TRANSBUDHVANA
George Anca – Flori
Bălănescu – Streche Nicolaei Florentin – Victor Homescu – Leul 180 – Magna
Botez – Drăgulănescu Nicolae – Vișan Dragoș – Lili Hanganu – Magdalena Misum –
Daniel Vorona – Anatol Cavalli – Corina Dașoveanu – Alexa Ema Ema – Raul
Constantinescu – Adi Sfintes – Adrian Bucurescu – Mirela Tufisi –
Alexandru-Eusebiu Ciobanu – Marin Beșcucă - Transbudhvana
George Anca
SENSIR
PRELUDIU
10.02.2011 10.10
Lumina
dimineții polare începe să se facă simțită.
La fel
și frigul, tot polar, când cobor din mașina lui Jonas.
Intru
repede în clădire și urc scările spre biroul polițistei.
După
interogatoriul de ieri sper să-mi dea cheile mașinii și să plec cât mai repede.
E clar
că dacă mai stau pe aici voi sta definitiv; la închisoare.
Sunt
invitat să iau loc. Laura este complet schimbată. Se simte jena din
comportamentul său. Incearcă cu greu să-și mențină controlul.
La
rândul meu încerc să-mi impun autocontrolul.
Intreb
ca să disimulez încordarea:
-Denumirea
localității, Honeyvag, nu vine de la miere, de la dulce ?
-Da, așa
e.
-Inseamnă
că de asta mi-a stat în gât călătoria pe aici, pentru că am diabet și
interdicție la dulciuri.
-Ai o
problemă !
-In mod
clar, am una.
Dar de
fapt aveam două. Aș fi vrut să o mai întreb dacă terminația ” vag ” are același
înțeles ca în toată lumea. Adică ginecologic.
Frumoasă
combinație ! Honeyvag ! Gaura dulce !
M-am
uitat în ochii ei și mi-am dat seama că nu îmi va răspunde ce vreau.
Avea o
privire impersonală, de ursoaică. Albă.
Si mi-a
pierit întrebarea în gânduri. Negre.
Nord și
Sud. Alb și Negru. Sud și Nord în alb și negru. Contrast, divergențe sau
de-a
dreptul război ? Ciudat, chiar și aici controversele există pentru călătorul
atent: două monumente, două linii ale Ecuatorului ! Doar simboluri ?
1.1
DESTINATIA
1998.12.24 17.20
Sfântul
Nicolae este cel mai vechi ” moș generos” cunoscut de noi ortodoșii ca
ocrotitorul copiilor și al celor nevoiași. Sărbătoarea de Sfântul Nicolae este
în data de șase Decembrie. Cea de Crăciun este singura dintre multe religii
care are aceeași zi de aniversare, 25 Decembrie. Apropierea mai mică de trei
săptămâni dintre ele mă face să cred că adevăratul Moș cu daruri pentru copii
este Moș Nicolae. Acela care a trăit în episcopia Mira, în Turcia actuală.
Găsesc
întâmplător sau nu ( ! ), într-o reclamă turistică, ceva despre locul
presupuselor origini ale moșului care face daruri. Aveam experința tristă a
refuzului de viză la granița turcă cu ceva ani în urmă, când românii dădeau
buluc să facă comerț individual cu turcii. Se stătea la vama turcă ca la Poarta
Raiului. Ala Islamic, de parcă după ce nu au reușit ei prin războaie, să ne
convertească la religia mahomedană, o făceam noi acum, de bună voie, pentru
sfânta valută americană. Si nu oricum: cu orice mijloace, inclusiv
trimițându-le femeile la produs
ieniceri, copii proscriși în legiunile sălbatice ale războaielor medievale.
In 29
iunie mi-am făcut totuși curaj și am hotărât să plec în Turcia și mai ales să
trec pe la Demre, la locul unde Sfântul Nicolae de Mira a trăit și a fost
înmormântat.
In fața
ruinelor bisericii din Demre există o statuie cu Sfântul, cu un sac în spinare
și cu doi copii lângă el. Acolo băiatul meu a făcut prima fotografie din viața
lui: cea a părinților săi lângă statuia
Sfântului Nicolae. Asta era în vară.
Sosește
seara de ajun a Crăciunului din acel an.
Pregăteam
pomul de Crăciun cu băiatul meu și soția.
Băiatul
meu deja era măricel: împlinise 9 ani cu două luni în urmă.
M-am
gândit că este cazul să-i spun adevărul despre Moș Crăciun. Oricum șarpele
îndoielii era prezent în inima lui prin socializarea din comunitatea școlară. De aceea, pe când ne învârteam în jurul bradului îl
apelez cu fotografia din Demre în mână.
-Tu știi
că Moș Crăciun a murit, doar ai fost la mormântul lui.
-Da !
-Cine
i-a luat locul ?
Copilul
se uită uimit la mine. Eu mă așteptam să zică simplu: tata și mama. Cred că nu
a avut curajul, deși sunt convins că gândea asta.
Ce a
răspuns de nu voi uita niciodată:
-Păi,
turcii !
Am râs
cu poftă, ca într-o adevărată seară de sărbătoare.
Deci
turcii i-au luat locul până a venit vremea finlandezului Markus la Korvatunturi
și a firmei Coca Cola. Si eu unde sunt pe listă ? Si ca să lămuresc cine e cel
mai tare Moș Crăciun am hotărât să încep cu o călătorie în Finlanda.
O
reclamă prinsă din zborul întâmplării ( vezi detaliu foto stânga –sus și explicația din dreapta jos, din limba
română ) și o idee care se materializează: Moș Crăciun sau Moș Nicolae la Demre
(Turcia).
1.2
IDEEA
2010.01.06 11.30
Finlanda
a fost o călătorie așteptată mulți ani: din cauza banilor. Dar când am vizitat
Rovaniemi ideea de a-mi face o firmă cu Moș Crăciun mi-a scormonit mintea.
Rovaniemi
este o pustietate deplină din punct meu de vedere turistic. Dar există !
Am fost
în august și erau 30 de turiști. Am fost în februarie și erau 10. Poate nu am
prins eu acele zile cu excursii organizate. Din ce ori fi trăind firmele alea
de pe acolo ?
Poate
din blana de ren pentru care am plătit 90EURO.
Sunt
tare mândru de ea. O am pe scaunul de la birou. Imi ține de cald la reumatism.
Dar dacă aș pune pe scaun una de urs polar ? Nu ar fi și mai bine ? Am găsit
una prin Statele Unite cu vreo 9000EURO ! Aș mirosi oare a focă ? Fiind
singurul mâncător de pește din familie fiul meu spune după o masă cu pește că
miros a focă. Iar foca miroase a scrumbie. Deci dacă aș pune sub dosul meu o
blană de ursoaică albă aș mirosi a focă sau a scrumbie ? Ca în poveștile despre
facere.
Camera
lui Moș Crăciun din Rovaniemi este foarte colorată. Are de toate, mai puțin o
blană pe scaunul de la birou. Moșul lor nu o fi având nevoie de ceva cald la
spate ? Sau sosește de pe drum la căldura focului de lemne din șemineu și nu-i
mai trebuie blană pe scaun ? Ar fi chiar culmea ca Moș Crăciun să se apuce
să-și jupoaie renii.
Dar
totuși să stai direct pe lemnul scaunului ține de fachirism nu de confort. Si
să stai și timp nelimitat să răspunzi la scrisorile copiilor. Faci fundul ca
cel de maimuță. Deci scaunul meu ergonomic și în plus cu blană de ren este de
departe superior Moșului de la Cercul Polar. Poate am și alte lucruri mai bune
ca el ! Ia să încerc eu varianta meridională a lui Moș Crăciun !
Mă
gândesc că Moș Crăciun poate veni mai aproape de zonele dens populate ale
Europei. Crește numărul de vizitatori și este mai la îndemână pentru turist ca
distanță. In plus prețurile sunt incomparabil mai mici decât cele nordice.
Printre
altele m-am gândit la un site pe internet care să completeze oferta.
Citesc
ce scriu alții și înțeleg că tot internetul ăsta este o făcătură de copiști:
Copy/Paste; toți copie ceva de la puținii autori adevărați. Așa și cu Moș
Crăciun: toți scriu ce au citit pe la alții. Mi-am propus să fiu unul dintre
puținii care scriu din ce au văzut, nu din ce au citit pe la alții. Si ca să
probez voi adăuga și fotografii și filme. Si ca să le postez trebuie să le am.
Si ca să le am trebuie să merg acolo, la Moș Crăciun acasă.
Deci cel
mai important mi s-a părut să scriu despre
Korvatunturi, din Finlanda. Trebuie să-mi planific o călătorie prin zona aia,
din nou. Vara a trecut, toamna m-a zăpăcit cu ploile sale reumatice, iarna este
stăpână chiar și în zonele temperate. La Cercul Polar trebuie să fie și mai
ger. Dar de unde să fac rost de altă perioadă în viața asta aglomerată de
călător terestru ? Gata, trebuie să plec în Finlanda; eu cred că acolo s-a
născut Moș Crăciun cel modern. Pentru că Moș Crăciun a existat dintotdeauna.
Rovaniemi,
Cercul Polar Nordic, locul care găzduiește biroul lui Moș Crăciun din Finlanda.
Dar Moșul nu prea stă pe acolo, după cum se vede. Colindă lumea.
Este cel mai tare călător. Pentru
că merge prin toată lumea într-un singur an.
SENSIR
PRELUDE
10.02.2011 10.10
The light of polar morning begins to feel.
So is the cold,
polar too, when I get out of Jonas's car.
I walk quickly
into the building and climb the stairs to the copwoman's desk.
After yesterday
interrogation I hope she will return my
car to leave as soon as possible.
It is clear that
if I stay more here I will remain for
ever; in prison.
I am invited to
take a seat. Laura is completely changed. She feels embarrassed by her
behavior. Hardly trying to maintain her control.
In turn I try to
impose my self-control.
I ask you to
conceal the tension:
- The name
of locality, Honeyvag, does not come
from honey, from sweet?
- Yes it is.
- This means why
I couldn’t swollow my trip around here, because I have diabetes and a ban on
sweets.
-You have a
problem!
- Clearly, have
one.
But actually I
had two. I would want to ask her if the
end „vag” have the same meaning aș
everywhere in the world. That's
gynecological.
Beautiful
combination! Honeyvag! Sweet hole!
I looked into her
eyes and realized that she would not answer what I wanted.
She had an
impersonal look, bearish. White Alba.
And my question got lost in thoughts. Black.
North and South. Black and white. South and North in black and
white. Contrast, divergence or right war? Strange, even here the controversy
exists for the careful traveler: two monuments, two lines of the Equator! Just
symbols?
You have the chance to evaluate reality of the symbols. Mitad
del Mundo, Ecuador
Nord și
Sud. Alb și Negru. Sud și Nord în alb și negru. Contrast, divergențe sau
de-a
dreptul război ? Ciudat, chiar și aici controversele există pentru călătorul
atent: două monumente, două linii ale Ecuatorului ! Doar simboluri ?
1.1 DESTINATION
1998.12.24 17.20
St.Nicholas is the oldest "greater" known by our
Orthodox to protect the children and the needy. The Feast of St. Nicholas is on
December 6th. Christmas is the only one of many religions that is the same
anniversary day, December 25th. The approach of less than three weeks makes me
believe that the true Santa with gifts for children is Santa Nicholas. The one
who lived in the Mira diocese in the current Turke Ifind by chance or not (!) In a tourist advertisement,
something about the place of the supposed origins of the old man who is
confronted with gifts. I had the sad experience of visa refusal at the Turkish
border some years ago, when the Romanians were bullied to trade individually
with the Turks. He stood at Turkish customs as at the Gate of Heaven. Ala
Islamic, as if they did not succeed through the wars, to convert to the
Mohammedan religion, we were doing it now, willingly, for the holy American
currency. And not in any way: by all means, including by sending women to the
product of the janissaries, children outlawed in the wild legions of medieval
wors.
In front of ruins of
church in Demre there is a statue with of Saint, with a backpack and two
children beside him. There my boy made
first photograph of his life: that of his parents near the statue of St.
Nicholas. That was in the summer.
The Chrismas eveening arrives that year.
I was preparing the
Christmas tree with my boy and my wife. My boy was already big: he was 9 years
old two months ago. I thought it was time to tell the truth about Santa Claus.
However, the snake of doubt was present in his heart by socializing in the
school community. That's why, when we were spinning around the tree, I got the
photo from Demre in my hand.
-Du you know that Santa was dead, just you were at his grave.
-Yes!
-Who took his place?
The child stared at me in amazement. I was expecting to say it
simple: father and mother. I think he did not have the courage, though I'm sure
he was thinking that.
What has I will never forget what he said:
- Well, the Turks!
I laughed with lust, like
în a true celebration evening.
So the Turks took their place until the time of Finnish Markus
at Korvatunturi and Coca Cola Firm. And where am I on the list? And to clarify
who's the best Santa Claus I decided to start a trip to Finland.
An ad caught from the
flight of chance (see left-hand photo detail and the bottom right explanation
in Romanian) and an idea that materializes: Santa Claus or Santa Nicolae at
Demre (Turkey).
1.2 IDEEA
2010.01.06 11.30
Finland has been an expected journey for many years: because of
money. But when I visited Rovaniemi, my idea of
making a business with Santa Claus was driving my mind. Rovaniemi is a
full desert from my point of view. But
it exist! I was in August and there were
30 tourists. I was in February and there were 10. Maybe I did not get those
days with organized trips. Out of what may live
those companies there?
Maybe of reindeer fur for which I paid 90 EURO.
I'm so proud of it. I keep it in my office chair. It geeves me
warm to the rheumatism. But if I put a polar bear on the chair? Would not it be
better? I found one through United
States with 9000EURO! Would I smell a seal? Being the only family fish eater,
my son says after a meal with fish that I smell a seal. And the seal smells a
scrub. So, if I put a white bear fur under my back I would smell a seal or a
scruff? Like the stories about creation.
The room of Santa Claus in Rovaniemi is very colorful. It has
everithing, except a fur in the office chair. Their sister Does Santa not need
something warm at the back? Or Santa comes on the way at heat of wood în fireplace and she doesn’t need for on the
chair. It would be just as high as Santa
Claus to get rid the reindeers.
But, still, siting right
on the wood of chair, seems like fachirism not comfort. And to spend the
unlimited time answering children's letters. You're doing the ass like the
monkey. So my ergonomic chair and, in addition, the reindeer fur is far
superior to Santa Claus from Polar Circle. Maybe I have other things better
than him! I'll try Santa's meridian variant!
I think that Santa Claus can come closer to the densely
populated areas of Europe. It increases the number of visitors and is easier
for the tourist distance. In addition, prices are incomparably lower than those
Nordic.
I read what others read, and I understand that all this internet is a
copy fake: Copy / Paste; they all copy something from the few real authors. And
so with Santa Claus: everyone writes what they read to others. I intended to be
one of the few to write what they saw, not what they read to others. And to
prove I will add photos and movies. And to post them I have to have them. And
to have them, I need to go there to Santa Claus at home.
So, the most important thing seemed to me to write
about Korvatunturi, from Finland. I have to plan a trip through that area
again. Summer has passed, autumn has confused me with its rheumatic rains,
winter is even in temperate areas. The Polar Circle must be even worse. But
where can I get another time in this busy life of a land traveler? I have to go
to Finland; I believe that there was born Santa Claus the modern one. Because
Santa Claus has always existed.
Rovaniemi, Nordic Polar Circle, the place hosting the
office of Santa Claus in Finland. But
Santa does not sit much there, as it seen. She Wander the world.
Is the toughest traveler. Because it's going through everybody in one year.
When did she have time to write letters? There is no
question of a novel.
Un strop
de „frivolitate”, că tot ne-a amintit Cristina Hermeziu că este aniversarea
Aurorei Cornu. Am recitit paragrafele despre întâlnirile cu ea și m-am simțit
de cel puțin o sută de ani...
„Aurora C.: este atât de ea. Nu o urneşti cu nimic. Aud atâtea
bârfe... Mi se pare nedrept că aşa se întâmplă mereu, de când e lumea, că „o fată frumoasă, talentată şi inteligentă ca tine mă poate simpatiza (nicidecum iubi!)” – cum spune chiar Preda într-una din scrisori. Să rămână pentru ceilalţi doar ca femeia lui cutărescu, desigur, un foarte celebru bărbat. Ăsta-i blestemul femeii şi al feminităţii. Ea este de o resemnare inteligentă, soră bună şi totodată vitregă gratuităţii. După ce s-a vorbit atâta despre M.P. la masă, îndeajuns de răbdătoare: „Hai, mai dă-l dracului pe Marin!” Mi s-a părut absolut firesc. Îmi venea să râd în hohote, ar fi fost o adevărată eliberare. Dar nu se făcea. Uite de ce nu ne simţim bine, şi se tot depune zgura în şi pe noi... că nu izbucnim când e cazul. Vorbeau despre M. P. în sus şi-n jos, ca despre un personaj, ca despre o icoană, ca despre un sburător etc. etc... parcă vorbeau din cărţi, din biblie, cu evlavie! N-o flata nimic, de va fi fost asta intenţia lor! Or, ea trăise cu el, îl ştia şi altfel, mai ales altfel, aşa cum femeile îndrăgostite de idoli nu vor să afle. Ea se bucurase şi suferise. „Am avut mereu un vis, am vrut să-i găsesc pe bărbaţii mei cu vreuna în patul meu, una care să fi avut părul, aşa, ca al tău (ca al meu, adică), să o prind bine şi să mătur cu ea camera, pe jos.”
Întreabă careva: Şi cu el? Oh, el ar fi luat bătaia meritată, cred că ar fi suportat-o. Bărbaţii mei s-au temut de mine, în sensul că le-a fost frică să nu-i las. Ştii ce repede plec? Nu mă uit înapoi.”
(un fragment din „În mâinile tale”, o carte din negurimi de vreme, ed. Blumenthal, 2012)
bârfe... Mi se pare nedrept că aşa se întâmplă mereu, de când e lumea, că „o fată frumoasă, talentată şi inteligentă ca tine mă poate simpatiza (nicidecum iubi!)” – cum spune chiar Preda într-una din scrisori. Să rămână pentru ceilalţi doar ca femeia lui cutărescu, desigur, un foarte celebru bărbat. Ăsta-i blestemul femeii şi al feminităţii. Ea este de o resemnare inteligentă, soră bună şi totodată vitregă gratuităţii. După ce s-a vorbit atâta despre M.P. la masă, îndeajuns de răbdătoare: „Hai, mai dă-l dracului pe Marin!” Mi s-a părut absolut firesc. Îmi venea să râd în hohote, ar fi fost o adevărată eliberare. Dar nu se făcea. Uite de ce nu ne simţim bine, şi se tot depune zgura în şi pe noi... că nu izbucnim când e cazul. Vorbeau despre M. P. în sus şi-n jos, ca despre un personaj, ca despre o icoană, ca despre un sburător etc. etc... parcă vorbeau din cărţi, din biblie, cu evlavie! N-o flata nimic, de va fi fost asta intenţia lor! Or, ea trăise cu el, îl ştia şi altfel, mai ales altfel, aşa cum femeile îndrăgostite de idoli nu vor să afle. Ea se bucurase şi suferise. „Am avut mereu un vis, am vrut să-i găsesc pe bărbaţii mei cu vreuna în patul meu, una care să fi avut părul, aşa, ca al tău (ca al meu, adică), să o prind bine şi să mătur cu ea camera, pe jos.”
Întreabă careva: Şi cu el? Oh, el ar fi luat bătaia meritată, cred că ar fi suportat-o. Bărbaţii mei s-au temut de mine, în sensul că le-a fost frică să nu-i las. Ştii ce repede plec? Nu mă uit înapoi.”
(un fragment din „În mâinile tale”, o carte din negurimi de vreme, ed. Blumenthal, 2012)
"A
defini frumosul e lucru peste putință. [...] Enunțul lui Buadelaire îmi pare
cel mai percutant, în el puterea emotivă e contestată la maximum și prin urmare
capabilă a face explozie cu megaenergii nesăbuite. "Le Beau", scrie
el, "n'est que la promesse du bonheur". Se întâmplă, cu aforismul acesta
- minunat prin el însuși -, un lucru ciudat și rar: talamacit în altă limbă,
respectiv în a noastră, dobândește un surplus poetic, acustic și emoțional.
Oare "Frumosul nu-i de decât făgăduința fericirii" nu sună mai
captivant și melodios din pricina calității "foșnitoare" a literei f
? [...]
Întocmai ca și lui "pi" din trigonometrie, se cuvine
a-i recunoaște frumosului calitatea de noțiune nedefinibilă, nesesizabilă;
caracter transcendental imaginar, cum au sfârșit prin a-i atribui
matematicienii contemporani. E un necuprins. E o nălucă, o știmă, un foc de
iele. E un "solid" care atunci când vrei să-l analizezi se descompune
în fum, cuante și radiații. [...]
Frumosul pare a fi împăciuirea totală, ieșirea din angoasa
distincției dintre bine și rău. Pe coarda aceasta a lui f, graiul românesc ne
poartă spre un punct omega al potrivniciilor în sfrasit împreunate în
atotcuprinzatorul, atotgraitorul și atotmangaietorul frumos.
Dacă așa stau cumva lucrurile, frumosul nu mai e un simplu
geamăn al binelui și adevărului (iar Nietzsche își pierde reputtia de
iconoclast și răzvrătit), ci dobândește însușirea de integrator al lor."
(Nicolae Steinhardt - Monologul polifonic, pp. 191-193)
Poet în viață al temnițelor comuniste. azi împlinește 92 de ani,
născut la 3 decembrie 1927, istoric, fost deţinut politic, a fost închis 12 ani
la Jilava, Gherla şi Aiud, Demostene Andronescu **Am văzut oameni pedepsiţi
pentru că au fost surprinşi rugându-se, ori zâmbind sieşi ori unei amintiri.Am
văzut oameni pedepsiţi pentru că au fredonat o melodie ori pentru că au recitat
nişte versuri.Şi toate acestea urmăreau slăbirea rezistenţei fizice şi
sufleteşti a deţinutului pentru ca atunci când i se va propune o alternativă să
o accepte**, despre "Reeducarea de la Aiud-Peisaj Launtric",** Cu cât
asuprirea era mai mare, cu atât rezistenţa morală a celor asupriţi creştea.Şi
acest lucru îl ştiau şi asupritorii.În legătură cu aceasta îmi amintesc de o
discuţie pe care am avut-o cu un ofiţer politic, cu câteva luni înainte de
începerea reeducării.Pentru a sonda starea de spirit a deţinuţilor,
administraţia închisorii, şi îndeosebi ofiţerii politici, ne scoteau periodic
la anchetă şi, câteodată, cu unii dintre noi se străduiau să întreţină discuţii
oarecum amicale.Nu-mi mai amintesc exact cum a debutat şi cum a evoluat
discuţia dar, la un moment dat, ofiţerul respectiv, un căpitan pare-mi-se, a
exclamat oarecum iritat : „Cum mama dracului mai puteţi, mă, să rezistaţi atât
?!Din ce fel de aluat sunteţi făcuţi de nimic nu vă atinge ?Ne siliţi să
excogităm , pentru a vă veni de hac, fel de fel de pedepse şi voi vă comportaţi
de parcă nu mai aveţi instinct de conservare.Nimic nu vă mai impresionează”.„Nu
ne mai impresionează nimic, am îndrăznit să-i răspund, pentru că nu mai avem
nimic de pierdut.Ne-aţi luat tot şi luându-ne tot aţi făcut din noi oameni cu
adevărat liberi.Şi ne comportăm ca atare”.Nu a mai spus nimic.M-a privit lung
şi m-a expediat înapoi în celulă.**
"Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?/E, Doamne, lumea plină de cuminţi/E plin pămîntul de martiri şi sfinţi/Atinşi de filoxera-nţelepciunii/Sloboade, Doamne,-n lume nebunia/S-o răvăşească şi să o răstoarne/Ca un berbec să ia pămîntu-n coarne/Şi-acestui veac să-i surpe temelia!"
***
"A fost cumplită Jilava.A fost cumplită Gherla lui Goiciu.A fost cumplit Aiudul pe vremea lui Dorobanţu şi Coler.Toate ororile trăite în aceste închisori în perioadele respective s-au estompat în amintire şi apar ca o imensă pată neagră.Şi totuşi,în acest infern uniform şi continuu sunt unele intervale care se cască în memorie ca adevărate"găuri negre"ale ororii.O asemenea "gaură neagră" a fost şi Aiudul ultimilor ani de ani de detenţie.Atunci,în timpul reeducării,aici s-a intrat cu cizma în sufletele oamenilor.Atunci au fost ucise vise şi au fost împinse la sinucidere sute şi mii de conştiinţe.Cineva remarca,pe drept cuvânt,că,din acest punct de vedere,Aiudul acelor ani „este frate geamăn cu Piteştiul”
(..)
Mai este, Doamne, pînă-n cer? Mai este
Pîn-să mă faci părtaş luminii Tale?
Sau poate tot n-a fost decît poveste
Şi-am colbăit degeaba-atîta cale.
Tîrîş, pe brînci, cu sufletul la gură,
Urc muntele cu-nchipuite creste;
Din tot ce-am fost mai sînt o picătură...
Mai este, Doamne, pînă-n pisc, mai este?!/(Îndoială)
***
"Îmi amintesc că discutând odată cu unul din adjuncţii lui Crăciun (colonelul Iacob sau Nodeţ?) care mă chemase să mă „prelucreze”, i-am spus, încercând să-mi justific refuzul de a accepta reeducarea, că nu pot face acest lucru deoarece, dat fiind situaţia în care mă aflu, aş putea fi suspectat de oportunism şi de nesinceritate.Şi, pentru a îndepărta discuţia de la cazul meu, l-am întrebat :„Dumneavoastră chiar credeţi că toţi cei care au acceptat să-şi facă autoprezentarea şi s-au dezis de trecutul şi de crezul lor sunt sinceri?Nu cumva, tentaţi de preţul pe care ni-l oferiţi (libertatea), s-au făcut frate cu dracul până vor trece puntea ?”„Nu ne interesează sinceritatea voastră, mi-a replicat el, ci ne interesează compromiterea voastră, sinuciderea voastră morală”.Şi arătând spre un dosar voluminos de pe biroul lui, continuă :Uite, aici am „certificatele de deces” ale tuturor celor care şi-au făcut autoprezentarea.Şi te asigur că, mai curând sau mai târziu, îl voi avea şi pe al tău.„Certificate de deces ?” am întrebat eu, mimând nedumerire.„Certificate de deces moral”- mi-a explicat el şi apoi a continuat :„Să vă intre bine în cap că, în situaţia în care sunteţi, nu aveţi altă alternativă decât fie să vă sinucideţi moral, fie, ajutaţi de noi, să muriţi de adevăratelea”.„Şi dacă totuşi, unii dintre noi se vor încăpăţâna şi vor refuza să moară ?” l-am întrebat eu maliţios, pentru că observasem că începe să se enerveze „Nu avea grijă, vă vom crea noi toate condiţiile pentru asta !”
***
"Căderile nu au fost toate la fel.Unii au căzut rostogolindu-se, alţii au alunecat lin pe pantă în jos acceptând calculat, pentru a supravieţui, compromisul, iar alţii (cei mai mulţi) au căzut firesc, omeneşte, lepădându-se de trecut şi de crezul lor aşa precum Petru s-a lepădat, în moment de cumpănă, de învăţătorul lui.Unii (puţini la număr), căzând s-au şi ticăloşit, dar cei mai mulţi au rămas, totuşi oameni şi, cu Petru, s-au căit pentru omeneasca lor slăbiciune şi, prin viaţa pe care au dus-o mai apoi, şi-au răscumpărat căderea.Îmi spunea atunci, în acel timp de cumplită urgie, cu o infinită tristeţe în glas, un prieten care fusese un luptător de nădejde, dar care până la urmă cedase :„N-aş vrea să fiu înţeles greşit.Atât mi-a fost menirea.Sunt, nu înfrânt, ci terminat.Nu mai pot lupta pentru o cauză pe care, deşi nu o cred pierdută, simt că nu o mai pot sluji.Sunt sigur că sub specie aeternitas dreptatea e de partea noastră, dar nu pot să nu constat că, în acest ceas al istoriei, nu lumina ci bezna-i mai mare.Pentru moment se pare că răul a triumfat.Cel puţin pentru timpul nostru.S-ar putea ca cei care ne vor urma să fie mai vrednici şi mai norocoşi decât noi.În ultimul timp îmi vin tot mai des în minte, ca o mustrare, versurile lui Gyr din Balada codrului fără haiduc :„Fie codrule s-ai parte/de-un haiduc cum n-am fost eu”.Fie ca ţărâna să aibă parte de luptători mai destoinici decât noi să risipească bezna şi să facă să triumfe lumina.Şi probabil că aşa va fi căci temelia acestei viitoare resurecţii am pus-o noi.Cu toate înfrângerile şi neputinţele noastre, noi vom fi rădăcinile viitorului arbore de lumină”
***
("Încremeenire")/-"A-ncremenit şi timp, şi necuprins
şi sufletul ni s-a sleit ca săul ,
nimicul ca pecinginea s-a-ntins
oprind pe loc şi binele şi răul .
Eternu-a pus pecete devenirii
şi s-a oprit din curgere durata,
ascuns pe undeva-n afara firii
destinul ciung nu-şi mai învârte roata.
Nimic nu se întâmplă şi nimic
Din câte sunt sub cer nu mai tresaltă,
Sărmana lume cu durerea-n spic
De Dumnezeu a fost lăsată baltă.
Pe fondul sur al timpului-mpietrit
Suntem antice basoreliefuri,
Tocite statuete de granit
Pe-alocuri cu reflexe de sidefuri"/Demonstene Andronescu,Aiud,1959
***
("Reeducarea de la Aiud",Demostene Andronescu,Lucrare publicată în serial în revista Puncte Cardinale,în anii 1993 -1996,numerele 8/93=2/96,Editura Manuscris,2018)
"Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?/E, Doamne, lumea plină de cuminţi/E plin pămîntul de martiri şi sfinţi/Atinşi de filoxera-nţelepciunii/Sloboade, Doamne,-n lume nebunia/S-o răvăşească şi să o răstoarne/Ca un berbec să ia pămîntu-n coarne/Şi-acestui veac să-i surpe temelia!"
***
"A fost cumplită Jilava.A fost cumplită Gherla lui Goiciu.A fost cumplit Aiudul pe vremea lui Dorobanţu şi Coler.Toate ororile trăite în aceste închisori în perioadele respective s-au estompat în amintire şi apar ca o imensă pată neagră.Şi totuşi,în acest infern uniform şi continuu sunt unele intervale care se cască în memorie ca adevărate"găuri negre"ale ororii.O asemenea "gaură neagră" a fost şi Aiudul ultimilor ani de ani de detenţie.Atunci,în timpul reeducării,aici s-a intrat cu cizma în sufletele oamenilor.Atunci au fost ucise vise şi au fost împinse la sinucidere sute şi mii de conştiinţe.Cineva remarca,pe drept cuvânt,că,din acest punct de vedere,Aiudul acelor ani „este frate geamăn cu Piteştiul”
(..)
Mai este, Doamne, pînă-n cer? Mai este
Pîn-să mă faci părtaş luminii Tale?
Sau poate tot n-a fost decît poveste
Şi-am colbăit degeaba-atîta cale.
Tîrîş, pe brînci, cu sufletul la gură,
Urc muntele cu-nchipuite creste;
Din tot ce-am fost mai sînt o picătură...
Mai este, Doamne, pînă-n pisc, mai este?!/(Îndoială)
***
"Îmi amintesc că discutând odată cu unul din adjuncţii lui Crăciun (colonelul Iacob sau Nodeţ?) care mă chemase să mă „prelucreze”, i-am spus, încercând să-mi justific refuzul de a accepta reeducarea, că nu pot face acest lucru deoarece, dat fiind situaţia în care mă aflu, aş putea fi suspectat de oportunism şi de nesinceritate.Şi, pentru a îndepărta discuţia de la cazul meu, l-am întrebat :„Dumneavoastră chiar credeţi că toţi cei care au acceptat să-şi facă autoprezentarea şi s-au dezis de trecutul şi de crezul lor sunt sinceri?Nu cumva, tentaţi de preţul pe care ni-l oferiţi (libertatea), s-au făcut frate cu dracul până vor trece puntea ?”„Nu ne interesează sinceritatea voastră, mi-a replicat el, ci ne interesează compromiterea voastră, sinuciderea voastră morală”.Şi arătând spre un dosar voluminos de pe biroul lui, continuă :Uite, aici am „certificatele de deces” ale tuturor celor care şi-au făcut autoprezentarea.Şi te asigur că, mai curând sau mai târziu, îl voi avea şi pe al tău.„Certificate de deces ?” am întrebat eu, mimând nedumerire.„Certificate de deces moral”- mi-a explicat el şi apoi a continuat :„Să vă intre bine în cap că, în situaţia în care sunteţi, nu aveţi altă alternativă decât fie să vă sinucideţi moral, fie, ajutaţi de noi, să muriţi de adevăratelea”.„Şi dacă totuşi, unii dintre noi se vor încăpăţâna şi vor refuza să moară ?” l-am întrebat eu maliţios, pentru că observasem că începe să se enerveze „Nu avea grijă, vă vom crea noi toate condiţiile pentru asta !”
***
"Căderile nu au fost toate la fel.Unii au căzut rostogolindu-se, alţii au alunecat lin pe pantă în jos acceptând calculat, pentru a supravieţui, compromisul, iar alţii (cei mai mulţi) au căzut firesc, omeneşte, lepădându-se de trecut şi de crezul lor aşa precum Petru s-a lepădat, în moment de cumpănă, de învăţătorul lui.Unii (puţini la număr), căzând s-au şi ticăloşit, dar cei mai mulţi au rămas, totuşi oameni şi, cu Petru, s-au căit pentru omeneasca lor slăbiciune şi, prin viaţa pe care au dus-o mai apoi, şi-au răscumpărat căderea.Îmi spunea atunci, în acel timp de cumplită urgie, cu o infinită tristeţe în glas, un prieten care fusese un luptător de nădejde, dar care până la urmă cedase :„N-aş vrea să fiu înţeles greşit.Atât mi-a fost menirea.Sunt, nu înfrânt, ci terminat.Nu mai pot lupta pentru o cauză pe care, deşi nu o cred pierdută, simt că nu o mai pot sluji.Sunt sigur că sub specie aeternitas dreptatea e de partea noastră, dar nu pot să nu constat că, în acest ceas al istoriei, nu lumina ci bezna-i mai mare.Pentru moment se pare că răul a triumfat.Cel puţin pentru timpul nostru.S-ar putea ca cei care ne vor urma să fie mai vrednici şi mai norocoşi decât noi.În ultimul timp îmi vin tot mai des în minte, ca o mustrare, versurile lui Gyr din Balada codrului fără haiduc :„Fie codrule s-ai parte/de-un haiduc cum n-am fost eu”.Fie ca ţărâna să aibă parte de luptători mai destoinici decât noi să risipească bezna şi să facă să triumfe lumina.Şi probabil că aşa va fi căci temelia acestei viitoare resurecţii am pus-o noi.Cu toate înfrângerile şi neputinţele noastre, noi vom fi rădăcinile viitorului arbore de lumină”
***
("Încremeenire")/-"A-ncremenit şi timp, şi necuprins
şi sufletul ni s-a sleit ca săul ,
nimicul ca pecinginea s-a-ntins
oprind pe loc şi binele şi răul .
Eternu-a pus pecete devenirii
şi s-a oprit din curgere durata,
ascuns pe undeva-n afara firii
destinul ciung nu-şi mai învârte roata.
Nimic nu se întâmplă şi nimic
Din câte sunt sub cer nu mai tresaltă,
Sărmana lume cu durerea-n spic
De Dumnezeu a fost lăsată baltă.
Pe fondul sur al timpului-mpietrit
Suntem antice basoreliefuri,
Tocite statuete de granit
Pe-alocuri cu reflexe de sidefuri"/Demonstene Andronescu,Aiud,1959
***
("Reeducarea de la Aiud",Demostene Andronescu,Lucrare publicată în serial în revista Puncte Cardinale,în anii 1993 -1996,numerele 8/93=2/96,Editura Manuscris,2018)
Leul
la 180 de ani
Istoria
leului românesc începe cu secolul al XVII-lea când în Principatele dunărene se
foloseau ca monedă taleri olandezi, löwenthaler, care aveau gravat pe ei un leu
rampant, locuitorii denumindu-l generic “leu”. Această monedă a fost folosită
în Ţările Române până în a doua jumătate a secolului XVIII şi chiar după ce
talerul fusese scos din uz, el încă reprezenta o unitate de calcul imaginară
sub numele de “leu”, la care se raportau toate preţurile în anii ce au urmat.
Mai
este de menţionat că moneda naţională a vecinilor noştri de peste Dunăre este
leva care în traducere înseamnă tot “leu”, trădând aceeaşi origine ca cea a
leului românesc. De la löwenthaler, pronunţat daler, vine și denumirea monedei
SUA, dolar. Din cauza lipsei unor legi monetare bine definite la noi au început
să fie folosite câteva zeci de tipuri de valută străină. Prin Regulamentele
Organice din 1831 şi 1832 s-a hotărât utilizarea unui număr restrâns de monede,
printre ele aflându-se una austriacă, numită zwanziger. La noi era cunoscută
drept sfanţul de argint, sau mai simplu, doarşfanţ. Putem vedea astfel de unde
se trage celebra expresie “nu am nici un şfanţ”. O altă monedă eraparaua
otomană. Expresia de rigoare ”nu face două parale” vine de la faptul că moneda
avea o valoare redusă și era confecţionată din material prost, astfel că o
folosire intensă o tocea și monezile chiar se lipeau unele de altele.
Leul
devine oficial monedă a românilor pe 16 septembrie 1835 când domnul Ţării
Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a ţării, leul, unitate
teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale. Tranzactiile, taxele,
impozitele se calculau în lei, dar se plăteau în monedă străină. În Moldova,
domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit în 1835 să bată monedă, dar Imperiul
Otoman, nu ar fi acceptat ca un stat vasal să aibă propria monedă, deoarece ar
fi fost un semn al independenţei. După unirea Principatelor şi Cuza a tatonat
ideea unei monede naţionale, care urma să se numească român sau romanat, dar
din nou Înalta Poartă s-a opus.
Încă
din 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat pe consulul francez la Iaşi,
Victor Place, să negocieze baterea unor monede româneşti la monetăria din
Paris. Acestea urmau să se numească „români”. Un român ar fi cântărit 5 grame
de argint şi ar fi fost împărţit în 100 de „sutimi”, ca monedă divizionară. Ion
Heliade Rădulescu a propus numele de „romanat”, după modelul bizantin.
Proiectul nu a putut fi realizat. La 1860, s-a bătut totuşi o monedă de bronz
de 5 parale, dar aceasta nu a circulat. În 1864, după ce Cuza a impus regimul
său autoritar, chestiunea a fost reluată şi s-au bătut câteva monede de probă.
Este vorba de piesele de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnului şi
inscripţia „Alecsandru Ioan I”. Ele nu au fost puse în circulaţie niciodată. O
astfel de monedă poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie a României din
Bucureşti.
Prima
Constituţie a ţării, cea din 1866, ignora complet problema suzeranităţii
Imperiului Otoman asupra Principatelor, dovedind încă de atunci dorinţa
statului român de a îşi căpăta independenţa. O primă bătălie s-a dat prin
intermediul politicii monetare. La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda
naţională leul, o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226
grame de aur şi având 100 de diviziuni, numite bani. Un leu echivala cu un
franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2
lei, precum şi cele de 50 de bani erau 4 din argint. Până la înfiinţarea
Monetăriei statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham.
Minsitrul
de finanţe, Ion C. Brătianu, a început tratativele cu Poarta pentru ca aceasta
să admită punerea efigiei domnitorului Carol I pe monedele de aur și argint ce
urmau a fi emise. Tratativele nu au dat roade, dar guvernul român a comandat
monedele de aur de 20 de lei (”pol”), fără a ţine seama de pretenţiile
Imperiului Otoman. Aceste monede au fost puse în circulaţie în 1868, având
efigia domnitorului și inscripţia ”Carol I domnitorul românilor”. Tirajul a
fost de doar 200 de piese. Dintre acestea, câteva zeci au fost zidite la
temelia castelului Peleş, iar altele au fost dăruite parlamentarilor,
miniştrilor, unor diplomaţi străini, guvernului turc, familiei Hohenzollern de
la Sigmaringen şi unor capete încoronate din Europa. Imediat după emitere, a
urmat protestul Porţii, precum și al Austro-Ungariei, care considera titulatura
domnului român periculoasă pentru siguranţa Austro-Ungariei care stăpânea
Transilvania și Bucovina. Sub presiunea celor două Mari Puteri, monedele au
fost retrase în 1870, când au fost bătute 5000 de monede din aur și 400.000 de
argint, fără a cuprinde însă ”semnul” menit să evidenţieze suzeranitatea
sultanului. Începând cu 1872 s-au bătut monede de 50 de bani, 1 leu și 2 lei
fără ca Poarta să mai protesteze.
Magda Botez
Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul ca sa parafrazez o
obraznicatura.
Traim ,asa cum spunea GM Cantacuzino,intr-o tara de mare
farmec...dar putine virtuti.
Si aici o remarca personala,GM nu iubea Elvetia,nu-i iubea
oamenii,colinele,inmormantarile si vinul acru (Dole) care este una din
mandriile nationale...la Dole suisse…
Am trait vreme indelungata in Elvetia si tot ce pot spune este
fraza lui GM cu sens schimbat: Elvetia cand traiesti acolo,ca elvetian este o
tara fara farmec dar multe virtuti.
Adica ,ca sa zic asa Romanica noastra este la polul opus al
Elvetiei.
Daca un elvetian sau un american te minte,te insala,este o mare
rusine.
Daca te insala un roman cei din jur gandesc...al dracului...se
descurca bine…
Apoi nu stiu daca ati observat dar in Rusia si in Romania oamenii
au “darul betiei”,adica alcoolismul este un dar…
Traita mai toata viata mea in vest,este absolut firesc ca
intoarcerea la “matca” mi s-a parut cel putin ciudata.
Incepand cu barfa.
Nu stiu daca sunteti constienti dar imediat ce iesiti pe usa...sa
va duceti la baie,bucatarie etc...prietenii dumneavostra ramasi in salon
,livinroom etc...va vorbesc de rau.
Spun lucruri neplacute despre dumneavostra.
Este un obieci national ca toata lumea sa vorbeasca de rau pe
toata lumea ...barfa este generalizata si minciuna la fel.
Fraza iti spun ceva dar sa nu spui la nimeni...este..pe buzele
tuturor.
Altfel traim in cea mai buna din lumile posibile.
Avem exact guvernul de hoti pe care-l meritam.
Si...daca cumva nu sunt hoti...atunci mostenesc ...asa ca tot aia
este…
Biata tara isi urmeaza drumul sovaielnic catre ...Dumnezeu stie ce..
Consilierii nostri de la Bruxelles (vorbesc aici de romani) fac
tot posibilul sa discredeiteze tara.
Si reusesc.
S-a dus buha ca suntem hoti.Si la drept vorbind suntem hoti
marunti...mititei ...asa ca domnul Tudoran ,fiul lor...care sterpeleste cate ceva…
De la un mare disident mort,fura ce poate,dupa ce l-a furat si de
bani ca sa-si ia casa...se aliaza cu alta figura trista domnul Ioanid si
colporteaza fel de fel de gogorite …
Hotii mari cu vana de hoti sunt in occident,in tara noastra ,mai
este cate unul care da un tun...dar asta este din ce in ce mai rar.
La ordinea zilei sunt cei care fura curent electic,spagarii si
altii ...tot mici.
Fostii securisti au infiintat sindicatul lor de business si daca
fura ,o fac cu acte in regula adica se …….acopera.
Ah si sa nu uit,alta categorie de hoti sunt popii.
Popii fura pe rupte de la un popor credul si insetat de adevar.
Sa traiti ca merii ca perii in mijlocul verii
La anul si la multi ani.
French
joke - it's divine!
After packing the Pope's luggage in the trunk of the limousine,
the driver realize that the pope stays on the sidewalk.
> " excuse me, your holiness " said the driver,
" would you, please, sit down so we can leave?"
"... to tell you the truth, said the Pope, they don't want
to let me drive to the Vatican, and I really wish I could do it today."
> " I'm sorry, but I can't let you do this. I would lose
my job! And what to do if something happens?" protest the driver, who
would have liked to be somewhere else that morning...
" I will do something special for you," says the Pope.
> Bad Grace, the driver goes to the back and the pope sets up
behind the wheel.
> very quickly the driver regrets his decision, when after
leaving the airport, the supreme pontiff puts the pedal to the floor speeds up
to 170 km / h.
> " I beg you, your holiness, slow down!" beg the
very concerned driver.
> but the Pope continues until the police sirens sound.
> " my God, I'm going to lose my license," said the
driver.
> The Pope goes to the side and drops his window when the
policeman approaches.
> but as soon as he sees the Pope, he goes back to his bike,
opens his radio and tells his leader that he stopped a rolling limousine at
170.
> " where is the problem? Buckle up!" says the
chief.
" I don't think we can do that, it's someone very
important," says the policeman.
> the chief says: " there is no reason!"
" No, I mean really important," said the policeman.
> the chef asks, " who did you stuck? The Mayor? "
"
> the policeman: " bigger."
> the leader: " a senator?"
> the policeman: " much bigger."
> The Chef: " good! Tell me who this is!"
> the policeman: " I think it's God himself!"
> The Chef: " you don't care about me???"
> what makes you think it's God???"
" he has the pope as a driver...!"
O
prefață sadică a Liubei Liubastra la ”Eu, Tu și Poezul”, de Gabriel Gherbăluță
(carte în curs de apariție, dar tipărită deja)
_____________________--_--____--_-_-____________
___partea I________//___________________________
Oricine se poate întreba de ce Gabriel Gherbăluță are atât de mult apetit pentru legendar. De ce el vrea să intre în legendă ducând ”poezelul” pe culmile cele mai semețe ale cunoașterii unei lumi citadine, danubiene exemplare. Liuba Liubastru Botezatu plasează demersul său artistic, al reinventivității lirice de tip ”poezel” în descendența unor mari poeți români, Ion Barbu, Nichita Stănescu, Șerban Foarță. Dar ajunge la afirmații atât de exagerate, de encomiastice, încât parcă ar vorbi despre Șeherazada deja pensionată a poeziei române, care nu se lasă decapitată, fiindcă este foarte proteică, alunecoasă, precum un balaur care își schimbă mereu în texte înfățișarea, povestea: ”poezul este, în fapt, o poveste reală rostită de omul-poveste, așa cum ne sugerează autorul, volumul în sine fiind construit ca o povestire în ramă alcătuită în versuri, iar prin aceasta Gabriel Gherbăluță se impune cu o altă noutate literară în fața publicului român și chiar universal, POEZIA ÎN RAMĂ, până în acest moment nemaiexistând asemenea modele. Un soi de `O mie și una de nopți` în versuri, alcătuită din 101 de poezuri (număr ales în mod voit sau nu, doar autorul cunoaște...), în care poezul în vers alb se împletește armonios cu poezul scris în vers liber ori cel scris în stil clasic și pe care autorul îl autocaracterizează la un moment dat, plasându-și opera între romanticii suprarealiști”. Cum adică? Vers alb și vers liber? Păi versul alb este constrâns să se mai mărturisească, iar cel liber este cugetător, ateu? Știam cu toții că sunt unul și același lucru. Dar cum să zici spre final: ”poezul în vers alb se împletește armonios cu poezul scris în vers liber ori cel scris în stil clasic și pe care autorul îl autocaracterizează la un moment dat”? Cum să-l ”autocarecterizeze” autorul pe acest poezel? De ce prefixoidul ”auto-”? În altă ordine de idei, semnatorul acestei prefețe, Liuba Liubastra Botezatu citează chiar dintr-un poem al lui Gabriel Gherbăuță în care acesta face o confesiune interesantă, că o iubește la nebunie pe Ana, soția lui Manole, care ar fi chiar adevărata sa muză, o ființă a pământului, nu astrală. Am crede că Ana este mai răpitoare decât orice altă făptură de pe pământ, dar ar vrea s-o subordoneze, s-o înlănțuie pentru totdeuna în liantul său textual, cu cimentul poezelesc. Misiunea imposibilă dată prefațatorului Liuba Liubastra Botezatu este să pună ultima cărămidă peste edificiul... Anei când citează versurile lui Gabriel Gherbăluță din poemul ”eu, construnctorul”: ”din drag de tine, am înălțat un oraș/ doar pentru noi doi/ nu o biserică pentru că ea a fost ridicată de altcineva/ și pentru că eu nu vreau să te închid în zid,/ nu am vocația lui manole, iubire,/ te voi înălța odată cu orașul/ pe deasupra norilor ăștia dușmănoși și iernatici/ te voi înălța/ și îți voi da și fluviul cu tine/să te protejeze de răul de altitudine/care te va însoți pretutindeni...//”. Poate că aceste versuri au fost dedicate unei anumite femei. Au fost primite cu uimire. Surprinderea celor care lecturează mai mulți autori contemporani este aceea că Gabriel Gherbăluță este un poet dator vândut, cu multe scrieri deja ipotecate și reipotecate, pe care vrea să le vândă în librării ca pe niște langoși, scovergi, brânzoaice, goale pe dinăuntru... Discursul său este influențat în mod evident de un discurs poetic mai revoltat, mai inventiv decât al său: cel al Anei Nan. Aici el face referire la două poeme ale Anei Nan, fără titlu, publicate la Cenaclul poetic Țara Cuvintelor”, în zilele de 12 și 13 iunie 1918. Are impertinența s-o numească pe Ana iubita eului său liric. Și să-i dea în dar Dunărea, nimic altceva, niciun vers parafrazat de el, niciun motiv literar preluat tale quale. El, iubitul celei sacrificate în ritual aztec este cel care vrea să-i facă un mausoleu în versuri celei de la care a avut ceva de învățat pentru a-și împrospăta cu sânge nou scrisul. Orașul despre care vorbește prefațatorul acestui volum al lui Gabriel Gherbăuță este ”poezelul” în care va sta de acum înainte Ana. Ei doar pun mână de la mână ultima cărămidă peste tâmpla ce nu încetează să gândească a Anei. O zidire păgână, dar o zidire care ar oferi nemurirea literară pentru Ana Nan. Ea însă se simte ultragiată. Ea presimțise atunci, cu puțin înainte de a fi comemorată moartea lui Mihai Eminescu. Ana Nan a intuit pe plan artistic această lapidare a sa de către doi poeți... consacrați. La atâta lucru să se limiteze ”POEZIA ÎN RAMĂ” a lui Gabriel Gherbăluță, despre care face referire poeta Liuba Liubastra? Nu! Pentru că ea este ”pohema”, adevărata muză, neiubită ca Ana a lui Manole, ci doar o prezență feminină de fațadă, prin care scrisul lui Gabriel Gherbăluță ar căpăta rezistență, relevanță, pentru că poezul ar avea legătură de substanță cu ”pohema”, descoperirea cu care se identifică Liuba Liubastra. De aceea afirmă ea, ca prefațator al acestui nou volum al lui Gabriel Gherbăluță (GG, cum îl știu apropiații), că misiunea sa de ordin critic, exegetic are și un aspect foarte... ”subiectiv”, pentru că este implicată la maxim în actul creației gen GG. Ca să-i continuăm eșafodajul de idei critico-interpretative Liubei Liubastra, poezia în poezie reprezintă o cucerire epocală, de neatins în poezia noastră dintotdeauna. Este exact ca în clubul ”Amicii întunericului”, din partea ultimă, fascinantă a nuvelei fantastice ”Avatarii faraonului Tla” de Mihai Eminescu. Avatarul Faraonului GG, un cerșetor spaniol din Evul Mediu, devine prin uciderea din oglindă a dublului său, un tânăr nobil deosebit de bogat și merge la clubul său, de fapt la dracii săi deghizați, motiv literar omniprezent în acest volum ”Eu, Tu și Poezul”. Acolo, muza-iubita sa i-o propune și i-o bagă în pat pe frumoasa blondă cu un chip de înger drăgălaș. Iar avatarul Faraon GG acceptă. El devine astfel un dublu adorat Poezel. Dar de fapt se transformă într-un Po-zeu sau Poz-eu, un narcisist poet care nu poate iubi nimic până la capăt.
_____________________--_--____--_-_-____________
___partea I________//___________________________
Oricine se poate întreba de ce Gabriel Gherbăluță are atât de mult apetit pentru legendar. De ce el vrea să intre în legendă ducând ”poezelul” pe culmile cele mai semețe ale cunoașterii unei lumi citadine, danubiene exemplare. Liuba Liubastru Botezatu plasează demersul său artistic, al reinventivității lirice de tip ”poezel” în descendența unor mari poeți români, Ion Barbu, Nichita Stănescu, Șerban Foarță. Dar ajunge la afirmații atât de exagerate, de encomiastice, încât parcă ar vorbi despre Șeherazada deja pensionată a poeziei române, care nu se lasă decapitată, fiindcă este foarte proteică, alunecoasă, precum un balaur care își schimbă mereu în texte înfățișarea, povestea: ”poezul este, în fapt, o poveste reală rostită de omul-poveste, așa cum ne sugerează autorul, volumul în sine fiind construit ca o povestire în ramă alcătuită în versuri, iar prin aceasta Gabriel Gherbăluță se impune cu o altă noutate literară în fața publicului român și chiar universal, POEZIA ÎN RAMĂ, până în acest moment nemaiexistând asemenea modele. Un soi de `O mie și una de nopți` în versuri, alcătuită din 101 de poezuri (număr ales în mod voit sau nu, doar autorul cunoaște...), în care poezul în vers alb se împletește armonios cu poezul scris în vers liber ori cel scris în stil clasic și pe care autorul îl autocaracterizează la un moment dat, plasându-și opera între romanticii suprarealiști”. Cum adică? Vers alb și vers liber? Păi versul alb este constrâns să se mai mărturisească, iar cel liber este cugetător, ateu? Știam cu toții că sunt unul și același lucru. Dar cum să zici spre final: ”poezul în vers alb se împletește armonios cu poezul scris în vers liber ori cel scris în stil clasic și pe care autorul îl autocaracterizează la un moment dat”? Cum să-l ”autocarecterizeze” autorul pe acest poezel? De ce prefixoidul ”auto-”? În altă ordine de idei, semnatorul acestei prefețe, Liuba Liubastra Botezatu citează chiar dintr-un poem al lui Gabriel Gherbăuță în care acesta face o confesiune interesantă, că o iubește la nebunie pe Ana, soția lui Manole, care ar fi chiar adevărata sa muză, o ființă a pământului, nu astrală. Am crede că Ana este mai răpitoare decât orice altă făptură de pe pământ, dar ar vrea s-o subordoneze, s-o înlănțuie pentru totdeuna în liantul său textual, cu cimentul poezelesc. Misiunea imposibilă dată prefațatorului Liuba Liubastra Botezatu este să pună ultima cărămidă peste edificiul... Anei când citează versurile lui Gabriel Gherbăluță din poemul ”eu, construnctorul”: ”din drag de tine, am înălțat un oraș/ doar pentru noi doi/ nu o biserică pentru că ea a fost ridicată de altcineva/ și pentru că eu nu vreau să te închid în zid,/ nu am vocația lui manole, iubire,/ te voi înălța odată cu orașul/ pe deasupra norilor ăștia dușmănoși și iernatici/ te voi înălța/ și îți voi da și fluviul cu tine/să te protejeze de răul de altitudine/care te va însoți pretutindeni...//”. Poate că aceste versuri au fost dedicate unei anumite femei. Au fost primite cu uimire. Surprinderea celor care lecturează mai mulți autori contemporani este aceea că Gabriel Gherbăluță este un poet dator vândut, cu multe scrieri deja ipotecate și reipotecate, pe care vrea să le vândă în librării ca pe niște langoși, scovergi, brânzoaice, goale pe dinăuntru... Discursul său este influențat în mod evident de un discurs poetic mai revoltat, mai inventiv decât al său: cel al Anei Nan. Aici el face referire la două poeme ale Anei Nan, fără titlu, publicate la Cenaclul poetic Țara Cuvintelor”, în zilele de 12 și 13 iunie 1918. Are impertinența s-o numească pe Ana iubita eului său liric. Și să-i dea în dar Dunărea, nimic altceva, niciun vers parafrazat de el, niciun motiv literar preluat tale quale. El, iubitul celei sacrificate în ritual aztec este cel care vrea să-i facă un mausoleu în versuri celei de la care a avut ceva de învățat pentru a-și împrospăta cu sânge nou scrisul. Orașul despre care vorbește prefațatorul acestui volum al lui Gabriel Gherbăuță este ”poezelul” în care va sta de acum înainte Ana. Ei doar pun mână de la mână ultima cărămidă peste tâmpla ce nu încetează să gândească a Anei. O zidire păgână, dar o zidire care ar oferi nemurirea literară pentru Ana Nan. Ea însă se simte ultragiată. Ea presimțise atunci, cu puțin înainte de a fi comemorată moartea lui Mihai Eminescu. Ana Nan a intuit pe plan artistic această lapidare a sa de către doi poeți... consacrați. La atâta lucru să se limiteze ”POEZIA ÎN RAMĂ” a lui Gabriel Gherbăluță, despre care face referire poeta Liuba Liubastra? Nu! Pentru că ea este ”pohema”, adevărata muză, neiubită ca Ana a lui Manole, ci doar o prezență feminină de fațadă, prin care scrisul lui Gabriel Gherbăluță ar căpăta rezistență, relevanță, pentru că poezul ar avea legătură de substanță cu ”pohema”, descoperirea cu care se identifică Liuba Liubastra. De aceea afirmă ea, ca prefațator al acestui nou volum al lui Gabriel Gherbăluță (GG, cum îl știu apropiații), că misiunea sa de ordin critic, exegetic are și un aspect foarte... ”subiectiv”, pentru că este implicată la maxim în actul creației gen GG. Ca să-i continuăm eșafodajul de idei critico-interpretative Liubei Liubastra, poezia în poezie reprezintă o cucerire epocală, de neatins în poezia noastră dintotdeauna. Este exact ca în clubul ”Amicii întunericului”, din partea ultimă, fascinantă a nuvelei fantastice ”Avatarii faraonului Tla” de Mihai Eminescu. Avatarul Faraonului GG, un cerșetor spaniol din Evul Mediu, devine prin uciderea din oglindă a dublului său, un tânăr nobil deosebit de bogat și merge la clubul său, de fapt la dracii săi deghizați, motiv literar omniprezent în acest volum ”Eu, Tu și Poezul”. Acolo, muza-iubita sa i-o propune și i-o bagă în pat pe frumoasa blondă cu un chip de înger drăgălaș. Iar avatarul Faraon GG acceptă. El devine astfel un dublu adorat Poezel. Dar de fapt se transformă într-un Po-zeu sau Poz-eu, un narcisist poet care nu poate iubi nimic până la capăt.
Din serialul
de scurt metraj (doar una buca per capita) *Am un stres si vreu sa-l beu*
Am 2 (doua) feline in batatura. Am 2 (doi) priceputi in
elecronica in aceeasi batatura si nici unul nu are chef de pus un stecher,
cumparat de moa (citire in francaisa, ca sa ne-ntelegem in frangleza, capisci?
). N-am sedilele si semnele de punctuatie acasa, dar le voi duce eu la monta,
cand va binevoi unul dintre priceputii in electrice, ca sa...
Am 2 (doua) umbrele si fac ce vreau cu ele, e clar?
:D
Asta, cum ar spune Alex a lu* Andriesu, de pe un vinil vechi si bun!
Am 2 (doua) umbrele si fac ce vreau cu ele, e clar?
:DAsta, cum ar spune Alex a lu* Andriesu, de pe un vinil vechi si bun!
Nu mai am tigari, nici chef de rulat... Vinul fiert ar fi bun, e
ger si soare cu dinti, drumuri multe si batute bine, agitatie, aglomeratie si
zboruri razante... de ganduri, de visuri, de emotii, de stari. Sentimente
amestecate, cate un suras uitat pe un mustiuc de tigara, de asta vara... si tot
asa
Sunt un
om ce poposește la răscrucea dintre lumi. Pașii obosiți îmi poartă prin abisul
neputinței zambet de copil, cânt și mângâi printre gratii toate hohotele smulse
și închise între ziduri de nimicul care-nghite luna-ntr-un azil. Ia, Mărite, și
răstoarnă coșul fără de povară! Este greu și îmi apasă peste ochii de lumină,
iară lumea e prea plină de minuni închipuite, nu mai pregeta, Slăvite, pune
mâna și îndoaie timpul, să ne dai din nou grădina ce ne-ai luat-o pe un măr.
Dacă-ți amintești, pe șarpe tu ni l-ai lăsat în inimi, să ne muște cu o moarte,
știm că îți suntem datori...
Sunt un om ce poposește la răscrucea dintre lumi. Dacă tălpile-mi sunt goale, oare pot simți dreptatea, sau uimirea, sau credința că va fi drumul cel bun? Cine-mi spune că iubirea pentru cei asemeni mie este fără de păcat? Uite, eu îți stau în soare, să nu-mi spui că m-ai uitat!
Mărăcinii mi-au rupt poala, mi-au crescut pe glezne aripi care au uitat să zboare, pentru că mi-ai pus pe umeri greutatea de-a fi om. Lasă-mă să fiu Cuvântul ce învață să creeze firea cea fără de pată, dă-mi căldură, să învălui pe cei dragi ca-ntr-un cocon.
Nu mai ponegri mândria, cei căzuți în hăuri tulburi au nevoie de credința că îți place demnitatea, că nu le-ai uitat menirea pe când fruntea neplecată le-a fost soră cu dreptatea.
Eu te las acum, Tărie, că am drumuri de ales, sorțile amestecate au nevoie de-nțeles. Să-mi promiți că-mi lași lumina și că nu vei lua copiii să îi pui printre minuni, sunt doar Eva ce renaște ca să-ți scrie despre viață în papirușii postumi.
O femeie cu un zâmbet la răscrucea dintre lumi.
Sunt un om ce poposește la răscrucea dintre lumi. Dacă tălpile-mi sunt goale, oare pot simți dreptatea, sau uimirea, sau credința că va fi drumul cel bun? Cine-mi spune că iubirea pentru cei asemeni mie este fără de păcat? Uite, eu îți stau în soare, să nu-mi spui că m-ai uitat!
Mărăcinii mi-au rupt poala, mi-au crescut pe glezne aripi care au uitat să zboare, pentru că mi-ai pus pe umeri greutatea de-a fi om. Lasă-mă să fiu Cuvântul ce învață să creeze firea cea fără de pată, dă-mi căldură, să învălui pe cei dragi ca-ntr-un cocon.
Nu mai ponegri mândria, cei căzuți în hăuri tulburi au nevoie de credința că îți place demnitatea, că nu le-ai uitat menirea pe când fruntea neplecată le-a fost soră cu dreptatea.
Eu te las acum, Tărie, că am drumuri de ales, sorțile amestecate au nevoie de-nțeles. Să-mi promiți că-mi lași lumina și că nu vei lua copiii să îi pui printre minuni, sunt doar Eva ce renaște ca să-ți scrie despre viață în papirușii postumi.
O femeie cu un zâmbet la răscrucea dintre lumi.
pasărea
cu un singur corn
-----------------------------------
-----------------------------------
:rădăcină şi ramură de cireş privind dintre două oglinzi
paralele aerul liber şi
matern care refuză să moară pentru a trăi altfel tu îmi vorbeşti despre acest
atât de transparent marş spre mântuire pe care îl acceptăm şi îl dorim
mai puţin sunet şi mai mult autenticitate şi ax laolaltă dulce şi amar eu
număr oasele identităţii în flux dublele explozii în reflux ale miresmelor
tale de ceai --- un iuda de sticlă e aclamat --- şi fără să pot să mă uit cu ură
cu mirare la cămila care trece zâmbind prin urechile acului îţi răspund la fel
matern care refuză să moară pentru a trăi altfel tu îmi vorbeşti despre acest
atât de transparent marş spre mântuire pe care îl acceptăm şi îl dorim
mai puţin sunet şi mai mult autenticitate şi ax laolaltă dulce şi amar eu
număr oasele identităţii în flux dublele explozii în reflux ale miresmelor
tale de ceai --- un iuda de sticlă e aclamat --- şi fără să pot să mă uit cu ură
cu mirare la cămila care trece zâmbind prin urechile acului îţi răspund la fel
am greşit veacul dar am aşteptat cu întinsul cu înaltul
cu
struguri cu ieri şi cu mâine cu tot ce mereu n-am ştiut
cu
struguri cu ieri şi cu mâine cu tot ce mereu n-am ştiut
(şi ce frumos şi ce urât era în istorie
când
ne sărutam cu pumnii cu picioarele)
când
ne sărutam cu pumnii cu picioarele)
zilele săptămânii le amestecam cu iarbă amestecam caii cu
cercurile
arborii genealogici cu punctele cardinale apoi creşteau apele vii înăuntrul
apelor moarte ca nişte scări adânci pe malurile cărora dormeau lingura
şi strachina şi mămăliga cu burta la soare ca
nişte
imperii apuse întru răsăritul nostru cel falnic şi
theologic (un piston deflector oscilând într-un motor cu ardere internă
thâgâdâm thâgâdamdam thâgâdâmdam) până când înflorea a doua oară
maimuţa în mierea din sexul cel crud (şi advers) al vrejului de fasole
arborii genealogici cu punctele cardinale apoi creşteau apele vii înăuntrul
apelor moarte ca nişte scări adânci pe malurile cărora dormeau lingura
şi strachina şi mămăliga cu burta la soare ca
nişte
imperii apuse întru răsăritul nostru cel falnic şi
theologic (un piston deflector oscilând într-un motor cu ardere internă
thâgâdâm thâgâdamdam thâgâdâmdam) până când înflorea a doua oară
maimuţa în mierea din sexul cel crud (şi advers) al vrejului de fasole
a fost iubire sau a fost ce a fost
şi dacă
a fost ce a fost unde e ce a fost
şi dacă
a fost ce a fost unde e ce a fost
patria mea dormea cu mâinile-n cruce
eu râdeam ca să nu plâng (şi voi la fel)
eu râdeam ca să nu plâng (şi voi la fel)
în faţa celor care au fost şi nu mai sunt dezleg un steag
şi îl iert pe
Dumnezeu pentru toate greşelile lor drepte sau nedrepte
şi îl iert pe
Dumnezeu pentru toate greşelile lor drepte sau nedrepte
a fost iubire ucisă de iubire -- şi deşertăciune a
fost şi vânare preaobsesivă de vânt a mai fost
fost şi vânare preaobsesivă de vânt a mai fost
părăsiţi-vă trufia în voi
înşivă
reveniţi -- întoarceţi-vă
înşivă
reveniţi -- întoarceţi-vă
mereu
şi
mereu
şi
mereu
amintind
stau în genunchi lângă o pată de sânge în care nu a fost
îngropată nicio lege
şi nu mai ştiu căreia dintre icoanele ajunse în nopţile mele să-i sărut cămaşa
şi nu mai ştiu căreia dintre icoanele ajunse în nopţile mele să-i sărut cămaşa
*
sap în apă sap în foc sap în aer sap în pământ -- sap în moarte
sap în viață --
sap adânc
şi sap înalt sap abstract în trupul meu ca să dau de Dumnezeu
.
-- pentru un motiv de neînţeles
am
cules vrăbiile oarbe de pe gard --
.
îmi curge
sânge alb
în tulpină
.
întredeschide uşa să îţi arăt omul fără trup și lasă-mă să adorm
sap în viață --
sap adânc
şi sap înalt sap abstract în trupul meu ca să dau de Dumnezeu
.
-- pentru un motiv de neînţeles
am
cules vrăbiile oarbe de pe gard --
.
îmi curge
sânge alb
în tulpină
.
întredeschide uşa să îţi arăt omul fără trup și lasă-mă să adorm
Şi ce
dacă ?....
Şi ce dacă eşti de-o vreme la capăt?
Ştii că în curând o să fii tăcere,
dar până atunci ai dori un treapăt
să ţi se-ofere.
Ştii că în curând o să fii tăcere,
dar până atunci ai dori un treapăt
să ţi se-ofere.
Să poţi să colinzi locurile-n care
ai dorit să fii şi n-a fost să fie
fiindcă i-au lipsit stropi de exaltare
şi nebunie.
ai dorit să fii şi n-a fost să fie
fiindcă i-au lipsit stropi de exaltare
şi nebunie.
Îţi freamătă-n gând tinereţe nouă
cu dorinţi şi ţel nemaiîntâlnite,
când bruma din trup se preface-n rouă
în noi ursite.
cu dorinţi şi ţel nemaiîntâlnite,
când bruma din trup se preface-n rouă
în noi ursite.
Simţi că poţi orice, că nu mai există
stavili care-ar vrea să te înspăimânte
şi că viaţa ta, câteodată tristă
a prins să cânte.
stavili care-ar vrea să te înspăimânte
şi că viaţa ta, câteodată tristă
a prins să cânte.
Ai un alt destin dat de Nemurire
care s-a-ntristat văzând că te-ntuneci,
cerându-ţi în schimb ca-n nefericire
să nu aluneci.
care s-a-ntristat văzând că te-ntuneci,
cerându-ţi în schimb ca-n nefericire
să nu aluneci.
cât nu
vom îmbătrâni de dragoste,
greșim în fiecare dimineață,
încurcăm sărutul meu cu sărutul tău,
cafelele și papucii,
trebuie să ni se certe buzele, tălpile,
chiar și lacrimile
de-a lungul marelui
gând de întrebare pus
după
"de ce ne iubim insuportabil".
greșim în fiecare dimineață,
încurcăm sărutul meu cu sărutul tău,
cafelele și papucii,
trebuie să ni se certe buzele, tălpile,
chiar și lacrimile
de-a lungul marelui
gând de întrebare pus
după
"de ce ne iubim insuportabil".
în fiecare zi vine aceeași zi,
nu plecăm din noi,
rămânem ascuns în celălalt,
așa cum stau notele parfumului nostru
în fotografii discrete.
uneori ne scriem
direct pe piele sms-uri
cu degetul înmuiat în vin sau în inimă,
ne dăm jos umbrele
să nu se murdărească de tandrețe.
nu plecăm din noi,
rămânem ascuns în celălalt,
așa cum stau notele parfumului nostru
în fotografii discrete.
uneori ne scriem
direct pe piele sms-uri
cu degetul înmuiat în vin sau în inimă,
ne dăm jos umbrele
să nu se murdărească de tandrețe.
nu ne luăm mințile unul din altul,
deși am clădit special și inutil
un timp de refugiu.
deși am clădit special și inutil
un timp de refugiu.
chiar în momentul acesta
ne întrebăm
când s-a făcut seară în jurul aerului,
cine dă drumul la muzică,
eu în tu
sau
tu în eu.
ne întrebăm
când s-a făcut seară în jurul aerului,
cine dă drumul la muzică,
eu în tu
sau
tu în eu.
de nebuni și de simpli,
apoi,
târziu,
adormim de mână.
apoi,
târziu,
adormim de mână.
Roluri pe creste
M-a primit liniștea interioară ca pe-un ghid
oniric nu-mi venea să las munții nerevoltați
de pașii mei frunzele bozăriilor pe malurile Prahovei
erau pline de stropi mari Bucegii din genele roșii
clipeau și atunci mi s-a arătat tot ce ai văzut tu fată
când m-ai întâlnit și mi-ai strâns mâna și mi-ai cântat
din "Veronica" "Sunt Aurică și cânt... Tra la la la la Trist
niciodată nu sunt" puțin cunoscute sunt căile-n orgasm perceperea respiratorie și gustativă
prin trupurile vasele comunicante știu că intrăm
în cărți în același timp cu roluri pe cinste tu m-ai făcut
viu colorat eu te-am tresăltat tu aveai 54 eu 65 bine
că nu de ani pe urmă greutățile ni s-au mai schimbat
tu având o serioasă carență de fier ai sângerat peste
mai puțin de patru luni după ce făcusem dragoste prima dată era să o și pierzi la Filantropia pe fiica
ce totuși ni s-a născut sănătoasă pe 1 martie la Apărătorii Patriei II ne-am luat neam nebunesc neam iubit ungrovlah - apropo pe 4 iulie va fi zi națională
adică de Trianon de Centenarul de la anul și ne vom uni mai mult în simțiri că ai o semilună de față zâmbet
de pe lumea de basm ce mă contopește cu tine
am făcut nunta odată cu botezul fetiței și valsul nostru suav aproape fado și cu ea l-am dansat
oniric nu-mi venea să las munții nerevoltați
de pașii mei frunzele bozăriilor pe malurile Prahovei
erau pline de stropi mari Bucegii din genele roșii
clipeau și atunci mi s-a arătat tot ce ai văzut tu fată
când m-ai întâlnit și mi-ai strâns mâna și mi-ai cântat
din "Veronica" "Sunt Aurică și cânt... Tra la la la la Trist
niciodată nu sunt" puțin cunoscute sunt căile-n orgasm perceperea respiratorie și gustativă
prin trupurile vasele comunicante știu că intrăm
în cărți în același timp cu roluri pe cinste tu m-ai făcut
viu colorat eu te-am tresăltat tu aveai 54 eu 65 bine
că nu de ani pe urmă greutățile ni s-au mai schimbat
tu având o serioasă carență de fier ai sângerat peste
mai puțin de patru luni după ce făcusem dragoste prima dată era să o și pierzi la Filantropia pe fiica
ce totuși ni s-a născut sănătoasă pe 1 martie la Apărătorii Patriei II ne-am luat neam nebunesc neam iubit ungrovlah - apropo pe 4 iulie va fi zi națională
adică de Trianon de Centenarul de la anul și ne vom uni mai mult în simțiri că ai o semilună de față zâmbet
de pe lumea de basm ce mă contopește cu tine
am făcut nunta odată cu botezul fetiței și valsul nostru suav aproape fado și cu ea l-am dansat
SUFLUL
DUMNEZEIESC
- Iată Cuvântul neprețuit pe care mi l-a dăruit Moș Nicolae, pe care cu mult drag vi-l închin vouă, dragi prieteni, care mi-ați fost spiritual aproape, dorindu-vă multă sănătate, drag de frumos și poezie și împlinirea tuturor dorințelor și idealurilor! Sărbători fericite!
- Iată Cuvântul neprețuit pe care mi l-a dăruit Moș Nicolae, pe care cu mult drag vi-l închin vouă, dragi prieteni, care mi-ați fost spiritual aproape, dorindu-vă multă sănătate, drag de frumos și poezie și împlinirea tuturor dorințelor și idealurilor! Sărbători fericite!
O, frate corp, fără vină – cruce-n spate –
tu cari sufletul – sahară de păcate...
dogori și vânturi de jar bântuie-n tine,
ai vrea mult prea multe vise-n ape line –
ispite miraje spre steaua polară
de unde rar spre noi Divinul coboară
în viață și-n lucruri lumină cuvântul –
de la o zi la alta zborul avântul
de-a fi azi mult mai adânc, mai înalt decât ieri,
de-a ne regăsi peste tot din nicăieri
aceiași puri vii ca-n anii tinereții
când plini de aripi băteam la poarta vieții
risipitori în flăcări ruguri iubire
în cânt de privighetori 'naltă rostire
a toate cele ce sunt și-n har viețuiesc –
ah! clipa astrală – suflul dumnezeiesc!
tu cari sufletul – sahară de păcate...
dogori și vânturi de jar bântuie-n tine,
ai vrea mult prea multe vise-n ape line –
ispite miraje spre steaua polară
de unde rar spre noi Divinul coboară
în viață și-n lucruri lumină cuvântul –
de la o zi la alta zborul avântul
de-a fi azi mult mai adânc, mai înalt decât ieri,
de-a ne regăsi peste tot din nicăieri
aceiași puri vii ca-n anii tinereții
când plini de aripi băteam la poarta vieții
risipitori în flăcări ruguri iubire
în cânt de privighetori 'naltă rostire
a toate cele ce sunt și-n har viețuiesc –
ah! clipa astrală – suflul dumnezeiesc!
SĂRUT
MÂNA, BĂTRÂNE EROU!
Sărut mâna ta, bătrâne erou,
ce arma a purtat-o ca pe-o soră,
ce a dansat cu Patria la horă,
tu care-ai fost mileniului ecou
ce arma a purtat-o ca pe-o soră,
ce a dansat cu Patria la horă,
tu care-ai fost mileniului ecou
Nu te-amărî că nu te-au salutat
hainii îmbrăcați la patru ace,
de te-ar atinge,-n demon te-ai preface,
te-ai murdări și-ar fi păcat
hainii îmbrăcați la patru ace,
de te-ar atinge,-n demon te-ai preface,
te-ai murdări și-ar fi păcat
Nu pentru ei ai străbătut Siberii
și-ai sângerat în munții Tatra,
ți-ai apărat cu vrednicie vatra,
nu poți de politrucii râncezi să te sperii
și-ai sângerat în munții Tatra,
ți-ai apărat cu vrednicie vatra,
nu poți de politrucii râncezi să te sperii
Noi știm că ne-ai adus în suflet vara,
chiar dacă iarna este la-nceput,
mizeria uitării ne-a durut,
nu ei, ci tu, bătrânule, ești țara
chiar dacă iarna este la-nceput,
mizeria uitării ne-a durut,
nu ei, ci tu, bătrânule, ești țara
Așa va fi pe lume-întotdeauna:
acei ce luptă miruiți,
nu sunt de fameni prețuiți,
dar noi îți sărutăm, cu evlavie, mâna...
acei ce luptă miruiți,
nu sunt de fameni prețuiți,
dar noi îți sărutăm, cu evlavie, mâna...
Adrian Bucurescu
Din jale se
întrupează iapa
Un ţigan avea o iapă
Şi căra cu ea la ceapă.
Ţiganul s-a-mbogăţit,
Iapa nu s-a odihnit,
Ci acum căra banane
Şi producea milioane.
Lui tare-i plăcea de ea,
Ca pe-o doamnă o ţinea,
Că şi ea l-a făcut om -
Din ţigan a ajuns rom.
Dar romul nu-i prea plăcea,
Mai mult vodcă-i da să bea.
Uite-aşa, ea s-a stricat
Şi s-a alcoolizat.
Niciun cal n-o respecta,
Din fraieră n-o scotea.
Morala:
Ay, mishto, ay, romale,
Ay, shukar, ay balamale!
Un ţigan avea o iapă
Şi căra cu ea la ceapă.
Ţiganul s-a-mbogăţit,
Iapa nu s-a odihnit,
Ci acum căra banane
Şi producea milioane.
Lui tare-i plăcea de ea,
Ca pe-o doamnă o ţinea,
Că şi ea l-a făcut om -
Din ţigan a ajuns rom.
Dar romul nu-i prea plăcea,
Mai mult vodcă-i da să bea.
Uite-aşa, ea s-a stricat
Şi s-a alcoolizat.
Niciun cal n-o respecta,
Din fraieră n-o scotea.
Morala:
Ay, mishto, ay, romale,
Ay, shukar, ay balamale!
Aprinde
noapte stelele
Aprinde noapte stelele
Ca să imi ștergi lacrimile
Să o rogi pe Lună să găsească
În cer pe mama mea duioasă.
Ca să imi ștergi lacrimile
Să o rogi pe Lună să găsească
În cer pe mama mea duioasă.
Am urmarit pe cer o stea
Ce lumina fereastra mea
Spune-mi tu Lună? aceea steluță!
E oare buna mea măicuță?
Ce lumina fereastra mea
Spune-mi tu Lună? aceea steluță!
E oare buna mea măicuță?
Așa ea imi spunea odată
Tu să nu plângi...fata mea dragă
Că eu in cer cand voi pleca
În stea eu mă voi preschimba.
Tu să nu plângi...fata mea dragă
Că eu in cer cand voi pleca
În stea eu mă voi preschimba.
Iar Luna in cer a căutat
Pe mama mea cu chipul drag
A transformat-o in steluță
SI așa, esti ,cu mine măicuță.
Pe mama mea cu chipul drag
A transformat-o in steluță
SI așa, esti ,cu mine măicuță.
Cu tine la a mea fereastră
Simt viața mea mult mai frumoasă
Știu că somnul atunci când vine
Măicuță in vise vii la mine.
Simt viața mea mult mai frumoasă
Știu că somnul atunci când vine
Măicuță in vise vii la mine.
Poem din
scutece
Iubito
zugrăvesc în suflet pereții
cu toată paleta de culori
mă încarc cu sexualitatea universului
pentru o clipă sunt în brațele necunoscutului
în care acel copil interior urlă
vrea lapte
vrea să îi schimb scutecul
să îi alin grijile
în care aleargă semifabricat
după o lume inocentă, dură
dar ce nu vrea...
mă scufund în fântâna cu vise
în care mă îmbăt cu iluzia mirajului
eu nu mai sunt lângă tine spiritual
complet gol
îmi pipăi cu buzele și degetele
goliciunea din naștere
zugrăvesc în suflet pereții
cu toată paleta de culori
mă încarc cu sexualitatea universului
pentru o clipă sunt în brațele necunoscutului
în care acel copil interior urlă
vrea lapte
vrea să îi schimb scutecul
să îi alin grijile
în care aleargă semifabricat
după o lume inocentă, dură
dar ce nu vrea...
mă scufund în fântâna cu vise
în care mă îmbăt cu iluzia mirajului
eu nu mai sunt lângă tine spiritual
complet gol
îmi pipăi cu buzele și degetele
goliciunea din naștere
„HANUL RĂZEȘILOR” – Letopisețul lui Marin Beșcucă
07.
...pfuu, cât magic peste seară!
miezul nopții zăbovește-n răspântii
curios!
la cum părinții tratează cu Moșul...
bidivii negurilor iau parte la arțagul prefăcătoriilor,
ca totul să se fie cât se poate de natural,
cum la fel de natural,
copiii se prefac să-l simtă pe Nicolaș...
cine nu e gata, l-am lua cu lopata!
să ne continuăm jocul și să lăsăm să se prelingă obiceiul care ne leagă de copilul din noi...
nu știu voi!
dar eu dau atâta caznă rezistului fără haștagul de rigoare
și mă-ncrâncen să resping Orologiul,
care, uite!
chiar acum bate în geam:
-cioc-cioc, cioc-cioc!
ei bine este și șoimul!
poartă bilețelul legat de picioarul... stâng!
sigur nu este roz!
dar bilețelul cade în ciuboțica de lângă ușă,
lăsând acolo un înscris,
pentru dimineață!
când,
de mă voi sccula pre-mulți... și eu!
cum ce scria pe bilețel?
n-aveți răbdarea până dimineață?
bine, uite:
ARGINTUL VIU MNIERIU!!
este acesta răscolul de subt Vezuviu, iar din magmă vin semne ale transcendentalului cu care ne bivolea unul de mamă-mamă,
ținut sub zorzoanele străinătăților și-a lăsat acolo virilul și... și noi,
ăștia!
am înțeles că avem liber la interpretat,
apoi abia aluatul specific... frământat în spirală!
dar eu am aluatul meu, cu gust de vatră părintească!
și țin în secret rețeta din Matei Basarab 18,
lipită-n sân!
de 62 de ani!
iar acum,
trezit!
copilul din mine dă cu flit împrejurării că am dat ocol la țară și pun în catastiful acestei nopți denumirea:
ARGINTUL VIU MNIERIU!!
jocul acesta de-a acuarela vine să vă-ntrebe de ce metafora este expresia libertății, iar aceia care se vâră cu centimetrul și creta,
și foarfeca au să rabde deschiderea de înțeles de se va cădea din carul cerului, sau carele cerurilor... 99 find ele!
stelele mi-au promis din La Steaua Polară că au făcut joncțiunea cu îndrăzneala mea de a pune pur și simplu bujori pe obrajii Polarei,
Maștera negurilor!
cum cum?
bolund nu cerul,
dar de el dă cu piatra,
atunci arunce care se știe curat la figurat măcar...
da, aud, glasul de înger:
Sărutul!
dădusem lecția de sărut din buchia poeziei pielii,
iar asta deschidea o fereastră în palatul Sublimului...
Mnieriul pus peste Argintul Viu este conjuncția mea cu dinaintea zorilor, când cocoșii fac zarva lor mai mângâietoare subt inflexiunea albastrului,
„tiatra mnerie”
măi copii, Dumneavoastră, s-a fost să-mi fie,
s-a fost să cadă din anvergura formidabilului Universitar de Slavici, Doctor Dumitru MNERIE, de-a dreptul argintul viu care m-a pus în operă de Operă...
blidele așteaptă-n Carul Mare măciuca din care se va alege praful, iar culegătorii de iluzii vor afuma la cioburi,
să simtă ce miros are-n coadă cometa...
dar băieți, e lut!
se opinti un vânt,
pornit să scoată untul din crivățul viscolind tămăduiri deșarte, însă,
până una alta,
eu mă dădusem cu sania peste smirna zăpezii căzute de mama focului dincolo de pleoapă,
unde iezii împletesc firele de fulgi în Cornul Caprii,
doar o floare de colț semănând ispita,
hei!
strigă o pală de albastru,
este timpul să ne potolim,
vor veni luceferii să lege șireturile
și doar un copil șiret ar apuca să-i prindă vreunuia încercarea
și noaptea se cădea peste DILIMANDJARO, acoperit cu brumă si spetit de gerul ce mușca din timpul faptului...
da, fremăta Pragul 188!
zburau gândurile care în colo,
zburau și fredonau arpegiul
din care ruga dădea aură casei noastre
și toată Dumbrava Roșie adulmeca starea aceasta
din care adunam ghem firului de alb-roș;
poate o aundă premergea căderea unei lacrimi gândindu-mi vatra mamei mele, a bunicilor care mi-au primenit copilăria
și simțeam bucuria cu care așteptam atunci un pachet,
de la Moș!
biscuiți cu cacao rotunzi învăluiți în hârtie lucioasă, portocalie, pachețelul cu rahat în mai multe culori, ciocolata rom...
cam toți copii primeam asta, dar ce bucurie să ne fălim!
la grădiniță parcă a fost mai multă apropiere între noi, apoi,
la școală, timpurile aduseseră pe Moș Gerilă...
o dată cred că am fost cu tata la pomul organizat de SMT,
unde atâția copii umpleau platoul în jurul unui munte de daruri în pachete de hârtie albă și cu fundă roșie...
ajuns acasă s-a trebuit mult prea multă vreme să mă las convins să-l deschid,
nu mi-l lăsam de la piept,
nici nu-mi păsa ce este înăuntru!
eram în clasa a treia,
apoi nu s-a mai întâmplat ăn tot restul copilăriei...
sigur că tânjeam,
iar tânjitul ăsta m-a urmărit toată viața!
durutul ăsta nu are margini de expresie, viața neavând un alt înlocuitor bucuriei,
așa că m-am ascuns în sufletu meu,
dar era o cămăruță atât strâmtă că sațietatea mă ciupea de obraji să-mi pună acolo bujori
e tot ardere?
simplu de complicat,
dar am să trec peste acest aspect, deoarece noapta asta am avut bucuria să stau cu coarda inimii direct în pervaz,
gerul mușcându-i solfegiul...
dar azi e azi!
„tiatra mnierie” mi-este inima care se străduie să plinească pasul, iar pasul mă cheamă doar în Calea Domnului,
Misie!
pe care mi-am scoborât-o de Poem și întru Poem,
aici toate stările,
aici frământările,
aici căutările,
aici apropierea către cel dintre Aproapele doritor să mă știe din ce aduc dinspre Adevăr,
doar de acolo mi-am pornit juruința:
Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU!!
și Doamne,
Doamne!
smirna este cumințenia din care-mi trag ruga și bucuria de a-Ți rosti Numele Tău Cel Sfânt,
Doamne,
miluiește-mă pe mine, Marin, robul Tău cel mai păcătos...
voi duce curăția spiritelor celor plecați să am liniștea că ei se vor coborî în visele celor vii,
fie ei orișiunde!
da,
cum Te-ai coborât vis Celui devenit Sfântul Nicolaie, vis și Împăratului Constantin care a izbit în Imperiu cu pumnul legii pentru Creștinism...
Doamne,
Pumnul cât de necesar s-ar fi în atâtea împrejurări,
că mi se face rușine la câttă blasfemie pe Grădina Maicii...
Doamne,
sunt un biet om, robul Tău cel mai păcătos,
care stărui și stărui și stărui Doamne,
Pasul să-mi fie pe Calea Împărăției Tale...
azi am adus gândul, Doamne,
plin cu dorurile din trecutul care ne ține-n vatra noastră și doar așa în limba mamei...
nu trebuie să ne sfiim cu niciun preț,
cu nicio îndărădnicie de Tine Doamne,
ni Te ești DUMNEZEU!
ni Te ești liniștea din care om părăsi această viață în Credința că Lumile Tale sunt cel mai minunat lucru care ni s-ar fi putut întâmpla, iar martiriul atâtora, este icoana mereu vie...
haidem dar, în zi de sărbătoare, să ne aducem închinare,
Amin Doamne!!
miezul nopții zăbovește-n răspântii
curios!
la cum părinții tratează cu Moșul...
bidivii negurilor iau parte la arțagul prefăcătoriilor,
ca totul să se fie cât se poate de natural,
cum la fel de natural,
copiii se prefac să-l simtă pe Nicolaș...
cine nu e gata, l-am lua cu lopata!
să ne continuăm jocul și să lăsăm să se prelingă obiceiul care ne leagă de copilul din noi...
nu știu voi!
dar eu dau atâta caznă rezistului fără haștagul de rigoare
și mă-ncrâncen să resping Orologiul,
care, uite!
chiar acum bate în geam:
-cioc-cioc, cioc-cioc!
ei bine este și șoimul!
poartă bilețelul legat de picioarul... stâng!
sigur nu este roz!
dar bilețelul cade în ciuboțica de lângă ușă,
lăsând acolo un înscris,
pentru dimineață!
când,
de mă voi sccula pre-mulți... și eu!
cum ce scria pe bilețel?
n-aveți răbdarea până dimineață?
bine, uite:
ARGINTUL VIU MNIERIU!!
este acesta răscolul de subt Vezuviu, iar din magmă vin semne ale transcendentalului cu care ne bivolea unul de mamă-mamă,
ținut sub zorzoanele străinătăților și-a lăsat acolo virilul și... și noi,
ăștia!
am înțeles că avem liber la interpretat,
apoi abia aluatul specific... frământat în spirală!
dar eu am aluatul meu, cu gust de vatră părintească!
și țin în secret rețeta din Matei Basarab 18,
lipită-n sân!
de 62 de ani!
iar acum,
trezit!
copilul din mine dă cu flit împrejurării că am dat ocol la țară și pun în catastiful acestei nopți denumirea:
ARGINTUL VIU MNIERIU!!
jocul acesta de-a acuarela vine să vă-ntrebe de ce metafora este expresia libertății, iar aceia care se vâră cu centimetrul și creta,
și foarfeca au să rabde deschiderea de înțeles de se va cădea din carul cerului, sau carele cerurilor... 99 find ele!
stelele mi-au promis din La Steaua Polară că au făcut joncțiunea cu îndrăzneala mea de a pune pur și simplu bujori pe obrajii Polarei,
Maștera negurilor!
cum cum?
bolund nu cerul,
dar de el dă cu piatra,
atunci arunce care se știe curat la figurat măcar...
da, aud, glasul de înger:
Sărutul!
dădusem lecția de sărut din buchia poeziei pielii,
iar asta deschidea o fereastră în palatul Sublimului...
Mnieriul pus peste Argintul Viu este conjuncția mea cu dinaintea zorilor, când cocoșii fac zarva lor mai mângâietoare subt inflexiunea albastrului,
„tiatra mnerie”
măi copii, Dumneavoastră, s-a fost să-mi fie,
s-a fost să cadă din anvergura formidabilului Universitar de Slavici, Doctor Dumitru MNERIE, de-a dreptul argintul viu care m-a pus în operă de Operă...
blidele așteaptă-n Carul Mare măciuca din care se va alege praful, iar culegătorii de iluzii vor afuma la cioburi,
să simtă ce miros are-n coadă cometa...
dar băieți, e lut!
se opinti un vânt,
pornit să scoată untul din crivățul viscolind tămăduiri deșarte, însă,
până una alta,
eu mă dădusem cu sania peste smirna zăpezii căzute de mama focului dincolo de pleoapă,
unde iezii împletesc firele de fulgi în Cornul Caprii,
doar o floare de colț semănând ispita,
hei!
strigă o pală de albastru,
este timpul să ne potolim,
vor veni luceferii să lege șireturile
și doar un copil șiret ar apuca să-i prindă vreunuia încercarea
și noaptea se cădea peste DILIMANDJARO, acoperit cu brumă si spetit de gerul ce mușca din timpul faptului...
da, fremăta Pragul 188!
zburau gândurile care în colo,
zburau și fredonau arpegiul
din care ruga dădea aură casei noastre
și toată Dumbrava Roșie adulmeca starea aceasta
din care adunam ghem firului de alb-roș;
poate o aundă premergea căderea unei lacrimi gândindu-mi vatra mamei mele, a bunicilor care mi-au primenit copilăria
și simțeam bucuria cu care așteptam atunci un pachet,
de la Moș!
biscuiți cu cacao rotunzi învăluiți în hârtie lucioasă, portocalie, pachețelul cu rahat în mai multe culori, ciocolata rom...
cam toți copii primeam asta, dar ce bucurie să ne fălim!
la grădiniță parcă a fost mai multă apropiere între noi, apoi,
la școală, timpurile aduseseră pe Moș Gerilă...
o dată cred că am fost cu tata la pomul organizat de SMT,
unde atâția copii umpleau platoul în jurul unui munte de daruri în pachete de hârtie albă și cu fundă roșie...
ajuns acasă s-a trebuit mult prea multă vreme să mă las convins să-l deschid,
nu mi-l lăsam de la piept,
nici nu-mi păsa ce este înăuntru!
eram în clasa a treia,
apoi nu s-a mai întâmplat ăn tot restul copilăriei...
sigur că tânjeam,
iar tânjitul ăsta m-a urmărit toată viața!
durutul ăsta nu are margini de expresie, viața neavând un alt înlocuitor bucuriei,
așa că m-am ascuns în sufletu meu,
dar era o cămăruță atât strâmtă că sațietatea mă ciupea de obraji să-mi pună acolo bujori
e tot ardere?
simplu de complicat,
dar am să trec peste acest aspect, deoarece noapta asta am avut bucuria să stau cu coarda inimii direct în pervaz,
gerul mușcându-i solfegiul...
dar azi e azi!
„tiatra mnierie” mi-este inima care se străduie să plinească pasul, iar pasul mă cheamă doar în Calea Domnului,
Misie!
pe care mi-am scoborât-o de Poem și întru Poem,
aici toate stările,
aici frământările,
aici căutările,
aici apropierea către cel dintre Aproapele doritor să mă știe din ce aduc dinspre Adevăr,
doar de acolo mi-am pornit juruința:
Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU!!
și Doamne,
Doamne!
smirna este cumințenia din care-mi trag ruga și bucuria de a-Ți rosti Numele Tău Cel Sfânt,
Doamne,
miluiește-mă pe mine, Marin, robul Tău cel mai păcătos...
voi duce curăția spiritelor celor plecați să am liniștea că ei se vor coborî în visele celor vii,
fie ei orișiunde!
da,
cum Te-ai coborât vis Celui devenit Sfântul Nicolaie, vis și Împăratului Constantin care a izbit în Imperiu cu pumnul legii pentru Creștinism...
Doamne,
Pumnul cât de necesar s-ar fi în atâtea împrejurări,
că mi se face rușine la câttă blasfemie pe Grădina Maicii...
Doamne,
sunt un biet om, robul Tău cel mai păcătos,
care stărui și stărui și stărui Doamne,
Pasul să-mi fie pe Calea Împărăției Tale...
azi am adus gândul, Doamne,
plin cu dorurile din trecutul care ne ține-n vatra noastră și doar așa în limba mamei...
nu trebuie să ne sfiim cu niciun preț,
cu nicio îndărădnicie de Tine Doamne,
ni Te ești DUMNEZEU!
ni Te ești liniștea din care om părăsi această viață în Credința că Lumile Tale sunt cel mai minunat lucru care ni s-ar fi putut întâmpla, iar martiriul atâtora, este icoana mereu vie...
haidem dar, în zi de sărbătoare, să ne aducem închinare,
Amin Doamne!!
George
Anca
TRANSBUDHVANA
Imagine
you’re the tart
eaten by
Sidharta
to
Daishonin with a thought
giving
birth to our alms
in the
horizon Sakya Muni
petrified
petunias
Believed
you had him Sparta
oblivious
of Sidharta
Satanic
verse untie
from
shell the white of eye
I’ll
stop you more
three
unkilled troops
of kin
of star of death
plus
lives aside
the
plain make you grain
the pond
denounces you
chinesery
the zone
farewell
Arizona
green
dictés on twigs
composed
for harnesses
Disboscamento
grove
Buila
and Parâng
mistletoe
of pianos the mountains
over the
silence of wedding
gods
seven seven Indies
on
forehead without bindies
come out
from dense forest
make
your house Nirvana
to the
born one sorrow
through
ephemerous things
the
third one Nirvana
the
forht the caravane
pure
absence un-
born in
any gene
nirvanic
forest
unsaid
endure us
a lamp
which dwindles
with
peace in meninx
Buddha
Comenius
read
Salman with Etruscans
with
mother without mother
icon
only calls me
perhaps
Comenius burnt
to
Buddha path return
Solitudes
of women
help
amne-samne
if have
we under coat country
or the
devil on the treasure
on
morrow hours the first
Buddhists
in white repress’ em
with
logos ethos pathos we started toward Athos
faut
rompre cet enfer (me-
ment)
give on no worms
verb
virtus dormitiva
musonic
dance of Shiva
Anastasia
patri-
cian on
Sivratri
or famen
Anastase
undried
up Manasa
by five
time your life and
the
orphan or the hooligans
fifth
time he perishes
up to
the neck in apples
from
circles the point jump
deodarus
spirale
you
don’t sleep by hate of that
of whose
part the war slants
the
woman of peace
mad ones
on this
two
wouldn’t understand
at
halves of law
through
Scotland with Buddha
We’ll
dance rain paparuda
if
nothingness alms
Vemana
would get
Scots
holidaying
the
colours of eyebrow’s
in
Findhorn at evening
with
carmen saeculare
Horatius
god headed
by death
of doily
boredom
states mathe-
matician
Ipate
don’t
budge your persecution
enough
mahayana
come
back to Nirvana
mihaia
veroniana
Chandidas
prefers
lover
adulterous
we would
meditate our piano
streaking
our pean
the
woman’s not afraid
in
diadems laid
one dead
more on hearts
to don’t
discriminate to me
the
ethnias tear up
also the
wind on plain
vegetal
councils
to the
sounded portals
rare
metaphysical down
to the
infarctus of glories
how
death pozes to you
a life
and you have its part
how man
with man the naught
complete
with the amaranthe
we’ll
contemplate the thickness
of fall
the height
in dodii
still speak
also
from fish from frog
Buddha
good-bye
by
wingless winters
give me
rest bring me
with
grass over clay
angry
affairs
would
sweep you from sins
I say to
die for publish
the
monarch by republics
show me
the murderers
Mara and
Kali
in this
country plays
king any
nut
from
near from distance
condamn
yourself to death
stay
unkle it’s a life
also in
horizons of hutch
the
overgod helps us
with sap
of hemlock
if drunk
you’ll recognize
on
Easter days
a little
resurrection
we come
with stroke
rains
financed Indies
to don’t
comprise bindies
celt
clan from waters-frogs
on
tadpoles relics
this
city crumbles
with
world on a purple
slow-witted
play boys
read
angelus pacis
for
where are the doctorands
the male
frogs sea mews
to the
tadpoles at mill
through
the grinding mills string
so the
cased one comes
to chase
him better
he’d
like also to die
at
tadpoles mill
foreign
foreign foreigner
the frog
is more inside me
parents
tadpoles kin
mudded
climates
butcher
butcher o butcher
golgotas
as on water
dead on
the balance get alive
in May a
dandelion
calm
nature budh is
with
white I acquit mulberries
hind
bind Aurobindo
overbirth
up girder
ramp
vamp camp lamp vampamp
unclinged
cramp
it went
aside
with
Dassaratha fate
kanta
viraha sound
the eddy
of lagoons
you
don’t kill the buddha
on humid
days
water us
the alchool
like it
flows Sohodol
Conciliate
us with the big bang
packed
up with the noose
the
rusts panthers
curdle
on arteries
river
over river syntagma
the volcano
without magma
I rhymed
the hinduse
brought
via Suse
you
flowdryly fishlike
no more
Oltenian
senect
onomastics
split
crosses on swastics
a
Japanese laziness
the
insect on the cliff
you’d
sing still the ballad
nearly
teravada
how who
doesn’t love
the buddha
christianly
linguistic
the Romanian
crushes
the arabesque
the orgy
neglect itself
the
chestnut tree in Kailasa
Arald
zoroald
in rhytm
baths the skald
the
forests the ghosts
both in
the hollows
give to
the couple the coral
of ashes
the poker
tiny ladies
of castle
the
whales in the oceans
what a
music of domes
in the
public symptomes
you call
me ended is the middle
of
crucification jazz
the
foreigner ever graze you
from
grass as from relics
come
back a furrow
and
you’ren’t your host
doctrines
and religions
only the
thread of atole
secluded
by nature
always
you’d somersault
it was
more sociable
our
arable land
say wall
asylum soon
with
night waves in balls
by the
name sarage
hosting
your Lalage
of frog
remainded you frieze from silk
in life
broken pots
intolerance
to death
we left
our altar
the
Christ and the robber
the pen
and the paper
the
coffin the eternity
you live
and try again
reversed
into a magpie
green
chicks in old branches
with the
blood of fairies
Bucovinian
afternoon
resurrect
us at dinner
on
tomorrow morning
in tired
mist
you’ll
resurect Christ
with the
beautifull days
when
crucified rain
on cross
bends
removed
from movie in fresco’s
the
eidos I champ it
appearent
magnolias
on
porches of fowls
derision
of peat
a fool
spring
vitality
spasms
from
beyond tales
notched
sacred ladder
with
sucked breast in the trunk
the
nature christinizes
a hindu
root
you also
wished the brandy
like
Shiva I’ll roar to you
Christian
Hindu Buddha pose
the
mirror our mimosa
the
grigs fish
from
tadpoles a frog
before
you Christ died
the
nature came to life
Derisions
and yet
the mud
with lotuses
Buddhist
of occasion
gypsy
and not begging
sad
Christ and sad mother
Christine
still exists
separate
oceans
land and
dead sea
how the
days prosodies
I was
talking in dodies
like to
Brancusi in birds
post-synergetic
lasers
we’ll
predate your climates
oversaint
Jerusalime
through
drought of blood
in
bodies to break you
don’t
quarrel in stages
near the
samadhi
dead
dead of death number
as long
as I’m still on my shoulder
hardly
the unsleeping one
was
singing Gitagovinda
in
Indian ocean and
the
hairdo of avalanche
the old
drone gold
asks me
for centaur
good for
nothing and nothingness
thin the
floss silk
namthar
khabum before
nostradamic
tooth
ever
came back on clutches
coffins
of fanfares
I
regretted the cutting
the man
and the woman
the
skizofrenia of peace
the
nonviolence of the branch
at water
insolations
launch
our soldiers
deducted
crepuscule to mother
as such
in the lying
you’re
life or you’re death
being
further on
you wrap
up air the smoke
you rise
in plurality
repeating
nothingness
grandfather
and grandmother
by a
bird to us
mud
childhood
a frog
tyranny
and
tadpoles fall
what got
green in the country
also
gods thrill
you sing
to them from rachitic bone
both
post-modern and scythian
in moon
as in stars
I’ll
write you Mary Ellen
you
haven’t got nor king
knives
nor penknives
when
doesn’t cut you the double dealer
he
borrows your phizz
unterrupted
you’d be ludic
half a
month buddhic
half the
novel I’ll issue
where
the Scot is waiting it
the
photograph flow
in wave
of whiping
peasant
had come in country
from
mother venustarian
boyar of
race moon
as only
they marry
while
makes its pert
voevodal
the death
when
death at window
on
unblue box
what
tender voluptousness
the
petals of mixandra
the
learnt doedarus
the
child as boarder
Buddhism
in sleep the Chinese
of
Berceni in afternoon
beatings
of kali yuga
as pike
and as sevruga
the reel
of evil pays us
on
Samothrakian going to pot
don’t
give don’t take you’re broken
by
odalisque in masts
form
poplars pubes on clock
the
children will grow eagerly
wouldn’t
recognize the race
auntie
hag
you turn
on frights
the
confined woman
the
metals of torpor
flown by
bee eaters
it
flutter you the high
of
pigment the cobalt
the
dwarfish phobias
immersions
on dimes
three-four
landscapes
you
dance again page
funerary
king in stone
sanskritized
at shatra
Buddhist
novel emine-
scian
Sicilies self
seal the
fairy tinkle
the mud
in his contour’s
Pomarla
century necklace
while
naturalization
as you
sleep to get inspired
by
assirian plains
haven’t
books to fates
robber
by robbery
died by
dying
azure
titles
graze
glory the sheep
courts
the woodpecker
all
enemy uproots you
with
life and with year
the
times seems rhyme
of birth
and crime
man
rejects man
brother
with tree
on
straight sexes
wise
deaths sleep
defunct
hazard you jump stone
to see a
movie at Batra
Danube
Niobe
with
breasts under drums
you make
mountains from long thigh
the
pubescents stripe it
rise
from your corpse in summer
the
smell of Carrara
more
clouds if not the glaciers
and
between countries the maples
worse
for the dead that plough
their
funerary dust
if you
restrict the father
Tatagatha
will leave him
we’ll
end the stain
dicté in
hinayana
dicté in
mahayana
as auras
straighten
to sin
as step
and colors
of fresco
the
freshness homulesco
the
place the century
fullfilling
you poor
bring
time in verse a verse
the
verse toward sky stays
you
weeped with Moldavians
of god
at vigils
you
marry out of tiredness
with the
spot of mandala
celestial
pen the swamp
clean in
the Birla temple
Japan
begonias
would
lenghten your aeons
through
islands with vice
dreamt
as Mauricius
in love
let fall the ghosts
in the
leaves of aloe
as to be
recognized
by
female sorrow
which
had to give birth
to dying
mask of Shiva
One will
not die if
born in
Dacian land
sign
you’re dead come to world
and are
only mother’s death
salty
remembrance
of blood
in cemetries
Buddha
wrote you say Rushdie
through
grasses of gun
a life
verse and pours
the
peacock wrung linen
again
drown Sanskrit
bank and
the parrot
the
nothingness of prayer
to
Buddha Sakya Muni
so the
colonel
kshatryia
kills him
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu