PARVATI

PARVATI

George Anca – Nicu Drăgulănescu – Johnny Hallday – Daniel Vorona – Șerban Foarță – Anatol Covalli – Corina Dașoveanu – Adrian Bucurescu – George Adrian Popescu – Ecaterina Petrescu Botoncea – Streche Nicolae Florentin – Any Tudoran – Eveline Croitoru – Mari Otilia Mari – Meditation to Anthology

George Anca

PARVATI

(Kumarasambhava de Kalidasa, apud M. R. Kale) Uma – U ma (O, nu) - , una cu Parvati, fiica muntelui Himalaia, în floare, cu sâni grei şi coapse elefantine, are voce melodioasă, frumuseţe nepământeană. Narada o (pre)vede mireasă lui Shiva. Cu încă două fecioare, se face preoteasă pustnicului. În ceruri, zeii îl slăvesc pe Brahma, trimorf, nenăscut născător, logos vedic început cu Om, îl ascultă numindu-le posomorârea pe rând, iar Vorbzeu-Vachaspati, desemnat de Indra, numără relele demonului Taraka, arestator de plăcere al soarelui, lunii, vântului, anotimpurilor, râurilor, riturilor şi virtuţilor: o, Atotputernice, dă fiinţă celui ce va distruge demonul. Dorinţa vă va fi împlinită, nu acum, nu de mine, ce l-am nutrit a nu muri aici şi-n altă parte are a fi distrus. Căutaţi a abate mintea lui Shiva de la pustnicie la nuntă cu Uma şi fiul lor, în fruntea voastră va libera fecioarele captive ale cerului.

Nedoritul de cel cu o mie de ochi - Indra/Akhandala - îşi caută cărarea salvării în frica de renaştere. Pe el îl întreabă Kama cui să insufle patima, val între maluri, ce castă sub jurământ să-te încolăcească, a-l doborâ pe însuşi Shiva din nevoinţă. Prietene, trăznetul mi-e neputincios contra celui sorbit în Brahman, numai tu, cu săgeată, cearcă să îndrăgeşti pe Shiva cu fiica Himalaiei, numai ea a-i purta sămânţa cum Brahma rostit-a.. Zânele-mi şoptesc de fata Muntelui aşteptându-l pe cel Etern, din asceză, acolo sus, în Himalaia, împreună, el în asceză. Kama porni în tărâm himalaic, spre Shiva, cu primăvara – Madhu - şi a lui soaţă Rathi. Săgeţi înflorite scriseră cu albine numele lui Kama, transpirară frumuseţi, cutremurară asceţi, înfiorară perechi. Al albinei bău miere cu ea din unic potir înflorit.

Al antelopei negre o împunse blând şi ea închise ochii. A elefantului şi-l adăpă din gura ei şi cu polen de lotuşi. Copacii  muguri soţiilor liane, sân de floare. Shiva şi auzind corul zânelor cereşti, tot adânc medita. Atunci bos-ul Nandi le făcu semn de astâmpăr cu toiagul de aur, pădurea parcă se pictă, nemişcate ramuri, roiuri de albine mute, păsări nemaiciripind, fiare nemairăgind. Ferindu-i privirea, Kama intră în pustia lui Shiva împrejmuită de arbori nameru – şedea pe un altar de lemn de devadaru, coperit cu o piele de tigru. Drept, în virasana, umerii abătuţi, lotusul palmelor înflorit pe coapsele încrucişate. Pletele în aer, cu şarpe. Pupile imobile, gene groase în jos. Nerespirând, nor neudând, jar nevântuit. Capu-i răsare raze. A ajuns eternul. Amorul Smara uitându-se la cel cu trei ochi nu mai văzu că-i lunecase din mâna tremurândă arcul cu săgeata.

Păli atunci la vederea frumuseţii fiicei Muntelui, între surate silvane, în flori de primăvară decolorând rubine, aur, perle, liană însorit înveşmântată, cu sâni de floare grea, petale pe coapsă, al doilea arc, cu lotus alungând albina a-i sorbi respiraţia de pe buze. Mădulare fără cusur, însăşi soaţa lui Rati s-ar fi ruşinat. Uma s-a apropiat de altarul lui Shiva, domnul ei vrut, ce tocmai prinzând în sine lumina eternă numită paramatman ieşea din contemplaţie, rerespirând, înlesnind virasana. Nandi, cu plecăciune, crăiniceşte sosirea fiicei Muntelui stăpân din dorul de a-l sluji şi, la un semn din sprânceană, o lasă să intre la el. Uma plecându-şi capul, pică o frunză şi flori luciră printre slăbitele-i cosiţe negre. Adevăr grăitu-i-a Shiva, ia-ţi bărbat ce nu va umbla cu altă femeie. Kama, fluture în foc, tot ciupea coarda arcului, cu ochii la Shiva, în faţă cu Uma.

Atunci Parvati îi dăruie lui Shiva, răpit în asceză, un şirag de seminţe de lotus crescut în Mandakini şi uscate de razele soarelui, cu mâna ei trandafirie. Cel cu trei ochi, din iubire pentru credincioşii săi, fu gata să ia şiragul şi tocmai atunci zeul cu arc înflorat potrivi săgeata pe nume sammohana prinzătoarea. Shiva, clătinat, mare la lună crescătoare, puse ochii pe faţa Umei, buză de bimba. Şi fata Muntelui înflorea, cu faţa jumătate răpită, cu ochii clipă, mai drăgăstoşi.. Atunci Shiva, ţinându-şi simţurile şi vrând să afle cauza tulburării inimii sale, privi împrejur. Văzu pe născutul cu mintea, Amor, pumn la colţul ochiului drept,umeri încovoiaţi înainte şi piciorul stâng  strâns, gata să lovească din frumosul cerc al arcului său. Dintr-odată, un foc pustiitor ţâşni din cel de-al treilea ochi al său, a cărui mânie se iscase la tulburarea nevoinţelor, şi pe a cărei faţă sprâncenele erau năprasnice la vedere. Strigătele zeilor din cer, ţine-ţi furia, ţine-ţi furia, Doamne, ci focul născut din ochiul lui Shiva lăsă din Madana numai cenuşa.

Rati nu şi-a dat seama de moartea soţului ei. Disturgându-şi fulgerător piedica nevoinţelor, ca trăznetul lui Indra un copac, marele ascet, Stăpânul fiinţelor, împreună cu  ai lui, dispăru din privire spre a fi departe de femei.. Fiica Muntelui, ştiind că dorinţa exaltată a tatălui ei, ca şi a propriului drag trup, s-a arătat a fi în van, şi prearuşinată, cum se petrecuse de faţă cu cele două surate ale ei, cumva s-a dus spre casă. Muntele a luat-o în braţe, închizându-i ochii de frica furiei lui Shiva, şi mergând pe calea lui ca un elefant cu un lotus în trompă. Atunci soţia lui Kama a fost trezită din transă de Soartă, a se învăţa cu văduvia. Se uita în neştire. O, stăpân al vieţii mele, eşti în viaţă? Văzu doar un om de cenuşă, din focul furiei lui Shiva. Jelea despletită, încenuşată. Trupul tău, amoruri, dus-iubire-mi, lotus sub val dezdiguit, mie-ţie pe plac, nu arunci o privire spre Rati a ta bocindu-te?

Cum te legam în cingătoare de mă porecleai, cum mă băteai cu lotuşi picurându-ţi polen în ochi. Ce-n inima-ţi, de eşti fără trup, iar Rati neatinsă? Te-oi urma pe calea spre lumea cealaltă, dar aceasta e înşelată de soartă, doar în tine stă fericirea fiinţelor întrupate. Cine altul, iubite, o mai purta iubitele prin trăznet de nor şi întuneric la iubiţii lor? O, fără trup, tu, lună, prietenul tău-trup acum poveste, arată-i faţa întunecată. Roiul de albine, strună arcului tău, zumzet de mila-mi. Răsari iar, chip de graţie, pune cucul dulce a revesti iubirea. N-am pace, o, Amor, mai tremurând cu capul plecat vechi, ascunse mângâieri dintre noi. Meşter amorului, port florile-ţi, iar tu nevăzut. Vino să-mi termini culoarea piciorului. O să-ţi vin pe genunchi în cer, lăcustă pe rug. O, vrutule, c-aş fi rămas reproşându-mi-se. Cum să te împodobesc, plecatule în altă lume, din trup, din viaţă?

Unde ţi-e prietenul Madhu, încântarea inimii tale, înfloritorul de arc? O, vai şi el să fi fost trimis la drum de Shiva? Cu inima sfâşiată de strigătele ei de jale, săgeţi înveninate, Madhu  se arătă dinaintea atotîndureratei Rati, a o alina. Zărindu-l, ea plânse amar şi-şi izbi pieptul să-l spargă, spunând, Uite, o, Vasanta, ce a rămas din prietenul tău. Cenuşa asta, pestriţă porumbiţă, fir cu fir o suflă vântul. Acum revelează-ni-te, o, Amor. Acestui Vasanta îi e dor să te vadă. Iubirea bărbaţilor o slăbi către femei, nu pentru un prieten. Prin ăst fârtat al tău, lumea toată, zei şi demoni, a arcului tău împărăţie, coardă tulpina lutusului, florile săgeţi. Dus ţi-e prietenul, nu se întoarce, lampă suflată de vânt. Cum eu aş fi mucul învelit în mizer fum. Lăsându-mă, pe Kama ucigând, soarta a făcut doar jumătate măcelul, când falnicul arbor e frânt de un elefant, liana lui se prăvăleşte.

Astfel, datoria asta către un prieten  împlineşte-o, rogu-te, trimite-mă, de sunt sfârşită, soţului meu, punându-mă pe rug. Lumina lunii trece cu luna şi fulgerul se stinge cu norii. Femeia are de mers pe calea pe care a plecat bărbatul, şi lucrurile fără fiinţă o fac. Ungându-mi ţâţele cu cenuşa trupului iubitului meu, îmi voi da trupul focului ca pe un pat de frunze tinere. O, blândule, ne-ai ajutat ades să ne facem pat de flori, acum ridică-mi iute un rug, pentru asta îmi împreun mâinile în rugă. Apoi, prin fluturări ca ale vânturilor de miazăzi, iuţeşte focul pus mie, să ardă la repezeală: îţi e, în adevăr, ştiut că Amor fără mine nu poate o clipă trăi. După ce ai făcut-o, dăruie-ne o mână de apă la amândoi; prietenul tău, împreună cu mine, vom bea-o neîmpărţită în lumea venitoare.

O, Vasanta, la privegiul lui Kama, dă un fir de floare de mango, frunze tremurătoare, drag prietenului tău. O vorbă, în cer spusă, o alină pe Rati, astfel pregătită să-şi lase viaţa, precum primii stropi peştele din balta seacă: O, tu, soaţa zeului cu armă floare, soţul nu-ţi va mai fi mult de neatins, ascultă cum veni lăcustă în para din ochiul lui Shiva. Prajapati pofti la fie sa , aprins de Kama; curmându-şi pornirea, îl blestemă pe Kama ce astfel roada şi-o culese. Când Shiva, cu ochi buni văzându-i nevoinţele, pe Parvati o va duce la altar, iar binecuvântat, chipul lui Amor va reîntruchipa. Astfel grăit-a Brahma, întru Dharma, slăbind blestemul lui Amor: nevoire şi norii dau şi fulger şi apă. Astfel, femeie dulce, păstrează-ţi corpul, cu soţul iar a se uni: la vremea ploilor iar curge râul băut de soare. Astfel o nevăzută fiinţă întoarse pe Rati din gândul morţii, iar Primăvara Vasanta o alină cu vorbă bună. Atunci soţia lui Amor aştepta sfârşitul nenorocirii ca luna împălezită de zi aşteptând noaptea.

Parvati, speriată cum Shiva arse pe Amor de faţă cu ea, îşi blestemă frumuseţea, răsplată de noroc iubitului. Vru să-i rodească frumuseţea prin nevoinţe, intră în samadhi, potrivă iubirii şi soţului. Muma sa, Mena, grăi: floarea de shirisha poate ţine o albină, nu o pasăre. Tatăl o lăsă pe un vârf plin de păuni. S-a înveşmântat în scoarţă şi iarbă, de-ar fi durut-o înainte  şi o floare picurându-i din plete. Puii de căprioară îi mâncau din palmă, ochi în ochi, înţelepţi veniră s-o vadă în rugăciuni, dumbrava se făcu sfântă, cu poame pentru oaspeţi şi focuri rituale în colibe noi din frunză. A intrat în şi mai grea ispăşire, arsă de soare şi focuri sacrale, hrănită de lună. Picătură pe geană, pe buză. Noaptea, în pat de piatră sub fulgere. Vîntul viscolea zăpada despărţind perechea de păsări chemându-se. Mânca frunză, ispăşind tapas ca aspri anahoreţi.

 În pădurea ispăşirii ei, se ivi un ascet în piele de antelopă, cu toiag şi voce plină: Lemnul de jertfă şi iarba kuşa pentru sfintele rituri sunt de găsit pe aici? Apa ţi-e bună pentru baie?De tine udate înfrunziră lianele purpurii ca buza ta nemaidată cu alaktaka? Ţi-e mintea la puii de căprioară cu ochii ca ai tăi? O, Doamnă din Munte născută, frumuseţea nu duce în păcat dacă pe tine şi asceţii te imită. Ai ales Dharma, fără gând la Artha şi Kama. Prieteni după şase vorbe, ori şase paşi, te întreb, născută în familia lui Brahma, în frumuseţe şi belşug, trup fraged, ce altceva ţi-o răsplăti ispăşirea? Ţi-ai lăsat podoabele tinereţii şi ai îmbrăcat scoarţa bătrânilor. În van ai căuta cerul, doar tărâmurile tatălui tău sunt ţara zeilor. De vrei să afli soţ, opreşte-ţi nevoirea, o nestemată e căutată, nu ea caută.

Vrutul tânăr ţi-o fi văzând cu inimă grea pletele plecate pe obraz, pe cine n-ai durea astfel arsă, ca luna pe zi, prea mândru de frumuseţea-i să nu-ţi vină iubitul dinaintea ochilor cu sprâncene arcate, o, Gauri, cât te vei mai schingiui, cine e acela? Sfiită, ascultându-l, ea se uita la prietena de alături, cu ochii fără colir, iar aceasta grăi: o, înţelepte, doamna voieşte soţ de nefermecat, de-a străpuns-o pe ea săgeata căutându-l, îndrăgostită în lacrimi, aiurând: unde te duci, gât de azur, înconjurându-l în închipuire, îl pictează, i se roagă: ştii tot, nu şi pe roaba iubirii tale, şi astfel veni cu noi în pădurea nevoirilor. Pomi sădi, roadele martore fură ispăşirilor ei departe de rod. Nu ştiu când de prietena noastră nevoitoare  s-o îndura acela ca Indra plouând pământul.

Ascultând-o pe aceea şi ştiind secretele inimii lui Parvati, frumosul brahmacharin o întrebă de-i aşa pe Uma. Din greu vorbi a muntelui fiică:  O, tu, măestru întru Vede, adevăr auzit-ai. Ascetul: Maheşvara iubeşte piaza rea, cum de-l vei fi dorind, cu braţ încolăcit de şerpi, mătasea ta cu lebede lângă un elefant de sânge, piciorul tău pictat cu alaktaka a păşi  prin palat ori prin cimitir cu păr de hoit, de neagonisit cenuşa de pe rug, şi te-or râde oamenii după nuntă. Ochi monştri, fără obârşie, îmbrăcat în pustie, o, tu cu ochii de gazelă, ce, dintr-un soţ, poţi afla la cel cu trei ochi? Întoace-ţi inima de la ăst rău dor, nu irosi vedice rituri pe un ţăruş din cimitir. Ea-şi tremură încruntată răspunsul: Nu-l ştii aume pe Shiva; îl greşeşti nici ghicindu-i măreţia, piaza bună e a neliniştitului de prăpăd şi avere, el ţine lumea şi nimic nu-şi doreşte, sărac - izvor al bogăţiei, sălaş având în locul morţilor - stăpâneşte cele trei lumi, grozavă înfăţişare – chemându-se Shiva-blând-chip, nimeni nu-l cunoaşte în adevăr pe purtătorul de trident.

Nu-i poţi pricepe chipul, ce-i al universului, cu podoabe îngemănat ori cu şerpi, în valtrapuri de elefant ori mătăsuri, pe creştet cu un ciob de ţeastă ori cu luna. Firul cenuşii de pe rugul morţilor se sfinţeşte în atingere cu trupul său, cei din cer le dansează peste capete. Indra, călărind elefant în călduri, atinge cu creştetul piciorul celui fără avere mergând pe bivol. Tu, cu suflet pierdut, ponegrindu-l pe Domnul, încă ai spus un lucru bun – cum i s-ar şti obârşia de-i e părinte însuşi lui Brahma cel-în-sine. Destulă vorbă, fie ce-ai auzit, inima cu iubire i-o dărui. O, prietenă, nu-l mai lăsa să vorbească, păcătos e şi cine-l ascultă, altfel mă duc de aici. Şi cu scoarţa lunecându-i de pe piept o porni – ci Dumnezeu cel cu bivol, arătându-şi chipul de adevăr, o ţinu cu un surâs. Ea cu piciorul ridicat să calce nu ştia să meargă ori să stea, râu întrerupt de un munte. O, tu, cu svelte mădulare, rob îţi sunt, dobândit de ale tale nevoiri. – cum Dumnezeu-cu-luna-pe-creştet grăi astfel, ea-şi uită de ostoirea de la nevoiri, oboseala şi o învigora a rod.

Pe urmă Gauri trimise prin surată  vorbă lui Shiva: Stăpânul munţilor m-o da, lui cere-mă. Promiţând – aşa va fi -, pedepsitorul lui Amor cheamă, în gând, pe cei şapte înţelepţi  luminând cu aurele lor cerul. Cu ei se vădeşte şi Arundhati – ochii la picioarele soţului ei: şi mai mult îşi dori Shiva de soţie pe Parvati, bine augural religiei – mintea lui Amor prinse a spera. Ce încântare să-ţi fi amintit de noi, tu, cea mai binecuvântată dintre fiinţe, suflet tuturor creaturilor întrupate, ce avem de făcut?  Zeul cel mare răspuns-a, prin raze: zeii copleşiţi de duşmanii lor mi-au cerut să am un fiu, ca un nor însetatelor păsări. Astfel doresc să-mi fie soaţă Parvati, pentru un fiu, precum jertfitorul strânge lemne arani pentru focul sfânt. Voi să o cereţi muntelui Himalaia pentru nunta cu mine. Să meargă şi reverata Arundhati.

Bine, spuseră, şi ajunseră în capitala Oshadhiprastha, răsădită Alaka, pe Gange, bijuterie fortificată, cu elefanţi şi lei şi cai Bila, cu Yakshas şi Kimpurushas pereche zânelor silvane, unde tamburinele bat între trăznete, copacii flutură steaguri, cristele înfloresc stele, amorezii nu ştiu de întunericul nopţii, tinereţea e ultima vârstă, nici un distrugător decât Amor. Ajunşi în palatul Muntelui, înţelepţii semănau reflexelor solare în apă. Cu buze minerale, braţe brazi, piept de stâncă se vădea a fi Himalaia, care, împreunându-şi mâinile, le vorbi înţelepţilor aşezaţi în scaune de trestie: vederea voastră bună îmi este ca o ploaie fără nor, un rod fără floare, mă simt luminat din neştiutor, aur din fier, or ca suit în cer de pe pământ, de-acum creaturile mă pot căută a se curăţi, ca pe un sfânt – doar Gangele şi spălătura picioarelor voastre mă sfinţesc, trupul ce mi se mişcă vă e servitor, cel nemişcat vă stă sub picioare.

Întinsele-mi mădulare nu ajung bucuriei că mă onoraţi, văzându-vă mi se spulberă întunericul din peşteri şi din suflet, n-aveaţi la ce veni, decât să mă purificaţi, vă ascult orice poruncă, eu, soaţa, fiica – viaţa familiei noastre. De două ori acestea se auziră, cu ecoul de prin caverne. Înţelepţii îndemnară pe Angiras să vorbească: mintea şi vârfurile îţi sunt asemenea, nemişcat Vishnu, Ganga, Hari, Meru – iată ce ne-a adus la tine. Al lunii pline domn, numit şi animan, ce ţine lumea, trăind în inimă, neînfricat de altă naştere, Şhiva însuşi îţi cere, prin cuvintele noastre, fiica. Vei face bine cu el a-ţi uni fiica precum înţelesul cu vorbele, pentru că o fiică dată unui soţ bun nu e spre părere de rău unui tată.. Celor mişcătoare şi stătătoare ea fie-le mamă, pentru că Shiva este tatăl universului. Zeii plecaţi dinaintea celui cu negru gât atingă apoi piciorul ei cu razele de pe creştete.

Uma este mireasa, tu cel ce o dă în căsătorie, noi o cerem, iar Shiva este ginerele. Fii, astfel, tată pentru tatăl universului, ce nu laudă pe nimeni şi e lăudat de toţi. Pe când cerescul înţelept astfel grăia, Parvati, lângă tatăl ei, număra petalele lotusului, privind în jos. După ce s-a uitat la soaţa lui, Mena, care încuviinţa, Muntele spune: Fata mea, eşti dată ofrandă lui Shiva; iar către înţelepţi: vi se pleacă soaţa zeului cu trei ochi. Arundhati o luă pe genunchi, îi lunecaseră cerceii când se plecase, mumei plângând îi spune de ginere că nu mai are altă soaţă, auspiciile hotărăsc nunta peste trei zile, înţelepţii plecară. la Shiva, îi spuseră, şi zburară în cer. Domnul creaturilor este nerăbdător a se uni cu fiica Muntelui, zilele-i trec din greu şi atotputernicului, dar celui de rând.

Himalaia e o casă, cerul pe pământ, Uma în mătase şi sunete de turyas, din cap până în picioar înflorată de neveste, cu tilaka pe frunte de la muma Mena. În Kailasa sfinte mume îl podobesc şi pe Shiva, albă cenuşa, nestemaţi şerpii, piele de tigru pe spinarea bivolului Nandi, văzută Kali cu albe cranii haină, Ganga, Yamuna, Brahma, Vishnu, Indra. Zei şi munţi se întâlnesc la nuntă, în Himalaia. Femei-ferestre la vederea zeului. Miremireasă. Aruncă orez în foc-martor. Brahma: fii mama eroului. Lakshmi îi umbreşte cu umbrelă de lotus. Sarasvati laudă ginerele  pur gramatical, iar mireasa în simplă limbă. Se joacă şi o operă cu sentimente-moduri muzicale, gesturi de dans. Kama, iar în trup, săgeata îngăduită şi de domn. Zeii se duc, Shiva o face să râdă pe Parvati în camera nupţială. Ea, frică şi amor, ochi închişi, sărut, nu muşcătură, zârieturi nu rană, invăţăcea lui Shiva şi Patimii o sută şi cincizeci de anotimpuri.

To die for Sanskrit. Pete roşii pe pielea elefanţilor de 50 de ani.. Muzica vântului prin bambusul găurit. La o jertfă, Daksha nu şi-a chemat fiica, Sati, nici pe soţul ei, Shiva; ea s-a dus, totuşi, iar pentru că nu a fost băgată în seamă s-a aruncat în foc. Donizetti: La San Carlo se reprezintă în seara aceasta  Bianca e Gerardo a compatriotului nostru Bellini, prima producţie frumoasă, frumoasă, frumoasă... chiar prea frumoasă, şi eu îmi voi da seama de aceasta peste cincisprezece zile, când se va reprezenta opera mea. Medeea. Operă în trei acte. Muzica de Luigi Cherubini, pe un libret de Francois Benoit Hoffman, după tragedia lui Corneille. Premiera a avut loc la 13 martie 1797, la Paris. Personajele: Medeea (soprană); Iason, soţul ei (tenor); Creon, regele Corintului (bariton); Glauke, fiica lui (soprană); Neris, confidenta ei (mezzo-soprană). Sclave, însoţitoare, argonauţi. Tangoul tigrului. Roman-operă în patru acte şi arii separate. Muzica de Vasile Menzel, pe un libret de George Anca, după Kumarasambhava de Kalidasa, mituri de Elena Niculiţă-Voronca şi Tudor Pamfile, e-mail de Ivona Pop. Premiera: Râmnicu Vâlcea, 2005/2006. Peronajele: Borges (bariton); Suedeza (alto); Shiva (bas); Parvati (soprană). Sfetnici, enoriaşi, avataruri.

Carmen Sylva: L’amour.  I. Les enfants de l’amour sont generalement beaux et intelligents. Quelle critique de nos menages modeles!. II. Le soleil est premier amoureux de la fleur. Pour les jeunes filles, le soleil est quelquefois une lampe a demi eteinte. Comment voulez-vous qu’elles s’epanouissent? IX. L’amour maternel est un instinct; mais il y a des instincts qui ont un souffle de divinite. X. On devient pas mere; on l’est de naissance. La famille  nombreuse satisfait la vocation; elle ne la donne pas.  XI. Une maison sans enfants est comme une cloche sans battant. Le son qui dort serait bien beau, s’il avait quelque chose pour le reveiller. XIII. Le chant du rossignol et le miaulement des chats sont deux manieres d’exprimer le meme sentiment; mais, entre eux, ils ne se comprennent guere.

Nicu Dragulanescu

Reguli de bază pentru cei de după 60 de ani
============================== =======
• Este momentul de a folosi banii economisiţi în timpul vieţii şi nu să-i păstrezi pentru a se bucura cei care nu ştiu sacrificiul de a-i obţine.
• Nu este epoca de investiţii în minunăţiile aparente care îţi aduc numai nelinişte, ci este timpul de pace şi linişte.
• Lasă preocupările pentru situaţia financiară a copiilor şi nepoţilor; nu te simţi vinovat că ţi-ai cheltuit banii pentru tine.. Deja le-ai oferit tot posibilul pentru a avea o bună educaţie.
• Acuma responsabilitatea este a lor.
• Fii un pic egoist, dar nu cămătar.
• Ieşi la plimbare şi fă-ţi plăcerile de care te-ai privat, pentru ca celorlalţi să nu le lipsească tot ceea ce le era necesar.
• Caută să ai o viaţă sănătoasă, fără eforturi fizice prea mari.
• Fă gimnastică moderată şi alimentează-te bine..
• Cumpără tot ce e mai bun şi mai fin.
• In epoca asta, un obiectiv cheie e să cheltuieşti banii pentru gusturile şi capriciile tale.
• Aminteşte-ţi că după moarte banii generează numai ură şi necaz.
• Nu te nelinişti pentru lucruri mărunte.
• In viaţă totul trece, fie momentele bune pe care trebuie să ţi le aminteşti, fie cele rele pe care trebuie să le uiţi repede.
• Indiferent de vârstă, menţine dragostea vie mereu.
• Ai grijă şi menţine-te prezentabil şi curat.
• Fii vanitos: frecventează coaforul, aranjează-ţi unghiile, mergi la dermatolog, la dentist şi foloseşte parfum sau machiaj cu moderaţie.
• Dacă nu mai eşti tânăr şi frumos, fii cel puţin bine îngrijit.
• Nu fii prea modern, caută mai bine să fii clasic.
• Nu fii ridicol cu pieptănătura şi îmbrăc=83mintea folosite de tineri.
• Fii la zi. Citeşte cărţi şi ziare, ascultă radioul, urmăreşte programe la TV, conectează-te în internet, trimite şi răspunde la email-uri, foloseşte reţelele sociale, cheamă prietenii.
• Respectă opiniile tinerilor, prezintă-le pe ale tale, dar nu polemiza cu ei în ciuda faptului că eşti convins că ei se înşeală.
• Nu trăi numai din amintiri şi nu folosi niciodată expresia “pe vremea mea “, căci “vremea ta este şi azi”.
• Rezistă tentaţiei de a trăi cu copiii sau nepoţii şi doar vizitează-i sau fii cu ei ca invitat.
• Mai bine angajează o menajeră când locuiesc prin apropiere.
• Este mai distractiv să te distrezi cu cei din generaţia ta şi cel mai important, să nu dai de lucru nimănui.
• Fă-ţi un “hobby” ca: a călători, a te plimba, a găti, a citi, a dansa, a îngriji plante, a picta, a juca cărți cu prietenii, a face voluntariat sau a colecţiona ceva.
• Fă ceea ce îţi place şi ceea ce posibilităţile tale îţi permit.
• Propune-ţi mereu să înveţi ceva nou şi nu rămâne departe de noutăţile tehnologice.
• Acceptă invitaţiile la evenimentele sociale şi culturale. Vizitează muzee şi mergi la cinema şi la spectacole... Important este să ieşi din casă puţin.
• Dar nu te indispune dacă nu te invită copiii, pentru că uneori nu se poate. Aminteşte-ţi că nici tu când erai tânăr, nu îţi invitai părinţii în toate.
• Vorbeşte puţin şi ascultă mai mult, căci viaţa şi trecutul tău te interesează numai pe tine.
• Dacă te întreabă ceva, fii scurt şi caută să vorbeşti numai de lucruri bune şi plăcute. Niciodată nu te lamenta.
• Vorbeste cu voce joasă şi politicos.
• Nu critica şi acceptă situaţiile aşa cum sunt. Totul este trecător.
• Durerile şi supărările sunt mereu prezente, nu le face mai problematice decât sunt, vorbind despre ele. Caută să le minimalizezi.
• De fapt, te afectează numai pe tine şi sunt problemele tale şi ale medicilor tăi. Râzi, râzi mult, râzi de toate.
• Eşti norocos că ai avut o viaţă şi moartea va fi doar o nouă etapă incertă, aşa cum incertă a fost toată viaţa ta.
• Dacă cineva îţi spune că nu ai făcut nimic important, ignoră-l şi nu te preocupa. Tu ai făcut multe lucruri importante..
• Tu şi povestea ta, bună sau rea, s-a succedat deja.
• Aminteşte-ţi ceea ce a spus Mario Benedetti: “Nu renunţa, te rog, nu ceda cu toate că frigul arde, cu toate că frica omoară, cu toate că soarele apune şi bate vântul.... Încă există foc in sufletul tau, încă exista viaţă in visurile tale, pentru că fiecare zi este un nou început, pentru că asta este ora şi cel mai bun moment".

Johnny Hallyday

 LA CHANSON DU ROUMAIN

Quand j'étais enfant            / Când eram copil Je vivais très loin                / Trăiam foarte departe Au pays roumain                / Într-o ţară română Bleu et blanc                      / Albastră şi albă Lorsque je rêvais                / Atunci când visam Toujours je voyais              / Vedeam întotdeauna Une fille aux yeux              / O fată cu ochii Gris et bleus                      / Gri-albaştri Mais la vie s'est chargée      / Dar viaţa s-a apucat De pulvériser                      / Să pulverizeze Sous son corps brute          / Sub loviturile ei grele Mes rêves d'enfants            / Visurile mele de copil. J'ai perdu la lutte                / Am pierdut bătălia (lupta) Jusqu'au point de chute      / Până la pragul căderii Je me suis enfui                  /Am fugit atunci Vers d'autres pays              /Către alte ţări J'ai pris des chemins                /Am apucat-o pe drumuri     Interdits                            /Interzise Je suis le roumain              /Eu sunt românul Je viens de très loin            /Am venit de foarte departe J'ai cherché partout              /Am cautat pretutindeni, Comme un fou                    /Ca un nebun, Mais la vie s'est chargée        /Dar viata s-a apucat De pulvériser                      /Să pulverizeze Sous son corps brute            /Sub loviturile ei grele Mes rêves d'enfants              /Visurile din copilărie J'ai perdu la lutte                /Am pierdut lupta Jusqu'au point de chute        /Până în pragul prăbuşirii Te voilà enfin                      /Iată-te, în sfârşit, Je te tends les mains            /Îţi întind mâinile, Mais il est trop tard              /Dar e prea târziu, Bien trop tard                      /Mult prea târziu... Je t'ai tant cherché              /Te-am căutat atâta, Depuis mon enfance            /Încă din copilărie Mais mon heure de chance    /Dar ceasul norocului meu (al şansei mele) Est passée                          /A trecut...

Cititi cu atentie ce scrie mai jos si deschideti acest E-mail pentru a-l asculta pe celebrul Johnny Holliday cantand o melodie despre Romania, cu multi ani in urma: https://www.youtube.com/watch?v=wLqOpwJCPNc Scrisoare de la Ioana Bogdan, care acum trei-patru decenii, făcea emisiuni la TVR, alături de Tudor Vornicu: Dragelor si dragilor, am primit de la un prieten, din Canada lui frantuzeasca,  un cantec al lui Johnny Holliday, din 1970, de care n-am auzit niciodata. E atat de romanesc…Cred ca are la baza un cantec popular din Nord (Maramures, Oas). In textura orchestrala sunt folosite instrumente romanesti. Ce face naiul in introducere…doina sfasietoare. M-a impresionat, in masura in care m-a stupefiat. Cum o fi aparut cantecul asta? De ce n-am auzit de el niciodata? In 1970 cand se pare ca l-a cantat Johnny Holliday… era la moda pe atunci  folclorul romanesc, mai ales in Franta. Marile noastre ansambluri folclorice, fie-le tarana usoara, din Vrancea, Maramures, Oas, Bistrita, Teleornman, Craiova, Constanta, Suceava si Bucuresti rupsesera gura festivalurilor folclorice  din Europa si din alte lumi mai departate. Iia romaneasca se purta pe tot globul (miscarea flower-power). Vezi si Marie Laforet la Cerbul de aur…si alte vedete… Maria Tanase luase prestigiosul premiu “Charles Cross” in Elvetia, cu un disc bilingv cu cantece populare romanesti. In Olanda se declansase o adevarata nebunie, ca si in Elvetia: cluburi cu dansuri si cantece  în costume populare romanesti, cum sunt cele de dansuri latino la noi, acum. Cooperatia mestesugareasca inregistra castiguri enorme exportand costume populare: gegi/bundite, ilice, ii din borangic, traistute… Pamantenii Nordului sau ai Alpilor alcatuiau ansambluri folclorice cu profil muzical-coregrafic, dupa model romanesc. Mi-aduc aminte ca am avut si eu in Albumul duminical o asemenea formatie din Elvetia. Se numea “Frunza verde” si  umbla in turneu prin lume cu un program de cantece si dansuri populare romanesti, fara niciun picior de roman in distributie. Ridicau salile in picioare pretutindeni. Si in Romania.  La TVR au fost fantastici. Ne-au luat graiul. Naiul nostru se invata la o scoala speciala, la Amsterdam . Zamfir zapacise lumea intelectuala si cinematografica a Apusului. Chinezii cantau in limba romana de te cruceai… Ce s-o fi-ntamplat cu noi intre timp? . . . Cine are grija ca media internationala sa nu dea stiri bune despre noi, cei din colonii?

Daniel Vorona

îți este sete tată timpul netrăit îmi ucide cu mâna mea fiii și fiicele mă tulbur

să comunic cu lumea celor duși mănânc pește și multă smântână
să nu trezesc cancerul din termometru cu un cuțit înfipt în
piatră duminica la ora 12.00 mă ridic spre cer ca o rază de lumină

(te caut în
altcineva)

sunt vinovat pentru că această pictură nu a ieșit perfectă ca femeia
cu capul răsturnat pe un butuc îmi zici că
sunt rasist eu mângâi
o pisică și tu faci foarte mulți paşi înapoi
îți fur banii de pe ochi calc peste mine (am devenit ținta represiunii)

(te caut în
altcineva)

azi dimineață am hrănit vrăbiile cu pâine
nu îndeajuns doar
pentru altă vreme
(Dumnezeu s-a uitat la mine și m-a uitat)

mi-e sete tată timpul
netrăit îmi ucide cu mâna mea fiii și fiicele care ne-au născut te tulburi tată

*

a aduce aproapele aproape. a ucide ceea ce nimeni nu poate să ucidă
grandoarea --- imagini
alternate în
istorie --- și importanța.
miros gust văz pipăit auz. mireasa va sta dezbrăcată aici în primul rând

am intrat
pe geam
am intrat

și am văzut un om cu coarne --- avea formă de om cu coarne ---- altfel
spus trebuia să aibă un plan --- nu putea să ne înșele așa cum am fost
înșelați de ceilalți
muritori --- unul %
ne-a dăruit lapte de oaie --- antiînconjurătorul ne înconjura metalic însă
nu era om --- vânătorul tremura --- mi-am intuit sensul nu. și rămânerea

Flori Bălănescu

ce rămâne

amiaza perpetuă dintr-o vară cumplit de albastră
tivită la sud de o apă pe care nu ai unde să fugi

oricât ai aștepta iarna, o mare albă întinsă pe care
linia orizontului desenează în fiecare dimineață un
port colorat
aceeași inefabilă speranță

spaima e un câine căruia i-a murit
stăpânul

o ficțiune micuță pierdută printre
picioarele hamalilor din port

Şerban Foarţă

De unde până unde

- De unde vine A, copii?
- A? De la Adela.
- O?
- O, din Odin.
- Din A?
- Dina.
- Din E?
- Dineul Dnei de Dino.
- Dna ducesă de Dino?
- Din O.
- Dinu?
- Din U.

- Dinu,
tu
vii
din U...

- Din Udine ?
- Din U, din E.

‎Anatol Covalli‎

to

Încep un alt destin *** Matepoeză 

Încep să sper că norii din destin

se risipesc şi că va fi senin

în sentimente,

iar viaţa mea se va muta pe-alt drum

uitând că mi-au fost visurile lente

până acum.

*

Vreau să trăiesc din plin ce mi-a rămas

chiar de-am să merg mereu numai la pas.

Altă menire

parcurg spre a preface-n împliniri

speranţele ce vor nouă rodire

în noi trăiri.

*

Nu mai doresc regrete şi tristeţi.

Sper să dau un alt sens acestei vieţi.

Cred în noi visuri,

care să aibă aripi pentru zbor.

M-am săturat de prea multe abisuri

şi bezna lor.

*

Încep un alt destin, fără trecut,

care-i mai scurt decât cel ce-a trecut,

dar în el are

un miez fierbinte ce îmi dă fiori

sculptând în orice clipă trecătoare

altfel de zori.

Corina Dașoveanu

aproape enorm, jumătate

în locul rămas până la 50% din fiecare,
s-au aglomerat cu picioare de nerăbdare, ca niște pietoni la un stop roșu-cardiac, toate chestiile pe care n-am apucat să ni le facem (probabil nu ne-am grăbit suficient să mai stăm).

și nici măcar nu sunt metafore, cum s-ar aștepta cele mai multe fotografii în mișcare. nu.
sunt nevoia și restul de zile.

pe acolo, prin cele 4 procente din fiecare, e joi continuu, încât încă ne mirăm de ce. deși, cumva, pe dinăuntrul mirării, știm că nu ne place întregul perfect, ci elasticul cu care ne întindem spațiile libere.

rupe tu în versuri proza asta,
dacă o simți
poem.

Adrian Bucurescu

Iarna ialomițeană

Strânge pleoapele, drăgaico, uite fulgi de nea pe-aproape
și oglinzile zăpezii peste luncă ape-ape!

Dii, mânați, năluci bălane! Vino, dragoste, la mine!
Iată-n geana luncii albe sânziene pe patine!

Zboară sania pe drumul lin, și vremea-i pe la toacă.
Aurii pletele-ți scapăr fulgere prin promoroacă.

Mânați măi, iuți inorogi, peste pârtia de lapte!
Largi vârtejuri joacă vântul vânăt de la Miazănoapte.

În obraji, iubito, proaspăt amiroase-ți ionatanul.
Ninge, hei, și n-are margini niciodată Bărăganul.

Lerui-ler, albă e noaptea, lerui-ler, de gheață-i Luna.
Lângă tine, mult iubito, cântă neaua-ntotdeauna.

Dii, mânați, năluci de aburi, stelele-s la noi albastre...
Tremură mereu un dor de iarnă-n sufletele noastre.

George Adrian Popescu‎

to

                                  

La tribuna judecății

este drept onorată instanță că am dezbrăcat

o copilă

de nu foarte mulți ani

dar nu am facut-o cu forța și nu am lovit-o

cum se spune pe aici

și cum d-tră repetați fără oprire

ea singură și-a dat jos acareturile cu care o înfofolise maicăsa

de dimineață

ca de podoabă un brad

și dacă s-a speriat onorată instanță de căte se povestesc pe stradă

sau la televizor

și de glasul meu mai greu ca întâmplarea că ne-am întâlnit

eu cu ea

ce vină am în astfel de lucruri

este adevărat bunilor judecători că am atins

pieptul și fesele ei

dar nu știam ce sunt nu înțelegeam cum sunt făcute

nu îmi spunea cerul să tac și să plec

iar eu ce vină am că astfel erau toate

uitați-vă la d-tră doamna judecător

și spuneți

cum să mă acuzați pe mine că aveți sâni

și picioare

fără înflorituri dacă eu nu le cunosc

este adevărat sigur că da că eu nu mint

am pătruns olecuță în trupul ei firav

dar onorată instanță jur că nu a fost cu vreo intenție

și nici nu aveam ce căuta acolo

s-a întâmplat așa pur și simplu

poate m-a rugat ea

poate a fost din milă

poate nu știu de ce că nu îmi amintesc

dar gândiți-vă că am plecat repede repejor că nu îmi trebuia

onorată instanță

altfel de ce nu aș fi stat pe mai departe

un an doi trei

că tot se spune de viol

este drept onorată înstanță foarte drept cum ați hotărât

căci sunt nevinovat pur fără putință de mai mult și plec acasă

liniștit

și îmbătat de piciorul d-tră doamna președinte

că nu îl cunosc

și îmi închipui că aș vrea să știu

Ecaterina Petrescu Botoncea

Dragă iarnă
îcheie-mi nasturii la haina de zăpadă
mi-e frig în frigul tău lăptos
și-i vânt sub țigla spartă la mansardă dezbracă-mi sufletul
și-mbracă-mi-l pe dos
și-i vuiet pe muncel zăludă iarnă
sacâz în corzi de chiciură
bătrân violoncel
arcuș strident cu plâns de spiriduși
pitiți prin iarbă
ce zeu se zbate-n tine menestrel
și-n ciorile șirag
umbrită salbă
de vise lustruite
cuvinte croncănind ritmat
când noaptea vine
se sparg cu dorul lor smolit
seninătatea nopților înalte
din raza mea lumină albă
hai zii
iar glezna mea e prinsă-n
copca lacului cu poezii
pe care tu o guvernezi
de ce să vii
mă dor culorile opalescente
năvod cu pești trandafirii
și burți întoarse străvezii
privește-mi ochii
nu fugi
eu vreau să râd
tu vrei să plângi
să strigi
amurg de raze violete
și ultim anotimp de ger și zloată
o muză-nțurțurată
eu te adăst să vii...
să te topesc
în primăvara care mă așteaptă...

Saviana Stanescu

mi-a revenit cheful să scriu poeme în română...

Made in București

hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea
i-am spus lui Mary din New York
i-am povestit de la Revoluție
i-am arătat urmele de gloanțe
găurile de steaguri umplute
cu amintiri vorbe speranțe
memoria ca o gaură neagră
în așteptarea unui vechi big bang
o nouă lume un nou univers
gata să erupă din burta
revoltei populare
ca un fetus hrănit
cu Nechezol ținut la rece
ca un cadavru o mumie un zombie
un vampir de lapte
Mary întreabă de Dracula
vrea să găsim
un magazin de suveniruri
un cadou pentru băiatul ei
ceva scris în română
un tricou o șapcă un magnet
cu România
cu Vlad Țepeș cu Transilvania
dar nu vedem
decât produse
cu inscripții în engleză
voi românii nu știți
să vă vindeți țara
zice Mary
nu înțelege de ce
toți tinerii cu care vorbise
visau să plece în America
de ce?
aveți o țară așa frumoasă
ce să-i spun
cum să-i explic eu
tocmai eu
care de mult
m-am mutat în limba engleză
cu bagaje muze accente
big-bang-uri personale
fără regrete fără diacritice
ce noroc
după colț apare
ca o oază de sclipici tricolor
un magazin de suveniruri
Made in Romania?
întreabă Mary din New York
ne răspunde yes
un zâmbet mare cald prietenos
al unei fete haioase cu tricou
pe care scrie
THAT SHIT IS
DOPE

Streche Nicolae Florentin  

Au! Bum! Bang ! - Roxette

Tata mi-a spus să mă feresc de necazuri:
"Când îţi găseşti alesul, fii sigură că el este acela !"
Am aflat că nimic nu durează pe veci,
dorm cu cicatrici pe care le port,
care nu se vor vindeca, nu se vor vindeca.

Căci de fiecare dată când pare că mă îndrăgostesc,
Au! Bum! Bang !
găsesc inima, dar apoi mă lovesc de zid.
Au! Bum! Bang !
Acesta-i destinul, acesta-i jocul,
şi durerea rămâne neschimbată.

Cobor pe acest drum pustiu, spre nicăieri,
am trecut pe lângă case şi blocuri ce le ştiam cândva.
Mama mi-a spus să nu mă pun cu dorul,
dar eu mereu făceam asta,
şi, Doamne, încă o fac,
eu tot încalc regula.

(O azvârl cât colo, o fac una cu pământul !)

Căci de fiecare dată când pare că mă îndrăgostesc,
Au! Bum! Bang !
găsesc inima, dar apoi mă lovesc de zid.
Au! Bum! Bang !
Acesta-i adevăratul meu prenume,
mereu a fost la fel,
acesta-i destinul, acesta-i jocul,
şi durerea rămâne neschimbată.

Încă simt intensitatea
(coborând lent din cer)
şi gustul sărutului,
spulberate de ploaie
(rostogolindu-se din urmă)
şi de războiul sălbatic şi sfânt.

(Le azvârl cât colo, le fac una cu pământul !)

Şi de fiecare dată când pare că mă îndrăgostesc,
Au! Bum! Bang !
găsesc trandafirii ofiliţi pe jos.
Au! Bum! Bang !
Acesta-i destinul, acesta-i jocul,
şi durerea rămâne neschimbată.
acesta-i destinul, acesta-i jocul,
şi durerea rămâne neschimbată.

A fost la fel, a fost la fel,
mereu a fost la fel..."

Any Tudoran

Maimanul cu păpădii 

am impresia că m-am reîncarnat degeaba
încă n-am reușit să-ți scriu
cea mai frumoasă poezie de dragoste
n-am asimilat formula în cuvinte
iar tu te-ai reîncarnat mereu
la mii de kilometri distanță

o singură dată ne-am sincronizat
când ne-am recunoscut instantaneu
pe un peron plin de soldați și câini
pașii ne-au purtat
spre aceeași cameră lugubră

atunci cenușa s-a amestecat
atât de intim încât
am hrănit o primăvară întreagă
maidanul cu păpădii

Evelyne Croitoru  

Strada

Strada are inteligență emoțională.
Nu credeți?
Puneți urechea pe asfalt.
Veți auzi cum ține-n echilibru actul creației (desenat pe talpa poetului).
Cum imaginează fitile între metrul antic
și sensul mișcării,
cum seduce cu intențiile ei expresive,
jonglând cu sentimentele tale,
cu bâlbele pașilor, simulând realitatea.
Strada.

Mary Otilia Mari

Povestea mamei

Patru scânduri din podele,
Putrede , de ani mâncate
Doar cu ele mai vorbesc
Cãci copiii îmi sunt departe.

Tolul din perete-i rece ,
Cum e patul cel de nuc
Sunt atât de singuricã
Unde doamne sã mã duc?

Mai vine câte-o pisicã ,
Si-mpãrtim un colt de pâine
Nici ea nu are pe nimeni
Cu ea voi mãnca si mâine.

Mi-au rãmas douã pãpuse ,
Triste-n geamul de la drum
Amintire de la fete
Seara , eu povesti le spun.

Si vorbesc ziua cu ele ,
Le dezmierd, cã-mi este dor
Uneori le fac codite
Cum le fãceam fetelor.

Gândul meu îmi e nãlucã ,
Cã-mi bate iarna la usã
Si n-am lemne sã-ncãlzesc
O pisicã, si-o pãpusã.

Dar adorm cu voi în gând ,
Sufletul mi-l încãlziti
Si mã rog , mãcar în vis
La mama ca sã veniti.

Doamne , fã-mi visul mai lung
Sã am timp , sã povestesc
La pieptul meu sã vã strâng,
Sã simtiti cât vã iubesc!

Eu, las poarta larg deschisã ,
Mã tem cã n-oi auzi
Pânã nu e prea târziu
Veniti dragii mei copii!

MEDITATION TO  ANTHOLOGY 

1. 11. 83. Delhi (D5)

          I play chess with Vasile

          wolves dream a drink

           you play piano alone

2. 11. 83. Delhi

         

          the wives'minds rejuvenated

          beyond tragic purification

          when forgetting the sins of game

          in dream you had arrived at down

          with other appearance mounted

          on the white ants tree

          laughing from lungs halving

          the pay of sitar illusion not

          knowing the ten adventures

          and who singing other music

          had pushed us in the sin

          of riverside coppices

          I quote negations from the gallows

          over a woman in the ghost

          replacing the nonsense

          it rings with an invitation

          three days after in Hanuman

          Mandir at his daughter shadi

          since yesterday no more distant pallor

          since today morning contributing

          to my sin with the birth

          distinguishing the mogul

          from Turk I retired

          in the nearness of  Kublai

          I was distinguishing the love from death

          Radha loving only in the meaning

          that she will lose will lose Krishna

          I'll not transcribe the trembling

          in the abyss of awakening

          to not lose Radha not lose Radha

          the alley slips under monkeys

          thoughts shadow up to the tower

          palm-tree growing me green

          guarded by her child

          this untouchable woman

          is looking into the mirror

          the child sees me sees me

          and I see both covering with touches

          the matter of white mirror

          a paisa for  Dusshera a paisa for

          puja jae mata immaculata

          harijan gone in the mirror

          now that it came the time

          of quiet word jiu-jitsu

          how without irmi and judo

          in tempo of kempo tae kwan-do

          tang soo-do aike-do

          karate kung fu

          you were painting annunciation

          saying lalat netra agun basan

          from Rabindranath ashes-eyes

          and again ma bole dakis nore mon

          n-o chema-n minte pe maica ta

          run like the calf after the cow

6. 11. 83. Delhi

          non sono sola

          jae jagadisha hari

          accompanied at piano-forte

          say something before

           next concerto for credibility

          of yaksha's meghaduta

7. 11. 83. Delhi

          Confused I am by all snake's symbols – Achilles died in the Island of Snakes, Leuke by name, and the island went some while ago unnoticed to Yama. A letter I red in red ink from madness to madness, then once again I met you within confusion and Monday morning in a kind cosmos.

          It's black ink over a page and a half. The empty white half doesn't help. The child hadn't time after falling for the second time. No color. It is written   „nu s-a împiedicat”. Free fall. Past. Three weeks plus two weeks and now, similarly postponed.

         Said, you understand. Other colors. Walk. The unseen garden. Said, you saw. Left the same. Seen nothing. Second time, at night, laughs over any face and a half. Loved the white cow. Disturbing. Killing kidneys. Economy, phallus and belonging. Jacket, urine, jacket. Commercial name Rivatril, nothing in India, understand Kamla.

           „Nine years ago on a November afternoon, two weeks later, I was sitting on the same verandah, on the same chair turning my back  half to the sun, with half of my senses turning towards the child on the other verandah.

          We were trying to make out the sense of English sentences, hearing the crows, feeling the coming noise of nature. Another subtle voice of birds, same feeling like under painted plantains. The child walking in the dark, green shadows (with lures of brown, yellow and red) of a late afternoon – it should last forever. The child now ten years old is watching intensely Juliette and Hermione who I am not. My brain is touched. We are going to explore it.”

          God, take my life, make two for my child, let him old in me and grown up in him, a girl, a boy, unaware of us all. The night you did passed, and a beautiful Indian November also today and all children and you and me.

          The dream you gave me not long nights ago wasn't true, wasn't untrue, like you an me, and a few troubles, not more sins. Cursed be you for my enjoyment of being. You push me to those prints of child's fall.

          I thank to first mother immolated, burned like a sati, in my very place and of child's. It happens with no why, maharaj, good Bhagavan. There was a story of stories you'll bitterly remember, giving a wind and a rain with no why.

           „I should understand. But with anger and longing, I don't. I regret the steps, the same steps I walk down through the same roadside, pebbles and known and unknown stones, faces watching, everything in alert dressing to meet the acquaintances.

          I need to hold your hand, feel you for long, long time, so long that I could forget about everything, the noise outside, phalwala shouting, waiting whores and raven crowing the hour of our death, drown around my mouth, eyes, palms of my hands.

          On a nice worm Delhi winter evening, I was surrounded by nice, polished young men. Then I could have told you and myself the truth about you, about myself – half open windows, half drunk coffee, abandoned books, type-writer half-filled with dust, my mother opening the empty letter-box, Luiza in a guise of patience at the entrance, Vijay and Terry playing a big game of scrabble.

          And the children loving being incarnations of all who have once been and loved India, great possibilities of life and disappointment. I always dreamt about reaching here, walking in the dust in the footsteps of many, going with books in my hand, in a (cold) November morning, smelling the fresh stark and crowning on my saree forever and of course dying here, my ashes thrown into the Yamuna.

         And I find you here from the same and alien stock with all the middle-European complexes, frailty, self-destroying depressions, fears from being in the patch, Freudian complexes – we are doomed. It is all fatal, too heavy for me.”

          Did you find Rivatril? - I didn't understand description of it. - Bad E.E.G. How are your children? - Loving incarnations like ever. - I eave the place to try again, Margaret, snake is wise indeed, no time to be on one's way.

          I like it, after all. - Understanding another description. - Middle... - That's. - For us. - Over -

And now? - Rivatril. - American? - The doctor thinks also British, he was furious when I said German. Why cannot God make myself Rivatril for my child?

          I take profit in it (dear she), while,  „stately, plump  came Buck Mulligan” „at work with syllables to submit language as living” „and delighting proof of” his „gregariousness”, and far from the middle your Dumrul, „not I”, „MOUTH: ... out... into this world...”, well, Billie, L R(omanian), left, right,  „M: Mother”, „It all”, „Nothing to be done”, „Yes, let's go”, „about fifty”, our children know November, our children take awards. „You love me so!”, „Birth was the death of him”, I tried to start as SPEAKER, ending „the sad tale a last time told” through „The globe alone, alone gone”, „Prematurely old” „rock her off” as reader, „Little is left to tell”, a little more, „Ah!” (Krapp), „No, I wouldn't want them back”, „On” (Henry), „Not a sound”, „Finished”, „You remain”, „Desert”, „He looks at his hands”, „pick it up”, „what time you went back”, „and gone in no time gone in no time”, „Good-evening” (Female voice), „Repeat”, „When I thought of her it was always night”, „among the deepening shades”, „A penny for a poor old man”, „Eh, Billie?”, „Well” (B), „Well I'll be...!”, „Madam” (HE), „Tomorrow... noon...”, „Ready, miss?”, „Tomorrow, who knows, we may be free”.

          At superbazar I was advised to visit, not to see, Chondni Chowk, that is Medical Bureau, opposite Chatne Wale Sweet Shop. I dropped in Young Friends Chemist, knowing that no drugs are being imported in India.

          And so in The New Book Depot, I got the following imports: The Book of Dede Korkut, for our rivatril; for mine, by Beckett:  „Ends and Odds”, Endgame, Occasional Pieces, Happy Days, Waiting for Godot, Foot falls, Not I. But for my wife's rivatril, Joyce's Ulysses, as you already saw through the beginnings and endings, remaining all alien in the middle in search of the needed rivatril.

          Please do say your sincere thoughts and impressions in the last 24 hours since I am searching for RIVATRIL (bad EEG, two falls on the street OF THE CHILD – the theme already arisen. Do not agree again be Kafka's avatar, past are those times.

          Yes, how much can he tell. The last 24 hours – one had a long walk with one, bumping up and down on the pavement all the known buildings of the university all different now with one, one's knees still trembling, shoulders, elbows, hands touching just a bit – once on four steps.

          Why they don't walk to the end of world? No, let they go to Pondicherry, lie down on the rock, put one's head on one's belly, listen to the sea and one's body working. They appreciate all what they miss in life. Long paths leading to unknown houses. Wild roses on the window frames.

          Oh, no that is the end of romantics. Shops, business to be done, this is the travel one has to take up alone. Never should admit when one con-fused, wandering looks here and there, and immediately comes some one.

          One is with the child, all the child's life, longer than their sum. Laughing at roses. Little same dukha. Nothing of the middle park, with a French mother carrying her Walachian Christ. Could be a movie at Batta shouses.

          Tantric answers from Asian Southern hemisphere. Paise. See a skin cut by dance of hastened desertion of the last darkness before the first half. God listened one's prayer, as for an end of one's life for nothing.

         The child came from the tutor. Went to tutoriality. If you'd written more, half of a half more. Their listener from Cismigiu-Musoori plantains didn't bother, you think, for the child's illness. Like many other trees did. And difference between day and night at birth, etc.

          The half empty white repeated in your friend's letter as for Rivatril. Canceled visit and journey near Interstate Bus Stand, I love the earth-goddess, feeling her help to the remained incarnations.

          Cold night. Joking knee. Morning Hindu-Muslim prayers. And that bottle of perfect form. You are that. I always drink you like for the first time, and you keep not only my thirst. Looked to child nose to nose to parrot. Our children know November, our children are in good health.

           „E-n zadar, copile”. Isn't in vain, nu e-n zadar, copile,  „copii eram noi amandoi” -  „When I was little tiny boy”. Nobody learned about rivatril in India. There's colder than in child's winters here. Could be also the pre-puberty.

          No scandal by Amita-Calamita moves me by now. Bibi speaks on Romanian rugby team, to go there. I'll fall in your place. Fist my nose. You, falling woman. The newly married couple was not in that bus – Andhra. Pendant que des parfums de roses viendront embaumer nos vingt ans!

          Sconosciuto. Chiar? After all seas begin to boil on the main road. It returned the eggs to be broken in its own memory. Only answer. Proof of dialogue. And orgy. Who is the thief? One started dancing. God, says the whore. Bones as ivory, well, respect the doctor, don't be like that with me.

          I need only rivatril. I cannot kill myself. Spring isn't for me any more. Only sweet November. With sins full of graves. Sorry saying doctor is god. Has no idea. The people look through window. Fools. Something more than thieves. Confusion of lost senses.

          After, the whore said, for the third time, pray to god. Precising she is a bachelor. Rhythmically: I pray for your child. Saint god is only one. God is love and love is god. The sister of the flower-dealer saw privately the Pope on 20^th October, in the fifth Room in Rome's Vatican.

          It was a November morning in Delhi. A cold nip, mist around leaves and branches, child's knees shivering in the air.  „Hurry, we may be late for the school bus. And don't fall into the wholes dug in the middle of the road”. On child's legs – what's there, snow or smell of wet leave?

          Each morning is full of anticipation. I understand it only now. How miserable. I was a wife. How much fuller of happiness one's life is setting out every day for a new adventure. It's no moral, no feminist teaching. I can't sum up my situation as: I am happier than any wife. Perhaps, only luckier: to be able to manage on my own.

          To see the children from far away is a relief. To reach bus stop. To feel I fulfilled for this morning my duty as a mother. Prepare to meet the students. My inspiration must work. I have ready in my mind what I thought till now. And still there is a little hope – they may not come today.

          As I think just now: what if you come? I turn my face and you are there. But, as you never come, they always come. Some very faithfully. Some just a bit late. A bit not there in thought with their thoughts.

          Why did you come to love women in blood? Jerusalem seen by Jeremiah like a whore. And so seen Canterbury by Passolini. Rivatril was the theme. Letter to brain-surgeon. Even you, Falstaff, don't drink, say, because of Mallory.

          When I wanted to jump from the top o Jantar Mantar, repeat, I saw the water down there was dirty. I renounced also to don't regret in the air. Dear Falstaff, you think one cannot try everything. I played it all. I do everything. Anything. But...

          We have the freedom to do anything. Become painters and paint, spoil colors. Children started crying at gate. Loving Falstaff was not compulsion, but applications. Yet yesterday, an understatement: don't embarrass one's agony.

16. 11. 83. Delhi

          Ajung acasă la ora șase. Acum e șapte. Mi-e foame. Am avut o zi grea. De dimineață, am fost la ora de română. Ultima lecție: La teatru. Ce teatru, domnule? Că apoi am mers la serviciu. Am probleme personale.

          Vreau să mă însor, dacă sunt masculin. Dacă sunt fată, mă mărit. Îmi trebuie ceva bani și câte și mai câte. Teatru? O scrisoare pierdută? Eu cu cine votez? Curat examen. „Să-le spui curat / Că m-am însurat”. E din Miorița, fără niciun măritat.

          Ba da. Că  „a lumii mireasă” asta face. Votez cu ea, domnule profesor. Altfel știi că îți vorbesc cu dumneavoastră. Mai știm  că nu se poate preciza asta pe englezește, și facem o traducere  pe cinste, liberă.

          Nu am înțeles floarea albastră chiar atunci, în grădină. Ați spus de două ori Eminescu și încă o dată floare albastră. Nu știu la ce vă gândeați. A, da, ne-ați pus în temă cu structuralismul de la Panini la Saussure. Și alte nume.

          De ce nu ne-a mai vizitat și anul ăsta Sergiu Al-George? Mă gândesc să mă gândesc, am de tradus ce mă gândesc. Nu ne mai dați proverbe. Nici latini. Păi da, anul trecut studenții tăi au învățat latina serios, de-au înțeles româna în istorie.

          V-ați ocupat cu știința, știm noi. Dar nici cu teatrul nu mi-e rușine. Am început jocul cu vorbe. Am întâlnit substantivele pe drum, la sărbători naționale și în expoziții. Astea sunt propoziții, din câte înțeleg. A mai trecut, totuși, timp. Uitați-vă la ceas – certificat de română, 1984, trei ore. Traduc titlurile lecțiilor din cursul Cazacu.

20. 11. 83. Delhi

          The jamadarnis came in a long line. They filled up the path where I wanted to come to you. In rags, the brest of some hanging out from under blouses. Darkness fell and they passed by me giggling and anticipating the pleasures after day work. And you went by with jamadarnis. I saw you making love with them. It stroke me it wasn't literature. It was you with same hands taking their measured but love for 10 rupees.

          20 steps more. I reach the steps. Nobody there. But the lock. The light is deceit just your words to me, to put me to a good night's sleep. There is not hesitation. Away from the closed door, from the lock whose key is not in my hand. Away with all rhetoric of sailing ships from island of cannibals. Away to listen to the palpitation of our hearts.

          Delhi, Delhi at night, I never loved you so much. Love to stand on street. I never knew one can stand so at night, waiting and watching the cars which turn up and disappears in their own rhythm. I never new Probyn Road so urban. Waiting for the prince, after his battles, on stage and in life. Delhi on night, uncover me not, hold my hand, I have a long way to go.

          The time was over, Nothing to do but smoking, running, hallucinating, laughing, regretting, trying, remembering, writing, asking, keeping, opening, drinking, listening, booking, breathing, chattering, provoking, embracing, kissing, worrying, smelling, forgetting.

          All already in the great game. No able to reach his mother breast, to say the word I. Closed up in the darkest square of the carpet. Lives based on half truths. Daring not to say a sentence. Exaggerating murderous wishes. I am the child, I played in all my orifices, let me listen to God.

          I wouldn't say you are conventional – not exactly conventional, but sometimes – value of official marriage, child having to love his mother best, grimace when speaking about Mircea fucking Stella, if daughter would fuck a black man. Appreciating people who would just devour everybody just because they are a family. Or am I unjust?

          Uncle Billie, now, on top of Jantar Mantar. Sorry, son, do not suffer. I do it for you. I did it immediately. Jumped by mistake. Even saint fathers. I wanted simply to play with you. Looking in no mirror. In no eye. Awfully burning sun.

          I moved into void under your conventional protection and love. Bad looking uncle after fall. Say your mother why didn't she take care. There is water in front of you, think of fishes. Can swim by my fatty being and no-being.

          Kid, I didn't it to can say I did it. Happy your mother when given birth to you. I give you this my death. The birth of my I. As I am not a family and can jump alone. No, in the air, I wish I fly. But I want you to see me among invented fishes.

          I don't know swimming. Water almost doesn't exist. Some dirty liquid. I did it for so little water. With fire in it. With you following me by camera, never realizing where I was, where I am, where I will be. You click and turn playing: I pay homage to the Translator.

          You know no one of my ten professions: Killing, stealing, adultery, cheating, double-talk, coarse language, talking nonsense, covetousness, anger and perverted views. Young people of misery adventure, connoisseur of real India killed himself, said the story teller.

10. 12. 83. Delhi.

          Within modern Indianity and Indian modernity, condition of poetry surpass condition of poet. As today revolt is universal, freedom of poetry is limited. An anthology of underground poetry will be not published anywhere, it can appear as an interference into internal affairs of poetry, an unpublishable manuscript. A sclerotic idea of both poetry and its belonging are making the job at least unpleasant if not impossible.

          There is a great country of India, with poetry in different languages, with poets feeling individually as everywhere, greatly concerned with symbols and liberties of general hope. The feast of old aesthetics passed through alankara science. Genuine subjectivity within undivided inspiration of consciousness may preferable destroy before building. 

         One has indeed to feel loosing from one's hypocrisy. There is a softness in the strong voices, a silent strength in the mystic melodies of delicate singers. An ambition of modern poetry in India appears to be the expression  of Kali Yuga survival on one hand, on another, the rediscovery of ancient perfection, like in any renaissance.

          Translating Indian poems, one feels getting indianized, using quiet virtual Sanskrit, Bengali, Malayalam, Hindi, actually renouncing to translate. Foreign poems written in India are still Indian. Religious pressing on secular minds, the disregard of sympathy, shock carried by crisis, entropy can be easier accommodated in a translation than in the original. But for what use?

          Theories of poetry and poetics are all of a sudden forgotten, a new poem comes into existence. With end or new beginning in translation, under primordial attractive originality. To which extent the metaphor is free of language and the language is a metaphor? Is poetry a morphology?

          Is the society co-author with an individual poet against its progress? India of poets and poets of India are in logic connection. Human mankind is shaped in a considerable measure by poetry. Normal decadence doesn't fit political pretensions of advancement.

          What is truth on poetry-lie? To translate is to create again a creation, killing original author or killing self. If poets don't read poetry to be not influenced, do readers read it to be influenced? Posthumous reading of a poet is nobody's job?

          Nobody likes anthologies. Anyone knows poetry through own itinerary from poet to poet. The few occasion of revelation could have come from poetry, be it a prayer or a curse. Somehow poetics kills poetry as poetry kills poet. The show excites less young imaginations busy with reopening generation's eye, nourishing philosophies and children.

         

11. 12. 83. Delhi, D5.

          Remembering of Romanian poetry while reading an Indian poet, a commercial optimism is as if doubled in divergent mirrors. Gone are the times of bhakti poetry everywhere but not entirely here. Sad and silent are revolutionary voices. Even anti-poetry age speaks metaphorically. Crust of study doesn't cover crest of poetry. One chats easier with Kalidasa.

          Poetry as personal experience and translation brings an utter impression mixing lost impressions with received enthusiasms, sorrows and rejection. Linguistics of translations have nothing to do with poetry. Frankly speaking, linguists can work properly only on generative errors with Wittgenstein and Jacobson. Let everybody learn renunciation.

          Poets love each other most in occasion of one's death. Those poems written as acknowledgment are worth to be not rewritten in a translation, but slightly reshaped through metaphors and diction according to a different colorfulness.

          Poems dedicated to critics will be most commented by fellow-critics. Poems dedicated to poor and heroic require a messianic good-sense in front of Babel ideologies and historical assassinating tragedy.  Same about contradictory god, hypocritical tolerance, Lucifer's atheism.

          In the beginning, translations were Greek-Latin. For Sanskrit alankarikas, realizations were only samples. Unless religious ones, the bodies of poetry are left. The Logos-Brahma resisted. Golden pages share poverty of translator if not greatness of a Marpa, of a Luther. Somehow, smallest translate greatest and vice-versa. There are more anonymous translators of Shakespeare than better known translators and original authors.

          Translation is most censurable work, firs by translator – most refined censorship. Convention is of special omniscient criticism, applicable to any other „introduction”. Destroyers of anthologies are practically endless, translator included.

          Readers aren't programmable. They have not only last word, but also first stimulation. Don't wait for writer of other culture – the code will be bot rejected and completed by their share. A translator is a reader of or for readers, a re-writer. After all, reader isn't angel, not easy acceptor of eternity.

          Eminescu refined Romanian poetry, also through his reader, to the extent of dangerous universality. Coșbuc made a still more Romanian Sanskrit Anthology. Blaga reopened  mono logically the gate. Anti-poetical 20^th century contributed to cold literary war. Let next century to give a new chance.

          Teaching in hell of paradise, the heavy truthfulness of poetry comes from outside, not from inside of poet. Poet's dream-negation-dream language is to be translated, retold, as an outside work. It is enough for a Romanian to know he exists in Punjabi under Mrs. Pritam signature and in her magazine. While she confessed she was forgotten in Romania.

          That can not happen after all. Be seen her poetry as gurdwara did. As happened to Baudelaire from his contemporary judges, and later from Sartre. Who Sartre was himself well fined in similar manner. Largest way of remembrance-forgetfulness is still an anthology.

         From Tagore without Tagore, down Ghalib, preference to  Walathol, free underground poet, measured university one, traditionally musical Sanskrit modern kavi as saint in speech as political father. Gurudev's Child Christ. Aurobindo Greek-Latin involvements. Bharati's many religions also out of religion's idiom.

          If poetry belongs to a higher order, the crisis of it is a good thing. The poetic rights will be not claimed like human rights. Poetry of eating, surviving, thinking, poetry of generations or generations of poetry. Stories in process of translating are different than  previous ones. A translator transforms intellectually the feelings. A translator seeing Jamuna thinks of poems on Jamuna.

          Poet is most unhappy being. Poetic being isn't human or divine only. Kalidasa's Cloud Messenger became symbol of  jails. Vergil's and Horace's propaganda poetry for emperor and empire knows, within greatness of Greek like perfection, the opposite dimension, sometimes in the myth of India.

          Rationed  translation-poetry doesn't damage poetry. Vastness of another poetry comes to intensity of translation during hard times in one's own country, or of his exile in country of which poetry he tries to translate. Hardly can one speak of a free translator. Pity for unpopularity of translations with writers and literature – readers like them more.

          Inhibiting craft of excellence in another language isn't easily connected – almost imaginatively – with original's quality. Sound is and isn't too much. Meaning is and isn't too obvious even for reader of the original. Inspired expression will be out of canons of poetry itself.

          When one starts to feel poet, who and how does one remain a poet while translating, and if so, what kind of a relation exists between himself and original authors? I met a Jewish old gentleman preferring to read Solomon Song of Songs in Latin – Cantica Canticorum.

          No matter of translator, but of translation, of language. If not a poet, translator talks as an avatar or sacrilege through poetry, on behalf of another creator. On the other hand, more than one complete version, direct from Sanskrit, Rig Veda will not shadow Eminescu's Roamian replies to it. On the contrary, will increase its singularity, as well as mystery of poetical creation, poetical stand against senseless time of history.

          If something can be free of provincialism, language considered, poetry comes in mind together with music. Orchestras of translators can color differently, age after age, bibles in version. Religious beauty will separate again and again accordingly sacred and profane, tot use preferred terms in Mircea Eliade's Hermeneutics.

          But quiet translatable religion isn't as much tied with quiet untranslatable poetry. Not only poets appeal, sometimes, to god, but also god turns to be a gnostic poet. Time by time, and almost always in translation. Are they not first translations Brahma's words in Sanskrit, Buddha's in Pali, Jehovah's in Hebraic, Christ in Aramaic and Greek, Allah's in Arabian, Zarathustra in Persian?

          Unknown writers in their own literature happen to be recognized by translation.  „That is not poet at all”, one can learn of a dear representative already translated.   „This is not publishable with us” is suggested in other bank. „This cannot publish us in exchange” things almost everybody.

          Does ghazal answer some European form? Was Michel Madhusudan sure enough about chances of sonnet in Indian languages? Is fashion of kai-ku a western sign in Indian poetry, or remains a seventeen syllable Sanskrit mandakranta meter? Daring innovators of forms are showing solidarity in decadence too.

          Page on which a poet wrote his poem is it white again in translator's imagination? Does it matter if the first wrote with left hand and the second transcribes it with right hand? Are beliefs and morals of translated author stimulating energy and choice of translators? What the reader will say? Is cultural sclerosis blocking the way from poetry to poetry?

          The confession beyond translation is of a third author. The voice of silence from which both sound and echo play truest lie, most promising illusion. Objectivity seems to be with founders, currents, involvements in progress revolution, etc. How much a poet translated, translator and reader belong to subjectivity, reducing full mystery of imaginary India to a short black verse? Or, by contrast, encountering revelation.

          Poetical myth in modern Indian poetry may be less myth, actual sensibility being recognized  in terms of general humanism and specific tradition. Greater poet not lesser Indian, lesser Indian not greater poet. Poetry isn't only creation of poet, but an appointment, a marriage. Ubiquitous feelings are expressed and re-expressed as for first, as for last. Poetry outside poet, poet inside poetry, poetry inside poet.

          Poetry is only beautiful death-misery-sin together with love-life-purity. Discussion with a poet, translation of a poem, thinking of its making, according to author's talent inspiration mean appointment, never disappointment.

          How translatable are politics, morals, superstitions? Is mystical readership of poetry equal to non-riding it? Is poetry a recital of language in poet's interpretation? Is it remembrance, prophecy, rehearsal of reality through illusory illusion?

          Absolute blackness of Kali  provides poetry daemon in poet's speech, apparently one with that of reader, listener. Silent secret  of poetry is unknown to poet himself in other language than that invented and simultaneously forgotten of his poetry. Poetical inspiration doesn't belong to cosmos, nor cosmos to its projections.

          Sever game of objectivity leaves to object only professional rejection if not interested acceptance of its re-inspiration. Through mechanical categories of comparative literature as body of methods, a translator can check themes, guess influences, open ways to affirmative readings. A formulation like  „India in Romanian”, i.e. Romanian poems of Indian inspiration, try to accede sphere of poetical awareness.

          The proof an anthology could  make isn't of an experience of changing principles described in this attempt, but  extensive super-cultural mythological India. Poetic civilization doesn't rebuild surroundings, but contemplate and attack the ever existing ones. Practical love reform by Tulsidas or Francisco d'Assisi, series published by Sahitya Academi are seducing the anthologizer. South American analogy crosses interest for African voices.

          With Tagore, in Bucharest and on Black Sea bank, we have infinitely more than whitest beard in view. Reasserting poetry sacrifice is a lead to sculptural abstraction re-imagined by Brancusi in Indore. With Eminescu, Blaga, Arghezi, Eliade, other less famous but not less poets, we have some real and imaginary Indian new mantras.

          Brotherhood poetry slows self alienation. Poetry of self increases need for brotherhood. Color of tropic can get richer  through diminutive mountain-verse, less monumental for eye than Himalaya. Adaptation up to renunciation. Renounced anthology suits still be tribute payed to  poetry expectations of worshiper.

          Artifice-creation as worship seems revenged. Critical job is by far other job than for an anthology. Critical instrumentation, tired for imposing and destroying, will stop working, at best. Poet's choice will be also crushed by unemployed critics. Better a reader, a teller of those, say, interesting poets of twentieth century.

          Who is poet's India, who is India's Poet? Selfishness but freedom before getting it. Freedom of country, freedom of poetry. God has a temple in poetry. Modernity self is to be seen with third eye. Felt with sixth sense. Regretted nostalgia of lost paradises and hells.

          Older clarity of systematic perfection makes place to clear disintegration of former patterns. Universal entropy by natural balance its poetry fascination. Poets repeat the former creator playing his last sound. The first and the last young poet aren't unknown to each other. Old modern Indian poet, a father.

          You know poetry anthologies published here. If you don't find there a poem known everywhere, please share some to present intended translator. Between poetry sonority and hearing there is a space of imaginary reconstruction of human consciences, a living poetical opportunity.

          An imaginary anthology would mix primordial language with modernity, be it in terms of Bremond and Tagore. Let lose intention, take methodological ignorance or irony making Peguy to write a thesis in verse, like Sanskrit treaties. Physician poet Vasile Voiculescu, who applied a versified application to Health Ministry, actually rewrote Kalidasa's Sakuntala in Carpathians.

          Histories of literature are spoiled anthologies as anthologies are renounced histories. Unlike poet, the poetry faces victoriously the history. Poets' biographies include personal epitaphs full of not so black humor like philosophies, reconstructions, enthusiasms, dandy poses, revolutionary calls. Let out age, audience, glory, suspicion as negative stimulation.

          From Latin neoteric to Indo-Anglian bard we see reversed dispositions for fashion in different times, geographies and cultures. Neoteric liked finer Greek pattern differently from Indo-Anglian face to poetical European  English. Indian muse may have adapted to that language which is not any more foreign.

          In a general anti-fiction age, non-poetry, essays or poems on poetry are rather fashionable. For publisher, poetry is loss. Poetry of censorship and censorship of poetry thrones on Nobel convenient winners, schizophrenic realism, poetry of recovery in asymmetry to poetry of improvement.

          The few changes in poetry during centuries, poet's eternal necessary poverty are encouraging and educating facts for readers and society. Transformations could even be balanced by return to poetical mysterious depth, beauty and soundness beyond exemplary sufferance.

          So many members of anthology, or absents mentioned afterward are moving. Is it worth to translate children, thinking to children of next century? Long centuries after, like now in their choices in return to old masters thinking to us not like children.

          Children weren't so popular with Sanskrit poet. Not so in aesthetic codes for modern children, grown-ups, old, dead. Poetry life, life poetry. Is middle class kind of middle-poetry class? Solar system, poetic system.

          Beautiful conclusion to death, fear of ambiguous ends, Archimede's invading disorder of circles, dear disorders – poetry of disorder, still order? Aestheticians may be happy with broken patterns, reminding, rebuilding, saving. Likewise, administrators could find consolation for small interest to writing from ivory tower.

          With much more questions for a single unsure answer – what is to be poetry itself – one can wonder, after a few years, what one's indianization may mean? It's better to clarify it in India with no regard how he will play a fool. Than to be confused in his own play with prohibited corrupter of the  right. Worship disposition clears verse directness of negation.

          Avoided influences are at work. Open dissidence puts together tradition and literary denial. With a new poet, poetry re-finds its origin which cannot be younger than god. Remaining young, patriarch poet may be rather god's father than his son.

          Perfect happy poet, like Milarepa, would be also stoned or poisoned like Socrates, Dante and so many moderns. Unaccepted poet makes his poetry silently accepted – only poetry isn't conspirator, on the contrary is a reply to power brutalities. Poetry power: unchallengeable by other powers. Poet-poetry challenge Sanskrit Ardhaniswara, Plato's androgynous.

          Anthology retains poems in an adventurous way of choice. Some poems having to be present are unknown to translator. He may translate masterpieces in the picture, jumping from peak to peak under an illusion of essences. What other image than a summary, beyond preimage if not prejudice?

          Answerable anthology connoting Asian spirit can attract a better judgment of own tradition. Birth and rebirth of poetic meaning repeats samskara. Like eggs double, birds songs mix with human love songs. Orpheus knows all other beings than his. Birds aren't consoled by Ramayana inspired by their sorrow.

          Poetry as an integrated, sonorous soul of all beings chose the poet and gives him a secret of novelty within permanence. Modern distortions confirm perennial beauty of contraries. God and devil play episodic roles in poetry like in a Mozart opera a king, singing very little if at all.

17. 12. 83. Delhi, D5

          True way to love and hate is poetry, through Radha, or, otherwise, through modern verse pushed by politicians. Some answering ghost-compassion  to previous meditations in surplus. Poetry-contemplation, poetry-action. Different from earthly muddy conflicts.

          Avoidance of poetry – hate for poet. Pretensions of tensions. Rimbaud, isn't enough excellency to be free to see a movie? Hunter of poets, poetry murder keeling a poet-two, many-all. Logic of poetry and killing isn't unknown. Lyrical explosions are opposed to killing explosions.

21. 12. 83, D5, Delhi

          Hearing about death of a poet, the language of thought returns to ritual of powerful silence. On 13 December 1983, poet Nichita Staneascu passed away. We evoked his poetry in our class of Romanian language. We translated his last poem signed by him, Towards Peace. It is more shanti than pax.

          Translator translates poet as wood-cutter. Forest of symbols correspond with forest of non-symbols. Wood-cutter thinks to Savitry without translation. How silent Yama is taking-giving life

Anca1944

From Wikipedia, the free encyclopedia

Wikipedia George Anca (writer and Indologist)

George Anca Birth name: Gheorghe Anca Born: 12 April 1944 Ruda, Vâlcea, Romania Married: to Rodica Anca (1966), one daughter, Alexandra-Maria (born 1973) Occupation: Writer Founder: International Academy Mihai Eminescu

George Anca (born 12 April 1944) is a Romanian writer and Indologist. After publishing three books and getting his PhD in Bucharest, he went to Delhi University as first teacher of Romanian studies (1977-1984), in exchange with an Indian teacher to Bucharest University, under Romanin-Indian Cultural Agreement. In India, issued over 30 titles of publications (books, brochures, courses, magazines), and founded, with Amrita Pritam and Vinod Seth, the International Academy “Mihai Eminescu” (1981). Member of Romanian Writers Union, Authors Guild of India, International Union of Anthropological and Ethnological Sciences. Honors (1): British Council and Government of India Grants for congresses, honorary citizen of Râmnicu Vâlcea, Literary award Ronal Gasparic for poetry.

Early years Anca was born in Ruda village, Valcea county, from parents Elisaveta, housewife, and Ion, church singer and accountant, temporarily mayor of Bercioiu-Ruda commune. He is the third child, after sisters Maria, who died at 3 months, and Ioana. By his parents divorce, at nine years, he followed, by sentence, the father, remarried in Gaesti town. Here he passed gymnasium and lyceum, having among professors, Ion Minculescu, collaborator of Nicolae Iorga, and among elder colleagues, Gheorghe Zamfir. Between 1961-1966 he was student of Faculty of Letters in Bucharest University. He married Rodica Geoaba, student in Fine Arts University, ceramics. After 6 months of military service, he became, for two years, reporter at Romanian Broadcasting, transferred, for other two years at Colocvii/Colloquiums magazine, then in Ministry of Education for relations with the press, six years, during which he obtained a four months scholarship at Rome University, and also got a PhD from Bucharest University, conducted by Zoe Dumitrescu-Busulenga, with a dissertation on Baudelaire and Romanian Poets. In 1973, daughter Alexandra-Maria was born. He met periodically with Dumitru Stăniloae, Constantin Noica, and Grigore Popa, also in connection with doctoral disertation. At Libraries direction, he has as direct chief, Mihai Sora. At a restructuring of ministry, he started teaching in Faculty of Journalism, and in 1977 flown to Delhi, India, as visiting lecturer in Delhi University, Modern European Languages Dept., in present, German and Romance Studies.

Career As student, Anca made journalistic practice at Gazeta literară/Literary gazette, headed by Tiberiu Utan.. After graduation and military service, waiting for “negation” of governmental repartition as teacher to village Petrești, Anca collaborated to Apărarea patriei/Defence of Motherland journal, and afterward was employed at Romanian Radio Broadcasting (1967). In August 1968, during Soviet Russian intervention in Prague, when journalists remained days and nights in the building, interviewed personalities who commented the events. On his cultural broadcast The present time of ballad Miorița – with Dimitrie Cuclin, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Grigore Moisil, Ovidiu Papadima, Mihai Șora, Grigore Popa, Adrian Fochi as guests - , Florin Mugur wrote in România literară: „This time, to the collaborators – as serious as possible – of broadcast it was permited to have humor. I listened to Grigore Moisil expressing his conviction that 'only valueless works lose their value when they are better known', and adding, after a puse of a great actor in uttering: 'As well as people' “. (1) Anca left radio-broadcasting for a post of editor offered by Emil Giurgiuca, chief-editor of monthly journal Colocvii despre școlă, familie și societate/ Colloquiums on school, family and society, for two years, from where he passed at to Ministry of Education, at request of minister Mircea Malița. He worked also under following ministers, Paul-Niculescu-Mizil and Suzana Gâdea. He edited press bulletins covering Higher Education Conference of UNESCO countries, headed by Rene Maheu, and World Conference on Population. Organized, in Bucharest, press conference of Margaret Thatcher. He continued discretely his literary activity. For George Anca, Romanian Communist regime, replaced with largest democracy, India, had concurrency by Moscow and Maoist branches of quiet many members in universities. Publishing in 1983 Doina/Song by Mihai Eminescu (poem prohibited then in Romania), at its centenary, Anca was questioned in the department for disturbing Soviet Russian Embassy in Delhi, and soon resigned and returned home. In the years 1977-1984 and 2002-2003, he taught Romanian to some hundreds of Indian students, followed himself a course of Sanskrit, attended World Conference of Anthropology and Ethnology (Delhi...), Conference Literature in Translation (Aurangabad...), lectured in Bangalore Indian Institute of World Culture, Calcutta University. Back to Romania, after some time, he found a job, as director of Library of Polytechnic University, and then, for 20 years, as general manager of National Library of Education. In Politechnic, Anca brought and spread films and books on fractals, including Otto Peitgen's. Series Professors of today on professors of yesterday gathered large audiences of professors and students. Long functioning in front of National Library of Education (1988-2008) established a balanced contribution to Romanian educational librarianship, also by participation to IFLA Conferences in New Orleans, Boston, Glasgow, Moscow, Oslo, Buenos Aires, Bangkok. Along with national net of school libraries, the Romanian libraries in Chișinău, Cernowitz, Novi Sad or „Mircea Eliade” in Chicago, had an umbilical tie with the mother unit. Educational workshops were conducted by George Văideanu, Irina Petrescu, Tatiana Slama-Cazacu, Tudor Opriș, Ion Gh. Stanciu, Mihai Ghivirigă. To literary cenacles participated Ștefan Bănulescu, Costache Olăreanu, Mircea Sântimbreanu, Mihai Șora, Ion Iuga. Here activated International Academy Mihai Eminescu, presided, one by one, by Eugen Tudoran, Alexandru Surdu, Dimitrie Vatamaniuc, Ethnology Society in Romania, conducted by Romulus Vulcănescu, Romanian-Indian Cultural Association – president, George Anca. (2). Anca participated to IUAES congresses (Delhi, Williamsburg, Tokyo, Beijing, Lisbon, Florence), and International Ramayana Conference (Delhi, Durban, New York, Houston, Birmingham, Mauritius, Trinidad-Tobago) As associated professor he taught courses in universities from Bucharest, Consatnța, Oradea, Târgoviște, on comparative literature, history of Romanian literature, Indian literature, Sociology of religion, Anthropology of (non)violence, Literary journalism.

Literary imbroglio Author stated he never stoped writing, trying to transform each experience into literature, within or beyond library or anthropology professing, looking for a rasa-dhvani (tropes-suggestion), fictional, experimental message. Before 1989, he was hardly published in Romania, but in India. Prohibition turned also into fear of success, and after changing of regime, even he published many books in own country, didn't push them any how, as if with complacency face to destructive notes on his works, under accusation o f being not understandable (note). Yet local analyzes, some even calling him a creator of a new style, still considered the tiny appreciation in main stream criticism. (note). Perhaps not too late, literary critic and historian Marian Popa came, by surprise, with the monograph Anca . It may be ignored under inertia of a life perception, yet his demonstration concludes on obvious characteristics: „Anca doesn't present contexts of representation of mimesis. He is most antirealist Romanian author. (page 48)... Anca's books are dodii also through defying of some structuring conventions. (67)... La Gioia is in this sense a political novel, one of most radical written in Romanian space. (161)... It would be not bad bad if it will be introduced among ideal types the texts dodiated by Anca, the most radical producer of text in series open virtually by Eminescu, developed with Urmuz, at fulfillment of which have contributed Constantin Fântâneru the philosopher, Eugen Ionescu the absurd, Cugler-Apunake, George Dan (People of the Lands, manuscript in 1946, published in 2011), Șerban Foarță, the hologramatic. (2006) (206)... Postdemocracy creates a postliterature. One of its forms is produced by Anca at the expense of others. (207). Writing as he writes, Anca uses the largest amount of real and invented words in Romanian literature. Based on his texts it is realizable with luxe of exemplifications also a poetics or at least a dictionary of dodian proceedings, tricks refused by logic of conformized poetry. (209)... With Anca it ends symmetrically antiapoteotic a mode of Romanian literature. An opera which would correspond to would correspond to Nietzsche's claim: "Ich will mehr lesen keinen Author, den man anmerkt, wollte er ein Buch machen: Jene sondern nur ein Buch wurden unversehens Deren Gedanken" (Menschliches, allzumenschliches, II, 121)”. (210) (3)

Indoeminescology “Mihai Eminescu, Romanin nationl poet, declared himself Buddhist as an empowered Christian. During more than 15 years I had talks and letters about Mihai Eminescu, mainly in and from India, but also other continents: they make some personal and Indo-eminescological history in an epistolary novel I had honor to dedicate to your excellency, Mr. President of India, Dr. Sharma ji.” (Public address to the President of India (4). Beyond interpretation works on Eminescu – Zalmoxis in poetry of Mihai Einescu and Lucian Blaga (1966), Indoeminescology (1994), Literary Anthropology (2005), Mantra Eminescu (2011) -, there is an ubiquitous presence of the archetypal poet in Anca's works., especially in poetry and theater. “The Sanskrit correspondence with the Romanian culture and poetry culminates with Mihai Eminescu, a reader of Vedas and Upanishads in original. In Romania, it is taught at school that „The First Epistle” or „The Dacian prayer” (Nirvana) are connected with Rig-Veda. Of course the analogy is fundamental but the correspondence lies both in the common or community cosmogonic mind and particularly in the universal intuition of real life, of sat („village” in Romanian, „truth” in Sanskrit)”. Along with Indian themes,”There are not from out Eminescu’s poetic universe the concepts and anthropologies of some modern Romanian creators and thinkers, like Vasile Pârvan’s anthropomorphous creative rhythm, synrhythmy, aphrodisiac mind, Lucian Blaga’s mythosophy, stylistic bottom, metaphysical transnaturalism, George Călinescu’s real elements, Eugen Ionescu’s nu, Mircea Eliade’s genealogical myths, Hyerophanies, categories of the sacred, Dimitrie Cuclin’s ethics of expressive essence, Ştefan Odobleja’s consonantic psychology, Octav Onicescu’s cosmological mechanics, Constantin Noica’s Romanian philosophical utterance, Mircea Maliţa’s clio-mathematics, Mihai Şora’s metaphysical anthropology, Romeo Vulcănescu’s horal phenomenon.” (5). Anca persuaded Indian major poets to translate into Indian languages great poems of Indian inspiration by Eminescu: Hyperion, First Epistle, A Dacian Prayer – Satyavrat Shastri, Rafic Vihari Joshi, Urmila Rani Trikha, Sisir Kumar Das, O.M. Anujan, Margaret Chatterjee, Mahendra Dave, Usha Chaudhuri, Harbhajan Singh. At his turn, he translated great Indian poems from Sanskrit Kalidasa's Meghaduta, Jayadeva's Gitagovinda, Shankaracharya's Sundarya Lahari – and modern Indian languges – Tagore, Sumitranandan Panth, Subramanian Bharati, Valathol. Literary historian Mihai Cimpoi included Anca on the alphabetic list of main exponents of eminescology: „(G. Anca, Ilie Bădescu, Amita Bhose, Gh. Bulgăr. I. Buzași, D. Caracostea, G. Călinescu, I. Chendi, Ciopraga, Cioran, Codreanu, Rosa del Conte, Victor Crăciun, Creția, C. Cubleșan, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, N. Georgescu, E. Ionescu, Iorga, D. Irimia, Maiorescu, Dan Mănucă, I. Miloș, G. Munteanu, D. Murărașu, Tudor Nedelcea, C. Noica, Paleologu-Matta, Edgar Papu, Perpessicius, A.Z.N. Pop, D. Popovici, E. Simion, M. Steriade, Tiutiucă, Todoran, Ungheanu. Uscătescu, Vatamaniuc, Vianu, Vuia, Vieru etc.etc.)” (6)

Dodii

Invocations, 1966, first poetry book published by Anca, includes already a title, „Dodii”, dedicated to V. G. Paleolog, Brancusologist. Gorjul literar magazine published in 1977 his dramatic poem Măiastra în dodii. Later on, in Ibsenienii III, a chapter is called Dodism. Ioan Ladea creates from distance (note...) an imaginary dialogue with George Anca evoking passionately the dodii, as longings, sad and discrete smiles, which dissimulate into a soft humor, into a timid uncertainty which wants to hide the intimacy of which is embarrassed. Once, the dodia animates itself, as some unknown flying insect, pretending it left native place to see the world, and that dodia would help finding the lost way of return. (January '999). Beyond such tool, the vivid actualization of home troubles makes room to a “patern of world”. (7) In monograph Anca, Marian Popa reads his entire work as a system of dodii, extended to literary and philosophical doctrines, especially to chaos at Friederich Schlegel. In first instance, „As seen, dodia is a synonym or proximate genre for dodge, dotage, whiplash, to talk wet, to talk widely, without rhyme or reason, to be out of one's wits, to play the giddy goat, quips, nonsenses, rubbish, to twaddle, and in possible relation to: “flip-flap, Maritso” (Anca)”. (p.13). “The dodii are initially limited to language; It's conceivable the extension to actions and situations involving the volitional, the existence of a tangible goal, corporal, instrumental actions.” (p.15). “In the broadest sense, it may be considered dodii any deviations from the denotative expression and from the logic of the first syllogism. There is, for example, the opinion that literature under totalitarian Communism was one of the essay and poetry, saved by Aesopism and “the speaking in dodii” (Adrian Alui Gheorghe)” (p.17) The growing dodii tacit “method” may have been noticed more or less by chance, from first book, received encouragingly but also as sibilant (note); the second one, Eres/Heresy upgraded perception to parasitism. “Absolutely undecipherable is the volume of Gheorghe Anca – Eres” (8) “It can be deciphered in the verses of George Anca a kind of exaltation in front of esoteric uttering, of unusual imagistic delirium, fascination of a game 'in dodii', out of which he tends to make, actually, a kind of personal aesthetics. His attempt to restructuring of the real into a flux of fragmentary, insinuating images results otherwise, not rarely, into a gibberish which simulate reflexion” (9). Anca found India quiet happy with the dodii, and felt, poetically, sheltered and quiet, embracing Indology. “In his sharp new voice, Anca is pungent, discordant, airs disillusional passion and brevity of human life. He is at his best in two epitaphs titled 'what can we do sergiu welcome to irk ever' and ' the parents are still oppressing the young mares our sister in the meadows by' “. (10)

   “ The concepts represented in these works by Sanskrit words indicate firstly, that they have a universal appeal and secondly, that the use of Sanskrit terms, instead of equivalents from other languages, is meant to convey this universal appeal. Personally, I feel amazed at the remarkable similarity of rhythm and tune as noticed in Dr. Trikha's rendering of a Romanian song and its Sanskrit translation” (11)  

Books published in Romania and India

Poetry Invocaţii / Invocations, 1968 Poemele părinţilor / Poems of the Parents, 1976 10 Indian Poems, 1978 Ek shanti, 1981 De rerum Aryae, 1982 Upasonhind, 1982 Ardhanariswara, 1982 Mantre / Mantras, 1982 Sonhind, 1982 Norul vestitor/The Cloud Messenger (Kalidasa), 1983 Gitagovinda (Jayadeva), 1983 Sonet, 1984 50 doine lui Ilie Ilaşcu / 50 songs to Ilie Ilascu, 1994 Doina cu variaţiuni / Doina song with variations , 1995 Doine în dodii / Doinas in dodii, 1997 Waste, 1998 Decasilab, 1999 Balada Calcuttei, Ballad of Calcutta 2000 Sonete thailandeze, 2000 Orientopoetica, 2000 Malta versus Trinidad, 2000 Mamma Trinidad, 2001 Milarepa, 2001 Dodii, 2002 Măiastra în dodii, 2003 Transbudhvana, 2004 Maroc după tată / Morocco according to father, 2004 New York Ramayana, 2004 Nefertiti & Borges, 2004 Finish Romania, 2006 A la Reine de Maillane, 2006 Cenuşa lui Eliade / Eliade's Ashes, 2007 Târgovişte – India, 2008 Partea Nimănui / Nobody's part, 2010 Paparuda, 2011 Netrecut p'afiș / Not written on poster, 2013 Dodii pe viață / Dodii on life term, 2013

Prose Eres, 1970 Parinior, 1982 India. Memorii la mijlocul vieţii / India. Memoirs at the middle of life, 1982 The Buddha, 1994 Maica Medeea la Paris, 1997 Miongdang, 1997 Sub clopot / Under bell, 1998 Pelasgos, 1999 Frica de Orient / Fear of the Orient, 2001 Buddha şi colonelul / Buddha and the coroner, 2001 Furnici albe / White ants, 2001 Poeston, 2001 Baudelaire, 2001 Sanskritikon, 2002 La Gioia, 2002 Măslinii din Uffizi / The olive trees in Uffizi, 2003 În recunoaştere / In recognition, 2003 Tangoul tigrului / The tiger's tango, 2005 Ibsenienii, 2005 Diplomă de sinucidere / Suicid diploma, 2005 Rechinuri / Sharks, 2006 Digital Kali, 2006 Zăpezi hawaiiene / Hawaiian snows, 2006 Roboam, 2007 Sfinți în Nirvana / Saints in Nievana, 2008 Barba lui Hegel / The Hegel's Beard, 2013

Theatre Good luck, Radha, 1979 Pancinci, 1982 XII by Horace Gange, 1984 Teatru sub clopot /Theater under bell, 1997 Mureşan Eminescu, 1997 Templu în elicopter / Temple in helicopter, 1997 Paparuda, 2007 Astă-seară se joacă Noica / This evening is played Noica, 2008 Scenometrie Teatrux, 2011

Essays Baudelaire şi poeţii români / Baudelaire and Romanian Poets, 1974, 2001 Indoeminescology, 1994 Articles on education, 1995 Haos, temniţă şi exil / Chaos, Prison and Exile, 1995 Lumea fără coloana lui Brâncuşi / World without Brancusi's Column, 1997 Ion Iuga în India, 1997 Beauty and Prison, 1998 From Thaivilasa to Cosmic Library, 1999 Ramayanic Ahimsa, 1999 Aesthetic Anthropology, 2000 In search of Joy, 2003 Literary Anthropology, 2005 Glose despre ahimsa / Glosses on ahimsa, 2006 Exerciţii de religiologie / Exercises on religiology, 2009 Mantra Eminescu, 2011

Translations Gianni Rodari, Grammatica della fantasia / Gramatica fanteziei, 1980 (EDP), 2005 (Humanitas) Kalidasa, Meghaduta / Norul vestitor, 1983 Jayadeva, Gitagovinda, 1983 Rajiv Dogra, Footprints in the foreign sands/ Urme pe nisip, 1999 Faust Brădescu, Le monde etrange de Ionesco / Lumea stranie a lui Eugen Ionescu, 2000 Hindu Dharma / Dharma Hindusă, 2002 Târgoviște-India, 2008 Surender Bhutani, Poems / Poeme, 2008 Rudi Jansma, Sneh Rani Jain, Introduction to Jainism / Introducere în Jainism, 2011

Periodicals edited: „The Milky Way / Akaash Ganga” (1978-1981) "Latinitas" (1982–1984); "Liber" (1990-2008); "Bibliotheca Indica" (1996-2008); “Trivium” (2004-2012).

Script writer (TV films): Constantin Brâncuşi, 1974; Gheorghe Anghel, 1974; Romul Ladea, 1974; Eminescu’s Statues, 1974; India in the European Literatures, 1979; Doine în dodii, 1997.

References 1. Florin Mugur, Miorița, in România literară, 13 ianuarie 1976. 2. Presently, the activity of the three societies is part of monthly program Tuesday Colloquiums, moderated by George Anca, within Social-Cultural Center “Jean Louis Calderon” in Bucharest 3. Marian Popa, Anca, Bibliotheca, Târgoviște, 2013; same monograph published also by TipoMoldova, Iași, 2013 4. Address by George Anca in occasion of ceremony of receiving Honorary Doctorate, Bucharest University, by H.E. Shanker Dayal Sharma, President of India 5. George Anca, Mantra Eminescu, Bibliotheca, 2011, p. 125-126, 128 6. Quoted in Eminescu, by Tudor Nedelcea, București, Fundația națională pentru Știință și Artă, 2013, p. 490 7. Ioan Ladea, Jurnal din Quito comandat de George Anca/ The Diary in Quito ordered by George Anca, A.P.P. 1999, Bucharest) 8. Literatura parazitară în România literară, 13 august 1971 9. Dana Dumitriu, Poemele părinților, in România literară, 10 iunie 1976 10. V.K. Gaur, A collection of poignant poems (on Ardhanariswara), in Sunday Herald, Delhi, 22 August, 1982, 12 September 1982 11. Harish Kumar, Mantre, Ardhanariswara, Parinior, Three volumes by Dr. George Anca, in Indian Literature, Delhi, Sahitya Akademi, May-June 1983.

 Foto: sursă Wikipedia