Spectacol
extraordinar “One Man Show” Sergiu Cioiu
23 mai, ora 17, Centrul Cultural Jean-Louis Calderon:
Despre
recital, Sergiu Cioiu spune: “Scene Cantos îmi inspiră un show fantastic
suprarealist (...) Modalitatea pe care
o propun este destructurarea spectaculară.”
Sergiu Cioiu (n. 7 octombrie 1940) este un artist, cântăreț și compozitor român, interpret a diferite cântece, aparținând a
multiple stiluri muzicale, așa cum sunt jazz, swing, folk și chanson, pe care le-a fuzionat într-un mod cu totul personal
și unic, adăugând adesea elemente de muzică populară veche și/sau lăutărească.
Sergiu Cioiu este unul dintre foarte puținii interpreți români care au adus un
farmec muzical aparte scenei interpretative românești amintind, printre alții,
și de șansonetiștii francezi Edith Piaf și Yves Montand.
În
România, Sergiu Cioiu s-a făcut cunoscut în anii timpurii 1960
ca un interpret unic al compozițiilor unor autori totali, așa cum au fost Alexandru Mandy,
sau ale unor cântece scrise pe versurile glumeț-ironice ale unor poeți precum
cele compuse pe versurile lui Marin Sorescu.
(Wikipedia)
Sergiu Cioiu: A fi si a ràmane independent,a
exprima un unghi de vedere fàrà obisnuitele sau inerentele compromisuri este
foarte migàlos, ca sà nu zic dificil, uneori imposibil…
Tràim intr-o lume muzicalà extrem de formatatà iar industria discului este din ce in ce mai dependentà de comert si ieftinàtate. Producàtorii vor sà meargà la sigur. Unde nu e risc si curaj, exceptiile devin din ce in ce mai rare. Gustul publicului alunecà pe o pantà a superflu-ului in care, pe nesimtite, un sunet uniform si-a fàcut aparitia. Oamenii trebuie sà batà neapàrat ritmic din palme, sà miste ceva si sà nu distingà bine decat onomatopeiele repetate. Vorbesc, fireste, despre industria pop-muzic si despre faptul de a fi violentati atunci cand dispare mesajul poetic si cand CANTECUL dispare acoperit de un anume “sound”. Nu contest culorile sau curentele, stilurile sau diversivitatea adusà de diferite genuri la modà, dar ce poate fi mai modern decat ceeace nu se demodeazà?…
Tràim intr-o lume muzicalà extrem de formatatà iar industria discului este din ce in ce mai dependentà de comert si ieftinàtate. Producàtorii vor sà meargà la sigur. Unde nu e risc si curaj, exceptiile devin din ce in ce mai rare. Gustul publicului alunecà pe o pantà a superflu-ului in care, pe nesimtite, un sunet uniform si-a fàcut aparitia. Oamenii trebuie sà batà neapàrat ritmic din palme, sà miste ceva si sà nu distingà bine decat onomatopeiele repetate. Vorbesc, fireste, despre industria pop-muzic si despre faptul de a fi violentati atunci cand dispare mesajul poetic si cand CANTECUL dispare acoperit de un anume “sound”. Nu contest culorile sau curentele, stilurile sau diversivitatea adusà de diferite genuri la modà, dar ce poate fi mai modern decat ceeace nu se demodeazà?…
Coordonator:
Dr. George Anca
DIMITRIE GRAMA
Dialoguri
....vanitatea m-a obligat
sa-mi intemnitez
sa-mi ascund undeva
sufletul
si atunci cand
ar trebui sa-l arat
tot vanitatea ma obliga
sa-l vopsesc
in culori potrivite....
al vopsesc alb
cand par timid
si nevinovat
al vopsesc roz
cand fac
pe indragostitul
rosu cand sunt furios
albastru cand visez
si
negru cand pacatuiesc.
....vanitatea m-a obligat
sa uit ca
existati cu adevarat
sa uit ca nu sunt singur
si sa va calc
sufletele in picioare....
eu nu am nicio vina!
Dimitrie, Scotia,
30/4, 17
ION COJA
Prin livezi albinele Și-au pornit colinda, Ah, de ce n-am zece vieți Să te cânt natură!…
În urmă cu vreo trei săptămâni, mă aflam la țară, sub un
cireș înflorit, ascultând albinele care își porniseră colinda feerică… La
câțiva pași, casa era și ea ca un stup, se făcea curățenia cuvenită de Paște…
Așa că m-am pomenit cântând din toată inima și din toți rărunchii, să fiu auzit
de toți ai casei:
Prin livezi albinele
Și-au pornit colinda,
Ah, de ce n-am zece vieți
Să te cânt natură!…
Și-au pornit colinda,
Ah, de ce n-am zece vieți
Să te cânt natură!…
Și m-am oprit! Ceva nu era în
regulă! Încurcam versurile!… Și deodată din prispa casei o aud pe Mariana,
doamna din sat care ne ajută la curățenie, corectându-mă. Bașca vocea, ușor
doinită:
Înfloresc grădinile,
domnule profesor,
Ceru-i ca oglinda
Prin livezi albinele
Și-au pornit colinda.
Ceru-i ca oglinda
Prin livezi albinele
Și-au pornit colinda.
Cântă ciocârliile
Imn de veselie
Fluturii cu miile
Zboară pe câmpie!
Imn de veselie
Fluturii cu miile
Zboară pe câmpie!
Joacă fete și băieți
Hora-n bătătură
Ah, de ce n-am zece vieți
Să te cânt natură!
Hora-n bătătură
Ah, de ce n-am zece vieți
Să te cânt natură!
Ce plăcere a putut să-mi facă! Am
simțit o bucurie stranie, bucuria că acel cântec îl știam, iată, amândoi!
Dintr-o copilărie petrecută la ani buni și la sute de kilometri distanță! Avem vârste
diferite, eu și doamna Mariana, școala am făcut-o eu la Constanța, dînsa la
Buriaș, dar am făcut, se vede, ACEEAȘI școală, după ACEEAȘI programă școlară,
după ACELAȘI manual, din care ne-am ales cu un suflet care este ACELAȘI în
multe privințe, inclusiv prin capacitatea de a găsi ACEEAȘI expresie
lingvistică și poetică pentru bucuria revenirii an de an a domnișoarei
Primăvara: Înfloresc grădinile… prin livezi albinele și-au pornit colinda…!
Am găsit astfel răspunsul
neașteptat de potrivit, cred eu, la disputa care îi preocupă pe marii noștri
pedagogi: cum să arate manualele școlare, programa școlară la limba și
literatura română?
I-am auzit pe mulți nătărăi
(cuvînt care nu are formă de feminin! Știe limba română de ce!) agitându-se:
s-au plictisit dumnealor să predea aceiași autori, aceleași „bucăți” literare!
Ar vrea o programă de la an la an alta! Mereu alta! Ca să nu se plitisească
dumnealor, ca să nu se plafoneze!…
Măi, fetelor de la catedră!
Școala nu este menită și gândită pentru confortul vostru intelectual! Școala
este gândită pentru folosul copiilor! Copii care an de an, conform programei,
învață texte noi și autori noi! Noi pentru ei, dar nu și pentru profesori! Căci
este important ca toți copiii din România să învețe la școală ACEIAȘI autori și
ACELEAȘI texte, fără modificări importante de la o promoție la alta! Rostul
manualului de literatură este să se modifice cât mai puțin, să nu vină cu
noutăți, oricât s-ar sătura domnii profesori să predea an de an Luceafărul sau
Sobieski și românii! Pentru copii textele din manual nu se repetă în materia de
la anul următor! Sunt texte noi, n-au cum să-i plictisească! Și, repet, copiii
contează, pe ei trebuie să-i avem în vedere!
De ce este nevoie ca aceste texte
sau cât mai multe texte din manualul de literatură română să fie ACELEAȘI
pentru toate generațiile, pentru toți românii, indiferent de vârstă? Menirea
literaturii române și a orelor de literatură română din școală este să
participe la edificarea sufletului nostru etnic românesc, al celor ce ne definim
prin limba română, stăpâna noastră, cum îi zicea Eminescu. Mai mult sau mai
puțin, fiecare materie din programa școlară are și această menire, această
misiune. Dar în mod deosebit orele de română și de istorie au misiunea delicată
de a genera solidaritatea spirituală a celor trecuți prin școală, indiferent de
promoție și de generație. Apartenența lor la același ethos etnic constă și
într-un număr cât mai mare de lecturi comune, de poezii învățate pe de rost la
vremea potrivită, la grădiniță sau la liceu. Peneș Curcanul și Muma lui Ștefan cel Mare, La steaua, Pădurea
spânzuraților sau Zburătorul, Apus de Soare sau O scrisoare pierdută, sunt
texte care lasă în sufletul nostru colectiv un ecou, un răsunet din care se
ițește sentimentul benefic, reconfortant, al solidarității etnice, comunitare.
Suntem toți de-o făptură și de-o seamă!
La fel cum, la vremea potrivită,
contactul și chiar intimitatea cu marile texte ale literaturii universale
edifică în fiecare ființă umană demnă de această etichetă sentimentul
solidarității umane, al deschiderii față de problemele continentului, ale
planetei pe care am avut norocul să ne naștem, să venim pe lume! Sentimentul că
aparținem acestei lumi care ne aparține este țelul ultim și cel mai înalt al
educației, al școlarizării.
Din fericire, acest sentiment nu
se dobândește numai în școală…
Aud că programa școlară recomandă
/ impune numai autorii care să fie studiați, urmând ca fiecare profesor să
aleagă după placul său care ar fi textele reprezentative pentru autorul respectiv.
Este o mare greșeală această …noutate! Această inovație cu care se laudă onor
Ministerul nostru! Să zicem, ca exemplu, că ministerul le propune profesorilor
să facă la clasă nu Scrisoarea a III-a, ci una dintre scrisori!
Ce ar fi rău în asta?
În momentul de față, în actul
comunicării între români circulă câteva expresii precum „rîul, ramul”, „eu îmi
apăr sărăcia și nevoile”, „toată floarea cea vestită”, „toți o apă și-un
pământ” etc., intrate în uzul general din răspunsul lui Mircea, dat lui Baiazid!
Ele sunt înțelese pentru că toți românii trecuți prin școală, prin liceu, au
analizat fragmentul confruntării dintre Mircea și Baiazid. Alte asemenea
expresii circulă și sunt înțelese datorită unor anumite texte din autorii
clasici. Păstrarea acestor texte în manuale înseamnă conservarea acestor
expresii și folosirea lor potrivită!
Există în orice limbă, deci și în
limba română, o constelație de expresii și locuțiuni pe care dicționarele nu le
înregistrează, dar care își aduc contribuția lor la sporul de expresivitate al
comunicării. Foarte multe dintre aceste expresii sunt livrești, desprinse din
anumite texte, din textele studiate în școală în primul rând. Texte studiate de
mai multe generații! Care au figurat dintotdeauna în manualele noastre. Nu putem
lăsa la bunul plac și la proasta inspirație a unor profesori veleitari accesul
elevilor la aceste texte. Sunt texte definitorii pentru conștiința publică,
comunitară! Ele fac parte din universul referențial aflat la dispoziția
aluziilor și subînțelesurilor din enunțurile vobitorilor mai elevați.
Așadar, în această privință,
inițiativele și părerile personale nu-și au locul. Trebuie drămuite cu grijă.
Vorba lui Kirkegaard, deseori citată de Petre Țuțea: „Numai idioții sunt
originali!” Originalitatea la care aspiră orice profesor se poate realiza în
celelalte momente ale acțiunii sale didactice, nu în abaterea de la cele
îndătinate! Rostul orelor de limba română este să conserve limba marilor opere
literare, a marilor autori! Să le ofere ca modele! Să nu se grăbească să
valideze orice „noutate”. Sufletul etnic trebuie să fie ACELAȘI de-a lungul și
de-a latul pământului românesc, dar și pe axa timpului! Școala, prin materiile
umaniste, este conservatoare de valori! De suflet etnic în primul rând!
…Acesta este răspunsul meu, dat
celor care mi-au cerut părerea cu privire la „autodenunțul” recent al unei june
profesoare de gimnaziu. Mi-au trimis textul „autodenunțului” și, în adaus,
comentariul domnului decan Liviu Papadima. Două texte care au făcut ceva valuri
pe internet, în lumea „dăscălimii”!
Nu-i mai dau numele domnișoarei
profesoare. Nu cred că va trece multă vreme și se va jena singură de impulsul
egolatru căruia nu i-a putut rezista! Impuls jalnic, ca și textul asumat, pus
pe internet.
Despre textul domnului decan, cât
de curând.
Ion Coja
27 aprilie 2017
CATALIN AFRASINEI
precum
amazonul
incașă e cifra 12
despre căderea adiacentă
în mii de imagini
-neeexplorate
mișcă lumea și o cutremură
de prea multe ori căzusem
rivaliza cu chaplin
mi-era foarte frig
printre lunatecii pământeni
ar fi spus
domnul g.
căruia să-i pese
de felul
de 1 mai 2017
toate marfarele lumii
se dezbracă de slipi
inclusiv
obrăznicia -cumsecade a ex-
președintelui obama
nu-i face pe ai mei dezinvolți
frigiderele de la găiești
unde au fost congelați legionarii
singurul patriot român
amazonul
durerea este cu mult mai universală
decât poate fi reprezentată
de palizi pământeni & decât
despre orișice altceva ar fi discutat
decât amazonul
cu mii & miliarde căderi
se revarsă numai& numai în biblie
știu cum
se întîmplă căderea
nici lao-tzî
& când va fi
aceasta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu