miercuri, 11 decembrie 2019



Carmen Hendershott – George Anca – Puși Dinulescu – Vlad și Catharina – Radu Stanca – Flori Bălănescu – Corina Dașoveanu – Daniel Vorona – Indira Spataru – Firoiu Cristina Maria – Lora Lavițchi – Nicolae Tzone

Carmen Hendershott

Hello George,

I am pleased to have the photographs of you and a sense that you are active in many celebrations and activities. I've decided to e-mail my Christmas letter this year, instead of mailing a card across the ocean. I had some difficulty with my cards not arriving last year and this way, at least some news will arrive on time.

Also, I thought you might like news of Mona Toscano Paschke, who visited Romania some years ago; I think you helped her have a poetry reading. Anyway, I know you met her and interacted with her, giving her hospitality as a friend of mine. Mona sold her home in Newburgh, New York, since it was getting to be too much of a burden to keep up. She stayed in Newburgh, renting a nice-sized apartment that has a good view of the Hudson River. She is happy there, I think. I have visited her and have seen the apartment. Her daughter Cybele lives in Korea and teaches English as a second language there. Her son Walter lives in upstate New York.

Here is the letter:

It is that time of year again, when we reach out to friends far and near, to share news and re-connect, so let me begin. 2019 has been a quiet year for me here in New York City, continuing to work full-time at the New School and filling nights and weekends with cultural activities.
At my job, I have worked on two drama book projects: One to integrate a large drama collection from the New School Drama Department into our performing arts library (now mostly done); and the other to relieve critical overcrowding in one of our libraries by removing some of its drama books to the more recently developed performing arts library (now finished). I have also spent significant amounts of time answering online questions from students and faculty wanting to have the library acquire or provide access through borrowing to books they need, and asking for one-on-one research sessions to get help in researching their assignments.
I have attended some events closely involved with The New School, notably a book launch in late February of a new book on the history of The New School by Judith Friedlander, entitled A Light in Dark Times, which was ten years in the making, and for which I assisted in some of the research; and certain events held in October to mark The New School’s centennial year. I especially enjoyed an excellent lecture on Joseph Urban, the architect who designed The New School’s signature building in the early 1930s. Finally, I have participated in various farewell events to say good-bye to several of my co-workers who have resigned or retired, with a cluster of departures in late summer/early fall.
Last February, I made a brief trip to Egypt to see a friend. And in June and November, I went to Brattleboro, Vermont to attend a small-scale conference (the Institute for the Analysis of Contemporary Society) where sociological papers were read on a wide variety of topics, in memory of Arthur Vidich, a sociology professor long associated with the New School’s Graduate Faculty. Most of the time, however, I have been right here in Manhattan, where I feel at home.
Among the plays I have enjoyed over the past year, the most outstanding one has been Beautiful, about the early career and life of Carole King. I had seen this play before this year, but because it was closing this fall, I went again, taking various friends so that they also could experience it before it was gone. It is one of the best musicals I have ever seen, and when I initially attended the play, I only knew that I’d heard her name. I recognized a lot of the music, but hadn’t realized that she wrote it. Now, I have a way to connect the person with the melodies. More recently, I saw an outstanding drama, Broadbend, Arkansas which details ongoing racism in America with two monologues, one set in 1961, dealing with reactions against Freedom Rider desegregation activism, and one currently, dealing with police brutality.
I’ve seen some exceptional documentaries: Linda Ronstadt, a documentary about her life and career as a singer, documenting a range of musical interests and talents that I did not realize she had; Carmine Street Guitars, about an extraordinary store/community center in Greenwich Village whose proprietor makes guitars, and the people who go there as customers and friends; College Behind Bars, a documentary about the Bard College Initiative to provide classes and degrees inside some prisons for prisoners who take the courses, do the homework, and qualify to graduate, with a high point being the occasion where, in one prison, convict debaters take on student debaters from Yale University – and win!; and, finally, the fine movie made by filmmaker Agnès Varda on her career, entitled Varda by Agnès (Sadly, her last film; she died this year.).
I look forward to hearing from you about your year, and wish you well in the one to come.
I would welcome any personal news from you and news of your daughter, whom I met on one of your trips to America. I am glad you are well and busy.
With friendship and good memories,
Carmen Hendershott
December 9, 2019

Dearest Carmen,

I am happy with your wonderfull  letter and hallo. 
I ever admire your genious projects. 
Kiss Mona.
Our grandboy Valeriu will be 7 by 2nd coming February.
Divine Love on 2020!

 Anthropology of  Ahimsa
Dr. George Anca, Romania

namo arihantaam
namo sidhaanam 
namo ayariyanam
namo loye sava sahunam.

From Mahavir to Gandhi

Lord Mahavira has classified people in three categories: having many desires (Mahechha), having few desires (Alpechha), having no desires (Ichhajayi). The economy of nonviolence, along with poverty eradication, applies also Mhavira's concept of vrati (dedicated) society. He gave three directions regarding production: not to be manufacturated weapons of violence (ahimsappyane), not to be assembled weapons (asanjutahikarne), not to be made instruction for sinful and violent work (apavkammovades). Following anekanta, the philosophy of Mahavira synthesizes personal fate and initiative.
Somehow the person becomes  an embodiment of ahimsa.  One perhaps would leave his / her own ahimsa for the original one to drink from the spring started under the stars of India. On the other part, for example, the world anthropology congress  in Zagreb was followed by war in former Yugoslavia. With name of the singing black bird, Kosovo seemed as if renamed by a bloodshed in the threshold of the 3rd millennium.
“As a thinker and practioner of politics Machiavelli had a profound influence on European political life. Seeking power through any means was the major principle of his philosophy.As against this Gandhi preached and practiced ethical principles of purity of means for attaining his objectives. One can hardly imagine two completely opposite view points and their paths of life.” (Govindbhai Raval, Vice Chancellor, in “Foreword”)
          Romanian priest and scholar Constantin Galeriu speaks on Mahatma Gandhi as the only leader of revolutions who discovered the Saviour, through Sermon on the Mountain preaching to  love one's enemies. He proved to his enemies that he loved them, even dying as a martyr. In his own words: “I think only evil should be hated not evil-doers even when I could be the victim”;Not to admit and to detest your enemies’ mistakes should never rule out compassion, and even love for them”.
          The same spirit was shared in Romania by the author of The man, his people and the empire, Rajmohan Gandhi.   Prof Gandhi replied to a student, who asked him what is freedom: ‘if the state tells me what to do, I say I will resist. But if my conscience asks me not to do something, I want to obey it. Then I find I have inner freedom.’ 
         After attending an addres by Mahatma Gandhi at Lausane, Lucian Blaga wrote in an article: . “Gandhi gives the strong impression of a man who is in a constant inner concentration but for whom concentration is no longer an effort but an organic state. His figure is accompanied by movements strictly necessary to appear rigid. No nervous or superfluous gesture. No word too much. Everything is mastered, without being artificial.”
          Over years, within a roundtable dedicated to Mahatma Gandhi in Bucharest, Dr. Surender Bhutani, resident in Warsaw, referred to the book "Gandhi, a Sublime Failure" by Surender S.S. Gill, adding  question mark, but similarly inviting Gandhi's descent from the pedestal. It was speculated in the context that the Holocaust caused by the separation of India from Pakistan in 1947 could have been avoided. The speaker has been able to familiarize the audience with both issues, including that current political-social, and Gandhi's involvement at the scale of the Indian people and mankind (Gandhianism, noticeably through Martin Luther King, and Barack Obama's presidential campaign).  

True religion

          Religion: the consciousness of being absolutely dependent on God (Friederich Schleiermacher). Establishing an a priori sacred reality (Rudolf Otto). The sacred is society itself (Emile Durkheim). The sacred (infinite) is not limited to the experience of a finite object (Max Scheler).
          Lat. Profanus (before / outside the temple, fanum, temple). Mircea Eliade, Sacred and profane (1. Space and sacrament of the world 2. Sacred time and myths 3. Sacral nature and cosmic religion 4. Human existence and sanctity life).
          "Satan is an essential part of the Christian system; Or, if he is an impure being, he is not a profane being"(EmileDurkheim)
          "The important element from a practical perspective regarding the evolution of a religiosity towards a religion of the Book - either in the full sense of the word, ie the absolute dependence on a canon considered sacred or in a weaker sense, according to which the holy, fixed rules in writing, is the decisive criterion of orientation, such as those in the Egyptian Book of the Dead - the evolution of clerical education from the oldest, purely charismatic stage to the literary band. "(Max Weber).
          True religion involves a subjective relationship with certain metaphysical and extramundic factors. A belief is a confession of faith intended primarily for the world in general, and so is a intramundal business, while the meaning and purpose of religion lies in the individual's relationship with God (Christianity, Judaism, Islam) or the way of salvation and liberation (Buddhism) . Jung believed that a neurosis in the second part of his life is rarely healed without the development of a religious attitude inspired by a spontaneous revelation of the spirit.
          The Candian School of Religiology expressed itself in the Religiologiques magazine, introducing themes such as: invisible religion, atheism mysticism, postmodern as aesthetic of negation (Frances Fostier), postmodern, another name of another profane (Pierre Hebert), from our religion to our religiology (Despair), our religion is a fiction. In the essay "The Trojan horse of philosophia perennis: Mircea Eliade's Quest of Spiritual Transformation," Michel Gardaz, from the University of Ottawa, referring to the most important aspects of Eliades' inheritance to religious studies, concludes that “The Romanian scholar never reduced the spiritual history of humankind to a mere socio-cultural construction”, adding: “I hope that this essay will contribute to a better understanding of Eliade's philosophical presuppositions”.

Energetic nonviolence and non-possession  

          The anthropology of non-violence may deal with Jain ahimsa, Buddhist karauna, Christian mercy, Gandian nonviolence; Principles of relativity (anekanta). According to United Nations Conflict Prevention NHDR Thematic there are three level of conflict prevention: a) systemic prevention: factors of the global conflict (the unfairness of globalization, the negative effects of globalization, arms trafficking, international organized crime); b) structural prevention: weak, falling or predatory states, group identities, horizontal inequalities, inequity, insecurity; c) operational prevention: conflict accelerators and detonators (resource poverty, small arms influx, public health emergencies, military dismantling, sudden immigration or population deployment, redistribution of land, severe inflation, contentious choices, etc.
          (Master Course: Psycho-sociology of Deviance, Victimology and Social Assistance / Discipline: Anthropology of Violence: Coordinator: Prof. Dr. George Anca)     
          Violence is investigated by socio-biology, ethology, psychoanalysis, media studies, irenology, philosophy etc. Even if the successive trends of social anthropology - evolutionism, functionalism, diffusionism, structuralism, etc. - it does not provide theories or methods of study of violent practices; at present, violence is central to theories on the nature of society, from a comparative, intercultural perspective, to case studies on war, state violence, sexual violence, genocide, ethnic conflict, etc. Reconsidering subjectivity as intersubjectivity in a postmodern context addresses themes such as: alterity, transcendence, responsibility, language, community, politics, divinity, futurism. On a small scale, anthropology analyzes the causation, experimentation and justification of violence (in families, villages, suburbs, gangs, combat groups, committees, counseling groups) on a large scale, the aggression (inborn or not) Species of mankind as a whole. Thus, violence seems to be the true secret of social life, more than death or sexuality.
Instead of violence, Origen and Tertullian recommended martyrdom. Hermeneutical exercises of Origen of Alexandria faced torture and martyrdom. As “decisive means for politics is violence” (Max Weber), a post second World War example is given by torture of political prisoners during Communist regime in Romania oposed by poems prayers, perhaps in tune  with non-resistance, nonviolence, ahimsa, soul force, and satyagraha.
This presentation belongs to a writer dealing for decennials with Indian and Romanian spirituality, such us: Gandhian Jainism in Romania,  Mihai Eminescu and India; meeting presidents of India Shanker Dayal Sharma in Romania and Pranab Mukherjje in India;  The International Academy Mihai Eminescu founded in India with Amrita Pritam; A master courses on energetic nonviolence and non-possesion (anthropology of nonviolence / religion / mediation, Romanian thinkers on the subject); Gloss on Ahimsa and translation of Introduction to Jainism.  
Mihai Eminescu (1850-1889) rewrote in Romanian on his own the beginning of the world from a sparkling point, as in Nasadya Sukta.  Even a violent birth of cosmos has to be challenged After  9th ICPNA, I translated into Romanian from  Mahavir Vaani and   a Jaipur Echo, with poems by George Alexe, Lama Doboon Tulku, Gulab Kothari, S. A.



1 august – 22 iulie 2004/4002
Nimfa sură. Zen citizen. Milonga, marginea râpei. El rey de copas. Martin omoară negrul în şapte o pălmuie pe văduvă, pârnaie numai omor. Prima e a doua, Elena din Troia, cea dintâi fiică a lui Dumnezeu. Alb austral. Bal kabal. Basarabia, Argentina. Întors egal legendei sale, milonga s-a aprins.
Dodii d’edda, kenningar. Răutatea pelagus. Hronard (drumul balenei, marea) în Beowulf-Borges. Marinarii de pe Dunăre vâsli-vor din nou. La sud de oraşul povestirii sale curge un pârâiaş orb.
Umilint labirint dorm ieri tort(el). N-ar mai orbi Hamlet. Medeea de a psalmodia copii. Melanchton pansat. Atmosferă atma, ce-ai tu, fato, cu Botoşanii? Nu stai în ţara asta decât pentru Eminescu, era comunism. Camoens în Maputo. Cricket puritan. Buscaba un alma que mereciera participar en el universo. Departe de Vila Borgese. Heraclit Ponticul. Qaphqa. Funes el memorioso. Plinio el Viejo. De un laberinto a otro. En el Indostan. Mil y Una Noches. La Calle Rosetti. Los Dorna. Lămâine. Alma atma. Ayodhya non impugnando. Nympha Ashvinia. Das eigene selbst. Epitetul homeric, prepoziţie. Persistarea în reflecţiune, Verweilung b(ei) d(er) uberlegung. Uttara-uttama, intimus-extimus, emisie-imisie. Se leapădă vocalele finale ale pozitivelor , iar vocala silabei întâie se gunează. Cai albi, faţa Indra.
Apoia argo sin embargo buena casa blanca. Iar o fată prin Botoşani. Cămaşah. În ea, în poza de acum un an. Pictura pe piele de la halimă. Valhalla-Valahia-Alahia. Diplomat, nu te cunoşteai cu Schopenhauer. Ai somnului domnului în ficatul dorului pampa focului relativitate gauchească Borges ecou în Eco alb arabesc moş Albu plimbat cadavru ca-n Faulkner ca Vetala nonlectură alblând bibliotecari într-o orbire fadoină Marquez asasinat de căpşuna dintre buzele pistruiatei Tierra del Fuego via Maillane thousand nights and a night mille nuits et une nuit Arabian nights hoteluri şi alte ferme de animale.
Pasiunea argentiniană a prieteniei apud Lugones vide Borges in Dante. Mai multe stele în emisfera australă ca-n cea boreală. For ever and a day. Ultra auroram et Gangem. Nu mai sunt galele de altădată, s-a dus cheful de box. Tango în miring-milonga. Pe cărări de labirint bifurcate în grădina Babilonului.
22 mai – 31 iulie
Brusc brevitatea mă dansa. Telugu, de-ai fost asasinat, Shivaramaya. Vreun puşcăriaş, recunoaşterea la persoană. Marocasem. (Idee) (condor) (vlagă). Dar totuşi nu ştiu să vă spun cum aş acţiona dacă Lucifer ar fi să mă ispitească în mod direct. Contact, Ciorănescule, în Macondo. Svidrigailov este pedeapsa lui Raskolnikov. Nesocotita faptă a reginei l-a rănit profund pe tânărul Hamlet. Acestea sunt cuvintele care posedă moartea sa. Satan: mai bine domn în iad decât slugă în rai. Curtezana îl învaţă să nu mai facă unele lucruri. Ştiu că, de s-ar fi stins numele lui Orpheus, l-ai fi scris pe cer cu lacrimi de heruvim. Rănile sângerânde ale sufletului lui Orpheus, în loc să se închidă, se lăsau citite de fluturi neverosimili, asemeni poemelor lui Rilke pe câmpul de luptă şi răsfoite de vânt. În miracolul nopţii se aude plângând pagina admirabilă de singurătate povestită de curcubeul lui Shakespeare. Să ajungi la treizeci şi ceva de ani ca să citeşti Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha (Trivium). Şi e doar primul an, al 60-lea. Euridicervantes. Swedenborges.
Calul pe deal, pe deal, dealul sub cal, sub cal. Demisie din apa glaciaţiei. Imprescriptibilitatea terapiei devanagari, scrisoarea divină. Lumina cerne ploaia întunecând amurgului nostrun cernirea devremelui. Ieşi oafo din coafor. Opponent mates. Mărimi non-psihologice. El monumento Cervantes. Te vrea realul. Ţiganca fostă evreică înfiată de legionari, pe despăgubire, mama lor de nemţi. Challenge yourself. Curteni glonţoşi. Dă-i bice. Eram mort. Iar un Vaslui, haideţi că şi de bombă vă veţi rupe, corupe, la zece, nu la vilă, cu procurorii. Scris pe linia moartă a vieţii mele, nici grea, nici rea, nici ea. De lipsă cărticea. Ba lupii, ba oile. Come împuşcate din toate părţile. Parcă n-ar fi existat frumuseţea atavică. Gura mică îţi face claustrofobie. Ce de mai cenzură, gaborilor. Ţări nu mai sunt, bale de gloabe. Fata sună de la greci, luptători, nu ca românii. Dispariţia personajului, nu numai în pictura lui Cilievici. Genele pierderii contra ale distrugerii. Indusă voluptatea de a fi strivit tehnologic.
Pârâie spaţiul sub hârtie, dacă mai cresc copaci, de s-ar scrie pe frunză. Câte case jefuite. La toamnă, voi vorbi iar literatură. Cum a fost distrus Eminescu pe eşafodul sufletelor neaoşe. Psihologia se regenerează, vorba lui Culianu. Interdicţie patriei şi patrioţilor. Fluture la vale, râpa crapă, n-ai unde te mai duce, eşti pus numai în situaţia de a pierde. Oricând îţi dispare căpăstrul. Spurcă lumea cap de peşte. La Stângăceaua, baba îi cântă din fifă lui babu. Mai dire mai. Şah orborg. Borges Aires. Aguşoaie. Mergea la consumul optim, la vale o scotea din viteză. Ce să strige şi el: România. Despreciativo. Cetinică cetnică.
Oniric bătrân. De origen ingles y portugues. Siente nostalgia por el glorioso pasado militar de sus antepasados. El tigre, base de su mitologia intima. Temas obsesivos, tales como el devorador tiempo circular, el laberinto, la creacion recurente, las simetrias y los juegos de espejos, la memoria y el olvido. 1941, El jardin de los senderos que se bifurcan, 1944, Ficciones, 1949, El Aleph. Director de la Biblioteca Nacional de Buenos Aires (1955). Entre sus ultimas obras citemos El otro, El mismo, El informe de Brodie, El libro de arena, y El Congresso. Jorge Luis Borges nace en Buenos Aires en 1899 (24 Agosto), muere en Ginebra el 14 de Junio 1986. Cât am putut fi de contemporani, şi-n India şi înapoi. En una voluntad de adecuacion perfecta entre los temas y su expresion, Borges se propone extraviar al lector en el doble laberinto de la estructura de la frase y de la estructura de la realto. El letor pierde tambien sus referencias de espacio y de tiempo, a semejanza de los protagonistas que se pierden en laberintos espaciales o temporales. Para ello, Borges opta, casi sistematicamente, por un vocabulario ya culto ya “orillero”, por palabras insustituibles cuyo frecuente sentido etimologico contribuye a confundir y a deconcertar al lector. El empleo privilegiado de ciertas figuras retoricas (en particular el hiplage) tiene la misma finalidad.(Bezault-Chambaut).
1956, medicii îi interzic să citească şi să scrie. 1975, Prologos con un prologo de prologos. 1976, Que es el budismo? Cu Alicia Jurado (cf. Schopenhauer, Eminescu). 1985, Los Cojurados. Moare pe 14 iulie (nu 14 iunie?) 1986.
Le cosmopolitisme de J.L.B. Versiones-reversiones-inversiones. La dialectica de la identidad. Art of Allusion. B. et la Kabbale. Cervantes y Borges: la inversion de los signos (cf. Semnul întors, la Eminescu). Una estetica del silencio. El juego transcendente. Irony in Joyce and J.L.B. (cf. iniţialele lui de Quencey & G.B.Show). El estilo de la eternidad. Realidad y superrealidad. Poetica de la prosa de J.L.B. (cf. E.A.Poe, Swedenborg). El laberinto del universo. B. y el pensiamento nominalista. El conocimento come invencion. De la duda a lo eterno dudoso. Poeta circular.
Acest Palermo din 1989.
Calle Cangallo, 131, Buenos Aires.
Vizualizam, vedeam , oblic, textul, în versuri, nu ştiam ce conţine, doar că e de Borges. În acea casă din Montserrat…Paradisul sub forma unei biblioteci… Groussac, orb ca şi mine…Un al treilea director al bibliotecii, de asemenea orb, Jose Marmol (cf. Perpessicius)…Orbirea ca un mod de viaţă…Homer, Tamiris, Milton… Grecii au spus că Homer era orb pentru a arăta că poezia nu trebuie să fie vizuală, înainte de toate, auditivă (Oscar Wilde)…Eyless in Gaza, at the mill, with the slaves, en la noria, entre esclavos (Milton)… Joyce: din toate câte mi s-au întâmplat cred că cel mai puţin important este faptul de a fi rămas orb… Atunci vor dispărea de pe planetă engleza şi franceza şi chiar spaniola. Lumea va fi Tlon… Însemnări despre 23 august 1944 (vestea eliberării Parisului)… Ehych asher ehych…Intellectus naturaliter desiderat esse semper (Toma din Aquino)… Nici un om nu a dus o viaţă mai reală decât Swedenborg (Emerson)… Întregul infern are forma unui demon, iar cerul forma unui înger (Swedenborg)… Este interesant că Herodot şi-a închipuit Dunărea ca o antistrofă a Nilului, corespondenţa lui inversă…


iubind-o Aurobindo
printre vintre Savitri
auroră sculptată zina
completase Alina

mai taci dracu’ şulfo
sulfului dulfului
violetă violată de vie
devi parcă în Jawlamukhi

taie-i născutei dublura
pe numele mămuchii
şi nu mă trezi travesti
ierbii dinanzi al Dio

Fură nunta tuturor nunţilor pe tremurată Zina, ziseşi. Lasă, ne prea ţinem de ea. Cult ocult. Scăpăm şi de păcate, dăm şi de aură.. No much longer. Zina pădure foc apa Carmen Sylva. Orgasmul marian în florile parcate. Nici tango. What brother? Numai în film, în vis. Ne ia dracu’ oricum. Oricâte, aceeaşi oricâtor, nici o fantezie, nici vrajă. Romanul are capitole din Swedenborges.
Imago mag. Pond ponderal. Zeiţă, zină, izână. Anatomia halucinaţiei. Ilie din Mărie.

8 iunie 2004 (Voi scrie o povestire cu titlul)


Nu pot spune că eşti un savant, scholar. Atunci, ce? Un comunicator, atragi femeile şi nebunii.
Poate şi pe ea, la concurenţă cu marijuana, de-am refuzat-o în Village, pe când în micul restaurant din Lisabona am mâncat peşte.
Fehresc e un virus. Vezi şi cartea mea Frica de Orient. Mă întrebase, după 20 de ani, dacă sunt cărţile mele cele pe care le aflase, across, în Toronto. Împuşcarea anticomunistului sanscrit Cassanova se anunţase, conjugal, din Teheran, pentru Bucureşti, pe replici la vorbe din Delhi şi Moscova, în zece ani, acum încă zece.
N-am mai trecut-o în colegiul Trivium. (După The Buddha nici nu-mi mai scrisese, pentru că: you wind up the letter in the novel).
Salcâmii aproape nu s-au văzut anul ăsta, iar albaştrii, poate de neam neem, s-au uscat. Albe pădurile spre Apuseni, via Râmnic, când duceam pianista la mănăstire, tunsă, întoarsă de la Pasărea care luase foc de îndată ce ea păşise acolo.
Ajung la subiect. Fumigaţii pe imnurile lui Orfeu. Primesc răspuns la versurile lui Shakespeare –

Orpheus with his lute made trees
And the mountain-tops that freeze,
Bow themselves when he did sing.

Nemaiavând ce-ţi scrie, plec în India să caut umbra ta. Până atunci, caută-mă acolo unde mă vei afla mereu: în străfundul propriei tale nelinişti, în tărâmul acela fertil al singurătăţii, cu magnifice corole şi miresme stranii pe unde rătăceam împreună în ceasurile de sâmbătă, reinventând filosofiile şi întregul melos al lumii.
Ştiu că de s-ar fi stins numele lui Orpheus, le-ai fi scris pe cer cu lacrimi de heruvim. Nu uita, cercetează adânc în sertarul unde-ţi pui condeiele şi, dacă găseşti vipera, sărut-o din partea mea.
Carmen, care refuză să meargă în India, pentru că un indian bătrâior o violase la ea în cameră, vizavi de gara Zagreb, îi spune, la telefon, Aliciei, sora mexicanului ei revoluţionar: George n-are unde sta în New York şi a venit la mine.


Lângă bananierul din colţul lui D4, spre Chhatra, între pase, cu mingea, ţi-a spus că va pleca pe mare. Te îndrăgostisei de el. Aveai zece ani.
Chiar aşa important încât să fiu lichidat din zece în zece ani? Fata marinarului, la greci.
Top 100 Novels of All Time – Quijote-Crusoe-Gulliver-Emma-Frankenstein-Copperfield-Moby Dyk- Bovary-Alice-Karenina-Karamazov-Huck-Jekyll-Jude-Nostromo-Ulysses-Gatsby-USA-Plague-Solomon-Haroun-Austerlitz.
HOR-hai LWEES BHOR-hays. True/False:  The first novel written by Jorge Luis Borges has never been published. (Liver cancer).
To have grown old in so many mirrors
and to have seen nothing, or almost nothing
except the face of a girl from Buenos Aires
a face that does not want you to remember it.
Oh destiny of Borges,
Perhaps no stranger than your own.
Borges was busy in the basement planting the seeds of postmodernism.
Fervor de Buenos Aires, 1923, Historia universal de la infamia, 1933-34, Historia de la eternidad, 1936.
Turismo tanguero. Argentine latst tango Paris. Todo tango. El lugar de la mujer en el tango. El hombre conduce pero la mujer non es una marioneta. Ist Tango ein Macho-Tanz?
Lunfardologia. Y veo Gandhi, Teatro San Martin.
Un pensamiento triste que se baila.
El cancionero de Gardel por 759 temas diferentes (entre ellos 514 tangos).
Payada, remarkably similar to the tenso and jocs partitz of the Provencal troubadours of long ago.
Borges famously wrote: “The composition of vast books is a laborious and imoverishing extravagance. To go on for five hundred pages developing an idea whose perfect oral exposition is possible in a few minutes! A better course of procedure is to pretend that books already exist, and then to offer a resume, a commentary… More rsonable, more inept, more indolent, I have preferred  to write notes upon imaginary books” (10 November 1941).  Hypertext “Borgesian Book review” contest. In the spirit of Borges’ remark, write a book review of an imaginary book. The book may be from any time period, it may be fiction or non fiction, and it’s author may be either an invention or an actual writer.
- ? Quien eres, solitario viajero de la noche?
-                     ! Yo soy el postrer gaucho que parte para siempre,
de nuestra vieja patria  llevando el corazon!
Ruben Dario
Soy gaucho.
Mi gloria es vivir tan libre
Come el pajaro en el cielo
                                                  Jose Hernandez
To have seen things that men see,
death, the sluggish dawn, the plains,
and the delicate stars,
and to have seen nothing, or almost nothing
except the face of a girl from Buenos Aires
a face that does not want to remember it.
Oh, destiny of Borges,
perhaps no stranger than your own.
                                            Jorge Luis Borges
“The original is unfaithful to the translation”. “Any writer creates his own precursors”. “Can you imagine that I not even know the date of my death?” “I have done my best to be a Jew”
Augustin: “Şi atunci am spus tuturor făpturilor ce-mi împresoară porţile simţurilor: vorbiţi-mi despre Dumnezeu, dacă voi nu sunteţi El, spuneţi-mi ceva despre El. Şi mi-au strigat cu glas tare: El ne-a făcut pe noi”.
Nos hes imposible satisfacer su pedido.
A secret pact killing Romanian course.
Los Japoneses saben mas de tango que nosotros.
Dame de lata de 1866. Lata Mankeshkar. Dolce tango. Falungong. Tango recreates Buenos Aires every day.
Mi Buenos Aire querido,
quando yo te vuelva a ver
no habra mas penas ni olvido.
Carlos Gardel – Alfredo Le Pera

duraran mas alla de nuestro olvido;
no sabran nunca que nos hemos ido
                             Jorge Luis Borges – Alina Diaconu

Copa a copa, pena a pena, tango a tango
                                                            Homero Manzi

El ultimo tango perfuma la noche,
un tango dulce que dice adios
                                                        Homero Esposito

y asi lleva el tango
a tierra nipona
                                                               Luis Alposta

Bailar el Tango es dar al alma al bailar,
quando la orchestra es como un pulso interior
                                                            Horacio Ferrer

Bandoneon/hoy es noche de fandango. Rifaste my virginidad. El fango hasta el altar. Petele pe soare să-l însoare pinguini pe gheaţă se îmbrăţişează. Tristezas de la calle Corrientes. Tu ansiedad de distancias. Botez petalelor ocean refren invern. Amores de estudiante, amores viejos. Ella es triste como un tango. Milonga di Martin Fierro. El tiempo pasa de largo / quando te abrazo en un tango. Bailando el tango in Buenos Aires asi, / un paso y dos y tres, la pausa y seguir. El primer tango en la gracia sacramental / de Eva y Adan del arrabal. Bailando el tango te encontre, / Bailando el Tango te perdi.


Fernando în lunfardo
coupa santa bardo
el la barba en el tango
Jorge Elenei seacă
lacrima ţigancă
mac pampa obrazul
azul pe brânci jazzul

banda lu’ Ion
tango în somn
bardo barba lui Tagore
en catalon y provencal

am mas în surul mas
milonga m-a ars
tânga m-a rămas
aliluion ale lu’ Ion
ghitara în Pantelimon
pe foxtrot & cancion

te sun la telefon
dintr-un cameleon
satyricon sanscriticon
îmi scoate cleiu’
Sergiu cu condeiu’
sanatana meiu’


luna corabie
îneacă sabie
ah frică mi-e de lună
caravelă nebună
vălul dansa al
glonţului val

mireasă din mireasă
raza cuirasă
înoată inimă
anima minimă
fuga milonga
tangoul conga

pasul paşte
calule moaşte
iarba puşca
înghite duşca
nu mai dansa
valul sabia

potera simpatie
vitrion învie
în cetini luneta
iute Margareta
nu lăsa
gaucho opera

tânăr bătrân
amor îngân
ocheadă răsad
lunii în vad
vălul se lasă
iarbă pe coasă

măturai scena
marea arena
perechi nisipul
fato băieţii
smeilor feţii

nu te înamora
fătului ancora
pe poante

muma află
nimfa ailaltă
ca măturată
talpa gealată
ţine-ţi răsuflarea
te respiră marea

smei oricâţi
în spaniolă
şi în creolă
prin cabaret
la concert


angel angeliono angelicatta portocalilor
pereche-şi dansează se cântă se rosteşte tango
haiku fără oameni ci cumparcita peste dictator
doctore nu degeaba asculţi  Net King Khole

Maria Anghel ah Yamini Krishnamurti
tandava Raja Reddi muierea şi copila
la moară la Făgădău în Moulin Rouge
Mireio în Maillane Fausto în Colon
doctore nu degeaba asculţi Net King Khole

compune Rumi muzica nescrisei
îmbrăţişată icoană vergină
Vincent van Gogh d’Indy d’Onofrio
zamfirul violetei înfloreşte Parma
doctore nu degeaba asculţi Net King Khole

fă paşii Pasi vero pe hârtie milonga
inima Sicilia Tasmania Tierra del Fuego
piruetă ultimul infern tristeţe
abia acum prin angeli China
doctore nu degeaba asculţi Net King Khole


în milonga din Cobia
tangoul pubertăţii
cu fata mănăstire
din Buenos Aires
în braţele arenei

în rugetul măzărar
la culesul murelor
peste picior de spice
răsare soarele
mama tango

Orzari Ferentari Berceni
încolăceşte-mă tandră
cu ochii închişi amuţind
vechea şoaptă ochişoru-mi
acum numa’ tango

tango sat tango târg
tango mahala d’argint
ce ne-a mai văzut Parisul
ce ne-am vindecat de cancer
ce ne alipim La Plata

în milonga din Palermo
în galerie cu Sciascia
sub bunyanul calcuttan
în parolace în sânge
în tango Tagore


du calule du-mă
nebunule Thule
inimă de humă
şah amor hule
nu-mi rabdă
paşi de gaj
fătul ucigaş
din vechea gardă

su spinare
or dictate
sparte urcioare
dans pe picioare
cazi pe spate
să rabde

lasou colosule

dans pion
pe pol tron
re patron
port pe Rhone
om înflori aure
culege-ne maure
ne-om ofili tauri
cadavre de mauri

Prin piesele de teatru...
O piesă de teatru este ca un organism viu. Şi este, tot ca un organism viu, un sistem. Ca orice sistem este, totodată, un sistem de sisteme.
Omul, ca să funcţioneze, trebuie să respire, să bea şi să mănânce, să elimine apoi ce-a procesat şi s-a consumat.
Astea sunt consumabilele şi cu destinul lor.
Dar nici omul nu se reduce la consumabile. El are o structură corporală, prin care circulă de zor sângele şi apa, aer, secreţii care mai de care şi mai ştiu eu ce smacuri. Şi-n afară de structura asta, care adăposteşte organele interne şi externe specializate, se pare că mai sunt şi alte şmecerii, cum ar fi de pildă atotputernicul inconştient.
Aşa şi cu piesa de teatru.
A cărei substanţă este alcătuită din personaje, mediu şi poveste.
Acţiunea circulă prin ea ca un curent electric, dar ea e, de fapt, o undă, care se caţără din mers pe nişte corpusculi, pe care tot ea îi fată, numai că şi corpusculii ăştia creează în acelaşi timp unda. În acelaşi timp e un fel de-a zice, pentru că se pare că nimic şi niciodată nu poate fi în acelaşi timp şi tocmai asta e chiar timpul. Şi dacă totul se duce înainte şi nimic nu stă pe loc e pentru că Werner Heisenberg s-a prins de principiul incertitudinii, demonstrând că nimic nu poate fi fără ăla care stă pe margine, fiindcă dacă arbitru nu e, nimic nu e.
Şi-ar mai fi şi domnul Pauli, care cu ideeea lui despre excluziune, mi se pare mie, cel puţin, că vrea să spună că tot ce-i făcut, e bun făcut şi că nimic nu-i degeaba. Nimic nu se-ntoarce. Totul se duce-ncolo, dar asta se face prin împingerea în lături a ceea ce prisoseşte, asigurîând atotbiruitoarei unde de foc, mersul ei inexorabil către final..
Aţi înţeles ceva? Iată ce-am înţeles eu.
Piesa trebuie să aibă o undă fierbinte. Care apare în urma unei ciocniri violente: Hamlet (între lumea cotidiană şi lumea magică, a fantomelor), O scrisoare pierdută(între două găşti politice). Sau în Pescăruşul lui Cehov, unde se petrece tot o mare ciocnire e, de data asta între lumea marilor artişti şi cea a unor bieţi candidaţi la glorie, topiţi ca Icar cu aripile lor de ceară nenorocită. Dar această undă de foc nu e mai degrabă o pânză, pe care dramaturgul o-ntinde pe nişte ace?
Dar lasă asta acum! Hai, mai bine să ne întoarcem iar la Sistem. O piesă are un Sistem de personaje, care au o identitate şi o relaţionare între ele bine definite, un mod de comportare determinat şi sunt roabele unei ierarhii de importanţă, pe care autorul o stabileşte în cadrul piesei. De exemplu, în Pescăruşul sunt două personaje principale: Kostea şi Nina. Şi unul şi altul iubesc. Şi unul şi altul vor să facă artă. Niciunul nu reuşeşte. În niciunul din domenii. Dar dacă Nina se împacă în mediocritatea semi-eşecului şi a îndurării nefericirii, Kostea refuză compromisul şi preferă moartea.
Restul personajelor sunt, fie principalele personaje secundare: Arkadina, Trigorin şi Maşa – de care depinde sau ar putea depinde soarta personajelor principale, fie personaje secundare propriu-zise, care completează peisajul, oferindu-i autenticitatea şi personalitatea necesară, finisând-se prin ele mediul în care se desfăşoară acţiunea: Sorin, Medvedenko, Polina, Dorn, Şamraev.
În Hamlet personajele principale sunt, alături de Hamlet, Regele şi Regina, deci familia lui Hamlet. Iar principalele personaje secundare sunt membrii familiei lui Polonius: Ofelia, Polonius, Laertes. Personaje secundare simple sunt Rosencrantz şi Guildenstern. Dar şi cu Fortinbras şi cu familia lui e o tărăşenie. Deşi apare foarte puţin, la mijloc şi în final, tânărul Fortinbras nu e un simplu personaj episodic, deşi majoritatea regizorilor îi taie apariţia din mijlocul piesei. Iar toată povestea frustrării familiei lui, chiar dacă nu este decât comentată în cadrul piesei, face ca această familie de norvegieni să stea şi ea la masa principală a piesei, alăturile de a lui Hamlet şi a lui Polonius.
Restul sunt episodici, fiind prezenţi doar în câte un episod.
În Scrisoarea pierdută, principali sunt Caţavencu pe o parte şi sistemul matrimonialo-amoros, alcătuit din Zoe, Trahanache şi Tipătescu, pe de altă parte. Secundare sunt cuplul Farfuridi-Brânzovenescu, Pristanda, Dandanache şi Cetăţeanul Turmentat , numai că dacă Pristanda e funcţionarul Puterii, Dandanacche şi cu Cetăţeanul sunt ai Destinului. Şi chiar sunt, nu doar se enunţă, ca într-o piesă contemporană de unul, Gărbea, cu titlu pompos, nu mai valoroasă, însă, decât o balegă de cal, de iapă sau de bou.
Iar dac-ar fi să fac o comparaţie la mişto cu Hamlet, Dandanache joacă acelaşi rol al învingătorului final, ca şi Fortinbras.
Restul ar fi tăcere, fiindcă n-am să mai insist.
M-am plimbat numai aşa, un pic, prin lumea aceasta răcoroasă a scriitorilor de geniu, ca să mai respir ceva sănătos şi proaspăt, acum când o vreme înăbuşitoare stă peste oraş şi ce dracu o fi clocind peste bietul nostru aer de câmpie atât de-ndepărtat de respiraţia oceanelor lumii?
Tot despre piesa de teatru 
O piesă de teatru adevărată are şi aer şi apă şi foc şi pământ, adică are acces la metafizic, înaintează cu repeziciune, e plină de pasiune, dar are şi o construcţie riguroasă.
Cam greu, dar Caragiale, deşi scrie o comedie, e vorba de O scrisoare pierdută, pare mai preocupat decât de miştocăraia satirică de misterele transcendente care guvernează Norocul ş Nenorocul.
Şi nu numai aici! Vezi mai ales Două loturi! Norocul chior al lui Caţavencu e ca al lui Lefter Popescu. În ambele cazuri, norocul îşi bate joc cu cruzime de personajul prins în laţul amăgirii şi speranţei.
Circulaţia rapidă a acţiunii se face cu ajutorul răsturnărilor de situaţie, care nu permit lui Morfeu să-i cuprindă în mrejele sale nici pe spectatorii cei mai obosiţi. Asta ar fi apa acţiuniii, care-şi face loc vijelioasă printre meandrele poveştii.
Ce să mai vorbim de focul pasiunii care arde ca la balamuc într-o piesă de valoare, fie că-i scrisă de un romantic, precum Schiller sau Hugo sau de oamenii din Belle Epoque-ul lui Cehov şi Caragiale?
Iar o construcţie riguroasă, inginerească, de o precizie chirurgicală, duce spectatorul în călătoria lui, la modul cel mai confortabil, ferindu-l de hâţânelile la care l-ar putea expune un costructor de piese, care se crede mai deştept decât Aristot sau care priveşte spre marele grecotei cu aceeaşi nepăsare cu care un Nea Dorel oarecare îşi lasă resturile în poiana plină de gâzele şi florile lui Dumnezeu.
Nu m-aş mira dacă s-ar vorbi şi de ceakrele unei piese, dar întrucât eu mă descopăr câteodată a fi şi un tip prudent, deocamdată mă abţin, lăsând altora graţia de a fantaza, ţopăind şi ei ca mine de dragul capodoperelor fundamentale.


Cine ar fi crezut că inima de gheaţă a crudului voievod valah Vlad Tepeş a fost cucerită? De fiica unui ţesător sas din Corona, numele cetăţii
Braşovului din acele timpuri.

Katharina este numele femeii care a fost copleşită cu…multă tandreţe de
către cel intrat în memoria colectivă sub numele de Dracula. Timp de peste 20 de ani a durat această relaţie, din care au rezultat cinci copii. Se
pare că această femeie a fost singura fiinţă pentru care Dracula a făcut
crize de gelozie…
Se spune că din momentul in care a vazut-o pe Katharina, Vlad Ţepeş a
uitat complet de celelalte aventuri galante, printre care Ursulla din
Schassburg/Sighişoara, Erika din Bistriţa şi Lize din Hermannstadt/Sibiu.
Conform unor relatări ale cronicilor se pare că multe din actele pline de
cruzime ale voievodului se datorau frustrărilor, geloziei şi furiei pe care
o resimţea Dracula departe de Katharina.
*Nu-şi mai lua ochii de la ea*
Atunci când s-au cunoscut, frumoasa săsoaică avea doar 17 ani, iar Ţepeş
34. În apropierea Crăciunului anului 1465, câteva fete foarte tinere se
chinuiau să tragă la deal, prin zăpadă, o sanie mare, plină cu provizii
pentru soldaţii din Bastionul Ţesătorilor, aflat în apropierea casei lui
Vlad. Aflat împreună cu ofiţerii săi la baza dealului, a sărit să le ajute.
Galanteria voivodului li s-a părut tuturor ciudată, până au înţeles că
acesta nu-şi mai lua ochii de la codana blondă cu ochi albaştri.
Era vorba despre Katharina Siegel, care se remarca printr-o frumuseţe
ieşită din comun. Fata starostelui breslei ţesătorilor
Thomas Siegel, copilărise la Mânăstirea Franciscanelor din Mahlersdorf,
după ce un incendiu cumplit îi lăsase pe părinţii ei săraci lipiţi. Sărac,
bolnav şi rămas fără casă, fostul conducător al breslei ţesătorilor locuia
împreună cu familia sa la rudele soţiei, Susanna, născută Fronius, în
aşa-numita Casă Tartler.

*Cruzime şi carnagiu*
Imobilul se află şi astăzi pe
strada Poarta Şchei nr. 14 şi aparţine
Bisericii Evanghelice. Până în urmă cu câţiva ani, aici a funcţionat o
grădiniţă. Ţepeş îi comanda Katharinei cele mai frumoase rochii, din
mătăsuri şi dantele aduse din Veneţia şi Flandra. Cronica transilvană din
secolul al XVIII-lea arată că idila Prinţului Vlad, guvernator militar, şi
Duce de Făgăraş şi Amlaş, cu frumoasa Katharina a creat revoltă în
rândurile pretendenţilor la mâna fetei, trei dintre ei provenind din
familii înstărite ale comunităţii săseşti.
Conform cronicilor, la 2 aprilie 1459, supărat pe taxele mari impuse de
saşii din Braşov şi intrigile capilor cetăţii, Vlad Ţepeş a distrus toate
recoltele de grâne din Ţara Bârsei. A poruncit să fie prinşi sute de
târgoveţi şi negustori care veneau cu marfă în cetate, pe care i-a dus
lângă mahalaua oraşului, în zona Bartolomeului de astăzi şi i-a tras în
ţeapă. Dimineaţa, sângerosul domnitor a luat micul dejun printre muribunzii
care agonizau traşi în ţeapă. După moartea acestora, a poruncit jefuirea şi incendierea Bisericii Bartolomeu, precum şi arderea satului Codlea.
În timpul carnagiului, la urechile domnitorului a ajuns vestea că
nevestele negustorilor din cetate au atacat casa unde locuia Katharina. Au bătut-o şi au pus- o la Stâlpul Infamiei. Pentru că i-au tăiat cozile,
domnitorul a ameninţat cã va da foc întregii cetăţi. Ca s-o scape pe iubita sa, i-a eliberat pe ceilalţi negustori saşi ce urmau sã fie ucişi.


*Pe o pernuţă de catifea *
Legenda spune cã Ţepeş ar fi reuşit să recupereze una dintre cosiţele
Katharinei, pe care apoi a păstrat-o pe o pernuţă de catifea. Legenda spune
că, într-o zi, a surprins-o pe soţia sa că umbla în dulapul în care îşi
ţinea, ca pe un obiect sacru, cosiţa. S-a suparat foc şi a bătut-o.
Vlad Tepes vroia să o ia în căsătorie pe Katharina, dar rigorile religiei
nu îi permiteau, deşi avea mai mulţi copii cu amanta din Braşov. I-a scris,
chiar, de două ori Suveranului Pontif, Papa Pius II, cerându- i o scrisoare
de indulgenta pentru a i se anula căsătoria cu prima soţie, Anastasia
Holszanska, nepoata reginei Poloniei. În 1462, cetatea de la sud de
Carpaţi, unde s- a refugiat Ţepeş, este asediată de turci. Boierii l-au
trădat, trecând de partea fratelui său, Radu cel Frumos, care era sprijinit
de otomani. Legende locale relatează că, în 1462, Anastasia s-a sinucis,
aruncându-se dintr-un turn în râul ce înconjura cetatea.
Vlad Ţepes era liber să se căsătorească, în sfârşit, cu Katharina, cu care
avea deja trei copii: Vladislav "Laszlo" (n. 1456), Catherina (n. 1459) şi
Christian (n. 1461). Însă un complot al foştilor săi rivali sfârşeşte prin
întemniţarea lui Ţepeş la Buda, unde Matei Corvin i-a spus atunci că îl
eliberează cu condiţia să o ia in căsătorie pe mătuşa sa, Elisabeta Corvin
de Hunyadi. Astfel, Ţepeş a ratat oficializarea relaţiei cu Katharina. Însă
a mai avut cu aceasta încă doi copii - Hanna (n. 1463) şi Sigismund (n.
Katharina i-a ramas aproape lui Dracula chiar şi după căderea acestuia de
pe tron, în 1462, iar Ţepeş s-a îngrijit de toţi descendenţii săi, aşa cum
atestă cărţile funciare din 1850 ale familiilor Draguly, Laszlo sau Siegel.
Asasinarea voievodului, în 1477, a pus capăt celei de-a doua domnii şi
dragostei dintre el si Katharina. Iar frumoasa care l-a cucerit până la
moarte pe Dracula s-ar fi întors la mânăstire. De ce să nu recunoaştem, o
poveste de dragoste spectaculoasă, pe măsura fascinantei personalităţi a
lui Vlad Ţepeş.

Radu  Stanca

Cea mai frumoasă floare

« Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare ? »
O întrebă în şoapte într-o zi.
« Din insule pierdute-n depărtare,
Cea mai frumoasă floare - care-o fi. »

Abia se mai zăreşte-acum catargul.
Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân,
O fată albă, alb măsoară largul
Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri şi strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile prea multe, într-o seară,
Cu peşti de aur prinşi la subţiori,
Corabia de foc o scufundară
Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare :
« Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an ? »
« Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare ...
Cea mai frumoasă scoică din ocean » ...
Flori Bălănescu

pe placul lor
să mori în comă poetică homless
în cloaca maxima moralia din zilele
neînfricatului zeu protector hi-tech
ce ești tu să lași atâtea semne de
întrebare pe zidurile fără fisuri ale
încrederii lor oarbe, neclintite
atât de mult, atât de puțin
lacrima crăpată pe obrazul de var al
obliterațiile din zori
cea mai anonimă moarte a ta

nimic de până ieri
nu îmi mai e cunoscut,
am pe limbă un păianjen,
gratiile astea
el le-a înfipt între buze.
am urcat un taxi în mine,
era singur,
dar nu i-au plăcut străzile mele,
nu aveam nicio adresă
sau era un frig neclar pe scaunul din dreapta,
nu știu.
după ce orașul m-a întrebat
de ce, femeie, de ce?,
am rugat o farmacie să mă înțeleagă,
am stat îndelung în genunchi
în fața crucii din geam
să îmi dea un dumnezeu pentru durere,
nu știu de ce doare
atât de adânc albastrul.
nimeni dintre cuvintele mele
nu mă mai cunoaște,
e un dumnezeu cu gust de morfină.

:în timp ce mâncam dintr-o vacă mi-a zis tata ridică-te și adu-mi o bucată de balustradă
îmbrăcat în apostol am sunat la 112
am fumat un pachet de țigarete am
vânat o pițipoancă pentru videochat
(păsările și bețivii orăcăind se agățau de părul
plin de detergent al unei principese care avea
un ochi în spate parcă era o sculptură în sare)
nimic nu este mai
mult decât puținul
mi-am luat
preoteasa de mână nebărbierit am venit și m-am aruncat în frică încă odată

o pată de sânge un copac trei țigani șapte vaci și nouă pasări trase
la față ---- uite mireasa mea nu are salbe la gât ---- intră în Biserică
sunt un copil trist eu umblam în pielea goală
culegeam struguri când ne-am cunoscut mai
ții minte ziua de azi?- am
refuzat să semnez pactul
onu ca niște prizonieri am locuit împreună cu
miloane de oameni toată noaptea în așternut
după deschiderea Bibliei însetat sunt mă retrag în tine tu te bucuri și
mă îndemni să beau din Făptura Ta tot acest Munte de împărtăşanie
port inima pe dreapta şi crucea pe dreapta neiertătoare pasărea ta a zburat
fâlfff am nevoie de ajutor nu am mai privit înapoi am mâncat toată portocala
am ochelari
de bou ca să ajung departe vin
cu hainele mele de lemn în brațe tocmai de
departe. să nu rămân repetent
bat la ușa ta
cu sânge rece zici trage-mă la sorți bea vin mângâie-mi pisica pe dinăuntru

Anatol Covalli

Răzvrătire *** Tridilet  
N-au mai ars la urmă stelele făclii,
n-au cântat deasupra-mi păsărele mii
fiindcă n-am răbdat
să fiu aruncat
de pe-o stâncă neagră către văi pustii.
Pe-un picior de plai,
pe-o gură de rai
de atunci în pace am putut doini,
iar iubita mea
la stână venea
cu merinde-n traistă şi spre-a ne iubi.
Port şi-acum cu drag
mândrul meu baltag
care la răscrucea drumului păli,
şi-am lăsat neşters
sângele pervers
care pentru moarte cândva clocoti,
spre a şti că sunt
blând, dar devin crunt
cu cei care-n spate-mi urzesc mişelii.

Pe terasă , la masă
coatele , mâinile împreunate
bărbia semirasă , ochelarii opaci
pană de idei
Așa te_am zărit de la babord
sânii au explodat precum dopurile șampaniei
sub bluza bleu evaporoasă
eva poroasă .
Tritoni , giboni , corsari urmăreau din caddilac
"Some like it hot "
Contrabasul legăna trenul
zguduia cușeta nopții
frenetic , stingher .

Cântec de sărut scos din minți...

Și mi se face dor de gura ta,
Flămândă, să mă scape în betie,
Dar mă trezesc certat de geana mea
Ce‐și clatină privirea cu mânie...
Atâta timp cât înspre brațul meu,
Tu te așezi să faci miros de iarnă,
Mă-'mbrac în foșnet de-al lui Dumnezeu
Și te-adâncesc în mine ca pe-o rană.
Puțin am stat la umbra ta de șoapte,
Dar pot să zic că-n buze ți-am lăsat
Gustul de crini cu sete să-ți adape
In viața nopților ce-'n mine ai uitat...
Ce pot să am în tot ce nu-mi mai ești?
Poate adâncă ploaie de părinți...
Căci am greșit, crezând că poți să ierți,
Iar poala ta mi-a răscolit căinți...
Și dulce, și amară-'n toată viața,
Rămâi să-mi desfrunzești macar în suflet,
Căci a crescut în lipsa ta și ceața,
De rătăcesc toți norii ...și mă-'ntunec!
Ridică-ți brațele și vino-apoi în fugă,
Am pregătit prin piele răstigniri,
Trecutul meu s-a-'mpreunat cu-'o umbră
Și-acum petrec la nunți... în loc de miri.
Și-ți mai cinstesc prin piele așezarea
Dorinței mele că-ți iubesc golaș...
Înfometează-ți gura și purtarea
Și chemă-mă prin buze să-ți fiu laș!
Declar acum că-s vinovat de tine
Și-întorc pedeapsa de-a fi despărțit
De toți cei care au crezut în mine,
Căci fără tine timpul n-are timp.
Mă duc în foșnet de-al lui Dumnezeu,
Poate acolo te apleci și cazi...
De mă culegi, să știi că nu sunt eu,
Ci doar golanu' ce-a privit spre brazi...

                        Lora Levitchi

In noaptea asta, asa de fermecata, am stat la sfat din nou cu tine,
Iar Sanzienele mi~au impletit in ale mele de abanos cosite,
Flori mici, cu cruci in frunte, in aur poleite, frumoase ca si ele,
Ti~am spus povesti cu "a fost odata o prea frumoasa fata",
Iar tu m-ai ascultat zambind, oprindu~te pentru o clipa,
Dintru al tau galop prin galaxii cu suflete de stele.
Am ras la multa incrancenare a pasilor de timp, de~a trece neintrebati,
De-a complota zvarlindu-ne in departare unul de altul, sa nu ne intalnim,
In vieti de oameni, cu destine ridicate la rang de generali, intelepciunea vom culege,
Ne~om infrati in rugaciune, sa~ntrecem, viclenele tepuse, din codrii, cu cerberi intesati.
In dor de viata si de dragosti, despletite, sprintare dantuiesc, zglobiile de Sanziene,
In aburul cel dens de peste ape, prin poenite de basm, in canturi de privighetori,
Pe dealuri acoperite-n caramida arsa, si prin fanatele-nmiresmate cu trandafiri multicolori,
Ce-n salba de frumusete naturala, isi etaleaza splendoarea prin ponoare,
Caci grija lor nu~i ca a noastra, sa respiram si sa acumulam,
Ci ele metafizic, calca in ale lor picioare, eternul colb al lumii-nselatoare,
Cantand frumosul si dulceata suava a iubirii, ce-i poarta catre nemurire,
Prin sfaturi, aratate-n semne divine, pe toti ne-ndeamna, ca raul sa-l curmam.
Pe crestet purtand cununa Sanzienelor, din spice si din flori, facut-a sa am aripi,
Sa ma ridic spre cer la tine, tu astru, rece, cu privire de neclintit catre pamant,
Cand zorii zilei daruiesc nori din cei purpurii si de prin cer ai aduna,
Iar stelele ce le~ai cutreierat se~ndeparteaza de-a omenirii vremelnicii,
Lasand tot pe alocuri locuri sacre, acoperite in mistere vii.
In a cetii enigma a padurii, amarul lumii se imburda,
La primul cantat al cocosilor de munte, eu mana-ti in vazduh iti intalnesc,
La cel de~al doilea cantat, cu un sarut te pricopsesc,
Iar la al treilea cantat al lor, din nou ajunsa pe pamant,
Pe cerul albastru ce scanteiaza de safire, te insotesc cu gandul,
Pana ce intrii-n nori, caci zamislit imi esti din viziuni de-atata post, revelatoare.
Gingase Sanziene, au dantzuit cu patima o noapte-ntreaga, s~aduca rod bogat,
Cand vara asta-n parg de fructe de iunie, ce ne dezmiarda cu mireasma lor,
Ele-si aprind candele cu lumini in vesnicie, pentru inimile celor ce nu mor,
Desi far de-a lor corpuri au ramas, de ceva vreme, ne insotesc pe noi,
Cu gand matern si protector, caci fiecare om poarta in el un dor.
O vale pictata-n verde mult straluce, anina case risipite peste dealuri din cele mai domoale,
E~un verde crud ce viata in vene iti aduce, pan' simturile-ti adormite ti le-nfoaie,
Oamenii ingeri cosesc din iarba ce-a crescut asa de mult ca dupa ploaie,
O dau la animalele din batatura, ca faneata, iar din fantana cea cu cumpana,
Le dau din apa vietii sorbituri, ca pofta ierbii fragede sa nu o usuce.
Viata si moartea iau pranzul impreuna,
Acolo printre razoarea dintre copacii de pe vale,
Mult adancite in discutii, pe cine sa mai lase, pe cine sa mai taie,
Pledeaza ingerii din cer, pentru copiii devenit adulti,
Din mamele ce s~au jertfit in vremi de valvataie.
Dorinte, vise, patimi si pacate, in hora, moartea si viata le-au incins in joc,
Indumnezeite icoane, din vechi biserici, metamorfozeaza rau-n foc
Prin para de jaratec, hranite din padurile ce au avut si uscaturi,
Trantesc in ale sale limbi de chihlimbar, pe multi, cu inimi crude,
Ce au intaratat pe oameni unul impotriva celuilalt,
Acuma cad cu zgomot in flacari,
devin carbuni pe loc.
Zambesti din cer, iar eu, aicea pe pamant,
Cladesc mari punti de flori intre cei nobili, fugind de efemer,
Ingeri din crestinism, buddism, zen dar si din taoism,
S~alatura la masa noastra, dansul de Sanzaiene sa-l priveasca,
Cosarul satului, umbla cu scara dupa el, din casa-n casa, aducand noroc,
Cainii cei vajnici latra de bucurie c~au simtit, ca vor primi, din resturi de mancare,
Ce~s diferite ca-n zilele cele de post si pare pentru ei mana cereasca.
Rasuna-n triluri, pasari nestiute intr~o orchestra nevazuta in vazduh,
Superbe, diafane, Sanziene, ce au gustat rachie cu schinduc,
Ai prind in hora pe meseni si~i fac sa cante, balade, doine de demult,
Iar viersul dulce merge la sufletele, ce ca sa doarma~n cripte, nu mai pot.
Sprintarele de zane bune, plutesc in dans celest, peste pasuni, cu flori,
Pasii lor diafani, in aer, neauzit ca fulgii le sunt de usori,
Impart din "dragostilii " vietii, mesenilor, ce n~au putut,
Ca sa culeaga, de unii singuri, din frumusetea iubirilor, adevarate, cele de demult.
A lor harjoana in vazduh, trezesc din spiritul cel ghirghiuliu al vietii,
Ce imbatat cu apa cea rece de la fantana cea de piatra,
Se face asa de bun si asa de roz, in mici margele pe buze de pahare aranjat,
De reuseste, pan' si la cei cainii de pripas, sa le aseze, cate~un covrig pe coada.
Cand lumea cea din patru colturi ale lumii, prin dans de Sanziene, se uneste,
Cand cei frantuzi devin, nefrantuziti, iar cei englezi devin, neafurisiti,
Cand cei americani devin, nefarisiti, cand cei buddisti privesc cu toleranta,
La cei ce-n rai si iad, pe veci, din viata asta de cei crestini au fost, oranduiti.
In valuri laptoase, de lumina stralucinda a ta, fata de soare, dis de dimineata,
Invaluie pe toti si toate, poleindu~i in magia credintei " ca tot ce~i bun, se poate",
"Ca tot ce~i rau, dispare", ars grabnic , de~ale maleficului proprii, incandescente limbi, de foc,
Iar dragostea~i desertul servit la toti, in vase de cristal, ca gustul sa-l desfate,
Spre fericire plenara, implinire si noroc,
In cest univers al armoniei, cand fiecare isi gaseste adevarate soarte.
Te vad cum te ridici, neauzit in inaltimi de vazduh, din cele nestiute de mintile de om,
A noastre suflete pana atunci unite, incet ni s~au desprins,
Cuprind eternul necuprins, caci tu lasat-ai desertul neinceput,
Iar eu, vazand aceasta, de suparare, nici eu, pe-al meu nu l~am atins.
Venit~au Sanziane de botez, sa ma descante,
Cu leacuri alese, din cele babesti, aleanul de la inima, de dor,
Pentru un astru ce ma topeste in suflet in nestire, sa mi~l ieie,
Dar, eu le~am spus, ca de durerea dorului neimplinit, dispusa sunt sa mor,
Decat sedata ca sa fiu de-a lor bolmoaje, al vietii puls sa nu~l mai simt,
Si sa traiesc mereu ca altii, pe veci tranchilizata-n somn.
Ai ras cu zgomot cand auzit~ai din ceruri ca m~am impotrivit,
La legi barbarice ce numai in Evul Mediu, rostul si~au gasit,
Discret, mi~ai scris pe nori, la noapte sa te~astept,
Far' de alai si flori, cand Sanzienele demult, culcate, ele vor fi,
Nestingheriti vom colinda lumi fermecate, ascunse in argintul turnat,
Cu exactitate matematica, pe drumul catre nemurire, in colb de stele, printre nori

Dor infinit de TRISTAN TZARA!
Sper să pot demara, în mai puțin de un an, publicarea Ediției de OPERE COMPLETE Tristan Tzara, Editura Vinea cumpărând anii trecuți drepturile de editare de la Ed. Flammarion din Paris. Sunt prevăzute zece volume bilingve, poate că Bunul Dumnezeu va voi s-o pot duce la bun sfârșit.
Iată acum traducerea primei sale cărți, apărută la Zurich în 1916, pe 28 iulie, la Julius Heuberger, cu ea deschizându-se Colecția ,,DADA”. Tristan Tzara avea abia 20 de ani.
Cea mai mare dificultate a fost (și este încă) depistarea versurilor pe care poetul le-a preluat din poemele sale scrise la București, desfoliindu-le de haina de început și înglobându-le într-o nouă structură în care miza cade exploziv pe dezgust, pe destructurarea limbajului, pe alienarea sensurilor, pe, cu alte cuvinte, ,,nebunie”, asumată, în sens literar-estetic, dar și ca stil de viață. Mișcarea DADA debuta în trombă.
De pildă, versurile cu care se deschid volumul: „pénetre le desert / creuse en hurlant le chemin dans le sable gluant…”, sunt aduse aici din poemul românesc Cântecul logodnicei: „Iubitul meu pătrunde pustia / Înlătură gâfâind nisipul fierbinte...”. Neobservându-le am fi fost puși în situația de a retraduce, în română, versurile ce deja au fost transpuse de Traza în franceză. Sigur, preluate și modificate, aceste eșantioane capătă alt sens, altă semnificație, dar, cel puțin formal, trebuie să ținem seama de prima lor înfățișare. Dar dificultăți de traducere sunt la orice pas, acesta fiind de altfel și motivul pentru care am fost nevoiți să gândim această ediție bilingv, cu originalul și traducerea față în față.
Am ales să traducem: Mr. BLEUBLEU (Dl. ALBASTRUALBASTRU) cu, la sugestia inspirată a lui Constantin Abăluță: Dl. AZURAZUR.
Să adăugăm că textul volumului a fost reprezentat la 27 martie 1920 la Paris, la Maison de L’Oeuvre, cu o distribuție absolut senzațională: Mr. Bleubleu / Philippe Soupault, Mr. Cricri / Luis Aragon / La femme enceinte / Céline Arnauld, Pipi / Paul Eluard, Mr. Antipyrine / André Breton / Mr. Boumboum / G. Ribemont-Dessaignes, Npala Garroo / Théodore Fraenkel, Tristan Tzara jucând chiar personajul cu acest nume.
Lectură bună! Celor care nu sunt cât de cât introduși în ceea ce a fost Mișcarea DADA, le recomand, cu toată afabilitatea, să-și ocupe timpul cu altceva decât cu parcurgerea acestui text.
pătrunde pustia
înlătură gâfâind nisipul fierbinte
ascultă vibraţia
lipitoarea şi stafilinul
Mataoi Lunda Ngami cu înflorituri de
copil ce se omoară
măşti şi zăpezi putrezite circul Pskov
împing uzina în circul Pskov
organul sexual e pătrat e de plumb e mai mare
decât vulcanul şi zboară deasupra lui Mgabati
ieşit din crăpăturile munţilor îndepărtaţi
portugal debarcader tropical şi partenogeneză
lungi lucruri de plumb ce se ascund
Cilolo Mgabati Bailunda
Soco Bgai Affahu
Farafamgama Soco Bgai Affahu
dureri fără biserică hai hai cărbune cămilă
sintetizează dureri pe biserică isisferică și cortinele
Soco Bgai Affahu
zumbai zumbai zumbai zum
nu există omenire doar felinare şi câini
dzin aha dzin aha bobobo Tyao oahii hii hii hebum
ieha ieho
uşă închisă fără fraternitate suntem amari fel
cotește-o vomită scolopendra turnului Eiffel
pântec uriaş oblojește și gândeşte gândeşte
mecanism fără durere 179858555 ieho bibo fibi aha
Dumnezeule o Dumnezeule de-a lungul canalului
febra puerperală dantele şi SO ²H4
Tombo Matapo viceregii nopţilor
au pierdut braţele Mucangama
au pierdut braţele Manangara
au pierdut braţele poligon neregulat
la Matzacas buburuza e mai mare decât emi-
dar unde-s casele și viceregii nopţilor
patru sute de cai şaizeci de cămile
trei sute de piei de zibelină cinci sute de piei de hermină
bolnav e soţul ei
douăzeci de piei de vulpi galbene trei piei de şelizun
o sută de piei de vulpi albe şi galbene
o mare pasăre vie Tyao
ty a o ty a o ty a o
şi patru puşti frumoase
DL CRICRI zdranga zdranga zdranga zdranga
DL AZURAZUR didi di di di di di di
PIPI zumbai zumbai zumbai zumbai
DL ANTIPIRINĂ dzi dzi dzi dzi dzi dzi dzi dzi
marele numit Azurazur se cațără în disperarea lui
expulzându-și în ea manifestările zilei trecute
nu vrea nimic lateral şi se închide ca
un angelus•) în clopotul lui intestinal la sosirea
poliţiei e dezgustat şi se predă puternic contrariat
case flaut uzine cap ras
107 când noaptea veni foarte liniştită ca un
iepurii înconjoară catedrala drala drala
şi se rotesc până când devin lumină H²O
ca şi părțile nordice care se-nfășoară la
el a murit spunând că farsa-i un element po-
etic, ca durerea – de exemplu
apoi cântară
DL CRICRI crocrocrocrocrocrodril
FEMEIA GRAVIDĂ crocrocrocrocrocrocrodrel
PIPI crocrocrocrocrocrocrocrodrol
DL ANTIPIRINĂ crocrocrocrocrocrocrocrocrodral
la sfârșit se-aprinse ușor fără ajutorul
cubistului iar Kintampo şi Crans şi Begnins şi Nicolas
asistară şi se făcură baldachine lungimile fără ca-
păt ale încântării lor se numiră de-atunci
am pe sân 5 frumoase pete
cu margini 16 de rană rochiile 7 ale îngerilor
în curcubeu de cenuşă 4
păsări însărcinate care-l găinițează pe burghez
caca e întotdeauna copil
copilul e întotdeauna ca gâsca
caca e întotdeauna cămilă
copilul e întotdeauna ca gâsca
şi noi cântăm
ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga ga
sunt cu istoria
tu sosești din Martinica
suntem foarte inteligenţi
şi nu suntem nemți
energia mişcării lăuntrice
virează vioară urcă urcă african balcon
şi mâine voi fi bolnav – la spital
Soco Bgai Affahu
tihna mlaştinilor petrolifere
de unde se ridică la amiază salopetele galbene și ude
Faraangama moluştele Pedro Ximenez de Batumar
umflă pernele păsărilor Ca2O4SPh
dilatația vulcanilor Soco Bgai Affahu
un poligon neregulat
scârba de sunet exploziv şi timp frumos
Bourku Mmbaz gimnastica Mmbaz 20785
iată sub aceste ruine zace Jerez Amantillado
cele mai strâmte paralelipipede circulă printre microbi
maşinile şi raţele înoată în ulei
vreau să vă fac dreptate
Erdera Vendrell
cântecele saltimbancilor se reunesc fami-
liar înainte de
acrobatul ascundea un scuipat în burtă
a da a lua între a da a lua a lua a lua a lua
drua druma
acolo unde cîntă pasărică noapte 1000 pe grilaj
unde cântă pasărică noapte cu arhanghelul
unde cîntă pasărică noapte la apași
şi-n cer tu ai îngheţat lângă minunatul meu cântec
într-un magazin de sticlărie
înfășoară curcubeul spînzurații se evaporă
buricul soarele se face mic
și studentul își cumpăni intensitatea ultimă
totuși era îndrăgostit și-a mierlit-o
Dada e intensitatea noastră; care înalță baionetele fără urmări capul sumatral al pruncului neamț; Dada e arta fără papuci nici paralele; cine-i pentru și împotriva unității și hotărât împotriva viitorului; ştim cu-nțelepciune cum creierele noastre vor deveni perne molcuțe și că anti-dogmatismul nostru e la fel de exclusivist ca şi funcţionarul că nu suntem liberi şi strigăm libertate Necesitate severă fără disciplină nici morală şi scuipăm omenirea. Dada rămâne în cadrul european al slăbiciunilor, asta este totuşi rahat, dar noi vrem de-acum înainte să spârcuim în culori diferite ca să-mpodobim grădina zoologică a artei, cu toate drapelele consulatelor clo clo bong hiho aho hiho aho. Suntem directori de circ și fluierăm în vânturile bâlciurilor, printre mănăstiri prostituţii teatre realitaţi sentimente restaurante Hohohohihihioho Bang Bang. Declarăm că automobilul e un sentiment care ne-a răsfățat destul cu lentoarea abstracţiilor sale, şi transatlanticele şi zgomotele și ideile. Totuși ne exhibăm uşurinţa căutăm esenţa centrală şi suntem mulţumiţi că o putem ascunde; nu vrem să numărăm ferestrele elitei minunate căci Dada nu există pentru nimeni şi vrem ca toată lumea să înţeleagă acest lucru ca fiind chiar balconul lui Dada, vă asigur. De unde poți auzi marşurile militare şi poți coborî tăind aerul ca un serafim într-o baie populară, ca să urinezi și să-nțelegi pilda Dada nu-i nebunie – nici înţelepciune – nici ironie priveşte-mă, drăguțule burghez.
Arta era un joc, copiii potriveau cuvintele cu sonerie în coadă, apoi ţipau și plângeau strofa încălțând-o în ghetuțe de păpuşi iar strofa deveni regină ca să moară nițel, şi regina deveni balena locului iar copiii alergau de mama focului.
Apoi veniră Ambasadorii cei mari ai sentimentului
care exclamară istoric în cor
psihologie psihologie hihie
Ştiinţă Ştiinţă Speranța
Trăiască Franţa
nu suntem naivi
suntem succesivi
suntem exclusivi
nu suntem reduși
ştim să forfecăm inteligenţa
Dar noi Dada nu suntem de părerea lor căci arta nu-i serioasă, vă asigur, şi dacă arătăm Sudul pentru a spune cu aplomb: arta neagră fără omenie e ca să vă facă pe plac, dragi ascultători, vă iubesc atât de mult, vă iubesc atât de mult, vă asigur şi vă ador
dacă îi poți cere unei bătrânici
adresa unui bordel
pa pa pa pa pa pa pa pasăre
care cânți pe cocoaşa cămilei
elefanţii verzi ai sensibilităţii tale
tremură fiecare pe un stâlp de telegraf
cu cele patru picioare țintuite împreună
atât de mult a privit soarele încât chipul i s-a turtit
oua hiit oua hiit oua hiit
Dl poet avea o nouă pălărie
de paie care era grozavă grozavă fistichie
semăna cu o aureolă sfântă
căci întradevăr Dl poet era arhanghel
această pasăre a venit albă şi febrilă cum
din ce regimente vine pendula? din această muzică umedă cum
dl CRICRI primeşte vizita logodnicei la spital
în cimitirul evreiesc se ridică mormintele
ca șerpii
Dl poet era un arhanghel – într-adevăr
zicea că farmacistul seamănă cu un fluture şi cu
Domnul şi că viaţa e simplă ca un bum-
bum ca un bumbum al inimii sale
femeie construită din baloane din ce în ce mai mici
începu să ţipe ca o catastrofă
idealistul atât a privit soarele că faţa i s-a turtit
La Ndumba la Tritrilulo la Nkogunlda
există o mare aureolă unde viermii circulă în linişte
căci viermii şi celelalte animale au și ele chinuri
dureri inspiraţii
privește ferestrele care se-ncolăcesc ca girafele
se rotesc se multiplică hexagoane se caţără broaste țestoase
luna se umflă marsupial şi devine câine
papagalii ara şi cacadu admiră câinele
un crin tocmai i-a înflorit în sfincter
iată turma munţilor în cămaşă în
biserica noastră care este gara de Vest caii
s-au spânzurat la Bucureşti privindu-l pe Mbogo
urcând pe bicicletele sale pe când părul telegraphic se îmbăta
din urechile ventrilocului ies patru coșari
ce crapă apoi ca nişte pepeni
preotul fotograf a născut trei copii striaţi
aidoma viorilor pe colină cresc pan-
taloni un histrion din foi lunare se leagănă
în dulapul meu
– frumoasa mea copilă cu sâni de sticlă cu braţe pa-
ralele de cenuşă, repară-mi stomacul trebuie să
vând păpuşa
un băiat rău a murit undeva
şi lăsăm creierele să continue
şoarecele fuge în diagonală pe cer
muştarul curge dintr-un creier aproape zdrobit
am devenit felinare
apoi plecară

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu