POEȚI INDIENI
Versiuni de George Anca
Poeme de Kabir
Făcând,
nefăcând, ținând, lăsând
Toate
deloc a fi-n acest loc.
Nu
casă, nu făr', nu-nuntru-or afar',
Cosm mare, mic sunt nimic.
Cinci ale facerii elemente
Și treimea sunt absente,
nu-i
martor son Shabd ne în ton.
Nu
radăcini, flori, nu ram, grânșori,
Fără
un pom roadele form,
Prim
son Om, suflu-sincron Soham
Acest,
acel, toți lipsă, respirația eclipsă.
Unde-i
Preaiubitul e Nimic cu totul
Spune
Kabir, am venit să inspir.
Oricine-mi
vede semnul de-a crede
Prietenă,
trezirea! La ce bun adormirea?
Trecută noaptea
doar nu vrei Să fugă ziua-n urma ei?
Alte femei
trezite-n grabă Găsiră-un elefant ori o podobă...
Lasă-ți
Lasă-ți trup și
minte între brațele iubite
în extazul
bucuriei îndrăgostite:
Adu-ți în ochi
înlăcrimatele șuvoaie din norii de ploaie,
coperă-ți inima
cu umbra întunericului:
Du-ți fața mai
aproape de urechea sa
și spune doruri
adânci cu inima:
Spune
Kabir:„Ascultă-mă, frate!
Cum e treaba
Cum e treaba,
polițistu-ntreabă,
a patrula urbea
unde-n
măcelării
sunt paznici
vulturii,
taurii fată,
vaca e stearpă,
vițeii dau
lapte
de zi până-n
noapte;
șoarecii-s
luntrași,
motanii
vâslași;
Unde-și iau
broaștele
pază șarpele,
și fug șacalii
după lei ralii?
Știe cineva
Despre ce-i
vorba?
Copilul
De Rbindranath Tagore
noaptea dar noaptea
e întrebarea
nici un răspuns
dar timpul prin
labirint orbecăie neştiutor de cale ori noimă
în vale întunericul
holbează stinse orbitele unui gigant
norii-coşmar
înşbuşă cerul
umbre masive
leapădă trupurile nopţii
cum
capătă-scapătă-n zare lugubrul licăr
să fie oare un
ultimatum de stea stinsă
ori foamea în
rărunchi lingând cerul
delirant de sălbatice lucruri
zgomote cu
gramatică de zbieret
cuvinte desfigurate
de sens
refuz împotriviri
nerodnicii de-o viaţă
prăpăstioase rovine
de fală risipitoare
fragmente de punţi
peste uitarea curentului scurs
altare fără zei
adăpostind reptile
trepte de marmură
spre beznă
vorbe de clacă şi
omor toacă bolta
înfiorând şirul
oaselor insomnioase
din ce disperate
potopuri
bubuie în pereţii
grotei
din ce fanatice
hule
ănvârtejesc vaerul
incantaţiilor
va fi strigând în
ei străvechiul codru
bolborosind foc-fum
de ultim suicid într-o doară
horcăieli de
paralitice adunături sub bici de lunatici
orbi şi surzi
subt trăznetul
terorii şerpuie un susur secret
bulbuci de nămol
vulcanic
amestec de sinistre
şoapte rumori turnătorii şuierele
deriziunii
lumea vagă strânsă
acolo seamănă foilor sfâşiate dintr-o epopee
cum bâşbâie în
grupuri ori singuri făclia le tatuează
feţele cu vergi de
tipare ale înspăimântării
brusc suspicioşi
maniacii se încaieră cu descreieraţii
încingând în
nediscriminată hărmălaie o bătălie
din munte în munte
ecou
femeile îşi bocesc
plozii lepădaţi în
sălbăticie
veşnic nelimpezi
potrivnicelor cărări
lascivi de râs în
poftă porcii
vădesc doar zgârci
ca pentru nici o
întâmplare
colo pe creştet de
plai
omul-crez în
zăpezii tăceri
scormone zării semn
de lumină
la norii mai deşi
păsări de noapte zburătăcite
strigă şi el
fraţilor
nu prididiţi mare e
omul
nici când băgat în
seamă însă
cum bruta se poartă
azi şi mâine iar bunătatea în adânc întuneric mâhneşte
când torturaţi şi
sângerând strigă şi ei frate unde eşti
răspunsul se aude
sunt cu voi
dar ei nu pot vedea
în întuneric
şi li se pare doar
vocea propriului lor dor disperat
că oamenii sunt
condamnaţi pe vecie să lupte cu strigoi
în nesfârşit deşert
de mutuală sfârtecare
norii se duc
luceafărul răsare în est
răsuflă uşurată
inima pământului
murmur de frunze la
mijloc de codru des cântecul primei păsări
e timpul rosteşte
omul crez
timpul pentru
pentru drum
stau chibzuiesc nu
înţeleg
parcă dorurile
totuşi le-ar vorbi
ancora zorilor se
adânceşte în glie
viaţa răsare în rădăcinile
tuturor lucrurilor
pe drumul
împlinirii şopteşte cine ştie de unde un glas
rostit din gură în
gură
cuvântul creşte
înţeles
bărbaţii ridică
faţa se uită
femeile mişcă
braţele cuviincios
copiii bat din
palme râzând
soarele dintâi
ghirlandă de aur pe fruntea omului-crez
iar toţi îl aclamă
frate bună venire
se adună din ce în
ce oameni de pretutindeni
de peste mări şi
munţi pustiuri necălcate
din valea Nilului
şi de pe malurile
Gangelui
din nalturile
scufundate-n nea ale Tibetului
din ziduri de cetăţi
înturnurate
din bezna dens
încâlcită a sălbăticiei
pe jos călare pe
cămile pe cai şi elefanţi
în care cu flamuri
înstelând norii zorilor
preoţi de toate
credinţele ard smirnă psalmodiind versuri de plecare
monarmărşăluiesc în
fruntea oştirilor lor
lănci lucind în
soare tobe bubuind
cerşetori
trenţăroşi curteni cu pompă de podoabe
juni ştiutori
dascăli bătrâni de carte se prind în gloată
femei în cânt şi
râs
mame fecioare
mirese
cu ofrande de flori
şi rod
cocă de santal şi
apă înmiresmată
printre ele saltă
şi curva
ţipător înfluturată
tainic bârfa
otrăveşte fântâna
de simpatie
omenească
ruptul şi cârpitul
zboară în pleavă cu orbul şi chiorul
pierdutul hoţul
negustorul proprului dumnezeu
pe profit cu mimă
sfântă
împlinire
nu au curaj să
vorbească tare
omul-crez trece
poteci de nemiloase cremeni
nisipuri de flagel
strungi de prăpăstii împietrite
îl urmează cel tare
cel slab cel bătrân cel tânăr
regii ţărmurilor
plugarii ţarinei
obosesc îi dor
picioarele se înfurie intră la bănuieli
întreabă la fiece
târâş
cât de departe e
capătul
omul-crez răspunde
la cânt
ei se încruntă
strâng pumnul nu se lasă
încă împinşi de
mişcătoarea masă în pre-
siune şi
nedesluşită speranţă
dorm scurt îşi
retează odihna
se joacă în
picioare în viteză
se tot tem a nu
întârzia dinaintea norocului
în urma norocoşilor
zilele trec
zări mişcătoare
întru orb licăr se ademenesc
până cad bolnavi
negri la faţă
blestemă din ce în ce
e noapte
drumeţii îşi aştern
rogojinile sub cipacul de banyan
o rafală de vânt
stinge lampa
noapte groasă somn de
comă
cineva ridicându-se
din mulţime arată ameninţător cu degetul către conducător
ne-ai înşelat
profet mincinos
strigăt din gură în
gură
femei şuieră ură
bărbaţi urlă
până la urmă un
îndrăzneţ îl păleşte
nu-i văd faţa peste
el în furia distrugerii
îl pălesc până-l
lasă lat la pământ fără viaţă
noaptea e calmă
cascadele unduie liniştea departelui
pluteşte un suflu
de iasomie în aer
drumeţii se
înfricoşează
femeile încep să
ţipe bărbaţii în agonia nimicniciei
le strigă să tacă
jigodiile lătrând
sunt zvârlite în liniştea spartă de gemete
în noaptea parcă
nesfârşită bărbaţii şi femeile
caută printre ei
ispaşă
ţipă înjură
manevrând pregătite cuţite până ce
întunericul păleşte
zorile se revarsă pe piscuri de munţi
se potolesc respiră
greu cu ochii
la cel ce zace mort
femeile bocesc
bărbaţii îşi feresc faţa
unii se strecoară
neobservaţi
încă înlănţuiţi de
crima lor cu victima
răscolit se
întreabă
cine o să ne arate
drumul
bătrânul om din est
îşi lasă capul zicând
victima
rămân în pace şi
tăcere
mai zice bătrânul
l-am refuzat din
îndoială l-am ucis din furie
acum îl vom accepta
din iubire
pentru că în
moartea-i el trăieşte în viaţa fiecăruia dintre noi
marea victimă
şi toţi în picioare
îşi unesc vocile cântând
victorie
victorie
la drum cheamă cel
tânăr
la iubire putere
cunoaştere îndestulare
ţipă toţi exultant
într-o cascadă-trăznet de voci
nu înţeleg la fel
dar impulsul le e unul
mişcătoarea
confluenţă a voinţelor peste moarte şi dezastru
nu mai întreabă
despre drum
dubii nu la mai
umflă mintea
picioarele nu le
mai ologesc
spiritul
conducătorului îi însoţeşte
acum şi după şi
mereu
conducătorul ce-a
trecut moarte şi toate limitele
călătoresc peste
câmpii însămânţate
peste grânare în
seceriş
în lung de glii
sterpe sălaş de foame
schelete strigând
să se întoarcă în carnea lor
trec prin oraşe
populate în zumzet vital
prin mută dezolare
în braţele ruinelor
colibe
dezbrăcaţilor necuraţilor
batjocură de casă
celor fără acoperiş
călătoresc lungi
ore-n zi de vară
iar când lumina se
topeşte-n seară îl
întreabă pe
cititorul în cer
frate se află acolo
turnul speranţei şi păcii noastre de pe urmă
înţeleptul clatină
capul zicând
se află ultimul nor
în stingere al amurgului
prieteni exhortează
cel tânăr nu vă opriţi
prin oarbă noapte
să luăm împărăţia de lumină vie
merg prin întuneric
drumul pare a-şi
cunoaşte propriul înţeles
şi praful pe sub
tălpi grăieşte direcţia
stelele cereşti
drumeţi cântă coruri tăcute
mişcaţi-vă camarazi
în aer pluteşte
vocea conducătorului
ţinta e pe-aproape
lunecă zorii pe
frunzele înrourate ale pădurii
cititorul în cer
strigă
prieteni am venit
se opresc şi iau
seama în jur
în două părţi de
drum bob copt până-n zare
aur laur răspunsul
gliei către lumina zorilor
lin curge valul
vieţii de toate zilele
între satul de sub
deal şi cel de pe malul râului
roata olarului
zbârnâie tăietorul cară lemne în târg
ciurdarul mână
ciurda la păşune
femeia cu ulcior pe
creştet se leagănă lângă fântână
ci unde e castelul
regelui mina de aur secretul tom al vrăjii
cel ce pricepe a
iubirii ultimă înţelepciune
stelele nu pot fi
greşite asigură cititorul cerului
semnalul lor arată
spre locul acela
şi reverent păşeşte
spre un izvor din drum
din care apa
vălureşte o lumină lichidă
asemeni dimineţii
amestecate în cor de lacrimi şi surâsuri
aproape dumbrava de
palmieri înconjuraţi de o stranie linişte la poarta
bordeiului coperit
cu paie stă poetul neştiutului ţărm şi cântă
mamă deschide
poarta
poarta se deschide
mama într-o iesle
stă cu copilul în poală
cum stă aurora cu
luceafărul
raza dimineţii
aşteptând afară lunecă pe
creştetul copilului
poetul îşi înstrună
lăuta cântând
victorie omului
noului-născut mereu-viului
îngenunche
regele-cerşetorul-sfântul-păcătosul-
înţeleptul-nebunul
strigând
victorie omului
noului-născut mereu-viului
bătrânul din est
murmură sieşi
văzut-am
Maestrul
de Wallathol
lumea întreagă e
casa lui
planetele iarba râmele nu-l reneagă
renunţare fie
agoniseala lui umilitate eminenţa lui
maestrul meu e domn
întru sacră înţelepciune
nu ia ăn seamă
gemele înstelându-l
nor de noeoi
mânjindu-l
neîmpodobit
neîntinat
cerul în permanenţa
imaculării
maestrul meu
rar râu de ardere
neinfestată
lampă cu flacără
nefumegândă
vastă comoară
nealunecată de şerpi
neumbrit clar de
lună
maestrul meu
fără arme duce
războaie drepte
fără texte ţine
lecţii dumnezeieşti
fără medicamente
vindecă boli
fără o rană-şi
oferă jertfele
maestrul meu
absoluta
non-violenţă e jurământul solemn al vieţii sale
pacea I-a fost
zeitat personală din fragede zile
obişnuieşte să
spună armura fără seamăn
a non-violenţei va
frânge tăişul celui mai dur oţel
rostirile de
inspiraţie ale maestrului meu sunt dulcile
comuniate cuvinte
de dharma către discipolul căruia
i-a aflat într-un
sfârşit
simfonia la curtea
adevărului suprem de moksha
clopote diamante la
glezne
pentru războinicul
cucerind lumea cu iubire
silaba aum e arc
sufletul săgeată
Brahma ţintă
rafinând încă şi
omkara
păstrându-I ultima
esenţă
de vrei să vezi
renunţarea domnului Christos
strategia domnului
Krishna spre a apăra dharma
ahimsa domnului
Buddha
tăria minţii
lui sri Sankara
infinita milă a lui
Rantideva adeverirea
lui Harishchandra
intrepiditatea şi
constanţa lui Mohamed
împletite în
perfectă armonie
într-o singură
persoană
du-te la maestrul
meu ori cel puţin citeşte-I povestea
numai zărindu-I
picioarele şi cel laş se preface în viteaz
cel crud se
milostiveşte mizerul ajunge munificent
cel rău de gură
miere necuratul imaculat
indolentul neobosit
de hărnicie
în faţa marelui
ascet cu nesfârşită pace
sabia asasinului se
ghirlandează de crini albaştri
colţii leului se fa
c de căprior
oceanul vast
năimindu-şi ţărmurile
blând heleşteu
acast conducător
deliberând problema clipei
pădurea însăşi îi
creşt o cameră de consiliu
acestui cugetător
adânc meditativ
şi inma oraşului îi
bate
a peşteră de munte
fapta bună a
plugarului în dharma
e culesul aurului
pur din toate brazdele
pe când ochiul
marelui pustnic vede aurul
asemeni nisipului
galben al planetei
supremei sale
detaşări august imperiala
splendoare abia e
un rânjet îndiavolindu-se
mai marele acesta
între oameni aşternând catifea
peste calea liberă
să nu se zgârie
piciorul gingaş
trăieşte
semi-despuiat înfăşurându-se
într-o bucată de
pânză aspră
ţara de Geeta
născătoare singura
a fost să poarte un
karma
yogi de acest
calibru
doar între
lanţurile
Himalaya şi Vindhya
s-a iscat leul
atâtei păci
în plaiul ud de
Gange numai
înflori copacul
kalpaca rodind
atâta binefacere
laudă celui liber
laudă celui de neînvins
laudă marelui
suflet laudă învăţătorului lumii
Mesajul
de Subramania Bharati
dincolo era o ruină
marele yogi
m-a privit blând
arătându-mi un zid
pustiit
soarele în înalt
şi imaginea-i în
fântână
înţelegi
înţeleg
a plecat în bucurie
iar eu
mi-am plecat ochii
pe o rădăcină
din arborele
Vedanta
mesajul lăsat de
Desikan
prin grai şi faptă
îl voi rosti pe
înţeles
la toată lumea
controlează-ţi
respiraţia prin pranayama
şi trăieşte ca un
bulgăre un zid
precum vezi soarel
măreţ în fântână
vei vedea
înlăuntru-ţi
pe dumnezeu
nu vorbăria
ci experienţa
binecuvântătoare
e adevărata
filosofie
dacă m-aş apuca de
un discurs
ţi-aş înfăţişa
totul pe larg
într-o expunere
mi-a arătat cerul
mi-a spus că
iubirea zeiţei cu ochi de aur
e singura cale de a
trăi aici
şi multe încă m-a
învăţat
cu ăndemnuri
infinite
filosoful şi
călăuzul meu
nefalsificând
niciodată
un zeu pe pământul
kullachami
a doua zi
milosul dascăl
picior de rugă
înţeleptului
veni cu spinarea
doldora
de zdrenţe şi rufe
murdare
l-am întrebat cu un
zâmbet
ce e asta doamne
ce îndrugi ce cari
a zâmbit şi el
zicând
eu îmi port gunoiul
afară
tu pe al tău
înăuntru
şi a dispărut
i-am prins cuvântul
străvechi minciuni
înfăşură minţile
oamenilor pierind
în vană disperare
că libertatea
începe dinăuntru
trecutul nu se va
întoarce
nebunilor veşnic
hrăniţi de trecut
nu lunecaţi
cu atâta grijă
în groapa ucigaşă
prefăcându-vă în
trecut
gândiţi-vă cu toată
mintea
că azi veniţi pe
lume iar
mâncaţi jucaţi
trăiţi ăn bucurie
nu mai ţipaţi
într-una
ce a fost
nebunilor
vdeţi
o respiraţie
o viaţă
ce jalnic ar fi
sufletul
în cercuri de karma
viaţa Devi cu ochi
de căprioară
viu doar trăieşti
vechi fapte nu mă vor
mişca
nu-s fiul omului
născutul
nou
domn pur
cei vieţuind pe
lume precum zeii
siddhas
sar dintr-o dată
până-n vârf de dharma
fără ţintă
înfrângere sau frustrare
fie şi cu mii de
ţinte
împlinesc milioane
de lucruri
neînrobiţi de
soartă aici
haruri le vin
de la Shiva
cu Uma pe taur
sufletul lor
pâlpâie în lume
foc
spulberând bezna
groasă a trecutului
fiule
trudeşte fără gând
de roade
şi o să fii
nemuritor
Durere înăbuşită
de Sumitranandan Pant
mi-e sufletul plin
de durere eternă
de ce lăsaşi
în tremurul inimii
cutremurul dorului
tu care dai
apă muntelui sec
foc oceanului
lumină norului
galben petalei
dorinţă miresmei
unduitoare
o arsă inimă
o suflet stins
mocni-va focul
nerodnic
altar suflării
frânt
amintitul templu
timpul să frigă
suflarea topească
suferinţa facă-se
poveste
ci moale aur pur
fata iubită
mă va orbi
din ce în ce
Krishna-Radha
de Priyakant Maniar
Krishna cer adânc
Radha raza lunii
undă lină Krishna
nopţii lotus Radha
vârf de munte
Krishna
cale-n slavă Radha
Krishna pasul iute
Radha urma-n umblet
Krishna ront în
floare
adiere Radha
Krishna lampă albă
Radha flacără
Krishna ochii mei
Radha cea văzută
Oedip
de Amrita Pritam
iată-mi păcatul
iar peste drum
pedeapsa
am mirosit în
laptele mamei
puritatea
am supt-o ci buzele
mi se pătară
ce ţipăt
am avut atunci pe
buze
iată-i acum
minciuna
pântecul meu în
noapte
noaptea nu mai este
negru şarpe diurn
calea mi-o ţine
otrăvindu-mi
rărunchii
în exilul ochilor
rătăcesc
după imaginea mea
de familie
clipindu-şi ruşinea
cu spaimă de vis
de a nu visa
doamne imaginea
asta
se uită la mine
cu toată viaţa-mi
scufund
mâinile-n carne-n
căutarea iubirii
dintâi
în carnea lăsată în
carnea hăituită
mai găsi-voi
dulcea aceea iubire
şi de unde-mi vine
blestemul
Înger căzut
de A S Modayil
carnea tânjeşte
cu dor
după lumea
intangibilă
a spiritului
pâlâietoare
posibilitate
a creaţiei
putinţa neputinţei
bântuie îngerul
omul căzut
câte minciuni se
spun
mai înainte ca
amărăciunea
adevărului
să deschidă
lumea aceea
nerealizaă
pe când noi bâjbâim
gustăm şi pipăim
şi ne deşirăm peste
faţa dulce
a pământului
zidind acum acum
zdrobind
nicicând
de-adevărat îmbrăţişând
depărtatele stele
noi zeii şi zeiţele
de-odinioară
păşind cu graţie
divină
în armonia cărnii
şi a spiritului
O pajişte frumoasă
de Margaret Chaterjee
o pajişte frumoasă
are suavitatea
unei fraze bine
întoarse
dar iarba indiană
are
de luptat pentru a
rezista
jumătatea nebăută a
apei din palmă
nu trebuie irosită
nu voi turna-o
peste floarea tulsi
care ar parte de
libaţii cu nemiluita
ci pe aproapele
mănunchi de iarbă
înţeleg să trăiască
un punct se va fi
câştigat
În grădină
de Nissim Ezekiel
îmi pare cum şi
ţie-ţi pare
greşit proiectul de
grădină
iar păsările
călătoare
treceai încet
familiar
printre copaci cu
nume clare
şi flori comune ori
mai rar
un elefant tăiat în
marne
dă zici mai mult
perspectivare
ca animalele de
carne
largi spaţii verzi
înnisipate
în chiot de copii
şi soare
ori ape limpezi de
păcate
scandal fac
stâncilor colţoase
şi poduri desenate
ca oricare
dar sus de turnul
orei şase
garduri de ochi
îngrăditoare
că parcul ce te
îmbunase
îmi pare cum şi
ţie-ţi pare
Lorai
de Sisir Kumar Das
însuţi hotărât-ai
armele în lupta-ne Lorai
mă poţi trăzni
troieni înlăncea
soldatul a-nţeles
dar cârcotaşule la
ce copiii
îi săgetezi de ce
în ochi
le zvârli întuneric
tu profesionist al
laşităţii
de ce-mi dai
dreptul să te urăsc
doamne îţi sunt
duşman
aşa mă vrei aşa mă
ai
hai noi în dreaptă
luptă
lasă copii în plata
domnului
N-am ajuns la uşă
de Mahendra Dave
pagina asta
nescrisă mi-e creierul
pagina asta albă ca
un nonsens ori ca o binecuvântare
pozele rudelor îmi
năvălesc în memorie
şi se sfâşie de
bătrâneţe ori totală renunţare
am 58 de ani
înţelepciune ori agonie
şi totuşi John
sărit de 60 de ani
bombardează
seminariile un amic de leatul meu
râvneşte să fie
secretarul unei societăţi literare
altul de 77 de ani
trage să fie prim-ministru
iar eu nu vreau să
fiu nimic
şi-mi bate cineva
la uşă şi mi-e frică
să deschid fie
morţii fie vieţii de sus
mă ridic mă târâi
ştiind că nu voi ajunge la uşă
Monologul unui trimis în exil
de Adil Mansuri
voi ori nu voi mai
afla oraşul acesta
hălăduind pe
nisipul râului
voi ori nu voi mai
afla
scena asta ecranul
craniului meu
să respir pe
de-a-ntregul
oceanul
frăgezimii-I
voi ori nu voi mai
afla apoi
firul ud al solului
acestuia
fie-mi inimii
bucurie
toţi cei ce mă
înconjoară
voi ori nu voi mai
afla
aceste surâzătoare
aceşti ochi dulci
să-mi umplu ochii
cu străzile
ferestrele zidurile acestas
voi ori nu voi mai
afla apoi
oraşul acesta
aceste străzi şi casa aceasta
să plâng azi cât
pot
îmbrăţişând toată
lumea de aici
voi ori nu voi mai
afla apoi
mormintele unuia
celuilalt
feţele urându-mi
aici drum bun
ochii mi-I vor
sorbi
ot una-I de-oi n-oi
avea
alt drumeţ cu mine
pe cale
lasă-mă Adil să-mi
umplu creştetul
cu ţărâna ţării
mele mamă
şi apoi pentru
toată viaţa
voi ori nu voi mai
afla această ţărână
Când înveţi să înoţi
de Kamala Das
când înveţi să
înoţi
nu intra într-un
râu care n-are ocean
plutind spre o
destinaţie necunoscută
şi cunoscând numai
plutira predestinată
asemeni râurilor
obosite ale sângelui
ce cară spuma
vechilor memorii
ci fugi înoată în
mare
fugi de înoată în
marea mare albastră
unde întâia maree e
trupul tău
acea familiară
ciumă
dar dacă înveţi
să-l traversezi
eşti salvat da
dincolo eşti salvat
fiindu-ţi atunci
tot una şi de te scufunzi
Samsaara
de Jayanta Mohapatra
în tremur cerul
de ploi încinse
prima iarba cirrus
zeii anului
proaspăt vopsiţi
arhitrafic pe
străzile cityului
undeva un popă
brahmin
aşteaptă fălos la
uşile templului
se lasă o rugă
mişcare de probă
lumina umbrită a
spiritului
ofrande de călinică
poame şi păr
retezat
ţintă ca oamenii
înspăimântaţi
povârniţi pe o
piatră
şi un om o ia de la
capăt
în mijlocul acestui
trecut
căruia nu-I vede
sfârşitul
Rostire
de O.M. Anujan
mereu mireasă
mirelui mire
pradă mă lasă
a-ţi fi rostire
ochii-mi în focul
fecioarei lumi
când nenorocul
din veac înscrumi
perversă nada
iubirii în schit
leoaică iada
de-ai năzărit
prihanei mană
cânt ăn zadar
lacrimă vană
verşi în altar
nicăieri dragă
pe prispi de rai
până întreagă
rug istoveai
şase-anotimpuri
fluture rar
acoperindu-I
aripi nectar
lapte mulsoare
joianei jug
alintătoare
stârnind belşug
tapas lacomei
târându-se
cuţit cametei
curmându-se
prin cireşar ce
sur te adie
suflet de parce
în văduvie
zărind mireasa
tilaka jos
de Kailasa
strai răcoros
dezbraci şi Ganga
văi munţii-I ţină
de nori falanga
elefantină
patimi de oameni
rotite iar
să le asameni
că-n cer răsar
mereu mireasă
mirelui mire
pradă mă lasă
a-ţi fi rostire
Terra thai
de Satyavrat Shastri
dharma cezarul
cultura sanscrită
în patru falduri
terra Thay unduind
poporul cântă
vitejii terrei
libere astfel
etern de duşmani
nu de departe
din Ayodhya
un mit un rege
se îndrăgiră
răsar luceferi
în muzici de tantre
foste libaţii
urări de jaye
în grădină pe un
splai dai
de frumosul sat din
Thai
unde vezi întregul
trai
al acelei patrii
thai
dansuri instrumente
muzici
bhikshu în
hirotonie
trântă săbii în
urgie
toate-s într-o
panoplie
vezi cum elefantul
saltă
un buştean din greu
de baltă
şi-l scufundă
pentru altă
preanetulburată
haltă
de bărbaţi şi de
femei
de demult şi
tinerei
numai hainele de ei
în port thai
Dodiei
de Nilima Das
dodie dodonă
vak şi chip
măiastră
pene de fiinţă
bronz Brâncuşi
albastră
Raniţa soldaţilor
de Vinod Seth
pentru Academia
Internaţională Mihai Eminescu
fie-mi viaţa tăiş
de cuţit
pe el a străbate
sufletu-mi soldat
mărşăluind
trupul raniţa din
spate
lac de lacrimi
taie-mi
fulgii umanitate
la moartea din
patimi
cu sacul în spate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu