Redactarea lucrărilor
Lucrările vor fi redactate conform modelului
de mai jos (MS Word compatibil 1997-2003).
(10pt)
(10pt)
(10pt)
INSTRUCŢIUNI PENTRU AUTORI
SI UN EXEMPLU DE
LUCRARE FORMATATĂ (12 pt, bold, LITERE MARI, centrat)
(10pt)
(10pt)
(10pt)
Prenume, NUME, apartenenţă
instituţională (centrat)
(10pt)
(10pt)
(10pt)
(10pt)
(10pt)
(10pt)
Rezumat: (10pt, bold) Rezumatele vor fi scrise în limbile română şi engleză.
Lucrările vor fi scrise în limba română. Vă rugăm să verificaţi cu
atenţie ortografia, sintaxa, stilul de redactare şi formatul lucrării.
Cuvinte cheie: lista cuvintelor cheie (10 pt). (max.
cinci cuvinte)
(10pt)
(10pt)
(10pt)
1. INTRODUCERE (10 pt, bold, LITERE
MARI)
(10pt)
Dimensiunile lucrărilor prezentate spre acceptare nu
vor depăşi 15-20 pagini, format A5, redactate în conformitate cu instrucţiunile
de faţă. (10pt)
(10pt)
(10pt)
2. CONŢINUTUL LUCRĂRII (10
pt, bold, LITERE MARI)
(10pt)
Utilizaţi următorul format pentru fiecare pagină:
Format A5;
Margini: sus 20mm, jos 20mm,
stânga 19mm, dreapta 19mm
Un tab standard (1,27 cm) la
începutul fiecărui paragraf;
Documentul va fi salvat în
format Word, compatibil Windows XP;
Font: Times New Roman, mărime 10pt, spaţiu o linie;
Textul va fi formatat în
conformitate cu aceste instrucţiuni.
Evidenţierea
unor cuvinte în text se va face prin scrierea cu caractere cursive.
Textul va
fi redactat la genul neutru, concis şi corect din punct de vedere ortografic şi
gramatical.
Autorul
este integral responsabil pentru
editarea lucrării.
Referinţele
vor fi scrise în conformitate cu următorul exemplu.
(10pt)
(10pt)
(10pt)
REFERINŢE (10pt, bold, LITERE MARI)
(10pt)
(10pt)
Andriessen, D. (2004), Making
Sense of Intellectual Capital. Designing a Method for the Valuation of
Intangibles. Amsterdam: Elsevier
Becker, Lee, B. (2008), “The most pressing challenges for journalism
and mass communication education”. In
A. C. Osborne (Ed.): The Future of
Journalism and Mass Communication Education. Baton Rouge, LA: LSU Manship
School of Journalism, pp. 78-79.
OECD (1989), Schools and Quality. An International Report. Paris.
*** Teaching and Learning International
Survey (TALIS), http://www.oecd.org/
edu/talis/firstresults.
Rezumatul,
respectiv conţinutul integral al lucrării, cu respectarea criteriilor de
redactare prezentate mai sus, va fi trimis pe adresa e-mail: ushdppd@spiruharet.ro, până
la data de 15 decembrie 2010.
George Anca
EDUCAŢIA TERŢIARĂ ÎN INDIA
Cazul limbii române
REZUMAT
În contextul datelor
sintetice despre educaţia terţiară şi viaţa academică din India, se exemplifică reintrarea în atenţie şi
cercetare a unor teme româno-indiene, prin introducerea studiilor româneşti la
Universitatea din Delhi, în 1977. Se
invederează, astfel, că predarea limbii, literaturii şi culturii române a fructificat
şi în traducerea unor opere precum Mioriţa, Meşterul Manole, Luceafărul.
Poate în replică la sinonimia indiană între educaţia terţiară şi tehnică, se
propune o nouă paradigmă româno-indiană, întemeiată pe tehnică şi
spiritualitate. Comparativ, se anexează un proiect (draft) de predare a limbii
române la Universitatea din Beijing.
Cuvinte-cheie: educaţie terţiară,
India, limba română, Eminescu.
ABSTRACT
In context of data
on tertiary education and academic life in India, it is exempified the
reentering in attention and research of some Romanian-Indian themes, through
introduction of Romanian studies at Delhi University, in 1977. Thus, it is made
clear how the teaching of Romanian language, literature and culture frutified
also in translations of works like Little Lamb, Master Builder Manole, Evening
Star. As if answering Indian synonimy between tertiatry education and
technique, a new Romanian-Indian paradigme, based on technique and
spirituality, is proposed. Comparatively, a Romanian teaching project (draft)
for Beijing University is included.
Key-words:
tertiary education, India, Romanian language, Eminescu.
Spre o
superputere a cunoaşterii (1)
„This could be you” - Universitatea din Delhi
„ai putea fi tu”, îşi atrage faimoasa vidyalaya potenţialii studenţi într-un
clip pe YouTube.. Faimoasă, pentru noi, întrucât, picătură în ocean, „we have
been it”, aici introducându-se, în 1977 (2), ca a noua limbă de studiu,
româna, în Department of Modern European Languages (divizat ulterior în
Department of Slavonic and Fino-Ugric Languages, plecat la Jawaharlal Nehru
University, în sud, şi German and Romanic Studies Department, rămas la Art
Faculty, Delhi Universiy, nord). Poate fără insinuarea că fiecare român în
India se simte singur, recent, indianistul Liviu Bordaş şi-a intitulat
latineşte periplul, Iter in Indiam.
În curtea interioară a departamentului –
împărtăşită cu Gwayer Hall şi Facultatea de Istorie -, bustul lui Braille va fi
amintind de cei 15 milioane de orbi ai Indiei (din 37 de milioane în lume,
2002). De acelaşi ordin este, însă, numărul studenţilor, educaţia terţiară în
India clasându-se după China şi SUA. Chiar dacă, în 2008, un document
interaţional, „Quality Education
Survey”, o plasează pe locul al şaselea între „emerging economies”, după Rusia,
China, Brazilia, Mexic, Africa de Sud.
Cea mai veche universitate
din lume, Nagaland, sau Taxila, din antichitate, universitaţile de secol 19,
colonial englez, din Madras (Chennai), Bombay (Mumbai) şi Calcutta au, în 2009,
o replică explozivă, de superputere a cunoaşterii, în devenire: 20 universităţi
centrale, 215 universităţi de stat, 100 universităţi „deemed”
(considerate/asimilate), 5 institute funcţionând sub State Act şi 13 institute
de importanţă naţională, 16.ooo colegii (din care 1800 exclusiv pentru femei).
Structura şi accesul se bazează pe Education Policy, 1968, stabilită de Comisia
Naţională a Educaţiei, pe modelul 10+2+3.
Accentul la nivelul
terţiar al educaţiei se pune, în ultimii ani, pe ştiinţă şi tehnologie. Educţia
tehnică în India datează din 1794; 10 milioane de studenţi frecventează în
prezent 6500 astfel de instituţii prin care se tentează integrarea
universităţii cu educaţia vocaţională. În ultimele patru decenii, India s-a
concentrat pe cinci arii-cheie de dezvoltare: spaţială, energie nucleară,
agricultură (şi apă), farmacologie, biotehnologie. India a devenit lider
mondial în crearea unui spaţiu industrial endogen prin sateliţi de comunicaţii.
Potrivit profesorului B.B.
Bhattacharya, rectorul Universităţii Jawaharlal Nehru din Delhi, educaţia este
globală, în secolul al 21-lea. „Universităţile indiene trebuie să se
pregătească pentru acest sistem global de educaţie. Universităţile noastre au
nevoie de autonomie copmpletă în termenii a ceea ce să predea, cum să predea şi
cui să predea. În prezent, legile din India spun că o universitate centrală nu
poate angaja un lector străin. Dacă un profesor din Bangladesh este un expert
în SAARC şi doreşte să vină în universitatea mea, de ce să nu-l pot angaja? De
ce să restrictăm cunoaşterea? Educaţia trebuie să fie liberă.”
Personalităţi/instituţii
indiene/internaţionale văd un timp oportun pentru India de a-şi face tranziţia
la economia cunoaşterii, chiar dacă progresele în participarea la educaţia
terţiară nu au exclus încă decalajele între bogaţi-săraci, rural-urban,
bărbaţi-femei, grupuri defavorizate şi populaţia generală, state. Expansiunea
echitabilă a educaţiei secundare ar fi prima condiţie a îmbunătăţirii echităţii
în educaţia terţiară, însăşi reforma învăţământului superior fiind văzută ca de
la un socialism pe jumătate copt la un capitalism pe jumătate copt.
India
academică
Apărute în anii '30 ai secolului trecut, înaintea
Independenţei, anunţând-o, academiile
indiene de ştiinţe (fizice şi biologice) – National Academy of Sciences (Allahabad, 1930), Indian Academy of
Sciences (Bangalore, 1934), Indian National
Science Academy (New Delhi, 1935, iniţial – National Institute of Science of India) – îşi trag, se
poate spune, rădăcinile multimilenare încă din Vede,
în acelaşi timp religioase şi matematice. Cineva spunea chiar că, prin religie, fiecare indian
poate fi considrat un om de ştiinţă. Satyagraha (aderenţa la adevăr) a lui Mahatma Gandhi a
eliberat India şi a schimbat lumea.
Tablele înmulţirii şi conceptul de
zero şi zecimal (derivat din cuvântul sanscrit “dasham luv”) au apărut prima
oară în Vedas. Sutra “Nikhilam Navatascaraman Dasath” (“Toate din nouă şi
ultimul din zece”) pune din nou orice număr în legătură cu unitatea. În
psihologie, Mandukya Upanishad descrie următoarele patru stări ale
minţii: jagrata (treaz),swapana (visare), sushupti (somn adânc), tureeya (faza
esenţială). În fizică, Vedas afirmă că toată materia este alcătuită din
particule, sunt definite acceleraţia (ksanika), momentum (vega), vibraţia
(spandana), a fost recunoscut “akasha” (eter) – mediul prin care călătoresc
lumina, căldura, sunetul. Astronomia vedică l-a inspirat şi pe Eminescu,
soarele se învârteşte în jurul propriei sale axe, pământul în jurul soarelui,
luna în jurul pământului. Referitor la ştiinţele mediului, hinduismul – cum
menţionează şi Al Gore în Earth in Balance – consideră protecţia
mediului o datorie a fiecărei fiinţe umane. Ayurveda, oarecum la modă în
medicina de azi, a influenţat de la începuturi creşterea cunoaşterii medicale
în Grecia şi Arabia; a fost anticipată descoperirea circulaţiei sângelui; sunt
menţionate peste şapte sute de plante medicinale.
Asemeni radicalilor sanscriţi ai cuvintelor
din limblile indo-europene, ştiinţele se impersonează (dacă nu chiar şi
botează: “The name of the Association shall be 'The Indian Academy of
Sciences”) în savanţi (peste 800 membri numai în academia din Bangalore),
constelaţi în comitete secţionale – ştiinţe matematice, fizică, chimie,
inginerie şi tehnologie, medicină, ştiinţele pământului şi planetare, ştiinţele
despre animal/plantă, biologia generală –, cu sub-comitete poate şi mai
grăitoare – catedra Raman, panelul educaţiei pentru ştiinţă, panelul valorilor
ştiinţifice- dar mai ales în miriade de subdiscipline a căror poveste (cf.
Indian Academy of Sciences Year Book 2009) vine parcă din Upanishade: între
procese stohastice şi geologie himalaiană, oceanografie şi moştenire
ştiinţifică indiană, genetică şi înţelegere publică a ştiinţei, schimbarea
climatului şi psihologie ultrastructurală, nanomateriale şi frustrare
geometrică, genetică şi paleomagnetism, biodiversitate şi astrofizica
experimentală a energiilor înalte (etc., parcă la infinit).
Fondatorul Academiei Indiene de
Ştiinţe, fizicianul Chandrasekhara Venkata Raman (1888 – 1970), laureat al
premiului Nobel în 1930, între altele pentru “efectul Raman”, şi-a legat numele
nu numai de cuantele luminii, dar a investigat şi natura armonică a sunetului
(e.g. “nota lupului”) instrumentelor indiene (mai ales tabla şi mridangam).
Difracţia luminii prin undele sonore l-a condus spre o nouă fizică incluzând
laserul Raman, Optica Raman, Spectroscopia Raman, Îi urmase, la “Nobel”, ca
indian (tamil) bengalezului Rabindranath Tagore (literatură, 1913), iar în
1983, nepotul său, Subramanyan
Chandrasekhar, a fost încununat şi el de râvnitul premiu (tot pentru fizică).
Promovarea ştiinţei pure şi aplicate
s-a făcut, dintru început, prin cercetare originală şi diseminarea cunoaşterii
ştiinţifice către comunitate prin întâlniri,discuţii, seminare simpozioane şi
publicaţii. În ultimii ani, Academia s-a concentrat asupra ameliorării predării
ştiinţelor în universităţi.Conferinţele publice sunt susţinute de personalităţi
de vârf ale Indiei şi ale lumii în domenii de vârf (e.g.interacţiunile materiei
uşoare, cea de-a cincea dimensiune, ştiinţă şi etică în cercetarea celulei
stem, materia neagră, nanofotonica, viaţa inteligentă, somantha –
reprezentările unui eveniment.
Clasici români în India
Romanian classics in Sanskrit, un caieţel copertat în carton khadi, artizanal,
tipărit pe alb, cu tuş roşu, în alfabet devanagari, nu avea decât simbolic destinaţia
sacralităţii şi clasicităţii limbii sanscrite, altfel o limbă moartă. Se voia şi o partitură, întâi sub ochii
traducătoarei, din româneşte, dr. Urmila Rani Trikha – într-adevăr, adesea cânta, şi public şi în intimitate, acele
echivalenţe cu putere rituală, poate precum Ion Creangă îşi silabisea, ca pe o
muzică, abecedarul, ce să mai zicem de Amintiri.
Un prestigiu textual dincolo chiar de accesul la sens suplimenta atractivitatea
clasicităţii româneşti până la asimilarea subconştientă celei a Indiei.
Şi mai simfonic, Luceafărul
lui Eminescu, Dyvyagraha, tot în sanscrită, iar în hindi, Memna/Mioriţa se recitau trilingv, se
studiau după o metodologie milenară, dar şi improvizată de fiecare student, la
un curs de limbă, de literatură română, în căutare disperată de punţi, fie şi
recunoscând salutul-rugăciune Ram-Ram în (şi
dacă) ram (ramuri bat în geam), alţii şi în o, rămâi, rămâi la mine. Sunetele româneşti regăsindu-se în cea mai
veche limbă clasică ori în limba oficială a celei mai numeroase democraţii
actuale vor fi reîncarnat, într-un avatar pe viu, de studiu universitar, un
mesaj altfel, pe cât de dumnezeiesc în ochii conaţionalilor – dincolo de
deconstruirea la modă, politică -, sortit închiderii în sine, spre frustarea
noilor porniţi, în ce lume, fără clasici.
Începutul rigvedic al Scrisorii I de Mihai Eminescu s-a (re)tradus în
sanscrită, dar şi în alte limbi indiene: nasad asinno sad asit tad anim (Rig
Veda 10.129)... Da war nicht Sein, nicht Nichtsein (Max Muller)...La-nceput pe
când fiinţă nu era nici nefiinţă (Eminescu)... adau sampurnasunye na hi kimapi
yada sattvamasinna casi (sanskrită, Rasik Vihari Joshi)... Pranihina,
sattarahita, ajiva,/Samkalpavyatirikla, dhyanatita. (hindi, Usha Choudhuri)...
Tyare natun ko Sat, na asat (gujarati, Mahendra Dave)... Jadon thakian nal
main (punjabi, Gurbhagat Singh)...
Adiylekku nissunyata nannile (malayalam, O.M. Anujan)... Mudhan Mudhalil,
Onrumatra verumaiyil / Oruiyire, oru porulo, jivano illaatha nilaiyil (tamil,
P. Balasubramanian).
Cosmologia eminesciană în
relaţie cu Vedele, în special Rig Veda, şi Eddele, în cheie Voluspo, ne-a
însufleţit,mulţi ani, în India (vide Apokalipsa indiană, 9 vol.;
Indoeminescology; The Buddha – letters
from the buddhahood to Eminescu etc).iar recent în faţa mormântului lui Ibsen
(Ibsenienii, 6 vol.). De la vedicul Hiranyagarbha (titlu preluat şi de Baronzi)
la Cosmologia Generalis al lui Christian Wolff (1783) şi Luceafărul lui
Eminescu (1883), prin (ne)devenirea bhava-vibhava sau nonuniversomorfism şi
fiinţe noncosmomorfice, printre modelele cosmologice adoptive (Ioana Em. Petrescu) rezonanţa
arhetipală ne-a acordat rigvedic primordial cu Scrisoarea I, oarecum aparte de
marea întunecată egipteană, haosul-ou chinezesc, Tiamat tăiată în cer şi pământ
(Medeea şi-a tăiat-tomi fratele doar în bucăţi). Theo-cosmologie,
transcosmologie (cosmologie de viziuni cosmologice), cosmologie personală,
Weltinsenraum (Rilke), www.histoire-christ-gnose.org:”Mikhai Eminescu
(1850-1889) – Poete et philosophe roumain pour qui c’est l’Ormouzd qui est le
Dieu bon” (a ne mulţumi şi –numai – cu atât faţă de tăierea-tomi a lui
Eminescu, deodată frate de cruce cu Tiamat - în anii ’50, din nou în anii ’90,
nu doar în ţară). Altfel, internetul titrează, la hazard, un cosmofolclor,
chaosmos, cosmopezie românească recentă sub Perseide via Luceafărul, spre o
cosmoeminescologie
(Antropo)izvorul Eminescu
plângându-şi dacic naşterea (Apele plâng, clar izvorând în fântâne) se
resanscritizează ubicuu prin traducătoare, Amita Bhose în Bucureşti/Calcutta,
Urmila Rani Trikha în Delhi. În Chandogya Upanishad, prinşi de moarte în
jertfe, zeii s-au smuls din riturile rik, saman, yajur şi s-au întors întru
sunetul mistic aum... udgitha este aum...soarele e ca udgitha...pământul este
rik şi focul este saman...spaţiul este rik aerul este saman... cerul este rik
soarele saman... albul lustru al soarelui este rik sama este întunericul prea
negrul shyamasundara... rik este temeiul vorbirii şi sama este temeiul
suflării... rik este temeiul ochiului sama este sufletul atman... rik este
temeiul urechii şi sama este al minţii...
Tautologia sanscrită-eminesciană amar-vecinic în Odin şi poetul: „glasul tău / Va-ndulci vecinicia cea
amară / A mării!” poate
fi citită şi ca amărăciunea cea nemuritoare a mării/nemuririi. Ca şi unica (dubla-tripla - asonantic,
rasa-dhvanic) „vecinicia cea amară a mării”, negaţia (dublă/triplă) a nefiinţei
– „finţă nu era, nici nefiinţă” (Scrisoarea
I; cf. şi „Nici mări nici reci unde, nisip nu era” în Voluspo”) – nu ascunde („deşi tot era ascuns”) sub negativitatea
rigvedică perechea (pre)cosmică fiinţă-nefiinţă. „Zamolxe, sămânţă de lumină”,
„Stihii a lumei patru, supuse lui Arald” (Strigoii)
sau Hyperion-tânărul voievod-Cătălin (avatarii Luceafărului) traversează
ontocosmic acel dhvani din poemul lui Jayadeva Gitagovinda:
vedele ai liberat geea o ai purtat globul l-ai strămutat
pe demon l-ai tocat pe bali l-ai înşelat kshatriya
ai dezarmat
pe paulastya l-ai biruit plugul l-ai ocolit
blândeţe ai răspândit
hoarde ai pecetluit mărire ţie krishna-n zece
trupuri creat
Dela Valmiki la Eminescu, marii
poeţi transformă soka (durerea) în sloka (stanţă), melancolia în vers. Dar în
puşcăriile comuniste din România secolului XX a izbucnit un filon poetic
neverosimil, de explicaţie mistică, oarecum coral, sub un miracol al rugii ca
expresivitate religioasă, narativă, mântuitoare, uneori cu nume, alteori
semnate de stele (pseudonime ale deţinuţilor.) Sunt rugi-sonet, rugi-balade,
rugi-bocete, antologabile, recitabile.
Recunoaşterea Sakuntalei în Carpaţi
Într-o
încercare de antropologie a noii recunoaşteri (Literary Anthropology,
Bibliotheca, 2005), am glosat asupra titlului complet al celebrei drame a lui
Kalidasa Abhijnana Sakuntalam / Recunoaşterea Sakuntalei în corespondenţă
cu anagnoresis, recunoaşterea tragică la Aristotel. O altă comunicare (draft) porneşte de la nuvela Sakuntala de Vasile
Voiculescu şi argumentează recunoaşterea romilor în contextul
macrocorespondenţelor spirituale indoeuropene, tot mai contestate.
Recunoaşterea, în Europa, de la Hegel la Paul Ricoeur şi Pierre Bourdieu,
multiculturalismul şi recunoaşterea politică
(Charles Taylor) - “we” the Americans -
şi, eventual, “dispariţia” societăţii în Balcani & Carpaţi sunt
subînţelese împreună cu alte concepte, în cheie românească, precum:
antropomorfism, utraquism, canibalism social.
Eminescu: “Vai de biet român săracul! / Îndărăt tot dă ca
racul (Doina); “Bietul rac! De viu l-aruncă ca să fiarbă-n vinul cald. /
Cîte sufere? - ce-i pasă celui care nu e rac?” (Antropomorfism); “Ziua
scade, noaptea creşte” (Ce te legeni...). Semnul zodiacal al al racului
“ se asociază arhetipului matern, psihismului inconştient, visării, fanteziei
şi lirismului”. (Ivan Evseev, Enciclopedia simbolurlor religioase şi
arhetipurilor culturale, Arhiepiscopia Timişoarei, 2007). Mama Doina,
este Vande Mataram a noastră.
Piesa lui Kalidasa, dramatizând genial, povestea de
întemeiere a Indiei (Bharat) din Mahbharata, se regăseşte, după mii de
ani, tradusă în Europa, precum şi rescrisă în Călin de Mihai Eminescu
(inclusiv eufonia/dhvani Călin – Kali – Kalidasa). Vasile Voiculescu provoacă
întreaga literatură universală plasând-o pe Sakuntala într-o şatră de ţigani
din Carpaţi, cum în Kumarasambhava de acelaşi Kalidasa, însăşi Parvati
(“Munteanca”) devine jumătatea lui Dumnezeu, Shiva (Ardhanariswara), în
Himalaia (care-i este tată).
Laolaltă, indienii, romii, românii şi englezii (versiunea
scriptorială culto-sakuntalică fiind snob, nemaicolonial englezească) se pot lepăda de farmecul şi
fermecarea lui Dionis îndrăgostit fără leac de ţiganca Rada, alias Sakuntala,
în donquijotismul lui. Ideea regală, cu rege ţigan ungur, încă suspicionează
etnia jurnalieră. De la Dushyanta la Dionis (din Eminescu, Eliade, Voiculescu),
ne trezim în mitul discret al călătoriei alexandrine a lui Dyonisos în India şi
devenirea lui ca un quasi Shiva. Suntem însă în răpirea în care ne poartă
Urwashi (Kalidasa), Dulcineea (Cervantes), Rusoaica (Gib Mihăescu), Ondine
(Gireaudoux).
„... Şi, deodată vrăjit, am uitat de
mine, de neplăceri, de misteriosul Dionis. M-am adâncit în poienile şi
bungeturile Indiei, am trăit în tovărăşia fecioarelor sacre, am sfătuit cu
brahmanii, am plâns cu eroii şi am triumfat cu zeii. N-am lăsat cartea din
mâini până n-am cetit-o toată. M-am întors apoi şi i-am migălit începutul.
Îndeosebi reproducerea unei miniaturi înfăţişând o fată de o frumuseţe
fericitoare, cu ochii mari codaţi în sombrul oval al chipului ...
... câteva ceasloave cu sute de
vederi de şatre şi împrejurimi, şigani bătrâni cu lulele-n dinţi, ţigănci pe
vine cu ghiocul, bătrâne vrăjitoare întinzând cărţile, fete cu laţele împănate
de bănuţi, danci bătându-se în apă, puradei călări pe măgăruşi, tot pitorescul
ieftin şi convenţional care sare în ochi amatorilor fotografi...
... Nu putea fi nici galeşa cu ochii
genoşi şi pântecul armonios de baiaderă, nici nurlia cu trupul de violoncel de
abanos, nici arzuia cu sânii durdulii şi buturii coapselor neastâmpărate ca
nişte şerpi, nici almeea mlădie de alături, cu umerii bucălaţi, cu carnea patinată
şi sânii patetici, nici nubiana sfruntată ce-şi lăfăia ţâţele împungace cu
sfârcurile boite în rumenele la fel ca buzele. Nici şopârla cu miezul ochilor
galben, care se strecurase cu ghiocul până la noi, gătită în ilic roşu scurt,
de sub care şalele de tuci şlefuit, frumos şănţuite, ca la o torsă antică,
lunecau dârdăuş ameţitor spre rotunzimile bucilor. Nici molateca din faţă, cu
priviri vulpeşe şi piepţii cărnoşi buluciţi sus spre gura polcuţei, strânsă pe
mijloc în copci gata să plesnească şi care se marghiolea spre noi alintându-şi
boiul pe şoldurile viclene...
... venea, călcând poiana, prin
mijirea serii, fecioara sacră din miniatura indiană. Aidoma. Acelaşi mers
modulat în cântec, aceeaşi statură cu formele pure, aceeaşi mândră gingăşie,
pletele cu cu reflexe albastre încadrând sombrul oval al chipului covârşit de
ochii magici, sânii înfloriţi pe negrul liman al pieptului, şi mai ales sub
borangicul galben al veşmântului, coapsele străvăzute ca două zeiţe
misterioase, pe umerii gemeni cu chiupul tainic al pântecului.
Sakuntala,
strigai înspăimântat şi, fără să ştiu ce fac, îmi pipăii buzunarul.
Cartea e în
haina cealaltă. Dar nu mai ai nevoie de ea. Autorul e depăşit... (Vasile
Voiculescu, Sakuntala)
O nouă paradigmă româno-indiană
Asociaţia Culturală
Româno-Indiană (RICA) şi Muzeul Naţional Tehnic (MNT) a organizat miercuri 17 iunie 2009
simpozionul “Inventivitate şi tradiţie. Spiritul tehnic românesc
şi indian”, cu intenţia programatică de a iniţia crearea unei noi paradigme
culturale româno-indiene prin:
- aducerea în conştiinţa
publică a spiritualităţii tehnice a celor două culturi, care să întregească
indianistica tradiţională;
- valorificarea experienţei
culturale a "inginerilor" la un loc cu experienţa tehnică a
"umaniştilor", spre un tablou integral şi de perspectivă al
interferenţelor româno-indiene, semnificative la scară
"indo-europeană" şi globală;
- utilizarea oportunităţilor de
realizare a unor proiecte cultural-tehnice, schimburi de idei, specialişti,
bursieri.
Începând din 1993, RICA a lansat
dezbateri culturale având în centru personalităţi româneşti - Mihai Eminescu,
Constantin Brâncuşi, Lucian Blaga - şi indiene - Walmiki, Tulsidas, Tagore etc.
Ministerul indian al Culturii ne-a sugerat şi prezentarea religiilor indiene.
Acum, Şcoala indianistică românească, având pe frontispiciu numele lui Eminescu
şi Eliade, se extinde şi îşi completează orizontul cu abordarea
multidisciplinară a mesajelor ştiinţei şi tehnicii, de la rădăcinile lor din
scripturile antice la apocalipsa tehnologică din prezent. Tradiţionala
“percepţie fabuloasă”, timp de 18 secole, a Indiei (Ch. Le Goff), ca şi
cvasiinadaptarea la ameninţările realităţii tehnice globale se pot comuta,
simplu, într-un concept româno-indian, liber de ideologiile “indo-europene”, ca
şi de panindianismul la modă.
Se recită din Vede
●
Nikhilam navatascaraman dasath /
Toate din nouă şi ultimul din
zece
(Rig Veda)
●
Aum bhur bhuvah swah. Tatsavitur
varenyam bhargo devasya
dhimahi. Dhiyo yo nah prachodayat
/
O, Doamne (AUM) dătător de viaţă (bhur), alungător al
durerilor şi al suferinţelor (bhuvah), dăruitor de fericire (swah) şi creator
al universului (tatsavitur), tu eşti cel mai luminos (devasya), pur (bhargo) şi
adorabil (varenyam). Medităm la tine (dimahi). Fie ca tu (yo) să inspiri şi să
îndrumi (prachodayat) al nostru intelect (dhiyo) în direcţia bună.
(Gayatri Mantra)
poate aşa cum monseniorul
Vladimir Ghica recita din Sfântul Augustin: Verisima quippe ratio est, et
uerissime dicitur, cum uerba proferuntur, aut scire, nos quid significent, aut
nescire: si scimus, commemorari potius quam discere: si autem nescimus, ne
commemorari quidem, sed fortasse ad quaerendum admoneri. Pe drept se raţionează
şi se spune că, în clipa când se rostesc cuvinte, noi sau ştim ce înseamnă ele,
sau nu ştim; dacă ştim, ne-o reamintim mai curând decât o învăţăm; îndemnaţi
s-o căutăm. (Traducere de Mihai
Rădulescu şi Constantin Noica).
Continuitatea studiilor româneşti, să zicem, la Universitatea
din Turku ar putea fi sugerată poetic astfel:
Când înveţi
să înoţi
Învaţă
într-un râu care se varsă în mare
(Kamala Das)
Suntem
diferiţi prin toate ale
Acestei
lumi în care există o singură cale de sosire
Dar
atât de multe pentru a o părăsi
(Paavo Haavikko)
după cum
studiile româno sanscrite ar putea fi, tehnic-spiritual, în continuitate cu
studiile româno-chineze.
Încă două doctorate
româno-indiene asupra lui Eminescu (studiu de caz)
Doamna (n-am
cunoscut-o) Zricha Vaswani şi-a luat nu demult doctoratul la Universitatea “Dr.
Bhim Ambedkar” cu teza “Effect of Indian Thought on Mihai Eminescu”. Mi-a trimis, colegial, capitole şi traduceri. Entuziasmului iniţial i se
vor alătura trimiteri, post-festum, la biblio-eminescologie,
indo-eminescologie. În fapt, dr. Vaswani şi-a trăit ani de adolescenţă în Bucureşti
şi hipnoză i-a fost, în Biblioteca Universitară din Iaşi, manuscrisul
traducerii gramaticii sanscrite al lui Eminescu.
Înapoi pe pământ indian, a deschis, parcă altfel, ochii
asupra scripturilor supreme ale vechii-noii Indii, aşternând un du-te-vino
între Odă – Katha Upanishad, Glossa – Sutta Nipata, Rugăciunea unui dac –
Rig-Veda, Scrisoarea I – Rig-Veda, Luceafărul – Srimad Bhagavad Gita, Kamadeva
– Sakuntala, Mortua est – Budha-Karita. Ciudat, sau asemănător, doctoranzii
români, petrecuţi hindus, se vădesc mai adânc submerşi indianităţii, poate încă
un argument al afinităţilor româno-indiene. N-am curaj să stilizez aparenta
regăsire, la ei, a românismului prin indianism (universitar).
Suntem pe terenul bibliotecii electronice, în recuperare.
Am ratat şansa să fi intrat în bibliografia acestui doctorat, deşi locul unde
sunt cele mai multe din cărţile mele este anume Biblioteca Departamentului de
Studii Germane şi Romanice al Universităţii din Delhi. Totuşi, Ms. Zricha a aflat de titlul Indoeminescology de pe net,
via Amazon. Nu e rău nici aşa. Regenerăm.
Deodată bibliotecile şi
universităţile se bucură să primească, aparent în ocol, pe noi punţi,
creativităţi proaspăt romantice, libere, îmbogăţitoare ale pădurii de simboluri
bibliografiabile. Printre referenţii doctorali, Dr. R. K. Shukla sesizează
deschiderea, prin această cercetare, a unei întregi “new vista of orientalism”,
iar traducerile din Eminescu au “a felicity and an elegance”.
“Universul indian în literatura română” de Amelia Dugăeşescu.
Principalul merit al tezei prezentate de candidată este adunarea laolaltă
a pasajelor reprezentative din
literatura română, împreună cu
fragmente critice-comparatiste clasice sau recente, în contextul
inspiraţiei/influenţei indiene . Aceasta poate fi totodată limita reproşabilă
prin cursul expozitiv, urmând
învârtirea bulgărelui de zăpadă.
Redactată după o metodă sui generis a amirativităţii fişate, lucrarea
ambiţionează abordarea de dicţionar (cu entuziasm enunţiativ) a (prea)
numeroase teme, autori, interpretări româno-indiene spre a se concentra
enumerativ asupra “ecourilor indiene” în opere majore semnate de Cantemir,
Eminescu, Blaga, Eliade. Citatele, interpretate minimal, par să se însumeze
didactic sub aripa unui postmodernism involuntar, sau a unui româno-indianism
la prima mână, iar lucrarea creşte spre
a fi cititită ca o povestire (katha), sau o conferinţă amplă ţinută în faţa
unui public indian, ca pentru a-l româniza la rându-i, după cum, iată, literatura
română uzează, într-o astfel de viziune de un dialect sanscrit sau bengalez.
Efortul lecturii şi
alăturării genetic-tematice este în
consens cu demersul permanent comparatist româno-indian, atât în tradiţia
indianistică literară de la noi, cât şi, în ultimii 30 de ani îndeosebi, cu
traduceri afine în limbi indiene ale unor scriitori români clasici sau moderni, ori cu pasionatele elaborări ale studenţilor care
învaţă limba română la Universitatea din Delhi. Pentru
aceştia din urmă, spre informarea interliterară, lucrarea ar putea fi utilizată
ca o introducere, dacă nu un manual.
În locul analizei – greu de făcut tocmai datorită
aglomerării libere a materiei -, vom sublinia, pe lângă dificultatea, uneori
sinonimă cu imposibilitatea, unei sinteze acceptabile de ambele părţi,
temeritatea exemplară a candidatei în tentativa de schiţare a unui “univers”,
cel indian, într-o tonalitate literară românească. Indianismul începător
practicat de autoare este adeseori o diferenţă, mai ales ţinând seamă de afirmarea unor tineri indianişti
redutabili chiar la nivelul doctoratelor pe care le-au susţinut sau le
pregătesc (Carmen Negulei, Florina Dobre, Julieta Moleanu, Liviu Bordaş). La
nivelul adresabilităţii unui public nespecializat, lucrarea poate umple chiar
un gol, fie şi diplomatic, printre doctoratele de acest fel, nu fără o
dimensiune de terapeutică literară,
conotată mesajului indian şi al celor cel adaptează. Emfaza “indianistică” nu
este aici decât o formă de exalatare, uneori agreabilă, a vârfurilor literaturii
române.
Bogăţia deconcertantă a locurilor comune indianistice
(prezentate ca pentru prima oară, cum este şi cazul pentru noii veniţi în
“univers”), oralitatea sentenţioasă, chiar neglijenţa textuală nu sunt de
natură să respingă un cititor obişnuit, dimpotrivă, îl pot cuceri, aşa încât scăderile
academice reperabile în lucrare pot fi echivalent compensate de rigurosul patos
al căutării şi colajului revelator în numele unui cititor-”sahrdaya” imaginar,
româno-indian, chiar în persoana autoarei.
Amita Bhose ne-a lăsat comparaţii de neuitat, cea mai
“personală” fiind între Eminescu şi Tagore. Amelia Dugăeşescu o vede pe
bengaleza românizată ca pe o întruchipare a Indiei, punând-o în fruntea sutelor
de referinţe bibliografice, odată cu o subtilă binecuvântare pe care, primind-o
virtual, ne îndeamnă să le alăturăm, pe profesoară şi studentă. Doctoratul
Amitei Bhose cu teza “Eminescu şi India” nu este cu nimic străin de prezenta
teză a Ameliei Dugăeşescu, cu adaosurile ulterioare.
NOTE ŞI REFERINŢE
(1)
Chiar în
perspective diferite, datele oferite de guvern(e), Banca Mondială, Unesco, sau
cercetători independenţi proiectează deja India în era cunoaşterii.
(2)
Times of India, Dec.18, 2009.
(3)
Am fost titular
între 1977 – 1984 şi 2002 – 2003. Iată câteva din primele publicaţii proprii,
(unele fiind şi referinţe la susţinerile incluse aici)
“Lepturariul românesc în India /
editat de dr. G. Anca”
Texts for Diploma and & Certificate in Romanian
Language, Delhi, 1981
Din sumar
(Diploma): Mihai Eminescu – Luceafărul, Doina, Scrisoarea I,
Kamadeva, Poveste indică -, George
Coşbuc – Puntea lui Rumi -, Vasile Alecsandri – Calea Robilor,
Alexandru Macedonski – Rondelul oraşului din Indii, Rondelul
ţiganilor, Avatar –, Dimitrie Bolintineanu – Sclavele în vânzare
-, Tudor Arghezi – Rada -, Ion Pillat – Rugă lui Buddha -, Ion
Barbu – Riga Crypto şi lapona Enigel -, George Bacovia - Rar -, Lucian Blaga – Pelerini,
Don Quijote -, Vasile Voiculescu – La un nufăr -, Ion Sofia
Manolescu – Dansul păunului -, Mihai Şora – Sarea pământului-,
Marin Sorescu – Trebuiau să poarte un nume -, Tudor George – Balada
din Pacific -, Dimitrie Cuclin – Dilemma parahrased from
PrinceIenachitza Vacarescu's Romanian original, Romanian Christmas song
-, Vasile Văduva – Cântec de bărbat -, George Anca – Poetul -,
Ion Iuga – Sărbătoare rustică.
(Certificate). Extrase din: G.
Calinescu, Mioriţa (integral), Elementa linguae daco-romanae sive
valachicae, Tarka-Samgraha, Rabindranath Tagore, Mihai Eminescu,
Eugene Ionesco, Luigi Russo, A.M.G. Junqueiro, Brancusi, Constantin Noica,
Petre Pandrea, Ezra Pound, Chundresh Saxena, Mircea Eliade, Vasile Pârvan,
Alexandru Rosetti, Mario Ruffini, Amita Bhose. Expresii (română-hindi), lexic,
texte (e.g. „Bună ziua, India”, „Roma – România”, „Soorya namaskar”,
„Căluşarii”, „Am un prieten filosof”, „O teorie semantică” etc.), ghicitori,
zicale.
MIHAI EMINESCU first epistle, Delhi, January 1979 (The Milky Way, II).
Romanian, English (Petre Grimm), Sanskrit (Rasik Vihari Joshi), Hindi (Usha
Chaudhuri), Gujarati (Mahendra Dave), Tamil (P. Balasubramanian). A great poet
of cosmic matter / A deep analyst of existence / The greatest Romanian poet.
„All he had to say he said upti his 33. His life is one with the oeuvre,
Eminescu has not other biography” (G. Călinescu). Special studies on Eminescu
and India by: I.L. Caragiale (1889), C. Papacostea (1929), N. Iorga (1939), T.
Vianu (1957), S. Demetrian (1965), A. Bhose (1968), A. Roşu (1970), C. Poghirc
(1977), G. Anca (1978), H. Singh (1979).
Latinitas, 1, September,
1981. În sumar, Meşterul Manole, traducere în
hindi de N. Zberea, Poeţi români moderni, în hindi de Vinod Seth. 2,
October 1982. Sfinte soare, în sanscrită de U. R. Trikha; Eminescu, poeta
metafisico, de Rosa del Conte; Eminescu şi India, de Amita Bhose, Eminescu în
malayalam, de O.M. Anujan; Brancusi et l'Inde de Sergiu Al-George; Plumb, de
George Bacovia, în engleză de Nilima Das. 3, November 1982. Mihai Eminescu,
Doina, în hindi de Vinod Seth; Luceafărul este, de Urmila Rani Trikha; Un
roumain „brahmane”, de Emil Vârtosu; poezie kavya, traduceri. 4, 1982. The
Indian Mathematics, L. Sofonea, N.I. Pallas; Les origines du structuralisme, S.
Al-George; texte de studenţi indieni. 5, January, 1982. Mihai Eminescu,
Luceafărul / Divyagrahah, în sanscrită de Urmila Rani Trikha. 8, Summer 1983,
Akash Ganda Series XXIII, Delhi. Eminescu's Doina, în română, engleză, hindi;
Romanian Studies in India.
Inedited, January 1982,
Delhi. Poems in Catalonian, English, Hindi, German, Italian, Polish, Romanian
and Spanish; Mioriţa in Hindi; Academy Mihai Eminescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu