Colocviu – Reabilitarea lui Goga – Marionete – postdecembriști - provocare
Centrul cultural „Mihai Eminescu”
Str. Jean Louis Calderon, nr. 39
Colocviile de Marți 27
februarie 2018 5 pm – în deschidere:
DIN LIRICA și MUZICA lui
VASILE MENZEL
Recită actorii:
GENOVEVA PREDA
ANNEMARY
ZIEGLER
PUȘI
DINULESCU
SORIN
STRATILAT
VASILE
MENZEL
Reabilitarea
lui Octavian Goga
IN
ANII IMEDIAT DE DUPA RAZBOI, IN PLIN AVÂNT COMUNIST, LA UNIUNEA
SCRIITORILOR A AVUT LOC O SEDINTA UNDE A FOST PREZENTA TOATA FLOAREA
INTELECTUALA SCRIITORICEASCA DIN TARA. SUBIECTUL ERA
OCTAVIAN GOGA .
DUPA CUM STITI, OCTAVIAN GOGA A AVUT CHIAR UN GUVERN.
EXTREM DE NATIONALIST, AVEA SA INTRE IN DIZGRATIA HAHALERELOR SI A CELOR
CE NU INTELEGEAU ACEL NATIONALISM ADEVARAT, CE NU ARE LEGATURA CU FASCISMUL, CU
XENOFOBISMUL, CU TOT CE POATE FI MAI RAU PROPAGAT DE ALTE FORTE CE NU
DOREAU NAȚII CI POPULATII.
EI BINE, ZAHARIA STANCU A FOST CEL MAI VEHEMENT
CONTESTATAR, LOVIND CU TOT CE A PUTUT IN DISTINSUL GOGA, CARE NU MAI PUTEA SA
SE APERE. ZAHARIA STANCU A FOST CEL MAI VIRULENT SI CEL MAI NEGATIVIST,
NEAPROBÂND REABILITAREA LUI GOGA.
LA SFÂRSITUL CUVÂNTARII LUI STANCU, TODOR ARGHEZI A
CERUT SA I SE ACORDE CÂTEVA MINUTE IN A SPUNE SI EL CEVA.
IATA CE A SPUS!
„ERAM IN IARANA ANULUI... LA CONACUL MARELUI GOGA. DEPANAM AMINTIRI SI MULTE ALTE PROBLEME ALE TIMPULUI. LA UN MOMENT DAT, SE AUZIRĂ BATAI LA USA CONACULUI. GOGA S-A DUS, A DESCHIS USA SI VĂZU UN TÂNAR ZGRIBULIT, CU NISTE MANUSCRISE IN MÂNA. IL RUGĂ SA LE CITEASCA SI, DACA SE POATE, SA LE PUBLICE IN ZIARUL CE IL CONDUCEA.
„ERAM IN IARANA ANULUI... LA CONACUL MARELUI GOGA. DEPANAM AMINTIRI SI MULTE ALTE PROBLEME ALE TIMPULUI. LA UN MOMENT DAT, SE AUZIRĂ BATAI LA USA CONACULUI. GOGA S-A DUS, A DESCHIS USA SI VĂZU UN TÂNAR ZGRIBULIT, CU NISTE MANUSCRISE IN MÂNA. IL RUGĂ SA LE CITEASCA SI, DACA SE POATE, SA LE PUBLICE IN ZIARUL CE IL CONDUCEA.
GOGA IL INVITĂ INAUNTRU PE TÂNAR, LUĂ
MANUSCRISELE CE CUPRINDEAU INCERCARI POETICE ALE TÂNARULUI. GOGA LE
CITISE PE INDELETE SI CONCLUZIA ERA CLARA. TÂNARUL ERA PLIN DE TALENT. II
SPUSE CA NU POATE SA LE PUBILCE ACUM, DAT FIIND CA REVISTA ERA DEJA LA
TIPARNITA. INSA GOGA I-A DAT UN ACONTO TÂNARULUI SI PROMISIUNEA CA
IN NUMARUL VIITOR AL REVISTEI II VOR APARE INCERCARILE POETICE ALE
TÂNARULUI, NEUITÂND SA MENTIONEZE CA SUNT PLINE DE TALENT. ACEL TÂNAR SE NUMEA
ZAHARIA STANCU.”
CONCLUZIA LUI ARGHEZII A FOST COLOSALA SI A INTRAT IN
ISTORIA ACELUI MOMENT.
A CONCLUZINAT ARGHEZI, SPUNÂND: „ACUM IATA DE CE
PE LUMEA ASTA SUNT SCRIITORI CULTI SAU... DESCULTI."
APROPO-UL ERA VIS A VIS DE ROMANUL LUI STANCU
„DESCULT”.
ARGHEZI A FOST APLAUDAT DE CEI DIN SALA IN
PICIOARE, MINUTE IN ȘIR. OCTAVIAN GOGA ERA REABILITAT, IAR STANCU PARASEA SALA
VADIT JENAT DE ADEVARUL SPUS DE ARGHEZI.
Octavian
Goga a murit în condiții suspecte.
Zvonurile
din epocă l-au acuzat pe CAROL al II-lea care poruncise otrăvirea
prim-ministrului.
Marionete?
Nu știu dacă ați vizionat filmul
meu, intitulat ”Păpușile Morții”. Un film despre starea unei familii și
dizolvarea ei – poate. Povestea unui tată care a venit din îndepărtata Moldovă
în Banat, la minele de uraniu. Aici a muncit din greu, câștigând toate
onorurile guvernului, până la Ordinul Muncii - clasa I. După ce a ieșit la
pensie, partidul l-a abandonat și, deși au fost ortodocși, au trebuit să
accepte mâna pocăiților penticostali “underground“ pentru a putea răzbi mai
departe. Apoi, a venit revoluția cu democrația, care le-a diminuat puterea
pensiei și i-a făcut să se apropie și mai mult de frații pocăiți. După 39 de
ani de muncă grea în minele de uraniu, tata a murit în urma unui accident de
muncă în mină. O piatră i-a căzut în cap de la înalțimea puțului minier, unde
făcea revizia și întreținerea lui, i-a spart craniului și o venă. Mama a rămas
singură cu băiatul cel mic, Ghiță, handicapat mintal în urma nașterii sale prin
cezariană la spitalul din Oravița. Acesta, dintr-o relație trecătoare cu o
persoană singuratică, pierdută prin viață, are o fată, care la vârsta de 10 ani
a născut primul copil, iar la 11, pe-al doilea. Asta s-a întâmplat pentru că
mama s-a îmbolnăvit grav și a căzut la pat. Boala ei a fost efectul unei vechi
cezariene, când a fost cusută cu ață normală (de croitorie) în interior. Mai
târziu, spitalul a motivat că nu a avut ață chirurgicală, care se topește la
nivelul organului operat și cusut, după vindecare. Ața folosită a infectat
interiorul, făcând-o pe mama să puroieze mulți ani din burtă. La suprafață,
cusăturile s-au vindecat și mai târziu s-au transformat în cancer, care i-a
cauzat moartea acum/în film. Deci mama nu a mai putut avea grijă de nepoata ei
și, fiind frumușică, sigur a devenit victimă. Am fost anunțat în Australia că
mama mai are o lună de trăit și am făcut tot posibilul să vin acasă, să-i fiu
alături în greaua suferință. Eu am părăsit România în 1979, iar sora mea
locuiește în Timișoara încă de pe băncile Liceului industrial de construcții,
din 1968. Filmul este starea de fapt în care se afla România în 2006. Am
încercat să surprind fără milă toate lucrurile noastre rele și bune care ne
formează. M-am agățat de fiecare firmitură, de fiecare gest și imagine de parcă
ar fi fost ultimul drum al meu în raiul copilăriei, nu doar al mamei. Vă scriu
toate astea și vă recomand filmul pentru că cineva mi-a recomandat să
vizionez LAVIATHAN al lui Andrei Swjiaginzew. Pe el l-a costat filmul 400 de
mii de ruble, parcă așa declara la Cannes, într-un interviu. Pe mine m-a costat
doar dragostea de a împărtăși viața, așa cum este. Vă recomand să-l urmăriți în
liniște și în ordinea episoadelor, pentru că urmăriți versiunea lungă a
filmului. Filmul acesta e la fel de orfan precum întreaga țară de guvern și de
Biserica Ortodoxă.
Vizionare plăcută !
Todică - Marionetele morții - Ep.
1
Todică – Păpușile Morții - ep.2
Todică - Marionetele Morții -
Ultimul Act
Acum că l-ați vizionat, vă
destăinui că:
E atâta durere când îți pierzi
mama (mă refer la cazul de față) încât unii își smulg părul din cap, leșină,
înnebunesc de durere și plâns, bocesc continuu; noi, care am ales comedia,
pretindem că totul e normal și spunem bancuri, povești, glumim. Și mai e ceva
în cazul nostru, care ne întâlnim după 40 de ani de despărțire și cădem exact
în momentele copilăriei noastre ca să comunicăm. Sunt momente supranaturale.
Stai într-o cameră cu cea mai dragă ființă, care moare încet în fața ta cu
cerul deschis pentru transferul sufletului și toți îngerii buni și răi au acces
la moment și cei mai năstrușnici se joacă cu codița lor prin sufletele noastre
ignorante de pământeni. Acomodăm actul nebunatic de a râde de moarte.
Noi ne-am întâlnit copii și ne
continuăm joaca întreruptă a copilăriei, fiind din nou împreună lângă ființa
care ne-a dat viață, ne-a alăptat și ne-a bătut cu varga ca să fim cuminți și
să creștem mari, să învățăm bine și să fim buni români. Mama a devenit păpușa
copilăriei noastre sărace, în care am crescut doar cu pâine înmuiată în zahăr
și ceai, fără jucării adevărate. Mă jucam cu pietrele prin nisip pretinzând că
sunt mașini, iar seara când eram singuri în casă tăiam fire de păr din podoaba
capilară a soră-mi și îl ardeam în sobă, iar în casă miroasea ca la Crăciun
când se pârjoleau porcii. Mama a primit o păpușă frumoasă, cadou de la tanti
Toduț pentru sora mea și pentru că nici ea nu se jucase niciodată cu o păpușă
adevărată, o ținea în camera de curat, închisă și aranjată frumos pe un mileu,
în vârful patului. Așa am ajuns și eu să procedez când m-am însurat și am avut
băiatul; doream să-i cumpăr cele mai scumpe și frumoase jucării din magazine ca
să mă pot și eu juca cu ele. Mamei, oricum nu-i păsa de glumele noastre stupide
sau că o filmez pentru că eu așa am crescut de mic copil, filmând cu aparate de
filmat făcute de mine din lemn și cutii de conservă din lada de gunoi, ca
obiectiv, cu trepied făcut din lănteți aduși de tata de la mină și turnam filme
imaginare pe dealuri.
Pentru mama eram de acum
firmiturile vieții, care sclipesc cu viteză în durerea morții. Voi, criticii
vorbiți de împușcăturile vieții, ale revoluției și ale furiei oamenilor cu
gloanțe și kalașnikoave. Oare nu vedeți împușcăturile încete și continue de
zeci și sute de ani care devorează sufletele oamenilor? Vă pasă că aurul nostru
e la ruși și dacă îl scoateți de acolo, ce credeți că se va întâmpla cu el? Va
ajunge la americani sau…? Unde? Tot fără el am fi, fără să apreciem că cea mai
mare comoară suntem noi și s-o punem în practică. Alegeți în conducere oameni
care fură, dar să fure și pentru țară un pic, că aici e familia, raiul de pe
pământ, acasa și copilăria. Nu puneți în conducere oameni care se comportă ca
alcoolicul, care vinde tot din casă pentru un deț (pahar de tuica). Arătați că vă
pasă, pedepsiții pe criminali și susțineții pe cei care își iubesc țara și
locuitorii ei. Aurul nu se păstrează în băncile imperiilor, ci împrăștiat prin
casele românilor, așa cum fac țiganii. Dacă și românul ar avea câteva kg de aur
în casă, câtă comoară ar avea România? Țiganii nu-și sparg casele unii altora
să-și fure aurul pentru că toți au, ca și americanii pistoale. Se împușcă între
ei dar mai rar, de mai puține ori decât furturile din România.
Dar să revin la starea noastră
din casă. Mamei nu-i păsa de jocul nostru pentru că, nu cred că realiza în
acele ultime clipe pline de dureri că noi nu am fi fost împreună vreodată. Cu
pensionarea tatălui meu, la câțiva ani după, a sosit și pocăința, iar
trei–patru ani mai târziu l-a urmat și mama, apoi cel mic, Ghiță și, mai târziu
fetița lui. Biserica Ortodoxă Română a fost paralizată de comuniști și noi,
deși toți botezați în ea, nu am avut nicio mână de ajutor, nicio fărâmă de
speranță de la ei. După căderea comunismului, ea a continuat sub aceeași
paralizie pe care eu am denumit-o ”Boala Miresei”, adică mereu să fie curtată
fără ca ea să facă sau să arate vreo înclinare de salvator, mângâiere și
căutare a fiilor ei creștini pierduți, înstrăinați și în nevoie, lăsând loc
altor credințe să-i consoleze și încorporeze în același timp.
Noi avem filozofi mari. România,
o țărișoară atât de mică a produs cei mai mulți oameni de seamă ai lumii, însă
niciunul de forță, ci în majoritate blajini sau poate avem însă,”cumva” mereu
am avut grijă să fie trași pe roată sau dați pe mâna imperiilor ca Brâncovenii,
să fie executați. Când zic forță, zic să lovească intens în injustiție și
implementare de respect și protecție pentru ceea ce suntem și avem. Vă uitați
și premiați filmul lui Andrei la Cannes și e “OK!”, pentru că toți iubim merele
frumoase și îmbietoare de plastic, însă ele sunt pentru “piață”, pentru
“estetică”, goale pe dinăuntru și ne ascundem, refuzăm, fugim de adevăratul măr
zbârcit pe dinafară din fânul din șură - ținut peste iarnă, însă cu adevărat
plin de aromă și gust.
Ben Todică
Acad. Florin Constantiniu:
"Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii
şi ruşii"
De 21 de ani trăim vremuri pretins istorice. Totul a început la
Revoluţie, când grupurile de tineri care ocupau Comitetul Central strigau
exaltaţi: "Istorie, istoriee...". De atunci, aşteptăm mereu să se
întâmple ceva istoric. Aşteptăm ca cineva, un om de cultură sau un politician
providenţial, să ne spună că ştie încotro trebuie să meargă ţara, că există un
plan naţional de dezvoltare. De fapt, vrem să ne vedem pe noi înşine în postura
de făcători de istorie. Din păcate, în alegeri, nu ne-am votat
"visătorii" potriviţi. Nimeni n-a
"visat" pentru ţară şi pentru naţiunea română, ci eventual doar pentru
sine, pentru ai săi şi ai partidului său. Mulţumită politicienilor, în ultimii
21 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie. Nici unul dintre ei
n-a avut curiozitatea să deschidă o carte de istorie, pentru a găsi acolo un
îndreptar, un ghid de orientare, o soluţie anticriză. Dimpotrivă, ajunşi la putere, politicienii au scos
istoria pe tuşă, marginalizând-o în şcoli şi universităţi, împreună cu latina -
limba întemeietoare a românilor. În faţa acestui "holocaust" aplicat
trecutului românesc, un istoric de mare anvergură, precum este academicianul
Florin Constantiniu, nu poate decât să plângă, să se răzvrătească sub o
copleşitoare durere. Pentru domnia sa, timpurile pe care le trăim sunt atât de
goale de conţinut istoric că nu-şi mai doreşte decât să dispară fizic:
"Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi
nevolnicie, care este România de astăzi".
"Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma
România într-un deşert cultural"
- Domnule profesor, toată lumea ştie că Istoria
este dispreţuită şi ignorată în ţara noastră. Cât de greşită este această
atitudine din partea guvernanţilor ultimilor 21 de ani?
- Cauzele restrângerii dramatice şi regretabile a
ponderii istoriei în învăţământul românesc trebuie căutate, în opinia noastră,
mai întâi, în confruntarea dintre globalism şi identitatea naţională şi, apoi,
în percepţia eronată a necesităţilor de pregătire intelectuală şi culturală a
omului contemporan. Noile forţe economice globale îşi propun nu ocuparea unui
teritoriu sau dominarea unei ţări, ci subordonarea întregii lumi. În atingerea
acestui ţel, globalismul întâmpină un obstacol: identitatea naţională a
popoarelor, întruchipată în statele naţionale. Identitatea naţională se
hrăneşte şi din memoria istorică, şi, atunci, globalismul atacă istoria pentru
a slăbi conştiinţa naţională. În al doilea rând, globalismul nu are nevoie de
oameni cu un larg orizont de cultură, el vrea specialişti de nişă, performanţi
într-un domeniu restrâns. Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va
transforma România într-un deşert cultural. Cred că în predarea istoriei, a
istoriei românilor în primul rând, în ultimii 21 de ani, s-a înregistrat un
regres pe cât de dăunător, pe atât de condamnabil.
Şcoala românească, o şcoală cu excelente tradiţii de
învăţământ solid şi fertil, a fost pusă la pământ de coaliţia dintre elevii
leneşi, bolnavi de socializare pe Facebook; părinţii isterizaţi de odraslele
nemulţumite că trebuie "să-şi facă temele acasă", şi birocraţii plafonaţi,
grijulii cu scaunele lor, nu cu educaţia, şi copiind mecanic din publicaţii
străine, pentru a redacta legi, regulamente şi programe analitice.
De 21 de ani se fac reforme şi iar reforme ale
învăţământului, care, în realitate, subminează funcţia instructiv-educativă a
şcolii. Primul pas în cretinizarea elevilor este prigoana dezlănţuită de
birocraţii Ministerului Educaţiei împotriva volumului de cunoştinţe transmise
elevilor. La istorie - şi nu numai la noi - s-a început cu îndepărtarea
cronologiei: "Să nu încărcăm mintea elevilor cu date". Foarte bine:
istoria nu este o disciplină de memorizare, ci de analiză. Dar fără repere în
timp nu se pot stabili legăturile cauzale. Şi eu sunt împotriva învăţării pe
dinafară a datelor lesne de găsit într-o cronologie sau într-un manual, dar -
pentru Dumnezeu! - cum să înţelegi raporturile de cauză-efect dintre evenimente
dacă nu cunoşti succesiunea lor în timp?
Nu se doreşte ca elevii să aibă o pregătire temeinică, şi cei trei
componenţi ai coaliţiei de care am amintit preferă nişte adolescenţi ignoranţi,
incapabili să depăşească limbajul "mişto" şi "naşpa". Cu
astfel de cetăţeni, viitorul României este sumbru.
- În timp ce bulgarii îşi împânzesc ţara cu
şantiere arheologice, în căutarea tracilor cu care nu au nici o legătură,
românii, urmaşi direcţi ai dacilor şi romanilor, sunt gata să cedeze
străinilor, spre distrugere, vestigiile daco-romane de la Roşia Montană. Care
ar trebui să fie atitudinea statului faţă de cercetarea arheologică?
- Deşi se vorbeşte de conservarea "patrimoniului
naţional", nu se face nimic pentru păstrarea şi valorificarea lui. S-a
găsit un alibi: nu sunt bani. Dar banii se găsesc imediat când se construiesc
vile şi se achiziţionează maşini de lux. Este o ruşine că statul român nu a
participat la "licitaţia Brâncuşi", pentru a achiziţiona măcar pipa
unui român care a deschis drumuri noi în artă. Nu ne pasă de Brâncuşi, dar avem
bani pentru branduri care nu conving pe nimeni. Spre ruşinea guvernanţilor
noştri, avem mult mai puţine şantiere arheologice astăzi, în România, decât pe
vremea lui Mihail Roller, de tristă amintire. Sentimentul patriotic se înfiripă
la copil din interesul şi dragostea pentru vestigiile trecutului. Sentimentul
istoric al continuităţii se naşte din ataşamentul pentru un monument, o cruce
înălţată să veşnicească un eveniment, un mic schit, pierdut în munţi. Cine-i
învaţă pe copii să le ocrotească? Grija pentru urmele înaintaşilor - vezi şi
cazul Roşia Montană - ar trebui să fie un principiu sădit în conştiinţa românilor
încă de pe băncile şcolii.
"Marii guru ai culturii române de astăzi
nu mai vor să ştie că sunt români"
- Cui credeţi că i se datorează situaţia catastrofală în
care se află astăzi România?
- Situaţia catastrofală în care se află astăzi România are, ca să spun aşa, doi
responsabili, în afara crizei mondiale: clasa politică şi masa poporului român.
Clasa politică postdecembristă nu a avut - indiferent de partid - nici un
proiect naţional. A avut, în schimb, un unic gând: să se căpătuiască. S-a
repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii. Oamenii politici au
acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul. Mongolii, ungurii,
turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii
postdecembrişti în două decenii.
Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi,
"nu vor ajunge blestemele" pentru a-i condamna pe cei care au făcut
ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare şi să fie adusă la
sapă de lemn.
Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura "opera" nefastă dacă în calea ei ar
fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a
spiritului civic. Din nefericire, am rămas un popor de ţărani - spiritul civic
se naşte la oraş! -, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită,
călcată în picioare, fără nici o tresărire de revoltă sau de demnitate (Goga
observase, în 1916, acelaşi lucru). Clasa politică din România este întocmai ca
un răufăcător sigur de impunitate. Şi dacă ştie că nu are a se teme de nimic, atunci
de ce n-ar jefui în continuare? Proteste ca în Grecia - leagănul democraţiei -
sunt de neimaginat în România. Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă,
resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare
idee.
Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena
istoriei. O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului,
a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia
de ghid spiritual al naţiunii. Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii
României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. Marii guru ai
culturii române de astăzi nu mai vor să ştie că sunt români. Am avut un exemplu
la 1 Decembrie a.c.: câţi dintre ei au scris sau evocat cu dragoste de trecut
împrejurările creării României Mari?
"Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii
ce să fac, domnule ministru?"
- Românii au mai trecut prin crize. Spre exemplu, Marea Criză din 1929-1933. Cum s-au descurcat guvernele de atunci?
- Într-adevăr, crize economice au existat şi în trecut, dar
fiecare eveniment este generat de condiţiile istorice care îi conferă
unicitate. Soluţiile, deci, nu pot fi identice în cazul unor crize. Cea din
anii 1929-1933 a lovit dur România, şi guvernanţii de atunci, ca şi cei de
acum, au recurs la concedieri, întârzierea plăţii lefurilor, reduceri de
salarii ("curbele de sacrificiu"). A fost marea neşansă a lui Nicolae
Iorga, cea mai strălucită minte a românilor, să fie prim-ministru în anii
1931-1932, când criza se îndrepta spre apogeu. A făcut scandal în epocă replica
dată de el unei delegaţii de agricultori, veniţi la Mangalia, unde el îşi
petrecea concediul, pentru a se plânge de situaţia grea în care se aflau, fiind
presaţi de bănci să-şi achite datoriile. Iată relatarea lui Iorga însuşi:
"Iar, cum un om mai simplu strigase la capătul lămuririlor mele, că el e ,
i-am spus, glumind: ". Ziarele care-i erau ostile l-au acuzat că i-a
trimis pe protestatari să se arunce în mare.
Exasperat de "măsurile de austeritate", un colonel, şef de unitate,
s-a dus la Constantin Argetoianu, ministru de Finanţe în guvernul Iorga, şi l-a
întrebat:
"Din soldaţi am făcut hoţi, din ofiţeri, peşti, dar cu caii ce să
fac, domnule ministru?". ( de parcă acum ar fi altfel…)
Criza s-a rezolvat când a încetat pe plan internaţional.
Sunt convins că şi acum va fi la fel. Adevărul este că mari finanţişti nu am
avut decât doi: Eugeniu Carada şi Vintilă Brătianu. Nu am avut şi nu avem mari
competenţe financiare, capabile de elaborarea soluţiilor de criză. Guvernanţii
de astăzi vădesc o gândire rudimentară: "să taie", să reducă
salariile şi să sporească taxele. Un mare plan de investiţii, de relansare a
economiei, nu există. Să aşteptăm, aşadar, scrâşnind din dinţi, sfârşitul
crizei pe plan mondial.
- Care este epoca din istoria românilor pe care o admiraţi cel mai mult?
- Admiraţia cea mai puternică o am pentru generaţia
paşoptistă. O forţă de creaţie politică, un devotament pentru interesul
naţional, un dezinteres total pentru destinul personal, totul a fost închinat
naţiunii române. Eşecul revoluţiei din 1848 nu i-a descurajat pe paşoptişti. Au
îndurat exilul, dar au continuat lupta şi, în două decenii (1859-1878), au
creat statul român modern, căruia i-au câştigat independenţa. Doar două decenii,
adică exact cât i-a trebuit clasei politice postdecembriste să prăbuşească
România în haos şi mizerie. Cum să nu-i admiri pe paşoptişti? Sunt un model
care ar trebui prezentat şi explicat în toate dimensiunile lui, nu ca o simplă
lecţie de manual, ci ca un prilej de meditaţie, responsabilă şi fecundă, pentru
adolescenţi, făuritorii României de mâine. Dar cum să le "încărcăm
mintea" cu evenimente şi date? Nu se lăuda, nu demult, Ministerul
Educaţiei că a mai redus cu 35% cunoştinţele de transmis în învăţământ?
- Ce vă doriţi în 2011?
- Ce-mi doresc în 2011? Să scap cât mai curând din această lume de hoţie,
ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi. Întrucât sunt prea bătrân
pentru a mai emigra, cum nu există la noi clinici de eutanasiere voluntară, cum
procurarea Furadanului salvator e oprită prin lege, nu-mi rămâne decât să-l rog
pe Dumnezeu să mă ia la El rapid şi uşor.
- Ce urare le adresaţi românilor, domnule
profesor?
Urez poporului român, la începutul lui 2011, să
se revitalizeze şi să fie capabil să reînnoiască, în condiţiile secolului al
XXI-lea, performanţele strămoşilor din timpul lui Ştefan cel Mare, Mihai
Viteazul şi al luptătorilor paşoptişti.
Publicat Marţi, 04 ianuarie 2011
Ion Longin Popescu
P.S.-
După un an și trei luni, dorința sa , nefastă, s-a
realizat!!!!
A decedat la 14 aprilie 2012!
PROVOCARE
Expunerea coroanei maghiare a Sf.Ştefan la Cluj-Napoca, în anul
centenarului Marii Uniri, este cel puţin o gafă, dacă nu o sfidare şi o
provocare.
Sfânta Coroană maghiară, falsul fundament al iredentismului UngarieiExpunerea
Coroanei Sf. Ștefan la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj,
cu ocazia Zilei Naționale a României – care este și prima zi a anului
centenar – este, fără îndoială, o insultă, o obrăznicie diplomatică fără
margini, pe care noi nu numai că o înghițim, dar o și plătim (Muzeul
Naţional de Istorie a Transilvaniei a plătit o asigurare de 50.000 de
lei). Fără
îndoială sursa obrăzniciei maghiare își are fundamentul în indiferența sau
indolența românească, într-un timp în care reperele identitare dispar
încet-încet din conștiința națională.Sfânta Coroană maghiară presupus
catolică este de fapt ortodoxă, şi nu provine de la Roma, ci de la
Constantinopol, fiind folosită în prezent de propaganda Gărzii
Maghiare. *Actualul
simbol al Ungariei (prezent pe stemă, drapel şi monede) coroana în cauză
este atribuită în mod eronat primului rege al Ungariei, canonizat ca
Sfântul Ştefan în anul 1083. *În prezent este folosită ca simbol al
unităţii maghiarilor de pretutindeni fiind înconjurată de mituri susţinute
propagandistic fără nici o legătură cu realitatea. Autorităţile de la
Budapesta au nevoie de acest simbol găzduit în Parlamentul maghiar pentru a
susţine teoria unităţii teritoriilor aflate în trecut sub stăpânirea
regatului medieval maghiar sau a Imperiului Habsburgic. Deşi istoricii
maghiari sunt aprigi în a contesta etnogeneza poporului român, totuşi
istoricii români nu s-au prea aplecat asupra adevăratei origini a
elementului central al iredentismului maghiar.În anul 2003, istoricul
maghiar Laszlo Peter, profesor de istorie a Ungariei în cadrul University
College din Londra, a publicat un studiu intitulat “Sfânta Coroană a
Ungariei – Vizibil şi Invizibil”, în care face o analiză detaliată a
evoluţiei simbolurilor ataşate acesteia de-a lungul timpului, în funcţie de
conjunctura politică.Subliniind faptul că această coroană, poate cea mai
importantă relicvă a Ungariei, nu a fost analizată suficient de mult pentru
a pune capăt speculaţiilor referitoare la originea şi doctrina sa, Peter
afirmă că, pornind de la o cercetare pur istorică, a ajuns la o serie de
concluzii extrem de interesante, care nu pot fi separate de factorul
politic.
*Basilica St. Ștefan din Budapesta*Origine papală neconfirmatăCoroana
Sfântului Ştefan este înconjurată de o seamă de legende, însă nici una din
sursele istorice nu atestă clar faptul că primul rege al Ungariei ar fi
primit coroana păstrată până în ziua de azi chiar de la Vatican. O primă
relatare referitoare la originea coroanei provine de la episcopul Hartvik
care a scris în jurul anului 1100-1110 o biografie a regelui că “Papa”
(fără să-l identifice) i-a trimis regelui Ştefan “binecuvântarea sa şi o
coroană”.O altă variantă a legendei, apărută în jurul anului 1200, susţine
că regele Ştefan l-ar fi trimis pe episcopul Astrik de Esztergom la Roma
solicitând o coroană, care i-a fost trimisă – lipsind însă o descriere a
acesteia. “Legenda Sfântului Ştefan” – scrisă cel mai probabil în jurul
anului 1083, data canonizării regelui, la aproape 50 de ani de la moartea
sa – susţine că *“în al cincilea an de la moartea tatălui său i-au adus o
scrisoare papală cu binecuvântări şi alesul Domnului a fost pus rege şi a
fost uns cu ulei şi a fost încoronat cu o diademă regală”*. Relatările cele
mai apropiate de evenimentele din timpul vieţii Sfântului Ştefan nu fac
posibilă identificarea coroanei existente în prezent cu cea trimisă de la
Vatican. În plus, documentele păstrate în arhivele Sfântului Scaun nu fac
nici un fel de referire la o astfel de trimitere. Coroana maghiară catolică
este coroană bizantină ortodoxă Coroana Sfântului Ştefan este alcătuită din
trei elemente, conform cercetătorilor maghiari: coroana greacă, coroana
latină şi crucea. Coroana greacă este formată dintr-o diademă înaltă de 5,2
centimetri şi cu un diametru de 20,5 centimetri, fiind realizată din aur şi
decorată cu mai multe reprezentări bizantine religioase şi laice. Imaginea
din faţă, realizată din email, îl reprezintă pe Iisus Hristos Pantokrator
(Cel Atotputernic). Imaginea lui Iisus este încadrată de reprezentările
Arhanghelilor Mihail şi Gabriel, urmate de cele ale martirilor Gheorghe şi
Dumitru şi Cosmas şi Damian.La spatele diademei greceşti se găseşte o
reprezentare a împăraţilor bizantini Mihail Dukas al VII lea şi Constantin
Porfirogenetul.
Lângă acestea este reprezentat regele maghiar Geza I, având alături o
inscripţie în limba greacă *“Lui Geza I, credinciosul rege al turcilor”* –
descriere confirmată de izvoarele bizantine contemporane care îi denumeau
pe maghiari “turci”. Datele între care au domnit suveranii reprezentaţi pe
“Coroana Sfântului Ştefan” – şi anume Mihail Dukas al VII lea (1071-1078)
şi Geza I (1074-1077) – coincid, astfel că informaţiile privind pe
adevăratul donator şi adevăratul recipient al coroanei se găsesc chiar pe
obiectul care a devenit simbolul ideologiei ungariste. Nu este nicidecum
vorba de Papă şi Sfântul Ştefan, ci de bazileul Bizanţului şi “loialul” său
rege Geza I, căsătorit cu o prinţesă bizantină în anul 1075. Istoriografia
maghiară preferă să nu trateze tema relaţiilor de supunere ale primilor
regi maghiari faţă de Bizanţ, afirmând cât mai vocal însă relaţia cu
Biserica Catolică. Aşa numita “coroană latină” nu reprezintă nimic, fiind
de fapt un adaos ulterior, format din patru benzi de aur late de 5,2
centimetri ataşate la diadema bizantină şi unite pentru a forma o cupolă.
Pe aceste benzi sunt reprezentaţi opt din cei doisprezece apostoli şi Iisus
Hristos, iar literele şi stilul acestor reprezentări indică de asemenea un
atelier bizantin de secol XI, însă adevărata funcţie a acestor patru benzi
de aur pare să fi fost aceea de decorare a unui relicvariu sau altar. Crucea
din vârful coroanei maghiare ar fi fost adăugată în secolul al XIV-lea şi
nu are nici o legătură cu restul ansamblului, lipirea ei stricând imaginea
lui Iisus Hristos. Specialiştii au apreciat că după dimensiuni şi stil,
“coroana greacă” este de fapt o coroană femeiască, cel mai probabil intrând
în propietatea casei regale maghiare o dată cu căsătoria regelui Geza I cu
o prinţesă bizantină al cărei nume a rămas necunoscut. Coroana – mai
importantă ca regele Paradoxal, cu toate că Sfânta Coroană e considerată
cel mai important simbol al Ungariei, aşa cum arată şi autorul în studiul
său, literatura de specialitate a ajuns la un consens în privinţa a două
chestiunui: în primul rând, coroana care în prezent este păstrată în
clădirea Parlamentului de la Budapesta, nu a aparţinut niciodată Sfântului
Ştefan, iar în al doilea rând, ea a fost realizată din mai multe elemente
provenite din regiuni diferite, asamblate ulterior (aceasta este formată
din trei elemente: coroana greacă, coroana latină şi crucea).Deşi mulţi
cercetători susţin că ea fost realizată chiar în anul 1000, momentul
încoronării regelui Ştefan, se pare că aceasta a primit forma actuală în
jurul anului 1270. Mai mult, în anul 1292, Andrei al III-lea
“Veneţianul”(1290 – 1301), ultimul rege al dinastiei arpadiene, a fost
primul care a susţinut că poartă chiar coroana Sfântului Ştefan. Practic,
până atunci nu se pomeneşte nimic despre existenţa unei coroane, deşi în
cele trei secole, la conducerea Ungarie s-au succedat mai multe generaţii.
Studiul din 2003 concluzionează că, dacă în momentul încoronării, Ştefan I
al Ungariei a primit într-adevăr o coroană din partea Papei, aşa cum spun
unele cronici (existând posibilitatea ca binecuvântarea Papei să fi fost
doar una simbolică ), în mod sigur aceasta nu este cea păstrată în prezent
în Parlamentul ungar.
Primele mistificări O altă chestiune interesantă este faptul că Ştefan I
al Ungariei, conducătorul care a reuşit să organizeze aceast popor nomad şi
să-l creştineze, a fost “venerat” de-a lungul timpului ca fiind primul
reformator, deşi primele coduri legislative care îi portă numele au apărut
la mai mulţi ani după moartea sa. În anul 1083, Ştefan I a fost canonizat,
cu acordul Papei, de acest lucru profitând urmaşii săi care, în secolul
XIII, au intorodus ideea de “sancti progenitores nostri”. Combinând mai
multe elemente creştine şi păgâne, aceştia i-au atribuit dinastiei
arpadiene o serie de atribute divine.Ei doreau să înrădăcineze credinţa
conform căreia, dacă Sfântul Ştefan a fost binecuvântat de Papă, dovada
fiind coroana, el devine trimisul lui Dumnezeu pe pământ. Transferul
coroanei însemna practic transferul acestui atribut către fiecare urmaş.
Regii erau încoronaţi în Biserică, deoarece această ceremonie era
echivalentul binecuvântării Papei. Regii dinastiei arpadiene au înţeles
faptul că falsa Sfântă Coroană era garantul puterii şi au folosit-o ca
atare. Astfel se explică şi de ce Ungaria este un caz particular în această
privinţă: cu toatre că această tradiţie a apărut mai târziu aici, ea a
rezistat mai mult decât în orice stat din Europa. Mitul a prins rădăcini şi
a dus la o adevărată competiţie pentru posesia ei, deoarece noul rege era
recunoscut doar dacă era încoronat cu această coroană. În anul 1301, Carol
Robert de Anjou *(foto*), a devenit regele Ungariei sub numele de Carol I,
dar a primit binecuvântarea doar în 1309. Cu toate acestea, el nu a putut
prelua tronul decât în anul 1310, moment în care a intrat în posesia
coroanei. În 1458, Matei Corvin devine rege al Ungariei, dar nu este
încoronat decât în 1464, după ce îi plăteşte împăratului Frederic al
III-lea o mare sumă de bani şi răscumpără coroana.Potrivit cronicarilor
vremii, în anul 1309 Cardinalul Gentilis de Montefiori, delegatul Papei, ar
fi afirmat că a constatat cu uimire că pentru maghiari, coroana e mai
importantă ca regele. Citându-l pe unul din viceregii lui Matei Corvin,
Mihaly Guti Orszagh, istoricul curţii scria în 1495 că, *“atâta timp cât
are Sfânta Coroană, chiar şi un bou trebuie tratat cu respect şi considerat
rege sfânt”*.*Astăzi, Sfânta Coroană este păstrată în Parlamantul de la
Budapesta şi nu îl poate părăsi sub nici un motiv. De aceea a fost realizat
un duplicat (nu o simplă copie), investit cu valoare simbolică similară şi
care poate fi purtat prin Regatul Ungariei. Acest duplicat oficial este
expus şi la Cluj*.Sacra Coroană a lui Stefan cel Sfânt nu reprezintă doar
regalitatea maghiară ca instituţie, ci ea se confundă cu Ungaria însăşi! Ea
este personificarea Ungariei Mari. În accepţiunea medievală Teritoriile
Coroanei Maghiare se întindeau din Ungaria propriu-zisă, şi asupra Serbiei,
Croaţiei, Sloveniei şi Bosniei – spre sud (la un moment dat şi asupra
Bulgariei), asupra Transilvaniei şi Cumaniei (la est de Carpaţi) – către
răsărit – şi asupra Ucrainei Subcarpatice şi Galiţiei – către nord.În timp
pretenţiile nobilimii maghiare s-au restrâns, mai ales după bătălia de la
Mohacs (1526) şi instaurarea Paşalâcului de la Buda (1541). În condiţiile
instituirii Austro-Ungariei în 1867 teritoriile Sfintei Coroane s-au
restrâns la Ungaria şi Transilvania (anexată împreună cu Banatul şi
Voivodina, Crişana cu Sătmarul şi Maramureşul, deşi a fost întotdeauna un
voevodat, apoi un principat separat de Ungaria). În plus, Croaţia şi
Slovenia formau o uniune sub aceiaşi coroană maghiară.Prin urmare, *Sacra
Coroană a Sfântului Ştefan simbolizează în primul rând anexarea
Transilvaniei de către Ungaria la 1867, iar expunerea ei la Cluj-Napoca în
preajma centenarului, de la 1 Decembrie 2017 şi până la 24 Ianuarie 2018,
în localul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, este cel puţin o
gafă, dacă nu o sfidare şi o provocare.*Cui prodest?
"https://www.youtube.com/ embed/vS8ADUz0yes
< https://www.youtube.com/ embed/vS8ADUz0yes>"
SURSE:Bucurestiivechisinoi.ro
< http://www. bucurestiivechisinoi.ro/2012/ 10/sfanta-coroana-maghiara- falsul-fundament-al- iredentismului-ungariei/>
Expunerea coroanei maghiare a Sf.Ştefan la Cluj-Napoca, în anul
centenarului Marii Uniri, este cel puţin o gafă, dacă nu o sfidare şi o
provocare.
Sfânta Coroană maghiară, falsul fundament al iredentismului UngarieiExpunerea
Coroanei Sf. Ștefan la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj,
cu ocazia Zilei Naționale a României – care este și prima zi a anului
centenar – este, fără îndoială, o insultă, o obrăznicie diplomatică fără
margini, pe care noi nu numai că o înghițim, dar o și plătim (Muzeul
Naţional de Istorie a Transilvaniei a plătit o asigurare de 50.000 de
lei). Fără
îndoială sursa obrăzniciei maghiare își are fundamentul în indiferența sau
indolența românească, într-un timp în care reperele identitare dispar
încet-încet din conștiința națională.Sfânta Coroană maghiară presupus
catolică este de fapt ortodoxă, şi nu provine de la Roma, ci de la
Constantinopol, fiind folosită în prezent de propaganda Gărzii
Maghiare. *Actualul
simbol al Ungariei (prezent pe stemă, drapel şi monede) coroana în cauză
este atribuită în mod eronat primului rege al Ungariei, canonizat ca
Sfântul Ştefan în anul 1083. *În prezent este folosită ca simbol al
unităţii maghiarilor de pretutindeni fiind înconjurată de mituri susţinute
propagandistic fără nici o legătură cu realitatea. Autorităţile de la
Budapesta au nevoie de acest simbol găzduit în Parlamentul maghiar pentru a
susţine teoria unităţii teritoriilor aflate în trecut sub stăpânirea
regatului medieval maghiar sau a Imperiului Habsburgic. Deşi istoricii
maghiari sunt aprigi în a contesta etnogeneza poporului român, totuşi
istoricii români nu s-au prea aplecat asupra adevăratei origini a
elementului central al iredentismului maghiar.În anul 2003, istoricul
maghiar Laszlo Peter, profesor de istorie a Ungariei în cadrul University
College din Londra, a publicat un studiu intitulat “Sfânta Coroană a
Ungariei – Vizibil şi Invizibil”, în care face o analiză detaliată a
evoluţiei simbolurilor ataşate acesteia de-a lungul timpului, în funcţie de
conjunctura politică.Subliniind faptul că această coroană, poate cea mai
importantă relicvă a Ungariei, nu a fost analizată suficient de mult pentru
a pune capăt speculaţiilor referitoare la originea şi doctrina sa, Peter
afirmă că, pornind de la o cercetare pur istorică, a ajuns la o serie de
concluzii extrem de interesante, care nu pot fi separate de factorul
politic.
*Basilica St. Ștefan din Budapesta*Origine papală neconfirmatăCoroana
Sfântului Ştefan este înconjurată de o seamă de legende, însă nici una din
sursele istorice nu atestă clar faptul că primul rege al Ungariei ar fi
primit coroana păstrată până în ziua de azi chiar de la Vatican. O primă
relatare referitoare la originea coroanei provine de la episcopul Hartvik
care a scris în jurul anului 1100-1110 o biografie a regelui că “Papa”
(fără să-l identifice) i-a trimis regelui Ştefan “binecuvântarea sa şi o
coroană”.O altă variantă a legendei, apărută în jurul anului 1200, susţine
că regele Ştefan l-ar fi trimis pe episcopul Astrik de Esztergom la Roma
solicitând o coroană, care i-a fost trimisă – lipsind însă o descriere a
acesteia. “Legenda Sfântului Ştefan” – scrisă cel mai probabil în jurul
anului 1083, data canonizării regelui, la aproape 50 de ani de la moartea
sa – susţine că *“în al cincilea an de la moartea tatălui său i-au adus o
scrisoare papală cu binecuvântări şi alesul Domnului a fost pus rege şi a
fost uns cu ulei şi a fost încoronat cu o diademă regală”*. Relatările cele
mai apropiate de evenimentele din timpul vieţii Sfântului Ştefan nu fac
posibilă identificarea coroanei existente în prezent cu cea trimisă de la
Vatican. În plus, documentele păstrate în arhivele Sfântului Scaun nu fac
nici un fel de referire la o astfel de trimitere. Coroana maghiară catolică
este coroană bizantină ortodoxă Coroana Sfântului Ştefan este alcătuită din
trei elemente, conform cercetătorilor maghiari: coroana greacă, coroana
latină şi crucea. Coroana greacă este formată dintr-o diademă înaltă de 5,2
centimetri şi cu un diametru de 20,5 centimetri, fiind realizată din aur şi
decorată cu mai multe reprezentări bizantine religioase şi laice. Imaginea
din faţă, realizată din email, îl reprezintă pe Iisus Hristos Pantokrator
(Cel Atotputernic). Imaginea lui Iisus este încadrată de reprezentările
Arhanghelilor Mihail şi Gabriel, urmate de cele ale martirilor Gheorghe şi
Dumitru şi Cosmas şi Damian.La spatele diademei greceşti se găseşte o
reprezentare a împăraţilor bizantini Mihail Dukas al VII lea şi Constantin
Porfirogenetul.
Lângă acestea este reprezentat regele maghiar Geza I, având alături o
inscripţie în limba greacă *“Lui Geza I, credinciosul rege al turcilor”* –
descriere confirmată de izvoarele bizantine contemporane care îi denumeau
pe maghiari “turci”. Datele între care au domnit suveranii reprezentaţi pe
“Coroana Sfântului Ştefan” – şi anume Mihail Dukas al VII lea (1071-1078)
şi Geza I (1074-1077) – coincid, astfel că informaţiile privind pe
adevăratul donator şi adevăratul recipient al coroanei se găsesc chiar pe
obiectul care a devenit simbolul ideologiei ungariste. Nu este nicidecum
vorba de Papă şi Sfântul Ştefan, ci de bazileul Bizanţului şi “loialul” său
rege Geza I, căsătorit cu o prinţesă bizantină în anul 1075. Istoriografia
maghiară preferă să nu trateze tema relaţiilor de supunere ale primilor
regi maghiari faţă de Bizanţ, afirmând cât mai vocal însă relaţia cu
Biserica Catolică. Aşa numita “coroană latină” nu reprezintă nimic, fiind
de fapt un adaos ulterior, format din patru benzi de aur late de 5,2
centimetri ataşate la diadema bizantină şi unite pentru a forma o cupolă.
Pe aceste benzi sunt reprezentaţi opt din cei doisprezece apostoli şi Iisus
Hristos, iar literele şi stilul acestor reprezentări indică de asemenea un
atelier bizantin de secol XI, însă adevărata funcţie a acestor patru benzi
de aur pare să fi fost aceea de decorare a unui relicvariu sau altar. Crucea
din vârful coroanei maghiare ar fi fost adăugată în secolul al XIV-lea şi
nu are nici o legătură cu restul ansamblului, lipirea ei stricând imaginea
lui Iisus Hristos. Specialiştii au apreciat că după dimensiuni şi stil,
“coroana greacă” este de fapt o coroană femeiască, cel mai probabil intrând
în propietatea casei regale maghiare o dată cu căsătoria regelui Geza I cu
o prinţesă bizantină al cărei nume a rămas necunoscut. Coroana – mai
importantă ca regele Paradoxal, cu toate că Sfânta Coroană e considerată
cel mai important simbol al Ungariei, aşa cum arată şi autorul în studiul
său, literatura de specialitate a ajuns la un consens în privinţa a două
chestiunui: în primul rând, coroana care în prezent este păstrată în
clădirea Parlamentului de la Budapesta, nu a aparţinut niciodată Sfântului
Ştefan, iar în al doilea rând, ea a fost realizată din mai multe elemente
provenite din regiuni diferite, asamblate ulterior (aceasta este formată
din trei elemente: coroana greacă, coroana latină şi crucea).Deşi mulţi
cercetători susţin că ea fost realizată chiar în anul 1000, momentul
încoronării regelui Ştefan, se pare că aceasta a primit forma actuală în
jurul anului 1270. Mai mult, în anul 1292, Andrei al III-lea
“Veneţianul”(1290 – 1301), ultimul rege al dinastiei arpadiene, a fost
primul care a susţinut că poartă chiar coroana Sfântului Ştefan. Practic,
până atunci nu se pomeneşte nimic despre existenţa unei coroane, deşi în
cele trei secole, la conducerea Ungarie s-au succedat mai multe generaţii.
Studiul din 2003 concluzionează că, dacă în momentul încoronării, Ştefan I
al Ungariei a primit într-adevăr o coroană din partea Papei, aşa cum spun
unele cronici (existând posibilitatea ca binecuvântarea Papei să fi fost
doar una simbolică ), în mod sigur aceasta nu este cea păstrată în prezent
în Parlamentul ungar.
Primele mistificări O altă chestiune interesantă este faptul că Ştefan I
al Ungariei, conducătorul care a reuşit să organizeze aceast popor nomad şi
să-l creştineze, a fost “venerat” de-a lungul timpului ca fiind primul
reformator, deşi primele coduri legislative care îi portă numele au apărut
la mai mulţi ani după moartea sa. În anul 1083, Ştefan I a fost canonizat,
cu acordul Papei, de acest lucru profitând urmaşii săi care, în secolul
XIII, au intorodus ideea de “sancti progenitores nostri”. Combinând mai
multe elemente creştine şi păgâne, aceştia i-au atribuit dinastiei
arpadiene o serie de atribute divine.Ei doreau să înrădăcineze credinţa
conform căreia, dacă Sfântul Ştefan a fost binecuvântat de Papă, dovada
fiind coroana, el devine trimisul lui Dumnezeu pe pământ. Transferul
coroanei însemna practic transferul acestui atribut către fiecare urmaş.
Regii erau încoronaţi în Biserică, deoarece această ceremonie era
echivalentul binecuvântării Papei. Regii dinastiei arpadiene au înţeles
faptul că falsa Sfântă Coroană era garantul puterii şi au folosit-o ca
atare. Astfel se explică şi de ce Ungaria este un caz particular în această
privinţă: cu toatre că această tradiţie a apărut mai târziu aici, ea a
rezistat mai mult decât în orice stat din Europa. Mitul a prins rădăcini şi
a dus la o adevărată competiţie pentru posesia ei, deoarece noul rege era
recunoscut doar dacă era încoronat cu această coroană. În anul 1301, Carol
Robert de Anjou *(foto*), a devenit regele Ungariei sub numele de Carol I,
dar a primit binecuvântarea doar în 1309. Cu toate acestea, el nu a putut
prelua tronul decât în anul 1310, moment în care a intrat în posesia
coroanei. În 1458, Matei Corvin devine rege al Ungariei, dar nu este
încoronat decât în 1464, după ce îi plăteşte împăratului Frederic al
III-lea o mare sumă de bani şi răscumpără coroana.Potrivit cronicarilor
vremii, în anul 1309 Cardinalul Gentilis de Montefiori, delegatul Papei, ar
fi afirmat că a constatat cu uimire că pentru maghiari, coroana e mai
importantă ca regele. Citându-l pe unul din viceregii lui Matei Corvin,
Mihaly Guti Orszagh, istoricul curţii scria în 1495 că, *“atâta timp cât
are Sfânta Coroană, chiar şi un bou trebuie tratat cu respect şi considerat
rege sfânt”*.*Astăzi, Sfânta Coroană este păstrată în Parlamantul de la
Budapesta şi nu îl poate părăsi sub nici un motiv. De aceea a fost realizat
un duplicat (nu o simplă copie), investit cu valoare simbolică similară şi
care poate fi purtat prin Regatul Ungariei. Acest duplicat oficial este
expus şi la Cluj*.Sacra Coroană a lui Stefan cel Sfânt nu reprezintă doar
regalitatea maghiară ca instituţie, ci ea se confundă cu Ungaria însăşi! Ea
este personificarea Ungariei Mari. În accepţiunea medievală Teritoriile
Coroanei Maghiare se întindeau din Ungaria propriu-zisă, şi asupra Serbiei,
Croaţiei, Sloveniei şi Bosniei – spre sud (la un moment dat şi asupra
Bulgariei), asupra Transilvaniei şi Cumaniei (la est de Carpaţi) – către
răsărit – şi asupra Ucrainei Subcarpatice şi Galiţiei – către nord.În timp
pretenţiile nobilimii maghiare s-au restrâns, mai ales după bătălia de la
Mohacs (1526) şi instaurarea Paşalâcului de la Buda (1541). În condiţiile
instituirii Austro-Ungariei în 1867 teritoriile Sfintei Coroane s-au
restrâns la Ungaria şi Transilvania (anexată împreună cu Banatul şi
Voivodina, Crişana cu Sătmarul şi Maramureşul, deşi a fost întotdeauna un
voevodat, apoi un principat separat de Ungaria). În plus, Croaţia şi
Slovenia formau o uniune sub aceiaşi coroană maghiară.Prin urmare, *Sacra
Coroană a Sfântului Ştefan simbolizează în primul rând anexarea
Transilvaniei de către Ungaria la 1867, iar expunerea ei la Cluj-Napoca în
preajma centenarului, de la 1 Decembrie 2017 şi până la 24 Ianuarie 2018,
în localul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, este cel puţin o
gafă, dacă nu o sfidare şi o provocare.*Cui prodest?
"https://www.youtube.com/ embed/vS8ADUz0yes
< https://www.youtube.com/ embed/vS8ADUz0yes>"
SURSE:Bucurestiivechisinoi.ro
< http://www. bucurestiivechisinoi.ro/2012/ 10/sfanta-coroana-maghiara- falsul-fundament-al- iredentismului-ungariei/>
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu