Victor Hugo: Clair de lune/Clar de lună

Victor Hugo

(1802 – 1885)

 

Clair de lune
La lune était sereine et jouait sur les flots. -
La fenêtre enfin libre est ouverte à la brise,
La sultane regarde, et la mer qui se brise,
Là-bas, d’un flot d’argent brode les noirs îlots.

De ses doigts en vibrant s’échappe la guitare.
Elle écoute… Un bruit sourd frappe les sourds échos.
Est-ce un lourd vaisseau turc qui vient des eaux de Cos,
Battant l’archipel grec de sa rame tartare ?

Sont-ce des cormorans qui plongent tour à tour,
Et coupent l’eau, qui roule en perles sur leur aile ?
Est-ce un djinn qui là-haut siffle d’une voix grêle,
Et jette dans la mer les créneaux de la tour ?

Qui trouble ainsi les flots près du sérail des femmes ? -
Ni le noir cormoran, sur la vague bercé,
Ni les pierres du mur, ni le bruit cadencé
Du lourd vaisseau, rampant sur l’onde avec des rames.

Ce sont des sacs pesants, d’où partent des sanglots.
On verrait, en sondant la mer qui les promène,
Se mouvoir dans leurs flancs comme une forme humaine… -
La lune était sereine et jouait sur les flots.

Victor Hugo

Clar de lună

Luna era senină jucându-se pe unde. -

Fereastra liberată de briză s-a crăpat.

Sultana-afar' privește cum valurile bat,

Maree argintie brodând insule-afunde.

Din degete vibrândă îi lunecă ghitară.

Ascultă... Surdul bufnet surzind ecouri jos.

O fi grea navă turcă din ape dinspre Cos

Lovind arhipelagul grec rama sa tătară?

Să fie cormoranii plonjând unul dup-alt,

Apa tăind-o roată de perle pe aripă?

O fi un djinn acolo ce fluieră și țipă

Rostogolind în mare creneluri din înalt?

Tulbură cine hula seraiului aproape? -

Nici cormoranul negru, pe val legănator,

Nici pietrele din ziduri, ori ritmicul sonor

Al grelei nave trase de vâsle peste ape.

Saci plini plutesc încoace în hohote profunde,

Se vor vedea, sondând-o marea ce-i are normă,

mișcându-se pe flancuri ca o umană formă.

Luna era senină jucându-se pe unde.

Versiune de George Anca