George Anca
GNOSTICUL AVATAR
punctul albastru
ruina omului desenată
pe piept
femei pe braţe vulturi
şi avioane pe gât
alcool (aş bea puţin
alcool) alcool şi tutun
mereu tot alt model
de înţepat cu acul
muiat în tuş
eu cu atâta tatuaj pe
pile
m-aş sinucide am un
singur
punct
albastru
pe obraz
şi nu ştiu unde să-l
arunc
nu fug
ţigările mă
întristează fumându-le
cânt peste tot am
notele la mine
joc aproape după
muzică fotbal
în ţarc mă bat numai
când e nevoie
n-am furat niciodată
am învăţat să fur
ale mele sunt florile
cele mai îngrijite
un punct pe faţă-i
totul
acasă voi merge la
pescuit
arunc undiţa şi citesc
o carte
număr la plecare
peştii urlu
de bucurie că i-am
prins şi dau drumul
celui încă în viaţă
sau tuturor
e o pădure uriaşă prin
care trec
îi calc rădăcinile îi
iau în braţe tulpinile
cad din vârfurile
uscate pe crengi verzi
îmi sfâşii hainele
cu teamă să nu fiu
despicat
şi-mi apăr faţa
îmbrăcată într-un singur punct
lăuntric
lăuntric au supt ochii
îngheţul de pe mască
creşteam cu lacu-n
ţeapăn versant coborâtor
privirii-n vârf să-i
cad şi să mă încolăcească
frânghii de ape rupte
de oglindirea braţelor
nerăsfirat de peşti în
goană după hrană
deasupra urletului de
râuri pământene
plecam să caut somnul
pe stânga-ntr-o cabană
să nu aştept căldura
şi să o vreau cu lene
dar tot acolo altul cu
pleoapă fericită
iubirile uitându-şi se
ridică din frig
de moară fus paletă la
mori de stea înfiptă
în jur se-nvârte
piatra şi ceţurile ning
pantomima inelului
mi-ai dat inelul în
întuneric
îl pierdusem tăceai
somnoroasă
lumina te-o trezi cu
ochii la inel
încep altă pantomimă
eşti aceeaşi
în jocul meu degetele
ochii
cu o privire tandră
spre păpuşi
în leagăne călătorite
în lună după micii
prinţi
cele mari la teatru
încep singur pantomima
trezirii tale
să-mi dai inelul fără
să mă vezi fără vorbe
duc o mână spre
păpuşile de pe ţărmul mării
un invito cavaleresc
surpă instrumentele peste orchestră
trezeşte-te să-mi dai
inelul acesta din deget
eu să-l mut din
întuneric în bătaia luminii
şi pantomima să n-o
mai sfârşesc
trezit
trezit pe deal printre
furnici
am lunecat întins la
pas
în vale apele mai mici
şi razele din ele să
le las
în strigătele fraţilor
complici
reci bolovanii veşnici
de la ras
pe lacul verde să-i
ridici
în pântec să-i
împroşti pe nas
şi când ne-om tăvăli
în moi
solzi de balaur şerpi
cuminţi
printre albinele în
roi
din creanga vechilor
părinţi
vor tresări cu ochi
de-apoi
şi se vor stinge pe
velinţi
cu luna
cu luna în oglindă
ieri noapte începutul
seninului de ghindă
ţi-ntinse aşternutul
cazanele încinse
zburau deasupra cir
când ţi se mai întinse
şi fir de trandafir
în zori la parapetul
de lut al unei gropi
îţi apunea portretul
printre zvântaţii
stropi
prietenă sau floare
de te năşteai iubirii
vedeai că nu te moare
văzduhul tău ci mirii
şi-n tine strecuratul
ca de argint spălat
îmi ispăşesc păcatul
de a fi înviat
aceeaşi frunză
foşnind aceeaşi frunză
lată
într-o pădure fi-voi
fag
la fel de nalt la fel
de drag
ci nu copacul fără
tată
lăncind aceeaşi frunză
dinte
nu voi mai fi cândva
stejar
căci gorunescul meu
părinte
din rădăcină-mi creşte
iar
treceam cu-o pasăre pe
sus
eu pe pământ ea pe
aripă
cu mine fagul a apus
cu ea stejarul
se-nfiripă
vox
auzit-aţi de o apă de
o vale de un crâng
se întind la umbră
mese iar pe soare nu se strâng
doar la noapte la
pomană o să-i lase gura apă
mortului ci
mulţumiţi-i când el cască vă adapă
o nicio pană nu scrie
în praf
numele mamei sale
pasărea
o nimenea n-o sparge
dinăuntru-i
să răsară puiul cu o
pană
turma noastră surioară
şchiopăta printre pâraie
lupii văile sub labe
le-au lăsat păşunii line
să le umple iar sfâşie
cea mai grasă-a noastră oaie
dar noi o târâm ea ară
plug cu gheare de jivine
neam dulce împăcat în
pom cu dinţii
din cer ştirbiţi de
sufletul zburat
în gura dezgrăită de
părinţii
atât de mulţi sub
pietrele din sat
poteci de urme
vaietelor suferinzii fără suflet
le scurmă în batjocură
pe funduri de bâldane
tot vrei să te îneci
să te scufunzi ca-n ceruri
şi faţa apei nu-i
adâncă nici cât faţa ta Ioane
ieri cine muncind
muncise pentru morţi murind
azi nu se mai încumetă
să-şi smulgă părul
azi cine ieri ieri
cine azi nu plânge
nu roade albiile cât
nici ieri nu le rosese azi
îngăduie-i pieritei
îngropate
de ani de zile tot
aici
să ducă fundul
gropii-n spate
şi când vei vrea să o
ridici
moşit
slujit când păsări
cântă ciuma
de-alesăturile de fum
ale gheenei mi-e
postuma
umbrire chipului
de-acum
în viaţa mea cântat-am
fuma
pământului tăcut
postum
şi-n şirurile de acuma
fâlfâie păsările scrum
tăcută soartă sat
pustiu
moşitul prunc
buricu-şi pune
la streşini stinse în
laviu
s-audă noaptea prin
minune
prin păsările fără piu
cum pică blânda
mortăciune
în pod
în podul de la
cucurigu
deschizi fereastra
intră frigu
aprinde rogu-te lumina
şi uite-o în pervaz pe
Gina
cu toate ale ei şi
calda
între-ale noastrele
Smaralda
iar limpede ca ziulica
întunecata de Romica
acum cu gin, smaralde
şi cu rom,
soldat jos puşca fă-te
om
*
când am băut o noapte
vin
şi ne-am legat de
Rozmarin
când am plecat băuţi
pe front
şi Rozmarin şi
Dormidont
din câmp de s-ar
întoarce criţă
şi Rozmarin şi
Dormidont şi Ştefăniţă
ce-mi era odată
ce mi-era odată dealul
când fugit-am la oraş
nenoroc de-a fost
Ardealul
botezatu-m-a alt naş
ce mi-era crângul din
deal
când veneam de prin
străini
poreclitul meu Ardeal
că prinsese rădăcini
până-n culmea dealului
mă ţineau puterile
apele Ardealului
izvorau şi serile
prin ritmul
prin ritmul blând de
lapte
ne oglindească neagră
oglinda dintr-o noapte
atinsă de pelagră
departe-n urmă cortul
cu trupurile noastre
să ne mai plângem
mortul
nepitulaţi în castre
strigoi în goana lunii
să putrezim la soare
de când ne calcă hunii
şi până la Scrisoare
viscol
îmi scutură din ceruri
mana
bizonii leii marijuana
le dau să pască ochiul
verde
şi craniul roşu să-l
dezmierde
căci fir văzut de
săbii taie
primăvăratica-ne
ploaie
ascunsă de iubire unda
ne mistuie în slavă
nunta
marijuana
pereţii aplecaţi
pe masă marijuana
noi doi schimbăm
chibritul la o panţarolă
mototolind în ghete
careurile tablei de
şah
eu închid ochii de
noroc
ci tu priveşte dublu
marijuana
halucinându-ţi-se o
verzuie
de oase subţiratice
femeie
necunoscută treizeci
de ani
fără o zi când eu ţi-o
dărui
a mă ruga la dumnezeu
s-o laşi şi să
trăieşti
ce groază mi-e că vei
primi-o
şi mâine-oi scrie cum
din lanuri
o secerasem noaptea
şi între ziduri drepte
am adus-o
chibrit la 25 de
puncte
cale
o cale unde se alungă
în bocet sufletul
prelung
de-i umbra vie să ne
ungă
mâhniri cu groapa o ajung
de-a te îmbrăţişa pe
moarte
şi lanţuri verzi de
păpădie
şi turci cu capetele
sparte
prin iarba noastră
fumurie
să-ţi crape rumenele
toarte
aruncă-mi firul
simetrie
banchet
arde-ne în Dealul Bou
focul rupt de osul nou
craniul lângă stoarsa
cană
vede vremea ce
înseamnă
dintre-ai săi pe un
tărâm
dusu-i veşnic şi
bătrân
până-n grinzile-i că
n-am fost
creştetul îl poartă
starost
a lui îl încearcă-n
toţi
se proptesc în trepte
roţi
când se huruie spre el
noi benchetuim la fel
era deal blajin un bou
împungând în Craiul
Nou
înspre corn cu pasul
lins
îngropam acelaşi ins
dedesubtu-i răsuna
tare-n buză marmora
dar zări-vom corn mai
nou
ca în dealul Dealul
Bou
stampă
ţigănci sărace babe
două ţigănci oarbe
merge prima merge
prima
e călcată cu maşina
se cunoaşte cât
plăteşte
un boier cu ochi de
peşte
pentru baba oarbă
cu autopsie-n grabă
pomană îngropăciune
fiică în adopţiune
măritată de minune
însă ce ţinuse minte
oarba doi o rugăminte
să o calce şi pe ea
pomană să i se dea
la un timp adevărat
guri nemartore-au
mâncat
că bătrâna care vede
nici acum din gust n-o
pierde
fluid
pe metal topit un lemn
de umbră
curate mâinile
se-apleacă
umbra iat-o
metalul în cuptoare-i
mai departe
un lemn adevărat în
scaldă
un lemn în scaldă
umbra pe izvor
va apuca să-l vadă
şi să moară cum şi
metalul în metal topit
sau cel topit cum
moare-n umbră
Hortiat
în Hortiat un secol
dus o ciumă
cum s-a văzut pe lângă
Munte
şi sufletul doar de
huidumă
se lenevea să se
încrunte
casa din Hortiat
neînchipuită
perdelele din spuma ciumaţilor
nu-s cât ferestrele
nu sufăr dar nici nu
m-ai vindecat moarte
femeia mea
încalecă şuviţe în
flăcări
ultimele păsări îşi
dau foc
înainte de împerechere
departe în uliţe
plânge
lacrimă de ţărână
vântul
şi mai departe braţe
se-ntind
să iasă din carantină
până când noaptea
plină de furnici
sau guşa zburătoarelor
acoperă ferestrele
casei cu vedere
în Hortiat
zilele
zilele mi-au îngropat
toamna frate pe vecii
neagră seară nesfârşii
în surâsul scuturat
plugul pe comori din
vii
ni-l urneşte la arat
Roma către Ararat
printre cruci pentru
copii
ne-a întins
surâzătoarea
prin mătăsuri şi aba
lui colina mie marea
mugurilor o nuia
aţipind în zori la
floarea
de zăpadă când se ia
la goană
la goană
şi copii şi vânători
în gât ni se opreşte
codrul
cine-o să scuipe lupul
la întoarcere pe pod
câinele bătrân este
împuşcat
petrecem orele de aur
în amiază
risipirii tuturora
peste
vatra cealaltă a
vetrei
trecuţi şi trişti
ai lupului
valul
valul m-a visat
despărţit de-ai mei
plutitor bărbat
lacrimi de femei
eu visai un val
fără margini vast
sub un cer naval
singular şi cast
nemailegănaţi
orbi de un inel
cu ochi împăraţi
m-am trezit în el
cumpănă
mamă
timpul în pădure
lupii mai puţini
duhul oilor pe uscatul
fântânii
crescut deasupra ei
copac de pământ
mamă
dinspre Bălceşti suflă
fântânile peste păduri
copaci de pământ se
usucă până la toamnă
în curtea îngheţată de
mirarea însetaţilor
mi-e sete de când
păzesc oile să nu
rupă oborul şi să bea
turbarea lupilor din cer
mamă
apucă-te de fântână
timpul să mântui
lasă la urmă gardul de
fier
cărămida de casă
pădurea de iarnă
citeşte sufletul de pe
muntele Builă
al cui o fi şi mie
strigă-mi mamă
strigându-te pe tine
să te aud din pădure
lucrătorii vor intra
în pământ
şi singură o să apleci
cumpănă verde
din pădurea
fărălupilor
în greieri
orbită luna de far
viaţa infinită a
liniştii
şi eu fără voi fete
ale apusului
tu porţi în braţe fata
pe tine fată în braţe
te poartă mama
şi fetele din stampe
de pe câmp
retează paielor spicul
să-şi privească prin
ochean în pământ
vrăjitorul cum le
surâde
şi eu treaz feţele
greierilor le întorc
spre miezul iadului
să mi-l aducă în
cântecul lor de fete
cu somn copil
tu porţi în braţe fata
în vis
şi ea te trezeşte în
lanul fără spice
mă apropii cu
picioarele ude
să mă întind peste
paie să dorm
treziţi-mă cu voi
cu braţele voastre
cu farul cu viaţa
infinită a liniştii
şi să plecăm
în locul meu rămână
spice miraculoase
ni le secere munţii
ascuţiţi
să plecăm în pasul meu
şi voi ridicate
steaguri de iubire
prin pădure deasupra
lupilor
călătorim şi adomim
iarăşi
fata te trezeşte în
braţele mele
şi pleacă pe marginea
lacului
cu ochii la insula de
nufăr
fată de nufăr din tine
cu o apă cu lună
şi eu faruri aprins-am
să te orbească de drag
şi să adorm în greieri
fericit şi înspăimântat
Ruda
un om lumină sus în
acaret
la geamuri pâlpâie
ascet
din lanuri capul mi-l
ridic
izbindu-l noaptea de
portic
el va deschide la
curaj
toacă de lemn clopot
de aliaj
pe mâna mea să lase şi
în pumn
să mă primească autumn
rugămu-ne în dosul stânii
să nu se supere
bătrânii
că ne-am născut pe
prispa lor
şi nu oricum şi nu cum
mor
în locul bărbilor
trifoi
pe câmp în sus
înflorim noi
noroiul se usucă în
suflări
de peste mări şi ţări
călări
un singur vin ţâşnit
la lună
poate se varsă-n cale
bună
acelaşi sora tescovină
ne bucură la rădăcină
se duc mai multe
zile-odată
ceilalţi la ţuică-adevărată
se ofilesc ciuperci în
masă
băurăm vremea cea
frumoasă
gâştele
gâştele în
zburătăcitul unghi
spre răsărit
întinse
în orizontul meu
astăzi le voi urma
iubito
dar verde adâncul
ferăstruit de o cetate
spumegă poruncitor
să rămân departe
în numele tău de
corabie
atunci
te sfâşii
scufundându-mă
în încăperi
împrejmuite
de paznici înecaţi
asurzitoare ielele în
ceruri
te caută spre apus
şi eu
le voi urma iubito
dar rădăcini
în noaptea dinăuntrul
stelelor scapără
şi ars eu sar de bună
seamă
să nu ardă
copacul crescut
pretutindeni
până la tine
să îţi pic în poală
iubită a mea şi a
stelei polare
dar toate surorile
păsării ibis
adio spun toamnei
cu fiecare aripă
într-un vârtej
adormit pe marginea
fântânii
de unde spre tine
caldo
le voi urma
inundate deşerturi
coboară o treaptă
fruntea luminoasă i se
surpă
Maria este aerul gol
faţa ca un ochi i se
închide
celui puternic în
singurătate
faţa i se pleacă la
pământ ca un genunchi
înăuntru strîns un roi
de demoni
el îşi aruncă sfânta
haină înainte
mâinile şi le împreună
în pământul
dealului în huma
dealului în vizuini
se prinde de rădăcina
mierii întunecatei
se târăşte pe treapta
câmpului cu verzi
râuri
i se învârte cerul
pe faţă
grâul faţa fiului
i se învârte cerul
până la moarte
cerul câmpului
noaptea printre dinţi
îi şuieră şarpe
ridică mâna a limbă de
moarte
vântul doar s-o
dezmorţi peste noapte
loveşte călcâiul
rotund
hârca ruptă a neamului
de prund
copilul şold creşte
până la şoldul celui prăbuşit
şi iar o ia pe cîlcâi
în sus
teaca sabiei s-a
umplut de gheaţă
apă fiartă din
inundate deşerturi o s-o reverse
convalescenţe
convalescenţe domenii
de părăsire-a poienii
fresce lubrice sub
acei
ochi ai cărbunilor zei
femeie atârnată de
lună
şi de septembrie cu
brumă
arătarea sexului
în zidurile şesului
boală în coaja săgeţii
focului cu scaieţii
seruri în venă mată
de seraiuri şi fată
detalii din talii
suple
peste umbre quadruple
Aretuza
de-un crac de stejar
spânzură buza
spionului măgar
iubit de Aretuza
Aretuza du-te
la birou şi cere
pensie trei sute
cât mai ai putere
sau roagă primarul
să adune satul
să taie stejarul
să-ţi iei spânzuratul
Aretuza Aretuza
i-ai fost ăstuia
farfuza
cu toţi te
fi-mprospătat
şi-ai fi spânzurat un
sat
umbra strigoiului
ce ne vom face noi
umflaţi de apă
vacile slabe graşii
boi
cu cornu-şi sapă
groapă
strigoi
cinic
lanţ hercinic
codrii goi
cum se mişcă nu-s de
noi
ia-ţi o falcă
de pe cer
şi ţi-o calcă
nor vier
ca pe scroafă
groafă
grafă
graf
praf
pulbere de luntraş
vârf scuturat de oraş
sat
lăsat
sub potop
în galop
frunte
punte
de grăunte
înecat cu munte
şi mărunte
cărunte
gerunte
mamă de mamă
tată de tată
apă de apă
apă de apă
cheamă nu cheamă
cată nu cată
pe apă apă
sub apă apă
zi strigoi
să stea puhoi
pavăză
spune pavezei cavaler
să-ţi dea drumul pe o
cale
unde eu nu pot să pier
umbrit de zalele tale
şi rar îmi mai spune
vino
cu toată oastea nu vin
ori singur ori cin'o
porni în loc străin
spumă
şi până se desprinde
norocul de a
ne fi născut şi plecat
şi rămas
în şesul acela în
valea aceea
cineva uită să plângă
acas'
cineva uită să
strige-n lună
până când ochiul
cutremură-n zadar
o spumă care vine să
ne spună
ce albă e că e din
depărtar'
mesteceni
prieteni albi
neîmpuşcaţi
mesteceni paisprezece
fraţi
şapte din voi vă sunt
surori
ce s-au iubit cu
franctirori
din palidele râpi
demult
cu umbra altui neam
m-am smult
în sân de cuib zburau
coji sparte
pân' la a paisprezecea
moarte
tulpini ne-am
dezrădăcinat
din vârf de paloş
îngropat
la ruga florilor de
mină
nopţi de albastru ne
lumină
arbori pribegi fără de
flori
ne fulgeră de şapte
ori
mirese împrimăvărate
februarie pe jumătate
prin laţele de ceaţă
coaja
sonetului de mesteceni
aţâţă ziua
paisprezece cai linşi
or paşte
road
înceata roadere din
roadă
se va sfârşi peste un
ceas
când o să cadă o
iscoadă
pe brânci din cer
încoace tras
prin poame calea va
străbate
cu gură răbdătoare or
să ragă
copii născuţi pe
jumătate
la judecata cea
întreagă
se sfâşia
prin gardul de ciulini
pui de nimic
te alergase să te
piardă
un braţ rănit al doilea
voinic
lua bătaie de la mamă
cu o joardă
tu luleluşă mai
bătrână scăicior
nerprins ghimpii ori
dumneata
rupsesei pielea
braţului fecior
încât apoi şi celălalt
se sfâşia
spectacol
pe-o parte-au căzut
frunze
pe-o parte au curs ape
s-a subţiat pământul
îl învârteşte vântul
în mână ca moneda
zvârlită nu mai sună
şi jos efigia
e soare sau e lună
Rusalii
degeaba ploi dacă în
veci
pe zid aşteaptă
feudalii
în val de spumă să-i
îneci
o albie îmi daţi
Rusalii
via sau oaia miei s-o
sugă
ori toate numele de
hram
ci laolaltă glas de
rugă
nu apă-n matcă decât
neam
Adam bogomil
a patra parte-a lumii
Avel strigă mor
heptameron continuare
pân' la opt
din naştere strânge
botez şi înviere visător
şi ce-i lipseşte nu se
află-n timpul tot
trup de pământ
să-nghită cum născuse
sânge marin soarele
ochi mintea ca norii
vânt în plămân de
respiraţie sau tuse
cap de făclii din
duh-proorocitorii
din gol
şi vezi şi fără ochi
ochii tăi
de tristeţea verdelui
când plânsesei
fără vedere mi-e zarea
zidită
mările zburat-au în
rochia aripă
de-ar răsări nu
soarele mireasma
nudului tău nu luna
furiile împreunându-se
sufletul lucrează la
un urzoi
coaste pierdute în
muzică
mai urzeşte-mă pe o
luncă
meditezi ce lungi
ocoluri
să mă ajungi spre a mă
alunga
în nebun îmi dai
drumul
a ne întâlni în secret
maestrul îţi e
necunoscut
nici eu nu mă cunosc
te ispşesc suferinţei
păcat al tăcerii
strigate
nu eşti în inima ta aceeaşi
ca în inima mea iubito
fiinţa nescrisă
ochilor din gol
fraged urzite
borangicuri
poem indian
departe vei ajunge
într-o zi
departe India de-ar fi
din satul sufletului
am înălţat
glasul spre ţara lui
Por împărat
gândurile bune
adape-le
în vorbe împletite cu
apele
cântece şoptite a
risipă
în miresme să le bată
clipă
totdeauna niciodată
acum
dimineaţa din noapte
la drum
*
câinii lumii ia-ţi
bastonul
nu te iau în serios
maistor Rumi Albionul
30 Isus Hristos
cu parale nefârtate
macaroanei papă-lapţi
latri ale ăstor coate
juzi mulahi sardari
hinzi bapţi
n-ai idee sarea Sarei
sari la bot vocabul
bocn
derbedee fiecare-i
japca îngropat de-a
mocn
mai cuminte şi căţeaua
şi preoteasa bulion
la plăcinte d'ele
de-au a
treizeci în Albion
cum cu surlă
înlemnindă
bastonezi poet latin
câini nu-ţi urlă dai
la bindă
mort buricul de amin
turmă
dezgolirăm vulpile
ursoaicele găinile
înfăşurarăm sforile
mătăsurile cingătorile
intrarăm lângă focuri
lângă ghiocuri pe
ciocuri
mâncarăm ne săturarăm
de treabă ne cătarăm
adormirăm şi visarăm
că de treabă ne
cătarăm
ne tezirăm şi mâncarăm
şi de treabă ne
cătarăm
visarăm ne săturarăm
dezgolii o oaie
din lupoaică bălaie
înfăşurai o zână
în mănuşa din mână
intrai în rai
dacă scăpărai
în pumni capul
mi-l ia dracul
rugăciune
nu mai spune
tac şi cad
fără iad
azi să fiu
în totul viu
mi-aş mâna o turmă
cea mai de pe urmă
până aş trăi-o
toată de cu zio
pe o spinare
pe o spinare de grade
fantastice
urcă un sac împăcat să
crape
oasele-n muşchi
inelastice
inele-n sânge vor
s-adape
şi moalea curte pe
unde calcă
cel cu spinarea şi
fără an
şi-ngroapă nisip
câte-o halcă
să crească sacul din
groapă-n maidan
a uitat va să zică
până
unde trebuie el să
care
nu moare nu duce
ţărână
grăunţele cer măcinare
şi câtă pe un pântec za
de
năduşeală-n cămaşa
scoasă
când prea devreme vede
cum cade
visând că se izbeşte
de casă
nu este adevărat acest
sac
noi toţi ne întrecem
cu el
tu te împaci eu mă
împac
lui nu-i bea din sânge
osul-inel
atunci spune pe a cui
spinare ne trecem fără
de baieri
că între semeni destui
singur îţi vine să te
încaieri
la frunză
la frunză vara toamna
devreme
dar parcă numai vara
frunza toamna lemne
frunzare fără odihnă
plute golite-n jur
câte un os cutremurat
al tăietorilor cu guri
plute din mal rănite-n
rădăcină frunza înecată
salcâmii fluturaţi pe
foamea vitelor vacantă
plute din luncă umbră
porumbului nisipurilor
argint şi sălcii
prunii vâscul chipurilor
se însera căruţele
spinările gemeau mai gem
crengile veştede
le-acopereau în semn
de întomnare falsă ori
grăbită peste feţe
lemnul mai greu frunze
din ce în ce mai creţe
femeia către soare
mare ţi-e arşiţa să
vină seara
lungă dară de noapte
mă tem
mare îţi este şi
noaptea ziua
de dimineaţă nu o
blestem
mari sunt copiii
naşterilor din
prima şi ultima iubire
de noapte
din adăpostul de
arşiţi nu vin
seara s-ajungă să-mi
fie lungă
tu nu întârzii norii
apusul
cu ploi şi noroaie
toamna aduc
pe o margine-n jos pe
alta-n susul
drumurilor pe lângă
tine apuc
casele
casele în cerneluri
noi nu le-om locui frate
fântână din umbră
visa-om să o înfigem prin nume în vatră
întreabă-mă cine ţi-a
născut într-o doară părinţii dacă
din suma bolii ajungem
jumătatea cărunţilor de mai au păr
fratele şi copiii
ce-am fost eu copil pomană împart lumii
pe prispa tristă însă
nimeni să nu întindă mâna
viile nove prunii
galbeni cum se mai dărâmă
vânzarea multor roade
n-are vreo putere cum vedeţi
şi când mor împăcaţi
şi nici între ei nu spun ocări
fie blesteme să nu
ocolească datina crescând
unde ne este fiinţa
venită acolo statornic
cineva s-o povestească
de aproape cu înţelepciune
ne-am sfinţit şi
risipitu-ne-am toţi pe o foaie de biblie
poezia satului
ştearsă-i de pe un acum al nostru
descălecat
strigă din cenuşi
portarul oaselor femeieşti
cu ochii spre
geamurile copiilor
prin paiele de bambus
românul de grâu
crăpăturile cancerului
de lemn să le astupe
la garduri în miros al
gurilor pline de muşte
cu palmele peste
paturile slugi măduvei spinării
fata descalecă de pe
cal însă din ea nu naşte nimeni
împreunată cere să-şi atingă
lacrimile de copite
mai vede apa de argilă
cum i-ar plăcea cărnii
bărbaţilor le
mulţumeşte şi descalecă mai jos
sub umbrelă
mama întorsese cireada
şapte cămăşi ude
schimbase
bătrâna rupea surcele
putrede
dar neamurile
celelalte
o spinare întunecată
unde zadarnic ţii
posturile
şi deodată nu le mai
ţii
curtea cu gâtlejuri
năclăite
viaţă pe zile sărăcie
pe viaţă
plânsul creşte
mulţimea noroiului
şi femeie îmi apărea
sub umbrelă
mută cu ochii trişti
spre pomul plin
măr palid
mă joc cu un măr în faţa
apusului
îl arunc alerg prin
mireasma lui
îl prind şi-l arunc
numai privire
doar dunga mâinii îmi
văd
măr palid
aproape cât mine de
mare
îl prind
în susul apusului iar
ducă-se vâjâitul
unduie încă jur
împrejur pe pământ
şi seminţele
să nu fi venit
păsările
apele ar fi vărsat
aripi pe câmp
nici dimineaţa să nu
fi venit
tu să-ţi fi fluturat
părul ameţit
trebuia să treacă
printre bălţi doi oameni uimiţi
aşa mi se părea şi te
strigam
dar cuvintele repede
se făceau răchiţi
verzi şi sfârşite împletindu-se-n
aer
dintre ele am fi
alergat
cu tălpile în adâncul
primăverii înalţi
până la florile
pomilor de ce n-ai venit
şi seminţele te-au
aşteptat
statuie
ramurile fugăresc prin
aer roade
chipu-ntreg şi părul
încâlcind
stele viile cârcei
să-nnoade
se târăsc pe glezne şi
pe coapse şi pe gând
grânele şi păsările
suie
şi trezesc în umbre de
maşini metal
râul duce-n braţe o
statuie
a copilăriei ruptă
dintr-un mal
pentru libertatea
individului şi
bucuria prietenilor
de apoi
în ziua lui sâmbătă
din mai
rece al secetei lemn
petrece o oră de rai
cioara în salcie
moartea nu
sora iubitei fără de
soră
o oră de rai petrecu
ţiganul cântă pe balta
Piu
la ţipătul puştancelor
ţine
cu glas la ora de rai
la fine
o roată
la trei paşi găseşti
spitale
pentru picioarele tale
ţâţa curge pruncul
suge
plutesc pe lapte
coşciuge
nici copita calului
nici groapa călarelui
ai sub spumă să te
scalzi
plânsul morţilor tot
calzi
n-ai o roată
ne-nvârtită
să te ducă în ispită
son
vreo patru ori doar
trei înaripări
vreo două ori doar una
ori nimic
sunt păsările fripte
pe la cuvântări
şi câte să mai zboare
în pielea de calic
poate acelea neatinse
de-mpuşcări
nu pentru a se fi
ascuns de un alic
ci pe pământ că un
vânat mai acătări
pe gură se desfaşă
să-l dumic
dar mieii nu-s nici ei
în porcii lor
nici eu nici porcii şi
nici pielea
salatele şi cojile
unsorilor
covoarele de ceară ale
bisericilor Delea
ci fără de înaripări
peste cotor
tot păsările
neînfulecate-or fi acelea
vremuri
un cântec oh pe
vremuri mai cereai
azi noapte nici buha
bătrână
nu a deschis mari ochi
după buhai
prin foşnet văzător să
te rămână
ce vremuri şi acum o
săptămână
prin chiciură cu
strigăte de Tla
când te lua într-un
sfârşit de mână
iar până azi de multe
ori se scutura
acum
urechile au ascultat
un ghiont un nas un
împărat
morman e cleiul aurit
acum când surzii s-au
scopit
bretelele din gât cu
glas
întind un zgârci la
parastas
viscerele din toţi ai
lor
pecingini varsă cu
amor
pe pulpe în genunchi
sub labe
trifoi o iesle pentru
gloabe
pământul supt-a cu Ion
măselele un milion
acum din gură pe-ale
cui
le scuip în oasele de
pui
când ţi-ai făcut
copiii mari şi mori
când ţi-ai făcut
copiii mari şi mori
ei cresc fără de tine
copiii lor şi mori
copiii lor nu te-or
vedea decât în poze mori
când ţi-ai făcut
copiii mari şi mori
când arborii dintâi
poeme se tăiară
hârtie nevăzută
moartea scrisă dinainte
ţi se oferă literă
sicriu gorunul gordian
când arborii dintâi
poeme se tăiară
când sărutată mâna de
părinte sacru
voalate siluete
cutremurându-le din ochi
pulverizate hrube cu
boemi de piatră
când sărutată mâna de
părinte sacru
când numele fiicei
nu-l declinai în Faust
pe vorba către dome
din Eminescu naţii
niciun român în ţară
că n-o să mai rămână
când numele fiicei
nu-l declinai în Faust
când Bărăganul palma
cu scob ne adăpase
asume-şi poezia din
poezie insul celălalt
şi te credeai poet mai
altfel întru sine
când Bărăganul palma
cu scob ne adăpase
când cinstea în
post-scriptum ai extins-o
de meserie moartea
acoperită frate
ori compania arsă
înfrăgezindu-şi scrumul
când cinstea în
post-scriptum ai extins-o
când n-ai vorbit de
gestul fiinţei Balachunder
văzându-l auzindu-l pe
veena omofon
rotundurilor butii cu
plinul numai sunet
când n-ai vorbit de
gestul fiinţei Balachunder
când nu s-ar mai prin
aer pământul recerta
religiile humei pe
ramuri de mistreţ
nisip insesizabil prin
sângele tragodic
când nu s-ar mai prin
aer pământul recerta
când cu Brâncuşi
ospăţul întors firimitură
Christos te îmbiase
din lemnul cu orantă
întreitura dogmei familia
picteze-o
când cu Brâncuşi
ospăţul întors firimitură
când fetele ascultă de
tatăl mort al altor
iertarea numai stilul
aducerii aminte
numai de ploi nu
înfloriră teii-n cale-ţi
când fetele ascultă de
tatăl mort al altor
pânză
am ales o singură pânză
de peste apă
când mi-a ieşit
înainte
femeii celei dintâi
i-am întins-o
pe maluri o încerca
din ispită
şi noaptea s-a dus
prin sate
iar în oraşe nu-şi
privea umbra
dimineaţa s-a întors
la pânza
de peste apă aleasă de
mine
cu mâna mea am
acoperit-o
aflându-mă sub valuri
de râu
a aşteptat să îi ies
înainte
necunoscut iar eu
învăţasem
cum n-o s-o mai văd pe
sub pânză
şi-n iarnă se va grăbi
la vreme
de gheaţă îmi va cere
din suflet
să strâng la piept
haina pânzei primite
aparenţă
înainte ai oraşul
unde cască e un om
duci o trenă
provincială
ce se moaie-n şesul
fiert
cât de singur tânăr
cum
calcă drumul trece
lumea
chici volante fără
cariu
din muzeele străine
corpuri fragede cu
deget
prin inele îndreptat
golul de viteză
al maşinilor salvării
te opreşti într-o
secundă
mergi pe străzile
prezbite
cu nume de cocoşaţi
nu-s fete contagioase
chiar primindu-se în
braţe
nu se molipsesc de ele
şi atunci cu toţi se
taie
mai des decât
drumurile
mai rar decât s-au
născut
fluier
din pom a căzut
fluierul
găurile i-au rămas
până toamna în crengi
noaptea era ca toate
fluierele
venea cineva şi
înfigea dinţii în marmora cea mai apropiată
puţuri astupate nu
schimbau numele pământului numai
când urşi la rând se
prefăceau în degete departe
şi veveriţele pe
trunchi în rictusuri prea mari
iar de metamorfoză se
speria sufletul
atunci pomii se goleau
de găuri
apă-n care să se
scalde pictoriţa
culoarea-n tub e
Anacreon cântând
că obiectul drag
iubitei sale este
paleta-l prinde şi din
pensulă
prin ochi se face pată
pe opusă pânză
dar picură pe mână sau
dedesubt
în valurile ei de
creste
şi apă-n care să se
scalde pictoriţa
cere călărind pe muza
mânză
rostul cel copt al
facerii
era într-o noapte
acasă la noi sub fire fără egal
în fir nu se trezea
apa în ocoluri acasă cu portal
ocolul fără noi întâi
pe pajişte ne bucuram de el
pornise pata apei unde
capul se oglindise chel
a doua oară ne
încăpăţânam dacă dacă zadarnic ni-e bine
să nu uităm nimic din
trei serpentine
a patra îndoire în
zaua caldă cinci şase
cu urme pentru
fericiţii altfel netrase
şapte
la noi sub fir acasă
era noapte
pleoapele zicalei
piciorul tău să calce
nori
cocori să îndrepţi
aplecaţi
odată de două ori de
iubire ori
trup de pleoapă care
baţi
pumnul şi cercul rupt
în cot în umăr ţi-ar
fi plâns
iubito dedesubt
când mâna
s-ar fi strâns
în cerc în locul
umbrei maibătrâna
de ce moare femeie
câte puţin corpul în
rochii
de ce s-au închis
ochii
pleoapa fiind cheie
sau dinadins tu dobori
căldura
trupurilor ţie
veşminte
pe care coapte le dai
de-a dura
omeomerie
banii cădeau din ei
înşişi
mai înainte se rupeau
iar înainte de a fi
strânşi-şi
priveau inşi ce se
buzunăreau
sufletul mare a căzut
s-a rupt mai înainte
iar înainte de a fi un
lut
vedea nici oseminte
eu dintre voi ca
bancheri
mai înainte părinţii
şi mai mult nicidecum
ieri
părul galben precum
acum dinţii
dar omeomeria spune
ce este ea prin poetul
din graiul graiul din
lume
lumea din încetul cu
încetul
înţelepţii
casa împăratului
înghite în sec copile
bătrânii erau
înţelepţi şi lăsau în pace
casele mici până
târziu să se joace
câte trei patru 5 6 7
nouă 10 zile
dar prea multă
înţelepciune fiecare avea
şi se încoviase
fiecare nu sub ea
nu ştii tu însă au
început să creadă
că sunt acoperişuri
ziduri copiii ceată după ceată
casa împăratului s-a
dărâmat înfometată
înţelepţii s-au
apropiat de case mici şi de copii
nu ştii tu dar au
început să creadă
că la fel ca înainte
le va fi
burleştii
hai pe capră şi tu
călare
dă-te de pe berbec jos
mă voi face întâi eu
mare
apoi tu de prisos
nimeni mai multă-n
frumos
cuminţenie n-are
dă-te de pe berbec jos
hai pe capră şi tu
călare
duce-mă pe mine la
poartă
unde vei urma imediat
pe lângă o pisică
moartă
când în oraş am intrat
să văd cum dumnezeu
iartă
că nu greşesc la
toartă
cu fruntea lui păcat
unde vei urma-n poartă
vezi cum pic de pe
şiră
a lucra în fabrici de
gem
ăl mai din dos barem
cât ţâţele se acriră
şi te-au prefăcut în
ghem
să vezi cum pic de pe
şiră
în faţa dumitale şi
gem
la dumneavoastră
ajungă
praf din copite seci
suită la ceruri o pungă
plină ochi cu berbeci
precum cel fără
strungă
ce-l galopai pe veci
la capră doar să
ajungă
să creşti sub copite
seci
groteştii
tot la facere
stăm şi-n coacere
copţi bătrâni de
tineri
feţi bunicii gineri
ce nu înţeleg
de coadă nu-mi leg
însă vreau o glumă
zăpada înspumă
pământ şi oraş
când un îngeraş
epileptic moare
din criza de soare
altul la fereastră
să mai dovedească
din pereche cum
rodul e mai bun
că degenerarea
n-a-ndulcit nici marea
boiernaşii
binele casei din satul
părăsit odată
de boiernaşii morţi
îndată
ce ne-am revenit în
roată
cu podoabă ne îmbată
în argintul tată
pentru mama fată
suflă tare-n focul cu
grenadă
n-au ai tăi aur în
ochi să vadă
până în spitalul de
zăpadă
cum îţi sare carnea ca
pentru o ladă
zestre boiernaşei când
e fată
viu dumnezeu să te
bată
dar se luară la bătaie
şi doi orbi oasele
ştiind să moaie
cine vă va dezlipi din
foaie
ca să râdeţi râs
dintre pietroaie
luaţi ai mei căci
toată aşa e
moartea lor pe
muşuroaie
timp mult
poftesc şi rup cu mâna
mea din crengi ce-i dulce
oraşul e ca armata
beau din butoi
până se termină pe
urmă rabd nu cumpăr
acolo e bine să treci
eram tânăr ca tine
munceam şi voia să se
mărite cu mine o fată
care nu mi-a plăcut
nici după ce
m-am întors din război
m-am întors şi mi-am
zidit casa lângă pădure
voiesc să am timp mult
ca niciodată
îmbrăţişări
nu-n sat perechi de
pui şi fulgi
nu-n lut nu-n apa
norului
privit de taica drept
în giulgi
ascuns de căi
feciorului
pe când se moaie
cânepa în sânge
în locul bălţii care
plânge
pe când se toarnă în
pahar
şi gazul vechi în
lampadar
şi dacă fost-a să
aplec
ochirea-n ceruri
petrecută
nu scap nici eu cum de
înec
pe faţa râului o cută
praznicul
praznicul pe ducă
soarele-n amurg
noi trăiam prea bine
unde şi muream
Doamne de ce nu spui altui
demiurg
să ne piardă urma în
târziul neam
oilor părinţii minţile
păscute
în pastrame repezi ca
de argint viu
înfigându-şi dinţii va
să le sărute
în genunchi la târla
neamului târziu
mâna
mâna ţi-ai ascuns-o în
pasărea gata
zburătoare-n rana mângâierii
tale
până-n ceruri plină de
grâuri polata
clatină-se munţii fără
nicio vale
creştetul şi talpa
razei se loviră
dacă-ai supt lumina-n
ochiul ce se crapă
pânze înălbite poate
se deşiră
spre vederea plânsului
în loc de apă
povestea femeii
îngenuncheate pe vrăji
visează încărcarea
podoabelor
în carele de luptă
ale roabelor
robiei
domniei
nu împleti pe rob
în coada de roib
mână cu o mână
despleteşte cu un
dinte
pe stăpână
de veşminte
ha
paparuda
udă
a
uscat
rob
pentru bob
ai ajuns nu mai visa
rabzi ca ouăle de
Paşte
fără burtă nu poţi
naşte
fără mâini descarci
podoabe
în genunchi baţi vrăji
de babe
şi-n genunchi când nu
mai eşti
sari să te înalţi c-un
deşti
nu al tău
al celui rău
bărbătos
os
de dudău
adormind la tăietori
te trezeşti de două
ori
cu călcâie şi pe-un
piept
cu un cap de ochi
adept
mai visezi iar podoabe
pentru babe
iar cirezi
pentru aezi
naşti pământ
până la sfânt
faci un chip
din nisip
sufli ape
să-l adape
şi se duce-n
fund de cruce
te trezeşti pe
jumătate
bust de clopot care
bate
când eşti toată
să nu bată
când nu eşti
să scazi c-un deşti
al tău
al celui rău
bărbătos
os
de dudău
o pereche
a mai veche
o femeie
se descheie
boabă-n bob
roabă de rob
acum lui
răului
leatului
bărbatului
din ea strecuratului
i se-nchină
pentru vină
şi-i trec anii
în jelanii
că e roabă
de podoabă
grădina ta
pietrişurile seci le
dai de-a dura
piersicul galben la
piciorul viei
cărăbuşi în floare
ziua te va trezi când
fir de cânepă
grăbit ar vrea din
beţe
să plonjeze în bălţi
pe soare-ncinge buza
pete
prin care să se
lumineze
căldura din grădina ta
patrii
patrii sure
peste vârfuri
de pădure
şi de stârvuri
patrii goale
în adânci
rotogoale
de pe stânci
soare gloate
vrejuri scrise
pe palate
din abise
patrii albe-n
albii spumă
de cu salbe
date-n ciumă
patrii pline
pleznicioase
în străine
străni şi coase
hamalul hergheliei
nu a trecut calul
înhămat călare
pe mine hamalul
sub lins bici de sare
poate sforăitu
hergheliei paşte
pe pajişte şi tu
mă aştepţi de Paşte
înviază Domnul
nu e trecut calul
pajiştea cu somnul
o-nhamă hamalul
măr
mărit-o pe Mărgărita
când se joacă
învârtita
mai bine c-o stea din
poză
frizeriţa-n celuloză
mărit-o pe Mărgărita
când se joacă
prăbuşita
mai bine ca o reclamă
gura opărită-n zeamă
Mărgărita-i măritată
nu-s trei lucruri nu e
fată
învârtită prăbuşită
Mărgărita se mărită
pedeapsă
la gura de răcoare-n
surâsuri a speluncii
luaţi în mână soare
ori măştile lui lucii
dar mult mai bine-ar
fi să vă opriţi
stătuse ziua pe o
lespede
lumina încă-n minte
i-o sorbeam
aerul peşterii
tremurător
pe apa gândului plutea
albit
nici sfâşiate clipele
nici vechi
nu se ciocneau în
dansul aburit
desprins peste
pupilele bănuitoare şi
trădându-şi dezgolita
lipsă
pereţii în trezie
lunecoasă
se balansau să-şi
umple stropii cu geneze
ce trebuiau în
sfărâmare
să-nceapă frământarea
nouă
de unde şi o rază ar
fi fumegat
însă-n ţâşnire din
picior scânteietoare
eram doar eu chemata
închegare
şi nu găseam un glas
care aprinde
vechile muntelui
cuvinte
nici pas ca-n grabă
milenară
s-ajung cu-un sunet în
afară
m-am învârtit prudent
în munte
rupându-mă apoi spre
locuri strâmte
un braţ spre nord să
sfredelesc am dus
bătaia pieptului în
sus
alt braţ în sud
suflarea-n jur
contururi de
privelişte să fur
oh dacă v-aş fi
aşteptat lung ascuţiş
spre zare nepornit
rămas pieziş
mă-ntorc acum voi
ocoliţi pe creastă
sau de intraţi daţi-mi
întâi pedeapsă
păianjen
femeia mică de la mine
durată-n oase de
ciment
îşi rupse moaştele
prea fine
le aruncă pe continent
le plânse le jucă în
cărţi
îşi trase carnea după
gol
se-acoperi-n puţine
părţi
întinse-şi pielea
peste sol
mai greu călcam să o
ajung
o ploaie mă crăpa în
loc
mi se făcuse ochiul
lung
şi sufletul om sub
cojoc
în sânul meu privii
s-o văd
de haine mi se
desprinsese
o uitătură îndărăt
murea-n păianjen care
ţese
din patru-n patru
gândesc surâzător
cuprins de sfere
umplu cu multul
organism ca-n nevedere
pereche înăuntrul
inimii sacrificată
fiu soarelui şi în
lumină tată
mică servită de
planetă mama
încheie cu velinţe
panorama
soldată feciorimea
noastră mincinoasă
abate fir alb-negru
către casă
curând călcăm din
patru-n patru puncte
fără de visul lăzilor
defuncte
din liberare în
copilărie şi în naştere la miez
singur aflându-mă eu
nu mă nasc nici înhumez
fată
muzicile glasului
a părintelui vechimii
ascultate la vecernii
din chilii de înserări
nu le cântă nici
călugări
nici strigoii anonimii
dar le şuieră din rană
purpura văzutei ţări
dar le susură o slavă
de izvoare precum
primii
zburători în sân
treimii
tot atâta de moldavă
tot atâta de olteană
pe la sud înfăşurată
într-o Dunăre cu navă
plutitoare cu o fată
cititul raţiunii
cititul raţiunii
temă-n alfabet
l-oi conversa şi-n
anul de apoi
de-aici alt timp nici
mai încet
vaporizarea laptelui
din oi
păcat de negrăit după
admitere
dactilografiemu-l pe
litere
femeia olimpiadelor
presbitere
primească-ţi
complimentu-n ţitere
Koara os galactic
alpin
prin sticlă vezi-ţi
surorile
puind din ce în ce mai
feminin
frig din North
Westland înfiori-le
sub arme
n-avem proporţii
pentru accidentarea
mortală a fetiţelor
de militari
n-avem nicio proporţie
a morţii şi curăţiei
fiilor adolescenţi
de ţărani
mai ales pierdem
proporţiile
unor bătrâni în putere
sănătoşi cum se
anunţau
prin acelaşi telefon
ce poartă vestea spre
copilul
gata îmbătrânit
nu se vede nu se
loveşte
cu mâinile reci
nu se culcă în
sfărâmare
pământul ud nevopsit
nu se adulmecă
nicio proporţie
oricât ne-am afla
sub arme acum
şi ne vom umple
proporţiile lipsă
studiu
în luna lui martie şi
a lui aprilie
dragă nu bântuie căldurile
mai iunie şi celelalte
mai bine o palmă mi-ai
arde
satul natura nevrând
să încalce
studii de poezie
lăsate în pace
noi nesocotit-am că nu
aveam
subţiri cordurile cu
alean
şi ce ţigani ignoră
bătrânii lor
prin curţile fără amor
cu găinile aduse din puşcăriile
din luna lui mai şi a
lui aprilie
Salsovia
pe mal în Salsovia
cândva fără carte
venit din dealul
Centrului
în înserare
înţelegeam totul
pentru
acum şi pentru arte
dar limba aedului
numai
atunci o vărsam în
mare
moara
de la moară către sat
o jumătate
kilometru neîncărcat
străbate
un om care se întoarce
din oraş
de departe ca din
Munţii Făgăraş
se uită că e noapte
tace
vorbeşte ce vorbeşte
are de a face
cu o femeie nevăzută
dacă
l-ameninţă pentru că-n
somn de năduşeală-i leoarcă
la dreapta n-o apucă
biserici aşteptându-l
în stânga îl opreşte
neînvârtit pământul
tot la moară îi vine
să tragă
dar n-o să-şi macine
oasele dragă
ceva în mână o să-i
intre oare
ori aşteptăm degeaba
în coş să se strecoare
se crede-ntâi desculţ
iubind ţărâna
hainele-i cad rămâne
căpăţâna
pe ea-l gândeşte
vântul să subţie
până va spulbera făină
vie
încearcă pomii de n-au
dat în spic
vrea-n braţe mamă în
braţe cu un copil mic
doreşte coasta el cu
coastele s-o râme
mai bine decât mort în
moara lume
lumina stinsă va
păstra-o-n geam
pentru atât o viaţă
cere de la ram
doar că-l trimite
ramul să nu stea
râşniţa singură pe
vreme rea
măi sarea ţi-ai luat-o
păsări sunt
ouăle gata pâinea s-o
frământ
haide că te iubeşte în
moară satul mort
făină-n sac pentru ce
guri şi eu să port
din moară către sat
priveşte Gică
prin val de roată
simte că se mişcă
iar uneori chiar
umblă-ntre bărbaţi
de chelios morarul
depărtaţi
ei toţi cu ochii la un
cal deodată
din palme bat când
haia îşi deznoadă
morarul îşi întoarce
capul
să ştie cine nu-i
aplaudase calul
când colo Gică
socotind
râdea că zgârciurile-n
cal nu prea se-ntind
o ce plăcere viaţa aşa
cum e
de ar putea trăi-o-n
moara lume
ţigări pe malul bălţii
mai demult
fumate scapără plase
cu peşti pe fund
salina suflă-n ei pe
sub pământ
gustul ţiparului cu
cap tăiat mişcând
prăjit să-l tăvălească
în dunga de mălai
ca-n
camera-ncălzită ce mai trai
pe ea-l gândeşte vântul să subţie
RăspundețiȘtergerepână va spulbera făină vie
încearcă pomii de n-au dat în spic
vrea-n braţe mamă în braţe cu un copil mic