiastră, trezită s-adormi şi să n-o mai torni. Somn de clopoţel îţi bat în oţel, vis de lamură sar balaură fierbinte de-a pururi te desfac din şnururi. Cu dolii orgolii cu bătrâneţe înţeleaptă o aripă în cer tot te aşteaptă, numai ea numai tu aţi oprit în loc sufletu aţi oprit zborul cu piciorul. Copil îmi dau start eu să vă despart, n-o mai fi pe vale flăcăul în zale, nu s-o mai dunga fecioarei frunza. În alt zbor mi-l ştiu părintele viu, niciun zbor nu ştiu de părinte viu.

            (Pasărea) Întors de la Târgu-Jiu, i-am întâlnit pe Velci. M-au întrebat de dodii. Poate iese bine povestea. La Târgovişte, am avut o criză de gastrită. Înapoi în Bucureşti, nici fata, nici nimeni n-a vrut să mă tulbure, sub cuvânt că aveam de scris la dodii. Am refuzat chiar puţinul alcool oferit de Nansi. Am plecat la Pasărea, la mănăstire. Nimeresc în Pasărea Frumuşani, fără mănăstire.

            Revin în Bucureşti, nu sun acasă şi, pe la trei, schimbând multe tramvaie şi autobuze, ajung în pădurea Pustnicului, fără să găsesc loc în căsuţe, traversând apoi lacul, pe lângă troiţă, condus de un tânăr măcelar, 23 de ani. 'Ajută-mi doamne', scrie pe pieptul lui, sub un desen reprezentând un leu care şi-a căscat botul asupra unei flori. Tatuajele înfloresc în toate periferiile oraşului. Ghidul meu nu tăiase o găină înainte de a găsi slujba, dar, în perioada 'studiilor', văzând în dreapta dacă se ferea să vadă în stânga şi fiindu-i nevoie de bani, ajunsese cel mai mare criminal.

            'Dacă merge treaba, diseară te vizitez. Femeii la care te duc i-a murit de trei săptămâni bărbatul. E, cum s-ar spune, o curvă. Are un copil cam damblagiu'. Îi spun că să vină la ea, eu voind să lucrez. Norocul meu că nu e acasă şi, ajutat de o familie, ajung la bătrânul Viciu, tatăl unui coleg. Mă primeşte, suspicios, îi mulţumesc, mai ales că aduce cu Brâncuşi. Blândeţii ochilor aceluia, lipsă la gazda mea, să-i fi asociat gesturile de la fântâna adâncă unde îşi ţinea mâncarea şi apa adusă de la altă fântână?

            Mama Pasărea, Tata Pasărea, poartă moartă în gând e gâde, mângâiere de tăcere, braţele pasăre, munţii muţii, popa cu graiul mutul cu vătraiul de jude aude se sinucide în auzite.

            Conflictul dodiei, mişcarea zodiei, că s-o ating nu pot. Nici metaforă la anafură, rima nu e prima, omul nu e domnul, pasărea nu toarcerea, voi de apoi, cu mine de bine, nu suntem fără blestem, de balaur mă mai tem. Renunţ idee dodiei cheie, dodist exist (autor mor) templier pier. Căruţa e-n genunchi, pasărea în unghi, nu în triunghi. Cuvântul spală gândul, apa spală groapa, aşteptaţi a teatru din cinci pân' la patru acte două sau un pact e, acte şi cu pacte, lapte cataracte, nu vă bălăciţi să nu vremuiţi. Poate ne mântuie ce ne bântuie şi ne paşte ce ne naşte şi Eva cu seva şi mama cu zeama şi pasărea cu stoarcerea. Să nu vă uitaţi în lume că nu are nume. Lăsaţi-vă ascunşi între peştii unşi, vă va prinde acu pescarului dracu.

            Bocitoare, îngropătoare de născătoare. Rătăcitu-te-ai mai tânăr cât pot eu să te răscumpăr, fiule, copilule, născut dintr-o pasăre, pasăre de marmore săpată de maştere dintr-un mut din peştere. Astfel singur pe pământ meşterul are cuvânt, fără-ntâie bocitoare cu moşneagul la picioare, fără mutul în dureri, fără fiu şi mângâieri. Dar a lumii despărţire el o schimbă pe iubire cu fire şi fără fire, pasăre ademenire – cum i-o bate clopotul îi răsare bobotul, cum s-o opri toaca învie săraca (măiastră), cum se înserează se ia după rază, vântul o înfoaie aripa se moaie. Meşter, pasăre şi fiu numai mutul mai e viu, n-a vorbit, v-a dumirit încâlcit în labirint, dodie e meştera şi mutul e peştera, meştera e pasărea şi mutul cu maştera, moşi strămoşi cu bocitoare să ne facă de mâncare, blând copil ce te-am iubit şi tu nu m-ai auzit, am pus muma de-a bocit, un munte de te-a moşit, pasărea când s-a ivit meşterul l-am desluşit fără grai şi fără rai călător din vai în vai. Fericită zodie că m-am făcut dodie să se nască ea (el) din mască şi să crească păsărească.

           

            (zoriastra) Râca pe olteni n-are decât, să mă joace la Iaşi ai lui Ciolca, dacă nu m-ar fi prins la Matache Măcelaru Velcescu şi Marina lui.Voi scrie lui Mircea Eliade. Vin verde pe lacul Pasărea.      Bătrânul se încuie, îngrijeşte florile şi pomii, simpatizează cu nemţii. A văzut muzeul satului din Munchen, nu şi pe cel din Herăstrău. La 73 de ani, vrea să meargă la Moscova, pe două permise.

            Dodii, monografii euclidiene, romanul vieţii. Aş medita la cercuri, mi-aş cumpăra bicicletă, şi maşină Nanei. Aş aşeza picturile lu' Nansi pe pereţi înainte de a le risipi pe toate în dar. Şi m-aş ocupa de părinţi.

            Trec la partea penultimă (finalul e scris). Sinuciderea măiastrei îmi stă în gât de la început, dar cât de ibsenian. Trebuie să merg la Capri. După ce trec pe la Eduardo. Gata transcrierea, improvizaţie nerimată – m-a tentat tot mai puţin marea rimă, oltenească, aproape belgă: dodie jigodie.

            Mugetul umbrei de taur. Vitejii pământului sufletul vântului. În scorbură barba-şi învolbură. Jelesc la izvoare înecatul din mare. Copil din flori de nufăr. Care e a mea din dodiile altora. Călirea calului măluirea malului. În pământ cu trupul în zbor cu sufletul. În loc de seară s-a lăsat pământul. Aripi zburătoare viaţă nemuritoare. Taică-meu vrea să-mi transcrie manuscrisele (vreau să te ajut). Prevalează atenţia artă. Îngropaţi-mă cu groparii. Bătaia vântului umple cerul cu icoane. A murit nebunul am rămas noi. Plânge fiindcă nu a murit. Soare veşnic în sfeşnic. La poale de codru verde balaur sfâşie Gheorghe.

            Am ales dintre tablourile lui Bubă Corali. Nana l-a plăcut şi ea când l-am dus acasă (apoi am plecat la permanenţă, unde-s ţânţari, dar am citit şi însemnări de la inundaţii). Ghinionul dodiei de a fi cuvânt din expresie. Parole che non sono e che sono impossibili (da Vinci). Fantezia moarte e viaţa, ceea ce se numeşte viaţă e moarte. Cu cât înaintăm în timp, adevărata viaţă e tot mai puţină, cu cât ne întoarcem este mai adevărată. Prima este a noastră fără să vină de la noi, fără să fim ea, îi zicem gând şi nu e nici asta, căci dacă cineva îţi dă o tâmpenie pe cap, primul gând e : pizda mă-sii, al doilea: e o tâmpenie, al treilea: cum aş face s-o ia altul? Descrierea dă poem, amintirea – nuvelă, vederea – roman. Dar să lăsăm chefirele şi să luăm iar dodiile.

            Sângelui plânge-lui. Plânsul păsărilor bucuria grăunţelor. Ceapă de măşti, coasă de clopote, fulgere ugere, râsul potopului. 

*

            (Marcus). Marcus il Buono, dieci crimini sulla pagina. Mandalo a noi, ufficio fondo corte, condotto di uno piccolo vecchio senza una mano e zoppo. Quella donna mi sentiva tutto che dicevo, adesso e morta. Anche la morte del polziotto non e la mia opera. Ucido altre bestie, piu familiari, stranni, stranieri.

            Mi dispiace il morto. L'oddio piu che vivo. Cerco appena una penna. Non la trovo. Vedo la stessa casa con granda, sinuosa corte. Nuove forme di halucinazioni. Cerco la mia stessa morte, nel uno monde senza cadaveri reali. La mia ragione di nonessere. Parlo con te, morto.

            Vedo il diavolo, lo capisco. Uomini senza diavolo, morite, mi dica. Amico mio, non credi che c'e tragico il  tuo destino, anche se ti lo dico io? Sono il tuo diavolo nuovo, Marco il Buono, si, buono per l'inferno.

            Le forme sono morte. Adio alle arte. Non le cerca. Hai rasso la verita del mistero suprastorico. Omicidio per amore c'e piu forte che il suicido. Eccolo cosi interdetto a me, ancora, sempre.

            Perche desideravi parlare delle torture riservate a te? Credi che la sapevo? Hai uciso tutte le sfumature della gelosia. Oggi ho uciso uno piu socratico di te. Mi e piaciuta la sua sagezza quando ti liquido. Vorrei negare anche il pessimismo onesto degli morti per la patria.

            Il mio crimine c'e tua felicita. Ciao, turco.

           

            (întâlniri)Vremuri demne de ultimul dispreţ. Ochi terifiaţi a ne numi că am rezistat. După naştere, se sinucid senza zucchero, cu mintea în dodii. A mânat măgăriţa să ajungă acasă neştiind că o să plece iar pe la Georgică şi mai ales că o s-o facă cu plăcere după ce va mai fi plâns o dată că tot nu se îmbrăca. Se mai iartă din soartă, se mai dă câte-o raită de ruşine sau de necaz însă mai pe la amiaz ca în somn fără vise calea sfârşindu-mi-se.

            Am retranscris dodiile ascultând Bucureşti IV. Să le las cum sunt, pe unde se află, să le despart şi să le adun totalitarist, să-le părăsesc pentru totdeauna (adică să mor şi nimeni să le editeze?) Nu avem secrete, suntem oameni morţi. Ni se cunoaşte totul, ştim dictatura, ne consolăm cu autodistrugerea şi sfărâmarea valorilor – necesară. Toate gândurile au replici în coşmar. N-am văzut icoana adevărată asupra căreia am plâns. Detestăm creierul ca pe orice comandament ultracentral şi dăm mâinii, ochiului, picioarelor, sexului, urechilor autonomie.

            Era odată nasul Vandei. Şi într-o zi s-a răsmirosit să mai fie al Vandei şi a vrut să fie al Dianei. Diana, mică, avea un nas uite atâtica. Nasul Dianei îi spune nasului mamei ei, care odată se strâmbă. Nasurile mamelor vecine îi sar în ajutor. Vanda, nemaisimţindu-şi nasul, se repede încoace plângând, ca şi Diana. E al meu, şi l-a luat, l-a pus la locul lui, dar scăzuse, nu chiar cât al Dianei.

            Asud când pun la cale chiar o fantezie. Dictând mă transform în manuscris, Creangă mi-l concurează pe Ezra Pound în dodia cibernetică. Bucureşti IV îl declarase ultimul năist şi cartea îi şi fusese retrasă din editură.

            Îl văzusem pe Şora, mă sunaseră azi Cândea şi Ghelmez, avusesem de a face cu doi miniştri şi un viceprimministru, repezisem un secretar general de redacţie de la TV, refuzasem contacte şi telefoane, mă bălăbănisem printre directori şi inspectori, printre propriile mele priviri deodată întortocheate – că dacă visezi că nu poţi alerga şi vrei şi nu mai poţi şi nu alergi înseamnă că inima în curând te va lăsa. Pornisem după zahăr şi ulei, când l-am întâlnit pe George Alboiu şi am stat câteva ore de m-a durut capul. Primesc telefon de la Paul Tutungiu să scriu ce doresc în stagiunea viitoare şi încerc să bat la maşină o variantă a brâncuşiadei noastre – Velceştii şi cu mine. La kefir, Al. G.şi Damian N. se văicăreau că le-au picat cărţile.

            Semne de altă întâlnire, la ieşire din aprozar. Mă întreabă, nu ştiu cine e, vorbim de Brâncuşi. Ne despărţim. Altcineva, vorbim despre surori, accidente de menisc, soră-mea vitregă nu e frigidă, foarte bine, avusese de gând şi să se mărite. Dar cum îţi mai spune, te ştiu numai de Gigi. La zoo împreună cu Nana şi maica Veta. Fata s-a jucat cu veveriţele, apoi cu cerbul lopătar şi cămilele. Doi flamingi s-au luat la ceartă, duelându-se cu şerpii gâturilor şi ciocnindu-şi ciocurile. Mama se mira cât de urâte erau maimuţele, şi se mai zice că omul e făcut din maimuţă. Leul a atras-o cel mai mult, mai ales urlând.

            Lectură R. Vulcănescu, „Praxitele” - Marina, Puiu, Paul T. şi eu. Ahoe, azi: ştii,Anca, şi tu ai făcut puţin rugby. Capul îmi spune vinde ce ai mai de preţ dar pe mine nu mă vinde, părăseşte tot ce te ţine îmi spune mâna şi pe mine nu mă lăsa, şi piciorul calcă-mă dar nu mă abate gropii. Am zis aşa, ca în teatru, nu m-a vrut Ciucu, m-a primit Eugenia Popovici. Predată iar cartea. De ce mă publică Astra?

*

            (Cheleş): Dumnezeu e omul bun, omul rău e (Dumnezeu). Să reprezinţi puterea supremă, nu un moşneag. Brâncuşi nu era vobăreţ, de departe, ziceai că e mut, că nu are ton de vorbă. Dar în sufletul vieţii lui se ascundeau taine care nu se văd pe faţă. Am fost licenţiat la liceul de sculptură, la Iaşi; la modelaj în pământ am avut un italian, Celeste Fabio, la modelaj în lemn, un slovac – Firfibocek.

            M-am întâlnit cu Brâncuşi la Liga naţională a femeilor române. Îl adusese soţia lui Tătărăscu. Păi uite cine m-a adus încoace, deşi aveam multe treburi, mi-a spus Brâncuşi. Ea făcuse liceul la Paris – bărbatul ei fusese sărac – şi avea cunoştinţele ei acolo. Doamnele i-au spus despre Brâncuşi. Deşi e scund, are calităţi.

            Atelierul unde am lucrat, unde se făceau expoziţiile, se afla în locul Teatrului Naţional de astăzi, peste drum de Universitate. L-am cunoscut în 1936, când a venit, a stat în 1937, până în 1938 când a lichidat lucrările. Discuţiile cu el erau în privinţa artei. Era foarte gânditor, părea că vede ceva în faţă şi deseori se întrerupea, îşi cerea şi scuze. Pe lângă că citise, avea ceva şi în sufletul lui, în sângele lui. Parcă era sculptor născut, şi născut era, natural. Era ţăran. Era un bun modelor. Făcea un modelaj şi apoi căuta să-i dea nişte linii mai drepte sau mai strâmbe.

            Nu avea vicii, nu fuma, nu bea alcool, dormea puţin, de citit citea foarte mult. Reviste (şi străine), cărţi diferite. Se interesa de diferite epoci, de domnitori, ce fel de viaţă petreceau. Era foarte curios în felul lui.

            Vorbea cu oamenii, era foarte popular, dar nu vorbea mult, numai dacă găsea pe cineva să stea de vorbă, altfel nu. Nu vorbea mult cu fiecare. Cu anumiţi oameni cu care putea să se înţeleagă. Dodii, îmi dau seama, ceva parcă din Ion Creangă, avea el ceva din felul lui. În anturajul lui se afla un lucrător venit de la Paris. Şi era şi o femeie. Da' vorbea franţuzeşte, vobea bine franţuzeşte. Începuse bietul de el puţin de tot să îmbătrânească. În '38 a lichidat lucrările începute aici, că la Paris avea lucrări. Tot lucrări care vorbesc mult. Într-o lucrare de-a lui se ascund multe taine.

            Geniu, l-am cunoscut şi chiar m-am şi convins. De două ori m-a invitat să mă duc cu dânsul la Paris. Discuţiile le cam aveam pe viaţa asta românească şi că poporul românesc, lumea de jos cum trăieşte, lumea de sus. Avea felul lui de a deplânge mult sărăcimea. Cheleş, am făcut asta din modestie, din sărăcie, tăietura asta. Nu mă lăsa sufletul, aşa trebuia să fac, fiindcă natura asta ne stăpâneşte pe toţi. Viaţa e un bun al omului cuminte şi cinstit (e vorba lui). Aşa mă prindea (peste umeri): îmi rup din suflet când îţi spun că trebuie să mergi cu mine. Îţi voi arăta drumul tău. Din adâncul sufletului am rupt.

            Mi-a scris nu numai o scrisoare, vreo zece, la Iaşi, la Bucureşti. Şi când i-am scris că predau la liceul industrial, mi-a spus, în răspuns, regreţi că n-ai mers cu mine, acum e prea târziu, nu poţi să iei calea pe care o luai atunci. Nu mai am scrisorile, pentru că m-am strămutat de la Iaşi la Bucureşti, m-am retras la Neamţ şi apoi la Argeş. Mi-am risipit tot. Sculpturi, un pat, nişte figurine.

            Am 80 de ani fără câteva luni. În 1916, la 25 decembrie, m-am dat voluntar. Ce patriot eram eu, dacă credeam că dau cu nemţii afară? Într-o săptămână, am fost puşcaş mitralior. Atunci nu se murea prea mult de gloanţe, mai mult de mizerie. După ce a trecut iarna ne-a dat cojoace şi pâslari ruseşti. Administraţie proastă. Tatăl meu se afla la garnizoană. Fusese sărac, mama avusese puţin pământ. Am plecat de acasă sărac. Mă duceam la Paris, dar am avut o soră infirmă.

            Până acum am avut elevi la Bellearte. Corcescu era cu mine la Târgu-Jiu, un băieţel bun. E sculptor monumental şi eu l-am ţinut la aşa ceva, îl ocroteam, îl ajutam (că directorul nu-l lăsa, îi lua figurinele şi i le arunca). Şi Ene – în stil românesc era bun. Huţanu – o bucăţică de român cu mult suflet în el, foarte mult. Are lucrări frumoase. Cu dânsul am vorbit şi port corespondenţă. Mă, s-avem şi noi un album cum avea Austro-Ungaria pe timpul gloriei – făcuse o enciclopedie, o aveam eu, am dat-o directorului de la Urziceni şi n-o mai scot, de doi ani, de la el, dar la Huţanu a stat 15 ani, o aveam de la tata.

            Oamenii spuneau despre Brâncuşi, fiindcă era retras, că e un dement, dar nu-i aşa. Eu vă spun, sunt om de 80 de ani, eram tânăr când l-am văzut şi l-am cunoscut, un om destul de întreg şi cuvintele lui nu le pot uita până mor. (Transcrierea e a patra împărtăşire, aproximativă faţă de cea dintâi, de la bătrânul Păvălucă – nu mă putea auzi din cauza răguşelii mele şi a vetei lui din urechi, şi atunci vorbea tare el, în compensaţie. În drum spre tramvai, a mai afirmat încă o dată:) Cred că era Dumnezeu. Spunea: Dumnezeu e omul bun, omul rău e dracul. (L-am invitat să-mi scrie el, dar mai bine i-aş scrie tot eu, orientându-i, măcar şi greşit, cheful de moldovenizare sublimă a lui Brâncuşi).

*

            (carozza) Nu mai sunt poliţişti pentru romane poliţiste, emigranţi pentru exterior. Ţi-ai luat adio de la cuvânt. Cuvântul e ironie, tăcerea nu. Cu cine vorbesc? Cui mă naşti? Hai acasă, bătrâne.

            Nebună pentru că eram copil, şi ce copil nu se ascunde-n bălării? Adu-ţi însă aminte că eu nu m-am ascuns şi am atacat pe faţă strigând pe drumul mare eu mă mărti cu Marin. Pienjenii o luară în sus. Se lasă două seri deodată. Clopotul din a doua viziune.

            O mutare te desparte de-al partidei noastre tron – cu nebunul într-o parte regele e campion. Cine mă taie a tăiat mai înainte pe cel ce-l tăiase ca să nu mă taie. Borges îndoindu-se de Montale, pentru Malraux. Montale a primit Nobel-ul fiindcă mă primise pe mine, mai înainte, în vizită, spre deosebire încă de Malraux şi Borges. Lui Malraux, e drept, îi dedicasem Perseu, dar mi s-a tăiat dedicaţia.

ando da Basarab a Târgovişte

con il treno che l'aspetto

nella stazione da poco tempo

lettera del mio occhio

guarda una parola-uomo

viaggio tutto nuovo

freddo tra gli treni

non pensando a Bacovia

beve amico dimentica il vagone

imperio vivo guardi les lettres

paese viva che non esiste

ti prego accettare essere mio padre

anche del mio personaggio

con chi sta saturatore in civita

che passe incoretto nella lingua

che fa il maestro da lontano

la sera a Madrid con torrero

si scende una colomba

in ambiento di tutti questi stranieri

giovanino facia dell'aqua

spettacolo di coraggio epoca nuda

guerriero sul cavallo a vale sua

inamorati cieci perduto linguagio

nessun' scienza nell' carrozza Montale

            Spionism la boi, marca trădării de nimicuri, a nu mai fi urlete pe la Urlaţi, poliţişti, transfugi. Escală în sculptură. Ca să dai înapoi, trebuie să ai cunoştinţe în iad, viitorul singuraticilor cu gânduri negre, salvat de cafea, înverşunat de cancer. Numai cauze peste tot. Da, tată, luna se joacă şi ea pe afară, toată noaptea, şi cine o lasă afară, Bau-bau.

            Te-am dus cuminte, cu tandreţe, dezvăluindu-ţi că nu mergem la control atât de dimineaţă, că ne vom întâlni cu un prieten al doctorului (s-a şi prezentat, formal – să fi înţeles de la el neputinţa noastră, a tuturor?) Dacă îmi iert că te-am lăsat acolo, în seama lui Mache şi a fişierului, înseamnă că îmi iert satrapii care mă fârşesc asemeni cobaltului pe tine. Dar întorcându-mă şi negăsindu-te, plecând cu fata şi repezindu-te la întâlnire (cu o tăgârţă de te cocoşa şi sănătoasă), la ce-ţi mai trebuia iar să plângi, să-ţi vină să pleci acasă la ţară, ori să te strângi de gât? M-ai născut cu teamă de cum se va petrece.

           

            (repertoar)  Tanscrisesem, scenarizat, caietul Brâncuşi, sub titlul 'Pasărea Brâncuşi' (din el, separat, vreo patru pagini de poeme, unul în italiană). Am luat 'repertoar', 1961, începând cu 1 ianuarie, până să împlinesc, în aprilie, 17 ani. M-am speriat de spălătura de creier alternând tematismul propagandistic cu citate din antici, dar şi din Whitman.

            Găeştiul comunist, din amintiri, nu există, profesorii „bătrâni” îşi vedeau de familii şi îndrumarea copiilor lor spre Bucureşti. Funcţionari, meşteşugari, agricultori, rar muncitori se distrau  cum puteau la teatrul din parc, bâlciuri, cârciumi, meciuri de fotbal, uneori de box. Fiind venit dintr-un sat vâlcean, târgul îmi părea străin, cosmopolit, dar nu se compara cu Râmnicul.

            Învăţam bine la toate materiile, mai ales la matematică şi la română, dar şi la rusă şi franceză. Încă mă băteam, în special cu Minculescu şi Dinu, fii de profesori, dar şi cu Peligrad, o dată pe terenul de fotbal, în pauza meciului. Musafirele bunicei vitrege care dormeau la noi, şi pe masă, nu se trezeau, aparent, când le ridicam, în somn, fustele, iar la geamurile băii publice îmi vedeam şi profesoarele nude, cu tot oraşul.

            Scriam poezii dedublate „comunist”. Ieri m-am şocat (iar) citindu-le. Să nu fi fost aşa toată viaţa, pe alte teme, sub masca dicţiei şi a rafinării. Aş face o carte de dedublare forţată, cu aşa dovezi palpabile, zice Plata. Propaganda maximă nu mi-o regăsesc în India hindusă, apoi legionară. Jalea e că făceam campanii de unul singur, sub influenţa media comuniste, nu de Găeşti, de la centru – trimiteam la reviste, Luceafărul, Steaua, mă făleam cu imbecilizarea versificată laudativ, fără nicio legătură cu propria pubertate şi psihoză a separării de mamă, soră, copiii de la Ruda.

            Teamă mi-e că mă îndoctrinam singur, vedetist. Citii Deputata lui Puşi şi copiilor: horror. Tematism autist? Scrisuri-înscrisuri. Bine face Gherush 92 că interzice în şcoli Divina comedie – XXIV, XXIII, XXVIII, XIV antisemite, islamofobe, rasiste, homofobe. Eu & raquo, celălalt & laque, este ceea ce nu sunt. Na, ia de-aici, în noaptea focurilor, o ceapă, pomană de sufletul vrăjitoarelor.

            (Găești 1961)   pas după pas lăsând doar glas   ataraxie  cămătărea jupân Bicaz  pomi lunatici  slugărea năduşea viaţa-şi blestema pe drumul cu oșteni de piatră treceau de mult creștini sărmane rădăcini

            Copilul  Pe drumul cu oşteni de piatră Pribegi ori hohotind spre vatră Treceau demult creştini Duceau noroacele pe umăr Şi viaţa le sta-n al lor număr Sărmane rădăcini. Cu drumul azi maşina stă-n cruce Şi fruntea celui de-o conduce lumini se-ndreaptă treaptă Şi viaţa asta-atât de mare, Când te gândeşti, ce mică floare, Copilu-o va urca. Dar el nu se născu-n bordei Cu ochii cârtiţei cei grei Ci-n vârful vieţii stea De-aici se va porni în nalt, la sori de-a buşilea.

            Cântecul colectivistului N-am făcut vreo rugăciune Ca să iasă holde bune, Dar nici fără căpătâie N-am pus bobul sub călcâie, Ci l-am îngropat cu spor Sub cântece de tractor. Toate spicele sunt grele De-ntrec gândurile tele. Bunătăţi s-adună stivă La acei din colectivă. N-am făcut vreo şcoală naltă Dară mintea mea tresaltă, Că am carte şi lumină. Tot pământul mi se-nchină slovă cântă înspăimântă mai mică nimică. Şi de-n horă mă avânt Fără grijă, ca un vânt, Şi de cânt pe frunză vie A mea mare bucurie, Trebuie să-ţi mulţumesc, Partide Muncitoresc.

            Pumnul său de fier zile fără foame Dezrobea prin vis. Ziua tot visa Când vedea pe-ogor din sudoarea-i poame Ce străini strângeau. Dar se lumina. A găsit zăgaz în partid s-ajungă Şi din visul său, din văpaia sa S-a prelins în stropi ura lată, lungă, Într-un val s-a dus, lupii a-neca.

            Eroii – comuniştii Acolo-n lânceda celulă Sta ferecat un comunist, Dincoace altul în cătuşe. Dar ce lumină-nseamnă-un comunist Şi ce făclie-o uniune Aprinsă de idei măreţe. S-a spus că unii au murit; Au spus-o mame şi ziare. Căci ei au fost victoria ce a rodit în fiecare. Suflarea împietrită în rugină Se dăruie la toţi.

            Dacă un zeu urzeşte ceva rău, scoate-l din rândul celor vii (Zeie către Marduk).

            Drum  Muncim! Şi din stropi de sudoare Se nasc uriaşi către soare, Ce-a vremilor coardă vibrândă o-ntind şi margini de cer în oglindă nu-i prind; Atâta-s de nalţi şi de mândri în zare. Când sus am ajuns pe sub bolte Şi steagu-i stăpân şi pe ele, Vedem viitoare recolte Ce-n faptele noastre-or rodi printre stele. Urcăm şi ne-ntoarcem privirea Spre floarea cu mii de vieţi în petale, Spre ţara spălată de jale. Aproape ne este menirea Căci socialismul s-arată Purtând ca polen fericirea, Sub mâna mereu însetată Cu arc de lumină să bată, În beznă, să-i frângă zidirea!

            Marea se zăreşte cât o picătură Dar eu ştiu că-ntrânsa un vapor înoată Uite pe-al meu frate rege în natură Cum cuprinde-n palmă vălurimea toată Cu mireseme cerul primenit într-una Îl credeam în abis fără-ntinerire Dar deodat' pe-aproape mângâindu-mi struna O rachetă trece aducând vestire Despre începuturi zori biruitoare Printre stânci albastre puse-n nesfârşit Viaţa izbucnit-a liberă spre soare Şi-n izvoru-i sacru tot va fi-nflorit

            Euripide în „Hypolit”: Limba mea a jurat, dar cugetul meu nu ştie nimic despre jurământul acesta.

            Excursie E trenul lung şi zboară aşa de tare Că gândul nostru-abia de-n faţă-i sare Răsar sub ochi setoşi să-şi umple unda Ce-a răsărit de mult şi ieri şi azi Ce urcă-n slăvi odată cu secunda Ce dezveli-vor viitorii brazi. Să strângem trupul ţării-n mândre fire Ţesute din putere şi iubire Oraşul broşă de argint în sânii ei Pe care l-am clădit ni-e mărturie C-avem puteri să ducem munţii grei. Acum în tihnă, ceas de bucurie. Să-i spunem la ureche că ni-e dragă Să-i sărutăm fiinţa ei întreagă.

            Furtună vei culege, când vrajbă-n cale sameni. La Fontaine, „Zâzania”.

            Floricică! Floricică mică drăgălaşă Eu voi poposi colea sub zare Unde munca ne'ncetat desfaşă Mare floare-nfloritoare. Prin plimbarea-ţi gingaşă uşoară Vântu-oprişi din mers şi turburi cerul Eu mă duc cu tine-n inimioară Să-mpletesc în chipu-ţi fierul Aprig zbor tot înainte Dar mereu te-oi ţine minte

            Filiade, linguşitor ce se preface prieten. Faeton, fiul soarelui, temeritatea.

            Fire de viaţă Prin bombe de vieţi mâncătoare Mormane de fum peste soare Sub urlet de viaţă cuprinsă de moarte Cu groaza alături făr' vină să poarte Păşi cu privirea spre nalt fără cer Nu ştie ce-i viaţa o are prin ger Cumva i-o rămâne cu ea să se joace Pân' timpul mai mari pe-amândoi îi va face? Surâsul va şti ce-i vreodată Copilul născut în furtună turbată? Aproape de el într-un car de cartuş Trecu cenuşie de vieţi cărăuş S-oprească izvorul de lacrimi sfinţite A morţii făptură vechilul ce suflete-nghite. Dar spaima izbeşte şi duhul Fugind limpezi tot văzduhul. Lăstarul de-i soare zvâcneşte pe cracă Şi rod va ajunge curând să se facă. În plete-i stau prinşi câţiva ani Şi ei tot ca ele bălani. Un pas ce s-a dus e mai mic Ca ăsta din urmă voinic. Mergând înainte ajunge departe De primele-i zile de moarte Şi bolta-ncordând-o pe-a sa nicovală Ce-n braţu-i puternic o duce cu fală Revarsă pe-ogorul vieţii întins Scântei fericire şi bine ne-nvins. O, viaţă, tu tânără-n veci Săruturi să-mi dai şi să nici nu mai pleci Rămâi lângă mine şi fi-vei mereu Mai mândră frumoasă soţie de zeu De parcă ar zice când temple măreţe-i ridică Oricare din cei ce-n avere n-au frică. Dar pletele zvelte de raze pe care Le are-acum cerul alături de soare Convoiul supus de micuţi spiriduşi Din râuri de unde şi flăcări aduşi Ce pot face totul şi fac la poruncă Palate cu pajişti din ierbi de frumos Pe unde toţi oamenii au drum luminos Şi cântece-nvăluie tot universul Fac viaţa să-şi poarte de-a pururea mersul Alături de cei care straie-i croiesc Ea nu e rămasă în domul lumesc Prin rugă-nălţată cu fruntea smerită Ci fost-a de om cucerită. Cu sora-i de mână va sta printre noi Cu pacea şi toţi vom strivi acel vierme război Căci pacea-i tot una de-i spui bucurie Ea-n tineri aprinde iubirea zglobie Iar când s-a născut sub o tufă de flori O floare ce zboară înlătură nori Şi-n braţe luându-l îi dăruie vise Surâsuri şi toate cărările vieţii deschise

            Ganymede, cel mai frumos în vremea lui, paharnicul lui Zeus.

            Golestan Grădina florilor – Saadi. Dar virtutea-i nesecat izvor de belşug ce-n veci nu dă de fund. Omule eşti vrednic de ruşine Când nu laşi în urmă niciun bine. Nu-ţi aprinde inima de dor După tot ce-n lume-i trecător. Viaţa-i ca zăpada în nămiezi Soarele de-o bate n-o mai vezi. Nimeni cu modeştii nu se va sfădi. Mai întâi să cugeţi şi-apoi să grăieşti. Pune-ţi temelia, şi-apoi să zideşti. Tot una-i de mori, subt baldachin, Sau la umbra unui mărăcin. Dorm dervişi pe-o rădăcină zece, dar doi şahi pe-o-mpărăţie-s mulţi. Linguşirea-i merit la curtean, pe când la-nţelept e un cusur. Vrei mărire bine fă la oameni Boaba nu dă spic până n-o sameni. O săgeată-n duşman dac-ai tras Feri în lături, ţintă i-ai rămas. Sunt acel ce mă cunosc mai bine. Chiar de-i soarele la chip frumos, nimenea nu şi-l făcu prieten. Omule păstrează în urechi Sfaturi chiar şi de pe ziduri vechi. Mi-am ales tăcerea ca Saadi. Leili şi Madjnun, pereche îndrăgostită, nefericită. Pentru prost, tăcerea-i minunată, dar, de ştie-acest folos, nu-i prost. Harul văduvit de-nvăţătură şi învăţătura fără har, amândouă sunt deşertăciune. Semnul profeţilor (între umeri, Mahomed îl avea). Loghman (Lukman), mare înţelept (negru).

            Horaţiu. Iar ora care-alungă ziua şi anul dau mereu de ştire: Nu crede-n nemurire (Lui Torquatus) La ziua asta, cine ştie, adăuga-vor zeii oare şi ziua următoare? Nu voi muri întreg, o mare parte Din mine fi-va mai presus de moarte (Epilog Oda III)

            Îl făuresc pe om pentru ca el să trăiască pe pământ (Marduk, Facerea lumii) (Înţeleptule) eu le-am trimis somnul şi somnul le-a dezvăluit taine (Legenda potopului).

            Iubire când ne-nlănţui tu, adio orice chibzuinţă (La Fontaine)

            Japetos, simbolul ticăloşiei, a încercat să doboare pe Zeus.

            Înlocuire (Iarna şi mielul) A venit de peste noapte Fără cântec fără şoapte Şi s-a-ntins pe câmpii lungi Cu privirea nu-i ajungi Ţesătura iscusită De aicea risipită Până dincolo de deal. Friguros şi mândru şal. Se prefiră vântul straşnic Strânge-n ger pământul paşnic Ba îşi râde de copaci dănţuind în joc dibaci Ba zburdând ades zglobie Se porneşte prin câmpie Să trezească cerurile Să-şi pogoare gerurile Ce-au rămas acolo sus prin vreun nor mai nesupus. Iarna-i mândră cu zăpada Şi zvârlind mereu broboada Vrea să-ngheţe tot pământul I-o rămâne poate vântul Ca să-i fie slujitor Prin văzduhul sclipitor. Dar din altă-mpărăţie Rece şi în bucurie A-nviat un bulgăraş Săltăreţ şi drăgălaş Chiar aşa de mic odată Când suflă câmpia toată Pâlpâind din nou în viaţă I-aşternu strai de verdeaţă Şi pe unde fuse el Răsări un ghiocel Iar în urma sa sprinţară Calcă dulcea primăvară.

            Jacques Fatalistul şi stăpânul său, Diderot. Virtutea, Jacques, e un lucru bun; şi cei răi şi cei buni o vorbesc de bine (Stăpânul) D-na La Pommerage, tipul femeii abile, răzbunătoare. Nu tot ce luceşte e aur. Femeile ştiu să iasă totdeauna bine când n-au fost prinse asupra faptului. Bacbuc, ploscă, butelie, divinitate. Nimic nu-i mai trist în lumea asta decât să fii prost. Trei sferturi din viaţă, stăpâne, ni le petrecem voind, dar nesăvârşind.

            Lasă bogăţiile şi gândeşte-te la viaţă (Legenda potopului) De dragul vieţii urăşte bogăţiile.

            Lumina Ia spune-mi, prea multă lumină-i aci lângă noi? Prea mare e al razelor roi? Cumva tu te temi c-o putea să bolească În faţa luminii jucânde cu viaţa lumească Vreunul din ochii cei doi? Nu pot ca să-mi satur vreodată privirea Căci astfel născutu-s-a firea Ce-ţi face-a ta mână iubeşte fierbinte Piciorul în drum cât de lung înainte Să-l judeci cântându-i pornirea. Iar ochiul te-ajută şi-l crezi totdeauna Ce este din tine cu tine e una Aşa şi lumina ce ochii-ţi desfată atâta de tare Ca soarele nu-i vătămare Doar noi o născurăm şi ea ni-i cununa!

            Lucian din Samosata Eros, o tiran al zeilor şi al oamenilor. Între istorie şi elogiu se află un interval de două octave. Există desigur o frumuseţe proprie fiecărui lucru. Un munte a născut un şoarece. Cum trebuie scrisă istoria. Chiar ieri l-a provocat pe Eros la trântă şi l-a învins (aş vrea să fiu şi eu ca Hermes – Apollon spre Hefaistos). Zeus: Prea bine, Hefaistos! Haide crapă-mi capul cu securea. Zeus: Eu ştiu prea bine că râvneşti ceea ce nu poţi avea. S-au luat la ceartă un doctor şi un atlet şi se ceartă ca şi Heracle cu Asclepios. Heracle: Am să te înşfac şi am să te arunc cu capul în jos din cer pe pământ. Hermes: Zeus ţi-a poruncit să fii judecătorul frumuseţii lor. Paris: Să fie al celei mai frumoase. Să iu de nevastă o femeie măritată. Diogene: nimic nu te opreşte să trezeşti admiraţia, cu condiţia să fii îndrăzneţ, neobrăzat şi să înveţi a batjocori din plin.

            Locomotiva Iată o locomotivă nouă-n salt pe şine Leagă-n punţi de chiote albastrele coline Ca un fulger trece ca o primăvară iarăşi vine. Umflă fluviile de oţel din Hunedoara Cu tăiş de raze la Bicaz străpunge seara Visele prin fuga ei sărută ţara. El mecanicul în apa vie a industriei scăldat A rămas un timp cu pasul prin oraşul minunat Strada fâlfâind din aripile macaralelor Fără şine a pornit prin spaţii zbor. Până când la lucrul lui din nou va fi chemat Sus şi el să simtă-n frunte joc de nor. Vie-i şi acum locomotiva ca victorie a tuturor.

            Mai mult câştigi adeseori cu gingăşia decât cu silnicie (La Fontaine)

            Mâine Ieri mişcarăm frunza vremii-n freamăt Toţi câţi suntem mai voinici ca dânsa. Cu lumină nopţii-i darăm geamăt Şi din poale tot mai mult ea strâns-a. Iar în clocotul de vieţi unite Şlefuind pământului grumazi Am deschis din raze împletite Porţi să intre şi mai bunul azi. Făurind zori peste tot ne ducem Vrem ce-i beznă a desţeleni. Fericirea chiar de-n mâini o ducem Sigur ştim că mâine va veni.

            Deputata (Mama comunistă) Îi cunosc chipul şi glasul satele O iubesc copiii suratele. Ştie gustul pâinii cojit de pe brazdă Gândul ei a fost mai întâi tractoarelor gazdă. Poate aşa sunt toate deputatele. Când s-au întâlnit ogoarele Ca din zbor răzleţ cocoarele Ea bărbăteşte mergea în frunte Cum primul merge înaltul munte Să îmbrăţişeze soarele. Bărbăteşte să-nvingă insistă Surâsu-i usucă lacrima tristă. Bărbăteşte. Numai că o cheamă O scânteie ei asemeni – mamă – Şi ecourile – mamă comunistă.

            Nannara, lună la chaldeeni. Numind-o paznic al nopţii, pentru ca ea să însemne zilele (Facerea lumii). Neîncrederea e mama chezăşiei (La Fontaine). Nimica pe lume nu piere cu totul (Lucreţiu).

            Oltul (Sonetul Oltului) Pe câte-o undă neagră de sânge închegat Hrănea cu vuiet aspru sărmani şi cucuvele. Se despleteau din valuri dureri ce-au sâşiat Prin munţi prin deal şi şesuri vieţi murdare grele. Adesea-ncovoiaţii pe el l-au blestemat Vedea-mpilări oriunde şi-n clocot avea rele. Da-n drum nu sta nici stâncă pornirea să-i înşele Şi de la el fârtaţii să frângă-au învăţat. Iar când ajuns-a Oltul cu cânt şi floricele Să-şi ducă vijelia prin traiu-nseninat Rămas-a şi el dascăl al lumii vremii mele: Cum merge înainte pe drumu-i îngustat Mereu nainte astfel pornirăm la urcat Spre comunismul roşu spre cuceriri spre stele.

            Păcatul pune-l pe umerii păcătosului. Vina dă-o pe cel vinovat, dar cugetă înainte de a-l nimici (Legenda potopului). Pluto, divinitatea bogăţiei, orb (Socrate).

            Palatul Născutul nou urcat Palat l-am botezat El nu-i un copilaş Că doar e fiu de-oraş Cu suflet uriaş Şi braţ bărbat. În zilele ce are crescu atât de mare Cât alţii într-o viaţă Şi cerului roşeaţă Zvârlitu-i-a pe faţă Din stea scânteietoare Ce poartă-n vârful său semeţ Suit acuma îndrăzneţ În cap să cate soarelui Să-i spună despre fraţii lui Să-i strâmbe razele hai-hui Fiind mai tânăr mai isteţ.

            Primăveri Pe crengi zbârcite de copaci ieşiţi din iarnă Un vânt călduţ cu soare-n cupa sa tot toarnă Şi-mbie parcă oaspeţi nevăzuţi de-aproape Cu noul cânt din an fiinţa să-şi adape. Şi câmpul tot îşi schimbă vechea haină albă Gătele noi cu flori la gât de deal în salbă Eu le privesc cu drag când trec în zori şi seara Prin leagăne de flori şi cânt căci primăvara Din viaţa mea şi munca mea nu-ncărunţeşte Mereu o port mereu o nasc născută e şi creşte. Prin gloată de noroaie strâns-am două pietre Apoi zambile au surâs şi mândre vetre. Convoie lungi de raze bezna lopătară Şi sloi de-a mai rămas brăzdar de foc îl ară. Din gâlca muntelui am scos ca stropi de rouă Maşini din spuza de ogor să scoată pâinea nouă. Din râu sfios de-oţel cu undiţi epocale Ivim giganţi cu mii de suflete de zale.Pe cel cu geana de pădure ochi albastru Îl facem luntre de lumină cât un astru. Şi ştiu şi pot de toate-acuma eu plugarul Cu brazda biciului de ieri în spate. Harul Mi l-am cules pe îndelete aicea în grădină În care toţi cei înfloriţi în nehodină Rup flori câte-un buchet fac alte să răsară Buchet lângă buchet fac trup de primăvară.

            Poezia Florile de pretutindeni Sunt cântate de poeţi Când le au în inimi sprinteni Smulg de prin poieni scaieţi. Dragostea c-o picătură De cerneală-naripează Râul curge-n arătură Ei văd cum spre cer urmează. Dar când patria îi cheamă Pana lor se face tun Ori tractor ori tren ori gamă De pe clape din mai bun. Pacea o zăresc alături Totdeauna şi-i închină Bucheţele de lumină Raze ce nu poţi să-nlături. Poezia în izvoare De viaţă stă în veci Tot răsare mică floare De o cauţi nu te-neci. Şi când viaţa e ogorul Milioanelor de flori Poezia e odorul Din plugari şi muncitori.

            Privesc peste Olt Peste Olt stau azvârlite dealuri Cu iz de ninsoare pe creste Pădure abia de mai este Colo lângă munte sus de maluri. Nori-n jos printre măsele ciunte Trimit a lor limbă de ploaie Şi fulger prin văi de îndoaie Cefele cu ierbile cărunte. Dar ca mugurii abia cât acul Din frunze de fier se iviră Micuţele turle ce-nşiră Cerurile-n fir de fum şi veacul. Cresc prin ram de creştete bătrâne Cu sevă ţâşnită din foc tinereţe Şi vara cu iarba şi iarna-n răzleţe Legănări de frunze spre ţărâne. Zburdă trenu-n vale şi pe coastă Cu steagul se urcă un cântec Veşmântul pe-al dealului pântec Fură soarelui lucirea vastă. Lanţul hrubei negre mohorâte Sub templul trăirii ţin glezne Şi razele-ncaieră bezne Şi lumină-s vieţi nezăvorâte. Din pădurea crudă de metale Ce lujere fabrici urcară Un frate de jos sui scară Flori răsar pe solul muncii sale. Şi de mai privesc câte-o clipită În gând îmi tot fac socoteală  Acela de trece a apei urzeală Vede-o viaţă-asemeni răsărită. Oltu-mparte ţara mea în două Două părţi ridică-o lume nouă.

            Schiller Ura mea pământului o dărui Frumuseţea m-a pierdut pe mine (Pruncucigaşa). Îngerii de cer au parte, Viermele de desfătări (Către bucurie). Din suflet gol cine-ar putea Să stoarcă poezie? (Jalbă). Al adevărurilor soare E-ascuns de-al îndoielii nor (Idealurile). Doar cel ce simte-n inimă frumosul E demn să-i aducă ei prinosul (Plecarea bardului). A vieţii cârmuire E-n foame şi-n iubire (Înţelepţii lumii). Paşii vremii de trei feluri sunt: Şovăielnic vine viitorul, ca săgeata-şi ia prezentul zborul, veşnic e trecutul pe pământ (Două maxime ale lui Confucius).

            Sonetul iubirii Inima-mi este demult împăcată Rodul ce braţele-mi au totdeauna Dragostea mea răsplătită cununa De soare ce ochii mereu mi-i desfată Zborul spre bolte cu vise deodată Imnul ce vieţii îşi dăruie struna Noaptea în care stă gingaşă luna Bezna hulpavă de noi fulgerată Spun că atunci când n-o vrea să mai bată Inima-n piept ca să vânture duna Trupului meu avântat ca săgeată Tot ce în fagurii vremii străbuna Strâns-am alături de-a fraţilor ceată Bate-va-n porţi de furtuni ca furtuna!

            Steag Am steagu-aproape lângă mine Pe mine-n mine şi mi-e drag Ca mine căci ogoare şi uzine Rodesc sub el cu el iar eu sunt steag Eu urc şi ţării-i pun cunună De care noaptea se-nspăimântă Lumina roşie se cunună Cu toată zarea zarea cântă.

            Să-i scriu povestea Să-i scriu povestea cu o floare S-o rupe floarea mea pe drum Căci gingăşie şi parfum Se duc un timp de pe răzoare Să iau o creangă de copac De ani cu vântul la taifas Nu pot căci la oricare pas Boboci de viaţă se desfac Să iau brăzdarul de la plug Cu el să-nsemn eu fapta sa Pe coala timpului aş vrea Dar brazda-ar da puţin belşug Să-nşir pe-un cablu-a sale fapte Cum se înşiră rândunici Ar fi ca nişte licurici Neauziţi pe guri de noapte Cu flamură de foc s-arăt Cum focul lui preface lumea S-o stinge singură şi-n drum ea  Ar sta cu mine îndărăt Cu ce să scriu la fel povestea Măiastră-a zilelor ce văd M-am întrebat să fie rod Prin ramuri de minuni şi vestea Şi am găsit cum să fiu faur De cântece scăldate-n zori Sădiţi din braţ de muncitori Cu ei sub al sudorii laur.

            Tiamat, cea care a făcut totul împreună cu Mummu (Facerea lumii). Toate câte le-am făcut noi le vom dărâma tot noi.

            Urcuş şi coborâş Brăzdarul şi-a pus înainte motor Din munte ţâşnesc în vagoane rubine în strai lucitor al ţării să stea-n fanioane. Uzine cu strunguri stăpâni muncitori  deschid ale traiului pături de nori ce-ascund fericirea ogoare uzine de flori în leagăne poartă iubirea ce oamenii o-ndreaptă spre ele ce-nalţă în inimi văpăi şi omul spre stele departe de văi. Viaţa gătită în rochie nouă m-avântă mai sus zi de zi. În foc arzând noaptea stropind cu-a mea rouă zidirea din mugurul care-o-nflori simt pasul şi glasul pe trepte urcând al tuturor pas al tuturor glas şi-n valul cel mare ca strop am un rând şi stropul şi valul spre cer se ridică noi căi îşi despică înlătură malul. Urcuşul n-ajunge vreodată în toamnă iar dacă s-aude cândva coborâm aceasta înseamnă că-n zbor ne lăsăm pe-alt tărâm.

            Voinţa ta va fi neînfrântă, cuvântul tău va fi de nestrămutat (Către Marduk). Variaţiuni pe coarda sol de Paganini. Pe coarda inimii.

            Vergilius Bine-i de-aceia ce pot pătrunde-ale firii temeiuri bine-i de-aceia ce-nving şi teama şi-o pururi cumplită soartă şi vuietul surd din lumea cea lacomă-a morţii (Elogiul vieţii la ţară)

            Cu Vergiliu Ascult pe Vergiliu într-o oră de noapte Şi cugetu-mi încă mai mult limpezesc. Bătrânu-mi dă sfaturi şi eu le şoptesc Gândind la ce-avut-am din ele în fapte. E bine de cei care pot să răsfire Ungherele-adânci coperite de beznă Pe unde se-ncoardă a râului gleznă Şi-ascunse temeiuri din fire. Grădina ce-n inimi rodeşte din soare Să n-aibă-ale temerii mari buruieni. Şi soarta-ncruntată ce stă prin poieni Ca lupul în pândă să nu te doboare. E bine de bravul ce-n luptă s-aruncă Să-nlăture stânca născută din rău În drumul cu flori de lumină al său De cel care-nvinge a morţii speluncă. Şi anii trecutu-şi-au unul la altul A sale cuvinte ce-ndeamnă la bine. Răspuns să-i întorn tot prin ei? Nu! Prin mine Din zborul meu fulger să vadă asaltul. I-oi spune că binele-n viaţă-mi străbate Că am fericirea alături de fraţi Că n-or să mai fie pe lume soldaţi Şi toţi la un loc noi acum putem toate.

            Walt Whitman În lături cu temele de război În lături şi cu războiul (Cântecul expoziţiei). Alţii să umple cu lauri trecutul, eu numai pe voi vă cinstesc şi vă laud, zile prezente. Voi zile din viitor, cred în voi (Pe ţărmul albastrului Ontario). Tu, stemă a lumii moderne – semn al mişcării şi al puterii – puls al continentului (Unei locomotive).

            Flori Sunt floare-n ramul urcător Al vieţii noi scăldate în izvor De fericire şi vecini Prin flamuri roşii de lumini La fel sunt gata roadă a se face. Să stăm pe-al soarelui obraz Prin vijelii şi foc şi geruri treaz Copacul tată-a răzbătut Şi nouă mugurilor ne-a fost scut. În zori putut-am floare-a ne desface. Partidului slava şi cântul şi viaţa Noi tinere flori muncitoare. Cu steaua-i în inimi în faptă povaţa Sădim ale erei ogoare!

            Cu Vergiliu Ascult pe Vergiliu într-o oră de noapte Şi cugetu-mi încă mai mult limpezesc. Bătrânu-mi dă sfaturi şi eu le şoptesc Gândind la ce-avut-am din ele în fapte. E bine de cei care pot să răsfire Ungherele-adânci coperite de beznă Pe unde se-ncoardă a râului gleznă Şi-ascunse temeiuri din fire. Grădina ce-n inimi rodeşte din soare Să n-aibă-ale temerii mari buruieni. Şi soarta-ncruntată ce stă prin poieni Ca lupul în pândă să nu te doboare. E bine de bravul ce-n luptă s-aruncă Să-nlăture stânca născută din rău În drumul cu flori de lumină al său De cel care-nvinge a morţii speluncă. Şi anii trecutu-şi-au unul la altul A sale cuvinte ce-ndeamnă la bine. Răspuns să-i întorn tot prin ei? Nu! Prin mine Din zborul meu fulger să vadă asaltul. I-oi spune că binele-n viaţă-mi străbate Că am fericirea alături de fraţi Că n-or să mai fie pe lume soldaţi Şi toţi la un loc noi acum putem toate.

            (cei de peste o mie de ani) Apus consumat. Şuier de tren, icnet de coş, zbârnâit de elice. Bărbatul cade cu sârmele de înaltă tensiune. Femeia îi urmează ţeapănă. Ceilalţi nu cad, taie valea pe 3 – 4 poteci. Dacă n-am fost atent, plătesc. Să văd cum mă răzbun. S-au dus mai toţi. Pilotarea s-a terminat pe vecie. Credeam c-o să-mi meargă. Să încetinească, şi eu să cobor. Am nişte torturi pe dinăuntru.

            Nu vreţi să vă mai spun despre păduche? Altădată. De ce, mă, ce e mai frumos? Nu l-am răbdat înmulţindu-se pe capul meu mai mult de zece ani, când m-am îmbătat. S-a făcut mare, a început să mă sâcâie şi de-aia m-am îmbătat. Sau m-am îmbătat pentru că i-am dat o prăjitură? Nu mai dădusem aşa ceva niciodată, nimănui. Scuipă.

            Îl băgasem în spital, zicea c-o să moară. Am greşit că i-am dat atunci o prăjitură? Vorbeşte singur. Dă seul încoace. Tare. N-auzi să dai seul? Nu mai e nevoie, toţi ăştia fripţi au fost unşi. Ai rămas tu să te ung a doua oară. Nu-ţi bate joc de mine, nici să te botezi de două ori nu e bine. Nu mă mai unge, altfel şi eu să-ţi dau cu sfânta veste-bună în cap. Iar bate câmpii. Ăsta moare, pentru ăsta trebuie să dăm telefon la salvare. Ăsta nu se potoleşte. Ăsta nu ştie multe. Ăsta e disperat, puşcăriaş. Ăsta îţi dă în cap.Lasă, că mai e niţel, urmele incendiului au rămas numai pe faţă, sub seul donat cu atâta dărnicie de persoane particulare.

            Afară plouă. Rog analiza! Acum analizăm afară plouă. Analizăm afară. Analizăm plouă. Rog analizaţi afară plouă! Vrem să analizăm afară nu mai plouă. Treceţi în scripte. Concret, concret, vă rog, pupăză cuc coacăză nuc coacăză cuc pupăză nuc.

            Scrie întrebarea. N-am ce scrie, nu întreb. Răspunde, ce înseamnă să rezist (frunză)? Înseamnă să nu cazi din copac nici toamna. Aluzii la Solomon (iubită – copac)? Nu, la apostolul Pavel. Pavel era impotent. De unde ştii. Mi-a spus bunicul. Poate bunicului tău i-a spus bunica ta. Bunicul zicea la adulter dumnezeu. Putea să-i zică şi Adam. Adam n-avea pantaloni. Bunica n-avea rochie. Nu mi-a lăsat poze. Nici tu ei. Vrei să fiu eu bunicul meu şi tu bunica mea? Îi îmbrăcăm cu hainele noastre. Şi mergem noi în rai.

            Tu ai ceas. Lumea s-a întors. Nepoate, ce zic eu? La ce să se întoarcă omul? Mai bine rămâi acolo unde te afli. Mai bine şi mai bine să nu pleci, cumnate. Staţi aşa, am stins lumina, nu vă speriaţi. În şcoală, când jucaţi teatru, ce v-ar fi păsat? Vă trebuiau stele? Nimic mai simplu. Vă trebuia să râdeţi ori să râdă lumea, repede un monolog. Acum aveţi amândoi ţigările aprinse în întuneric, altfel nici nu v-aş recunoaşte, pe unde aţi fi, încotro aţi apuca-o. Ia zi, nu e ca pe front, nene Ioane? Nici pomeneală. Făcuşi tu întuneric, da' nu e nicio nenorocire.

            N-auziţi gălăgie, nu-i aşa? În satul nostru e şi linişte, e şi gălăgie. Parcă s-ar lupta nişte oameni în curtea vecină. Mai vedea. S-ar putea bate, dar nu pentru ceva ca lumea. Parcă i-aş cunoaşte. Nu-i interesează. De-ar fi venit cei cu care aranjasem, n-am prea ştiut eu să-i pregătesc. Patru cară pe altul. Aşa, mă, fire-al dracului, mă dăduşi jos şi pe mine. Scoal' şi pune mâna iar. Aţi lăsat greul pe mine. Eşti mai tânăr, de. Nu e prieten cu tine? Ăsta nu e prieten cu nimeni.

            Te-mbătaşi, mă, porcule! N-auzi, trezeşte-te şi hai acasă. Na, că-mi scăpă şi mie. L-am adus până la poartă, acum du-l tu acasă, Gheorghe. Cum, nu puturăm patru oameni, şi eu singur să mă lupt cu el până acasă pe zăpada asta, noaptea...? Să-l ducem iar pe sală. Hai, mă, la tac-to. Du-te tu. Al dracului, credeam că nu vorbeşti, cine eşti, mă? Dracu'! E, îl auziţi? Tu erai,mă, dracu'? Uite, mă, că nu e mort. Ia să vedem dacă are ceva în pantaloni. Râmă. Râmă.

            Aprind lumina. Au plecat repede oamenii mei şi nu e nici a mia parte din cât am vrut. O noapte a stat omul ăla beat pe ciment. Eu tocmai mă întorsesem şi am crezut că înnebunesc şi de teamă şi de frig, ascultându-i cum îşi băteau joc de el, că aşa era drept.

            Spune mai bine ce mai e pe la oraş? Bine. Taică-tău are acelaşi servici? Da. A fost deştept. Am rămas eu în locul lui. Eşti tânăr. Ai timp. I-ai semănat. Te-a dat la şcoală. Când am plecat în armată, era de părere că şi viaţa toată mi-o pot trăi ca militar. Dacă-ţi place... Mie? Nu-ţi place, ai? Plec iar. Ai şi tu grijă să te aperi. Te aperi dacă poţi, dar tu poţi. Vreau să-mi daţi ajutor. N-ai tu nevoie de ajutorul nostru... Dacă-ţi putem fi de ajutor...

            Îi las pe unchiul şi pe cumnatul său. Pe jos e cadavrul din noaptea trecută. Stau de o parte nevăzut. Le spun să mă aştepte un pic. M-aşteptaţi un pic, fac rost de ţuică. Dispar. Doar că n-o fi dormind ăsta aici, da' cine-o fi? Seamănă cu nepotul tău, mare minune. Măă, eşti mort, ce e cu tine? Doamne fereşte. Hai să-l cărăm în pat. Să-l aşteptăm pe nepotu'. El abia a venit, poate-l salvăm. Pe cine, n-ai pe cine salva, nu l-a salvat nici nepotu-meu. Auzii eu ceva. Nu înţeleg de ce vorbea într-una de armată. Nu de armată, de război. Mă mir că avem doar un mort. Nu vorbi aşa, că acum s-a terminat. O fi înnebunit ca mă-sa. Soru-mea.

            Când erai tu la şcoală şi eu nu plecasem încă, ai spus o poezie frumoasă, din istorie. Mai spune-o şi acuma. O ştiu pe toată, dar... Aha... ţi-e greu. Stau şi mă gândesc dacă nu e păcat. Dar ăsta n-a fost păcat? Uite ce-ai făcut. Eu? N-am zis nimănui nimica de când m-am întors din armată... Nici eu de când m-am întors din război... Ia-l tu de mâini, că eu îl apuc de picioare.

            Ce fericire să vezi şi să nu poţi, lucru lângă lucru, să creezi ce ţi-ar aduce bucurie. Am ajuns un necunoscător perfect. De-aş fi stafia măcar a unui obiect. Mi-aş da mâinile pe alte mâini. Moarte neodihnită, contorsiuni mărunte. Bătrâneţea e în lună. Îţi scriu această scrisoare, convins că citind-o vei veni să mă mai vezi. Universul mă face să gem.

            Redactorul şef adjunct i-a făcut semn şefei de secţie, să stea şi ea, că o interesează. Nu mai sunt bolnav. Ai fost bolnav, când? De sărbători. Dar ştii schimbările? Deci nu poţi vorbi cu oricine despre orice. Am un fragment, citit nu prea răguşit, de Tudor Muşatescu. Nu se mai poate da ceva (de dragul culorii). Am auzit că ai un scriitor... M... Ion Iovescu. Da. Ţine-l, deocamdată nu merge. MRP mi-a promis că va citi din jurnalul său. Din orice jurnal, la cine mergi, vezi să aduci ceva care ştii tu că ar merge. Adrian Marino a zis că scrie despre biografii, dar nu l-am găsit. Lasă-l, dacă nu l-ai găsit... Pe Profira Sadoveanu am abandonat-o. De ce, Sadoveanu acoperă o epocă literară. Sigur, sigur. De ce? Dacă are pagini frumoase... ea este... Mircea Ciobanu scrie nişte epistole. Mă gândesc...Care Mircea Ciobanu, cu Martorii? Da, cu Martorii. Lasă-l. Nu numai memorialistică. Nu, am o imprimare cu Euge Barbu: voi mai scrie şi alte volume intitulate jurnal, vor fi de fapt romane, câteva. Aşa spune. Mda... Pe urmă, am o falsă slăbiciune pentru Demostene Botez, vedeţi, îşi scrie memoriile, au un preludiu, scriitorii, măreţia lor. O ţinută etică. Da, doamnă.

            Imediat după prolog. Stau de vreun ceas înţepenit şi trag cu urechea. Mi-e frig. Sunt la mine acasă şi mi-e frig. O fi unu noaptea. Stelele fac frig. Să mai ascult. Patru inşi îl cară acasă, beat. Eu stau în umbră, ei în întuneric. De la aşa, mă, fire-al dracului la râmă, râmă, râd. Râd şi eu şi tremur de frig. Hă, hm. Ce-o să se aleagă de ăla beat, pe sloiul de ciment? Nu i-o fi ruşine? Matale ştii, neică Georgică, şi eu mă îmbăt, da' o iau şi prin şanţ şi tot mă duc singur acasă. Dă-te dracului. Ba de ce? În halul ăsta... Cine e mă-ta, mă? Curvă...

            Râd iar. Râd şi eu. Stau într-o poziţie fixă. Cine m-o fi obligând. Parcă ăştia... Ia... S-a făcut linişte. S-au potolit. Tuşesc, şi degeaba. Adio. Care-or fi fost. Oare ei or fi fost? Şi beatul? Să-l car. Bună creştere. Trebuie să fi degerat. Îl car ca pe un cadavru. Măcar să fi constatat cei patru ce s-a petrecut. Dar ei s-au dus. Unde?

            Nu ştii, mamă, care-a fost ăla beat. Care? Ai şi tu grijă, soru-meo, să nu mai pice în curte la tine, că îl cărarăm noi la loc. Ce-aveţi, mă, fraţilor... Abia s-a întors fi-meu şi altceva nu aveţi de vorbit? Trebuie să plec. Aici nu mai e de tine. Data viitoare o să te rog să te uiţi pe lucrările mele. Am un băiat popular, la ce să zic... Cu ăla ce facem? Eu zic să se trezească întâi. Nu e din sat. Precis nu e de la noi. Da' ce-a păţit? Nici nu mai suflă. O să aibă tata de lucru, că-l ajută şi la înmormântări. Să nu-i vorbiţi de fratele meu, că plânge. Atâta-i e, dă mereu de băut cui îl minte, ba că a murit, ba că n-a murit. Păi ăla de-l cărarăm noi la loc e de vârsta lui fiu-tău. Cine ştie, doar că nu i-a venit stafia? Cum l-a speriat ginerit-o pe cumnatul, că e aci. M-a speriat, dar până la urmă, când l-am ameninţat că-i dau în cap, şi-a scos masca. Oricum să ştii, mamă, că nu e a bună. Nu ştiu cu ce inimă o să plec iar.

            Nu mai pleca! Noru-mea a zis că ar veni aici, ne-am înţelege. El nu mai poate trăi aici. Sigur, are alt rost. Noi stăm pe patul ăsta de lemn, dar sunt şi altfel de pături. Şi parcă numai pături? Fratele mare, dacă se întorcea cu adevărat, pe el să-l fi auzit. Mai e cineva. Cine? Bunicul matale. Ia uite, şi de el ţi-ai adus aminte. De el poţi să-i spui lui tata, că ai umblat pe la Dunăre, prin câmpie, şi că i-ai găsit pe-o cruce numele. O să te creadă. Să-i spui asta, auzi? Ia să încerci, să se bucure. Minte-l.  Vezi-ţi, mă fată, de ale tale, tata are pe-ale lui. Băiatul face cum crede că e mai bine, dar ce să spună mai întâi dacă pleacă? Unchiule, nu te supăra, ştii cum arăta Nicolae Bălcescu? Îl văd în faţa ochilor. Dar mai văd eu şi pe altcineva. Şi ai mei au fost cineva, să ştii. Râd, dau măşti pe jos şi uitaţi-vă cum joacă pe ele, rugându-le să-i ajute. Ajută-ne, ajută-ne să-l ducem. Ajutaţi-ne toţi şi toate să-l ducem. Să-l ducem cât nu se trezeşte.

                                                                         

            (aseară)  Merg roatele tramvaiului sub noi către apus, se vor deschide uşile şi mulţi vor cădea. Într-un oraş plin de nămol va trece domnul cu pistol oraş ca un atol domnul cu pistol oraş cu maţul gol domnul un pistol. Cu trenul se merge greu, a zis filosoful. Regretă că n-am fost la Europa, în Eforie. Citea plecările şi sosirile. Nu găsise pâine de care căuta. Cumpăra pentru mai mulţi. Am ocolit autogara, un cimitir, oamenii mor, Tudore. Ce visezi, şi bune şi rele? Artiştii se sinucid. M-a invitat la Muzeul Fălticenilor să văd păsări. Statuia în stânga, un soldat, am venit degeaba, ne-am întors. Bustul lui Cuza, ca pe bancnota de 50, nu i se pare, ca-n manualul de clasa a 8-a, că da. În autogară nu aveai unde sta, bătrânul cu barbă avea piciorul tăiat.

            Persoană mută din filme de altădată. Pică frunze politice, m-a luat dracu'. Mai bine mut, pălărier pe Călăraşi. Faci jurnal, biografia nevestei, în loc de droguri. Sunt un democrat. Am fost un om nebun. Aseară se mai putea şi-ntr-un fel şi-n altul. Şi mi-am trădat interesele vitale, nu? Eram minunaţi, eu şi artista. Ea plânge întâi cu ochiul drept, depărtat de mine. Nu sunt eu vinovat. S-a dus liniştea, dar nici nu se aude aproape nimic. Stelele muriseră, cine mai trage sforile? Biografia artistei, nu e viaţa ei.

            Încă stăpâneam anumită avere. Mi-e teamă să mi-o amintesc. S-ar duce timpul trândăviei. Am văzut apusul, nu al meu, pasiunea mea. Mi-am cumpărat ţigări, lunea închise, duminica închise, zilele au trecut. Aveam să-mi scot singur ochii. Nu am nimic de spus în această societate. Să fi murit incendiat. Luna trecuse de zid. Atunci mi-am rupt piciorul. Mai bine nu mi l-aş fi rupt. Aveam de mers din nou. În autobuz, muncitorul mănâncă pâine albă cu salam, firimiturile au acoperit scaunul din dreapta, le dau la o parte, mă aşez, scot cartea şi citesc ontologie.

            Aseară fusesem călcat de cei ce ştiu să ia bani spunând că mai toate trebuie dărâmate, de femeile vorbăreţe la culme, de unul în haină de piele. Le Bateau ivre în original, am luat o traducere, apoi protocolul pentru un club Mateiu Caragiale. Mi-am visat noaptea cartea mea, neapărută încă, se interesau cititorii de aventuri pe toate drumurile, iar înăuntru era poezie. Şi ei fuseseră păcăliţi, în visul meu. Bine-ar fi să mă păcălească şi ei tot în vis, fie şi al lor.

            Aseară, ah, nu e timp pentru aseară. Magazie mare, stoc de mandate. Mă uit la ea ca la un glob de aur, nu ţine la mine, dar o iubesc. Nu e nevasta mea? A vrut să mă prindă în ofsaid. E, ai văzut... A venit şi maistrul, şi inginerul, şi şeful. Muncim de ne rupem. Toată ziua la flacără, mai a dracu' ca bomba atomică. 65 de ani. 4 eclere. Aglomeraţie. Doi soldaţi spre Ştefan Furtună  spre hipodrom, aerodină, bătrânele din Cotroceni. Ginere cu socrul pe malul lacului Balta Albă. Legătura cu tov. Ministru. 27 de ani, neprofesionist, profunzimi, nu.

            Năpârcă viforâtă, pajură împăjurată, nu vă duceţi să daţi foc la şuri. Eu nu mă mai pociu odihni în sălaşul meu de răul vrăjmaşilor şi al pizmaşilor. Iaa, lună, urâtul din faţa mea şi din faţa soţiei mele. Lucrurile se petreceau în aceeaşi dictatură a treburilor de ziua. Ţipătul meu, lăcusta între ziduri de cărţi, nu sunt dresor de lăcuste. E gata planul pe zece ani? Am sărit în sus, altfel decât cu o seară înainte, când turnase apă fiartă pe mine. Ori nu-l vom putea duce la capăt, ori, ducându-l, am pierdut orice speranţă de aventură spirituală. Plus de asta, am proferat: va fi un plan... Îmi dau seama că ameninţam, fără să vreau, cu exterminarea noastră, a familiei mele lipsită de mijloace elementare pentru lucru creator.

            Bărbatul care nu bea lua-l-ar dracu' să ne ia. Coadă la îngheţată în cornet mare. Aseară, în prezenţa prinţului... aşa începea documentul... 1920... generalul Estiene... aviaţie pe cablu... Ştii cine conducea guvernul? mă întreabă Henri Coandă. Laval, îmi intimează (nici taică-meu nu era născut). Acelaşi lucru şi aseară, 49 de ani. Eu am 25. Tu ai... Nici tatăl meu, observi. Acum, cine ştie de unde atâta grijă...

            Sistemul aşteaptă. Sistemul de aseară, negândit, nesperat. Ultimul copil. Cel mai important lucru este să poţi spune aseară. Din doi gemeni, tatăl meu. La ce să mai ucidem? Artişti criminali, vă răzbunaţi ideal lucrurile ce nu trăiesc şi nu pot muri hipercategorematic. Dumnezeu e-n faţă. Creştinătatea e generală. Sanscrita, pierdere de timp (?) Flexionare în germană. Îmbogăţirea (cine are nevoie?) limbii. Aproape că trecuse seara. Amnezia doamnei P (dacă nu mă înşel, Poo) se vindecase, şi-a amintit de mine. Plictisit de scuturatul frunzelor, mă scutur din mine. Santikapoupiwaieimontirakakara. Catehism aseară.

            Aseară nu mă interesa spionul. Crezi că vei traduce Milton. Kant. Staţii reînfiinţate. Picior scos la pensie. Spionul se reîmprietenise cu securiştii tocmai aseară. Alibiuri în urmăriri şi în cuvinte. Vârsta-mi fragă. Neaga reaua sparge mahalaua. Trei ferestruici dădeau în stradă. L-au scos din joc. Lebt wohl! Acoperite de zgomotul conductelor, maşinile puteau trece şi peste trupurile lor amestecate printre ruine de neidentificat în întuneric.

            Îngerul încărunţise. L-a urmărit o oră şi asta a numit-o muncă. Ar fi vrut să-l omoare şi asta nu s-ar fi numit crimă. Avea motive să-l omoare şi asta se numeşte justiţia lui. Şi dacă l-a urmărit, fără să-l omoare, se numeşte că a fost om. Trei stele pe epoleţi. Doctorul n-a constatat moarte. Judecătorul n-a constatat huliganism. Să luăm pe popă, să luăm pe comandant, ei ce spun? Nimic. Nici femeia de serviciu, nici infirmul. Bănuitor cum sunt, or să mă constate pe mine. De-am provocat pârjolul în care pomperii şi-au găsit sfârşitul.

            S-a găsit valută. Am şi ruble. Între noi s-a înfiripat aşa-zisa prietenie, care a dus la csătoria mea cu această fată, dar până atunci, câte nu s-au întâmplat? Furturi comise prin chei potrivite. Fălticeni, 15.000 lei, Vosoliu Natalia, 5000 îngropaţi. Între Bacău-Dolhasca, furată, în tren o valiză. Gh. Zăhărescu, infractor periculos. Evadare, 1961, din penitenciarul Iaşi, secţia Bucium. Spargere la Agenţia de presă sovietică Novosti, Braşov, 24 000 lei, obiecte. De ce nu s-au dus cu el să dezgroape banii?

                                                                                     

            (Timofanca) Intru într-un subsol, după trei pahare de apă, unul pentru mine, două pentru prieteni. La o masă, văd şi mă vede un băiat, la vreo 19 ani, care nu şi-a ras niciodată mustaţa, dar barba da. Se ridică şi jură că: Tocmai mă gândeam la tine. Pe cuvânt! De când nu te-am văzut, ziceam, ce ţi-e şi cu telepatia asta? Bine, bine, n-ai tăiat mustaţa niciodată, nu? Nu. Ştii vreun banc nou? Nu, ba da, ai văzut banii noi care s-au scos?

            Astă-noapte l-ai visat pe Ivaşcu mergând încălţat printr-o apă tulbure şi apoi mulgând o vacă. În acea baltă erau mulţi peşti scabroşi şi iepuri (?!) de apă. Pe urmă săpau un şanţ de scurgere pentru acea apă, dar în loc de pământ era parchet. Ai visat-o şi pe puştoaica de aseară. Îmi zici: eşti curvă dacă i-ai spus, vezi că ăla îţi suceşte capul, nu puteai să-i spui ceva mai urât care s-o depărteze de mine. Ai mai visat că Arghezi moare până la 27 ianuarie, să te popularizez şi, dacă se împlineşte, rămâi celebru.

            Mazilescu cu barbă, Lupaşcu fără barbă, Tăbăraş haşiş de la Labiş. Maria Voicu-mi spuse într-o doară că ea mai este şi rămâne tot fecioară. Negrul de sub unghie copiii înjunghie. Să nu înţelegi, prin crimă, o ţară. Omul cu mască de cloroform.

            Dureri nocturne, diagnosticul: sănătos. Libertatea nu se extinde la natură. Că nu-i liber soarele. Ceva logic, abstract, să concurezi pe Hegel, tu? Stau aşezat turceşte şi fumez, ajut fumul cu suflarea, rotogoalele se înfig în întuneric, albăstrindu-l. Se suie, supt deasupra ca de o naştere. Ignorant, nu că n-ai şti, ci că ignori orice. A luat din raft Bietul Ioanide, iar a doua zi află că a murit.  Pastorala.

            Aşteaptă ca din neant să-l viziteze un glonte. Interesantă metafora neantului ca revolver. Fata a râs. De Anu Nou, cu Ion Creangă, am bătut toţi trecătorii pe Calea Victoriei, nu era nimeni. Ne-am dus cu trenul la părinţii mei. Tata a susţinut raţiunea. Eminescu ar fi fost cel mai mare poet al lumii, dacă era raţional. Cartea despre români ca moromeţi n-o considera concludentă pentru viitorul nostru etnic. Fiul îşi întâlneşte părintele necunoscut pentru a-l ucide. Infernul nu e tragic, are compoziţia unui pământean, pe când în insul care sunt eu nu-i nimic decât orgoliu.

            Mai ales să povesteşti, să şi verifici. Dansezi? Gata, n-o întreb asta. Am urdori la ochi? Şi să mă uit în ochii ei. Tot n-o întreb şi privesc în stradă granitul. Eram ăl mai avansat, în afară de motor şi şofer. În spate, un puşti cântă Santa Lucia, iar un domn s-a suit cu copilul şi, ca să-l facă să se ridice, l-a luat cu să nu mai cânte acolo, să cânte în stradă. Eu i-am şoptit, cam tare, să cânte, mă, că n-are ambiţie, dacă nu cântă. Aş fi ascultat Requiemul de Berlioz, dar nu-l ascult, ba da.

            Ai un dor ancestral de inefabilul munţilor, de nu de fata de la anul nou. Nu ţi-a scris, deşi ţi-a propus corespondenţă şi a promis că începe ea. Mai păstrezi prin buzunare frunze uscate şi fărâmate de vâsc. Ca în buzunarele unui fumător de vâsc. Vă distraţi amândoi pe seama înfierbântării tale şi astfel depăşeaţi şi rezistaţi ispitei.

            Cei dinaintea voastră vă scriau pe zăpadă trandafiri de feciorie, iar pentru caloriile pierdute  vă lăsau mere înfipte în omătul proaspăt. La despărţire, ea s-a întristat că au crezut aşa şi că şi-a pierdut şi o prietenă, cea care a adus-o şi i-a luat locul pe lângă tine. Ţi-ai amintit-o acum pentru că ai văzut-o pe Crenguţa cu pantaloni ca ai ei. Şi de mine, cu gândul la referate.

            Creionul se şterge cu noi cu tot. Îmi place că n-ai cifru. N-ai ştiut că e un caiet sacru. Îmi mai spui că Timofanca a zis că ne dă rezumatele unor piese pe care le va citi azi la academie. Ivaşcul îţi cronometrează cu limba seacă ceea ce îmi scrii aici. Iar eu, cu pufăitul (sâc). Ia tot ce-ţi dă Timofanca, dar într-o zi câte piese poţi citi? Nu-ţi cer să ceri prea mult, îţi cer să mergem şi noi azi la BLS. Câţi ani au toţi IB pe care îi cunoşti? Repede, că termină Ivaşcu. Crezi că 2...34...57 I Ivaşcu Isac Istrătescu Încă câţiva B Baltag  Băleanu Basta.

            Se dezbrăcase nici pentru bani, nici dornică, aşa cum o interpretase pictorul. Acum tabloul se află în vitrina unui atelier mecanic. Femeie mare, cu piele ştearsă, întinsă pentru îngenunchiere. Frumosul pântec, îngropând totul, te ameţeşte şi poţi pleca fără să iei seama la sculele cu unsori neşterse din spatele pânzei.

            Dumică mai repede şi pleacă de aici. Nu eşti singur la masă, tu taci, alţii vorbesc, nimenea nu ascultă de tine pe lumea asta stând în tăcere la masă. Da, a fost bine. Marele pantof din dreapta a înflorit şi a luat zăpadă.

            Ce bine arătai când ai ucis podeaua asta udă, iar cei din jur habar n-aveau că mănâncă lângă un cadavru călcat în picioare. Statuia vorbeşte de examenul de la canto, nu stă bine cu vocea. N-o mai ascult. Aş pleca, dar o lungesc până mă dezgheţ. Spun formula, la podea, ce caraghios mă îmbrac eu.

            Cărţile încinse. Taci. Pe care picior te opreşti din lătrat, stearpă căţea a zăpezii? Săpau groapă de zece metri, cărau de la Olt horjul, cumpărau cimentul de la Râmnic, aduceau crucile de la pictat, îşi plângeau pomelnicele cu vii şi morţi, pe o basma întinsă în drum. Venea la mâinile mele şi mi le apuca să le înveţe de toate şi să le ia puterea.

            Pornea pe deal să culeagă prune, arătându-şi sexul întunecos. Port bătrâna în mine cum purta ea busuiocul în sân, mirosul se ducea, şi arunca floarea. Lăsându-ne pe noi să ne zabtem, fără s-o plângem pe ea, că am fi izbucnit deodată în râs, că prea a fost căţea, că amar lucru a fost să ne naştem noi la rând, tată şi fiu, din carnea aia a ei de os.

            N-auzeam fredonări de om, de radio. Ramurile se lungeau în perspective albe. Cine striga, cine mă împingea, unul mă apuca de un braţ, celălalt de un braţ, ducându-mă pâna la sfârşitul lamei negre a lunecuşului. Poate că, dezamăgit de unele ştiri, regretam renunţarea la singura formă în care, fizic, găsisem cu cale să fac parte din natura minerală. Mă condamnasem la oprirea oricărui impuls  de azvâlire în slava cerului.

            (Astoria) Dacă i-am fost elev, cum nu, am zis că Stendhal e neamţ, să mă omoare, ea a uitat, mai lovit am fost eu. Biblioteca naţională norvegiană a cerut Bibliotecii naţionale a României cele şapte volume Ibsenienii, ale mele (am donat eu). Francesco della Valle, 1532: sti rominest? Mă prinde din urmă literatura. Anatolida, Traianida, Negriada, Ţiganiada, Ştefaniada, Mioriţa, Creangă-Homer.

            Piaţa Înconjurului, urbi et orbi, învierea păcatului, inteligenţa letală a epilepticului. Ce-am numit în ultima clipă Anonimul lui Rembrandt, operă-caiet de studenţie, v-a străbate fragilitatea la probe dubitative solitar, în temei de (re)descoperire. Mai şi scrise Esha, citii după canastă, plecaseră copiii. Vrea să fim in touch. Nu spuse vreo veste. Just a little more time.

            Dantela e pe terminate, căldură pentru crearea convingerii, ţăranul la scara rulantă, scheletele din dulapurile mitropoliilor, sărmăluţă la pupatul oaselor, Iahve-Iisus-Sfântul Duh, osânda diavolului. În ce limbă scrii cu cuvinte româneşti.

            Enemies în loc de ottomans, correctness. Vă sunt fan, nu se vede. Când au apărut fetele, se înfiinţase şi-un guard cu pistolul la îndemână, că hai, n-am mai ajuns. Scrieri înţelepte, cărţi memorabile, sănătate maximă, frumoşi şi binecuvântaţi, senini.

            Plouă la miezul nopţii. S-a uscat Hristos în mine? Şi Rama? Veda, iar? Fiul lui Iahve, orfan? O ajunge Puşi la prânz pe vremea asta? Parcare i-am găsi. I se afişază lui de chestiile astea religioase. Nemţii au bombardat teatrul naţional. Shinso. Porumbel mort sub maşină de Înviere.  Empanadas din victime. Christ is resurrected! N-am luat porumba de la volieră. Am mâncat trupul, n-am băut sângele.

            Nevestele lui Vlad: cneajna Bathory, Juzstina Szilagy, Ilona Nelipics, copii: Radu, Vlad (din prima căsătorie), Mihai, Mihnea I cel Rău (a doua), Zaleska (a treia). Telescop al trăirii din cioburi retro, asasinate la nivel declarativ, mai o gălbenea, cum ne-am fi prins fericirea scrierii sub represiune, suferinţă, demonopol. Atenţie la euforie, omens.

            M-ai chemat să dăm jos cutiile cu scrisori, le-am ales pe cele dintre noi, restul, la loc. Bine de cartea Platei, rău de gingiile mele c-un colţepeş de pe urmă. Icoanele n-au păţit nimic. Important e negativul. Muncitură. Proposition. Povidlă. Skeleton. Nu am gunoiu' la mine. Moartea, nicio plăcere, se poate şi alta. Te întrebase Nina dacă e voie să se scrie despre moarte.

            Glicemie sub lovitură. Seeing is believing. Traduc după telepatie, Om Gupta, din Houston, vrea in touch. Când om mai ajunge şi la teatru. Nu mai făceam poze, copiii intrau în muzeu. Nechemat nu chem nici ananda. Căram statui nu numai rubensiene, Sarite şi Irene. A te purta ca Rousseau. Proprii cortine ontologice, liber de duhovnic. Îl adorasem în replică. Am chef să ard pe rug. Cealaltă programare fusese imaginară, cum mi-am dat seama la soroc, pe care l-am urmat solemn, cu furnica pe pălărie, ţărână în pantofi. Spiridon a fost bucătar la Astoria.

            (ecoul)  Altă ploaie nu mai are cer. Totul e împotriva mea. N-am pe cine jigni. Taina vieţii mele. Nicolae Labiş 30 – 9. Ai umor. Ce mai poţi avea? Arăţi de douăzeci de ani. Am stat cu faţa spre lună. L-am învăţat multe. Pe picioare nu te spăla? Nu, am un slip din anul 1. Parcă ai avea douăzeci de ani, zău. Am 21, ai vreun ban să-mi împrumuţi?

            Aruncă zarurile în genunchi. Mâncătorilor de bostani, devoraţi-mă altădată. Umblaţi, păduchi, prin bătrâneţea-mi ca o barbă. Cum făcea Rabelais? Uite aşa. Am un vin, de unde-l am, Cobia, cobe, vin să mă închin, pe urmă-ţi dau la cap. Boltă mamei mele n-ai fost, de unde te apropii? Ţi-ai vărsat norii în ploi, pământul în văi, munţii în mumele munţilor. N-are cine să mă-ntrebe de ce-mi tremură mâinile Bate vântul.

            Sfârşind viaţa, începând destin tragic, statuia vie, lemnul nu mai creşte. De la mama – sărbătoare, de la tata, altă mamă şi o fiică mie soră. Pierdeam timpul prin fântâni. Claritatea minţii vine de la dumnezeu (nu există). Al treilea zăzboi mondial s-a dat pe spinarea unui ţânţar, ba pe o foaie de trifoi. N-a existat. A citit Freud, şi de-aia mă bătea. Salturi cu dorinţa aplecării. Eliberaţi-mă de moartea altora. Nu mai trăieşti când ştii dinainte ce, când vei muri. Prea frig, îmi vâjâiau urechile, aud ecoul încă.

            (titluri) Pagini din trecutul diplomaţiei româneşti, Cântare României, Ultima noapte, Povestiri eroice, Unele aspecte ale ajutorului militar acordat de Rusia României în timpul campaniei din 1916, Patruzeci de ani de la la luptele din 13 decembrie 1918, Întunecare, Te slăvim Românie, Istoria României în creaţia literară, Hora morţii, Pădurea spânzuraţilor, Jocul cu moartea, Fata cu arma, Lumina primăverii, Versuri.

            Filosofia stilului, Geneza metaforei şi sensul culturii, Trilogia cunoaşterii, Poezia lui Lucian Blaga, Aurore, Le voyageur et son ombre, Paradoxes psychologiques, Paradoxe sociologice, Pesimism şi optimism, Chefs d'oeuvre de Tchika matsou, Drames d'amour, Le Shoji, Metamorphose de la litterature, Dictionnaire de litt. cont, Le festin, La litt. Des japonais, Journaux intimes des dames de la cour du vieux Japon, Il teatro giapponesse, Din cântecele curtezanelor japoneze, El drama lirico japones, Breve histoire de la litterature arabe, La litt. Sanscrite, Poesie heroique  des indiens, Fables et contes indiens, Antologie sanscrită, Cing no, Choix de pieces du theatre lyrique japonais, National proverbs of Japan, Maximes chinoises, Trois mysteres tibetains, Histoire de la litterature japonaise, Sages et poetes d'Asie, Vieux drame japonais, Le journal d'une geishe.

            De râs, kyoka şi kyoku. Resolemn hai kai sau hai ku, secolul 16. Basho (banan) trăia şi compunea la umbra bananierului. Pe creanga scuturată se aşază un corb amurg toamnei. Dans la mare abandonee / une grenouille saute / clopotis de l'eau. Ne marchez pas la / hier soir des lucioles / s'y trouvaient.

            Awaking from a dream / I grieve. / My sleep no more is so peaceful / As in the olden days. (Ishikawa Takuboku – 1885-1912). As I close my eyes / The high sun falls... / I hear crows cawing on their ways to sleep (Saito Makichi – 1882-1953).

            Youshitsone iubeşte pe Jorouri. Viaţă domestică (bewamono), pise istorice (jidaimono), drame (shoragoto, fourigoto). Tchikamatsou Monzaemon (Shakespear-ul nipon).

            Barca pe care se trece marea vieţii şi marea morţii (guzei no fune); mitul morţii neîmplinite, ideal de moarte eroică, ideal de moarte meditativă, ideal de moarte vulgară.

            (Ioniță) Ascultam fără putere din Godot. Mă bucurasem cu picioarele îngheţate când a trecut pe pe lângă mine o fată cu nume din Blaga. Salut, Mira. Mi-a şi răspuns. Am fost la aia. Cum era camera? Mică. Eu ţi-am spus, ce avea în ea? Un radio mare. Tot de la mine ştii. Avea cărţi de joc... Ai jucat cu ele? N-am jucat. Ţi-a dat în cărţi, dacă nu ţi-a dat, n-ai fost. Dacă n-aş fi fost, imediat ţi-aş fi spus că am jucat cărţi, ca să mai am un argument, dar am minţit, îţi dai seama, anume ca să te păcălesc, am jucat poker. Şi dacă nu te cred? Avea cărţi proaste şi bune, avea Vlahuţă, ăla în două volume mari, un album de poze, o ceaşcă cu compot pe masă. Ce i-ai făcut? Ce să-i fac, eu sunt pur, m-am dus numai s-o văd.

            Uite ce zice Hegel în Fenomenologia spiritului, Cunoaşterea sensibilă: Eul, o cunoaştere, care cunoaşte obiectul numai fiindcă acesta este, şi care poate să fie sau să nu fie. Obiectul eate însă adevărul şi esenţa, el este, indiferent dacă este cunoscut sau nu; el rămâne, chiar dacă nu e cunoscut; cunoaşterea însă nu este dacă nu este obiectul.

            În holul colosal al universităţii m-a luat una de mână şi a fugit cu mine pe trepte: hai la film. M-am dus. Vrei să vezi un yogin, la circ? Nu mă interesează tâmpenii de-astea. Nu e tâmpenie, e eliberare de experienţa pământească... Nu sunt normali ăia... Toţi indienii practică yoga, am minţit. Toţi indienii sunt nebuni. De ce tocmai ei practică aşa ceva, şi noi nu?

            Se certase cu iubitul ei. A scos o poză: ca să vezi despre ce e voba. Credeam că-mi arăţi o poză de-a ta. Nu, cu el am umblat... Vrei să spui că e bine? Şi cu gâtul strâmb, tot ţi-l arătam, mă interesează omul, şi lucrul cel mai important e că ne-am certat din cauza mea. Cum? Nu-ţi spun acuma, n-am chef.

            Acum un an, la masa asta de aici, neagră şi mică, a scos o poezie de Blaga, mi-a citit-o în cinstea iubitului ei şi mi-a spus acelaşi lucru: că poartă vina pentru că s-au certat. După ce am terminat cafelele, am dus-o vorbind de aceleaşi lucruri, s-a apropiat misterioasă, implorându-mi discreţia şi mi-a şoptit: dacă ar fi după mine, niciodată n-aş înceta să fac dragoste.

            Am întâlnit pe urmă alte două fete, una îmi era iubită, alta nu. Am băut iar cafele. Cea care nu-mi era iubită mi-a vorbit despre un prieten egiptean al ei, Hafiz. Spre seară, după ce mă despărţisem şi mă grăbeam să citesc o carte de estetica poeziei indiene, mi-a părut că-mi face semn o fată s-o aştept. Am regretat când am aflat că nu-mi făcuse niciun semn, dar că mă roagă s-o duc la troleibuz.

            Între timp, a trecut Ioniţă pe lângă noi: în sfârşit, văd şi eu o fată care-şi pierde timpul cu tine. Ea a chicotit: nu-l provoci la duel? Dar Ioniţă ieşise, mă găseam tot în hol, un fel de sarabandă. Pe străzi am mers aproape etern. Mă făcea caraghios şi dezechilibrat, eu răspunzându-i că debitează prostii. Îi mărturiseam pasiunile mele, una Cernica, una un munte plutitor, apoi un tată mort cărând un copac la vârsta mea de acum.

            Ce crezi că dacă s-a plimbat cu tine o lună, două, trei, trebuie să se şi îndrăgostească? Tu ai fost îndrăgostit de ea? Îndrăgostit e un cuvânt hidos. Am fost blegit. Ăsta e un cuvânt hidos.

            Am mâncat, am băut cafea, am fumat şi s-a făcut miezul nopţii. Sfâşii calcul, tragi linii în tuş silenţios. Iar sfâşii calcul, vii să mă înconjuri. Ne temem de cea care doarme şi ne-ar putea surprinde. Aşa că te întorci la planşetă şi sfâşii, apoi mai desenezi. Îmi coşi nasturele la palton. Iarăşi sfâşii calcul.

            (Zerbino) Ce scriitor nu ştii cum arată? Kafka. Seamănă cu mine, dar eu nu sunt evreu. Valery a tăcut douăzeci de ani, rezolva zilnic probleme de matematică. Era tot numai îmbătrânire, cute de om sărac, nu riduri. Stă cu mâna la tâmplă şi numai un mic inel îi dă magie.

            Mai toţi scriitorii sunt graşi şi bătrâni. Rareori câte unul slab. Groaznic lucru e o fotografie de om. Mulţi au mutre de evrei, numai evreii adevăraţi nu. Tristan Tzara cum era? Nu l-ai văzut? Şi azi a apărut în Lettres francaises, era un portret al lui, ochi ninşi aşa, fără violenţă, rafinat, ce să-i faci.

            Malraux? Oho, a fost ministru. Mi se pare că se pieptăna cu cărare. Avea păr sănătos. Era tot slab. Îmi place că tu nimereşti numai scriitori care nu sunt graşi. La Stratford e un bust comic al lui Shakespeare, chelios, rotofei, cu cioc. Interesant e un portret în alb al lui Byron şi mai ales portretele imaginare ale lui Lautreamont.

            Pe urmă, un portret al lui Rimbaud, zăcând. Ştii că a trăit cu Verlaine. Nu ştiu. Sunt şi împreună fotografiaţi, dar nu se vede viciul. Mai ales la Rimbaud nu se vede. Whitman sau Ceaikovski i-am văzut într-o carte nemţească alături de concubinii lor şi nu era acelaşi lucru. Verlaine semăna cu Socrate, Rimbaud nu semăna cu nimeni.

            Îl ştii pe Quasimodo? Îl ştiu. Are o mustaţă fantasmagorică. A, Strindbeg, domnule. Îl cunoşti pe Ibsen, cu faţa pletoasă şi sticla ochelarilor plutind peste ochi. Da, da. Ei, Ibsen ca icebergul, nu? Strindberg are doar transparenţa gheţarilor, luminos şi misogin.

            Să-mi amintesc ce-am vorbit cu Ioan Alexandru, pe urmă scriu Prinţul Zerbino, deşi e 1 noaptea şi n-am imaginaţie tenebroasă. Deschizând uşa, mama îi spuse prinţului: e timpul. Ce va fi, nu ce a fost. Şi ce va fi? Na, că-mi amintesc ce-a vorbit cu poetul. Că e om bun şi bine face că înjură, dar să înjure şi cu mâinile. Oamenii răi sunt revoltaţi şi nu răi. Împuşcă o dată, pe urmă mai trage de două ori, atunci e revoltat. Cei buni put.

            În haine negre, cu mască de ceară, vede afişe-coarne-de-draci, strada are clopote agăţate de gât. Alergase după cai nevăzuţi, hm-craniu-armură. Îl supăra tăria luminii. Mâncă şi i se făcu foame. Primul de la care primi avu nefericirea să fie mai scund decât prinţul, o picătură de ceară i s-a scurs în creştet şi n-a mai fost. Până la urmă, au căzut din masca de ceară 1000 de picături, dar, subţire cum fusese la început, ar fi părut că nu cuprinde nici 100. Prinţul nu s-a gândit nici la 10. El nici acum nu are habar că din  mască putea să picure ceară.

            În Firenze era un turn adus pe ascuns din Veneţia. Zerbino nu mai cunoştea oraşele. Când reveni în Firenze, se închise în turnul veneţian. Nimeni nu ştia de turn, dar Zerbino lăsase urme. Vechi italieni au început să caute bănuitori, dar, murind, n-au lăsat niciun cuvânt despre ceea ce căutau.

            Îşi ţinu respiraţia până se apropiară albinele. Ameţit de zumzetul lor, sări în sus, încălţat într-un roi. Nu mai putea merge şi se descălţă. Atunci albinele l-au încins de mijloc şi el, mişcându-şi paşii, se apropia de nori, de care, temându-se, albinele i s-au lipit iarăşi de picioare.

            Stând prea mult pe loc, îşi aduse aminte câte feluri de morţi a mirosit. Întâi nu s-a apropiat decât de femei vii, iar bărbaţii s-au apropiat ei de el. Unul îi căzuse în faţă, la duel, când el îşi smulgea spada. Nu s-a dus la moartea tatălui într-un război, din care acesta fusese răpit şi ucis nu se ştie unde, dar glasul neauzit îi produdese, dacă nu greaţă, un fel de necaz. Mai murise baronul Cretz, dar acesta mirosea bine, pentru că îi arsese urechile ondulate, spre a le face normale, îi scosese ochii pentru că tot nu mai vedeau, iar orbitele i le prefăcuse în ceasuri cu parfumuri.

            Vocea i-a spus să iasă. A încercat, nu se putea. Şi-a amintit că vocea fusese şoptită. N-o fi existat. A renunţat să iasă.

            (Nick) Să-mi dai pielea înapoi, ca la Dorohoi. Jacob e Iago, Santiago de Compostella, Cristian Ionescu, întâlnit la o bere. În Gran Canare, cu Dan Munteanu, numai de Ciorănescu n-am vorbit noi. În America de Sud e altă limbă decât în Spania. Mai învechită. Teatrul e foarte viu, se simte traducerea, dacă e în spaniolă sau în sud-americană. Se înţelege, da' nu articulo de papel.

            Duhori anti-duh. Transcriere de pe hârtie în virtual, descoperire. Cel mai lung roman, în 40 volume, „Tokugawa Levasu” de Sohachi Yamaoka. La Aiud, Sandu Tudor. Cu ţiganca la râu, Puşi apud Lorca, mata de pelo – nu coc-Balş. Noroi, prea dur, Techirghiol, nu humă-tină, la marginea râului s-a-ntins pe spate putoarea între apă şi uscat, nu clisă, poate prund, lunca din Mirceşti. Eu mă formez mereu. Azi sunt mai format ca ieri.

            Cartea mansuetudinii scriind-o (de când?), în companii corporate (carcerate voluntar, cu vizite la internat, fiică-mea a mai rămânea în atelierul de icoane, suferind ca de vreme), cât să nu mă  mai uit la box. Cu Eliade, în proprietăţi, yet a nu-şi putea cumpăra un aparat medical, ba o universitate să-i ofere, îl duce băiatul lui Nestor şi-l ia de la rector, mai discuţie – memorii-ideatică-simbol-bătrâneţe.

            Lenuş, cu pizza şi tort pentru ziua ei, după o săptămână. Fata, pe webcam, de ziua Szegedului, de-a vampirii lui Stoker, Doyle (Steckton), Wilde (Gray), şi dacă îngropăm cenuşa boxului – ce de amenzi, că va umbla fără centură. Discipolii trepanaţi ai lui Lucifer. Celor de pe rutele sinuciderilor le va fi rambursat preţul integral al biletului.

            Frumoşii sunt trufaşi. Schimbă avioanele în aer. Şi tu, şi Pintilie, şi Tocilescu. Ionuţ îşi pusese într-o carte Şacote să se joace, păi e al meu, s-a făcut că n-aude. Furnici ancore. M-am scris. Te-ai apucat să traduci Romance somnambulo. Verde, verde, che te chero verde. Verde carne, verde pelo. Mama lui de verde. N-are rime, ca în Coşbuc, în marja unei poezii senzitive. Ăsta a tradus stele mari de promoroacă.

            Băi nenică, păi tu ştii că toţi malahiştii ăştia se trag din Ulysses. Tu eşti anti-Joyce total. Luna mea gitana. Nu le poate vede - groaznic. Pe la semafoare cerşind. Yellow stone. Wyoming. Cuarţul, mai exact decât zirconiul.

            Din nou cu Brâncuşi d'ai purgatoriului transcris. Discret până la discreditare, timidul lui Cezar. Ultima oară, nici la lume să mă uit. Azi iar cărţi şi intelectuali supravieţuind. N-ai cancer. Ai întâlnit o hacienda. Atmosferă ca-n Spania. Costoso. Noi tot crucea nimerim nebaptişti aferim.

            De pierd caietele, bine că nu se înţelege ce scrie. Mai e şi duminică. Să nu dea de Aristide Kamanita al tău şi al lui Zberea. Hamond ar putea regiza Furnicile. Ramona de la analize vrea o carte. Tu nu dormi, eu visez rânduri. Ăi bătrâni în lanţ indemnizat, ăi tineri de şi-or fi dând seama.

            Eram trei, doi – eu cu taică-meu. Oi fi având şi eu un fiu. Eram adversari ireductibili, ori ne apăram de represiune, umblând împreună. Creierul împingea scalpul. Înainte de vot, tura, abdomene, după, corectura furnicilor. Amnezia  halucinatorie Anand-Nandini ar fi cheia generativă.

            Kant nu contestă ideea de dumnezeu, nu e o categorie constituită, e un postulat necesar, unii l-au acuzat de ateism. Marx a spus că evreii conduc lumea prin creştinism. N-am auzit asta, poate că religia e opiu. Blaga şi Roşca au făcut teologie ca să scape de armată. Metafizica e a lui Hegel, nu te miri că Stuart-Mill îl face schizofrenic, englezii sunt psihologişti, n-au niciun metafizician mare. Kant a îngropat metafizica naturală. Stăniloae zice că omenia e contrariul individualismului. Spiritualitatea ortodoxă, acceptată de poporul român.

            Reţeaua din reţea, dublu structurată, politică şi teroristă. Autoatentate. Vrem neoameni. Pe o pânză de trădare. Cred că te pot detesta. You'll never beat the Irish. Rusul schimbă sezonul. Rosătură de la proteza inghinală, cu ce să mă dau, cu gălbenele, bine, cu aloe. Fix ca'n '45. Exces de incopetenţă. Unknown. Silogismul troc. Pantologie. Dodifici toate speciile. Primul motto, din Schlegel. Simona are Moscova în spate.

            Era cum m-aş fi dus la teatru, de înconjuram lacul înghiţind tirade. Criticul pentalogic, tot cinci mottouri, iar eu un viitor troc, contrastudiu. Sănătatea de a nu repeta destinul celuilalt editor poate sub crimă. Crabii neraci, cruste exterioare, de scârboşi. Un gol de-n chaos. Hai şi cu paşoptu'. Oi mai fi fost şi n-oi fi vost'. Să credem aceste aranjamente, dacă nu vrem să cădem pe scări.

            Ziua de San Federico. Puci la Sevilla. S-a alăturat şi Granada. Fiecare îşi făcea mendrele, se răzbuna pe diverse chestii. Beţia sângelui, treabă de război civil, aşa şi Bosnia. Nici nu ştiau de partea cui luptă. Inchiziţia, cea mai a dracu'.

            Frica de dumnezeu şi de prostia din jur. Evanghelia pe piept. Ai grijă ce scrii, lucrurile se vor înăspri. Cine băieţi, cine fete, cine fericit? Ai pustiit-o. Punjab. Ciorapul de la proteză în maşina de spălat. Am auzit de V1, V2, mais quand? În Groapa Paraschiv  îl bate pe Bosoncea. Nirvana alcoolică. Nu există scăpare. Nu se susţine psihologic. Iar ai tras dungi? Unsu-tunsu. Războiaş civil.  Din peana lui Corneille. Baruţu.

            Cum se şi prăvăleau peste pâini, mai moi la noi, after all, dar degeaba, deduceai din intonaţia miorlăită, aluia, aluia, aici îi, ne trebuia, unde om fi crezut că suntem, geaba meci. Vei fi auzit ploaia muezină. Vişine, vii şi ne. Iacobini la coasă. Mene, mierle, trene cer'le şperle. Nu s-a spălat pe mâna dreaptă. Cât că erai din Homer, Praleo. Călugăra gitana.

            Ce faceţi azi când vorbeşte Ostaka? De vorbit cu vorbe a nu mai vorbi, interzis pe viaţă. Povestea tatălui aşteptând biciclista, roată verticală d'alei încinse. Deci, semănând tatălui meu, domnule, ai conversa repetat cu femeia, pe aceeaşi politică, nefanatic, yet, ar trebui să fii contabil, să joci table, să citeşti filosofie, voce n-ai.

            M-ar visa câinii. Victimul. Problema ta e ţinuta. Să te autoinventezi. Mersul tău nu-mi place. Să mergi ca A, nu ca B, ca un câine care-şi caută mâncarea pe jos. Să faci atârnări. Scolioză. Când calci pe scenă, fiecare deget de la picior are corespondent în trup. Să ştii să şi stai bine. Important e degetul cel mare. Caută mersul să fie de calitate. Viaţa e o scenă. Când eşti tânăr e mai uşor. S-o iei încet. În viaţa socială, suntem actori. Emil Constantinscu a luat lecţii de la Caramitru. Legătură între şah şi dramaturgie, deschidere, apărare, final. Hăţişul şi schema.

            Tanti Fane, doctorilor, că să nu moară până nu termină nepoata cartea de scris. Merg pe vârfuri să-mi sui şira. Crezusem că te iei de cămaşă. Cin' s-o mai vedea la televizor, belea? N-are cine mai ieşi pe unde, apă, pulbere. Relaţia cu calcanii. Ăştia demolează climatul.

            De ce nu învăţaţi voi matematică? Ăsta este casus belli. Atâta ai voie. Ştii să scrii? Moartea sufletului dumnezeiesc. Trestii de vulcan umane. Zbârnă. Ia pastilele. Mână necunoscută. Cai cu boi. După amprente. Torah. La subiect. Alta preia controlul. Trişti din ăştia. Ca la Massada. Născuţi din aceeaşi pisică, dintr-o contradicţie. Te-a trecut pe extasy. Nu se poate întâmpla ce se întâmplă. Fură-ţi libertatea. Tetrarhia lui Diocleţian. Aţi dat în bengă, cu o clepsidră înainte. Rextier. De lipsă cărticea. Vara devreme. Clipit blind. Bibanul a muşcat. Două leşinături. Aud toate urletele. Overdoză. Să dispai. Vrei o banană? Mai stinge sabia. Ţi-or da în creastă. Mă gâdil. Bujiile în menghină. Mama de la est. Noi rămânem, voi plecaţi. Cineva să-i dea o îngheţată pe băţ. Au băut toţi petrol. Te-a bătut soarele-n cap, uitat pe scările templului. Ne e dor de absenţa ta. Blitzcreig. Am pozat matul cu calul tău şi cu tine. The battle for Damascus. Mi fido di Maria. Se termină guvernele.  Unde eşti, Petre? Lume bubuită. Dictobrutăria. Radiofratele. Urmează căsăpirea. Aduceţi cazmaua. Plângeţi toţi în pumni. Auzi voci, vezi lumini puternice când închizi ochii? Leprezentare. Şarlament.  Mama curţii ce doreşte?  Crimă continuă. Cum e vremea la Tiraspol? Absenţa politicii. Mâna Rusiei. Se uzează praful de puşcă. Galerii în vacanţă, pe ger, pe cer. Haraşo. Ce trebuie să facem, domnule? Oamenii obişnuiţi. O masă amorfă profund viciată. Slujbe de cârcă. Criado. Admini. Să controlăm. Război cultural. Conducerea la Moscova. Bastionul din Uppsala. Mazilu de noapte. Şapca şi prosopul. Înapoi. Cotrop. Sub talpa rusească încă 50 de ani. Valizele şi valea. Încăieraţi-vă mai tovărăşeşte. Descărcaţi-vă dracii printre cracii nudistelor tinere, hai cafteală, neamule. Sunt trădător. Doar cu măştile pe faţă. Vara trădătorilor d'Elţân-Makarkin-hipertrof-poa (personal operativ acoperit).  Confidenţial. Du-te mai la est. Fiecare cuvânt invers. Suveranitatea plenului. Căutăm bătăile inimii. Xanax. Popularizarea eroilor clasei muncitoare. Stat de drepţi. Guriţă de aur. Burghezia abia se formează. Subconştient colectiv stalinist indus. Îmi pare rău că eşti agitat. Nomen artis. Nu mai sta ghiocel. Aranjăm cu Ivan să-ţi dea voie să votezi. Nick-uri. Lucrativni. Iubeşte revoluţia. Stoljeniţân mare scriitor, nu Chiriţă. Nu citesc scrisorile deschise de trupele de cenzură. Ghilotina, alte capricii. Ben, curios dacă patriarhul îi răspunde lui Coruţ, poate curuţii lui Doja-Puşi-Andru. De ce nu aplicăm noi dialectica lu’ Socrates?  ....alegerilii din 1946, 30 decembrie 1947, 11 iunie 1948, loviluţia din '89, mineriadele, duminica orbului, iar acum  loviluţia din luna lu' iulie.  Rusia ne aşteaptă cu braţele deschise.

            (Stan) S-a oprit apa. Ochi uscaţi. Mă gândesc la maiorul Stan S. Stan. Gândeşte-te la Ofelia. Ciolane sub sălcii, la blanche Ophelia flotes comme un grand lys. Mi-am dat seama că eşti poet.Rimbaud. Major bones. Arestat în tren SSS. Iar? Prieten, că a spus cum se trăieşte.

            Cistita relaxată, stârcită, stârpace. Nu orice umor. Majoraţii, pedeapsă proastă de împunge. O muscă dacă vrei să o prinzi, o atragi din faţă. Arma deşteptului e laba. Ăştia cu băieţi, biografiaţi-vă tatăl, mitraliaţi cu nuci americane. Diacre în fiacre, cutia, travestita e miza nebunatică. Dona Flor e Seus Dois Maridos de Jorge Amado, ci nu The Last Lyon by William Nicholson per când mi-a dat Cristina ultimul leu.

            Îi bate inima. Mai stai încă o lună. Abia săptămâna a şaptea. Lasă deflorările. Deadline. Milică, ăla s-a spânzurat de ţigările noastre antiastmatice. Radio ablaţie la inimă, cu profesorul Anca. N-a putut prin vena sclerozată, a intrat prin aortă. Mi-era teamă să nu se rupă vena cavă. Şi biologie, pe nume bazele darwinismului. Dracula epics censorship (DRACE). Să fie foarte atentă, foarte cuminte. Dinică a cerut suc de roşii cu vodcă. „I am Vlad, Prince of Valahia”, plus iele, ursitoare, vârcolaci, blesteme, joc de societate.

            Behold a Pale Horse, ce ştii tu, Dealul Calului, iepele tatei, Revista şi Revieva, să moară calu' lu' matale? Făcuse consiliul, trecea pe la mese, să semnăm, ne plătea, Pucă îţi spuse, Puşi: eu îl înţeleg pe Ion, el nu bea, se plictiseşte. N-avea voie. N-am mai citit de mult pe Dostoievski. Soljeniţân, plecarea pe front, ce despărţire, nu lacrimi, credea în revoluţie, începuse să afle nişte chestii cumplite. De Gaulle: „Cette decision prend effet aujourd'hui, a midi”.

            Tunisia, cald şi acolo. Fata popii Margareta se plimba cu bicicleta. Goga s-ar fi însurat cu ea, unde-o fi, nu există, nu apare la televizor. Letters from the darkness by Nancy Ganga. Glazuri pe Donosteea, tot ea. A cerut potul, nepotul. Te dai în leagăne cu cartaginezi tunisieni în lupta pentru Mediterana. Comedia lui Plaut, sora lu' aia cu ceasu'.

            Vreau să-ţi spun o chestie, Cuza i-a păcălit. Sigur că ţin la ţara mea. Europa există ca să nu se mai bată Franţa cu Germania. Vot de blam. Blând cu pana. Cacă ciuleandra. Pofte demente. Aşa de inexistent. Patru compartimente, şi unul de eminescologie. Nici esoteric, nici exoteric. Nu fac altceva decât să mă ocup de tine. Ne descurcăm din pensii. De-ar trăi Anca. Scrisei Siberii pe ruga pentru ploi liniştite. Coitum triste. Romanţariu gitan. Pepene de dulce vinerea. Vidra. Omorî-ţi-o. Bahubali. Unge-ţi-l. Messiah. „Di me Giuseppe Haydn”. Registrul receptării lui Eminescu. Marlow  mort la 29 de ani. The Beggars Opera. Toţi tupilaţi. Burta în cuţit. Mucii-n freză. Faţa îţi arată viaţa.  Drac botezat. Urechea toacă. Latră la lună potrivită. Fiori prin energii. Akinotepsie. Agnozia timpului.

            Pasticcio - Dana Mihailovici: Romania are 16528 de milionari in dolari - Magdas: 50% prezență: trebuie să fure un vot intr-o secție (un vot intr-un județ) - Alexandru Athanasiu:  va avea parte de un sfarsit tragic - PSDerie: Toarasi, cel mai bine ar fi sa vie chinejii ! Sal vad io pela care poasai numere!

            De prin toate văgăunile. Şeful spiritual. Bângui. Peste balustradă. „Almost all the major bones”. Farinelli. Nu are cine să scopească. Şerpuind fugărirea. „În zi de Crăciun să moară cel ce se va atinge de acest spital”, Brâncovenesc. Să-mi scot părinţii din morminte. Te-ai născut în Bucureşti, fiu lui Major Bones.

            (proasta impresie) Încărcată, întâi cu Hegel şi Marx, apoi cu Sorel, Paretto şi Fanon, Hannah Arendt îmi dă impresia că indienii din SUA ar putea dărâma administraţia. Lui Hugo, în vis: v-am trimis o cerere, dar n-a ajuns la d-stră; nu stau singur, nici numai cu nevasta; de-aia n-am copii. Ce poezie i-a dictat Jan Angelei şi ea a scris-o pe ziar: Noaptea dezbină cetatea-n tărâmuri duşmane / Trag vârcolaci la edecul miturilor de prisos. Stefano Poggi in Introduzione: „Per Faber la caratteristica di una filosofia che abbia a che fare con l'esperienza e quella di essere riflessiva”.

            Voi continua scoaterea de citate, dar eu n-am mai scris nimic. Aseară, am fost la un concert în beci. După aia, am băut vin şi coniac. La masă, m-a apucat frica. Sunt oameni care, legându-se de incoerenţele tale, te şi anulează în închipuirea şi actele lor, ca apoi, amărăciunea să fie numai a închipuirii şi actelor tale. Eşti nemaipomenit de supus urmăririlor premeditate cu generaţii înainte.

            Te simţi deodată hăituit, şi n-ai cum fi, astfel încât se duce toată fericirea. Iar eu am nevoie de iubire. Să fie înfiată iubirea mea, măcar.

            Noica nu mă minte. Mă vede cum sunt şi mă vede că sunt. În principiu, ce-mi mai trebuie? În principiu, nimic. Dar eu n-am mai scris. Nici n-am avut unde. Nici ce? Cum s-o luăm?

            Practic, eu nu vreau să scriu. Cel mult să încurc scrisul. E drept, în felul ăsta, eu vreau mai mult să scriu decât să gândesc. Şi ceea ce vreau cu adevărat este să fiu întreg. Or, eu dau oricând impresia de a fi neîntreg. Şi nu sunt aşa, însă nici eu nu găsesc un unghi potrivit de a mă vedea întreg, şi-l tot schimb, încât oricine, din afară, asistă la un joc fără gust. Învârtesc un telescop prin care să priveşti din cer în jos.

            Hezel-Franki mângâie acum nici un minut foaia din stânga, în dorinţa de a se întinde pe ea. Soarta lui vine din America, era să zic, veche, o Americă a americanilor. Păi aici sunt înşiraţi prietenii, cunoştinţele, cu întâmplările lor ideale. Io de ce m-am prostit 26-27 de ani? Rar principii aşa: dacă vorbeşti serios întotdeauna eşti pierdut, nemaiştiind niciodată să vorbeşti şi aiurea, iar dacă vorbeşti mereu aiurea nu eşti pierdut, chit că nu mai ştii, la o adică, să vorbeşti serios. Însă, cu adevărat serios poate vei vorbi doar după o viaţă de vorbire neserioasă.

            Acum să nu-mi fie chiar frică de tot. Aş vrea să articulez, nu vorbe, cât situaţii fără termen de comparaţie, aş vrea să fiu un opăcit absolut, să se mire toţi pe nerăsuflate, aşa cum am crezut câteva clipe în viaţă că mi-ar fi posibil. Şi nu: marfă gravă, de doi bani, fără iţe hlizite la infinit, aia mă descopăr din ce în ce şi nu mai pot să deschid gura, nici lopata să deschidă pentru mine nasturele unei gropi. Rămân mut atunci, speriat de a spune, cumva, un cuvânt prea aşteptat, prea nerecunoscut, o salutare sinceră în sufletul meu, izvor de contrazicere şi lehamite în ceilalţi.

            De mirare cum am îmbrăţişat ca pe un leu paginile despre altul şi despre tu şi despre noi. Îl alesesem pe tu, ca bun creştin ce sunt. Acum parcă mă tem, parcă tremur – ceva în genul înţelegerii lui altul ca pe tu. Întunecatul altul. Misteriosul tu. Şi noi, de nici unii, unul singur lângă ceilalţi, lângă alţii – minune opacă.

            Iată-mi înalta filosofie, ţi-am spus. Am împrumutat-o, nici vorbă, de-aia m-am deplasat la filosofi şi la savanţi de diferite vederi şi specialităţi, cu bună ştiinţă provocându-le o impresie proastă, dacă nu şi mai rău. Încep să-i cred pe ei, încep să cred. Un câştig foarte mare: să nu-mi pierd măcar eu încrederea în ei, sperând că nici ei nu-şi vor pierde proasta impresie.

            (seamă) Concentrat o zi (3 ore) pe săptămână, timp de 6 luni. Treabă pentru locotenenţii intelectuali... (Tocmai când mă hotărâsem să notez, chiar din urmă, „date”, care într-un târziu vor impresiona graţie exactităţii lor de moment, transformate în romantism, cu vremea. Când colo, mă vor avea în evidenţă până la 50 de ani ai mei, până în 1994, scris în livret. De... Înseamnă că trăind până atunci, chiar „se” merită să notez. Prima notiţă de principiu, nu ştiu dacă exactă: ofiţerii din ziua de azi au de a face cu intelectualii).

            Momentul, ai zice, nu merită consemnat. Poate tocmai de aceea ar trebui consemnat (nu şi înfăptuit), ca în urmă să ne putem da seama.

            V.V., scriitor. Amar. De ziua lui, peste zece oameni în încăpere. Peste 10 ani – peste 100 de oameni. Şi noi.

            D.J., inginer. Inginer ca inginer, dar proprietar – casa a fost cumpărată, pe vremuri, din milionul câştigat de taică-său, profesor universitar, la loterie. Se poartă proprietarii (şi ei se vaită).

            O. M., muzician. Logodit cu D.P., o fată cu care „nu se va căsători niciodată”, „să vedem”.

            S.T.G.T., pereche de logodnici paradoxali, oricât n-ar fi ei luaţi separat. Pun problema purităţii unei rase obţinute prin unirea a două neamuri. Fie iertaţi.

            V.A., cuvios necanonic, asemeni lui V.T., adversaru-i, în concediu insular (se zice). Poate Hawaii?

            C.N., filosof dintre cele două războaie. Actualmente, angajat al unui laborator de psihologie al unui spital.

            C.N., filosof. - problema jurnalului, a lui „ce vrei”, a lui „întru”, problema problemelor şi problema antico-nouă (arta cinematografică nu e mare fiidncă nu a ieşit, ca altele, din credinţă.) Triada hegeliană = Sfânta treime, conceptul=duhul sfânt. Mircea Eliade şi piesa lui „Coloana fără sfârşit”; Rafail şi fetiţa cu patru copii – în Anglia; teama de a fi pompat şi de dezechilibru; sărăcia – o leafă de 2000, singură în casă; actul de prezenţă; propensiunea spre filosofie a Clujului; lista de adrese – eram şi eu pe ea; eu – Anca -, n-aş pune probleme, n-aş arăta manuscrise etc.; „L-ai prins pe A. M.?”; cine te simpatizează, cine-ţi sunt aliaţii?

M.   C. are complexe, încă din copilărie – fiul geografului M;

            J.A. (sau I.A.) i s-a îmbolnăvit mama. Când va scrie primele versuri pe 1971? Un om al dăruirii. Vom păstra legătura.

            N.P., jurnalist. Dacă anul ăsta vom pleca, să ne traducem cărţile. Dorinţa lui de a citi opere teoretice ale lui Mircea Eliade. Ghid.

            Z. S., preşedinte. I-am trimis o telegramă de Anul Nou.

            Dr. N. N. A telefonat ieri. Lipseam. Ce flux îşi pregătise oare?

            Tatăl meu. Ne aşteaptă pe 10 ianuarie, în contul lui Sf. Ion.

            G. A., teolog; favorizat (sau nu?) de schisma din America.

            P.D., arheolog şi A.D., artistă; suferinţă neaşteptată. Înţelegerea d-lor cu ceilalţi oameni este şi în funcţie de un câine defunct. Oameni mari, cu tabieturi, suspicioşi, creatori, impresionabili, credincioşi, deschişi judecăţilor aspre şi dogmatice, bravi.

M.   B., critic. Mă cheamă în vizită, cu un litru de vin.

M.P., criticul. Vrea să-l primesc în saloane. (Mă onorează prin a nu scrie despre mine niciodată, ci despre cei în funcţie).

            Revista C. Acolo mai lucrez încă.

            C.C., muncitor, nu i s-a luat nicio declaraţie pentru vreun ziar. Nu i s-a acordat de la uzină gratificaţie. Tatăl său a murit aşteptând americanii. Moldovean.

            T. G., socru, naşul său a lucrat peste 40 de ani în abatorul care terorizează nasurile Bucureşti-ului. Socrul meu a afalt că abatorul se va muta la periferie, pe lângă el.

            R., Văduvă. 16 chiuretaje. Îl visă pe răposat dându-le de mâncare.

            Amintirea tuturor. A celor puţini. A gândurilor refuzate.

            Să creezi o capodoperă e o crimă pentru perioada următoare.

            Să iei în serios e să vrei să fii luat în serios şi ce-ai făcut?

            T. G., actor muzicos. Mă invită astă-seară să mai plâng. Dă spectacol. Pregăteşte încă unul în smoking. (Toaca bate, nu se aude, parcă s-ar auzi, se aude, încât, cine auzind-o, oamenii cred că au avut-o în ei şi au venit cu ea).

            T. P. (Truşcă), fotbalist, îl întâlnesc cinstit, iar el, după turnee pe la toate echipele A, mă îndeamnă rugându-mă să fiu hoţ.

            F. A. (normal, trebuia Floarea Florică).

            Un institut, o secretară borţoasă.

            P. T. (poet ca iniţială a numelui mic). El cu nr. de înregistrare la casieria Buletinului oficial – dormit Ciulniţa).

            Şarpele Boa constrictor din Gambia.

            Mimesisul: neputând face eu literatură aşa cum s-a făcut, aş vrea mai mult să arăt cum trebuie făcută cea nefăcută. Şi cum? Tocmai atunci mă apucă regretul de a nu putea dori ceea ce deja există, nici măcar mister (clasic), nici aventură (a la Chasterton), nici umanism de iluzie (Steinbeck), nici, nici, dar eu cu poezia...?

            Acelaşi G. P., întâlnindu-l numai pe stradă. Mi-am amintit de filosoful C. N. Nmic mare nu se poate naşte fără pietate, sau că totul se naşte din petate. Să-i spun că-mi elogia pietatea, şi G. P. să-mi răspundă ce a vrut să zică?

            (La spectacolul lui T. G. - publicul lui. Impresarul Titi Bălteanu, cu figură de dascăl bisericesc, directorul de ditură I. O. Bătrâni care n s-au pierdut, copii care nu s-au pierdut, adulţi care nu s-au pierdut; actorii Puiu şi Marina Velcescu – capabili de comuniune. De-am putut lucra până peste ora 2. Povestea lui 13: o lesbiană cu pălărie de aniversare cinematografică.)

            (la rencontre) O întâlnire, alta, apoi din nou aceea dintâi mai a gândurilor odată, dar până când numai a gândurilor? În Europa e iarnă grea, în Bucureşti n-a nins. La vilă soseşte filosoful G.P. Şi-mi spune că, pentru prima oară, nu ne înţelegem. Este o întâlnire de interior. S-o descriem.

            Cluj, 1968. Gangul muzeului de istorie nu se mai termină, se lăţeşte până în biroul şi peste trecutul lui C. D., autorul tratatului despre târfele din Roma veche, şi se lungeşte spiralându-se spre etaj, către balcon, în curtea interioară. Până la urmă, pătrundem în Vita dulci, unde mâncăm îngheţată şi prăjituri. Păstrasem exclamaţia din gang a lui I. I. R. „la Bucureşti, acolo este G. P.”. Ştiam că este, semna în „Luceafărul” lui E. B. Că I. I. R.era la Cluj nici nu îmi amintesc să fi aflat-o vreodată înainte, doar „Religia geto-dacilor”, citită în biblioteca academiei, ganguri iarăşi...

            Abia oprit în holul vilei – ieşisem să-l întâmpin -, G. P. Am observat că avea numai mâini şi tot netezea coperta lucioasă a celei mai noi cărţi a lui I. I. R., despre care am şi vorbit acum pentru prima oară de când ne întâlnim noi în holul vilei. Mi-a părut, în timpul discuţiilor învălmăşite, că arheologul cu a doua carte după „Getica” şi-a reîntâlnit în interior prietenul studiat la Paris. Urmare a despărţirii cordiale, am ieşit în frig.

            Reîntâlnirile, hrană pentru deziluzii aberante, începuseră să îmbuibe caldarâmul proaspăt din curtea vilei încă de ieri. Demult, după ce o privisem înconjurată de tablourile ce o înfăţişau tânără şi o şi ascultasem, o doamnă din lumea cea mai bună, a cabinetelor intrate în istorie, mi-a reapărut prin faţa Băii Arcului, mai încolo, pe trotuar, sub un chip altul, fără s-o aud sau să cred că aş mai fi în stare s-o aud, atât de sintetic îmbătrânită, atârnată de pălăria mucedă şi de grinzile şi ele zbârcite ale unor ochelari, încât o faţă a unui mort la trei zile de vară încinsă după ce a fost trăznit să pară de copil spălat în laptele picurat după ce supsese de ajuns pe lângă masca plimbăreţei mecunoscute, dar amintind-o aberant pe frumoasa bătrână falnică vorbind între tablourile-i.

            Şi-am reîntâlnit-o pe muma aceea trecută, când am ieşit ieri. Sau azi? (Ieri am călătorit şi aşa prin oraş. Am citit pentru prima oară în viaţă firma hotelului Tranzit de pe strada Miliţiei, iar azi, dintr-o cameră, îmi telefonă Ion, nefelicitatul din provincie, „că vine el să i-o spun în Capitală”, ceea ce s-a întâmplat).

            Am trecut prin faţa Băii Arcului, am traversat spre Poieniţa Copiilor. M-am surprins întâmpinat de surâsul unui om foarte bun, foarte blând. Filosoful C. N. Adevărată reîntâlnire (tot într-o zi de frig, acum un an, pe vizavi, întâlnindu-l, am vorbit ca şi cum lumea aceasta e făcută din gânduri, nu din treburi româneşti.) Sunt câteva ore. (Spaniolul tablei ronde îmi scrie „sunt câteva săptămâni”).

            M-am întristat din oboseală, altfel mă înfocasem şi eram hotărât să izbutesc povestirea unui adevăr. Acum, nu numai ca mine, adevărul îmi răsare prea încurcat. Din 6800 – 7000 de file, 30 ar pune probleme (pornografii, antisemitism, antirusism). Două proiecte – ediţie xerox, BCU, ediţie cu transliteraţii. Se discută sus. Trimit articolul. O telegramă, să fie amânat. Îndârjire. Sarailie. Pahare murdare de apa din sticlele goale. Afară – frig.

            I-era frig, a spus-o, anul trecut, şi am intrat în holul unei instituţii geologice, azi într-o cofetărie, pentru a scăpa de frig. O reântâlnire de interior. Şi adevărul rămâne nepovestit. Căci şi o poveste, cui să i-o spui? (Păream să ne înţelegem prima oară).

            Les homme, si l'on veut, s'attaquaient dans la rencontre. Mais ils se rencontraient rarement. (Rousseau). 

            (Grigore) Pe R. a lătrat-o un câine. Ea crede că din cauza vulpii.

            D.S. A telefonat să-mi mulţumească pentru urarea de anul nou. I-am explicat R. că el e mai important ca alţii.

            Generaţia se alcătuieşte din noi. Aşa încă ar mai merge. Dar când te socoteşti ori prea înăuntrul, ori prea în afara generaţiei, în aşa fel încât s-o laşi în plata domnului şi nici s-o iei ca lumea în serios, ei, spune, domnule, şi dumneata.

            Pe cine iubesc şi cu ce poveste. Pe cine urăsc şi cu ce poveste. Ce mă apucă să gândesc şi ce şi cum gândesc dacă este cu putinţă asta, cu „tonul mistic”.

            G. P. o fi având, cu adevărat, ceva de Avram Iancu? O fi un gramatician dacă dă exemplu următoarea propoziţie: Basarabia este pământ românesc?

            Tot G. P., respectându-l, înjură pe C.N. pentru pentru 2-3 replici de acum 30-40 de ani. („Îl înlocuiesc pe M” - M, mort; „Pentru noi G. C. înseamnă mai mult decât R. M.”). Pas nouvelle, bonne nouvelle: N. B. ori E. P. şi alogenii.

            R. susţine că d-l Bovary există. Nu e de acord că există singură doamna.

            Departe de ceea ce mişună, se zbate, disperă şi crapă, departe de aproape, departe de departe, nu mi-e dor de feţe, căci, în închipuire măcar, le văd. Cred că mi-e dor de măşti, de păduri arse puţin înainte, de grinzi detestate acum. Poate că trecerea durează mai mult decât viaţa mea care ar trece în moartea mea şi decât moartea mea care ar trece într-o tristeţe a rudelor. Poate că trecerea de la o vreme la alta este mai lungă decât fiecare din cele două vremi. Şi oricum, astfel, acestea nu-şi pot aminti una de alta, nu se pot continua, înţelege.

            Nenorocirea este să nu cumva să se fi simţit în trecere şi cei ce-au existat într-o vreme distinctă. Trecerea ar avea prea mult de la toţi. Vremurile distincte, nu-şi dă nimeni seama  că ar fi astfel în timp ce le petrece, ci din afară (numai după, fiindcă previziunea unei vremi distincte nu s-ar putea decât din sânul unei alteia, la fel de distinctă, deci tautologică, iar din mijlocul trecerii, previziunea unei vremi distincte n-ar fi alta decât amintirea celei trecute).

            Iubirea de părinţi, de pământ, de cer seamănă unei îngropăciuni şi este. Departe de pământ, de părinţi şi de cer, ne lipseşte viaţa în îngropăciunea fericită. A te întoarce cu gândul te apucă plânsul trupului, a te întoarce cu trupul te apucă plânsul gândului. Curând nicio întoarcere nu mai e posibilă decât în închipuirea gândului (o evaziune nu numai în gând, dar şi dincolo de gând).

            În părinţi, în pământ, în cer trebuie, Doamne, să mai existe o cale însoţitoare a celui plecat, care să nu-l lase în paragină şi în părăsire. Căci paragina, în muţenie, în ura iubirii uitate din ce în ce, ne mai amuţeşte lângă bucuria bătăii de clopot (al ploii topite din zăpezi găurite de ciocănitoare).

            În părăsire ce va mai fi?

            (Mioara) Nu ne sperie ochii lumina întotdeauna. Sar genele şi se dau peste cap apoi ard reflex. Mărturisim a fi fost lumină şi (ne-)o fi năpădit atunci dracul din lumină. Aşa şi cu poveştile bătrâne. Năvălesc. Ăştia, zice R. despre peşti, nu ştiu să facă decât pui, leapădă un rând, apoi altul. Ne ajunge dracul din poveştile bătrâne. Şi cât de bătrâne?

            Primul război mondial mi se pare mai vechi decât lupta de la Călugăreni, şi lupta de la Călugăreni mai veche decât lupta de la Tapae, şi lupta de la Tapae mai veche decât primul război de pe lume, de care nu am auzit nici cu urechea la poveşti nu ştiu cât de bătrâne. nici cu visul din care mi-aş da viaţa să mă pot trezi. nici cu (nimic) părerea.

            De la un timp în jos, un veac să fie, în noi totul o ia în sus, prin spaţiul unde sufletul s-ar duce la cer, dacă s-ar duce (fără poveştile bătrâne). Ce a fost până să ne fi născut a fost după ce s-a născut mama noastră. Îndrugă tu, mătuşă, întâmplarea cu îngroparea şi cu dezgroparea. Mor. Parcă mă ţin eu la zilele cuiva? Nu ţi-e milă de mine? Parcă mi-e mie milă de cineva?

            După ce a fost adevărartă, n-a fost un timp, apoi a fost poveste. Povestea e ca primarul rău cu oamenii de-a umblat cu nemţii, în primul război, l-au omorât, l-au dezgropat după înmormântare şi l-au pus în picioare (era înalt şi subţirel), îngropat iar, l-au dezgopat şi l-au dus în pădure, l-au legat de un copac unde a fost găsit primăvara, fără ochi şi prăpădit.

            Povestea mă impresionează pe mine. P e tine, nu. Să fiu modest şi să n-o mai scriu? Aşa, nu.

            Cine este de luat în seamă şi de unde? Cabinetul Pendulei s-a pustiit într-atât încât eu n-am avut ochi să-l văd, pentru că nici n-am ajuns, iar dacă aş spune că am ajuns, asta ar fi fost nu în realitate, nici în fantezie, poate nici în auzire.

            Oi fi de o mie de ori leneş. Văd că nimic nu iese fără să dai drumul muncii. Să mai fi rămas, însă, pentru asta, ceva spiritual?

            Prin „străinătate”, lumea înţelege la noi ceva superior, şi asta nu din cosmopolitism, ci din umilinţă, s-ar spune. „Îl aşteptam la gară să vină din străinătate”, povestea adineauri un muncitor zilier de 61 de ani. Din străinătate? Oho. De unde? „Din Uniunea Sovietică”. A... Uniunea Sovietică e străinătate?

            I. C. Brătianu, incognito, în Ardeal, vizitează şcoala din Năsăud. Directorul îi prezintă turistului clasele şi tot ce avea şcoala. Când erau doar ei doi, necunoscutul îi mărturiseşte cine este şi-i dă un săculeţ cu aur – pentru şcolile româneşti din Ardeal.

            Când „Mioara” lui C. P. a căzut zgomotos şi toţi, toţi fierbeau şi erau împotriva autorului, cuzistul Trifu a organizat o asociaţie amicală de susţinere a lui C. P. G. P., mi se pare pe front, i-ar fi reproşat cum de s-a lăsat susţinut de cuzistul ăla, el care...Episodul, replica adică – nu ştiu dacă extrasă din „Mioara”, G. P. nu ştie dacă „o să aibă timp s-o scrie”. Eu cred că nu ce-a spus G. P., că „bine, nea Camil...”, ci răspunsul lui C.P.: „Eu nu sunt numai antisemit, sunt şi antiiudeu”. Nici eu n-am timp să i-o scriu, nu? Şi ce să scriu, dacă nu am auzit nimic, decât pe filosoful „naiv” cu tinereţe pariziană.

            N-am contemporani, ori, dacă există ei, eu nu le sunt contemporan. Mi s-a confirmat, în ce mă priveşte, ipoteza despre timp. Adoraţia lui Ştefan cel Mare se face prin biserici. Moldova din căţea a ieşit, în căţea a intrat, ar zice aceia ce povestesc cum că mii de oameni se strâng sub numele de „stilişti”, o sectă religioasă, „fără biserică”, instigaţi din afară.

            Acum, dacă mă uit, nu ştiu să fi văzut sau să văd un căţeluş că străbate printre femei, apoi printre bărbaţi până la altar. Nici vreo căţeluşă. Doamne, niciun câine în biserică, nicio biserică într-un câine. Şi numai bisericile lui Ştefan – cele dinainte sunt din lemn ce pluteşte pe cer când i se opresc ploile să se închine, şi sunt şi de zid cu ferestre şi lespezi.

            Făceam socoteala că, la noi, secolul 19 nu s-a schimbat în 20, ca oameni, mentalităţi, soartă, concepţie, posibilitate. Două secole sunt unul. Dincolo e înainte şi înapoi – lemn şi zid de închinăciune.

            Aceşti oameni bătrâni, dintr-un instinct necercetat, nu se mai opresc din vorbă, doar-doar vor fi ţinuţi minte, indiferent cum. Crezându-se sublimi, înţelepţi, alţii perfecţi, în experienţele, în răutatea lor, crezându-se numai prin darul ce l-au aşteptat şi-l simt în apropiere, ei atrag sprijinitori prin afinitate la prima vedere. Ei vor simţi numai prin trecut, dar îl şi vorbesc, reactualizându-l cu adevărat.

            Vorbitorii viitorului – cei ai trecutului zăresc personalităţile numai în urmă şi îşi fac o glorie din a le bârfi - par a se teme rareori şi de primejdii necunoscute, păcat că nu revăd în timpul ce urmează peronalitatea, excepţională sau nu, şi n-o pot vedea pentru că numai gândul viitorului (în maniera de azi) şi recomandă o spaimă de personalitatea actuală, şi atunci se caută dislocarea personalităţii viitoare, negarea ei dinainte de a se manifesta (până acum se obişnuia, susţinut, negarea celor trecute).

            Utopiile de azi nu reuşesc decât să reabiliteze, fără a preciza, partea deteriorată (de proşti) a deşteptăciunii şi viselor reale de odinioară. Lumea din faţă se concepe ca fiind astupată de înmulţirea vieţii, sau de viaţa înmulţită, „maşinală”, târzie, asta spre a lăsa acuma loc bucuriei neacceptării geniilor de dincolo de noi (în noi se îneacă vechile genii şi nimeni nu mai are chef să treacă).

            M.M., ministru, se ocupă cu viitorul. Astă-seară a ţinut o conferinţă în faţa conducătorilor şcolari din B. Câteva zeci n-au încăput în sala corpului didactic. M.M. era să dea peste mine, în capul scării, când a sosit, la ora anunţată. Cei rămaşi pe afară s-au înghesuit fără să poată face un pas. Un ins înalt, în negru, creţ, tot vrea să le închidă uşa în nas şi-i ocăra. Şcolarii directori făceau comentarii, probabil potrivite. N-am nimic cu nimeni, dar nu-mi dau seama dacă aşa ceva este sau nu un succes. Şi dacă este, de ce să ne complicăm şi cu viitorul, vorba lui G.P.

            Ambiţiile unei persoane sus-puse conving pe ceilalţi de existenţa unor concepţii şi sisteme (declarate) fie prea tari, fie lipsite de noutate. Pot fi date peste cap de fleacuri (mijlocul de expresie al marilor personalităţi).

            E o zi perfect luminoasă, meirtă un imn. Ea singură şi-l rosteşte şi cine-l aude se simte lumină. Să fii lumină şi să nu te sperii că vei teroriza tot ce trăieşte în întuneric, să nu te sperii că te vei stinge înghiţit de marele negru.

            (Rozmarin) G.P., fiind invitat de Z.S. la masă, cândva la Caffe de la Paix, a apărut, flămâd, vagabondul iudeu, respectabilul O.L. şi Z.S l-a îmbiat să înfulece firimituri din farfuria lui, ceea ce îl făcea, zice G.P., fericit pe O.L. Azi, preşedintele Z.S mi-a trimis o carte de vizită cu 3 rânduri, numindu-mă, din adresă, scriitor.

            Am băut aseară enorm. D.P., din Negrileşti, poet vrâncean, trăieşte la Jariştea, unde am fost. El aduce vin şi-l bem. Citeşte el versuri şi vorbim. Aseară şi azi am vorbit enorm despre Mircea Eliade.

            Să traduc Pervigilium Veneris... Mulţumită lui Robert Schilling de la Strasbourg. Amabil că mi-a trimis studiul lui foarte umanist. Formidabil de sintetică şi strânsă latina – cras amet qui... Mâine iubiţi voi ce nicicând nu aţi iubit /  cei ce-aţi iubit iubiţi şi mâine... Să vedem când oi fi gata şi pe ce spaţiu.

            Singurătatea ar fi un lux infinit şi nu e, nu e spaţiu. Doar timpu-i singur, spaţiu de singurătate nu-i. Am deschis „istoria” la „Consecration de l'espace”. (Mulţi disperaţi de acum, singuratici în sărăcie sau viciu incipient ca şi cancerul, mai ales femei şi bărbaţi tineri, deschid la întâmplare „istoria” să vadă ce li se alege.).

            Ieri am fumat sub 10 ţigări, obişnuit cu 2 pachete. Azi, la fel (să vedem noaptea asta). Sunt ameţit. Am pierdut totul la şah, toate partidele. Nu m-am ţinut de cuvânt să merg la V.V. Nu sunt capabil să-i descriu starea sufletească, tensiunea. L-am lăsat pe drumuri pe D.P. (nici nu aveam unde-l primi). Am băut whisky cu Papastratos. M-am pretat la discuţii de afaceri. În afară de aer, mă interesează să scriu.

Când am băut o noapte vin

şi am mâncat la ceapă

Când m-am legat de Rozmarin

îmbotezat în apă

Când fie ţigănească ea

ţâţească şoapta sfârâia

Când cheltuii 50 de lei

de-i scriu şi te poftesc să-i iei

Când am băut o noapte vin

şi-a doua noapte iar aşa

Când m-am legat de Rozmarin

că toată noaptea numai bea

Când şi azi-noapte am băut

şi noaptea asta merg pe front

Când mă trezesc pe timp pierdut

la Rozmarin şi Dormidont

Când noi suntem locotenenţi

pe front şi-acasă criţă

Când vina e a unor decadenţi

şi Rozmarin şi Dormidont şi Ştefăniţă

Când mă condamnă la omor

am ultima dorinţă-n gât

Să mor în accident de avion

când focul nu e doborât

Şi când ajung nu prea departe

în altă ţară mă-nfior

Că toţi sunt condamnaţi la moarte

şi ultima dorinţă le-o spun lor

Când aş mai bea plătesc cu bani

să vă îmbăt s-o iau din loc

Să mă lăsaţi în pace fraţi golani

când sar în avionul luat foc

            (pustnic) Se sting reflexele elogiului. Asceţii nu sunt să-i cunoaştem noi, nebunii da. Pentru conservarea sa, ascetul se autoflagelează, instinct de conservare morală, nu a decorului, zice Ştefăniţă L. I-ar plăcea să îi spună cineva că îi strălucesc ochii de egoism. Iisus Hristos a fost cel mai mare egoist, zice.

            Câteodată vorbesc despre el de parcă a murit, alteori de parcă trăieşte. Se teme pentru că îi e frică, îi e frică pentru că se teme. La ferestrele măcelăriei din faţa Hotelului Nord, jumătăţi de porci lungi atârnă deschise la miezul nopţii către trotuar. Vă place, domnule? Nu poate să vadă. Are faţa aburită, înconjurată de o coamă de păr sălbăticit precum rădăcinile ieşite din pământ.

            Jumătăţile de porci din dosul geamurilor neîngheţate îl oglindesc şi ele, ca în adevărate albii de porci. Dar dânsul a trecut, şi îi fac umbră firmele modeste de pe Calea Griviţei. (Lucrând aici la o operă de ştiinţă, anunţ că discut o persoană reală, indescriptibilă, desigur, dar cu nimic în comun cu personajele lui Urmuz.)

            „Vă cer iertare”, îi spun bătrânei noastre domnişoare. D-l L. mă aude şi se grăbeşte să repete: „Îmi cer iertare”. Eu nu aveam de gând să cer nicio iertare, nici bătrânei, nici domnului L. De aceea am şi cerut, dar cui, bătrânei scandalizate instinctiv, ca orice ţărancă, de „călugăr”, sau ascetului cochet, după propria-i judecată? A, dânsul nu omoară, vara, nici muştele, nici puricii, venind în B. pentru a doua oară la mine, domnişoara, mama şi bunica noastră a avut mari emoţii oferindu-se de nevoie să spele o cămaşă albă atât de murdărită de purici.

            Acum e iarnă şi i-a îngheţat cerneala în călimări. La 48 de ani, frigul îi îngheaţă mâna pe vioară. E imobilizat şi tot potrivnic violenţei (O să instalăm un tun pe Rochila şi o să tragem în ruşi. Să tragem, dar să nu omorâm nici unul, că nu e frumos).

            A citit „Hristos răstignit a doua oară” (şi nu ştii ce-i poate trece prin cap). Ţine şi la mistreţii care-i strică tot, şi la pomi. Oamenii ca oamenii (mereu îi cheamă), dar pădurea şi cerul. Pădurea  este tăiată cu drujba. Tăietorii ar fi în stare să reteze şi picioarele lui dumnezeu (sau Iisus). Asta îl îndurerează şi-i e bine.

            N-am găsit-o în casă pe bătrâna noastră când m-am întors. Aveam de gând să-i cer iertare – pustnicului îi urasem drum bun.                              

            (alt ceas) Franco Lombardi... di Grigore Popa, Sibiu, 1940... „e difeso contro l'acusa di irazionalismo dal momento che quello che si verifica nel pensiero di Kierkegaard e piuttosto un ampliamento della ragione... M. Fărcăşanu... Constantin Micu... Constantin Noica...Mircea Vulcănescu...

            Îngândurat sincer, cu păcate pe dinăuntru, respiratorii. Nu-mi mai vine să fiu vesel, ca ieri (când mă trezisem după un somn liniştit). Îmi e necaz de confuzia între delir şi stările spirituale inexistente, dar crezute a fi în mijlocul acestor delire, din megalomanie, poate.

            De ce n-oi fi scriind eu la „saloane”, indiferent de cizelare? Am personajele la coadă. Da' de unde? Dacă sunt incapabil de ele? Cine-oi fi din punctul de vedere al personajelor? De când eram în scriere.

            Ceasul nu e forforescent. Linişte, doar respiraţii, 1,2,3. O salvă, o ţeavă. Printre friguri, luam într-una hotărâri, cream plecări în creaţii. În slugă străluceşte stăpânul (Lambrino). Păr alb pătat de nicotină, faţa roşie, vocea mormântală – toţi morţii sunt genlemeni britanici, poţi să-i scuipi, să-i întorci...

            Violoncelul nu i-a ajuns de şi-a făcut rost de la Iarosevici de o viola da gamba. Mi-a oferit Stravinski bucurii, dar beciul mi-a oferit şi mai multe: v-am ascultat pe dv., pe O.M., o primă audiţie - poate şi ultima -, cu un Varese, un alt Madrigal, de pe la Iaşi, ce mai... Exaltat? Asta e altă pereche de papuci.

            Violoncelistul a plecat cu pianista. N-a rămas cu D., care-şi înghiţea lacrimile. Noroc cu noi, artişti mai de pe aici, nu din Cluj, nu din subsol, nu din nu ştim nici noi de unde. Am băut în cinstea lui câte un coniac mic, vorbind şi de el, şi de fiecare dintre noi (nu mai cânta nici unul la violoncel), o soprană poetă, o ceramistă, un geolog sculptor, un desenator, o necunoscută – prietena geologului, şi eu.

            La ce i-ai plânge ceţii de milă, când, îndesindu-se, îşi varsă şi singură mormântul din ochiul cerului? Filosoul C.N.: mă aflu în alt ceas al vieţii decât al publicisticii. Perioadă când lumea stă sobră, mai ales oamenii cu trecut. Sistemul, lucrarea vieţii. Direcţia presei din Constanţa şi articolul lui C.N., telegramă neexpediată, lasă lucrurile să meargă. Să-l vizitez cu un gând creator. Stilul meu de luciditate e o opacitate. Nu văd noaptea poetului, dar o accept, îmi dau seama că fără ea nu se poate.

            C.D, premiul Herder – bine faci că mă feliciţi. Merit. Eu, ca să nu se spună că bag mâna în banii statului, îl trimit în străinătate pe fiu-meu. N. N. fumează în cabinetul lui medical – trebuie să moară omul de ceva -, după Eres, şi el Erezii, mi-a făcut şi o radiografie la un dinte. La „Moldova”, cu V. V. şi M.C. (ne-am împăcat, mi-a găsit şi o „Ramayana”).

            Spre dimineaţă, aflu că sunt respinşi doi candidaţi ai decanului D.P. Sufăr şi adorm. Mă trezesc, îi văd pe candidaţi (mă vizitează la redacţie). Sunt plânşi. C. L., mai tânăr, are ochii topiţi încă în roşeţuri, C. P se uită fix şi îi vine să ragă. Să vedem ce-o să mai iasă.

            Mai bine că d-l C.N mi-a recomandat să-l caut cu un gând creator. Eu crezusem că trei zile de ceaţă sunt un gând creator. Ieri, pe o zi aşa de însorită şi de caldă, pe o noapte astupată de două-trei stele, nici gând de gând creator, ba tacla cu prieteni de-aceeaşi zi (şi altele de-a domnul).

            La Casa Universitarilor, nu-i consideram pe matematicieni cine ştie ce, iar ei parcă şi-ar fi dat seama, de aceea depuneau oarecare interes. M.B. cita cu exactitate un articol de Camil Petrescu. Academicieni declaraţi senili. Un ministru care vânează vrăjitoare. G. P., un existenţialist. Discutarea lui m-a existenţializat. Am avut impresa că niciodată un gânditor viu n-a mai fost aşa de la locul lui judecat în elogii şi contraziceri – un existenţialist de dreapta; nici dreapta, nici stânga; ciung, dar o cruce; o cruce ciungă; ortodoxist, nu mistic; sentiment duminical, auzi, ăsta e Ardealul...

            Naşterea muzicii din cer, cine a fost Haendel, crezi că ştiu? I-am spus domnului Ionescu, arhitectul de orgi, aseară (astă-seară s-a întâmplat iar) – orga părintelui Gerstenengst a luat-o razna. 20 de partide de şah cu S.T. Duduie, avem în casă un poet modernist. G.C.M. nu vrea să semneze lângă O.O. - a făcut politică reacţionară, V. B. a fost amantul Olgăi Sturdza, A. A e tâmpit.

             (Crimee) A. E. B., trei ore, a nu fi slugă francezilor; ce găseşti la noi în anticariate, Belgia Orientului; nu au niciun poet mare, cultură prin meteci, Milosz, Michaux. Voluptatea germanică, suntem nordici, ca şi ei – circulaţia numelui său, în lumea germanică. Românii în străinătate, egal nimeni, „prezenţe”.

            Plata la Seghers, compromitere totală prin tipărirea la Seghers. Parisul, frumos numai pentru cine n-a văzut oraşele italiene.

            „Echinoxul nebunilor” revine cel mai des; un roman inedit, refuzat de Marin Preda, deşi fusese tulburat; poezii respinse; Istoria poeziei. Mi-am făcut datoria. Parafrazând pe Cato, nu voi spune „Cetatea nu va avea oasele mele”, ci voi spune „Cetatea va avea numai oasele mele”.

            Scrisoare lui N.C.; aliaţii săi nu-s plini de putere; filiaţii româneşti – Cantemir, Hasdeu, Eminescu – Izolare; Exilul nu e soluţie; trebuie să suferi cu poporul tău.

            Nu e membru de partid; nu va mai primi, până la moarte, nicio funcţie. Mulţi amerdeuri, sordizi. Fănuş N., unul dintre puţinii scriitori. Cei care n-au citit scriitori români. T. Arghezi, scrisoare, intervenţie la Dej. 1958 – 1964, mizerie. Plenara Uniunii din 1962. Prima aprobare de ieşire în străinătate, 1965.

            Unul singur. Ion Alexandru. Încredere în forţe creatoare interne. Românii, zero între străini, zero şi între români. Întâlnirile cu studenţi nu mai sunt posibile. Gunter Grass şi Wili Brandt. Azi, o întâlnire cu N.C. Locul meu era, cred, acolo. N-am fost invitat. Aş fi fost dezagreabil.

            Viziuni, un univers, nu întoarcere la curente din '20 şi mai vechi. Vă credeam un estetizant. Un estetizant din interiorul estetismului.

            Îmi pare rău că nu m-am iubit cu Rebreanu, îmi spune E. B., fostă, zice ea, Alice Basarab. Dar îmi iubeam soţul. Nu puteam iubi doi deodată. Eram proastă. O mie de lei o sărutare îmi dădea prefectul dacă m-aş fi culcat cu el. Eram cea mai frumoasă, o frumuseţe cum nu s-a mai văzut. Camil Petrescu îmi spunea, tu eşti boieroaică, eu sunt copil de oameni săraci, mă uit la mobilele tale să le descriu în romane. Azi, m-a făcut la telefon semizeu. Şi înger. Şi gentil.

            Monologul de început al lui Mureşan / Eminescu are 200 versuri, 3000 silabe, 100 cezuri. „Drumul” lui Al. Philippide ar fi să fie jucat de adolescenţi de vârsta lui când a scris piesa. Şi „Salomeea” de Adrian Maniu e pervers poetică. Ah, „Gândirea”... A intrat azi pictorul lor, Demian, şi mi-a spus, „Am venit”. Mă întreabă de ce l-am căutat.

            Miercurea a patra de armată, unde mă aflu concentrat, reflex de avariţie, doresc pe toţi ceilalţi avari, spre a verifica dacă, astfel, eu mai pot avea ceva. Pe M. V. (Puiu), actor poet (cel ce nu-l iartă pe Shakespeare pentru că ar fi deschis porţi crimei), îl întreb la spectacolul lui T. G., „ai plătit?”; despre lecţiile de impostaţie, „le plăteşti?”; un Larousse vechi, de câteva mii de pagini, „ai dat tu bani pe ăsta?” Doamnei Milena îi spuneam că sunt în săptămâna mea antifranceză. C. D., că Budai-Deleanu e antiunguresc, antiţigănesc; M.P.: şi antiromânesc. Nu m-aş fi plătit.

            Au dat cu nasul prin americani şi nu înţeleg nimic. Aveţi nevroză aristocratică. N-am, mă. Complexul prinţului consort. Eu am complexul originilor. Şi aţi condus ziarul „Ţara”, unde a polemizat Dan Botta cu Blaga, înainte de a-l provoca la duel.

            S-a măritat de la 15 ani, la 16, a născut cu forceps. Dacă ar fi stat în pat, azi ar fi ministru. Iorga n-a văzut în ea femeia, nu era viril, dar avea o sămânţă... De nouă ori s-a culcat cu soţia lui şi a făcut nouă copii. D-na Iorga i-a spus doamnei B. că e impotent.

            În spelunca Maria Magdalena, violoncelistul mă chemase la Petrushko. Cursul de metafizică, până la Hegel. Izolarea, cu D. S. Popii suportă greu foamea. Tentativa de a se spânzura cu centura, nu din laşitate, pentru a nu fi drogat şi astfel să spună. 6 luni pierdut, adus în ţară, condamnat, negraţiat, împuşcat. Avem un Socrate în Bucureşti. El singur şi regele aveau iaht. Maimonide, javra medievală, cardinalii masoni. La ora trei noaptea, ochii i s-au bulbucat, urechile i s-au pleoştit. Să nu mai ascund numele după neffinţa iniţialelor. Siberia, măreţia durerii. Balet pentru copiii din insula Haiti.

            Se dădea drept Henri Michaux. Îmi plac versurile dumneavoastră. Pe malul Niprului, acoperit de lipii - câte pâini s-ar fi putut face cu ele pe apă, dacă nu cumva chiar ar fi plutit. Prin mlaştină, spre Piaţa Naţiunii. Antilatinistul striveşte nasul bustului. Lui Osman, adevăr tătărăsc, a mai avea Crimee. Vârât în sac, şiră fărâmată, şamanism, cultul focului, islamizare. Margini de căciuli de fier mi-au încăput cât a putut fiecare, lăsându-mi impresia că le-aş avea într-una pe creştet, deşi nu le-am avut niciodată.

            (arhitectul de orgi) Primul volum al operelor lui Eminescu, ediţia Perpessicius, este interzis. Numai dacă „faci o lucrare”, dacă ai „permis special”. Vai, şi cine dă permise! „Memoriale” de V. Pârvan, „Precursori”, de O. Goga. Cercul din Nuferi – Puiu V. cu Marina lui, Vasi P. cu o fată, regizorul Sorin S., singur, o actriţă, Stelică, eu – aseară, „Zahei” de Vasile Voiculescu, spiritualitate fără obiect.

            Mă întâlneam cu prietenul V.V., pentru a-i povesti ce mi se întâmplase cu atât de puţină vreme înainte (sau în urmă). Comentariul la Kirkegaard, mistica iubirii, poziţia ţeapănă, în picioare, pe frig, dorinţa de mântuire, nu şi de certitudine, exaltarea numai a spiritului, chiar şi prin gesturi antispirituale şi antihaitiene.

            Nu o mai apuc pe Calea Călăraşilor, dar pe Delea Veche. Trei turle şi un coş, alte două pe Popa Nan, spre sud, Calist, cu încă două turle. Caşinul are cinci turle, patru în cruce şi, în centrul lor, marea turlă, mai aproape de cer. Dumnezeu, înainte de origini, sunet de clopot. Apusul Cişmigiului. Bach ortodox.

            Dacă mă cert cu V., mai trec să te iau de la Domniţa? Jucam primul şah, vine Rică, supărat pe notar că nu-i primi actul fiind datat cu o zi mai devreme, ne-am încins la licitaţie până la miezul nopţii. A doua seară, Puiu i-a citit versuri d-lui Grigore P., de la Francisc d'Assisi n-am mai auzit versuri atât de autentic creştine. Seri cu Berdiaef, părinţii Arsenia şi Stan, părintele filosof Stăniloae, Karl Barth, Kirkegaard, David, Pilat, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, adevărul tezaurului putnean, poeţi de azi, epocile fiecăruia şi ale tuturor. Comedia mergea în gust de spaimă. Patrie de vânzare.

            Nansi e convinsă că eu mă dezic de cineva pentru a flata pe cel cu care discut. M-aş dezice de oricine, nu de teorii. Concertele brandenburgice. Clavecinul se aude ca un ţânţar. Demonii lui Odobescu la Ateneu, Buşi cu trompeta lui.

            D-na Aurelia D. ne-a dat din geantă nişte ţuică, am băut-o lângă gardul bisericii. Tavi mi-a citit până la trei dimineaţa în bojdeucă din jurnalul scârbei sale. Arhitectul de orgi, înainte de a cere doamnei D.  „Ora 25” de V. G., a rugat-o frumos să-i povestească în două cuvinte ce cuprinde, apoi nu a mai vrut-o, dar a certat-o că citeşte şi se tulbură cu astfel de lucruri. Pentru că fumase în faţa mamei sale, nu şi a tatălui, i-a recomandat să privească cu ochii tatălui dumneaei.

            I-aş mărturisi tăcerii misticismul oamenilor, bucuria de a-i vedea, chiar mâncându-se. Îmi sting suflul cu mentalitatea zilei. Democraţire, jidănire, ţigănire. Duşmanii dulci îţi vin cu dogme şi te pun să le respecţi, să le intri în voie. Toate mamele din China, căsătorite cu câte un evreu. Rachiurile soldaţilor şi gradaţilor.

            Franz Xaver Dressler, 72, improvizaţie la orgă pe o temă dată de public. Nansi cucerită de gesturile statuii de argint viu a moşneagului risipită prin ungherele orgii, prin încheieturile ei femeieşti – mare crai. Rămas pe podium, înalţi imnuri, apoi cobori şi iar înalţi imnuri ce suie fumegător până la locul unde odihnisei mai înainte. Dumnezeu nu este sus, nici jos, nici nicăieri, nici pretutindeni, nici apofatic, nici teandric, nici el.

            (Corcotoparița) Le-am dat prăjiturile celorlalte bolnave din salon, să-le mănânce ele, că ea nu putea, e suflet călător. În prourul lui Sfântul Gheorghe, puneam salcă la poartă, nu fag. Pândarul ne-a prins cu oile în grâne. Eu eram mică. Le-a luat la bătaie pe fete. Ce le-a bătut. Dup'aia ele s-au pus pe jucat. Bătute. Şi mai şi strigau după pândar. Fire-ai alimănită, te-am luat de la ţigani pe-un ciur de făină. Nu mai dădeai dumneata ciurul de făină pe mine.

            Pe 19 martie 1970, în faţa pensiunii în renovare, cum convenisem cu două luni în urmă, pe 19 ianuarie, l-am aşteptat şi l-am întâlnit pe Constantin Noica. Am bătut câteva străzi, repede. Îi era frig. Am programat o nouă întâlnire, în cer, nu pe pământ, la acelaşi termen. Ce-ai făcut, fiule? Pleacă în lume. Nu? Pleacă în cultură. Da? Îi spun lui Grigore Popa, d-l Noica este un om extraordinare. Şi d-stră sunteţi un om extraordinar. Dar d-l Noica mi-a dat un pumn. Nu-mi daţi şi d-stră unul?

            Iubita mea R., alias mamy, Nansi, Bec Mov, Buric Mov, Corcotopariţa, încovoiată în faţa acvariului, dădea să plângă, murea scalarul (ori carasul cu văl?) Costache, după şapte ani de viaţă. N-a murit. Mulţumiri zeului peştilor. Amintirile lui Mircea Eliade, apărute la Madrid. Gone with the wind. Aş vrea să fiu o canalie.

            Faima lui Pistol a făcut-o Glonţ. Pistol e cumsecade. Glonţ şi-a înnegrit în pumni tatăl şi cumnaţii, precum şi pe cel plătit cu cinci kile de ţuică pentru a-i da cu sticla în cap. Pistol e povestitor de căprioare. A crescut şase iezi. Urăşte lupii, n-a văzut nici unul.

            Atârnă-ţi, dragă, haina-n cui, haide, tigoare. Ce ai cu haina mea, tovarăşe? Ţi-e cald, nu-ţi dai seama? De unde ştii cu ce persoane mă întâlnesc, în ce loc? Te rog să mă prezinţi şi pe mine unde mergi. În halul ăsta? Prefer să nu-mi mai scot eu haina. Vezi? Florile dansează putorile. Împrumută-mi hainele, pentru nuntă. Mă însor şi eu. Cu hainele mele. În hainele tale, cu domnişoara Viorica Necşulescu-Zarzăr. Dezbracă-te acum. Însoară-te, dacă poţi. Sunt dezbrăcat. Să-ţi iei liber.

            Am trăit în propria mea literatură spiritualistă, redus la nefiinţa literaturilor de mai nainte. Nu e linişte deloc în Vrancea. Lăsat în pace a suferi. În locul poeziei s-a aşezat un secol. Dispariţia poeziei măreşte credinţa în Dumnezeu. Poetul viu e raţiunea târziului. Primind un bilet dus-întors Bucureşti-Boston, părintele Stăniloae n-a avut timp să meargă. Filosoful Noica a întrerupt o conversaţie foarte folositoare pentru mine când o maşină a Centrului i-a stat, nesperat, la dispoziţie, dar de ce aproape a fugit, de ce a fost să-şi fractureze un picior, câteva coaste şi o mână la frânarea troleibuzului?           

            Subiect pasionant pentru mine a fost convalescenţa. Aveam concepţie convalescentă. Nu confund arta cu durerea. Nu şi da. Ştim noi. Broască în apă fiartă. Nu-l cunosc pe Lucian Blaga. Că-l cunoşti, că nu? Domnule, nu e voie. De Zalmoxis, Rostirea. Am de jurat pe mai multe decât ar fi permis. Remy de Gourmont, lepros, scriind cu mănuşi. Am necazuri, nea Brunea. Necazuri are şi lemnul. Saltimbancul are prăpastia şi moartea în el, nu merge pe sârma de telegraf ca rândunica. 

            (mâine) Migranţi de azi, subterane fixe, Blaga bănuitul, poporul în fapt de ziuă, lepra lui Remy. Cocoşul dinspre biserică asociază şi el balul cu sfârşitul lumii. Aş fi pus doi parlamentari să vorbească. În realitate, gândurile îmi au curăţenia dintr-un spital de ochi. Fără a lua în seamă cuvântul Direcţiune scris în josul a tot felul de interdicţii caligrafiate pe tăbliţe de o îngrijire nemiloasă. S-o fi strecurat mâna mai tânără a asistentelor, cerând să se deschidă bine ochii când se umblă prin clinică. Surdo-mutei oarbe: curvo. Milogule, te-am scos la lumină.

            La ce să ieşi la poartă să conduci soldaţi? Ce să cauţi, fie că ai de aşteptat, în gară? Fereşte-te de boli lumeşti. N-am cunoscut filosofii. Mâine mă întâlnesc cu d-l C. Noica. Ce-i voi spune? Nici filosofii nu mă cunosc. Dar teologii? Ce ştiu eu? Ce ştiu ei? Trebuia să fiu mai atent şi să răspund invitaţiei d-lui D. Stăniloae. Mi s-a făcut dor de o nouă scrisoare de la d-l Mircea Eliade. Cum s-o provoc? Legat la ochi, doctorul îmi spune, Ei, ce facem azi? Dezleagă-mă, să văd cu cine stau de vorbă.

            M-am trezit în braţe cu un Eminescu şi un Shakespeare. Mi-a venit în minte şi Rabelais. Nu cumva oi fi Rabelais. N-am fost niciodată în Franţa. Nu m-am amestecat cu nimic sublim. Poate cândva. Prin amintire, nenorocirile îmi vor fi previzibile. Nu sunt nenorocit.  Ce-aş fi de nu mi-ar fi întins mâna filosoful? „Cunoaşterea concepţiilor greşite spre a fi depăşite creator” - şi dau toţi din mâini, să aibă Gulian la ce se uita aprobativ. S-a terminat emisiunea.

            Iar eu am fost la filosof acasă. În balcon, la etajul unu, văzând un copil, m-am uitat până ce şi-a pus capul pe balustradă, gânditor, ca în urmă să vină şi soră-sa. Uitasem, şedea la etajul 3. Mă aştepta. Aşa a fost convenţia, a spus. Îi scrisesem, Vă voi vizita joi 30 iulie, ora 18, cum s-a şi întâmplat. Părea obosit. Nu era. Era filosoful. Ce repede a trecut o oră şi jumătate. Am venit după porunci. Nimic. Discuţie despre Rostire, despre cartea mea Eres, a citit-o.

            Pentru dânsul, eu exist, mi-a spus-o. Apreciază cinstea delirului din cartea mea, care nu e carte, fiindcă e a unui autor care nu e autor... Când întregul este enigmatic, detaliul nu trebuie să mai fie enigmatic. Nu mi-a prins cheia. Foi cu capete tăiate, care strigă Cap! Cap! Să creez în întuneric, cititorul să fie în lumină şi să creadă în întuneric, să creez în condiţia mea părăsind-o pentru a intra în condiţia cititorului şi acesta să înţeleagă condiţia mea.

            E prerostire, nu rostire, e fire nu fiinţă, e în sine, nu e în şi pentru sine, n-a trecut de la în sine la pentru sine şi, întorcându-se la sine, să fie şi pentru sine. Nu am spus să fie lumină şi lumină se făcu. Am şanse mai încolo, înfundându-mă şi mai mult în delir şi rătăcire şi haos. Gândul din spatele gândului, ca la Gabriel Marcel, în jurnal.

            Cultură. Mă hrănesc. E ca fumatul. Deci, pentru dumneata, cultura e un aliment, nu un medicament, cum este pentru critic. El se vindecă prin cultură. Mi-e teamă să nu păţesc iar ca atunci când am refuzat propunerea bătrânului profesor de matematică din orăşel ca eu să înfiinţez cercul de matematică. Atunci ai jignit un archaeu. Acum te temi să nu mai jigneşti niciun arheu şi-i îmbrăţişezi  pe toţi, fără să te opreşti, poate, astfel, la nici unul.

            Deci eu nu ştiu ce am şi ce-mi trebuie de făcut. S-ar spune că mă înţeleg cu oamenii: ca atunci când scobeşti în nisipul din râu şi apa se năpusteşte bucuroasă în golul creat desfiinţându-l spre bucuria celui de sus, a celui ce-a scobit în joacă. Trebuie să curg. Bun. În afara mea, oamenii curg de bună credinţă în golul scobit în locul meu. Înăuntru? Acolo tot curgere? Câtă curgere, doamne fereşte. Ah, este calea mea, uitasem. Şi eu rămăsesm la cealaltă cale, fără să întreprind nimic şi, acum aflu, fără chiar să-mi fie cu putinţă.

            Şi cum să curgă un gol scobit sub presiunea apei ce se înghesuie? Nu mai este golul gol de-acum. Se năruie, şi faţa râului e liniştită. Acolo spulberat, i-a fost curegere pieirea? Şi cum ar curge tocmai din momentul când a fost oprit din ceruri? Poate să nu fiu astfel. La urma urmei, nu mă interesează cum sunt. Prea mult, nici polimerii, ADN supra sau subspiralat nu mă intersează. Sunt şi în alcătuirea mea, de ce mi-ar alcătui gândirea?

            Gândirea mea râsul de pe lume. Simţirea mea nu face nici pasul ce o desparte de plâns. Până şi tatăl meu, dar mai ales el, dacă stau să mă gândesc, îmi dă sfatul să-mi găsesc cadenţa spirituală. Pentru asta trebuie să-mi bag nevasta în serviciu! Interesul oamenilor pentru tine + cine să te apere de ei, de ce? Mai bine interesul tău pentru ce? A, caietele mele visează la caietele lui Eminescu. Încep să mă depăşesc. De-aş afla ce vreau prin ce nu vreau. Nu vreau nimic – înseamnă că vreau ceea ce nu vreau?

            Da, a spus filosoful, pentru mine se potriveşte, altfel spus: non multa, sed multum. Facem planul scrierii unui trai al orelor. I l-am mărturisit şi R. De ce? Chiar, de ce? Soluţia ceasului deşteptător, noaptea, care să mă trezească din oră în oră n-a mers. Nu vom cumpăra ceas, aşa cum n-am cumpărat canapea. Eram chit. Înseamnă că opera ei e viaţa noastră, a mea ar fi observaţia de sine orară. Am făcut un asemenea plan tocmai eu, care nu am afirmat măcar o dată în viaţa mea: mă simt bine.  

            (borcane) Gândurile sale de om trecut prin Dumnezeu se adunau pentru a se risipi drept omagiu luminii spânzurate de vânt în tainiţa Bucureştilor. Apăreţi odată cu eternitatea, spusese R., care nu amâna niciodată nimic. Tu nu mai termini istoria prestidigitatorului. Pe 30 martie, în salonul spaniol al restaurantului Athenee Palace, ai sărbătorit, împreună cu o adunare în întregime evreiască, pe Jean From Comănescu. Beligan şi Barbu şi-au trimis scuzele.

            Cine iubeşte prin ură neamul său numai să iubească şi Dumnezeu îl va îndreptăţi, cine nu iubeşte iubindu-şi vătraiul cerşit de la străini şi atât crăpar-ar, crpar-aş. Trebuie să vii de la centru pentru a fi primit bine şi noi nu ştim de unde venim. Istoria jeleşte, poezia îşi varsă sângele, filosofia îşi sfătuieşte filosofii cum să-şi vindece reumatismele căpătate între ziduri. Nu avem fapta, ne credem a fi o faptă. Vorbele curg în dorul războiului curgător. Când eram în stare de război, şoferii nu voiau să respecte ordinul de a încărca peste 3 tone de muniţii pentru Bucureşti, pentru că se făcea un gheţuş prin pădurea îngheţată.

            Dumnezeu este cel ce uită răul. Tu nu ţii minte răul, îţi amintesc preoţii. N-am venit pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi, iar tu alergi spre păcat de teamă că nu a venit Iisus şi pentru tine, că nu ţi-a piront păcatele pe cruce. Ai păcătuit cu mirosul, cu pipăitul, cu vreo aprindere. Pentru mântuire am văzut lumina. În întunericul Caşinului, legat şi dezlegat pe pământ ca şi în cer, gândul urca până printre zăpezile primăverii de afară, din 5 martie.

            S-a întors tovarăşu' Anca? Soţia îi răspunsese afirmativ. Trecui la telefon la vorbitor. Dacă am văzut Calendarul Credinţa, nu, am scris un articol, în legătură cu acest articol, nouă ne-a plăcut, pozitiv sau negativ, pozitiv, noi suntem cu pozitivul, alţii cu negativul. Cum să ne vedem să facem o discuţie, să mă întâlnesc cu el la ora 18 la Turist. Am trecut pe la prietenul V (bărbaţii sunt hăituiţi, la 27 de ani sunt aproape bătrân), m-a oprit la prânz şi la şah anume mult după ora întâlnirii, să se asigure că nu mă duc de frică. La polul nord sau, parcă, în călătoriile nordice, mor cei care beau alcool să se încălzească, cred ei, dar arterele li se umflă şi apoi îi omoară frigul – V o să scrie pe undeva lucrul acesta.

            Aseară am cam încurcat borcanele, îmi spune la telefonul redacţiei. Îi răspund, încurcat, că nu era propriu locul întâlnirii, prefer unul oficial. De ce, domnule, că e în interesul dumitale. O să mă cunoaşteţi şi o să vedeţi că nu am uzul barurilor. Atunci când să ne vedem şi să discutăm nişte probleme? Acum tocmai scriu un articol. Luni? Luni nu am treburi urgent. E un respiro? Da, un respiro. O să vă caut eu.

            Aş fi scris un act al Doamnei Ratlow, pe-o replică de genul: Daţi-mi un refugiu forţat. Tare a mai îmbătrânit şi frumoasă-i. Actul purta sufletul privitorilor destul de aproape de un ocean nenavigat. Doamna Ratlow ar vorbi cu peisajul, ca şi cum acesta ar fi o blană de vulpe argintie. Doamna Ratlow ar fi, subit, o refugiată basarabeancă, strălucitoare altădată prin balurile Kievului sau Moscovei. Cea mai frumoasă parte ar fi fost monologul Zambilei.

            (Duca) Gheorghe Buzatu vorbea despre Ion Antonescu pe cât de documentat, pe atât de transpus, interiorizat, poate ca un soldat lăsat la vatră bucurându-se de speranța trecută. Mareșalul avea în valiza de front cărțile de jurnalistică ale lui Eminescu, ne spunea, matter of fact.

Fusese coleg de facultate cu Corneliu Buzinschi. I-am invitat pe amândoi la Biblioteca Pedagogică la un colocviu. Au venit mai devreme și au tăinit singuri îndelung, într-o camera: fiicele lor se sinuciseseră.

            La o lansare de târg, apăsat de Iași, România i se părea țară mica, mijlocii sunt Turcia sau Ucraina. Să fi fost o carte despre Tibet. La altă lansare, se întreba ce poet ar fi ajuns Gheorghe Duca de nu intra în politică.

            Viață fără moarte!

            (Ardhanarisvara) Directorul Bibliotecii Congresului American – filiala din Delhi -  îmi scrie că mi se cumpără 18 exemplare din Ardhanarisvara. Imediat după curs, m-am dus în Jawahar Nagar s-o pasez publisher-ului – nu al cărților mele, al lui Eminescu: luând bani pe ale mele, să se simtă stimulat, plătit, și să-l publice pe Eminescu. Cum trecem din sărăcie în sărăcie, nu știu ce va zice nici Nansi.

            Bunii noștri daci aveau motive să fie antilatini. Străbunii noștri romani ne vor fi insuflat, via Bizanț, o sinucigașă resemnare, totuși ne-anti-latină. Ca a constantinopolei filoturce. După-aia, istoria românească împinsă între ortodoxiile antilatine moderne cu acul din Peloponez în Kamciatka. Drame mari în ținuturi mici cu oameni voinici, construcții de munți nedislocate de înotătorii în timp.

            Leela, distinsă, după cărți, pentru NSD, „on approval”. !8 cărți se cumpără  în biblioteci americane; cu timpul, tot atâtea în India; în România? poate nici una. Ce hindustanism în balcani? Gheorghe Moceanu în Bombay și Calcutta în 1886. Noesis. Conflictul greco-latin În Bizanț. Ambivalența Indiei. Petrarca și ignoranța. Ce vesel voi fi după moarte a scrie latinește în India.

            (de dacis) Te am la mână – bagă-mă în pușcărie – te scot la lumină. Întru acestea, Upendranath Ashk mi-a trimis cărțile sale. Eminescu a plecat de la Jena de răul agentului diplomatic. Ce-a fost Geneva lui Arghezi?

            Vaschide, Histoire de la conquette romaine de la Dacie (Paris, 1903) - Andre Piganiol, Histoire de Rome (1962) – Dion Cassius, LYDUS sur l'or des Daces - V. Pârvan, Dacia, an outline of the early civilisation of the Carpatho-Danubian countries (Cambridge 1928) – N. Iorga, Histoire des Roumains et de la romanite Orientale (1937) – E. Panaitescu, Il ritratto di Decebal (1923) – L. W. Jones, The cults of Dacia – D. Tudor, I cavalieri danubiani (1938) – F. Cumont, Les cavaliers danubiens (1938) – G. I. Brătianu, Une enigme et un miracle historique, le peuple roumain (1937).

            Maeștrii mi-au răspuns. Bacchchan. Trebuie să-i vizitez. Mă uit în istorii, pasionala Romă. Am rânit cu ochii prin imuabilele topici ale revuisticii noastre – n-am fost totuși mari odată? Laus Trajani? Desigur. Și? Îndurerați după dispariția la fiecare al doilea război.

            Ascult veena, mă gândesc la Mirabai cu păcat, otrăvita din dragoste de Krishna. Dar de timp cu abis. Agyeya nu m-a convins nici cât Iqbal. Oare mă voi retrage din antichitate? Horace: „Numquid de dacis audisti?” (What have you heard of the Dacians later?)

            Am dactilografiat „Burebista and his People”. Am primit de la Paris Mircea Eliade (L'Herne). Studenții s-au isterizat citind lecția mea „Soorya namaskar”. Îmi tipăresc antetul (numele) și-n devanagari – Eminescu nu era nebun. Îmi închei o săptămână daco-indică, indo-dacică. V. îmi spunea că studenții mei de anul trecut mă iubesc cât nu pot să spună. Nicio scrisoare, de două luni, de acasă (mai există?).

            Se insistă amarnic pentru o claustrare nu numai fizică. Probabil se pariază pe coșmare. Ce ne lipsește să mergem la mormântul lui nenea Gogu: moartea câinelui său credincios? Din ambiție, nu mă sinucid, oricât induceți autoexecuția.

(noduri) Augustinus - Contra Faustus – Contra paganos – non mihi, sed Deo – dialectica est bene disputandi scientia. Printre ancestri – berberi, latini, fenicieni – un punic – Jugurta, Apuleius, Piaf, Zidane. Gabriel Tarde i-a influențat pe Eugen Lovinescu, Sigmund Freud, D. Draghicesco. Editorii mulțumesc lui Carreira pentru corectarea misspelling-ului cu Draghicesco.

              D. Drăghicescu, delegatul nostru la Societatea Națiunilor, avusese profesori pe T. Maiorescu si C. Dimitrescu – Iasi (București), Boutroux, Espinas, Henry, Michel, Emile Durkheim, Th. Ribot, Tabaole, Gabriel de Tarde, Henry Bergson (Paris), Simmel Wognert si Schmaller (Berlin).

            Am lăsat rejetonul între noi, că vlăstar-mlădiță-avort, cine-o fi priceput că ai tăi te-au aruncat de pe acoperiș. Sau tu, din contrast, trăiai, te auzeai, mâine seară urmai, de-ai noștri, cu Brâncovenii.

            Achim Mihu: G. H. Mead și D. Drăghicescu, în Tribuna 8/1981. L. L. Bernard: Draghicesco. Vérité en (sic) révélation, in Social Forces Book reviews, IV (1938-1939). Verneux R.:  Vérité et révélation (Etude critique du livre de Draghicesco), in Persée, 1936, (pp) 159-65. Nicolas Berdiaeff: Vérité et révélation, traduit du russe par Alexandre Constantin, (Ed.) Dalachaux et Niestlé, 1954.

            "Titu Maiorescu quien en el desarrollo de nuestra vida intelectual tiene la significacion que en Mexico asume don Antonio Caso. (...) Pero quiza el mas respecable de nostros pensadores, en las disciplinas de la Estetica y de la Ciencias Sociales, haya sido Dobrogeanu Gherea, quien ne pudo dar todo lo que prometia, porque durate muchos anos tuvo que ganrse la vida arendando un restaurante en una stacion feroviaria de provincia." (Ambasador D. Draghicesco). Henri Corbin: D. Draghicesco - Vérité et révélation, in Recherches Philosophiques, t. 4, 1934-1935.

            Lectura lui Corbin, a americanilor, ca în ascuns. Ucigaș incognito, nefilmat? Jucam picata și mâncam smeură cu Milică și Cici. Principiul amânării temei. Arde-i-ar ficatul în propriul sânge. Improvements in usability. Metoda apelului la un neprevenit. Benediciones. Centaur în jug. Balauri sparți. Al cui blestem? Plinul disoluției.

            „Durkheim, whom he puts in a sociologistic school along with the now mostly  forgotten names  of De Roberty, Espinas, Izoulet, Draghicesco, and Cooley” (Pitirim Sorokin, Contemporary Theories, 1928).

            Păcat că n-am avut cuțitul lângă mine. Reliturgic. Mama preotesei m-a făcut frumos. Uitări onirice de bagaj. Marx: „rasele și clasele prea slabe – să dispară în holocaustul revoluționar” (1850).

            Traducere. Restituire a unui original francez(-românesc), a gândirii neglijate sistematic de conaționali, ca o acceptare a represiunii, prin ignorare absolută.

            Franțuzisme în text francez. Retorică profesională cu accente polemice, colocviale, ultracosmopolite, istoriste, rabinice. Perfectul simplu francez suprapus celui românesc ar denota familiaritatea cu subiectele maxime, altfel inaccesibile, de profetism. Amintiri parabolice.

            Construcții discursiv-asociative sincronizând ideatic secole și milenii de gândire și societate – conceptualizată evolutiv dogmatic. Ca și cum ar dicta cuiva ciorna (româno-)franceză, nu fără improvizații – inspirații sintactice, pe un text, altfel, liniar-științific. ÎNLĂNȚUIREA de idei STILISTICĂ improvizativ inspirat profețională – în dialog armonic cu sursele scenarizate cvasi teatral, muzical – reunirea sistemelor – definiții rezonante ale creatorilor și creațiilor din istoria spiritului omenesc.

            Se poate spune despre Draghicesco ce spune el despre Comte: „Comte este universalist; il n'a en vue que la humanite morale et intellectuelle”. Frazarea și cuvintele se desprind din continua demonstrație a unei teze ce pare a se dispensa de discurs. Schimbarea formelor (înlănțuite ca pe loc) - „metoda” apelului la „un esprit non prevenu” intenționată paradoxal polemic, „o filosofie sistematică”. Știința? „Persoana savantului n-are nicio importanță”, „operă pur pesonală” (Nietzsche). Cât pe ce să se vrea Simmel. Se crede kantian.

            grupuri din noduri socio anomii mai cămine rituri  sport pacifie stafie amici în rătăcire alții alte nimeni singur tuturor lăsat mai hai la a doua a treia cheie răscruci pline de diferențe diferenți gen uman proiectat chiu pietonal valand draft pe necorectat anume să sară ascunșii cumințirilor semn de accent previziv îngropat dezgropat de-o primire subliminală pastile grafem corben furtuni calificate așa face mereu altceva caprele

            Fetusul făcuse și ochi, l-am smuls din găoace, ca de rață, să înoate în Valea Ruzii, cum azvârlisem  puiul chel de veveriță din vârful fagului, sigur că, jos, va lua-o la fugă, cum făcuse mai înainte poate mama lui.

            „Revelația și dezvoltarea mnemotehnică a Ontogenezei. - Să considerăm mai întâi evoluția ontogenetică, cea care are loc într-un ou în incubație pentru ca un organism vivant să se poată naște. Închipuiți-vă un biolog care examinează ceea ce se întâmplă în acest ou. El va vedea mai întâi cum, sub influența căldurii, blastodemul suferă o elaborare întâi destul de simplă, apoi din ce în ce mai complicată. Grosso modo, această elaborare consistă mai întâi într-o multiplicare ilimitată a celulelor germinative și care se face printr-un proces de asimilare pe contul rezervei oului. Apoi, prin asocierea și diviziunea muncii între celulele sale, prin specializarea și diferențierea lor în țesuturi și organe, această elaborare ajunge la dezvoltarea morfologică a unui organism gata să părăsească a sa carcasă. Ce va observa biologul, în curs de trei săptămâni cât durează incubația, este că, la orice moment, faza actuală a acestei dezvoltări nu se poate deduce riguros din faza anterioară și nu spune nimic despre particularitățile fazei ulterioare.

            Evoluția germenului se prezintă mai degrabă ca o veritabilă evoluție creatoare; germenul conține o serie de virtualități care se efectuează într-o succesiune de creații originale inedite, înlănțuindu-se și diferind între ele, niciuna nelăsând a prevedea exact pe cea care-i urmează.

            După teoria bine cunoscută a embriogenezei, fetusul trece, în timpul dezvoltării sale, prin diferite forme – pe care le ia un moment pentru a le părăsi imediat – și formele sunt cele ale scării zoologice, cele ale speciilor care-i sunt inferioare. Este ca și cum fetusul, în fiecare moment al dezvoltării sale, voia să se oprească la una dun aceste forme, dar o necesitate interioară îl împinge s-o părăsească, după o anumită ezitare, această ezitare seamănă unui efort de memorie pentru a-și aminti forma exactă pe care trebuie s-o realizeze plastic, recunoscând că forma deja realizată nu este cea de care trebuie să se țină. Astfel evoluția unui fetus este ca o serie complexă de reminiscențe plastice dacă este adevărat că ontogeneza recapitulează filogeneza. Ontogeneza ar fi atunci ca un film accelerat al evoluției speciilor. În cursul dezvoltării unui embrion, ca și al evoluției formelor vieții, se asistă deci la un jet continuu de revoluții, și prin urmare de creații imprevizibile, ireductibile unele la altele, ca la o înlănțuire de miracole. Acest spectacol n-are egal decât vederea unei succesiuni logice și continue de invenții tehnice și stiințifice.

            După ecloziune, caracteristicile specifice ale puiului sunt destul de net indicate și desenate în el. Dar ca atare întreaga sa personalitate fiziologică rămâne încă indeterminată.

   Un spectator care ar observa toată seria transformărilor prin care trece germenul inițial până ce dă un cocoș cu splendidul lui penaj, ar asista ca la o lungă serie de apariții originale, revoluționare, inedite, ca la atâtea creații din nimic, revelații și miracole, diferitele faze fiind ireductibile unele la celelalte. Numai că, aceste miracole nu sunt pentru noi, căci ele se repetă sub ochii noștri și ne devin familiare.” (Dumitru Drăghicescu, Adevăr și revelație, Paris, Alcan, pp. 166-167).

 

            (o persoană) Pentru prima oară, ziua de naștere mi-a căzut în ziua de Paște, de Înviere. Cum, mai mult n-am sărbătorit-o, de-a lungul vieții, am avut tentația s-o neglijez pe cât posibil. Pe facebook, însă, am dat de urări cu nemiluita, de la prieteni virtuali, din ce în ce mai reali, foști colegi de școală și de facultate, studenți din India, bibliotecari, scriitori, academicieni, sute, ca într-un tratak yogin pe lumina coincindentă: Hristos a Înviat – La mulți Ani!/Happy birthday (Thom Niebblin, Ta Kivinh, Sophia Inspire)/ Muy feliz cumpleanos (Maria Rocio Cardoso Arias) / bonne anniversaire (Elisabeta Isanos) / auguri de buon compleano (Erika Homeuka) /С днем рождения! (Biblioteka Pastuhova) / Hronia Polla (Stefana Stan).

            Pentru neamuri, pentru nepotul Valeriu, o fi în fiecare zi Paște – la fel pentru corespondenții nedespărțiți de pe net (Mariana Gurza – n-am văzut-o în persoană -, Puși Dinulescu, Vasile Menzel, Dimitrie Grama, Ben Todică, Felix Sima, Ion Soare, Vasile Boji...), friends fără număr pe fb. Totuși „o zi binecuvântată, aniversată de Paști” (Beatrice Stan); „întru Înviere și renaștere spirituală continuă” (Raul Constantinescu), „fericită coincidență” (Cionoff Șerban), „cât sunteți de iubit de Dumnezeu” (Dabu Rodica); „mai multă lumină în urări” (Marian Gorczyca); „faptul că te-ai născut în această zi mare și sfântă, cred că are o semnificație deosebită în cursul vieții tale” (Dorina Puiu Popescu); „să vă bucurați de tot ce vă înconjoară” (Steluța Vizuroiu); Ce frumoasă zi aniversara! E o mare bucurie sa coincida cu prima zi de Pasti... Sper sa fi fost tot atat de luminoasa şi de frumoasa ca ea. (Lăcrămioara Stoenescu).

            E un fapt (?): Esti o persoanà indràgità: ai multi prieteni sinceri si afectuosi ( Grigore Arbore Popescu); Ați mai înscris un an în Cartea Vieții! (Traian Vasilcău); Mi-o iei mereu înainte (Nicolae Tomoniu).

            (expo) Cu zile în urmă, Pasi ne firitisise public și el, pe Plata și pe mine, la târgul de carte. Zicând... JURNA  LAMAR de Rodica Anca. Apărut la Bibliotheca din Târgoviște. Cartea începe cu data de 16 sept. ora 4 dim. „Nu se poate dormi pe tristețea asta”, mărturisește autoarea, și începe ziua obișnuită. Cumpărături pt. fiică, țigară aprinsă, sacoșe, legume, fructe. Piața. Tot spectrul zilei îmbâcsite și dezamăgitoare, cu televiziune cu tot. Homo mizerabilis.

            Apoi altă zi, care începe altfel, și la fel de plictisitoare și humoristică. Bucătărie, crătiți, tacâmuri, vase nespălate, haos general, dar... cândva o să iasă totul la liman. Homo happyens. Urmează integrame și găuri negre și așa mai departe. Interesante povestiri scrise sub formă de jurnal, cu simța acut și și pline de humor. O carte fermecătoare.

            SCENOMETRIE  TEATRUX  de George Anca. Trebuie să mărturisesc că titlul cărții m-a surprins. Nu cunoșteam cuvintele. Apoi, cunoscându-l pe autor, am zâmbit, amintindu-mi că este un celebru „dodist” și că în mod deliberat ne pune uneori în încurcătură. Și, atunci, mi-am construit propria interpretare.

            Replici scurte, uneori în versuri, în maniera teatrului poetic, care ne amintește de trecut, de Renaștere, de Shakespeare, altele exprimate prin lungi monoloage, altele chiar fără semne de dialog, proze. Aceste piese au o varietate bogată în exprimare, profunzime în discursul dramatic, devenind antrenante și prin diversificarea lor.

            După părerea mea, ele sunt foarte ofertante pentru spectacole-lectură. Nu v-am povestit nicio piesă pentru a vă lăsa să le interpretați cum doriți. Îl felicit pe domnul G. Anca pentru acest demers și pentru culturalitatea sa, evidentă și în carte, ce lasă să plutească un parfum de ermetism, trimițându-ne și către un viitor încă necunoscut. (Vasile Menzel).

            (un yogy)  Te am la mână – bagă-mă în pușcărie – te scot la lumină. Întru acestea, Upendranath Ashk mi-a trimis cărțile sale. Eminescu a plecat de la Jena de răul agentului diplomatic. Ce-a fost Geneva lui Arghezi?

            Vaschide, Histoire de la conquette romaine de la Dacie (Paris, 1903) - Andre Piganiol, Histoire de Rome (1962) – Dion Cassius, LYDUS sur l'or des Daces - V. Pârvan, Dacia, an outline of the early civilisation of the Carpatho-Danubian countries (Cambridge 1928) – N. Iorga, Histoire des Roumains et de la romanite Orientale (1937) – E. Panaitescu, Il ritratto di Decebal (1923) – L. W. Jones, The cults of Dacia – D. Tudor, I cavalieri danubiani (1938) – F. Cumont, Les cavaliers danubiens (1938) – G. I. Brătianu, Une enigme et un miracle historique, le peuple roumain (1937).

            Maeștrii mi-au răspuns. Bacchchan. Trebuie să-i vizitez. Mă uit în istorii, pasionala Romă. Am rânit cu ochii prin imuabilele topici ale revuisticii noastre – n-am fost totuși mari odată? Laus Trajani? Desigur. Și? Îndurerați după dispariția la fiecare al doilea război.

            Ascult veena, mă gândesc la Mirabai cu păcat, otrăvita din dragoste de Krishna. Dar de timp cu abis. Agyeya nu m-a convins nici cât Iqbal. Oare mă voi retrage din antichitate? Horace: „Numquid de dacis audisti?” (What have you heard of the Dacians later?)

            Am dactilografiat „Burebista and his People”. Am primit de la Paris Mircea Eliade (L'Herne). Studenții s-au isterizat citind lecția mea „Soorya namaskar”. Îmi tipăresc antetul (numele) și-n devanagari – Eminescu nu era nebun. Îmi închei o săptămână daco-indică, indo-dacică. V. îmi spunea că studenții mei de anul trecut mă iubesc cât nu pot să spună. Nicio scrisoare, de două luni, de acasă (mai există?).

            Se insistă amarnic pentru o claustrare nu numai fizică. Probabil se pariază pe coșmare. Ce ne lipsește să mergem la mormântul lui nenea Gogu: moartea câinelui său credincios? Din ambiție, nu mă sinucid, oricât induceți autoexecuția.

            Creangă a fost un yogi. Aparițiile lui sunt mărunțite până azi: singuri școlarii lui au avut fericirea. Și Eminescu. Hârburile diplomatice de un antiromânism pe vândute scot un pârâit nedigestiv. Lumea noastră de acasă își ajunge și în universitate. Aici, numai floarea chandni, a lunii, n-are miros, celelalte da. Lombardi face dansul indian și muzica europeană. Eu, întărit și de doamna Sulițeanu, le fac pe amândouă și românești, unindu-mi gândul lui Pârvan și sonul ori self-ul guru-ului în oranj, de statura blondului din hiperboreicul Humulești.

            Cum de este Eliade cel mai limpede neindian al yoga? Să fi fost iubire ca o umilință de sfânt răpșit? Geniul lui confundator al cosmosului și neuitării face cascadă în moarte de legendă. Negație de sine în pasul pe sub Himalaia. Conștiința inutilității dublului altern. Speranța neantului în plinul dinspre neființă.

            Văd mandibulele lui Șo în cadavrul poeziei. O mantră îi beștelește sfințenia. Lasă catagrafii canibalice. Mori abscons, moș albăstriu, etern suflet biografic al pătrunjelului. Umbră de puroi și flegmă holerică amestecate printre florile înmiresmare de nicăieri. Orgia ritmului va fi epuizat zeii. Se rupe merudanda lângă hostel Miranda. 

            Nagendra vede cultura indiană conectată doar cu cele mari, engleză, germană, franceză, rusă. Chaudhuri apăruse, numind pe Eminescu și Sorescu, replicând că România poate fi o țară mică, dar nu o cultură mică. Nagendra că, într-adevăr, Persia, care nu are nici libertate, rămâne o cultură mai presus de cea arabă.

            Arborez icoana autenticității, o yoga unică. Doar îmi ceruse 50 de pagini asupra limbii și literaturii române care să fie traduse în limbi indiene. În hindi, de el, eu urmând să primesc eseuri despre literatura limbilor respective.

            Comparatismul își are incomparabile riscuri. Am umilințe de rezervă și de împrumut. Creștinism înțeles. Spre tragică mântuire. Meditația soarelui tău și al celorlalți.Să schimbi Times of India cu Hindustan Times.

            Wordsworth se gândise la Valahia cum francezul Varenne, hipizat, n-avea s-o mai facă. Și la ce nemții? Român pentru judecata de apoi? Rigvedic în directitudine, atharvavedic în blesteme primite? Radeshan și nu dansul Mirei – swami oprind sinucigașii în viață.

           

            (Zalmoxis)

            Mi-au scris   Sorinache și Pricop, ultimul mi-ar fi dedicat o poezie în cartea lui Patima muntelui, primul dorește de Eliade și de noi. Puterea mistică a prieteniei nu și-a făcut literatura. Identificarea cu celălalt e un nume al infinității.

            Inginerul ambasador umple table negre cu nemaiamintite formule. Cu automatism psihologic, interzisese La steaua și alte recitări în românește ale studenților indieni ca neatingând armonia lălăită de excrescența sa.

            Ea e din Kashmir, îi zic, va recita în hindi „Șah”, de Sorescu. - despre ce e poezia? - despre șah, albe contra negre – dar care e ideea poeziei? - are o anecdotică a luptei, l-am auzit citit de autor, e dramatic, șahul e joc național indian – toate bălmăjelile alea copiii să-le spună înainte de a recita în englezește (atât de prost!) M-a întrebat ce zic de „interpretările! lui, care a fost profesor  – sunteți tare, puteți fi combătut, dar sunteți tare.

            Sunteți în delegație? - curierul. Scriu repede o scrisoare către Miu. Îmi promite că i-o dă. Îmi recită strofa cu frunza care a făcut explozie, din Topârceanu. E trist că n-aș avea timp să discutăm poezie. Marin Sorescu, unu, Nichita Stănescu, doi – nu vă plac? - ba da.

            Costică. - Hello, Mister. N-am zis minister (?) Îi spusesem cu public mixt: faci  România de căcat, îi dai bani lui Seth. - nu i-am dat – de, muncește ca mine, pe gratis. - Acum așteptăm după tine? sărise când îi apăruse bosul, și eu mă întrețineam cu Beri despre poemul lui dedicat României.

            Amărăciunea mi-era relativă.  Un mort înfășurat în galben era purtat fără jale, pe la Kashmeeree Gate.

            Oare va fi sensibil Eliade la ideea mea de a scoate în India o nouă serie (măcar un număr) din Zalmoxis? El ar da un articol. I-aș evoca și eu Calcutta, Rishikesh, plus eminescian-brâncușiana mea de toate zilele. Șora și Noica ar reuși să-mi trimită ce și ce. India nu dacă are azi – cred că nu – un Komaraswami, dar poeticieni în sanscrită, da. Joshi ar colabora. Poate chiar Sahytia ar tipări numărul. Nu străin de un anume vag aer testamentar. Cum începutul revistei va fi fost profetic  spre istoria religiilor, ori poetică?

            Hindustan Times: Indo-Romanian Society – Sixtieth anniversary of the formation of Romania, India International Center, Lodi Estate, 5.30 pm. Indo-Soviet Cultural Society – Fifth anniversary of Brezhnev's visit to India, public meeting. Articol despre economia deschisă a Ungariei.

            Mihai Eminescu: Revedere (recită Kashyap Manica); Vasile Alecsandri: Cântecul gintei latine (recită Yogindra Vadwa); George Coșbuc: Trei, Doamne, și tiți trei (recită Devesh Mohan); Mihai Eminescu: La steaua (recită Charanjit Singh); Marin Sorescu: Șah (recită Veena Rani Gupta); Ashok Beri: Gândul meu (hindi:)

gândul meu sub arc de munte limpezit de râuri sfinte peste-a ierburilor frunte izvorâtele cuvinte România gândul meu

păsări treze veșnic zboare inimii neînfricare peste iarbă până-n zare un pământ sub raza primă diamant se însenină România inimă

păsările-n clar de lună „pe la cuiburi se adună” de-aș fi pasăre spre ea din iubire aș zbura România dragostea

            Întorși de la IIC, pe mine mă doare capul, Nansi e conciliantă, Nana aproape bine-dispusă. Mă risipesc în înțelegerea amănuntelor. Au plăcut Manika recitând Revedere și Ashok Beri cu al său  Jae. Yogindra și Satendra s-au descurcat. Cine știe cât de românesc le-o fi destinul, dar astă-seară ne-am lăsat de-o amintire. Vorbire despre noua ordine – înconjurat de propria groapă – ne deranjam unul pe altul – însănătoșire în păreri – nu ne venea în minte nimic de încredere – pas căzut într-un abis mai familiar – chiar cu galoane – unde e țara noastră – paninginerie gol căpos.